De ras daca n-ar fi de plans, pentru cinematografia “romaneasca”, cel putin. Mungiu, cel cu doua scenarii plagiate la activ, a fost premiat acum la Cannes pentru… scenariul filmului “Dupa dealuri”, scenariu care reproduce de fapt cartile Tatianei Niculescu Bran, “Spovedanie la Tanacu” si “Cartea Judecatorilor”. Dar impostura merge mai departe: stirea Mediafax nu o aminteste nicaieri pe autoarea cartilor si, de fapt, nici cartile 🙂 ! Inainte de premiera parca stiau, totusi, ceva, stiristii Mediafax: “cărţile Tatiana Niculescu-Bran au inspirat scenariul peliculei”. Bravo, Cristian Mungiu! Ai copiat frumos! Mai ales ca e preluata tragedia unor oameni si rescrisa in nota anticrestina, cu calugarite lesbiene si o crima inventata. Scarbos, de-a dreptul. Adevarul despre Tanacu, aici.
Mai bine citim si ce scrie Le Point despre “Deceptia Mungiu“: “Doua ore si jumatate pentru a ne bate la cap cu aceasta ideea [ca religia e proasta] e prea mult.”
Iata ca povestea nu se termina aici. Un cititor avizat ne atrage atentia asupra unui aspect si mai ridicol. Dar mai intai sa o prezentam pe Ioana Uricariu (foto sus si dreapta), care este regizoarea episodului “Legenda activistului in inspectie”, al carui scenariu a fost plagiat de Mungiu dupa regizorul Ioan Carmazan, profesor de regie film la Universitatea de arta Mediapro si membru al CNA si CNC:
“Ioana Uricaru povesteşte despre cum a influenţat-o fostul său coleg de generaţie în producţiile pe care le regizează. Cu filmul „Legenda activistului în inspecţie“, coordonat de Cristian Mungiu în proiectul „Amintiri din Epoca de Aur“, regizoarea Ioana Uricaru (39 de ani) a debutat în 2009”, scrie ziarul Adevarul intr-o articol promotional in care, insa, ii greseste numele “promovatei”. Corect: Uricariu.
Alte citate din articolul din Adevarul care poarta titlul “Mungiu m-a invatat cum se face un film” (Halal!):
“Regizoarea a debutat în 2009 cu filmul „Legenda activistului în inspecţie”, în proiectul „Amintiri din Epoca de Aur”, coordonat de Cristian Mungiu, fostul său coleg de generaţie. „Am învăţat foarte multe de la Cristian Mungiu – să scrii un scenariu, ce înseamnă să faci film, cum se «simte» un film”, mărturiseşte Ioana.
De 10 ani, ea trăieşte la Los Angeles, unde a obţinut un master în producţie de film, la prestigioasa University of Southern California, cotată drept cea mai bună şcoală de film din Statele Unite.
Ioana Uricaru a fost selecţionată la rezidenţa Cinefondation, un program al Festivalului de la Cannes pentru tineri regizori, şi a fost voluntar în campania electorală a lui Barack Obama. Tătăl ei este scriitorul Eugen Uricaru, Ioana fiind influenţă de faptul că a crescut într-o casă plină de cărţi, unde se vorbea şi despre filme.”
Am incheiat promovarea :).
Interesant, nu? De ce? Pentru ca, asa cum ne informeaza la obiect un cititor, caruia ii multumim pe aceasta cale, poate si mai “interesant este faptul ca episodul cu tiribomba, cel bazat pe scenariul plagiat dupa nuvela lui Carmazan, a fost regizat de IOANA URICARIU. IOANA URICARIU, fiica prozatorului EUGEN URICARIU.
Eugen Uricariu, fost informator al Securitatii ce a fost deconspirat de Doina Cornea, este in prezent presedinte la COPY RO. Printre altele COPY RO este chemat sa vegheze la protejarea scriitorilor impotriva plagiatorilor.”
Iar de la Alexandru Petria aflam ca la COPYRO – Societatea de Gestiune Colectiva a Drepturilor de Autor, locul de munca al lui Eugen Uricariu, conform unui control al ORDA – Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor, sunt Nereguli grave!
“Ioana, fiica scriitorului Eugen Uricariu, a crescut într-un mediu literar. A văzut de mică artişti şi a învăţat să separe celofanul de adevăr.”, se scrie intr-o revista de femei. Problema e ca a ramas cu celofanul in mana.
Consiliul de Administratie al Centrului National al Cinematografiei
Re: Cazurile de Frauda si Plagiat ale lui Cristian Mungiu
FRÁUDĂ,fraude, s. f. Înșelăciune, act de rea-credință săvârșit de cineva, de obicei pentru a realiza un profit material de pe urma drepturilor altuia; hoție. ♦ Sumă sustrasă prin înșelăciune, prin defraudare. [Pr.: fra-u-] – Din fr. fraude, lat. fraus, fraudis.
Sursa: DEX ’98 (1998)
PLAGIÁT,plagiate, s. n. Acțiunea de a plagia; plagiere. ♦ (Concr.) Operă literară, artistică sau științifică a altcuiva, însușită (integral sau parțial) și prezentată drept creație personală. [Pr.: -gi-at] – Din fr. plagiat.
Sursa: DEX ’98 (1998)
In anul 2007, filmul “4 luni, 3 saptamani si 2 zile” scris si regizat de Cristian Mungiu primea, dupa cum stiti, premiul Palme d’Or la Festivalul de Film de la Cannes. Cu toate acestea, filmul lui Mungiu nu a fost nominalizat pentru Globul de Aur conferit de Academia Americana de Film, nu a fost inclus nici printre filmele nominalizate la premiile BAFTA, ale Academiei Britanice de Film si Televiziune, pentru film in alta limba decat engleza si nu a fost nominalizat nici pentru Leul de Aur al Festivalul de Film de la Venetia. Luata de propriul val creat in urma succesului de conjuctura de la Cannes, presa din Romania nu a luat in seama o acuza grava: filmul lui Cristian Mungiu a fost plagiat dupa scenariul scriitorului Dan Mihu, “Sa iubesti si sa tragi apa”, prezentat – culmea! – cu un an inainte, la un concurs HBO din al carui juriu facea partea chiar Mungiu. Atasam mai jos cele doua scrisori edificatoare, catre public si catre Cristian Mungiu, ale dlui Dan Mihu (Anexa 4).
Din pacate, nu numai presa nu a aprofundat acest caz de frauda ci nici comunitatea din care faceti partea Dvs, a cineastilor din Romania. Aceasta i-a permis lui Cristian Mungiu sa mearga mai departe pe calea plagiatului cand a solicitat de la Centrul National al Cinematografiei finantare pentru o productie de grup, intitulata “Amintiri din epoca de aur”, “un film de lungmetraj” care, conform afisului, prezentarilor promotionale si propriilor afirmatii, este “un film scris de Cristian Mungiu si regizat de Ioana Uricaru, Hanno Hoefer, Razvan Marculescu, Contantin Popescu si Cristian Mungiu”. (Anexa 3). Aici se deschid doua probleme:
1. Suspiciunea de frauda materiala: dubla finantare.
Conform unor informatii din cadrul CNC, filmul “Amintiri din epoca de aur”, in realitate nu un lung-metraj, dupa cum afirma Cristian Mungiu, ci un lung-colaj, realizat din mai multe episoade independente regizate de alti colaboratori, a primit finantare atat ca “lungmetraj” dar, in acelasi, timp, cateva dintre episoadele lui au beneficiat la randul lor de finantare tot de la CNC, separat, inainte de a se realiza “lungmetrajul”. Va rugam sa cercetati acest caz si sa edificati publicul si organele abilitate.
2. Frauda intelectuala, etica si morala: vinovatia de plagiat, pe care o dovedim aici.
In prima parte a “lungmetrajului” numit, intitulata “Tovarasi, frumoasă e viata!”, se gaseste episodul “Legenda activistului în inspecţie” al carui sinopsis suna asa: “Un activist de la centru porneşte să inspecteze traseul vizitei de lucru care urmează să aibă loc în ziua următoare şi insistă ca ordinele să-i fie respectate întocmai. Absurdul e la el acasă, iar totul devine grotesc atunci când autorităţile locale se văd blocate toată noaptea în laţurile de la bâlci şi se învârt până în zori.” In realitate, episodul, centrat pe scena caruselului, este furat/plagiat la virgula, daca putem spune asa, din cartea regizorului Ioan Carmazan, “Povestiri din Bocsa”, publicata in 1983 la Editura Facla si republicata dupa 1990 la Editura Tim Resita (foto). Intr-o declaratie publicata ieri, 21.05.2012, regizorul Ioan Carmazan, profesor de regie film la Universitatea de arta Mediapro si membru al CNA, a reiterat aceasta acuzatie (Vedeti: Cristian Mungiu acuzat de plagiat si de regizorul Ioan Carmazan. Anticrestinism: “Dupa dealuri” este cel mai putin amuzant dintre filmele cu calugarite lesbiene si ex iubite psihopate – Hollywood Reporter. O fundatura – Paris Match). Publicam mai jos extrasul din cartea de povestiri a regizorului Ioan Carmazan (Anexa 1) si furnizam episodul in cauza spre vizionare si comparatie (Anexa 2). Nu exista nici un dubiu: scenariul este furat.
Ce solicitam:
1. Sa luati masurile care se impun: analizarea si judecarea cazului.
2. Sa retrageti toate finantarile obtinute de catre Cristian Mungiu prin intermediul unor fraude intelectuale.
Respectiv: prin Hotărârea nr. 260/30.11.2011 a Consiliul de Administraţie al Centrului Naţional al Cinematografiei, Cristian Mungiu primeste sprijin financiar nerambursabil suma totala de 1.630.996 lei (aproximativ 400.000 de euro) “pentru calitatea artistică” si “succesul de public” rezultate prin doua fraude: “a filmului ,,4 luni, 3 saptamani si 2 zile’’” si “pentru succes de public a (sic) filmelor ,,4 luni, 3 saptamani si 2 zile’’.’’ ,,Amintiri din Epoca de Aur 1 – Tovarasi, frumoasă e viata!’’ + Amintiri din Epoca de Aur 2 – Dragostea în timpul liber’’ producător SC Mobra Film SRL, regia Cristian Mungiu, sprijin ce ii revine producătorului si regizorului filmelor”. (Observati cum frauda intelectuala se extinde intr-un document oficial: “Amintiri din epoca de aur” are in realitate cinci regizori, nu unul singur – Sursa: https://www.cncinema.abt.ro/Files/Documents/fls-1302.pdf)
Dl Cristian Mungiu, aflat zilele acestea la Cannes, afirma ca “nu intelege de ce se construieste o catedrala ortodoxa intr-o tara saraca care n-are decat 5000 de scoli si mai putin de 500 de spitale” (interviuTHR).
Nici noi nu intelegem de ce trebuie sa primeasca dl Mungiu fonduri nerambursabile de sute de mii de euro, din buzunarul acelorasi romani saraci, in baza unor fraude de cea mai joasa speta.
Asteptam un raspuns care tine de deontologia si demnitatea profesiei Dvs.
Anexa 1: Extrasul din cartea lui Ioan Carmazan “Povestiri din Bocsa” (Editura Facla, 1983 / Editura Tim Resita)
“Povestea lui Vili Tuscan”
(…) Si Pătru a inceput domol sa povesteasca:
– Stiti ca Ina pe vremuri umbla cu ringhispilul (caruselul) din sat in sat. Ajutor il avea pe Moise, se zice ca ar fi fost copilul ei din flori, dar nimeni nu stia precis. Ea cu Moise aveau cocia mare cu doi cai si cu asta umblau prin sate. Acu’, intr-o iarna, cam pe la vremea Craciunului, nimeresc intr-un sat pe langa Bozovici. Se duce Ina la primarie sa-i semneze primarul ordinul sa instaleze ringhispilul. Ala nici nu vroia sa auda. Se roaga Ina. Primarul, nimic si nimic. Ii spune sa vina maine ca pana maine are treaba pana peste cap.
Vine Ina a doua zi si cand colo la primarie era un chef mare. Acu’ Ina, daca vede ca e petrecere se duce si cumpara o damigeana de rachie, niste carnati ca, deh, era femeie umblata, si intra si ea. De cum o vad cu damigeana si carnati se schimba povestea. O invita pe Ina sa bea cu ei, ca Ina era si ea cam betiva. Se incinge chef mare. Si la un moment dat Ina scoate hartia de aprobare sa i-o semneze careva. Primarul, se cam imbatase; ii spune “Uite ce-i, eu ti-o semnez dar te duci, montezi ringhispilul si vii sa ne iei si pe noi, noi ne urcam primii, noi si cu tine!” Bun, zice Ina. Gata, s-a facut!
Pleaca Ina fericita. Cand ajunge la cocie, Moise se imbatase de suparare si dormea dus. Ce sa faca femeia: se apuca noaptea si monteaza singura ringhispilul. Dupa vreo doua ceasuri de munca, fiindca, ce crezi, era lucru greu mai ales pentru o femeie, termina Ina treaba si asa, murdara si transpirata, hop inapoi la primarie. Cand a intrat ea, aia se imbatasera asa de tare ca dormeau cu totii. Si atunci Ina n-a mai vrut sa-i scoale.
S-a asezat intr-un colt, a luat cativa carnati ca i se facuse foame si catva tuica. Tacuta, manca si bea. Numa’ ce se trezeste primarul si-o vede. Da cu tine ce-i aici? Nu o mai tinea minte. Pai sa vedeti, ii spuse Ina repede totul, ca se speriase ca nu-i mai da autorizatia. Primarul incepe sa rada. Bea cu Ina cativa deti si se imbata la loc. Acu’ i se infierbanta sangele si zice: “Gata, l-ai montat?” Da, zice Ina. Si numai ce mi ti-i scoala primarul pe toti si hai la ringhispil, sa ne dam in lanturi. Au strambat unii din nas, s-au sculat cu chiu cu vai dar primarul nimic, ca imediat toti pana la unul sa porneasca.
Ajung, se urca in ringhispil. Ina, deh saraca, se urca si ea ca primarul io zis “Fara tine eu nu ma urc”. Ce sa faca femeia? Bun, sunt toti urcati dar cine sa dea drumul la motor? Se duce Ina si-l scoala pe Moise, care era beat mort. Ii toarna o vadra de apa-n cap si-l trezeste. Ina se urca si-i spune sa porneasca ringhispilul. Da drumul Moise la tiribomba si se duce sa se culce la loc.
Dupa un timp, unuia i se face rau. Primarul tipa la Ina sa opreasca. Ina tipa dupa Moise, dar Moise doarme tun. Incep cu totii sa tipe, dar ala parca murise. De la un timp, de invarteala, primarului i s-a facut rau si a inceput sa vomite. Cu totii tipau la Ina dar ea ce sa faca?! Ea stiuse ca umpluse rezervorul de benzina si stia ca acum tiribomba nu se mai opreste decat cand s-o termina benzina. Unii varsau, altii lesinau. Ina, de suparare, a inceput sa cante. Si vezi, asa s-au invartit pana dimineata in tiribomba.
Dimineata cand s-a trezit Moise si a iesit de sub paie a vazut ringhispilul ca se invarte. La inceput a crezut ca viseaza dar pana la urma s-a dus si l-a oprit. Cei din lanturi erau pe jumatate morti. Numai Ina adormise bine in scaun. Cand a sculat-o Moise a inceput sa-si smulga parul din cap. Si vezi, de atunci, din ziua aia i-au confiscat si ringhispilul si i-au luat si autorizatia.” (Pag 85-87)
Anexa 2: Episodul “Legenda activistului în inspecţie” din filmul ,,Amintiri din Epoca de Aur 1 – Tovarasi, frumoasă e viata!’’
(interviu inclus în volumul „Noul val” în cinematografia românească, Grup Editorial ART, Bucureşti,2006)
“(…) Al doilea tău lungmetraj(de fapt prima parte dintr-un proiect colectiv) a obţinut o subvenţie de la CNC, sub numele Amintiri din Epoca de Aur. Despre ce amintiri este vorba? Se va alinia filmul trendului nostalgic, prezent nu doar în cinematografia, ci şi în literatura noastră recentă?
În bună măsură, atmosfera e nostalgică, dar nu ştiu dacă e un trend. Nostalgia e, de fapt, pentru tinereţea noastră, cea de care ne face plăcere să ne amintim. Copii fiind, noi nu am experimentat pe pielea noastră ororile comunismului, fiind martori şi cobai, ca generaţie de „decreţei”, doar la neajunsuri minore, ca învăţatul la bateria auto sau defilatul de 23 August. Dar comunismul târziu avea un fel de derizoriu al lui, nimeni nu se mai lua în serios. Ca orice perioadă de restricţii, el a generat în noi mai multe lucruri demne de povestit decât orice perioadă de bunăstare.
De ce îţi scrii singur scenariile?
Le scriu singur pentru că nu mi s-a întâmplat să întâlnesc pe cineva cu care să le scriu sau care să le scrie în locul meu. Eu nu sunt doar regizor, pentru mine, povestea e esenţială şi felul în care aleg să o spun contează în cea mai mare măsură. Şi, din păcate, nu există o şcoală românească de scenaristică, care să formeze oameni pe care să te poţi baza, iar nivelul multor scenarii româneşti, chiar dintre cele care ajung să primească finanţare, e adesea penibil.
Scenariile tale dovedesc reale calităţi literare. Te-ai gândit vreodată la o carieră de prozator?
Mă consider un fel de prozator care face filme. Sunt foarte multe lucruri pe care am să le povestesc, dar care nu sunt potrivite pentru film, şi, ca atare, le voi povesti în scris la un moment dat. Scrisul are pentru mine un mare avantaj. E locul în care îmi stăpânesc cel mai bine mijloacele şi în care rezultatul nu depinde de nimeni altcineva. De multe ori, mă gândesc că, într-o bună zi, voi ajunge numai să scriu, dar sper ca până atunci să mai fac nişte filme. (…)”
Pentru alte afirmatii privind paternitatea asumata a scenariului vedeti si site-ul productiei:www.amintiridinepocadeaur.ro
Anexa 4. Cazul Dan Mihu
Să iubeşti şi să tragi apa
Cîştigător lung metraj HBO
Motivaţia juriului: Un scenariu care nu pierde timpul, original prin subiectul ales, frust, fără a fi melodramatic şi modern ca demers prin felul în care-şi conţine tensiunea interioară.
Autor, Dan Mihu, membru al Uniunii Scriitorilor din 1997
Buna ziua,
Acesta este un mail colectiv, de aceea, celor care nu ma cunosc le spun ca numele meu este Dan Mihu, sunt jurnalist si scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor din Romania (din 1997). Incepand din 1992 am publicat o serie de piese de teatru, lucrari de proza si scenarii de film, am luat mai multe premii literare la concursuri nationale si o simpla cautare pe Google ar trebuie sa va spuna restul istoriei mele.
Stiu ca pare greu de crezut, acum ca dl Mungiu este eroul zilei, insa sustin ca domnia sa a preluat exact tema propriului meu scenariu, premiat chiar de domnia-sa in vara anului trecut la concursul de scenarii originale HBO 2006.
Contand pe o reactie rece din partea dumneavoastra, va prezint direct faptele:
– anul trecut in aprilie, trimiteam la concursul HBO scenariul “Sa iubesti si sa tragi apa”, drama unei femei simple, care face un avort ilegal, in ultimii ani ai comunismului si este silita sa scape cumva de avortonul ei, expus in mod brutal si socant
– in juriul concursului de anul trecut se afla si dl Mungiu
– in luna mai eram declarat finalist cu sus-numitul scenariu
– in iunie, la TIFF, primeam premiul pentru lungmetraj; motivatia juriului: “Un scenariu care nu pierde timpul, original prin subiectul ales, frust, fără a fi melodramatic şi modern ca demers prin felul în care-şi conţine tensiunea interioară.”
– in mai anul acesta, dl Mungiu ia la Cannes un Palme d’Or cu “4 luni…”; conform presei internationale, filmul sau trateaza aceeasi tema a avorturilor ilegale si prezinta imagini socante cu un avorton in baie
– in cadrul ceremoniei de premiere dl Mungiu declara franc ca “acum un an nici nu visam la acest proiect.” Mai exact, intr-un interviu acordat Evenimentului zilei sustinea ca a terminat versiunea finala in luna iulie, asta dupa ce (conform Re:Publik), scrierea integrala a scenariului a durat sub doua luni
Pentru comparatie, scenariul meu, premiat (si) de dl Mungiu, poate fi descarcat liber de la adresa https://editura.liternet.ro/carte/222/Dan-Mihu/Sa-iubesti-si-sa-tragi-apa.html , impreuna cu un scurt comentariu al unui alt membru al jurului, dl Cretulescu. Dupa ce veti citi premisa scenariului, va rog sa rememorati cate scenarii sau carti pe aceasta tema ati citit in ultimii 10 ani?
Nu incerc sa confisc subiectul avorturilor ceausiste, dar:
– dezaprob faptul ca dl Mungiu s-a prevalat de pozitia sa in juriu pentru a cauta idei proaspete apte de a fi rescrise ulterior de domnia sa
– sunt uluit de viteza neobisnuita (remarcata si de el insusi) cu care a rescris un scenariu pe exact aceeasi tema, l-a finantat, l-a filmat, l-a montat si l-a prezentat in premiera la Cannes
– mi se pare total nedrept faptul ca a fortat (pe ascuns) finalizarea propriei sale productii, intuind probabil faptul ca noi ne vom confrunta cu greutati in gasirea finantatorilor/producatorilor – atitudinea sa mi se pare cel putin neloiala
Culmea cinismului este ca juriul punctase tocmai originalitatea temei si partitura tragica a principalului rol feminin. De acum, adio originalitate… Cine isi imagineaza ca anul viitor la Cannes va fi selectat un al doilea film despre avorturi ceausiste e cel putin naiv.
Ma bucur ca in acest an HBO Romania a renuntat la serviciile domniei sale in calitate de jurat. Din punctul meu de vedere, prestatia sa a fost de-a dreptul descalificanta si sper ca abuzul lui sa aiba drept consecinta macar evitarea invitarii domniei sale in alte jurii viitoare.
Asteptand o atitudine obiectiva din partea dumneavoastra, nu pot decat sa deplang faptul ca anul acesta a castigat Palme d’Or-ul un film ce si-a obtinut finantarea prin scandal si tema prin furt, fiind prezentat pe furis direct la Cannes, in speranta ca invingatorilor li se iarta totul.
Al dumneavoastra,
Dan Mihu
PS: Sunt constient ca prin aceasta contestatie spun adio participarii la alte concursuri similare in tara, dar sper ca viitorii competitori sa se bucure de un tratament mai cinstit decat cel de care am avut eu parte.
Iată şi mailul trimis de Dan Mihu lui Cristian Mungiu:
Domnule Mungiu,
Legat de luarea mea de pozitie, tin sa va fac cunoscut ca NU va acuz de plagiat. Nimic mai fals. Observ insa faptul ca, daca n-ati fi fost in juriul HBO de anul trecut, nu ati fi scris acum un scenariu socant pe tema avorturilor din Romania ceausista. pentru ca “acum un an nici nu va gandeati la acest proiect”. Iar eu as fi facut propriul meu film pe aceasta tema inaintea dumneavoastra. Si asa ar fi fost normal, pentru ca – intre noi doi – eu am scris (asa cum m-am priceput) primul pe aceasta idee. Care nu e nici Revolutia Romana, nici caderea turnurilor gemene, nici alt eveniment public.
Acum nu pot decat sa astept urmatoarea sesiune de finantare de la CNC (de fapt, sincer, n-o mai astept pentru ca maine dimineata cred ca voi fi anuntat ca nu mai avem nici co-producatori). Prezenta unui regizor in juriu ne-ar fi indreptatit pe noi scenaristii sa visam ca sunteti acolo pentru a cauta un scenariu pe o idee care sa vi se potriveasca. Nu tineam cu tot dinadinsul sa facem un film impreuna. M-as fi multumit insa cu un simplu mail amical in care sa-mi spuneti ca veti scrie pe tema asta. Astfel avertizat, sa zicem ca ar fi fost o competitie corecta. Faptul ca ati facut filmul pe ascuns si l-ati dus direct la Cannes, nu mi-a lasat nicio alta optiune de reactie.
Socul a fost prea mare…
Iar deziluzia a fost totala. Nu ma asteptam la un astfel de gest de la un regizor tanar, aflat la al doilea sau lung-metraj. Credeam ca ideile incep sa se “imprumute” mai incolo, cand ai cam spus ce aveai de spus si incepi sa te uiti prin ograda vecinilor.
Acum astept filmul.
Pastrand aceeasi atitudine decenta Dan Mihu isi exprima dezamagirea ca reactia sa a fost interpretata tendentios.
O ultima precizare
” Eu am prezentat faptele cat am putut de rece. Sunt dezamagit ca reactia mea a fost interpretatat tendentios si expusa brutal si inexact drept o acuzatie de plagiat. In luarea mea de pozitie nu m-am lansat in injurii si am incercat sa verific si sa ras-verific tot. Amavut la dispozitie un intreval de timp foarte scurt. Va rog sa rememorati singuri cand ati aflat dumneavoastra despre subiectul filmului sau. Cam tot atunci am aflat si eu. La cateva zile dupa prezentarea la Cannes.
Cei interesati sa judece la rece aceasta situatie o vor face. Pe ceilalti nu am cum sa-i conving de nimic. Raman insa la opinia mea ca daca nu participam la concurs, probabil ca dl Mungiu nu si-ar fi scris inca scenariul (“acum un an nici nu visam la acest proiect”). Deasemenea, poate ca nu-l scria daca nu era in juriul care l-a citit si premiat.
Sunt sigur ca filmul e o capodopera, a obtinut totusi un Palme d’Or. Spun doar ca l-ar fi putut obtine altfel. I-a fost probabil teama sa iasa al doilea cu un film despre avorturi, dupa filmul nostru. Chiar daca ar fi fost mai bun. E o teama fireasca. Dar asta nu-l scuza.
Singurul lucru care ma dezamageste este atitudinea unei bune parti a publicului si chiar a unor critici si scriitori. Atata vreme cat genul asta de practici sunt socotite normale, nu vom lua la Cannes niciunpremiu pentru scenariu original. Pentru ca nu vom avea niciodata scenaristi, ci doar regizori plecati la shopping de idei si capabili sa rescrie in mod adecvat orice tema li se potriveste.
„Dincolo de dealuri ne spune că frica de homosexualitate a creştinilor reprezintă o formă incoştientă de violenţă” (!?), scrie un personaj asemenea lui Mungiu in Inside Movies. Detalii aici: Nimic despre Cristian Mungiu, creştini şi homosexuali
In rest, nu ratati azi: Dovada plagiatului lui Mungiu prezentata Centrului National al Cinematografiei si Uniunii Cineastilor din Romania. Si, bineinteles, cititorilor Roncea.Ro.
“‘După dealuri’ este cel mai puţin amuzant dintre filmele cu călugăriţe lesbiene şi foste iubite psihopate.” – The Hollywood Reporter via Mediafax
“Filmul lui Mungiu, “Dupa dealuri”, primul film huiduit la Festivalul de la Cannes de anul acesta” – titra presa online de sambata consemnand faptul ca mai multi ziaristi si spectatori au huiduit si fluierat la premiera lui Mungiu. Intre timp, titlul in cauza a fost eliminat de pe net, fiind inlocuit cu mai ternul “Filmul lui Mungiu, “După dealuri”, fluierat şi aplaudat la Cannes, susţine o publicaţie franceză”, facandu-se trimitere la L’Express (foto sus).
Inainte de a analiza aceasta noua “creatie” a lui Cristian Mungiu, in care anticrestinismul visceral al familiei Mungiu este impachetat in poleiala senzationalismului ieftin obtinut prin introducerea homosexualismului feminin intr-o manastire, condimentat cu celebrul caz al exorcismului de la Tanacu, este, insa, necesara o retrospectiva asupra personajului.
Regizorul-vedeta are grave carente de profesionalism, fiind deja acuzat in doua cazuri de plagiat de catre doi reputati scenaristi si regizori. Pe langa istoria mai veche expusa de scriitorul Dan Mihu imediat dupa aparitia pe piata a filmului “4-3-2”(foto), se mai adauga astazi si cea a cunoscutului regizor Ioan Carmazan, profesor de regie film la Universitatea de arta Mediapro si membru al CNA si CNC. Ioan Carmazan il acuza in premiera pe Cristian Mungiu, prin intermediul site-ului Roncea.Ro, ca i-a plagiat cu nerusinare una dintre povestirile sale, publicata inca din 1983 in volumul “Povestiri din Bocsa” si transpusa de Mungiu in filmul de grup “Amintiri din epoca de aur”, pe care acesta nu uita sa mentioneze ca este “Un film scris de Cristian Mungiu”. Pe deasupra, printre toate aceste decaderi de la etica si morala se iteste o afacere de frauda la Centrul National al Cinematografiei-CNC realizata prin intermediul “Amintirilor”.
Intr-o declaratie facuta ieri pentru Roncea.Ro, profesorul Ioan Carmazan a subliniat ca trebuie lamurit o data pentru totdeauna mitul acesta al “geniului” Mungiu, intemeiat pe plagiat, conjuctura si frauda. Amintind de cazul lui Dan Mihu, care, dupa ce a prezentat scenariul sau – Să iubeşti şi să tragi apa – unui juriu HBO din care facea parte Mungiu, s-a trezit anul urmator ca povestea i-a fost copiata grosier in filmul “4-3-4”, regizorul Ioan Carmazan ne-a prezentat si cazul sau. Concret, fragmentul principal din “Povestea lui Vili Tuscan”, una dintre povestirile sale din Bocsa, publicate in urma cu 29 de ani la Editura Facla, despre un carusel si mai multe personaje, a fost reprodus intocmai in filmul de grup semnat de Mungiu “Amintiri din epoca de aur” (vezi foto dreapta si dr jos). Regizorul il someaza pe Mungiu sa ia nota oficial de aceasta acuzatie. Consultand volumul ni s-a confirmat intrutotul afirmatia respectatului regizor. Ioan Carmazan nu exclude actionarea lui Mungiu in judecata urmand ca suma solicitata ca prejudiciu moral si material sa fie donata unui camin de copii si unui azil de batrani ale Bisericii Ortodoxe Romane. De remarcat ca Mungiu s-a aflat in proces si cu muzicianul Cornel Constantiniu, care l-a acuzat ca a furat muzica din “4-3-2”.
Mai mult, conform unor surse din lumea cinematografiei se pare ca nivelul de infractor al lui Mungiu nu se restrange la plagiat si coloane sonore subtilizate, existand suspiciuni solide ca filmul “Amintiri din epoca de aur” a fost dublu-finantat, comitandu-se o frauda care poate fi dezvaluita prin cel mai banal control al unor procurori avizati. Practic, Mungiu a obtinut finantare de la Centrul National al Cinematografiei pentru intregul film de grup format din patru episoade in timp ce alti doi regizori beneficiasera deja de finantare de la stat pentru doua dintre episoade. Afacerea necesita interventia organelor abilitate.
“Nu pot decat sa deplang faptul ca anul acesta a castigat Palme d’Or-ul un film ce si-a obtinut finantarea prin scandal si tema prin furt, fiind prezentat pe furis direct la Cannes, in speranta ca invingatorilor li se iarta totul. Sunt constient ca prin aceasta contestatie spun adio participarii la alte concursuri similare in tara, dar sper ca viitorii competitori sa se bucure de un tratament mai cinstit decat cel de care am avut eu parte.”, scria Dan Mihu in scrisoarea sa deschisa despre Cazul Mungiu.
Pentru a intelege mai bine profilul celui incriminat de plagiat si suspectat acum de infractiuni si mai grave este necesara o vedere de ansamblu asupra mediului sau de formare.
Cristian Mungiu este fratele mai mic al Alinei Tatiana Mungiu, actuala sefa SAR si fosta activista UASCR (ca sefa a Asociatiei Studentilor Comunisti pe UMF Iasi si redactor-sef la „Opinia Studenteasca“, ziarul Uniunii Asociatiilor Studentilor Comunisti din Romania – UASCR, patronat de CC al UTC), casatorita de forma cu Andrei Pippidi, cunoscut drept homosexual in cercurile istoricilor de la Iasi, suspectat in aceleasi cercuri ca agent dublu al Securitatii si, respectiv, al unui alt serviciu secret strain. Tatal lor, Ostin Mungiu, in perioada comunista ocupa la UMF Iasi postul de sef al Biroului organizatiei de baza a PCR si, conform marturiilor locale, era insarcinat cu supravegherea studentilor straini, pe modelul Mona Musca. Familia lor este originara din Balti.
Alina Tatiana Mungiu a fost prima din familie care a indraznit sa se faca remarcata si dupa 1989 printr-o pronuntata aversiune fata de crestinism, in special fata de ortodoxie, ura exprimata prin piesa “Evanghelistii”, jucata pentru prima oara in Ungaria si beneficiara premiul UNITER pentru “cea mai bună piesă românească a anului 1992”. Piesa a fost pusa in scena si la noi, in decembrie 2005, la Ateneul Tatarasi din Iasi, in regia unui oarecare Benoit Vitse. Conform marturiilor autoarei, piesa a fost conceputa in 1988, deci in plin elen comunist creator.
Scriitorul Radu Negrescu – Sutu, fost detinut politic ca urmare a semnarii Apelului Goma din 1977, compara piesa “Evanghelistii” cu practicile macabre ale tortionarilor din cadrul “Experimentului Pitesti”. Iata cum descrie el desfasurarea actiunii “artistice” a Mungiei de pe scena Ateneului Tatarasi: “Fecioara Maria apare goala pe scena, in chip de tarfa, iar evanghelistul Ioan, prezentat ca un homosexual potential, isi tot expune fesele dezgolite publicului. Dar toate acestea s’au vazut si la Pitesti. Nici relatia dintre Maria Magdalena, personificata in piesa de curtezana Elena (preoteasa-prostituata, ibovnica lui Cherintos), si Domnul Iisus, nu este noua. Aceasta culmineaza cu sugerarea unei felatiuni, urmata de comentarii de genul: “- Ai simtit natura divina din madularul lui dumnezeiesc?”, sau “- Dimpotriva… e un amant cu totul incapabil…”
Vulgaritatea erotica ostentativ afisata tradeaza cu siguranta frustrarile doamnei Mungiu in acest domeniu, dar acest lucru nu priveste pe nimeni decat pe domnia sa. Fiecare are viata sexuala pe care o poate avea sau pe care si-o doreste. A face insa din Sfanta Evanghelie un spectacol cvasipornografic, prin desacralizarea Domnului Iisus pentru a sacraliza vulgaritatea, este oare o dovada de curaj din partea autoarei acestei nedemne “opere de arta” teatrala?… Spre deosebire de atitudinea antievreiasca sau antimusulmana, cea anticrestina nu prezinta astazi niciun risc, permitand frustratei autoare o gama cat mai larga de blasfemii, inspirate de cele proferate de tortionarii din puscariile comuniste”, consemna dupa premiera de la Iasi Radu Negrescu – Sutu.
Piesa a fost considerata de vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist drept o blasfemie si “o jignire adusa Bisericii Ortodoxe Romane”. “Este o blasfemie la viata si la credinta noastra”, a afirmat la vremea respectiva si Arhiepiscopul Ioan Robu al Bisericii Catolice din Romania.
De observat ca atat Cristian Mungiu cat si Andrei Serban au ignorat – chiar cu acceptul tacit al Patriarhiei, din cate se pare – drepturile la propria imagine, viata si credinta ale parintelui Daniel Corogeanu de la Tanacu, inchis pe nedrept pentru moartea Irinei Cornici si intre timp eliberat din inchisoare. Scenele relevate de Mediafax despre atmosfera de la repetitii denota si o alta fateta a realizatorilor unui spectacolul dintr-o drama reala, care implica persoane neconsultate: “Unii actori spuneau «nişte oameni suferă şi noi mergem să ne plimbăm pe Broadway». Ne-am dat seama atunci că nu trebuie să ne luăm prea mult în serios. Distanţa s-a produs când am putut să râdem de cazul acesta”, a mărturisit regizorul Andrei Serban, citat de Mediafax. “Totodată, Tatiana Niculescu-Bran apreciază că momentul cel mai amuzant a fost când Andrei Şerban le-a cerut actorilor să joace piesa pentru trei culturi diferite, din Somalia, Japonia şi Mongolia.”, mai noteaza Mediafax din amuzamentul de la repetitii, facut pe seama mortii unei tinere si incarcerarii altor maicute si a preotului Daniel.
Nu stim cum a fost atmosfera la filmarile lui Cristian Mungiu dar, in tot cazul, anticrestinismul sau nativ, am putea spune, a fost remarcat deja de presa straina. “Regizorul este mai interesat în demonstrarea metodică a potenţialului distructiv al credinţei rigide decât de legătura fragilă dintre cele două femei şi, deşi acest unghi ambiţios este mai intelectual, nu sunt sigur că este şi cel mai potrivit.”, scrie unul dintre jurnalistii acreditati la Cannes ai portalul postului France 24, citat de Mediafax, fara sa stie ca tanarul merge pe urmele tatalui si surorii sale mai mari.
Desi ii scapa informatia ca “in mod inexplicabil, premiera filmului “Dupa dealuri” nu are loc in 19 mai seara, asa cum se cade pentru un regizor care are un Palme d’Or acasa, ci dupa-amiaza, pe zi”, daca citesti corespondentele HotNews ale Iuliei Blaga ai putea crede ca Festivalul de la Cannes de anul acesta se desfasoara pentru si cu un singur film: al lui Mungiu. Ziaristii normali sunt insa mult mai rezervati.
“Paris Match“ noteaza, de exemplu: “Cat despre personaje, de la tanara calugarita care ii spune ‘tati’ preotului, trecand prin iubita isterica si monomaniaca si prin stareta cu inima de sfanta, personajele nu reusesc in niciun moment sa ne emotioneze. Nu intram nici in empatie, nici in antipatie cu ele, avem doar putina pofta sa le manam de la spate ca sa iesim odata din fundatura in care ne-a dus acest lungmetraj mult prea lung. (…) O fi Mungiu un cineast major, dar ‘Dincolo de dealuri’ nu i-ar putea seduce decat pe cinefilii integristi.”
Anticrestinismul vomitiv al lui Cristian Mungiu, boala de familie dupa cum se vede, se spuzeste oral la Cannes, unde pionierul fruntas al “Noului Cinema” repeta fara jena cliseul ca “nu intelege de ce se construieste o catedrala ortodoxa intr-o tara saraca care n-are decat 5000 de scoli si mai putin de 500 de spitale” (interviuTHR).
Nici noi nu intelegem de ce trebuie sa fie platit Mungiu din banii nostri, plus pensiile si alocatiile taiate, ca sa ne injure, asa ca vom solicita Parchetului sa faca investigatia necesara in ce priveste frauda de la CNC pe care o semnalam, corpului cineastilor din Romania ramanandu-i obligatia sa se autosesizeze in cele doua cazuri de plagiat reclamate, pentru a le judeca si condamna conform Legii.
privind Raportul Public pe anul 2008 al Curţii de Conturi a României
În urma publicării de către Curtea de Conturi a României a Raportului Public pe anul 2008, pentru o corectă şi completă informare a opiniei publice, Agenţia Naţională de Integritate face următoarele precizări:
Ø Curtea de Conturi a României induce în eroare opinia publică prin includerea în Raportul Public pe anul 2008 a unor date şi informaţii nereale, faţă de care o instanţă judecătorească s-a pronunţat printr-o sentinţă definitivă cu aproximativ două luni înainte;
Ø Raportului Public pe anul 2008face referire la concluziile formulate în urma acţiunii „Auditul financiar al contului de execuţie şi al bilanţului contabil încheiate la 31.12.2008”, desfăşurată de către Curtea de Conturi a României în perioada 10.02.2009 – 29.05.2009 la Agenţia Naţională de Integritate;
Ø Concluziile formulate de către Curtea de Conturi a României au fost anulate integral, pe fond, de cătreSecţia a VIII-a de Contencios Administrativ şi Fiscal din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, care s-a pronunţat încă de la data de 22.10.2009 prin sentinţa civilă nr. 434, definitivă;
MOTTO:„Ioane, Patricia Leighten si Marka Antliff ti-au cerut din nou pe 22 noiembrie sa le decontezi cheltuielile de calatorie. Zilele trecute, de la ei si prin Roger Griffin, am aflat ca decontul nu se facuse. Te rog din nou sa te ocupi de lichidarea acestor restante.Trimit copii ale acestui mesaj tatalui tau, lui Radu Calin Cristea si lui Virgil Nitulescu. Ultimii doi reprezinta institutiile care au finantat conferinta. Fac asta in speranta ca asemenea regretabile incidente vor fi tratate cu seriozitatea de care nici tu, nici tatal tau, nu v-ati aratat capabili. Gainariile voastre finantate public nu ma intereseaza in sine, ci numai in masura in care imi afecteaza interesele si imaginea.” (Sorin Antohi – “doctorul inchipuit”, catre Ioan Borsan in 8 decembrie 2008 – E-mailprimit la redactie)
Am aflat ca “directorul inchipuit”, Radu Calin Cristea, si alti mici mogulifreni ameninta prin interpusi ca ma vor trage in judecata pentru dezvaluirile care au adus putina curatenie la Muzeul Literaturii. Ma bucur! De abia astept! Chiar ma intrebam cum voi valorifica toate informatiile stranse despre acest personaj, de la fostii sai colegi si sefi – de la si de dinainte de Europa libera – si pana la cei actuali, ca sa nu mai vorbesc de rezultatele anchetelor organelor specializate. Ca un prim bonus, ofer cateva noi file dintr-un alt tun marca Radu Calin Cristea – Aurel Borsan (“maharul” BTT-UTC convertit la “cultura” via Trustul Intact-Voiculescu). Poate ne explica distinsul culturnic de serviciu al gastii ICR cum pentru o “prelegere” de 10-12, hai, poate 15 minute, criticutul de gradina al lui Patapievici, Erwin Kessler, primeste aceeasi remuneratie, mica, dupa buget, ca si oxfordianul Roger Griffin: 55 de milioane. Cate milioane pe minut?! Cinci?! Aproape la fel de tare ca Ritzi! Un nou proiect de 80.000 de euro! Banul public sa traiasca, si noi, tovarasi, cu buzunarele pline de el!
Prin bunavointa unor persoane din Primaria Capitalei, am primit recent doua cereri oficiale ale fostului director inchipuit Radu Calin Cristea, scrise manu propria, dar trimise in numele Consiliului de Administratie al muzeului, prin care solicita, cu o nesimtire fara de margini si fara nici o jena, Primarului general Sorin Oprescu, nici mai mult, nici mai putin decat acordarea „salariului de merit” si plata unor „ore suplimentare, pentru “activitatea meritorie desfasurată de acesta pe parcursul anului 2008” si „pentru orele prestate peste programul normal de lucru”. Nu stim daca Primarele Oprescu va fi dat curs nesimtitelor cereri. Desi e posibil s-o fi facut-o altii, fara stirea lui. Textele pe care le reproducem in continuare, in stilul „propriu” si cu grafia autorelui lor, ilustreaza perfect o veche zicala din popor, reprezentand culmea nesimtirii: „sa faci treaba mare la usa cuiva si apoi sa bati si sa ceri hartie igienica!” Aferim!
CĂTRE
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BUCUREŞTI
Domnului Primar General SORIN OPRESCU
Vă rugăm, Domnule Primar General, să aprobaţi acordarea salariului de merit în anul 2009 Directorului General al MNLR Radu Călin Cristea pentru activitatea meritorie desfăşurată de acesta pe parcursul anului 2008. Se poate aprecia că d-l Cristea a adus prin prestaţia sa personală, coroborată cu aceea a întregului colectiv din MNLR, o nouă dinamică a activităţii din muzeu, demarând şi finalizând acţiuni cu un puternic impact intern şi internaţional asupra imaginii instituţiei noastre. Muzeul Naţional al Literaturii Române s-a poziţionat şi prin serviciul direct al dlui. Cristea ca una din instituţiile-vector ale literaturii, ale culturii române în general. Numeroasele referinţe apărute în presă atestă percepţia excelentă a instituţiei noastre datorate unei mari diversităţi de manifestări girate sau coordonate direct de Directorul General Radu Călin Cristea. Ne referim, între altele, la organizarea conferinţei internaţionale „Modernism şi antimodernism” între participanţi căreia s-au regăsit personalităţi de elită în domeniu din întreaga lume. Un alt proiect de anvergură, cu un panel condus de d-l Cristea, a fost „Pluralism în diversitate – literaturile României Mari” organizat de MNLR la Sinaia cu prilejul aniversării Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. Numai pe site-urile de pe INTERNET au fost postate zeci de cronici şi aprecieri laudative consacrate celui mai mediatizat eveniment găzduit de MNLR în 2008 – este vorba de Gala Premiilor Manuscriptum, manifestare coordonată de d-l Cristea şi între laureaţii căreia s-a numărat „crema cremelor” literaturii contemporane (Nicolae Manolescu, Gabriel Liiceanu, Eugen Negrici, Horia Roman Patapievici etc.). Între realizările provenite din strategia culturală aplicată de d-l Cristea poate fi menţionată şi asocierea MNLR cu personalităţi de anvergură ale culturii noastre cum ar fi eseistul Livius Ciocârlie (promovat Director al revistei MANUSCRIPTUM), criticii şi istoricii literari Dan C. Mihăilescu şi Alexandru George (inspiraţii moderatori ai „Rotondelor 13”), tinerii şi valoroşii critici literari Daniel Cristea Enache şi Tudorel Urian (coordonatorii Cenaclului MNLR), prof.univ. Mircea Martin (mentorul Editurii MNLR), cunoscutul prozator Ioan Groşan (responsabilul „Cinematecii literare”) etc. Directorul General Radu Călin Cristea a moderat numeroase dezbateri sau lansări de carte la care au participat, între alţii, Norman Manea, Nicolae Manolescu, Nicolae Breban etc. D-l Cristea a avut o contribuţie decisivă în relansarea unor activităţi în muzeu cum ar fi „Serile de muzică şi poezie”. D-l Cristea a vernisat numeroasele expoziţii organizate în MNLR. D-l Cristea a coordonat personal activitatea departamentului Editură care se poate mândri cu editarea mai multor volume de excepţie. Nu în ultimul rând am remarcat numeroasele articole, interviuri şi dezbateri cu trimitere la activitatea din muzeu şi cu care D-l Cristea a fost prezent în întreg spaţiul presei scrise şi audiovizuale. Pentru toate aceste motive şi pentru altele nemenţionate din motive de spaţiu, Consiliul de Administraţie al MNLR îl recomandă cu căldură şi îl susţine pe d-l Director General Radu Călin Cristea în vederea acordării salariului de merit pe anul 2009.
CONSILIUL DE ADMINISTRAŢIE, Violeta Jitea
CĂTRE
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BUCUREŞTI
Domnului Primar General SORIN OPRESCU
Vă rugăm, Domnule Primar General, să aprobaţi pentru anul 2009 efectuarea a 8 (opt) ore suplimentare pe săptămână de către Directorul General al MNLR Radu Călin Cristea pentru ca acesta să beneficieze de salariul plătit corespunzător pentru orele prestate peste programul normal de lucru, în conformitate cu legislaţia în vigoare. Propunerea exprimată în Consiliul de Administraţie al MNLR are în vederea diversitatea şi amplitudinea manifestărilor culturale în care d-l Cristea urmează să fie angrenat. Vă informăm, Domnule Primar General, că munca suplimentară ce urmează să fie efectuată de către d-l Cristea este constantă pe tot parcursul anului prin multitudinea manifestărilor culturale ce au loc în mod preponderent după-amiaza şi seara, în afara programului normal de lucru, inclusiv în zilele nelucrătoare ale săptămânii. Anul 2009 urmează să se înscrie în activitatea muzeistică a instituţiei prin câteva evenimente excepţionale, între primele menţionabile fiind comemorarea Centenarelor Eugen Ionesco şi Constantin Noica al căror organizator unic urmează să fie MNLR. În co-parteneriat cu Fundaţia “Cuvîntul”, MNLR va realiza proiectul internaţional “Paul Celan” integrat deja în programul Festivalului “George Enescu”. D-l Radu Călin Cristea a demarat deja primele contacte cu Muzeul “Kazantzakis” din Heraklion (Grecia) şi cu Casa Memorială “Panait Istrati” din Brăila în vedera co-participării la proiectul internaţional “Doi anarhişti de geniu – Kazantzakis şi Istrati”. D-l Cristea este coordonatorul unui alt program complex consacrat împlinirii a 80 de ani de la naşterea lui Mateiu Caragiale: e vorba de un proiect în realizarea căruia contăm pe sprijinul direct al PMB şi prin care vom încerca să reconstituim atmosfera “Crailor de Curte Veche”. Tot în acest an d-l Cristea urmează să participe la vernisajul unor expoziţii itinerante ale MNLR în ţară (Expoziţiile “Nichita”, “Scriitori contemporani – fotografii de Ion Cucu”, “Istoria dramaturgiei româneşti în imagini” etc.) sau, în cooperare, în străinătate (Expoziţia “Rădăcinile româneşti ale avangardismului internaţional”, Mouen, Franţa). În 2009 va fi atent monitorizată activitatea Caselor Memoriale aflate în subordinea MNLR. D-l Director General Radu Călin Cristea urmează să se deplaseze la Vânători (Neamţ) şi la Moroieni (Dâmboviţa) pentru a analiza statutul juridic al Caselor Memoriale Sadoveanu şi, respectiv, Ciorănescu. Suntem într-o fază avansată de preluare a colecţiei “Pillat” în cadrul Casei Memoriale “Rebreanu”. De asemenea, în cazul unui acord al PMB, MNLR ar putea să preia administrarea Casei Memoriale “Gellu Naum” de la Comana (circa 30 de km. de Bucureşti). Au fost demarate deja primele discuţii cu conducerea Fundaţiei “Gellu Naum” Editura MNLR aflată, ca şi până acum, sub directa coordonare a Directorului MNLR, pregăteşte în 2009 câteva apariţii de valoare grupate în jurul aceluiaşi concept editorial – cărţi de ţinută academică abordând în special domeniile teoriei şi criticii literare, eseului, jurnalului, memorialisticii etc.. Nu în ultimul rând, există toate premizele pentru ca d-l Cristea să-şi respecte şi în acest an media apariţiilor în presa scrisă şi audio-vizuală, ceea ce va presupune activităţi desfăşurate, în majoritatea cazurilor, în afara orelor de program. Considerăm în concluzie, Domnule Primar General, că suntem îndreptăţiţi să vă solicităm să aprobaţi efectuarea pentru anul în curs a 8 (opt) ore suplimentare pe săptămână de către d-l Radu Călin Cristea, Directorul General al MNLR. Consiliul de Administraţie al MNLR
Toate pseudoproiectele promovate de catre R. C. Cristea si grupul Borsanilor, fie cele pretins “culturale” sub forma de conferinte, fie cele pretins “editoriale” sub forma de carti ale prietenilor sau alte publicatii, au cateva caracteristici esentiale:
1. Au ca sursa de finantare bani publici, provenind exclusiv din bugetul Muzeului Literaturii alocat de catre Primaria Capitalei; 2. Au fost sau urmeaza a se desfasura exclusiv prin firmele, asociatiile si fundatiile lui Aurel si Ioan Borsan din grupul S.C. Management SRL; 3. Au ca “specialisti” sau “colaboratori” principali scriitori din gasca culturnicilor rosii, platiti cu sume exorbitante din bugetul muzeului; 4. Au bugete exorbitante, in conditiile crizei economice si financiare si fata de rezultatele si beneficiile lor finale pentru muzeu sau pentru public; 5. Rezultatele si beneficiile lor finale pentru muzeu sau pentru public sunt nule sau minime, in conditiile in care acestea se desfasoara de regula in alte locatii decat cele ale muzeului.
Din punct de vedere strict rational, analizand logic faptele, se desprind astfel cateva concluzii finale:
1. Muzeul este, conform definitiei, o institutie publica. Adica „treaba” lui primara este cu publicul, care este ratiunea lui de a exista. Ori, pseudoproiectele promovate de catre R.C. Cristea si grupul Borsanilor nu au nici un public, sau, in cel mai bun caz un public extrem de ingust. Dincolo de interesele exclusiv private ale acestora, atat prin forma cat si prin modul lor de desfasurare, releva in mod clar caracterul falimentar si inutil al acestora, datorate, in cea mai mare parte, managementului fraudulos si dupa ureche al impostorului R.C. Cristea; 2. Regulile elementare ale managementului de proiect spun ca un proiect viabil isi propune rezolvarea unei (unor) probleme (nevoi) punctuale, concrete si reale ale unui grup tinta, ale publicului, mai exact. Beneficiarii ar trebui sa fie, deci, publicul, consumatorul de cultura, oamenii adica. Ori, dupa cum se vede limpede, pseudoproiectele promovate de catre R.C. Cristea si grupul Borsanilor nu aduc nici un fel de beneficii nici publicului si nici muzeului. Nu au deci nici o finalitate practica. Sunt adica forme fara fond. Beneficiarii reali ai acestora sunt doar un grup de interese de gasca sau private ale initiatorilor sau colaboratorilor lor. 3. Tacerea suspecta a autoritatilor Primariei Capitalei, in special a reprezentantilor Directiei pentru Cultura, direct responsabili, in urma acestor dezvaluiri incendiare, precum si obstinatia cu care ilegalul si fraudulosul director a fost mentinut in functie atata timp, in ciuda dovezilor si evidentelor, naste serioase semene de intrebare privind complicitatea acestora la activitatile falimentare si infractionale astfel dovedite ale impostoruliui R. C. Cristea.
PS: Un mesaj de la Adevarul pentru RCC : prietenul ibl ei ? e bine la Scanteia ??? Ei ??? ia zi mon cher e bine la scanteia pe banii borfasilor ??? cred ca te simti minunat … de ce ??? pt. ca ai gasit iar un loc in care poti sa faci sezizari, rapoarte, plangeri…ca in vremurile bune….ale tale,vreau sa aspun. daca-si scrie n.r. memoriile ai bellit-o… dar ai loc cu siguranta linga “celalalt” la rfi… hehehe … prietenii stiu de ce …
AUUUUU… Patapievici îi reproşează lui Tăriceanu că a “amputat” bugetul ICR pe 2009, ca “face o crima” si o sa moara ICR. Impostorul vroia un buget de vreo 14 milioane de euro, cat n-a avut Departamentul pentru Romanii de Pretutindeni in 19 ani! Niste fani ai ICR au gasit solutia: sa comercializeze “arta ICR” pe e-Bay (vezi foto – click pe poza pentru a mari :-)… Gasiti mai jos Dosarul ICR al fraudelor morale, intelectuale si materiale ale genitalului Patapievici BUCUREŞTI (MEDIAFAX) – Preşedintele Institutului Cultural Român, Horia-Roman Patapievici, îi reproşează premierului Călin Popescu Tăriceanu, într-o scrisoare deschisă, “amputarea” bugetului ICR pe anul 2009 cu 40%, fapt care împinge institutul la desfiinţare.
“În ciuda bugetului pe care Institutul Cultural Roman l-a convenit cu Ministerul Economiei şi Finanţelor (şi pe care acesta l-a acceptat), nesocotind cu totul şi argumentele noastre instituţionale şi importanţa menţinerii prezenţei noastre internaţionale la un nivel cel puţin comparabil cu cel din anul trecut, dumneavoastră personal aţi decis amputarea bugetului ICR pe anul 2009 cu 40%. Ceea ce faceţi dvs. acum cu Institutul Cultural Român este o crimă” AUUUUU, se indică în scrisoarea adresată premierului de Patapievici.
Contactat de MEDIAFAX, vicepreşedintele ICR, Mircea Mihăieş, a spus că, după ce ICR i-a prezentat ministrului Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian, proiectele stabilite pentru 2009 şi a convenit cu acesta din urmă asupra unui buget de 50 de milioane de lei, vineri, Ministerul Economiei şi Finanţelor a înştiinţat în scris institutul că bugetul care i se va aloca pentru anul viitor va fi de 32 de milioane de lei. AUUUU”Este o sabotare neruşinată din partea unui om (prim-ministrul Călin Popescu Tăriceanu, n.r.) care ne consideră adversari politici, pentru că, din punct de vedere profesional, nu are ce să ne reproşeze”AUUUUU, a declarat Mircea Mihăieş.
Vicepreşedintele ICR a amintit, totodată, ca şi Patapievici în scrisoarea sa deschisă, că actuala conducere ICR a sporit numărul institutelor culturale române din străinătate, de la şapte, câte erau în 2005, la 17.
“Chivernisind cu minuţie şi eficacitate AUUUUU un buget care oricum nu este decât o zecime la mie din PIB, mărind în doar trei ani numărul institutelor culturale din străinătate, de la 7 la 17, actuala conducere a ICR a reuşit să pună institutul pe harta institutelor culturale europene (unde nu se afla în 2005), făcând din ICR o instituţie respectată, dovadă alegerea noastră la preşedinţia EUNIC în 2010”, AUUUUUU mai notează Patapievici, în prezent vicepreşedinte al reţelei europene a institutelor culturale EUNIC. În 2010, Patapievici va prelua funcţia de preşedinte al EUNIC. OHHHHH
Patapievici mai arată în scrisoarea sa că decizia de reducere a bugetului ICR “nesocoteşte toate angajamentele asumate de ICR pentru 2009 şi contrariază profund încrederea pe care ne-am câştigat-o, cu mari eforturi şi în condiţii de subfinanţare, pe pieţele culturale internaţionale” şi împinge institutul “din subfinanţare, în desfiinţare”. AUUUUU
Potrivit preşedintelui ICR, de trei ani bugetul institutului pe care îl conduce este în aşa fel construit încât cheltuielile administrative să reprezinte 30% din buget AUUUU, iar cele pe programe culturale – 70%, astfel încât diminuarea decisă de Guvern afecteaza exclusiv proiectele culturale, care ţin de misiunea ICR, formulată prin Legea nr. 356/2003. Astfel, notează Patapievici, este afectat bugetul institutelor din străinătate, al Direcţiei Arte Vizuale – cu 75% din suma necesară, al Direcţiei Relaţii Internaţionale – cu 60%, al Direcţiei Români din Afara Ţării – cu 33%, după ce programele anuale ale acestora au fost aprobate şi au fost încheiate parteneriate cu instituţii străine. “Reducerea cu 40% a bugetului afectează corespunzător şi Programul Cantemir, program de finanţare nerambursabilă menit să ofere operatorilor culturali români posibilitatea de a-şi exporta în străinătate propunerile artistice”, AUUUUcontinuă Patapievici, remarcând că, “încă o dată, se va vedea că românii nu pot susţine relaţii parteneriale de lungă durată”.
“Domnule Prim-ministru, prin decizia dvs. de a reduce cu 40% bugetul ICR ucideţi cu bună ştiinţă una dintre foarte puţinele instituţii româneşti care au ştiut în ultimii ani să arate lumii civilizate o faţă a României deopotrivă nobilă, inteligentă, talentată şi onestă – o faţă cu care nu ştiu câte din instituţiile pe care le patronaţi se pot mândri”AUUUUUUU, mai spune preşedintele ICR.
“Scrisoarea mea deschisă către dvs. este un strigăt de disperare şi de amărăciune AUUUUU. Disperare, deoarece ştiu că raţiunile politice care v-au împins la această decizie rămân definitive, iar la protestele raţiunii urechea puterii, pe care o reprezentaţi, nu se va pleca. Amărăciune, deoarece România merită o soartă mai bună: şi în străinătate, cu imaginea ei, pentru care ICR a făcut numai bine; şi în ţară, pentru artiştii români, cărora funcţionarea onestă şi transparentă a institutului le-a trezit speranţă că o instituţie a statului român poate funcţiona în regim de normalitate”, AUUUUU încheie Horia-Roman Patapievici.
May 27th, 2012 
VR 
De ras daca n-ar fi de plans, pentru cinematografia “romaneasca”, cel putin. Mungiu, cel cu doua scenarii plagiate la activ, a fost premiat acum la Cannes pentru… scenariul filmului “Dupa dealuri”, scenariu care reproduce de fapt cartile Tatianei Niculescu Bran, “Spovedanie la Tanacu” si “Cartea Judecatorilor”. Dar impostura merge mai departe: stirea Mediafax nu o aminteste nicaieri pe autoarea cartilor si, de fapt, nici cartile 🙂 ! Inainte de premiera parca stiau, totusi, ceva, stiristii Mediafax: “cărţile Tatiana Niculescu-Bran au inspirat scenariul peliculei”. Bravo, Cristian Mungiu! Ai copiat frumos! Mai ales ca e preluata tragedia unor oameni si rescrisa in nota anticrestina, cu calugarite lesbiene si o crima inventata. Scarbos, de-a dreptul. Adevarul despre Tanacu, aici.
Posted in 
Tags: 
