Graţie sufletului pus de Doamna Daniela Ciută, a eforturilor publicaţiei Buletin de Carei şi Asociaţiei ASTRA, la Carei se dezveleşte pe 14 octombrie bustul Românului Absolut, Mihai Eminescu, în prezenţa a numeroşi invitaţi de marcă, înalte feţe bisericeşti, oficialităţi si membri ai Academiei Române.
“O graniţă se apără cu un corp de armată sau cu statuia unui poet alături de inimile tuturora. Aţi ales pe cel mai tare, aţi ales poetul.” – spunea Octavian Goga în 1921, ca Ministru al Culturii României Mari la momentul lansării subscripţiei publice pentru ridicarea primului monument Eminescu de peste munti, la Sânnicolau Mare, la 11 octombrie 1925.
Anii au trecut şi soarta românilor din Transilvania a mers din rău în mai rău. Ocupaţia ungurească avea să aducă peste numai 15 ani crime oribile împotriva populaţiei civile, a femeilor şi copiilor, biserici arse, preoţi ucişi şi mutilaţi bestial.
Niciodată Ungaria nu şi-a cerut scuze pentru actele de genocid şi purificare etnică comise la adresa românilor.
Dimpotrivă, chiar în democraţie, agresiunea instituţionalizată împotriva românilor din Transilvania continuă în timp ce autorităţile vremelnice închid ochii sau mai grav, pactizează cu opresorii românilor.
Iată de ce apărătorul lor, Mihai Eminescu, el şi numai el, probabil, îi va întări începând de mâine şi prin statuia sa din Carei.
Dumnezeu să-i apere şi să-i răsplătească pe românii din Carei, alături de Eminescu!
“Oricât ar fi dispuse minţile simpliste să creadă ca jocul realităţilor scapă artistului şi că înregistrarea cu preciziune a necesităţilor naţionale e numai apanajul politicienilor profesionişti, adevărul e altul.
Eminescu, poetul, e cel mai echilibrat creer politic al României în creştere.
Citiţi articolele lui şi veţi vedea că staţi în faţa unor axiome de valoare permanentă. Ele pot fi invocate la tot pasul ca un îndreptar de pedagogie naţională.
Am dorit ca aici la graniţă să avem un altar naţional sfânt şi curat, unde sufletul românesc să îngenunche, aici la Tisa, în faţa celor două hotare să avem o cetate de primenire şi mândrie naţională care să vestească şi să arate gradul de cultură şi civilizaţie al neamului nostru.
O graniţă se apără cu un corp de armată sau cu statuia unui poet alături de inimile tuturora. Aţi ales pe cel mai tare, aţi ales poetul.” – Octavian Goga
Ceremonia de dezvelire şi sfinţire a bustului lui Mihai Eminescu, realizat de sculptorul Radu Ciobanu, va avea loc sâmbătă, 14 octombrie 2017, de la ora 12.30, pe strada 1 Decembrie 1918, în părculeţul din faţa Parchetului Carei.
Sunt invitaţi să participe toţi cei care îl iubesc pe Mihai Eminescu!
Vă rugăm distribuiţi: Donaţi 5 lei pentru Eminescu la Carei!
Mihai Eminescu nu este doar simbolul de necontestat al culturii româneşti ci este fără putinţă de tăgadă şi cel mai important gazetar al istoriei noastre, atât pentru acurateţea cuvântului folosit, a stilului său inconfundabil, cât mai ales pentru perenitatea adevărurilor aşternute pe hârtie.
Ziua Culturii Naţionale a României a fost aleasă după data naşterii nemuritorului Mihai Eminescu. An de an la Carei se organizează în luna ianuarie concursul judeţean de recitări din lirica lui Mihai Eminescu dar au loc şi manifestări culturale dedicate acestuia în organizarea asociaţiilor culturale.
La data de 24 februarie 2015 a figurat pe Ordinea de Zi a şedinţei Consiliului Local Carei solicitarea Asociaţiunii ASTRA Carei de amplasare a unui bust al lui Mihai Eminescu într-unul din parcurile oraşului. Solicitarea ASTRA Carei de la acea dată a fost respinsă fără drept de apel de către consilierii majoritari.
De atunci nu a mai existat nici o solicitare de amplasare bust Mihai Eminescu care să fie înregistrată pe Ordinea de zi a Consiliului Local Carei.
După 2 ani, Asociaţiunea ASTRA Carei revine cu aceeaşi solicitare pentru bust Mihai Eminescu în Carei. De această dată, primarul Careiului recomandă consilierilor majoritari să aprobe această solicitare a ASTRA Carei şi proiectul întruneşte majoritatea necesară. Din cele 2 locaţii propuse de către ASTRA Carei este aprobată cea din părculeţul din faţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei, în mijlocul rondului cu iarbă.
Bustul lui Mihai Eminescu va fi modelat de către sculptorul Radu Ciobanu şi turnat apoi în bronz. Pentru amenajarea soclului şi realizarea bustului mai este nevoie de suma de 25.000 lei .
Asociaţiunea ASTRA Carei apelează pe această cale la toţi cei care au posibilitatea de a dona … 5 lei pentru Eminescu la Carei.
Deoarece Despărţământul ASTRA Carei este subordonat Asociaţiunii ASTRA de la Sibiu, contul în care vă rugăm să depuneţi donaţiile este următorul-
RO47RNCB 0227 0182 4739 0001
deschis la BCR Sibiu, codul de identificare fiscală fiind 4405910.
La Destinaţia sumei vă rugăm să notaţi… pentru Eminescu la Carei.
În paralel se realizează documentaţia pentru obţinerea avizului de Urbanism şi a celui de la Comisia zonală a Monumentelor precum şi de la Ministerul Culturii.
Menţionăm că în acest an, la 156 de ani de la constituirea Asociaţiunii ASTRA, Adunarea Generală ASTRA va avea loc în municipiul Carei , judeţul Satu-Mare, în perioada 13-15 octombrie în prezenţa conducerii Academiei Române şi a altor foruri de cultură precum şi a unor înalţi prelaţi. Vor participa reprezentanţi a peste 35 de despărţăminte din ţară şi Diaspora.
Despărţământul ASTRA Carei mulţumeşte pentru sprijin celor ce susţin realizarea bustului lui Mihai Eminescu.
Octavian Goga la dezvelirea primului bust Eminescu în Transilvania română:
“O graniţă se apără cu un corp de armată sau cu statuia unui poet alături de inimile tuturora. Aţi ales pe cel mai tare, aţi ales poetul.”
“Eminescu este şi va rãmâne cea mai strălucită încarnatie a geniului românesc. Vremea de astăzi cu toate izbănzile ei îi apartine. A biruit crezul lui. Tot viforul de dârâmare şi tot avântul de recladire tâşneşte din fulgerele lui. Prin scrisul lui Eminescu a cerut cuvânt ideea integralitătii nationale cu toate atributele ei logice. Din zilele de adolescent cu o precocitate uimitoare, fiul căminarului dela Botoşani s’a îndrumat spre acest ideal, căruia mai tărziu i-a dat o superioară justificare teoretică. Din primele zile, elevul lui Aron Pumnul pornit în pribegie, a simtit chemările întregului sol românesc, prins atunci sub atătea stăpăniri vitregi.
A plecat să-1 cunoască şi pretutindeni a pus urechea să-1 audă. Limba lui literară, într’o vreme când grămătici de tot soiul o drămuiau cu erezii savante, se adapă din moştenirea “veche şi înteleaptă” a tuturora. Un proverb din muntii Moldovei, o glumă de pe Târnava, o frază euritmicã din Gorj, toate îşi dau întâlnire in atelierul lui Eminescu, ca să închege patrimoniul unitătii. El a fixat mai întăi, şi de un caracter definitiv, tablele legii in graiul nostru. Nu e însă numai codificatorul limbii literare. Eminescu e mai mult; e părintele ideologiei nationale moderne in evolutia noastră.
E cel dintâi roman al cărui creştet primeşte binecuvântarea din cer, dar ale cărui picioare sunt înfipte până in glesne in pământul strămoşesc.
Mai mult ca oricare altul, el a crezut in neam; l-a simtit in adâncime, l-a înteles in misiunea lui istorică. Veacurile l-au strigat de departe, dincolo de “scripturile bătrâne”, i s’a mărturisit misterul tracoromanic al începutului, i-a strălucit epoeea dela o mie patrusute, şi l-au durut toate chinurile facerii de astăzi. Cititi “Doina” lui, căntecul năzuintelor noastre eterne: e cea mai categorică evanghelie politică a românismului. Pentrucă politica natională întemeiată pe puritatea de sânge şi pe încercuirea în traditiunile noastre seculare ca şi pe excluderea străinului exploatator, n’a avut un mai lummos doctrinar decât pe poetul “Luceafărului”.
Oricât ar fi dispuse mintile simpliste să creadă ca jocul realitâtilor scapă artistului şi că înregistrarea cu preciziune a necesitătilor nationale e numai apanajul politicienilor profesionişti, adevărul e altul.
Eminescu, poetul, e cel mai echilibrat creer politic al României in creştere.
Cititi articolele lui şi veti vedea că stati in fata unor axiome de valoare permanentă. Ele pot fi invocate la tot pasul ca un îndreptar de pedagogie natională.
Am dorit ca aici la graniţă să avem un altar naţional sfânt şi curat, unde sufletul românesc să îngenunche, aici la Tisa, în faţa celor două hotare să avem o cetate de primenire şi mândrie naţională care să vestească şi să arate gradul de cultură şi civilizaţie al neamului nostru.
O graniţă se apără cu un corp de armată sau cu statuia unui poet alături de inimile tuturora. Aţi ales pe cel mai tare, aţi ales poetul.”
Octavian Goga, Ministrul Culturii Romaniei Mari la momentul lansării subscripţiei publice pentru ridicarea monumentului, în 1921, şi reprezentantul Academiei Române la dezvelirea primului monument Eminescu de peste munti, la Sannicolau Mare, la 11 octombrie 1925.
“Cu 70 de ani in urma, in ianuarie 1945, 70.000 de sasi si svabi din Romania au fost deportati de autoritatile bolsevice in lagare de munca fortata din Uniunea Sovietica. Femei, barbati si copii. Germania fusese infranta si orice vorbitor de limba germana trebuia pedepsit, indiferent daca participase sau nu la razboi”, a notat seful statului, Hlaus Iohannis, la inceputul acestui an, adaugand: “Printre cei 70.000 de deportati s-au aflat si bunicii mei. Erau tineri. Dupa cativa ani, s-au intors acasa imbatraniti de suferinta. Nu au povestit niciodata ce au trait in lagar. Era dincolo de cuvinte”.
Dincolo de cuvinte este şi suferinţa a sute de mii de români aruncaţi de ocupanţii sovietici ai României în iadul temniţelor bolşevice. Astăzi, printr-o lege orwelliană, se încearcă reîntemniţarea lor, de data aceasta în istorie, şi chiar uciderea lor în efigie, prin demolarea puţinelor statui care li s-au ridicat şi ştergerea numelui lor de pe cele câteva străzi sau licee din întreaga ţară. Exact ca pe timpul invaziei hoardelor sovietice. Mai mult: oricine va scrie despre perioada interbelică şi geniile generaţiei Eliade-Vulcănescu-Ţutea este pasibil de închisoare! Viaţa marilor duhovnici ai ortodoxiei române, Părintele Justin Parvu, Parintele Arsenie Papacioc sau chiar şi Părintele Arsenie Boca – acuzat şi inculpat pentru “vina” de “legionarism” – ar putea fi interzisă în scrierile publice. Se întâmplă în România, la 25 de ani de la “căderea comunismului”…
Iată cum, după 70 de ani, Parlamentul României pregăteşte noi deportări, printr-o lege neostalinistă. Candidaţi: istorici, cercetători, jurnalişti, artişti, simpli români. Legea, manevrată de persoane cu grave probleme patologice prin alte personaje cercetate în prezent de DNA, şi desăvârşită de un turnător ce urmează să fie deferit Justiţiei pentru fals în declaraţiile de necolaborare cu Securitate, urmează să ajungă azi-mâine pe masa Preşedintelui României. Între piciorul în ghips al lui Victor Ponta, tupeului securistului de modă nouă Seby Ghiţă şi amanţii Elenei Udrea, ştirea elaborării şi adoptării pe şest a acestei legi totalitare nu şi-a găsit drumul spre ecranele TV, al căror scop este, de altfel, indobitocirea omului. Sunete guturale sau analfabetisme istorice însoţesc imaginile violente şi triviale – chiar şi când vorbim de politică – răspândite prin mass-media.
Se va ajunge, oare, ca orice vorbitor de limbă română să poată fi pedepsit în România? Numai Preşedintele României ne-o poate spune, după ce va promulga sau respinge această “Lege” diabolică.
– include in categoria de infractori “criminalii de razboi” definiti ca orice persoana care a primit o condamnare in acest sens data de o instanta romana sau straina – adica inclusiv sentintele date de ocupantii sovietici generalilor, ofiterilor, ziaristilor, demnitarilor judecati si condamnati drept “criminali de razboi”;
– lege stabileste ca nu se pot ridica si mentine in spatiul public statui, placi comemorative etc ridicate in memoria acestor oameni;
– legea stabilese ca numele acestor oameni nu se pot aloca strazilor, pietelor etc – nici unui spatiu public – si ca nici o asociatie nu poate purta numele lor – statuiile lui Mircea Vulcanescu si Petre Tutea vor fi daramate, iar numele date unor Licee si strazi din intreaga tara vor fi indepartate;
– “legionarismul” este definit vag – practic, oricine va deranja va putea fi catalogat drept “legionar”, exact ca pe vremea stalinistă, folosindu-se chiar şi un simplu comentariu pe Facebook. “Legionarismul” devine infractiune si asocierea, promovarea etc a unor persoane considerate a fi legionare se pedepseste cu inchisoarea;
– se elimina complet din prezenta lege articolul Art.4 aliniatul (3) care mentiona ca nu constituie infractiune nicio actiune dedicata acestor oameni daca este facuta in interesul artei, stiintei, educatiei etc; practic orice referire pozitiva sau neutra la viata, opera sau suferinta acestor oameni poate fi catalogata drept infractiune;
– legea stabiliste juridic (!?) definitia Miscarii Legionare ca “organizatie fascista” care a activat pe teritoriul Romaniei intre 1927-1941, in ciuda definitiilor puse de numerosi istorici, membri ai Academiei Române sau ai Acedemiei Oamenilor de Stiinta din Romania;
– se urmareste crearea bazei legislative pentru un “Minister al Adevărului”, cu toate mecanismele lui de control, “monitorizare”, urmărire, cenzură şi pedepsire, exact ca în perioada în care România era comandată de consilierii sovietici ai poliţiei politice bolşevice, NKVD.
– in Apelul Asociației „Libertate pentru Istorie“ din Franța se afirmă: “Într-un Stat liber, nu este nici dreptul Parlamentului, nici al Puterii Judecătorești să definească adevărul istoric. Politica Statului, chiar atunci când este animată de cele mai bune intenții, nu este politica istoriei.”
Ce să mai vorbim când intenţiile sunt din cele mai rele?
Redăm articolele din Constituţia României pe care acest proiect de lege le încalcă grav:
CONSTITUŢIA ROMÂNIEI:
ARTICOLUL 29 – Libertatea conştiinţei
(1) Libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale.
(2) Libertatea conştiinţei este garantată; ea trebuie să se manifeste în spirit de toleranţă şi de respect reciproc.
ARTICOLUL 30 – Libertatea de exprimare
(1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.
(2) Cenzura de orice fel este interzisă.
ARTICOLUL 53 – Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi
(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.
Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info
“(…) Eminescu a biruit deopotriva şi cu literatura lui ş1 cu principiile de etică natională care l-au inspirat. (…) Astăzi ideia noastra de stat se clădeste pe acest rezon unic de orientare.
Fireşte, conceptia lui Eminescu, familiara noua, n’a putut ademeni niciodata elementele de import care s’au aciuat aici. Prea era locala aceasta doctrina, prea vorbeste Românilor de pur singe, prea scormonea instincte stravechi, ca sa poata cuceri pe neofiti. In definitiv, lucrul e perfect explicabil, logica eminesciana se brodeaza pe un impuls de rasa (neam – n.n.) precis si indestructibil. Nou venitul, adapostit la noi, cade in afara de acest cerc de simtire. El ne-a trecut granita cu intentii mult mai pozitive, decit dorinta unei inoculari sufletesti. In materie de suflet, intrusul si-a adus bagajul lui distinct, pe care-l plimba pretutindeni, fie ca scoate petrol la Campina, vinde sireturi de ghete la Podul-lloaii, sau face pe criticul literar la Bucuresti. Eminescu e o incarnatie specifica a solului, scrisul lui o concentrata otrava crescuta aici, un fel de hasis românesc, pe care organismul strain il refuza. Si poezia si opera de publicist i le poti patrunde numai in masura numarului de loturi cu care te-a inzestrat soarta in cimitirile noastre. De aceea nu e nici o mirare ca toti oaspetii literari cu care ne-a harazit Dumnezeu nu s’au incalzit de Eminescu. Dupa triumful categoric al maestrului in cerebralitatea tarii, ei au tacut, imbufnati la inceput, ca mai tirziu sa ridice cuvintul cu oarecare timiditate si sa devie in sfirsit detractori de-a binelea.
Raposatul Gherea, acest simpatic nomad at criticei rominesti, s’a ivit primul care a lansat rezerve asupra cugetarilor politico-sociale a poetului dela Junimea. Reteta obisnuita a umanitarismului international a fost dela inceput antidotul cunoscutului critic socialist. In ea se rezuma psihologia normala a calatorului care a facut popas la noi. Atitudinea lui Gherea era cit se poate de simpla si de rezonabila. Ce ecou puteau trezi in nervii si in mintea lui acesti ditirambi ai rasei, de care s’a poticnit el Ahasverul asvirlit de peste Nistru in furnicarul nostru de patimi, si prin ce miracol psihic ar fi fost in stare sa inregistreze strainul epopeia lui Mircea dela Rovine?
Subconstientul lui Gherea putea oare sa vibreze la accentele arhaice dela o mie patru sute, cind un voevod basarab isi apara cu arcasii lui “saracia si nevoile si neamul“?… In ce lume de spectri necunoscuti il invita poetul in avintul lui de retrospectiune? Nu, operatia era prea dificila, orice sfortare raminea fara rezultat, fiindca bietul Solomon Solomonovici Katz, fugarul stepelor rusesti, asezat la noi, venea cu un alt instinct istoric, depe alte tarimuri. In mod firesc, deci, Gherea opunea un non posumus sufletesc operei integrale a lui Eminescu. Cazul criticului dela Ploesti, care era de altfel o inteligenta superioara si un temperament de elita s’a repetat mai tirziu cu alti desradacinati. Aceeasi mentalitate pornita din aceeasi structura de gindire, facind apel la aceleasi subterfugii teoretice s’a manifestat la toti scriitorii minori deslipiti din alte zone etnice pe teritoriul nostru. Desigur, cu vremea tonul s’a schimbat, timidele contestari initiale au evoluat tinind pas oarecum cu sansele cetateniei, ivindu-se pe-alocurea si nelipsitele note de impertinenta…
Astazi personalitatea lui Eminescu e centrul de greutate al ideologiei nationale care ne tine in picioare. Toti, deci, care sunt dusmani nascuti sau facuti ai acestei ordine morale, sunt si adversarii naturali ai poetului. Dupa judecata lor trebuie darimata piatra unghiulara, ca sa se naruie edificiul intreg.
Astfel o serie de termite si-au inaugurat distructiunea metodica. Inceputul l-au facut prin a ataca doctrina insasi, fara a afisa numele autorului, ca sa nu stirneasa o reactiune violenta. Planul se desfasoara programatic, cu tactica si cu persistenta. Un cor intreg de emigranti literari bâjbâie imprejur, batjocurind altarul mostenit. Ideia nationala cu toate atributele ei e tirita in noroi. Clisee exotice navalesc pripit, ca sa falsifice aspectul local al unui vechi patrimoniu. In aceasta invazie de straanism presa, scapata din miinile noastre, are rolul de slujnica a fiecarei clipe. Cu ajutorul ei se multiplica inifuzoriile parazitare si sustin o actiune concentrica. Totul merge azi la Bucuresti pe o lupta bine chibzuita de compromitere si desfiintare a unui crez incomod. Intre trivializarea cultului stramosesc si sugestiunile dela Moscova pe mii de game, o vasta claviatura joaca aici o stranie rapsodie, din care orice silaba e indreptata impotriva noastra. (…)”
Ca in fiecare an in preajma sarbatorii nationale a Nasterii Maicii Domnului, Sfanta Maria, la Maia, unde se află rămășițele pământești ale primului prim-ministru al României moderne, Barbu Catargiu, s-a desfășurat, timp de doua zile, ( 7 și 8 septembrie), la Așezământul de Artă și Cultură Maia-Catargiu, o noua ediție a sesiunilor de comunicări științifice initiate de energicul istoric prof univ dr Rotaru Jipa, Comandor în retragere, fost director al Muzeului Militar Central si al Muzeului Marinei de la Constanta si actual secretar al Consiliului parohial al Bisericii din Maia, unde se afla ingropat marele roman Barbu Catargiu(foto dreapta). Cea de a VIII-a editie a manifestarii a fost organizată anul acesta de Primăria Maia, secțiunea de istorie și arheologie a Academiei Oamenilor de Stiinta din Romania și Institutul de Istorie Naţională Maia Catargiu si a avut ca tema “1812-2012; 200 de ani de la răpirea Basarabiei de către Imperiul Țarist”. De asemenea s-au comemorat 205 ani de la naștere și 150 de ani de la asasinarea politicianului conservator Barbu Catargiu, autorul devizei ”Totul pentru Ţară, nimic pentru noi”. Cunoscutul comentator si analist militar Ion Petrescu noteaza ca tenacele istoric Jipa Rotaru adună, în fiecare an cel putin 40 de istorici, ziaristi, experti militari si de informatii sub mentoratul distinsului profesor Gheorghe Buzatu. Tot Ion Petrescu a facut si cronica manifestarii de anul trecut: “1941-2011 – 70 de ani de la intrarea României în războiul de reîntregire naţională“. Acum, de Sfanta Maria, au fost lansate la Maia-Catargiu volumele XI, XII si XIII din lucrarea publicata de Editura Tipo Moldova cu sprijinul CNSAS si al Civic Media, “Documente din Arhiva Corneliu Zelea Codreanu“, editata sub coordonarea profesorului univ dr Gheorghe Buzatu, membru AOSR si fondator al Centrului de Istorie si Civilizatie Europeana – Iasi. Primele 10 volume au intrat recent si in Biblioteca Manastirii Petru Voda, gratie profesorului Gheorge Buzatu care semneaza si prefata de mai jos, a volumului XI, privind “Procesul” urmat de asasinarea Capitanului Miscarii Legionare, de la a carui nastere se implinesc anul acesta 113 ani. Asociatia Noua Dreapta anunta o dezbatere pe tema personalitatii lui Corneliu Zelea Codreanu pentru joi, 13 septembrie 2012, la Clubul CFR Iasi.
DOCUMENTE
DIN ARHIVA
CORNELIU ZELEA CODREANU
– XI –
EDITATE
DE
VICTOR RONCEA
PENTRU
CIVIC MEDIA
ÎN COLABORARE CU
GH. BUZATU
*
IAŞI
TIPO MOLDOVA
2012
„Procesul”
În diverse volume anterioare am inclus probe – cele mai multe disparate – privind procesele antilegionare, inclusiv, ori mai cu seamă, „procesul” faimos al lui C. Z. Codreanu din 1938, pe care l-am încadrat, nu numaidecât noi, în seria marilor înscenări şi erori judiciare din România, aşa precum şi în cazul Mareşalului Ion Antonescu şi al colaboratorilor lui (1946), al PNŢ-ului (1947) ori al soţilor Ceauşescu (1989)[1].
Preocupaţi fiind să realizăm o ediţie anastatică integrală a Documentelor din arhiva C. Z. Codreanu, am renunţat dintru început la orice criterii de sistematizare tematică ori cronologică a materialelor. Am preferat ordinea pe care a stabilit-o organizatorul fondului[2], evitând riscul de a neglija vreun document ori operând cumva o „selecţie” care să nu fi fost a noastră, deci, subiectivă. Ceea ce nu înseamnă să fi rămas la … discreţia organizatorului fondului; dimpotrivă, am admis că acesta a avut motive să cuprindă un document în mai multe dosare, totuşi rânduite sistematic sau cronologic, după cum pe altele le-a neglijat. În context, aşa după cum s-a relevat în volumele anterioare (I-X), „procesul” lui C. Z. Codreanu din 1938 a revenit cel mai adesea în materialele editate (vezi, mai ales, vol. V). Este motivul pentru care socotim necesar să apelăm la consideraţiile expuse în tomul respectiv (pp. 3-4):
„ […] Dacă revenim asupra faptelor din 1938 este pentru a reţine unele personalităţi de excepţie care au compărut ca martori ai „Căpitanului” şi calitatea depoziţiilor acestora[3] – profesorii Traian Brăileanu, M. Manoilescu, Nichifor Crainic, Sextil Puşcariu, dr. I. Cantacuzino, generalii C. Petrovicescu şi M. Racoviţă, dar, mai cu seamă, Iuliu Maniu[4]şi general Ion Antonescu[5].
În ceea ce-l priveşte pe Iuliu Maniu, acesta, pentru a nu rămâne la discreţia stenografului de şedinţă, a depus la Tribunalul Militar al Corpului de Armată II un text final al depoziţiei sale. Liderul PNŢ-ului a apreciat fără reticenţă Garda de Fier drept o formaţie „totalitară, în contra democraţiei, [care] este pentru un fel de dictatură”[6], ceea ce nu era cazul propriului partid; totodată, Maniu a respins deschis „ideologia şi metoda” celui acuzat, pentru martor „hotărâtoare” fiind în adoptarea marilor decizii voinţa naţiunii, el neadmiţând ca „guvernele să fie impuse ţării în contra voinţei naţionale”[7].
Pentru generalul Ion Antonescu implicaţiile prezenţei sale în calitate de martor al apărării la „procesul” lui C. Z. Codreanu au fost de asemenea ample, având în vedere statutul său de militar[8] şi poziţia tranşantă exprimată în sprijinul celui judecat şi, drept consecinţă, zvonurile care au circulat în privinţa participării sale la un … „complot” al legionarilor. Aceste elemente se desprind din documentele secrete descoperite de noi în Arhivele C.N.S.A.S.-ului şi editate de noi[9]. Astfel, dispunând de un extras din dosarul Tribunalului Militar al Corpului de Armată II, Secţia I, aflăm (vol. I, nr. 759 privitor pe CORNELIU Z. CODREANU, pag. 341), următorul extras dintr-un proces-verbal:
„ […] În şedinţa publică de azi, 24 mai 1938, martorul Ion Antonescu, general, 56 ani, de profesiune ofiţer activ, domiciliat în Bucureşti, str. Paharnicului, nr. 23, propus de apărare în procesul ce face obiectul dosarului nr. 759/1938, după ce a depus jurământul conform art. 191 din Codul Justiţiei Militare, îndeplinindu-se în privinţa lui şi formalităţile prevăzute de art. 194 din C.J.M., declară:
Din conversaţiile avute cu Dl. Codreanu am constatat că nu era preocupat de venirea la putere ci de treburile Ţării şi mi-a afirmat că nu este încă pregătit pentru guvernare. Convorbirea a avut loc în timpul alegerilor şi, cum mie îmi era frică de un război civil, am discutat cu Dl. Codreanu această problemă şi îmi aduc aminte că acuzatul mi-a declarat că se retrage din propagandă, iar D-lui Goga i-a declarat că se retrage din alegeri. Dacă eu observam ceva suspect la acuzat în felul că ar avea intenţie de o răscoală, nu stăm de vorbă. În chestia armelor am spus acuzatului să le predea autorităţilor militare. Acuzatul a avut o foarte frumoasă atitudine în legătură cu sentimentele naţionale. Nu pot aprecia nici în bine, nici în rău Partidul Totul pentru Ţară, fiind încă militar. Din elementele ce le-am avut nu pot crede că acuzatul ar putea fi capabil de trădare”[10](Arhiva C.N.S.A.S., vol. 3, f. 96).
[…] „Procesul” din 1938 al lui C. Z. Codreanu, şi nu numai, oferă în continuare suficiente materiale noi de studiu şi atâtea motive de reflecţie cercetătorilor trecutului, îngăduindu-le concluzii indiscutabile privind cauzele, manifestările şi consecinţele ERORILOR ÎN ISTORIE!”
Cel de al XI-lea volum din serie cuprinde exclusiv documente referitoare la „procesul” din 1938: lista martorilor şi corespondenţilor români sau străini, iar, în mod special, stenogramele dezbaterilor, mai precis:
– şedinţa din 23 mai 1938 (f. 10 şi urm.);
– şedinţa din 24 mai 1938, cu depoziţiile unor dintre martori (I. Frollo, preotul Ion Moţa, profesorii Traian Brăileanu, M. Manoilescu, Nichifor Crainic, Sextil Puşcariu, generalii C. Petrovicescu, Ion Antonescu, M. Racoviţă ş.a.) (f. 161 şi urm.);
– şedinţa din 25 mai 1938 (f. 275 şi urm.), cu depoziţiilor altor martori (dr. I. Cantacuzino, Iuliu Maniu – f. 285 şi urm.);
– şedinţa din 26 mai 1938 (f. 310 şi urm.), cuprinzând Rechizitoriul maiorului magistrat Radu Ionescu, intervenţiile apărării şi sentinţa de condamnare a lui C. Z. Codreanu la 10 ani muncă silnică, o amendă de 5 000 lei şi cheltuieli de judecată de 2 000 lei[11].
În temeiul apariţiei prezentului volum din arhiva C. Z. Codreanu o documentare completă a cititorului impune necondiţionat şi cercetarea acestei surse, confruntarea ei critică cu materialele deja valorificate, în speţă „Procesul” lui C. Z. Codreanu, editat de noi în colaborare cu Kurt W Treptow, în temeiul textului apărut iniţial în paginile faimosului cotidian bucureştean „Universul” şi, parţial, în lucrarea clandestină publicată de legionari în august 1938: Adevărul în Procesul C. Z. Codreanu[12].
Gh. Buzatu
Iaşi, 21 august 2012
Notă
Din motive lesne de înţeles, credem că se impune a fi puse la dispoziţia cititorului următoarele date privind situaţia fondurilor de documente C. Z. Codreanu de la Arhiva C.N.S.A.S. din Bucureşti:
CotaDosarulVolumulTotal file
013207 111041 1* 770
,, ,, 2* 580
,, ,, 3* 501
,, ,, 4* 497
,, ,, 5* 311
11784 110237 l** 532
,, ,, 2*** 267
,, ,, 3*** 242
,, ,, 4**** 325
,, ,, 5***** 523
,, ,, 6****** 386
,, ,, 7 307
,, ,, 8 508
,, ,, 9 399
,, ,, 10 339
,, ,, 11 313
,, ,, 12 288
,, ,, 13 422
12784 110237 14 509
,, ,, 15 271
,, ,, 16 536
,, ,, 17 71
,, ,, 18 305
,, ,, 19 231
,, ,, 20 200
,, ,, 21 91
I – 234980 83490 vol. nr. (fără) 147
* Volumele I-V din serie, publicate.
** Vol. VI din serie, publicat.
*** Vols. VII-VIII, publicate.
**** Vol. IX, publicat.
***** Vol. X, publicat.
****** Vol. XI din serie.
Este necesar să reţinem că în fondul investigat predomină documentele relativ la Procesul lui C. Z. Codreanu (vols. 1-2/11784; îndeosebi vol. 6/11784; vols. 15-17/12784), dar şi celelalte procese, diverse dosare penale şi note informative, legăturile cu persoanele proeminente ale ML sau cu aderenţii, un dosar de presă, corespondenţa cu A. C. Cuza, acte privind perioada începuturilor (1923-1924) etc. Fotografiile reproduse cuprind în genere imagini cunoscute, după cum şi unele inedite. A se vedea şi www.ziaristionline.ro/2011/09/13/corneliu-zelea-codreanu-pentru-legionari-cu-un-avertisment-de-gheorghe-buzatu-exclusiv-ziaristi-online/.
Menţionăm că, în fiece caz, coperţile dosarelor anastatice indică precis cotele şi volumele de referinţă, precum şi organizatorul şi posesorul fondului – Direcţiunea Generală a Poliţiei (Siguranţa).
[3] Vezi Kurt W. Treptow, Gh. Buzatu, eds., „Procesul” lui C. Z. Codreanu (Mai, 1938), ediţia a II-a anastatică, Iaşi, Editura Tipo Moldova, 2010, p. 83 şi urm.
[8] În luna noiembrie 1938, I. Antonescu a deţinut comanda Corpului Armată III Chişinău şi care, la 1 decembrie 1938, i-a fost retrasă, pentru a rămâne „la dispoziţia” Ministerului Apărării Naţionale (cf. Mareşalii României, Bucureşti, Editura Academiei de Înalte Studii Militare, 1999, p. 169).
[9] Apud Gh. Buzatu, Hitler, Stalin, Antonescu, I, Ploieşti, Mileniul III, 2005, pp. 385-389 (doc. nos. 9-17) (PDF)Descarcă.
[10] Relativ la depoziţia generalului Ion Antonescu în cursul „procesului” lui Corneliu Zelea Codreanu, la şedinţa din 24 mai 1938, vezi şi textul editat – Kurt W. Treptow, Gh. Buzatu, eds., „Procesul” lui C. Z. Codreanu …, pp. 98-100. Opinia generalului exprimată în finalul depoziţiei sale: „Din elementele pe care le-am avut şi le am, pot spune că nu poate fi acuzat [C. Z. Codreanu] de trădare. Generalul Antonescu nu stă de vorbă cu trădătorii” (ibidem, p. 100). Mai jos, sursele materialelor din „Archives” – https://vouloir.hautetfort.com/archive/2010/05/19/codreanu.html, iar de pe Internet – https://ro.wikipedia.org/wiki/Corneliu_Zelea_Codreanu.
[11] Ulterior, prin Decizia din 30 noiembrie 1940 a Înaltei Curţi de Casaţie, C. Z. Codreanu a fost reabilitat iar sentinţa anulată (cf. vol. IV, f. 36 şi urm.; www.codreanu.ro/procesul.htm – 46k).
[12] Reeditată ulterior – Miami Beach, Colecţia „Omul Nou”, 1980, 250 p. Vezi, de asemenea, Duiliu Sfinţescu, ed., Din luptele tineretului român. 1919-1939, ediţia a III-a, Bucureşti, Editura Fundaţiei Buna Vestire, 1993, pp. 273-409; Radu-Dan Vlad, ed., Procesele lui C. Z. Codreanu, II, Bucureşti, Editura Majadahonda, 1999.
Va recomand siMustul Care Fierbe – Octavian Goga
” Încolo, trecut odată momentul critic, selecţiunea liniştită va începe şi poporul nostru va apuca să primească binefacerile societăţilor constituite. Această zi însă e departe încă. ” Mustul Care Fierbe-Octavian Goga
Profesorul Univ Dr Gheorghe Buzatu, un luptator academic pentru aflarea si prezentarea istoriei adevarate a Romaniei, ne ofera prin Editura TIPO – Moldova un cadou deosebit: reeditarea celor doua volume ale lucrarii lui Alexandru D. Xenopol, Războaiele dintre ruşi şi turci şi înrâurirea lor asupra ţărilor române, aparuta la Iaşi, in 1880, insotita de prefata neobositului istoric, fondator in 1994 al Centrului de Istorie si Civilizatie Europeana, aflat sub tutela Academiei Romane si in parteneriat stiintific, printre altele, cu renumitele Hoover Institute si Standford University. Sub egida Centrului Profesorului Gheorghe Buzatu, care organizeaza si captivante conferinte si dezbateri publice, au aparut pana acum nenumarate studii remarcabile despre istoria nationala reala a romanilor, iar biblioteca institutiei academice iesene dispune de o arhivă de specialitate totalizând 3 767 volume, provenind din achiziţii şi propriile publicaţii, din donaţii (Dr. Faust Brădescu, Prof. Univ. Dr. D. Ciurea, Prof. Univ. Dr. Alexandru Andronic, Prof. Univ. Dr. Vasile Neamţu) ori din schimburile interne şi externe de cărţi şi reviste, dupa cum se afirma pe site-ul acesteia, CICE – Iasi. In cadrul operei neobositului profesor, de recuperarea a valorilor romanesti autentice, se inscrie si tiparirea la Editura TIPO – Moldova a unei serii de titluri renumite, in Colectia Opera Omnia, coordonata chiar de catre Profesorul Gheorghe Buzatu. Portalul Ziaristi Online a publicat azi, in exclusivitate, prefata Profesorului Buzatu la cea mai recenta aparitie din Colectia Opera Omnia, Razboaiele dintre rusi si turci. Invatamintele pe care le putem trage din aceasta introducere in apriga chestiune ruseasca sunt tulburatoare. Nu in ultimul rand, din punctul meu de vedere, publicarea in premiera a unei veritabile anchete ziaristice geopolitice a unui jurnalist interbelic ramas necunoscut, pana acum, respectiv I. Joldea Rădulescu, demn de omagiat, aduce o lumina fascinanta asupra intelegerii problematicii faliei geostrategice dintre Romania si Rusia la Gurile Dunarii si Marea Neagra, un subiect fierbinte si azi, dezbatut de-a lungul vremii de toti marii publicisti nationalisti romani, de la Mihai Eminescu la Nae Ionescu, dupa cum aminteste si Profesorul Buzatu mai jos, in fragmentul preluat de Roncea.ro:
RĂZBOAIELE DINTRE RUŞI ŞI TURCI
DIN PERSPECTIVA UNEI
REALITĂŢI GEOPOLITICE INCONTESTABILE:
“ROMÂNII SUNT PREA APROAPE DE RUSIA
ŞI PREA DEPARTE DE DUMNEZEU”
de Prof. Univ. Dr. GH. BUZATU
“Mihai Eminescu, A. D. Xenopol, Nicolae Iorga, Nae Ionescu sau Pamfil Şeicaru, titani ai presei noastre politice, nu au neglijat – din unghiuri şi în perioade diferite – rolul şi locul factorului rusesc asupra orientării de ansamblu a României în relaţiile internaţionale. Fără nici o exagerare, dar aserţiunile lor în această privinţă au constituit şi au rămas contribuţii de referinţă ale unui nepreţuit tezaur[3], concretizat în învăţături şi maxime de valoare nepieritoare, la care revenim adeseori, mai puţin pentru a ne delecta, însa, mai cu seamă, pentru a afla sugestii, lumini şi raţiuni în cazuri cât se poate de concrete. Astfel că, o dată cu trecerea timpului, nici nu mai ştii cui – celor nominalizaţi deja sau generaţiei de aur a anilor ’20-’40 (Octavian Goga, Gh. I. Brătianu, I. Petrovici, S. Mehedinţi, C. Rădulescu-Motru, Radu R. Rosetti, P. P. Panaitescu, Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu, Sabin Manuilă, C. C. Giurescu, Emil Cioran, Petre Ţuţea s.a.) – să-i atribui paternitatea unei butade celebre, pe cât de „brutală” (?!), pe atât de reală, şi anume că, de 300 de ani încoace, practic din 1711, când Petru cel Mare a atins Prutul, blestemul poziţiei noastre geopolitice a rezultat din faptul că, în orice moment al evoluţiei lor, românii s-au aflat prea aproape de Rusia şi prea departe de Dumnezeu! Şi, într-adevăr, mai cu seamă de la 1812 înainte, oricând vecinătatea Rusiei a reprezentat pentru politica generală a Iaşilor şi Bucurestilor, mai apoi a României, o premisă, o condiţie şi o rezultantă, de prea puţine ori un beneficiu şi – vai! – cel mai adesea un dezavantaj, ca să nu spun o obsesie şi un pericol de prim rang, precum în mod cu totul deosebit în decursul existenţei României Mari (1918-1940), căreia i-a pus capăt prin faimoasele note ultimative din 26-27 iunie 1940, după cum şi între 1944 şi 1989, atunci când Kremlinul s-a pretins deopotrivă “prieten” şi tutore ideologic (practic stăpân absolut – până prin ´60) al Bucureştilor. Despre toate acestea ne vorbeşte, pilduitor, un document inedit[4], recent descoperit în arhivele “procesului” intentat în 1946 foştilor membri ai Cabinetului Ion Antonescu[5], mai precis o lungă scrisoare (54 pagini dactilografiate), trimisă la 27 octombrie 1943 pe adresa lui Pamfil Şeicaru de un confrate, practic de un ziarist necunoscut azi, pe nume I. Joldea Rădulescu.
Expeditorul, respectând regulile profesiei, avusese inspiraţia ca, întâlnindu-i în împrejurări diferite pe unii dintre liderii politici ai României Mari (N. Titulescu, N. Iorga, C. Stere, I. G. Duca, Mareşalul C. Prezan), să-i chestioneze, între altele, despre semnificaţia vecinătăţii Rusiei. A obţinut, se înţelege, fără dificultate, în replică, dezvăluiri şi precizări fundamentale, demne oricând de o antologie. Ca să exemplific, voi reţine că, în 1936, neîntrecutul N. Iorga s-a destăinuit jurnalistului I. Joldea Rădulescu: „Paradoxul este acesta: cât timp nu ne atacă, trebuie să opunem Rusiei – dacă putem, bineînţeles – armata altora, armata Europei întregi. Dacă aceasta nu se poate, dacă Europa va fi divizată ca în 1914-1918, noi trebuie să stăm deoparte. Altfel, suntem distruşi… Noi trebuie săne ferim ca de foc să irităm pe ruşi, întâi, fiindcă suntem prea aproape de ei, şi, al doilea, fiindcă ruşii sunt ca elefanţii: nu uită niciodată. Oricum, trebuie precizat, prin declaraţii oficiale şi prin presă, că n-avem nimic cu poporul rusesc, că ceea ce avem este cu regimul bolşevic, care ne ameninţă liniştea şi siguranţa internă”. Cu un alt prilej, după dezastrul graniţelor răsăritene în iunie 1940, Mareşalul C. Prezan, unul dintre coautorii victoriilor răsunătoare din 1917-1919, şi-a exprimat dezacordul faţă de propunerea ca România să fi intrat în război pentru a respinge notele ultimative ale lui Molotov privind Basarabia şi Bucovina de Nord, motivând că „ar fi fost o mare greşeală… Am fi fost zdrobiţi şi ameninţaţi să pierdem, poate, şi mai mult. Cred că ruşii atâta aşteptau: să fie provocaţi ca să ne ocupe”. Însă şansa i-a surâs, cu adevărat, lui I. Joldea Rădulescu în 1927, când, la Bucuresti, l-a primit premierul în funcţie al României, nimeni altul decât I. I. C. Brătianu. Era cu puţin timp înainte de sfârşitul neaşteptat al marelui bărbat de stat, unul dintre fondatorii şi călăuzitorii marcanţi ai României Mari, în cel dintâi deceniu al ei de existenţă. Dacă insist asupra gândurilor mărturisite de I. I. C. Brătianu ziaristului interesat de idei şi convingeri remarcabile, o fac întrucât sunt convins ca România, aflată şi astăzi pe o nouă turnantă a istoriei sale, este în situaţia când nu poate şi nici nu trebuie să-şi îngăduie experimente diplomatice ori să ignore pildele şi îndemnurile antemergătorilor noştri iluştri, fie ei fondatori de ţară, fie creatori şi propovăduitori ai curentului permanent al opiniei publice naţionale. Cu precizarea că, în funcţie de momentul, de conţinutul şi de adresa dezvăluirilor, acestea se constituie într-un veritabil extras de testament politico-diplomatic al ilustrului Ionel I. C. Brătianu (1864-1927), voi reţine pentru cititor câteva din pasajele cele mai semnificative pe tema enunţată din interviul acordat în 1927, de premierul României, ziaristului … de ocazie, care, totuşi, a fost I. Joldea Rădulescu. Menţionez, o dată în plus, că textul este inedit, iar întrebările din paranteze aparţin reporterului de la 1927: „I. I. C. Brătianu – Ştiu că şi alţii fac sforării ca ruşii să ne recunoască graniţa dinspre Răsărit; le-am făcut şi eu. Nu zic că e rău, dar nu e nici bine, fiindcă această recunoaştere obţinută, ne vom culca pe roze şi vom uita de eterna primejdie rusească…” La întrebarea ce era de făcut?, Brătianu a observat: “Nimic altceva decât să ne menţinem mereu pe linia politică a alianţei cu Anglia şi Franţa; orice deviere, cât de mică, de la această alianţă, ne va fi fatală; cum ne-ar simţi că ne îndepărtăm de protectorii noştri pentru a-i înlocui cu alţii, sau că ramânem singuri, ruşii ne vor ataca…” În asemenea situaţie, a intervenit Joldea Rădulescu, se impunea să le răspundem ruşilor?, drept care Ionel Brătianu a replicat ferm: “… Nu; dacă voi fi eu la guvern, nu vom răspunde; dacă vor fi alţii şi aceştia vor comite greşeala să răspundă, îţi spun de pe acum ce se întâmplă: vom fi zdrobiţi şi însăşi fiinţa statului va fi în primejdie de moarte. Ruşii ne vor copleşi cu numărul şi ne vor invada întregul teritoriu. Suprema înţelepciune recomandă să nu ne batem niciodată, în nici o împrejurare şi oricum s-ar prezenta coaliţia. Fiindcă odată terminat războiul, prietenii de arme se vor întoarce acasă, iar noi vom rămâne iarăşi singuri, faţă-n faţă cu haotica, năucitoarea ameninţare. Vecinătatea cu Rusia – iată principiul de la care trebuie să porneasca nu numai politica noastră spre Răsărit, dar toată politica noastră externă. Vecinătatea cu Rusia – nu sentimentele, nu afinităţile rasiale sau culturale, nu interesele economice comandă politica noastră externă. Merg cu acela, oricare ar fi el, care-mi dă mai multă certitudine că mă va apăra contra Rusiei, dar nu cu armele, căci sorţii unui război cu Rusia sunt foarte problematici, chiar când în joc este cea mai puternică armată din Europa, ci prin mijloace pacifiste. Sunt sigur de Rusia, atâta vreme cât sunt mai tare pe terenul diplomatic şi pe acela al alianţelor; din momentul în care s-a dezlănţuit războiul, partida poate fi socotită ca pierdută…” Jurnalistul nu s-a dat bătut, oferind exemplul războiului Crimeii, temă care nu-i era necunoscută premierului de la Bucureşti. “… Crimeea – a dezvoltat Brătianu – a fost un succes pentru aliaţi, fiindcă ruşii erau conduşi atunci de un ţar care nu-nvăţase nimic din strategia lui Alexandru I. Dacă ruşii se retrag în interiorul ţării, sunt imbatabili. Armata rusă nu poate fi înfrântă decât de acela care va şti sau va reuşi s-o atragă în afară de frontierele Rusiei!”[6].
Între cei chestionaţi de I. Joldea Rădulescu, nu putea să lipsească Constantin Stere însuşi, în 1930-1931. Potrivit „Marelui Basarabean”, care a avut un rol proeminent în politica României în 1914-1918, el fusese convins că, la sfârşitul primului război mondial, Rusia ar fi fost zdrobită, fiind eliminată de pe scena europeană pe cel puţin … o sută de ani! Nu fusese aşa, întrucât, de fapt, Rusia ieşise regenerată din conflagraţie, probabil pentru că imperialismul ţarilor a fost preluat şi amplificat de Kremlinul Roşu[7].
Cariera Internaţională a unei erori voite. Adevarul: cum l-a asasinat Mihail Moruzov pe Octavian Goga
Recent, un vechi şi bun prieten mi-a dat un telefon să îmi semnaleze faptul că fiului său i-a revenit, la şcoală, sarcina de a pregăti o succintă prezentare a “poetului pătimirii noastre” – Octavian Goga. Cum de mai mulţi ani, nici Academia Română, nici alte instituţii, cu atât mai puţin Ministerul Culturii, nu au făcut nimic pentru reeditarea operei poetului de la Ciucea, prietenul meu a recomandat fiului său să caute informaţii pe internet. Evident că principala sursă a fost Wikipedia, unde, în legătură cu moartea poetului român, uite ce se vehiculează: “La 5 mai 1938, în parcul Castelului de la Ciucea poetul a suferit un infarct cerebral şi a intrat în comă. În ziua de 7 mai 1938, la ora 14,15, s-a stins din viaţă la vârsta de 57 de ani. La Ciucea, prin faţa catafalcului, duminică, 8 mai, şi luni, 9 mai, a continuat pelerinajul miilor de oameni care l-au iubit şi i-au preţuit opera. Marţi, 10 mai, trenul mortuar cu rămăşiţele pământeşti ale ilustrului dispărut a pornit spre Bucureşti. Sicriul a fost aşezat, miercuri, 11 mai, în rotonda Ateneului, unde a stat până sămbătă 14 mai, când s-au desfăşurat funeraliile naţionale. Conform testamentului, nu s-au rostit cuvântări. Ulterior trupul poetului a fost înmormântat la conacul lui Goga de la Ciucea, conform dorinţei acestuia. “
Autorul informaţiei stupide şi inexacte (în ce priveşte exclusive moartea propriu zisă şi cauzele acesteia), dacă ţinem cont de notele de la subsolul acestui articol, pare a fi nimeni altul decât cunoscutul istoric literar (comunist) Ion Dodu Bălan.
Discurs rostit Ia întrunirea Ligii Culturale din 15 februarie 1915 la „Dacia”
– După note stenografice –
Domnilor,
Poate că n-as îndrăzni să păşesc acum în faţa d-voastră când mă văd înconjurat de atâtea capete ilustre cari cu înţelepciune şi cu trezvie vă vor spune povaţa lor, n-aş îndrăzni să iau şi eu cuvântul, dacă în puţinele vorbe pe cari vreau, să vi le rostesc m-aş lăsa călăuzit numai de propria mea judecată. Nu, d-lor, vă rog să nu vedeţi în tot rostul meu decât un slab ecou al unei ţări care nu poate să vorbească. (Aplauze)
Ardealul nostru este mut astăzi; Ardealul, care până deunăzi era o închisoare, azi e prefăcut într-un ţintirim. Despre acest Ardeal, întretăiat acum de plângeri şi vaiete; despre acest Ardeal, :care nici nu mai e la el acasă, care e fărâmiţat pe toate câmpiile Europei, prin tranşeele din Galiţia, din Flandra, ori prin stepele Siberiei, despre acest Ardeal, care moare astăzi, cea mai nedreaptă moarte, nu pentru el, ci pentru alţii, ţară care, dacă mai trăieşte, viaţa ei este în mâinile d-voastră, ţară cu atât de puţin noroc şi aşa de multe speranţe, despre Ardeal vă rog să mă lăsaţi să vă spun două cuvinte. (Entuziaste aplauze, strigări de: Bravo!)
Războiul Europei, d-lor, ţine de o jumătate de an, războiul Ardealului însă ţine necurmat de veacuri.
D-lor, poporul nostru din Ardeal duce un război necontenit şi socoteala noastră cu ungurii este mai veche şi mai încărcată decât a oricărora dintre beligeranţii cari stau astăzi în bătaia tunurilor şi caută să se răpuie unul pe altul. Nu există în istoria universală un giulgiu atât de trist şi de întunecat ca cel care acoperă şi înfăşoară speranţele noastre, cari mor în Transilvania şi renasc de o mie de ani. (Aplauze puternice.)
D-lor, popoarele cari stau acum faţă în faţă şi duc unele împotriva celorlalte o luptă de exterminare, aceste popoare au avut în trecutul lor mai apropiat ori mai depărtat, au avut în legăturile lor perioade de linişte, de pace de colaborare, de frăţie chiar; sunt însă două neamuri înfipte aici în mijlocul Europei, neamuri vecine, cari niciodată în istoria lor n-au avut o clipă când să-şi fi putut întinde mâna, cari niciodată în trecutul lor n-au simţit un ceas măcar că se pot privi faţă în faţă unul pe altul, altfel decât în armura, unei uri milenare; sunt românii şi sunt ungurii de sub sceptrul împărăţiei de Habsburg. (Aplauze)
Concepţiunea vieţii de stat maghiar, de la începutul ei şi până astăzi, are la bază ideea desfinţărei noastre. Concepţiunea de stat maghiar, purtată de-a lungul veacurilor, a primit toate doctrinele influenţate de spiritul vremii; în ţinta ei însă a rămas perpetuu neschimbată şi această ţintă este înfăptuirea unui stat naţional maghiar, pe ruinele neamurilor neungureşti din ţară. (Aplauze prelungite)
“Eminescu este şi va rãmâne cea mai strălucită încarnatie a gcniului românesc. Vremea de astăzi cu toate izbănzile ei îi apartine. A biruit crezul lui. Tot viforul de dârâmare şi tot avântul de recladire tâşneşte din fulgerele lui. Prin scrisul lui Eminescu a cerut cuvânt ideea integralitătii nationale cu toate atributele ei logice. Din zilele de adolescent cu o precocitate uimitoare, fiul căminarului dela Botoşani s’a îndrumat spre acest ideal, căruia mai tărziu i-a dat o superioară justificare teoretică. Din primele zile, elevul lui Aron Pumnul pornit în pribegie, a simtit chemările întregului sol românesc, prins atunci sub atătea stăpăniri vitregi.
A plecat să-1 cunoască şi pretutindeni a pus urechea să-1 audă. Limba lui literară, într’o vreme când grămătici de tot soiul o drămuiau cu erezii savante, se adapă din moştenirea “veche şi înteleaptă” a tuturora. Un proverb din muntii Moldovei, o glumă de pe Târnava, o frază euritmicã din Gorj, toate îşi dau întâlnire in atelierul lui Eminescu, ca să închege patrimoniul unitătii. El a fixat mai întăi, şi de un caracter definitiv, tablele legii in graiul nostru. Nu e însă numai codificatorul limbii literare. Eminescu e mai mult; e părintele ideologiei nationale moderne in evolutia noastră.
E cel dintâi roman al cărui creştet primeşte binecuvântarea din cer, dar ale cărui picioare sunt înfipte până in glesne in pământul strămoşesc.
Mai mult ca oricare altul, el a crezut in neam; l-a simtit in adâncime, l-a înteles in misiunea lui istorică. Veacurile l-au strigat de departe, dincolo de “scripturile bătrâne”, i s’a mărturisit misterul tracoromanic al începutului, i-a strălucit epoeea dela o mie patrusute, şi l-au durut toate chinurile facerii de astăzi. Cititi “Doina” lui, căntecul năzuintelor noastre eterne: e cea mai categorică evanghelie politică a românismului. Pentrucă politica natională întemeiată pe puritatea de sânge şi pe încercuirea în traditiunile noastre seculare ca şi pe excluderea străinului exploatator, n’a avut un mai lummos doctrinar decât pe poetul “Luceafărului”.
Oricât ar fi dispuse mintile simpliste să creadă ca jocul realitâtilor scapă artistului şi că înregistrarea cu preciziune a necesitătilor nationale e numai apanajul politicienilor profesionişti, adevărul e altul.
Eminescu, poetul, e cel mai echilibrat creer politic al României in creştere.
Cititi articolele lui şi veti vedea că stati in fata unor axiome de valoare permanentă. Ele pot fi invocate la tot pasul ca un îndreptar de pedagogie natională.
Am dorit ca aici la graniţă să avem un altar naţional sfânt şi curat, unde sufletul românesc să îngenunche, aici la Tisa, în faţa celor două hotare să avem o cetate de primenire şi mândrie naţională care să vestească şi să arate gradul de cultură şi civilizaţie al neamului nostru.
O graniţă se apără cu un corp de armată sau cu statuia unui poet alături de inimile tuturora. Aţi ales pe cel mai tare, aţi ales poetul.”
Octavian Goga, Ministrul Culturii Romaniei Mari, la dezvelirea primului monument Eminescu de peste munti, la Sannicolau Mare, 1925
October 13th, 2017 
VR 
Posted in 
Tags: 
