Posts Tagged ‘Basescu’

Ziaristi Online: Presedintele Romaniei avertizat de 1000 de romani – istorici, scriitori, jurnalisti – asupra pericolului Patapievici la adresa Istoriei nationale. Cotidianul National: Basescu fata cu aspiratoarele de sinecuri

Dr Emilia Corbu: Petiţia “Apăraţi Istoria Românilor” a fost înregistrată oficial

Petiţia “Apăraţi Istoria Românilor” a fost înregistrată oficial. Le mulţumim tuturor celor care ne-au susţinut, ziariştilor care au mediatizat cazul, istoricilor care s-au implicat direct, românilor din lumea întreagă şi aşteptăm cu toţii răspunsul solicitat instituţiilor reprezentative. In definitiv, istoria românilor este a noastră, a tuturor.

În perioada 17 iunie-3 iulie 2011 (16 zile) Petitia a fost semnată de 1000 persoane. S-a aflat în topul celor mai populare petiţii şi zile în şir a fost, conform statisticilor, cea mai semnată petiţie.

Printre semnatari se află cadre didactice universitare, istorici, arheologi, teologi, intelectuali din diferite domenii, studenţi.

A fost semnată şi de mulţi români aflaţi în SUA, Australia, Canada, Suedia, Republica Moldova, Danemarca, Olanda, Franţa etc.
Provenienţa semnatarilor ne indică faptul că pe primele trei locuri se află trei oraşe, mari centre universitare, Bucureşti, Constanţa, Iaşi, iar pe locul patru se află Clujul (redat în tabelul statistic la trei puncte diferite).

Un cuvânt special trebuie să adresez istoricilor care, deşi nu ştiau de proiectul “România Medievală” s-au informat rapid şi au reacţionat. Dacă aşa ceva s-ar fi petrecut pe vremea lui Iorga, lumea istoricilor ar fi luat foc. Dar aceia erau unul şi unul. Puţini, dar foarte buni. Studiile şi cărţile lor sunt şi acum valabile prin bogăţia de idei dar şi prin documentarea completă, la nivelul timpului lor.

Continuarea la Ziaristi Online

Vezi si Razvan Ioan Boanchis: Basescu fata cu aspiratoarele de sinecuri »

Cum s-a terminat procesul Liiceanu-Liicheanu-Liigheanu, profitorul tuturor regimurilor, contra ziarului ZIUA, a lui Victor Roncea si a libertatii presei. La ce adresa ma poate gasi Nicolae Manolescu, cel despre care George Calinescu afirma ca este “un ipochimen care nu pricepe codul cultural romanesc”


S-a incheiat Procesul Liiceanu-Liicheanu-Liigheanu vs Ziarul Ziua, Victor Roncea si Libertatea presei. Ce pacat, doar prin suspendare! Plagiatorul si impostorul “anticomunist” care facea naveta Bucuresti-Heidelberg-Paris (si retur) cu acordul si sprijinul “organelor de stat” a ramas dovedit ca atare doar la Curtea de Apel a Tribunalului Bucuresti, unde am castigat procesul dupa ce “maestrul” Valerica Stoica se laudase pe toate gardurile ca a castigat Liiceanu, dar doar la… Judecatorie. Halal castig!

UPDATE: Ulterior Stoica & Liiceanu au revenit in Justitie. Porcesul continua.

Filmul este urmatorul: dupa ce mirandolina “societatii civile”, marcellina si siegfriedina “intelectualitatii angajate” (bine zis “angajate”), ne-a dat in judecata, in 2007, o judecatoare promovata prin transfer taman de la Buftea a decis peste noapte, fara a fi audiati toti martorii si fara a fi administrate probele noastre, ca suntem buni de plata cu un miliard si jumatate de lei – despagubire “morala” care s-ar fi inscris in istoria presei drept cea mai mare gaura in buzunarul unui ziarist, facuta, mai ales, de catre un “intelectual” rasat – nu-‘asa?, vorba lui Brucan – , intamplator milionar in euro.

Cu concursul lui Valerica Stoica si a madamei Indira Crasnea – acum didamai mostenitoare a Cetepeului la Cerepeu – pe atunci o biata reporterita Mediafak putin grabita, care a “uitat” sa mai solicite si pozitia partii “incriminate”, stirea-“bomba” ca Liiceanu a castigat procesul cu Ziua a aparut in aprilie 2008 pe toate tembeliziunile si, mai ales, in presa “multi-lateral-culturala”. Aiurea! Procesul a continuat bine-mersi, conform principiilor de drept, si, dupa un an, prin Sentinţa nr. 735/19.05.2009 a Tribunalului Bucuresti, am castigat procesul, Liiceanu-Liicheanu-Liigheanu devenind plagiator si impostor cu acte in regula.

Daca Vintu, la cererea colegului lui de “Idei in dialog”  Volodea Tismaneanu si a unui var de-al treilea de-al lui Dmitri Rogozin, nu ar fi sters arhiva Ziua, as fi putut sa fac trimitere direct la sursa (Vai, ce greu a intrat atunci stirea in ziar, pe prima pagina… mai ales dupa ce loazele lui Tismaneanu si Plesu facusera deja un “acord” cu Stoica sa renuntam la proces, moment in care i-am bagat civilizat unde meritau si apararea mi-a fost preluata de Tuca Zbarcea si Asociatii, intamplator si avocati ai presedintelui Romaniei in mai multe cauze de presa) Asa ne multumim cu ce (mai) avem: Liiceanu a pierdut procesul cu ZIUA – www.infoziare.ro , Liiceanu A Pierdut Procesul Cu Ziua | Infolegal.ro , Liiceanu a pierdut procesul cu ZIUA – eZiare.com Ziare – Liiceanu a pierdut procesul cu ZIUA , Liiceanu a pierdut procesul cu ZIUA | Bucuresti | Ziare.com , Gabriel Liiceanu News » Liiceanu a pierdut procesul cu ZIUA , www.editie.ro | Liiceanu a pierdut procesul cu noi, etc, etc.

Urmarea a fost ca Valerica Stoica ne-a mai plimbat doi ani prin instante invocand fel si fel de matrapazlacuri pana cand, intr-o noapte, Ziua a fost sinucisa. Chiar daca avocatul ALRO (de ce nu ALRU?), “maestrul” GDS si al “dreptei” kominterniste a incercat sa ma scoata individual “vinovat” – ceea ce mi-ar fi convenit de minune, ca sa pot ajunge la Strasbourg cu acest caz revoltator – completul de judecata al Tribunalului Bucuresti n-a fost de acord si iata ca Liiceanu a scapat de CEDO prin suspendare. Pacat, cum spuneam!

Iata sentinta, urmata de editorialul pentru care, desi n-am fost condamnat, am ramas “executat”! Vorba tovarasului Patapievici Dionisie: “Traiasca Lupta pentru Pace pana nu va ma ramane piatra pe piatra din Romania!”

UN PS IN ATENTIA EX-PCR: Am inteles ca Nicky Manolesco, alias “Marin”, alias Nicolae Manolescu Apolzan, fost propagandist comunist si aghiotant al ilegalistilor bolsevici, de la George Ivascu la Ghe “Gogu” Radulescu, pe care Marin Mincu il caracteriza drept “Extracţia mafiotică Nicolae Manolescu”, in prezent sef al USR si pensionar de lux “pe langa” UNESCO, imi ameninta neinsemnata persoana in (doar) doua editoriale “de forta”, unul din Adevarul lui Patriciu altul din Romania (fosta) literara. E suparat ca, la cererea mea si a unui scriitor, Agentia Nationala de Integritate ii verifica averea si “compatibilitatile” (de ce nu da ANI in judecata?). Si aud ca s-ar plange ca nu poate sa ma dea pe mine in judecata pentru ca nu ar stii la ce adresa sa-mi trimita Citatia. Iat-o, mai jos:

Incheiere Proces Liiceanu-Liicheanu-Liigheanu vs Victor Roncea-Ziua-Libertatea presei

Profitorul tuturor regimurilor

de Victor RONCEA

Liiceanu nu are dreptul moral de a se pretinde in nici un fel vreo victima a mineriadei sau vreun opozant al regimului comunist si neocomunist post-decembrist. A fost intotdeauna un profitor; al tuturor regimurilor.

Posesorul “frumosului nume” Liiceanu (dupa cum se auto-gratuleaza domnia sa in “Romania libera” de ieri) se simte “executat in piata publica”. Pentru ca doi confrati de ai sai din grupul celor care-l inconjurasera pe Constantin Noica – din diferite motive – ii contesta, in primul rand, dupa cum consider eu, dreptul de a se auto-personifica in moralistul (narcisist) al societatii romanesti. Vanatorii de suflete din celula adulatorilor intelectualilor rosii ii tin isonul. Pe langa un handicapat sufleteste de la “Cotidianul”, si la EvZ, organul Partidului Idolilor de Mucava, Ioana Lupea crede ca de pe frontispiciul ZIUA lipseste sloganul “moarte intelectualilor”, “pentru a fi din nou in 15 iunie 1990″. Si domnul Liiceanu se auto-victimizeaza (pentru a cata oara?) afirmand in “Comunicatul” sau ca in 1990 s-ar fi aflat “in fruntea unei liste de intelectuali care trebuiau impuscati pe stadioane”. Pentru “memoria incetosata” a acestora si din respect pentru adevar, trebuie sa-i spunem aparatoarei de serviciu a mafiotilor culturnici ca pe 15 iunie se rezolvase treaba: studentii creatori ai fenomenului anticomunist Piata Universitatii – printre care si subsemnatul – fusesera deja executati “in piata publica” sau maltratati si apoi incarcerati. In timp ce domnul Liiceanu era la Paris, bine-mersi. Inca din data de 14 iunie acesta a fost protejat – ca si membrii si sediul Grupului pentru Dialog Social din care provine – de catre autoritatile paramilitare ale Frontului Salvarii Nationale (FSN). In dimineata acelei zile, Gabriel Liiceanu, care avea bilet pentru Paris, s-a deplasat de la sediul Editurii Humanitas la aeroportul Otopeni, cu o masina guvernamentala, oferita de prietenul sau Andrei Plesu, ministru in Guvernul Mineriadei (inainte, in timpul si dupa masacrarea studentilor din Piata Universitatii).

Nu este prima oara cand Liigheanu, vorba disidentului Dan Petrescu, isi cosmetizeaza biografia. Nici pana azi, de exemplu, “Lulu”, dupa cum era alintat de Securitate, nu a dat o explicatie privind modalitatea prin care a reusit sa se strecoare in 1982 prin sanul aparatului Departamentului Securitatii Statului, pana la Heidelberg, pentru a beneficia de o bursa Humboldt sub ochii BND si STASI, servanta KGB, si cum facea si “salturi” la Paris, pentru a-i “capcana” si pe Monica Lovinescu si Virgil Ierunca, dupa Noica. Sau, cum a obtinut – daca era “persecutat”, dupa cum se pretinde – acordul aceleiasi Securitati si, recte, al cenzurii comuniste, “nomina odiosa”, pentru a publica in zeci de mii de exemplare “Jurnalul de la Paltinis”, – totodata bine remunerat.

Disidenta sa este tot atat de falsa pe cat este anticomunismul mimat de el si gruparea sa anti-romaneasca. Mai ieri, la alegerile din 2000, ii facea propaganda “batranului edecar”, Ion Iliescu, acelasi de la care a primit, cu o vorba buna de la Petre Roman – prim ministrul Mineriadei – o halca din averea statului roman: Editura Politica a PCR transformata peste noapte in privata Editura Humanitas. Folosita, printre altele, pentru a forfeca manuscrise originale – Emil Cioran, Mircea Eliade, Monica Lovinescu – sau chiar a topi carti (!) – Paul Goma, “Culoarea Curcubeului” sau, mai recent, Petru Cimpoesu, care, in “Christina Domestica si Vanatorii de suflete” il pune pe “Filosoful L.” in posturile jalnice care-i intruchipeaza adevaratul sau caracter “filosofic”. Acelasi, redat si de Mircea Zaciu, in “Jurnalul” sau: de servitor al mai marilor zilei, de la patronul KGB al intelectualimii multilateral-dezvoltate, membrul CPEx al CC al PCR Gogu Radulescu, la Ion Iliescu si la Traian Basescu, caruia nu-i putea aduce un mai mare deserviciu prin acordarea “girului” sau (dupa cum se lauda in “Rl”).

Domnul Liiceanu nu are dreptul moral de a se pretinde in nici un fel vreo victima a mineriadei sau vreun opozant al regimului comunist si neocomunist post-decembrist. A fost intotdeauna un profitor; al tuturor regimurilor.

ZIUA / 1 Martie 2007

Sursa: https://liiceanu.blogspot.com/

Vizionati la Adrian Suciu
Gabriel Liiceanu – O fenomenologie exhaustivă

Cititi si George Calinescu: Manolescu este “un ipochimen care nu pricepe codul cultural romanesc”. Irina Horea a castigat concursul Roncea.ro. Stenograma adresarii lui N. Manolescu catre tovarasul N. Ceausescu: “«Politica Ceausescu» a fost tocmai lichidarea «drepturilor» unor uzurpatori”

Basescu injurat cordial, de 4 iulie, si de ambasadorul SUA la Bucuresti si de ambasadorul Rusiei la NATO

Cine nu intelege ca puterea politica a Moscovei de azi este doar o oglindire la scara mica a stemei Rusiei imperiale si o vesnic mandatara a testamentului lui Petru cel Mare, sa taca. Ciocurile agresive ale atotstapanitorului vultur bicefal rusesc isi gasesc corespondenti poate doar pe la ritualurile puternicilor din umbra ai Statelor Unite. Spre deosebire de puterea la vedere din Rusia, capul actual al Americii a fost bun doar pentru a-i coji ouale, la propriu, lui Putin, la unul din mic-dejunurile de pe veranda “dachei” din Novo-Ogaryovo a fostului KGB-ist (foto aici). Si totusi, nu stiu cum se face ca toate ouale ramase intre Medvedolavroputin si Obama la masa cu pricina tot in capul lui Basescu se sparg, adica in crestetul nostru, respectiv in scutul de deasupra Romaniei.

Interesant e ca, “pe teren”, presedintele Romaniei e facut franjuri si de oamenii Rusiei si de oamenii SUA, in mod egal. Ce coincidenta, in aceeasi zi in care ambasadorul Rusiei la NATO, Dmitri Rogozin, il facea varza cu carne pe Basescu, la Soci si pe Twitter, la Bucuresti si pe Facebook, ambasadorul SUA in Romania, Mark Gitenstein, dupa ce lua nota ca seful statului roman nu vine pentru al treilea an la rand (cam de cand e Obama mascota Casei Albe) la petrecerea data de Ziua Americii la Ambasada, tinea sa aminteasca in “speech”-ul sau despre “un bun prieten al meu si cel mai bun prieten al Americii“. Sa fi fost Boc, navetistul de Chicago, prezent la sindrofie, sau Basescu, in absentia? Nici vorba! E vorba de… Mirciulica Geoana. Pai parca Geoana era, in timpul alegerilor, “omul Moscovei”, nu “cel mai bun prieten al omului” pus de Obama la Bucuresti!

Sa fie Maresalul Antonescu de vina? Din ecuatia asta numai solomonicul Bibi Netanyahu ne mai poate scoate!

FOTO: Ce i-a spus Rogozin lui Basescu pe Twitter. Dupa bloggerul MAE rus, Aleksandr Lukasevici, si ambasadorul Rusiei la NATO “ataca” electronic. Ce mai urmeaza? Medvedev pe Facebook si Putin pe Trilulilu? Sau Obama pe YouTube?

In postarea sa lapidara datata 4 iulie, flamboiantul ambasador rus la NATO, Dmitri Rogozin, se lauda ca presedintele Federatiei Ruse, Dmitri Medvedev, i-a aprobat criticile virulente la adresa lui Basescu facute la summitul Rusia-NATO de la Soci (*). Toata povestea asta cu “declaratiile dure” facute si de Medvedev in spatele draperiilor de la petrecerea Aliantei “votca-cola” de pe malul Marii Negre este sustinuta si de un ziar “koms0molist” din fosta URSS (unde-l gasim si pe mai vechiul nostru client Stanislav Belkovski, acum specializat pe “FSB-Faktor”). Cica Basescu, prin declaratia despre sustinerea Ordinului de trecere a Prutului dat de Antonescu, “s-a situat de partea nazistilor”.

Recent, preşedintele Traian Băsescu a vorbit la TVR despre amplasarea scutului antirachetă pe teritoriul României, la Deveselu. Şeful statului a ţinut să asigure că declaraţii ca cele ale ambasadorului rus la NATO, Dimitri Rogozin, care aprecia că scutul antirachetă este un “cal Traian”, nu trebuie să fie luate în seamă şi asta deoarece Rogozin face parte din “echipa de zgomote”.

Ce mi se pare mai interesant este ca, pe data de 1 iulie, Rogozin sustine, pe contul sau de Twitter in limba engleza (in care apare in costumatie “periculoasa” de caza), ca “BTW” (“By the way”), tocmai l-a invitat Obama pe la Washington. Ceea ce nu se poate spune despre Basescu…

(*) Rogozin Amb. Dmitry Rogozin despre Basescu:
Д.А.Медведев жестко наехал на румынского Бэсеску за возмутительные высказывания по 1941. Рад, что президент поддержал меня в этом вопросе.

Vezi si: VIDEO. Presedintele Traian Basescu despre bloggerul MAE rus Aleksandr Lukasevici si Alex Mihai Stoenescu despre Basescu si Rusia: Antonescu nu a trimis evrei la Auschwitz

Ziaristi Online. Editorial: Suparati-va, domnule presedinte Dmitri Medvedev! »

Ziaristi Online: Negocierile Maresalului cu Aliatii si marea tradare de la 23 august 1944 relatate de un agent secret al Intelligence Service. Ivor Porter: Operation Autonomous

In noaptea de 22 spre 23 decembrie 1943 Forţa 13340 a Special Operations Executive (SOE) a Marii Britanii a trimis în România un avion militar care paraşutează trei ofiţeri de informatii în împrejurimile oraşului Alexandria, zona satului Plosca. Astfel debutează operaţiunea “Autonomous”. Locotenentul-colonel Gardyne de Chastelain (Alfred George Gardyne de Chastelainindicativ secret DIH 1342) era şeful misiunii şi fusese timp de 13 ani (1927-1941) directorul societăţii petroliere “Unirea” şi şeful rezidenţei lntelligence Service pentru România. Căpitanul Ivor Porter fusese timp de un an asistent la Universitatea din Bucureşti, predând cursul de limba şi literatura engleză, apoi, dupa 23 august, devine ataşatul Legaţiei Engleze până în februarie 1945. Cel de-al treilea, căpitanul roman Silviu Meţianu, participase la primul război mondial, apoi emigrase în Anglia. Pana la 23 august 1944 cei trei au fost “prizonieri de lux” in apartamentul de serviciu al sefului Jandarmeriei Romane, generalul Constantin Z. “Piki” Vasiliu, din sediul institutiei de pe Stefan cel Mare, si au intermediat negocierile Guvernului Roman cu Marea Britanie.

Cei trei se bucurau de notorietate si chiar o oarecare celebritate in Romania, inca de dinainte de a fi parasutati, daca ne gandim la simplul fapt ca au vrut sa o recruteze si pe Maria Tanase ca agent secret al Intelligence Service.

Dupa Pozitia SSI fata de Operatiunea “Autonomous” a SOE » Ziaristi Online va ofera astazi a doua parte a documentarului despre Intelligence Service si negocierile Maresalului Ion Antonescu cu Aliatii urmand sa revenim cu un Raport Top Secret catre SOE semnat de AGG de Chastelain si obtinut de Ziaristi Online din arhivele secrete ale SSI. In acest episod prezentam extrase din memoriile capitanului Ivor Porter, publicate, in 1989, sub titlul Operation Autonomous: With S.O.E. In Wartime Romania”, de editura Chatto & Windus si traduse ulterior si in limba romana. Fragmentele de mai jos demonstreaza marea tradare a Regelui Mihai din 23 august 1944, faptul ca Maresalul Ion Antonescu se afla in negocieri finale atat cu anglo-americanii cat si cu rusii dar si, mai ales, dovedesc din nou predarea Romaniei de catre Marea Britanie in mainile URSS, fara nici cea mai mica remuscare, alta decat cea a agentilor secreti de pe teren care simpatizau romanii si lupta lor antibolsevica. Totodata, ni se releva si prietenia stransa a Maresalului Antonescu cu seful comunitatii evreiesti, dr Filderman, pe care il rugase sa intervina la randul sau pe langa Washington si Londra pentru a fi acceptate conditiile Bucurestilor. Intertitlurile apartin redactiei Ziaristi Online:

Conditiile de Armistitiu cerute de Maresalul Antonescu – O telegrama secreta catre Churchill ajunsa pe masa lui Molotov

Cititi si: Prof Ilie Badescu: Tratat de patologie politică. Maladia politică şi efectele ei în istoria omenirii

Cimitirul eroilor romani de la Tiganca Basarabia

În circa 70 de ani au fost ucişi circa 180 de milioane de oameni nevinovaţi, ceea ce înseamnă aproape 3 milioane de persoane nevinovate ucise anual. Modernitatea se prezintă, iată, în faţa scaunului judecăţii civilizaţiilor cu o asemenea tragică performanţă. Să ne mai amintim că la Katin au fost ucişi 20 000 de ofiţeri polonezi, iar la Fântâna Albă, în Bucovina românească, au fost ucişi în două ore, 3000 de români neînarmaţi doar pentru că voiau să fie români, să părăsească teritoriile ocupate de sovietici, după ce tot sovieticii difuzaseră ştirea că o atare plecare este îngăduită de noua guvernare bolşevică.

Iulian Urban catre MAE rus: Cand isi va cere scuze Rusia pentru sutele de mii de romani deportati si ucisi in Gulagurile sovietice?

Deportarile din Basarabia Expozitie Vasile Soare Kazahstan

Pana cand guvernul rus nu isi va cere scuze fata de poporul roman pentru sutele de mii de romani deportati, ucisi, jefuiti sub pretextul luptei impotriva fascismului, rusii sa taca. Nerusinati sunt rusii, care ne-au impus comunismul. Este vorba de sute de mii, iar dupa unii istorici chiar de peste un milion de victime! In Siberia si Kazahstan au fost deportati si au murit sute de mii de romani. Cine raspunde de exterminarea lor, de Holocaustul rosu?

Compania a deschis “Fereastra Serviciilor Secrete”. Aurel Rogojan despre Cazul Tismaneanu. Cu o addenda de Larry Watts si documente ale Kominternului si Securitatii

Fereastra Serviciilor Secrete Aurel Rogojan Editura Compania

Mosteniri imperiale in Comintern si organele de securitate sovietice: Tentative de a nega faptul ca Valter Roman si Leon Tismaneanu au fost agenti sovietici au fost facute individual de membri ai familiilor lor. In cazul lui Tismaneanu, statele de plata ale Cominternului din februarie-iunie 1944 indica faptul ca era platit cel mai bine, dintre cei 26 de agenti de pe lista, surclasand agenti semnificativi ca Vasile Luca, Iosif Chisinevschi sau Valter Roman

Un cadou de 4 iulie – Ziua Americii, pentru autoritatile SUA si CSAT. Aurel Rogojan despre Cazul Tismaneanu. Cu o addenda de Larry Watts si documente ale Kominternului si Securitatii. Compania a deschis “Fereastra Serviciilor Secrete”

A aparut “Fereastra Serviciilor Secrete”, o carte care dezvaluie retelele anti-Romania infiltrate pana la varful Puterii. Aurel Rogojan publica la Editura Compania adevaruri ascunse romanilor, de la Gestapo si NKVD la Securitate si SRI

De 4 iulie, Ziua Americii, Ziaristi Online ofera cadou reprezentatilor SUA si CSAT un sub-capitol din cartea generalului (r) SRI Aurel I Rogojan privind “Cazul Tismaneanu” si o addenda din primul volum al istoricului american Larry L Watts, “Fereste-ma, Doamne, de prieteni”, respectiv o nota la capitolul “Mosteniri imperiale in Comintern si organele de securitate sovietice”.

Tismaneanu si Patapievici: sub zodia noilor cominformisti

“Cazul Volodea” sau Ce vor sa stie americanii despre emigrarea lui Vladimir Tismaneanu

Intelligence Service, unul dintre canalele de negocieri pentru armistitiu ale Maresalului Ion Antonescu. Pozitia Serviciului Special de Informatii (SSI) fata de Operatiunea “Autonomous” a Special Operations Executive (SOE)

Primul episod. Urmeaza: marturisirile agentilor secreti britanici si un Raport Top Secret catre SOE, publicat in exclusivitate de Ziaristi Online

POZIŢIA SERVICIULUI SPECIAL DE INFORMAŢII FAŢĂ DE OPERAŢIUNEA “AUTONOMOUS”

Anul 1943 a înclinat decisiv balanţa victoriei de partea Naţiunilor Unite. Pe plan militar, trupele sovietice opresc ofensiva strategică a armatelor germane la Stalingrad 1, flota americană obţine victoria de la Guadalcanal 2, este lichidat frontul din Africa de Nord 3, iar Italia capitulează 4.
Pe plan diplomatic au avut loc intense negocieri în vederea stabilitii măsurilor de înfrângere a trupelor Axei.
La Conferinţa de la Casablanca se stabileşte aplicarea principiului de “unconditional sutrender”s, propus de Franklin D. Roosevelt 6 şi se adoptă planul “Husky”7 propus de Winston Churchill 8.
La conferinţa Miniştrilor de Externe de la Moscova participanţii hotărăsc, între altele, înfiinţarea “Comisiei Consultative Europene” cu sediul la Londra 9. Aceasta urmărea să asigure “acoperirea informativă” a teritoriilor statelor in amice şi să desfăşoare acţiuni de propagandă, dezinformare şi sabotaj în vederea obţinerii victoriei. Activitatea comisiei a avut un rol deosebit de important în desfăşurarea “războiului din umbră”, asupra căruia vom stărui pe larg în cele ce urmează.
Se pun apoi bazele unei depline colaborări anglo-sovieto-americane 10. La Conferinţa de la Teheran, F.D. Roosevelt, Churchill şi Stalin hotărăsc ca operaţiunea “Overlord” 11 să înceapă În mai 1944, urmată de operaţiunea “Anvil-Dragon”12. Simultan cu desfăşurarea acestor două operaţiuni militare, ce inaugurau frontul de vest european, urma să aibă loc o puternică ofensivă sovietică pe frontul de est 13.
De partea cealaltă, În perioada 10-12 ianuarie 1943, la iniţiativa Fuhrerului, Mareşalul Ion Antonescu a întreprins o vizită în Germania 14. Cunoscând în mod direct situaţia trupelor germane şi primind semnale îngrijorătoare de la trupele române aflate pe front, mareşalul avea să le spună colaboratorilor săi apropiaţi, în trenul ce-l readucea în patrie: “Germania a pierdut războiul. De acum trebuie să ne concentrăm toate forţele ca să nu pierdem şi noi războiul nostru” 15.
Această situaţie constituia, desigur, un punct de cotitură în politica externă românească. Din acel moment, deşi colabora în continuare cu Germania, mareşalul Antonescu şi-a propus să negocieze un armistiţiu cu Aliaţii. Negocierile aveau să fie duse simultan pe mai multe canale.
Unul din ele era constituit din reţeaua de spionaj condusă de inginerii Ion Popovici şi Valeriu (Rică) Georgescu. Aceştia deţinuseră funcţii de conducere în cadrul societăţilor petroliere “Unirea” şi, respectiv, “Româno-Americană”, fiind contactaţi în februarie 1941 16 de către locotenent-colonelul Gardyne de Chastelain (Alfred George Gardyne de Chastelain), rezidentul Intelligence Service-ului pentru România 17.
Reţeaua urma să culeagă informaţii militare, economice şi strategice şi să le transmită prin radio şi curieri la Istanbul. Ofiţerul englez finanţează reţeaua cu optzeci milioane lei 18. Rică Georgescu va fi acela care, din martie şi până în august 1941 (când reţeaua va fi descoperită) va transmite 42 de rapoarte radio la Istanbul. Pe 27 august cei 15 membri ai reţelei au fost arestaţi. Eugen Cristescu, şeful Serviciului Special de lnformaţii
(SSI – foto stanga sus alaturi de Maresal) era la curent 19, prin agenţii săi, cu activităţile desfăşurate de reţea 20. Cu acordul mareşalului, Cristescu a permis lui Rică Georgescu să continue negocierile cu reprezentanţii Aliaţilor, fără ştirea germanilor insă.

Integral la Ziaristi Online

VIDEO. Presedintele Traian Basescu despre bloggerul MAE rus Aleksandr Lukasevici si Alex Mihai Stoenescu despre Basescu si Rusia: Antonescu nu a trimis evrei la Auschwitz. NU UITA: 2 iulie 1941 – Operatiunea Munchen


Cititi si: 2 iulie 1941 – Operatiunea Munchen. Luptele pentru recuperarea Basarabiei si Bucovinei de Nord si distrugerea Armatei Rosii. FOTO/VIDEO/DOC »

Ofensiva generala pe frontul Prutului, denumita Operatiunea München, era planuita pentru 2 iulie. Lovitura principala urma sa fie data de experimentata Armata 11 germana, cu Corpul de Cavalerie roman (Brigazile 5 si 6 Cavalerie) si Corpul 11 german (Diviziile 76 si 239 Infanterie germane, Diviziile 1 Blindata si 6 Infanterie romane) spre Moghilev Podolsky. Trupele…

Jul 2 2011 / Read More – Ziaristi Online »

Tarani intampinand Trupele Romane in Basarabia 1941

VIDEO. Faimosul Radu Theodoru despre Chestiunea secuiasca de la Mihai Viteazu la Maresalul Antonescu si Traian Basescu (cu o trecere si prin chestiunea evreiasca)


Recent, a avut loc la Curtea Brâncovenească din Constanţa conferinţa “Chestiunea secuiască de la Mihai Viteazu la Traian Băsescu”, sustinuta de faimosul general Radu Theodoru, un neobosit luptator pentru cauza romaneasca. In cadrul acesteia (Video), abordand si situatia romanilor, ungurilor si evreilor sub Ion Antonescu, generalul a amintit si faptul ca Maresalul a fost cel care a facilitat imbarcarea evreilor spre Palestina, ca solutie pentru a scapa de Holocaust.

Alte detalii la: Ziaristi Online

Cititi si: Maria Petrascu: Nerusinatii nepedepsiti pentru Holocaustul Rosu

Stalin Putin

Intre aceasta “ sfidarea nerusinata” a lui Basescu, care a vorbit despre Maresal ca despre un erou, caci a fost, si ca despre un criminal, cand a fost criminal, desi nu s-a tras definitiv linie pe acest subiect, si nerusinata sfidare a celor care sunt responsabili, nepedepsti nici in ziua de azi pentru Holocaustul Rosu care a fost cel putin egal cu Holocasutul Evreiesc al lui Hitler, pe care ati alege-o?

Sfidare nerusinata! A cui? Bloggerul MAE rus, Aleksandr Lukaşevici, versus presedintele Romaniei?

Basescu la nasul Radu Moraru intre Maresalul Antonescu si Regele Mihai

Aici Basescu, care recunoaste ca “nu este nici istoric si nici jurnalist”, se afla probabil intr-o grava eroare, scuzabila daca luam in considerare ca tot el afirma ca nici “nu se pricepe”, pentru ca mai sustine si ca “Antonescu a trimis evrei la moarte la Auschwitz”. Nimic mai fals. Acela a fost Horthy, din Ardealul romanesc ocupat de unguri. Dimpotriva, Antonescu a salvat evrei de la moarte.

Patapievicii scot capul din “ouale fatale” ale lui Basescu. Proiectul “Romania Medievala”: ICR profita de “closca” de la Cotroceni

Basescu Liiceanu Patapievici

Nu le-a sărit în ochi, scris de două ori pe prima pagină, că naţiunea română s-a format după 1918? Că “nu fusese niciodată până atunci o naţiune, ci mai degrabă un mozaic de civilizaţii”?

Liviu Tofan, un anticrestin cu o fata aproape umana. Istoricul Dan Focsa, mazilit de la IRIR din motive de blog

Liviu Tofan IRIR Un anticrestin cu o fata aproape umana

Si Nicolae Videnie, fost cercetător timp de 10 ani tot la IRIR, a rămas acum o lună de zile pe drumuri, dupa ce Liviu Tofan i-a reproşat că şi-a permis să aprindă candela, să stropească cu aghiazmă şi să pună o icoană ortodoxă la sediul IRIR.

Traian Basescu despre Andrei Plesu: “Sa candideze la presedintie ca sa fie capul mai mare decat palaria”. FUNNY VIDEO


Basescu despre Plesu: Sa candideze daca are… de ZiaristiOnlineTV

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova