Asa am fost extras din Piata Universitatii pe 14 iunie 1990. Posibil sa fiu chiar eu si colegii din Arhitectura in aceasta masina
La rugămintea Asociaţiei Victimelor Mineriadelor din România (AVMR) întrerup serialul cu extrase largi din Rechizitoriul Mineriadei. O lucrare a Asociaţiei, aflată în faza de redactare finală, va cuprinde o sinteză a acestui Rechizitoriu epocal. Voi reveni aşadar cu prezentarea cărţii de marturii şi documente, unele cu totul inedite, a Asociaţiei. Până atunci, redau din cele circa 20 de intrări cu numele meu din materialul redactat de procurorii militari un fragment care mi-a adus aminte de cum am trecut prin marea de mineri cu o Dacie a MAI sau SRI (foto). Voi reveni totuşi cu unele capitole din Rechizitoriu care mi se par mai interesante şi sunt mai puţin cunoscute publicului.
“(…) Din declaraţia persoanei vătămate Roncea Victor – Alexandru rezultă că în ziua de 13.06.1990 în jurul orei 10:30 în timp ce acesta se afla în incinta Institutului de Arhitectură “Ion Mincu” Bucureşti a văzut că “muncitorii” I.M.G.B. au spart geamurile Institutului şi au bătut mai multe persoane. A văzut că au fost aruncate sticle incendiare şi că o dubă de culoare albastră a fost răsturnată şi incendiată şi că au existat atacuri între manifestanţii din Piaţa Universităţii şi poliţişti. Ulterior, deplasându-se către Universitate s-a întâlnit cu numiţii Ţarălungă Sebastian, Tina M. Leto, Felix Goldstein, Cristi Ciubotaru, Pascal Ilie Virgil, Titi Calistru, Mihai Popescu Stoeneşti şi alţii.
În zona Poliţiei Capitalei s-a întâlnit şi cu Andrei Rochian – ofiţer de marină în Marina Comercială. A văzut cum clădirea dinspre Ministerul de Interne şi din spatele I.G.P.-ului ardea. În timp ce se afla la intrarea din stânga a Ministrului de Interne a auzit un foc de armă din interior care a ucis o persoană ce se afla la o distanţă de 10 m de el. Acesta declară că glonţul a intrat în ochiul persoanei şi a ieşit prin ceafă. S-a întâlnit cu numitul Eugen Popescu care filma pe o stradă paralelă cu râul Dâmboviţa. La Universitate s-a întâlnit cu numiţii Marian Munteanu, Mihai Gheorghiu, Eugen Popescu, Alexandru Baboş, Bogdan Petrescu, fratele său şi alţi prieteni. Acesta declară că a mai văzut o persoană împuşcată în cap în faţa blocului Romarta şi o alta împuşcată în picior.
În data de 14.06.1990, în jurul orei 05:00 în timp ce se afla în ultima cameră a turnului Institutului de Arhitectură Ion Mincu împreună cu Alexandru Baboş, Bogdan Petrescu, Roncea George, Sebastian Ţarălungă, Adrian Tudor, Sârbu Ştefan, Sârbu Alexia Adela, Bereczky Nagy Dorottya, Anghel Silvana, Mihai Frunzetti, Adrian Alexandru şi o studentă din anul I la Arhitectură au fost agresaţi fizic cu răngi metalice şi bâte de către mineri. Ulterior, el împreună cu Adrian Tudor şi două studente din anul I au fost transportaţi de un miner şi un şofer cu o maşină la sediul Guvernului. Aici i-au fost confiscate mai multe bunuri personale, aparatul foto etc.
Împreună cu alte 43 de persoane a fost transportat la U.M. 0575 Măgurele. (…)”
Se mai poate scrie ceva nou despre Mineriada din 13 – 15 iunie 1990? O-ho! Şi încă cum! Este suficient să te apuci să studiezi puţin Dosarul Mineriadei – de care a fost deposedat recent magistratul militar Ion Vasilache, printr-o pensionare cam forţată şi cel puţin ciudată -, pentru a descoperi noi şi noi informaţii, care conturează ipoteze cu ramificaţii din ce în ce mai apropiate de… Moscova. De ce n-au intrat până acum jurnaliştii patriei între zecile de mii de file ale Dosarului Mineriadei? Habar n-am! Comoditate? Habarnageală? Deprofesionalizare? Cel mai probabil toate la un loc. Eu unul am avut ocazia sa stau pe Dosar, chiar şi la propriu, în mai multe rânduri: când am adus împreună cu Liga Studenţilor zeci de declaraţii şi mărturii; apoi pe vremea când Dan Voinea îl fuşerea; cu ocazia audierilor şi declaraţiilor repetate de-a lungul anilor; pe holurile instanţei cât şi, mai recent, pentru a-mi satisface nevoia de a aprofunda aspecte pe care le cunoşteam, din stradă şi din alte documente la care am avut acces de-a lungul anilor, dar nu şi din mărturiile protagoniştilor de la vârful sistemului de represiune. Aşa că am solicitat, pentru documentarea mea şi a Asociaţiei Victimelor Mineriadelor din România, cât şi pentru edificarea unei doamne judecătoare, toate declaraţiile fostului ministru de Interne, Mihai Chiţac (foto), date în acest Dosar. Ce am descoperit mi-a reconfirmat presupunerile.
“Teroriştii” au acţionat şi pe 13 iunie
Da, am văzut morţii lui 13 iunie 1990, cel puţin trei, împreună cu fratele meu. Unul a murit în braţele noastre. Dragoş Drumea. Împuşcat în gât. Era noaptea de 13 spre 14 iunie, orele 2 şi ceva… Mai trăisem astfel de situaţii cu doar şase luni în urmă, în decembrie 1989. Am transportat atunci muribunzi şi răniţi la Spitalul de Urgenţă, doar pentru a fi aproape împuşcat ca “terorist”. Da, am scăpat cu viaţă şi acum, în noaptea plină de fum a lui iunie 13, ca şi alte dăţi când s-a tras asupra mea, de data aceasta după ce un glonţ s-a înfipt în stâlpul Magazinului Romarta de care mă lipisem, chiar deasupra capului meu. Urma se vede şi azi, în piatra de Viştea (cred) astupată impropriu cu ghips. Cel mai important este că am văzut şi focul de armă. Nu venea din rândurile paraşutiştilor desfăşuraţi – şi ei cu muniţie de război, de care s-a abuzat aiurea – pe Calea Victoriei, ci de la ultimul etaj al blocului din spatele Hotelului Bulevard. Scenariul teroriştilor s-a repetat şi în iunie ’90. Un alt biet tânăr a căzut secerat. O ambulanţă cu însemne franţuzeşti a apărut din senin şi l-a ridicat. Am aflat că a murit pe 15 iunie, după ce ajunsese la… Poliţia Capitalei. Alţi doi morţi căzuseră, după-amiază, la Ministerul de Interne, în urma unor împuşcături despre care nu se ştie nici azi de unde veneau: din interior sau din exterior. Am apucat să-l mai văd pe unul, transportat pe braţe de oameni. Sângele îi şiroia pe caldarâm.
După IMGB şi SRI am ajuns la Măgurele
Am văzut toate desfăşurările de forţă din centrul Capitalei, începând cu dimineaţa lui 13 iunie, în Piaţa Universităţii, cu venirea muncitorilor de la IMGB (care “face ordine”), bătăliile între poliţişti şi protestatari, arderea autobuzelor MAI şi apoi debandada de la Poliţia Capitalei şi Ministerul de Interne, cu provocările, devastările şi incendiile de rigoare. Da, eu sunt cel care a stins focul de la SRI, centrul de presă, clădirea aceea micuţă din cărămidă roşie de lângă sediul de la “lanţuri”, palatul “Curentului” lui Pamfil Şeicaru ajuns pe mâna Securităţii. Nu-mi plăcea că ardeau diverse benzi. Venind din lumea televiziunii şi a fotografiei, cu respect faţă de arhive, mă enerva distrugerea lor. În plus, aveam experienţă de la “revoluţie”, când am încercat să sting cu camarazii mei focul din Sala Tronului, de la Palatul Regal – Muzeul Naţional de Artă. M-am oprit atunci doar când a început să se tragă în noi cu trasoare şi mitralierele grele de pe tancuri. Devenisem “terorişti”. Ca orice “terorist” care se respectă am stat în stradă, după ce ne-am prins de confiscarea revoltei anticomuniste, până după 12 ianuarie. Ulterior am revenit oricând a fost nevoie (seria de manifestaţii şi contra-manifestaţii) . Pe 22 aprilie blocam cu prietenii Piaţa Universităţii.
Experienţa asta a contat pe parcursul desfăşurării Fenomenului Piaţa Universităţii şi a momentului de apocalipsă al lui, încheiat cu venirea minerilor, maltratarea şi arestarea noastră, a celor din Arhitectură şi Universitate, şi ulterior deţinerea noastră ilegală la unităţile fostelor trupe de Securitate, de la Măgurele şi Băneasa sau prin spitalele bucureştene. Eram “rodaţi”. Dar asta este altă istorie, despre care o să vă povestesc, poate, mâine. Ca să vă spun atunci şi părerea mea despre Marian Munteanu. Acum să ne întoarcem la documente.
Tromboanele şi şopârlele lui Chiţac
Am solicitat declaraţiile ministrului demis de Iliescu pe 13 iunie seara, controversatul Mihai Chiţac, activ şi la Timişoara în decembrie 1990, pe care noi îl apelam în Piaţă cu “Chiţac, Chiţac – să fie ras în cap!”, acum răposat. Omul fusese acolo, între ei, el însuşi unul dintre artizanii “curăţirii” Pieţei Universităţii. Mulţumesc Secţiei Parchetelor Militare că m-a edificat. O serie de dileme s-au spulberat după parcurgerea acestor declaraţii. Haideţi să vedem, în premieră, ce tromboane dar şi ce informaţii veridice a lăsat, cu limbă de moarte, Mihai Chiţac:
“Luni, 11 iunie
La ora 16.00 am fost convocat împreună cu şeful IGP gral. Diamandescu la o şedinţă de lucru la Palatul Victoria. Şedinţa a fost condusă de Ion Iliescu, fiind prezenţi: Petre Roman, Gelu-Voican Voiculescu, N.S. Dumitru, Gheorghe Robu, Victor Stănculescu, Vasile Ionel, Virgil Măgureanu, Dan Predescu (primarul Capitalei), dr. Iacob (adjunct al ministrului Sănătăţii), Mugurl Florescu (procuror) şi alte câteva persoane. (… )
În şedinţa de la Guvern din 11 iunie, s-a prevăzut ca evacuarea Pieţei să aibă loc în ziua de 12 iunie, stabilindu-se şi principalele măsuri ce trebuie luate de către ministerele şi celălalte organe participante. Faţă de măsurile stabilite în şedinţă, am avut două propuneri”, scrie Chiţac, respectiv ca intervenţia să aibă loc pe 13, pentru ca forţele MAI să aibă timp de pregătire şi ca Armata să vină în ajutor.
Arme chimice: 2200 de fiole lacrimogene din stocul de război
Vasile Ionel, pe atunci Şeful Marelui Stat Major şi suspect de kaghebită ca şi azi, refuză, cel puţin declarativ, alăturarea Armatei la operaţiune. Cu toate acestea, pe 13 iunie, el este cel care dă ordin ca asupra manifestanţilor să se folosească arme chimice, fiole lacrimogene de război, aruncate din elicoptere, după cum afirmă Chiţac ulterior. 2200 de fiole, cu aprobarea şi la cererea lui Ion Iliescu. Şi tot el coordonează manevrele militarilor prin Capitală. Ministrul Victor Stănculescu părăsise ţara pe 12 iunie, cu direcţia Berlin. În Jurnalul Garnizoanei Bucureşti, aşa cum a fost publicat în facsimil, parţial, de Ziaristi Online, în urmă cu câţiva ani, apare că la ora 17.45 “se primeşte ordinul preşedintelui să se folosească gazele lacrimogene în zona Ministerului de Interne”.
Iliescu vrea 5000 de muncitori
La şedinţa din 11 iunie, Ion Iliescu propune “soluţia”: aducerea muncitorilor de pe marile platforme industriale. “4000-5000”, ar fi spus Iliescu. “Şi să fie pregătite încă unul sau două schimburi”. Sarcina îi revine lui N.S. Dumitru, prim-vicepreşedinte al FSN “toţi fiind de acord cu această soluţie”. Adevărat, primul “contingent” a intervenit violent pe 13 iunie, când, sub sloganul “IMGB face ordine”, muncitorii au spart geamurile de la intrarea în Institutul de Arhitectură. Însă, ceva ciudat tot s-a petrecut, după cum semnalează Chiţac: celălalte platforme aşteptate, Pipera şi 23 August, nu şi-au mai trimis oamenii. Chiţac afirmă sub jurământ, în faţa procurorilor, ca FSN-ul a mai ţinut apoi o şedinţă restrânsă, la Scroviştea, când Iliescu a revocat propunerea fără însă a se comunica Ministerului de Interne, ca să nu se mai bazeze pe acest sprijin.
“Dacă M.I. ar fi cunoscut acest lucru, poliţia nu ar fi intervenit şi ca urmare nu ar fi avut loc turbulenţele din după amiaza zilei de 13 iunie”, subliniază Chiţac.
Petre Roman conspiră Planul
Împreună cu Petre Roman, Chiţac întocmeşte planul de “curăţire” a Pieţei, cu “sarcinile şi misiunile tuturor celor angajaţi în operaţiunea de eliberare a pieţei”. “Pentru ca acţiunea să nu fie deconspirată, Petre Roman mi-a cerut să nu îl dactilografiez”, scrie Chiţac. Ca să dovedească că nu minte, Chiţac depune la dosar o copie a documentului olograf. Originalul îl păstrează, afirma fostul învinuit.
Ca notă de culoare şi gust al regimului FSN, Chiţac ne aminteşte cum Procurorul General Gheorghe Robu “a transmis prin TVR şi Radio un comunicat prin care cerea forţelor de ordine să ia măsuri pentru redarea în circulaţie a Pieţei Univeristăţii. Se petrecea pe 12 iunie la ora… 23.
La ora 4.30 are loc intervenţia.
Monica Macovei, recomandată de Procurorul General al FSN
Cel puţin 260 de persoane sunt reţinute şi duse la Măgurele. Aici, Chiţac inserează în apărarea sa declaraţia Monicăi Macovei, pe atunci procuror, în care afirmă că la Măgurele nu ar fi văzut “nici un act de violenţă”. Acum, şefa M10 susţine că se referea la faptul că nu a văzut violenţe în declaraţiile reţinuţilor. Chestie de interpretare. Situaţia face obiectul unui proces în care subsemnatului i se cer… 10.000 de euro doar pentru că am publicat acest document, respectiv chiar declaraţia lui Chiţac în care este citată fosta procuroare. Vremuri… De notat şi afirmaţia lui Chiţac, că însuşi Procurorul General Gheorghe Robu a desemnat-o pe Monica Macovei să se ocupe de acest caz (facsimil). “Decizia de a fi duşi la Magurele era cuprinsă în planul de acţiune semnat de mine şi aprobat de Petre Roman”, afirmă fostul Ministru de Interne.
Iliescu s-a dat la fund, Cozma îşi oferă serviciile
Chiţac mai susţine că Iliescu nu a mai fost de găsit la telefon după începerea altercaţiilor cu manifestanţii, “acesta practic lasându-ne baltă”. La ora 14.00 este sunat la telefon “de un lider al Ligii Sindicatelor Miniere din Valea Jiului” care îl anunţă că “minerii sunt în măsură să vină la Bucureşti pentru a restabili ordinea”. Miron Cozma este numele lui, după cum confirmă într-o altă precizare. “Domnule ministru, minerii din Valea Jiului sunt în pregatire avansată să vină la Bucureşti”, i-a spus Cozma lui Chiţac, care susţine că a refuzat serviciile minereşti.
Cu Poliţia Capitalei în flăcări, generalul Diamandescu bea un whisky în papuci
La scurt timp, pe la ora 15.00, afirmă Chiţac, i-au fost tăiate comunicaţiile, de nişte băieţi pe care i-a găsit cotrobăindu-i prin birou – respectiv într-o casetă de sub covor – şi care s-au prezentat ca fiind de la “Unitatea T”. Mai de dimineaţă Iliescu îi reproşase că eliberase fără aprobarea sa lotul de persoane reţinute în Piaţa Universităţii, tăierea comunicaţiilor putând fi o consecinţă a acestei acţiuni. Nu este clar însă cum au ajuns băieţii respectivi sub covor… Nici staţia nu-i mai mergea, pentru a putea lua legătura, pe teren, cu generalul Diamandescu, responsabilul de “debarasarea” Pieţei. Era bruiată, scrie Chiţac. Ditamai ministrul de Interne se deplasează atunci la sediul IGP din Şoseaua Ştefan cel Mare. Aici – surpriză: îl găseşte pe Diamandescu – care într-o ultimă comunicare prin staţie îi transmisese că se află la Intercontinental – în papuci şi cu o porţie de whisky, vizionând un meci! Aceasta în timp ce oraşul ardea şi – aşa cum aminteşte şi Miron Mitrea în memoriile sale – observatori străini cu stagii la Moscova şi activitate comunistă subtilizau filmările cu împuşcaţii de la Ministerul de Interne, de unde tocmai plecase Chiţac. Reproşându-i că în acest timp sediul Poliţiei Capitalei e în flăcări, Diamandescu i-ar fi răspuns, din papuci:“Lăsaţi, dl ministru, că se descurcă ei!”.
Chiţac mai susţine că şeful pompierilor, col. Vornicu, ar fi refuzat să deplaseze autospeciale de la alte secţii din Capitală pentru a stinge incendiile. “Asta dovedeşte că el nu a vrut să intervină”, declară Chiţac.
Vine Ursu
Ziua lui Chiţac se încheie apoteotic, când, la ora 23.45 este sunat de şeful UM 0215, colonelul Florin Calapod, pentru a i se comunica că a fost eliberat din funcţie. Face un puseu de tensiune şi se retrage la un hotel al IGP din str. Paul Greceanu. La ora 8.30 se deplasează la Minister, unde îşi află biroul devastat de “lovituri de pietre şi sticle incendiare”. Noaptea, biroul îi fusese vizitat de Magureanu, Gelu-Voican şi N.S. Dumitru. Găseşte însă la locul lor documentele secrete, pistolul şi muniţia. De acolo se prezintă la Guvern unde Iliescu şi Petre Roman îl anunţă prin decret pe noul ministru, Doru Viorel Ursu.
Arme vechi pentru vremuri noi
Aceasta e povestea pe scurt, compilată. Asupra istoriei se revine în mai multe declaraţii, cu diverse adăugiri. De exemplu, într-o declaraţie de inculpat din 19 februarie 2001, Chiţac susţine că în după amiaza zilei de 13 iunie din depozitul de armament de la sediul Poliţiei Capitalei s-ar fi sustras “peste 130 de arme de diferite tipuri şi calibre şi o mare cantitate de muniţie”. Dacă chiar aşa e – ceea ce mă îndoiesc profund – în mod sigur acestea nu au fost luate de manifestanţi. Altfel ar fi trebuit să vedem pe străzi “peste 130” de oameni cu arme în mâini, trăgând în toate direcţiile. Ceea ce nu a fost cazul.
“Să facem praf ceea ce se poate face praf. Asta e soluţia!”
În 2007, pe 18 iunie, Chiţac reiterează că şeful serviciului secret UM 0215 – care “preluase o parte din atribuţiile Securităţii” – i se subordona de fapt lui Iliescu şi Roman. Tot acum contestă – normal! – o frază formulată la o şedinţă a Biroului executiv al Guvernului, din 10 mai 1990, în care Chiţac este consemnat astfel în stenograma întâlnirii:
“Cei din Piaţă şi din alte pieţe de oraşe sunt hotărâţi să rămână în aceste locuri şi să facă scandal, în continuare, contrar tuturor legilor… Aplicarea legii înseamnă să intru cu câteva mii de poliţişti între ei şi să facem praf ceea ce se poate face praf. Asta e soluţia!”
La aceeaşi audiere, Chiţac mai susţine că a aflat de morţii din 13-14 iunie 1990 în… 1998!
Mâna Moscovei pe teren
O notă interesantă iese în evidenţă cu privire la activitatea “pe teren” a unor personaje cu legături moscovite, ca colonelul Dimitrie (Kuki) Borislavski, cumnatul lui Petre Roman, şi contramiralul Cico Dumitrescu, care a solicitat MApN intervenţia armată. În ce-l priveşte pe acesta din urmă, Chiţac afirmă tranşant că “nu avea nici o atribuţie să se implice în acţiuni militare ale Poliţiei”. “Consider că primea dispoziţii din altă parte”, conchide fostul ministru de Interne.
Din aceeaşi declaraţie aflăm că gen. Nicolae Şchiopu, adjunctul “corbului” Vasile Ionel, îi comunică faptul că însuşi Ion Iliescu a dat ordinul să fie trimise trupe ale Armatei la Televiziune şi Guvern, fapt confirmat şi de acelaşi Jurnalul al Garnizoanei Bucureşti menţionat mai sus, în care se “certifică” şi “rebeliunea legionară”, informaţie transmisă tot prin răspândacul Ion Iliescu.
“Mişcarea este o rebeliune legionară şi se tratează ca atare”
“Ora 19.45:
Preşedintele Iliescu informează pe prim adjunctului ministrului apărării naţionale că pe sediul Poliţiei Capitalei s-a ridicat drapelul verde, legionar, deci mişcarea este o rebeliune legionară şi se tratează ca atare”. (facsimil)
La ora 19.50 deja se pregăteşte muniţia în toate unităţile alertate, conform aceluiaşi document. Mai târziu, la ora 2.45, pentru că Iliescu nu doarme, este informat că asupra subunităţilor care au acţionat pe Calea Victoriei “grupurile de turbulenţi au folosit arme de foc”.
La ora 5.00 sosesc în Gara de Nord primele patru trenuri cu mineri din Valea Jiului.
Video cu Parintele Galeriu la vernisajul expozitiei de fotografii Victor Roncea “ZIUA A TREISPREZECEA”, de la Galeriile Teatrului National din Bucuresti, 13 Iunie 1997
Răposatul Mihai Chiţac, fost ministru de Interne FSN din perioada Mineriadei din Iunie 1990, a invocat în apărarea sa, la Tribunal, o afirmaţie a fostului procuror Monica Macovei, potrivit căreia, la Unitatea de Jandarmerie de la Măgurele, unde erau deţinuţi ilegal şi maltrataţi încontinuu sute de protestatari din Piaţa Universităţii, “nu a văzut nici un act de violenţă”.
Publicată de Varujan Vosganian în 2012 pe blogul său şi reprodusă apoi de mai multe publicaţii online (InPolitics, Cotidianul, Etc), declaraţia lui Chiţac a apărut, normal, şi la Roncea.Ro de unde a fost preluată şi de Radu Tudor. Ce face Mandela de Dâmboviţa? Din toată lista ne dă pe mine şi pe Radu Tudor în judecată, împreună cu Mihai Gâdea, care l-a citat pe colegul lui de trust. De la fiecare vrea câte 10.000 de euro şi, în plus, să ştergem şi postările, adică să rescriem istoria, ca-n Orwell. Dar, cum spunea cineva, nici unul dintre noi n-a dat bani la curve.
Normal, Justiţia Română ne-a dat dreptate: am câştigat Procesul, în numele Libertăţii Presei. Dar “justiţiara” a contestat… Justiţia. Şi a făcut Apel. Pentru că azi am un nou termen îl întreb pe generalul Ion Vasilache: cât mai durează până când vor fi inculpaţi şi procurorii-anchetatori din iunie 1990? Dar “ziariştii” incitatori la violenţe rezultate în crime? De ce trebuie să ne pierdem noi timpul în loc ca Parchetul să-şi facă datoria?
Nu ştiu ce a făcut Macovei pe 13-15 iunie. Naşa şi colega ei de birou, Alice Drăghici, ca şi ziarista Simona Ionescu de la EvZ, susţine că Macovei a eliberat cel puţin un mandat de arestare în alb. Eu nu ştiu. Este de datoria organelor să afle. Ceea ce ştiu eu însă, cu certitudine, este că după ce a luat contactul cu ilegalităţile odioase din Unitatea de la Măgurele, “drept-omnista” Macovei nu s-a dus nici la Europa Liberă şi nici la TVR. Presa şi opinia publică au aflat despre atrocităţile de la Măgurele numai după eliberarea fraţilor Roncea, care au mers direct la România liberă, unde a apărut apoi serialul demascator “Infernul se numeşte Măgurele”. “Justiţiara” Monica Macovei, în schimb, a tăcut. Chitic. Ceea ce, din câte ştiu eu, se numeşte nedenunţare şi complicitate la torturile şi abuzurile inumane de la Măgurele. Intră sau nu în atenţia Parchetului Militar? Eu cred că da.
Haideţi să vedem împreună doar 1% din ce n-a văzut Mandela Macovei la Măgurele:
De altfel, şi astăzi Monica Macovei minte prin omisiune cu privire la rolul ei de procuror în 13-15 iunie. Pe blogul ei de “memorii” prezintă “faptele” astfel: I. 13 iunie 1990. Pe 13 iunie dimineața, în drum spre birou, am trecut prin Piața Universității, care de 52 zile era liberă de comunism. Însă, pe 13 iunie 1990, Piața nu mai era nici a Universității, și nici liberă. Era ocupată de milițieni și de alții, încă nu știm de cine și ce grade aveau. Mulți dintre demonstranți fuseseră retinuți și duși pe la diverse secții de miliție din București, inclusiv din sectorul 1, iar apoi, unii au fost duși la Unitatea Militară din Măgurele. (…)” Atât şi nimic mai mult aflăm despre programul procuroarei din data de 13 iunie 1990. După cum vedeţi, Macovei “uită” să spună că şi ea a fost la Măgurele, dar nu în calitate de anticomunistă ci de anchetatoare a anticomuniştilor din Piaţă. De aici, Macovei sare direct în mai 1991. Şi tot aşa, până azi.
Repet, aşadar: Când vor fi invitaţi la audieri toţi procurorii-anchetatori sau tăinuitori din 13-15 iunie 1990?Au trecut 25 de ani!
Îi solicit public generalului Vasilache, ca după ce o audiază pe “coloneleasa” Macovei să-i transmită rezultatul anamnezei şi dnei judecator Mariana Hortolomei de la Curtea de Apel, ca să scurtăm drumul spre finalitatea actului de Justiţie.
Până atunci, un remember asupra cazului, reprodus din Curentul, 2013 (!):
Iunie 1990: Justițiara Monica Macovei s-a prefăcut că nu observă infernul de la Măgurele
de Vasile Surcel
Venită, parcă, de dincolo de moarte, declarația dată de gen. Mihai Chițac în fața procurorilor, pe 5 iulie 2005, descrie acțiunea Poliției, din punctul lui de vedere. Dar și cu dorința, evidentă, de a-i convinge pe anchetatori că, el personal, n-a avut prea multe tangențe cu ”Mineriada din 13-15 iunie 1990”. De fapt, Chițac trece rapid peste episodul „evacuării” Pieței Universității. Pusă față în față cu relatările zecilor și sutelor de oameni care au îndurat cumplitele efecte ale „operațiunii”, povestea fostului ministru de interne pare un rezumat modest, încropit de o loază repetentă. Totuși, ea are și un merit: reamintește indiferența complice de care a dat dovadă o distinsă doamnă, fost procuror care, acum, se laudă că ar fi întruchiparea intransigenței justițiare.
Măsuri de salubrizare
De fapt, povestea lui Chițac este „cuminte”, mai că ai crede că e depănată de Ion Iliescu însuși: „Potrivit măsurilor stabilite, în dimineața de 13 iunie la ora 04,30, concomitent cu formarea cordoanelor de blocare a străzilor, s-a trecut la reținerea și îmbarcarea în autobuze a persoanelor care dormeau în piață. Acțiunea a fost condusă de șeful IGP, gen. Diamandescu și de șeful Poliției Capitalei, gen. Bâtlan și a durat aproximativ o oră și jumătate. Imediat după eliberarea pieței unitățile de gospodărie comunală au întreprins acțiuni de salubrizare a zonei”. Poate că deja am uitat dar, și în dimineața de 22 decembrie 1989, forțele de ordine comuniste au „salubrizat” străzile Capitalei. Iar atunci, asta a însemnat că au spălat cu furtunul sângele victimelor ucise în noaptea precedentă. Conform „Planului” supervizat de Iliescu, Petre Roman et comp în diminața de 13 iunie 1990, Piața Universității a fost luată cu asalt de 1480 de polițiști, plus alte cîteva sute de oameni din alte categorii de personal militar. Cu cine s-a confruntat această oaste, înarmată până în dinți? Scris chiar de mâna lui Chițac, cu tot cu ortografia lui de general format în regimul comunist, răspunsul ar putea fi considerat de-a dreptul hilar, dacă nu am fi aflat despre dramele petrecute atunci „Au fost reținute 276 de persoane care dormeau în piață, pe trotuare, în corturi, în tomberoanele destinate colectării gunoaielor, care au fost transportate la Măgurele”. Adică oștirea pusă în mișcare la ordinul lui Iliescu și ai lui, s-a luptat cu boschetarii „care dormeau în tomberoanele destinate colectării gunoaielor”? Se pare că da! În schimb, nici până înziua de azi, anchetatorii nu l-au întrebat nici pe Iliescu ori pe vreunul dintre acoliții lui, de ce au dorit și până la urmă au și reușit, să asmută, din nou, Armata împotriva propriului său popor. Victimele care au trecut prin iadul cumplit al acelei dimineți relatează că, atunci, în corturi nu mai erau decât vreo 10-15 greviști ai foamei, care au fost luați pe sus „cu fulgi cu tot”. Iar restul până la cei 276 de arestați au fost, de fapt, trecători matinali care și-au manifestat indignarea față de duritatea nejustificată a acelei intervenții în forță. Chițac spune că aceștia au fost duși la Măgurele. Este vorba despre unitatea de jandarmi care, pe atunci, funcționa în comuna Măgurele. În declarația sa Chițac a mai menționat: „Precizez că acțiunea din dimineața de 13 iunie a fost supravegheată de mai mulți procurori care nu au constatat violențe sau alte încălcări de legi din partea Poliției și au hotărât eliberarea reținuților”. Ei bine, printre acești anchetatori s-a numărat și, pe atunci încă tânăra, Monica Macovei. Implicat în mod direct fiind în acele evenimente, Mihai Chițac nu poate fi considerat o „sursă” îndeajuns de credibilă în această privință. Probabil conștient și el însuși de asta, Chițac a preferat să le relateze procurorilor ceea ce Monica Macovei povestise, ea însăși, într-o declarație publicată în numărul 1495 din 29 mai 1997 a cotidianului „Evenimentul zilei”.
„Biblioteca“ de la Măgurele
În acel interviu europarlamentarul justițiar spunea: „Am luat contact cu problema Piața Universității în mai multe etape. Prima etapă a fost în ziua de 13 iunie 1990. Eram procuror la fosta Procuratură a Sectorului 1 și, împreună cu alți doi colegi de la aceeiași unitate, am fost trimiși la Unitatea Militară de la Măgurele, unde am întâlnit câțiva colegi de fosta Procuratură a Municipiului București: Alexandru Țuculeanu, Cornel Popescu, Emil Dinu. La Măgurele am văzut în curtea unității că cei ridicați din Piața Universității stăteau la mese și scriau declarații sub suprevegherea unor polițiști”. Mai că-ți vine să crezi că, din greșală, Monica Macovei ajunsese atunci undeva, în liniștea și pacea unei săli de lectură de la Biblioteca Academiei. După aceasta urmează o afirmație de-a dreptul aiuritoare: „Nu am văzut nici un act de violență. Citind aceste declarații am spus: Nu rezultă comiterea nici unei infracțiuni, toată lumea pleacă acasă”. De ce aiuritoare? Simplu: pentru că în acea vreme Macovei era, după cum și ea spune, doar un simplu executant, procuror al unui Parchet de sector. Fostul procuror Țuculeanu ne-a relatat că, atunci, la Măgurele au fost trimiși procurori de la toate eșaloanele, inclusiv de la Parchetul General. Toți oameni cu poziții ierarhice importante, cu mare putere de decizie. În aceste condiții cum să credem că putea Macovei să-i ocolească și să dispună peste capul „granzilor” că „toată lumea pleacă acasă”? Există două posibilități: ori ea a mințit în acea declarație și doar s-a „dat mare” atribuindu-și o putere de decizie pe care nu o avea. Ori spune adevărul, caz în care atunci ea a acționat conform principiului „funcția bate gradul”. Bineânțeles că, în acest din urmă caz ne putem întreba, pe bună dreptate, cine era și cine este cu adevărat, Monica Macovei? Și mai ales, cât de importantă o fi fost, atunci, „funcția” ei?
Infernul
La Măgurele, Monica Macovei a văzut doar liniștea specifică unei biblioteci, în care cei aduși acolo, își scriau liniștiți, lucrările de doctoarat, suprevegheați „părintește” de pulanele unor foști milițieni în care domnia sa a văzut doar niște erudiți „bibliotecari”. Rememorând acele vremuri, unul dintre cei care au trecut pe acolo are amintiri cumplite care l-au marcat pentru restul vieții sale: „Traseul până la unitatea de securitate de la Măgurele, a fost un coşmar. În dubă totul era un vaiet, oamenii gemeau, îşi căinau rănile şi soarta, îl blestemau pe Iliescu şi se fereau de mine, fiecare cu durerea sa… eu eram disperat că nu mai văd, mă târam orbecăind pe la picioarele lor şi încercam să-mi fac loc pe pipăite, nişte mâini m-au tras în sus şi m-au sprijinit de ceva, nu reuşeam să-mi şterg sângele care se usca şi îmi creponase faţa umflată, îmi ardea tot corpul, dar parcă nu mai simţeam nicio durere, mă invadase o spaimă teribilă, viscerală – chiar nu mai vedeam, degeaba îmi frecam ochii, lumea devenise opacă. Acesta a fost momentul cel mai nasol, disperarea orbirii îmi luase minţile, îmi doream să mor pe loc, ideea unei vieţi de orb, mutilat şi olog mi se părea o variantă nefezabilă şi relativ lipsită de atractivitate. M-am strâns de gât încercând să mă sufoc, dar nu puteam să-mi mai strâng degetele, aveam mâinile cam zdrobite, nu-mi simţeam braţele – încă un pocinog, ce artist mai poate picta cu degetele betegite? Camionul/dubă care ne hurduca precum pe nişte cartofi s-a oprit la un moment dat cu scrâşnete de frână şi oamenii se buluceau să iasă, erau traşi şi aruncaţi pe jos, se lătra la ei şi m-am trezit şi eu smuls şi buşit de asfalt, eram complet orb şi dezorientat, am încercat să mă ridic împleticindu-mă când mi-a răsunat ca o împuşcătură după ceafă şi brusc cu un ochi am întrevăzut un fel de străluminare – vedeam ca prin ceaţă ceva! Am căzut iarăşi şi am încasat pe spinare încă o serie de lovituri – eram însă inundat de bucurie şi recunoştinţă, râdeam iarăşi „ca un drogat“ – ceva se întâmplase, şocul izbiturii de ciomag mi-a adus o dâră ceţoasă de vedere. Un şir de soldaţi oligofreni ne însoţea pe bucata de drum de la camion la uşa lagărului – garajul unităţii de la Măgurele – izbindu-ne cu cozi de lopată şi lătrând din răsputeri la noi ceva neinteligibil – totul era foarte mişto: eram totuşi în viaţă, ologit şi damblagit, semichior, dar întrezăream lumina…” Cam așa a a arătat, în realitate, cazarma de la Măgurele unde Monica Macovei a văzut liniștea unei săli de bibliotecă.
Relatrea generalului Chițac continuă prin menționarea faptului că „Între orele 13,30-16,00, acțiunile turbulenților s-au intensificat trecându-se la acte agresive turbulente directe, prin lovirea polițiștilor din cordoane cu pietre sau alte obiecte contondente și la incendierea mașinilor de poliție și autobuzelor folosite pentru blocarea unor străzi. Pe măsură ce situația din Piața Universității devenea din ce în ce mai explozivă, am telefonat de mai multe ori la sediul FSN, care prin neaducerea muncitorilor lăsase piața goală. Nu am reușit să vorbesc cu domnul Iliescu sau cu NS Dumitru, secretara acestora îmi spunea să mai aștept, că muncitorii sunt pe drum iar liderii respectivi nu sunt în local”. Bineînțeles că nu suflă nici măcar un cuvânt despre convorbirea telefonică prin care era anunțat că polițiștii și-au dat foc la autobuze, așa cum ne-am înțeles”. În urmă cu vreo trei săptămâni, distinsul avocat Doru Viorel Ursu, cel care l-a înlocuit pe Chițac în fruntea MI a încercat să explice că acel „ne-am dat foc la autobuze” era o expresie de neputință, oarecum similară cu argoticul „Ne-am dat foc la valiză”. Penibilă explicație. Pe imaginile filmate în acea dupăamiază se vede clar cum un scutier aruncă o sticlă incendiară asupra asupra unuia dintre autobuzele Poliției. Poate că, dacă tot vrea să redeschidă și „Dosarul Mineriadei”, domnul general Vasilache va pune pe cineva să se uite cu atenție și la acele filme.
Decizia de inculpare a tartorului mineriadei din iunie 1990, Ion Iliescu, nu reprezintă o noutate pentru autorul acestor rânduri. Vizitele pe care le-am întreprins la Parchet în ultima perioadă, în calitate de martor şi victimă a evenimentelor din 13 – 15 iunie 1990, conduceau către această acţiune iminentă. Conform estimărilor noastre, circa 70 de alţi responsabili ai regimului Iliescu ar trebui inculpaţi pentru crime contra umanităţii şi complicitate la aceste crime. La această cifră se adaugă şi cei 20 de procurori-anchetatori ai celor peste 1000 de reţinuţi ilegal la Unităţile militare de la Măgurele şi Băneasa. Printre aceştia se află şi Monica Macovei. De asemenea, unul dintre cei anchetaţi ar putea fi chiar cel care a instrumentat Dosarul Mineriadei, ca şi pe cel al Revoluţiei, blocând inculparea vinovaţilor timp de peste două decenii. Este vorba de generalul Dan Voinea.
Preluare de pe site-ul Asociatiei Victimelor Mineriadelor: Apel catre membrii PNTCD: impostorul Pavelescu taraste numele partidului in mocirla politicianista, in zoaiele fetide in care domnia sa se scalda alaturi de securisti, pesedisti, peremisti, traseisti si ticalositi, reuniti intr-o alianta rau famata si imorala marcata de complicitati inavuabile.
Protest al sefului PNTCD sector 5 fata de intolerabila impostura a lui Aurelian Pavelescu
In calitate de vechi membru PNTCD, de presedinte interimar al organizatiei sectorului 5 si de cetatean ce apartine unei categorii de romani ce doresc sustinerea dreptei autentice in Romania si a candidatilor autentici de dreapta, protestez public fata de impostura alcatuirii asa zisei Aliante Romania Dreapta, in care Aurelian Pavelescu a tarat PNTCD-ul, orbit de mirajul (inca) unui scaun de deputat.
Desi asteptam cu interes nasterea unei Drepte Curate am descoperit ca proiectul lansat cu mare tam-tam este o fasaiala penibila, un nou bazin plin cu zoaie, pentru a-l cita pe Traian Basescu, zoaie de hazna in care se invart rechini si bibani migrati de pretutindeni, personaje fara niciun atasamentul real la o doctrina de dreapta, trepadusi cu veleitati grandilocvente, farisei si oportunisti, cu totii adunati si validati, dupa criterii obscure de fostul premier Mihai Razvan Ungureanu, un personaj care a avut ca prima preocupare, imediat ce a ajuns presedinte de partid, scoaterea semnului crucii din sigla initiala a Fortei Civice. Macar nu poate fi invinuit de ipocrizie in aceesi masura ca Aurelian Pavelescu, care pretinde ca reprezinta un partid crestin.
Desigur nu este obligatoriu pentru un partid politic nou format, ca Forta Civica, sa-si asume repere si norme morale, insa PNTCD-ul cel putin are pretentia unui discurs public moral, este un partid istoric, cu vechime, care a dat adevarati martiri crestini, care si-a asumat norma morala ca fundament. In ce priveste asa zisa Forta Civica acesta este o obscura formatiune supozitor – vehicol al insolitului candidat la presedintie Nati Meir, fost deputat de Tulcea, fost peremist, actual puscarias. Ce-i uneste pe cei doi candidati la presedintie, Nati Meir si MRU, actual sef al Fortei Civice, doar Yahve stie. Pana una alta ii uneste Sforta Civica dar ar mai putea sa-i uneasca si Monica Columbeanu, in fond, daca tot a fost purtatoare de cuvant a candidatului la presedintie Nati Meir de ce n-ar fi si reprezentanta urmasului acestuia – MRU.
In loc de o Dreapta care zideste, o Dreapta Curata, o Dreapta autentica, avem parte de un haloimas de traseisti, impostori, penali si agenti obscuri ai fostei Securitati, canalii politice, „baieti destepti”, smecheri, cinici clepto-ciolanari, care au trasformat-o pe Alba ca Zapada, intr-o vestala obscena scoasa la produs. Ar mai lipsi alaturi de dansii doar sotul duduii Columbeanu, la fel de celebrul domn Irinel Columbeanu (ca tot visa sa devina primar al Bucurestilor), cunoscut consumator de Viagra ce ar putea sa intareasca mult forta civica a lui Nati Meir si a lui MRU si ar satisface probabil toate nevoile Albei ca Zapada.
Este o falie uriasa intre asteptari si ce ofera acum asa zisa Dreapta a lui MRU & Comp. Aceasta asa zisa dreapta curata, arata mai degraba ca o dreapta murdara, patata deja ca urmare a folosirii sale in scopuri/locuri dosnice. Idealurile curate sunt maculate de politicianismul invechit in rele, care l-a infestat si pe Aurelian Pavelescu pana la un nivel care intrece orice imaginatie.
Deoarece chiar Aurelian Pavelescu este cel care s-a jurat public sa-l demaste si sa-l expuna oprobiului public pe MRU, deoarece acesta din urma a matrasit patrimoniul Fundatiei Gojdu, un bun al poporului roman, in favoarea unui alt popor, poporul ungurean, de care dansul se simte mai puternic legat, fiind ceangau de provenienta si vorbitor de maghiara inca din copilarie, plus cu studii realizate la Budapesta, in perioada formatoare a tineretii.
Aurelian Pavelescu, cel care a luptat candva pentru recuperarea patrimoniului Fundatiei Gojdu l-a numit pe MRU, cu ani in urma, profanatorul testamentului lui Emanuel Gojdu, In calitate de sef al MAE atunci, MRU urla la parlamentarii PNL, cu Tariceanu in spate, partenerul de afaceri al lui Rudas Erno, spion maghiar la Bucuresti, inainte de ’89, sa semneze legea propusa de el prin care patrimoniul romanesc al lui Gojdu urma sa fie transferat ungurenilor sai dragi de la Budapesta.
In octombrie 2005 prim-ministrul Tariceanu si ministrul de externe Mihai Razvan Ungureanu au semnat cedarea gratuita a patrimoniului “Fundatiei Gojdu” in favoarea statului maghiar, iar in acel interval deputatul independent Aurelian Pavelescu, vice-presedinte al Partidului Popular Crestin Democrat, ales pe listele PD, scotea la iveala “minciunile sfruntate” prin care Mihai Razvan Ungureanu incerca sa intoxice parlamentul si opinia publica.
“In cazul Gojdu este vorba despre o conspiratie anti-BOR si anti-religioasa”, spunea atunci Pavelescu anuntand ca PPCD va trimite listele cu numele parlamentarilor care au votat pro-Ordonanta in toate circumscriptiile electorale, inclusiv in Ardeal, pentru ca acestia sa fie cunoscuti de intreaga populatie. “Fac apel catre ministrul de Externe Mihai Razvan Ungureanu sa ceara Guvernului ungar sa respecte tratatul din 1937 care a fost ratificat de parlamentele celor doua tari”, a subliniat Aurelian Pavelescu care sustinea ca valoarea bunurilor Fundatiei Gojdu se ridica la circa 6-7 miliarde de euro, bani pierduti de romani in favoarea ungurenilor lui MRU.
Pavelescu se afla in compania unei serie de traseisti, impostori de aceeasi teapa ca si el, care se intalnesc acum in sediul PNTCD manjit candva cu sangele victimelor macelarite de haitele de mineri, fesenisti si securisti ai lui Iliescu. Pavelescu s-a asezat la aceeasi masa verde cu impostori care tranzactioneaza combinatii politice cu urmasi ai FSN-ului de trista amintire ajunsi in functii de conducere in asa zisa Forta Civica a Aliantei Rasolite de Dreapta (ARD).
Dreapta care a pasit cu stangul din prima fie si daca avem in vedere ca in conducere se afla doi penali, patru pesedisti si un agent al organelor, impostorul Maries, diversionistul si provocatorul din Piata Universitatii, acolitul procurorului Dan Voinea, cel care a matrasit dosarele Mineriadei si Revolutiei. Maries este un personaj malefic cu o veche activitate pe taramul diversiunilor, cunoscut de multa vreme, si dat in vileag de catre unul dintre cei mai cunoscuti luptatori anticomunisti, Florin Matrescu, care l-a identificat drept agent al Securitatii inca din anii ’90.
1.CNSAS – Voci Curate. Conducerea Asociatiei Civic Media, inclusiv “sfatul batranilor”, s-a reunit azi, 7 iulie 2010, pentru a dezbate masurile pe care le va lua la adresa CNSAS, in conditiile in care, nici dupa patru ani de la data depunerii primei cereri in cadrul Campaniei “Voci Curate”, institutia nu a finalizat cercetarile, omitand nume importante din presa centrala si actori foarte vocali ai societatii civile. Astazi a fost inregistrata, simbolic, la exact patru ani de la prima lista Voci Curate, si cererea de cercetare a mogulilor media, turnatori sau acoperiti, transmisa de ieri prin canalele de legatura oficiale.
In urma analizarii situatie per ansamblu si a unor promisiuni venite din partea unor membri onesti ai CNSAS, Consiliul ACM a decis prin vot deschis sa nu dam inca in judecata institutia si Colegiul, in plenul sau si nominal. Conform bilantului partial al acestei campanii, pana la aceasta ora s-au primit de la CNSAS raspunsuri pentru “Voci Curate” in procent de 75%. Din pacate, printre cele 25% ramase se afla si mare parte din “crema” “liderilor de opinie” vizati. Avem promisiuni ca pana in toamna lista celor circa 1000 de jurnalisti si oengisti interesanti din intreaga tara va fi finalizata. Asteptam cu incredere. In caz contrar, se vor deschide actiuni pentru raspundere individuala si colectiva pentru toti membrii care fac parte sau au tranzitat Colegiului CNSAS din 2006, luand in considerare si recenta Decizie a CEDO care condamna statul roman in cazul Gabriel Andreescu vs Andrei Plesu si CNSAS.
2.1989-1990. Iliescu, Constantinescu, Basescu.In cadrul reuniunii s-a stabilit ca actiunile Asociatiei Civic Media pentru tragerea la raspundere a celor vinovati in Dosarele Revolutiei si Mineriadei din 1990 se vor intreprinde de acum inainte strict numai impreuna cu Grupul Independent pentru Democratie, infiintat in Piata Universitatii in 1990, partener solid in mai multe actiuni civice intreprinse in ultimii 20 de ani. Civic Media urmareste ca presedintele Traian Basescu sa isi indeplineasca propriile cerinte si sa gaseasca si sa pedepseasca, prin intermediul Justitiei, vinovatii pe care predecesorii sai nu i-au aflat din motive lesne de inteles. “Avem un singur mare adevar. O revolutie in care nu avem niciun vinovat si avem o mineriada in care nu avem vinovati. Doar oameni care ne rad in nas”, spunea Traian Basescu anul trecut, inainte de alegerile prezidentiale. Iar acum, printre cei care ne rad in nas, noua, participantilor activi la evenimentele din 1989 si 1990, sunt auto-intitulatii “oamenii lui Basescu”. Care au fost, rand pe rand, “oamenii lui Constantinescu”, “oamenii lui Iliescu”, “oamenii lui Ceausescu”. Sau, daca vreti, ai SIE, ai KGB, ai Securitatii. Acum ai cui sunt, exact?, este o intrebare pe care Civic Media o adreseaza presedintelui Romaniei si instututiilor care ar trebui sa fie insarcinate cu apararea sigurantei nationale.
In acest context, Asociatia Civic Media dezaproba incercarile de denaturare a adevarului privind evenimentele din 13-15 iunie 1990, intreprinse atat de Fundatia Romana pentru Democratie, care, in frunte cu Emil Constantinescu, Zoe Petre si alaturi de Asociatia Victimelor Mineriadei a lui Viorel Ene, si-a propus sa-si impuna “punctul lor de vedere”, cat si ale Institutului guvernamental cu multe initiale (IICCMMR), care, alaturi de organizatia impostoare a Asociatiei 21 Decembrie si alte grupuri de presiune si trafic de influenta, conduse de generalul lui Ion Iliescu, Dan Voinea, de Vladimir Tismaneanu si Doru Maries, isi propune confiscarea si mistificarea grosolana a adevarului istoric.
In opinia noastra, actiunile celor doua grupuri converg si se inscriu pe aceeasi linie cu cele initiate de Ion Iliescu, Silviu Brucan si “revolutionarii” sai din FSN si KGB in urma cu 20 de ani. Nu intamplator Emil Constantinescu, cel care a vandut Bucovina si Basarabia de Sud Ucrainei este azi la brat cu Ion Iliescu, cel care a vandut Basarabia. Si amandoi in cap cu Gorbaciov. Au vandut prin doua Tratate strambe si tradatoare ce nu era al lor, pamantul stravechi al tarii, imbibat de sange romanesc, drept pentru care Dumnezeu va avea grija si de ei si de slujnicutele lor, indiferent cu nume pompoase isi aleg pentru institutele lor de falsificare a Adevarului, dupa modelul orwellian.
3. Salvarea Casei Eminescu de la Varatec. Civic Media a initiat un dialog cu conducerea Academiei Romane si grupul activ de profesori eminescologi, in urma caruia a venit cu un set de propuneri, inmanate deja celor responsabili. Totodata, s-a luat decizia contactarii directe a autoritatilor locale si a Institutului National al Monumentelor Istorice cat si, din partea organizatiilor neguvernamentale, a Fundatiei Panteonul Romaniei si a Ordinului Arhitectilor din Romania. Numeroase personalitati si chiar forte din intreaga tara si-au aratat sustinerea fata de aceasta campanie. Comunicam pe aceasta cale ca vom lansa in scurt timp programul de actiune concreta, la fata locului. Asa sa ne ajute Dumnezeu!
Nota: Conducerea Asociatiei Civic Media, inclusiv “sfatul batranilor”, s-a reunit azi pentru a dezbate masurile pe care le va lua la adresa CNSAS, in conditiile in care, nici dupa exact patru ani de la data depunerii primei cereri in cadrul Campaniei “Voci Curate”, impliniti azi, institutia nu a finalizat cercetarile, omitand nume importante din presa centrala si actori foarte vocali ai societatii civile. La ora aceasta se dialogheaza cu mai multi membri ai CNSAS si se delibereaza asupra deciziei.
Pe agenda intalnirii se afla si propunerile inaintate Academiei Romane si altor foruri privind salvarea Casei lui Eminescu de la Varatec.
Totodata, pana acum, s-a stabilit deja ca actiunile Asociatiei Civic Media pentru tragerea la raspundere a celor vinovati in Dosarele Revolutiei si Mineriadei din 1990 se vor intreprinde de acum inainte strict numai impreuna cu Grupul Independent pentru Democratie, infiintat in Piata Universitatii in 1990, partener solid in mai multe actiuni civice intreprinse in ultimii 20 de ani.
Asociatia Civic Media dezaproba incercarile de denaturare a adevarului privind evenimentele din 13-15 iunie 1990, intreprinse atat de Fundatia Romana pentru Democratie, care, in frunte cu Emil Constantinescu, Zoe Petre si alaturi de Asociatia Victimelor Mineriadei a lui Viorel Ene, si-au propus sa-si impuna “punctul lor de vedere” , cat si ale Institutului guvernamental cu multe initiale, care, alaturi de organizatia impostoare a Asociatiei 21 Decembrie si alte grupuri de presiune si trafic de influenta, conduse de generalul lui Ion Iliescu, Dan Voinea, de Vladimir Tismaneanu si Doru Maries, isi propune confiscarea si mistificarea grosolana a adevarului istoric.
In opinia noastra, actiunile celor doua grupuri converg si se inscriu pe aceeasi linie cu cele initiate de Ion Iliescu, Silviu Brucan si “revolutionarii” sai din FSN in urma cu 20 de ani. Nu intamplator Emil Constantinescu, cel care a vandut Bucovina si Basarabia de Sud Ucrainei este azi la brat cu Ion Iliescu, cel care a vandut Basarabia. Au vandut prin doua Tratate strambe si tradatoare ce nu era al lor, drept pentru care Dumnezeu va avea grija de toti. Voi reveni. UPDATE: Vezi COMUNICATUL
Prezint mai jos o marturie a senatorului si decanului nostru de varsta, Corneliu Vlad (foto stanga sus):
Mineriada de la “Romania libera”
Ortacii au fost calauziti de un (fost?) lt. major de Contrainformatii si un colonel din Armata Romana
Andy Warhol spunea ca, in zilele noastre, fiecare cetatean al Terrei are parte de sfertul sau de ora de celebritate. Mie mi s-a intamplat sa-l am la 14 iunie 1990. Am fost singurul membru al conducerii unei redactii de ziar cazuta victima mineriadei, care a riscat sa-si faca drum printre minerii in rebeliune si sa discute fata in fata cu capeteniile lor suspecte. Am reusit sa-l fac pe numitul (apoi si paratul) Nicolae Camarasescu, „liderul” gloatei care a patruns in sediul ziarului „Romania libera” sa-si spuna numele (avea sa regrete amarnic mai tarziu „sinceritatea”), iar intr-un final sa retraga efectivele de ciomagasi din incinta, chiar daca, timp de cateva zile, ziarul n-a mai putut aparea, din cauza ca tipografii , de frica, n-au mai indraznit sa lucreze pentru noi.
Cand ziarul a reaparut, am scris, marcat inca de eveniment, acest text scurt:
S-a întâmplat ceva
S-a întâmplat ceva de neînchipuit cu „România liberă”. Ceva ce n-a fost în putere să facă nici cutremurul din 1977, care ne-a clătinat şi avariat clădirea, nici pumnalul de gheaţă ce s-a înfipt în fiecare dintre noi în ianuarie 1989, când colegii noştri au fost arestaţi, nici ţevile de armă ţintite din necunoscut asupra noastră în decembrie 1989 şi care au ucis pe unul dintre prietenii noştri tipografi în faţa intrării unde ne apăra.
Seismul, groaza temniţei, glonţul n-a putut face ce a făcut o palmă trântită cu putere peste un ziar despăturit cu violenţă pe o masă.
„Din acest moment, acest ziar nu mai apare”. Şi n-a mai apărut câtreva zile. Ca niciodată, adică în aproape 50 de ani de când acest ziar există. Şi nimeni n-ar fi crezut că un asemenea lucru s-ar fi putut totuşi întâmpla vreodată.
Cine a oprit, cu o palmă ce s-a voit grea, acest ziar ? Guvernul ? Procuratura ? Nu ! Poate cititorii ? Nici ei ! Atunci cine ?
L-am întrebat în acea clipă pe cel-mai-tare-atunci-decât-orice-stihie-a-naturii-dezlănţuie-sau-a-represiunii-instituţionalizate-sau-nu, cine este EL, de fapt. EL, atotputernicul acelei clipe în acel birou şi în această ţară.
„Sunt reprezentantul tuturor minerilor din România”! El era deci, atunci şi acolo, autoritatea supremă, de nimeni şi de nimic contestată. Într-adevăr, colonelul plin din armata română, dl. Maricaş, care-l însoţea, ne-a schiţat o părere de gest, în faţa ilegalităţii flagrante. Ceilalţi, aşezaţi în jurul mesei „tratativelor”, s-au zăvorât într-o tăcere de plumb. „Cine v-a ales sau împuternicit, cum dovediţi că sunteţi ceea ce spuneţi ?” – am mai avut insolenţa (şi poate imprudenţa) să-l întreb. „Ştiţi ceva, să terminăm odată, să nu credeţi că minerii sunt proşti !”
Nici nu mi-ar fi trecut prin cap vreodată să cred că minerii sunt proşti. Iar interlocutorul meu nici nu era miner. Şi, aşa cum s-a dovedit mai apoi, nici nu era îndrituit să vorbească în numele minerilor.
Dar ziarul, timp de câteva zile, n-a mai văzut lumina.
…Numai că, trăind cu toţii într-o ţară democratică, începând de azi. „România liberă” apare, iată, din nou.
Corneliu VLAD
(19 iunie 1990 – România liberă
Peste zece ani, cei ce scosesera, in zilele Pietei Universitatii, ziarul „Golanul”, m-au cooptat, ca „Golan Discret”., in colegiul redactiuonal care a scos un numar special al publicatiei. Atunci am povestit ceva mai pe larg cele intamplate
RRA: 19 ani de la evenimentele din iunie RADIO ROMANIA ACTUALITATI (13 iunie, ora 7:00) – Astazi se implinesc 19 ani de la mineriada din iunie 1990. În Piata Universitatii din Capitala sunt organizate o serie de ceremonii de comemorare. În 13-15 iunie 1990, fortele de ordine, sustinute de mineri, interveneau in forta impotriva protestatarilor din Piata Universitatii si a populatiei civile, care contestau noua conducere a tarii. Reporter, Ciprian Sasu: În dimineata zilei de 13 iunie 1990, pe la orele 3:00-4:00, fortele de ordine distrugeau primele corturi ale tinerilor aflati in Piata Universitatii si care protestau de ceva vreme impotriva regimului Iliescu. Au fost operate si primele arestari. Pe tot parcursul zilei au avut loc confruntari violente intre manifestanti si fortele de politie. Au fost incendiate autobuzele politiei, sediile Politiei Capitalei, Ministerului de Interne si SRI. În seara zilei de 13 iunie, trei garnituri de tren pline cu mineri plecau din Petrosani spre Bucuresti, chemati, se pare, de conducerea de atunci. Avea sa fie inceputul mineriadei propriu-zise. Ajunsi in Gara de Nord in dimineata zilei de 14 iunie, minerii condusi de Miron Cozma au fost orientati spre punctele nevralgice ale Capitalei. Au ajuns si in Piata Universitatii, unde au patruns in sediile mai multor facultati din zona. Numerosi profesori si studenti au fost batuti. Nu a scapat nici liderul studentilor, Mari an Munteanu, batut si aruncat apoi in fantana de la Universitate. De asemenea, sediile partidelor au fost devastate. În 15 iunie, la orele pranzului, minerii au fost urcati in autobuze si transportati la complexul expozitional Romexpo, unde seful statului, presedintele ales recent Ion Iliescu, le-a multumit pentru actiunea lor. Ce a ramas in urma: 6 morti si peste 700 de raniti, potrivit statisticilor oficiale, si mii de bucuresteni batuti. Consecintele acestei mineriade sunt greu de calculat in plan extern. Cert este ca Romania a fost exclusa atunci de la orice finantare internationala. Acum, la 19 ani de la evenimentele din iunie, victimele mineriadelor vor in continuare aflarea adevarului. Ei cer solutionarea dosarelor mineriadei, inclusiv de la organismele internationale si considera reprimarea manifestatiei din Piata Universitatii o crima tipic comunista. Realizator: Manifestarile de astazi incep la ora 13:00, in Piata Universitatii. Este programata o slujba religioasa si luari de cuvant ale victimelor mineriadelor. Ceremoniile se incheie la orele 17:00, cu un remember al cantecelor Pietei Universitatii.
RRA: 19 ani de la mineriada din 13-15 iunie 1990 RADIO ROMANIA ACTUALITATI (13 iunie, ora 13:03) – Se implinesc 19 ani de la mineriada din iunie 1990. În Piata Universitatii din Bucuresti urmeaza sa inceapa la aceasta ora o serie de ceremonii de comemorare, ceremonii marcate inca de memoria violentelor de acum 19 ani, dar si de unele doleante nerezolvate ale victimelor mineriadelor. Diana Domenico se afla acum in Piata Universitatii. Suntem in legatura telefonica directa cu ea. Buna ziua, Diana. Au inceput manifestarile? Reporter: În Piata Universitatii au inceput deja sa se auda cantecele simbol ale mineriadelor si revolutiei romane, membrii Asociatiei Victimelor Mineriadelor s-au reunit deja pentru a comemora victimele evenimentelor din urma cu 19 ani. A fost instalata si o scena de unde se vor rosti discursurile participantilor la mineriada din 13-15 iunie 1990. Peste aproximativ o ora se va oficia o slujba de pomenire a victimelor acelor zile. Oficial sunt inregistrati 6 morti si 700 de raniti. Vor fi apoi depuse coroane de flori la troita de aici, din Piata Universitatii, urmand ca toate manifestarile sa se incheie la ora 17:00. Cu acest prilej, se comemoreaza astfel evenimentele din 13-15 iunie 1990, cand fortele de ordine sustinute de mineri au intervenit in forta impotriva protestatarilor din Piata Universitatii. De asemenea, asociatia trage un semnal de alarma asupra nesolutionarii dosarelor revolutiei si ale mineriadelor, membrii asociatiei adresandu-se si forurilor internationale./
RRA: Victimele mineriadei au comemorat 19 ani de la evenimentele din 13-15 iunie 1990 RADIO ROMANIA ACTUALITATI (13 iunie, ora 18:05) – Emisiunea: “Jurnal” – Realizator: Constanta Comanici – Victimele mineriadei au comemorat astazi 19 ani de la evenimentele din 13-15 iunie 1990, cand fortele de ordine sustinute de mineri au intervenit in forta impotriva protestatarilor din Piata Universitatii. Membrii Asociatiei Victimelor Mineriadei au impartit coliva, au aprins lumanari si au depus coroane de flori la Troita din Piata Universitatii si au rostit discursuri in care s-au trecut in revista principalele evenimente ale perioadei. Cu detalii despre manifestarile din aceasta dupa-amiaza, Diana Domenico. Reporter: Pentru Elena Necula, care avea 35 de ani in perioada mineriadei din Bucuresti, telul sau de a cuceri libertatea a fost repede frant. Elena Necula: Am fost in Piata Universitatii. Se stransese foarte multa lume si ceream eliberarea celor care au fost arestati. Si pe 14 iunie am fost arestata doua luni de zile. Nici la ora actuala nu stiu motivul. Iovciu Ion: În 13, la aceasta ora, locul era inconjurat. Piata Universitatii iti trezeste un fior, pentru ca din intreg spectrul politic si civic al Romaniei nu a lipsit nimic, de la muncitori pana la profesori universitari, ambasadori, oameni care si-au spus punctul de vedere. Si, in fond ce ceream, o televiziune independenta si alegeri libere. Reporter: Oficial, au fost inregistrati 6 morti si 700 de raniti. Presedintele Asociatiei Victimelor Mineriadelor din Bucuresti, Ene Viorel, acuza justitia ca se tergiverseaza toate aceste cazuri neelucidate inca. Ene Viorel: Cu durere constatam ca cei care au murit acolo, care au fost raniti, cei care au arestati ilegal, inca sufera in continuare, dosarele au fost tergiversate. În caz ca vom pierde, atunci ne vom adresa la CEDO, dupa ce am urmat procedura./ RADOR Foto: Andreea Balaurea / MEDIAFAX NOTA MEA: Ca si in alti ani, cativa idioti si-au permis sa-si bata joc de sangele care a imbibat Piata Universitatii, prin scenete de prost gust gen “batai cu perne” sau “pantomima” de Lipscani. Este interesant ca acesti cretinomani au preluat rolul jucat in perioada manifestatiei din Piata Universitatii de catre asa-zisa “Alianta a Poporului”. Fostul agitator “al poporului” de atunci, un oarecare fotbalist suspectat ca e turnatorul cui da mai mult, un retard cu pretentii de lustragiu al GDS, pe numele lui Maries Doru, a pus mana, prin falsuri si ilegalitati – extrem de usor de dovedit – pe fosta onorabila Asociatie 21 Decembrie – din care am facut si eu parte, in 1990. Din sediul Asociatiei, imputit acum si ocupat ilegal, ii adapa cu vechile lui mucozitati reingurgitate pe noii ultrasii cu calti in loc de creier. La fel de interesant este ca televiziunile care au denaturat evenimentul de azi prezentand scremetele neo-gaozarilor sunt TVR (PSD, ex-FSN) si Antena 3 (PSD-PC) – plus alte initiale pe care va las pe voi sa le ghiciti… Sfatul meu se indreapta catre Ministerul de Interne, care stipendiaza asemenea personaje si actiuni stupide, prin falimentarul “2 1/4”, ca si catre cei din SRI si SIE care trebuiau de mult sa sanctioneze asemenea provocatori anti-Romania: stimati tovarasi, sunt si banii nostri! Intr-o zi o sa vina un sef de-al nostru care o sa va ia la bani marunti toate cheltuielile facute de voi pe toti cretinii din Romania si, va asigur, o sa va puna sa platiti pentru ele! Asa ca, n-ar fi mai bine sa va faceti datoria?!
August 3rd, 2017 
VR 
“(…) Din declaraţia persoanei vătămate Roncea Victor – Alexandru rezultă că în ziua de 13.06.1990 în jurul orei 10:30 în timp ce acesta se afla în incinta Institutului de Arhitectură “Ion Mincu” Bucureşti a văzut că “muncitorii” I.M.G.B. au spart geamurile Institutului şi au bătut mai multe persoane. A văzut că au fost aruncate sticle incendiare şi că o dubă de culoare albastră a fost răsturnată şi incendiată şi că au existat atacuri între manifestanţii din Piaţa Universităţii şi poliţişti. Ulterior, deplasându-se către Universitate s-a întâlnit cu numiţii Ţarălungă Sebastian, Tina M. Leto, Felix Goldstein, Cristi Ciubotaru, Pascal Ilie Virgil, Titi Calistru, Mihai Popescu Stoeneşti şi alţii.
Posted in 
Tags: 
