Scriitoarea Magda Ursache ne trimite un eseu despre veche si noua cenzura: de la interzicere si obliterare la ignorare totala, prin epurarea si chiar arderea cartilor; un adevarat holocaust al culturii romane. Cum subiectul e mai actual ca niciodata, inclusiv pentru formele de exprimare online, cand site-uri sau chiar ziare intregi dispar complet de pe fata internetului, am recurs pentru Ziaristi Online la o parafrazare dupa titlul celebrului articol al publicistului anticomunist Virgil Gheorghiu, “Ard malurile Nistrului”.
Rep Ora de Cluj: Si pe tanara aceea de ce au luat-o? Activistul maghiar: Pentru ca a fost fraiera si s-a lasat luata! E dreptul ei cetatenesc sa refuze acest lucru si putea s-o faca…
Revenind la povestea de la Cluj, este semnificativ si revelator, credem noi, faptul ca anarhistii Soros si-au ales ziua aniversarii “Marii Revolutii Socialiste” ca data a declansarii “Revolutiei pentru Rosia Montana” prin actiunea de “eco-gherila” “Ocuppy Conti” (vezi foto aici). QED
Site-ul Roncea.Ro a fost ras de pe internet in miez de noapte, pe 7 noiembrie, ziua “marii revolutii bolsevice” si, totodata, a lansarii noii “revolutii” Soros, pornita prin “Ocuppy Rosia Montana”, de la Cluj spre vestul Transilvaniei. Specialistii consultati pentru recuperarea blogului Roncea.Ro considera ca este vorba de acelasi tip de atac inregistrat in timpul vizitei presedintelui Traian Basescu la Rosia Montana, cand erau prezentate imagini in exclusivitate cu “activistii” anarhisti ai “societatii civile bolsevice”. Atacul cibernetic de la momentul respectiv a fost contracarat, ca si acesta, in cele din urma. Practic insa, timp de 12 ore, Roncea.Ro a fost “ocupat”, fiind golit de continut si blocat total.
Revenind la povestea de la Cluj, dupa cum transmite portalul Ziaristi Online, este semnificativ si revelator, credem noi, faptul ca anarhistii Soros si-au ales ziua aniversarii “Marii Revolutii Socialiste” ca data a declansarii “Revolutiei pentru Rosia Montana” prin actiunea de “eco-gherila” “Occupy Conti”, dupa modelul “Occupy Wall Street” si, in acest caz, cu tinta finala: “Occupy Transilvania” . QED
“Istoria neamului nostru este ea insasi o enigma. Nu am reusit inca sa ne dumirim, pe de-a intregul si convingator, ori nu vrem sa o spunem, de ce ne numim români si care ne-ar fi fost destinul daca ne-am fi numit altfel? Desigur, este o mandrie ca suntem români, dar, totusi, cine, in ce imprejurari si de ce ne-a botezat asa?
Aidoma inaintasului Gheorghe din Cartisoara Sibiului am dorit sa vad si eu ceea ceea ce ni s-a spus ca reprezinta actul nostru de stare civila ca popor. Columna nu se mai afla in cea mai buna vizibilitate a ansamblului Foro di Traiano, iar statuia imparatului a fost data jos de pe Columna, cica in imprejurari neunoscute. Papa Sixtus al VI-lea a pus pe soclu statuia Apostolului Petru. Limitele de securitate a monumentului sunt suficient de indepartate pentru a nu se putea distinge basoreliefurile.
Ceea ce impresioneaza cu adevarat in Fori Imperiali, in imediata apropiere a Colloseumului, vandalizat de lacomia papilor, sunt statuile impunatoare a opt daci inaltate pe Arcul lui Constantin. Statui care difera fundamental de reprezentarea prizonierilor barbari. Sunt statui ale unor daci in tinuta aristocratica, cu mainile libere si chipurile contemplative, cu privirile atintite undeva departe , pe directia nord-est, adica spre Dunare si Carpati. Intreaga infatisare a acestor daci nu este cu nimic mai prejos, ba dimpotriva, fata de cele ale numeroaselor figuri auguste din Foro Romano. Nici o statuie a imparatilor romani nu este atat de impozanta si nu atrage atat de ostentativ atentia.
In fata nedumeririlor mele, un ghid binevoitor imi dezleaga misterul dacilor de pe arc, soptindu-mi, aproape conspirativ : “ei sunt o dovada de respect fata de inaintasii poporului roman”. Am inteles ca si populatiei antice a celor sapte coline i s-a descoperit o criza de identitate… si, pe cale de consecinta, s-ar putea sa nu fim urmasii Romei?!”
Aurel Rogojan – extras din alocutiunea de la Universitatea din Oradea rostita la lansarea cartii “Fereastra Serviciilor Secrete“.
„Pe românii transilvăneni, din adâncul lor somn vreau să-i trezesc şi cu voia către tot ce e adevărat, plăcut şi drept să-i îndrumez!” – Sfantul Andrei Saguna, luminatorul Ardealului, primul presedinte al Asociaţiei Transilvane pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Românsi membru fondator al ASTREI alaturi de George Bariţ, Timotei Cipariu, Ioan Puşcariu, viitorul patriarh Miron Cristea, Vasile Goldiş, Onisifor Ghibu şi Octavian Goga.
“Andrei Saguna! Pana aici! Niciodata nu va exista o statuie a unui fost mitropolit ortodox roman in Gyula! Existenta unei statui a unui mitropolit roman declarat impotriva maghiarilor nu va fi tolerata in oras… Din inima si trupul tarii au fost smulse Partium-ul si Tinutul Secuiesc si au fost date romanilor. Ei doreau sa ajunga pana la Tisa, dar nu s-a putut. Orasul Gyula mai apartine de teritoriul Ungariei doar datorita norocului…” – Kis-Pal Botond, presedintele filialei Jobbik din orasul Gyula
Jobbik (“Miscarea pentru o Ungarie mai buna”), partidul de extrema dreapta din Ungaria si organizatia sustinuta de acesta, Garda Maghiara, impreuna FIDESZ si intreaga administratie a statului vecin si prieten Ungaria, au reusit sa impiedice inca din 2008 ridicarea unei statui a mitropolitului Andrei Saguna in Ungaria, in curtea Catedralei Ortodoxe din Jula (Gyula), scria presa vremii. Cu toate acestea, nici dupa trei ani si o schimbare de guvernare atat in Romania cat si in Ungaria, nimic nu s-a intamplat. In schimb, in tara noastra, se inalta statui de criminali de romani, ca cea a geenralilor de la Arad, care au ucis peste 30.000 de romani, ca cele ale instigatorului la crima si romanofobului Lajos Kossuth sau ale criminalului de razboi Albert Wass, condamnat pentru uciderea de romani si evrei, cu bust ridicat in fata mai multe biserici reformate dar chiar si in centrul Odorheiului Secuiesc. Sa-l mai amintim si pe demntul care l-a “spunzurat” pe Avram Iancu, capitanul Legiunilor Romanesti, simbolul romanismului?
Decizia ridicarii statuii Mitropolitului Saguna, canonizat ca sfant astazi, la Sibiu, a fost luata in cadrul unei sedinte reunite a guvernelor roman si maghiar in noiembrie 2007, pe cand se punea la cale si “donarea” Fundatiei Gojdu Ungariei, actiune nereusita ca urmare a luptei catorva nebuni de ziaristi.
La un an de la acel moment, cand sa se puna piatra de temelie a statuii, Partidul Fidesz-MPSZ din Jula a dat publicitatii un comunicat in care considera ca decizia amplasarii unei statui a lui Saguna “nu a fost bine pregatita”. Viceprimarul Erdmann Gyula, fost director al Arhivei din Jula, scria in “Gyulai Hirlap” despre Sfantul Mitropolit: “Este incontestabila responsabilitatea lui in izbucnirea si raspandirea revoltei inarmate a romanilor contra revolutiei maghiare din Ardeal.”
Printre acţiunile promise pentru comunitatea română din Ungaria – si nerealizate, dupa cum amintea jurnalistul Marius Vulpe la un an de la “evenimentul” din 2007 – erau prevăzute: Casa Parohială din Jaca, construirea Centrului Cultural Românesc în localitatea Micherechi, amplasarea statuii mitropolitului Andrei Şaguna la Jula (Gyula), în parcul din faţa Catedralei Ortodoxe Romîne, marcarea itinerarului cultural academic al românilor la Budapesta (Andrei Şaguna, Octavian Goga, Iuliu Maniu, Alexandru Mocioni, Petru Maior, Samuil Micu etc.), alocarea unui spaţiu în clădirea în care a funcţionat Tipografia din Buda, pentru amenajarea unui Muzeu al Şcolii Ardelene, înfiintarea la Jula (Gyula) a unui Muzeu de obiecte religioase şi a unei arhive a Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria, amplasarea unei copii a statuii Scoala Ardeleană, în zona din jurul Bisericii Galbene din Buda, Budapesta.
Aurel Chiriac, directorul Muzeului Tarii Crisurilor, intr-o declaratie luata de ziaristul George Damian in 2009, la 200 de ani de la nasterea Sfantului, afirma: “Sta in firea lucrurilor ca la 200 de ani de la nasterea Mitropolitului Andrei Saguna, romanii ortodocsi care traiesc in Ungaria – acolo unde s-a nascut, instruit si a faurit istorie – acesta sa doreasca a avea un monument de for public langa sediul Episcopiei Ortodoxe a Romanilor din Ungaria, din Jula (Gyula), pe o palma de pamant aflata in proprietatea acesteia, dar care in asteptarea acceptului de expunere in exterior isi poate gasi locul, pentru a fi cinstit, si in interiorul catedralei romanilor din tara vecina. Este un drept firesc, stiut fiind ca Andrei Saguna a fost Episcopul si, apoi, Mitropolitul Ortodox al Transilvaniei, un teritoriu ce era parte a constructiei statale de atunci. Acest gest de recunoastere se cere implinit de catre romanii ce i-au urmat marelui arhiereu, ierarhi si laici deopotriva, si recunoscut de statul maghiar de astazi, tocmai pentru ca Andrei Saguna a fost un cetatean care si-a respectat propria natiune, dar si pe aceia care, la vremea respectiva, au detinut puterea in aceasta parte a Europei”.
Haideti sa rememoram acum ce nu au facut responsabilii din MAE si SIE de cinci ani de zile, nici macar la aniversarea a 200 de ani de la nasterea Sfantului Mitropolit, in 2009:
24 octombrie 2008
Eva Iova: Umbra lui Şaguna
Nici prin minte nu mi-ar fi trecut că Andrei Şaguna este atât de cunoscut în Ungaria cum ni s-a demonstrat zilele trecute pe anumite forumuri şi reviste online ungureşti. Toţi aveau părere despre mitropolitul Ardealului, de parcă s-ar învăţa despre el la orele de istorie din şcolile ungureşti. După ce primăriţa Julei a anunţat la o conferinţă de presă că se plănuieşte punerea pietrei de temelie a statuii lui Şaguna în faţa Catedralei Ortodoxe din Jula, Asociaţia „Jobbik Magyarországért” („Pentru o Ungarie mai bună”), filiala din Jula, organizaţie de extrema dreaptă, a dat publicităţii imediat un comunicat în care avertiza că dacă va fi nevoie vor împiedica acest lucru cu propriile lor trupuri. Se zvonea prin Jula că festivitatea va fi „onorată” şi de prezenţa Gărzii Ungare. Poate băieţii au vrut doar să-şi aerisească uniformele… Oricum, nu li s-a oferit ocazia, pentru că inaugurarea s-a amânat.
Ruşinos este că la apelul „Jobbik” au reacţionat pozitiv şi unii consilieri din Jula, ba mai mult şi ziarul judeţean Békés Megyei Hírlap, care a prezentat subiectul într-un stil ultra-naţionalist, atrăgând atenţia încă din titlu că la Jula se plănuieşte inaugurarea statuii unui episcop „anti-maghiar”. Picanteria este că nici unul din cei doi protagonişti principali negativi ai evenimentelor nu sunt maghiari: gălăgiosul şi exhibiţionistul consilier local este de naţionalitate germană, chiar e şi membru în Autoguvernarea Germană din oraş, iar preşedintele filialei „Jobbik” din Jula are o bunică cu numele de Ardelean (Árgyelán). Acesta din urmă probabil ar explica aşa că familia bunicii sale este maghiară, dar a venit din „Erdély” şi de aceea se cheamă aşa. Poate găseşte pe cineva care să-l şi creadă.
Până duminică, când a apărut comunicatul Episcopiei Ortodoxe din Jula, nici o instituţie sau organizaţie românească din Ungaria nu a reacţionat la atacurile aduse memoriei lui Andrei Şaguna. Luni, totuşi, şi-a deschis gura şi preşedintele Autoguvernării pe Ţară, dar mai bine n-ar fi făcut-o. Ca de obicei, şi de această dată, Kreszta a apărat pe oricine, numai interesele comunităţii pe care pretinde că o reprezintă nu. După părerea lui, problema este că „nu a fost pregătită în mod profesional” aşezarea statuii lui Şaguna, dar a criticat şi faptul că cele două Guverne au decis despre acest proiect înainte ca în Comisia Mixtă Interguvernamentală să se fi ajuns la un consens. Mai avem şi noi nişte nelămuriri: în acest colţ întunecat al Europei, comisiile decid peste Guverne? Chiar nimeni nu a observat că această hotărâre a fost luată deja de 11 luni, cu toate că în acest timp şi Comisia Mixtă s-a întrunit de mai multe ori? Şi, mai presus de orice, ce dracu are a face comisia mixtă cu Andrei Şaguna? Noi, românii din Ungaria, vrem această statuie şi nu avem nevoie de „acordul” unor politicieni care, probabil mulţi dintre ei, nici nu ştiu prea bine cine a fost Şaguna.
S-a întâmplat acest circ cu câteva zile înainte de următoarea şedinţă comună a Guvernelor României şi Ungariei, în aceeaşi perioadă când preşedintele UDMR-ului (ce-o fi şi în capul ăstuia?) propune ca în Ardeal să se introducă obligativitatea învăţării limbii maghiare… pentru toţi românii!!! Prostia ungurească se pare că nu cunoaşte limite. După ce şi-au asimilat minorităţile aproape în totalitate, au făcut să ne fie ruşine de ceea ce suntem, să ne lepădăm de limba şi credinţa noastră, să devenim ca nişte maimuţe care dansează şi cântă când este cazul, această populaţie majoritară acum a ajuns să se sperie de o statuie. De statuia lui Şaguna. Să fie oare actual şi azi ceea ce a scris Ioan Lupaş exact cu o sută de ani în urmă? „E posibil să mai aibă numele lui Şaguna şi azi un sunet cam neplăcut – pentru unii! Acest sunet, care seamănă foarte mult a mustrare pentru cei ce nu-şi îndeplinesc datoria conştient şi cu demnitate, va fi bine să-l păstreze şi în viitor. Pentru toţi Românii de bine însă acest nume va trebui să răsune, cât mai des şi mai înteţit, ca o trâmbiţă de chemare la muncă nepregetată, la luptă conştientă şi neşovăitoare, la îndeplinirea bărbătească, fără zăbavă, a datoriilor faţă de lege şi neam…” (Blog Eva Iova – Editorial din nr. 43 al Foii româneşti, 24 octombrie 2008)
31 octombrie 2008
Victor Roncea: La 200 de ani de la nasterea sa, Mitropolitul Saguna e eliminat de Garda Maghiara. Guvernul Tariceanu, prietenul Ungariei, nu schiteaza nici un gest
Biserica Ortodoxa Romana are datoria sa intervina intru apararea memoriei Mitropolitului Saguna si a drepturilor romanilor din Ungaria
În zilele de 30 şi 31 octombrie 2008 se desfăşoară la Sibiu manifestările organizate de Comisia Naţională a României pentru UNESCO, pentru marcarea aniversării UNESCO “Andrei Şaguna – 200 de ani de la naştere”. Ieri a avut loc la sediul Bibliotecii ASTRA din Sibiu simpozionul cu tema “Andrei Şaguna – 200 de ani de la naştere”. Cu acest prilej, Academicianul Mircea Păcuraru a prezentat lucrarea sa dedicată marelui cărturar, om politic şi mitropolit, iar Revista Transilvania a lansat un număr aniversar pe această temă. În aceeaşi zi, începând cu orele 19.00 a avut loc un concert festiv, la Filarmonica de Stat din Sibiu.
Astăzi, 31 octombrie, va avea loc dezvelirea plăcilor comemorative UNESCO, în memoria lui Andrei Şaguna, la Sediul Mitropoliei Ortodoxe a Ardealului, la mausoleul Andrei Şaguna de la Răşinari şi în clădirea Protopopiatului de la Sălişte, transmite Basilica Press.
Cu toate acestea, la aniversarea marelui roman, Garda Maghiara a reusit sa blocheze ridicarea statuii mitropolitului in mijlocul comunitatii romanesti din Gyula/Jula. Nici Guvernul Tariceanu si Ministerul de Externe, care tocmai s-a pupat pe toti obrajii la Szeget pentru “prietenia intre popoare”, nici Administratia Prezidentiala si nici Patriarhia nu au sarit in sprijinul romnilor din Ungaria si a memoriei marelui inaintas.
Despre presa si securitate, dintr-o perspectiva personala
Ma numesc Victor Roncea, sunt jurnalist, si, pentru cei care nu ma cunosc, o sa incerc sa explic de ce ma aflu aici. In primul rand originea: dupa parintii tatei, sunt oltean si ardelean. Dupa parintii mamei: sunt muntean si moldovean. Bunica mea (nascuta in Sinaia) a fugit de rusi, din Cernauti, pe jos, insarcinata si cu mama de mana, pe atunci in varsta de doi ani. Ajunsa la Bucuresti avea sa-si piarda sarcina – fratele nenascut al mamei mele – pe masa de operatie de la Filantropia in urma bombardamentelor aviatiei americane. Aceasta pare sa fie soarta romanilor: sa fuga de rusi si sa dea de americani.
In 21 decembrie 1989 m-am aflat in Piata Universitatii, printre alti nebuni si alaturi de agentii straini pe care dvs i-ati reperat in timpul si dupa lovitura de stat din 22 decembrie 1989. Din 21 decembrie 1989 pana in 15 iunie 1990 rareori am mai ajuns pe acasa, fiind unul dintre organizatorii manifestatiilor anticomuniste si antifeseniste, care au culminat cu Fenomenul Piata Universitatii si venirea minerilor la Bucuresti. M-am intalnit prima oara cu dl general Rogojan in 13 iunie 1990. Desigur, fara sa stim unul de celalalt. Domnia sa era in sediul SRI de la “Lanturi”, la un nivel superior al cladirii, incoltit de diversi agenti care faceau pe demonstrantii, iar eu stingeam incendiul lasat de acestia in urma lor, la etajele inferioare. Peste 20 de ani, cand avea sa-mi ofere, in exclusivitate aceasta istorie, o premiera jurnalistica – un ofiter de servicii secrete despre cum a fost in sediul SRI in 13 iunie 1990 – am constatat cu surprindere ca nici ziarul stindard al “opozitiei”, nici cel al “puterii” nu au fost interesate de aceasta dezvaluire. De fapt, ce deranja, se pare, erau numele noastre, puse deja “la index” in democratia “noii republici”. Istoria acelor zile este cuprinsa astazi, gratie autorului, Aurel I Rogojan, si editorului, Petru Romosan, intre paginile acestui volum, exceptional, dupa parerea mea: “Fereastra Serviciilor Secrete. Romania in jocul strategiilor globale”.
A doua zi dupa momentul 13 iunie, pe 14 iunie, unul dintre colegii dvs avea sa-mi salveze viata, mie cat si colegilor care ne refugiasem in Institutul de Arhitectura, dupa ce mai multi mineri, aflati dupa parerea mea sub influenta unor substante speciale, vroiau pur si simplu sa ne taie capetele, printre altele.
La ancheta desfasurata asupra mea la Unitatea de la Magurele, in conditii umilitoare, faptul ca am fost recunoscut de catre soldatii dezarmati de la sediul SRI, din 13 iunie, cat si invocarea unor nume din Ambasada SUA, ale unor persoane interesante care ne contactasera la Liga Studentilor, a dus, probabil, la eliberarea mea si a fratelui meu, dupa trei zile de calvar.
Am devenit jurnalist la “Romania libera”, apoi corespondent al ziarului in Statele Unite. Am facut parte din echipa de presa a Miscarii Pentru Romania, o formatiune care, daca nu era spulberata de Virgil Magureanu – la fel dupa cum a procedat si cu celebra unitate 0110 -, astazi, la fel ca formatiunea rivala dar similara, Fidesz-ul lui Viktor Orban, putea sa fie la putere in Romania.
Am revenit definitiv in tara in 1996, punandu-ma rau din prima si cu noua guvernare si cu ambasadorul SUA din acea perioada, un personaj numit Alfred Moses, dupa ce – fac aceasta afirmatie in premiera – cu sprijinul unor informatii obtinute de la un ofiter FBI, intr-o actiune conexa cu CIA, am publicat la ZIUA o ancheta despre traficul de influenta si afacerile murdare, de sute de milioane de dolari, derulate sau inlesnite de reprezentati ai SUA cu inalti oficiali din Ucraina si Romania – la noi era vorba de cumnatul lui Mircea Geoana, un oarecare Ionut Costea – in ceea ce s-a numit “Afacerea Transchem” (Foarte interesant, in perioada campaniei electorale din 2009, un britanic simpatic si sclipitor, din punct de vedere intelectual, angajat al unei firme private de intelligence, a venit la Bucuresti pentru a purta o discutie profesionala pe aceasta tema). La vremea respectiva, am fost amenintat, democratic, cu moartea, dar prietenii mei care, se vede treaba, erau si sunt mai puternici decat dusmanii mei, au reusit sa ma protejeze. De atunci si pana in 2009 am fost sef al Departamentului Externe al ziarului ZIUA si reporter de razboi, ocazional, din Balcani si pana in lumea araba. M-am impotrivit semnarii Tratatului cu Ucraina (cat si cu Republica Moldova) si nu am sustinut pozitia conducerii politice a Romaniei in timpul bombardamentelor asupra Iugoslaviei, motiv pentru care intr-o alta carte a generalului Rogojan, “Spionaj in Balcani”, apar la randul meu ca personaj aflat “in atentia” organelor.
In 20 de ani de presa, am intalnit sute de colegi de-ai dvs, din toate colturile lumii, in calitati oficiale sau sub diverse acoperiri mai mult sau mai putin traznite, zeci de ministri de externe si oficiali guvernamentali si numerosi presedinti de state, mai mult sau mai putin faimosi. Doi dintre ei, Mubarak si Gaddafi, si-au gasit, recent, sfarsitul tragic. Am fost la sediul NATO in momentul in care tara noastra a fost primita in Alianta, si in Biroul Oval, la prima intalnire a presedintelui Basescu cu Bush Jr. Dar am fost si la Arafat, in Ramallah, pe vremea cand acesta, asediat, isi traia ultimele saptamani de viata si am fost si arestat, in Ucraina, si declarat persona non grata pentru 10 ani, pentru articolele mele scrise despre drepturile romanilor din jurul Romaniei.
L-am cunoscut pe dl general Rogojan pentru ca ma pasionase o carte a domniei sale, unica la vremea aceea, despre spionajul ungar inRomania. Apoi, la eliberarea ultimilor detinuti politici romani din Transnistria, fostii membri ai Grupului Ilascu, iesiti dupa 12 si 15 ani de inchisoare, cand am publicat cu Civic Media, in cinstea lor, un volum omagial care s-a numit “Eroi pentru Romania – Basarabia si amenintarile Rusiei la Marea Neagra”, domnul general ne-a ajutat oferindu-ne pentru carte un capitol consistent despre spionajul rusesc in Romania.
Cu toate acestea, dupa 20 de ani de presa, intr-o zi, s-a hotarat ca nu mai sunt bun de ziarist. Si mi “s-a ridicat dreptul de semnatura” in presa centrala, ca sa folosesc o formulare de pe vremuri.
Ultimul articol la care lucram, aparut doar pe jumatate, era scris ca urmare a unei investigatii pornite de la informatiile pe care am avut privilegiul sa le primesc de la un personaj de legenda din lumea dvs. Unul dintre acei oameni fara nume – ca si cel pomenit de domnul Rogojan in cartea sa, in dialogul despre tovarasul Pacepa, agentul “american” creat si protejat de structurile speciale ale KGB.
Investigatia mea se referea la agentii unor puteri straine, ostile Romaniei, care se orienteaza dupa lumina venita de la Rasarit, si care au ajuns mari si tari in tara aceasta, in ciuda faptului ca activitarea lor antiromaneasca fusese devoalata de catre serviciile secrete romanesti inca de dinainte de 1989. Unul dintre ei – numit in partea din articol care a fost publicata – este binecunoscutul agent maghiar Laszlo Tokes, ajuns ditamai vicepresedinte al Parlamentului European. Colegul meu, Florin Budea, reputat jurnalist oradean, aflat aici in sala, se confrunta si acum cu acest personaj, care ii pretinde despagubiri fabuloase pentru publicarea acelorasi informatii despre fostul episcop reformat de Oradea. Pentru lupta sa pentru adevar, in aceasta batalie dintre David si Goliat, dl Budea a fost premiat de Civic Media cu Premiul “Mile Carpenisan” pentru curaj si excelenta in jurnalism in 2011. Dar iata, procesul cu sinistrul extremist maghiar, continua.
Partea a doua a articolului pomenit, ramasa nepublicata in urma demiterii mele intempestive in prag de alegeri, de catre patronul din umbra al publicatiei, Sorin Ovidiu Vintu, il privea direct pe fostul prim ministru al Romaniei, Adrian Nastase, care, desi fusese avertizat oficial si neoficial de catre colegii dvs, de la cel mai inalt nivel, ca angajeaza pe post de sef al Cancelariei un agent maghiar dovedit, acesta a ignorat informarile si dovezile prezentate si a procedat in consecinta, numindu-l pe Alin Teodorescu, primul sef al Fundatiei Soros si, concomitent, al Grupului pentru Dialog Social, in aceasta functie de raspundere in statul roman. Actul, dupa toate normele legale, se incadreaza in Codul Penal de astazi la “inalta tradare”, si este pedepsit cu inchisoarea. Din cate stiu eu, tradarea, ca si trecutul, nu se prescrie.
La starea de “indezirabil”, “non grata” in propria presa, romana, si-au adus contributia si alte personaje din cartea domnului profesor Rogojan: un anume Liiceanu, un anume Plesu, un anume Patapievici, un oarecare Tismaneanu, cu totii mari vedete ale cercurilor vizibile de “intelectuali public” dar si ale celor invizibile, de conspiratori marunti anti-Romania. Am fost dat in judecata de Liiceanu, pentru un editorial cu titlul “Profitorul tuturor regimurilor”, de Patapievici, pentru o ancheta intitulata, daca nu ma insel, “Jaful de la ICR” si de Tismaneanu, prin prepusul sau, Mihnea Berindei, pentru o analiza cu un titlu bun, dupa parerea mea: “Cand Minciuna sta cu Presedintele la masa”. Fiecare mi-a cerut drept daune, mie si ziarului, cate 3.300.000.000 lei (trei miliarde lei vechi). In total 9 900 000 000 lei. Avocatul celor trei: Valeriu Stoica. Se pare ca articolele de acest tip si cele legate de Rusia si esecurile diplomatiei noastre, cum a fost si un alt editorial, care avea titlul, metaforic, “Limba lui Ungureanu”, si se incheia cu o chemare adresata Departamentului National Antitradare si presedintelui Basescu – “Comandante, da ordinul!” -, au dus pana la urma la raderea completa a arhivei ZIUA de pe internet. Procesele au fost pierdute in cele din urma de tovarasii in cauza si, daca nu as fi citit in memoriile publice ale unor mari scriitori romani si luptatori pentru adevar, inca exilati, ca Radu Portocala si Paul Goma, ca si ei au fost eliminati din viata publica, si de la Paris si de la Bucuresti, de personaje ca Petre Roman, Andrei Plesu, Nicolae Manolescu, etc, as fi crezut ca sunt singurul paranoic din presa. Singura scapare pare sa fie internetul. De altfel, printr-o stralucita formula, Paul Goma se declara “scriitor internetizat”.
Dar iata totusi ca nu suntem chiar paranoici si mai exista cate o speranta, concretizata, pentru publicarea adevarului: cartea domnului general Rogojan scoate aceste personaje din tenebrele lor – practic le ia de ciuf – si le aduce la lumina zilei, prezentandu-le adevarata lor fata, asa cum este bine cunoscuta de serviciile secrete romanesti, dar si de cele aliate. Este vorba de personaje care, prin concursul lor nefast la mersul impiedicat al statului si la cursul evenimentelor politice, atenteaza zilnic la securitatea statului roman impingand tara, incet-incet, spre un deznodamand care – asa cum avertizeaza cu strigatele sale din desert academicianul Dinu Giurescu – poate duce la pulverizarea Romaniei si chiar la disparitia natiunii romane, in cele din urma.
Aparitia acestei carti, prin devotamentul generalului Rogojan fata de adevar si straduinta editurii Compania, a domnului Romosan personal si a prietenilor sai, este nu numai un avertisment grav adresat decidentilor statului dar si – intr-o era cand istoria reala este deformata si falsificata sau chiar stearsa complet – o marturie pentru generatiile viitoare asupra chinurilor prin care trece Romania de azi, aflata sub atacurile continue ale neo-kominternistilor – dupa cum ii definea regretatul profesor Mihai Ungheanu -, cu totii urmasi directi ai kominternistilor care au nenorocit Romania sub ocupatia sovietica urmata dupa lovitura de stat din 23 august 1944.
Este, cred eu, o datorie de onoare a tuturor celor care si-au dedicat viata apararii securitatii nationale sa urmeze drumul deschis de Fereastra Serviciilor Secrete si de dl general Aurel Rogojan si sa nu lase tara sa cada, din nou, poate definitiv, sub ocupatia – vorba lui Take Ionescu – a “dusmanilor naturali” ai Romaniei.
Nota: Audienta, pe langa studenti si profesori, a fost formata in majoritatea ei din cadre active, in rezerva si in retragere ale serviciilor de informatii romanesti
Agentiile de presa transmit ca fostul presedinte egiptean Hosni Mubarak este posibil sa fi murit, chiar de mai mult timp. Nimic nu-i de mirare. Si eu care credeam, totusi, ca va fi pus “la murat” in acelasi salon cu fostul premier israelian Ariel Sharon, tinut la conservat deja de cativa ani de zile…
Intr-un interviu pentru Ziaristi Online, realizat la momentul loviturii de stat anti-Mubarak, fostul ministru de Externe roman Stefan Andrei si-a amintit despre Hosni Mubarak si vizitele sale in Romania, inca de pe cand acesta era trimisul special lui Anwar Al Sadad si Andrei il caza la o casa de protocol a Partidului: “A fost format ca militar, a facut scoala de ofiteri de aviatie in Uniunea Sovietica si a fost chiar instructor de zbor al aviatorilor irakieni. Sadad l-a luat ca omul Armatei. I se spunea “La vache qui rit”, pentru ca tot timpul radea, asa ca Iliescu. Sotia lui era profesoara de limba engleza”. Ascultati interviul mai jos si cititi relatarea la Ziaristi Online
Ziaristi Online – Stefan Andrei despre criza din Egipt, Mubarak si Ceausescu. Interviu Exclusiv
SFÂNTUL SFINŢITUL MUCENIC POLICARP ŞI PĂRINTELE IOANNIS ROMANIDIS ÎN ROMÂNIA LA HRAMUL SFINTEI CUVIOASE PARASCHEVA
de Înalt Preasfinţitul Hierotheos, Mitropolit de Nafpaktos şi Aghios Vlasios
“M-am emoţionat profund de dragostea oamenilor. Nu suntem vrednici să slujim astfel de oameni binecuvântaţi şi vom da seama în faţa lui Dumnezeu de modul cum abordăm această sete şi dragoste a lor. Nu am cuvinte să-I mulţumesc lui Dumnezeu pentru acest dar şi îmi doresc să răspund acestui mare dar al lui Dumnezeu de a ne fi făcut slujitori ai unui popor atât de binecuvântat.” – IPS Hierotheos despre Romani
La invitaţia ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, din cadrul Patriarhiei României, de a aduce sfintele moaşte ale Sfântului Policarp, care se păstrează în Sfânta Mănăstire a Adormirii Născătoarei de Dumnezeu – Ampelakiotissa, la Iaşi în România, cu prilejul marelui praznic local al Sfintei Parascheva din Epivata, mi s-a dat prilejul să vizitez pentru a treia oară această Sfântă Mitropolie şi îndeosebi oraşul Iaşi.
Prima dată a fost în anul 2003, când l-am însoţit pe fericitul întru adormire Arhiepiscop al Atenei şi a toată Elada, Hristodulos, în vizita sa irenică, pe când mitropolit al Moldovei era actualul Patriarh Daniel. A doua oară, anul trecut (2010), când împreună cu un grup de pelerini am vrut să cunosc mănăstirile în care a trăit Cuviosul Paisie Velicikovski, acest mare isihast ucrainean; iar a treia oară a fost anul acesta, la praznicul Sfintei Parascheva din Epivata.
Această vizită mi-a dat posibilitatea să privesc mai mult în inima creştinilor ortodocşi români, să văd dragostea lor faţă de Biserică, faţă de Sfânta Parascheva şi faţă de episcopul lor. Hramul Sfintei Parascheva din Epivata este cel mai mare praznic din România şi mii de pelerini vizitează Iaşii pentru a se închina sfintelor ei moaşte.
Mi s-a confirmat că cca. un milion de creştini sărută sfintele moaşte ale Sfintei Parascheva în perioada manifestărilor cultice. Este vorba despre un praznic care mobilizează întregul oraş. Municipalitatea preia sarcina găzduirii multor pelerini, dar şi creştinii din oraş oferă găzduire altor pelerini sau cel puţin le oferă ajutor, ca să le facă plăcută şederea acestora în oraşul lor. Astfel, se dezvoltă prietenii între pelerini, care ţin ani la rând.
Sfânta Parascheva s-a născut în Epivata Traciei, a fost o mare pustnică, ce a trăit după Predania isihastă în rugăciune şi lacrimi, şi cu o mare dragoste faţă de Dumnezeu şi de oameni. Moaştele ei s-au aflat de-a lungul vremurilor la Târnovo – Bulgaria, la Belgrad -Serbia, în Constantinopol şi în cele din urmă la Iaşi; de aceea se şi zice că e o sfântă care uneşte toţi Balcanii. A adormit la începutul veacului al XI-lea d.Hr., la vârsta de doar 27 de ani şi este prăznuită în fiecare an pe 14 octombrie. În timpul manifestărilor praznicale sunt invitaţi arhierei din toate ţările Balcanilor şi în felul acesta se exprimă unitatea creştinilor ortodocşi din zonă.
În fiecare an, la praznicul Sfintei Parascheva, se aduc pentru a onora acest hram şi moaştele unui alt sfânt. Aşa că anul acesta, în urma invitaţiei ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei, am adus la Iaşi mâna dreaptă a Sfântului Sfinţit Mucenic Policarp, Episcopul Smirnei, un mare Părinte apostolic din Biserica Primară, care a fost considerat Dascăl a toată Asia şi a devenit martir pentru dragostea lui Hristos. Moaştele mâinii lui drepte se păstrează în Sfânta Mănăstire a Adormirii Născătoarei de Dumnezeu – Ampelakiotissa.
Astfel, însoţit de Egumenul Sfintei Mănăstiri, Părintele Arhimandrit Policarp şi de predicatorul Sfintei Mitropolii, Părintele Arhimandrit Calinic, am vizitat Iaşul – România, în urma unor anume proceduri necesare. Spre informarea cititorilor revistei Sfintei Mitropolii, voi expune câteva impresii personale din vizita mea de trei zile la Iaşi, atrăgând atenţia asupra câtorva staţii.
1. În avion şi în aeroportul din Bucureşti
Televiziunile din România, cea de stat şi cea bisericească, a Patriarhiei, precum şi radiourile, au anunţat sosirea sfintelor moaşte ale Sfântului Policarp, prezentând în acelaşi timp şi viaţa şi mucenicia lui. Acest lucru a contribuit la mediatizarea vizitei noastre din prima clipă, lucru care ne-a pricinuit o surpriză.
În avionul liniilor aeriene române mi-am dat seama de respectul personalului faţă de sfintele moaşte. Pilotul şi stewardezii ne-au rugat să deschidem sfintele moaşte, ca să li se închine. Am intrat în carlingă, pe care am binecuvântat-o cu sfintele moaşte, precum şi pământul românesc deasupra căruia zburam în acel timp. Pilotul şi co-pilotul le-au sărutat cu multă evlavie, au pus pe sfintele moaşte diferite obiecte personale, ca să primească binecuvântare. La fel au făcut şi ceilalţi stewardezi. La aeroportul din Bucureşti unde am făcut o staţionare, ne aştepta o surpriză şi mai mare. În spaţiul aeroportului funcţionează o sfântă biserică ortodoxă, foarte frumos împodobită, unde se săvârşesc Dumnezeieşti Liturghii şi sfinte slujbe de către un preot care este însărcinat cu această lucrare. Ne-a aşteptat deci preotul aeroportului împreună cu un preot al Sfintei Mitropolii din Moldova, care avea să ne însoţească până la Iaşi şi ne-a condus în sfânta biserică. Pe cale, funcţionarii şi muncitorii se închinau cu multă evlavie sfintelor moaşte. În puţinele ore cât am aşteptat acolo, s-au făcut rugăciuni în sfânta biserică şi au venerat sfintele moaşte aproape tot personalul aeroportului, precum şi alţi călători în trecere, care s-au ridicat până la cca. 500, potrivit calculului preotului bisericii. În timpul şederii în aeroport ni s-a dat posibilitatea să prezentăm pelerinilor viaţa şi mucenicia Sfântului Policarp.
Mulţi din cei ce se aflau acolo, pe care i-am cunoscut din alte vizite ale mele în România sau ale lor în Navpaktos, mi-au cerut o întâlnire privată, ca să-mi pună diferite întrebări asupra temelor vieţii duhovniceşti. Lângă aeroport, într-o casă prietenoasă şi primitoare, a avut loc o întâlnire de cca. două ore, în timpul căreia s-au pus diferite întrebări şi s-au dat şi răspunsuri la ele. Oricine şi-ar fi dat seama de dragostea acestor oameni pentru Biserică, pentru sfinţi, dar îndeosebi pentru modul în care am putea păzi învăţătura lui Hristos în viaţa noastră de zi cu zi.
Despre noua paradigmă (IV). Epilog – aplicaţia practică a sistemului cu microcip
De mai bine de sase ani am vorbit despre gnoseologia modernă în raport cu arhitectura gândirii virtuale, la început din prisma eticii artei, apoi din prisma esoterismului uniformizat al secolului acesta, şi de câţiva ani din cea ortodoxă. Ştiu că interesul general este acela practic şi nu cel metafizic, dar mi-am făcut datoria de conştiinţă cum am putut, în condiţiile unei totale lipse de reactii în România. Aşadar închei subiectul cu un foarte scurt rezumat practic.
Ideea că s-ar putea vreodată încropi o “bază de date completă” este utopie, fiindcă subiecţii, fiinţele umane, au o infinitate de moduri de a fi şi a exprima aceasta. Suma unicităţilor şi a infinităţilor tuturor oamenilor este întregul manifestărilor potenţialului existenţial al formei umane. Acest lucru este realizabil numai în Dumnezeu, adică într-o dimensiune întru totul îndumnezeită, dimensiunea aceasta fiind neîncăpătoare unei asemenea desfăşurări plenare. Faptul este cunoscut şi se demonstrează şi de ştiinţele exacte, de filosofie, de ştiinţele naturale, de arte şi de religie. Este aşadar de neînţeles de ce paradigma tehnologică insistă să facă un nou experiment dacă are deja certitudinea failibilităţii.
Care este suma suficientă a datelor despre un subiect cu potenţial infinit, astfel ca să se poată recunoaşte şi eticheta acesta în funcţie de un sistem fix? Orice sumă va fi insuficientă şi orice etichetă, eronată. Practic, pentru fiecare individ şi fiecare acţiune, maşina colectoare de date va emite o sumă de probabilităţi de etichetare şi de recunoaştere a individului şi a acţiunii faţă de sistem, din care probabilitatea ca eticheta corectă să fie inclusă în posibilităţile de alegere este din start 0, iar probabilitatea de a alege corect când nu ai din ce, este minus 0.
Fiindcă sunt investiţi foarte mulţi bani în această ruletă la care nu se poate aparent câştiga, neapărat că există un scop rentabil din punct de vedere economic şi politic, care nu poate fi decât cel exprimat de chiar creatorii sistemului: 1. diminuarea drastică a populaţiei pentru a spori confortul unui mic procent perfect adaptat noului sistem, şi 2. creşterea siguranţei sociale prin reducerea populaţiei (pe principiul “cine nu există nu-mi poate face rău”). Lumea se va împărţi în două mari clase, (ca şi până acum, doar că fără clase intermediare), aleşi de sistem în funcţie de definiţia pe care o vor da noţiunii de viaţă.
Religiosul înţelege viaţa ca suma dintre Transcendent, duh, idee, formă şi manifestare.
Artistul, suma dintre duh, idee, formă şi manifestare.
Omul politic (filosoful), ca suma dintre idee, formă şi manifestare.
Omul de ştiinţă, ca formă şi manifestare.
Materialistul, ca manifestare.
Maşina, ca informaţia despre manifestare.
Sistemul numeric cu microcip, ca informaţia despre informaţie.
Dumnezeu Atotţiitorul, Cel în Treime Sfântă slăvit şi închinat, Iubitorul de oameni şi Dătătorul de viaţă, în Puterea Căruia sunt toate, să ne ocrotească şi să ne miluiască! Amin!
November 7th, 2011 
VR 
Posted in 
Tags: 
