“În inima omului politic sălășluiește o peșteră de tâlhari, iar mintea lui e cuibar de vipere și fagure de viespi” – Petre Pandrea
Combatanții sunt fără scrupule. Cele două tabere Băsescu vs.Voiculescu sunt la final de bătălie și au ajuns să arunce în luptă ultimele forțe, cei din urmă soldați, cele mai nebănuite strategii pentru a obține puterea. Puterea de a deține acest popor necondiționat! Un popor, pe care nici măcar nu s-au căznit să-l numere, să afle câți sclavi au mai rămas în masa de manevră din lagărul sărăciei în care este înlănțuit. Cât de protejați sunteți, vă puteți da seama, dragi cititori, cât de sigură vă este viața în fața acestui haos administrativ dirijat, haos sprijinit de hărți demografice diferite, hărți impuse de circumstanțele beneficiilor combatanților. Avem o hartă demografică a asistentei sociale diferită de harta demografică a ministerului de interne după cum harta demografică a celor care fraudează bugetul statului trebuie sa fie bine păstrată și ascunsă de privirile celor care plătesc pentru ei la bugetul statului.
Liderii celor două tabere combatante suferă de nenorocitul delir al grandorii care este anti-românesc și seamănă cu pofta broscoiului care vrea să ajungă bou și… crapă, ca în fabula lui Grigore Alexandrescu, de la 1848. Avem prea mulți boi politici mapamondici pentru o broscuță de țărișoară. Când se bat bivolii, mor broaștele în lac. Și câte or fi murit de nu mai ies la socoteală listele electorale!!
De peste 50 de ani toți nătărăii dâmbovițeni se visează recoltând aplauze pe malurile Senei sau ale Tamisei iar umflarea epigonică în pene ale acestor cariere ratate, ne epuizează de speranțe și energie.
Politicienii noștrii șlefuiți în comunism sau, cei mai tineri, pregătiți de mentori șarlatani ai vechiului regim comunist, au colmatat pentru câteva generații salvarea noastră politică. Acești șarlatani politici au numai apetituri și sunt egoiști prin substanța lor vie. Fiindcă nu au bază materială decât aceea acumulată prin jaful zarurilor aruncate, își trădează patria pentru arginți. Unii dintre ei, cert regimul Băsescu, au intrat în solda marilor puteri străine pentru a-și menține situațiile.
Deși are morală schimbătoare, după cum bate vântul intereselor, politicianul nostru nu este în stare să comită infracțiunea măreață, inteligentă sau de forță vitală ci este priceput la mica ciupeală, între bacșiș, cadou și milogeală. Dovada furtul ciupit al combatanților cu prilejul referendumului și remiza dintre cele două tabere care a ieșit de aici iar apoi milogeala lui Băsescu pe la porțile stăpânilor la care cotizează cu independența economică a țării, pentru a fi sprijinit să dea el lovitura de stat de care se tot plânge că ar fi victimă nefericită. Iubitorul de dictat strigă: lovitură de stat, strigătura lui fiind, de fapt, gestul final pe care nu a reușit să-l pună în aplicare și este tare furios pe hazardul care l-a oprit la timp.
Este tot mai limpede că politicianismul este cancerul României, cultivat cu inspirații și cu arginții marilor puteri, căci nu întamplător mai iese din albia diplomatică ambasadorul SUA să dea indicații politicienilor români aflați în simbrie americană.
Ceea ce vedem la taberele Băsescu vs Voiculescu este neputință pentru a convinge și rățoială sterilă cu jigniri și amenințări. Din istorie se știe că neputința este starea de colonialitate față de indicațiile stapânului străin iar rățoiala este expresia unei puteri castrate. De aceea sunt servili cu străinii care dau indicații sau intervin mizerabil ca dl. Barroso și foarte impertinenți cu cei mici, cu poporul român de la care culmea tupeului, își mai arogă și legitimitatea. Ăștia se bat deasupra noastră. Neputincioși și castrați.
Varianta damboviteana a clasicului “Circ si paine” s-a transformat pe plaiurile noastre in CIRC! Fara paine adica, doar circ pentru fraieri, sa le poti lua painea din mana fara sa observe!
Teoria Conspiratie, studiu de caz: Romania
Inca de la lansarea blogului am publicat si articole de opinie, despre economie in special, despre situatia noastra ca tara si popor in particular. Cateodata am fost interpretat ca fiind partinic, ca fiind de partea uneia sau altei din tabere.
Este adevarat ca tin partea cuiva, si anume partea noastra a tuturor. Ma uit cu multa scarba si durere in suflet la scena politica si economica damboviteana, ma uit cum hoardele de politruci se bat si se ocaresc in plina strada, fara pic de rusine sau fara ceva in cap, altceva decat interesul lor material imediat. Ma uit cum pur si simplu ingenuncheaza Romania, prin viermuiala lor libidinoasa, cum tipa si fac spume la gura, cum isi arunca cu dejectii unii altora in cap, fara sa le pese catusi de putin de raul inimaginabil pe care il fac Romaniei si romanilor nevinovati.
Insa cineva spunea odata ca nu exista oameni nevinovati si ca tot ce ni se intampla, meritam sa ni se intample. Nu se referea la romani, ci in general la intreaga umanitate. Focalizand pe cazul nostru, oare chiar meritam ce ni se intampla?! Au romanii clasa politica si conducatorii pe care ii merita?!
Inainte de a incerca sa raspundem la aceasta intrebare, haideti sa vedem ce alternative avem.
Pai ori suntem cu Ponta si Antonescu, ori suntem cu Basescu. In ratacirea lor mintala, acesti nenorocitii de politruci, prosti si incapabili sa traiasca din ceva facut de mana lor, numai din gura sunt buni sa dea, au incercat si cred ca au si reusit, sa scindeze societatea, pe baza unui principiu de un egoism feroce: ori cu mine, ori impotriva mea!
Adica au tupeul extraordinar sa afirme si sa ceara, ca romanii sa se alinieze uneia sau alteia din tabere, uneia sau alteia din gropile de gunoi uman, adica din taberele politice. Abjectiile pline de puroi politicianist, nu accepta si nu pot suporta, ca mare parte din romani ii dispretuiesc si pe unii si pe altii, si ca ar fi sub demnitatea noastra ca oameni intregi la suflet si la trup, sa ne aliniem politic.
Incearca practic sa ne tareasca pe toti in iadul plin de putrefactie, in care ei deja sunt clienti de drept, neimaginadnu-si ca sunt si oameni normali, care nu vor sa se alinieze in taberele indicate de ei…
Asadar ce alternative avem, pe cina sa dam jos si pe cine sa sustinem?! Daca unul dintre voi gaseste un raspuns… e mare, sau foarte naiv! In realitate nimeni, dar absolut nimeni, nu este interesat de soarta romanilor, ci doar de posibilitatea de a fura cat mai mult. Sunt toti o apa si un pamant, adevarat ca unii par mai rai si mai prosti decat altii, dar asta s-ar putea sa nu fie decat o chestie de finete, in realitate pur si simplu nu conteza.
Uitati-va la raul facut economiei romanesti si imaginii Tarii, de scandalul politic din ultima vreme. Vi s-a parut cumva ca vreuna dintre parti regreta acest lucru, sau ca macar dandu-si seama ce au facut, dau inapoi?! Nici macar nu se uita in urma, la romanii ramasi fara slujbe si fara case…nu le pasa absolut deloc, nu mai au deloc rusine! Niste sacali.
Solutia nu este alegerea unui alt partid politic, unui alt presedinte. Solutia nu poate veni de la alti politicieni, pentru daca in 22 de ani nu au facut nimic, daca in 22 de ani nici macar un singur partid nu s-a ridicat peste media celorlalte… ce sperante mai putem avea?!
Solutia este la noi, este in mana noastra, mai corect spus in mintea si sufletul nostru.
* Curtea Constituţională a Kosovo si Philip Gordon au prelungit un mandat de presedinte temporar de la nouă luni la cinci ani* Basescu si Gordon: ”Yes, yes, yes” * Emisarul SUA “a auzit ceea ce a trebuit”* Philip Gordon şi Wesley Clark, doi tovarasi de arme* Generalul Clark – implicat în operaţiuni de captare a gazelor de şist din Polonia * Admiraţia ex-prezidentiabilului Clark faţă de Soros* Relaţiile lui George Soros cu Silviu Brucan si societatea civilă din România * UM 0110 “Anti-KGB” ii urmarea pe actualii membri GDS * Patapievici, proprietar protestatar la Rosia Montana * Ghemul încâlcit se deşiră în strada Comaniţa * Soros si statul ungar, împotriva exploatării aurului românesc * Traian Băsescu, preşedintele incontestabil al “Ţinutului Secuiesc”: “Le promit maghiarilor că nu voi uita gestul lor”
Înainte de a ne avertiza că urmează “un război civil” – ca în Siria, poate, după cum sugera încă de la începutul crizei politice fosta sa colegă din societatea civilă, analista Alina Mungiu Pippidi – europarlamentarul Monica Macovei, cel mai activist vicepreşedinte al PDL, a subliniat că “România este singura ţară care pune probleme politice Uniunii Europene” din cauza “instabilităţii prelungite politice” (citat exact). Aşa să fie, oare? Dacă l-am întreba pe şeful Băncii Angliei, Mervyin King, s-ar putea ca acesta să arate mai curând spre statul care chiar pune cele mai mari probleme zonei euro, respectiv Grecia, întâmplător cea de a doua ţară ortodoxă din UE după România, ca mărime.
Nici chestiunea cu “instabilitatea prelungită politică” nu se prea susţine. La finele anului trecut, Belgia, de exemplu, a încheiat o criză politică care a ţinut ţara 585 de zile fără guvern şi, implicit, fără prim ministru. Revenirea la situaţia normală a necesitat 80 de runde de negocieri între cele două părti, efectuate pe parcursul celor aproape doi ani de “instabilitate”. Diferenţa este că nici politicienii valoni şi nici cei flamanzi nu au strigat la Bruxelles că se dă “o lovitură de stat”. Nici n-ar fi avut cum să-i ameţească prea tare pe oficialii UE: Bruxelles este capitala Belgiei.
Un alt exemplu, mai aproape de noi, este Moldova ruptă din România. Basarabenii au avut de trăit – fără să se plângă prea tare, ba chiar dimpotrivă -, nici mai mult nici mai puţin decât 917 zile fără preşedinte. Moldova este o zonă tampon foarte importantă pentru UE. Dovada: peste doar câteva zile, în ajunul comemorarii a 73 de ani de la semnarea Tratatului de neagresiune dintre Germania nazistă şi Uniunea Sovietică, respectiv între Hitler şi Stalin, rămas în istorie ca Pactul Ribbentrop-Molotov, cancelarul RFG, Angela Merkel, întreprinde o vizită de lucru la Chişinău, unde, se pare, se va discuta chiar proiectul de federalizare a Republicii Moldova. Sigur, pentru unii, Moldova nu e România.
* România pentru americani – nu mai mult decât o altă provincie Kosovo
Dar pentru americani, ce credeţi că e România? Nu mai mult decât o altă provincie Kosovo. Altfel nu se explică de ce Statele Unite, mai precis diplomaţia americană a democraţilor, l-au trimis la Bucureşti, să se întâlnească cu doi preşedinţi şi un prim ministru, pe Philip Gordon, un asistent de-al Secretarului de Stat al SUA, Hillary Clinton, care tocmai “a rezolvat” o criză constituţională similară, în republica separatistă Kosovo.
Sunt sigur că mulţi dintre cititorii români n-au auzit de Atifete Jahjaga, aşa cum mulţi dintre americani nu numai că n-au auzit de Traian Băsescu şi nu ştiu unde este România pe hartă, dar nici n-au idee de existenţa “singurei ţări care pune probleme Uniunii Europene”.
Atifete Jahjaga este al treilea preşedinte femeie din Europa de la căderea regimurilor comuniste. Primul preşedinte femeie de după 1989 şi totodată prima, dar şi ultima preşedintă a defunctei Republici Democrate Germane (RDG) a fost Sabine Bergmann- Pohl, care a stat în această funcţie doar şase luni, fiind silită să demisioneze la unificarea Germaniei, iar acum, ca şi est-germana Angela Merkel, este o politiciană de dreapta, creştin-democrată. A doua femeie preşedinte din istoria recentă a Europei este mai cunoscuta Mary Robinson, preşedintă a Irlandei timp de şapte ani, până în 1997, când a demisionat cu trei luni înainte de încheierea mandatului pentru a deveni înalt comisar ONU pentru Drepturile Omului, poziţie din care s-a ocupat chiar de fosta Iugoslavie.
* Curtea Constituţională a Kosovo a hotărât că mandatul preşedintelui trebuie prelungit de la nouă luni la cinci ani
Spre deosebire însă de predecesoarele sale europene, Atifete Jahjaga, care trebuia să fie preşedinte doar pe o perioadă de nouă luni, nu şi-a dat nici o demisie la expirarea mandatului său de tranziţie, la începutul lunii trecute. Dimpotrivă: Curtea Constituţională a republicii independentiste Kosovo a hotărât că acesta trebuie prelungit de la nouă luni la cinci ani. Bomboana de pe coliva pretendenţilor la preşedinţia Kosovo a fost pusă chiar de acelaşi emisar itinerant al diplomaţiei americane, asistentul Philip Gordon, care, într-un desant operativ la Pristina, a întărit decizia Curţii Constituţionale susţinând cu tărie că Atifete Jahjaga a dovedit abnegaţie faţă de statul de drept şi că hotărârea Curţii trebuie respectată de toate părţile. Ceea ce s-a şi întâmplat.
“Un motiv suplimentar, preferat de comunitatea internaţională, este nevoia de stabilitate politică în Kosovo. Comunitatea internaţională se grăbeşte să părăsească Balcanii şi să îi prezinte ca pe o regiune paşnică şi stabilă; nu doreşte să vadă o nouă criză politică în Kosovo”, a afirmat în sprijinul acţiunii SUA Ardian Arifaj, director de programe la Institutul pentru Cercetare Politică şi Dezvoltare din Kosovo, citat de SE Times. Vă sună cunoscută formularea? Institutul respectiv, cu un nume aşa de pompos că poţi să crezi că e o filiala a NASA şi NSA la un loc, este finanţat generos, anual, cu sute de mii de dolari, de Fundaţia Soros pentru o “Societate Deschisă” şi de Rockefeller Brothers Fund. Ei şi? Poate e vorba de o coincidenţă, dar emisarul nostru transatlantic şi transbalcanic, Philip Gordon, s-a evidenţiat ca lector la Institutul Internaţional de Studii Strategice şi la unul dintre cele mai influente “think-tank”-uri din lume, Brookings Institution, ambele aflate pe lista de “grant”-uri generoase din partea aceleiaşi Fundaţii a Reţelei Deschise Soros (Soros Open Network). Philip Gordon este şi colaborator regulat al revistei Foreign Affairs a Consiliului pentru Relaţii Străine/Externe (Council on Foreign Relations – CFR), instituţie globalistă al cărei preşedinte onorific este venerabilul David Rockefeller.
* Philip Gordon, după întâlnirea cu preşedintele suspendat Traian Băsescu: “Am auzit ceea ce a trebuit”
Prezent la Bucureşti, Philip Gordon a declarat după întâlnirea cu preşedintele suspendat Traian Băsescu, că “a auzit ceea ce trebuia”. Nu ştim dacă a şi văzut ceea ce trebuia, dar cu această scurtă propoziţie decizia actualei administraţii democrate, de stânga, a SUA, pare a fi luată. Evident, în favoarea reprezentantului declarat al dreptei din România.
Aflat în biroul de campanie al preşedintelui suspendat, Philip Gordon i-a indicat lui Traian Băsescu că trebuie să-şi dea afară jurnaliştii ca să înceapă discuţiile. “Yes, yes, yes”, a răspuns Băsescu, amintindu-ne de o intervenţie similară şi la fel de promptă a diplomaţiei române în faţa celei americane, respectiv cea a lui Adrian Cioroianu rămas ca la poarta nouă în faţa Condoleezzei Rice. Nimic din discreţia şi subtilitatea invocate de Traian Băsescu pe tema discuţiilor secrete de cedare a suveranităţii naţionale pentru crearea “Statelor Unite ale Europei” nu a părut să mai transpire din resorturile diplomatice ale preşedintelui suspendat, la întâlnirea cu emisarul american.
Philip Gordon, asistentul lui Hillary Clinton, şeful Departamentului de Stat al SUA, s-a mai întâlnit şi cu premierul Victor Ponta, la Palatul Victoria, şi cu preşedintele interimar Crin Antonescu, la Cotroceni. Mentalitatea politicienilor aflaţi la putere în România reflectă, din păcate, exact imaginea pe care şi-au consolidat-o, în timp, diverşii comisari trimişi în control la Bucureşti, fie ei sovietici, sau, mai nou, europeni şi americani: aceea de vasali. Deşi există un principiu internaţional al egalităţii suverane a statelor, nimeni nu îşi poate imagina la Washington sau aiurea că vreun secretar de stat al MAE de la Bucureşti, să spunem Dan Petre, s-ar putea întâlni, vreodată, cu preşedintele şi, totodată, şeful executivului american, la Casa Albă.
* Philip Gordon şi Wesley Clark
Până la această oră nu ştim încă dacă Philip Gordon s-a văzut, însă, poate cu cel mai important posibil interlocutor al său, tovarăşul de idei politice şi militare internaţionale, de la “războiul contra terorismului” la “independenţa Kosovo”, generalul american (r) de patru stele Wesley Clark, fost comandant suprem al forţelor NATO în Europa, fost candidat la alegerile pentru Casa Albă, din 2004, fost susţinător al candidatei democrate Hillary Clinton şi, apoi, al lui Barack Obama, la alegerile prezidenţiale din 2008. În prezent, Wesley Clark este “consilier special (special adviser) pe probleme strategice de securitate, dar şi pe probleme economice”, al premierului Victor Ponta.
Americanul Clark este legat, însă, de Europa prin mai multe fire. Potrivit paginii sale de pe Wikipedia, familia lui Clark provine chiar din vecinătatea României, fiind o familie de evrei belaruşi care a decis să emigreze în America pe fondul antisemitismului rusesc. Poate aşa se explică şi decizia sa de a ordona foc contra trupelor ruseşti care aterizau într-o operaţiune surpriză pe aeroportul din Kosovo, pe 12 iunie 1999, preluând controlul acestuia, cu toate că forţele anglo-americane împânziseră deja provincia sârbă. Colegul său britanic a refuzat, însă, comanda. Pe lângă această legătură ancestrală, iţele ghemului se cam încurcă în zilele noastre.
* Wesley Clark – implicat în operaţiuni de captare a gazelor de şist din Polonia
Generalul (r) Clark este şi co-preşedinte al Growth Energy, un grup de lobby în domeniul energiei alternative, dar şi director în “board”-ul companiei BNK Petroleum Inc, care desfăşoară prin subsidiara sa, Indiana Investments, largi operaţiuni de captare a gazelor de şist în Polonia. Cu numai câteva zile în urmă, mai precis pe 7 august, compania lui Wesley Clark (https://www.bnkpetroleum.com/en/) a anunţat mari succese la explorarea Gapowo B-1 a concesiunii Bytow, apartinand Indiana Investments, unde s-a forat la peste 4300 de metri, cu rezultate deosebite. Compania deţine largi concesiuni în Polonia, pe care le puteţi vizualiza în harta alăturată (https://www.energy-pedia.com/news/poland/new-151330).
Culmea, tot în Polonia, la Varşovia, fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu, fost şef al SIE, fost şef demis al MAE şi fost membru al “board”-ului de conducere al Fundaţiei Soros România, anunţa în luna aprilie a.c., pe fondul unor proteste publice din ţară, că Chevron, compania americană care a început prospecţiunile pentru exploatarea gazelor de şist în România, este de acord cu desecretizarea contractelor sale.
Plecarea lui Ungureanu din post şi venirea lui Ponta nu au încurcat planurile afaceriştilor din domeniul resurselor naturale. Pe lângă gazele de şist, miza uriaşă a Roşiei Montane, la care ne vom referi mai jos, a rămas, însă, în aer.
Evident, numirea lui Clark, “pe probleme strategice de securitate, dar şi pe probleme economice”, într-o funcţie neremunerată, aproape filantropică, a suscitat semne de întrebare fireşti privind interesul său faţă de eventualele exploatări ale gazelor de şist în România. Mai ales când compania în cauză este deţinută parţial şi de mogulul internaţional George Soros, acelaşi filantrop care a finanţat, în parte, şi campania electorală nereuşită a generalului Wesley Clark pentru preşedinţia Americii.
Soros are şi alte investiţii în domeniul gazelor naturale în Polonia: în toamna trecută, San Leon Energy Plc (SLE), companie din portofoliul lui George Soros şi al Blackrock Inc. (BLK), un fond stimulat de acelaşi miliardar, a anunţat profituri record, care le depăşesc pe cele din SUA (https://www.bloomberg.com/news/2011-09-20/soros-backed-san-leon-says-polish-shale-gas-profits-to-beat-u-s-.html). De asemenea, Soros şi-a arătat interesul clar pentru minele de metale rare din Kosovo şi imensele resurse carbonifere ale fostei provincii sârbeşti.
* Admiraţia lui Clark faţă de George Soros
Clark îl consideră pe Soros drept “cel care sună alarmă pentru poporul american” (www.soros.com), un fel de Vasile Roaită al societăţii americane multilateral dezvoltate. Pe langa rolul lui Clark la Palatul Victoria legat de un foarte probabil “lobby” pentru exploatarea gazelor de sist, nu trebuie însă exclusă şi posibila “influenţare pozitivă” a Guvernului Ponta de către generalul american pentru ca România să cumpere loturi de avioane F-16 “second hand”, o decizie anunţată recent de oficiali guvernamentali români. Însă suspiciunile privind relaţiile legate de interesele diverse ale miliardarului american provenit dintr-o familie de evrei maghiari, George Soros, cu România, rămân, mai ales ţinând cont de opoziţia cunoscută a lui Victor Ponta faţă de proiectul aurifer Roşia Montană, aceeaşi manifestată oficial şi de Fundaţia Soros România, cât şi de toate membrele oficiale şi neoficiale ale Reţelei Deschise Soros.
* Relaţiile lui Soros cu societatea civilă din România
George Soros este poate, după Ion Iliescu şi răposatul Silviu Brucan, unul dintre cei mai buni cunoscători ai României ultimilor 22 de ani. Din capul locului trebuie spus ca interesele sale economice nu au fost desprinse niciodată de cele privind atât controlul politic cât şi cel al societăţii civile. Puţină lume ştie că, într-un ianuarie deja posomorât, imediat după “revoluţia democratică” din decembrie 1989, “revoluţionarul” Silviu Brucan, membru de frunte al Consiliului Frontului Salvării Naţionale, aştepta înfrigurat, pe peronul aerogării de la Otopeni, aterizarea unui avion personal din care a coborât un tip micuţ şi îndesat: pe-atunci doar milionarul George Soros, care nu ajunsese încă atât de faimos la nivel mondial, cum avea să devină după celebra “spargere” de 1 miliard a bursei londoneze, ce avea să urmeze peste doi ani.
La braţ cu Brucan, Soros a descins într-un sediu destul de impozant, o fostă clădire istorică, în care a păşit însuşi Alexandru Ioan Cuza, renovată recent chiar de Nicu Ceauşescu, pentru a fi folosită de activul CC al UTC. În Calea Victoriei 120, Silviu Brucan instalase de-abia înfiinţatul Grup de Dialog Social, din care făceau parte intelectuali disidenţi ai regimului Ceauşescu, în majoritatea lor fii şi nepoţi ai nomenclaturiştilor primilor ani ai PCR. În capul mesei de la GDS, încadrat de Stelian Tanase (el însuşi fiul unui activist PCR), pe atunci redactorul şef al revistei “22″, şi de eseistul fantezist Andrei Pleşu, se afla sociologul Alin Teodorescu, desemnat preşedinte al GDS, dovedit ulterior colaborator al Securităţii şi, în acelaşi timp, urmărit de Unitatea specială “Anti-KGB” a DSS pentru relaţii neprincipiale avute cu serviciul de informaţii al Republicii Populare Ungare.
Fără a sta prea mult la discuţii, George Soros hotărăşte să îl numească pe şeful GDS, Alin Teodorescu, si preşedinte al filialei Fundaţiei Soros în România, al cărei buget de start a fost de 1 milion de dolari. De atunci şi până astăzi, interesele celor două organizaţii au rămas îngemănate. Ca un adevărat Hopa Mitică ideopolitic, GDS a reuşit, în aceşti 22 de ani, să fie un organism privilegiat de toate guvernările României, indiferent de culoarea lor politică, primind numeroase stimulente financiare guvernamentele pentru publicarea Revistei “22″ cât şi sediul din Calea Victoriei în folosinţă gratuită.
Dacă la alegerile prezidenţiale din 2000, GDS îi făcea lobby făţiş lui Ion Iliescu, iar în decembrie 2004, cu trei zile înainte de turul final al scrutinului electoral prezidenţial, Revista “22″ şi vectorii de imagine ai GDS îl susţineau deschis pe Adrian Năstase, comparându-l cu Ariel Sharon, Zbigniew Brzezinski sau Angela Merkel (Revista “22″, 9.12.2004, “Pentru o Românie Modernă” – interviu cu Adrian Năstase realizat de Mihnea Berindei şi Arielle Thedrel), astăzi, aceiaşi oameni îl sprijină, cu aceeaşi lejeritate intelectuală şi morală, pe Traian Băsescu.
Numeroşi membri ai GDS şi ai Reţelei Soros au beneficiat în ultimii opt ani de favorurile înalte ale lui Traian Băsescu, de la Andrei Pleşu şi fosta şefă a Fundaţiei Soros, Renate Weber, numiţi consilieri la Cotroceni în primul mandat al preşedintelui suspendat, la Vladimir Tismăneanu şi Horia Roman Patapievici, aflaţi până la instalarea guvernării Ponta în fruntea unor instituţii guvernamentale, recte ICCMER şi, respectiv, ICR.
Poziţia GDS faţă de proiectul cu o miză imensă pentru România (sau pentru cine pune mâna pe el), respectiv Proiectul Roşia Montană, este, aşadar, aceeaşi cu cea a Fundaţiei Soros: “un NU hotărât” exploatării de către actualul deţinător al contractului cu statul român, Roşia Montană Gold Corporation. Dacă Horia Roman Patapievici şi-a exprimat protestul doar prin cumpărarea unui metru pătrat de pământ la Roşia Montană, pentru a bloca investiţia RMGC, în schimb, Monica Macovei, membră a GDS şi fostă expertă a Institutului pentru o Societatea Deschisă al Fundaţiei Soros, europarlamentar PPE şi vicepreşedinte al PDL, mentor public al ambasadorului SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, este, alături de colega sa, europarlamentarul PNL şi fost preşedinte Soros Renate Weber, dar şi de soţia premierului Victor Ponta, europarlamentarul PSD Daciana Sârbu, una dintre cele mai înfocate opozante, la nivel mondial chiar, a exploatării celei mai importante rezerve de aur a Europei de către RMGC.
* Ghemul se deşiră în strada Comăniţa
Ghemul acesta atât de încâlcit pare să se deşire, oarecum, în strada Comăniţa, unde preşedintele suspendat a încoronat-o pe Monica Macovei şi cu misiunea de a crea un “pol al dreptei” alături de europarlamentarul PDL Cristi Preda, fost consilier prezidenţial şi la Băsescu şi la Constantinescu, la rândul său membru al GDS (si fost al PCR), şi de fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu, bursier Soros, dar şi al controversatului afacerist mondial Marc Rich.
Prezenţa Monicăi Macovei, care este şi membră fondatoare şi de onoare a Asociaţiei lesbienelor, homosexualilor, bisexualilor şi transexualilor ACCEPT, în ICCD-ul lui MRU, embrionul viitoarei “alianţe de dreapta” a României, a determinat Asociaţia Pro Vita – Bucureşti, invitată să se alăture “polului noii drepte”, să întrebe retoric Iniţiativa Civică de Centru Dreapta cum împacă apărarea drepturilor familiei, o noţiune de bază a dreptei, cu promovarea diversităţii minorităţilor sexuale.
Simpatia şi încrederea totală manifestate public de preşedintele ales şi suspendat Traian Băsescu pentru fosta procuroare Monica Macovei par total paradoxale în raport cu poziţiile publice ale celor doi faţă de Proiectul Roşia Montană. În mai multe rânduri, Traian Băsescu şi-a manifestat susţinerea sa intransigentă faţă de Proiectul Roşia Montană. Afirmaţiile sale apăsate nu au fost însă urmate decât de fluctuaţiile bursei din Toronto, manevrate abil de speculanţii financiari internaţionali, între care, la loc de frunte, se află chiar opozantul deschis al proiectului, miliardarul George Soros. În ciuda disputelor publice, nimic din dorinţa firească a românilor de a se renegocia contractul, în favoarea României, nu s-a mai concretizat.
* Statul ungar, împotriva exploatării aurului românesc
Pe lângă filantropul pretutindenar maghiar, opozantul direct şi cel mai vehement al Proiectului RMGC din Munţii Apuseni este însuşi statul ungar, care s-a manifestat constant în cei 14 ani, de când au început negocierile dintre diverşii investitori şi statul român, împotriva exploatării aurului românesc. Aceasta deşi predecesorii lor din Imperiul Austro-Ungar au poleit chiar tavanul cupolei Parlamentului din Budapesta cu 40 de kilograme aur de la Roşia Montană. Interesul maghiar este unul de paroxism istoric, reliefat foarte clar în manualele de istorie din şcolile ungureşti, în care Ardealul apare ca parte a “Ungariei străbune”.
* Traian Băsescu: “Le promit maghiarilor că nu voi uita gestul lor”
Concesiile extraordinare acordate intereselor ungare în România de Guvernele de sub Traian Băsescu, de la consolidarea de facto a autonomiei maghiare în “Ţinutul Secuiesc” la aprobarea scandaloasă a reînhumării cu onoruri oficiale a extremistului antisemit şi antiroman Nyiro Jozsef, par, de asemenea, să se bată cap în cap cu poziţia preşedintelui suspendat faţă de Roşia Montană.
Cu toate acestea, susţinerea directă a premierului Viktor Orban şi a liderului maghiar Laszlo Tokes, faţă de boicotarea referendumului de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu, l-a transformat pe acesta în preşedintele incontestabil al “Ţinutului Secuiesc”. “Le promit maghiarilor că nu voi uita gestul lor”, a spus Traian Băsescu în noaptea anunţării rezultatelor referendumului, cu Monica Macovei la dreapta sa şi Răzvan Mihai Ungureanu de-a stânga sa.
Oare au periclitat Viktor Orban şi Ungaria rezultatele muncii serviciilor speciale unguresti – care au costat contribuabilul maghiar şi filantropi “ecologişti” mondiali sute de milioane de euro -, pentru reinstalarea tovărăşească a lui Traian Băsescu la Cotroceni, cu riscul de a arunca în aer o campanie internaţională de 14 ani anti-Roşia Montană?
Ghemul pare atât de încurcat încă e bine să-l tăiem, la final, pentru a scoate din el actorii aporiei paradigmatice Roşia Montană.
Deci, susţinătorii lui Băsescu: Monica Macovei/PDL/GDS/Soros – anti-Roşia Montană; Laszlo Tokes/Erdélyi Magyar Néppárt – anti-Roşia Montană; Viktor Orban/Fidesz/Ungaria – anti-Roşia Montană. Si, evident, cu totii anti-Romania.
Susţinătorii lui Victor Ponta/USL: Renate Weber/PNL/Soros – anti-Roşia Montană; Daciana Sârbu/PSD – anti-Roşia Montană; Wesley Clark/SUA – pro-Soros. Nici unul pro-Romania.
Dacă preşedintele suspendat se va reinstala la Cotroceni, următorii doi ani de coabitare dintre Băsescu şi Putere promit să fie cu adevărat încrâncenaţi. Pe un singur subiect însă, nu vor exista dispute, în ciuda circului public: Roşia Montană. Femeile-comisar din jurul lui Ponta şi Băsescu, ca şi agenţii, consilierii şi emisarii lor trans-oceanici, se pare că au aranjat totul. În favoarea cui? Indiferent de rezultatul Referendumului, România pierde, Soros câştigă.
Am primit o scrisoare – ajunsa si pe adresa sefului diplomatiei romane -, care cred ca este bine sa fie cunoscuta de opinia publica interesata de problemele Basarabiei si responsabilitatile Romaniei in spatiul istoric si etnic romanesc cat si de factorii de decizie romani si straini preocupati de avansul Rusiei la granita NATO. In sfarsit, se cere si de basarabeni demiterea neintarziata a reprezentantului tradator al statului roman la Chisinau, finul Baconschiului lui Traian Basescu, “fiul duhovnicesc” al Bisericii Ruse Marius Lazurca. Inteleg ca mai multe personalitati basarabene solicita si demiterea neintarziata a unui alt trimis tradator al intereselor nationale romanesti in Basarabia, seful ICR – Chisinau, Petru Guran, rusnacofilul Patapieviciului lui Traian Basescu. Subsemnez cu doua maini! PS: Mai sunt si alte starpituri, infiltrate in corpul diplomatic roman de la Chisinau de Tismaneanul lui Basescu. Deratizati Ambasada Romaniei, dlor de la SIE si MAE!
ANTET
nr. 29 din 03 august 2012
Excelenţei Sale,
Ministrului Afacerilor Externe al României
Referinţă: Cazul ambasadorului extraordinar şi plenipotenţiar al României la Chişinău
EXCELENŢĂ,
Unul dintre domeniile de maxim şi firesc interes pentru noi îl constituie modul în care este reprezentată ţara noastră, România, în Republica Moldova. De-a lungul anilor, în fruntea misiunii diplomatice a României la Chişinău s-au succedat mai mulţi ambasadori. Unii dintre ei, diplomaţi de carieră, persoane cu o pregătire profesională temeinică, au lăsat o amintire luminoasă în relaţiile dintre cele două state ale noastre, făcând servicii imense României şi interesului ei naţional legitim. Alţii, dimpotrivă, fiind promovaţi pe criterii extraprofesionale şi datorită unor conjuncturi politice mai puţin faste, au făcut, pe bună dreptate, obiectul criticilor întemeiate ale românilor.
În calitatea noastră de cetăţeni români rezidenţi în Republica Moldova, dorim să vă aducem astăzi în atenţie figura actualului ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Republica Moldova, domnul Marius Gabriel Lazurca, desemnat la post în februarie 2010, după ce antecesorul său în funcţie, domnul Filip Teodorescu, fusese expulzat de către autorităţile comuniste de la Chişinău.
Natura relaţiilor speciale şi privilegiate dintre România şi Republica Moldova reclamă ca România să aibă la Chişinău un ambasador care să facă faţă cu supra de măsură înaltelor exigenţe ale funcţiei.
Opinia noastră este că desemnarea domnului Marius Gabriel Lazurca în fruntea Ambasadei României la Chişinău, precum şi o serie întreagă de date devenite cunoscute ulterior acestei desemnări, ridică semne drastice de întrebare din punctul de vedere al corespunderii persoanei respective cu rigorile funcţiei deţinute.
Precum a devenit cunoscut, desemnarea domnului Marius Gabriel Lazurca la post, în fruntea misiunii diplomatice a României la Chişinău, reprezintă un caz clasic de nepotism şi s-a datorat legăturilor sale de rudenie cu fostul ministru al Afacerilor Externe al României, domnul Teodor Anatol Baconschi, naşul său de cununie, adică o rudă prin alianţă. Recomandarea domnului Marius Gabriel Lazurca pentru funcţia de ambasador al României la Chişinău a fost făcută oficial anume de către domnul Teodor Anatol Baconschi.
Este de remarcat şi faptul deloc întâmplător că anterior, în virtutea aceloraşi legături de rudenie, anume domnul Marius Gabriel Lazurca l-a succedat pe domnul Teodor Anatol Baconschi în funcţia de ambasador al României pe lângă Sfântul Scaun (Vatican). Presa din ţară a scris despre modul în care Marius Gabriel Lazurca a promovat interesele Statului Român la Vatican, aducând în atenţie scandalul din anul 2008 legat de organizarea expoziţiei internaţionale „Cucuteni-Trypillia. O mare civilizaţie a Vechii Europe (5000 – 3000 î.H.)” realizate în triplu parteneriat România-Republica Moldova-Ucraina. Se cuvine să amintim aici, cu titlu de fapt divers, că refuzul domnului Marius Gabriel Lazurca din 2008 de a susţine această celebră expoziţie a atras riscul eliminării României şi Republicii Moldova dintre organizatori şi că abia după eforturi incomensurabile ale unor marcante personalităţi culturale şi bisericeşti din România, dar fără nici un sprijin din partea Ambasadei României, expoziţia a fost vernisată până la urmă, însă sub patronajul Ambasadei Ucrainei pe lângă Sfântul Scaun.
Marea decepţie şi consternare firească a românilor din Republica Moldova s-a produs însă în momentul în care ambasadorul Marius Gabriel Lazurca şi-a afişat în presă apartenenţa la jurisdicţia canonică a Patriarhiei Moscovei, aflată în Republica Moldova, aşa cum se cunoaşte, într-un diferend istoric cu Patriarhia Română pe subiectul Mitropoliei Basarabiei. Domnul Marius Gabriel Lazurca este singurul ambasador al unei ţări UE şi NATO la Chişinău care aparţine jurisdicţional de centrul de putere ecleziastică de la Moscova. Pentru exactitate, vom arăta că actualul ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României la Chişinău, potrivit propriilor sale declaraţii publice, face parte din enoria bisericii „Sfântul Dumitru” din Chişinău, o parohie din cadrul structurii locale a Patriarhiei Moscovei în Republica Moldova. Mai mult, ambasadorul Marius Gabriel Lazurca a declarat pentru presă că şi anterior, în timpul de aflare a sa în Franţa, la Paris, a făcut parte din enoria Bisericii Ruse, şi nu a Bisericii Ortodoxe Române. Într-un spaţiu profund marcat de diferendul canonic şi istoric româno-rus, cum este Republica Moldova, apartenenţa jurisdicţională a şefului misiunii diplomatice a României la Patriarhia Moscovei constituie un puternic factor frustrant pentru românii din Republica Moldova, indiferend de faptul dacă sunt sau nu cetăţeni ai Statului Român.
Nu ne stă în intenţie să trecem aici şi acum în revistă toate manifestările de complicitate ale ambasadorului Marius Gabriel Lazurca cu structura locală a Patriarhiei Moscovei, întrucât considerăm că acestea sunt sau, cel puţin, ar trebui să fie bine cunoscute de către Ministerul Afacerilor Externe al României. Vom aduce în atenţie doar două cazuri.
Ambasadorul Marius Gabriel Lazurca este singurul diplomat acreditat în Republica Moldova care anul acesta, la 11 ianuarie, în calitatea sa oficială de reprezentant extraordinar şi plenipotenţiar al Statului Român, i-a adresat personal felicitări, „de ziua îngerului”, unuia dintre principalii agenţi de influenţă ai Moscovei în Republica Moldova, episcopul Marchel Mihăiescu de Bălţi, românofob notoriu şi vehement, care nu ratează nici o ocazie de a se manifesta agresiv împotriva limbii române, a identităţii româneşti şi a dreptului firesc şi legitim al românilor din Republica Moldova de a se afla în comuniune canonică şi spirituală directă cu Patriarhia Română. Cu ocazia acestui eveniment, ambasadorul Marius Gabriel Lazurca a ţinut să sublinieze încă o dată apartenenţa sa jurisdicţională la Patriarhia Moscovei, declarând: „Este, pentru mine, un prilej de bucurie să fiu în mijlocul fraţilor de credinţă. Mulţumesc că mi-aţi dat ocazia să fiu în mijlocul dreptcredincioşilor din Bălţi, în această frumoasă catedrală. Odată ce am participat la această sfântă slujbă, permiteţi-mi să mă consider şi eu membru al acestei comunităţi”.
Totodată, ambasadorul Marius Gabriel Lazurca nu s-a limitat doar la gesturi simbolice care implică public autoritatea Statului Român de partea jurisdicţiei canonice moscovite abuzive peste românii ortodocşi din Republica Moldova. Ambasadorul Lazurca a implicat şi fondurile bugetare ale României în sprijinul structurii locale a Bisericii Ruse, sfidând Mitropolia Basarabiei (Patriarhia Română). Astfel, ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al României la Chişinău a făcut tot posibilul pentru aducerea la Chişinău, în cadrul unui program al Institutului Cultural Român, condus la acea vreme de binecunoscutul Horia-Roman Patapievici, a corului bisericii Stavropoleos din Bucureşti pentru a acompania, la biserica „Sfântul Dumitru” de care aparţine ambasadorul, slujbele împresurate cu ectenii pentru conducătorii Patriarhiei Moscovei, unul dintre vectorii antiromânismului, cea care ţine în prizonierat canonic milioane de români ortodocşi zmulşi în 1940 şi 1944 de la sânul Bisericii Ortodoxe Române mame.
Orice cetăţean român onest şi obiectiv va fi de acord că aceste asocieri şi complicităţi regretabile pe care le admite ambasadorul Marius Gabriel Lazurca, cu o persevereverenţă demnă de o cauză mai bună, nu pot constitui exemple de servire cu bună credinţă şi ataşament a interesului Statului Român şi a intereselor românilor extrafrontalieri.
Un alt subiect demn de atenţie este şi cel al modului de (ne)implicare a ambasadorului Marius Gabriel Lazurca în perioada care a precedat Referendumul Naţional din 29 iulie 2012 pentru demiterea preşedintelui suspendat Traian Băsescu.
În condiţiile în care o parte a presei de limbă română din Republica Moldova, sprijinită financiar de către Guvernul României, prin Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, a abdicat de la principiile independenţei şi neutralităţii politice, angajându-se partizan în favoarea preşedintelui suspendat şi prezentând într-o lumină defavorabilă conducerea Parlamentului şi Guvernului României, recurcând la dezinformare şi manipulare evidentă şi chemând la boicotarea Referendumului de către cetăţenii români, ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al României, altfel activ în cadrul spiritual al Patriarhiei Moscovei, a făcut dovada lipsei oricărei reacţii adecvate. Era firesc să ne aşteptăm, ca cetăţeni români, la exprimarea publică de către ambasadorul Marius Gabriel Lazurca a unui punct de vedere oficial faţă de campania virulentă derulată de unele publicaţii sprijinite de Guvernul României, campanie având drept scop demotivarea concetăţenii noştri de a participa activ la consultarea populară din 29 iulie 2012 şi obstrucţionarea Referendumului Naţional. Aşteptările noastre au fost, din păcate, în zadar.
În această situaţie, având în vedere cele expuse mai sus, vă adresăm respectuos, mult stimate domnului ministru al Afacerilor Externe, rugămintea stăruitoare de a dispune, conform uzanţelor şi legilor României, evaluarea multilaterală a prestaţiei la post a ambasadorului extraordinar şi plenipotenţiar al României la Chişinău, Marius Gabriel Lazurca, luând în calcul posibilitatea rechemării sale şi înlocuirii cu un ambasador de carieră, temeinic pregătit, exemplar, eficient, în afara oricăror complicităţi de rudenie sau suspiciuni de aliniere geospirituală la centrul de putere religioasă de la Moscova, întru totul devotat şi realmente util interesului naţional al Statului Român şi intereselor românilor din Republica Moldova.
Rămânând în aşteptarea unui răspuns, vă rog, Excelenţă, să primiţi şi cu acest prilej asigurarea deplinului nostru respect.
Viorel BUZDUGAN,
Preşedinte al Fundaţei pentru Educaţie din Republica Moldova
Înainte de a ne avertiza că urmează “un război civil” – ca în Siria, poate, după cum sugera încă de la începutul crizei politice fosta sa colegă din societatea civilă, analista Alina Mungiu Pippidi – europarlamentarul Monica Macovei, cel mai activist vicepreşedinte al PDL, a subliniat că “România este singura ţară care pune probleme politice Uniunii Europene” din cauza “instabilităţii prelungite politice” (citat exact). Aşa să fie, oare? Dacă l-am întreba pe şeful Băncii Angliei, Mervyin King, s-ar putea ca acesta să arate mai curând spre statul care chiar pune cele mai mari probleme zonei euro, respectiv Grecia, întâmplător cea de a doua ţară ortodoxă din UE după România, ca mărime.
Nici chestiunea cu “instabilitatea prelungită politică” nu se prea susţine. La finele anului trecut, Belgia, de exemplu, a încheiat o criză politică care a ţinut ţara 585 de zile fără guvern şi, implicit, fără prim ministru. Revenirea la situaţia normală a necesitat 80 de runde de negocieri între cele două părti, efectuate pe parcursul celor aproape doi ani de “instabilitate”. Diferenţa este că nici politicienii valoni şi nici cei flamanzi nu au strigat la Bruxelles că se dă “o lovitură de stat”. Nici n-ar fi avut cum să-i ameţească prea tare pe oficialii UE: Bruxelles este capitala Belgiei.
Un alt exemplu, mai aproape de noi, este Moldova ruptă din România. Basarabenii au avut de trăit – fără să se plângă prea tare, ba chiar dimpotrivă -, nici mai mult nici mai puţin decât 917 zile fără preşedinte. Moldova este o zonă tampon foarte importantă pentru UE. Dovada: peste doar câteva zile, în ajunul comemorarii a 73 de ani de la semnarea Tratatului de neagresiune dintre Germania nazistă şi Uniunea Sovietică, respectiv între Hitler şi Stalin, rămas în istorie ca Pactul Ribbentrop-Molotov, cancelarul RFG, Angela Merkel, întreprinde o vizită de lucru la Chişinău, unde, se pare, se va discuta chiar proiectul de federalizare a Republicii Moldova. Sigur, pentru unii, Moldova nu e România. * România pentru americani – nu mai mult decât o altă provincie Kosovo
Dar pentru americani, ce credeţi că e România? Nu mai mult decât o altă provincie Kosovo. Altfel nu se explică de ce Statele Unite, mai precis diplomaţia americană a democraţilor, l-au trimis la Bucureşti, să se întâlnească cu doi preşedinţi şi un prim ministru, pe Philip Gordon, un asistent de-al Secretarului de Stat al SUA, Hillary Clinton, care tocmai “a rezolvat” o criză constituţională similară, în republica separatistă Kosovo.
Analiza integrala despre: * Curtea Constituţională a Kosovo si Philip Gordon au prelungit un mandat de presedinte temporar de la nouă luni la cinci ani* Basescu si Gordon: “Yes, yes, yes” * Emisarul SUA “a auzit ceea ce a trebuit”* Philip Gordon şi Wesley Clark, doi tovarasi de arme* Generalul Clark – implicat în operaţiuni de captare a gazelor de şist din Polonia * Admiraţia ex-prezidentiabilului Clark faţă de Soros* Relaţiile lui George Soros cu Silviu Brucan si societatea civilă din România * UM 0110 “Anti-KGB” ii urmarea pe actualii membri GDS * Patapievici, proprietar protestatar la Rosia Montana * Ghemul încâlcit se deşiră în strada Comaniţa * Soros si statul ungar, împotriva exploatării aurului românesc * Traian Băsescu, preşedintele incontestabil al “Ţinutului Secuiesc”: “Le promit maghiarilor că nu voi uita gestul lor” inBURSA
“România a luat-o razna”, şi-a intitulat Deutsche Welle comentariul de marţi, în care afirma că “Guvernul Ponta plănuia falsificarea listelor electorale la scară largă”, adăugând că “datele falsificate aveau ca scop să declare valid, în mod retroactiv, Referendumul controversat de pe 29 iulie, privind demiterea lui Băsescu”.
Aşa se vede de acolo.
Nemţii nu ne caută în coarne.
Nu stă nimeni să-i ia un interviu lui Victor Ponta, ca să-l audă cum minte că tot ce face este constituţional şi că totul este perfect democratic şi că totul este normal.
Nemţii nu lucrează la HotNews, să-i încurce Ponta.
Pentru ei totul este limpede.
Simplu: România are un premier care minte.
Străinii nu intră în controverse.
Guvernul României este condus de un plagiator, care minte că n-a plagiat şi care a folosit puterea Guvernului să nu fie declarat oficial drept “plagiator”.
Ce să discuţi cu el?!
Discuţia nu duce nicăieri.
Nu discuţi cu buştenii.
Minciunile perechii Ponta-Antonescu nu-i încurcă pe nemţi şi nu prea încurcă pe nimeni din străinătate.
Incep cu ce lasasem pentru PS, ca e prea bun: Ca o picanterie a situatiei, Philip Gordon s-a deplasat luna trecuta in provincia separatista Kosovo(foto), unde a reiterat sustinerea puternica a SUA fata de “suveranitatea Kosova” si a sustinut… decizia Curtii Constitutionale a “republicii independente” de a i se prelungi mandatul actualei presedinte Atifete Jahjaga, de la 9 luni, cat se agrease politic la numirea ei, la… cinci ani! Ha, ha, ha!
Continua: “Jahjaga a fost aleasă în 7 aprilie 2011, fiind un candidat de compromis, după ce instanţa a decis că alegerea lui Begjet Pacolli ca preşedinte a fost neconstituţională deoarece boicotul parlamentarilor de opoziţie a lăsat parlamentul fără cvorum”, scrie SEE Times. “Jahjaga trebuia să aibă un mandat de nouă luni, dar curtea a declarat în 6 iulie că încheierea timpurie a mandatului său ar fi de asemenea o încălcare a constituţiei”. Ha, ha, ha!
Si inca: “O interpretare atât de îngustă reprezintă amestecul acestei curţi în organismul care aplică constituţia, atunci când acesta va putea fi văzut ca un amestec în puterile Adunării de a adopta şi amenda constituţia”, a declarat Arsim Bajrami, şeful Comisiei pentru Amendamente Constituţionale. Ha, ha, ha!
Dar a venit musiu “Phil” Gordon si i-a linistit pe kosovari. Ca doar SUA i-au facut din teroristi, ca Hashim Thaci, actualul prim-ministru, “parteneri de dialog european si transatlantic”. Thaci a declarat ca va respecta decizia Curtii si a SUA. Ha. ha. ha!
Si bomboana pe coliva: Cu doar o luna inainte de decizia Curtii, deci in iunie a.c., “presedintele Republicii Kosovo” si-a numit o Iulia Motoc in functia de judecator al Curtii Constitutionale! 🙂 🙂 🙂
Stop cadru.
Pentru cei care titreaza ditirambic “au venit americanii!!!” (cu multe semne de exclamare si satisfactii daunatoare organismului pe timp de post), pentru ca un asistantel de-al lesbo-comunistoidei Hillara Clinton aterizeaza la Bucuresti, intr-un mini-turneu regional, avem a face niste lamuriri, de bun simt.
Luam pagina sa semi-oficiala, de Wikipedia. Din primele randuri, numitul Philip H “Phil” Gordon se lauda cu blocarea recunoasterii de catre Statele Unite a genocidului armean facut de Turcia. O fi bine, o fi rau? Laudatorii Suspendatului stiu mai bine…
Apoi, vedem ca, in timpul liber, Gordon propavaduieste globalismul la International Institute for Strategic Studies, una din pepinierele de lux ale Retelei Soros prin care se incearca, printre multe altele – sa dam doar un singur exemplu, de pe pagina Soros.com -, “regandirea strategiei globale fata de droguri”, de la cocaina si heroina la droguri usoare. O fi de bine, o fi de rau, laudatorii Suspendatului stiu mai bine…
Tipul este si “contributor” la Foreign Affiars, revista in a carui “board” de “ofiteri si directori” se afla, printre altii, personaje importante ca Madeleine Albright, Robert Rubin, David Rubenstein, Colin Powel, David Rockefeller, eiusdem farinae. FA este gazeta de perete a Council on Foreign Relations (CFR), despre care se spune ca e un “branch” al “Guvernului Mondial”. O lista a membrilor CFR, din care nu lipseste Soros, evident, este oferita de societatea americana Bible Belivers.
Daca vreti sa vedeti cum e pupat in fund Soros de un “fellow” de la Brookings urmariti interventia video de mai jos si cititi textul aici. Puteti afla cum “Mr. Soros himself emphasizes yet a third reason, that the deliberate actions we take, based on our understanding of the world, actually change the world outside our window”. O fi bine, o fi rau, numai laudatorii Suspendatului stiu!
A, era sa uit: “Phil” Gordon e reprezentantul Americii care sta sa cada, diriguita de o dementa extremista ca Hillary Clinton (care, la Bucuresti, a refuzat sa intre in frumoasa Biserica Kretulescu, dupa cum era stabilit in program, in semn de protest fata de modul cum sunt tratati in Romania… “Martorii lui Yehova”!), si al carei sef, pe hartie, este un clown vopsit care militeaza oficial pentru legalizarea in “intreaga lume civilizata” a casatoriilor intre homosexuali. Poate aici sa se potriveasca Obama cu Basescu, ca parca ceva de genul asta sustinea si el, odata, “n-asa”?
Daca vreti ca un astfel de “emisar”, de rangul II, sa “dea de pamant cu Guvernul”, atunci da!, laudatori ai Suspendatului, preluati modelul Patapieviciului, cu urinatul si fecalizatul on si off-line pe Romania, ca altceva oricum nu v-a mai ramas. Intrebarea ramane: daca o administratie de stanga ca a lui Obama ii va face “lobby” Suspendatului de “dreapta”, oare ce, cine si cui a mai promis ceva? Sa fie de la nivelul celor care discuta “subtil”, “discret”, cedarea suveranitatii Romaniei – fara a informa vreodata poporul roman! – pentru proiectul antinational “Statele Unite ale Europei”? Just a question…
Ca sa intelegeti mai bine ce e cu vajnicul asistentel: “Phil” Gordon e un fel de Leustean de-al lui Ungureanu. Cum? L-ati uitat pe Leusteanu, secretarul de stat al ministrului demis al Afacerilor Externe, al carui singur merit “diplomatic” era ca fusese in aceeasi grupa UTC cu micul “Il Succesore” de pe tarlaua ICCD? Pai sa va amintesc eu la ce nivel inalt se ridica asistentul “viitorului presedinte al Romaniei”, conform brigaziilor rosii ale lui Soros strans unite in jurul Suspendatului. Dupa ce “Austro-Ungureanu” a declarat in Die Presse ca “Romania este ca si un land federal al Austriei” (ceea ce, trebuie sa recunoastem, e adevarat, in acceptul ca Austria e la randul ei un land al Imperiului Ruso-German), Leusteanul i-a mers pe urme (cum altfel?).
PeRomaneste aminteste: “Din pacate pentru efectele diplomatiei romanesti in UE, interviul ministrului de externe face parte dintr-un context temporal si tematic in care intra si declaratia secretarul de stat al MAE Lucian Leustean la Comisia Juridica a Camerei Deputatilor. D-l Leustean a afirmat ca in cazul Ordonantei de Urgenta pentru Acordul intre Ungaria si Romania privind infiintarea unei noi Fundatii Gojdu, situatia dintre Ungaria si Romania ar fi: “… ca un meci de fotbal intre Brazilia si Liechtenstein. Liechtenstein poate sa castige, sa faca egal sau sa piarda. Sansele ca sa castige cu Brazilia sunt insa minime. La fel de minime sunt si sansele ca partea maghiara sa accepte aceasta interpretare”.”.
Iata doar cateva motive pentru care “Phil” Gordon nu ar trebui primit la un nivel mai inalt de secretar de stat al MAE. Ca-n rest 0 sa-l imbrobodeasca si infofoleasca ca pe-un stiulete fierbinte ayatollaha societatii civile multilateral dezvoltate Alinutza Bubulinutza si comisareasa in civil a Suspendatului, colonaleasa peroanelor Macoveia Gherghescu. Saracul de el!… 🙂 🙂 🙂
No (more) comment
PPS: Acesta este unul dintre ultimele articole politice de pe acest blog.
“Iisus Hristos a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu.” (I Tim 1,15)
Mihail Andrei Blog: Anticomunism de cumetrie
Motto: “Vedeţi să nu fiţi amăgiţi, căci mulţi vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt, şi vremea s-a apropiat. Nu mergeţi după ei.” (Luca 21, 8 )
Nu-s puţini cei ce se joacă cu anticomunismul în nisip. Se bat cu cărămida în piept închipuindu-şi că au avut cine ştie ce rol în aşa zisa cădere a blocului comunist.
Mă blegilor care vă umflaţi în pene şi daţi lecţii celor din Est, dacă “puternicii” voştri conducători din Vest şi America erau aşa de anticomunişti, de ce nu au tratat comunismul cum au tratat nazismul şi fascismul?
De fapt, şi în cazul nazismului/fascismului au fost probleme. Americanii şi vesticii au păstrat pentru ei caimacul nazisto-fascist. De exemplu, Wernher von Braun, ofiţer SS şi membru NSDAP a ajuns “licurici” la NASA. El şi colegii nazişti au contribuit decisiv la dezvoltarea sistemelor ICBM americane. Hans Speidel, general nazist a ajuns comandant în cadrul NATO. Licio Gelli, adorator al “marelui arhitect”, pescuitor în apele tulburi ale Lojei Propaganda Due (P2), a fost fascist. Americanii şi vesticii nu au avut greţuri matinale din cauză că s-au s-au jucat cu el ceea ce mai târziu a căpătat numele de “bunga bunga”.
Se pare că şi mediul academic românesc apreciază la justa valoare pe Licio Gelli, că d’aia
e “Profesor Asociat al Universităţii din Oradea”:
“Ataşat pe lângă Ambasada Argentinei în Italia pentru consiliere economică şi Ministru Plenipotenţiar pentru Afaceri Culturale, titlul de Conte (prin decretul Majestăţii Sale, regele Umberto al II-lea) şi… ŞOC (sau nu?!): Profesor Asociat al Universităţii din Oradea, România.”
(Sursa: https://www.ziaristionline.ro/ )
Revenim la comunism, dacă americanii şi vesticii erau anticomunişti feroce, cum se face că nu au declanşat vânătoarea de bolşevici? Cumva, fără să-şi dea lumea seama, a avut loc un alt Nürnberg, de data asta cu bolşevicii în roluri principale? Păi chiar acum americanii şi vesticii se giugiulesc pasional în boscheţi cu baronii fostelor partide comuniste din Est!
Are tupeu vre-un lider al “lumii libere” să-şi înfigă colţii în beregata comuniştilor? Nu poate nici măcar să latre, pentru că va încasa şuturi peste bot. Cine vrea să-i frigă pe comunişti trebuie să înceapă cu personaje gen Karl Marx-Levy, Moses Hess, Lev Davidovici Bronstein, Hirsch Apfelbaum. Se încumetă cineva?
Coana UE şi lady America au impus “debolşevizarea”? Dacă da, înseamnă că sunt proastele satului! Fostul ministru de externe şi premier al României (si chiar si viitor presedinte, conform “Capitanului” Traian Basescu – n.m.), Mihai Răzvan Ungureanu, le scuipă fără probleme coji de seminţe în pălăriile cochete. MRU capitalistul de la CC al UTC iubit de americani şi vestici, avea în birou poza cu Hannah Rabinsohn (Ana Pauker) în loc să aibă poza cu Jackie Kennedy sau Marilyn Monroe, de pildă
“Ministrul de Externe Mihai Răzvan Ungureanu şi-a declarat ieri susţinerea pentru portretul Anei Pauker, aşezat lângă biroul său, în cadrul galeriei foştilor miniştri de Externe ai României”
(Sursa: https://www.9am.ro/ )
Marii capitalişti din Vest pretind că-s alergici la ideologia bolşevică mai ceva ca taurul la cârpa toreadorului. Mă anticomuniştilor de operetă, cum se face că Occidentul e plin de bolşevici? De ce în Suedia mucoşii antifa (comunişti la superlativ, adică anarhişti) mişună liniştiţi? Cum a fost posibil ca în minunata grădină capitalistă şi anticomunistă să înflorească Partidul Comunist Italian? Deosebit de simpatic era marchizul Giangiacomo Feltrinelli. Ăsta era patron de editură, aristocrat şi comunist. Păcat că a murit, era interesant să explice după ’89 care-i treaba cu lupta de clasă.
Vesticii şi americanii dansează cu măiestrie când aud diafanele acordurile ale “Internaţionalei”. Marx şi alţi netrebnici zâmbesc aprobator din haznaua iadului când se chiorăsc la puhoiul de melteni care au făcut din New York, cică, epicentru marxist:
Aşa flăcăi, luptaţi cu spor pentru comunism, visul de aur al omenirii!
Ce tupeu, lumea zice că marele capitalist George Soros şi-ar fi lăsat “amprentele” în “Occupy Movement”:
E de presupus ca José Barroso vajnic maoist-leninist, actualmente cavaler capitalist mandatat să apere onoarea coanei UE, nu are nimic împotriva amprentelor soroşiste.
Aşa mă anticomuniştilor de cumetrie, băgaţi-vă boturile în cufureala capitalist-marxist-leninistă apoi schelălăiţi la estici, nu vă lăsaţi! Când obosiţi, puteţi să vă odihniţi în poala frăţiorilor voştri:
“Haosul generalizat a pus stăpînire pe România! Clasa politică şi instituţiile statului s-au prăbuşit concomitent, într-o explozie abjectă. Ca jurnalist, am spus-o de mai multe ori: România se află în al 22-lea an de război! Observînd ceea ce se întâmplă în viaţa politică, economică şi socială din ţară! Iniţial, am crezut că este vorba de clasicul război româno-român, dar există semne că sîntem şi ţinta agresiunii unor entităţi externe, de stat sau private, primul fiind doar stimulat de acesta din urmă! (…)
Această stare este generată de români şi permanenta lor luptă pentru putere, sau interese externe creează psihoza agresivităţii şi conflictului permanent? Referitor la agresiunea externă, chiar dacă pare greu de crezut, dar manualul nu minte!, există cîteva elemente care indică faptul că România este, în ultimii ani, „ţintă” prin:
– distrugerea imaginii în cadrul UE prin: accentuarea fenomenului corupţiei, incapacitatea clasei politice de a adopta măsuri eficiente;
– crearea unor situaţii conflictuale la frontiere: vezi Republica Moldova, Ucraina şi Rusia;
– acţiunile incoerente în plan economic ale liderilor politici;
– îndatorarea excesivă a ţării;
Cum se realizează aceste lucruri? Potrivit https://militar.infomondo.ro/, în primul rînd, prin manipularea şi constrîngerea celor mai activi vectori ai vieţii economico-sociale: clasa politică şi mass media.
Dar, să le iau pe rînd! Clasa politică este, evident, dominată şi manipulată prin exploatarea propriilor racile. Acest lucru a fost oarecum facilitat de neputinţa societăţii civile de a elimina, anterior alegerilor, sau prin alegeri, persoanele cu vulnerabilităţi evidente. Fie din cauza amatorismului, fie datorită fraudelor electorale.
Dar, cum se manifestă aceste vulnerabilităţi la nivelul principalelor structuri ale statului?
Parlamentul: deşi marea masă a parlamentarilor români sînt persoane de bună credinţă, cei care invariabil ies la rampă fac parte din categoria celor cu probleme. Indiferent de partidul pe care, pe moment, „îl servesc”. Liderii aparţin unor grupuri de interese evidente, calităţile lor fiind reduse sau chiar lipsind cu desăvârşire.
Guvernul: caracteristica dominantă a membrilor guvernului este dată de faptul că, o parte semnificativă, fac parte din categoria “incompetenţi dovediţi” , sau aparţin categoriei “obedienţi politic” – fără coloană vertebrală. Mass Media: „Jurnaliştii” actuali sînt „arondaţi” intereselor patronatului din presă, majoritatea formatorilor de opinie fac parte din categoria persoanelor susceptibile de a avea vulnerabilităţi. Vulnerabilităţle sînt date de: slaba pregătire profesională, obedienţa faţă de un baron local, de un sponsor, apartenenţa la fosta poliţie politică, interese economice, fie de apartenenţa la un grup politic. Cum, parte din patronatul din presă are grave probleme de moralitate şi chiar de legalitate, este clar că acesta va face jocul celui care i-o va impune!
Agresiunea se manifestă zilnic, cu o violenţă greu de definit şi la toate nivelele vieţii de zi cu zi:
1. Politic: manipularea clasei politice sau chiar conducerea acesteia pentru realizarea impresiei de scandal, incapacitate, duşmănie, crearea iluziei că actuala situaţie politică va fi schimbată cu ocazia alegerilor prezidenţiale.
2. Economic: adoptarea unor măsuri care contravin intereselor naţionale, contractarea unui împrumut extern împovărător care va afecta mai multe legislaturi, efectuarea de cheltuieli nejustificate în contrapondere cu altele care nu se efectuează, indecizie şi oscilaţii legislative;
3. Social: antagonizarea categoriilor sociale prin „asmuţirea” unora împotriva celorlalte, neacordarea unor drepturi salariale legale;
4. Instituţional: distrugerea unor instituţii fundamentale ale statului român: Armata, Justiţia, Poliţia şi Jandarmeria, Serviciile speciale, Curtea de Conturi, Curtea Constituţională prin: infiltrarea politicienilor cu interese economice la nivelul Curţii de Conturi, existenţa în cadrul Curţii Constituţionale a unui număr semnificativ de judecători “cu probleme”, distrugerea bazei de selecţie a Armatei şi a nivelului de trai a membrilor acesteia;
5. Mediatic: crearea în permanenţă a aşa-ziselor „scandaluri de presă” în care mass media se lasă antrenată cu „dezinvoltură” în scopul distragerii opiniei publice de la adevăratele probleme ale naţiunii, tabloidizarea presei scrise, a radioului şi televiziunilor, crearea de falşi idoli eminamente idioţi, asaltul financiar asupra televiziunii şi radioului publice şi exacerbarea divertismentului sexual sau cu conotaţii sexuale pe posturile de televiziune;
6. Justiţie: crearea impresiei că aceasta este imposibil de reformat, că membri ei fac parte din categoria corupţilor;
7. Legislativ: adoptarea unor legi superficial întocmite, cu scopul inducerii în eroare a opiniei publice că „se lucrează”;
8. Sănătate: modificarea permanentă a cadrului legislativ din domeniu, perceperea unor taxe pe serviciile medicale anterior gratuite, subfinanţarea şi căpuşarea sistemului, plecarea specialiştilor în străinătate, dificultatea accederii la tratament, totul avînd consecinţa îmbolnăvirii naţiunii şi degradării fondului ei genetic;
9. Învăţămînt: distrugerea bazei de selecţie a corpului didactic prin pauperizarea acestei categorii, neacordarea drepturilor salariale legale, nereformarea sistemului de învăţămînt, distrugerea învăţămîntului superior şi cercetării, politizarea structurilor de conducere, schimbarea continuă a programei de învăţămînt şi bulversarea generaţiilor tinere, cu consecinţa apariţiei unei generaţii slab educate şi bulnerabile;
10. România ca membru al Uniunii Europene (această nouă Uniune Sovietică!): neîndeplinirea sistematică a angajamentelor de reformare a justiţiei; lipsa de performanţă a europarlamentarilor români şi cooptarea pe listele de partid pe locuri eligibile a unor personalităţi cu expertiză limitată, obsucre sau compromise;
11. România ca membru al NATO: transformarea treptată a Armatei României, un aliat activ şi performant în cadrul Alianţei, într-o armată fără resurse şi implicit fără vizibilitate. Prin aceasta se distruge şi singurul vector de promovare a politici externe româneşti!;
12. Informativ: distrugerea sistematică a credibilităţii serviciilor speciale din România, subfinanţarea acestora, inducerea ideii că principalele ocupaţii ale acestora sînt poliţia politică, jocurile de culise şi afacerile murdare, ridiculizarea acestora (vezi cazul Leş, teroristul în şlapi!), inducerea ideii că acestea sînt incapabile şi ineficiente (spionul Floricel), desfiinţarea unor structuri de intervenţie (Acvila) pe motiv de fraudă, consum exagerat de fonduri etc;
13. Etnic: transcederea problemei „autonomiei teritoriale” a minorităţii maghiare la un alt nivel prin radicalizarea discursului liderilor acesteia ca urmare a necooptării la guvernare a UDMR .
Toate aceste observaţii, din surse deschise, converg spre concluzia că România se află în mijlocul unei agresiuni, mijloacele folosite fiind exact cele din manualele de specialitate, oferite de clasa politică românească aflată într-o formă sau alta sub controlul agresorului. Agresorul, sau grupul de agresori, pot fi entităţi statale sau grupări economico-financiare transnaţionale, servicii speciale de stat sau private. (…)
ADORMIREA SIMŢURILOR ESTE DROGUL MASELOR NEMULŢUMITE DE PROPRIA VIAŢĂ! Între timp, în România e RĂZBOI!”
Traian Basescu a fost “păcălit sau incorect informat” dar şi “naiv” cu privire la urmasii agentilor NKVD care il inconjoara si misiunea lor. Asa sa fie?
August 22nd, 2012 
VR 
Un joc de zaruri politice numit “România”
Posted in 
Tags: 
