Un articol de o importanta istorica, care face lumina in tenebrele “revolutiei” dupa 22 de ani, este publicat azi, in exclusivitate, de Evenimentul Zilei: Autorul: Alex Mihai Stoenescu, reputatul istoric care a scris de-a lungul anilor mai multe volume despre istoria loviturilor de stat din Romania. In esenta, Stoenescu arata ca, dupa revolta muncitorilor de la Brasov, din 1987, Securitatea i-a aratat lui Ceausescu ca merge pe un drum gresit si a incercat sa schimbe cursul istoriei, care se indrepta aproape inevitabil spre un sfarsit violent al regimului, printr-o schimbare pasnica de putere. Perioada coincide cu numirea la conducerea Departamentului Securitatii Statului, ca ministru secretar de stat al MAI, a generalului Iulian Vlad, despre care Stoenescu afirma documentat ca este artizanul detronarii lui Ceausescu. Teza vine in directa contradictie cu asa-zisul “Raport Tismaneanu” injghebat de bloggerul de Maryland al Evenimentului Zilei, Vladimir Tismaneanu.
Concret, in “Raportul” “final” se sustine ca: „Revoluţia romana a început la Timişoara, scânteia fiind aprinsă de curajul unui om, reverendul Laszlo Tokes, un pastor al Bisericii Reformate (Calviniste) şi o parte din minoritatea etnică maghiară”.
Alex Mihai Stonescu afirma: „FALS! Revoluţia a început la Iaşi, iar curajul lui Tokes este o invenţie, atitudinea sa – dincolo de legăturile cu spionajul maghiar – fiind exact contrară imaginii proiectate în universităţile americane de Vladimir Tismăneanu, minoritatea maghiară n-a avut nici un rol, violenţele din Timişoara fiind provocate şi întreţinute profesionist de cetăţeni români, în majoritatea lor etnici români” .
Din cele relatate de Alex Mihai Stoenescu si prezentate si de Revista Historia condusa de Ion Cristoiu, trebuie înţeles că nu Laszlo Tokes a fost „pionul” revoluţiei – merit pe care i-l atribuie o parte din „istoricii” nedocumentați din România. Evenimentele, legate de pastorul protestant, nu s-au petrecut aşa cum le-a descris Tismăneanu – descriere care-l erijează pe Tokes – un marunt agent al serviciilor comuniste maghiare – într-un “salvator al României” şi un “erou al revoluţiei”, dupa cum se demonstreaza si in Historia.
Conform surselor mele, articolul de cap de ziar al lui Alex Mihai Stoenescu, aparut astazi in Evenimentul Zilei, ca parte dintr-o serie care continua, l-a facut pe politrucul Vladimir Tismaneanu sa explodeze peste Ocean. Ca un personaj cu o tinuta etica rectiline recunoscuta, acesta a anuntat ca-si da demisia de la Evenimentul Zilei – unde incaseaza 30 de lei pentru patru articole pe luna – motivand ca nu poate suporta sa fie publicat alaturi de astfel de “vecinatati respingatoare”.
Iata aici articolul din Evenimentul Zilei care a provocat demisia lui Tismaneanu:
EXCLUSIV Ilie Năstase: „O să ajungă ungurii să-şi pună steagul pe Arcul de Triumf“
de Mugurel Dumitru
Ilie Năstase a comentat pentru „Adevărul“ gestul hocheiştilor unguri de vineri seară, de la Miercurrea Ciuc. Năstase este şocat de faptul că un astfel de gest n-a fost pedepsit, dă vina şi pe românii impasibili, pe politicieni şi propune varianta prin care am putea elimina tensiunile.
Fostul mare tenismen, dar şi una dintre figurile marcante ale sportului românesc şi mondial din toate timpurile, Ilie Năstase a rămas siderat în momtnul în care a aflat incidentul de vineri seară de la Miercurea Ciuc. „N-ar trebui să mai vorbesc, că eu spun lucrurilor pe nume şi apoi sunt amendat”.
Totuşi, Năstase n-a rezistat să nu comenteze gestul de sfidare pe care l-au făcut hocheiştii unguri. „Dacă eram colegul lor, în acel moment eu ieşeam de pe gheaţă. Dacă vor să cânte imnul Ungariei, s-o facă la ei acolo, dar nu în tricoul echipei naţionale a României”.
„Ştiţi când va merge bine România? Când UDMR-ul n-o să mai fie la putere!”
Fostul tenismen este uluit şi de faptul că unj astfel de gest n-a fost pedepsit. „Măcar opinia publică trebuie să ia atitudine, dacă cei din staff-ul federaţiei sau a Comitetului Olimpic Român nu fac nimic. Dar, aşa sunt oamenii de pe la noi, nepăsători, insensibili”.
Ilie Năstase spune că întreaga atitudine sfidătoare a ungurilor este datorată oamenilor politici. „Mi-aduc aminte că, în urmă cu câţiva ani, am asistat la un meci de handbal feminin la Budapesta, Ungaria – România, când au fost unii prin tribune care şi-au dat pantalonii jos.
O să ajungem ca ăştia să-şi pună steagul Ungariei pe Arcul de Triumf iar noi să nu facem nimic. Pentru că aşa sunt oamenii de pe la noi, insensibili.
N-am mai văzut nicăieri prin lume ca o minoritate, precum cea a ungurilor, să aibă atâtea drepturi cum au la noi. Eu am mai zis, dar pe mine nu mă ascultă nimeni, de ce noi, românii, n-avem aceleaşi drepturi la Budapesta?
Ştiţi când va merge bine România? Când UDMR-ul n-o să mai fie la putere!”, a mai spus Ilie Năstase.
„Românii n-o să-i lase pe unguri să-şi facă de cap“
„Am auzit, recent, că unul şi-a pus la casă steagul Ungariei, altul şi-a pus la căruţă numere maghiare. Mie, dacă nu-mi mai place în România, plec şi gata. Oricum, să stea liniştitţi ungurii. Niciodată n-o să-i lase românii să-şi câştige autonomia sau să facă ce mai vor ei“, a concluzionat Năstase.
Tismaneanu si Patapievici: sub zodia noilor cominformisti
“Cazul Volodea” sau Ce vor sa stie americanii despre emigrarea lui Vladimir Tismaneanu
În urmă cu un an şi mai bine am fost solicitat de “un membru al staffului tehnic” al unuia dintre cele două partide dominante ale scenei politice americane să sprijin efortul de lămurire a împrejurărilor în care Vladimir Tismăneanu, fiul militanţilor comunişti Leonte Tismăneanu și Hermina Marcushon, a “emigrat” în SUA în 1981, când doar agenţii din Securitate, Direcţia Informaţii Externe, aveau parte de asemenea privilegii. Aceştia sunt termenii în care mi-a fost adresată cererea.
Prima mea reacţie a fost aceea de a observa, nu fără maliţiozitate, că, în primul rând, respectivii agenţi trebuiau “pierduţi” într-un număr rezonabil de emigranţi adevăraţi şi, în al doilea rând, că serviciile de spionaj nu prea îşi trimiteau agenţii direct la ţintă, ci pe rute ocolite, care puteau include una sau mai multe ţări de tranzit, ideal fiind să ajungă la destinaţie ca cetăţeni ai uneia dintre aceste ţări. Remarca mi-a fost aprobata “profesionist” şi considerată ca fiind bine-venită.
Interlocutorul meu avea o listă de probleme neclare asupra împrejurarilor plecării lui Vladimir Tismăneanu din România şi m-a rugat să-i facilitez legătura cu foştii ofiţeri a căror nume au fost extrase din documentele întocmite de unităţi ale Departamentului Securităţii Statului în legătură cu eliberarea, în 1981, a paşaportului care i-a deschis Cortina de Fier.
Am reţinut lista şi i-am promis că la o viitoare revenire în România s-ar putea să am o parte din răspunsuri, dar că nu-i voi intermedia nici o legătură cu ofiţerii respectivi, dacă ei există.
Agitaţia tsunamică a personajului controversat, urmare la comentariile provocate de publicarea în cotidianul.ro a articolului Cristinei Horvat “Cartea neagră a băsismului. Tismăneanu: «Atacarea lui Băsescu duce la izolarea ţării»”, mă determină să anticipez, în parte, unele dintre clarificările posibile asupra împrejurarilor plecării sale din ţară.
Astfel, deşi în documentele identificate la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (unde se află doar ceea ce nu mai are legătură cu securitatea naţionala a României în contextul noii sale alianţe politico-militare) sunt o serie de piese care pun în evidenţă preocupările Centrului de Informaţii Externe faţă de persoana sa, avizul favorabil eliberării paşaportului, fundamentat pe câteva argumente false, l-a dat o unitate a Serviciului Intern al Securităţii, cea de contrainformaţii în sectoarele economice (vezi documentul la Ziaristi Online)
(…)
7. Refuzul lui V.T. de a reveni în ţară nu a produs nici un deranjament major până în primăvara anului 1987, când s-a simulat o anchetă internă a circumstanţelor plecării. Scandalizarea a fost la nivelul şefului Centrului de Informaţii Externe, dar “oalele sparte” s-au decontat la unitatea serviciului intern care a avizat plecarea.
8. Unul dintre ofiţerii care au avut în studiu, verificare şi pregătire obiectivul a trebuit să-şi întrerupă fortuit activitatea. Circumstanţele ar merita un studiu de caz.
9. Elementele reţelei KGB de control asupra acţiunilor Securităţii trebuie obligatoriu prezumate ca fiind mai puternice şi mult mai dificil, dacă nu imposibil, de controlat pe zonele externe ale activităţii, unde exista, la un moment dat, o adevărată inflaţie de agenţi ai Moscovei originari din Basarabia şi care treceau drept români.
10. S-a arătat că obiectivul a avut puncte de sprijin în Venezuela, aceasta fiind ultima ţară de tranzit spre SUA.
Nota bene: Spionajul României nu a folosit Venezuela sau Mexic şi, în general, ţările din America Latină pentru “acomodarea” agenţilor cu destinaţie SUA sau Canada, deoarece spaţiile respective erau fieful KGB.
Aurel I Rogojan / Fereastra Serviciilor Secrete, Editura Compania, 2011
Mosteniri imperiale in Comintern si organele de securitate sovietice
Nota: Tentative de a nega faptul ca Valter Roman si Leon Tismaneanu au fost agenti sovietici au fost facute individual de membri ai familiilor lor. In cazul lui Tismaneanu, statele de plata ale Cominternului din februarie-iunie 1944 indica faptul ca era platit cel mai bine, dintre cei 26 de agenti de pe lista, surclasand agenti semnificativi ca Vasile Luca, Iosif Chisinevschi sau Valter Roman. Numai Boris Stefanov (nume de acoperire: I. Draganov) primea la fel de mult ca el, iar acesta era titularul Partidului Comunist Roman din acea vreme. Vezi Rosiiskii Gosudarstvennyi Arkhiv Sotsial’noi i Politicheskoi Istorii [Arhiva Rusa de Stat pentru Istorie Politica si Sociala: RGASPI], fond 495, opis 286, dosar 55, f. 13
Larry L Watts / With Friends Like These, Editura Militara / Fereste-ma, Doamne, de prieteni, Editura RAO, Bucuresti, 2011
Cele doua documente si capitolul dedicat lui Tismaneanu, integral, la Ziaristi Online
Urmeaza: De la N.K.V.D. şi Gestapo la Banca Naţională a României şi Institutul Cultural Român
Fragment din cartea de memorii a artistului Eugen Mihaescu intitulata “Intre linii” si aparuta la Editura RAO, Bucuresti 2011:
Președintele Emil Constantinescu a venit atunci (iunie 1998 – nota mea), la New York, însoțit și de câțiva jurnaliști printre care însuși Ion Cristoiu. Într-o seară, am primit un telefon de la acesta:
– Domnule Mihăescu, zice, mă aflu într-un hotel din fața sălii Madison Square Garden. Sunt disperat! Locul colcăie de gândaci! Mi-am strâns bagajul și am coborât în hol pentru că mi-e frică să nu-mi intre vreo lighioană în haine. Vă rog, dacă se poate, să-mi recomandați un hotel nu prea scump. Am bani suficienți, nu pentru un „palace“ desigur, dar nici nu sunt nevoit să stau în acest „boui-boui“.
– Pot ajunge la dumneavoastră în maximum douăzeci de minute, i-am răspuns eu. Așteptați-mă în hol.
Și am fugit să caut un taxi. L-am găsit pe jurnalist stând de vorbă cu Octavian Andronic. Ne-am urcat într-o mașină și, când m-a întrebat la ce hotel mergem, eu i-am spus:
– Domnule Cristoiu, locuiesc singur și am un apartament destul de încăpător pentru două persoane. Eu voi folosi dormitorul, iar dumneavoastră livingul, în care am o canapea extensibilă. Dacă nu vă convine acest aranjament, atunci vă conduc la mine la atelier, în Tudor City unde, veți putea locui singur. N-are rost acum, la miezul nopții, să căutăm un hotel.
Nu m-a refuzat și astfel l-am avut pe Ion Cristoiu oaspete în apartamentul din 38th Street. Din capul locului, trebuie să spun că era un musafir foarte comod, pe care nici nu îl simțeai. A fost unul dintre puținii care au studiat cu mare atenție tablourile de pe pereți și cărțile din bibliotecă. S-a oprit apoi și a admirat îndelung priveliștea care i se oferea de la etajul 34, o sută de metri deasupra orașului. Ca și Brucan, Cristoiu nu este un om care să se manifeste zgomotos. Era foarte reținut pentru că nu voia să pară prea impresionat de felul în care se compunea Empire State Building exact în mijlocul ferestrei de trei metri pe doi. Cristoiu de acum era total diferit de personajul pe care îl cunoscusem. Slăbise foarte tare (mânca numai mere), avea părul tăiat scurt și, în totul, un aer foarte sportiv. Nu regăseam nimic nici din veșnica sa agitație. Era mult mai calm și își petrecea timpul citind sau notând impresiile într-un carnet. Eram profund surprins că nu mai regăseam micul Balzac balcanic, care se transformase într-un fanatic al mișcării, al sportului. Pe de altă parte, Cristoiu era și foarte prudent. Nu-mi amintesc să fi avut cu el vreo discuție politică. Nu mi-a spus ca toată lumea: „Vezi, dom’le, te-ai înșelat susținându-l pe Iliescu!“ Ca și mine, avea și el oroare de așa-zișii „intelectuali ai Grupului de Dialog Social“. Într-un fel, toate aceste lucruri nespuse ne legau.
Cred că în prima zi i-am făcut un tur al orașului și i-am explicat geografia New Yorkului ca să se poată orienta mai ușor. Apoi, el, conștiincios, s-a dus la Națiunile Unite ca să-și facă datoria de jurnalist. A doua zi însă mi-a explicat că s-a obișnuit să alerge zilnic și ar vrea să se ducă în Central Park și să înconjoare „rezervorul“, lacul care alimentează Manhattanul cu apă potabilă. Asta l-a trădat ca mare admirator al „civilizației americane“ și amator de filme gen Marathon Man.
– E departe? m-a întrebat Cristoiu.
N-am făcut nici un comentariu. Ne-am dus, am luat un taxi până la strada 79, am intrat în parc dinspre partea de est, l-am condus lângă rezervor, pe la strada 89, și i-am spus că îl voi aștepta acolo, pe o bancă. A plecat în fugă, în pantaloni de sport și bascheți, și a reapărut, după vreo jumătate de oră, transpirat și congestionat la față. Ne-am înapoiat acasă cu taxiul și Cristoiu mi-a spus că va fi nevoit să facă drumul acesta în fiecare zi.
– Știți, domnule Cristoiu, am zis eu atunci, am uitat să vă spun că aici, în bloc, la ultimul etaj, există o sală de gimnastică echipată cu tot felul de mașini, printre care și o bandă rulantă. Puteți să trageți de fiare și să alergați cât poftiți. Iar pe terasă aveți o piscină acoperită în caz că obosiți sau vă plictisiți de alergat.
– Cum?! s-a minunat Cristoiu. Aveți așa ceva aici? Unde?
L-am luat, i-am arătat și cred că l-am dat gata cu sala de sport – a fost cu adevărat impresionat. Deși era noapte, destul de târziu, a vrut neapărat să încerce toate echipamentele chiar atunci. I-am dat cheia de la apartament și i-am explicat că, de la sală, are de coborât două etaje fie cu unul dintre cele trei ascensoare, fie pe una din scări. I-am spus și cum găsește apartamentul, imediat lângă ușa de la casa scării. Cred că s-a făcut undeva după miezul nopții și eu ațipisem când m-a sunat portarul:
– E un domn aici, la parter, care spune că a coborât până jos pentru că nu mai știe unde locuiți…
Probabil Cristoiu s-a zăpăcit și a coborât un etaj în plus. A încercat cheia în ușa unui apartament speriind locatarii și atunci, fiind în chiloți, s-a refugiat pe casa scării.
– Ține-l acolo, domnule, i-am spus eu portarului. Vin imediat să-l recuperez.
De data asta Cristoiu, săracul, era tare jenat, ca omul de la țară venit la oraș, care a apăsat toate butoanele și a stricat ceva.
Într-una din zile, am fost și la cumpărături împreună. Cred că, de gura mea, a acceptat să-și ia un costum. I-am tot explicat că sunt situații în care ar fi bine să renunțe la vesta lui cu multe buzunare. Nu l-am văzut însă niciodată îmbrăcat în hainele pe care le-am ales împreună. Cred că le are și astăzi învelite în foiță, în dulap.
Peste vreo două zile, Cristoiu a venit la mine și mi-a spus că ar dori să meargă în Harlem.
– În Harlem? am întrebat eu nu foarte entuziasmat de ideea musafirului meu.
– Da, în Harlem, îmi doresc asta foarte mult!
– Bine, domnule Cristoiu, dar vă previn că s-ar putea să fie periculos. Nu cred că ne va face cineva vreun rău pentru că se vede de la o poștă că suntem europeni după cum suntem îmbrăcați. Va fi totuși o aventură!
Am luat metroul de la 42nd Street până la 125th Street și, pe măsură ce ne apropiam de țintă, după ce am trecut de 110th Street, cred că am rămas singurii albi din vagon. Am coborât la 125th Street pe la ora două sau trei și am traversat Harlemul, de la est spre vest, până la Columbia University, în vreo trei ore. Strada pe care am pornit este un fel de Calea Victoriei a Harlemului. Cristoiu, privind în dreapta și în stânga, îmi zice:
– Nu-i nici măcar un polițist alb aici! Cred că suntem singurii albi din cartier!
Eram entuziasmați de parcă am fi fost doi exploratori în Matto Grosso, în jungla amazoniană, cel puțin! Cristoiu privea plin de curiozitate în jur și, la un moment dat, parcă încercând să-și dea curaj – „curaj, curaj găină că te tai!“ nu cea care naște pui vii, cea normală! – îmi zice:
– Da’ noi acum mergem prin „centru“, nu-i așa? N-am putea să ne abatem, să vedem și ce se ascunde în spatele fațadelor?
Până atunci, savurând curiozitatea sa aproape copilăroasă, eu îi tot dădeam explicații: aici a fost Cotton Club, aici a fost celebrul Apollo Theater. Îl condusesem câțiva pași pe Lenox Avenue ca să-i arăt The Savoy Ballroom unde era pasionant să te afli prin 1935, când noi încă nu ne născuserăm. Auzindu-i rugămintea, am acceptat să schimbăm direcția. Mergând pe o stradă, mai lăturalnică, decorul s-a transformat brusc. Văzând case arse, confiscate de bancă și având ferestrele și ușile zidite, gunoaiele adunate la rigolă și trecători parcă mai ostili, a început încet-încet să mă strângă și pe mine cămașa în spate. Emoționat, mi-am scos o țigară pe care am dat, instinctiv, să o aprind cu bricheta Dupont al cărei capac scoate un clinchet specific. La auzul acestui sunet, am și zărit un grup de adolescenți care, văzând sclipirea aurului din mâna mea, s-au ridicat de pe treptele din fața unei case și au făcut un pas înspre noi. În aceeași clipă, din spatele unei clădiri, în dreptul unui maidan, am zărit numai „ochii“ unei mașini de poliție și s-a auzit scurt sirena. Băieții s-au așezat domol înapoi pe scară, eu am băgat bricheta în buzunar și, împreună cu Cristoiu, am făcut stânga împrejur și ne-am îndreptat spre strada principală în pas vioi. Într-un târziu, am ajuns la Columbia University de unde am luat un taxi. Odată ajunși acasă, Cristoiu s-a întins pe canapea spunându-mi:
– Nu vă supărați, dar sunt un pic cam obosit și aș vrea să mă întind puțin…
– Și eu la fel, i-am răspuns intrând în dormitor.
M-am trântit direct în pat așa cum eram, îmbrăcat. Am căzut lați amândoi. La un moment dat, am auzit ca prin vis, venind de undeva de foarte departe, soneria telefonului. M-am uitat la ceas: era trecut de miezul nopții la New York și ora șapte și jumătate dimineața la București. Telefona soția lui Cristoiu să-l întrebe ce mai face. Dormiserăm amândoi, ca secerați, aproape șase ore. Ne doborâse frica pe care, foarte demn, ne-am ținut-o ascunsă unul față de celălalt!
Si totusi, din cand in cand, cartitele fostului KGB din Romania scot capul pe-acolo pe unde li se aranjeaza frumusel musoroiul de presa. “Din cand in cand”-ul asta se dovedeste a fi, intamplator, exact cand au loc in tara conferinte ale specialistilor in informatii, cu ocazia lansarilor de carte ale lui Larry Watts si Aurel Rogojan. Coincidenta?
Prima oara s-a petrecut fenomenul printr-un interviu rusinos, aranjat in Evenimentul Zilei exact cu o zi inainte de lansarea la Universitatea din Oradea a volumului de analize si sinteze “Fereastra Serviciilor Secrete”, al generalului SRI Aurel Rogojan, in care se demonstreaza fara putinta de tagada apartenenta lui Ion Mihai Pacepa la serviciile sovietice succesoare NKVD. Si putin timp dupa ce cartea lui Larry Watts a facut suficiente valuri pentru a nu mai fi bagata la fund, dupa cum incerca musiu Tismaneanu, inainte de lansarea ei si chiar inainte de a o fi citit (!) (Comentariile sunt suculente. Copiati-le pana nu sunt sterse de orwellienii lui Soros de la “Contrebutors”).
“Autorul” “interviului”, Mihai Soica, a sarit de la “Incendiu puternic la Satu Mare. Flăcările au distrus o fabrică de mobilă” si “Bătrân spulberat pe trecerea de pietoni“, la “interogarea” de tip mucles a unui ditamai “fost sef al contraspionajului”. La intrebarea de cabinet scrisa “cu manuta lui” de ziarist, despre cartea lui Larry Watts si combinatia Pacepa, fostul sef afirma doct: “Ca profesionist al informaţiei am nişte păreri diferite de ale istoricilor. Este motivată apariţia acestei cărţi şi nu a fost scrisă pentru faptul că Larry Watts are aceeaşi dragoste faţă de noi de dă pe dinafară. Sunt chestiuni de influenţare a opiniei publice. În prima parte ne distrage atenţia, că îi demască pe vecini, pe maghiari. Cădem într-o cursă. Ulterior, a mai avut o misiune – neapărat să abordeze în carte şi să-l facă pe trădătorul Pacepa – că, de fapt, era omul ruşilor şi nu al americanilor.” Fostul profesionist omite sa ne spuna in ce cursa am cadea, cine si de ce. Dupa care sustine, fara a oferi nici o proba sau macar vreo deductie logica: “Pacepa este scos că a fost recrutat de ruşi. Adevărul este că a fost recrutat de CIA din 1956, de când el era la post în Germania Federală.” Daca stie asa de bine de ce n-o fi depistat si raportat nimic cat i-a fost subaltern, pana in 1978?!
Si-acum sa trecem la a doua rezidenta a structurilor antiromanesti de presa: Adevarul lui Patriciu . Si sa nu-l uitam pe agentul dublu Sorin Rosca Stanescu
N-a trecut o zi de la lansarea de la Bistrita a cartii lui Larry Watts in engleza si in romana – unde au participat de la fosti sefi de servicii secrete la actuali responsabili din toate serviciile de informatii, cat si jurnalisti si oameni politici, inclusiv vicepresedintele Camerei Deputatilor Ioan Olteanu, si unde a fost atins tangential si cazul Pacepa si al epigonilor sai navetisti pe ruta Washington-Bucuresti cu retur Budapesta-Moscova -, ca Adevarul a si trantit, tam-nesam, un “articol-bomba” cu un titlu pe masura. Pe masura de tamp: “Povestea evadării lui Pacepa: americanii i-au trimis o sută de taxiuri şi l-au aşteptat cu covorul roşu!” (cu tot cu semnul exclamarii) . Evident, din toata tiribomba de trei-patru fraze aruncate in graba pe net, dar care a reusit sa adune vreo douazeci de mii de accesari, singurul cuvintel adevarat sta in titlu: Povestea.
Si-acum ajungem si la partea amuzanta a “povestii”. Vecinul si prietenul lui Dinu Patriciu, bolnavul neinchipuit din fruntea Adevarului si a Dilemei lui Plesu, Sorin Rosca Stanescu, a scris zilele trecute un material foarte interesant: Vanatorii de dusmani.
Ii reproduc prima parte: “Nici nu vreau sa ma gandesc la numarul de adversari pe care si i-au facut trei autori de carti care, in acest an de gratie, 2011, si-au permis sa atace frontal, din trei directii diferite, realitati istorice extrem de dureroase. Despre unul dintre ei am scris cate ceva. Este vorba de Tesu Solomovici si a sa voluminoasa biografie a maresalului Antonescu. Un altul, Larry L. Watts, are si el o lucrare tot de aproape 1.000 de pagini, la fel de meticuloasa, “Fereste-ma, Doamne, de prieteni” si trateaza razboiul clandestin al blocului sovietic cu Romania. A treia bomba editoriala a acestui an a fost lansata vineri, la targul de carte, tot de catre editura RAO, care l-a tiparit si pe Larry L. Watts, se numeste “Intre linii” si il are drept autor pe cunoscutul grafician Eugen Mihaescu. Un evreu, un american si un roman genereaza, fiecare in felul lui, adevarate seisme, pentru ca spun adevaruri demolatoare despre institutii si persoane si tot fiecare isi colectioneaza, cu aceasta ocazie, la capatul unei veritabile vanatori, dusmani redutabili.”
E, dar cum explica fostul meu sef si prieten, care m-a amenintat la alegeri ca “o sa-mi faca ce i-a facut lui Basescu” (si asa a si fost – dovada se vede cu ochiul liber la cate televiziuni, posturi de radio si publicatii sunt invitat zilnic sa ma exprim ), ca unul dintre acesti “dusmani redutabili” ai Romaniei este fostul lui client de lobby, chiar agentul sovietic Ion Mihai Pacepa, “eroul” din Adevarul lui Patriciu, Ziua lui Rosca si Evenimentul lui Tismaneanu?
Aici ar trebui sa introduc o nota perso-profesionala. Cand ne erau trimise la redactie de pe pontonul lacului Snagov “analizele” lui Pacepa, guess what?, ne veneau in engleza. Buna noastra colega absolventa de litere, o perfectionista a limbii engleze (nu o sa-i dau numele ca sa moara de curiozitate prepusii lui Pacepa) se infatisa nu o data la mine sa-mi arate cele trei maini total diferite la care erau scrise textele. Colega noastra trecuse de la siderare la exasperare: trebuia sa acorde la traducere trei stiluri diferite!
Back to the future. SRS ar trebui sa ne dumireasca si pe noi dar mai ales pe el si pe vecinul sau DCP: cand spunea adevarul – cand il proslavea pe agentul sovietic Ion Mihai Pacepa cot la cot cu Tismaneanu (caruia i-a si cerut scuze publice intr-un editorial!) sau cand il lauda pe Larry Watts pentru ca se lupta cu “prietenii” Romaniei, printre care se numara acelasi agent sovietic si fantosele lui?
Si, din acelasi registru: cand era el, “vanatorul” anticomunist – cand scria in ziar contra lui Iliescu si ai lui, sau seara, la Cotroceni, cand ii sorbea whisky-ul din pantof aceluiasi… Ion Iliescu-KGB?
In ziua respectiva, in decembrie 2000, presedintele voia sa participe la deschiderea unui targ al presei romanesti, organizat la Romexpo. (…) La Romexpo, l-am condus la standul ziarului Ziua ca sa-l intalneasca pe Rosca. Dupa plecarea mea ca ambasador la Paris – nici n-am stiut asta ani de zile – jurnalistul era invitat lunar la Cotroceni. “Pretextul era sa-l sfatuiesc ce sa mai faca sa-l scoata din circulatie pe Vadim!” mi-a marturisit Rosca de curand. Dupa ce stateau la taclale, Iliescu se minuna cum de nu s-au inteles ei niciodata pana atunci!
Si asta dupa ce tot Iliescu l-a creat pe Vadim… Sa ne mai minunam si noi ca pe-atunci o parte din redactie se agita sa scoata o revistuta la bascalie, intitulata “Romania Mica”. Pe banii cui?
O afacere care nu a avut pana acum sorti de izbanda pentru Romania dar care este de mare interes pentru tara si romani este Afacerea Tablourilor Romaniei extrase de fostul rege Mihai din tara si puse la vanzare in diferite colturi ale lumii. Portalul Ziaristi Online isi propune lansarea unui serial documentar in folosul autoritatilor responsabile ale Romaniei. In contextul in care o avere imensa a intrat in posesia fostei familii regale, respectiv a actorului de duzina Radu Duda, credem ca fostul rege ar putea, macar acum, sa returneze tarii tablourile care apartin de patrimoniul national, spre bucuria natiunii pe care sustine ca o serveste. Pentru a intra in tema republicam un articol de stricta actualitate si azi, scris de Mihai Pelin in urma cu mai multi ani. Curajosul jurnalist prezinta momentul in care autoritatile de la Bucuresti au incercat, dupa 1990, sa reia procesul de recuperare a bunurilor Romaniei si ce a urmat dupa aceasta tentativa. Este interesant de observat ca, daca schimbam numele lui Iliescu cu cel al lui Basescu o sa obtinem exact rezultatul de azi al propagandei anti-nationale a unor guristi care racnesc la unison, intr-un cor de-a dreptul “regal”, chiar daca pana acum au cantat la balalaica (zona Patriciu) sau tambal (zona Voiculescu). In partea a doua a serialului nostru vom veni cu documente si informatii concrete obtinute chiar de la cel care s-a ocupat de reluarea proceselor, urmand sa ne edificam in ce masura poate fi restabilit dreptul firesc asupra tablourilor de tezaur national.In imagine, unul dintre acestea, plasat de fostul rege spre vanzare la Casa Christie’s din Londra: „Francisco de Zurbaran (1598-1664), The Immaculate Conception, with a view of Seville below“.
”Fereastra serviciilor secrete – România în jocul strategiilor globale”. Volumul cu acest titlu si care-i apartine lui Aurel I. Rogojan, va fi lansat marti, 6 decembrie a.c., începând cu ora 16,00, la Hotelul ”GRAND” din Târgu-Mures.
Ziaristi Online continua sa publice din cartea recent aparuta la Editura RAO, “Intre linii“, scrisa de Eugen Mihaescu, membru de onoare al Academiei Romane si fost ambasador al Romaniei la UNESCO, tusele portretelor unor personaje surprinse de ochiul acerb al graficianului de la Time Magazine, New York Times si New Yorker.
Putin Maximus a sarbatorit victoria printr-o tura rapida pe Luna si plantarea unui steag, in aplauzele celor prezenti la plimbarea duminicala a Liderului (foto sus). Mesajul transmis fanilor sai de pe Pamant a fost clasic: “Dormi linistit, Putin lucreaza pentru tine!” (foto jos).
Si totusi, din cand in cand, cartitele fostului KGB din Romania scot capul pe-acolo pe unde li se aranjeaza frumusel musoroiul de presa. “Din cand in cand”-ul asta se dovedeste a fi, intamplator, exact cand au loc in tara conferinte ale specialistilor in informatii, cu ocazia lansarilor de carte ale lui Larry Watts si Aurel Rogojan. Coincidenta?
Prima oara s-a petrecut fenomenul printr-un interviu rusinos, aranjat in Evenimentul Zilei exact cu o zi inainte de lansarea la Universitatea din Oradea a volumului de analize si sinteze “Fereastra Serviciilor Secrete”, al generalului SRI Aurel Rogojan, in care se demonstreaza fara putinta de tagada apartenenta lui Ion Mihai Pacepa la serviciile sovietice succesoare NKVD. Si putin timp dupa ce cartea lui Larry Watts a facut suficiente valuri pentru a nu mai fi bagata la fund, dupa cum incerca musiu Tismaneanu, inainte de lansarea ei si chiar inainte de a o fi citit (!) (Comentariile sunt suculente. Copiati-le pana nu sunt sterse de orwellienii lui Soros de la “Contrebutors”).
“Autorul” “interviului”, Mihai Soica, a sarit de la “Incendiu puternic la Satu Mare. Flăcările au distrus o fabrică de mobilă” si “Bătrân spulberat pe trecerea de pietoni“, la “interogarea” de tip mucles a unui ditamai “fost sef al contraspionajului”. La intrebarea de cabinet scrisa “cu manuta lui” de ziarist, despre cartea lui Larry Watts si combinatia Pacepa, fostul sef afirma doct: “Ca profesionist al informaţiei am nişte păreri diferite de ale istoricilor. Este motivată apariţia acestei cărţi şi nu a fost scrisă pentru faptul că Larry Watts are aceeaşi dragoste faţă de noi de dă pe dinafară. Sunt chestiuni de influenţare a opiniei publice. În prima parte ne distrage atenţia, că îi demască pe vecini, pe maghiari. Cădem într-o cursă. Ulterior, a mai avut o misiune – neapărat să abordeze în carte şi să-l facă pe trădătorul Pacepa – că, de fapt, era omul ruşilor şi nu al americanilor.” Fostul profesionist omite sa ne spuna in ce cursa am cadea, cine si de ce. Dupa care sustine, fara a oferi nici o proba sau macar vreo deductie logica: “Pacepa este scos că a fost recrutat de ruşi. Adevărul este că a fost recrutat de CIA din 1956, de când el era la post în Germania Federală.” Daca stie asa de bine de ce n-o fi depistat si raportat nimic cat i-a fost subaltern, pana in 1978?!
Si-acum sa trecem la a doua rezidenta a structurilor antiromanesti de presa: Adevarul lui Patriciu :). Si sa nu-l uitam pe agentul dublu Sorin Rosca Stanescu 🙂
N-a trecut o zi de la lansarea de la Bistrita a cartii lui Larry Watts in engleza si in romana – unde au participat de la fosti sefi de servicii secrete la actuali responsabili din toate serviciile de informatii, cat si jurnalisti si oameni politici, inclusiv vicepresedintele Camerei Deputatilor Ioan Olteanu, si unde a fost atins tangential si cazul Pacepa si al epigonilor sai navetisti pe ruta Washington-Bucuresti cu retur Budapesta-Moscova -, ca Adevarul a si trantit, tam-nesam, un “articol-bomba” cu un titlu pe masura. Pe masura de tamp: “Povestea evadării lui Pacepa: americanii i-au trimis o sută de taxiuri şi l-au aşteptat cu covorul roşu!” (cu tot cu semnul exclamarii) :). Evident, din toata tiribomba de trei-patru fraze aruncate in graba pe net, dar care a reusit sa adune vreo douazeci de mii de accesari, singurul cuvintel adevarat sta in titlu: Povestea.
Si-acum ajungem si la partea amuzanta a “povestii”. Vecinul si prietenul lui Dinu Patriciu, bolnavul neinchipuit din fruntea Adevarului si a Dilemei lui Plesu, Sorin Rosca Stanescu, a scris zilele trecute un material foarte interesant: Vanatorii de dusmani.
Ii reproduc prima parte: “Nici nu vreau sa ma gandesc la numarul de adversari pe care si i-au facut trei autori de carti care, in acest an de gratie, 2011, si-au permis sa atace frontal, din trei directii diferite, realitati istorice extrem de dureroase. Despre unul dintre ei am scris cate ceva. Este vorba de Tesu Solomovici si a sa voluminoasa biografie a maresalului Antonescu. Un altul, Larry L. Watts, are si el o lucrare tot de aproape 1.000 de pagini, la fel de meticuloasa, “Fereste-ma, Doamne, de prieteni” si trateaza razboiul clandestin al blocului sovietic cu Romania. A treia bomba editoriala a acestui an a fost lansata vineri, la targul de carte, tot de catre editura RAO, care l-a tiparit si pe Larry L. Watts, se numeste “Intre linii” si il are drept autor pe cunoscutul grafician Eugen Mihaescu. Un evreu, un american si un roman genereaza, fiecare in felul lui, adevarate seisme, pentru ca spun adevaruri demolatoare despre institutii si persoane si tot fiecare isi colectioneaza, cu aceasta ocazie, la capatul unei veritabile vanatori, dusmani redutabili.”
E, dar cum explica fostul meu sef si prieten, care m-a amenintat la alegeri ca “o sa-mi faca ce i-a facut lui Basescu” (si asa a si fost – dovada se vede cu ochiul liber la cate televiziuni, posturi de radio si publicatii sunt invitat zilnic sa ma exprim 🙂 ), ca unul dintre acesti “dusmani redutabili” ai Romaniei este fostul lui client de lobby, chiar agentul sovietic Ion Mihai Pacepa, “eroul” din Adevarul lui Patriciu, Ziua lui Rosca si Evenimentul lui Tismaneanu?
Aici ar trebui sa introduc o nota perso-profesionala. Cand ne erau trimise la redactie de pe pontonul lacului Snagov “analizele” lui Pacepa, guess what?, ne veneau in engleza. Buna noastra colega absolventa de litere, o perfectionista a limbii engleze (nu o sa-i dau numele ca sa moara de curiozitate prepusii lui Pacepa) se infatisa nu o data la mine sa-mi arate cele trei maini total diferite la care erau scrise textele. Colega noastra trecuse de la siderare la exasperare: trebuia sa acorde la traducere trei stiluri diferite!
Back to the future. SRS ar trebui sa ne dumireasca si pe noi dar mai ales pe el si pe vecinul sau DCP: cand spunea adevarul – cand il proslavea pe agentul sovietic Ion Mihai Pacepa cot la cot cu Tismaneanu (caruia i-a si cerut scuze publice intr-un editorial!) sau cand il lauda pe Larry Watts pentru ca se lupta cu “prietenii” Romaniei, printre care se numara acelasi agent sovietic si fantosele lui?
Si, din acelasi registru: cand era el, “vanatorul” anticomunist – cand scria in ziar contra lui Iliescu si ai lui, sau seara, la Cotroceni, cand ii sorbea whisky-ul din pantof aceluiasi… Ion Iliescu-KGB?
In ziua respectiva, in decembrie 2000, presedintele voia sa participe la deschiderea unui targ al presei romanesti, organizat la Romexpo. (…) La Romexpo, l-am condus la standul ziarului Ziua ca sa-l intalneasca pe Rosca. Dupa plecarea mea ca ambasador la Paris – nici n-am stiut asta ani de zile – jurnalistul era invitat lunar la Cotroceni. “Pretextul era sa-l sfatuiesc ce sa mai faca sa-l scoata din circulatie pe Vadim!” mi-a marturisit Rosca de curand. Dupa ce stateau la taclale, Iliescu se minuna cum de nu s-au inteles ei niciodata pana atunci!
Si asta dupa ce tot Iliescu l-a creat pe Vadim… Sa ne mai minunam si noi ca pe-atunci o parte din redactie se agita sa scoata o revistuta la bascalie, intitulata “Romania Mica”. Pe banii cui? 🙂
December 20th, 2011 
VR 
Un articol de o importanta istorica, care face lumina in tenebrele “revolutiei” dupa 22 de ani, este publicat azi, in exclusivitate, de Evenimentul Zilei: Autorul: Alex Mihai Stoenescu, reputatul istoric care a scris de-a lungul anilor mai multe volume despre istoria loviturilor de stat din Romania. In esenta, Stoenescu arata ca, dupa revolta muncitorilor de la Brasov, din 1987, Securitatea i-a aratat lui Ceausescu ca merge pe un drum gresit si a incercat sa schimbe cursul istoriei, care se indrepta aproape inevitabil spre un sfarsit violent al regimului, printr-o schimbare pasnica de putere. Perioada coincide cu numirea la conducerea Departamentului Securitatii Statului, ca ministru secretar de stat al MAI, a generalului Iulian Vlad, despre care Stoenescu afirma documentat ca este artizanul detronarii lui Ceausescu. Teza vine in directa contradictie cu asa-zisul “Raport Tismaneanu” injghebat de bloggerul de Maryland al Evenimentului Zilei, Vladimir Tismaneanu.
Posted in 
Tags: 
