După decembrie 1989, s-au înmulţit demagogii neamului şi deodată cu ei cei ce-şi fac o meserie din înjurătura de neam, din blestemul neamului, căutători de multiple şi polimorfe defecte etnice, blestemând poporul pentru propria lor nulitate, ca şi cum poporul s-ar fi îndatorat prin vremuri pentru stârpiturile de acum. Sufletul acestui monstru bicefal este treierat de ură şi minciună chiar fără s-o ştie şi cel mai neînsemnat moment îl trădează, îl face să-şi dea arama pe faţă.
Te întrebi dacă onor’ senatorii care au acceptat aşa ceva erau în deplinătatea facultăţilor mintale. Când te joci cu harta României, nu ai nici un fel de scuză. Din neştiintă sau din interese meschine de partid, te expui la nişte lucruri pe care nu le mai poţi controla.
Generalul de brigada (r) Aurel I Rogojan, autorul lucrarii “Fereastra Serviciilor Secrete. România în jocul strategiilor globale”, aparuta la Editura Compania, va fi prezent sambata, 22 octombrie, la Radio Romania Cultural, intre orele 12.00-12.55, la emisiunea “Intalniri memorabile”.
Propunerile de „lege ferenda” pentru amendarea legilor securităţii naţionale resuscitează nostalgicii totalitarismului.
În contextul anterioarelor declaraţii de intenţii ale puterii de a realiza modernizarea şi demilitarizarea serviciilor de informaţii, câteva dintre propunerile de „lege ferenda” ale parlamentarilor coaliţiei de putere, aflate în dezbatere, sunt de natură să decredibilizeze soliditatea democraţiei în România şi ne întorc în era apusă a Războiului Rece.
Cu o grabă suspectă, după peste doi ani de dormitare de la constituirea Comisiei comune speciale a Camerei Deputaţilor şi a Senatului pentru elaborarea pachetului legislativ al securităţii naţionale, preşedintele „en titre” şi al Comisiei parlamentare de control asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii, deputatul (PDL) Cezar-Florin Preda, promovează propuneri de „lege ferenda” care provoacă frisoane oricui a avut parte de „atenţia” poliţiei politice secrete a defunctului regim.
Sus-amintitul parlamentar (chiar cu nimic îndatorat SRI-ului?!) intenţionează să propună spre adoptare maşinii de vot a coaliţiei guvernamentale amendarea Legii de organizare şi funcţionare a Serviciului Român de Informaţii cu prevederi precum:
Daca la Bucuresti, Fundatia Soros a pus romanii sub lupa in cadrul unei cercetari intitulate „Religie și comportament religios”, la Chisinau, Institutul Republican International a chestionat si romanii si “moldovenii”, obtinand rezultate contradictorii, care reflecta insa gradul de asalt al “civilizatiei” ruse asupra romanilor.
“Dar atunci, în 1941, nu eram într-o campanie electorală, ci într-o luptă pentru existenţa statului român, asta uită majoritatea analiştilor de pe ecranele televizoarelor.”
“Now Larry Watts’ groundbreaking, enjoyable and meticulously researched book, which deserves to find a wide audience, shows that Ceausescu’s Romania posed a threat to the USSR greater than Tito did and comparable with the 1956 Hungarian uprising, the Prague Spring in 1968 and the Solidarity Movement in Poland.”
Deci teama de ceea ce au facut in decembrie 1989, in numele revolutiei socialiste permanente, si a tezei leniniste potrivit careia puterea se cucereste, la nevoie, prin teroare si violenta, i-au determinat pe profitorii evenimentelor sa legitimeze revolutia prin Constitutie.
In concluzie, pe logica lui Vintu, cei care semneaza cu Ghita semneaza cu SRI, iar cei care nu semneaza cu Ghita si ramin in barca lui Elan Swartzenberg sint ofiteri sub acoperire!!!, ca doar n-or fi proaste Serviciile sa-si ia ofiterii acasa pe propria televiziune!
Marţi, 04 octombrie 2011, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat statul român în cauza Agache c. România (nr. 35032/09) la plata unor daune morale de 4800 de euro și 650 de euro daune materiale, constatând încălcarea articolului 6 alin 1 din Convenția Europeană a Drepturilor omului, informeaza Napoca News.
“O noua lege, propusă de Uniunea Democratică a Maghiarilor din România, “Legea minorităţilor naţionale”, ar urma să desăvârşească eşafodul statului naţional unitar român.
Numita lege, a cărei adoptare este condiţia menţinerii actualei majorităţi parlamentare, ar urma să:
pună accent exclusiv pe elementele ce separă minorităţile de populaţia majoritară românească, eludând elementele comune, unificatoare, ca şi orice fel de referiri la “respectarea integrităţii teritoriale”, “respect reciproc”, “dialog intercultural”, “cooperare/colaborare” sau “pluralism cultural”;
elimine egalitatea dintre persoanele aparţinând minorităţilor şi cele aparţinând majorităţii, instituind discriminarea populaţiei majoritare;
anuleze rolul limbii oficiale de factor al coeziunii şi integrării sociale;
lipsească de protecţia juridică a statului a identităţii etnice, culturale şi religioase a românilor care locuiesc în “teritoriile autonomiilor culturale ale minorităţilor”;
creeze îngrădiri în exercitarea suveranităţii statului prin interdicţiile pe care le impune cu privire la luarea unor măsuri administrative, întrucât acestea pot fi interpretate ca fiind de natură a schimba componenţa etnică în “teritoriile autonomiilor culturale”;
înfiinţeze “autonomii culturale” în toate teritoriile locuite de minorităţi;
instituie structuri de reprezentare şi exercitare a drepturilor colective ale minorităţilor: “Consiliul Minorităţilor Naţionale” şi “Consiliul Naţional al Autonomiei Culturale”, ceea ce excede prevederilor internaţionale în materie. În componenţa “Consiliului Naţional al Autonomiei Culturale”, prevăzut a funcţiona ca un parlament, minoritatea cu peste un milion de locuitori ar urma să deţină o pondere de 90 la sută.
Proiectul legislativ în discuţie, amânat de şapte ani, nu s-ar putea spune că nu este inteligent şi subtil elaborat, pentru a estompa scopul şi obiectivele ascunse, iar o serie de amendamente, aduse de parlamentarii UDMR, chipurile pentru a elimina suspiciunile, dacă sunt examinate cu atenţie, vom constata că au urmărit, în realitate, preluarea unor dispoziţii neconstituţionale dintr-o altă propunere de iniţiativă legislativă, cea a “Legii privind statutul Ţinutului Secuiesc”.
Ce va deveni România după intrarea în vigoare a unei astfel de legi? Un stat dezagregat de autonomii etnice cu atribuţii de autoguvernare, ale căror instituţii paralele, finanţate de la bugetul central, vor lucra împotriva României şi a intereselor comune ale cetăţenilor ei.
Orice proiect are şi o miză. În cazul de faţă, miza este una economică. Oricine analizează realităţile economice trecute şi cele prezente ale Ungariei nu poate să omită declaraţiile mai vechi sau mai noi ale unor oficiali de la Budapesta care au afirmat că, fără resursele vechiului principat al Transilvaniei, Ungaria nu are viitor. Care este structura reală a proprietăţii şi capitalului în Transilvania şi ce se va întâmpla, de fapt, sub dictatura autonomiilor etnice?”
Autonomia Tinutului Secuiesc o replica peste timp a diversiunii staliniste a Tatar Bunarului si a proclamarii Republicii Socialiste Sovietice Autonome Moldova (Transnistria)
Încălcarea suveranităţii financiar-bancare a României
« Incapacitatea » generalului Marcu de a aduce la încălecat caii nărăvaşi din sistemul financiar-bancar l-a inspirat pe director să recurgă la armele din documentele Securităţii. Şeful unităţii de securitate economică (un colonel detaşat de la Ministerul Apărării Naţionale) primeşte ordin să pună la dispoziţia patronului de presă Mihai Cârciog evidenţa reţelei informative create de Securitate în Ministerul Finanţelor şi Banca Naţională a României. Ordinul s-a executat întocmai. Colonelul îi convoacă la o întâlnire în boscheţii de lângă Casa Presei pe ziariştii « din legătură » pentru a le preda preţiosul document. În prealabil, acesta fusese uşor « periat », astfel încât câteva persoane preţioase să fie ulterior « fidelizate ». Ziariştii din « Secţia servicii secrete », Dan Andronic şi Mirel Curea, speriaţi de ce le-a fost dat ochilor lor să vadă, ezită să-l primească. Colonelul le spune să-l ia, că directorul Măgureanu l-a trimis. Mihai Cârciog se afla pe litoral. Dispune xerocopierea şi restituirea de îndată a originalului. În zilele ce au urmat, Evenimentul zilei a început campania de demascare a « informatorilor Securităţii din finanţe şi bănci ». Mai puţin a celor pe care un colaborator apropiat al lui Virgil Măgureanu avea să-i fidelizeze în interesul unei cauze numai de ei ştiute, deşi nu e greu de intuit.
Scandalul în interiorul Serviciului a izbucnit după toate regulile impuse de un astfel de eveniment. Directorul Virgil Măgureanu a cerut o anchetă de o severitate exemplară în vederea depistării şi îndepărtării din Serviciu a vinovaţilor. Bineînţeles, când adevărul a ieşit la lumină, ancheta s-a pierdut ca râul în deşert. Ca întotdeauna, s-a găsit vinovatul de serviciu : registrul cu pricina nu trebuia să se afle la ofiţerul din fişetul căruia fusese sustras. Dar ofiţerul, tocmai pentru a preveni un astfel de eveniment, a recuperat documentul şi l-a păstrat cum a crezut el că este mai sigur… Un amănunt important pentru istorie. Cei « fidelizaţi » prin salvarea de la demascarea în presă sunt încă piese importante şi în stare de funcţionare în maşina nelubrifiată a sistemului financiar-bancar al României. Numai « Naşul » nu se simte prea bine.
Despre irepresibila propensiune pentru avere a lui Virgil Măgureanu există o impresionantă arhivă de dosare de presă. Este de maxim interes public să se iniţieze un studiu de caz pentru a se înţelege cum tentaţiile şi pofta unora de acaparare cresc exponenţial cu puterea deţinută.
Dacă, înainte de Malta, Virgil Măgureanu era onorat de relaţia sa secretă cu Ion Iliescu, după poziţionarea lor ierarhică în sistemul puterii, lucrurile aveau să evolueze destul de repede în sensul alterării ireversibile a încrederii reciproce.
Virgil Măgureanu nu era genul de om capabil să se acomodeze într-o relaţie de subordonare, după cum nici Ion Iliescu nu avea calitatea de a lua decizii tranşante şi de a le duce până la capăt. Uneori, sentimentul că Virgil Măgureanu cenzura informarea lui Ion Iliescu era atât de jenant şi de apăsător, încât câte un prim colaborator mai încălca regula şi i se adresa direct. Afla astfel că preşedintele nu ştia tocmai ceea ce trebuia să fi ştiut. Au existat şi situaţii în care, în absenţa lui Măgureanu, Iliescu cerea să fie informat despre ceva anume. Într-o astfel de împrejurare, generalul Victor Marcu l-a întrebat fără ocol : « Cum, nu v-a informat Virgil ?! » « Nu, dragă, nu mi-a spus nimic. De ce ? » « De unde să ştiu eu, domnule preşedinte, ce o fi gândit Virgil ?! »
« În România, deasupra mea mai e numai Dumnezeu ! »
„În timpul uneia din numeroasele ședințe de judecată la care a fost supus domnul generalul Vlad, domnia sa a recurs la o butadă, pe care o citez: procesul lui Nicolae Ceaușescu s-a judecat la București în noaptea de 7 spre 8 iulie 1989, sentința s-a dat la Moscova pe data de 4 decembrie 1989, iar execuția sentinței a avut loc la Târgoviște pe 25 decembrie”, a mai spus generalul Rogojan.
CNCD-ul a avut nevoie de nu mai putin de 15 luni de zile (!?) pentru a emite o hotarare in acest caz, in conditiile in care termenul legal in care CNCD este ogligata sa emita o hotarare in urma unei sesizari este de 90 de zile, conform art. 20 alin 7 din O.G. nr. 137/31.08.2000, adica cea in baza careia functioneaza CNCD.
La 28 martie 1948, românii au fost chemaţi să-şi desemneze deputaţii în MAN. Primele legi votate au fost Constituţia şi naţionalizarea. După Congresul I al PMR, comuniştii au dizolvat Adunarea Deputaţilor. Majoritatea parlamentarilor opoziţiei erau în puşcărie sau căzuţi în dizgraţia noului regim.
Ma bucur ori de cate ori pot schimba, prin ceea ce fac, putin din multul si greul angrenaj ruginit ce tine in loc aceasta tara si acest popor. Fiecare milimetru cucerit este pentru mine echivalent cu o mare si muncita victorie!
Soros ar putea sa nici nu existe. Maine-poimane da ortu’ rabinului sau vreunui psiholog de serviciu (se ofera Mircea Toma?). Masinaria va toca mai departe. Soros e doar un nume in spatele caruia se intinde o retea globala, anti-nationala, anti-crestina si, in fond, anti-umana. De mana cu ea vreti sa stati in ca “idiotii utili” ai lui Lenin strigand frenetic “Salvati Rosia Montana!”? De catre cine? Cui prodest? Romaniei sau Ungariei?
UE refuză României intrarea în Spaţiul Schengen. Printr-un precedent neîntâlnit, Spania închide piaţa muncii pentru români. UE taie din fondurile structurale acordate României, în vreme ce o comisie a ONU blochează Bucureştiul pe piaţa tranzacţiilor cu certificate de emisii de carbon (de cel puţin 1,5 mld. euro). De unde vine eşecul?
Suntem de asemenea indignaţi de reacţia europarlamentarului Corneliu Vadim Tudor, care într-o intervenţie televizată la Antena 3, a afirmat textual „Nu ştiu ce competenţă are prefectul Bucureştilor să dea amenzi pentru chestiuni artistice, muzicale şi chiar de simbolistică naţională.”
Insa, cred, problema grava, in opinia mea, este nu doar “cenzura” lui Pavel, ci si faptul ca linia melodica aleasa de interpet te ducea cu gandul, mai degraba, la o manea decat la un imn national.
Fostul ofiter de informatii Liviu Turcu, sef al serviciului operativ pentru SUA/Canada si sef al serviciului Europa de Vest, grupul de spatii Germania, Austria, Elvetia din cadrul Centrului de Informatii Externe (CIE, actualmente SIE), cu azil politic in SUA via CIA din ianuarie 1989, fost condamnat la moarte de regimul comunist, in prezent consultant in Statele Unite ale Americii, a transmis in exclusivitate pentru Ziaristi Online o analiza pertinenta asupra apropiatului sfarsit al “sforarilor societatii civile”, “anticomunistii de parada” coordonati de V.V. Tismaneanu si H.R. Patapievici. Concluziile analizei se refera la “scancetele” emise de cei doi ideologi-sefi ai corectitudiinii politice dupa ce volumul generalului (r) Aurel Rogojan, “Fereastra Serviciilor Secrete“, aparut recent la Editura Compania, ii deconspira pe acestia drept agenti aflati “sub steag strain” in Romania. Schema de actiune evidentiata de sociologul Liviu Turcu este urmatoarea: “Dispunind cvasi-discretionar, prin infiltrare, de umbrela aparatului de stat, (a se citi controlul locurilor de munca in domeniul academic, al stiintelor sociale si a celor de profil cultural, specializari in strainatate, participarea la schimburile culturale, etc.); un larg acces la mijloacele mass-media de mare vizibilitate si obtinerea prin prezenta ad nauseam a statutului de formatori de opinie; controlul direct al unor publicatii de profil ideologic si cultural; intrari privilegiate la edituri capabile sa editeze in ritm accelerat si neconditionat propriile productii ‘telectuale’ sau materiale de serviciu. Cu alte cuvinte un adevarat complex ideologico-industrial care a devenit in ultimele decenii tot mai mult un adevarat ‘stat in stat’ in domeniul planificarii si implementarii noii ‘corectitudini ideologice’ in societatea romaneasca”. Redam textul analizei, integral, mai jos. Sublinierile si intertitlurile apartin redactiei.