Acum 22 de ani, la cumpăna dintre 23 spre 24 decembrie, un grup al Unităţii Speciale de Luptă Antiteroristă este chemat să apere Ministerul Apărarii şi să răspundă unui atac iminent al teroriştilor. Luptătorii USLA se deplasează către punctul terminus al misiunii lor cu două aro blindate. În interiorul clădirii se găsesc capii revoluţiei, proaspăt trecuţi prin studiourile televiziunii române libere şi întipăriţi pe retina colectivă drept salvatori de neam: iliescu, militaru, brucan, voiculescu… Afară, sute de proiectile aşteaptă pe ţevile mitralierelor şi tancurilor care apără clădirea. Grupul de luptători chemat pentru respingerea teroriştilor ajunge la destinaţie, condus de Gheorghe Trosca, locotenent-colonel şi şef de stat major al USLA. La câteva minute de la sosirea în faţa clădirii ministerului sunt întâmpinaţi cu foc din toate punctele dispozitivului de apărare. Opt dintre cei chemaţi, printre care şi Trosca, işi pierd viaţa macelariti salbatic. Conform documentarii video a jurnalistului Cornel Mihalache de la TVR, pentru ca nu murise, Gheorghe Trosca este executat cu un glont in frunte, asemenea maresalului Ion Antonescu. Dimineaţa, peisajul se schimbă ca într-o regie de film istoric. Cele două vehicule ciuruite sunt aşezate cu faţa către minister, deşi noaptea, la primirea în ploaia de gloanţe, se aflau la distanţă unul de celălat. Corpurile militarilor morţi sunt împrăştiate pe caldarâm. Pe aro-uri stă scris, cu litere de-o şchioapă, întinse cu vopsea alba, “TERORIŞTI”. Diorama morţii este filmată şi transmisă către ţară purtând în eter mesajul: Ei sunt teroriştii!
“Filmăm la un punct strategic, unde s-au prins mai mulţi terorişti”:
În orele şi zilele care urmează, mulţimea înfierbântată scuipă, urinează şi loveşte corpurile sfârtecate. “Ăsta nu pare-a fi român, fir-ar mama lui a dracu’”. Trosca este ars, decapitat, iar capul îi este aşezat pe o roată a unui aro răsturnat. O ţigară pusă în batjocură îi stă înfiptă între buze. Corpul său, alături de cele ale camarazilor, rămâne în stradă pradă profanării timp de cinci zile.
1978. Gheorghe Trosca, un tânar ofiţer al serviciului de contrainformaţii care lucrează la dosarul “Corbii”. Cercetările sale desconspiră colaborarea cu serviciile secrete sovietice a generalului-colonel nicolae militaru, imediat degradat şi scos din armată.
1989. nicolae militaru, agent GRU/KGB, primul ministru al apărarii din epoca post-ceauşescu, creierul aparatului militar in zilele revolutiei, personajul aflat în decembrie în clădirea pe care Trosca a fost chemat în mod expres să o apere de terorişti.
În 2011, la 22 de ani de la momentul evocat, un grup de artişti terorişti decide să comemoreze şi să readucă în faţa contemporanilor clipa de atunci, folosind aceeaşi putere a vizualului pe care au mânuit-o şi hoţii de ţară în ’89. La câţiva paşi de locul crimei, în apropierea complexului Orizont din Drumul Taberei, capul lui Trosca este din nou ridicat şi tras pe roată, spre zgâlţâirea conştiinţelor amorţite. Stă drept şi priveşte acuzator.
Se spune că nu există o crimă perfectă. Ucigaşul face mereu o greşeală pe care ochiul şi mintea detectivului o găseşte. Momentul Trosca este una dintre erorile făcute de cei care au ucis atunci. În zidul tunelului întunecat în care au gonit clipele acelui decembrie, ei ne-au lăsat fără să-şi dea seama o fereastră prin care, dacă ai ochi de văzut, poţi vedea adevărul. Ultima decapitare pe care o consemnează istoria noastră ascunde crima, răzbunarea, trădarea, minciuna şi manipularea pe care s-a construit noua Românie. Vechii si foştii, noii şi cei de-acum. Cei care nu au făcut decât să tăbăcească şi mai mult pielea de iepure pe care Ţuţea spunea că ne-a aşezat-o comunismul pe spinare. Ce folos că am câştigat libertatea dacă nu avem curajul să spunem lucrurilor pe nume şi să rostim adevărul verde-n faţă?
Monumentul ridicat astăzi cinsteşte memoria tuturor celor care s-au sacrificat pentru a ne da şansa de a rosti oricând, fără oprelişti, ceea ce credem. Celor care ne-au eliberat curajul, ne-au îndreptat spinarea şi ne-au reunit ca neam. Vă îndemnăm să vă folosiţi darurile primite cu înţelepciune şi înspre bine. Cu un strop din acest curaj, cu recunoştinţă şi cu o floare, vă invităm la o clipă de reculegere şi de plecare a capului în faţa capului de martir.
Catre: Presedintele Romaniei, dl Traian Basescu
Administratia Prezidentiala a Romaniei
Stimate Dle Consilier de Stat
Gabriel Cristian Piscociu,
Noi date referitoare la Cazul “Trosca – CNSAS” ma fac sa supun atentiei Presedintelui Romaniei cererea mea de reanalizare a modului in care a fost solutionata petitia initiala de catre Dvs si Departamentul Juridic al Administratiei Prezidentiale a Romaniei (vedeti mai jos) existand reala posibilitate ca dl presedinte Traian Basescu sa anuleze decretele prin care ofiterilor romani Cotuna Eugen Trandafir, Coman Dumitru si Trosca Gheorghe li s-au retras pe nedrept titlurile de eroi-martiri ai “revolutiei”, respectiv ai evenimentelor din decembrie 1989.
Concret, in cadrul documentarului transmis de postul national de televiziune in seara zilei de 20.12.2011, orele 22, intitulat „Terorist, erou martir“ si realizat de Cornel Mihalache, Avocatul Poporului a confirmat pentru TVR si a consfintit pentru Legea Romana faptul ca Deciziile CNSAS in baza carora Presedintele Romaniei a fost silit sa semneze Decretele nr. 238, 239 si 240 din 28 februarie 2011, la cererea Secretariatului de Stat pentru Problemele Revolutionarilor din Decembrie 1989 si avizul Comisiei parlamentare a revolutionarilor din Decembrie 1989 conduse de Raymond Luca, sunt nule si neavenite.
Practic, cel putin in cazul Trosca, Decizia CNSAS prin care ofiterul de contrainformatii era invinuit de “politie politica” a fost publicata in Monitorul Oficialla cateva zile dupa ce institutia in sine fusese deja desfiintata de catre Curtea Constitutionala a Romaniei. Pentru aducere aminte: “În şedinţa din data de 31 ianuarie 2008, Curtea Constituţională a examinat excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr.187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea poliţiei politice comuniste şi a constatat, cu unanimitate de voturi, că dispoziţiile legii, precum şi cele ale art.II şi art.V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.16/2006 sunt neconstituţionale”, se arata într-un comunicat al Curţii Constituţionale citat de Mediafax la data respectiva.
Astfel, atat de facto cat si de jure, Decizia in speta a fost lovita de nulitate. Un decret prezidential bazat pe o decizie nula, neconstitutionala si, deci, nelegala, este, la randul lui, la fel de nul.
Mai mult, in cadrul emisiunii s-a probat faptul ca Secretariatul de Stat pentru Problemele Revolutionarilor din Decembrie 1989 nu a anuntat familiile eroilor-martiri de Decizia CNSAS pentru a li se permite o interventie reparatorie in Justitie, iar o anumita Nagit Germina, “sefa de investigatii” pe la CNSAS, a subliniat ca oricum numai “invinuitul” putea depune contestatie (conform Legii declarate neconstitutionale). In cazul de fata, “invinuitul” fusese ucis si profanat bestial de catre agentii KGB si GRU care au reocupat Romania in decembrie 1989.
Va rugam asadar sa procedati in consecinta si sa indreptati situatia de urgenta, tinand cont de acest moment aniversar, pentru unii.
Nu in ultimul rand, Administratia Prezidentiala ar putea institui un Ordin de decorare a ofiterilor de contrainformatii cu numele eroului-martir Gheorghe Trosca iar MApN ar putea ridica impreuna cu SRI si Presedintele Romaniei un monument comemorativ pe locul crimei ofiterilor din Unitatea Speciala de Lupta Antiterorista.
Cu speranta ca veti actiona cu maxima celeritate, pentru ca familiile eroilor-martiri sa-si poata petrece sfintele sarbatori in pace,
Va transmit salutarile mele romanesti,
Victor Roncea
Jurnalist / Director
Asociatia Civic Media
2011/4/5 <procetatean@presidency.ro>
Petitia nr.7804
Data: 05-04
Domnule Victor Roncea,
Am primit mesajul dumneavoastra si am supus atentiei Presedintelui Romāniei, domnul Traian Basescu, punctul dumneavoastra de vedere cu privire la retragerea titlului de Erou-Martir al Revolutiei Romāne din Decembrie 1989 pentru Cotuna Eugen Trandafir, Coman Dumitru si Trosca Gheorghe.
Domnia Sa va multumeste pe aceasta cale si va asigura ca desi īntelege situatia expusa a procedat īn stricta conformitate cu dispozitiile legale si constitutionale.
Astfel, Decretele nr. 238, 239 si 240 din 28 februarie 2011 au fost emise īn temeiul prevederilor art. 100 din Constitutie, ale art. 3 alin 2, ale art. 8 si art. 9 alin 6 din Legea nr. 341/2004, legea recunostintei fata de eroii-martiri si luptatorii care au contribuit la victoria Revolutiei romāne din decembrie 1989, precum si fata de persoanele care si-au jertfit viata sau au avut de suferit īn urma revoltei muncitoresti anticomuniste de la Brasov din noiembrie 1987, precum si ale art. 49 din Normele metodologice de aplicare a acestei legi, aprobate prin Hotarārea Guvernului nr. 1412/2004, cu modificarile si completarile ulterioare.
Īn conformitate cu textele legale mai sus indicate, texte ce reglementeaza etapele procedurii de retragere a titlului de Erou-Martir al Revolutiei din Decembrie 1989, emiterea decretelor s-a facut avānd la baza propunerea Secretariatului de Stat pentru Problemele Revolutionarilor din Decembrie 1989 si avizul Comisiei parlamentare a revolutionarilor din Decembrie 1989.
Mentionam faptul ca aceste dispozitii legale nu prevad posibilitatea, pentru Presedintele Romāniei, de a refuza aceasta propunere atunci cānd sunt īntrunite conditiile prevazute de lege.
Totodata, ne exprimam speranta ca veti continua sa ne transmiteti punctele dumneavoastra de vedere ori de cāte ori veti considera necesar.
Luni – joi, ora 22.00, la TVR 1: La 22 de ani de la Revoluţia Română din 22 decembrie 1989, încă mai sunt lucruri de spus. Regizorul Cornel Mihalache şi realizatorul Razvan Butaru încearcă în filmele documentare pe care le propun telespectatorilor TVR 1 începând de luni până miercuri, de la ora 22.00, noi abordari pentru momentul de cotitură din istoria României. Documentarele „Piepturi pline, buzunare goale”, „Terorist, erou martir” şi „Ceauşescu şi poporul” vor fi transmise de TVR 1 luni, marţi şi miercuri, ora 22.00.
Primul dintre acestea, „Piepturi goale, buzunare pline“, aparţine realizatorului Cornel Mihalache. „Eu vreau să știu și să spun mai departe, telespectatorilor, (asta cred că e menirea mea), ce s-a întâmplat în cadrul acestui fenomen care se cheamă Decembrie 1989 în România. Eu cred că el cuprinde conspirație și diversiune, revoltă și crimă, revoluție și contrarevoluție, represiune și manipulare, lovitură militară și euforie populară. Toate pe rând, și toate amestecate. Dar cînd vorbim de 1989, nu putem extrage din fenomen numai ce ne convine. Eu cred că a fost o crimă de stat. Și că adevărul despre revoluție, mult căutat de 22 de ani, ascunde de fapt, această crimă de stat”, afirmă Cornel Mihalache, realizatorul documentarului de luni seară.
Cel de-al doilea documentar – „Terorist, erou martir“, realizat tot de Cornel Mihalache, readuce în discuţie cazul lui Gheorghe Trosca, “fost un ofițer de securitate care se ocupa prin anii ’80 cu contraspionajul militar. A ajuns șef de stat major la USLA (Unitatea Specială de Luptă Antiteroristă). Chemat în noaptea de 23 decembrie la Ministerul Apărării Naționale să apere ministerul de teroriști și să scotocească blocurile dimprejur, laolaltă cu alți zece luptători au fost măcelăriți cu mitralierele de pe tanc. Considerați teroriști, au fost lăsați la oprobriul populației manipulate, care le-a profanat cadavrele. Au rămas în noroi și zăpadă cel puțin până în 28 decembrie 1989. În martie, au fost considerați eroi martiri și înaintați în grad post-mortem. Doi dintre cei șapte care au murit atunci sunt considerați astăzi colaboratori ai securității ca poliție politică, și li s-au retras certificatele și calitatea de erou-martir, lor și urmașilor lor“, povesteşte Cornel Mihalache, realizatorul documentarului ce va fi difuzat marţi, de la ora 22.00.
Miercuri seară, tot de la ora 22.00, Răzvan Butaru aduce un alt subiect în discuţie – „Ceauşescu şi poporul“: „filmul nu este un simplu documentar despre Nicolae Ceauşescu. Este un proiect prin care TVR încearcă să atingă, într-o manieră rece, crudă chiar, două ţinte: să realizeze un document istoric, printr-un film de anvergură, dezvăluind realitatea istorică a unui personaj controversat, dar şi să prezinte o radiografie a societătii româneşti, moştenitoare a epocii Ceauşescu”. Răzvan Butaru este jurnalist cu experienţă în realizarea de filme documentare sau reportaje din cele mai diverse domenii. A fost premiat de-a lungul vremii, în mai multe rânduri, cu premiile APTR, UCIN şi CRP.
Iar pe spaţiul tradiţional destinat documentarelor, TVR 1 va transmite joi seară, la 22.10, episodul 5 al serialului documentar „Adio, tovarăşi!”. Episodul intitulat „Revoluţia” prezintă poveştile de excepţie ale unor oameni simpli, al căror curaj şi hotărâre au devenit forţa purtătoare ce a dus la căderea Cortinei de fier la 20 de ani după căderea Imperiului Sovietic.
Vineri 25 noiembrie 2011, la ora 18:30, la standul editurii “RAO” din targul de carte “Gaudeamus” de la Romexpo va avea loc un eveniment editorial care va genera un adevarat cutremur politic. Cunoscutul grafician Eugen Mihaescu, care a fost ani de zile consilier personal al presedintelui Ion Iliescu si apoi ambasador al Romaniei la UNESCO, a decis, asa cum promitea inca din anul 2004, sa povesteasca amanunte explozive despre experienta sa in culisele puterii. Personajele — politicieni, diplomati, jurnalisti — sunt arhicunoscute, dar sunt vazute dintr-un unghi care a ramas necunoscut pana astazi marelui public. Citind aceasta carte despre “ieri”, veti intelege de ce traim atat de rau “astazi”: “Nu ne eliberam de trecut decat infruntandu-l!”, transmite Editura RAO.
Ziaristi Online va ofera unul dintre primele capitole ale cartii care, cu siguranta, il va baga din nou in spital pe Ion Iliescu. In acest prim extras publicat in exclusivitate aflam cu un individ care “fierbea în zeama lui ca o slănină ungurească înainte să o tăvălești prin paprika” isi imagina in trenul prezidential care se indrepta de 1 decembrie 1990 spre Alba Iulia, “în timp ce șiroia de transpirație”, cum ar putea sa deturneze intreaga conducere a Romaniei la Budapesta. Mai aflati cum “Petrică, vrednicul pui de cominternist”, pe platoul de la Alba Iulia “dirija galeria plătită special ca să-l împiedice pe Corneliu Coposu să vorbească, huiduindu-l”. O alta imagine plastica “transpirata” de graficianul Eugen Mihaescu in scris este cea a “juntei militare care sărbătorește reușita loviturii de stat” a lui Ion Iliescu, la un chiolhan organizat într-o școală militară. Militarii din delegatie “erau așa de grași că mă temeam că, dacă ar fi nevoiți să se aplece să ridice ceva de pe jos, ar trăsni asistența cu vreo bășină scăpată sau ar rămâne înțepeniți, cu turul pantalonilor plesnit peste fesele umflate”… Va invitam sa va delectati cu aperitivul:
După plecarea lui Brucan (de la New York – nota red), viața mea s-a divizat. Nu era pentru prima dată că duceam o existență de nomad, împărțită între America și Europa. Eram obișnuit să am în buzunar biletul de avion, așa cum alții au biletul de tramvai. Eram obișnuit și cu starea confuză pe care ți-o provoacă diferența de fus orar. Numai că acum făceam naveta între New York și București. De aceea amintirile din această perioadă seamănă cu fotogramele unui film tăiate la montaj.
În noiembrie 1990, mă aflam la București. Nu mai țin minte cine, de la cabinetul lui Iliescu, mi-a transmis invitația de a participa la ceremoniile organizate cu prilejul sărbătoririi Zilei Naționale. Un tren întreg cu demnitari urma să se deplaseze noaptea pentru a ajunge în dimineața zilei de 1 decembrie la Alba Iulia. Mi s-a promis o mașină care să vină să mă ia de acasă și să mă ducă la gara Băneasa, de unde urma să plece trenul. Era vorba de vechiul tren regal, care i-a aparținut apoi lui Gheorghe Gheorghiu-Dej și a fost refăcut, în acest scop, de arhitectul Lăzărescu. Mi-am strâns câteva lucruri și am coborât ca să aștept în fața blocului. Era o vreme urâtă, cu ploaie măruntă și rece, care te pătrundea până la oase. Strada era pustie, nici țipenie, numai eu, zgribulit de frig și adăpostit sub umbrelă. Dispăruseră și haitele de câini vagabonzi care agresau de obicei trecătorii și îmi creau o senzație neplăcută de oraș pustiit. Într-un târziu, am privit la ceas și am început să mă îngrijorez că nu voi ajunge la timp și voi pierde trenul. Era deja prea târziu ca să încerc să găsesc un taxi. Când, deodată, în dreptul scărilor de la intrarea în bloc, a tras o Dacie papuc, în care doi zugravi au început să încarce scara, gălețile, periile și bidinelele. Fără să stau mult pe gânduri, m-am apropiat și i-am întrebat dacă ar fi de acord să mă ducă până la gara Băneasa, contra unei recompense. Zugravii m-au prețăluit din cap până în picioare; cred că le-a plăcut raglanul meu negru, din cașmir și mi-au spus să urc în cabină, lângă șofer. M-am înghesuit acolo și m-am umplut de var, dar, ce conta, poate reușeam să ajung la timp.
La Fântâna Miorița, cordoane de polițiști blocau accesul spre gară. Au oprit și papucul însă, când m-au văzut pe mine, l-au lăsat să treacă. Nu pot să spun ce mutre au făcut oficialii când m-au văzut coborând plin de var dintre bidinele. I-am răsplătit regește pe zugravi și am cerut să fiu condus la tren. La țanc, pentru că tocmai se dăduse semnalul de plecare. Nu mai țin minte cu cine m-am întâlnit și mi-a reproșat întârzierea. Nu m-am obosit să-i spun că mașina promisă de președintele României n-a mai ajuns ca să mă ia de acasă. De altfel, în toți anii pe care mi i-am pierdut în preajma lui Iliescu, incidente de acest fel s-au repetat de nenumărate ori: președintele îmi lansa o invitație, iar oamenii lui nu știau ce să mai inventeze ca să mă împiedice să-i dau curs. Ei mă legau fedeleș și mă băgau într-o ladă pe care o aruncau în râu, iar eu, mai ceva ca Houdini, mă eliberam și apăream în ultimul moment!
Am fost condus în vagonul restaurant, „rechiziționat“ de FSN. Acolo se afla Ion Iliescu însoțit de câțiva apropiați. Cât a durat călătoria, nu am văzut parlamentari de la alte partide, până și în tren se grupaseră pe tabere. Nu l-am văzut nici pe Petre Roman, care cred că a ales un mijloc mai rapid de locomoție.
În vagon, atmosfera era de excursie studențească, glume și mult fum. Iliescu, care nu e amator de băutură, s-a retras primul. Aș fi plecat și eu, dar nu s-a gândit nimeni să-mi spună ce compartiment mi-a fost repartizat.
Într-un târziu, m-am trezit singur cu un personaj care părea decis să termine sticla de palincă pe care o avea în față și îmi turna și mie întruna. Eu duceam paharul la gură, mă prefăceam că beau și, pe ascuns, turnam conținutul în grătarul de la aerisire. Cred că, ani de zile, vagonul a duhnit a palincă și nimeni n-a știut de unde vine mirosul! Priveam aproape fascinat la interlocutorul meu. Era un bărbat masiv, cu o față ciudată, ca o mască din cauciuc gros, care părea că nu are osatură și se scofâlcise în cute lucioase, din care răsăreau ochii mici, porcini și nasul borcănat. Vorbea fonfăit și cam sâsâit și, pentru că se cam cherchelise, cuvintele erau bălmăjite, așa că făceam eforturi să înțeleg ce spune. La un moment dat, fără nici un motiv, s-a înfuriat și a zis:
– La naiba, dom’le! Eu îs ungur! Îți dai seama că aș putea să iau tot trenul ăsta cu tot Parlamentul României, tot Guvernul și toată Președinția și să-l duc direct la Budapesta? He, he, he! Ce-ar fi?!
Omul ăsta, care mi-a ținut toată noaptea acest discurs, încercându-mă cu degetul să vadă – aici doare, aici nu doare –, era…
Cum si-au petrecut exilul Plesu, Dinescu, Magureanu si Iliescu
Scriitorul Petru Romoşan, patronul Editurii Compania, vă recomandă o ”lectură de vară”: cartea-bombă (cu efect de tsunami) ”Fereastra serviciilor secrete”, în care generalul Rogojan, fostul şef de cabinet al generalului Vlad, face trimitere la câteva dintre personajele-cheie ale revoluţiei: Iliescu, Pleşu, Dinescu, Măgureanu. Şi nu numai.
”Ceauşescu a considerat că, preventiv, Iliescu-Măgureanu-Militaru şi Dinescu-Pleşu trebuie împiedicaţi să se întâlnească pentru a nu se organiza“, se spune despre ”marii disidenţi” în ”Fereastra serviciilor secrete (România în jocul strategiilor globale)”, apărută recent la Editura Compania şi recomandată în paginile ”ring”. O carte în care nu scapă de tuşele grele puse de generalul Rogojan nici alte personaje ale culturii şi politicii româneşti postdecembriste, printre care şi ”micul Führer al culturii române peste hotare”. Despre care vom mai vorbi.
Cazul ”Iliescu”
”Pe când era prim-secretar al Comitetului Judeţean Iaşi al P.C.R., Ion Iliescu a înconjurat de câteva ori Copoul, purtând o lungă convorbire cu academicianul Cristofor Simionescu. Acesta, entuziasmat, s-a confesat că avusese marele privilegiu de a purta o convorbire remarcabilă cu primul-secretar, în care el îl intuieşte pe viitorul preşedinte al României. Comentariul a ajuns la urechile Elenei Ceau¬şescu. (…) Ori de câte ori se punea pe undeva problema alternativei la Ceauşescu, existau şi «suspecţii de serviciu». Ion Iliescu a fost cel mai longeviv şi mai norocos dintre ei”, se spune în carte, printre altele, despre ”Cazul Iliescu”.
KGB-ul, un frate mason şi… ”până unde au întins ruşii coarda” la Uniunea Scriitorilor
De unde venea ”lumina inspiraţiei” pentru unii ”scriitori”? De la Răsărit, bineînţeles. Generalul Rogojan mai dezvăluie: ”La Uniunea Scriitorilor funcţiona un nucleu «de front», foarte activ în unele momente, al KGB-ului. Surprinzător, nucleul era alcătuit din tineri scriitori, dar şi responsabili de cinematografe, cronicari de film ş.a., pretinşi critici ai lui Ceauşescu pentru că nu-i lăsa să scrie despre transformările şi noile realităţi din Uniunea Sovietică. Unii s-au legat cu lanţuri de grilajul Uniunii Scriitorilor şi au chemat la faţa locului corespondenţii presei sovietice acreditaţi la Bucureşti. Azi, unii din acel nucleu se află în prospere relaţii cu «foşti» ai serviciilor sovietice: îl aduc pe fratele (mason) Kondyakov la Palatul Victoria, fac privatizări de succes, se angajează ca mercenari – «analişti» şi «consultanţi» – prin partide, staffuri electorale şi pe lângă lideri politici. Cum erau recompensaţi unii dintre aceşti «activişti de front» ai KGB-ului? Primeau periodic (cam la două săptămâni) coşul cu produse alimentare multrâvnite în acele vremuri de numeroase «lipsuri şi greutăţi» (caviar, votcă, mezeluri, carne, batog, ulei, fructe exotice, cafea, dulciuri etc.), livrat în faţa porţii dintr-o maşină cu număr TC (taxi creditar) a Ambasadei URSS. Singur acest fapt arată până unde au întins ruşii coarda”.