Posts Tagged ‘Liiceanu – Liigheanu – Liicheanu’

Alti trei informatori ai Securitatii in conducerea ICR – Budapesta, Berlin si Bucuresti. Elvin Bernstein, informatorul Teatrului National, i-a turnat pe Eugen Ionesco, Paul Everac si un redactor al Europei Libere. DOCUMENTE CNSAS

“Marţi, 4 septembrie, în cadrul unei emoţionante festivităţi care a avut loc la sediul Comitetului Central al Partidului Comunist Român, tovăraşul Nicolae Ceauşescu, secretar general al Partidului Comunist Român, preşedintele Republicii Socialiste România, a inmânat tovăraşului Gheorghe Rădulescu, membru al Comitetului Politic Executiv al CC al PCR, vicepreşedintele Consiliului de Stat, Ordinul «Steaua RSR», clasa I-a, conferit prin decret prezidenţial, pentru contribuţia adusă la înfăptuirea politicii partidului şi statului de făurire a societăţii socialiste multilateral dezvoltate în patria noastră.

(…) Această înaltă apreciere vine să încununeze nu numai o activitate îndelungată în rândurile mişcării revoluţionare, în rândurile partidului comunist, atât în anii ilegalităţii, cât şi în anii construirii socialismului, dar şi o vârstă venerabilă: 70 de ani. (…) Un cuvânt emoţionant, plin de căldură şi preţuire, a rostit cu acest prilej secretarul general al partidului, tovăraşul Nicolae Ceauşescu, exprimându-se atât în numele Consiliului de Stat şi guvernului, precum şi al său personal (…). Într-o atmosferă de caldă preţuire tovărăşească, sărbătoritului i s-au făcut urări de viaţă lungă, sănătate, putere de muncă şi noi succese în activitatea sa”.

Nu, nu este un discurs al Elenei Ceausescu! Ci un articol omagial al Taniei Radu, sotia lui Dan C. Mihailescu si director adjunct al ICR sub HR Patapievici,  scris la Solemnitatea decorării tovarăşului Gheorghe Rădulescu”, cu doar cinci ani inainte de caderea regimului comunist. Asadar au dreptate si aparatorii doamnei Catrinel Plesu, director al Centrului National de Carte al ICR, descoperita de CNSAS drept recrutata de DIE inca din 1968: nu numai dansa e singura vinovata de acest vascos peisaj moral marasmatic; “pestele de la cap se impute”. Daca Tania Radu-Mihailescu il prezenta astfel pe membru CPEx al CC al PCR Gogu Radulescu, de ce sa ne miram ca dl Vladimir Tismaneanu, condamnatorul pe si de hartie al comunismul, si astazi il apara public pe tatal lui Patapievici, ultragiat ca “un economist de inalta clasa a ajuns sa fie prezentat postum drept “agent al NKVD-ului si al Gestapoului”.” Istoria ne arata insa ca de la NKVD la DIE a fost un singur pas – vezi cazul Pacepa. Asa ca pasul urmator, de la DIE la ICR, poate parea firesc.

La cazurile mai cunoscute ale colaboratorilor Securitatii si ai ICR,  cum ar fi Sorin Antohi, Corbea Hoisie, Catrinel Plesu, trebuie pusi in insectarul societatii civile si fostul director adjunct al ICR – Berlin, Gheorghe Pascu, evidentiat in Raportul CNSAS pe 2010 si care s-a ales cu o sentinta definitiva de colaborator al Securitatii in ciuda contestatiei facute (vezi Foto-Info). Urmatorul la rand: Csaba Bartha, director adjunct al ICR – Budapesta. Dar poate cel mai sinistru dintre este cazul lui Elvin Bernstein, alias B. Elvin, nume conspirativ “Bebe”, cercetat in calitate de redactor-sef al Revistei ICR “Lettre International”. “Bebe” a fost recrutat in 1973 pentru “prevenirea aparitiei pe scena Teatrului National a unor piese cu continut dusmanos”. Sa-i luam pe rand:

Jurnalistul si ICR-istul maghiar Csaba Bartha “Barbu” si-a turnat colegii de la “Fructus”

“Directorul adjunct al Institutului Cultural Român din Budapesta, Csaba Bartha, a avut „contract de colaborare” şi cu Securitatea. Cu toate acestea, CNSAS i-a dat verdict de necolaborare”, este un titlu care nu a ramas in constiinta publicului. Concret, Csaba Bartha (foto mai sus), originar din Timisoara, adjunctul fostei ziariste timisorene Brindusa Armanca, in prezent director la ICR Budapesta, a fost recrutat si a semnat  Angajamentul cu Securitatea la 11.12.1986. A avut numele de cod BARBU si si-a turnat colegii de serviciu de la “Fructus” si de la Facultatea de Mecanica – Timisoara, neezitand sa-l apere in Notele sale informative pe Suto Andras, cunoscutul scriitor maghiar anti-roman (mentionat drept S.A. in Decizia CNSAS pe care o ofer aici). Probabil de aceea a si primit verdict de “necolaborator al Securitatii”. Conform declaratiei sale de avere si interese, Bartha alias”Barbu” este si membru al Comitetului Director al Asociatiei Jurnalistilor Maghiari din Romania, pe care o gasim drept partenera a organizatiei anti-romanesti Liga Pro Europa – condusa de Tovarasa Szobotka, alias Smaranda Enache, cea care l-a prezentat pe mutilatul MIhai Cofar drept ungur, in martie ’90, membra de vaza a GDS si vice-presedinta a PNL, pe filiera Constantinescu, care a numit-o la vremea lui ambasadoare in… Finlanda (prietenii stiu de ce). Pana in 2007, cand a fost luat la ICR, Bartha a lucrat ca ziarist la Societatea Romana de Radio – postul local din Timisoara. Inainte de aceasta a fost propriul sau angajat la societatea Harom Szasz BT din Budapesta. La fel ca si in cazul Andrei Corbea Hoisie si Sorin Antohi, membri GDS, diplomati si rasfatati ai MAE si ICR, acuzati crunt de actuala laureata a premiului Nobel pentru literatura, Herta Muller, nici Csaba Bartha nu a suflat o vorba despre colaborarea sa cu Securitatea, pana la deconspirarea sa. Ministerul Afacerilor Externe a solicitat CNSAS in urma cu doi ani inainte de deconspirare, mai precis pe 25.07.2008, cercetarea angajatilor sai, inclusiv ai ICR, aflat sub controlul MAE si SIE. De atunci, Csaba a avut doar vreo 724 de zile in care putea sa marturiseasca public ca a fost un turnator. N-a facut-0. Doamna Catrinel Plesu a avut, si ea, vreo 22 de ani in care putea sa-si marturiseasca public pacatele tineretii. N-a facut, nici macar acum, cand CNSAS a confirmat oficial faptul ca a fost recrutata de DIE.

Cazul Elvin Bernstein, turnatorul lui Eugen Ionesco si Paul Everac

In cazul “Bebe” de la ICR intalnim un element nou: pentru a relata despre “transformarile rodnice” ale regimului, pe care i le punea in gura lui Eugen Ionesco, dar si pentru alte intrevederi cu redactori ai postului de radio “Europa libera”, B. Elvin este dotat in deplasarile sale externe cu un aparat special de inregistrare.

“Aflat la Paris, cu ocazia spectacolelor jucate de Teatrul de Comedie pe scena Teatrului Natiunilor, am avut prilejul sa ma intalnesc cu Eugen Ionesco caruia, de altfel, i-am solicitat un interviu (…) Psihologia lui Eugen Ionesco este aceia a unui om dornic sa cucereasca artistic tara din care a plecat, dar temator sa nu fie considerat de autoritatile franceze prea legat de Romania. Cred ca in momentul de fata el oscileaza intre opinia ca la noi au avut loc in ultimii ani transformari rodnice si cea ca aceste transformari sunt aparente si conjucturale. Ar voii, poate sa viziteze tara noastra dar pe de alta parte e ingrijorat ca va fi retinut aici”, scrie intr-o Nota informativa Elvin Bernstein.

Dar turnatoria urmatoare, din interiorul Teatrului National, e mult mai simpatica, ea insasi putand deveni o fila de proza pentru o viitoare punere in scena a piesei lui Paul Everac pe care B.E. o demasca cu constiinta proletara in fata organului de Securitate:

“Intr-o discutie avuta cu B.E. intr-o discutie avuta la Teatrul National, acesta ne-a informat urmatoarele: In prezent se repeta piesa de teatru “Salonul” de Paul Everac care face si regia spectacolului. La un “snur” facut cu aceasta piesa a rezultat ca textul si viziunea regizorala prezinta unele carente, ca spre exemplu: desi actiunea piesei se petrece in societatea capitalista, totusi din modul cum este prezentata se pot face similitudini cu aspecte din societatea noastra intrucat in piesa sunt expresii si termeni specifici societatii noastre ca spre exemplu sacrificiu de necesitate, se fac prea multe serbari, se fac stocari de alimente (faina), au loc furturi din avutul obstesc (ipsos, benzina, dinamita). De asemenea, se lasa impresia la un moment dat ca stramosii condamna dezvoltarea tehnicii si industrializarii tarii. (…)”

“Din textul piesei mai rezulta ca invinuirea ce se aduce celor ce stocheaza nu este asa de mare ci mai mult la adresa acelora care i-au adus in aceasta situatie. Pe de alta parte este greu si chiar imposibil sa se creada de catre spectatori ca societatea capitalista stocand, ar putea provoca o explozie planetara, asa cum este prezentata in versiunea spectacolului.”

🙂 🙂 🙂

Alta: “Cu prilejul turneului efectuat in cursul lunii iunie in R.F.G. cu ansamblul Teatrului National, am fost instiintat de catre un reprezentant de presa al impresarului ca S.C., redactor la Europa Libera, va veni sa asiste la spectacolul “Fata din Andras” din Gersching. Am comunicat de indata faptul conducatorului turneului, tov C.V., sfatuindu-l sa vesteasca Ambasada noastra din Bonn. Asa s-a si procedat. Putin inainte de inceperea reprezentatiei am convenit impreuna cu tov C.V. si tov L. sa adoptam fata de reprezentantul Europei Libere o atitudine politicioasa dar ferma, raspunzand la nevoie oricarei provocari, sa nu ramanem niciunul din noi vreodata singuri cu S.C. ori alt angajat al acestui post de radio. Hotararea a fost intrutotul respectata de noi trei… In cadrul discutiei, S.C. a remarcat cu aluzie directa la tov I.L. de la Saptamana, ca nu pricepe cum e putinta ca atitudinea antisemita a lui C.V.T. sa fie gazduita intr-un cadru oficial al comitetului de partid municipal. I-am raspuns ca pozitia lui CVT il angajeaza numai si strict personal.(…) Nu l-am cunoscut in tara pe S.C.. L-am intalnit prima oara la Florenta cu prilejul altui turneu al Teatrului National iar a doua oara la Gersching. Nu am intretinut si nu intretin niciun fel de relatii cu SC. La intoarcerea in tara am predat atat caseta cat si textele dactilografiate forurilor in drept“.

Conform CNSAS, elementele de mai sus nu il incadreaza legal pe B. Elvin, alias “Bebe”, redactor sef al revistei ICR “Lettre International”, in categoria colaboratorilor Securitatii. Nota de Constatare a Directiei de specialitate a CNSAS a fost data pe 26.08.2010, Colegiul a analizat-o peste numai un an de zile si a emis Adeverinta in cauza pe 23.08.2011. Poate fi gasita aicI: Bernstein Elvin – ICR – CNSAS.

Un articol Ziaristi Online Ro

Nu ratati, in curand: Cat a castigat Horia Roman Patapievici la CNSAS desi un Raport din 2003 arata ca in primii doi ani de mandat a avut 73 de absente in conditiile in care trebuia sa participe doar la cele doua sedinte saptamanale ale Colegiului. Cartea de Munca in Facsimil, Exclusiv la Ziaristi Online.

Nota Ziaristi Online: Suntem in continuare in asteptarea unui raspuns onest din partea CNSAS in Cazul Catrinel Plesu – Recrutata DIE

Cititi si: “Ziaristul există pentru a deranja”. Corneliu Vlad despre starea presei si regulile jurnalistului

Corneliu Vlad - foto Cristina Nichitus Roncea - Ziaristi Online

„Ziaristul există pentru a deranja. Trebuie să se deranjeze mai întâi pe el însuşi, descoperind realităţi care-l dau pe spate. Să deranjeze publicul, făcându-l să iasă din confortabilele sale certitudini. Şi să deranjeze, bineînţeles, puterile, care numai prin confruntare în spaţiul public sunt puse să dea socoteală“

Andrei Plesu la CNSAS despre “poporul ca un cur“. Ziaristi Online asteapta Nota de Constatare a Directiei de Investigatii a CNSAS in Cazul Catrinel Plesu – DIE. Noi surprize exclusive: alti trei informatori reciclati de ICR

In drumurile dintre cabinetul presedintelui Colegiului CNSAS, Directia Comunicare, Directia Juridica si Registratura CNSAS, Nota de Constatare a Directiei de Investigatii a CNSAS in Cazul Catrinel Plesu – Recrutata DIE, care trebuia remisa azi portalului Ziaristi Online s-a… ratacit. Nu-i nimic. Desi putem copia tot Dosarul avem rabdarea de a lasa institutiile statului sa lucreze, dupa mersul lor. Drept urmare, am fost siliti sa ajustam putin planul editorial al zilei. Prezentam azi, in schimb, o foarte importanta trecere in revista a scandalurilor CNSAS create de “corifeii societatii civile”, recte gruparea Patapievici-Plesu-Dinescu, prezentate de istoricul Ilarion Tiu intr-un serial de 10 episoade publicat in Revista Cultura. Maine, cu dedicatie pentru doamna Herta Muller, pe langa Catrinel Plesu, Sorin Antohi si Corbea Hoisie expunem opiniei publice si forurilor interesate alti trei recrutati ai Securitatii reconspirati de ICR, bastionul condamnarii comunismului. Unul dintre cei trei sinecuristi ICR l-a turnat la Securitate pe nimeni altul decat pe… Eugen Ionesco, marele prozator roman refugiat la Paris. Normal ca turnatorul a fost reciclat la Institutul… Cultural. Tot maine: daca din serialul lui Ilarion Tiu aflam ca in vremea mandatelor celor trei intelectuali, in topul negativ al absentelor au stat chiar ei – Mircea Dinescu (111 absente), Andrei Plesu (82 absente) si Horia-Roman Patapievici (73 absente) -, in conditiile in care sunt doar doua sedinte pe saptamana, maine veti afla ce salarii au incasat cei trei in aceasta perioada, explorand Cartea de Munca a lui Horia Roman Patapievici, reprodusa in facsmil special pentru cititorii fideli ai portalului Ziaristi Online. Pana la gasirea Notei de Constatare a Directiei de Investigatii in Cazul Catrinel Plesu – DIE – ICR, va recomandam un remember instructiv:

CNSAS – institutia scandal

de ILARION TIU

“(…) Faptul ca unii membri ai Colegiului si-au urmarit doar interesele personale si de grup reiese si din statistica privind prezenta la actiunile CNSAS. În coada listei se aflau „guralivii“ Mircea Dinescu (111 absente), Andrei Plesu (82 absente) si Horia-Roman Patapievici (73 absente), care preferau sa participe la sedintele GDS sau la talk-show-uri, decât sa-si îndeplineasca atributiile pentru care erau platiti cu bani de la buget. Si nu o duceau rau deloc! Raportul subcomisiei parlamentare releva faptul ca „fiecare membru al Colegiului are cabinet foarte bine si modern dotat si utilat, încadrat cu secretar si sofer, autoturism modern la dispoizitie, 300 de litri de benzina lunar, trei telefoane mobile si salarizare cu indemnizatia de secretar de Stat, iar pentru presedinte – de ministru“. Comparativ cu beneficiile, programul de lucru ar face invidios orice salariat din România. Conform regulamentelor interioare, membrii Colegiului aveau obligatia sa participe la doua sedinte pe saptamâna, cu exceptia biroului de conducere, care avea program identic cu ceilalti salariati. Însa absentele s-au tinut lant, mai ales în perioadele de „criza“, si nimeni n-a fost sanctionat pentru faptul ca nu-si motiva lipsa de la locul de munca. Nu-i de mirare ca cei 11 aveau atâta energie sa se înjure prin ziare si pe la televiziuni!

Raportul subcomisiei parlamentare a mentionat si câteva dintre injuriile „GDS-istilor“ la adresa celorlalti membri ai Colegiului, cuvinte care nu fac deloc cinste unor intelectuali cu pretentii de „repere culturale“ ale societatii. Astfel, într-o dezbatere de la Institul Goethe din Bucuresti (mai 2002), Andrei Plesu îi califica pe adversarii „retograzi“ drept „un grup de lichele si golani“. Cu alta ocazie, la 29 iunie 2002, tot la Institutul Goethe, Plesu si-a continuat tirul injurios, afirmând ca: „Avem colegi halucinanti, sunt blegi si nu au nimic cu cercetarea arhivelor“. Si asta nu a fost tot! Pe 31 octombrie 2002, rectorul „prestigiosului“ Colegiu Noua Europa scria în ziarul „Independent“ ca are alaturi în CNSAS „un bou si molâu, o toapa, un militian obraznic, un informator ordinar si poporul ca un cur“. Andrei Plesu nu a fost lasat singur sa-si înjure colegii, în ajutor sarindu-i fostul sau tovaras din PCR Mircea Dinescu, care, în ziarul „Adevarul“ din 8 noiembrie 2002, a avut o tentativa nereusita de sarcasm: „Domnul Onisoru s-a plâns la Parlament ca a fost facut bou; vrea un certificat de la Parlament ca nu este bou?“. Dinescu n-avea o parerea prea buna nici despre deputati si senatori, sustinând ca: „Nu au dreptul sa ne controleze ei, Parlamentul, pe noi. Unde sa ne controleze, la pantofi, la sosete?“ („România Libera“, 4 iulie 2002). (…)”

Integral la Ziaristi Online: Cum au transformat Patapievici, Plesu si Dinescu CNSAS-ul intr-o institutie-scandal. Un serial de Ilarion Tiu 

Celebrul militant anticomunist Sorin Iliesiu a fost exclus din GDS dupa ce l-a criticat pe Andrei Plesu si a cerut lamuriri publice privind relatiile acestuia cu Securitatea, PCR si FSN

Dupa ce a transmis Grupului de Dialog Social si opiniei publice o Scrisoare Deschisa privind Cazul Andrei Plesu – vezi Traian Basescu, “Scheletul din dulapul GDS”. Sorin Iliesiu incalca Legea Omertei din Komintern si cere demisia lui Andrei Plesu –  celebrul militant anticomunist Sorin Iliesiu (foto), unul dintre autorii filmului documentar Piata Universitatii – Romania, a fost exclus din GDS. Este prima data cand se ia o astfel de hotarare in acest Grup infintat de Silviu Brucan in decembrie 1989 cu sprijinul financiar al lui George Soros, aterizat in Romania chiar in ianuarie 1990. In Scrisoarea respectiva, Sorin Iliesiu ii cerea lui Andrei Plesu lamuriri privind relatiile sale cu Securitatea si regimul comunist al lui Ceausescu si cel neo-comunist al lui Ion Iliescu si incheia afirmand ca Traian Basescu “a devenit Scheletul nostru din dulap“, recte din dulapul lui Patapievici de la ICR. Cu toate ca acest gest este fara precedent si nu s-a recurs la el nici macar in cazurile informatorilor Securitatii aflati in primele randuri ale GDS, stirea privind excluderea militantului anticomunist nu a fost publicata nicaieri in media din Romania, cu exceptia anuntului estompat din organul de presa al grupului neo-kominternist, revista “22″, pe care il reproducem mai jos. Trebuie sa va avertizam insa, asemenea anunturilor de sanatate publica, ca argumentele presedintelui (pe viata?) al GDS, Radu Filipescu, nepotul lui Petru Groza, sunt de-a dreptul puerile.
Lui Sorin Iliesiu i se reproseaza ca a aparut la postul Antena 3 al mogului autohton Dan Voiculescu in timp ce Andrei Plesu isi lasa punga la randul casieriei mogulului kazahstanez Dinu Patriciu luna de luna dupa ce a ridicat si cateva geamantane bune impreuna cu Gabi Liiceanu de la mogulasul moscovit Sorin Ovidiu Vintu. Jenant. La fel de jenant este ca, dupa ce s-a dat edictul de eliminare a lui Sorin Iliesiu pentru ca a incalcat Omerta, nici unul dintre milioanele de semnatari ai apelurilor sale nu i-au sarit in aparare.

Sorin Ilieşiu a fost exclus din GDS

de Radu Filipescu

Dragă Sorin Ilieşiu,

Te anunţ că s-a hotărât excluderea ta din GDS.

Continuarea la Ziaristi Online

UPDATE: Noi documente CNSAS in Cazul Plesu si Securitatea. In ce consta vinovatia doamnei Catrinel Plesu, recrutata de DIE si angajata de ICR, locul de privatizare a anti- comunismului. Cazul Catrinel PLESU (PETRULIAN) un al doilea Caz Sorin ROSCA-STANESCU?

Motto: “– Da, o mizerie de viata! Lucrurile astea trebuie sa apara, ca document.”Catrinel Plesu, 2001

In urma publicarii articolului Roncea.Ro difuzat si pe Ziaristi Online Catrinel Plesu de la ICR, sotia lui Andrei Plesu de la GDS, a turnat pentru DIE, mama lui SIE. DOCUMENT CNSAS. El, membru PCR de la 19 ani. Ea, informatoare de la 19 ani s-au evidentiat mai multe categorii de comentatori mai mult sau mai putin sportivi, dintre care se disting: unii care s-au bucurat, cu frenezie, ca e trosnit “intelectualul lui Basescu”, altii care s-au enervat, cu o nota de isterie, din acelasi motiv, comparand-o pe sotia lui Andrei Plesu, Catrinel Plesu, nume de cod “Maria”, gasita fara note informative la Dosar, cu mai cunoscutul informator al Securitatii Dan Voiculescu, aka Felix. Ambele categorii intra insa intr-una singura, mai mare, care populeaza pamantul din motive cunoscute doar de Dumnezeu.

Plesu nu a fost niciodata “omul lui Basescu”. Dimpotriva: Plesu a fost ministru sub Ion Iliescu, timp de doi ani, 1989 (dec.) – 1991 (oct.), inclusiv in timpul si dupa mineriada din 13-15 iunie 1990 soldata cu oribila maltratare a studentilor si intelectualilor bucuresteni. Apoi, intre 1993 si 2003 (doua mandate Iliescu intrerupte de unul Constantinescu), Plesu a fost tot un fel de functionar guvernamental, ca beneficiar de fonduri de stat primite de la Guvernul Romaniei prin Fundatia Culturala Romana (actualul ICR) care subventiona total Revista Dilema, de la benzina pana la chenzina. Plesu a fost si ministru de Externe, sub Emil Constantinescu, tot doi ani: 1997 (dec.) – 1999 (dec.). Cand, daca ar fi existat ANI si DNA, probabil s-ar fi ales cu un serios dosar penal, pentru faptul ca in timp ce era ministru, fundatia lui, “Noua Europa”, a primit 1.000.000 de marci, “sponsorizare”, de la o fundatie din tara considerata a fi cea mai buna partenera europeana a Rusiei – si nu de ieri de azi -, Germania. Ca urmare a influentei nefaste avute la Cotroceni de cuplul informativ Adriana si Claudiu Saftoiu (ea, legaturi cu Sorin Ovidiu Vintu si Dinu Patriciu, el, fost angajat al lui Mircea Dinescu la “Plai cu boi”), Andrei Plesu, la insistentele celor doi si ale lui Mircea Dinescu, este numit consilier prezidential de Traian Basescu, functie pe care o paraseste dupa 4 (patru) luni (apr. 2005), trantind usa si ridiculizandu-l de atunci pe presedinte de cate ori a avut ocazia. Pana cand Basescu i-a spus sa se potoleasca, daca nu vrea sa vorbeasca si el despre practicile rectorului de la “Noua Europa”. Si, brusc, Plesu a amutit. Curajul i-a disparut, desi este angajatul celui mai avut om al Romaniei, ca urmare a vanzarii petrolului romanesc catre fosta URSS, miliardarul Dinu Patriciu.

Ca sa inchei, momentan, acest capitol: Plesu a fost intotdeauna omul lui si al intereselor pe care le reprezinta. Si atunci cand se lasa curtat de Europa libera si batea in lung si-n lat Franta si Germania, cu acordul Securitatii. Si atunci cand o facea pe spionul interesant, cu Hirszowicz Agnieszka Kolakowska si Jessica Douglas Home. Si atunci cand il garda pe Noica impreuna cu Liiceanu. Si atunci cand, la brat cu Mircea Dinescu, “traducea” la resedinta lui Coen Stork, alaturi de comesenii Silviu Brucan si Ascanio Damian, cu totii, de la Stork la Plesu, urmariti, conform Dosarelor CNSAS, de o unitate a DSS ceva mai speciala: UM 0110, “anti-KGB”. Plesu a fost omul lui si atunci cand ii scria memorii lui Ceausescu si cand ii jura credinta lui Iliescu si cand il mangaia pe crestet pe Constantinescu si cand se gudura pe langa Basescu. Si acum, evident, cand isi primeste plicul de la casieria lui Patriciu.

Dar nu Plesu este subiectul, cum gresit s-a inteles de categoria mai larga amintita mai sus. Subiectul nu este nici sotia lui, recrutata de Directia Generala de Informatii Externe din Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Socialiste Romania ulterior in cadrul Consiliului Securitatii Statului sub numele de Departamentul de Informatii Externe (condus de doi agenti sovietici: Nicolae Doicaru si Ion Mihai Pacepa). Desi suntem siliti sa ne ocupam de “doamna PLESU” ca de un caz exponential.

Anticipand reactii venite de la diversi nomazi de presa si maidan public, care au trecut repede in cazul Catrinel Plesu la formulari de genul “aşa-zisa recrutare a acesteia de către DIE” evidentiind faptul ca din Dosarul doamnei directoare a Centrului National de Carte de la ICR lipsesc notele din timpul activitatii sale de cel putin sase ani in cadrul Securitatii, am solicitat CNSAS un punct de vedere lamuritor cat si Notele de Constatare ale Directiilor de Specialitate in baza carora s-a emis Adeverinta “de necolaborare”. O parte din aceste documente au fost livrate cu promptitudine si profesionalism catre portalul Ziaristi Online.

Asteptam, in continuare, inca un document, esential, pentru a putea stabili cu exactitate gradul de vinovatie al doamnei Catrinel Plesu. Vinovatia morala, desigur, avand in vedere ca este angajata intr-o institutie care se pretinde bastion al anticomunismului iar sotul dansei, dl Andrei Plesu, este autorul tratatului de “Minima moralia” (al carui titlul a fost imprumutat fara ghilimele si mentiune  – i.e. plagiat – de la filosoful de stanga german Theodor W Adorno) si a mai reprezentat si autoritatea publica maximala de dat note de moralitate “la tot poporul” din postura de membru al Colegiului CNSAS, timp de patru ani de zile.

Pana atunci, sa revenim la “asa-zisa recrutare”. Adeverinta Nr DJ 1108/23.03/2011 emisa de CNSAS nu lasa nici un loc de indoiala:  Catrinel Lacramioara Plesu (Petrulian) “a fost recrutata de Directia Generala de Informatii Externe, in perioada in care urma sa-si continue studiile de limba si literatura engleza in Anglia. A avut numele conspirativ “Maria”.” Formularea “asa-zisa” este valabila pentru asa-zisi ziaristi metaforalagii si asa-zisi poeti disidenti, cu stagii de perfectionare in Crimeea, cum este cazul lui Mircea Dinescu.

Intr-o prima iesire la rampa in acest caz, Mircea Dinescu isi contrazice in Q Magazine colegii din conducerea CNSAS, desi chiar el recunoaste ca a lipsit de la sedinta in care s-a analizat cazul Catrinel Plesu-DIE. “A fost probabil o tentativă de racolare, dar se pare că nereuşită”, spune Dinescu. Daca ar fi participat la sedinta Colegiului CNSAS la care s-a discutat cazul Catrinel Plesu (Petrulian), dupa opt luni de la emiterea Notei de Constatare a Directiei de Specialitate, ar fi aflat ca – dupa cum rezulta dintr-unul din documentele deja remise de CNSAS portalului Ziaristi Online – “Din perioada 1968 – 1974 se regasesc o serie de documente semnate de catre ofiterii de securitate in care consemneaza modul de recrutare al doamnei PLESU” (imi place ca CNSAS a pastrat grafia serviciilor 🙂 ). Isi inchipuie dl Dinescu ca ofiterii de Securitate isi permiteau sa o lungeasca cu “tentativa” de recrutare a unei fiice de academician sase ani de zile? Si cum a fost recrutata? Si-nca-odata, si-nca-odata, si-nca-odata? Apoi, ce mai e foarte interesant, este ca, din perioada 1980 – 1986, la Dosar se regasesc alte doua documente semnate in care ofiterul de securitate responsabil de caz “mentioneaza cum s-a realizat contactarea si pregatirea contrainformativa a doamnei PLESU pentru plecarea sa in Anglia” (vezi Infografia pusa la dispozitie de Ziaristi Online).

Articol in curs de actualizare. CNSAS urmeaza sa ne transmita un nou document, cel mai probabil in cursul zilei de luni. Pana atunci continuam:

CNSAS, Plesu, presa si Securitatea GDS

Am pomenit in articolul citat mai sus despre tratarea diferita a unor cazuri similare atat de catre CNSAS cat si, mai ales, de catre “o anumita parte a presei”.  Dublul standard a fost aplicat pe un singur criteriu: apartenenta la gasca.

Cazurile “berbecutilor Bisericii fripti la protap” de Mircea Dinescu (exprimarea ii apartine) sunt revelatorii: IPS Andrei Andreicut a primit Decizie de colaborare cu Securitatea desi avea doar un Angajament si isi marturisese vina public intr-o carte de memorii. Ulterior acesta si-a castigat dreptatea in Instanta. La fel, regretatul IPS Bartolomeu Anania a fost asasinat public de aceeasi spalatoreasa de presa preferata a lui Andrei Plesu si executanta fidela a lui Mircea Dinescu in cazul Romosan, respectiv Mirela Corlatan. Personajul in cauza a infestat media din Romania (vezi titlurile in foto) cu asa-zisa colaborarea a batranului Leu al Ardealului cu Securitatea in baza unor Declaratii date sub proprie semnatura, transformate de Evenimentul Zilei in “Note Informative”, despre care Mitropolitul Anania deja scrisese singur in Memoriile sale publicate si aflate in librarii. Niciodata Evenimentul Zilei nu si-a retras minciunile si nu si-a cerut scuze in ciuda adevarului probat prin propria confesiune publica si documentele CNSAS. Sobolanii de presa si-au vazut visul cu ochii la moartea Leului. La fel ca in cazul poetului Cezar Ivanescu, ajuns in mormant ca urmare a minciunilor lui Mircea Dinescu raspandite prin intermediul agentiei lui Sorin Ovidiu Vintu, Newsin, si a postului sau de televiziune, Realitatea TV. Procesul intentat de familia Ivanescu colportorului calomniator Dinescu, in memoria numelui Poetului, este inca pe rol.

De cealalta parte, la capitolul “berbecuti”, staretul manastirii de protocol extern Stavropoleos, Justin Marchis, la vremea aceea membru al GDS, in ciuda Notelor date Securitatii pe cand era la Cheia, numelui de cod “CALUGARUL” si a indicativului avut (“122”), a primit, normal, Adeverinta de “necolaborare” cu Securitatea. Dar nu vinovatia sau nevinovatia lui legala ne interesaza ci faptul ca purtatorul rasei monahale, iesind de la CNSAS dupa audieri a afirmat doar ca a venit la fiul sau duhovnicesc Ticu Dumitrescu “cu gandul personal sa-i spun ca pe mine Dumnezeu m-a ferit sa scriu vreun rand despre cineva” la Securitate. De ce ai mintit, parinte?

Ca o culme a ridicolului, un alt preferat al gastii, mitropolitul apostat Nicolae Corneanu, alias “MUNTEANU”, alias “POPA VASILE”, alias “POPESCU ION/IOAN”, alias “MUNTEANU IOAN”, a fost cooptat de Vladimir Tismaneanu in Comisia Prezidentiala pentru Analiza Dictaturii Comuniste, sucombate prin mincinosul “Raport Tismaneanu”. Cazul Corneanu ar putea foarte usor sa-i aduca in fata Instantei pentru nerespectarea Legii CNSAS “privind deconspirarea poliţiei politice comuniste” chiar pe marii anticomunisti Dinescu, Plesu si Patapievici, care au acoperit Cazul Corneanu in timp ce erau la conducerea CNSAS. Concret, in baza Dosarului de 50 de volume insumand jumatate de secol de delatiuni, oferit de SRI proaspat infiintatului CNSAS, Mitropolitul Corneanu a fost audiat de catre membrii Colegiului, in care se aflau si cei trei corifei ai anticomunismului, la data de… 16.11.2001! Dupa audiere, in ciuda volumului impresionant al “activitatii in campul muncii” de informator a apostatului cu nume predestinat, Colegiul CNSAS a tacut malc, incalcand, repet, propria Lege, in baza careia functioneaza institutia. Au trebuit sa treaca sapte ani, pana cand Asociatia Civic Media a sesizat Presedintia si CNSAS privind incompatibilitatea unui turnator in cadrul unei Comisii de condamnare a comunismului, pentru ca Nicolae Corneanu sa primeasca Decizia nr 2410/28.08.2007 de “colaborator al politiei politice comuniste”.

Dar Corneanu nu a fost singurul informator din Comisia Tismaneanu. Ca si Catrinel Plesu, istoricul Mihnea Berindei, conform datelor puse la dispozitie de CNSAS, a fost racolat de Securitate tot in 1968 si a avut doua nume de cod: “SANDU” si “MIRCEA”, cele doua-trei  personaje intr-unul singur continundu-si colaborarea cu “organele” si dupa emigrarea (lor) in Franta. Desi votul membrilor Colegiului a inclinat, normal, pentru neincriminarea lui Mihnea Berindei, si el unul dintre fondatorii GDS, in scrisoarea CNSAS catre Civic Media se afirma “ca aceasta decizie este rezultatul verificarilor partiale”. Un alt caz de rasunet legat de Comisia Tismaneanu il constituie cel al doctorului inchipuit Sorin Antohi alias “VALENTIN”, si el membru fondator al Grupului pentru Dialog Social, publicist in revista “22” a GDS si colaborator al saptamanalului “Dilema”, silit sa se “autoconfeseze” tot dupa cererea Civic Media catre CNSAS. Ulterior confesiunii sale, Horia Roman Patapievici si Andrei Plesu, fosti membri ai Colegiului CNSAS, au recunoscut in interventii publice ca au stiut de cazul Antohi din 2002, dar nu l-au deconspirat, la fel ca in cazul Corneanu. Fapta lor a intrat sub incidenta Legii deconspirarii colaboratorilor Securitatii care prevede pedepse aspre pentru astfel de acte.

Peste ani, acelasi Patapievici avea sa recidiveze in cazul Antohi, incercand reciclarea lui si a inca unui informator, Hoisie, prin ICR, in Germania, ocazie cu care a primit o viguroasa palma morala si intelectuala din partea laureatei premiului Nobel pentru literatura, scriitoarea Herta Muller. Iata scrisoarea ei catre Patapievici:

“Dupa cum reiese din programul Intitutului Cultural Roman vor veni la “Academia de vara” a ICR Berlin in aceasta luna Andrei Corbea Hoisie si Sorin Antohi. Antohi este chiar “directorul” acestui colocviu. Este scandalos faptul ca Romania se prezinta in Germania cu aceste doua persoane care pe timpul dictaturii au lucrat cu serviciul de securitate roman.
In Germania s-a discutat timp de mai multi ani despre problema informatorilor STASI si au fost trase consecintele in toate domeniile: fostii informatori nu pot ocupa functii in cadrul universitatilor, la ziare si la institutiile culturale.

Daca ICR-ul se prezinta in Germania cu aceste persoane isi va cauza daune ireparabile siesi, iar participantii germani vor fi folositi doar pentru lustruirea imaginii unor agenti deconspirati.
Se pune intrebarea cum ii vor prezenta angajatii ICR Berlin invitatilor la scoala de vara pe partenerii de discutie romani: Corbea Hoisie – profesor si agent de Securitate cu o activitate indelungata si Sorin Antohi – oaspete al unor universitati europene timp indelungat cu un titlul de doctor falsificat si cu publicatii fictive?
Si ce vor relata presei germane? Sau mai bine zis: ce nu vor relata?

Crede ICR-ul ca traieste pe o alta planeta unde nu exista conceptele de demnitate personala si de integritate morala in stiinta?
Ce inseamna sa fii intelectual in Romania de azi?
Ce s-a ales din promisiunile Romaniei facute cu ocazia integrarii in UE?

ICR-ul de la Berlin reprezinta vitrina Romaniei in Germania – dar de fapt se prezinta drept vitrina unui trecut care nu mai apune. Cine va prelua raspunderea pentru acest fapt?
De la caderea lui Ceausescu fiecare institutie in Romania are propria raspundere si influenteaza felul in care se traieste in contextul libertatii castigate pentru care au murit sute de oameni!

Am sperat ca Romania se va normaliza in final (dupa atata timp si dupa atatea sanse pierdute), cel putin in domeniul cultural.

Ma doare si ma infurie faptul ca se intampla exact contrariul.

Promit ca nu voi mai calca pragul ICR la Berlin – si nu voi fi singura care va proceda astfel. –
Herta Muller

Alte cazuri, “de Grup“, musamalizate de “o parte” a presei si CNSAS-ului: William Totok, editorialist la revista “22”, Europa libera si Deutsche Welle, suspectat de a fi chiar unul dintre turnatorii Hertei Muller: In baza Notei de Constatare a CNSAS nr. S/DI/I/3706, rezultă că „TOTOK William este titular al dosarului fond reţea nr. R 285953 (cota CNSAS). Domnia sa a fost recrutat la data de 08.03.1974 pentru «acoperirea informativă a anului I Filologie şi în special a secţiei germană-română din cadrul Universităţii Timişoara, cât şi a cenaclului literar Adam Müller-Guttenbrunn unde avem semnalări privind intenţia unor membri de a strecura idei străine de ideologia noastră». A semnat Angajament având numele conspirativ «THOMAS».“ Bineinteles, in ciuda nenumaratelor sale Note informative existente la Dosar a primit decizie de “necolaborare” cu Securitatea.

Dar ce se ne mai miram de cativa colaboratori ai “22” – sa nu-l uitam pe celebrul Ivanciuc, alias “BALEA ALEXANDRU” – cand insasi redactorita sefa (fosta, acum in rezerva) a revistei GDS, Gabriela Adamesteanu, a aparut in Dosarele CNSAS ca “sursa DIE” (iar DIE?), ca si in cazul Catrinel Plesu! Evident, tot la fel ca in cazul Catrinel Plesu, la Dosar nu s-au mai gasit si Notele “sursei UM 0544”.

Si cu asta ne intoarcem la Cazul exponential Plesu si Securitatea: Tot la fel – ne repetam – ca si in cazul Catrinel Plesu, nici in Dosarul scriitorului Petru Romosan nu s-a aflat nici o Nota informativa (foto). Dar el n-a mers nici la studii in Marea Britanie, nici n-a avut burse peste burse in Germania si nici nu si-a petrecut revelionul la Paris cu Liiceanu, Ierunca si Lovineasca pentru ca apoi sa se intoarca bine-mersi in Romania comunista. Si nici nu a avut o relatie neelucidata de cel putin 6 (sase) ani cu Securitatea. A semnat doar un Angajament pentru ca sotia lui sa poata primi, in aceeasi zi, pasaportul, si a putea pleca, chiar a doua zi, in strainatate, unde a si primit azil politic. Iar el a urmat-o trecand ilegal granita, tarandu-se pe burta prin noroaie si infruntand riscul de fi impuscat pe loc pe fasia frontierei. Si totusi, in ciuda lipsei oricarei Note informative dar spre deosebire de “doamna PLESU”, Petru Romosan a fost intai executat “pe surse” de aceeasi Curlateanca in tandem cu distinsul domn Tismaneanu si apoi condamnat pentru eternitate prin Decizia de “politie politica” emisa de CNSAS. Si-a recastigat libertatea si onoarea in Instanta. Interesant, nu?

La fel de interesant este si sofismul pe care il practica scriitorii de Adeverinte CNSAS. In cazul Catrinel Plesu, ni se spune intr-una dintre lamuriri, trimisa si nomazilor de presa, ca Dosarele si documentele identificate – cu alte cuvinte lipsa Notelor informative din cei sase ani de activitate la DIE – “atesta ca domnia sa nu a semnat niciun angajament de colaborare cu Securitatea şi nu a furnizat acestei instituţii a statului comunist informaţii prin care să fi adus atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale altor persoane, sau prin care să fi denunţat atitudini potrivnice regimului totalitar”. Cum ar putea ca lipsa unor documente sa ateste un sir atat de important de fapte tine de domeniul fantasticului. Aceasta atestare a inexistentei imi aduce aminte de o fraza din Jurnalul genialului Dali: “Când l-am citit pe Nietzsche pentru prima oară, am fost şocat. Negru pe alb, acesta avea îndrăzneală să afirme: «Dumnezeu e mort!» Cum?! Abia aflasem că Dumnezeu nu există şi acum cineva îmi aduce vestea morţii Sale!…” Deci, dupa ce am aflat ca nu mai exista nici un document la Dosar cazul a si murit prin “atestare”. Adica Adevarul nici nu exista dar a si murit. Si totusi, Adevarul nu moare niciodata… Dincolo de interpretarile de nuanta semantica, sunt increzator ca onor Colegiul CNSAS ne va remite in cursul zilei de luni informatiile suplimentare solicitate azi, pentru a transa definitiv vinovatia “doamnei PLESU”.

Subliniez: nu discutam despre vinovatia legala. Si inchei, pana luni: vorbim de vinovatia morala. Pentru ca nu poti sa lucrezi la o institutie ca ICR, care se reclama de la anticomunismul de loja (vezi foto), si sa minti prin omisiune timp de 44 de ani, laudand insa, in ultimii 22, “tinuta morala” a fostului informator Alecu Paleologu, primul intelectual care s-a autodeconspirat in anii ’90.

Si “doamna PLESU” avea nenumarate ocazii sa aminteasca cum, in tinerete, a calcat stramb. Este omeneste, se iarta. Iata, daca nu impreuna cu conu’ Alecu atunci la numirea sotului ei la CNSAS, in anul 2000. Putea sa se intrebe, public: “Oare va gasi Andrei si Dosarul meu de cand m-am lasat recrutata de DIE?”. Putea sa o faca in interviul pe care i l-a luat actuala directoare a ICR Viena, Carmen Bendosvchi, in 2001, pentru o carte publicata de revista dlui Sorin Ovidiu Vintu, Academia Catavencu, cu titlul “Aceste sotii care ne guverneaza” – un volum de interviuri cu nevestele unor politicieni si demnitari publici. O carte catalogata de maestrul Ion Cristoiu drept “plictisitoare de moarte“. Iata ca peste ani nu ne mai plictisim atat de tare citind in interviul lui Bendosvki din 2001 despre “oroarea” descoperita de “MARIA/PANAIT” in Dosarul ei de la Securitate “din anul plecarii in Anglia, din ’68…“.

Atentie onor CNSAS si Parchetul General al Romaniei: suntem in anul 2001. Sotia membrului Colegiului CNSAS Andrei Plesu are in mana Dosarul ei de Securitate din 1968. Mai precis Dosarul ei de recrutare in Directia Generala de Informatii Externe. Iar CNSAS da o decizie de “necolaborare”, dupa 10 ani. In baza copertilor unui Dosar gol.

Contempland atestarea CNSAS ne putem intreba, intemeiat: Este Cazul Catrinel PLESU (PETRULIAN) un al doilea Caz Sorin ROSCA-STANESCU (minus recunoasterea)?

 (va urma)

 

CNSAS catre Ziaristi Online despre Cazul Catrinel Plesu – Recrutata DIE. DOC/PROMO

In urma articolului Catrinel Plesu de la ICR, sotia lui Andrei Plesu de la GDS, a turnat pentru DIE, mama lui SIE. DOCUMENT CNSAS. El, membru PCR de la 19 ani. Ea, informatoare de la 19 ani  si a controversei generate de acesta – vezi Catrinel Plesu, informatoare la 19 ani, in monitorizarile de presa -, am solicitat Colegiului CNSAS un punct de vedere lamuritor si documente suplimentare Adeverintei deja eliberate, informeaza Ziaristi Online.

Detalii inedite, in analiza urmatoare asupra Cazului Catrinel Plesu – Recrutata DIE

Mircea Dinescu (CNSAS) versus Roncea (Ro) in apararea neprihanitului Plesu (GDS) si a recrutatei sale sotii, Catrinel (DIE/ICR): Pentru cei care au facut dezvaluirea trebuie “să iei mitraliera şi să-i răreşti” sau/si “sa le tragi un glont in cap”

Ca urmare a articolului Roncea.Ro cu titlul Catrinel Plesu de la ICR, sotia lui Andrei Plesu de la GDS, a turnat pentru DIE, mama lui SIE. DOCUMENT CNSAS. El, membru PCR de la 19 ani. Ea, informatoare de la 19 ani s-a iscat o oarecare valtoare reflectata in media la un nivel destul de consistent, avand in vedere gradul de ocupare a fostei prese romane: Catrinel Plesu, informatoare la 19 ani, in monitorizarile de presa. De la “zburdalniciile vietii” la “CNSAS confirma: Intre DIE si ICR, 44 de ani de tacere”. Roncea.Ro: 13.000 de vizite. Evident, Mircea Dinescu, aparatorul din oficiu (Piata Lubianka) al lui Andrei Plesu, a sarit ca ars, direct din cada, in doua randuri: la Floriana Jucan, cu Cazul Catrinel Plesu – informatoare a Securitatii, disecat de Mircea Dinescu in Q Magazine: A fost sau nu soţia lui Andrei Pleşu colaboratoare a DIE? Dileme morale… pe bani publici si in ziarul Ring, pe mana lui Christian Levant, intr-un articol pe care il reproduc integral mai jos si in care Dinescu da iar pe-afara de… inteligenta.

Tiganul ajuns imparat la CNSAS considera ca dezvaluirea ingropata de EvZ, prin care se prezinta un document public, emis chiar de catre Colegiul in care, teoretic, activeaza – chiar daca a absentat la sedinta respectiva (poate tocmai de aceea s-a reusit emiterea Adeverintei, dupa opt luni de la Nota de Constatere?!) -, cu privire la recrutarea sotiei lui Plesu ca agenta/informatoare a Securitatii, reprezinta “o marlanie”. Cine vorbea de marlanii – autorul moral al uciderii lui Cezar Ivanescu dupa ce a “susurat” si apoi a “confirmat” public ca scriitorul anticomunist – aflat pe lista neagra a USLA – este informator (procesul intentat de familia acestuia este pe rol)!

In fine, voi reveni, dupa cum am promis, cu detalii despre acoperitii si descoperitii de CNSAS si cu informatii noi despre Cazul Catrinel Plesu, inclusiv de la CNSAS, intr-o analiza comparativa intre executatii public cu mana spalatoresei Mirela Curlatan si prietenii lui Mircea Dinescu din GDS si ICR. Asta daca nu ma impusca el pana atunci, dupa cum se exprima in ziarul Ring cu privire la subsemnatul, autorul dezvaluirii: “iti vine sa iei mitraliera si sa-i mai raresti” sau “sa le tragi un glont in cap” (pai, se se hotarasca, nu?). Sa vedem cine trage mai bine, totusi… 🙂

I-am lasat si eu un comentariu stimabilului Levant, care, cel putin dupa nume, se pare ca se orienteaza tot dupa “lumina de la Rasarit”: “Corect ar fi fost sa mi se ia si mie parerea in acelasi articol in care sunt impuscat. Dupa… nu prea mai am cum sa vorbesc… Dar tigania e mare in presa “romana”… Probabil Dinescu nu stie ca si KGB-istii se impusca, nu-i asa?”

Ring: Dinescu, in apararea sotiei lui Plesu: ”E o marlanie la adresa lui Andrei. Iti vine sa iei mitraliera”

Cine crede că dosarele CNSAS au devenit inofensive şi că fantomele Securităţii nu mai fac victime la peste 22 de ani de la căderea comunismului se înşală. Cazul ”Catrinel Pleşu – recrutată de DIE” – ”extras” de la naftalină zilele acestea, întâmplător sau nu, fix după numirea şefului SIE la conducerea guvernului -, este cât se poate de edificator. Poetul Mircea Dinescu scoate mitraliera, la figurat, evident, împotriva celor care, dintr-o posibilă culpă a CNSAS, ar sta în spatele atacului dur la adresa soţiei lui Andrei Pleşu. O posibilă ”reglare de conturi” cu ţintă (indirectă), chiar fostul ministru de externe al României!?…

De câteva zile, în media, mai ales în zona on-line, se rostogoleşte în fel şi chip povestea despre aşa-zisa ”RECRUTARE de către DIE” a DOAMNEI PLEŞU, director într-un departament important al ICR, dar şi soţia fostului ministru de externe (şi fost consilier prezidenţial în prima administraţie Băsescu). Este vorba despre o adeverinţă a CNSAS veche de un an care, după ce spune, negru pe alb, că ”doamna Catrinel Pleşu a fost recrutată de DIE”, adevereşte, tot ”negru pe alb” că aceleiaşi doamne Pleşu ”nu i se poate atribui calitatea de lucrător/colaborator al Securităţii”. Stilul, pe alocuri eliptic din „Adeverinţa CNSAS” (pe care ”ring”, deocamdată, o prezintă în facsimil fără să o comenteze), a dat loc la tot felul de interpretări, unele mai tendenţioase decât altele. Şi la bârfe de tot felul. Cel puţin într-o anumită parte, foarte inflamată, a elitelor româneşti. Una peste alta, cazul ”CATRINEL PLEȘU – DIE” poate fi considerat un precedent periculos din multe puncte de vedere: fie că vorbim de dosarele dispărute sau încă neapărute ale unor intelectuali ori politicieni mai mici sau mai mari, fie că vorbim de suspiciuni în legătură cu modul în care apar în față unele ”cazuri” chiar la ”momentul potrivit” (vezi cazurile Mona Muscă, Petru Romoșan, Dan Amedeo Lăzărescu, Ștefan Augustin Doinaș, Cezar Ivănescu – ultimele trei, care n-au apucat să mai ajungă în instanță, sfârșind tragic)! Și ”opisul” posibilelor ”precedente” la ”BANALITATEA RĂULUI” poate continua (și cu siguranță îl vom continua în curând). Cu toate acestea, la câteva zile bune de la scoaterea în față a documentului cu pricina, nici CNSAS nu a ieşit cu un comunicat de presă lămuritor (comunicat pe care, se pare, îl va da publicității în zilele următoare, nu în ultimul rând pentru că ”ring” a insistat să se întâmple acest lucru) şi nici familia Pleşu nu a reacţionat. Despre marii intelectuali prieteni ai familiei Catrinel și Andrei Pleșu, nu mai vorbim: toţi, aproape toţi, tac mâlc sau amână o discuţie cu jurnalişti de bună credinţă care vor să lămurească această problemă controversată de maxim interes public. Singurul care a avut curajul să explice cum stau lucrurile şi să sară în apărarea familiei Pleşu a fost Mircea Dinescu, poetul şi fostul disident care, în exclusivitate pentru „ring”, a dezvăluit unele lucruri de-a dreptul şocante din trecutul recent al intelectualităţii de la noi. Din România.

”Un viespar de tot felul de securişti, nişte tipi monstruoşi! Îţi vine…”
”Ştiu despre documentul de care vorbiţi (n.r. – «Adeverinţa CNSAS»). Ştiu şi ce a apărut (n.r. – în presa on-line, mai ales). Este o mârlănie la adresa lui Andrei Pleşu. În afară de faptul că amestecă viaţa privată cu această problemă de la CNSAS, e o porcărie fără margini. Mi-a dat şi mie telefon cineva să-mi spună că «soţia lui Pleşu…». Şi că «amantlâcurile lui…». Ceva sinistru. Şi asta despre cine, despre Pleşu care, înainte de ’89, a avut domiciliul forţat la Tescani. Despre Pleşu care, după ’90, a fost de două ori ministru. (…) În ce ţară din lume se mai poate întâmpla aşa ceva?! Dacă eşti ministru, în Germania primeşti leafă de ministru până la sfârşitul vieţii. Iar Pleşu, la noi a fost ministru al culturii, a fost ministru de externe. El ne-a băgat în NATO, el, nu popândăii ăştia, că eu ştiu ce relaţii are Andrei. Şi acum, să-ţi verşi oalele cu lături în capul lui, că e cu amanta, că nevasta e turnătoare… E o porcărie, e o chestie de… crimă!… Un viespar de tot felul de securişti pensionari care trăiesc din chestia asta. Nişte tipi monstruoşi, după părerea mea. Îţi vine să iei mitraliera şi să-i răreşti, chiar dacă intri la puşcărie. E o ordinărie fără margini plină de insinuări. Orice om normal, ca să scape de această lume, îşi trage un glonţ în cap. Sau le trage lor un glonţ în cap”, spune, în exclusivitate pentru ”ring”, Mircea Dinescu, extrem de indignat.

”Sigur, noi nu avem Siberia…”
Dinescu rememorează cum a fost săltat Pleşu de Securitate înainte de ’89. ”Vă spuneam că Pleşu a avut domiciliul forţat la Tescani (nr-localitate în județul Bacău). El a fost luat de Securitate de pe stradă când venea la mine. A fost ultima mea întâlnire în libertate cu Pleşu înainte de ’89. I s-a spus: «De azi înainte, domnule Pleşu, nu mai aveţi voie să vă întâlniţi cu domnul Dinescu. După o săptămână l-a mutat la Tescani. Şi până la revoluţie a stat acolo. Sigur, noi nu avem Siberia, dar şi să fii rupt de lume când eşti om liber şi doctor în filosofie, să te mute la Tescani…”

”Domnule DR Popescu, va suna foarte urât în biografia mea: Dinescu a fost exilat la Tecuci!”

Chiar şi lui Dinescu i s-a propus domiciliu forţat. Iată cum descrie poetul, ”în metru antic”, acest episod demn de Orwell şi Kafka: ”Şi pe mine au vrut să mă mute când venea Gorbaciov în România însoțit de mulți ziariști străini. Şi m-a chemat la Uniunea Scriitorilor DR Popescu să-mi spună că ne-a găsit serviciu, și mie și soției: ca bibliotecari la… Tecuci! Şi i-am spus: «Domnule DR Popescu, după ce Ovidiu a fost exilat la Tomis, va suna foarte urât în biografia mea: DINESCU A FOST EXILAT LA TECUCI! Îmi pare rău, numai cu jandarmii, cu miliţia mă mutaţi!». Şi n-am vrut să merg. Ştiam că peste două zile veneau jurnaliştii străini care-l însoţeau pe Gorbaciov pe Bitolia (nr-pe strada Bitolia) şi, chiar dacă nu puteau să intre, vedeau că sunt păzit la poartă. Pleşu n-a avut ce face şi a acceptat exilul. Şi s-a dus la Tescani”.

”Doamna Pleşu nu a făcut poliţie politică”

În ce priveşte aşa-zisa implicare a doamnei Pleşu în ”poliţia politică” a regimului trecut, Dinescu este categoric: ”Ştiu despre poveste, a fost o încercare de racolare (n.r. – a doamnei Pleşu, fostă Petrulian). Dar, din câte îmi amintesc eu din dosar, nu era vorba de poliţie politică. Eu am lipsit când s-a discutat dosarul Pleşu, dar doamna Catrinel Pleşu nu a făcut poliţie politică. Poliţie politică înseamnă când ai scris cu mâna ta, când ai dat ceva (nr- note sau rapoarte scrise către cel care te-a racolat în rețea). Încercările de racolare, mai ales dacă nu ai dat nimic, nu înseamnă poliţie politică în sensul legii. (…) Pe de altă parte, nu ştiu dacă ştiţi, Catrinel Pleșu a avut parte de nişte chestii sinistre la viaţa ei: a fost dată afară de la institutul unde lucra şi a fost mutată în câmpul muncii, la fabrica de geamuri…”.

”Când eram tânăr poet, băieţii încercau să discute cu mine”

Au încercat să-l racoleze şi pe Dinescu cei din DIE/CIE? Iată ce spune poetul, fost disident: ”Iar chestia asta cu racolarea: băieţii (n.r. – securiştii) dădeau la peşte, încercau. Şi eu, când eram tânăr poet… Băieţii încercau să discute cu mine când plecam în străinătate: «Ştiţi, aveţi nevoie de viză!» Securistul de la Uniunea Scriitorilor sau de la întreprindere, de unde plecai în străinătate, venea şi-ţi spunea: «Ştiţi că vă veţi întâlni cu nişte tipi, cu X, cu Y, cu ăla, cu ăla, şi trebuie să faceţi un raport la întoarcere!…» În fine, dădeau la peşte băieții. Ei încercau. Ţinea – bine, nu ţinea – nu ţinea!”.

De ce tace familia Pleşu, de ce tac intelectualii?

Nimeni din presă nu a vorbit până în prezent cu doamna Catrinel Pleşu sau cu domnul Andrei Pleşu. Noi am încercat să luăm legătura cu doamna Pleşu la ICR (instituţie care nu are, se pare, nimic de spus). La ICR ni s-a comunicat că ”doamna Pleşu este… în concediu”. Am încercat, tot fără succes, atât telefonic, cât şi prin SMS, să-i comunicăm domnului Andrei Pleşu (și, prin domnia sa, doamnei Pleșu) intenţia noastră de a prezenta, cu bună credinţă, acest caz de interes public, caz care, fără explicaţiile necesare, ar putea stârni mari confuzii. Și ar crea un precedent periculos. Consecvent cu politica editorială a unui ”ziar de bun-simţ”, ”ring” rămâne în continuare deschis atât familiei Pleşu, cât şi tuturor celor care (intelectuali sau nu, prieteni sau nu cu familia Pleşu) doresc să comenteze acest caz emblematic şi, totodată, foarte controversat. Un caz care, dacă nu va fi suficient de bine explicat (și înțeles) va deveni un precedent periculos. Și, poate, ca și în alte cazuri, știute sau mai puțin știute, va NAȘTE…DRAME.

“Sursa”: Christian Levant/Ring
“Ştiu despre poveste, a fost o încercare de racolare (n.r. – a doamnei Pleşu, fostă Petrulian). Dar, din câte îmi amintesc eu din dosar, nu era vorba de poliţie politică. Eu am lipsit când s-a discutat dosarul Pleşu, dar doamna Catrinel Pleşu nu a făcut poliţie politică. Poliţie politică înseamnă când ai scris cu mâna ta, când ai dat ceva (nr- note sau rapoarte scrise către cel care te-a racolat în rețea). Încercările de racolare, mai ales dacă nu ai dat nimic, nu înseamnă poliție politică”, MIRCEA DINESCU

”Nu ştiu dacă ştiţi, Catrinel Pleșu a avut parte de nişte chestii sinistre la viaţa ei: a fost dată afară de la institutul unde lucra şi a fost mutată în câmpul muncii, la fabrica de geamuri…”, MIRCEA DINESCU

”Este o mârlănie la adresa lui Pleşu. (…) El a fost ministru al culturii, a fost ministru de externe. El ne-a băgat în NATO, el, nu popândăii ăştia, că eu ştiu ce relaţii are Andrei. Şi acum, să-ţi verşi oalele cu lături în capul lui că e cu amanta, că nevasta e turnătoare… E o porcărie, e o chestie de… crimă!… Un viespar de tot felul de securişti pensionari care trăiesc din chestia asta. Nişte tipi monstruoşi, după părerea mea. Îţi vine să iei mitraliera şi să-i răreşti, chiar dacă intri la puşcărie.”, MIRCEA DINESCU

38 de ani au trecut până să se afle că doamna Catrinel Pleşu (fostă Petrulian) ”a fost abandonată din reţeaua DIE în 16.03.1974”, după ce ”a fost recrutată de DIE” cu ”numele conspirativ Maria”.

Cazul Liiceanu-Liicheanu-Liigheanu sau sindromul deficitului maximal de rusine. Consiliul Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti vs balta lui Liiceanu-Baumgarten-Mungiu: “Mostra de tabloidizare a limbajului proletcultist”

Precizările Facultăţii de Filosofie cu privire la concursurile didactice desfăşurate în luna septembrie

Domnul prof. Gabriel Liiceanu, membru al Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti, a publicat pe site-urile HotNews.ro, Contributors.ro şi Revista22.ro, o Scrisoare deschisă către domnul Daniel Funeriu, ministru al Educaţiei şi Cercetării, sub titlul Balta stătută a facultăţilor noastre. Poziţiei sale i s-au alăturat A. Baumgarten, A. Mungiu–Pippidi şi alţii. Întrucât imaginea facultăţii noastre este grav afectată de informaţiile inexacte şi de manipulările repetate pe care prof. Liiceanu şi susţinătorii săi le vehiculează în mod public, Facultatea de Filosofie a Universităţii din Bucureşti face următoarele precizări:

1. Aşa-zisa scrisoare deschisă a prof. Liiceanu a fost publicată înaintea încheierii procedurilor de validare a rezultatelor concursurilor pentru ocuparea posturilor didactice vacante de către Consiliul Facultăţii de Filosofie şi Senatul Universităţii din Bucureşti. Scrisoarea a fost, de fapt, o încercare brutală de presiune asupra Consiliului şi Senatului, cu scopul de a le intimida şi a le influenţa deciziile. Diferitele apeluri adresate în acelaşi timp Senatului au făcut parte, de asemenea, din aceste încercări de presiune asupra factorilor de decizie. Ca profesor cu o experienţă de douăzeci de ani, prof. Liiceanu ştie că asemenea intervenţii calcă în picioare autonomia şi libertatea academică.

2. În intervenţia sa, prof. Liiceanu denunţă o aşa-zisă situaţie inacceptabilă care s-ar fi petrecut în cadrul concursului de ocupare a postului de lector la „catedra de istoria filosofiei” de la facultatea noastră, în luna septembrie a acestui an. Prezentarea pe care o face acestei situații este falsă de la un capăt la altul. Astfel, nu există nicio „catedră de istoria filosofiei” în Facultatea de Filosofie a Universităţii din Bucureşti, aşa cum pretinde prof. Liiceanu. Îi reamintim colegului nostru că facultatea este organizată departamental de multă vreme şi că el a făcut parte, până de curând, înaintea pensionării, din Departamentul de Filosofie Teoretică, celălalt fiind Departamentul de Filosofie Practică şi Istoria Filosofiei.

3. Facultatea de Filosofie a scos la concurs nu două posturi, aşa cum i se pare prof. Liiceanu, ci trei. La Departamentul de Filosofie Teoretică, a fost scos la concurs postul de lector, poziţia 11, cu încărcătura didactică formată din disciplinele Fenomenologie, Hermeneutică, Fenomenologia de la Brentano la Husserl, Artă şi cunoaştere. Pentru acest post, s-au prezentat la concurs doi candidaţi. Utilizând termenii prof. Liiceanu, unul dintre candidaţi a fost „dinăuntrul facultăţii”, iar celălalt „din afară”. Amândoi candidaţii sunt specialişti în teme ale filosofiei heideggeriene, au fost doctoranzii şi sunt colaboratori apropiaţi ai prof. Liiceanu. În urma concursului, candidatul „dinăuntru” a primit nota 9,70 şi a cîştigat concursul, iar candidatul „din afară”, nota 8,88. Bănuim că prof. Liiceanu consideră că rezultatele acestui concurs sunt juste, chiar dacă a câştigat „omul dinăuntru”, „omul casei”, deoarece nu pomeneşte nimic în legătura cu ele în aşa-zisa sa scrisoare deschisă.

4. Cu totul altfel stau lucrurile, reclamă prof. Liiceanu, cu un al doilea concurs, acela de la Departamentul de Filosofie Practică şi Istoria filosofiei. Este vorba de postul de lector, poziţia 17, cu o încărcătură didactică ce constă în Filosofie contemporană, Introducere în etică, Introducere în estetică, Filosofie greacă. La concursul pentru acest post se referă prof. Liiceanu în scrisoarea sa, oferind informaţii inexacte.

5. Pe acest post de lector (istoria filosofiei – estetică – etică), nu au concurat doi candidaţi, cum susţine în mod curios prof. Liiceanu, ci trei. Unul dintre candidaţii „dinafară”, cel apreciat de prof. Liiceanu, după cum rezultă din scrisoarea sa, este unul şi acelaşi cu candidatul care nu a obţinut postul scos la concurs în domeniul său de specialitate, fenomenologia. Însă nici candidatul, nici prof. Liiceanu, nu au contestat şi nu contestă rezultatele de la postul de fenomenologie, cum am putea crede. Ei contestă rezultatele de la concursul pentru celălalt post, de istoria filosofiei, etică şi estetică, la care candidatul „dinauntru” a primit nota 9,50, candidatul „din afară”, lăudat de prof. Liiceanu pentru profilul său internaţional, nota 8,78, iar al treilea candidat, nota 8,44.

6. Informațiile privind metodologia concursurilor, criteriile de evaluare, ponderea diferitelor activităţi în punctajul general etc., potrivit prevederilor legale, au fost publice şi au putut fi accesate la adresa: https://filosofie.unibuc.ro/posturivacante. Acestea nu au fost contestate de nimeni, pe nicio cale, înainte de desfăşurarea concursului. Ele se află încă la aceeaşi adresă şi pot fi consultate de oricine. Prof. Liiceanu şi cei care îl acompaniază le ignoră însă în totalitate şi continuă să prezinte în mod fals situaţia privind ocuparea postului didactic în cauză.

7. În primul rând, prof. Liiceanu omite faptul că acest concurs nu este o evaluare generală şi abstractă a candidaţilor, menită să fixeze o ierarhie absolută, să stabilească definitiv care din ei aparţine „elitei” şi care „mediocrităţii”, aşa cum ni se sugerează tot timpul, ci o comparare complexă a tuturor performanţelor lor didactice şi ştiinţifice în raport cu un post didactic anume scos la concurs, pentru determinarea persoanei celei mai potrivite să ocupe acest post. Întrebarea-cheie nu e „Cine are în genere mai mare vizibilitate internaţională?”, ci „Care dintre candidaţi este mai bine pregătit pentru acest post anume?”. În acest context, încărcătura didactică a postului (ore de fenomenologie sau ore de istoria filosofiei și estetică, etică etc.) este esenţială în evaluare. Prof. Liiceanu omite faptul decisiv că unuia dintre candidaţi îi lipsesc nu doar competenţele didactice, ci chiar şi performanţele de cercetare în ariile de specializare corespunzătoare încărcăturii postului. Performanţele menţionate de prof. Liiceanu ţin de altă arie de specializare, de fenomenologie. Prin această manevră, se ascunde faptul că unul dintre candidaţi, oricât de bine pregătit şi de valoros ar fi, nu este de fapt specializat în sfera specifică postului scos la concurs.

8. În al doilea rând, sunt prezentate deformat şi minimalizator activitatea şi performanţele altui candidat. Se ajunge astfel în faţa unei situaţii în alb şi negru: unul dintre candidați este o uriaşă personalitate ştiinţifică, celălalt un asistent universitar oarecare; unul e un „Messi” (?!) al filosofiei, celălalt, „un copil de mingi”. Nu dorim să lezăm interesele niciunuia dintre cei doi tineri filosofi şi, de aceea, nu credem că e cazul să ne pronunţăm în nici un fel asupra meritelor lor. Este însă inacceptabilă, moral şi profesional, caracterizarea pe care prof. Liiceanu o face unuia dintre candidaţi, caricaturizându-i activitatea didactică şi ştiinţifică.

9. În al treilea rând, sunt ignorate deliberat criteriile de evaluare aprobate la nivel de universitate şi facultate, conform cărora au fost departajaţi candidaţii, pentru a se crea impresia falsă că departajarea ar fi fost arbitrară. Se pretinde că s-ar fi făcut o „scamatorie”, o „malversaţiune”, dar nu se indică în ce anume ar fi constat acestea, ce criteriu ar fi fost aplicat greşit, ce procedură s-a încălcat etc.

10. Prof. Liiceanu nu numai că este nemulţumit de rezultatele concursurilor didactice, dar îşi ridică statura mediatică şi asupra Facultăţii de Filosofie. El invocă reforma universităţii, îşi inventează adversari şi apelează la „oamenii de bine” pentru a face ordine în sistem, începând cu facultatea din care face parte. Dacă nu urmează indicaţiile sale, sugerează şi poate chiar ameninţă prof. Liiceanu, Facultatea de Filosofie va rămâne o echipă de liga C, va deveni o redută a plictiselii şi va ajunge curând un departament cenuşiu al Facultăţii de Jurnalism sau de „marketing cultural”. Prof. Liiceanu ignoră că Facultatea de Filosofie a Universităţii din Bucureşti a fost ierarhizată recent în categoria A de către Ministerul Educaţiei şi, prin urmare, se află în fruntea listei facultăţilor de filosofie din ţară. Pentru a vedea că poziţia noastră este meritată îi dăm prof Liiceanu câteva exemple din domeniul organizării de conferinţe internaţionale, domeniu pe care îl consideră esenţial pentru o facultate. Anul acesta în facultatea noastră s-au organizat şi vor avea loc în continuare nu mai puţin de 6 conferinţe internaţionale: International Conference on Values of the Human Person. Contemporary Challenges. Bucharest, June 3-4, 2011, Bucharest Colloquium in Analytic Philosophy: Frege’s Philosophy of Mathematics and Language, 28-30 May 2011, The 2nd Edition of Bucharest Postgraduate Conference in Early Modern Philosophy, March 7-8, 2011,Ethics in New and Emerging Technologies, the 4th BCAE edition, Bucharest, October 29 – 30, 2011, Evolution and Norms: Concepts, Models, Challenges, Bucharest, 11-12 November 2011, Rights to a Green Future, Uncertainty, Intergenerational Human Rights and Pathways to Realization (ENRI – Future), 2011 – 2015, Bucharest, October 31 – November 02. Cel puţin organizarea a două dintre aceste conferinţe ar fi onorat orice facultate sau department de filosofie din orice universitate din lume. În facultatea noastră au conferenţiat, de asemenea, numai în acest an, printre alţii, Saul Kripke, Daniel Dennett, Kit Fine, Michael Inwood, Michael Devitt.

11. Unii dintre partizanii prof. Liiceanu, cum ar fi conf. A. Baumgarten, de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, au înțeles că şi ei trebuie să fie necruţători în prezentarea activităţii din facultatea noastră. Conf. Baumgarten e și el, ca mulți alții, un produs doctoral al facultății noastre. Atacul necolegial la adresa unui facultăţii prestigioase, de tradiţie, aprecierile injuste şi judecăţile părtinitoare pe care le face nu-i fac cinste nici ca membru al faculăţii clujene de filosofie şi nici ca membru al diferitelor organisme cu putere de decizie la nivel universitar.

12. Titlul „Balta stătută a facultăţilor noastre”, precum şi metaforele din lumea fotbalului pe care le utilizează prof. Liiceanu, ne arată că şi limbajul proletcultist poate fi tabloidizat. Din păcate în acest limbaj a înţeles prof. Liiceanu să trateze instituţia în care a activat douăzeci de ani, gustând satisfacţiile, dar niciuna dintre servituţile instituţionale ale meseriei de profesor.

13. Facultatea de Filosofie a Universităţii din Bucureşti este o instituţie transparentă. Toţi cei interesaţi de activitatea noastră pot accesa adresa de internet https://filosofie.unibuc.ro. Facultatea noastră nu va mai reveni cu alte precizări privind rezultatele concursurilor pentru ocuparea posturilor didactice.

Consiliul Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti

Via Alexandru Petria si Ziaristi Online

Cum s-a terminat procesul Liiceanu-Liicheanu-Liigheanu, profitorul tuturor regimurilor, contra ziarului ZIUA, a lui Victor Roncea si a libertatii presei. La ce adresa ma poate gasi Nicolae Manolescu, cel despre care George Calinescu afirma ca este “un ipochimen care nu pricepe codul cultural romanesc”


S-a incheiat Procesul Liiceanu-Liicheanu-Liigheanu vs Ziarul Ziua, Victor Roncea si Libertatea presei. Ce pacat, doar prin suspendare! Plagiatorul si impostorul “anticomunist” care facea naveta Bucuresti-Heidelberg-Paris (si retur) cu acordul si sprijinul “organelor de stat” a ramas dovedit ca atare doar la Curtea de Apel a Tribunalului Bucuresti, unde am castigat procesul dupa ce “maestrul” Valerica Stoica se laudase pe toate gardurile ca a castigat Liiceanu, dar doar la… Judecatorie. Halal castig!

UPDATE: Ulterior Stoica & Liiceanu au revenit in Justitie. Porcesul continua.

Filmul este urmatorul: dupa ce mirandolina “societatii civile”, marcellina si siegfriedina “intelectualitatii angajate” (bine zis “angajate”), ne-a dat in judecata, in 2007, o judecatoare promovata prin transfer taman de la Buftea a decis peste noapte, fara a fi audiati toti martorii si fara a fi administrate probele noastre, ca suntem buni de plata cu un miliard si jumatate de lei – despagubire “morala” care s-ar fi inscris in istoria presei drept cea mai mare gaura in buzunarul unui ziarist, facuta, mai ales, de catre un “intelectual” rasat – nu-‘asa?, vorba lui Brucan – , intamplator milionar in euro.

Cu concursul lui Valerica Stoica si a madamei Indira Crasnea – acum didamai mostenitoare a Cetepeului la Cerepeu – pe atunci o biata reporterita Mediafak putin grabita, care a “uitat” sa mai solicite si pozitia partii “incriminate”, stirea-“bomba” ca Liiceanu a castigat procesul cu Ziua a aparut in aprilie 2008 pe toate tembeliziunile si, mai ales, in presa “multi-lateral-culturala”. Aiurea! Procesul a continuat bine-mersi, conform principiilor de drept, si, dupa un an, prin Sentinţa nr. 735/19.05.2009 a Tribunalului Bucuresti, am castigat procesul, Liiceanu-Liicheanu-Liigheanu devenind plagiator si impostor cu acte in regula.

Daca Vintu, la cererea colegului lui de “Idei in dialog”  Volodea Tismaneanu si a unui var de-al treilea de-al lui Dmitri Rogozin, nu ar fi sters arhiva Ziua, as fi putut sa fac trimitere direct la sursa (Vai, ce greu a intrat atunci stirea in ziar, pe prima pagina… mai ales dupa ce loazele lui Tismaneanu si Plesu facusera deja un “acord” cu Stoica sa renuntam la proces, moment in care i-am bagat civilizat unde meritau si apararea mi-a fost preluata de Tuca Zbarcea si Asociatii, intamplator si avocati ai presedintelui Romaniei in mai multe cauze de presa) Asa ne multumim cu ce (mai) avem: Liiceanu a pierdut procesul cu ZIUA – www.infoziare.ro , Liiceanu A Pierdut Procesul Cu Ziua | Infolegal.ro , Liiceanu a pierdut procesul cu ZIUA – eZiare.com Ziare – Liiceanu a pierdut procesul cu ZIUA , Liiceanu a pierdut procesul cu ZIUA | Bucuresti | Ziare.com , Gabriel Liiceanu News » Liiceanu a pierdut procesul cu ZIUA , www.editie.ro | Liiceanu a pierdut procesul cu noi, etc, etc.

Urmarea a fost ca Valerica Stoica ne-a mai plimbat doi ani prin instante invocand fel si fel de matrapazlacuri pana cand, intr-o noapte, Ziua a fost sinucisa. Chiar daca avocatul ALRO (de ce nu ALRU?), “maestrul” GDS si al “dreptei” kominterniste a incercat sa ma scoata individual “vinovat” – ceea ce mi-ar fi convenit de minune, ca sa pot ajunge la Strasbourg cu acest caz revoltator – completul de judecata al Tribunalului Bucuresti n-a fost de acord si iata ca Liiceanu a scapat de CEDO prin suspendare. Pacat, cum spuneam!

Iata sentinta, urmata de editorialul pentru care, desi n-am fost condamnat, am ramas “executat”! Vorba tovarasului Patapievici Dionisie: “Traiasca Lupta pentru Pace pana nu va ma ramane piatra pe piatra din Romania!”

UN PS IN ATENTIA EX-PCR: Am inteles ca Nicky Manolesco, alias “Marin”, alias Nicolae Manolescu Apolzan, fost propagandist comunist si aghiotant al ilegalistilor bolsevici, de la George Ivascu la Ghe “Gogu” Radulescu, pe care Marin Mincu il caracteriza drept “Extracţia mafiotică Nicolae Manolescu”, in prezent sef al USR si pensionar de lux “pe langa” UNESCO, imi ameninta neinsemnata persoana in (doar) doua editoriale “de forta”, unul din Adevarul lui Patriciu altul din Romania (fosta) literara. E suparat ca, la cererea mea si a unui scriitor, Agentia Nationala de Integritate ii verifica averea si “compatibilitatile” (de ce nu da ANI in judecata?). Si aud ca s-ar plange ca nu poate sa ma dea pe mine in judecata pentru ca nu ar stii la ce adresa sa-mi trimita Citatia. Iat-o, mai jos:

Incheiere Proces Liiceanu-Liicheanu-Liigheanu vs Victor Roncea-Ziua-Libertatea presei

Profitorul tuturor regimurilor

de Victor RONCEA

Liiceanu nu are dreptul moral de a se pretinde in nici un fel vreo victima a mineriadei sau vreun opozant al regimului comunist si neocomunist post-decembrist. A fost intotdeauna un profitor; al tuturor regimurilor.

Posesorul “frumosului nume” Liiceanu (dupa cum se auto-gratuleaza domnia sa in “Romania libera” de ieri) se simte “executat in piata publica”. Pentru ca doi confrati de ai sai din grupul celor care-l inconjurasera pe Constantin Noica – din diferite motive – ii contesta, in primul rand, dupa cum consider eu, dreptul de a se auto-personifica in moralistul (narcisist) al societatii romanesti. Vanatorii de suflete din celula adulatorilor intelectualilor rosii ii tin isonul. Pe langa un handicapat sufleteste de la “Cotidianul”, si la EvZ, organul Partidului Idolilor de Mucava, Ioana Lupea crede ca de pe frontispiciul ZIUA lipseste sloganul “moarte intelectualilor”, “pentru a fi din nou in 15 iunie 1990″. Si domnul Liiceanu se auto-victimizeaza (pentru a cata oara?) afirmand in “Comunicatul” sau ca in 1990 s-ar fi aflat “in fruntea unei liste de intelectuali care trebuiau impuscati pe stadioane”. Pentru “memoria incetosata” a acestora si din respect pentru adevar, trebuie sa-i spunem aparatoarei de serviciu a mafiotilor culturnici ca pe 15 iunie se rezolvase treaba: studentii creatori ai fenomenului anticomunist Piata Universitatii – printre care si subsemnatul – fusesera deja executati “in piata publica” sau maltratati si apoi incarcerati. In timp ce domnul Liiceanu era la Paris, bine-mersi. Inca din data de 14 iunie acesta a fost protejat – ca si membrii si sediul Grupului pentru Dialog Social din care provine – de catre autoritatile paramilitare ale Frontului Salvarii Nationale (FSN). In dimineata acelei zile, Gabriel Liiceanu, care avea bilet pentru Paris, s-a deplasat de la sediul Editurii Humanitas la aeroportul Otopeni, cu o masina guvernamentala, oferita de prietenul sau Andrei Plesu, ministru in Guvernul Mineriadei (inainte, in timpul si dupa masacrarea studentilor din Piata Universitatii).

Nu este prima oara cand Liigheanu, vorba disidentului Dan Petrescu, isi cosmetizeaza biografia. Nici pana azi, de exemplu, “Lulu”, dupa cum era alintat de Securitate, nu a dat o explicatie privind modalitatea prin care a reusit sa se strecoare in 1982 prin sanul aparatului Departamentului Securitatii Statului, pana la Heidelberg, pentru a beneficia de o bursa Humboldt sub ochii BND si STASI, servanta KGB, si cum facea si “salturi” la Paris, pentru a-i “capcana” si pe Monica Lovinescu si Virgil Ierunca, dupa Noica. Sau, cum a obtinut – daca era “persecutat”, dupa cum se pretinde – acordul aceleiasi Securitati si, recte, al cenzurii comuniste, “nomina odiosa”, pentru a publica in zeci de mii de exemplare “Jurnalul de la Paltinis”, – totodata bine remunerat.

Disidenta sa este tot atat de falsa pe cat este anticomunismul mimat de el si gruparea sa anti-romaneasca. Mai ieri, la alegerile din 2000, ii facea propaganda “batranului edecar”, Ion Iliescu, acelasi de la care a primit, cu o vorba buna de la Petre Roman – prim ministrul Mineriadei – o halca din averea statului roman: Editura Politica a PCR transformata peste noapte in privata Editura Humanitas. Folosita, printre altele, pentru a forfeca manuscrise originale – Emil Cioran, Mircea Eliade, Monica Lovinescu – sau chiar a topi carti (!) – Paul Goma, “Culoarea Curcubeului” sau, mai recent, Petru Cimpoesu, care, in “Christina Domestica si Vanatorii de suflete” il pune pe “Filosoful L.” in posturile jalnice care-i intruchipeaza adevaratul sau caracter “filosofic”. Acelasi, redat si de Mircea Zaciu, in “Jurnalul” sau: de servitor al mai marilor zilei, de la patronul KGB al intelectualimii multilateral-dezvoltate, membrul CPEx al CC al PCR Gogu Radulescu, la Ion Iliescu si la Traian Basescu, caruia nu-i putea aduce un mai mare deserviciu prin acordarea “girului” sau (dupa cum se lauda in “Rl”).

Domnul Liiceanu nu are dreptul moral de a se pretinde in nici un fel vreo victima a mineriadei sau vreun opozant al regimului comunist si neocomunist post-decembrist. A fost intotdeauna un profitor; al tuturor regimurilor.

ZIUA / 1 Martie 2007

Sursa: https://liiceanu.blogspot.com/

Vizionati la Adrian Suciu
Gabriel Liiceanu – O fenomenologie exhaustivă

Cititi si George Calinescu: Manolescu este “un ipochimen care nu pricepe codul cultural romanesc”. Irina Horea a castigat concursul Roncea.ro. Stenograma adresarii lui N. Manolescu catre tovarasul N. Ceausescu: “«Politica Ceausescu» a fost tocmai lichidarea «drepturilor» unor uzurpatori”

Profitorul tuturor regimurilor. Editorialul scris acum exact patru ani despre Lesu si Pliiceanu. De atunci bat tribunalele ca sa-l ascult perorand pe sasaitul de serviciu al GDS, Valerica Stoica. Instanta a ramas in pronuntare

Profitorul tuturor regimurilor

de Victor RONCEA

Liiceanu nu are dreptul moral de a se pretinde in nici un fel vreo victima a mineriadei sau vreun opozant al regimului comunist si neocomunist post-decembrist. A fost intotdeauna un profitor; al tuturor regimurilor.

Posesorul “frumosului nume” Liiceanu (dupa cum se auto-gratuleaza domnia sa in “Romania libera” de ieri) se simte “executat in piata publica”. Pentru ca doi confrati de ai sai din grupul celor care-l inconjurasera pe Constantin Noica – din diferite motive – ii contesta, in primul rand, dupa cum consider eu, dreptul de a se auto-personifica in moralistul (narcisist) al societatii romanesti. Vanatorii de suflete din celula adulatorilor intelectualilor rosii ii tin isonul. Pe langa un handicapat sufleteste de la “Cotidianul”, si la EvZ, organul Partidului Idolilor de Mucava, Ioana Lupea crede ca de pe frontispiciul ZIUA lipseste sloganul “moarte intelectualilor”, “pentru a fi din nou in 15 iunie 1990”. Si domnul Liiceanu se auto-victimizeaza (pentru a cata oara?) afirmand in “Comunicatul” sau ca in 1990 s-ar fi aflat “in fruntea unei liste de intelectuali care trebuiau impuscati pe stadioane”. Pentru “memoria incetosata” a acestora si din respect pentru adevar, trebuie sa-i spunem aparatoarei de serviciu a mafiotilor culturnici ca pe 15 iunie se rezolvase treaba: studentii creatori ai fenomenului anticomunist Piata Universitatii – printre care si subsemnatul – fusesera deja executati “in piata publica” sau maltratati si apoi incarcerati. In timp ce domnul Liiceanu era la Paris, bine-mersi. Inca din data de 14 iunie acesta a fost protejat – ca si membrii si sediul Grupului pentru Dialog Social din care provine – de catre autoritatile paramilitare ale Frontului Salvarii Nationale (FSN). In dimineata acelei zile, Gabriel Liiceanu, care avea bilet pentru Paris, s-a deplasat de la sediul Editurii Humanitas la aeroportul Otopeni, cu o masina guvernamentala, oferita de prietenul sau Andrei Plesu, ministru in Guvernul Mineriadei (inainte, in timpul si dupa masacrarea studentilor din Piata Universitatii).

Nu este prima oara cand Liigheanu, vorba disidentului Dan Petrescu, isi cosmetizeaza biografia. Nici pana azi, de exemplu, “Lulu”, dupa cum era alintat de Securitate, nu a dat o explicatie privind modalitatea prin care a reusit sa se strecoare in 1982 prin sanul aparatului Departamentului Securitatii Statului, pana la Heidelberg, pentru a beneficia de o bursa Humboldt sub ochii BND si STASI, servanta KGB, si cum facea si “salturi” la Paris, pentru a-i “capcana” si pe Monica Lovinescu si Virgil Ierunca, dupa Noica. Sau, cum a obtinut – daca era “persecutat”, dupa cum se pretinde – acordul aceleiasi Securitati si, recte, al cenzurii comuniste, “nomina odiosa”, pentru a publica in zeci de mii de exemplare “Jurnalul de la Paltinis”, – totodata bine remunerat.

Disidenta sa este tot atat de falsa pe cat este anticomunismul mimat de el si gruparea sa anti-romaneasca. Mai ieri, la alegerile din 2000, ii facea propaganda “batranului edecar”, Ion Iliescu, acelasi de la care a primit, cu o vorba buna de la Petre Roman – prim ministrul Mineriadei – o halca din averea statului roman: Editura Politica a PCR transformata peste noapte in privata Editura Humanitas. Folosita, printre altele, pentru a forfeca manuscrise originale – Emil Cioran, Mircea Eliade, Monica Lovinescu – sau chiar a topi carti (!) – Paul Goma, “Culoarea Curcubeului” sau, mai recent, Petru Cimpoesu, care, in “Christina Domestica si Vanatorii de suflete” il pune pe “Filosoful L.” in posturile jalnice care-i intruchipeaza adevaratul sau caracter “filosofic”. Acelasi, redat si de Mircea Zaciu, in “Jurnalul” sau: de servitor al mai marilor zilei, de la patronul KGB al intelectualimii multilateral-dezvoltate, membrul CPEx al CC al PCR Gogu Radulescu, la Ion Iliescu si la Traian Basescu, caruia nu-i putea aduce un mai mare deserviciu prin acordarea “girului” sau (dupa cum se lauda in “Rl”).

Domnul Liiceanu nu are dreptul moral de a se pretinde in nici un fel vreo victima a mineriadei sau vreun opozant al regimului comunist si neocomunist post-decembrist. A fost intotdeauna un profitor; al tuturor regimurilor.

ZIUA / 1 Martie 2007

Vezi si: La Tribunal cu Liicheanu, profitorul tuturor regimurilor. PAMFLETUL NEGRU (II). Filosoful Constantin Barbu despre genii dar si despre Plesu si Liiceanu. Fotografii literare despre origini tiganesti, plagiate si Securitate

La Tribunal cu Liicheanu, profitorul tuturor regimurilor. PAMFLETUL NEGRU (II). Filosoful Constantin Barbu despre genii dar si despre Plesu si Liiceanu. Fotografii literare despre origini tiganesti, plagiate si Securitate

Cum astazi am un nou termen in procesul “Liiceanu-Liicheanu-Liigheanu” vs Libertatea Presei, la Tribunalul Bucuresti, ma gandesc ca textul de mai jos, al puternicului analist si filosof Constantin Barbu (foto alaturi de Parintele Nicolae Steinhardt), se potriveste de minune:

CONSTANTIN BARBU

PAMFLETUL NEGRU

Interviu de Costin Creţu

Despre genii
dar şi despre
Pleşu şi Liiceanu

Foto inedita: La înmormântarea filosofului Constantin Noica, Păltiniş 6 dec. 1987. In prim plan – Parintele Nicolae Steinhardt, Constantin Barbu, MIhai Sora, G. Liiceanu

14. Ce simţi când ajungi în poarta penitenței doar pentru vina de a fi încercat să faci rost de bani în vederea editării Caietelor lui Eminescu?

Nu simt decât milă pentru cataluli, perieci şi ceilalţi neidentificaţi. Singura replică este aia a lui Hegel peste natură.

15. Tu (provincial, catalogat de Pleșu) nu te simți cumva ca o ființă condamnată, să trăiască în afara sistemului actual?

Nu alţii au hotărât să trăiesc eu în afara sistemului, ci eu am făcut eforturi fundamentale să nu fiu în sistem (câţi cunoşti să-şi fi dat demisia din Universitate? câţi cunoşti să-şi dorească cu obstinaţie să fie nimic? – eu am ales varianta buddhistă a existenţei care cere multă măiestrie, conştiinţă de rezervă ca diamantul şi carte dizolvată în creier într-atât încât să-ţi permită să zbori fără întrerupere fără să dai vreodată din aripi…). De multe ori mă distrez, aplaudând Universul cu o singură mână. Eu am scris un pamflet cu supratitlul „Revolta plagiatorilor din București contra elitei din provincie”, în care povesteam cum plagiază Liiceanu din franceză, Pleșu din franceză (fără s-o știe bine)… Imaginează-ți că Pleșu a copiat din Corbin și cuvântul etc., încât o să-i rămână numele Andrei Pleșu – Etc. Acest impertinent uită cum, prin februarie 1990, în biroul lui de slujbaş la cultură, l-am trimis după Pepsi; ce-i drept a fost amabil: ne-a mai adus câte o sticlă de Pepsi lui Sorescu, Ghica, Chifu şi mie (aşadar am martori în viaţă că serviciul viitorului chelner politic era de pe atunci ireproşabil). E supărat că au devenit neanţii un pic mai celebri? Păi de Liiceanu ce să zic că l-am băgat deja în folclor. Pamfletul „Liicheanu” scris cuvânt cu cuvânt de Spânu însuşi i-a adus lui Liiceanu aproape o jumătate de milion de cititori. Nu înţeleg unde e supărarea? Bănuiesc că la mitingul pentru Monica Macovei nu veneau nici măcar 5.000 de cititori. Pleşu are de răspuns la câteva întrebări care nu sunt obligatorii, fiind grele:

– prima: A plagiat din Corbin fără să ştie bine limba franceză?

– a doua: A fost „conversat” de vreun ofiţer de informaţii vest-german care avea nume şi W şi B (dacă uită să-l întrebe şi pe Liiceanu)? (Eu nu acuz, eu întreb).

– a treia: Ce ştie de caseta audio în care el şi Liiceanu îl „interoghează” pe Noica şi caseta ajunge la Securitatea română? (Au ştiut, au „dus-o” ei sau toţi trei au fost înregistraţi de TO în necunoştiinţă de cauză?).

– a patra: Mai poate fi rectorul Colegiului Noua Europă, dacă este plagiator?

– a cincea: Continuarea la Ziaristi Online

Din avatarurile Procesului:

Pentru ce am fost dat in judecata de un intelectual care pretinde sa-i dau 100.000 de dolari (inca un Marcello si un Siegfried) drept “daune morale”: Despre Procesul Liicheanu si pomenile primite de Humanitas.

Apararea mea scrisa in Procesul LiiceanuLiigheanu

PROCESUL Liicheanu-Liigheanu la final. Audio cu avocatii mei vs Valerica Stoica

ProcesulLiiceanuprofitorul tuturor regimurilor”, trimis spre rejudecare



Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova