Posts Tagged ‘SUA’

Un american la Craiova cu Oaia albă din turma neagră a Moscovei. Cum explică Larry Watts supraviețuirea miraculoasă a României în Istorie în condițiile în care alte țări ar fi dispărut de pe hartă: “Funcționalitatea disfuncționalității”

Lansarea cartii istoricului Larry Watts la Biblioteca “Alexandru si Aristia Aman” din Craiova, Sala “Dinu C. Giurescu”. Foto: Tibi Bologh

Prezența istoricului american Larry Watts, vineri, 8 iunie, la Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” din Craiova, prilejuită de lansarea recentei sale cărțiOaia alba in turma neagra” (Editura RAO, 2018), s-a constituit, așa cum era de așteptat, într-un eveniment de referință în viața spirituală a Cetății Băniei. Cunoscut de acum în istoriografia românească, prin excelentele sale lucrări precedente,  Ferește-mă, Doamne, de prieteni (2011) și Cei dintâi vor fi cei din urmă (2015), prezența autorului a fost salutată de directorul Bibliotecii, Lucian Dindirică și de președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa. Referiri la cartea menționată au avut ziaristul Victor Roncea, istoricul Gheorghe Onișoru și ziaristul Mircea Canțăr. Autorul a făcut o prezentare de ansamblu a întregului volum, referirile sale vizând, precumpănitor, luminile din diplomația românească în perioada Războiului Rece, momentele ei de maximă inspirație și eficiență, și a răspuns, apoi, la întrebări din partea celor prezenți în sală. Evident, la sfârșitul întregii manifestări a acordat autografe pe ultimul său volum. (Cuvântul Libertății, 8 iunie 2018)

Ce-am zis eu:

Pe cine deranjează Larry Watts și adevărul despre Istoria României? Moscova!

La Craiova despre Larry Watts cu portretul profesorului Dinu Giurescu. Foto: Tibi Bologh

Încep prin a mulțumi gazdelor noastre pentru invitație și pentru desfășurarea acestei lansări în cadrul conferinței The World at the Edge. The Struggle for Re-Ordering Security organizată perfect de managerul cultural Lucian Dindirică. Sunt extrem de onorat să vorbesc aici, în sala “Dinu C. Giurescu” a casei lui Alexandru și Aristiei Aman, devenită Biblioteca Județeană din Craiova, atât pentru că mă leagă multe amintiri de regretatul profesor cât și pentru că mi-am petrecut o noapte a revoluției apărând de la vandalizare un alt edificiu de cultură și artă al Familiei Aman, cel din București, al fratele lui Alexandru, artistul Theodor Aman. Totodată, nu am cum să nu iubesc Craiova, fiind pe jumătate oltean.

Mă aflu aici într-o dublă calitate: ca jurnalist care l-a cunoscut pe invitatul Dvs special, dr. Larry Watts, în urmă cu mai bine de 27 de ani, și ca emisar al fotografei Cristina Nichituș Roncea. Și pentru că ne aflăm în sala care poartă numele ilustrului istoric, care și-a donat biblioteca craiovenilor și care a fost și un prieten al lui Larry Watts încă din anii ’70 – ’80, am adus în dar Bibliotecii acest portret al profesorului, realizat în ultimul său an de viață, și care a făcut parte dintr-o expoziție fotografică cu personalități ale României, derulată la Muzeul Municipiului București.

Despre Larry Watts: așa cum spunea colegul meu mai mare, Corneliu Vlad, Larry are darul de a scrie cărți-samizdat. În ciuda bruiajului, ele circulă cu rapiditate, sunt copiate  și răspândite pe internet pentru simplul motiv că, în sfârșit, românii se bucură să afle ceea ce orice om își dorește să găsească: Adevărul. În 1849 Marx și Engels se gândeau că poporul român ar trebui “extirpat”, pentru că stă în calea planurilor Rusiei ca o mică buturugă. După decenii și chiar secole de propagandă neagră dusă împotriva poporului nostru, cărțile lui Larry Watts apar ca niște oaze ale adevărului într-un deșert de minciună. Minciuna continuă a unora care se ocupă cu “demitizarea” istoriei noastre naționale, respectiv falsificarea ei, chiar și în anul Centenarului Marii Uniri. Nu întâmplător cei care îl contestă cu efuziuni de ură pe istoricul american sunt aceiași cu cei care îl atacă infam pe Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române. De ce? Răspunsul e simplu: deranjează. Unde? La Moscova!

Datorită profesorului Watts a devenit cunoscută atât de către români cât și de către specialiști de la nivel internațional poziția reală a României în timpul Războiului Rece, care a fost una de confruntare a planurilor hegemonice ale URSS, inclusiv întru apărarea spațiului și drepturilor istorice românești. Confruntarea politică și diplomatică s-a mutat imediat și în zona informativă, Moscova lucrând prin “măsuri active” România, transformată oficial într-o țintă, 24 de ore din 24. Numele de cod al operațiunii KGB: “Ținta 24”, după cum relevă documentele prezentate cu acribie de Larry Watts în recenta sa lucrare, “Oaia albă în turma neagră. Politica de securitate a României în perioada Războiului Rece” (Editura RAO, 2018).

E drept, nici noi nu ne-am lăsat mai prejos, acționând contrainformativ prin înființarea Grupei XX (cu referire, iată, la britanicul “XX System” – “double-cross”…), embrionul viitoarei UM 0110 “anti-KGB”, unitate de elită unică în tot spațiul sovietic. Problema noastră e că aceste măsuri active continuă și azi, în timp ce și 110 și departamentul ei succesor de la sfârșitul alfabetului au fost desființate. Bine că nu s-a deființat, încă, și statul român. Și asta numai printr-o minune, pe care Larry Watts încearcă să o explice științific prin teoria… “funcționalității disfuncționalităților”.

Asemenea unui alergător de cursă lungă, istoricul de cursă lungă Larry Watts merge, tenace, mai departe. Dar nu în singurătate. El are alături un întreg popor care așteaptă, cuminte, poate prea cuminte, adevărul despre el. Mulțumim, Larry Watts!

Mai multe despre lansare la EvZ, Ziaristi Online și Cuvântul Libertății

VIDEO cu teoria lui Larry Watts:

Sursa: Roncea.Ro

 

Noopolitica Războiului Nevazut şi Securitatea României. Interviu Victor Roncea cu Profesorul Ilie Bădescu despre cum vor bolşevicii să tragă lumea după ei în iad. Un secol de crime

Profesorul Ilie Badescu vazut de Fotograful Dinu Lazar

INTERVIU-eveniment cu geopoliticianul Ilie Bădescu: Revoluţia bolşevică a încercat eliminarea omului iudeo-creştin, fizic şi din memoria universală a omenirii

Profesorul Ilie Bădescu a avut amabilitatea să ne acorde un interviu despre oroarea revoluţiei bolşevice şi efectele ei asupra sufletelor neamurilor la 100 de ani de la comemorarea declanşării celui mai mare genocid etnic, cultural şi religios din Istoria omenirii, analizând şi implicaţiile asupra securităţii României, inclusiv la momentul 1989 şi după. Profesorul Bădescu are peste 40 de ani de carieră academică, ca profesor şi cercetător, Director al Institutului de Sociologie al Academiei Române. Format la şcoala de gândire a unei prestigioase tradiţii sociologice româneşti, urmând, ca student, cursurile unuia dintre reprezentanţii iluştri ai acestei şcoli, profesorul H.H Stahl, a cărui metodă de gândire şi de studiu a urmat-o în câteva dintre cărţile sale, profesorul Ilie Bădescu a fructificat totodată şi ocaziile unor burse de studiu şi de specializare la prestigioase universităţi americane (bursier  IREX la Columbia University (New York) şi la University of Illinois, Urbana, unde a desfăşurat cercetări la Arhivele Ph. Mosely). Ca bursier Fulbright la “Fernand Braudel Center” – SUNY Binghamton, New York State, a fost interesat de programele de cercetare ale Centrului şi de metoda de analiză a sistemului mondial modern iniţiată de profesorul  Imm. Walerstein, directorul acestui Centru, a cărui lucrare a tradus-o, apoi, în limba română (în colaborare cu D. Abraham şi M. Ghibernea). Lucrarea a şi aparut la Editura Minerva in patru volume. A participat în cadrul grupului de profesori români de la Universitatea din Bucureşti la programele comune cu specialişti de la Case Western Reserve University, Cleveland-Ohio, SUA, la Proiectul privind învăţământul la distanţă derulat în colaborare cu Universitatea Umea din Suedia şi cu Anglia Polytechnic University din Cambridge – Marea Britanie. A făcut parte din grupul de specialişti care au iniţiat proiectul privind Administrarea comunitară a justiţiei derulat cu Universitatea Tiffin, SUA etc.  A devenit membru al Centrului Fernand Braudel, Binghamton, SUA, în perioada în care Centrul era condus de prestigiosul savant american, Imm. Walerstein. A făcut parte, în perioada ianuarie-februarie 2001, din grupul de studii si de vizite privind sistemul administrării comunitare a justiţiei în Statul Ohio, SUA. A fost ales de trei ori preşedinte al Asociatiei Române de Sociologie, începând din 1995, a fost şeful Catedrei de Sociologie de la Universitatea din Bucureşti până în 2008 şi este Director al Institului de Sociologie al Academiei Române. Ca Director al Institutului (privat) de Studii Sociocomportamentale şi Geopolitice Bucureşti (până în 2002) a fondat Revista de Sociologie, Geopolitică şi Geoistorie – EUXIN. Este fondator şi co-fondator, printre altele, al Centrului de Geopolitică şi Antropologie Vizuală al Universităţii Bucureşti, revistei Geopolitica, revistei Sociologia-Azi.Ro, Universităţii Emaus, Universităţii Ţărăneşti “Dimitrie Gusti”, ş.a. Ilie Bădescu a promovat în România o direcţie nouă în sociologie pe care, în SUA, americanii T. Campolo şi David Fraser au denumit-o „sociology through the eyes of faith”; în prezent concretizat prin dezvoltarea conceptului de Noologie. A consolidat şcoala naţională de sociologie şi este autorul a zeci de lucrări de specialitate, tratate şi enciclopedii.

Victor Roncea: Ce semnificație poate avea memoria răului care a purtat numele revoluției bolșevice din Octombrie 1917? Ce funcție are actul memorării răului în dinamica elitelor și a societăților în ansamblu? Mai pe scurt: de ce trebuie să memorăm acum, la 100 de ani de atunci, monstruozitatea numită Revoluție din Octombrie? Dvs. analizaţi pentru lucrarea “Noopolitica războiului nevăzut. Cetatea rătăcită împotriva patriei spirituale” ceea ce aţi denumit “Noopolitica revoluţiei din octombrie”.

Ilie Bădescu: A memora opera răului este o sarcină foarte delicată. Cum să fie cu putință memoria răului? Memoria a ceva este, de regulă, parte a unui cult și a unui calendar, altfel memoria este dificilă dacă este cumva posibilă. Ca să evoci ceva ai nevoie de categorializarea lucrului evocat, adică de prinderea lui în categorii clare care pot scoate materia evocată din obscuritatea cețoasă a unui trecut, din genunea timpului altfel impenetrabil, întunecat.  Mircea Eliade ne avertizează platonian că o categorie este o formațiune esențializată și potențată a lucrului memorat. De ce s-ar esențializa și potența răul în memoria lumii? De ce, altminteri spus, s-ar fi fixat răul bolșevic în memoria omenirii ca să ajungă până la pragul minții noastre, acum la 100 de ani de la producerea lui? Răspunsul este unul singur: dacă memoria sau amintirea răului este posibilă, înseamnă că acea nefericită „criză” a fost parte dintr-o teodicee. În același timp, o atare memorare presupune situarea într-un calendar. Când spui „revoluția bolșevică”, spui revoluția din octombrie 1917, adică preiei o datare, și secta aceasta comunistă s-a străduit să fixeze acel moment ca pe unul cu care începe un calendar nou, fiindcă bolșevicii veniseră cu promisiunea începutului unei lumi noi, a unui om nou. Deci cu o calendorologie, care elimina orice referire la Iisus Domnul ori la Dumnezeulul lui Abraham. Nimic din calendarologia iudeo-creștină nu mai era admis în „noul calendar”. Revoluția din octombrie a fost, așadar, totodată războiul împotriva calendarului creștin, întemeiat pe toată Scriptura, deci pe substratul spiritualității iudeo-creștine. Ținta acelei revoluții era omul iudeo-creștin, suprimarea lui, fizic, eliminarea lui din memoria universală, a omenirii. Ca atare, memorarea unui asemenea rău, a răului în genere, nu poate fi un act strict „științific” (istoriografic, de pildă), ci obligatoriu unul deopotrivă teologic sau metafizic. Sensurile profunde ale răului numit „Revoluția din Octombrie 1917” nu ni se descoperă decât în și printr-o teodicee a răului care a traversat destinul Rusiei și, prin aceasta, a întregului Răsărit, punând stăpânire pe tot Răsăritul o vreme, preluând, la startul acestui curent tenebros, energii rusești spre a le devia de la linia lor destinală spre scopuri străine de sufletul rusesc, scopuri malefice în esența lor. O asemenea rătăcire, o așa de incredibilă confiscare și deformare de energii la scara unui popor mare, precum poporul rus, în care un savant precum Spengler văzuse vehicolul unui proiect civilizațional salvator, a asemenea rătăcire și deformare, acest popor trebuie să le cunoască și să le recunoască pentru ca să-i devină accesibilă „lămur-irea”, „decantarea” sufletească, altfel sufletul rămâne năclăit. Oricât amestec străin ar fi fost în „afacerea revoluției”, posibilitatea ei și realitatea ei continuă să fie învăluită într-un anume mister.

Putem, desigur, admite, tranzitoriu, ipoteza amestecului Rockfeller-ilor în această „afacere” a revoluției din octombrie 1917, amestec motivat de imperativul contracarării  acordului care survenise între frații Nobel și Țar pentru exploatarea zăcămintelor de petrol. J Parvulesco, menționează o posibilă înțelegere a revoluționarilor cu trimișii lui Rockfeller: „Trimişii speciali ai lui Rockefeller la Moscova au frecventat ceea ce s-ar putea numi „mediul” moscovit. Aici, ei au intrat în contact cu bolşevicii; aceştia din urmă le-au fredonat o melodie care i-a încântat: „dacă noi vom reuşi în revoluţia noastră proletară, vom denunţa toate acordurile comerciale încheiate de Ţar. Pentru Rockefelleri, lucrul acesta se traducea cam aşa: „dacă revoluţia bolşevică reuşeşte, tratatul de la Baku va fi renegociat”. Atunci Rockefellerii s-au pus să finanţeze fără condiţii subversiunea comunistă.” (Herve le Bideau – https://hervelebideau.canalblog.com/archives/2014/03/11/29411306.html). Un asemenea ajutor, însă, n-ar fi avut puterea de a devia pentru aproape 100 de ani linia destinală a unui popor așa de mare și de energic, precum era „superetnosul rusesc” (Gumiliov), fiindcă despre o asemenea deviere vorbim când ne referim la acea „revoluție”. Un astfel de acord nu explică deflagrația de anarhie a sovietelor de soldați și țărani, fără de care „mizaventura” bolșevică ar fi rămas o simplă utopie. Nici chiar participarea celeilalte ramuri teribile a finanței mondiale n-ar oferi o șansă explicativă mai înaltă: Rockfeller-ii, aflăm din aceiași sursă, „au fost imitaţi de familia Rotschild (ramura englezească, la vremea aceea proprietara băncii Lloyd), căreia nu-i convenea construcţia Trans-Siberianului, care urma să antreneze o diminuare a traficului flotei ruseşti între Sevastopol (deja!) şi Vladivostok. Revoluţia proletară a reuşit deci cu ajutorul celor două cele mai mari bănci mondiale ale capitalismului internaţional” (Herve le Bideau – idem). Acesta a fost desigur un factor cu o anume relevanță în țesătura strict istoristă a acelui teribil eveniment cvasitainic care a fost Revoluția din Octombrie. Însă un atare factor ar fi recăzut la proporția lui de mic vertij într-o mare de ape. Rusia pravoslavnică în masivitatea ei n-ar fi putut fi clintită de un asemenea acord. Răul răsăritean și lucrarea lui scapă, iată, unui asemenea nivel de analiză.

VR: Dacă istoriografia, economia, sociologia nu pot oferi un răspuns cuprinzător asupra posibilității și realității acelui fenomen de o asemenea amploare care s-a fixat în scrierile despre el prin sintagma „revoluția din octombrie”, atunci ce cale ar trebui să urmăm?

IB: Metodologic vorbind, ar trebui ca, mai întâi, să încercuim chestiunea printr-un set de ipoteze cât de cât convergente. Aș remarca, mai întâi, orizontul ipotetic al unei anumite teodicei. Revoluția bolșevică s-ar lăsa tâlcuită, precum am menționat deja, printr-o teodicee a răului, și, în acest caz, ar trebui să începem prin a-i cerceta stricăciunea („opera”) răului care s-a petrecut la acel ceas al istoriei, dintr-un anum cerc al geografiei. Pentru a urma o asemenea linie de căutare, se cuvine să avem o privire asupra stării spirituale a societății la o scară mult mai cuprinzătoare, spațial și temporal, decât aceea a incidenței circumstanțiale a acelei deflagrații anarho-nihiliste de proporții zguduitoare. Berdiaev, de pildă, leagă revoluția din octombrie, parțial, de ceea ce el denumește „mesianismul rusesc” (deși, explicația filosofului rus mi se pare prea localistă și deci limitată), adică de un fel de filetism subtil pe care însuși Dostoievski îl sesiza când ni-l arată pe Alioșa Karamazov la căpătâiul părintelui Zosima. Este vorba despre scena în care Alioşa stă de veghe lângă sicriul stareţului Zosima: „Alioşa, copleşit de păreri de rău, în preajma sfântului stareţ (…) se simte transportat într-o viziune (…). I se pare dintr-o dată că odaia se lărgeşte (…). Ce e? Ce s-a întâmplat? A, da (…), asta e nunta (…). Nunta de la Cana (…). Iată oaspeţii! Ce veselie! Şi odaia parcă iarăşi se lărgeşte (Ce minunată expresie a orizontului spaţial rusesc — această viziune despre lărgirea repetată a odăii! Nu se va lărgi odaia într-atâta ca să cuprindă tot pământul?). Iar printre oaspeţi dintr-o dată Alioşa vede pe Zosima (…). Zosima se găseşte printre oaspeţii nunţii de la Cana, şi acum iată-1 că se apropie fără ezitare de Alioşaf şi-i spune: — (…) « Să ne bucurăm, să bem vin nou, vinul marii bucurii… ». Şi Alioşa, destrămat în lacrimi de bucurie, iese din cameră în noapte. Deasupra el vede cerul înstelat şi Calea Lactee, şi în clipa aceasta, fără să ştie de ce, cade, ca secerat şi sărută pământul, plângând. In acest moment de extaz pământul devine pentru Alioşa un echivalent al cerului (…). Pămîntul însuşi devine cer” (cf. Lucian Blaga, Trilogia culturii. în Opere, vol. 9 Bucureşti, Editura Minerva, 1985, p. 208).  Oare, atunci când omul, în general, nu pur și simplu Alioșa, caută un corelativ sensibil pentru o realitate transcendentă nu se livrează unui risc ontologic de a deveni robul acelui corelativ și deci al unei idolatrii înfricoșătoare? Să stăruim asupra paginii dostoievskiene. Alioșa, destrămat de lacrimi, se tulbură cu toată făptura lui, alunecând înfricoșător într-o alternativă aproape filetistă. În clipa aceea, cu adevărat înfricoșătoare, el caută îmbrățișarea pământului nu a cerului și, cu sufletul cuprins de extaz caută echilibru în  intimitatea de tipar matern a pământului. În teribilul extaz al clipei, Alioșa se aruncă la pământ și amestecă lutul acestuia cu lacrimile sale ca și cum ar săruta niște sfinte moaște. Să presupunem că Alioșa n-ar mai căuta cerul ci s-ar livra ireversibil pământului, ar înălța nomosul pământului la rang suprem, ca și cum cerul nici n-ar mai fi. Ar fi aceasta dovada unei neașteptate idolatrii, idolatria materiei, a triumfului imanenței asupra transcendenței, a unei substituiri din care se nasc idolatriile, substituirea unui element superior printr-unul inferior în ordine ontologică etc. Oare n-ar fi aceasta o preanunțare a ereziei anarho-nihiliste a sectei bolșevice? Să fie, oare, în extazul teluric a lui Alioșa, atestat de momentul răsturnării ochiului extatic de la cer spre pământ, un hibris vecin cu deviația sufletească a sectanților bolșevici? Când în unul și același om se produce ruptura dintre viziunea nunții cosmice, a unui Univers nupțial, unde tot și toate participă la copleșitoarea bucurie a nunții de la Cana, pe de o parte, și atractul teluric, pe de altă parte, care-l face pe omul inversat prizonier al pământului, atunci este pregătită „nașterea” sectelor puterii întunecate, ca și aceea a bolșevicilor. Să fi fost vizitat Alioșa Karamazov de un asemenea duh în clipa rarisimă a extazului mistic? El, evlaviosul călugăr, să fi fost vizitat de un duh deșert când sărută pământul ca pe o icoană, închipuind, în nomosul acelui pământ anume, un fel de putere transfiguratoare, aproape sfințitoare, al unei sfințiri, care, în mod normal, ar fi rezultatul deciziei exclusive și cu totul tainice a lui Dumnezeu. El, Alioșa, ars de dorul sfințeniei și al sfințirii, el pare că nu mai cunoaște răbdarea, el simte totalitar și vrea totul neîntârziat, atunci și acolo, în intimitatea pământului în puterea clipei fulgerătoare. Ce fel de duh este acesta, care ne dezvăluie semne de înrudire cu duhul care va soma și el istoria socială prin cincinale fundamentate pe o consecvență cu adevărat neomenească, cu gândul că este la mâna omului și în forța pământului, a acelei geografii anume, fără de nici un referențial ceresc, să ardă masiva și nenorocita întârziere a Răsăritului?! Amăgit de un asemenea duh, Stalin se va fi crezut stăpânul timpului și al geografiei, arătându-se dispus, pe urmele „învățătorului” său, Ilici Lenin, să oprime, ba chiar să lichideze clase sociale întregi, prin mașinăria diabolică a unui legism al terorii acționat de tribunalele criminale ale lui Djerzinski, Ejovia et eiusdem farinae? De ce o asemenea grabă terorizantă, ca și cum cineva a pus un tren în mișcare și trebuie să-l prinzi, să te urci în el? Oare nu este acesta trenul marii ispite, al slavei deșarte, al închipuirii că cineva (de unde?!) te-ar fi strigat la o misiune extrordinară și tu vei fi cel ce-o va împlini neapărat și neîntârziat, chiar în clipa cea repede? Să fie, în iureșul acela al revoluției bolșevice, ceva din iureșul tataro-mongol, de la un anume ceas al istoriei, însoțindu-i ca un fel de umbră pe primii constructori de stat ai Rusiei, ori pur și simplu hybris-ul unui misionarism care-i vizitează pe marii pământului întrucât se cred stăpâni ai pământului cu pământeni cu tot? În fond, ce-a fost doctrina troțkistă a exportului de revoluție la scară planetară dacă nu expresia unui asemenea misionarism, a unui soteriologism istoricist, a unui mesianism imanentist, deci întors pe dos? Oare nu s-ar fi cuvenit ca omul acela din pragul revoluției bolșevice, înainte de a se fi lăsa furat de iureșul sovietelor de soldați și țărani și de a certa stihiile, să se întrebe cu acele cuvinte rostite într-un Psalm răsăritean, de un alt frate al lui, răsăritean și el, poetul român, Tudor Arghezi: „mai sus, mai sus,// spre ce, spre unde// în loc de-a merge poate-n sus// te-mping spre beznele profunde,// de bronz, sub care doarme dus// alt nepătruns alt presupus”. Între toate aceste laturi, pe care tocmai le intuim în reflecțiile acestea, ni se descoperă o conexiune posibilă, încât o teodicee a revoluției bolșevice ar trebui să aprofundeze chestiunea, infirmând ori adeverind.

VR: Considerați că toate aceste laturi erau anume agregate în Rusia încât să conducă acolo și nu în altă parte la cumplita deflagrație a mileniului?

IB: Precum am precizat, scara de analiză trece incontestabil de raza geografică a Rusiei oricât de mare este aceasta (chiar astăzi, în teritoriul Rusiei se cuprind 80 de Românii, deci însuși faptul acesta trece spre hotarul metafizicii geografiei, îndrăznim s-o spunem). În acest sens, se cuvine să recuperăm ipoteza lui N Iorga că revoluția bolșevică este repetarea, la o scară mai cuprinzătoare și la o mai mare adâncime, a revoluției franceze cu tot cu scenariul terorii anarho-nihiliste a aceleia. Mai apoi, trebuie să consemnăm că veacul al XIX-lea și primul pătrar al secolului următor aduc o prăbușire a tuturor imperiilor de substituție sau de imitație, cu sintagma lui N Iorga, chestiune la care ne vom referi poate mai încolo. Vicleana decizie germană (de a-l trimite sub protecție pe Lenin într-o Rusie foarte apăsată de povara războiului), vicleanul ajutor al cercurilor financiare americane etc., sunt și ele parte a acestei dramaturgii a expansiunii planetare a ultimului nihilism, cum l-a botezat Pr. Seraphim Rose, „nihilismul distrugerii”. Pe de altă parte,  trebuie să ne întrebăm și astfel: de ce Rusia, de ce în Rusia și nu în altă parte? De ce nu în Franța primei alunecări anarhizante din istoria Europei, unde identificăm tot o ruptură spirituală între substratul galo-roman și adstratul franc, precum subliniază teologul tesalonicean Romanides. În Apus se produsese prima mutație de profil identitar a unei întregi regiuni locuite de elementul galoroman prin invazia francilor. Cu imperiul lui Carol cel Mare, practic, ordinea eclezială a acestei arii se modifică. Episcopii și preoții galoromani sunt înlocuiți de episcopi și preoți franci, ne spune, teologul din Salonic, Romanides, și astfel se produce startul schismogenezei bisericii apusene cu 400 de ani înaintea marii schisme din 1054. Teologul tesalonicean ne sugerează chiar că anticlericalismul revoluției franceze s-ar putea explica printr-o răbufnire a fondului galo-roman reprimat împotriva elementului franc, care suprimase, la ceasul sistematizării carolingiene a imperiului, preoții galo-romani înlocuindu-i cu clerici franci. Este evident că o răbufnire anarho-nihilistă, precum era aceea etalată de revoluția franceză, trimite direct la o anume ambivalență identitară, la un fond reprimat, care, iată, se răzbună într-o asemenea formă. Cu energiile identitare nu se poate croi ce vrei, cum vrei și când vrei, deși mașinăria istoriei politice pare să le ignore. De altminteri, una dintre direcțiile revoluției din octombrie a fost tocmai să lovească în forțele identitare ale popoarelor și ale omului însuși și acesta este un alt aspect care transcende geografia Rusiei ca sistem și cadru de referință a acestei deflagarații de anarhie și nihilism istoric. Asemenea suprapuneri opresive, reprimatoare, induc fenomene de pseudomorfoză, cum remarca Spengler, referindu-se tocmai la pseudomorfoza rusă, a culturii ruse, ilustrând fenomenul prin cei doi ruși monumentali, Tolstoi și Dostoievski.  Pseudomorfozele, la rându-le, induc revolte ale fondului reprimat, mai devreme sau mai târziu. În aceiași ordine explicativă, dar în raport cu o altă curiozitate a revoluției din octombrie, este firesc să ne întrebăm: dacă Țarii au fost pregătiți să fie mucenici, cum se explică o așa de radicală ruptură între mucenicia țarilor și rebeliunea totalitară a „norodului” rus, totuși între cele mai creștine popoare ale Răsăritului? Cu atât mai brutal este misterul. Este evident că nici chiar filetismul lui Alioșa, nici mesianismul rusesc, cum crede Berdiaev, n-ar avea cum să explice forța de lovire, precum a unui tsunami, a revoluției bolșevice din Octombrie. Asemenea factori pot mijloci startul deflagrației forțelor telurice, dar nu pot fi socotiți, nicidecum, sursa lor. Aceasta trebuie căutată în altă parte.

Marele artist Horia Damian cu geopoliticianul Jean Parvulesco la Paris

VR: Este mai avantajoasă explicația geopolitică a succesului acelei revoluții anarho-nihiliste din octombrie 2017?

IB: Într-un cadru istoric mai larg, oceanic, trebuie să ne întrebăm, desigur, și așa ceva, punând totul în legătură cu un cerc geografic care trece de linia peninsulară a Europei continentaliste: cine a stabilit atunci, în pragul veacului, limba tereziei de la cumpăna istoriei mondiale în favoarea celeilalte mari puteri in statu nascendi, cea americană? Geopolitica ne spune că nomosul pământului intrase în stadiul al doilea, cel oceanic, și factorul rusesc n-avea cum să-și asume o vocație specială în acest sens fiindcă Rusia rămăsese o putere terestră pe toată durata rolului său mondial. Încât, America spirituală este cea prin care va lucra alternativa catehonică la scară planetară, tot răul precipitându-se spre bazinul eurasiatic, pentru ca inițiativa destinală a puterii mapamondice să treacă eventual din nou pe mâna Rusiei, dacă va trece. Chestiunea noului raport geopolitic mondial este examinată, așa de inspirat, de către același J Parvulesco: „În 1903, doi colonei din serviciile de informaţii franceze fac un raport asupra creşterii puterii Statelor Unite ale Americii. Ei trag concluzia că acestea au o mare putere industrială, agricolă şi comercială şi că vor domina lumea în anii care vor veni. Singura modalitate de a te opune unei hegemonii americane (după autorii acestui raport) este aceea de a constitui o alianţă integrată, cuprinzând Franţa, Germania şi Rusia (prin urmare, Europa de la Brest la Vladivostok) … Pentru Statele Unite, pericolul major împotriva căruia trebuiau să lupte (ceea ce jucătorii de bridge numesc „ipoteza de temut”) era tocmai constituirea unei schiţe de federaţie continentală. Or, e clar că favorizând reuşita revoluţiei bolşevice în Rusia, Rockefellerii asigurau o împărţire durabilă în două blocuri a continentului euro-asiatic. De aici s-a născut această alianţă secretă între Stalin şi Statele Unite, care a durat până în momentul în care Hruşciov s-a crezut în stare să lupte împotriva americanilor. Acesta a fost începutul sfârşitului aventurii (sau mezaventurii) sovietice” (ibidem). Este evident și de pe acest versant că inițiativa catehonică nu se putuse propaga pe liniamentul puterii continentaliste a Rusiei, unde, în cele din urmă, cu revoluția din 1917 vor triumfa forțele obscurității care vor pregăti, din inima Eurasiei (heartland-ul eurasiatic), triumful unei formațiuni cu adevărat cumplite: nihilismul distrugerii, antiteist, anticristic, antinaționalist. Triumful hipocampus-ului și a zonei amigdaliene asupra creierului prefrontal era total și fusese prefigurat profetic de mintea absolut malefică a unor Lenin, Stalin și Troțki. Iată ce scria Troțki în celebrul său Jurnal din Exil: “Il n’était pas seulement urgent, mais nécessaire de prendre la décision de tuer la famille impériale. La sévérité de cette justice sommaire montrait au monde que nous poursuivrions notre lutte sans merci et ne nous arrêterions devant rien. Il fallait exécuter le tsar et les siens pour effrayer, horrifier et écœurer l’ennemi, mais aussi pour secouer nos propres troupes et leur montrer qu’il n’y avait plus de marche arrière possible et que devant se trouvait la victoire totale ou la destruction totale”. „Era, oare, urgentă și necesară”, cum susține Troțki, decizia de a-i omorâ pe toți membrii familiei imperiale? De ce, în numele cărei stări de spirit? Cinicul criminal Troțki o spune cu sadism lichidatorist, definitoriu pentru terorismul totalitar: era necesară pentru a instaura în lume domnia fricii, a îngrozirii, a oripilării și a consimțământului la distrugere totală (devant se trouvait la victoire totale ou la destruction totale). Nu mila, nu iubirea, nu slujirea, cu care venise în lume Iisus Hristos, ci ura, frica, spaima, teroarea, distrugerea, iată Antispiritul cu care și în numee căruia lucrau sectele bolșevice ale puterilor întunecate. Aceasta arată că revoluția din Octombrie era totodată antiumană și anticristică, adică o rebeliune împotriva lui Dumnezeu, o tentativă de a distruge hotarul planetar al Duhului lui Dumnezeu în fața înaintării nimicitoare a acestor forțe ale răului și întunecimii. Imperativul distrugerii totale și al „luptei fără de milă” traversa mințile sepulcrale ale bolșevicilor de la Lenin, Stalin și Troțki până la ultimii apostați neokominterniști actuali, care operează în contra spiritului credincios cu spiritul primar-agresiv al omului autonom primitiv, anarho-nihilist, de o rară agresivitate. Am văzut care erau și care sunt energiile sufletești mobilizate de acești lideri ai nihilismului distrugerii prin devierea masei demografice rusești în serviciul mezaventurii sovietismului ruso-cominternist, adică a unei internaționale monstruoase, care se folosea de sânge și energie rusească.pentru un scop profund antirusesc și antiuman? Începuse războiul împotriva omului (în special contra omului iudeo-creștin, universal). Iată dar că și această explicație a geopoliticii tradiționale se dovedește limitată și reclamă convocarea unei alte ramuri a geopoliticii, noopolitica, un fel de geopolitică spiritualistă pentru a examina cum se face legătura dintre geografie și „opera” răului în istorie.

VR: La ce vă referiți?

IB: Mai întâi la substanța celor trei imperii care s-au prăbușit la cumpăna veacului și a mileniului. De ce s-au prăbușit cele trei imperii, pe care Parvulesco le consideră creștine, alunecând și el sub incidența unei teribile amăgiri? Să poată fi acele imperii de simplă substituție, cu adevărat, imperii creștine, cam cum a fost Imperiul Bizantin ? Preluaseră ele acea renovatio constantiniana încât să-și poată asuma un asemenea rol ? Persistența doctrinei subordinaționiste, neoarianiste, în toate cele trei imperii de imitație, german, austriac și rus, ne arată că acestea nu puteau să-și asume rolul de obstacol și deci de frontieră a Duhului în raport cu marea deflagrație a nihilismului postistoric al distrugerii la o scară mapamondică. Aici, diagnosticul lui J Parvulescu este imbatabil : „ Car on se devait à tout prix déchristianiser l’histoire mondiale qui, dans sa marche, arrivait, à ce moment-là, sur le seuil devant il fallait qu’elle cessât d’essayer de faire sienne la lumière suprahistorique de la Croix Victorieuse”. Cele trei imperii nu numai că n-au putut bloca acest proces, dar, mai mult, au pregătit era wilhelmină cu hibrisul ei tragic. În Europa Centrală triumfa idolatria unei ideologii ezoterice urâte, cețoasă, cu toate elementele adiacente, cu kitch-ul Mitteleurop-ei nostalgice etc. În Răsărit va triumfa idolatria ideologiei raționalist-autonome, inaugurată, în Apus, de Revoluția franceză. Crucea victorioasă a Bizanțului n-a putut fi apărată de nici unul dintre cele trei imperii care se credeau creștine, aspirând în realitate să asigure triumful doctrinei subordinaționaiste, ratând astfel spiritul a ceea ce fusese renovatio constantiana, singura care ar fi legitimat pretenția la titulatura de imperii creștine. Acesta este un alt fapt care explică triumful sectei bolșevice. Imperiul German optase pentru viclenie ca energeie guvernatoare a lumii atunci când l-a trimis pe Lenin în celebrul vagon sigilat, cu banii pe care-i va folosi pentru anarhizarea Rusiei și deci pentru răsturnarea dinastiei „creștine” a Romanovilor. Unde era energia Crucii într-o asemenea mezaventură mitteleurop-eană care se adăuga, iată, mezaventurii sovietice din Rusia? Cât privește Imperiul austriac, acesta consimțise la cea mai urâtă idolatrie, fiindcă aici va triumfa atât revoluția sexuală cât și o școală cu centrul de origine în altă parte, dar cu primul ei triumf în cercurile vieneze, Școala de la Frankfurt, prin care se vor pregăti elementele platformei anticreștine a Kondratiev-ului albastru de după decembrie 1989, adică de după alungarea regimurilor comunist-naționale probabil pentru că deveniseră prea naționale, și proiectul Neokomintern-ului n-ar fi avut nici o șansă cu asemenea regimuri de forță și de supraveghere totală. Prin urmare, în miezul revoluției bolșevice se vede bătălia dintre Cruce și secta neoarienilor, adică dintre spiritul iudeo-creștin al Republicii Christiana edificată pe fundația renovației constantiniene și spiritul neoarianist al doctrinei subordinaționiste obscure, care tocmai răbufnise eretic și nihilist, după aproape 2000 de ani de ascensiune a Crucii victorioase. Nu este întâmplător că Anglia n-a fost furată de un asemenea val. Magna Charta era legitimația și apărătoarea ei, chiar ca Imperiu Britanic, la poarta cea strâmtă a istoriei războiului nevăzut. Anglia va fi ferită de asemenea zguduiri și forța care-o apărase trebuie căutată acolo, în fundalul istoriei britanice, la momentul acela, în 1216, când spiritul britanic a oferit Europei noi Magna Charta, document eminamente iudeo-creștin. Din acest punct de vedere, mă detașez radical de profilul pe care Parvulesco îl schițează Angliei și caracterizării pe care o face Tratatului de la Verssailes: menționez doar argumentul fugar că o elită care l-a dat pe Mackinder și viziunea lui asupra geografiei politice a planetei n-ar avea cum să fie încadrată într-un desen propus doar pe baza culorilor psihopolitice ale atitudinii față de Romanovi, chiar dacă gestul acela va fi contat enorm în cântarul vieții familiei imperiale rusești și, probabil, al istoriei universale. Dacă am admite un asemenea unghi interpretativ, ar însemna să acoperim cu același portret tot Apusul, pornind de la mizerabila reacție a tuturor caselor dinastice apusene ale vremii la oribila, incalificabila execuție-asasinat a celui mai reprezentativ om de stat creștin al Răsăritului, la pragul dintre veacul al XVII-lea și veacul al XVIII-lea, și a celor patru fii ai acestuia dimpreună cu vornicul său (ministrul său de externe), deveniți prin canonizare Sfinții Martiri Brâncoveni, Constantin, Constantin, Ștefan, Radu și Matei și vornicul Ianache. Tot Apusul a asistat atunci la decapitarea sfinților mărturisitori ai lui Hristos ca la un spectacol din lume, consimțind implicit la gestul crimei anticristice săvârșită de un sultan scelerat, gestul fiind, cu toate acestea, admis atunci de toate curțile Apusului, nerejectat de nici una dintre monarhiile apusene, autodeclarate creștine. Dar aceasta este o altă chestiune deși are fire secrete de legătură cu tragedia celeilalte familii de monarhi creștini care alcătuiseră până la momentul ciumei roșii axul noopolitic al Rusiei pentru circa 300 de ani (ani de glorie pentru Rusia, incontestabil). În fond, ca să ne întoarcem la spiritul britanic, datorăm enorm lui Mackinder, de pildă, faptul că putem formula așa de clar, de frumos și adevărat, împreună cu J Parvulesco o astfel de concluzie: „Car la géopolitique, projection vitale de l’être, l’emportera, toujours, sur les aliénations aberrantes que le non-être et ses puissances d’intervention, de subversion active et secrète tentent, jusqu’à la fin, d’imposer à l’histoire, à la “grande histoire”. L’histoire peut se laisser parfois aliéner. La géopolitique, jamais.” (ibidem). Fără s-o numească, Parvulesco se referea, desigur, la geopolitica puterii spiritului, adică la noopolitică. Încât, putem conchide cu autorul, dar substituind termenului de geopolitică pe cel de noopolitică: noopolitica, „ca proiecție vitală a ființei, va triumfa totdeauna asupra alienărilor aberante pe care non-ființa și puterile sale de intervenție, de subversiune activă și secretă, vor încerca, până la capăt, să le impună istoriei. Istoria se poate lăsa alienată uneori. Noopolitica niciodată” (cf ibidem, substituirea termenului de geopolitică prin cel de noopolitică îmi aparține). Dintr-un atare unghi putem conchide cu același mare geopolitician că „le cauchemar communiste apparaissant désormais comme un épisode de plus en plus incompréhensible, inutile et foncièrement pervers, appartenant à un ailleurs d’outre-monde, d’outre réalité, d’outre-histoire, dépourvu de toute signification intelligible dans l’ensemble de l’histoire actuellement en marche”. Și totuși, acest episod aparținând unui „altundeva de dincolo de lume” (à un ailleurs d’outre-monde) s-a derulat într-un loc anume și toată străinătatea lui a devenit cumva „trăsătura indigenistă” cea mai teribilă a unui loc anume numit Rusia sovietică, întoarsă pe dos, într-o clipă, de la Rusia creștină a Romanovilor la Rusia păgânizată a lui Lenin, Troțki, Stalin, Djerzinski, Ejovia etc., spirite primar agresive, apostatice, făpturi ale crimei, făcute să comită crime colective în numele acelei forțe alienate, completamente străină de Rusia profundă, fiindcă acele crime au fost dirijate mai întâi contra poporului rus pentru ca operațiunea să fie exportată apoi contra tuturor popoarelor din fostul imperiu sovietic. Un imperiu păgân, anticristic și antiuman. Și totuși, cum a fost cu putință ca cele două Rusii, a lui Lenin-Stalin-Troțki și Rusia Romanovilor, a Sf Serafim de Sarov, Ioan de Kronstadt etc. să facă parte din una și aceiași Rusie în teribila ei concretețe ? Precum însuși Parvulesco remarcă (pe care îl citez din nou pentru finețe și profunzimea aprecierii) : „ Le génocide halluciné du peuple russe, inauguré et comme annoncé par le massacre de Nicolas II et les siens, devient-il ainsi, à la fin, l’immense holocauste saint à travers lequel le peuple russe a réussi à conjurer les forces du chaos et du néant qui, venues – appelées, invoquées, convoquées – de l’extérieur, de l’extérieur de la Russie et de l’extérieur même de ce monde, avaient pu s’installer subversivement en son sein – comme cela s’était fait déjà, à un autre niveau peut-être, nous venons de le dire, en Grande-Bretagne depuis l’assassinat du roi Charles Ier, au XVII-me siècle – pour le faire se perdre, et en faire, ainsi, ce par quoi le monde entier allait devoir se perdre. ” (ibidem). În viziunea aceasta, revoluția bolșevică din octombrie este doar unul dintre vârfurile acestui tsunami noologic stârnit de „forțele haosului și ale neantului” „venite din afara Rusiei și din afara lumii însăși” spre a se instala subversiv în inima lumii pentru a-i aduce pierzania. Aceste forțe au lovit întâi Franța, ne spune N Iorga. Există, remarcă istoricul român, două tipuri de revoluții în istoria lumii: organice, precum cea americană și „artificiale”, adică fără de nici o legătură cu popoarele și cu natura lumii, străine de textura acesteea (venite din afara lumii, din afara istoriei, din afara realității, ne spune Parvulesco) și care s-au dezlănțuit întâi în Franța și apoi, după modelul și cu forța motrice a celei de acolo, au lovit cu o înspăimântătoare putere și urgie Rusia, sovietizând-o, adică instaurând în viața poporului rus, formațiuni de viață înstrăinate de propriul ei suflet, ca și cum ar fi transmutat-o pe un drum străin de toată ființa ei lăuntrică, de vocația ei, care, în loc să ducă la înviere, duce la moartea cea de-a doua, cum spun părinții pustiei egiptene, adică la moartea sufletului, în lume păstrându-se doar spectrele umane, un fel de „cadavre verticale”, cu sintagma lui Tolstoi. Marea problemă este nu atât originea acestor forțe, fiindcă lucrul acesta a fost lămurit de mințile vizionare ale comunității de cunoaștere mondiale și acestea au arătat că nici o cauză (forță, formațiune) imanentă n-ar putea aduce o asemenea transmutare sufletească. Problema tulburătoare este rapiditatea și amploarea instalării ei la scara Rusiei și, mai apoi, la scara lumii. Faptul că după război regimul forțelor haosului, ale acestui imperialism al răului, cu sursa într-un „altundeva de dincolo de lume, de istorie, de realitatea însăși” (Parvulesco), s-au instaurat rapid în țările din Est se explică prin forța de izbire a regimurilor de ocupație militară și politică. Faptul că același impaerialism al răului, nevăzut dar vădit, s-a lărgit în lume, fără de aportul vreunei ocupații militare, cu o rapiditate uimitoare după războiul al doilea la scara planetei este al doilea lucru și uimitor și înfricoșător. De aceea lămurirea chestiunii revoluției ruse este o problemă a științei mondiale și deci a unei teodicei universale. Faptul că Roosevelt și Churchill au consimțit deciziei viclene a celui în care se întrupase răul absolut, Stalin, arată cât de oarbe, de ignorante și de înstrăinate erau deja elitele lumii și ale popoarelor de la vârful lumii. Dacă ar fi cunoscut natura reală a acelei puteri bolșevice, acele personaje ar fi trebuit să aleagă alternativa martirilor în loc de a deveni complicii celei mai întunecate forțe a istoriei universale de până atunci. Așa cum vor face elitele organice ale popoarelor Răsăritului, care vor alege calea ocnelor și a lagărelor concentraționare și deci a martiriului, în locul consimțământului chiar și tacit la opera acelui imperialism al răului cu sursa în afara lumii și a istoriei. Revoluția din octombrie ar fi trebuit să-i atenționeze pe liderii celor două puteri ale Apusului tocmai prin cele trei carateristici ale revoluției bolșevice: rapiditatea instalării unui asemenea regim al răului, folosirea de către șefii acelui război văzut și nevăzut a mașinăriei crimei colective începând cu lichidarea familiei Țarului Nicolae al II-lea, adică a garantului de la vârful societății în privința creștinismului poporului și, în al treilea rând, faptul că un asemenea război-revoluție lovește ca un tsunami și se insatureză subversiv și cu o viteză înfricoșătoare, ca forță de masive, ample și periodice valuri devastatoare, care loviseră  chiar miezul societății, a celui mai mare popor eurasiatic. Răul metafizic, rapiditatea și criminalitatea acelei puteri ar fi trebuit să-i avertizeze cu mult înaintea războiului. Alianța lor cu Stalin în fața celeilalte amenințări cumplite, nazismul, este comprehensibilă conform cunoscutului proverb: „te faci frate cu dracul până treci puntea”. Faptul însă că după ce ai trecut puntea ridici frățietatea cu satana la rang de principiu al diplomației păcii este inexplicabil și inacceptabil. Cum să nu înțelegi și să nu știi că lumea era deja devastată de un alt război, unul nevăzut, mai cumplit, prin efectele lui decât chiar cel care tocmai se încheiase, cu victime cumplite și cu suferințe umane înngrozitoare, dar cu totul incapabil să ucidă suflete la aceiași scară ca războiul nevăzut care cpătase amploare și sistematizare statală după revoluția din octombrie. Ori oamenii care se aflau la aceiași masă cu Stalin erau cu desăvârșire spălați pe ceier, ori cinismul puterii îi va fi făcut orbi și încremeniți în nesimțirea față de suferințe și atrocități colective trecute și desigur viitoare. Că Churchill știa ceva despre esența acelei puteri este atestat de întrebarea empatică (deci cutremurător cinică) pe care i-o adresează lui Stalin într-o pauză a tratativelor în legătură cu succesul comunizării țărănimii. Mai mult, Stalin îi și mărturisește, ca între frați, că acel război contra țăranilor i-a luat zece ani și a fost mai dificil decât al doilea război mondial. Prin urmare, Churchill știa. Cu Roosevelt era altceva, el era dovada acelei stranii inocențe americane care explică multe din stilul diplomației americane ca forță mondială în anumite momente și aspecte ale Răsăritului. Dar aceasta este o altă chestiune. Prin urmare, revoluția din octombrie este un atestat cu pivire la un eveniment terifiant stârnit de forțe ale haosului care lovesc din afara popoarelor și a lumii însăși, rapid (cu rapiditatea unui tsunami), în mod subversiv (de unde importanța uriașă a forțelor secrete) și se instaurează în miezul popoarelor, de unde stârnesc valuri devastatoare în popoare și peste lume. Odată instaurate, aceste forțe trec la sistematizarea instituțională a operei răului universal și astfel apare în istorie cea mai cumplită mașinărie a războiului nevăzut care macină societăți, popoarele sunt deviate de la linia lor, omul este întors din calea lui destinală care-l purta spre înviere și deci spre mântuire.

Profesorul Ilie Badescu la infiintarea Universitatii Taranesti “Dimitrie Gusti”

VR: Putem încadra sociologic acest tip de revoluții?

IB: Sociologic acest tip de revoluții se disting prin aceea că se propagă necontenit, și pe timp de pace și pe timp de război, vizează sufletul colectiv și deci fac parte din clasa „războaielor pentru cucerirea minții” (men s mind wars, cum le califică un sociolog american) și stârnesc forțele internaționalismului împotriva forțelor naționalismelor și împotriva omului iudeo-creștin. Sunt, altfel spus, revoluții internaționaliste. Ele vin istoricește după triumful revoluțiilor naționaliste care au ieșit victorioase în tot secolul al XIX-lea pentru a intra în coliziune cu revoluțiile internaționaliste în secolul XX. Secolul XX este unul al războiului revoluțiilor, care s-au tolerat în cursul veacului anterior, dar au ajuns la linia de ciocnire în veacul al XX-lea și prim ciocnire macroistorică este revoluția din Octombrie. În Rusia, forțele național-creștine ale acestui popor intră direct în coliziune cu forțele internațional-anticreștine și acest război se încheie pentru circa 80 de ani cu victoria revoluției interanționalist-anticreștine ceea ce va și conduce la cea mai cruntă, prin forța barbariei, agresiune contra bisericii, a mânăstirilor, a preoților și călugărilor și, aparent paradoxal, contra singurei aristocrații cu investitură divină, formată din oamenii pământului, adică din țărani și, la vârf, din monarhii creștine. Așa se explică ținta (miza) întreită a forței nimicitoare a revoluției internaționaliste: biserica, țăranii și țarul (regele). Într-un anume sens, putem încadra aceste revoluții internaționaliste în tipologia răbufnirilor trufiei babeliene în istoria omenirii, fiindcă prin năzuința secretă de a croi regimuri de stăpânire fără de Dumnzeum redescoperim ispita omului de a rezidi turnul trufiei adică de a-și recompune unitatea pierdută în și prin căderea în păcat, în păcatul trufiei de a ridica un turn al puterii autonome până la cer nu sub cer, ci până la cer, cum se exprima duhovnicul român, Părintele Galeriu.

VR: Pe cine reprezentau aceste forțe tenebroase și cum operează ele? Este posibilă replicația lor în alte spații și timpuri?

IB: Acestea nu erau în nici un caz simple forțe sociale sau politice, așa cum le prezintă sociologia imanentistă, în care se depozitează și viclenia omului nihilist. El nu este un agent al vreunei clase sociale ori al vreunei mize politice  ori a vreunei justiții sociale pentru clasa de jos împotriva claselor de sus. Acste forțe sunt purtătoarele unor misiuni simbolice, sataniste în esența lor, prin care se deschide era nihilismului distrugerii. Că ei săvârșeau totul în cadrul unui ritual reiese din alegerea casei Ipatiev, denumită de Lenin „casă cu destinație specială”. Alegerea era una rituală fiindcă numele acestei case cu destinație specială purta același nume cu cel al celeilalte „case Ipatiev” în care cu 300 de ani în urmă fusese încoronat împărat la 1613 Mihai Feodorovitvh Romanov. Casa inginerului Ipatiev fusese rechiziționată, aflăm de la Parvulesco, din ordinul lui Lenin pentru a fi transformată în „casă cu destinație specială” și anume cu destinație lichidatoristă a unei genealogii dinsatice creștine, prin care s-a ilustrat vreme de 300 de ani o dinastie creștin-ortodoxă în fruntea unui imperiu neobizantin. La 300 de ani în urmă, remarcă Parvulesco, într-o casă cu același nume, Mănăstirea Ipatiev, fusese împlinită ceremonia creștină a așezării primului Romanov în scaunul unei împărății creștine a Răsăritului. Operațiunea a fost dusă la împlinire la comanda și sub constrângerea unui ritual, al unui asasinat ritualic. Este evident că totul se săvârșea în cadrul și sub forma unei slujiri, a unei liturghii întoarse. Operațiunea a fost săvârșită într-o simetrie răsturnată față de ceremonia săvârșită (cu cinci ani înaintea asasinatului simbolic) la Mânăstirea Ipatiev, unde familia Romanovilor celebrase 300 de ani de la nașterea dinastiei Romanovilor (Jean Parvulesco – “La signification suprahistorique du massacre des derniers Romanov”. În cadrul corpului de execuție regăsim numele ungurului Imre Nagy, care va deveni prim ministru al Ungariei comuniste, fiind el însuși executat în cadrul inaurecției antisovietice din 1956.). În Răsărit un asemenea asasinat ritualic fusese săvârșit, cu circa 200 de ani mai devreme de lichidarea Romanovilor, împotriva unei alte genealogii dinastice creștin-ortodoxe, aceea a Brâncovenilor, săvârșit tot ritualic, de o altă forță păgână, din care țâșnise domnia unui alt imperiu al tenebrelor și tot împotriva unei genealogii creștine neobizantine.

Asasinatul ritual include și operațiunea obsesivo-compulsivă a „dezidentificării” martirilor aruncându-le cadavrele în gropi anonime, ca și acel puț de mină, și eventual prin folosire unor substanțe precum acidul sulfuric pentru a arde și desfigura chipurile celor asasinați. Procedeul va fi extins în toate temnițele comuniste din tot lagărul pentru ca astfel să fie împiedicată definitiv ceremonia îngropăciunii religioase săvârșită vreodată de vreun urmaș. Ritualul lichidatorist utilizat contra casei imperiale a fost extins și împotriva tuturor celor din jur, ba chiar împotriva straturilor conectate la spiritul acelei echipe guvernante. Reluarea procedeului s-a încercat și în România revoluției albastre și este meritul noului inteligence românesc în frunte cu șeful acestuia că nu a admis o asemenea operațiune. Așa se explică și noua orientare a acestei instituții și salvarea de la un deznodământ tragic și antiuman al unor personalități ale vechiului regim. Operațiunea n-a mai reușit după 1990 în primul rând datorită celui ce s-a aflat în fruntea noului inteligence românesc care a operat din start decuplarea instituției de la linia echipei de la vârful puterii prevenind astfel foarte multe primejdii. Operațiunea secretă a decuplării a devenit explicită în și cu ocazia alegerilor din 1996. Revenind la tema interviului, vom sesiza, că tehnica dezidentificării (ștergerii, distrugerii identității) celor asasinați ritualic la ordinul regimului comunist de ocupație a fost folosită, precum am precizat, în temnițele comuniste din România astfel că reidentificarea cu trupul și cu numele să nu mai poată fi săvârșită. Un asemenea ritual prelungit al dezidentificării este fundamentul legii care pune sub amenințare restituirea semnificației simbolice a numelui celor uciși în temnițele regimului bolșevic de ocupație din România. Eliminarea unei asemenea tehnici de distrugere a identității (și deci de asasinat simbolic) s-a petrecut în România încă din 1962-64 și recursul la utilizarea ei a fost reluat episodic după 1989 fără a mai fi cu putință atragerea mașinăriei „statului profund” într-o asemenea operațiune astfel că ceea ce s-a reușit s-a petrecut alături de mașina statului și lucrul acesta este dătător de speranțe. Furia echipelor răzlețe contra oricărei operații restaurative a numelui și a semnificației unor personalități ucise în pușcăriile regimului de ocupație face parte din același ritual compulsiv al dezidentificării celor asasinați în temnițele edificate de revoluția internaționalist-anticreștină și antinațională a ultimului nihilism european, nihilismul distrugerii, al cărui start este chiar revoluția din octombrie 1917. Prin umare, asasinatul ritual și procedeul dezidentificării, furia contra numelui și a memoriei victimelor sunt trăsăturile operative ale acestor forțe ale tenebrelor ultimului nihilism eurasiatic (ibidem).

VR: Ce fel de oameni erau acești „operativi” ai unei asemenea maledicții conectate la forțele nihilismului?

IB: Îi definește magistral același Pârvulesco, cel mai mare noopolitician al veacului XX. În viziunea sa aceștia erau oameni posedați. Un sociolog american îi numește impersonați. Limbajul popular îi denumește împielițați. Părinții pustiei egiptene îi prezintă ca pe pe cei posedați de duhuri necurate, precum ar fi duhul slavei deșarte, ori duhul trufiei sau duhul omului babelian, un fel de paranoia puterii etc. Parvulesco le fixează profilul prin exponentul lor cel mai de sus, V I Lenin: „Alors que, en fait, il s’agissait, pour V.I. Lénine, du moment même de sa réalisation suprême. De sa grande mission nécromancienne souterraine, de toute sa vie de Marout, de mort-vivant habité par une entité occulte, de ce pourquoi il avait été lui-même pressenti à la tâche, retiré d’entre les vivants, plongé dans le mystère de la série de métamorphoses abyssales le portant à devenir progressivement quelque chose de plus en plus non-humain, une entité logeant son centre de gravité dans une réalité extérieure à ce monde, directement dépendante des Supérieurs d’En-Dehors” (ibidem). V I Lenin este, așadar, rodul culminant al „plonjării în misterul unor metamorfoze abisale care-l portează progresiv spre ceva tot mai non-uman, o entitate fixându-și centrul de gravitație într-o realitate exterioară acestei lumi, direct dependentă de Superiorii Tărâmului din Afară” (ibidem). Acești Superiori ai gheenei (ai tărâmului Dinafară), ne amintesc cuvintele evanghelice în care Iisus Domnul caracterizează gheena iadului ca fiind ”Întunericul cel mai dinafară”. Tot astfel este caracterizat Satan când vine la sfat în Cartea lui Iov. La întrebarea lui Dumnezeu: „pe unde ai mai umblat”, cel viclean răspunde: „am bătut marginile pământului” confirmând că este cel-mai-dinafară, că este Cel Venit Dinafară, locuitor al Tărâmului din Afară. Parvulesco îi numește chiar așa „Veniți” și locatari ai „Tărâmului Dinafară” (des Venues și d’En-Dehors). Oamenii revoluției din octombrie au centrul de gravitație „într-o realitate exterioară acestei lumi, direct dependenți de Superiorii Tărâmului din Afară (Supérieurs d’En-Dehors” – Cf Ibidem). Revoluția din Octombrie a fost dirijată, iată, de cei veniți de pe un tărâm din afara lumii, „Superiorii tărâmului din Afară” (d’En-Dehors), este pragul de maximă eficacitate al răului, expresia victoriei surpătoare a tenebrelor întunericului asupra luminii divine a lumii istorice, tentativa de răsturnare a puterii luminii divine din lume, din rânduielile lumii și din mințile oamenilor; este iadul rostogolit asupra lumii. Ea nu s-a încheiat atunci, ci va reveni sub forma valurilor mai slabe ori devastatoare ca a unui adevărat tsunami al răului al cărui nucleu și centru de gravitație este în afara lumii, în întunericul cel mai dinafară, dar pe care căderea lumii îl poate muta pentru partea ei căzută în chiar miezul lumii, așa cum se va fi întâmplat atunci în Rusia lui Octombrie negru. Pentru o clipă din marea trecere, iadul s-a instaurat victorios în miezul lumii răsăritene torsionând-o cu totul.

Profesorii Ilie Bădescu şi Petre Anghel cu istoricul american Larry Watts la Institutul de Sociologie al Academiei Române

VR:  Domnule profesor, după părerea mea clipa încă mai zvâcneşte; această torsionare revine cu noi forţe în prezent, cu sensul schimbat, dar cu exact acelaşi scop: furatul sufletelor de la Dumnezeu şi anihilarea mântuirii lor, sabotarea mântuirii neamului nostru la Marea Judecată, neantizarea noastră în iad. Efectul prezent este similar celui din Experimentul Piteşti, la o scara mai largă. Armele s-au perfecţionat. Între acestea, propaganda neagră, dezinformarea şi intoxicarea au atins culmi ale perfecţiunii, spre torsionarea minţii umane. Să luam de pildă aşa-zisul “fenomen” de “fake-news”. Exact cei care strigă cel mai tare împotriva “fenomenului” – existent, de altfel, de când lumea, dar astăzi cu o răspândire exponenţială mult mai mare – sunt propagatorii adevăratelor ştiri false. Iată cum s-a materializat lumea sintetizată de Orwell atât de simplu: albul este negru, negru este alb. Cum a fost cazul şi în ceea ce priveşte aşa-zisa “Listă a lui Dughin” titrată în adevărata presă moscovită din România drept lista cu “oamenii-cheie ai Moscovei în România” , deşi eu apar ca un jurnalist care “pe unele chestiuni poate avea poziții incomode, nu e filorus” iar Dvs drept “cel mai prestigios geopolitician din Romania”. Unde am ajuns? Mie ca jurnalist şi Dvs ca sociolog ni se spune cu cine avem voie şi cu cine n-avem voie să ne întâlnim, ni se interzice poate să mai şi gândim? Ce ziarist ar refuza un interviu cu Putin? Numai unul tâmpit, iertată-mi fie exprimarea, ca cei care domină presa telecomandată de astăzi. În acest sens, în ce vă priveşte, observ cum se acţionează, în opinia mea, din acelaşi centru de comandă, dar pe căi diferite, doar în aparenţă opuse. Recent, spre exemplu, a apărut în presa şi publicistica de expresie rusească un text al Dvs de pe Ziaristi Online, dedicat gânditorului român pomenit mai sus, alături de un text al lui Dughin, dar fără a fi menţionată sursa şi fără a vi se comunica formele şi scopurile editoriale finale pentru care era folosit. Pe de-o parte sunteţi lăudat pentru deschiderea Dvs spre dialog, în folosul României, iar pe de cealaltă parte se încearcă lipirea Dvs artificială de ceea ce reprezintă sau nu Dughin, spre compromiterea Dvs, din punct de vedere propagandistic, evident, de către cei care susţin ca vorbesc în numele NATO. Dvs, care la Summitul NATO din România, cu Centrul de Geopolitică şi Antropologie Vizuală al Universităţii Bucureşti şi împreună cu Asociaţia Civic Media şi Serviciul Român de Informaţii (SRI) aţi publicat pentru toţi înalţii participanţi volumul “Dimensiunea Răsăriteană a NATO (“NATO’s Eastern Dimmension”) sunteţi, chipurile, “anti-NATO”. Cum răspundeţi acestor atacuri perfide? Nu este vorba cumva de aceeaşi monedă cu două feţe?

IB: Dacă este aşa, sunt convins că această monedă, servind minciuna, se va rostogoli cu siguranţă la vale. Dezavuez aceste practici. În acest caz punctual nu pot decât să reafirm ceea ce am mai spus: “Lista” este o dovadă tocmai pe dos. Un grup conspirativ are câteva trăsături: nucleu ideologic, convingeri comune, apartenenţă la o grupare ocultă etc. Or, lista este extrem de eterogenă, sunt persoane cu poziţii ideologice absolut diferite, cu profiluri profesionale diverse, cu atitudini mai degrabă anti sau neutre faţă de politica Moscovei etc. În al treilea rând, întâlnirile, după ştiinţa mea, au avut de regulă caracter public. Iar dacă au fost întâlniri personale, mai apoi au fost aduse la cunoaşterea publicului. Întâlnirea mea cu Dughin, de pildă, a fost una publică, nu privată. Explicaţia posibilă a întâlnirilor lui Dughin (şi lista reală cuprinde şi personalităţi din mediul internaţional, precum Suleiman Demirel, de pildă etc.) derivă din specificul metodei geopoliticeGeopolitica este ştiinţa actorilor şi gânditorilor geopolitici. Un specialist al domeniului are nevoie de dialog, confruntare, cunoaşterea poziţiilor, verificarea vectorilor şi a intensităţilor etc. Faptul că Dughin s-a întâlnit cu oameni de stat, cu exponenţi ai unor curente politice şi ideologice diverse, cu geopoliticieni, cu sociologi etc., arată că el chiar este un geopolitician serios, că ştie ce vrea şi că vrea să ştie. Reacţia de la noi este o dovadă fie că nu ştim ce vrem, fie că nu vrem să ştim ceva în chip riguros. Iar chestiunea cu „lista conspirativă” este comică spre grotesc şi oricum atestă destulă mediocritate în subtext.

Eu am semnat postfaţa la cartea lui, “Bazele Geopoliticii”, şi interesul său pentru o astfel de întâlnire era firesc. Eu interferasem cu preocupările lui, cu studiile lui şi, în plus, exprimasem un punct de vedere diferit şi chiar opus propriului său punct de vedere. La rândul meu, era firesc, în calitatea mea de cercetător al domeniului, să ştiu cum gândeşte pe viu specialistul rus. Mai apoi, nu cred că trebuie să aderăm la acele bizare tendinţe neocominterniste, de esenţă bolşevică pură, de a reinventa cenzura, delictul de opinie, prohibiţia ideologică. Cum să îţi închipui că dacă te-ai văzut, într-un cadru public (şi chiar privat), cu un profesor de geopolitică de la Universitatea de Stat din Moscova ai furnizat dovada că eşti promotor al altei ideologii şi al altui câmp de interese decât ale poporului tău? Dar gândirea ta, studiile tale, cărţile tale, opiniile tale, exprimate în chip răspicat, nu contează? Eu sunt mereu uimit să constat că, după 1989, sunt trecut, cu o anume periodicitate, printre criptocomunişti, când tatăl meu şi fratele meu au fost deţinuţi politici, iar copilăria mea a stat sub teroarea închisorilor comuniste, a deportării, a etichetei de chiaburi şi „duşmani ai ordinii sociale”, cum eram etichetaţi pe vremea aceea, o etichetă pentru care se intra în puşcărie. Nu cred că cei ce susţin asemenea aberaţii nu ştiu că în 1990 eu am creat Asociaţia pentru Studiul Rezistenţei Anticomuniste a Ligii Studenţilor (ASTRALIS), iar, mai apoi, am editat, sub coordonare, Enciclopedia valorilor reprimate, o lucrare de 1.000 de pagini, şi am continuat să scriu pe tema aceasta în toate lucrările mele de geopolitică! În studiul din postfaţa cărţii prof. Dughin am examinat critic poziţia sa în principalele chestiuni sensibile (precum ideea sa despre imperiu, perspectiva multipolarismului, ideea dualismului geopolitic, poziţia sa faţă de România ca stat national întregit etc. etc.). În interviul pe care l-am acordat colegului său de la Moscova, prof. Bovdunov, am reafirmat punctul meu de vedere de pe o cu totul altă poziţie decât aceea a profesorului rus. Mai apoi, doresc să repet cât mai apăsat că întâlnirea mea cu prof. Dughin n-a fost una personală, privată, ci una publică, fiindcă au fost acolo profesori, sociologi, jurnalişti, istorici, ambasadori etc. Prin urmare, a fost o întâlnire publică, nu privată. Aşadar, care este chestiunea? Vă daţi seama unde suntem împinşi, în ce climat de mediocritate nedemnă? Este evident că motivele de substrat ale speculatorilor acestei liste (în care sunt publicate nume de-a valma, fără legături semnificative între ele dincolo de rama listei) nu sunt nici pe de parte în serviciul României. Aş înclina să cred că lucrurile stau chiar pe dos, ca să nu mai spun că cei ce fac tevatură în jurul ei năzuiesc (în van, evident) să construiască o imagine falsă asupra României intelectuale. Ca să nu mai vorbim de faptul că, în subsidiar, în chip eristic, evident, se sugerează că frontiera românească a UE este atât de confuză încât ar fi nevoie de alte minţi decât cele româneşti pentru gestionarea chestiunilor intelectuale şi ideologice ale unei asemenea frontiere. De modul în care ne vom feri de asemenea imondicii depinde, într-un fel, chiar deznodământul la unele chestiuni mai serioase. Mediul intelectual de la noi a fost adus în faţa unui test, destul de penibil, dar totuşi un test. Modul în care se va regla o asemenea chestiune va confirma abilitatea intelectualului român (a jurnalistului, în primul rând) de a evita asemenea zone joase. Nu ştiu ce va fi, în final, dar nu pot să uit şi să evoc traumatismul politic din vremea copilăriei mele când eu tremuram într-un sat din Munţii Banatului în vreme ce unii dintre campionii „listelor conspirative” şi pretendenţi la poziţia de paznici de poartă ai Occidentului se lăfăiau pe sofalele cominterniste din cartierele nomenclaturii. Ca operaţie intelectuală, această aşa-numită „listă conspirativă” este cu totul mediocră şi sunt convins că nimeni serios din mediile instituţionale şi din media românească nu va cădea într-o asemenea capcană. Oricum, celor interesaţi de poziţia mea în chestiunile geopolitice abordate în cartea sa de către prof. Dughin le recomand postfaţa mea la ediţia românească a cărţii. Iar pentru vreo opinie serioasă le recomand să uite că la geopolitică şi la fotbal se pricepe oricine. Pentru că nu este deloc adevărat şi nici de vreun folos cât de mic. Ba, din contră, este pentru toţi cu totul dăunător. Chiar şi pentru autorii acestei diversiuni mediocre.

Ca să nu cădem şi noi victime vrajei conspiraţioniste, voi preciza că înclin totuşi spre ipoteza că lucrătura „listei conspirative” izvorăşte din mentalitatea celebrului personaj al lui Caragiale care se întreba retoric: „Şi ce-o să zică Europa”. Iată de unde emană conspirativitatea listei: de la „nişte unii” care se dau însemnaţi pe malurile Dâmboviţei şi se aud strigaţi să apere, chipurile, NATO şi Uniunea Europeană. Efectul de comedie bufă sporeşte când te gândeşti că vajnicii deconspiratori cred că-i fac atenţi pe responsabilii intelligence-ului marii metropole, culmea, asupra unora dintre cei ce-au făcut din integrarea noastră ca stat în cele două structuri proiectul vieţii lor politice şi diplomatice. Dacă nu m-ar vizita mai vechea mea amintire difuză din copilărie mai c-aş râde în hohote.

Sursa: Victor Roncea / Apărut şi la ActiveNews

Foto: Dinu LazărSociologia-Azi / Universitatea Ţărănească “Dimitrie Gusti” / Roncea.Ro

 

“Popoarele Europei încă mai strigă: ‘Îl vrem pe Dumnezeu’!”. Discursul de referinţă al lui Donald Trump despre Familie, Naţiune şi Credinţă. INTEGRAL / VIDEO via The White House. President Trump: Remarks to the People of Poland

U.S. President Donald Trump walks next to First Lady Melania Trump to give a public speech at Krasinski Square, in Warsaw, Poland. REUTERS/Carlos Barria

Discursul rostit de Donald Trump la Varșovia, pe 6 iulie 2017, înainte de a merge la reuniunea G20 de la Hamburg. Redăm mai jos transcrierea parțială a discursului de la Varșovia în limba română, via ActiveNews şi varianta integrală mai jos, în original, via Casa Albă, împreună cu filmarea evenimentului:

DONALD TRUMP: De-a lungul deceniilor de regim comunist, Polonia și alte națiuni captive ale Europei au suferit o campanie brutală de demolare a libertății, credinței, legilor, istoriei și identității voastre – a însăși esenței culturii și umanității voastre. Cu toate acestea, nu v-ați pierdut nicio clipă acest spirit (Aplauze). Opresorii au încercat să vă înfrângă, dar Polonia nu a putut fi înfrântă (Aplauze).

Și, când a sosit ziua de 2 iunie 1979 și un milion de polonezi s-au adunat în Piața Victoriei la prima lor liturghie cu un papă care era polonez de-al lor, în acea zi toți comuniștii din Varșovia tebuie să fi știut că sistemul lor opresiv avea să se prăbușească în curând (Aplauze). Trebuie să-și fi dat seama exact în clipa în care, în timpul predicii Papei Ioan Paul al II-lea, un milion de polonezi și poloneze cu copiii lor și-au ridicat brusc vocea într-o rugăciune comună. Erau acolo un milion de polonezi care nu cereau averi. Nu cereau privilegii. Un milion de polonezi cântau într-un singur glas, cu vorbe simple: „Îl vrem pe Dumnezeu” (Aplauze).

Prin acele cuvinte, poporul polonez evoca promisiunea unui viitor mai bun. Își regăseau curajul de a se confrunta cu opresorii și găseau cuvintele prin care să declare că Polonia va redeveni Polonia din nou.

În timp ce stau azi aici în fața acestei adunări incredibile, în fața acestei națiuni credincioase, încă se mai aude ecoul acelor glasuri prin istorie. Mesajul lor este azi la fel de adevărat ca întotdeauna. Poporul Poloniei, poporul Americii și popoarele Europei încă mai strigă: „Îl vrem pe Dumnezeu” (Aplauze).

Împreună, și cu ajutorul Papei Ioan Paul al II-lea, polonezii și-au reafirmat identitatea de națiune devotată lui Dumnezeu. Și, prin această puternică declarație despre cine sunteți, ați ajuns să înțelegeți și ce să faceți și cum să trăiți. V-ați solidarizat împotriva opresiunii, împotriva poliției secrete care făcea legea, împotriva unui sistem crud și hain care vă sărăcea orașele și sufletele. Și ați biruit. Polonia a învins. Polonia va învinge mereu (Aplauze).

PUBLICUL: Donald Trump! Donald Trump! Donald Trump!

(…) În fine, pe ambele maluri ale Atlanticului, cetățenii noștri se confruntă și cu alt pericol – unul care este în puterea noastră să-l evităm. Este un pericol invizibil pentru unii, dar foarte bine cunoscut polonezilor: infiltrarea constantă și insidioasă a birocrației guvernamentale, care risipește forța vitală și bogăția poporului. Occidentul a devenit măreț nu prin documente justificative și regulamente, ci pentru că popoarelor li s-a permis să-și urmeze visele și să-și împlinească destinele.

Americanii, polonezii și națiunile europene prețuiesc libertatea personală și suveranitatea. Trebuie să lucrăm împreună pentru a face față forțelor – fie ele interne sau externe, de la sud sau de la est – care care amenință să submineze cu timpul aceste valori și să șteargă legăturile culturale, de credință și tradiție care ne definesc (Aplauze). Necontrolate, aceste forțe ne vor submina curajul, ne vor secătui spiritul și ne vor slăbi voința de a ne apăra pe noi înșine și societățile noastre. (…)

Compunem simfonii. Inovăm. Ne sărbătorim eroii de demult, ne îmbrățișăm tradițiile și obiceiurile imemoriale și vom căuta mereu să explorăm și să descoperim noi frontiere. Recompensăm geniul. Ne străduim pentru excelență și ne sunt dragi operele de artă care ne inspiră și îl cinstesc pe Dumnezeu. Prețuim mult domnia legii și protejăm dreptul la libera exprimare (Aplauze).

Ținem femeia la rang înalt, ca stâlp al societății și al propriului nostru succes. În centrul vieții noastre punem credința și familia, nu guvernul și birocrația. Și dezbatem totul. Punem totul la încercare. Căutăm să știm totul, pentru a ne putea cunoaște mai bine pe noi înșine (Aplauze).

Și, mai presus de toate, prețuim demnitatea fiecărei vieți umane, protejăm drepturile fiecărei persoane și împărtășim speranța fiecărui suflet de a trăi în libertate. Așa suntem. Acestea sunt legăturile neprețuite care ne țin laolaltă ca națiuni, ca aliați și ca o civilizație.
Lucrurile de care ne bucurăm azi, pe care le-am moștenit de la strămoși, sunt fără precedent în istorie – iar aceasta o știți mai bine decât oricine altcineva și se vede în incredibila adunare de aici. Iar dacă nu vom reuși să menținem această stare de lucruri, o astfel de șansă nu se va mai repeta. Așadar, nu putem eșua. (…)

Întrebarea fundamentală a vremurilor noastre este dacă Occidentul are voința de a supraviețui. Mai avem suficientă încredere în valorile noastre încât să le apărăm cu orice preț? Mai avem suficient respect pentru cetățenii noștri ca să ne protejăm granițele? Mai avem dorința și curajul de a ne păstra civilizația de cei care vor să o submineze și să o distrugă? (Aplauze)

Putem avea cea mai performantă economie și cele mai mortale arme de pe Pământ, dar, dacă nu vom avea familii și valori puternice, vom fi slabi și nu vom supraviețui. (…)

Așa cum Polonia nu a putut fi îngenuncheată, azi declar în fața întregii lumi că nici Occidentul nu va fi îngenuncheat vreodată. Valorile noastre vor birui. Poporul nostru va prospera. Iar civilizația noastră va triumfa (Aplauze).

PUBLICUL: Donald Trump! Donald Trump! Donald Trump!

PREȘEDINTELE TRUMP: Mulțumesc. Așadar, să luptăm împreună ca polonezii – pentru familie, pentru libertate, pentru țară și pentru Dumnezeu.

Via The White House
Office of the Press Secretary

Remarks by President Trump to the People of Poland | July 6, 2017

Krasiński Square
Warsaw, Poland

1:16 P.M. CEST

MRS. TRUMP:  Hello, Poland!  Thank you very much.  My husband and I have enjoyed visiting your beautiful country.  I want to thank President and Mrs. Duda for the warm welcome and their generous hospitality.  I had the opportunity to visit the Copernicus Science Centre today, and found it not only informative but thoughtful, its mission, which is to inspire people to observe, experiment, ask questions, and seek answers.

I can think of no better purpose for such a wonderful science center.  Thank you to all who were involved in giving us the tour, especially the children who made it such a wonderful experience.

As many of you know, a main focus of my husband’s presidency is safety and security of the American people.  I think all of us can agree people should be able to live their lives without fear, no matter what country they live in.  That is my wish for all of us around the world.  (Applause.)

Thank you again for this wonderful welcome to your very special country.  Your kindness and gracious hospitality will not be forgotten.  (Applause.)

And now it is my honor to introduce to you my husband, the President of the United States, Donald J. Trump.  (Applause.)

(more…)

MAKING AMERICA GREAT AGAIN – La Mulţi Ani, USA! Bravo, Donald Trump! Viaţă pentru Charlie!

Donald Trump: “If we can help little #CharlieGard, as per our friends in the U.K. and the Pope, we would be delighted to do so.”

Vedeţi şi aceste articole interesante apărute pe un site pe care l-am descoperit recent:

HANS KLEMM, go back to USSR! BREITBART steps in: U.S. Ambassador: ‘As an American, I Have to Support Gay Marriage All Over the World’

Happy Independence Day of the Great America – One Nation under God! VIDEO with Donald Trump

Prezentarea întregii administrații Trump, acum în limba română!

CIA SECRETS: Arderea cărţilor în România, comisarii bolşevici din Academia RPR, Roller şi “purificarea” ideologică, plus Tismăneanu, în ARHIVELE CIA. “Orice carte care are de-a face cu Basarabia şi Bucovina a fost arsă imediat”. DOCS

În acelaşi set de documente de importanţă deosebită pentru Istoria reală a României, desecretizat în urmă cu o lună de CIA (Detalii AICI), se înscrie şi o informare sinistră, privind arderea cărţilor româneşti în pieţe publice, la ordinele comisarilor culturali bolşevici.

Clasificat SECRET şi distribuit pe 30 ianuarie 1953, Raportul Informativ CIA relevă grotescul bolşevismului antiromânesc. Autorul sintezei informative pare în relatarea sa la fel de oripilat ca noi, descriind cum operele marilor nume ale literaturii române – 762 de titluri! – , de la Rebreanu la Goga, şi orice volum care menţionează provinciile istorice româneşti Basarabia şi Bucovina, sunt arse cu sutele de mii în întreaga ţară, pentru a fi înlocuite cu milioane de volume de propagandă ruseşti (mai precis 3.701.300). “Orice carte care are de-a face cu Basarabia şi Bucovina a fost arsă imediat, chiar dacă nu era decât pură literatură. Întregul fond de la Casa Şcoalelor, cărţi despre cultura populară naţională si lucrări religioase au fost de asemenea arse”, notează CIA.

Totodată, se menţionează, cu un grad înalt de alertă, faptul că un comitet tovărăşesc condus de Mihai Roller “purifică” Arhivele Naţionale, distrugând documente istorice inestimabile care dovedesc originea latină a poporului român. Este vorba de “un tezaur national al poporului român”, avertizează CIA. “Aceste comori includ hărţi, documente, fotografii, fişe lexicografice unice ale limbii române”, care constituie “o sursă inestimabilă de informaţii geografice şi lingvistice” şi care “dovedesc originea latină a limbii române”. “Acestea au fost arse pentru că nu mulţumeau Comitetul Slavic (Comisia de Slavistică) care le-a cercetat – Emil Petrovici (o unealtă a sovieticilor în Academie), Sever Pop şi însuşi Barbu Lăzăreanu”, se arată în nota CIA care tratează şi transformarea Academiei Românie în Academia RPR, după modelul sovietic, pe baze ideologice.

Punctul 8 de la Washington, final, al relatării, subliniază:

“Conducătorii acestor acţiuni sunt:

a) Petre Constantinescu-Iaşi, descris ca “eroul literaturii naţionale române”.

b) Mihail Roller, un evreu,  care a acordat o atenţie deosebită documentelor istorice româneşti din arhivele statului. A condus un comitet special pentru a căuta dovezi istorice privind legăturile dintre România şi URSS.

c) Barbu Lăzăreanu, un evreu, bibliotecar al Academiei. Fiul lui este acum consilier al Ambasadei RPR din Paris, după ce a fost chemat din funcţia de ataşat de presă la Washington.

d) Emil Petrovici, de asemenea un membru pro-sovietic al Academiei.”

Petre Constantinescu-Iaşi a fost un comunist “ilegalist”, fondator al PCdR şi al Asociaţiei “Amicii URSS”, ministru al propagandei în Guvernul Groza şi ministru al cultelor (!) în guvernele conduse de către Gheorghe Gheorghiu-Dej și Chivu Stoica, etc. Viitor “Erou al Muncii Socialiste” şi al RSR, el a mai fost vicepreşedinte al Adunării Deputaţilor (1946-1948), vicepreşedinte al Prezidiului M.A.N. (din 1948), vicepreşedinte al Academiei R.P.R. (din 1948), director al Institutului Româno-Sovietic (1957-1963), etc, etc…

Despre Mihail Roller din Buhuşi, Pavel Ţugui afirmă că era “fiul unui rabin”. Pentru mai multe detalii biografice privind agentul NKVD care a activat alături de Silviu Brucan şi Leonte Tismăneanu vă recomand să citiţi AICI un studiu al istoricului CNSAS Liviu Pleşa.

Conform Wikipedia, Barbu Lăzăreanu, fondator şi prim rector al “Academiei” de politruci “Ştefan Gheorghiu”, s-a născut Baruch Lazarovici (ediţia în limba română) sau Avram Lazarovici (ediţia în limba engleză, care mai adaugă şi ale nume: Alex. Bucur, Arald, Barbou Lazareano, Bélé, Mathieu H. Rareșiu, Trubaduru). Conform unei fişe de cadre, fiul lui, Alexandru Lăzăreanu, a ajuns locţiitor al ministrului Afacerilor Externe. Cel puţin patru străzi din România îi poarta numele politrucului care a ars cărţile româneşti din bibliotecile ţării: în Bucureşti, Botoşani, Suceava şi Craiova.

Emil Petrovici, “unealta sovietică”, originar din Iugoslavia şi specialist în slavistică, profesor și șef de catedră la Institutul Jdanov, considera în studiile sale, conform unei Note a Securităţii (Opriș, Ioan, Istoricii și Securitatea, vol. II, Editura Enciclopedică, București, 2006), că “la români nu poate fi vorba de o romanitate de rasă, ci de una lingvistică și culturală”. O stradă din Cluj Napoca îi poartă numele.

La 9 iunie 1948, cu concursul personajelor de mai sus au fost excluşi din Academie, printre alţii, Simion Mehedinţi, Alexandru Lapedatu (secretarul general al vechii Academii), Ioan Lupaş, Ion Nistor, Silviu Dragomir, Dimitrie Gusti (preşedintele Academiei în momentul epurării), Pantelimon Halippa, Onisifor Ghibu, Zenovie Pâclişanu, Constantin Rădulescu-Motru (fost preşedinte al Academiei), Lucian Blaga ş.a. (Petre Popescu Gogan, „Demolarea” Academiei Române, Memoria, nr. 28, p. 8-53 via Liviu Pleşa, studiul citat).

În “Holocaustul culturii române -Enciclopedia valorilor reprimate“, profesorul Mihai Ungheanu, descrie pe larg fenomenul epurarilor şi trecerea la index a sute de titluri şi autori, înlocuiţi cu agenţi şi comisari ideologici, prinşi în insectarul lucrării cu “operele” lor, cum ar fi: Silviu Brucan: Amănuntele unei capturi senzaţionale (1947); Paul Cornea: Tendinţe în opera de artă (1947); Leonte Răutu: Împotriva Cosmopolitismului (1948); Mihail Roller: Să învăţăm limba lui Lenin şi Stalin (1948); Zigu Ornea: Caracterul reacţionar şi diversionist al semănătorismului (1961); Radu Florian: O controversă filozofică.

Ah, era să uit de Tismăneanu. Oricât am căutat pe site-ul CIA vreo referire la cunoscutul profesor Tismăneanu sau la opera sa atât de vastă nu am găsit decât o singură notă, “sanitizată”. În informarea desecretizată se arată că în septembrie 1958 a apărut primul număr al revistei comuniste “Probleme ale Păcii şi Socialismului”, “un instrument sovietic important pentru controlul şi coordonarea mişcării internationalist-comuniste”, conform aprecierii analiştilor CIA.

Între principalii şase editorialişti ai revistei – pe care îi puteţi descoperi în documentul de mai jos – se află şi Leonte Tismăneanu. Conform CIA, cei şase “magnifici” imprimă ca direcţii temele clasice: că Statele Unite sunt “Inamicul Nr 1 al păcii” mondiale, că “numai comunismul va salva omenirea” şi “va învinge în întreaga lume”, bla, bla, bla…

Documentele, mai jos.

Va urma

Citiţi şi: CIA despre aberaţiile scrise de Pacepa: ”Dacă ar putea plânge copacii ar face-o, pentru că au furnizat hârtia pentru această carte”. CIA confirmă: Ceauşescu, duşmanul Nr. 1 al URSS în Pactul de la Varşovia. Lovitura de stat cu concursul KGB, prevăzută din anii ’80. Iliescu, pe o listă albă încă din 1970!



AMERICA FIRST! România mai presus de orice! Lecţia lui Trump, lecţia generaţiei de la 1989

20 ianuarie 2017 – Ziua care schimbă istoria lumii aşa cum era deja scrisă de duşmanii omenirii:

“AMERICA FIRST!” – Trump, discurs inaugural războinic şi patriotic, despre ţară şi Dumnezeu. Textul INTEGRAL plus VIDEO

Părintele Gheorghe Calciu la ZIUA: “Deasupra tuturor domneşte însă bucuria, bucuria credinţei în Mântuitor”. Interviu cu Victor Roncea

parintele-gheorghe-calciu-marturisitorii-ro

31-parintele-gheorghe-calciu-marturisitorii-ro-la-washington-foto-victor-ronceaSe împlinesc în această noapte 10 ani de la trecerea la Domnul a “neînfricatului preot român” – cum bine scria The Guardian la plecarea sa – Părintele Gheorghe Calciu, un adevărat arhanghel pământean al războiului întru cuvânt, unul din marii mei îndrumători pe care mi i-a dat Dumnezeu în această viaţă. În 2003 ne-a făcut o scurtă vizită la redacţie, mai mult pentru a ne binecuvânta, dar am ţinut să-l şi înregistrăm. Am trăit multe clipe binecuvântate alături de Părintele Gheorghe în Statele Unite ale Americii. Sorin Drăgan, un alt “golan exilat” al Pieţei Universităţii, care a fost la dreapta Părintelui la Biserica Sfânta Cruce din Alexandria, Virginia, a scris mai multe decât voi scrie eu. Textul publicat de acesta pentru Ziaristi Online, cu ceva ani în urmă, a fost preluat azi şi de Mărturisitorii.ro. Pe patul de spital din Bucureşti, Părintele ne-a transmis un mesaj care se împlineşte azi. Îi mulţumim! Dumnezeu şi Arhanghelii să-l aibă în oastea lor din Ceruri. Este un mare luptător!

Parintele Calciu in vizita la ZIUA

Parintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa ne-a vizitat ieri la redactie pentru a ne aduce binecuvantarea sa odata cu urarea de a ne continua activitatate civica cu acelasi profesionalism. Aflat in Romania pentru a planifica urmatoare editie a Romfestului, care se va desfasura la Galati si Cahul, intre 2-6 octombrie, parintele Calciu ne-a marturisit ca din acest an se retrage de la conducerea executiva a prestigioasei manifestari a romanilor de pretutindeni, “lasand tinerii la datorie”. La Bucuresti, Sfintia Sa s-a intalnit cu Prea Fericitul Patriarh Teoctist si a sustinut, pentru tineri, o conferinta intitulata “Ortodoxia si provocarile contemporane”. Noi i-am solicitat un scurt interviu.

Interviu cu parintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa:  Deasupra noastra domneste bucuria credintei

Indrumator spiritual si membru de marca al rezistentei anticomuniste, inchis in repetate randuri si eliberat doar la interventia personala a presedintelui Statelor Unite, Ronald Reagan, parintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa, aflat, recent, in tara, ne-a acordat un scurt interviu. Parintele Calciu, foarte activ in sprijinul pastrarii identitatii comunitatilor romanesti din afara hotarelor actuale ale Romaniei este presedinte de onoare al Romfest. Anul acesta urmeaza sa organizeze manifestarea romanilor de pretutindeni la Galati si Cahul, ocazie cu care vrea sa lase conducerea manifestarii pe maine tinere, in tara. Un fel de intoarcere acasa. Am stat de vorba cu parintele, admirandu-i vioiciunea privirii, nestinsa nici de luptele pierdute nici de suferintele trecute; dimpotriva.

Reporter: Parinte, va rugam sa ne dati cateva amanunte despre organizarea Festivalului Romfest.
Parintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa: Din punctul meu de vedere, Romfest-ul aceasta este ultima exprimare a activitatii noastre. Eu sunt batran, ma retrag. Vreau sa predam acest Romfest in mainile tinerilor din aceasta tara, pentru ca de la inceput, Romfestul a fost proiectat ca o actiune de sustinere a celor care sunt persecutati in Romania. Un act de lupta impotriva Guvernului comunist si, ulterior, ca o sarbatoare in tara romaneasca. Ceea ce noi nu prevedeam a fost ca lucrurile se vor petrece asa de repede.
Aceasta editie se va tine la Galati-Cahul, sau cel putin aceasta este viziunea noastra, nu stiu daca se va si realiza. Intai am vrut sa aiba loc la Iasi-Chisinau, dar erau semnale ca acolo, peste Prut, am fi fost impiedicati. Asa ca am ales Galatiul. La Galati, presedintele Euroregiunii, ne-a fagaduit ca ne va inlesni trecerea Prutului. Am avut multe promisiuni. Este macar un element, pe care in alta parte nu il aveam. Cu autoritatile din Galati ne-am inteles foarte bine.

Rep: Daca situatia din Romania a intrat pe un fagas de stabilizare, nu acelasi lucru se poate spune despre Basarabia. Ce poate face statul, ce pot face cetatenii?
Parintele: Atata vreme cat Guvernul Basarabiei face opozitie cu vointa populara, nu raman decat relatiile diplomatice si relatiile personale cu cei care sunt angajati in lupta pentru liberalizarea Basarabiei. Trimiteti carti! Noi am trimis in Basarabia carti, televizoare, computere, o multime de lucruri. Ca o persoana particulara se pot face multe. Eu cred ca acest sector din Ministerul de Externe care se ocupa cu romanii de peste hotare are dreptul sa intervina mai bine pentru romanii de acolo.
Nu trebuie ca Basarabia sa fie un fel de codasa, mai ales ca ea a fost teritoriul nostru si o anumita prudenta nu trebuie sa anuleze complet relatia cu Basarabia. Imi inchipui ca Romania este absolut deschisa in cooperarea rutenilor, ucrainenilor, deci trebuie sa fie si ei deschisi. Perseverenta, dragostea fata de aproapele nostru, intentia sincera de a ajuta, acestea vor da rezultate.

Spiritul romanesc va castiga in Basarabia

Rep: Pe linie politica, credeti ca ne vom putea apropia in viitorul apropiat?
Parintele: Sunt convins. Sunt convins ca incet-incet, spiritul romanesc va castiga acolo; am vazut ca Iurie Rosca e foarte bataios, e un om care poate influenta masele, poate aprinde spiritele, si pe de alta parte e Mitropolia Basarabiei, care apropie credinciosii intre ei. [dupa cum se vede I.R. a reusit sa-i pacaleasca pe multi… – n.m.]

Rep: Ce fac romanii din SUA? Cum ii mai ajuta ei pe cei din Basarabia?
Parintele: Romanii din SUA ii mai ajuta, insa sa stiti ca s-a creat si acolo un fel de stare de apatie. Pot sa va spun ca in general ceea ce se intampla in tara se reflecta si la noi. Daca in tara este o batalie mai mare, se petrece si la noi. Daca aici in Romania lumea se lasa dusa de disperare sau de nepasare, si la noi se intampla la fel. Deci sa stiti ca noi suntem un fel de ecou. Dar adevarul este ca am niste sentimente ca, procentual, mai nationalisti suntem noi, cei plecati; mai patrioti decat cei de aici.

Politicienii actuali sunt niste profitori

Rep: Politicienilor actuali ce sfaturi le-ati da?
Parintele: Politicieni? Pai nu stiu daca acestia sunt niste politicieni! Adica de fapt ei nu sunt politicieni – nu vorbesc in absolut – sunt niste profitori.
De exemplu, Guvernul! Guvernul trebuie sa creeze o clasa de mijloc. Creati, domnilor, o clasa de mijloc! O tara care nu are o clasa de mijloc este o tara nenorocita. Pentru ca exista o clasa suprapusa: cei din varf. Ei nu investesc pentru refacerea intreprinderilor; isi cumpara case, depun banii in strainatate, omoara capitalul. In America, clasa de mijloc este cea care ajuta tara. Plateste taxele, nu incalca legile in nici un fel, etc. Deci clasa de mijloc asigura stabilitatea tarii.
Ori aici nu exista clasa medie, iar clasa superiora este implicata economic in afaceri oneroase, incat omoara orice intreprindere. Aici capitalul se construieste prin minciuna, inselatorie, escrocherii si asa mai departe. Nu avem un om bogat care sa faca ceva frumos si bun pentru tara. Sunt inca ahtiati, setea lor de avere nu s-a stins, este inca nepotolita, si probabil ca generatia urmatoare, indiferent de cum a fost acumulata averea va intelege ca exista si o clasa care munceste, care trebuie sa fie intretinuta prin salarii normale si chiar sa sporeasca aceste intreprinderi mici si mijlocii.

Rep: Faceti o legatura intre cei de la putere si clasa aceasta de imbogatiti?
Parintele: Absolut! Absolut! Vad ca toti acestia care sunt milionari au si forta politica. Chiar daca nu sunt facatori de lege, ei au o influenta politica extraordinara. Nu se tem de nimeni, nu le pasa de Justitie, nu le pasa de nimic. Si nimeni nu-i impiedica pentru ca nu exista o Opozitie reala.

Am foarte mare incredere in tineret

Rep: De ce nu exista Opozitie? De ce nu avem o Opozitie?
Parintele: Asta va intreb eu! Sunteti aici. De ce nu avem Opozitie? Ce ati facut? Sunteti tineri, capabili, ziaristi, ce ati facut voi? Numai ca semnalati? Am vazut ca ziarele aici striga in pustiu. Ziarele scriu, si mizeria nu se curata.
Insa cred ca nici nu a existat o unificare a eforturilor tineresti. Eu am o foarte mare incredere in tineri. De altfel, stiti. Eu am o foarte mare incredere in tineret. De aceea am scris si “Cuvintele catre tineri”, pe vremea comunistilor.

Rep: Ati reusit sa va recuperati manuscrisele confiscate de Securitate? V-ati vazut dosarul? Vi l-au dat cei de la CNSAS?
Parintele: Manuscrisele nu mi s-au dat. Nici toata poezia din inchisoare, memorata si apoi scrisa cu Marcel, cu Iosif… Toate celelalte manuscrise confiscate in ’67 cand am fost arestat, nici unul nu mi-a fost restituit.

Mi-au zis ca manuscrisele nu mai exista

Rep: Pe ce motiv?
Parintele: Au zis ca nu sunt. Ca nu exista. Mi-a spus cineva ca undeva la Baneasa, unde au facut scoala aceea si au depozitate si dosare, sunt mormane intregi de manuscrise sau carti sau documente confiscate. Sunt aruncate acolo si daca te duci sa cauti printre ele inseamna sa pierzi 100 de ani. Cam asa mi s-a spus de la CNSAS.

Rep: Cred totusi ca sunt destul de bine triate.
Parintele: Eu stiu…

Ma rog pentru voi si tara

Rep: Si dosarul vi l-au dat?
Parintele: Dosarul nu l-am cerut. Nu vreau sa-mi amintesc nimic de acele momente. Vrea sa ma bucur ca sunt aici. Si sa ma rog pentru voi si tara.

Rep: V-ati intalnit cu Preafericitul Teoctist?
Parintele: Da, am stat mult de vorba, asa ca stiu situatia, si tulburarile, si realizarile si bucuriile pe care Biserica le are. Fiind o institutie divino-umana, partea umana are si ea nemultumirile si tulburarile ei. Deasupra tuturor acestora domneste insa bucuria, bucuria credintei in Mantuitor.

Rep: Parinte, va multumim.
Parintele: Doamne ajuta!

Doamne ajuta!
A consemnat Victor RONCEA

Ziarul ZIUA / sambata, 26 aprilie 2003

Video de la Marturisitorii.ro:

la-mormantul-parintelui-calciu-manastirea-petru-voda-roncea-ro

Ciudata conivenţă ruso-americană-kominternistă împotriva României. Editorial RONCEA în BURSA despre sarea de pe rănile deschise ale României: Basarabia şi Transilvania

planurile-cominternului-pentru-romania-larry-watts-harta-map-transilvania-basarabia

Harta din lucrarea “Fereste-ma, Doamne, de prieteni” – de Larry Watts

(…)  Marota cu “mai uşor cu Basarabia română că vă luăm Transilvania” este undeva pe primul rând al butoanelor aparatului de propagandă rus în privinţa relaţiilor Moscovei cu românii. Desigur, mai nou începe să fie valabilă şi reciproca, după cât se vede, respectiv “mai uşor cu Transilvania română că vă luăm Moldova”, respectiv “Moldova Mare”. De remarcat că MAE de la Bucureşti încă nu a protestat faţă de titulatura pe care şi-a arogat-o James Pettit – sfidător şi total nediplomatic – de “Ambasador al Moldovei” şi nu al Republicii Moldova, după cum prevăd cutumele internaţionale. Comunicatul de răspuns al Ambasadei SUA de la Bucureşti privind gafa nerecunoscută a ambasadorului Klemm din “ţinutul secuiesc” tratează românii la fel precum colegii lor de la Chişinău, explicându-ne că Domnia Sa este ambasador “în întreaga Românie”. Sperăm că Pettit nu ne va anunţa, şi el, într-o zi, că este ambasadorul SUA “în întreaga Moldovă”, pentru că atunci va trebui să se certe pe domnie cu şeful bisericii ruseşti de peste Prut, colonelul Vladimir Căntărean, care s-a autointutulat mitropolit al “Întregii Moldove”. Nu întâmplător, tot în această perioadă au apărut şi atacuri concertate la adresa Mitropolitului Moldovei şi Bucovinei, ÎPS Teofan, venite atât din “Întreaga Moldovă” cât şi din Ucraina (Episcopul bisericii ruse Longhin), ţinta ascunsă fiind tot integritatea teritorială a României (după cum secţia locală a SRI ar trebui să ştie şi să prevină, conform dezideratelor serviciului). În fond, este vorba de acelaşi lucru la care atentează şi “moderaţii” maghiari cu care s-a afişat ambasadorul Klemm.

Dacă ştim că pentru Putin mersul pe direcţiile trasate de înaintaşii săi este o normalitate a fiinţei lui de KGB-ist, de ce calcă ambasadorii Statelor Unite pe urmele sovieticilor este foarte greu de spus. (…)

Practic, oricât de straniu ar părea, tocmai cel mai vocal ambasador împotriva corupţiei şi a ilegalităţilor din România a girat o astfel de încălcare a Legii, devenind chiar părtaş prin imprudenţă. N-a fost informat ambasadorul? Posibil! Dar de ce nu “şi-a făcut temele” înainte de a pleca, lipa-lipa, pe Axa Moscova – Budapesta?

Poate cel mai bine ar fi fost ca ambasadorul Klemm să apeleze la un studiu la zi privind tendinţele şi aspiraţiile maghiarilor din România, respectiv ale UDMR, realizat de foşti experţi ai Proiectului american pentru Relaţii Etnice (PER) şi dat publicităţii anul trecut de autorul aclamatului volum “Fereşte-mă, Doamne, de prieteni!”, istoricul american Larry Watts, sub titlul “Interethnic Dialogue in the New Romania” (I si II).

Din acest studiu, Excelenţa Sa ar fi putut afla că 89% dintre români se exprimă negativ faţă de proiectul autonomiei teritoriale maghiare, în timp ce doar 6% îl susţin, ceea ce reprezintă aproximativ procentul conlocuitorilor maghiari şi că 27% dintre repondenţi consideră că un conflict interetnic este oricând posibil iar mai mult de trei sferturi dintre aceştia cred că acest conflict va fi instigat de etnicii maghiari.

Conform acestui studiu, dezideratele ungurilor din România sunt: 1- Limba maghiară ca a doua limbă oficială; 2 – Autonomie teritorială şi fiscală; 3 – Acceptarea steagului secuiesc.

Iată, deci, că există şi americani coerenţi, care avertizează asupra pericolelor regionale şi nu care dau apă la moară extremismului maghiar, conştient sau “din imprudenţă”.

“O să urâm SUA, mai mult decât Rusia!”, exclama comentatorul Dan Tomozei într-un editorial, siderat de o poziţie anti-naţională similară venită dinspre cascadorul inconştient de pe pervazul cutiei Pandorei. Doamne fereşte!, zic eu.

Integral în BURSA: Ambasadorul SUA intră pe geam în cutia Pandorei din “ţinutul secuiesc”

Schimb de mesaje Obama-Hillary-Putin la margini de imperii? Ambasadorul SUA la Chişinău, “moldovenistul” la ordin Jim Pettit, sau “Nu-mi pasă de CIA ci de KGB-ul ei”. Moldova nu este România la fel cum New York nu este America

James Pettit, ambasadorul SUA în Republica Moldova, 26 august 2016

“Nu-mi pasă de CIA ci de KGB-ul ei.” – această spusă autentică a lui Nichita Stănescu ilustrează perfect mizeria istorică antiromânească şi profund nediplomatică aruncată pe piaţă de ambasadorul SUA la Chişinău, Jim Pettit. Un ambasador numit de Obama după ce a făcut trei “ture” pe la Moscova – conform exprimării din biografia oficială pusă la dispoziţia publicului de Ambasada SUA în Republica Moldova.

Sigur că “Moldova nu este România” pentru că un plămân – vorba ştim noi cui – nu poate da trupului deja rupt acelaşi aer ca ambii plămâni – respectiv Basarabia şi Bucovina, ambele ciuntite! Este ca şi când ai spune “New York-ul nu este America”. Desigur, nu e America ci o parte a Americii. Am zis să încep cu o primă lecţie, de tip “geography for idiots”…

Cu adevărat, citind sau vizionând declaraţiile halucinante ale ambasadorului SUA – despre “poporul moldovenesc” şi neromânitatea Moldovei – nu mai ştii ce să crezi: ori omul suferă de un retard sever nedepistat de Departamentul de Stat american în lipsa unor teste de acest tip, ori bietul Pettit a fost schimbat la Moscova cu vreo clonă din laboratoarele de la Lubianka. Sau doar face pe prostul pentru un scop neclar, încă…

Venite pe fondul unei agitaţii “pravoslavnice” ruseşti desfăşurate în ultima perioadă asiduu, cu demenţe similare, împotriva Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei şi a IPS Teofan, afirmaţiile măreţului Pettit se înscriu automat într-o campanie ce ţinteşte chiar integritatea naţională a României (în paranteză fie spus DIICOT ar fi trebuit să se autosesizeze deja la atacul asupra MMB şi BOR, dacă, desigur, a primit informaţiile necesare de la forurile îndrituite).

Este adevărat, afirmând că “MOLDOVENII TREBUIE SĂ SE RECUNOASCĂ PE EI ÎNȘIȘI CA MOLDOVENI, CA O NAȚIONALITATE APARTE ŞI CU O ŢARĂ APARTE”, Pettit nu e departe de câteva recente (dar şi mai vechi) afirmaţii ale fostului preşedinte Băsescu, despre “oferirea” Transnistriei Rusiei, despre “ţara” Moldova locuită de “moldoveni” şi de “o minoritate românescă”… Şi, în acelaşi timp, aceste vorbe aruncate cu atâta lejeritate se înscriu drept o insultă fără precedent din partea aliatului strategic al României, America. Desigur, nu ştim, de fapt, ce Americă reprezinta micul Pettit sau ce calcule absconse face Administraţia de la Washington raportându-se la Moscova.

Ce ştim este că afirmaţiile respective dau apă la moară gratuit propagandei ruseşti din Basarabia – care va exploata la maximum această situaţie, cu referire directa la “trădătorii” americani – cât şi celei din România, care acţionează sub acoperirea de “unionistă”, şi care primeşte astfel un nou impuls propagandistic. Bila-manta-bila, Rusia iese bine din toate poziţiile.

Analizând la rece, cu detaşare, ne putem întreba ce-şi propune, de fapt, acest mesaj: 1) Să fie un mesaj “de pace” la zi către Rusia, transmis în direct, peste capetele unor “stupid people”, adică ale noastre, ale românilor? 2) Administraţia Obama se face portavoce electorală şi dă de înţeles la margini de imperii că Hillary Clinton nu va interveni peste Rusia sub nici o formă? Şi cum va răspunde Putin? Cu un umar contra lui Trump? 3) Sau să fie un mesaj incitator, aruncat pervers, generator de reacţii contrare, cu alte perspective? Nu, nu, nu… Asta din urmă e pentru o gândire prea complicată…

Cine cunoaşte istoria Rusiei ştie şi ce importanţă deosebită a acordat Moscova, întotdeauna, micuţei Basarabii. Aşadar, cunoscând atenţia specială a Kremlinului faţă de această zonă, ipoteza principală – cu folosirea “Moldovei” ca placă turnantă pentru mesaje – nu poate fi exclusă.

Revenind la portavoce, binecunoscutul şi finul analist basarabean Vlad Cubreacov observă cu acuitate o serie de derapaje ale ambasadorului James Pettit, atrăgând atenţia şi asupra faptului că însăşi panotarea ambasadei sfidează cutumele diplomatice, referindu-se la o “Moldova” – spaţiu geografic a cărei parte esențială, cu cele trei capitale istorice (Baia, Suceava și Iași), se află în cadrul României – şi nu la Republica Moldova. Nici măcar ambasada Rusiei la Chişinău nu îşi permite aşa ceva. Redau:

“Folosind termenii istorici și geografici de ”Moldova” și ”moldoveni” și afirmând univoc că ”Moldova nu este România”, fără precizarea obligatorie că ar fi vorba despre ”Republica Moldova” și ”cetățenii Republicii Moldova”, dumneavoastră admiteți teoretic o posibilă dezmembrare a României, prin extragerea Moldovei istorice de vest din ansamblul statului român. Moldova, în sensul deplin, istoric și geografic, al termenului, este cu mult mai mare decât noul stat post-sovietic Republica Moldova, iar confuzia pe care ați admis-o voit într-o declarație publică sugerează o posibilă suprapunere a Republicii Moldova cu întreaga Moldovă istorică și geografică. Spre deosebire de noul stat post-sovietic Republica Moldova, România este succesor istoric și juridic direct al Principatului Moldova. România este un stat membru NATO și un aliat strategic al SUA în regiune, iar termenul ”Moldova” și infranimul românesc ”moldoveni” fac parte inseparabilă din patrimoniul istoric și cultural al României și al poporului român astăzi bistatal. După cum și termenul ”român” face parte inseparabilă din patrimonial istoric și cultural al Republicii Moldova. Denumirea corectă și oficială a statului în care sunteți acreditat începe cu litera R, nu cu litera M. Așa spune Declarația noastră de independență, așa spune Constituția și legislația noastră, așa este înregistrat statul la ONU. Moldova și Republica Moldova nu sunt unul și același lucru, iar confundarea lor voită ori, poate, dintr-o vinovată neglijență, generează întemeiat percepții și temeri pe care, suntem convinși, Statele Unite ale Americii nu și le doresc.”

Materialul expertului Vlad Cubreacov trebuie citit în integralitatea sa fiind o adevărată lecţie de istorie şi diplomaţie, ce nu ar trebui ignorată de nici un specialist în afaceri inter-naţionale, şi cu atât mai mult de MAE de la Bucureşti (care, ca de obicei, cel puţin până acum, tace).

Înainte de a reda imaginile cu ofensa de neimaginat la adresa românilor de pe ambele maluri ale Prutului, amintesc Declaratia Senatului american din 28 iunie 1991:

“On June 28, 1991, the US Senate voted a resolution sponsored by Senators Jesse Helmes (R-NC) and Larry Pressler (R-SD), members of the US Senate Committee on Foreign Relations, which recommended the US Government to:

1. Support the right to self-determination of the people of Moldova and Northern Bukovina, occupied by the Soviets, and to draft a decision to this end;

2. Support the future efforts of the Government of Moldova to negotiate, if it desires so, a peaceful reunification of Moldova and northern Bukovina with Romania, as established in the Treaty of Paris (1920), respecting the existing norms of international low and principle 1 of the Helsinki Act”.

In the clauses of this Senate resolution it has been stated among other things that “(…) The armed forces of the Soviet Union invaded the Kingdom of Romania and occupied Eastern Moldova, Norther Bukovina and Hertsa Region. (…) The annexation was prepared beforehand in a Secret Agreement to a Non-Aggression Treaty signed by the Governments of the Soviet Union and the German Reich on August 23, 1939. (…) Between 1940 and 1953 hundreds of thousand of Romanian from Moldova and Northern Bukovina were deported by the USSR to Central Asia and Siberia (…)”.

Victor Roncea

James Pettit, ambasadorul SUA în Republica Moldova, 26 august 2016 Romania

James Pettit, ambasadorul SUA în Republica Moldova, 26 august 2016 moldovenism

James Pettit, ambasadorul SUA în Republica Moldova, 26 august 2016 insulta la adresa Romaniei si a Romanilor

EXCLUSIV: Marian Munteanu, nelipsit de la Washington D.C. de 25 de ani. FOTO: Victor Roncea

Marian Munteanu la National Prayer Breakfast - Washington - Anii 90 Foto Victor RonceaZilele acestea am asistat fără mirare la o campanie grotescă de demonizare a lui Marian Munteanu, pusă în practică cu tehnici KGB prăfuite dar, după cum se vede, încă eficace şi astăzi. “Adevărul” şi “Evenimentul Zilei”, împreună cu site-urile satelite de tipul “Azi” şi “Dimineaţa”, s-au întrecut în încercarea disperată de a-l lipi pe Marian Munteanu de întrunirea de la Sinaia a radicalilor conduşi de Marine Le Pen, personaj care nu s-a dat în lături de la un împrumut serios acordat formaţiunii sale de Rusia lui Putin. Chiar dacă Marian Munteanu s-a aflat la Bucureşti, în Piaţa Victoriei, alături de susţinătorii Familiei Bodnariu, căutători de nod în papură i-au găsit “reprezentanţii” la Sinaia: membri ai “asociaţiei lui – Grupul pentru România”. Degeaba zic “daciştii” că nu Munteanu a înfiinţat GpR-ul şi că omul s-a retras de mai mult timp din această grupare eteroclită, “deontologii” noştri ştiu, întotdeauna, mai bine.

Grupul pentru Romania - Marian Munteanu

Manipulatorii cu pixul i-au inventat chiar şi o susţinere la Primarie a madamei Le Pen, dezvoltată din titlu, la “Adevărul”, şi preluată ca la ordin, nemestecată, de toţi adversarii democraţiei şi adevărului, peruşi “antiruşi”.

Minciuna EvZ Munteanu Le Pen

Degeaba zice femeia că nu ştie cine este Marian Munteanu, ei nu şi nu: “Batman, Batman!”

Munteanu Le Pen AdevarulÎn corul vânătorilor de drepturi constituţionale ale candidatului PNL la Primăria Capitalei, Marian Munteanu, s-a auzit şi vocea hârşâită a unui fost procuror comunist şi anchetator în timpul Mineriadei din 1990, susţinând cu accente patologice afirmaţia falsă şi defăimătoare cu privire la “anti-americanismul” celui pe care, prin funcţia ei, îl vâna şi în 1990, dar şi înainte de 1989, exact la fel cum o face şi azi. Degeaba spun cei din Grupul Independent pentru Democraţie că Fenomenul Piaţa Universităţii a fost prima manifestare deschisă de euroatlantism a României. Acum, trebuie să şi “dovedim” asta. Doar suntem la “Tribunalul Poporului” redivivus. Ei bine, împreună cu Marian Munteanu am avut ocazia să particip, în anii ’90, ca invitaţi speciali, la numeroase manifestări şi întâlniri de la Washington, la Departamentul de Stat sau pe Capitoliu, şi nu numai. De atunci, timp de 25 de ani, Marian Munteanu a fost invitat, anual, la Washington D.C., ca reprezentant de seamă al societăţii civile româneşti. Orice alegaţie de tipul celor formulate cu o ciudată ură de personaje străine de democraţie şi, în fond, atât de România cât şi de valorile occidentale, este, ca atare, total neavenită. Înainte de a prezenta “dovezile”, mai fac următoarele remarci:

GDS (şi nu numai el), cere imperativ – prin liste de semnături cu “oameni ai muncii de la sate şi oraşe” – eliminarea unui drept constituţional al cetăţeanului român Marian Munteanu: dreptul de a fi ales (Art. 37) . Şi eliminarea dreptului nostru constituţional de a alege liber. Cum s-ar spune: “All animals are equal, but some animals are more equal than others”. Dar acele animale mai egale (comunişti de modă veche sau nouă, respectiv sorosişti) nu ştiu că au şi ele un termen de expirare? Sau trebuie să constatăm cum două găşti îşi dau mâna, din nou, de data asta mai pe la spate, cu scopul de a scapa – prin toate mijloacele – de un candidat veritabil doar pentru o (re)instalare cât mai confortabilă la Primărie? Şantajul prin pârghii externe sau instituţionale (ex)securistice nu e, cumva, străin de mult trâmbiţata democraţie, i.e. “puterea poporului”? Ce putem spune? “Toate’s vechi şi nouă toate”…

Nota unui comentator la “Apelul GDS”: “Cred ca acestea sunt cele mai frumoase zile din viata lui Ion Iliescu de dupa castigarea alegerilor din 2000. Sa se uneasca toti progresistii, de stanga si de dreapta, ca sa iti reia tezele din Iunie ’90, asta inseamna sa fii nemuritor. Cum sa moara nea Nelu’ cand se anunta un val de status-uri “Je suis miner”? Haideti cu scuzele pentru cine a chemat minerii impotriva “elementului dusmanos neo-legionar, pericol pentru democratie” . Matrix, coproductie romano-sovietica ‪#‎foreveryoung. – Ciprian Apetrei‬”

PS: Pe 5 iunie anul acesta, ziua alegerilor locale, este, la fel ca şi pe 20 mai 1990, Duminica Orbului. Să ne dea Dumnezeu lumina ochilor minţii ca şi pe cea a Învierii!

Marian Munteanu si congresman-ul republican Frank Wolf Washington Anii 90 1 Foto Victor RonceaÎmpreună cu rep. Frank Wolf, membru republican al Congresului timp de 34 de ani

Marian Munteanu si congresman-ul republican Frank Wolf Washington Anii 90 2 Foto Victor Roncea

Marian Munteanu la Congresul SUA Washington Anii 90 2 Foto Victor RonceaPrelegere la Congresul SUA despre problemele democraţiei în Europa de Est

Marian Munteanu la Congresul SUA Washington Anii 90 1 Foto Victor Roncea

Pe Capitoliu

Marian Munteanu la Washington - National Prayer Breakfast - Anii 90 cu Victor Roncea

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova