Posts Tagged ‘GDS’

Romania, intre fumigenele WikiLeaks si tunurile UDMR. Procesul Kossuth la deznodamant: Va ceda Justitia Romana la presiunea agentilor Ungariei? Conjuratia imbecililor Csibi Barna si Mircea Kivu

Astazi, Curtea de Apel Craiova urmeaza sa se pronunte in cazul UDMR si Lajos Kossuth contra Romaniei. Vezi Procesul Kossuth si Scrisoarea Deschisa catre Boc privind interesele UDMR si ale Ungariei. Cum a fost, ce s-a intamplat. Romanii ardeleni au ramas doar cu ziarele Cuvantul Liber si Cuvantul Libertatii. Multumim tuturor! FOTO/INFO

Desigur, pentru unii, aceste eveniment nu este la fel de important ca fumigenele WikiLeaks, din care putem afla si picanterii cu Chiriaci ciripoi dar si “dezvaluiri” despre viata politica din Romania crosetate chiar si de studenti stagiari pe la Ambasada SUA din Bucuresti. Intrebarea este insa cu ce ramane Romania din ambele “afaceri”. Vom vedea, chiar astazi.

Saptamana trecuta, dupa scandalul spanzurarii in efigie a Romaniei, prin chipul lui Avram Iancu, de catre activistul maghiar Csibi Barna, editorialistul EvZ si sinecuristul TVR Mircea Marian a afirmat despre motii care au protestat la Abrud ca sunt “un grup de tembeli” care “daca ar fi avut creier” l-ar fi invitat la masa pe Barna, nota Cariere de Media. In preambulul deciziei de azi de la Craiova, Mircea Kivu, comentator al “Ungariei libere”, pardon!, “Romaniei libere” s-a gandit sa-l completeze pe colegul sau, la fel de roman sadea ca si el, si sa-i catalogheze pe cei peste 120 de romani, profesori universitari, jurnalisti, scriitori, istorici, militari, s.a., care au semnat SCRISOAREA DESCHISA adresata premierului Emil Boc: Pana unde va decadea demnitatea nationala in fata UDMR si a intereselor Ungariei asupra Romaniei?, drept “capete incinse” vinovate de “instigare la discriminare” in mult mai mare masura decat bietul Csibi Barna, cainat ca a fost “pedepsit” prin detasarea la Abrud.

Textul sau este referential pentru nivelul de agresivitate anti-romaneasca la care s-a ajuns in presa din Romania.

Decizia de astazi a Curtii de Apel Craiova are o valoare simbolica si o incarcatura istorica pentru directia in care se va indrepta Romania de acum incolo: pe drumul ei natural sau pe cel al Tismanenilor, Csibilor si Kivilor?

Dar cine este mult prea mediatizatul Mircea Kivu? Comentator sportiv la Dilema lui Patriciu si Plesu si, in acelasi timp, analistul preferat al lui Sorin Ovidiu Vintu (platit de filo-rus cu 76.000.000 de lei în 2009), un fel de baiat bun la toate al show-ului megalomanic al mogulului Realitatea TV  “10 pentru Romania”, Mircea Kivu a pornit marunt in viata, ca actionar al IMAS, fondat in octombrie 1991, alaturi de sociologii Alin Teodorescu si Calin Anastasiu, ambii membri ai GDS si, normal, turnatori ai Securitatii. Calin Anastasiu a fost dovedit drept colaborator al Securitatii, la cererea Civic Media, taman in 2010. Alin Teodorescu, primul presedinte al GDS si, totodata, al Fundatiei Soros Romania, a fost si el deconspirat drept informator al Securitatii dar si – atentie! – al serviciilor secrete comuniste maghiare. In 2004, Teodorescu isi face transferul de la IMAS la Guvern, ca sef al  “Cancelariei Primului Ministru”, Adrian Nastase, in ciuda avertismentelor serviciilor secrete romane. Ulterior devine deputat PSD dupa care revine la IMAS-ul controlat acum de Sorin Ovidiu Vintu, dupa cate se spune. In 2004, odata cu plecarea spionului maghiar la Guvern, noul presedinte al CA al IMAS-SA devine Mircea Kivu, pe care momentul il surprinde ca “sef al delegatiei IMAS-SA la Bagdad” (?!), dupa cum preciza Departamentul de Informare al Guvernului de la acea vreme, DAIS. In acelasi timp, mai aflam din acelasi comunicat DAIS din 2004, ca adunarea Generala a Actionarilor IMAS-SA a mai aprobat si cererea de demisie din Consiliul de Administratie a lui Theodor Czobor, care a fost numit director general al SC TNS-AGB International, castigatoarea licitatiei de masurare a audientei TV. Cam asta era mediul romanesc in care s-a invartit Mircea Kivu pana cand si-a luat zborul de la IMAS, dupa vreo un deceniu si jumatate de confrerie cu cei doi turnatori GDS-isti Alin Teodorescu si Calin Anastasiu.

Acum ne injura pe noi, in articolul “savant” intitulat “S-a deschis sezonul de xenofobie”. Noi suntem xenofobi – poate chiar “mancatori de unguri pe paine” 🙂 -, cei care aparam memoria celor 40.000 de romani ardeleni ucisi la ordinele lui Lajos Kossuth. Iar UMDR-istii care vor sa impuna, ilegal, o strada cu numele criminalului exterminator ungur, sunt, cu totii, niste “iubitori de romani”. Poate chiar mai ceva ca Kivu.
Da, se pare ca s-a deschis sezonul la injurat romani. De vreo 21 de ani. Dar de abia cand se va inchide se va vedea exact cine este vanatul si cine vanatorii. Daca vom afla, de exemplu, ca si domnul Mircea Kivu de la Laboratorul de Sociologie Urbana al IPCT a urmat acelasi traseu de promovare ca si tovarasii sai de cardasie?

Mircea Kivu, “Ungaria libera”: “Instigarea la discriminare, pentru care e cercetat penal (Csibi Barna), e greu de susţinut, cǎci în esenţǎ omul nu s-a supǎrat pe Avram Iancu pentru cǎ era român, ci pentru cǎ ar fi ucis nişte unguri.

Dacǎ e sǎ vorbim despre incitare la discriminare, mi se pare mai degrabǎ aplicabilǎ în cazul celor care, în ultimele zile, agitǎ spaţiul public protestând împotriva atribuirii numelui lui Kossuth Lajos unei strǎzi din Târgu-Mureş. Între destinele celor doi paşoptişti – Iancu şi Kossuth – existǎ simetrii şi paralelisme substanţiale. Ambii au luptat pentru drepturile naţiunilor lor şi, pânǎ la un punct, au fost împreunǎ împotriva imperiului Habsburgic. La un moment dat, drumurile li s-au despǎrţit şi s-au gǎsit în tabere adverse. Românii lui Avram Iancu, aliaţi cu saşii fideli împǎratului de la Viena, s-au gǎsit într-un rǎzboi civil împotriva revoluţionarilor maghiari conduşi de Kossuth; ca în orice rǎzboi de acest fel, într-o epocǎ în care drepturile omului erau un concept încǎ vag, distincţia dintre beligeranţi şi civili era subiectivǎ, astfel încât, privite dintr-o parte sau din alta, actele de luptǎ pot fi uşor calificate drept crime, iar eroii sunt uşor de condamnat drept criminali.

Manualele noastre de istorie nu ne ajutǎ, din pǎcate, sǎ vedem în Avram Iancu altceva decât simbolul luptei pentru afirmare naţionalǎ; dupǎ cum, probabil, manualele ungureşti de istorie nu-i ajutǎ pe maghiari sǎ vadǎ în Kossuth Lajos altceva decât simbolul luptei pentru aceeaşi afirmare naţionalǎ. Pentru cineva cu capul pe umeri este firesc ca, într-un oraş cu jumǎtate din populaţie românǎ şi jumǎtate maghiarǎ, dacǎ existǎ o stradǎ care se cheamǎ Avram Iancu (şi existǎ), sǎ se cheme una şi Kossuth Lajos. Nu însǎ şi pentru capetele încinse care cer fǎrǎ nici o noimǎ premierului Boc sǎ facǎ ordine într-o cauzǎ care, acum, se judecǎ în justiţie. Dacǎ pretinzi sǎ-ţi fie respectaţi proprii eroi, trebuie sǎ începi prin a-i respecta pe ai celuilalt.

Revenind la secuiul cu mintea încinsǎ, întâmplarea face ca el sǎ fie funcţionar de fisc. Preşedintele ANAF, care are probleme cu corupţia din instituţia pe care o conduce, s-a gândit să-şi mai spele din pǎcate (de fapt, sǎ le facǎ uitate) şi s-a evidenţiat mutându-l pe Barna tocmai la Abrud, oraşul unde Avram Iancu este adulat. Mǎsura îmi aminteşte de practicile PCR, care pedepsea delictele de opinie prin mutarea cu serviciul în cele mai neprietenoase locuri. USL i se raliazǎ, cere destituirea omului. Oare ei nu ştiu cǎ „drujba-i drujbǎ, slujba-i slujbǎ”?”

Parerea mea: O sa-i arate Dumnezeu exact care-i treaba cu drujba…

Vezi si: Criminalul Lajos Kossuth vs Avram Iancu si Calarasii Romaniei. File de Proces »

La Multi Ani, SRI!

Astazi, Serviciul Roman de Informatii implineste 21 de ani. Varsta majoratului, pentru americani.

Desigur ca ii urez SRI “La Multi Ani!” cu speranta ca va reusi sa rezolve cu “succes pe toata linia” si cazurile de agenti anti-Romania activi la cel mai inalt nivel in stat, cum este grupul de interese straine al aceleiasi Retele reprezentate, pe rand, de Alin Teodorescu, in Guvernul Nastase, Marius Oprea, in Guvernul Tariceanu si succesorul acestuia, Vladimir Tismaneanu, in Guvernul Boc (ca sa nu mai vorbim si de cei de pe langa presedinti sau chiar de unii presedinti si premieri), cu totii membri  ai Grupului pentru Dialog Social consolidat de Silviu Brucan si George Soros in decembrie 1989, respectiv ianuarie 1990, documentati de ofiterii de informatii romani ai Unitatilor “anti-KGB” din DSS si SRI ca avand stranse legaturi, inca de dinainte de 1989, cu spionajul maghiar si cel rusesc.

Sper totodata ca in cadrul “succeselor pe toata linia” din Bilantul SRI pe anul 2010 nu se inscriu si victoriile in lant ale UDMR si organizatilor adiacente maghiare, care discrimineaza agresiv romanii din Harghita, Covasna si Mures pana la epurare culturala, administrativa si etnica si sunt pe care sa impuna autonomia teritoriala a asa-zisului “Tinut Secuiesc” si regionalizarea Romaniei in favoarea Ungariei revizioniste.

Nu in ultimul rand astept cu acelasi interes un nou decret prezidential care sa cinsteasca memoria ofiterilor romani din Grupul Trosca, eroi ai Romaniei cazuti la datorie in decembrie 1989.

Mai amintesc, in incheiere, ca trebuie sa fie aparati, cu onoare, toti cei ce sunt cetateni romani, din tata-n fiu, si de la vladica pana la opinca – indiferent de opiniile si convingerile lor religioase, nationale, in raport cu “corectitudinea politica” neo-marxista, noua gandire de lemn oficiala -, cel putin in egala masura cu nivelul la care sunt protejati cei care au jurat credinta altor state sau care isi tradeaza, zilnic, tara.

In rest, noi si noi succese!

La Multi Ani si salutari romanesti ofiterilor SRI care isi fac datoria pentru Patrie si Onoare!

Cetatean roman inca ne(re)emigrat Victor Roncea

General de brigada al SRI (r): Vladimir Tismaneanu s-a infiltrat in SUA cu sprijinul KGB. In atentia CSAT: un agent ex-sovietic in cadrul institutiilor statului roman si in anturajul presedintelui Traian Basescu si al premierului Emil Boc

În urmă cu un an şi mai bine am fost solicitat de “un membru al staffului tehnic” al unuia dintre cele două partide dominante ale scenei politice americane să sprijin efortul de lămurire a împrejurărilor în care Vladimir Tismăneanu, fiul militanţilor comunişti Leonte Tismăneanu și Hermina Marcushon, a “emigrat” SUA în 1981, când doar agenţii din Securitate, Direcţia Informaţii Externe, aveau parte de asemenea privilegii. Aceştia sunt termenii în care mi-a fost adresată cererea.

Prima mea reacţie a fost aceea de a observa, nu fără maliţiozitate, că, în primul rând, respectivii agenţi trebuiau “pierduţi” într-un număr rezonabil de emigranţi adevăraţi şi, în al doilea rând, că serviciile de spionaj nu prea îşi trimiteau agenţii direct la ţintă, ci pe rute ocolite, care puteau include una sau mai multe ţări de tranzit, ideal fiind să ajungă la destinaţie ca cetăţeni ai uneia dintre aceste ţări. Remarca mi-a fost aprobata “profesionist” şi considerată ca fiind bine-venită.

Interlocutorul meu avea o listă de probleme neclare asupra împrejurarilor plecării lui Vladimir Tismăneanu din România şi m-a rugat să-i facilitez legătura cu foştii ofiţeri a căror nume au fost extrase din documentele întocmite de unităţi ale Departamentului Securităţii Statului în legătură cu eliberarea, în 1981, a paşaportului care i-a deschis Cortina de Fier.

Am reţinut lista şi i-am promis că la o viitoare revenire în România s-ar putea să am o parte din răspunsuri, dar că nu-i voi intermedia nici o legătură cu ofiţerii respectivi, dacă ei există.

Agitaţia tsunamică a personajului controversat, urmare la comentariile provocate de publicarea în cotidianul.ro a articolului Cristinei Horvat “Cartea neagră a băsismului. Tismăneanu: «Atacarea lui Băsescu duce la izolarea ţării»”, mă determină să anticipez, în parte, unele dintre clarificările posibile asupra împrejurarilor plecării sale din ţară.

Astfel, deşi în documentele identificate la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (unde se află doar ceea ce nu mai are legătură cu securitatea naţionala a României în contextul noii sale alianţe politico-militare) sunt o serie de piese care pun în evidenţă preocupările Centrului de Informaţii Externe faţă de persoana sa, avizul favorabil eliberării paşaportului, fundamentat pe câteva argumente false, l-a dat o unitate a Serviciului Intern al Securităţii, cea de contrainformaţii în sectoarele economice (vezi documentul mai jos, din arhiva Civic Media).

Ce mai stabiliseră investigatorii americani şi unde-şi focalizau interesul? Cităm:

“1) Intr-o fisa a Securitatii privitoare la V.T. [n.n. atentie ! ], elaborata in primavara anului 1987, publicata de Mihai Pelin in anii 2000, se specifica printre altele urmatoarele:

a/ lui V.T. i s-a aprobat o viza de calatorie in Franta si Spania (impreuna cu mama, Hermina M);

b/ V.T. nu a mai calatorit in tari capitaliste, nici in tari socialiste;

c/ V.T. nu are rude in alte tari;

d/ V.T. corespunde normelor pentru acordarea vizei de calatorie.

Nedumerirea in legatura cu cele mentionate in raportul de la acea data, vine dintr-o serie de alte rapoarte ale aceleasi institutii. De exemplu, din documente ale Directiei de Informatii Externe ,din anii ’70, reiese ca V.T . avea rude in mai multe tari precum: Franta, pe Cristina Boico (sora mamei si fiica acesteia, Olga si Andrei Boico, fiul Cristinei Boico), Venezuela, Sofia Imber, verisoara tatalui lui V.T., in URSS, Tismenetchi Nahona (sora tatalui lui V.T).

Mai mult, V.T. voiajase in anii 70 si in tari capitaliste (RFG) si in tari socialiste (RDG).

Momentul intocmirii fisei respective, primavara 87, este de asemenea , foarte important, deoarece atunci V.T. impreuna cu Dorin Tudoran si Michael Radu au obtinut fonduri de la National Endowement for Democracy pentru a publica revista Agora (unde colaborau opozanti din Romania). Revista era distribita in Romania pe diverse cai si comentata la Europa Libera. Acest grup, prin Agora, erau primi reprezentanti ai opozitiei din Romania finantati de guvernul american , dezvoltind grupurile de mai tirziu ale societatii civice, primele reviste, formatori de opinie, etc., in continuare finantate cu sume semnificative pana in anii 93-94.

Din perspectiva celor de mai sus s-ar putea interpreta ca V.T. ar fi putut beneficia de un anumit sprijin/protectie, intr-un moment cheie, din partea unor persoane foarte influente in conducerea statului (probabil CC/PCR) pentru a explica exceptia acordarii vizei de calatorie… Cum interpretati ? Cine ar fi avut puterea sa ghideze producerea si scurgerea (pentru ochii americanilor) a datelor incorecte? Cu rezultatul ca acea “fisa curata” a permis crearea grupului de reprezentare a actiunilor sponsorizate in Romania. (De remarcat ca V.T. a fost contestat vehement inainte si dupa initierea acelor programe. V.T. a intimpinat greutati pentru emigrarea in S.U.A. A putut emigra prinr-o casatorie aranjata , divortand apoi imediat ce si-a obtinut resedinta permanenta ).

2) V.T. are doua surori, amandoua nascute in URSS. Una dintre ele, Rodica, casatorita Tonciulescu, inginer chimist, a lucrat in apropierea Elenei Ceausescu. Dupa activitatile “anti” Ceausescu ale lui V.T., cum poate fi interpretata aceasta alta exceptie ?!

3) Rapoartele Directiei de Informatii Externe, dar si alte surse, sugereaza discret ca V.T. ar fi avut un comportament ( ….) atipic cunoscut. Numele unui profesor important si foarte apropiat de V.T. si al unui coleg cu care a tinut legatura multa vreme dupa plecare ar contura ceea ce se sugereaza. Cum ar fi putut influenta aceste date evaluarile analistilor securitatii vis-a-vis de V.T.?

4) Cu numele ofiterilor “G” si “M. L.” sunt semnate mai multe rapoarte, in diferite perioade, referitoare la V.T. si Hermina T. Ar fi posibila identificarea lor ?

Sunt, de asemenea, binevenite orice alte sugestii care ar putea contribui la dezlegarea misterelor care plutesc in jurul “itinerariului” lui V.T.”

Am încheiat citatul.

Ofiţerii Centrului de Informaţii Externe, care apar în dosarul cazului cu numele lor de serviciu, s-au ocupat de… marşrutizări şi infiltrări de agenţi în obiective străine, inclusiv în “redactiile posturilor de radio ostile României”. Fără comentarii!

Ofiţerii Centrului de Informaţii Externe consemnau că “obiectivul are rude stabilite în străinătate, după cum urmează (…) şi a mai efectuat călătorii turistice în (…)”, în timp ce ofiţerul din unitatea serviciului intern nu a menţionat aceste elemente, cu şase ani înainte, în susţinerea avizului pentru eliberarea paşaportului.

În legătură cu această neconcordanţă şi aspectele ridicate de investigatorul republican se impun câteva precizări:

1. Pentru acoperirea interesului Centrului de Informaţii Extene faţă de o persoană care urma să se deplaseze în străinătate, verificările şi avizul pentru aprobarea eliberării paşaportului erau chipurile “lăsate la aprecierea unităţii serviciului intern”, pentru ca în dosarul de paşapoarte să nu existe documente care să conducă la o eventuală deconspirare. Se ajungea, astfel, în situaţia ca ofiţeri ai serviciului intern să fie sancţionaţi pentru “neprevenirea rămânerii ilegale în străinătate” a unor persoane care, în realitate, erau trimise în misiuni de către serviciul extern al securităţii statului. În acest fel se consolida acoperirea.

2. În 1987, fişa era rezultatul evaluării stricte a Centrului de Informaţii Externe, faţă şi de noua perspectivă deschisă lui Vladimir Tismăneanu.

3. În mai multe cazuri, persoanele “anti” Ceauşescu, cu o oarecare notorietate, care au ajuns în străinătate, au avut ca numitor comun stimularea opoziţiei lor de către duşmanii României de la Moscova, folosindu-ne steagul pentru plantarea în Occident a aşa-zişilor disidenţi. Cu o carte de vizită confecţionată printr-o opoziţie regizată împotriva regimului din România, KGB îşi infiltra cârtiţele în Occident, inclusiv pentru controlul şi manipularea exilului românesc.

4. În 1987, în plin avânt al “perestroika şi glasnosti”, nu trebuie omisă conlucrarea subterană (“interservicii”) a marilor puteri, care pregăteau lumea de după 1989, după cum nu ar trebui să treacă neobservat interesul comun pentru înlăturarea liderilor comunişti nereformişti.

5. Nu a existat moment în întreaga perioadă a Războiului Rece în care KGB să nu se afle la originea celor mai multe dintre mişcările de rezistenţă anticomunistă, inclusiv a celor apărute în Occident. Era mai simplu să le creeze şi să le controleze decât să apară la iniţiativa altora şi să încerce ulterior abordarea lor.

6. Plecarea lui V.T. în străinătate s-a realizat “pe firul scurt”. Pentru cine nu ştie, denominaţia semnifică o intervenţie pe telefonul “S”, deţinut numai de demnitarii cu rang ministerial. O bună prietenă a mamei sale, pe care la Moscova se conta într-o eventuală debarcare a lui Ceauşescu printr-o mişcare din interiorul conducerii partidului, a făcut o asemenea intervenţie.

7. Refuzul lui V.T. de a reveni în ţară nu a produs nici un deranjament major până în primăvara anului 1987, când s-a simulat o anchetă internă a circumstanţelor plecării. Scandalizarea a fost la nivelul şefului Centrului de Informaţii Externe, dar “oalele sparte” s-au decontat la unitatea serviciului intern care a avizat plecarea.

8. Unul dintre ofiţerii care au avut în studiu, verificare şi pregătire obiectivul a trebuit să-şi întrerupă fortuit activitatea. Circumstanţele ar merita un studiu de caz.

9. Elementele reţelei KGB de control asupra acţiunilor Securităţii trebuie obligatoriu prezumate ca fiind mai puternice şi mult mai dificil, dacă nu imposibil, de controlat pe zonele externe ale activităţii, unde exista, la un moment dat, o adevărată inflaţie de agenţi ai Moscovei originari din Basarabia şi care treceau drept români.

10. S-a arătat că obiectivul a avut puncte de sprijin în Venezuela, aceasta fiind ultima ţară de tranzit spre SUA.

Nota bene: Spionajul României nu a folosit Venezuela sau Mexic şi, în general, ţările din America Latină pentru “acomodarea” agenţilor cu destinaţie SUA sau Canada, deoarece spaţiile respective erau fieful KGB.

Aurel I Rogojan

Publicat si de cotidianul.ro
PS: Am pus de doua ori aceasta informare ca sa fiu sigur ca e inteleasa 🙂

Fenomenul imbecililor sub acoperire de jurnalist sau de ce sunt in cadere Adevarul, Romania libera si Evenimentul Zilei

Am promis ca voi prezenta un studiu – de fapt poate chiar un roman – privind fenomenul pseudo-jurnalistilor teleghidati de diverse grupuri de interese anti-romanesti din randul unor servicii secrete, romane sau straine. Grupuri “inteligente” care pun sub capac adevaratele probleme ale romanilor si le dau in schimb prostituate la bara (dar si cand le-o sari capacul ala in fata…). S-ar putea intitula lejer – plagiind si eu, ca, daca Plesu a furat titlul “Minima Moralia” eu de ce n-as invata de la “Maestru'”? – “Conjuratia imbecililor” sau “Presa ca o curva”. Un fel de Dictionar al traseistilor cu trese din presa, pornind de la profilul, sa spunem – al lui Robert Turcescu. Pana atunci nu pot sa nu ma amuz de personajele care fac, la propriu, sa scada audienta ziarelor la care presteaza (conform ultimului studiu BRAT/SNA care arata, printre altele, ca, in ciuda fondurilor impresionante bagate in ele, Adevarul, Evenimentul Zilei si Romania libera sunt in cadere libera).

Iata azi doar trei exemple de astfel de imbecili sub acoperire de jurnalisti:

Grigore Cartianu – care le cere subalternilor sa “disimuleze” informatii despre batrane atacate pe strada

Sabina Fati – cioacla GDS

Mircea Marian – care ii plange de mila lui Csibesz Barna si ii numeste pe motii din Abrud “tembeli” (Un individ caruia, ih, mi-e scarba si sa-i scriu numele, pentru ca imi evoca automat imaginea fetei lui. Ati avut vreodata asa, o senzatie de jena cand va uitati la cineva mai lovit de soarta si de Bunul Dumnezeu? Ca si cum i-ati privi de fapt in locul figurii, sa spunem, ih – fundul gol? E fata lui Mircea Marian…)

General de brigada al SRI (r): Vladimir Tismaneanu s-a infiltrat in SUA cu sprijinul KGB. In atentia CSAT: un agent ex-sovietic in cadrul institutiilor statului roman si in anturajul presedintelui Traian Basescu si al premierului Emil Boc

În urmă cu un an şi mai bine am fost solicitat de “un membru al staffului tehnic” al unuia dintre cele două partide dominante ale scenei politice americane să sprijin efortul de lămurire a împrejurărilor în care Vladimir Tismăneanu, fiul militanţilor comunişti Leonte Tismăneanu și Hermina Marcushon, a “emigrat” SUA în 1981, când doar agenţii din Securitate, Direcţia Informaţii Externe, aveau parte de asemenea privilegii. Aceştia sunt termenii în care mi-a fost adresată cererea.

Prima mea reacţie a fost aceea de a observa, nu fără maliţiozitate, că, în primul rând, respectivii agenţi trebuiau “pierduţi” într-un număr rezonabil de emigranţi adevăraţi şi, în al doilea rând, că serviciile de spionaj nu prea îşi trimiteau agenţii direct la ţintă, ci pe rute ocolite, care puteau include una sau mai multe ţări de tranzit, ideal fiind să ajungă la destinaţie ca cetăţeni ai uneia dintre aceste ţări. Remarca mi-a fost aprobata “profesionist” şi considerată ca fiind bine-venită.

Interlocutorul meu avea o listă de probleme neclare asupra împrejurarilor plecării lui Vladimir Tismăneanu din România şi m-a rugat să-i facilitez legătura cu foştii ofiţeri a căror nume au fost extrase din documentele întocmite de unităţi ale Departamentului Securităţii Statului în legătură cu eliberarea, în 1981, a paşaportului care i-a deschis Cortina de Fier.

Am reţinut lista şi i-am promis că la o viitoare revenire în România s-ar putea să am o parte din răspunsuri, dar că nu-i voi intermedia nici o legătură cu ofiţerii respectivi, dacă ei există.

Agitaţia tsunamică a personajului controversat, urmare la comentariile provocate de publicarea în cotidianul.ro a articolului Cristinei Horvat “Cartea neagră a băsismului. Tismăneanu: «Atacarea lui Băsescu duce la izolarea ţării»”, mă determină să anticipez, în parte, unele dintre clarificările posibile asupra împrejurarilor plecării sale din ţară.

Astfel, deşi în documentele identificate la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (unde se află doar ceea ce nu mai are legătură cu securitatea naţionala a României în contextul noii sale alianţe politico-militare) sunt o serie de piese care pun în evidenţă preocupările Centrului de Informaţii Externe faţă de persoana sa, avizul favorabil eliberării paşaportului, fundamentat pe câteva argumente false, l-a dat o unitate a Serviciului Intern al Securităţii, cea de contrainformaţii în sectoarele economice (vezi documentul mai jos, din arhiva Civic Media).

Ce mai stabiliseră investigatorii americani şi unde-şi focalizau interesul? Cităm:

(more…)

Icoanele si Crucifixele raman in Scoli! Cu noi este Dumnezeu! CEDO consfinteste apararea romanesca pentru Icoanele din Scoli. Campania Salvati Icoanele Copiilor izbandeste in Postul Sfintelor Pasti. Multumiri Pro Vita si simplilor crestini romani!

NOTA MEA: Actiunea anticrestinilor din Romania a fost introdusa cu putin timp inainte de Nasterea Mantuitorului. Castigam in postul Sfintelor Pasti, inainte de Inviere. Lauda lui Dumnezeu pentru toate!

Victorie crestina la CEDO

Crucifixele, Icoanele şi celelalte simboluri religioase rămân pe pereţii tuturor şcolilor din Europa crestina! Marea Cameră a Curţii Europene a Drepturilor Omului a admis recursul statului italian la decizia CEDO din 2009 prin care forul european condamna Italia pentru prezenţa însemnelor religioase în instituţiile publice de învăţământ. Hotărârea a fost publicată astăzi, 18 martie, pe site-ul instituţiei, informează Basilica.ro.

„S-a stabilit în mod clar că simpla prezenţă a simbolurilor religioase ale religiei majoritare în şcolile publice nu încalcă dreptul părinţilor de a-şi educa copiii potrivit propriilor convingeri şi nici nu constituie o îndoctrinare. În acelaşi timp Curtea a apreciat că nu se poate lăsa la aprecierea unui număr redus de persoane, care au o părere preconcepută şi subiectivă asupra acestei probleme, respectiv o concepţie antireligioasă precum are reclamanta în cauză, problema amenajării ambientului şcolar care ţine de competenţa autorităţilor statale”, a spus părintele vicar-administrativ patriarhal, Ionuţ Corduneanu, referitor la conţinutul hotărârii Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Decizia CEDO are implicaţii majore şi pentru problemele similare apărute în ţara noastră, consideră părintele vicar-administrativ patriarhal Ionuţ Corduneanu.

„Această soluţie a Curţii Europene a Drepturilor Omului considerăm că tranşează şi în România pseudoproblema prezenţei icoanelor în şcolile publice confirmând că viziunea Bisericii asupra acestei probleme este conformă cu viziunea Curţii Europene a Drepturilor Omului. Aşa zişi apărători ai Drepturilor Omului în România care militează împotriva orei de religie în şcoli şi prezenţei sfintelor icoane sunt dovediţi a fi o simplă minoritate agresivă şi atee, care nu se bazează pe argumente juridice, ci doar pe invective la adresa Bisericii. Ca urmare această hotărâre este deosebit de importantă pe plan internaţional, european, cât şi în ceea ce priveşte situaţia din România”, a mai spus părintele Ionuţ Corduneanu (Bravo, Ionut! – Nota mea, V.R.)

Pe 3 noiembrie, 2009, Italia a fost condamnată pentru prezenţa în şcoli a crucifixelor catolice.

CEDO considera, atunci, ca aceasta încalcă dreptul la liberă alegere a religiei şi dreptul părinţilor de a-şi creşte copiii în religia dorită. Decizia judecătorilor de la Strasbourg a provocat un val de proteste în peninsulă.

Italia a făcut apel la decizia respectivă, demers în care a fost susţinută de o serie de state europene, între care şi România.

Descarcati de aici Decizia Curtii Europene in Engleza, Franceza sau Germana

Remember de dupa victoria din Romania:

Comunicat al Coalitiei pentru Respectarea Sentimentului Religios. Este necesara lecturarea lui pentru ca si astazi, chiar si dupa decizia CEDO, tot mai exista unii bolovanosi pe portalurile anticrestine si antiromanesti care agreseaza mediatic naivii, sustinand ca in Romania “realitatea este alta”. “Adevarul” este ca “Realitatea” “Evenimentelor Zilei” le va fi cu totul alta, chiar lor – practic nu vor mai avea nici o “Dilema” – cam de la vreo “22” de secunde dupa moarte, moment de cand nu vor mai primi decat “HotNews”. Dar fierbinti rau de tot…

Icoanele raman in Scoli, Catedrala Mantuirii Neamului se va inalta

Coalitia pentru Respectarea Sentimentului Religios, un for al societatii civile care a reusit sa blocheze initiativa anti-crestina de eliminare a Icoanelor din Scoli, constata ca personajele implicate in campania ateist-comunista din ultimii doi ani revin cu atacuri avand aceleasi teme, obsesive: Scoala si Biserica.

Este bine de stiu ca agitatorii principali, Emil Moise si Remus Cernea, si-au divizat, precum o ameoba, organizatia-mama, asa-zisa “Asociatie Solidaritatea pentru Libertatea de Constiinta”, si se prezinta in spatiul public si cu asa-numita “Asociatie Umanista Romana”.

Simultan, cele doua celule comuniste au emis doua comunicate cu un continut propagandistic ateist complet fals prin care presa si opinia publica sunt grav dezinformate.

Cu privire la comunicatul remis publicitatii de Asociatia Umanista Romana in data de 7 ianuarie 2009, prin care aceasta solicita noii conduceri a Ministerului Educatiei “sa puna in aplicare neintarziat decizia Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii privind simbolurile religioase din scoli”, Coalitia pentru Respectarea Sentimentului Religios, prin reprezentantii sai, face urmatoarele precizari:

Decizia Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării la care se face referire in comunicatul citat a fost anulata de Inalta Curte de Casatie si Justitie, prin Decizia nr. 2393/11.06.2008, irevocabila. Ca atare, respectiva decizie invocata nu mai poate produce nici un efecte juridic, fiind… desfiintata, fapt pe care atat CNCD cat si Asociatia in cauza il stiu prea bine. Icoanele raman in Scoli atat prin vointa Justitiei Romane cat si prin dreptul de netagaduit al majoritatii crestin-ortodoxe a acestui popor.

Tot dintr-o stire de presa, din aceeasi zi, aflam ca “Asociatia Solidaritatea pentru Libertatea de Constiinta cere Tribunalului Bucuresti sa anuleze cedarea gratuita a terenului pentru Catedrala Mantuirii Neamului” catre Biserica Ortodoxa. Reprezentantii organizatiei, altfel ateiste, considera ca “statul roman discrimineaza celelalte culte religioase”, prin aceasta decizie, desi Biserica Ortodoxa Romana reprezinta majoritatea covarsitoare a cetatenilor Romaniei si inclusiv presedintele tarii, Traian Basescu, a subliniat caracterul national al Bisericii stramosesti. Mai mult, Catedrala Mantuirii Neamului, ultima dorinta a regretatului Patriarh Teoctist, se va inalta in primul rand prin contributiile credinciosilor ortodocsi si nu prin sprijinul autoritatilor statului.

“Asociatia Solidaritatea pentru Libertatea de Constiinta este cunoscuta pentru scoaterea icoanelor din scoli”, se afirma, in mod eronat, in stirea de presa.

Tinand cont de aceste deformari ale realitatii, publicate din pacate fara a fi verificate, facem apel la presa romana sa nu mai cada in capcanele acestor doua organizatii indoielnice, formate din doar doua personaje, ce necesita, in cel mai bun caz, un minim consult psihic.

Consideram ca reluarea, mai ales in aceste conditii lipsite de fond si temei juridic, a falsei “probleme” a eliminarii simbolurilor religioase din Scolile publice din Romania este o expresie a preocuparilor obsesive pe care le au anumite grupari agitatorii din asa-zisa “societate civila” – Grupul pentru Dialog Social, Asociatia Pro Democratia, Liga Pro-Europa si Fundatia Soros -, in promovarea unor interese profund anti-romanesti si anti-crestine, tipice regimului comunist decapitat de miscarea insurectionista anticomunista din 1989-1990.

Multumind presei romane, reamintim opiniei publice ca pozitia Coalitiei pentru Respectarea Sentimentului Religios este sustinuta de dascali si mari personalitati ale culturii romane, cat si de toate confesiunile din Romania – crestine, musulman si mozaic – si este in concordanta cu reglementarile europene in materie, inclusiv cu declaratia Universala a Drepturilor Omului a Organizatiei Natiunilor Unite, conform carora comunitatea este singura care poate decide in aceasta chestiune.

Coalitia pentru Respectarea Sentimentului Religios
https://www.salvati-icoanele.info/
Coordonatori
Bogdan Ioan Stanciu, Asociatia Provita Bucuresti
Victor Alexandru Roncea, Asociatia Civic Media

Coalitia pentru Respectarea Sentimentului Religios este o structura federativa fara personalitate juridica, formata in toamna anului 2006 din 150 de asociatii si organizatii ale societatii civile crestine, cu scopul de a apara drepturile copiilor si prezenta simbolurilor de credinta in spatiile publice.

UPDATE: Puteti descarca si citi motivatia deciziei Inaltei Curti de Casatie si Justitie in format pdf – dati clic aici pentru document.

NOTA MEA: Anticrestinilor si antiromanilor din “sotzietatea in civil”, puteti sa faceti apoplexie, nu ne suparam!

Din timpul Campaniei Salvati Icoanele:

25/6/2007

Dezbatere pe tema Icoanelor in Scoli. Inregistrarea emisiunii difuzate duminica 24 iunie pe Radio Romania Actualitati sub genericul “Luminile nopţii – cultură şi spiritualitate”. Realizator Cristian Curte. Invitati: Victor Roncea, coordonator, Asociatia Civic Media; Dragos Tacaluta, avocatul Asociatiei Studentilor Crestini Ortodocsi din Romania. Intervenienti telefonici: Csaba Astalosz, presedinte, Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii si Emil Moise, profesor.

AUDIO Ascultati inregistrarea emisiunii – sau clic dreapta / save as…

Foto Afis: Cristina Nichitus Roncea

Multumiri Pro Vita si tuturor jurnalistilor si simplilor romani ortodocsi care au actionat in aceasta campanie!

Slava lui Dumnezeu pentru toate!
Icoanele raman in Scoli! – Emisiunea RRA despre CNCD si Campania Salvati Icoanele

Asculta mai multe audio podcast

Minciunile doamnei Ana Blandiana. “Rezistenta prin cultura”: de la Slava lui Lenin si Oda Partidului la Vibratoarele de Arges. Plus Fisa de Cadre PCR

“Atat in cazul celor trei interdictii de semnatura (’60-’64, ’85 si ’88-’89), cat si in nenumaratele cazuri cand n-am reusit sa-mi public lucrarile, nu era vorba despre texte politice propriu-zise, ci de poezie. O poezie considerata periculoasa, pentru ca spunea adevaruri intr-o societate in care singura materie prima nedeficitara era minciuna. Astfel, rostirea celui mai neinsemnat adevar putea fi privita ca un act de eroism”.

Asa isi incepe Ana Blandiana sarjele de minciuni debitate public intr-o conferinta de la Biblioteca Centrala Universitara si prezentata epopeeic de HotNews sub o semnatura navodariana.

Sa o luam cu inceputul. In 1960 Ana Blandiana avea 18 ani. Despre ce “interdictii” vorbeste, asadar? Scrisese ceva la adresa Partidului? Ii iesise vreun arpagic pe gura? Nu!, dimpotriva: tocmai se inscrisese in UTC. Este vorba de marginalizarea instituita de “consilierii” sovietici, cauzata de faptul ca tatal sau, preot si legionar, se afla inchis. Eliberat in ’64, cand deja Ana Blandiana scria Ode Partidului, bietul om a “eliberat-o” si pe fiica sa de “interdictie”: Gheorghe Coman, preot legionar si supravietuitor al inchisorilor antonesciene si comuniste, a suferit de inima rea cand a aflat la iesirea din temnita ca fiica sa este activista comunista si-i inalta “Slava lui Lenin”. La scurt timp dupa eliberare a murit intr-un accident sinistru: “a ars ca o faclie”, spune fiica sa. Sa-i fi cerut lui Dumnezeu aceasta moarte? Accidentul a venit la timp pentru viitoarea propagandista a regimului comunust. Caci moartea tatalui sau nu a impiedicat-o sa-i calce in picioare memoria si crezul bietului om. In scurt timp, Blandiana avea sa scrie despre “Vibratoarele de Arges”, este angajata la reviste de tineret ale Partidului si primeste Ordinul Meritul Cultural al RSR conferit de presedintele Romaniei… Nicolae Ceausescu. De fapt, chiar in anul mortii tatalui sau ii apare prima carte, Persoana întâia plural, cu  o prefaţă de Nicolae Manolescu, la Editura pentru literatură, dupa care poeta intreprinde o lunga excursie de “documentare” si relaxare in URSS: Moscova, Leningrad, Taskent, Samarkand, Erevan. O excursie uitata in biografia oficiala a poetesei de pe www.anablandiana.com

Despre “interdictia” din ’85 ce sa spunem? Cred ca mai curand poeta era ea putin ocupata pe la Paris dupa cum se vede din fotografia de mai jos, in care apare alaturi de alti “disidenti” persecutati de odiosul regim comunist. In 1987, pe vremea cand muncitorii de la Brasov se revoltau si o incasau pe capete, distinsa “luptatoare anticomunista” publica la Editura Sport-Turism ( 🙂 ) volumul “Orase de silabe” (vezi mai jos), cu amintiri despre periplul sau in jurul pamantului (la propriu!, vezi si fotografii mai jos).

“Interdictia” din ’89? In 1989 ii aparea in Colectia Biblioteca Pentru Toti (BPT), cu o elogioasa prefata semnata de Eugen Simion, antologia de “Poezii” in… 100.000 de exemplare. Astazi ma tem ca candida Ana Blandiana n-ar mai impusca o asemenea “interdictie” nici daca l-ar inlocui pe Gogu Radulescu cu “Lulu” Liiceanu si nici daca si-ar vinde poeziile, la Okazii, cu 1 leu si 50 de bani…

Dar sa lasam gargara HotNews cu “interdictiile” doamnei Ana Blandiana si sa dam glas Adevarului, prin documente si propriile cuvinte ale “luptatoarei” prin poeme “periculoase” regimului dar si prin faptele “de arme” ale sotului sau, alt disident de mucava, Romulus Rusan.

Ca un PS: E de ras sa o vedem si azi pe Ana Blandiana in opera de propaganda, difuzata cu atata tam-tam pe canalele infundate ale retelei. Asta dovedeste cat de slaba este de fapt reteau neo-kominternista daca, dupa zeci de ani de “disidenta”, tot cu aceleasi “cadre de nadejde” se afiseaza pe firmamanet. Practic, in afara de UTM-istul Tapalaga pe cine au mai produs “revolutionarii” nostri? A, da, uitasem, cativa avortoni pe post de pitici de gradina ai lui Tismaneanu si pe Cristi Preda, aparatorul Punctului G al retelei, Monica Macovei, acum in lupta cu Forta G a lui Sebastian Lazaroiu… 🙂

Asadar, actele (dar si fotografiile) “vorbeste”:

Fisa de Cadre CC al PCR Ana Blandiana 1Fisa de Cadre CC al PCR Ana Blandiana 2

(Nota mea: Partea a doua a Fisei de Cadre a celor doi, de dupa 1977, a fost facuta pierduta la Arhivele Nationale controlate de gasca lui Tismaneanu)

Misiunea celor doi propagandisti proletcultisti sintetizata de Comitetul Central al Partidului Comunist Roman: “Prin materialele publicate in presa contribuie la popularizarea in strainatate a realizarilor din tara noastra, Republica Socialista Romania”.

PARTID

Candoarea mi-a-nflorit in ochi definitiv

Cu-ntaiul plans in curtea scolii sub castani

Cand clasa mea primea cravata rosie festiv,

Si sufeream respinsa grav de colectiv

Ca nu-mplinism inca noua ani.

Candoarea mi-a crescut de-atuncea dureros,

Cu bratul ridicat deaspura fruntii mult,

Simbolizand ca viata-mi va fi socotita mai prejos

Decat tulburatorul luptelor tumult,

Ca niciodata n-am sa ma separ orgolios

De imnul colectiv si luminos.

Candoarea scrijelata de mana ta lucid In ochii mei, dramatic deschisi spre mana ta,

Oricate maluri s-ar sedimenta,

Nu-mi vor putea-o sterge.

Candoarea ca un zid

Va masura maturitatea mea, Partid.

Ana BLANDIANA

Almanahul “Luceafarul”, 1983

ODA

(more…)

Scriitorul anticomunist Radu Portocala se desparte de cititorii sai: O cusca numita Romania

Despre despartiri

Ultimele luni mi-au fost din cale-afară de grele. Instinctiv, m-am apărat îndepărtîndu-mă şi tăcînd. De la începutul anului, am încetat să mai urmăresc actualitatea românească. Pentru prima oară după 30 de ani, dacă cineva mă întreabă ce se mai întîmplă “acolo”, nu pot răspunde. Şi-mi dau seama că această neştiinţă nici nu mă împovărează, nici nu mă diminuează. Dimpotrivă. Mă simt mai liber, mai împăcat.

Nu-mi lipsesc scandalurile, grosolăniile, cîrcotelile. Nu-mi lipseşte nici Băsescu, nici Boc, nici Udrea, nici prea mulţii lor semeni. Pleşu, Liiceanu, Patapievici şi prietenii sau subordonaţii lor nu-mi lipsesc nici ei. Fără ei, zilele mele sînt mai puţin irosite.

Acum 20 de ani, România a pornit pe un drum greşit – încurajată, din inconştienţă sau interes, de mulţi “oameni de bine”, care, acum, se căinează la toate colţurile. Cu o viteză uimitoare, s-au format grupuri care, lipsite de vreun merit, n-au putut să funcţioneze decît prin excluderi şi cenzură. Tot ce e rău în societăţile occidentale a fost adoptat fără întîrziere. Iar societatea, îmbolnăvită pînă la agonie sub comunism, a sfîrşit prin a se sfîrteca definitiv.

Am aşteptat decenii – nu ani! – să se întîmple ceva bun în România. Şi decenii am fost dezamăgit. Decembrie 1989 n-a fost decît un moment de speranţă sterilă, căruia i-a urmat, ca un tobogan infernal, spectacolul prăbuşirilor succesive. Guvernarea liberală ar fi putut fi, în sfîrşit, un adevărat început dacă n-ar fi fost parazitată în permanenţă de forţe ostile ţării şi dacă rezultatele ei n-ar fi fost distruse cu uimitoare rapiditate de către multiplele şi absurdele guvernări Boc. “Revoluţia” pe care capriciile unui singur om au impus-o acum doi ani în conducerea PNL prefigurează, mai ales după alianţele din ultimele luni, un viitor de conflicte şi face iluzorie posibilitatea de a se recîştiga ceea ce se cîştigase între 2004 şi 2008.

Scrisă prost, din ce în ce mai prost, într-o limbă care se descompune de la un an la altul, presa a reuşit să se aservească, obişnuindu-se uimitor de repede cu cenzura şi autocenzura. Cititorii, pe de altă parte, nu caută se se informeze, ci să-şi vadă propriile opinii confirmate de cutare sau cutare cronicar. Revelaţiile, chiar şi cele mai scandaloase, rămîn sistematic fără urmări şi totul continuă ca şi cum nimic nu s-ar fi întîmplat.

Continuarea la Ziaristi Online

BadPolitics: Toate datele personale ale europenilor au fost inmanate statului Israel. Romania trebuie sa se conformeze in luna aprilie. Decizia Comisiei Europene

Front_Image_animate_MB642011/61/UE: Decizia Comisiei din 31 ianuarie 2011 in temeiul Directivei 95/46/CE a Parlamentului European si a Consiliului privind nivelul de protectie adecvat asigurat de Statul Israel privind prelucrarea automata a datelor cu caracter personal [notificata cu numarul C(2011) 332] Text cu relevanta pentru SEE

“22″-ul lui Noica rasturnat si Grupul pentru Dialog Social mosit de Plesu cu Iliescu si Brucan in decembrie 1989 si finantat de Soros in ianuarie 1990. PAMFLETUL NEGRU (III)

Constantin Barbu coperta Pamfletul NegruCei doi fii de nomenclaturisti, Liiceanu si Plesu, unul cu tatal in Ministerul de Finante al RSR, altul cu mama in cel de Externe, sub Ana Pauker, erau folositi de Noica drept simple “curele de transmisii” ale dorintelor lui spre Partid si Securitate

Rusia şi apărarea imperiului. O analiza de Cristian Negrea

Marea Ohotsk

Rusia a anunţat trecerea la un program de înarmare fără precedent din epoca sovietică până astăzi, este vorba de 650 miliarde de dolari până în 2020. Premiera o constituie faptul că nu este vorba numai de armament rusesc, ci şi din cel produs de Occident, dar mai sunt unele aspecte care denotă preocupările Rusiei, şi anume rolul primordial acordat Kurilelor şi Mării Negre.

Liviu Andrei: Cum a trait George Popescu Glogoveanu 21 de ani in temnitele comuniste. Memorialul Inchisorilor »

George Glogoveanu Fost Detinut Politic

21 de ani de detenţie politică. Cam aşa s-ar rezuma în cinci cuvinte viaţa zbuciumată a fostului deţinut politic…

Ziaristi Online: “22”-ul lui Noica rasturnat si Grupul pentru Dialog Social mosit de Plesu cu Ascanio Damian, Iliescu si Brucan in strada Paris nr 14 in decembrie 1989 si sponsorizat de Soros in ianuarie 1990. PAMFLETUL NEGRU (III)

Ziaristi Online: Publicam cea de a treia parte a exceptionalului interviu realizat de Costin Cretu cu filosoful Constantin Barbu, unul dintre geniile Romaniei care nu ajung sa fie cunoscute la televizor, la programul de teleshopping al editurii Humanitas cu care este agresat contribuabilul TVR in fiecare duminca. Constantin Barbu este unul dintre elevii lui Noica ramas fidel maestrului si planurilor sale, de la Proiectul Eminescu, realizat in mare parte prin publicarea de catre Academie a manuscriselor jurnalistului, poetului si ganditorului national, la Proiectul Cantemir, pe care filosoful craiovean il duce acum la bun sfarsit. Dupa primele doua parti, PAMFLETUL NEGRU (I). Filosoful Constantin Barbu despre Noica si Proiectul National Mihai Eminescu si PAMFLETUL NEGRU (II). Filosoful Constantin Barbu despre genii dar si despre Plesu si Liiceanu. Fotografii literare despre origini tiganesti, plagiate si Securitate, Constantin Barbu vorbeste in ultima parte a interviului publicat de Ziaristi Online despre Platon, Aristotel, Kierkegaard, Kant, Hegel, Heidegger dar si despre Paltinis, Noica, Cioran si una dintre marile realizari si recuperari ale culturii romane: Integrala Manuscriselor Cantemir.

Printre fanetele filosofiei europene, filosoful isi gaseste timp sa se ocupe si de buruienile ei, cum ar fi Eugen Simion sau capusele lui Noica, “initiatii” sectei “Catarilor de la Paltinis”, dupa cum ii numea Parintele Steinhardt, reorganizati dupa 1989 in “arhitectii” Grupului pentru Dialog Social si Colegiului Noua Europa (numit la origini “Colegiul Invizibil”) cu bratele lor inarmate, succesoarea Editurii Politice a PCR, Editura Humanitas, completata de Editura Polirom a vechiului Komintern resapat.

Constantin Barbu povesteste cum, dupa doua zile si doua nopti de examinare, Noica l-a “promovat” oferindu-i o bursa la Heidelberg (blocata insa de Securitate, dupa cum puteti afla din episoadele anterioare) si marturisindu-i cum in urma dialogului i s-a nascut ideea “Celor 22”.

Este binecunoscut eseul “antrenorului” Noica, “Cei douăzeci şi doi sau despre cultura de performanţă”, prin care fostul filosof legionar care a pactizat cu comunistii sperand in perpetuarea filonului national propunea o selectie a elitelor natiunii, pentru a scapa tara de “lautarism” . Dar ce te faci cand dintre semintele lui Noica a ramas – cel putin in ecranul tv -, in loc de grau, doar neghina, si din neghina au crescut, adapati de securitatea securitatilor doar doi lautari: Plesu si Liiceanu?! Misterul relatiei lui Noica cu cei doi filosofi fara opera pare sa fie lamurit cunoscand metalitatea si planurile conspirative ale “antrenorului”, relevate de camarazii sai din inchisoare. Profesorul Raul Volcinschi povestea adeseori apropiatilor cum Noica ii propusese inaintea eliberarii sa i se alature in planul de “penetrare” a Partidului Comunist si aparatului de securitate. Ceea ce nu putea controla nici macar Securitate e faptul ca “antrenorul” Noica pregatea, de fapt, 22 contra 22.

Pe scurt, pentru a nu lungi povestea, cei doi fii de nomenclaturisti, Liiceanu si Plesu, unul cu tatal in Ministerul de Finante al RSR, altul cu mama in cel de Externe, sub Ana Pauker (ati observat ca niciodata nu vorbesc de parintii lor?!) erau folositi de Noica drept simple “curele de transmisii” ale dorintelor lui spre Partid si Securitate. Sa nu uitam ca “Jurnalul de la Paltinis” a fost publicat – in zeci de mii de exemplare – cu avizul Securitatii, aceeasi care ii plasase pe cei doi pe orbita burselor lui Noica la Bonn si Heidelberg (pe Plesu chiar de doua ori). Revenind la planul informativ post-decembrist, numele reviste “22” a GDS isi are izvoarele exact in aceasta preluare si confiscare a ideii lui Noica, a “Celor 22”, de fapt o intoarcere pe dos a ei demna de experimentul Pitesti, de data aceasta cu perspectiva extinderii reeducarii la nivel national (sa observam ca acum GDS a ocupat cu brio centrul manipularii maselor, TVR).

De altfel, e bine de stiut ca grupul in cauza a fost mosit de Silviu Brucan impreuna cu Andrei Plesu si Ion Iliescu acasa la Ascanio Damian, cumnatul si vecinul lui Plesu din strada Paris, o veriga a retelei pe deplin conspirate a  Kominternului in Romania. Operatiunea s-a petrecut chiar in zilele lui decembrie 1989, pe cand grupul de “revolutionari” se retragea “la baza”, intre excursiile de pe itinerariul Televiziune – Guvern – CC – MApN. Obsesia confiscarii “22”-ului lui Noica avea sa urmareasca in continuare grupul de lautari ai tuturor serviciilor, Plesu publicand, impreuna cu Elena Stefoi si… Petre Roman, in 2002, cartea “22 de luni dupa 22 decembrie 1989. Transformari, inertii, dezordini”. Normal, daca nu la Humanitas, la Polirom. Intentia initiala a celulei de baza a “ilegalistilor” GDS a fost ca grupul sa aiba doar 22 de membri. Dar, ce sa-i faci?, se pare ca aici Noica a gresit: sunt mai mult de 22 de “genii” malefice in Romania… si toti tovarasii intelectuali sunt, aproape fara exceptie, fii si nepoti de agenti kominternisti.

In ianuarie 1990, la chemarea lui Brucan, in Bucuresti aterizeaza George Soros, care, impreuna cu o agenta, acum cu acoperire diplomatica a unui serviciu strain, merge direct la sediul “22” pus la dispozitia GDS de FSN in fostul local UTC al lui Nicu Ceausescu din Calea Victoriei 120, unde incepe sa traseze directive “celor 22”, care iau notite ca niste sefi de detasament pioneresc, de la activistul UTC Stelian Tanase pana la informatorul DSS Alecu Paleologu. Sef al GDS si, concomitent, al Fundatiei Soros este instalat Alin Teodorescu, viitorul sef al Cancelariei Guvernului Nastase, pe atunci doar informator al Securitatii si agent al serviciului secret al Republicii Populare Ungare, conform ofiterilor UM 0110 “anti-KGB”. De atunci, tentaculele centrului ideologic GDS si ale Retelei Soros se intind ca un blestem asupra Romaniei prin toate Guvernarile ei, de la Iliescu-Roman la Basescu-Boc, regim care va sucomba exact pe mana Partidului Civililor din Romania (PCdR). Pana la acel moment, sa urmarim ce ne mai dezvaluie Constantin Barbu:

Continuarea la Ziaristi Online

Profitorul tuturor regimurilor. Editorialul scris acum exact patru ani despre Lesu si Pliiceanu. De atunci bat tribunalele ca sa-l ascult perorand pe sasaitul de serviciu al GDS, Valerica Stoica. Instanta a ramas in pronuntare

Profitorul tuturor regimurilor

de Victor RONCEA

Liiceanu nu are dreptul moral de a se pretinde in nici un fel vreo victima a mineriadei sau vreun opozant al regimului comunist si neocomunist post-decembrist. A fost intotdeauna un profitor; al tuturor regimurilor.

Posesorul “frumosului nume” Liiceanu (dupa cum se auto-gratuleaza domnia sa in “Romania libera” de ieri) se simte “executat in piata publica”. Pentru ca doi confrati de ai sai din grupul celor care-l inconjurasera pe Constantin Noica – din diferite motive – ii contesta, in primul rand, dupa cum consider eu, dreptul de a se auto-personifica in moralistul (narcisist) al societatii romanesti. Vanatorii de suflete din celula adulatorilor intelectualilor rosii ii tin isonul. Pe langa un handicapat sufleteste de la “Cotidianul”, si la EvZ, organul Partidului Idolilor de Mucava, Ioana Lupea crede ca de pe frontispiciul ZIUA lipseste sloganul “moarte intelectualilor”, “pentru a fi din nou in 15 iunie 1990”. Si domnul Liiceanu se auto-victimizeaza (pentru a cata oara?) afirmand in “Comunicatul” sau ca in 1990 s-ar fi aflat “in fruntea unei liste de intelectuali care trebuiau impuscati pe stadioane”. Pentru “memoria incetosata” a acestora si din respect pentru adevar, trebuie sa-i spunem aparatoarei de serviciu a mafiotilor culturnici ca pe 15 iunie se rezolvase treaba: studentii creatori ai fenomenului anticomunist Piata Universitatii – printre care si subsemnatul – fusesera deja executati “in piata publica” sau maltratati si apoi incarcerati. In timp ce domnul Liiceanu era la Paris, bine-mersi. Inca din data de 14 iunie acesta a fost protejat – ca si membrii si sediul Grupului pentru Dialog Social din care provine – de catre autoritatile paramilitare ale Frontului Salvarii Nationale (FSN). In dimineata acelei zile, Gabriel Liiceanu, care avea bilet pentru Paris, s-a deplasat de la sediul Editurii Humanitas la aeroportul Otopeni, cu o masina guvernamentala, oferita de prietenul sau Andrei Plesu, ministru in Guvernul Mineriadei (inainte, in timpul si dupa masacrarea studentilor din Piata Universitatii).

Nu este prima oara cand Liigheanu, vorba disidentului Dan Petrescu, isi cosmetizeaza biografia. Nici pana azi, de exemplu, “Lulu”, dupa cum era alintat de Securitate, nu a dat o explicatie privind modalitatea prin care a reusit sa se strecoare in 1982 prin sanul aparatului Departamentului Securitatii Statului, pana la Heidelberg, pentru a beneficia de o bursa Humboldt sub ochii BND si STASI, servanta KGB, si cum facea si “salturi” la Paris, pentru a-i “capcana” si pe Monica Lovinescu si Virgil Ierunca, dupa Noica. Sau, cum a obtinut – daca era “persecutat”, dupa cum se pretinde – acordul aceleiasi Securitati si, recte, al cenzurii comuniste, “nomina odiosa”, pentru a publica in zeci de mii de exemplare “Jurnalul de la Paltinis”, – totodata bine remunerat.

Disidenta sa este tot atat de falsa pe cat este anticomunismul mimat de el si gruparea sa anti-romaneasca. Mai ieri, la alegerile din 2000, ii facea propaganda “batranului edecar”, Ion Iliescu, acelasi de la care a primit, cu o vorba buna de la Petre Roman – prim ministrul Mineriadei – o halca din averea statului roman: Editura Politica a PCR transformata peste noapte in privata Editura Humanitas. Folosita, printre altele, pentru a forfeca manuscrise originale – Emil Cioran, Mircea Eliade, Monica Lovinescu – sau chiar a topi carti (!) – Paul Goma, “Culoarea Curcubeului” sau, mai recent, Petru Cimpoesu, care, in “Christina Domestica si Vanatorii de suflete” il pune pe “Filosoful L.” in posturile jalnice care-i intruchipeaza adevaratul sau caracter “filosofic”. Acelasi, redat si de Mircea Zaciu, in “Jurnalul” sau: de servitor al mai marilor zilei, de la patronul KGB al intelectualimii multilateral-dezvoltate, membrul CPEx al CC al PCR Gogu Radulescu, la Ion Iliescu si la Traian Basescu, caruia nu-i putea aduce un mai mare deserviciu prin acordarea “girului” sau (dupa cum se lauda in “Rl”).

Domnul Liiceanu nu are dreptul moral de a se pretinde in nici un fel vreo victima a mineriadei sau vreun opozant al regimului comunist si neocomunist post-decembrist. A fost intotdeauna un profitor; al tuturor regimurilor.

ZIUA / 1 Martie 2007

Vezi si: La Tribunal cu Liicheanu, profitorul tuturor regimurilor. PAMFLETUL NEGRU (II). Filosoful Constantin Barbu despre genii dar si despre Plesu si Liiceanu. Fotografii literare despre origini tiganesti, plagiate si Securitate

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova