Eminescu in 1882: „..știi ce, dragul meu, hai să demisionăm, tu de la Românul, eu de la Timpul, şi hai să ne călugărim, căci nu suntem făcuţi să trăim între lupi. La mănăstire, în chiliile solitare, să scriem letopiseţe în cari să înşirăm tot ce îndură nenorocitul neam românesc, pentru ca să se ştie cât amar a suferit românul cât a trăit pe acest pământ”.
Iorga scria: „Nici un rând din Eminescu nu trebuie sa ramâna nepublicat”. Calinescu scria: „Nu-i nimic de facut decât sa fie reproduse în întregime”. Noica scria: „E un miracol ca-l avem (pe Eminescu), pastrat întreg în chipul lui interior, în 44 de manuscrise. Va fi un alt miracol când îl vom reda vietii, cu o clipa înainte de a se stinge a doua oara, în cele peste 7000 de file ce putrezesc”.
Desi este cunoscut mai mult ca poet, totusi cea mai mare parte a activitatii lui Mihai Eminescu a fost dedicata gazetariei, el fiind unul dintre cei mai redutabili ziaristi ai Romaniei. Analizele de politica externa ale lui Eminescu puneau pe jar imperiile inconjuratoare – cel tarist si cel austro-ungar. Forta articolelor sale ii facea pe agentii secreti ai celor doua imperii sa dezvolte o intensa activitate informativa in jurul gazetarului Eminescu.
Au vreo vina pentru aceasta solidaritate sordida de care dau dovada fiii ticalosilor bolsevici, satrapii kominternisti (am numit trei mai sus)? Nu stiu. Dar Fanus Neagu se intreba la randul sau: “Eu ce vina am? Ca tata a fost pe front cu cinci copii acasa si s-a intors cu prada de razboi o duzina de chibrite si doua sticle de benzina?! Macar de mi le-ar fi lasat mostenire sa dau peste ei, sa le pun la sediul lor!”
Uniunea Social-Liberală este o construcţie politică artificială, conjuncturală, creată cu un singur scop: câştigarea alegerilor. Nu are absolut nicio legătură cu ce înseamnă cetăţeanul şi nevoile sale.
Cel puţin într-o privinţă, preşedintele a avut dreptate: ni s-a umplut ţara de experţi. Fel de fel de experţi care vin pe la televiziuni să-şi dea cu părerea, care mai de care, despre evenimente şi fapte, cu o morgă dată de greutatea argumentelor şi cunoştinţelor lor. Mai ales în preajma unor date cruciale, a împlinirii unor ani de la anumite evenimente importante pentru istoria noastră, ecranele televiziunilor sunt invadate de aceşti experţi istorici, strategi sau militari.
La sfarsitul lunii trecute m-am trezit in Ziua de Vest cu o parte din corespondenta mea privata cu doamna dr Katharina Biegger, responsabilă pentru admiterea bursierilor şi secretară adjunctă a Institutului pentru Studii Avansate din Berlin care l-a cadorisit pe Horia Roman Patapievici cu o bursa post-doctorala, in 2006 (Mellon Fellowship – Wissenschaftskolleg zu Berlin). De acelasi tratament care se cuantifica intr-o suma consistenta au mai beneficiat din partea Institutului din Berlin si – sa o luam in ordine cronologica – mai cunoscutii: Andrei Plesu (de sase ori!), pentru a fonda Colegiul Noua Europa si a scrie diverse brosuri, Mihai Razvan Ungureanu, pentru un “studiu despre statutul strainilor la inceputul secolului XIX in principatele romane si tarile din Balcani”, Theodor Paleologu, pentru o “variatie la o tema nietzscheana” si doctorul inchipuit Sorin Antohi. M-am intrebat imediat daca Ziua de Vest a ajuns in posesia fragmentului dintr-un schimb de mesaje electronice pe care l-am avut cu reputatul Institut gratie unei incalcari a corespondentei private de catre la fel de reputatele structuri speciale SRI sau SIE. Conducerea ziarului m-a edificat rapid: nici SRI nici SIE nu au intrat cu bocancii in casuta mea de e-mail ci o alta “structura”, tot cu trei initiale: ICR. Institutul Cultural Rus, pardon, Roman, condus de Horia Roman Patapievici, era cel care furnizaze reporterului Ziua de Vest unul dintre mesajele doamnei dr Katharina Biegger, dupa ce o agresase pe stimata doamna cu imprecatii la adresa mea. Cum a publica doar o jumatate din adevar (in acest caz doar o zecime) este echivalent de cele mai multe ori cu minciuna prin omisiune, spre deosebire de dl Patepievici eu ofer astazi publicatiei Ziua de Vest intregul fond al discutiei mele avute cu Institutul de Studii Avansate din Berlin, pentru a edifica opinia publica asupra unui mister dezlegat in premiera, dupa 12 ani, chiar in paginile publicatiei Dvs: doctoratul lipsa al dlui HR Patapievici.
Dar sa o luam cu inceputul, ocazie cu care va voi furniza si cateva informatii inedite, in exclusivitate: In 2007, in timpul campaniei Asociatiei Civic Media de deconspirare a cartitelor fostului KGB si a delatorilor Securitatii din presa si societatea civila, operatiune sustinuta fara rezerve de ziarul Ziua, la care lucram, am dat peste informatia ca Sorin Antohi, membru fondator al Grupului pentru Dialog Social si, la data respectiva, unul dintre membrii de vaza ai asa-zisei “Comisii Tismaneanu” de “condamnare a comunismului” a fost, cat de ridicol!, un turnator ordinar al Securitatii. I-am scris presedintelui Romaniei, Traian Basescu, si l-am informat, public, ca in comisia constituita sub acoperisul Presedintiei Romaniei se afla mai multi fosti ciripitori profesionisti ai Securitatii si posibili agenti ai unor servicii secrete rasaritene. Pe langa Antohi, era vorba de Nicolae Corneanu, Mihnea Berindei, Andrei Pippidi, Vladimir Tismaneanu si, oricat de ciudat ar suna pentru neavizati, de insusi Constantin ‘Ticu” Dumitrescu.
Pentru a evita deconspirarea sa de catre ziarul Ziua, Sorin Antohi, beneficiar al unei turnatorii din interiorul ziarului nostru via Vladimir Tismaneanu, cu o zi inaintea de a-l da noi in vileag pe documente isi publica “autoconfesiunea” in conditii confortabile asigurate de ziarul “Cotidianul”, plin pe-atunci de personaje de aceeasi teapa cu el. Dl Horia Roman Patapievici, intervievat de un post de radio, avea sa scape, din greseala, informatia ca a stiut de Cazul Antohi inca din perioada cat a fost membru al Colegiului CNSAS. Dezvaluirea a cazut ca o bomba in curtea GDS, al carei membru e si Patapievici, cu un Radu Filipescu, presedintele GDS, siderat ca actualul presedinte ICR nu a divulgat informatia la vremea respectiva, incalcand insasi Legea CNSAS. Cazul a devenit fierbinte. Extinzandu-ne cercetarile asupra personajului, o sursa provenita chiar din sanul acestui Grup corupt ne-a oferit inca o bomba pe tava: Sorin Antohi, profesor la Universitatea Central Europeana budapesteana a lui Soros, si pe deasupra si conducator de doctorate, nu are doctoratul! Practic, toti studentii care si-au dat doctoratul la CEU cu “doctorul” Antohi au fost nenorociti iremediabil.
Pentru a nu parea un “atac la persoana”, cum deja ne acuzau “deontologii” lui Tismaneanu de la “Cotidianul” si “22”, hotaram sa cedam laurii si acceptam plasarea acestei stiri pline de frisca intr-un ziar local, pentru a o prelua noi apoi, la Bucuresti. Urmarea este, cred, cunoscuta. Scandalul devine international. “Doctorul” Sorin Antohi se da la fund un pic, pentru a aparea apoi, fulminant, intr-un program ICR la Berlin, alaturi de un alt turnator al Securitatii, Andrei-Corbea Hoisie (membru al retelei codate de Securitate CAMELEONII), situatie care a ultragiat-o pe viitoarea laureata Nobel pentru literatura, Herta Muller (“ICR: Turnatori la Academia de Vara”), cat si pe alti scriitori germani originari din Romania, ca Richard Wagner (“Turnatorii ne dau lectii”) si Ernest Wichner (“Şeful Casei Literaturii din Berlin ia o poziţie în controversa turnatorilor”). “Crede ICR-ul ca traieste pe o alta planeta unde nu exista conceptele de demnitate personala si de integritate morala in stiinta?“, se intreba, atunci, Herta Muller. Se pare ca da, raspuns valabil si azi, daca avem in vedere ca insasi directoarea Centrului National al Cartii de la ICR, dna Catrinel Plesu, sotia reputatului (si el) eseist Andrei Plesu, a fost informatoare a Securitatii, inca de la 19 ani.
Scandalul Antohi ne-a facut sa mergem inapoi, pe urmele pasilor pe care i-a facut “doctorul” in cariera sa impanata de falsuri. Am aflat astfel, ceea ce avea sa confirme si Herta Muller, ca, pe deasupra fraudei sale nemaivazute, care a compromis lumea stiintifica romaneasca pe intreaga planeta (mai putin pe “Planeta ICR”), Antohi se pretindea autor de studii in reviste invizibile si, mai mult, director al unor institute-fantoma, inventate “din burta”. Pe unul din aceste fire am ajuns si la Wissenschaftskolleg zu Berlin – Institutul pentru Studii Avansate din Berlin, unde, alaturi de Antohi, l-am gasit si pe Horia Roman Patapievici, ca bursier al “Andrew W. Mellon Fellowship”. Un cititor mai ager de ochi ne-a atras atentia asupra conditiei necesare pentru a putea candida la acest tip de bursa, dupa cum figura chiar pe site-ul reputatului, normal, Institut: “Eligible to apply are young researchers from the Czech Republic, Slovakia, Hungary, Poland, Romania, Bulgaria, and the Baltics (Estonia, Latvia, Lithuania) who work in the humanities or social sciences. Candidates should have completed their doctorate.”
Nu era loc de indoiala: “Candidatii trebuie sa aiba doctoratul”. De altfel, asa apareau ambii bursieri, Patapievici si Antohi, pe site-ul Wissenschaftskolleg zu Berlin: cu un PhD in coada, adica cu doctoratul la purtator.
Senatul Universităţii Semmelweis a decis joi să îi retragă titlul de doctor preşedintelui ungar Pal Schmitt, pe care acesta l-a obţinut în 1992, relatează MTI.
Senatul Universităţii Semmelweis îi retrage titlul de doctor preşedintelui ungar (foto Mediafax/AFP).
Anterior, membri ai consiliului pentru studii universitare de doctorat al Universităţii Semmelweis au propus retragerea titlului de doctor acordat preşedintelui Pal Schmitt, în legătură cu acuzaţiile potrivit cărora acesta a plagiat părţi din teza sa de doctorat.
Site-ul săptămânalul ungar HVG a prezentat acuzaţiile de plagiat în ianuarie, iar în februarie a fost creată o comisie de investiagaţie pentru a examina teza de 215 pagini intitulată “O analiză a programului Jocurilor Olimpice Moderne”. Schmitt a fost acuzat că a copiat parţial sau integral 180 de pagini din lucrare, informeaza Mediafax.
In Romania, inca presedintele ICR, Horia Roman Patapievici, care apare pe internet ca doctor in filosofie al Universitatii Bucuresti si care a primit recent titlul de Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest, a ramas fara doctoratul virtual dupa ce Institutul de Studii Avansate din Berlin i-a retras de pe site titulatura fantasmagorica, in urma dezvaluirilor Roncea.ro.
Si Patapievici este acuzat de plagiat de catre discipolul autentic al lui Constantin Noica, filosoful Constantin Barbu (in foto alaturi de Parintele Nicolae de la Rohia la inmormantarea filosofului legionar, fost detinut politic si agent al serviciilor britanice de informatii).
Barbu, pe care Noica il considera drept “exceptional de inzestrat pentru lucrari de eruditie si istorie literara”, afirma despre menajul a trois Patapievici-Plesu-Liiceanu (vedeti documentarea mai jos): “Kant a scris Critica raţiunii pure în sec.18, iar Patapievici a scris Omul recent în veacul 21. Verdictul e simplu de formulat: numai Kant n-a copiat.
Singura soluţie a plagiatorilor Liiceanu-Pleşu-Patapievici este să scoată plagiatul în afara legii. O dată scos plagiatul în afara legii, cei trei intelectuali din Bucureşti nu vor mai putea face concurenţă neloială firmei Rank Xerox. Doar dacă, totuşi, plagiatul nu va fi scos în afara legii, cei trei intelectuali din Bucureşti vor putea face o reclamă pe cinste firmei Rank Xerox, jucând în filme de publicitate. Deja, Liiceanu, Pleşu şi Patapievici au o binemeritată celebritate de comici…”
Există un destin tragic al poporului român legat de falsele elite? Mă gândesc, în primul rând, la tulburătorul caz al lui Mihai Eminescu, ucis. Admiţând că moartea lui Eminescu ar fi doar controversată (deşi e fară de tagadă, vezi în Codul Invers) de ce, de ce nimeni, dar nimeni dintre puternicii filosofiei, politicii, justiţiei nu vrea redeschiderea cazului?
Cazul morţii lui Eminescu se va redeschide. Chiar dacă ar fi toţi împotrivă. Trebuie să se ia probe de ADN din os (care să se depună într-o Bancă de genii), probe pentru a controla mercurul din os. O dată crima stabilită nu ne mai rămâne decât să-i punem oasele într-un sicriu de argint, iar numele lui într-un calendar de sfinţi martiri. Totul se va face cu necesitate, mai ales că eu sunt încă în viaţă şi mai sunt şi foarte modest…
Explică: ai riscat (şi acum, la cât te cunosc, sunt sigur că ai fi dispus la orice sacrificiu) pentru a găsi banii necesari Proiectul Naţional Mihai Eminescu. Eşti „controversat”. Ei, care au primit şi mâncat multe milioane de euro, sunt onorabili.
Poate sunt onorabilii lui Caragiale.
În urma sacrificiului meu (pe care nu vreau să-l recunoască nimeni), în urma tipăririi a 19 manuscrise Eminescu, a editării altor 50-70 de volume de eminescologie, Academia Română a tipărit aproape toate manuscrisele în facsimil color într-o ediţie incomparabilă tehnic (care, din nefericire, a distrus peste 30 de volume prin erori de impozare). Îţi aminteşti când am publicat Apărarea lui Eminescu? Se spune că la Tribunalul Judeţean Dolj s-au întrerupt procesele fiindcă au plecat câţiva judecători să cumpere ziarul „Ora” unde publicasem Apărarea. Ce-ar fi să le reamintim detractorilor lui Eminescu că nu ştiu carte. Uite textul:
Apărarea lui Eminescu
Şi admitem că Dumnezeu a murit şi că totul este permis. Dacă Dumnezeu a murit, este permis ca deşertul să crească fără margini, nu numai în deşertul mai mare, nu numai în cultura lumii, ci şi în cultura românească. Dacă totul este permis, de ce să nu-şi permită oricine să spună despre Eminescu orice? O revistă din Bucureşti (Dilema, nr. 265/ 1998) schiţează încă un scurt capitol dintr-o mai mare încercare de despărţire de Eminescu.
Ce să însemne a te despărţi de cineva? A te despărţi de cineva înseamnă că ai împărtăşit ceva cu cineva, şi acum te desparţi; des-părţire îmi aduce aminte de o negare a părţii, care în greceşte se spune “meros”, cuvînt care este din aceeaşi familie cu “moira”. Cine să fi avut oare parte de a gusta din destinul lui Eminescu?
Dacă ne vom exprima mai pe înţelesul lui nu-ştiu-cine (zigu ornea, de exemplu), ca să te desparţi de Eminescu trebuie să-l citeşti, să-l ştii, să-l înţelegi, să-l iubeşti. Nu vreau să complic mintea nimănui, nici să-l chinuiesc cu vreo profundă Românie, vreau doar să-i explic că aşti înseamnă a avea conştiinţă, a înţelege înseamnă a traversa universul fără să-l distrugi, a iubi înseamnă a co-naşte, a co-exista cu cel iubit. Nu spunea un mistic mare că trebuie să iubeşti lucrurile pînă cînd lucrurile încep să te iubească pe tine?
Despărţirea de Eminescu
Întrebarea privind despărţirea de Eminescu îi aparţine lui Nicolae Manolescu.
1. Nicolae Manolescu are dreptate să pună întrebarea despărţirii de Eminescu pentru că un mare intelectual care s-a aventurat să scrie Istoria Critică a Literaturii Române ştie să gîndească; Eminescu este, desigur, ca un megachiliocosm în care există lumi vii, lumi geniale, lumi moarte, lumi distruse, lumi de distrus, dar şi lumi indestructibile. Aşa cred că putem vorbi despre o despărţire de Eminescu. Trebuie să-l cunoaştem, să-l iubim, să-l înţelegem, altfel nu ne putem despărţi pentru că nu avem de cine. Cum să te desparţi de o femeie frumoasă, precum Claudia Schiffer, dacă n-ai cunoscut-o?
A-l cunoaşte pe Eminescu e o artă grea, îţi trebuie ani de studiu, de putere de co-gîndire. Aştept ca Nicolae Manolescu să-l iubească pe Eminescu pentru a putea să se despartă de Eminescu.
2. Nicolae Manolescu scrie: “C. Noica a văzut în Caietele tînărului studios o operă capitală a culturii române şi s-a bătut pentru editarea lor. Avea însă dreptate Marin Sorescu numindu-le maculatoare. Importanţa lor e auxiliară, biografică şi exegetică, dar atît.”
a) Cred că Marin Sorescu spunea despre Caietele Princepelui de Eugen Barbu că sînt maculatoare, nu despre manuscrisele lui Eminescu. Cred că pe Nicolae Manolescu îl înşeală memoria. Caietele lui Eminescu nu sînt maculatoare. Eu le-am văzut pe toate, la Bucureşti, Iaşi şi Cluj, şi, repet, nu sînt maculatoare. Nu cred că Manuscrisele lui Eminescu nu trebuie publicate, integral, în facsimil; valoarea lor nu ţine de atribute precum “auxiliară”, “biografică”, “exegetică”.
b) Sînt de acord că este o inutilitate a-l numi pe Eminescu poet naţional (deşi cuvîntul “naţional” provine din gna -, care înseamnă ceea ce puţini ştim că înseamnă).
Zigu Ornea – eminescolog de ocazie?
Zigu Ornea scrie. Cînd scrie, z.o. crede că gîndeşte.
Probă: “Fără îndoială că Eminescu este cel mai mare poet al românilor, deşi, prin anii optzeci, prof. Liviu Rusu mă îndemna (probabil că nu numai pe mine) să pornim o acţiune concertată pentru a-l instala, pe acest soclu, pe Lucian Blaga. N-am fost de acord – şi…” Trebuie să-i spun lui z.o. că, şi dacă era de acord, Eminescu rămînea pe acelaşi soclu.
Ce ştii de manuscrisele domnului Noica, unde şi cum au ajuns? Există o inventariere a lor?
Manuscrisele domnului Noica au fost luate în noaptea de 4-5 decembrie 1987 din vila de la Păltiniş de către Liiceanu. Fără nici un drept. La fel şi ce i-a restituit S.R.I. doamnei Mariana Noica prin fostul coleg de grupă de la Filosofie al lui Liiceanu, – Virgil Măgureanu. N-ar fi nici o problemă. Chiar dacă familia Noica nu este de acord, fiind chiar extrem de supărată pe acest inexplicabil. Întrebarea capitală este însă de ce Humanitas nu publică OpereleComplete ale lui Noica. Nu îl lasă pe antumul Liiceanu cumva postumul Korné?
“Vă scriu, domnule procuror general, nişte oameni care îl cunosc de mult de omul cu spirit larg, cu vederi democratice, incapabil de fapte nedemne, oricând gata a întinde o mână de ajutor celor aflaţi în dificultate, care este Gogu Rădulescu – vă scriu nu pentru a vă solicita clemenţă, ci pentru că socotesc de datoria lor să lumineze un aspect moral esenţial al personalităţii acestuia.” Integral la Ziaristi Online.ro
“Pleşu, Liiceanu şi Patapievici stăteau în faţa unor deţinuţi politici ca nesimţiţii. Ei erau pe rândul întâi şi cei care făcuseră 15-18 ani de puşcărie – în rândul doi. Şi cine făcea Raportul comunismului? Vladimir Tismăneanu, fiu de comisar stalinist care, e adevărat, nu stătuse în şedinţele Comitetului Central al P.M.R. alături de Ana Pauker, Nicolschi şi alţi criminali evrei, ca conferenţiarul universitar doctor docent Paul Cornea, fost secretar al C.C. al U.T.M.. Acum, nu ţi se pare normal ca Andrei Cornea (fiul comsomolistului Paul Cornea) să-i dea lecţii de anticomunism lui Noica şi chiar poporului român?” Integral la Ziaristi Online.ro
“Nici Primul, nici cel de-al Doilea Război Mondial (în care am avut pierderi uriaşe) nu s-ar fi încheiat altfel decât s-au încheiat, dacă nu am fi existat pe hartă… Praful de puşcă, tiparul, fotbalul, cafeaua, becul electric, sistemul heliocentric s-au inventat fără contribuţia noastră. N-am inventat noi algebra ca arabii, filosofia ca grecii, internetul ca americanii, pe Dumnezeu ca evreii.”
Printre intelectuali, artişti şi scriitori – înaltul demnitar de partid visa să fie succesorul lui Ceauşescu incă din anii ’50-’60 – în România a acţionat o foarte importantă “lojă kominternistă”. Din această lojă au făcut parte reprezentanţi de seamă ai vieţii politice româneşti: Ana Pauker (Hanna Robinshon), Iosif Chişinevschi, Vasile Luca (Luka Lazslo), Walter Roman, Lev Oigenstein […]
Remember RSR: Tania Radu, sotia lui Dan C Mihailescu, ziarista Flacara, Europa Libera si 22, in prezent vicepresedinte al ICR:
“Marţi, 4 septembrie, în cadrul unei emoţionante festivităţi care a avut loc la sediul Comitetului Central al Partidului Comunist Român, tovăraşul Nicolae Ceauşescu, secretar general al Partidului Comunist Român, preşedintele Republicii Socialiste România, a inmânat tovăraşului Gheorghe Rădulescu, membru al Comitetului Politic Executiv al CC al PCR, vicepreşedintele Consiliului de Stat, Ordinul «Steaua RSR», clasa I-a, conferit prin decret prezidenţial, pentru contribuţia adusă la înfăptuirea politicii partidului şi statului de făurire a societăţii socialiste multilateral dezvoltate în patria noastră.
(…) Această înaltă apreciere vine să încununeze nu numai o activitate îndelungată în rândurile mişcării revoluţionare, în rândurile partidului comunist, atât în anii ilegalităţii, cât şi în anii construirii socialismului, dar şi o vârstă venerabilă: 70 de ani. (…) Un cuvânt emoţionant, plin de căldură şi preţuire, a rostit cu acest prilej secretarul general al partidului, tovăraşul Nicolae Ceauşescu, exprimându-se atât în numele Consiliului de Stat şi guvernului, precum şi al său personal (…). Într-o atmosferă de caldă preţuire tovărăşească, sărbătoritului i s-au făcut urări de viaţă lungă, sănătate, putere de muncă şi noi succese în activitatea sa” (Tania Radu, “Solemnitatea decorării tovarăşului Gheorghe Rădulescu”, „Flacăra”, anul XXXIII, 7 septembrie 1984, p. 3).
Remember RSR: Tania Radu, sotia lui Dan C Mihailescu, ziarista Flacara, Europa Libera si 22, in prezent vicepresedinte al ICR:
“Marţi, 4 septembrie, în cadrul unei emoţionante festivităţi care a avut loc la sediul Comitetului Central al Partidului Comunist Român, tovăraşul Nicolae Ceauşescu, secretar general al Partidului Comunist Român, preşedintele Republicii Socialiste România, a inmânat tovăraşului Gheorghe Rădulescu, membru al Comitetului Politic Executiv al CC al PCR, vicepreşedintele Consiliului de Stat, Ordinul «Steaua RSR», clasa I-a, conferit prin decret prezidenţial, pentru contribuţia adusă la înfăptuirea politicii partidului şi statului de făurire a societăţii socialiste multilateral dezvoltate în patria noastră.
(…) Această înaltă apreciere vine să încununeze nu numai o activitate îndelungată în rândurile mişcării revoluţionare, în rândurile partidului comunist, atât în anii ilegalităţii, cât şi în anii construirii socialismului, dar şi o vârstă venerabilă: 70 de ani. (…) Un cuvânt emoţionant, plin de căldură şi preţuire, a rostit cu acest prilej secretarul general al partidului, tovăraşul Nicolae Ceauşescu, exprimându-se atât în numele Consiliului de Stat şi guvernului, precum şi al său personal (…). Într-o atmosferă de caldă preţuire tovărăşească, sărbătoritului i s-au făcut urări de viaţă lungă, sănătate, putere de muncă şi noi succese în activitatea sa” (Tania Radu, “Solemnitatea decorării tovarăşului Gheorghe Rădulescu”, „Flacăra”, anul XXXIII, 7 septembrie 1984, p. 3).
Constantin Barbu (foto alaturi de Parintele Nicolae Steinhardt la inmormantarea filosofului Constantin Noica) nu numai ca ii acuza pe cei trei de plagiat, dar o si demonstreaza, indubitabil.
“Nici Primul, nici cel de-al Doilea Război Mondial (în care am avut pierderi uriaşe) nu s-ar fi încheiat altfel decât s-au încheiat, dacă nu am fi existat pe hartă… Praful de puşcă, tiparul, fotbalul, cafeaua, becul electric, sistemul heliocentric s-au inventat fără contribuţia noastră. N-am inventat noi algebra ca arabii, filosofia ca grecii, internetul ca americanii, pe Dumnezeu ca evreii.”
Cam asa se vede deci Romania de la Paris, care este; bagam pe Ceausescu la inaintare, ceva frica, doua demersuri cu conceptuale si idei hicicochiene, si un chil de orfelinate, ceva despre “apartamentele stereotipe ale iepocii ceaushiste” si gata bouillabaissa. Tare.
Luni, 28 martie 2011, Curtea de Apel Craiova a dat castig de cauza romanilor care se lupta de sase ani impotriva unei hotarari ilegale si imorale a administratiei PDL-UDMR din Targu Mures de a schimba numele strazii eroilor Calarasi cu cel al criminalului de romani Lajos Kossuth, inamicul direct al lui Avram Iancu
In urechi imi suna deja ecoul Revolutiei. Nu al celei din Decembrie 89 ci al uneia mai vechi, de prin Octombrie, din cate imi aduc aminte… Si cat pe-aci sa ma induiosez si eu de mila lui Severin care iata, tocmai zicea iar, la fel de patetic, ca va lupta singur, impotriva tuturor, cand, deodata, m-a izbit un sentiment de déjà vu.
Ziaristi Online: Publicam cea de a treia parte a exceptionalului interviu realizat de Costin Cretu cu filosoful Constantin Barbu, unul dintre geniile Romaniei care nu ajung sa fie cunoscute la televizor, la programul de teleshopping al editurii Humanitas cu care este agresat contribuabilul TVR in fiecare duminca. Constantin Barbu este unul dintre elevii lui Noica ramas fidel maestrului si planurilor sale, de la Proiectul Eminescu, realizat in mare parte prin publicarea de catre Academie a manuscriselor jurnalistului, poetului si ganditorului national, la Proiectul Cantemir, pe care filosoful craiovean il duce acum la bun sfarsit. Dupa primele doua parti, PAMFLETUL NEGRU (I). Filosoful Constantin Barbu despre Noica si Proiectul National Mihai Eminescu si PAMFLETUL NEGRU (II). Filosoful Constantin Barbu despre genii dar si despre Plesu si Liiceanu. Fotografii literare despre origini tiganesti, plagiate si Securitate, Constantin Barbu vorbeste in ultima parte a interviului publicat de Ziaristi Online despre Platon, Aristotel, Kierkegaard, Kant, Hegel, Heidegger dar si despre Paltinis, Noica, Cioran si una dintre marile realizari si recuperari ale culturii romane: Integrala Manuscriselor Cantemir.
Printre fanetele filosofiei europene, filosoful isi gaseste timp sa se ocupe si de buruienile ei, cum ar fi Eugen Simion sau capusele lui Noica, “initiatii” sectei “Catarilor de la Paltinis”, dupa cum ii numea Parintele Steinhardt, reorganizati dupa 1989 in “arhitectii” Grupului pentru Dialog Social si Colegiului Noua Europa (numit la origini “Colegiul Invizibil”) cu bratele lor inarmate, succesoarea Editurii Politice a PCR, Editura Humanitas, completata de Editura Polirom a vechiului Komintern resapat.
Constantin Barbu povesteste cum, dupa doua zile si doua nopti de examinare, Noica l-a “promovat” oferindu-i o bursa la Heidelberg (blocata insa de Securitate, dupa cum puteti afla din episoadele anterioare) si marturisindu-i cum in urma dialogului i s-a nascut ideea “Celor 22”.
Este binecunoscut eseul “antrenorului” Noica, “Cei douăzeci şi doi sau despre cultura de performanţă”, prin care fostul filosof legionar care a pactizat cu comunistii sperand in perpetuarea filonului national propunea o selectie a elitelor natiunii, pentru a scapa tara de “lautarism” . Dar ce te faci cand dintre semintele lui Noica a ramas – cel putin in ecranul tv -, in loc de grau, doar neghina, si din neghina au crescut, adapati de securitatea securitatilor doar doi lautari: Plesu si Liiceanu?! Misterul relatiei lui Noica cu cei doi filosofi fara opera pare sa fie lamurit cunoscand metalitatea si planurile conspirative ale “antrenorului”, relevate de camarazii sai din inchisoare. Profesorul Raul Volcinschi povestea adeseori apropiatilor cum Noica ii propusese inaintea eliberarii sa i se alature in planul de “penetrare” a Partidului Comunist si aparatului de securitate. Ceea ce nu putea controla nici macar Securitate e faptul ca “antrenorul” Noica pregatea, de fapt, 22 contra 22.
Pe scurt, pentru a nu lungi povestea, cei doi fii de nomenclaturisti, Liiceanu si Plesu, unul cu tatal in Ministerul de Finante al RSR, altul cu mama in cel de Externe, sub Ana Pauker (ati observat ca niciodata nu vorbesc de parintii lor?!) erau folositi de Noica drept simple “curele de transmisii” ale dorintelor lui spre Partid si Securitate. Sa nu uitam ca “Jurnalul de la Paltinis” a fost publicat – in zeci de mii de exemplare – cu avizul Securitatii, aceeasi care ii plasase pe cei doi pe orbita burselor lui Noica la Bonn si Heidelberg (pe Plesu chiar de doua ori). Revenind la planul informativ post-decembrist, numele reviste “22” a GDS isi are izvoarele exact in aceasta preluare si confiscare a ideii lui Noica, a “Celor 22”, de fapt o intoarcere pe dos a ei demna de experimentul Pitesti, de data aceasta cu perspectiva extinderii reeducarii la nivel national (sa observam ca acum GDS a ocupat cu brio centrul manipularii maselor, TVR).
De altfel, e bine de stiut ca grupul in cauza a fost mosit de Silviu Brucan impreuna cu Andrei Plesu si Ion Iliescu acasa la Ascanio Damian, cumnatul si vecinul lui Plesu din strada Paris, o veriga a retelei pe deplin conspirate a Kominternului in Romania. Operatiunea s-a petrecut chiar in zilele lui decembrie 1989, pe cand grupul de “revolutionari” se retragea “la baza”, intre excursiile de pe itinerariul Televiziune – Guvern – CC – MApN. Obsesia confiscarii “22”-ului lui Noica avea sa urmareasca in continuare grupul de lautari ai tuturor serviciilor, Plesu publicand, impreuna cu Elena Stefoi si… Petre Roman, in 2002, cartea “22 de luni dupa 22 decembrie 1989. Transformari, inertii, dezordini”. Normal, daca nu la Humanitas, la Polirom. Intentia initiala a celulei de baza a “ilegalistilor” GDS a fost ca grupul sa aiba doar 22 de membri. Dar, ce sa-i faci?, se pare ca aici Noica a gresit: sunt mai mult de 22 de “genii” malefice in Romania… si toti tovarasii intelectuali sunt, aproape fara exceptie, fii si nepoti de agenti kominternisti.
In ianuarie 1990, la chemarea lui Brucan, in Bucuresti aterizeaza George Soros, care, impreuna cu o agenta, acum cu acoperire diplomatica a unui serviciu strain, merge direct la sediul “22” pus la dispozitia GDS de FSN in fostul local UTC al lui Nicu Ceausescu din Calea Victoriei 120, unde incepe sa traseze directive “celor 22”, care iau notite ca niste sefi de detasament pioneresc, de la activistul UTC Stelian Tanase pana la informatorul DSS Alecu Paleologu. Sef al GDS si, concomitent, al Fundatiei Soros este instalat Alin Teodorescu, viitorul sef al Cancelariei Guvernului Nastase, pe atunci doar informator al Securitatii si agent al serviciului secret al Republicii Populare Ungare, conform ofiterilor UM 0110 “anti-KGB”. De atunci, tentaculele centrului ideologic GDS si ale Retelei Soros se intind ca un blestem asupra Romaniei prin toate Guvernarile ei, de la Iliescu-Roman la Basescu-Boc, regim care va sucomba exact pe mana Partidului Civililor din Romania (PCdR). Pana la acel moment, sa urmarim ce ne mai dezvaluie Constantin Barbu:
Cum astazi am un nou termen in procesul “Liiceanu-Liicheanu-Liigheanu” vs Libertatea Presei, la Tribunalul Bucuresti, ma gandesc ca textul de mai jos, al puternicului analist si filosof Constantin Barbu (foto alaturi de Parintele Nicolae Steinhardt), se potriveste de minune:
CONSTANTIN BARBU
PAMFLETUL NEGRU
Interviu de Costin Creţu
Despre genii
dar şi despre
Pleşu şi Liiceanu
Foto inedita:La înmormântarea filosofului Constantin Noica, Păltiniş 6 dec. 1987. In prim plan – Parintele Nicolae Steinhardt, Constantin Barbu, MIhai Sora, G. Liiceanu
14. Ce simţi când ajungi în poarta penitenței doar pentru vina de a fi încercat să faci rost de bani în vederea editării Caietelor lui Eminescu?
Nu simt decât milă pentru cataluli, perieci şi ceilalţi neidentificaţi. Singura replică este aia a lui Hegel peste natură.
15. Tu (provincial, catalogat de Pleșu) nu te simți cumva ca o ființă condamnată, să trăiască în afara sistemului actual?
Nu alţii au hotărât să trăiesc eu în afara sistemului, ci eu am făcut eforturi fundamentale să nu fiu în sistem (câţi cunoşti să-şi fi dat demisia din Universitate? câţi cunoşti să-şi dorească cu obstinaţie să fie nimic? – eu am ales varianta buddhistă a existenţei care cere multă măiestrie, conştiinţă de rezervă ca diamantul şi carte dizolvată în creier într-atât încât să-ţi permită să zbori fără întrerupere fără să dai vreodată din aripi…). De multe ori mă distrez, aplaudând Universul cu o singură mână. Eu am scris un pamflet cu supratitlul „Revolta plagiatorilor din București contra elitei din provincie”, în care povesteam cum plagiază Liiceanu din franceză, Pleșu din franceză (fără s-o știe bine)… Imaginează-ți că Pleșu a copiat din Corbin și cuvântul etc., încât o să-i rămână numele Andrei Pleșu – Etc. Acest impertinent uită cum, prin februarie 1990, în biroul lui de slujbaş la cultură, l-am trimis după Pepsi; ce-i drept a fost amabil: ne-a mai adus câte o sticlă de Pepsi lui Sorescu, Ghica, Chifu şi mie (aşadar am martori în viaţă că serviciul viitorului chelner politic era de pe atunci ireproşabil). E supărat că au devenit neanţii un pic mai celebri? Păi de Liiceanu ce să zic că l-am băgat deja în folclor. Pamfletul „Liicheanu” scris cuvânt cu cuvânt de Spânu însuşi i-a adus lui Liiceanu aproape o jumătate de milion de cititori. Nu înţeleg unde e supărarea? Bănuiesc că la mitingul pentru Monica Macovei nu veneau nici măcar 5.000 de cititori. Pleşu are de răspuns la câteva întrebări care nu sunt obligatorii, fiind grele:
– prima: A plagiat din Corbin fără să ştie bine limba franceză?
– a doua: A fost „conversat” de vreun ofiţer de informaţii vest-german care avea nume şi W şi B (dacă uită să-l întrebe şi pe Liiceanu)? (Eu nu acuz, eu întreb).
– a treia: Ce ştie de caseta audio în care el şi Liiceanu îl „interoghează” pe Noica şi caseta ajunge la Securitatea română? (Au ştiut, au „dus-o” ei sau toţi trei au fost înregistraţi de TO în necunoştiinţă de cauză?).
– a patra: Mai poate fi rectorul Colegiului Noua Europă, dacă este plagiator?
June 16th, 2012 
VR 
Posted in 
Tags: 
