Posts Tagged ‘Nae Ionescu’

ATENTAT SI PROFANARE. Valeriu Gafencu, Sfantul Inchisorilor, mort in temnitele comuniste, atacat post-mortem de Institutul Elie Wiesel, ce poarta numele unui impostor al lagarelor naziste, repudiat de evreii de la Buchenwald. PETITIA si Solidarizarea Profesorului Gheorghe Buzatu AICI

Valeriu Gafencu - Safntul Inchisorilor - si familia sa martirica - Ziaristi OnlineFundatia Ion Gavrila Ogoranu informeaza cu ingrijorare  opinia publica romanesca asupra faptului orwellian ca Institutul Elie Wiesel cere Primariei Targu Ocna retragerea calitatii de cetatean de onoare post-mortem pentru Valeriu Gafencu, supranumit de evreul Nicolae Steinhardt “Sfantul Inchisorilor”, cel care l-a salvat de la moarte prin jertfa sa pe detinutul evreu Richard Wurmbrand si care s-a savarsit din viata martiric chiar in temnita bolsevica de la Targu Ocna. Valeriu Gafencu a fost fiul lui Vasile Gafencu (foto sus), deputat în Sfatul Țării din partea Comitetului Executiv al Sfatului Ofițerilor și Ostașilor Moldoveni din Odesa. La 27 martie 1918 a votat Unirea Basarabiei cu România. Vasile Gafencu a fost agricultor, membru al partidului național din Odesa. A fost deportat în Siberia de forțele de ocupație sovietice în toamna lui 1940, informeaza Wikipedia citand reputatii istorici basarabeni Mihai Tasca si Gheorghe Cojocaru, presedintele Comisiei de investigare a crimelor comunismului din Republica Moldova.

Explicatia cererii Institutului Elie Wiesel, semnata de un oarecare Alexandru Florian, este de-a dreptul ridicola si ar fi de ras daca subiectul nu ar fi atat de grav. Concret, Institutul numit solicita dez-onorarea lui Valeriu Gafencu pe motivul ca ar fi initiat o greva a elevilor din Iasi la inceputul anului 1941, fapta pentru care a si fost condamnat si amendat de… dictatura antonesciana, chestiune socotita de Institutul care altfel condamna abitir regimul Antonescu drept una dintre “dovezile” pentru care Valeriu Gafencu trebuie re-condamnat post-mortem. Va dati seama ce crima a faptuit: o greva a elevilor!? A doua “dovada” a Institutului in cauza este ca Valeriu Gafencu a mai fost condamnat inca o data, in decembrie 1941, de catre un Tribunal Militar al aceleasi dictaturi militare instituita prin regimul Antonescu, regim numit adeseori in Rapoartele Institutului drept “regim fascist”.

In Plangerea catre Primaria Targu Ocna, “regimul fascist” al dictatorului Antonescu devine “statul roman”, in schimb studentul de numai 20 de ani devine membru al unei “organizatii fasciste” (?!). Adica un “regim fascist” condamna o “organizatie fascista”? Fara indoiala cineva trebuie sa faca un dus rece in Institutul ce poarta numele unui controversat evreu, acuzat de frauda si despre care se afirma ca si-a insusit identitatea unui detinut de la Buchenwald, motiv pentru care exista un proces pe rol la Budapesta – dovada la https://www.eliewieseltattoo.com/. Adica: ori regimul era fascist si atunci condamanarea unui tanar de 20 de ani pentru o banala greva a liceenilor este un act samavolnic si revoltator, tipic unei dictaturi fasciste sau comuniste, ori regimul reprezentat de Maresalul Ion Antonescu era bland si pasnic cu toti cetatenii sai si tanarul basarabean Valeriu Gafencu reprezenta un real pericol pentru bietul “stat roman” drept pentru care trebuie re-condamnat chiar si in ciuda faptului ca a patimit sub doua dictaturi si a murit inchis in temnitele bolsevice. De fapt, problema este un singura: Valeriu Gafencu a facut parte din “Fratiile de cruce”, organizatia de tineret a Miscarii Legionare. Conform logicii Institutului ar trebui condamnati atunci si toti fostii pionieri din Romania, ca sa nu mai vorbim de utecisti! Au nu stie Alexandru Florian ca regimul comunist a fost condamnat sub pana lui Vladimir Tismaneanu ca “criminal, ilegal si ilegitim”? Asadar utecistii de ieri, parlamentarii de azi, sunt… ilegalisti! Plus criminali si ilegitimi!

Pare simptomatic ca aceasta solicitare vine dupa precedentul creat de presedintele Traian Basescu prin dez-martirizarea eroilor din Grupul Trosca ucisi salbatic si decapitati de agentii KGB-GRU in timpul evenimentelor din decembrie 1989, act intregit de o gafa jenanta aparuta public sub semnatura Elenei Udrea prin care martirul crestin Nichifor Crainic, un geniu al Romaniei care a suferit 15 ani de inchisoare,  era socotit de nepomenit si chiar mai mult, de eliminat, exact ca in perioada regimului comunist care a ocupat Romania cu tancurile Armatei Rosii a URSS. Cititi Elena Udrea si frica de stampile baga teologii cu capul in nisip. In apararea lui Nichifor Crainic. Insa nici Elena Udrea nici Institutul Elie Wiesel nu par sa ne lamureasca ce trebuie sa facem cu marii ganditori ai acestei lumi, legionari sau simpatizanti ai Miscarii Legionare, prima organizatie anticomunista din lume, cum ar fi Mircea Eliade, Constantin Noica, Nae Ionescu, Sextil Puscariu, Petre Tutea, Emil Cioran, Lucian Blaga, Radu Gyr, Aron Cotrus, Vasile Voiculescu, Traian Trifan, Ioan Ianolide, Mircea Vulcanescu, mari duhvnici si marturisitori ai Ortodoxiei romane care au infrant iadul temnitelor bolsevice si enorm de multi altii. Ii ardem, dragi tovarasi?

Nu cu mult timp in urma, un alt institut dubios solicita condamnarea – poate si biciuirea publica? – a marelui duhovnic nonagenar Parintele Justin Parvu de la Petru Voda, cu 17 ani de inchisoare comunista, pentru ca in propria-i chilie i s-a cantat de ziua lui un cantecel din tinerete. Ceausescu pare mic copil pe langa urmasii bolsevicilor care au invadat Romania si ne spun azi ce sa facem si mai ales ce sa nu facem in tara noastra.

Redactia Ziaristi Online isi exprima solidaritatea totala cu initiatorii Apelului catre Primaria Targu Ocna si solicita autoritatilor romanesti responsabile sa apere memoria unui martir anticomunist al Ortodoxiei haituit post-mortem de persoane puse sub o umbrela a imposturii si relei-credinte. Nu in ultimul rand amintim intentia anuntata de o Biserica ortodoxa de a-l canoniza pe Valeriu Gafencu, “Sfantul Inchisorilor”. Asta chiar ar fi culmea: un sfant din calendar contestat de un institut panglicar!

Redam Apelul societatii civile crestine, marturia unui fost detinut politic despre jertfa lui Valeriu Gafencu cat si nota incriminatorie a ciudatului Institut.

Integral la Ziaristi Online

AICI! Petiţie publică pentru SOLIDARITATE CU VALERIU GAFENCU!

Solidarizarea Profesorului Gheorghe Buzatu:

Tentativa tovarăşilor de la aşa-numitul Institut “Elie Wiesel”  este atinsă de nulitate din toate punctele de vedere şi reprezintă o  culme a absurdităţii şi obrăzniciei. Aceşti tovarăşi NU reprezintă pe  nimeni, iar, pentru ceea ce urmăresc acum, VINOVAT SE FACE NUMAI  GUVERNUL PONTA, care, trecându-i sub protecţie în 2012, i-a băgat  practic la putere. Cum pentru ce? Pentru ca, de acum înainte, să realizeze oficial nu numai FALSIFICAREA ABJECTĂ A ISTORIEI ROMÂNILOR, ci şi să pună în practică ceea ce nici NKVD/KGB şi slugile odioase ale  Kremlinului n-au reuşit după 1944, şi anume să impună … ALUNGAREA  SFINŢILOR DIN CALENDAR! Este uluitor: unde se mai întâmplă aşa ceva în  lume? Nu în Etiopia sau în Trinidad, ci ÎN ROMÂNIA. Unde, în plină domnie a HAOSULUI, totul a devenit posibil. Este o dovadă elocventă a  faptului că ROMÂNIA SE AFLĂ SUB OCUPAŢIA urmaşilor acelora care au  programat şi înfăptuit metodic împotriva POPORULUI ROMÂN blestematul  HOLOCAUST ROŞU, crima crimelor din ultimul mileniu! Tovarăşilor le  lipseşte bunul simţ elementar, impunându-se, tocmai de aceea, să li se  aplice imediat şi exemplar ORDONANŢA 31/2002!  Doar vorbim de HOLOCAUST, care NU A AVUT CULORI, aşa cum pledează Wiesel şi ai săi şi iau în  seamă numai ce şi cum le place, numai ceea ce le aduce profit. Tovarăşii TREBUIE să priceapă, imediat şi necondiţionat, că VALERIU GAFENCU a  fost şi rămâne UN SFÂNT AL NOSTRU, după cum RADU GYR, al cărui îndemn  redevine – se vede – actual: RIDICĂ-TE, GHEORGHE, RIDICĂ-TE, IOANE!

Cititi si:

RAPORT: TOKES SI TIMIŞOARA – ORAŞUL DECLANŞĂRII EVENIMENTELOR DIN DECEMBRIE 1989. Ce ascundea Sergiu Nicolaescu sub presul “revolutiei” (III).

Agentul maghiar-sovietic Laszlo Tokes la Timisoara 1989 cu doi soldati romani

„…Tökes este trădător de ţară… avea contacte încă din aprilie… cu trimişi ai serviciilor de spionaj maghiar…în 24 iulie a apărut în emisiunea Panorama de la Budapesta…iar imediat după el ar fi urmat regele Mihai (regale Mihai a amânat cu o săptămână – n.n.) …după 24 iulie nu a mai ieşit din casă decât la ceremonii religioase în baza unor indicaţii de la Budapesta… săptămânal trimitea informaţii afară…”

Aniversare. Caragiale a facut rechizitoriul politicienilor de azi: “O pletoră de semidocți, fără caractere, fără omenie, ce caută câștig cât de mare fără multă osteneală”

ion-luca-caragiale ziaristi online

La aniversarea gazetarului, pamfletarului si scriitorului de geniu Ion Luca Caragiale, Ziaristi Online publica un adevarat rechizitoriu al colegului de redactie al lui Eminescu despre politica stramba a Romaniei de ieri si azi, invadata de hoarde de “semidocți, fără caractere, fără omenie, adevărați cavaleri de industrie intelectuală, cărora le trebuiesc numai decât onoruri cât de multe fără niciun merit și câștig cât de mare fără multă osteneală.

ROMANUL ABSOLUT vazut de Petre Tutea, Parintele Justin, Grigore Lese – VIDEO. Nae Ionescu despre Eminescu: ÎNTRE FILOSOFIE ŞI ZIARISTICĂ:



Eminescu, Parintele Justin si Grigore Lese de ZiaristiOnlineTV

Petre Tutea despre Romanul Absolut Mihai Eminescu de ZiaristiOnlineTV

Ziaristi Online: 

VIDEO. Despre Legea lui Eminescu: Parintele Justin, Grigore Lese, Petre Tutea si Gheorghe Buzatu

“Asadar, Eminescu e poetul national si expresia integrala a sufletului romanesc pentru ca ne-a dat de lucru pentru sute de ani, pana va secatui mitul sau viu, o data cu disparitia neamului romanesc”, spune eminescologul Theodor Codreanu. Legea lui Eminescu, care ne ramane, e simpla: “Oare n-am uitat cumva ca iubirea de patrie nu e iubirea braz­dei, a taranei, ci iubirea trecutului?”.

Nae Ionescu despre Eminescu: ÎNTRE FILOSOFIE ŞI ZIARISTICĂ

Există un domeniu al vieţii noastre spirituale în care Eminescu este cu deosebire viu si actual: ziaristica. În aşa măsură, încât aproape toată generaţia tinerilor gazetari români stă sub egida lui. Dar dacă trăiesc din moştenirea lui spirituală, gazetarii aceştia au şi un merit: au descoperit, în parte cel puţin, şi în orice caz au popularizat, pe cugetătorul Eminescu. Şi asta nu e puţin.

Cititi mai mult la: Mihai-Eminescu.Ro 

Eliade, Noica, Iorga si Parintii Staniloae si Galeriu despre “doi băieţi viteji”: Moţa şi Marin. Inmormantare si alte documente si fotografii de arhiva cu Nae Ionescu, Cantacuzino Granicerul si Corneliu Zelea Codreanu


Mircea Eliade
: “Destinul i-a ales pe ei ca sa marturiseasca; sa arate celorlalti seninatatea pe care ti-o da credinta, sensul crestin si eroic pe care il capata viata atunci cand esti gata in orice clipa sa renunti la ea.”

Constantin Noica: “Spiritul de jertfa e esentialul, spune Mota. Spiritul de jertfa e masura crestinatatii noastre, adauga el. Si n-o spune numai: o si face.”

Parintele Staniloae: “Jertfa acestor doi baieti viteji are semnificatia unei ofrande aduse lui Dumnezeu de poporul roman. (…) Aceasta fapta de jertfa suprema pentru crestinism a lui Ion Mota si Vasile Marin a meritat sa fie cinstita – destul de tarziu, la trei ani de la inlaturarea comunismului – printr-un parastas prin care sa se pomeneasca sufletele celor doi martiri ai Crucii si sa se atraga atentia poporului nostru asupra semnificatiei majore a acestei jertfe”.

Parintele Galeriu: “Biserica Ortodoxa Romana are datoria sacra ca eroii Neamului jertfiti pe altarul Crucii – iar printre acestia un loc de frunte il ocupa, desigur, Ion Mota si Vasile Marin – sa fie pomeniti impreuna cu sfintii.”

Nicolae Iorga: Doi băieţi viteji

“Luptând pentru credinţa lor creştină şi pentru cinstea poporului lor, pentru ce este etern, scump şi curat în latinitatea nebolşevizată, doi tineri Români, doi băieţi viteji, Moţa şi Marin, au căzut înaintea Madridului apărat de Roşii.

Când, în zilele din urmă, îndepărtam ştirile de o monotonie desăvârsită, în ciuda măcelului zilnic, cu privire la ce se petrece, în miez de iarnă, acolo în nenorocita Spanie, nu ne gândeam că între aceia care şi-au dat viaţa luptând pentru cauza cea bună erau şi aceşti doi fii ai ţării noastre.

Prinşi de un entuziasm care se cere condus şi nu înăbuşit, pentru că altfel rămâne celălat entuziasm, contra căruia Statul nu poate lupta îndeajuns şi mai ales singur, încălziţi de o ideie căreia i se închinaseră întregi, ei şi-au zis că e preferabil, decât să facă în România însăşi o agitaţie care nu-i aduce totdeauna bine, să meargă acolo unde nu sunt discursuri şi demonstraţii de stradă, ci omul stă în fiecare clipă în faţa morţii pentru ce crede el că e sfânt şi mare. Şi-au căzut.

Cine ştie ce va ieşi din cumplita furtună care s’a abătut asupra depărtatului pământ latin unde se varsă sânge din toate rănile unui nobil neam. Dar, dacă vreodată vom vedea Spania cum a fost, cum trebuie să fie, se va putea spune la noi, cu înduioşată mândrie, că pentru aceasta au curs câteva picături din sângele scump al tineretului nostru.”

Nicolae Iorga – articol publicat în revista “Lumea nouă”, nr. 1, 1937, in memoriam moartea eroilor survenita la 13 ianuarie 1937

Sursa: Romania Uneste-te!
Foto colita: Timbre Anticomuniste / Foto parastas 2013: Cezar Machidon
Fotografiile si documentele de mai jos fac parte din Arhiva Ziaristi Online si lucrarea Documente din Arhiva Corneliu Zelea Codreanu (I-XXVII), Editura TipoMoldova, Iasi, 2012

(more…)

Cartarescu si-a fixat dusmanii: “antisemitii” Eminescu, Nae Ionescu, Cioran si Eliade. Constantin Barbu: Manolescu a plagiat din Jauss şi a explodat în chaos. Plagiatorul Cărtărescu ne ameninţă că ia Premiul Nobel şi data viitoare

Ziaristi Online:

Cartarescu despre Eminescu – “poetul national antisemit”, Nae Ionescu – “guru universitar antisemit” si “antisemitii de credinta” Eliade si Cioran

Mihai Eminescu - Nae Ionescu - Mircea Eliade - Emil Cioran - Ziaristi Online Ro

Mircea Cartarescu: “Afirmatia Hannei Arendt ca pana si nazistii germani erau indignati de salbaticia masurilor luate de romani impotriva evreilor incep sa nu ni se mai para atat de nedrepte.”

Constantin Barbu: Nicolae Manolescu a plagiat din Jauss şi a explodat în chaos. Manolescu si Cartarescu sunt ca “spartanii cand nu au treaba”

Nicolae Manolescu - Pensionarul UNESCO - Doctor Horroris Causa
Manolescu apare foarte zăpăcit între talentul fostelor iubite (frumos prezentate!), calitatea literară a unor obscuri discipoli sau angajaţi (Lefter, Chifu etc.) şi între, vă rog să mă scuzaţi, “aripa geniului” care l-ar fi lovit cică pe Cărtărescu direct în freză (exact la 33 de ani după ce plagiase prima dată, la debut, chiar în poemul Căderea dedicat protectorului însuşi care, necitind niciodată marii poeţi ai lumii, i-a lăudat patru versuri copiate din Pound…)…

Integrala Documentelor din Arhiva Corneliu Zelea Codreanu – 27 de volume editate de prof univ dr Gh Buzatu si Victor Roncea pentru Civic Media – lansata la Centrul de Istorie si Civilizatie Europeana – IASI, oct 2012. In loc de Incheiere

Vineri, 19.X.2012, ora 17, la Centrul de Istorie si Civilizatie Europeana – IASI aflat sub auspiciile Academiei Romane – Filiala Iasi, a avut loc simpozionul pe tema România în jocurile serviciilor secrete ale Marilor Puteri la confluenţa secolelor XX-XXI, informeaza  CICE – Iaşi. Cu acest prilej s-au lansat unele din ultimele cărţi apărute în cadrul Colecţiei Românii în istoria universală de sub egida CICE de/despre N. Iorga, D. Ciurea, V. Neamţu, Ilie Seftiuc, V. F. Dobrinescu, I. Scurtu, Stela Cheptea, Sorin Gorovei, Corneliu Ciucanu, iar Centrul a donat Bibliotecii Filialei Iaşi a Academiei Române seria completă a celor 27 de volume reprezentând ediţia integrală a Documentelor din Arhiva C. Z. Codreanu, editori Gh. Buzatu si V. Roncea pentru Civic Media, tipărite în condiţii grafice de excepţie la Editura TipoMoldova. Au fost sustinute comunicari de Constantin Buşe, Corneliu Ciucanu, Gh. Buzatu. Asociatia Civic Media tine sa multumeasca istoricilor si cercetatorilor Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii si Colegiului CNSAS pentru sprijinul adus la dezvaluirea continutului dosarelor secrete privind Miscarea Legionara si Capitanul ei, Corneliu Zelea Codreanu, sine ira et studio. Ziaristi Online va prezinta mai jos cuvantul prof univ dr Gheorghe Buzatu la ultimul volum din integrala Documentelor din Arhiva C. Z. Codreanu:

DOCUMENTE

DIN ARHIVA

CORNELIU ZELEA CODREANU

  – XXV-XXVII –

EDITATE

  DE

VICTOR RONCEA

PENTRU

 CIVIC MEDIA

                                                                

ÎN COLABORARE CU

GH. BUZATU

 

IAŞI

TIPO MOLDOVA

2012


MIRCEA ELIADE

TEROAREA ISTORIEI SI DESTINUL ROMANIEI

 Printre neamurile fara noroc, ne numaram în frunte noi, Romanii. Ca sa supravietuim în Istorie, ne-am istovit mai mult decat s-au cheltuit alte neamuri ca sa cucereasca pamantul. Nicolae Iorga spunea ca nenorocul ni se trage de la Alexandru Machedon : în loc sa-si ridice privirile spre Miaza-noapte si sa uneasca toate neamurile thracice într-un mare imperiu, Alexandru s-a lasat atras în orbita civilizatiei mediteraneene si, ajuns în culmea puterii, s-a îndreptat spre Asia. Thracii care, dupa spusa lui Herodot, erau «cel mai numeros popor dupa Indieni» au pierdut, prin Alexandru, singura lor sansa de a intra în istoria universala ca factor autonom; ei au contribuit la facerea Istoriei, dar în numele altora: în numele Imperiului Roman sau al Bizantului, prin împaratii pe care i-au dat cu prisosinta atat Rasaritului cat si Apusului. Dar Nicolae Iorga a înteles admirabil consecintele îndepartate ale gestului lui Alexandru Machedon: uriasul rezervor de oameni, energii si mituri pe care îl constituia spatiul balcano-carpatic, nu si-a mai putut gasi de atunci prilej de a intra masiv si de-sine-statator în Istorie. Politiceste Thracii au pierit fara urmasi… O mie de ani în urma, a avut loc ceea ce putem numi pe drept cuvant o catastrofa de incalculabile consecinte pentru istoria Romanilor: Slavii au ocupat Peninsula Balcanica si s-au întins pana la Adriatica. Marea unitate etnica, lingvistica si culturala pe care, în pofida tuturor navalirilor barbare, o alcatuia romanitatea orientala (care se numea, chiar din secolul IV dupa Christos, Romania), a fost definitiv sfaramata. Neamul Romanesc se va forma pe o întindere imensa – din Balcani si pana în muntii Tatrei – dar destinul lor politic va fi limitat la Dacia. Politiceste, romanitatea sud-dunareana va fi condamnata; ca si Thracia, dupa Alexandru Machedon, Romania orientala va servi destinele altora. Posibilitatile unui organism politic unitar, zamislindu-se în spatiul întregii Romania, au fost definitiv anulate prin asezarea masiva a slavilor în Peninsula Balcanica. De ce am idolatriza, noi, Romanii, Istoria ? Descindem dintr-unul din «neamurile cele mai numeroase din lume» si praful s-a ales de el, nici macar limba nu i se mai cunoaste. Am facut parte dintr-o Romanie de trei ori mai mare decat Dacia, si «vicisitudinile istoriei» au sfaramat-o definitiv; o mana de Macedoneni trebuie sa plateasca si astazi, cu lacrimi si sange, nenorocul de a se fi nascut Romani. Toata lumea e de acord ca Dacii se aflau asezati pe pamantul nostru cu cel putin o mie de ani înainte de Christos, si cu toate acestea am fost singurul popor european caruia i s-a contestat dreptul de a stapani tara pe care au locuit-o mosii si stramosii lui. Istoria Neamului Romanesc n-a fost decat o lunga, necontenita, halucinanta hemoragie. Ne-am alcatuit într-un uragan si am crescut în vifor. Popor de frontiera, luptam si muream pentru toti. Muream, mai ales, platind miopia si neghiobia altora.

(“Cer si pamant romanesc”, 10 iunie 2011)

*

Foto: Familia lui Corneliu Zelea Codreanu la Husi,  în faţa casei părinteşti, 1917 (stanga – tatal, dreapta – fiul).


ÎN LOC DE ÎNCHEIERE

Am preferat, din motive evidente, să finalizăm colecţia Documentelor din Arhiva lui Corneliu Zelea Codreanu cu textul memorabil al inegalabilului Mircea Eliade. Acesta, în repetate rânduri, şi-a definit conceptul, dar cu deosebire în Proba labirintului, unde a precizat că „<<teroarea istoriei>> este pentru mine experienţa unui om care nu mai este religios, care nu are deci nici o speranţă să găsească o semnificaţie ultimă dramei istoriei, ci care se vede nevoit să suporte crimele istoriei fără să le înţeleagă rostul. Un evreu în cetatea Babilonului suferea enorm, dar această suferinţă pentru el avea un sens: Iahve voia să pedepsească poporul […] Chiar si pentru Hegel, orice eveniment, orice încercare era o manifestare a spiritului universal şi, prin urmare, avea un sens. Răul istoric se putea, deci, dacă nu justifica, cel puţin explica rational… Dar când evenimentele istorice sunt golite de orice semnificaţie transistorică şi dacă ele nu mai sunt ceea ce au fost pentru lumea tradiţională – încercări pentru un popor sau pentru un individ – atunci avem de-a face cu ceea ce am numit eu <<Teroarea istoriei>>”[1].

Ion Zelea Codreanu cu fiul sau, Corneliu Zelea Codreanu, elev la Liceul Militar Nicolae Filipescu de lângă Mânăstirea Dealu din Târgovişte – 1914.

         Se impune, în momentul în care volumele XXV-XXVII încheie colecţia Documentelor …, să revenim asupra asigurării date Cititorului dintru bun început în sensul că ne vom preocupa de editarea integrală a materialelor descoperite în Arhiva CNSAS. Ceea ce am realizat întocmai, iar aceasta graţie solicitudinii Editurii Tipo Moldova din Iaşi şi colegilor de la Centrul de Istorie şi Civilizaţie Europeană de la Filiala Iaşi a Academiei Române, aceştia din urmă rămânând fideli programelor ştiinţifice asumate de mai mult timp şi concretizate în volume bine recepţionate de  cititori  şi, tocmai de aceea, editate/reeditate, aşa precum Radiografia dreptei româneşti. 1927-1941 sau Procesul” lui C. Z. Codreanu.

Bibliografia generală şi specială privind mişcările de dreapta în veacul XX la nivel mondial, european ori în diverse ţări, iar, în context, în România cu Mişcarea Legionară, este extrem de bogată şi variată[2]. Mai mult decât sigur însă că, acum şi aici, Cititorul aşteaptă de la noi o concluzie generală în temeiul documentelor valorificate despre manifestările dreptei în România; cu menţiunea că, deja pentru fiecare din cele 27 de volume am expus  consideraţiile necesare, unde şi când a fost cazul, vom preciza, fie şi cu riscul de a „dezamăgi” pe cititor, că nu avem în vedere o astfel de Încheiere generală ori vreun Studiu special despre Corneliu Zelea Codreanu şi Garda de Fier. Procedând astfel, nu dovedim nicidecum lipsă de curaj (atestat în volumele consacrate Mareşalului Ion Antonescu, lui N. Iorga şi N. Titulescu, lui N. Ceauşescu, istoriei globale a petrolului românesc, evoluţiei problemei Basarabiei în context internaţional, rolului şi locului României în epoca conflagraţiei mondiale din 1939-1945 etc.), ci, pur şi simplu, pornim de la convingerea, în urma investigării în scopul editării celor 27 volume însumând 9 871 file puse acum la dispoziţia cititorului, că studiul metodic şi temeinic al istoriei Mişcării Legionare începe ori trebuie să debuteze în baza materialelor tipărite. Într-un atare context este netăgăduit că avansarea unor concluzii înainte chiar de finalizarea cercetărilor sistematice nu corespunde de fel normelor studiilor istorice moderne. Mai cu seamă astăzi, când în baza experienţei dobândite în privinţa eşecului studierii comunismului, de pildă, prin metoda unor rapoarte finale, cu atât mai mult trebuie abordată într-o altă viziune  problematica anticomunismului în România, în care – vrem/nu vrem – Mişcarea Legionară a avut în România un rol primordial, atât înainte cât şi după 1944. Ceea ce studiile istorice vor urma să elucideze, excluzând situaţia imposibilă actuală când studiile despre „comunismul românesc”, excedând limitelor sistemului radiografiat, sfârşesc de regulă prin a repudia chiar … anticomunismul, promovat/deviat indecent  drept obiectiv al demonstraţiilor pretins ştiinţifice, mai cu seamă dacă se au în vedere Mişcarea Legionară şi liderii sau acţiunile lor!      

Volumele XXV-XXVII din colecţia Documente din Arhiva C. Z. Codreanu reunesc în ordine următoarele „dosare” din fondul original aflate sub cotele:

–          12784/110237/20 – „procesul” Căpitanului din 1938 (diverse materiale, cf. pentru stenogramele şedinţelor din 23-26 mai 1938 – Documente …, vol. XI)[3];

–          12784/110237/21 – Însemnările de la Jilava (transcriere din 18.II.1944 după Amintiri din memoriile Căpitanului, 1938, Jilava şi Doftana) [4];

–          I-234980/83490 – diverse (1935-1941).

Nu vom încheia aceste consideraţii fără a exprima sincere mulţumiri tuturor celor care au încurajat iniţiativa şi eforturile noastre, iar, în mod cu totul special, prestigioasei Case Editoriale Tipo Moldova din Iaşi, Domnului Director Aurel Ştefanachi, care s-a preocupat personal de apariţia integrală şi în condiţii excelente a ediţiei anastatice a  Documentelor din Arhiva C. Z. Codreanu.

Gândurile se îndreaptă, nu mai puţin, către Cititorul nostru, indiscutabil principalul beneficiar al materialelor puse în circuitul ştiinţific tocmai cu scopul de a descifra şi pune în evidenţă ADEVĂRUL, mai cu seamă într-una dintre problemele cele mai controversate ale epocii contemporane – istoria Mişcării Legionare, rolul şi locul ei în evoluţia/involuţia României în cursul veacului XX aflat decisiv sub TEROAREA ISTORIEI, cu distincţia  categorică între „Dreapta” şi „Stânga”, între „fascism” şi „legionarism”, între crimă şi represiune, cu abandonarea şabloanelor de tipul „legionar/legionaroid”, fără însă a se ignora că Nicolae Iorga, cel mai mare istoric al Românilor şi unul dintre cei mai de seamă ai lumii, a căzut victimă a regimului legionar-antonescian în noiembrie 1940.

Gh. Buzatu

         Iaşi, 29 august 2012


[1] Subliniem în context că Florin Ţurcanu a consacrat o masivă monografie lui Mircea Eliade – Prizonierul istoriei (2003), cu propuneri discutabile despre Garda de Fier ca mişcare fascistă sau despre marele istoric al religiilor … intelectual fascist.

[2] Cf. Armin Heinen, Die Legion “Erzengel Michael” in Rumänien. Soziale Bewegung und politische Organisation, Ein Beitrag zum Problem des internationalen Faschismus, München, R. Oldenbourg Verlag, 1986; Philip Rees, Fascism and Pre-Fascism in Europe. 1890-1945. A Bibliography of the Extreme Right, Sussex-New Jersey, The Harvester Press/Barnes and Nobles, 1984; Ernst Nolte, Războiul civil European. 1917-1945. Naţional-socialism şi bolşevism, Bucureşti, Grupul Editorial Corint, 2005; Un rezumat orientativ al literaturii legionare, în Horia Sima, Antologie legionară. Opera publicistică în şapte volume, VII, Miami Beach, 1994, pp. 482-532; Gh. Buzatu, Corneliu Ciucanu, Cristian Sandache, Radiografia dreptei româneşti. 1927-1941, Bucureşti, FFPress, 1996, pp. 12-50; Ioan Boacă, Bibliografie legionară, Miami Beach, Florida, Colecţia „Omul Nou”, 1993.

[3] Vezi Kurt W. Treptow, Gh. Buzatu, eds., “Procesul” lui C. Z. Codreanu (Mai 1938), ediţia I, Iaşi, CICE, 1994; ediţia a II-a, Iaşi, Tipo Moldova, 2010; Victor Roncea, Gh. Buzatu, eds., Documente din Arhiva C. Z. Codreanu, vol. XI, Iaşi, Tipo Moldova, 2012.

[4] Cf. Corneliu Zelea Codreanu, Însemnări de la Jilava, ediţia a V-a, editor Radu Dan Vlad, Bucureşti, Editura Majadahonda, 1995; Duiliu Sfinţescu, ed., Din luptele tineretului român. 1919-1939. C. Z. Codreanu. 1899-1938, ediţia a III-a, Bucureşti, Editura Fundaţiei Buna Vestire, 1993, pp. 139- 175. De reţinut că există mai multe „variante” ale Însemnărilor, descoperite şi puse în valoare de diverse persoane în varii condiţii în 1941 sau în 1944.

Sursa fotografiilor: Biblioteca Academiei Române via Miscarea-Legionara.Net

Detalii despre editia integrala Documente din Arhiva Corneliu Zelea Codreanu la Ziaristi Online

Cum au trait si murit sotii Eliade. Cine l-a eliminat din viata stiintifica americana si de ce a vrut “homo religiosus” sa fie ars – pe pamant strain. O colectie de marturii ale omului de casa al lui Mircea Eliade adunate de Ziaristi Online. PLUS VIDEO

De ziua lui Mircea Eliade (9 martie 1907) Ziaristi Online publica o colectie de marturii si informatii mai putin cunoscute despre viata si moartea sotilor Eliade, relatate la prima mana de Stelian Plesoiu, un fost student al Universitatii din Chicago care a avut sansa sa petreaca mai multi ani alaturi de geniul roman al secolului XX, cel care s-a autodefinit drept “un subiect si un agent al Istoriei”.

Fostul om de casa al lui Mircea Eliade dezvaluie: “Sotii Eliade au sfirsit in mizerie”

Integral la: Ziaristi Online

Vedeti si: Camuflajul, Mircea Eliade si redescoperirea sacrului. Documentarul lui Paul Barbaneagra integral. VIDEO/TEXT

Mircea Eliade si redescoperirea sacrului – Documentar de Paul Barbaneagra. INTEGRAL from ZiaristiOnlineTV on Vimeo.

ZiaristiOnline.Ro

Victor Roncea Blog a depasit 4.000.000 de vizitatori unici si 7.500.000 de accesari. Multumiri cititorilor! Cadoul Roncea.ro: O fotografie mai putin cunoscuta, cu Nae Ionescu tanar

Nae Ionescu la 29 de ani, în 1919, anul în care își susține doctoratul în filosofie la Universitatea din München, cu profesorul Bäumker, cu teza: Die Logistik als Versuch einer neuen Begründung der Mathematik (Logistica ca o nouă încercare de definire a matematicii)

Prima postare de pe Blogul Victor Roncea, AICI

Doamne, ajuta!

Un ziarist interbelic necunoscut, profesorul Buzatu, Xenopol, turcii, rusii si romanii: „Nu bolşevismul constituie primejdia morală care ne pândeşte, ci Rusia. Rusia, pur şi simplu”

Profesorul Univ Dr Gheorghe Buzatu, un luptator academic pentru aflarea si prezentarea istoriei adevarate a Romaniei, ne ofera prin Editura TIPO – Moldova un cadou deosebit: reeditarea celor doua volume ale lucrarii lui Alexandru D. Xenopol, Războaiele dintre ruşi şi turci şi înrâurirea lor asupra ţărilor române, aparuta la Iaşi, in 1880, insotita de prefata neobositului istoric, fondator in 1994 al Centrului de Istorie si Civilizatie Europeana, aflat sub tutela Academiei Romane si in parteneriat stiintific, printre altele, cu renumitele Hoover Institute si Standford University. Sub egida Centrului Profesorului Gheorghe Buzatu, care organizeaza si captivante conferinte si dezbateri publice, au aparut pana acum nenumarate studii remarcabile despre istoria nationala reala a romanilor, iar biblioteca institutiei academice iesene dispune de o arhivă de specialitate totalizând 3 767 volume, provenind din achiziţii şi propriile publicaţii, din donaţii (Dr. Faust Brădescu, Prof. Univ. Dr. D. Ciurea, Prof. Univ. Dr. Alexandru Andronic, Prof. Univ. Dr. Vasile Neamţu) ori din schimburile interne şi externe de cărţi şi reviste, dupa cum se afirma pe site-ul acesteia, CICE – Iasi. In cadrul operei neobositului profesor, de recuperarea a valorilor romanesti autentice, se inscrie si tiparirea la Editura TIPO – Moldova a unei serii de titluri renumite, in Colectia Opera Omnia, coordonata chiar de catre Profesorul Gheorghe Buzatu. Portalul Ziaristi Online a publicat azi, in exclusivitate, prefata Profesorului Buzatu la cea mai recenta aparitie din Colectia Opera Omnia, Razboaiele dintre rusi si turci. Invatamintele pe care le putem trage din aceasta introducere in apriga chestiune ruseasca sunt tulburatoare. Nu in ultimul rand, din punctul meu de vedere, publicarea in premiera a unei veritabile anchete ziaristice geopolitice a unui jurnalist interbelic ramas necunoscut, pana acum, respectiv I. Joldea Rădulescu, demn de omagiat, aduce o lumina fascinanta asupra intelegerii problematicii faliei geostrategice dintre Romania si Rusia la Gurile Dunarii si Marea Neagra, un subiect fierbinte si azi, dezbatut de-a lungul vremii de toti marii publicisti nationalisti romani, de la Mihai Eminescu la Nae Ionescu, dupa cum aminteste si Profesorul Buzatu mai jos, in fragmentul preluat de Roncea.ro:

RĂZBOAIELE DINTRE RUŞI ŞI TURCI

DIN PERSPECTIVA UNEI

REALITĂŢI GEOPOLITICE INCONTESTABILE:

“ROMÂNII SUNT PREA APROAPE DE RUSIA

ŞI PREA DEPARTE DE DUMNEZEU”

de Prof. Univ. Dr. GH. BUZATU

“Mihai Eminescu, A. D. Xenopol, Nicolae Iorga, Nae Ionescu sau  Pamfil Şeicaru, titani ai presei noastre politice, nu au neglijat – din unghiuri şi în perioade diferite – rolul şi locul factorului rusesc asupra orientării de ansamblu a României în relaţiile internaţionale. Fără nici o  exagerare, dar aserţiunile lor în această privinţă au constituit şi au rămas contribuţii de referinţă ale unui nepreţuit tezaur[3], concretizat în învăţături şi maxime de valoare nepieritoare, la care revenim adeseori, mai puţin pentru a ne delecta, însa, mai cu seamă, pentru a afla sugestii, lumini şi raţiuni în cazuri cât se poate de concrete. Astfel că, o dată cu trecerea timpului, nici nu mai ştii cui – celor nominalizaţi deja sau generaţiei de aur a anilor ’20-’40 (Octavian Goga, Gh. I. Brătianu, I. Petrovici, S. Mehedinţi, C. Rădulescu-Motru, Radu R. Rosetti, P. P. Panaitescu, Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu, Sabin Manuilă, C. C. Giurescu, Emil Cioran, Petre Ţuţea s.a.) – să-i atribui paternitatea unei butade celebre, pe cât de „brutală” (?!), pe atât de reală, şi anume că, de 300 de ani încoace, practic din 1711, când Petru cel Mare a atins Prutul, blestemul poziţiei noastre geopolitice a rezultat din faptul că, în orice moment al evoluţiei lor, românii s-au aflat prea aproape de Rusia şi prea departe de Dumnezeu! Şi, într-adevăr, mai cu seamă de la 1812 înainte, oricând vecinătatea Rusiei a reprezentat pentru politica generală a Iaşilor şi Bucurestilor, mai apoi a României, o premisă, o condiţie şi o rezultantă, de prea puţine ori un beneficiu şi – vai! – cel mai adesea un dezavantaj, ca să nu spun o obsesie şi un pericol de prim rang, precum în mod cu totul deosebit în decursul existenţei României Mari (1918-1940), căreia i-a pus capăt prin faimoasele note ultimative din 26-27 iunie 1940, după cum şi între 1944 şi 1989, atunci când Kremlinul s-a pretins deopotrivă “prieten” şi tutore ideologic (practic stăpân absolut – până prin ´60) al Bucureştilor. Despre toate acestea ne vorbeşte, pilduitor, un document inedit[4], recent descoperit  în arhivele “procesului” intentat în 1946 foştilor membri ai Cabinetului Ion Antonescu[5], mai precis o lungă scrisoare (54 pagini dactilografiate), trimisă la 27 octombrie 1943 pe adresa lui Pamfil Şeicaru de un confrate, practic de un ziarist necunoscut azi, pe nume I. Joldea Rădulescu.

Expeditorul, respectând regulile profesiei, avusese inspiraţia ca, întâlnindu-i în împrejurări diferite pe unii dintre liderii politici ai României Mari (N. Titulescu, N. Iorga, C. Stere, I. G. Duca, Mareşalul C. Prezan), să-i chestioneze, între altele, despre semnificaţia vecinătăţii Rusiei. A obţinut, se înţelege, fără dificultate, în replică, dezvăluiri şi precizări fundamentale, demne oricând de o antologie. Ca să exemplific, voi reţine că, în 1936, neîntrecutul N. Iorga s-a destăinuit jurnalistului I. Joldea Rădulescu: „Paradoxul este acesta: cât timp nu ne atacă, trebuie să opunem Rusiei – dacă putem, bineînţeles – armata altora, armata Europei întregi. Dacă aceasta nu se poate, dacă Europa va fi divizată ca în 1914-1918, noi trebuie să stăm deoparte. Altfel, suntem distruşi… Noi trebuie săne ferim ca de foc să irităm pe ruşi, întâi, fiindcă suntem prea aproape de ei, şi, al doilea, fiindcă ruşii sunt ca elefanţii: nu uită niciodată. Oricum, trebuie precizat, prin declaraţii oficiale şi prin presă, că n-avem nimic cu poporul rusesc, că ceea ce avem este cu regimul bolşevic, care ne ameninţă liniştea şi siguranţa internă”. Cu un alt prilej, după dezastrul graniţelor răsăritene în iunie 1940, Mareşalul C. Prezan, unul dintre coautorii victoriilor răsunătoare din 1917-1919, şi-a exprimat dezacordul faţă de propunerea ca România să fi intrat în război pentru a respinge notele ultimative ale lui Molotov privind Basarabia şi Bucovina de Nord, motivând că „ar fi fost o mare greşeală… Am fi fost zdrobiţi şi ameninţaţi să pierdem, poate, şi mai mult. Cred că ruşii atâta aşteptau: să fie provocaţi ca să ne ocupe”. Însă şansa i-a surâs, cu adevărat, lui I. Joldea Rădulescu în 1927, când, la Bucuresti, l-a primit premierul în funcţie al României, nimeni altul decât I. I. C. Brătianu. Era cu puţin timp înainte de sfârşitul neaşteptat al marelui bărbat de stat, unul dintre fondatorii şi călăuzitorii marcanţi ai României Mari, în cel dintâi deceniu al ei de existenţă. Dacă insist asupra gândurilor mărturisite de I. I. C. Brătianu ziaristului interesat de idei şi convingeri remarcabile, o fac întrucât sunt convins ca România, aflată şi astăzi pe o nouă turnantă a istoriei sale, este în situaţia când nu poate şi nici nu trebuie să-şi îngăduie experimente diplomatice ori să ignore pildele şi îndemnurile antemergătorilor noştri iluştri, fie ei fondatori de ţară, fie creatori şi propovăduitori ai curentului permanent al opiniei publice naţionale. Cu precizarea că, în funcţie de momentul, de conţinutul şi de adresa dezvăluirilor, acestea se constituie într-un veritabil extras de testament politico-diplomatic al ilustrului Ionel I. C. Brătianu (1864-1927), voi reţine pentru cititor câteva din pasajele cele mai semnificative pe tema enunţată din interviul acordat în 1927, de premierul României, ziaristului … de ocazie, care, totuşi, a fost I. Joldea Rădulescu. Menţionez, o dată în plus, că textul este inedit, iar întrebările din paranteze aparţin reporterului de la 1927: „I. I. C. Brătianu – Ştiu că şi alţii fac sforării ca ruşii să ne recunoască graniţa dinspre Răsărit; le-am făcut şi eu. Nu zic că e rău, dar nu e nici bine, fiindcă această recunoaştere obţinută, ne vom culca pe roze şi vom uita de eterna primejdie rusească…” La întrebarea ce era de făcut?, Brătianu a observat: “Nimic altceva decât să ne menţinem mereu pe linia politică a alianţei cu Anglia şi Franţa; orice deviere, cât de mică, de la această alianţă, ne va fi fatală; cum ne-ar simţi că ne îndepărtăm de protectorii noştri pentru a-i înlocui cu alţii, sau că ramânem singuri, ruşii ne vor ataca…” În asemenea situaţie, a intervenit Joldea Rădulescu, se impunea să le răspundem ruşilor?, drept care Ionel Brătianu a replicat ferm: “… Nu; dacă voi fi eu la guvern, nu vom răspunde; dacă vor fi alţii şi aceştia vor comite greşeala să răspundă, îţi spun de pe acum ce se întâmplă: vom fi zdrobiţi şi însăşi fiinţa statului va fi în primejdie de moarte. Ruşii ne vor copleşi cu numărul şi ne vor invada întregul teritoriu. Suprema înţelepciune recomandă să nu ne batem niciodată, în nici o împrejurare şi oricum s-ar prezenta coaliţia. Fiindcă odată terminat războiul, prietenii de arme se vor întoarce acasă, iar noi vom rămâne iarăşi singuri, faţă-n faţă cu haotica, năucitoarea ameninţare. Vecinătatea cu Rusia – iată principiul de la care trebuie să porneasca nu numai politica noastră spre Răsărit, dar toată politica noastră externă. Vecinătatea cu Rusia – nu sentimentele, nu afinităţile rasiale sau culturale, nu interesele economice comandă politica noastră externă. Merg cu acela, oricare ar fi el, care-mi dă mai multă certitudine că mă va apăra contra Rusiei, dar nu cu armele, căci sorţii unui război cu Rusia sunt foarte problematici, chiar când în joc este cea mai puternică armată din Europa, ci prin mijloace pacifiste. Sunt sigur de Rusia, atâta vreme cât sunt mai tare pe terenul diplomatic şi pe acela al alianţelor; din momentul în care s-a dezlănţuit războiul, partida poate fi socotită ca pierdută…” Jurnalistul nu s-a dat bătut, oferind exemplul războiului Crimeii, temă care nu-i era necunoscută premierului de la Bucureşti. “… Crimeea – a dezvoltat Brătianu – a fost un succes pentru aliaţi, fiindcă ruşii erau conduşi atunci de un ţar care nu-nvăţase nimic din strategia lui Alexandru I. Dacă ruşii se retrag în interiorul ţării, sunt imbatabili. Armata rusă nu poate fi înfrântă decât de acela care va şti sau va reuşi s-o atragă în afară de frontierele Rusiei!”[6].

Între cei chestionaţi de I. Joldea Rădulescu, nu putea să lipsească Constantin Stere însuşi, în 1930-1931. Potrivit „Marelui Basarabean”, care a avut un rol proeminent în politica României în 1914-1918, el fusese convins că, la sfârşitul primului război mondial, Rusia ar fi fost zdrobită, fiind eliminată de pe scena europeană pe cel puţin … o sută de ani! Nu fusese aşa, întrucât, de fapt, Rusia ieşise regenerată din conflagraţie, probabil pentru că imperialismul ţarilor a fost preluat şi amplificat de Kremlinul Roşu[7].

(more…)

ISTORIE. La moartea lui Nae Ionescu – 15 martie 1940. Cuvant comemorativ de Constantin Papanace


Cuvânt comemorativ de

Constantin PAPANACE

Nota: Am publicat în acest „Buletin informativ” gândurile profesorului Nae lonescu privitoare la multe probleme care se pun Mişcării legionare. Moartea lui prematură, survenită în condiţii nelămurite, a secat acest izvor de adâncă gândire legionară. Dar, totodată, această soarta le-a sfinţit şi le-a dat toată tăria pentru istoria legionară de acum şi de mai târziu. Mişcarea legionară nu va uita niciodată semnificaţia jertfei profesorului Nae lonescu.

Reproduceam cuvintele comemorative rostite cu ocazia morţii lui şi la o grea cotitură pentru Mişcarea legionară:

Ne-am strâns laolaltă, să ne reculegem câteva clipe pentru sufletul profesorului Nae lonescu.
Profesorul Nae lonescu a căzut în lupta pe reduta mioarei legionare. Pierderea lui este imensă pentru întregul Neam românesc. Cu el s-a dus o lume de gânduri cum rar se sălăşluieşte într-un cap omenesc atât de incredibil organizat. Buzele lui au zăvorât pentru totdeauna un verb încărcat de vrajă… Pleoapele lui s-au lăsat grele peste acele priviri pătrunzătoare care au scrutat adânc pământul şi cerul românesc. S-a stins un mare focar de atracţie şi educaţie socratică al culturii româneşti. Iar din jertfa lui a ţâşnit o imensă flacără care luminează calea destinului acestui neam în zilele tenebroase ce le străbatem, când în lume urzeli pornesc din toate ungherele.
E plină de adânc înţeles jertfa profesorului Nae Ionescu!
El n-a fost din generaţia Căpitanului. Era mai vârstnic. N-a trecut prin şcoala Frăţiilor de Cruce. Nu si-a făcut educaţia în cuib. N-a deţinut vreun grad legionar. Nu se legase prin jurăminte sfinte şi nu purtase săcuşorul. S-a apropiat circumspect de Mişcare. Drumul lui n-a fost un drum obişnuit. N-a venit în Legiune din elan tineresc, fiindcă era în plină maturitate atunci când a apărut Legiunea. Nu l-a furat vreun val efemer al popularitaţii, fiindcă, prin statura lui, era ticălos de lucid. Nu l-a mânat oportunismul politic, pe care totdeauna l-‘a detestat, şi nici vreun gând de a-şi „face situaţii”. Atare, de atâtea ori, a refuzat să le primească, în special după restauraţie.
După experienţa cu ţărânismul românesc, care a eşuat atât de lamentabil, profesorul Nae lonescu a încerot o mare deziluzie. Dar acest lucru nu i-a descurajat. Dimpotrivă, a continuat să adâncească mai umil explorările lui făcute ani de a rândul pe tărâmul material şi spiritual al obiditului Neam românesc. Atunci a vazut el cum toate izvoarele de viaţa ale acestui Neam – pornite din adâncurile pământului şi istorici româneşti formeaza azi marele fluviu al spiritualităţii şi energiei legionare, care curge când maiestos, când învolburat în matca adâncită printr-o viaţă de trudă şi jertfă a Căpitanului. Cu aceasta, profesorul Nae lonescu şi-a găsit sensul existenţei sale pe care atâta amar de vreme l-a căutat prin toate părţile mintea lui cuprinzătoare.
De acum încolo, unicul lui gând va fi să propovăduiască adevărul, cu deplina mulţumire că a cunoscut şi a înţeles pe Căpitan.
De matca acestui torent de nouă viaţă românească nu s-a îndepărtat nici o clipă. L-a urmat pretutindeni, prin beciurile poliţiei, în lagăre, în închisori, prin infirmerii murdare şi cu cât a suferit mai mult, cu atât s-a îndrăgit mai mult de el.
Când însă a văzut că la cotitura zilelor de astăzi se sapă diabolic această matcă şi se încearcă deturnarea curentului de nouă viaţă spre mocirla pestilenţială a lumii vechi, plină de bube fizice şi morale, pe care el le-a identificat atât de bine, s-a opus cu toată rezistenţa fiinţei sale. La temelia acestei rezistenţe a căzut corpul său, ca simbol de jertfă pentru a se putea dura digul salvator.
In faţa jertfei lui se apleacă smeriţi legionarii să-şi ia noi puteri de luptă. Ce vor fi înţeles din această impresionantă jertfă unii bieţi intelectuali pretenţioşi şi înfumuraţi, care cu greu pot gângavi un silogism de-al maestrului, puţin interesează.
Adevărata intelectualitate românească vede prin jertfa celui mai de rasă intelectual român, definitiva ei încadrare în spiritualitatea legionară.
Prin moartea lui Nae lonescu, Mişcarea Legionară face un mare pas spre învierea Neamului românesc care, peste toate uneltirile şi mişeliile întunericului, va învinge.

BEKLIN-AMALIENHOF
24 mai 1940

Sursa: Foaie Nationala

Iudaism si antisemitism – preliminarii la o discutie. “Sa ramai om si crestin”

Iudaism si antisemitism

– preliminarii la o discutie –

de Mircea Eliade

Cartea d-lui Mihail Sebastian, De douã mii de ani, a izbutit pânã acum sã facã pe antisemiti sã urle de bucurie, pe evrei sã se lamenteze si pe gazetarii destepti sã scrie articole cu haz. Sã vedem dacã ea poate face si altceva; dacã ne poate face sã gândim.

Mãrturisesc cã asteptam cartea aceasta ca pe o verificare a tensiunii si a generozitãtii opiniei publice românesti. Nu a opiniei publice de pe stradã, fireste.  Dar cel putin a unor anumite elite, a oamenilor, hai sã le spunem, inteligenti si de inimã. Pentru cã romanul aceasta semnat de un scriitor evreu si prefatat de un profesor universitar crestin – aduce cu sine nu numai o serie de calitãti literare, nu numai o sumã de documente sufletesti contemporane si o problematicã tragicã, dar însãsi aparitia lui, asa cum a apãrut, este un semnal si îsi are o profundã semnificatie. Mã refer la actul de mare curaj al autorului; de a scrie aceastã carte – pe care nimeni nu i-a cerut-o – si a stãrui sã fie prefatatã de domnul profesor Nae Ionescu, dându-si foarte bine seama si de riscurile, si de durerile si de situatiile penibile la care se expune.

Lucrul acesta a trecut nebãgat în seamã. Un om care scrie o carte vie, am spune visceralã, o carte care nu cuprinde numai confesiunea durerilor sale iudaice – cãci la urma urmelor aceastã confesiune a mai fost fãcutã si de altii, si poate cu mai multã eficacitate -, ci cuprinde drama si jurnalul nedumeririi sale de om viu în fata eternitãtii si stupiditãtii acestei dureri – ei bine, omul acesta întâlneste cea mai placidã reactiune. De ce? Pentru cã a apãrut cu prefata d-lui prof. Nae Ionescu. Toatã reactiunea “opiniei publice” a fost stimulatã – sau, ca sã fim mai precisi, paralizatã – de alãturarea acestor douã nume: Nae Ionescu – Mihail Sebastain.

Va sã zicã, actul cel mai curajos, cel mai sincer, cel mai igienic pe care l-a fãcut un scriitor evreu de astãzi – acela de a accepta o prefatã “antisemitã” (vom vedea dacã i se poate spune astfel) – actul acesta a provocat cea mai ridicolã rumoare. Mihail Sebastian e mort astãzi în ochii coreligionarilor sãi pentru cã a dat o mare dovadã de tolerantã. Prietenii mei evrei uitã cã toatã suferinta lor porneste din intoleranta mediilor crestine (justificatã sau nu, e altã poveste). Si lovesc astãzi într-un evreu pentru cã acesta a fost prea tolerant…

Trebuie sã recunosc cã reactiunea aceasta e dezgustãtoare. Cã ea dovedeste mediocritatea opiniei publice românesti (opinie formatã, fireste, din crestini si din evrei), frica de a pune problema rãspicat, frica de a judeca, de a gândi, de a se revizui. Mihail Sebastian intrã într-o camerã închisã, deschide larg ferestrele si spune: “nu simtiti cã aici pute? Cã ceva e stricat, ceva care se ascunde cu grijã, ceva care nu se vindecã?” toatã lumea e jignitã de cuvântul “pute”. Vai de mine, cum se poate sã spui asta? Cum sã spui cã între evrei si crestini existã disensiuni, ireductibilitãti, plictiseli? Nu suntem toti “oameni”? Dacã existã antisemitism, apoi acesta se datoreste huliganilor. Este suficient sã fim oameni de omenie, ca orice umbrã de antisemitism sã disparã…

Mihail Sebastian – ca si d. Nae Ionescu – cred altfel. Fiecare pentru motive diferite, fireste. Dar asa cred – si asta o spun. În ceea ce mã priveste, am de fãcut obiectii si autorului si profesorului meu, d. Nae Ionescu. Dar ceea ce mã uimeste de la început este conspiratia josnicã si polemica usoarã ce se duce în jurul acestei cãrti. Pentru simplul motiv cã cei doi autori si-au întrunit numele pe copertã. Pentru cã Mihail Sebastian a avut curajul de a spune ce crede despre evrei si despre antisemitism – si a avut cavalerismul de a apare cu o prefatã ostilã, sau, asa cum se spune, “antisemitã”.

Acum începem sã ne lãmurim. Actul de curaj, de vorbire rãspicatã si sincerã – actul cel mai higienic al publicisticei românesti de la rãzboi – a trecut neobservat pentru cã este amestecat acolo si d. prof. Nae Ionescu. Vã rog sã mã credeti, nu iau apãrarea nici a autorului, nici a prefatatorului. Amândoi se pot apãra singuri. Si o vor face, fãrã îndoialã, atunci când vor avea unde. Dar sunt indignat de felul cum a fost primitã aceastã carte, de toatã conspiratia idioatã a celor ce stiu sã înjure atunci când nu li se rãspunde, de tãcerea si lamentarea ascunsã a confratilor evrei, de superficialitatea sau indiferenta confratilor crestini, de completa lipsã de întelegere omeneascã si crestineascã a acestei drame.

Mã rog, ce e “criminal” sau “supãrãtor” în aceastã carte? Fãrã îndoialã, nu faptul cã ea se ocupã de evrei. Au mai apãrut cãrti despre evrei, scrise de evrei, care au fost judecate fãrã enervare, ba chiar lãudate. Atunci, poate faptul cã, în aceastã carte, evreii suferã – din pricina “destinului”, sau din cauze contingente? Nici asta. În admirabilul roman al d-lui Ury Benador, Ghetto veac XX, evreii suferã, ba suferã chiar mai brutal – si totusi cartea a primit laudele ce i se cuvin. Atunci, stãm si ne întrebãm: care este “crima” acestei cãrti a lui Mihail Sebastian? Dupã însãsi mãrturisirile presei de stânga, crima e clarã: prefata d-lui Nae Ionescu. Nu prezenta acestei prefete; cãci dacã ea ar fi fost “favorabilã” tezei iudaice (ne vom lãmuri îndatã dacã poate fi vorba de “favorabil” sau “ostil”), cartea d- lui Mihail Sebastian ar fi fost primitã cu urale. Nu prezenta, deci; ci sensul acestei prefete, sens “antisemit”, care îsi capãtã grave consecinte în momentul istoric în care ne aflãm.

(more…)

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova