În 1996, în Radiografia Dreptei Româneşti (1927-1941), realizată în colaborare cu Corneliu Ciucanu şi Cristian Sandache[1], am consacrat lui Corneliu Zelea Codreanu mai multe pagini consistente, pe măsură rolului şi locului său în istoricul Mişcării Legionare şi în evoluţia României contemporane[2]. Paginile, cuprinzând şi bibliografia lucrărilor lui Codreanu, precum şi unele dintre cărţile şi studiile ce-i fuseseră consacrate, nu au fost pe placul unora dintre culturnicii pripăşiţi, deşi am apelat la atâtea argumente forte[3]. Între altele, la opiniile unor reputaţi istorici români şi străini, precum, în ordine, Florin Constantiniu sau Andreas Hillgruber, Martin Broszat, Ernst Nolte, Keith Hitchins, Nicholas M. Nagy-Talavera, Armin Heinen, Francisco Veiga ş.a..
Lui Francisco Veiga, şi nu numai, îi datoram unele recunoaşteri de esenţă care trebuie să se afle în atenţia specialiştilor: „ … Mişcarea Legionară nu a fost niciodată o transpunere întocmai a modelelor fasciste străine şi în aceasta constă superioritatea ei asupra unor copii atât de grosolane […] Codreanu şi ai săi şi-au dezvoltat propriile discursuri, intim legate de cultura română, în general, atât la sate cât şi la oraşe, şi întotdeauna au datorat mult unor importante curente şi figuri ale intelectualităţii. Mişcându-se într-o lume de profesori, studenţi şi burghezie de studii, ei au avut grijă să arate clar pe cine considerau inspiratorii multora dintre acţiunile lor”[4].
La rândul său, Nagy-Talavera insista asupra impresiilor desprinse după prima „întâlnire”, întâmplătoare, cu Codreanu:„Deodată, asupra mulţimii s-a aşternut tăcerea.Un om înalt, de o frumuseţe întunecată, îmbrăcat într-un costum naţional alb, a intrat în curte, călare pe un cal alb. S-a oprit lângă mine, şi n-am putut să văd nimic monstruos sau rău în el. Dimpotrivă. Zâmbetul lui copilăresc, sincer, radia peste mulţimea săracă, şi el părea a fi cu ea, dar, în chip misterios, şi în afara ei. Carisma nu este un termen potrivit pentru a defini forţa stranie ce emana din acest om. Era mai degrabă pur şi simplu o parte a pădurilor, a munţilor, a furtunilor de pe crestele acoperite de zăpadă ale Carpaţilor, a lacurilor şi râurilor. Aşa stătea, tăcut, în mijlocul mulţimii. Nu avea nevoie să vorbească.Tăcerea lui era elocventă; părea să fie mai puternică decât noi, mai puternică decât ordinul prefectului care interzisese cuvântarea lui. O ţărancă bătrână, cu părul alb, şi-a făcut semnul crucii pe piept şi a şoptit către noi: Trimisul Arhanghelului Mihail!”[5]
Notă
Având în vedere importanţa deosebită a cunoaşterii tuturor documentelor pentru studiul obiectiv al istoriei contemporane, continuăm publicarea documentelor aflate în Arhiva Corneliu Zelea Codreanu.
Din motive lesne de înţeles, credem că se impune a fi puse la dispoziţia cititorului următoarele date privind situaţia fondurilor de documente C. Z. Codreanu de la Arhiva C.N.S.A.S. din Bucureşti:
Cota Dosarul Volumul Total file
013207 111041 1 770
,, ,, 2 580
,, ,, 3 501
,, ,, 4 497
,, ,, 5 311
11784 110237 l 532
,, ,, 2 267
,, ,, 3 242
,, ,, 4 325
,, ,, 5 523
,, ,, 6 386
,, ,, 7 307
,, ,, 8 508
,, ,, 9 399
,, ,, 10 339
,, ,, 11 313
,, ,, 12 288
,, ,, 13 422
12784 110237 14 509
,, ,, 15 271
,, ,, 16 536
,, ,, 17 71
,, ,, 18 305
,, ,, 19 231
,, ,, 20 200
,, ,, 21 91
I – 234980 83490 vol. nr. (fără) 147
Este necesar să reţinem că în fondul investigat predomină documentele relativ la Procesul lui C. Z. Codreanu (vols. 1-2/11784; vols. 15-17/12784), dar şi celelalte procese, diverse dosare penale şi note informative, legăturile cu persoanele proeminente ale ML sau cu aderenţii, un dosar de presă, corespondenţa cu A. C. Cuza, acte privind perioada începuturilor (1923-1924) etc. Vezi şi www.ziaristionline.ro/2011/09/13/corneliu-zelea-codreanu-pentru-legionari-cu-un-avertisment-de-gheorghe-buzatu-exclusiv-ziaristi-online/. Menţionăm de asemenea că, în fiece caz, coperţile dosarelor anastatice indică cu precizie cotele şi volumele de referinţă.
[1] Bucureşti, Editura FF Press, 1996, 426 p.; ediţia a II-a anastatică, Iaşi, Editura Tipo Moldova, 2010, 423 p. – anexă (Colecţia „Opera Omnia”).
[4] Francisco Veiga, Istoria Gărzii de Fier, 1919-1941. Mistica ultranaţionalismului, traducere, Bucureşti, Editura Humanitas, 1993, p.163 (ediţia originală – Barcelona, 1989).
[5] Vezi pe larg mai jos o alta traducere a fragmentului, extras din Capitolul IX al lucrarii O ISTORIE A FASCISMULUI ÎN UNGARIA SI ROMÂNIA, publicata de Editura Hasafer cu sprijinul Guvernului Romaniei si al Institutului Hoover. NICOLAS M. NAGY-TALAVERA tine sa specifice despre Miscarea Legionara in aceasta lucrare ca “Legionarii erau totdeauna conştienţi de marea diferenţă dintre ei, pe de o parte, şi nazişti sau fascişti, pe de altă parte. Unul dintre intelectualii lor de vârf, Mihai Polihroniade, explica: „fascismul proslăvea statul, nazismul, rasa şi naţiunea. Mişcarea noastră nădăjduieşte nu numai să îndeplinească destinul poporului român – noi vrem să-l îndeplinim mergând pe calea mântuirii”“. Iata inceputul Capitolului IX, in care istoricul american de origine maghiaro-evreiasca relateaza despre intalnirea sa cu Capitanul Miscarii Legionare:
“Emisarul Arhanghelului
E bine să fii cinstit, dar totodată e foarte important să fii şi drept
(Winston Churchill, vorbind despre Stanley Baldwin)
Deziluzionate de clişeele politicianismului, plictisite de promisiuni şi programe, masele sperau că va veni un om care va fi în stare să unifice toate aceste năzuinţe într-un singur curent creator, care să înlocuiască apatia maselor cu o putere nou găsită. (Goga, Mustul care fierbe, p. 28, „Politicianismul”)
Când Goga a scris aceste cuvinte, în 1925, se afla deja în formare o mişcare al cărei lider urma să devină conducătorul a milioane de oameni, o adevărată încarnare a lui Nemesis, care lua o atitudine dură faţă de tot ce constituia o adoptare superficială a ideilor Occidentului în România, a „formelor fără fond” transplantate în viaţa românească. Numele lui era Corneliu Zelea Codreanu.
Deşi foarte tânăr, în acele vremuri, autorul îşi aminteşte cu claritate zilele tulburi din toamna lui 1937, când au avut loc cele mai aprinse şi contestate alegeri din Transilvania, în perioada interbelică. Fiind copil de opt ani, am vizitat, cu părinţii mei, nişte rude şi prieteni de familie într-un sat ascuns în Munţii Apuseni, inima Transilvaniei române, vatra moţilor si locul naşterii legendei lui Avram Iancu. Seara, când intelectualii s-au adunat în salonul proprietarului joagărului din localitate (un evreu ungur), venerabilele matroane din „lumea bună” a satului discutau numai despre un singur subiect: apropiata vizită a lui Codreanu, temutul căpitan al Gărzii de Fier, care urma să aibă loc a doua zi. Nu exista nici o limită privind oroarea cu care discutau despre el acești unguri de credinţă creştină sau mozaică. Una dintre doamne care îl văzuse la Târgu Mureş cu un an înainte, vorbea de el ca si cum or fi văzut monstrul pe care nu îndrăznea să-l descrie. Având spirit aventurier, am hotărât că trebuie, cu orice preţ, să văd de aproape această făptură fabuloasă. A doua zi am pornit să-mi pun planul în aplicare. Cel mai bun prieten al meu, fiul preotului ortodox din localitate, care era mai mare decât mine cu patru ani, mi-a dat un costum ţărănesc şi astfel, ca doi conspiratori, ne-am îndreptat spre curtea bisericii unde urma să aibă loc adunarea legionară. Mica piaţă din fata bisericii era plină de ţărani îmbrăcaţi cu hainele lor colorate, de duminică. Mulţi dintre ei au venit pe jos de la distanţe de zeci de mile. Erau acolo mulţi jandarmi de la circa de jandarmi din localitate. Chiar prea mulţi. Prefectul districtului Turda, aşa cum procedează funcţionarii unor regimuri ineficiente şi corupte, i-a interzis lui Codreanu să vorbească mulţimii dar nu a declarat ilegală adunarea, deci a cauzat o mică problemă, fără a-i da o lovitură decisivă. Iar mulţimea formată din ţărani simpli şi săraci tot creştea, până ce curtea bisericii a devenit neîncăpătoare.
Deodată s-a produs o rumoare prin mulţime. Un bărbat chipeş, smead, înalt, îmbrăcat într-un costum alb, românesc, a intrat în curte, călărind un cal alb. S-a oprit aproape de mine. N-am putut vedea nimic monstruos sau rău în el. Ba chiar dimpotrivă. Zâmbetul său copilăros sincer radia asupra mulţimii celor săraci si părea să fie una cu mulţimea şi, totodată, în mod misterios, departe de ea. Carisma este un cuvânt nepotrivit pentru a defini forţa stranie emanată de acest om. Poate el aparţinea pur şi simplu pădurilor, munţilor si furtunilor de pe culmile Carpaţilor acoperite cu zăpadă, sau lacurilor şi vânturilor. Si astfel stătea în mijlocul mulţimii în tăcere. Nu era nevoie să vorbească. Tăcerea sa era elocventă; părea mai puternică decât noi, mai puternică decât ordinul prefectului care i-a interzis să vorbească. O ţărancă bătrână cu părul alb si-a făcut cruce şi a şoptit catre noi: „E trimis de Arhanghelul Mihail”. Apoi clopotul trist al bisericii se porni să bată și slujba, care preceda întotdeauna adunările legionare, începu.
Impresiile adânci, create în sufletul unui copil, dispar cu greu. De mai mult de un sfert de veac n-am uitat niciodată întâlnirea cu Corneliu Zelea Codreanu.”
Au vreo vina pentru aceasta solidaritate sordida de care dau dovada fiii ticalosilor bolsevici, satrapii kominternisti (am numit trei mai sus)? Nu stiu. Dar Fanus Neagu se intreba la randul sau: “Eu ce vina am? Ca tata a fost pe front cu cinci copii acasa si s-a intors cu prada de razboi o duzina de chibrite si doua sticle de benzina?! Macar de mi le-ar fi lasat mostenire sa dau peste ei, sa le pun la sediul lor!”
Uniunea Social-Liberală este o construcţie politică artificială, conjuncturală, creată cu un singur scop: câştigarea alegerilor. Nu are absolut nicio legătură cu ce înseamnă cetăţeanul şi nevoile sale.
Cel puţin într-o privinţă, preşedintele a avut dreptate: ni s-a umplut ţara de experţi. Fel de fel de experţi care vin pe la televiziuni să-şi dea cu părerea, care mai de care, despre evenimente şi fapte, cu o morgă dată de greutatea argumentelor şi cunoştinţelor lor. Mai ales în preajma unor date cruciale, a împlinirii unor ani de la anumite evenimente importante pentru istoria noastră, ecranele televiziunilor sunt invadate de aceşti experţi istorici, strategi sau militari.
La sfarsitul lunii trecute m-am trezit in Ziua de Vest cu o parte din corespondenta mea privata cu doamna dr Katharina Biegger, responsabilă pentru admiterea bursierilor şi secretară adjunctă a Institutului pentru Studii Avansate din Berlin care l-a cadorisit pe Horia Roman Patapievici cu o bursa post-doctorala, in 2006 (Mellon Fellowship – Wissenschaftskolleg zu Berlin). De acelasi tratament care se cuantifica intr-o suma consistenta au mai beneficiat din partea Institutului din Berlin si – sa o luam in ordine cronologica – mai cunoscutii: Andrei Plesu (de sase ori!), pentru a fonda Colegiul Noua Europa si a scrie diverse brosuri, Mihai Razvan Ungureanu, pentru un “studiu despre statutul strainilor la inceputul secolului XIX in principatele romane si tarile din Balcani”, Theodor Paleologu, pentru o “variatie la o tema nietzscheana” si doctorul inchipuit Sorin Antohi. M-am intrebat imediat daca Ziua de Vest a ajuns in posesia fragmentului dintr-un schimb de mesaje electronice pe care l-am avut cu reputatul Institut gratie unei incalcari a corespondentei private de catre la fel de reputatele structuri speciale SRI sau SIE. Conducerea ziarului m-a edificat rapid: nici SRI nici SIE nu au intrat cu bocancii in casuta mea de e-mail ci o alta “structura”, tot cu trei initiale: ICR. Institutul Cultural Rus, pardon, Roman, condus de Horia Roman Patapievici, era cel care furnizaze reporterului Ziua de Vest unul dintre mesajele doamnei dr Katharina Biegger, dupa ce o agresase pe stimata doamna cu imprecatii la adresa mea. Cum a publica doar o jumatate din adevar (in acest caz doar o zecime) este echivalent de cele mai multe ori cu minciuna prin omisiune, spre deosebire de dl Patepievici eu ofer astazi publicatiei Ziua de Vest intregul fond al discutiei mele avute cu Institutul de Studii Avansate din Berlin, pentru a edifica opinia publica asupra unui mister dezlegat in premiera, dupa 12 ani, chiar in paginile publicatiei Dvs: doctoratul lipsa al dlui HR Patapievici.
Dar sa o luam cu inceputul, ocazie cu care va voi furniza si cateva informatii inedite, in exclusivitate: In 2007, in timpul campaniei Asociatiei Civic Media de deconspirare a cartitelor fostului KGB si a delatorilor Securitatii din presa si societatea civila, operatiune sustinuta fara rezerve de ziarul Ziua, la care lucram, am dat peste informatia ca Sorin Antohi, membru fondator al Grupului pentru Dialog Social si, la data respectiva, unul dintre membrii de vaza ai asa-zisei “Comisii Tismaneanu” de “condamnare a comunismului” a fost, cat de ridicol!, un turnator ordinar al Securitatii. I-am scris presedintelui Romaniei, Traian Basescu, si l-am informat, public, ca in comisia constituita sub acoperisul Presedintiei Romaniei se afla mai multi fosti ciripitori profesionisti ai Securitatii si posibili agenti ai unor servicii secrete rasaritene. Pe langa Antohi, era vorba de Nicolae Corneanu, Mihnea Berindei, Andrei Pippidi, Vladimir Tismaneanu si, oricat de ciudat ar suna pentru neavizati, de insusi Constantin ‘Ticu” Dumitrescu.
Pentru a evita deconspirarea sa de catre ziarul Ziua, Sorin Antohi, beneficiar al unei turnatorii din interiorul ziarului nostru via Vladimir Tismaneanu, cu o zi inaintea de a-l da noi in vileag pe documente isi publica “autoconfesiunea” in conditii confortabile asigurate de ziarul “Cotidianul”, plin pe-atunci de personaje de aceeasi teapa cu el. Dl Horia Roman Patapievici, intervievat de un post de radio, avea sa scape, din greseala, informatia ca a stiut de Cazul Antohi inca din perioada cat a fost membru al Colegiului CNSAS. Dezvaluirea a cazut ca o bomba in curtea GDS, al carei membru e si Patapievici, cu un Radu Filipescu, presedintele GDS, siderat ca actualul presedinte ICR nu a divulgat informatia la vremea respectiva, incalcand insasi Legea CNSAS. Cazul a devenit fierbinte. Extinzandu-ne cercetarile asupra personajului, o sursa provenita chiar din sanul acestui Grup corupt ne-a oferit inca o bomba pe tava: Sorin Antohi, profesor la Universitatea Central Europeana budapesteana a lui Soros, si pe deasupra si conducator de doctorate, nu are doctoratul! Practic, toti studentii care si-au dat doctoratul la CEU cu “doctorul” Antohi au fost nenorociti iremediabil.
Pentru a nu parea un “atac la persoana”, cum deja ne acuzau “deontologii” lui Tismaneanu de la “Cotidianul” si “22”, hotaram sa cedam laurii si acceptam plasarea acestei stiri pline de frisca intr-un ziar local, pentru a o prelua noi apoi, la Bucuresti. Urmarea este, cred, cunoscuta. Scandalul devine international. “Doctorul” Sorin Antohi se da la fund un pic, pentru a aparea apoi, fulminant, intr-un program ICR la Berlin, alaturi de un alt turnator al Securitatii, Andrei-Corbea Hoisie (membru al retelei codate de Securitate CAMELEONII), situatie care a ultragiat-o pe viitoarea laureata Nobel pentru literatura, Herta Muller (“ICR: Turnatori la Academia de Vara”), cat si pe alti scriitori germani originari din Romania, ca Richard Wagner (“Turnatorii ne dau lectii”) si Ernest Wichner (“Şeful Casei Literaturii din Berlin ia o poziţie în controversa turnatorilor”). “Crede ICR-ul ca traieste pe o alta planeta unde nu exista conceptele de demnitate personala si de integritate morala in stiinta?“, se intreba, atunci, Herta Muller. Se pare ca da, raspuns valabil si azi, daca avem in vedere ca insasi directoarea Centrului National al Cartii de la ICR, dna Catrinel Plesu, sotia reputatului (si el) eseist Andrei Plesu, a fost informatoare a Securitatii, inca de la 19 ani.
Scandalul Antohi ne-a facut sa mergem inapoi, pe urmele pasilor pe care i-a facut “doctorul” in cariera sa impanata de falsuri. Am aflat astfel, ceea ce avea sa confirme si Herta Muller, ca, pe deasupra fraudei sale nemaivazute, care a compromis lumea stiintifica romaneasca pe intreaga planeta (mai putin pe “Planeta ICR”), Antohi se pretindea autor de studii in reviste invizibile si, mai mult, director al unor institute-fantoma, inventate “din burta”. Pe unul din aceste fire am ajuns si la Wissenschaftskolleg zu Berlin – Institutul pentru Studii Avansate din Berlin, unde, alaturi de Antohi, l-am gasit si pe Horia Roman Patapievici, ca bursier al “Andrew W. Mellon Fellowship”. Un cititor mai ager de ochi ne-a atras atentia asupra conditiei necesare pentru a putea candida la acest tip de bursa, dupa cum figura chiar pe site-ul reputatului, normal, Institut: “Eligible to apply are young researchers from the Czech Republic, Slovakia, Hungary, Poland, Romania, Bulgaria, and the Baltics (Estonia, Latvia, Lithuania) who work in the humanities or social sciences. Candidates should have completed their doctorate.”
Nu era loc de indoiala: “Candidatii trebuie sa aiba doctoratul”. De altfel, asa apareau ambii bursieri, Patapievici si Antohi, pe site-ul Wissenschaftskolleg zu Berlin: cu un PhD in coada, adica cu doctoratul la purtator.
“La Universitatea din Portland, Oregon, [Ghe Buzatu] a prezentat o conferinta, unde a afirmat ca el “nu se ocupa de politica si ca socialismul a invins in tarile din rasaritul Europei, inclusiv in Romania, printr-o greseala, insa cei de fata trebuie sa fie linistiti, caci in curand regimurile comuniste din rasaritul Europei, inclusiv cel de la Bucuresti, se vor prabusi”. Auditoriul, format din americani si reprezentanti ai emigratiei romane, a ramas descumpanit la aceste afirmatii aberante”. – Despre previziunea Prof Gheorghe Buzatu facuta in SUA, in octombrie 1988, intr-un Raport “Strict Secret” al Securitatii din 20.1.1989.
Fostul informator al Securitatii si beneficiar al unor stipendii MAE si ICR Andrei Corbea Hoisie s-a gandit, ca de la turnator la turnator, ca Catrinelei Plesu, fosta informatoare a DIE si actuala directoare ICR, nu ii strica o mentiune “de bine” in “presa culturala”. Si a si facut-o. Ca de la dreptaci la dreptaci, cum sunt – n-asa?, vorba lui Brucan – domnii ICR-isti, turnatorul Hoisie, care a oripilat-o prin prezenta lui intr-un program ICR in Germania pe laureata Nobel Herta Muller (vezi Dosarul de Presa mai jos), s-a gandit ca e bine sa-l invie in “presa culturala” pe ideologul marxist Walter Benjamin, tradus “atat de reusit” de sotia lui Andrei Plesu (alt mare “dreptaci”) cu “Iluminarile” lui. Ce pot sa mai spun? “Traiasca Lupta pentru Pace!”, vorba altui mare dreptaci si “detinut politic” de la Banca de Stat a RSR, tatal celui mai mare dreptaci malahian-cultural al Romaniei, pe care teologul Bogdan Duca (doctor in Stiinte Politice) îl acuza de “lipsă de caracter şi ticăloşie”.
“Dialectica în suspensie”
Andrei Corbea
“N-a sosit încă, oare, în cultura română, „momentul“ pentru Walter Benjamin? În 1990, cînd încercam să găsesc un editor pentru traducerea Dialecticii Iluminismului a lui Horkheimer şi Adorno, reacţia a sunat sentenţios: nu-i încă momentul! Era, din plin, „momentul“ lui Heidegger, care, la drept vorbind, venise, paradoxal pentru diformitatea ideologiei dominante, deja în anii ’80. Marxistul Benjamin, cel din traducerea de pionierat a lui Dieter Fuhrmann a Operei de artă în era reproductibilităţii ei tehnice, apărută în anii ’70 în Secolul 20, n-a impresionat pe atunci aproape pe nimeni, iar transpunerea în româneşte din 2002, pe cît de ambiţioasă, pe atît de reuşită, a Iluminărilor de către Catrinel Pleşu a avut parte nu mai mult decît de o primire politicoasă. (…) ” (Observator cultural, Nr. 353 / 9-15 februarie 2012)
Doi membri GDS – turnatori cu staifsi bursieri ICR
“Antohi este chiar unul dintre cei trei conducători ai evenimentului. La o privire superficială, individul dă dovadă de o carieră academică de poveste, fiind şi implicat social. Ultima oară a predat la Central European University din Budapesta, universitate întemeiată de George Soros. Antohi a fost chiar în boardul instituţiei si al Fundatiei Soros. În toamna lui 2006, cînd mass-media pregăteau demascarea colaborării lui cu Securitatea, el a venit în întîmpinarea denunţării publice printr-o scrisoare deschisă, în care recunoştea povestea turnătorului „Valentin“. În dezbaterea ce a urmat, a ieşit la iveală că filozoful Horia-Roman Patapievici – care pînă în 2005 fusese membru al directoratului CNSAS – ştia deja din 2002 de trecutul ascuns al lui Antohi. Astăzi, Patapievici conduce centrala Institutului Cultural Român din Bucureşti, patronînd astfel întrunirea de la Berlin. La scurt timp după demascarea lui Antohi, s-a dovedit că acesta îşi asuma un titlu de doctor pe care nu-l obţinuse niciodată, în orice caz nu la Universitatea din Iaşi, aşa cum pretindea. În Berlin, Sorin Antohi trebuia să ţină trei prelegeri.
Andrei Corbea-Hoişie, deţinător al Premiului Herder în anul 1998, a fost ultima oară ambasador al României la Viena. Acolo, după retragerea forţată din postul de diplomat, este profesor invitat de romanistică. Individul versatil, care se bucura de un statut special sub Ceauşescu, ceea ce îi permitea efectuarea a numeroase călătorii în străinătate, a fost şi el activ în cadrul Securităţii. Sub pseudonimul de colaborator „Horia“, el a spionat opoziţia intelectuală din Iaşi. Printre cei vizaţi se numără şi proeminentul critic literar şi oponent al regimului, Dan Petrescu, la a cărui discreditare operată de serviciile secrete Corbea-Hoişie a luat parte: s-a încercat defăimarea lui Petrescu, un liberal incomod, drept extremist de dreapta. În aprilie 2007, cînd CNSAS şi-a pronunţat verdictul unanim, care îl numea pe Corbea-Hoişie drept colaborator al poliţiei politice, acesta nu a obiectat în nici un fel. Dovezile erau apăsătoare.”
Scrisoarea Hertei Muller catre Patapievici in cazul Hoisie – Antohi
Dragă Horia Patapievici,
Aşa cum se poate observa din programul Institutului Cultural Român, la Academia de vară a ICR Berlin, care va avea loc în această lună, vor veni Andrei Corbea-Hoişie şi Sorin Antohi. Antohi este chiar „directorul“ acestui colocviu.
E scandalos că România se prezintă în Germania cu aceste persoane, care în timpul dictaturii au colaborat cu serviciile secrete române. În Germania s-a discutat ani de zile în legătură cu problema turnătorilor Stasi, cu consecinţe pe toate planurile: foştii turnători nu pot avea funcţii în universităţi, în presă şi în instituţii culturale.
“O nostalgie onanista anima substratul afectiv al intelectualului roman, caci el impinge corelatul subiectiv al radicalitatii sale pana la ipsatiune.”
“Melopeea fecală întovărăşeşte cu un ton just revelaţia demisiunilor ireparabile. Intelectualii, poltroni şi becisnici, asistă belferi la angoasele străzii.”
“Am descoperit, scriind-o, că rana este o valoare feminină şi că a răni pe cineva înseamnă, simbolic, a-i deschide un uter. Mormintul este un uter, mortul il fecundează.”
“Cu o insistenţă neruşinată, de care ar trebui să se ruşineze bărbaţii şi să se indigneze femeile, corpul dnei Udrea este filmat în gros-plan astfel încât pântecul, coapsele, sânii, degetele de la picioare să iasă, în mod sexual, în evidenţă.”
“Condiţia omului de după Cădere mai poate străluci divin doar în semitonurile litotei.”
“Cenzura transcendenta este o metafora. Si trebuie sa ramina, altfel exista riscul de a cadea in teosofia cea mai rea.”
“Când voi muri, lucrurile se vor întrerupe, atât. Nu voi afla mai mult murind decât am aflat trăind. Ţinta, dacă eşti tu, n-o vei atinge niciodată.”
“Oamenii valizi în România de azi sunt tîmpii, flecarii, estropiaţii, gîngavii şi crapuloşii.”
“Aş dori să dezvolt, în acest articol, cîteva din consecinţele care decurg din ideea că romanitatea ar fi ceva substanţial, o esenţă cu haecceitate proprie, un fel de (altfel spus) sentiment paraguaian al fiinţei”.
“Mai amintesc că, sub specia scelerateţei, un nou tip de om au încercat să forjeze şi împăraţii romani aflaţi sub seducţia ideilor politico-religioase ale „vieţii inimitabile”.”
„Româna este o limbă în care trebuie să încetăm să mai vorbim sau… să o folosim numai pentru înjurături.””
“O limbă înseamnă un fel de a dezmărgini lumea pornind de la aparent o graniţă a ei cum este limba.”
“Sensul apotropaic al conştientizării, atunci l-am descoperit, fără să îl conştientizez.”
Despre romani si Romania:
“Românii nu pot alcătui un popor pentru că valorează cît o turmă: după grămadă, la semnul fierului roşu. Toată istoria, mereu, peste noi a urinat cine a vrut. Cînd i-au lăsat romanii pe daci în forma hibridă strămoşească, ne-au luat în urină slavii: se cheamă că ne-am plămădit din această clisă, daco-romano-slavă, mă rog. Apoi ne-au luat la urinat la gard turcii: era să ne înecăm, aşa temeinic au făcut-o. Demnitatea noastră consta în a ridica mereu gura zvîntată iar ei reîncepeau: ne zvîntam gura la Călugăreni, ne-o umpleau iar la Războieni, şi aşa mai departe, la nesfîrşit. Apoi ne-au luat la urină ruşii, care timp de un secol şi-au încrucişat jetul cu turcii, pe care, în cele din urmă, avînd o băşică a udului mai mare (de, beţiile…) i-au dovedit.”
„Puturoșenia abisală a stătutului suflet românesc… spirocheta românească își urmează cursul pînă la erupția terțiară, subreptice, tropăind vesel într-un trup inconștient, pînă ce mintea va fi în sfîrșit scobită: inima devine piftie, iar creierul un amestec apos”.
„Românii nu pot alcătui un popor fiindcă valorează cât o turmă”… „un popor cu substanța tarată. Oriunde te uiți, vezi fețe patibulare… guri vulgare, trăsături rudimentare”,
“Numai violenţa, numai sîngele mai pot trezi acest popor de grobieni din enorma-i nesimţire. Mă simt personal jignit de prostia băşcălioasă, de acreala invidioasă, de stridenţa de ţoapă a acestei populaţii ignare. […] Privit la raze X, trupul poporului român abia dacă este o umbră: el nu are cheag, radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei: o umbră fără schelet, o inimă ca un cur, fără şira spinării.”
Aici e de facut un UPDATE: Presedintele Traian Basescu s-a dus si la catafalcul poetului cu flori si a transmis si un mesaj oficial de condoleante, ceea ce a declansat furia tovarasilor “intelectuali”. Iata-l:
“Am primit cu tristeţe vestea plecării dintre noi a poetului Adrian Păunescu. Prin întreaga sa activitate literară, poetul Adrian Păunescu rămâne în amintirea celor care l-au apreciat pentru măiestria creaţiei sale, pentru pledoaria sa constantă pentru valorile naţionale şi pentru generozitatea cu care a promovat generaţii de tineri poeţi şi artişti în cadrul cenaclului “Flacăra”. În aceste momente de tristeţe, doresc să transmit familiei, colegilor şi tuturor celor apropiaţi sincere condoleanţe. Dumnezeu să-l odihnească!”
Intr-un spectacol al Cenaclului Flacara, anii 1980, decembrie:
“Anul isi ninge ultima fila
Fii romanilor colinde spun
– Ce doriti voi sa va dea mos Gerila?
– Sa ni-l aduca pe Mos Craciun!”
Basarabia pe Cruce
Se urca Basarabia pe cruce
Si cuie pentru ea se pregatesc
Si primavara jertfe noi aduce
Si plînge iarasi neamul românesc.
Noi n-avem nici un drept la fericire,
Mereu în casa moare cineva
Si n-are tara dreptul sa respire
Si nici pe-acela, simplu, de-a visa.
De-acolo unde s-a sfîrsit pamîntul,
Vin triburi, sa ne ia pamînt si frati
Si-n fata lor abia rostim cuvîntul
Si, prin tacere, suntem vinovati.
Ce cale poate tara sa apuce?
În tragica, neconvertita zi,
Se urca Basarabia pe cruce
Si nu stim învierea cînd va fi
Sunt radical
Sunt radical
mai precis
sunt pentru păstrarea
unui just raport
între minciună şi adevăr,
între eroi şi eroi,
între plus şi minus,
sunt radical,
mai precis,
mi-e silă de demagogia socialistă
mai tare decât de
demagogia burgheză
pentru că o simt
apăsându-mă cu mult mai de aproape. (…)
(1 august 1988)
Calugar
Doamne, fă-mă călugăr
Şi cheamă-mă până la tine
Să-ţi spun adevarul
Despre marele dezastru pământesc. (…)
Intr-o postare cu numeroase reactii si comentarii pe reteaua Facebook, ziaristul George Roncea il acuza pe fostul sef al M.A.E. Baconschy Anatol Teodor de tradare pe baza unor documente secrete ale agentiei private de informatii americane, Stratfor, dezvaluite de Wikileaks prin intermediul gruparii Anonymus. Prezentam mai jos argumentele jurnalistului si informatiile strategice ale Stratfor, in original:
Basarabia, Pactul ruso-german si tradarea de la Bucuresti
de George Roncea
STRATFOR este una dintre cele mai bine documentate agentii private de informatii si analize geopolitice si geostrategice din lume. Este o organizatie fondata si dirijata de “rezervisti” a serviciilor de informatii americane si britanice. S-au lansat in 1999, la debutul razboiului impotriva Iugoslaviei. Toate, absolut toate analizele si “prezicerile” lor s-au confirmat si astfel si-au facut un debut fulminant pe piata. La vremea aceea, am cunoscut, la Belgrad, un lucrator din cadrul organizatiei, cunoscator a vreo sase limbi dintre care doua din Orientul Mijlociu, dotat cu trei cetatenii. Pe fondul consumului de alcool si al bombardamentelor am legat un fel de amicitie care s-a soldat pentru mine cu beneficiul accesului gratuit, pentru vreo cativa ani, la analizele Stratfor, care cam costa. Pe langa accesul free la cateva dintre materiale, accesul la baza documentara este costisitoare si nu si-o permite oricine. Am avut ocazia sa constat in timp acuratetea informatiilor si calitatea analizelor.
Considerata o interfata a CIA, agentia STRATFOR a devenit recent tinta atacurilor informatice ale fantomaticei entitati din spatele Wikileaks. Au fost dezvaluite 5 milioane de emailuri interne ale STRATFOR, comunicatiile dintre analistii si sursele agentiei. Printre acestea cateva ne intereseaza direct pe noi, pe romani.
O comunicare din interiorul agentiei STRATFOR se refera la combinatiunea dintre Germania si Rusia – in beneficiul Rusiei desigur, prin care se incearca fortarea acceptarii de catre Moldova a unui aranjament privind Transnistria. Avem de fapt un segment din mai vechiul Plan Kozak ce urmarea transnitrizarea Moldovei prin introducerea Tiraspolului in ecuatia politica de la Chisinau.
Astfel se relateaza ca in urma intalnirii din 2011, de la conferinta Organizatiei Mondiale a Muncii de la Geneva, dintre cancelarul german Angela Merkel si premierul rus Vladimir Putin, actual presedinte al Rusiei, s-a ajuns la perfectarea unui nou pact de tip Hitler – Stalin, prin care Moscova si-ar spori influenta in Moldova. Kremlinul a cerut Germaniei sa impuna un aranjament prin Leanca si Filat, vizitatori preferentiali ai Berlinului, aranjament ce ar urma sa duca la obtinerea unei reprezentari a Transnistriei de 5-15% in Parlamentul R. Moldova. Acesta combinatiune ar duce la demiterea Guvernului, deoarece transnistrenii s-ar alia cu comunistii lui Voronin, astfel ca asa zisa coalitie pro-europeana de la Chisinau va fi surclasata si comunistii rusofili vor putea sa puna iarasi mana pe Putere la Chisinau, desigur in beneficiul Moscovei…
“Acesta ar insemna ca la Chisinau se va investi un guvern pro-rus”, se spune in analiza interna a STRATFOR, publicata de Wikileaks.
Cel mai grav aspect al analizei insa nu este referirea la aranjamentul ruso-german, ce aduce aminte de perioada 1939, ci definirea transanta a atitudinii tradatoare a autoritatilor de la Bucuresti, carora li se rupe in doua de ce se intampla in Moldova, dupa cum afirma analistii STRATFOR. Si nu ma indoiesc ca au surse bune cei de la STRATFOR. In perioada respectiva ministru de Externe era Teodor Anatol Baconschi.
„Statele Unite nu sunt mulţumite de ceea ce se întâmplă, însă nici nu doresc să se confrunte cu Rusia pentru Moldova în acest moment. Astfel că Statele Unite vor ruga nişte terţi să facă presiuni asupra moldovenilor – în principal lituanienii, polonezii, românii şi britanicii. Românii nu vor fi de mare ajutor, deoarece ei, pur şi simplu, au renunţat să le mai pese de Moldova. Ei ştiu că Statele Unite sunt garantul securităţii lor, astfel că nu le pasă că ruşii sunt aproape de ei câtă vreme îi au pe americani”, este mesajul cutremurator ale Agentiei de informatii Stratfor cu privire la diplomatia de la Bucuresti.
In ce ma priveste am publicat in repetate randuri materiale privind actiunile operative ale Rusiei impreuna cu Germania, in spatiul Basarabiei. Motivul principal pentru care am parasit redactia publicatiei unde lucram ca senior-editor (Curentul – n.n.), pana anul trecut, a fost tocmai interdictia de a mai face referire la Rusia si la activitatile agenturii rusesti infiltrate la varful statului roman, respectiv la cei de teapa odraslei de criminal bolsevic, Vladimir Tismaneanu & comp, o gasca cantonata de multi ani in perimetrul GDS-ului stipendiat de Soros si fondat de Siviu Brucan, vechi agent NKVD. Astazi Romania este condusa de membrii retelei Soros.
Faptul ca ofiterii americani si britanici de informatii/analisti “in rezerva” de la STRATFOR confirma semnalele de alarma strecurate in articolele publicate de mine pe tema Basarabiei si autentifica relevanta actiunilor toxice ale Rusiei si Germaniei nu ma incalzeste cu nimic.
Merita insa sa se stie ca la varful statului roman se afla o ceata de tradatori, in fruntea carora se afla Baconschi la acea vreme, si carora li se datoreaza abandonarea Basarabiei in ghiarele rusnacilor si ale slugilor lor de la Berlin (a nu se uita ca Angela Merkel face parte dintr-o familie care “a ales libertatea” in 1956, fugind din RFG in… RDG-ul sovietic iar fostul cancelar Gerhard Schroeder este actualmente angajat pe statul de plata al lui Putin, la o companie de stat ruseasca, cu un salariu de milioane de euro).
Redau mai jos in intregime materialul de la Wikileaks, respectivul mesajul intern al STRATFOR cu privire la targul ruso-german ce urmareste aruncarea Moldovei in bratele Rusiei, inca odata…
Intr-o postare cu numeroase reactii si comentarii pe reteaua Facebook, ziaristul George Roncea il acuza pe fostul sef al M.A.E. Baconschy Anatol Teodor de tradare pe baza unor documente secrete ale agentiei private de informatii americane, Stratfor, dezvaluite de Wikileaks prin intermediul gruparii Anonymus. Prezentam mai jos argumentele jurnalistului si informatiile strategice ale Stratfor
Partea proasta, pentru Romania, e ca doamna Catrinel Plesu, la fel ca si domnii Plesu, Liiceanu, Patapievici si Tismaneanu, lucreaza si tot lucreaza. Sub acoperirea institutiilor “statului roman”. Dar nu pentru Romania. Omul se cunoaste dupa fapte. Ori oamenii acestia urasc Romania. In ciuda imbarligaturilor celor doi agenti exponentiali ai “societatii civile” cu lumea anglo-saxona (clasice operatiuni sub steag strain), familia Plesu nu lucreaza nici pentru Anglia.
Începând cu Horea, fiecare, mai puţin Avram Iancu, a fost într-o confrerie internaţionalistă, care însă s-au dispensat violent de ei, când aceştia au ridicat interesele poporului lor. Nu e vorba de vreo teorie conspiraţionistă, dar e prea de tot să ai, în decurs de unu-două secole atâţia conducători ucişi!
Cazul Catrinel Plesu, Informatoare DIE – Directoare ICR
Conform Dosarului SIE 89 (157 file) domnisoara Catrinel Lacramioara Petrulian, viitoarea sotie a eseistului Andrei Gabriel Plesu, este recrutata de Directia Generala de Informatii Externe (DGIE/DIE/CIE) la data de 19.09.1968 si “figureaza in dosar in calitate de informator, cu numele conspirativ “MARIA”“, potrivit Notei de Constatare a Directiei de Investigatii a CNSAS cu Nr DI/I/ 1433/ 03.06.2010.
Nota de Constatare a Directiei Juridice a CNSAS, finalizata dupa sase luni, cu Nr DJ/ 679/20.01.2011 atesta, de asemenea: Catrinel Lacramioara Plesu (Petrulian) “a fost recrutata de catre Directia Generala de Informatii Externe in calitate de colaborator, cu numele conspirativ “Maria”, “pentru a fi trimisa cu sarcini operative in Marea Britanie””.
Adeverinta CNSAS Nr DJ 1108 emisa la 23.03/2011, constata: Catrinel Lacramioara Plesu (Petrulian) “a fost recrutata de Directia Generala de Informatii Externe, in perioada in care urma sa-si continue studiile de limba si literatura engleza in Anglia. A avut numele conspirativ “Maria”“.
Adeverinta este transmisa solicitantului verificarii cu nr P 5185/ 09/ 17.11.2009 si apoi publicata pe site-ul CNSAS, intre sute de alte documente care atesta sau infirma colaborarea unor romani cu Securitatea, la data de 20.04.2011. Un sejur de un an si jumatate. Alt amanunt de notat: Cererea de verificare a fost adresata CNSAS de cotidianul “Evenimentul Zilei” sub semnatura ziaristei Mirela Aurica S. Corlatan. Aurica, de un rit confesional strain de Biserica nationala, faimoasa spalatoreasa de presa a informatorilor Securitatii din Grupul pentru Dialog Social si, pe de cealalta parte, autoare a unor executii de presa lamentabile – cum ar fi cea a batranul Bartolomeu Anania sau a unor scriitori gasiti apoi nevinovati de Instanta, ca Petru Romosan -, gaseste de cuvinta sa ingroape cazul Catrinel Plesu precum o pisica excrementele sale: in groapa de nisip a jurnalisticii. In schimb, il intervieveaza linistita pe sotului doamnei in cauza, Andrei Plesu, care isi inclesteaza muschii falcii in “foştii care au adoptat strategia inversă, care au devenit nişte mari, feroci luptători anticomunişti. Pe mine ăştia mă enervează la fel de mult. Adică, după ce ai mâncat căcat până în 1989, brusc, când s-a dat voie la revoltă, tu îţi faci un portret de mare combatant, care nu-i suportă pe primii” (interviu in EvZ: Nota lui Băsescu către Securitate, văzută de Andrei Pleșu). In fapt, ce a facut Aurica Curlateanu? A copiat actiunea Civic Media din 2007, de deconspirare a agentilor serviciilor secrete ale Pactului de la Varsovia si ai politiei politice comuniste, “Voci Curate”, cu scopul de a ingropa cazurile afiliate grupului de interese reprezentat de GDS (neocominternistii) si de a-i santaja sau asasina public pe cei care se opun ocupatiei tarii (nationalistii), fie si fara vreo minima proba palpabila.
Conform documentelor identificate pana la data emiterii Adeverintei in fondul arhivistic al CNSAS, Catrinel Lacramioara Plesu a fost lasata la vatra dupa sase ani, in 1974, la doi ani dupa ce s-a casatorit cu viitorul editorialist al ziarului “Adevarul” Andrei Gabriel Plesu si la doi ani dupa intoarcerea in tara si in ciuda faptului ca ofiterii recrutori si responsabili de caz recomandasera, “calduros”, in doua randuri, incadrarea ei in structurile de informatii, ca ofiter deplin conspirat. Cursurile scolii de spionaj a DIE infiintata de sovietici la Branesti dureaza doi ani. Dar sa nu speculam sau… anticipam. Sa concretizam: Intr-o “Nota de Stadiu privind cazul informatoarei “Maria”, intocmita la 15.08.1972″, in aceeasi perioada in care era tanara informatoare era curtata de Andrei Plesu, se arata ca:
“Din analiza acestui caz, a evolutiei muncii cu el si a randamentului informativ obtinut, se desprind urmatoarele:
– “MARIA” este o tanara inteligenta, bine pregatita, cu sentimente patriotice vizibile. Isi iubeste familia. Ea a acceptat colaborarea cu organele noastre si a raspuns unor sarcini trasate;
– Susnumita, prin pregatirea ce o are va putea ocupa posturi in tara sau strainatate, care sa-i dea posibilitatea sa indeplineasca sarcini informative;”
Doua puncte mai jos, se revine cu propunerea:
” – Se va stabili intentia de incadrare in munca a “Mariei” dupa terminarea pregatirii universitare. In functie de optiunea ei, de posibilitatile familiei, i se recomanda o institutie de profil extern, spre a-i da posibilitatea sa lucreze in exterior.” (fila 154-156)
Nota la Nota de Stadiu in cazul informatoarei “Maria” este semnata de lt col N. Negulescu de la UM 0920. UM 0920 este indicativul pentru DIE – Divizia Spionaj Politico-Economic pentru America şi restul lumii. Dl lt col Negulescu, dupa ce critica “masurile superficiale” cu care s-a lucrat cu informatoarea noastra subliniaza totusi in Nota sa ca “avand in vedere ca “Maria” este un element de perspectiva” se mai preteaza niste masuri. Superiorul lt colonelului Negulescu insemneaza documentul pe margine, la 22.08.1972 cu aprobarea: “Da. Contactarea sa fie facuta de tov. Negulescu. Dupa primul contact, la mine cu propuneri”.
Dupa doi ani de la aceste note, propuneri si aprobari asupra perspectivelor minunate ale de-acum doamnei Catrinel Plesu – perioada in care nu mai apare la Dosar absolut nici o comunicare cu informatoarea “Maria” -, la data de 15.03.1974 (sau 16.03, Nota CNSAS prezinta doua date) se ia “hotararea de deschidere-inchidere” a Dosarului. Si totusi, unde au disparut propunerile tovarasului Negulescu catre superiorul sau, propuneri ce trebuiau inaintate “dupa primul contact”?Dar Rapoartele despre cum a raspuns informatoarea “Maria” cu succes “sarcinilor trasate”? Mister.
De altfel, in acelasi registru misterios se incadreaza si Nota la Nota de Stadiu semnata de tov Negulescu. Dupa ce in anii precedenti se stipulase pana si faptul ca informatoarea “Maria” poate sa primeasca si cerneala simpatica pentru notele sale informative din Marea Britanie, acum, dintr-o data, tov Negulescu constata dupa patru ani ca, “din studiul dosarului”, “nu rezulta sa fi dat materiale scrise (de fapt nici angajament nu are)”. Afirmatia acesta este contrazisa insa de Rapoartele anterioare, dupa cum vom demonstra mai jos. Parca ar lucra la CNSAS dl lt colonel ComeDIE! 🙂 Dincolo de gluma, este cunoscut faptul ca ofiterul recrutor nu dadea la analiza tot dosarul de caz si, conform deontologiei profesionale, intotdeauna incerca sa-si protejeze retelele si sursele. Acesta este de altfel si unul dintre motivele pentru care s-au ars dosare intregi, aflate in lucru, in decembrie 1989. Cand ii vezi la televizor pe toti spionii sovietici pe care ii urmareai, ce faci? Pai, dupa ce le copiezi frumos dosarele, pe film, le pui pe foc, ca sa-ti protejezi si pielea si sursele. Asa si cu doamna Catrinel Plesu si legendarea ei. Caci altfel, din Notele anterioare, se desprinde talentul acesteia deschizator de mari perspective in domeniu:
“Fiind receptiva la sfaturile mele, am abordat in discutie necesitatea unei legaturi permanente intre noi si ea pentru a ne comunica unele constatari. “Maria” a fost de acord” – Raport referitor la felul in care a decurs recrutarea informatoarei “Maria”, intocmit la 27.09.1968 de lt. maj. Buluncea Tiberiu, DGIE, Serv. 12
“In urma angajamentelor aditionale, “Maria” mi-a promis ca nu va divulga secretul acestei legaturi, gasind singura si legendarea venirii la Pasapoarte” – idem
“A doua zi (vineri, 20.09.1968) (…) am instruit- cu sarcinile ce va trebui sa le indeplineasca in perioda sederii in Anglia.” – idem
“A treia zi (25.09.1968) s-au continuat discutiile referitor la tinerea legaturii, in care scop i s-a dat adresa /…/ pe care sa-mi scrie scrisori banale. La trei luni odata sa ma instiinteze de situatia in care se gaseste si de cate ori este necesar sa comunice ceva important sa sublinieze cu doua linii, la adresa, cuvantul RUMANIA.” – idem
“S-a stabilit ca in cazul in care nu pot veni imediat si va veni cineva din partea mea care-i va da parola “Complimente de la tov. Roman”, va discuta deschis cu persoana respectiva. Totodata, i-am recomandat sa-si faca unele relatii si la ambasada noastra din Londra care pot sa-i fie de ajutor in unele situatii. “Maria” a fost de acord. (…) In cazul cand “Maria” va cere centralei convorbire urgenta si ofiterul de legatura din centrala nu va putea pleca in Anglia, mr Pirosca ii va da parola. De asemenea, a ramas si posibilitatea contactarii ei de catre un alt ofiter in de la rezidenta sau din centrala. Am discutat cu “Maria” ca de cate ori va veni in tara, sa ma cheme la telefon /…/, numar pe care nu-l va nota. Cu aceasta ocazie va face note cu persoanele cunoscute si caracterizarea lor pentru a primi instructiuni concrete ce va avea de facut pe viitor”. – idem (fila 13-14)
Apoi, in Raportul cu propunerea de instruire si trimitere temporara in Anglia cu sarcini informative a informatoarei “Maria”, intocmit la 30.09.1968, dactilo, completat si semnat olograf de lt. col. Goicea Andrei, sef serviciu, mr Badea Nicolae, sef birou, DGIE, Serv 1, Biroul 2, se stipuleaza:
“In urma propunerii trimiterii la studii in Anglia a lui “Maria”, pe o perioada de 3 ani, conform aprobarii, a fost recurtata in luna septembrie 1968. Intrucat “Maria” poseda unele calitati care pot fi folosite cu succes in munca de colaborator si si-a exprimat adeziunea de a spijini organele Securitatii Statului, aratand loialitate fata de noi si luandu-si angajamentul de a pastra secretul legaturii noastre, propunem sa se aprobe trimiterea temporara cu sarcini informative in Anglia a lui “Maria” si instruirea ei conform urmatorului plan” – urmeaza Planul in cele mai mici detalii, de la contactul cu ofiterul de legatura la sarcinile contrainformative si sistemul de legatura, parola, etc si ce va urma in 1969. Respectiv:
” Cu ocazia venirii sale in vacanta – 1969 – va fi pregatita cu transmiterea secreta a informatiilor pe care le are prin scrisori, In acest mod va primi si instructiunile din partea noastra.” – idem
Pai, tov Negulescu, chiar nimic sa nu fi ramas dupa toata munca informativa si contrainformativa a maiorilor si coloneilor din subordine cu “agentul de influenta” “Maria”- dupa cum apare numita intr-un Raport din 16.09.1970 si apoi intr-unul din 1972? Si, mai tranteste tov Negulescu la plezneala (cel putin conform documentatiei oferite de CNSAS): “Parintii nici cel putin in evidente nu au fost verificati” (?!). Mai ca-ti vine sa-i trantesti una golaneste amatorului care a injghebat acest document! Adica o fiica de academician, la patru ani de la recrutare, nici macar nu se stia a cui e. Da-o-n originea CNSAS-ul de treaba!… 🙂
Stilul securistic de auto-acoperire si “legendare” pare insa sa fi suferit o bresa in Raportul citat mai sus. Recititi fraza: “In urma propunerii trimiterii la studii in Anglia a lui “Maria”, pe o perioada de 3 ani, conform aprobarii“. Carevasazica, propunerea trimiterii si aprobarea acesteia au venit cam din acelasi loc in care se facea recrutarea, nu-i asa? Supozitia este intarita de insemnarea marginala a colonelului Goicea, de pe Raportul in cauza:
“De ce sa nu-i dam de acum cerneala simpatica spre a ne putea comunica problemele pe care le are? Apoi sarcinile pe care noi i le dam nu sunt suficient de clare si concise, ele trebuind sa fie aprofundate si dezvoltate. Altfel cum isi are rost trimiterea?”
“Altfel cum isi are rost trimiterea?” – sublinerea mea.
Acum ati inteles de ce nu s-au gasit Notele ei scrise, nici de catre tov Negulescu si nici de CNSAS? Au fost scrise cu cerneala simpatica! 🙂
Recrutarea Catrinelei l-a costat pe ofiterul de Securitate 29 (doazeci si noua) de lei, pe care i-a solicitat spre decontare printr-un Raport aprobat la 26.10.1968.
In Dosarul SIE 89 urmeaza apoi mai multe Rapoarte si Note pe care le prezentam, in facsimil, mai jos, integral. E vorba de jalnice turnatorii ale Catrinelei despre colegi si colege din “GALATI” si “CORABIA” – numele de cod pentru Londra si Marea Britanie – dar si despre vizitarea ofiterului de legatura in “GALATI”, Raport la care unul dintre superiorii din DIE noteaza: “Tov Constantinescu, sa discutam inainte de plecarea lui /…/” – alte Note, cea de la discutie si Raportul de la intoarcerea ofiterului, disparute de la Dosar. E bine ca nu lipseste Raportul cu decontarea celor 29 de lei pentru instructaj… Dar chitantuse semnate olograf pentru lirisoarele si silingii de buzunar ai tinerei recrute – conform procedurilor standard – unde-or fi disparut oare, si ele?
Cei sase ani trecura precum bate vantul azi in Dosarului Catrinelei Plesu. Sa zicem ca Cazul s-a inchis in 1974. Apoi, intre 1985 si 1986, Catrinel Plesu mai primeste si numele de cod “PANAIT”, ca urmarita si candidata la recrutare alaturi de sotul ei, Andrei Plesu, “pe linia obiectivului “Europa Libera”” respectiv “in vederea unei eventuale recrutari” (corect: re-recrutari, cel putin intr-un caz!). Conform documentelor Securitatii si acest Dosar se inchide la 18.10.1986.
Un alt Dosar interesant este cel legat de Meditatia Transcedentala – un fel de GDS ante factum cu iz de secta scientologica -, in care “Maria” “Panait” primeste un nou nume de cod, mai interesant decat primele: “LENA“. Inventivitatea si originalitatea ofiterilor de securitate in privinta numelor conspirative ar merita, fara indoiala, un studiu aprofundat. In general, acestea contin initiale din numele real, releva trasaturi fizice sau de caracter dar sintetizeaza si legaturi mentale necesare pentru ofiterul de caz si dosarul de grup cercetat sau al retelei din care face parte. Cam ce ar putea rezona, oare, pentru “LENA”? Sau, ca sa mai dam un exemplu: cam ce v-ar evoca numele “LULU” pentru un om de o statura intelectuala atat de profunda ca dl Gabriel Liiceanu?
“Lena” asadar, devine si mai interesanta pentru ca primeste, din nou, o noua pregatire contrainformativa, pentru a pleca, din nou, tot in Anglia, cu mentiunea ofiterului ca “la intoarcerea din strainatate va fi contactata din nou”. Alt document care lipseste, insa, de la Dosar. Dar stiati? In plin scandal al Meditatiei Transcedentale, cu un sot care ii dadea lamuriri ofiterului de Securitate Vasile Malureanu, acum general, (oare unde s-or fi ratacit “lamuririle”?; sau sunt scrise tot cu cerneala simpatica?) si ii adresa memorii de iertaciune in lant tovarasului secreter general al PCR Nicolae Ceausescu, intre doua burse Humbold in RFG, Catrinel Plesu, cercetatoare la Institutul de Teorie si Istorie Literara “George Calinescu”, primeste o pregatire contrainformativa, la data de 23.06.1980, pentru ca aceasta urma sa participe la “un seminar de literatura la Cambridge”. Nota unui alt ofiter, colonelul Gavrila Valean, sef Serviciu, Dir 3, Serv 6, data peste doi ani, la 29.12.1982, solicita: “Recontactati-o si completati datele de studiu, stabiliti daca vrea sa accepte o relatie cu noi si sa vorbeasca despre legatura ei cu englezii”. Iarasi o formulare simpatica in clasicul stil securistic. Daca pleaca, deci, cu avizul Securitatii, la Cambridge, in plin scandal al Meditiatiei Transcedentale, lasat cu arestari si condamnari, si e deja la al doilea sejur cunoscut si la al treilea nume de cod, si se mai si intoarce, in plin odios regim comunist, cam ce asteptari poate avea un ofiter de la contraspionaj cand UM 0544 e cu doua trepte mai sus in Organigrama DSS?
In mod la fel de normal, si datele, notele si rapoartele despre aceasta “recontactare” lipsesc de la Dosar…
Sa recapitulam si sa conchidem: In martie 2000, in pofida Legii CNSAS care prevedea ca actuali sau fosti membri de partid nu pot face parte din Colegiul CNSAS, “societatea civila” il impune pe Andrei Plesu, membru PCR de la 19 ani, organizator de grupa de Partid si secretar UTC (ca si Mircea Dinescu). Dupa numai un an, in 2001, actuala directoare a ICR Viena, Carmen Bendovschi, ii ia un interviu actualei directoare ICR Catrinel Plesu, pentru o carte publicata de revista dlui Sorin Ovidiu Vintu, Academia Catavencu, cu titlul “Aceste sotii care ne guverneaza” (un volum de interviuri cu nevestele unor politicieni si demnitari publici considerat de Ion Cristoiu drept “plictisitor de moarte“). Intrebata despre Dosarul sau de la Securitate, Catrinel Plesu afirma:
“Am gasit un dosar din anul plecarii in Anglia, din ’68… Iti dai seama ce minciuna a fost asta cu „anii de deschidere“?! Ma urmareau in troleibuz, cind ma duceam la prietene de-ale mamei si le lasam bilete in usa: „draga tanti Gina, imi pare rau ca nu te-am gasit, te mai caut poimiine…“! M-a apucat o furie teribila, o liota de oameni platiti pentru ce?! Am mai vazut ceva care m-a indispus teribil si de-aia iti spun ca este utila, utila istoria dosarelor, nu pentru a plati polite sau pentru a umili oameni, dar iti explica cum functioneaza un sistem. Poate ca copiii nostri sau copiii lor vor dori sa stie cum functiona acest sistem… Din dosar lipsesc anii ’82-’83, dar „PANAIT“ (numele meu de cod) reincepe a fi urmarit in 1986…”. “– Oroare?”, revine actuala directoare ICR – Viena. “– Da, o mizerie de viata! Lucrurile astea trebuie sa apara, ca document.”.
Doamna Catrinel Plesu, desi avea ocazia de a isi spala pacatele ca si Alecu Paleologu, macar dupa un deceniu de la “revolutie”, minte si ascunde celalalte doua nume conspirative avute, “MARIA” si “LENA”. Sotul ei, membru al Colegiului CNSAS, ii obtine Dosarul imediat si, posibil, il cosmetizeaza. Vezi Invazia de stafii. Cum se falsifica biografii la CNSAS prin furt calificat. Istorie si frauda. Preambul final la Afacerea Catrinel Plesu – Informatoare DIE, acoperita XYE, directoare ICR. DOCUMENTE. Mai mult, Andrei Plesu incalca, cu efecte penale, Legea CNSAS care prevedea deconspirarea colaboratorilor politiei politice comuniste. Doamna Catrinel Plesu ocupa la momentul respectiv o functie in administratia de stat, la Fundatia Culturala Romana (actualul ICR). Anterior, in timp ce Andrei Plesu fonda GDS, Catrinel Plesu primea sinecuri in ONG-ul international care finanta GDS-ul, Fundatia Sörös (ambele organisme “neguvernamentale” erau conduse la vremea aceea de acelasi presedinte: sociologul Alin Teodorescu, el insusi posesor al mai multor dosare la Securitate, de urmarit al UM 0110 si cantautor la UM 0610). Catrinel Plesu a functionat in biroul din Bucuresti al Fundatiei Sörös, intre 1990-1993, iar in anii 1994-1995 a promovat in Consiliul Fundatiei. Apoi, in 1996, in Adunarea Generala a Fundatiei. In 1998 o regasim in Consiliul National al Fundatiei Sörös (Vezi Goana dupa gologani -Disidenta in cultura, intre mit si adevar – un serial de Mihai Pelin). Ulterior, Catrinel Plesu primeste postul de director cu relatiile internationale ale Fundatiei Culturale Romane, aflata sub patronajul presedintelui Ion Iliescu si stipendierea Ministerului Culturii si al Ministerului Afacerilor Externe al Romaniei. Aceeasi Fundatie de stat finanta total revista “Dilema” al carei “director-fondator” era sotul “MARIEI”, aka “TULCEANUL”. Conform Legii CNSAS, investigatorii CNSAS care au manipulat Dosarul Catrinel Plesu aveau obligatia sa introduca actiune asupra ei atunci, in 2001, si nu dupa 10 ani. Acoperirea unui caz se pedepseste conform Legii, cu inchisoare si amenda penala.
Bun, peste un deceniu de cand Catrinel Plesu a intrat in posesia dosarelor sale, CNSAS a hotarat ca nu exista probe care sa o duca pe actuala directoare ICR in instanta (spre deosebire de poetul Petru Romosan: o zi de mimare a colaborarii – verdict de “politie politica” vs 2190 de zile pe munca informativa conspirata pe teren, in mediu extern si intern – verdict de “necolaborare”). Dar vinovatia morala? Grobianismului sotului care da lectii de morala din varful “cacatului”, ca sa citam din filosofia sa?
Nu stim daca Catrinel Plesu a fost re-re-recrutata dar, urmarindu-i traseul carierei de la data recrutarii si introducerii in retea, in urma cu 44 de ani, nu putem sa nu observam ca recomandarile primilor ofiteri de Securitate care s-au ocupat de ea au fost respectate: “- Susnumita, prin pregatirea ce o are va putea ocupa posturi in tara sau strainatate, care sa-i dea posibilitatea sa indeplineasca sarcini informative;” si “- i se recomanda o institutie de profil extern, spre a-i da posibilitatea sa lucreze in exterior.”
In prezent, Catrinel Plesu, alias “MARIA” si “LENA”, lucreaza tot “pe profil extern” (fara a-si prezenta CV-ul amanuntit pe niciunde), intr-o institutie de stat, cu prerogative “in tara si strainatate”, ca director al Centrului National de Carte al Institutului Cultural Roman (CNC al ICR), institut condus de un alt “pui de cominternist” – vorba lui Fanus Neagu si Dinu Sararu -, Horia Roman Patapievici, care se pretinde si el un “condamnator” al comunismului, alaturi de secretarul general al IICCMER, tovarasul Vladimir Tismaneanu. In ciuda palmelor morale si intelectuale primite din partea laureatei premiului Nobel pentru literatura, scriitoarea Herta Muller, ICR si Patapievici continua sa promoveze pe banda colaboratori deghizati ai Securitatii cu inclinatii de deservire a unor servicii anti-romanesti: Hoisie, Antohi, Berindei, Plesu. Iar doamna Catrinel Plesu munceste. Sa nu o deranjam. Ii publica, anual si in toate limbile pamantului, pe sublocotenentul de Securitate Mircea Cartarescu, pe “sursa DIE” Gabriela Adamesteanu si… chiar pe sotul ei, cu o cartulie publicata prima oara in 1980, “Pitoresc si melancolie”. Probabil in amintirea vremurilor de odinioara, pe cand faceau turul lumii occidentale (fara a lipsi si vizitele in URSS!), in calitate de disidenti “deplin conspirati”.
Partea proasta, pentru Romania, e ca doamna Catrinel Plesu, la fel ca si domnii Plesu, Liiceanu, Patapievici si Tismaneanu, lucreaza si tot lucreaza. Sub acoperirea institutiilor “statului roman”. Dar nu pentru Romania. Omul se cunoaste dupa fapte. Ori oamenii acestia urasc Romania. In ciuda imbarligaturilor celor doi agenti exponentiali ai “societatii civile” cu lumea anglo-saxona (clasice operatiuni sub steag strain), familia Plesu nu lucreaza nici pentru Anglia. Coroana Marii Britanii nu poate sa-si bata joc de poporul roman, un popor stravechi a carui vatra se constituie in leaganul civilizatiei europene, asa cum au facut-o, in repetate randuri, Plesu, Patapievici si Liiceanu. Majestatea Sa, Regina Marii Britanii, nu poate permite terfelirea cu scop de distrugere totala a unui simbol national ca Mihai Eminescu, insusi chintesenta romanismului si romanitatii, “Romanul Absolut”. (Dimpotriva, iata: un agent hipercunoscut al Coroanei il omagiaza an de an). Numai un popor barbar, condus de scelerati, care timp de sute de de ani a atentat – conform Testamentului lui Petru cel Mare si directivelor NKVD concepute de satrapul bolsevic Lavrenti Beria – la esenta sufletului si credintei romanesti si la pozitia geopolitica a statului binecuvantat de la Gurile Dunarii si Marea Neagra, se poate bucura la distrugerea tuturor efigiilor nationale ale Romaniei. Raspunsul la intrebarea Cui bono? in cazul acestei gasti otravitoare de agenti anti-Romania e simplu. Mai complicat e de raspuns la intrebarea De ce sunt lasati?!
Nota autorului: Acest articol se vrea a fi un Omagiu adus Marelui Carmaci Onorific al CC al GDS, Iosif Visarionovici Stalin, de ziua comemorarii mortii lui. Sau poate se supara trotkistii lui Tismaneanu? 🙂 🙂 🙂
“Documentul este semnat cu semnătura olografă a lui Aristide Ionescu iar în colţul din dreapta sus are ştampila oficială a penitenciarului Gherla cu semnătura directorului închisorii Tiberiu Lazăr. Argumentul suprem prin care autorul articolului din „Caţavencu” susţine falsitatea documentului este oferit de chiar fostul deţinut politic Aristide Ionescu, care, solicitând CNSAS accesul la documentul în cauză, a constatat că acesta nu exista în arhivă!
Şi totuşi… documentul incriminat a fost cercetat, în baza actelor de acreditare, de subsemnata, în toamna anului 2007[1], la arhiva Popeşti-Leordeni, alături de un volum mare de documente (fondurile penale menţionate anterior) privind grupul de rezistenţă din munţii Arnotei, în cadrul temei de cercetare a I.N.S.T. şi a planului aprobat de Consiliul Ştiinţific al Institutului pe 2007.
Acest document, împreună cu alte sute, în baza cererii adresată către CNSAS, au fost cercetate, xerocopiate şi legalizate cu ştampila roşie a CNSAS, de la arhiva Popeşti Leordeni, având menţionată şi data xerocopierii, 9 octombrie 2007[2].
Suntem obligaţi să recunoaştem că ne aflăm în faţa unei modalităţi de fraudare a cercetării în domeniul istoriei. Nu ne putem îndoi de clasicitatea acestei metode: acţionarea asupra fondului arhivistic prin sustragerea de documente, având ca scop fie şi „cosmetizarea” unor biografii.
I.N.S.T. a fost victima acestui tip de distorsiune a evenimentului istoric prin dispariţia din arhiva CNSAS a unui document: ACNSAS, Fond Penal, dosar nr. 145, vol. I, fila 253. După ce acesta a fost cercetat legal, copiat legal şi publicat, CNSAS a recunoscut copia documentului eliberat de arhivele de la Popeşti-Leordeni, cu ştampila oficială roşie, aflat în mod legal în posesia I.N.S.T. şi l-a reinserat în arhiva de unde fusese sustras în chip misterios[3]. Considerăm că numai cei care au fost interesaţi direct au putut realiza un furt calificat, care avea ca scop eliminarea acestei declaraţii realizată din situaţia de încarcerat.”
Extras din articolul Istorie şi fraudă – Noi mărturii despre mişcarea de rezistenţă din Oltenia – Arhivele Totalitarismului, publicatie editata de Institutul National pentru Studiul Totalitarismului aflat sub egida Academiei Romane
[1] Documentul original care a dispărut din fondul arhivistic al CNSAS (ACNSAS, Fond Penal, dosar nr. 145, vol I, f. 253) a fost cercetat împreună cu alte documente din acelaşi fond în luna septembrie a anului 2007, după cum rezultă din consemnările registrelor arhivei de la Popeşti-Leordeni.
[2] După cum se poate observa data în interiorul ştampilei oficiale a CNSAS.
[3] Corespondenţa dintre I.N.S.T. şi CNSAS, prin care aceasta din urmă confirmă reintroducerea documentului distrus în fondul arhivistic, conform avizului de securitate al instituţiei (vezi anexa 2).
Nota mea, VR: Toate acestea s-au petrecut pe vremea cand Constantin “Ticu” Dumitrescu, unul din intimii lui Virgil Magureanu, preluase stafeta de tartor la “fabrica de biografii” de la PCR-istul Andrei Plesu si ucenicul sau, UTC-istul HR Patapievici
trimisa de dl Bata Marianov, fost coleg de facultate şi de an al d-lui Andrei Pleşu
(Facultatea de Arte Plastice “Nicolae Grigorescu” din Bucureşti, anii 1966-1971)
Către Sorin Ilieşiu, membru (exclus) al Grupului pentru Dialog Social,
Frankfurt pe Main, 8 februarie 2012
Marea păcăleală
“Intr-adevăr, s-au înregistrat până acum foarte multe, chiar prea multe acte de indisciplină în institutul nostru şi aşa ceva a fost posibil numai pentru faptul că pregătirea noastră ideologică a avut mari deficienţe… Dar aşa ceva nu se va mai repeta în viitor!” – Andrei Plesu
Dragă Sorine, am aflat despre recentele tale luări de poziţie în legătură cu situaţia din România, în incitante emisiuni la televiziune. Le-am aflat prin internet şi alte medii electronice, dar şi din relatările prietenilor din ţară şi exil. Era vorba (cum ar putea fi altfel?) despre personaje controversate ale perioadei postdecembriste, implicate în evenimentele recente. Am tras concluzia că situaţia se clatină rău de tot şi că, în sfârşit, românii nu se vor mai lăsa multă vreme “aburiţi”… (…)
Cu toate reticienţele pe care le-am păstrat în faţa tinereţii oportuniste a lui Andrei Pleşu (atributul de oportunist e cel mai blând), totuşi m-am bucurat pentru evoluţia sa ulterioară. O apreciam ca fiind o schimbare pozitivă şi destul de “iluminată”. În decursul acestor 22 de ani de “tranziţie” în care, de fapt, nici nu ne-am mai văzut, am vorbit de câteva ori la telefon, scriindu-i şi câteva scrisori– la care, bine înţeles nici nu mi-a răspuns. Sentimentele mele faţă de el, cu toate bunele mele intenţii, au fluctuat incert. Spre deosebire de tine, eu nu i-am cerut nici un fel de “socoteală” asupra biografiei sale; deci, nici nu a trebuit să-mi răspundă atăt de sever cum a făcut-o cu tine: “N-am a-ţi da socoteală…!” De fapt, într-un fel, omul are dreptate: el crede că evoluţia lui a fost una dreaptă şi luminoasă, din moment ce toată lumea îl laudă (sau l-a lăudat, până nu de mult). În acest caz, are dreptul să se mire de ce vin unii să-l tragă de mâneca cu fel de fel de întrebări: “Ce treabă are “x” sau “y” să se amestece în biografia mea?”, îşi va spune dumnealui. Numai că situaţia se poate schimba total în cazul în care cel în cauză s-a expus public aşa de intens cum a făcut-o el. Dacă cineva îşi arogă hedonic şi fără reticienţe postura de creator de opinie şi pe cea de purtător de cuvânt al conştiinţei neamului, se poate aştepta şi la faptul ca cineva, cândva, să-l întrebe de una sau de alta… (…)
În ce mă priveşte, până acum, n-am spus mare lucru împotriva lui — de fapt, aproape nimic (cu excepţia acelei scrisori în legătură cu bombardarea Serbiei, cînd el era ministru de externe). (…)
Faţa lumii se schimbă puternic, nici cea a României nu poate rămâne la fel. A apărut, chiar în viaţa publică, o generaţie tânără, decomplexată faţă de trecut, informată şi, de ce să nu recunoaştem, cam disperată. Pentru aceştia, “piruetele biografice” întortochiate şi contradictorii a lui Andrei Pleşu (şi ale altora ca el), foarte iscusit împachetate într-un fals martiriu de ex-disidenţi, începe să nu mai fie o garanţie morală. În orice caz, nu una care să mai justifice imbatabilele poziţii pe care şi le-au monopolizat neruşinat. De douăzeci şi ceva de ani asta fac: s-au aşezat boiereşte pe sfântul tron cultural şi nu mai lasă pe nimeni să se apropie de sanctuar. Cenzurează şi admonestează la fel de drastic cum se făcea şi pe vremea “odiosului”. Aşa stând lucrurile, mă gândesc că aceşti copii or avea tot dreptul să le tragă picioare în fund celor care au contribuit substanţial la aducerea ţării la sapă de lemn.
Nu de mult am terminat de citit cartea lui Adrian Marino – “Viaţa unui om singur”. …Ce să-ţi mai spun? Mi-au dispărut şi ultimele şovăieli vizavi de marea majoritatea “disidenţilor” români din vremea “iepocii de aur”, o băşcălie fără pereche. Dacă ne vom lamenta şi întreba mereu, de ce nu avem o societate civilă demnă şi responsabilă, fără a găsi răspunsul potrivit, vom continua să orbecăim prin conurile de umbră ale istoriei pe care ne-o vor dicta alţii. Nu vom înţelege nici de-acum înainte mare lucru dacă nu vom porni cu analiza de la acea băşcălioasă înclinaţie de vituperare. Teatrul absurdului nu se putea naşte decât în România!
Dă-mi voie să-ţi povestesc doar două episoade – poate de mult uitate de alţii – din trecutul “de generaţie”, al meu şi al “ayatolahului” sufletesc al românilor: eram, cred, prin anul 5 la Institutul de artă “N. Grigorescu”, eu student la sculptură, iar Andrei Pleşu la Istoria şi teoria artei. Era, nu cu mult, poate doar un an după Mişcările studenţeşti din 1968. Dictaturii lui Ceauşescu i se făcuse frică ca nu cumva, chiar tardiv, scânteile de la Paris şi alte locuri fierbinţi, să ajungă şi la noi. Atunci, preventiv, s-a mărit presiunea asupra noastră: diverse prelucrări ideologice, măsuri drastice pentru orice abatere, exmatriculări etc.
April 20th, 2012 
VR 
DOCUMENTE DIN ARHIVA CORNELIU ZELEA CODREANU
Posted in 
Tags: 
