Un articol de la Frontpress – care se vede ca a publicat stirea animat doar cu bune intentii, dar cunoasteti vorba… – mi-a atras atentia printr-o dezinformarea grosolana de sub-presa, la care au achiesat, fara o minima verificare, zeci de site-uri. Intoxicarea este menita sa arate, pe fond, cat de draguta ar fi Ungaria si cu noi, romanii. “Stirea” este ca, cica, Ungaria si-ar fi cerut scuze la ONU (!) pentru “holocaustul antiromanesc” din Transilvania ocupata, dupa ce un roman l-ar fi obligat (!) pe ambasadorul ungur la Natiunile Unite sa faca asta, in plenul Adunarii! Iar presa din Romania, vezi-Doamne!, ar fi ascuns maretul eveniment. AIUREA! Nu are rost sa intru in amanunte. Prezint doar comentariile unor observatori cu capul pe umeri:
Daca voi aveti ceva de comentat sau ati gasit ceva despre scuza ungurilor pentru faradelegile lor fata de ardelenii romani din acea perioada,
m-as bucura sa primesc ceva de la voi.
Romanul Mihai Cofar, maltratat si batjocorit sadic la Targu Mures, in martie 1990, aproape ucis de extremistii unguri dar prezentat de televiziunile straine si de Smaranda Enache drept un “maghiar victima a pogromului romanesc”
Revista INSTITUTUL DE STIINTE POLITICE SI RELATII INTERNATIONALE AL ACADEMIEI ROMANE ne pune la dispozitie un intreg capitol, in format PDF, din lucrarea istoricului Larry Watts “Cei dintai vor fi cei din urma” (Editura Rao, 2013), a doua parte a trilogiei expertului in informatii american dedicata Războiului clandestin al blocului sovietic împotriva României. Pagina de internet Roncea.Ro, afiliata portalului Ziaristi Online, reda prima parte a acestui capitol, cu trimitere in final la site-ul ISPRI pentru descarcarea directa a documentului PDF. Revista de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale Nr. 1/2013 poate fi cumparata prin comanda electronica de la libraria ISPRI, a Institutului Academiei Romane.
ROMÂNIA GREŞIT ÎNŢELEASĂ*
LARRY L. WATTS**
Abstract. This chapter examines the origins and impact of cognitive bias, organizational pathologies such as dysfunctional secrecy and compartmentalization, and intentional disinformation on US assessments of Romanian policy and behavior during the Cold War. This excerpt analyzes US dismissals of independent behavior during the mid-1950s, and the failure to share dramatic elements of Romanian policy among key stakeholders after the Cuban Missile Crisis.
În ultimul deceniu al Războiului Rece, analizele americane susţineau că regimul comunist din România n-ar mai fi „rebelul“ care fusese cândva. Pe la mijlocul deceniului, mulţi dintre cei mai bine informaţi specialişti în problemele Europei de Est erau convinşi, de exemplu, că multe dintre analizele anterioare „bătuseră prea mult monedă pe independenţa României în cadrul Organizaţiei Tratatului de la Varşovia, în contrast cu «cei cinci loiali»“, iar această atenţie exagerată faţă de aparentul diferend sovieto-român de asemenea „predispunea la exagerarea fidelităţii restului ţărilor din Pactul de la Varşovia“.1 Se credea acum că „problemele economice grave şi dependenţa de sprijinul economic sovietic“ a României permiseseră Moscovei să o „mituiască, furnizându-i energie, pentru a-I câştiga asentimentul sau măcar supunerea faţă de deciziile Pactului de la Varşovia“, transformând-o într-un „aliat ceva mai cooperant“.2
Câţiva analişti au insistat că sfidarea afişată de România faţă de Moscova a fost doar o aparenţă; că România nu a fost o „rebelă“, ci mai degrabă un „cal troian“ sovietic, iar această servitute secretă faţă deMoscova ar reprezenta caracteristica definitorie a regimului de la Bucureşti.3 Aceşti analişti au argumentat că liderii occidentali creduli (ca şi liderii de opinie) au fost duşi cu zăhărelul de docilitatea liderilor români, care ar fi lucrat neîncetat împotriva intereselor SUA şi în beneficiul Kremlinului. Conform acestei viziuni, fiecare demonstraţie a opoziţiei României faţă de URRS şi fiecare exemplu admirabil de comportament al Bucureştiului reprezentau o parte a unui complot elaborat de câştigare a unei încrederi nemeritate din partea Occidentului sau de înşelare a poporului român.4
Cu o frecvenţă crescută în perioada premergătoare Revoluţiei din decembrie 1989 din România, ţara şi liderul său au fost portretizate ca fiind responsabile de provocarea în mod deliberat a unor tensiuni internaţionale, de pe urma cărora ar fi tras foloase;5 ca promovând şi pregătind agresiuni militare în Europa6; conspirând cu state paria, cum ar fi Coreea de Nord şi Libia, împotriva SUA7; conducând programe de înarmare nucleară şi bacteriologică8 şi angajându-se într-o politică de „genocid cultural“ împotriva minorităţilor proprii9. Acuzaţiile extreme de şovinism, în special în rândurile militarilor români, au fost atât de dese în anii 1980, încât serviciile secrete din SUA au inclus conflictul etnic şi pogroamele împotriva maghiarilor din Transilvania drept scenarii probabile, în caz că s-ar ajunge la instabilitate în România10. Conform unei evaluări de la mijlocul anului 1988, o „revoltă generalizată“ ar fi dus „aproape la anarhie, lucru care ar conduce la o preluare a puterii de către forţele militare“, timp în care violenţele interne s-ar putea „transforma în violenţe etnice îndreptate împotriva minorităţii maghiare din Transilvania.“11 La doar câteva luni de la Revoluţie, acest portret sumbru părea să-şi capete confirmarea, o dată cu ciocnirile etnice din oraşul transilvănean Târgu Mureş, pe care presa internaţională le-a prezentat drept un atac furibund al şovinilor români împotriva etnicilor maghiari, lucru asimilat ulterior cu pogroamele antisemite din perioada Holocaustului12.
Descoperirile din arhivele Pactului de la Varşovia după 1989 şi investigaţiile conduse de organisme de monitorizare americane şi internaţionale au infirmat toate aceste acuzaţii anterioare anului 1989. Ele au relevat faptul că Bucureştiul a continuat să sfideze Moscova pe „aproape toate punctele de pe agendă“, în interiorul Pactului de la Varşovia13. Într-adevăr, românii intraseră atât de tare în conflict cu URSS, spre finele anilor 1970, încât ţara lor fusese transferată, în cadrul KGB-ului, de la departamentul de colaborare cu alte state socialiste surori, la cel care se ocupa de statele NATO duşmane (împreună cu Iugoslavia şi Albania).14 KGB-ul punea România în aceeaşi categorie cu SUA, Germania de Vest şi Israelul—centre ale unor operaţiuni subversive antisovietice, îndreptate împotriva populaţiilor din URSS.15
De fapt, revelaţiile postcomuniste provenite din arhive şi investigaţii nu au reuşit să confirme în nici un fel existenţa unor preparative pentru operaţiuni militare agresive din partea României, îndreptate împotriva niciunuia dintre vecinii săi – în ciuda unor schimburi de replici adesea acide, care au avut loc la sfârşitul anilor 1980 între Budapesta şi Bucureşti. Şi nu s-au descoperit nici arme de distrugere în masă, nici urme că ar fi existat vreodată astfel de arme pe teritoriul României.16 Departe de a fi militarii şovini arzând de nerăbdare să lanseze un pogrom împotriva minorităţilor etnice, ForţeleArmate Române au jucat, de fapt, după Revoluţie, un rol important de mediere între popoare şi state — un rol pe care Budapesta l-a recunoscut public.17
Filmul original al ciocnirilor etnice despre care s-a spus că au fost provocate de români la Târgu Mureş, în martie 1990 — neacceptat multă vreme de anchetatori – şi interviurile cu regizorul şi jurnalistul britanic care a relatat către Occident ce se întâmpla, au relevat că lucrurile au stat exact invers.18 Grupul mai mare de demonstranţi de etnie maghiară (majoritar în zona respectivă) i-a atacat pe cei de etnie română, iar victima confruntărilor brutale, portretizată în presa internaţională drept un etnic maghiar atacat de un şovin român era de fapt un etnic român atacat de maghiari.19 Jurnaliştilor britanici care relatau ciocnirile li s-au oferit desfăşurătoare ale evenimentului gata interpretate, pe care ei n-au avut posibilitatea de a le supune unei verificări, de vreme ce nu i-au putut intervieva pe cei implicaţi.20
Chestiunea arzătoare este aceasta: cum şi de ce au înţeles atât de greşit analiştii americani evoluţia situaţiei din România şi dinamica relaţiilor din interiorul Pactului?
————————
1 Acest citat este preluat din alocuţiunea susţinută de Robert Hutchings, în mai 1984, în cadrul conferinţei ocazionate de lansarea volumului The Warsaw Pact and the Question of Cohesion: Volume I, The GreaterSocialist Army: Integration and Reliability (1983), coordonat de Teresa Rakowska-Harmstone şi Christopher D. Jones de la Departamentul Canadian alApărării. Pentru a fi corect cu Hutchings, percepţia sa a fost împărtăşită de marea majoritate a participanţilor, care a inclus 97 de specialişti de vârf şi oficiali guvernamentali din America de Nord şi Europa. Hutchings, la vremea aceea director al Radio Europei Libere, a fost curând detaşat ca ofiţer al US National Intelligence, unde a coordonat National Intelligence Estimates realizată de întreaga comunitate de intelligence a SUA pe perioada ultimilor ani ai decadei. „Remarks of Robert Hutchings“ in „Part II: The Warsaw Pact Forces: Fragmentation and Reintegration,“ The Warsaw Pact and the Question of Cohesion:A Conference Report, co-sponsored by Washington, D.C., Kennan Institute for Advanced Russian Studies and The Woodrow Wilson International Center for Scholars, 1985, 25. Singura voce din cadrul conferinţei care a subliniat cât de diferită este acum România în comportamentul său de politică externă şi de securitate a fost Christopher Jones.
2 Christian Nünlist, „Cold War Generals: The Warsaw Pact Committee of Defense Ministers, 1969-90,“ May 2001, Courtesy of Parallel History Project on European Cooperation (PHP), ww.php.isn.ethz.ch, by permission of the Center for Security Studies at ETH Zurich on behalf of the PHP network, (Hereafter: PHP), at https://www.php.isn.ethz.ch/collections/coll_cmd/introduction.cfm?navinfo=14565.
4 Din 1989 această linie interpretaţională i-a influenţat pe unii să susţină că Bucureştiul sprijină în mod explicit regimul Dubcek şi chiar că şi mai spectaculoasa denunţare a invaziei sovietice din Cehoslovacia nu a fost decât „o mascaradă politică“. Vezi Vladimir Tismăneanu and Bogdan Iacob, „Betrayed Promises: Nicolae Ceauşescu, the Romanian Communist Party, and the Crisis of 1968“ in Vladimir Tismăneanu, editor, Promisesof 1968: Crisis, Illusion and Utopia, Budapest, Central European University Press, 2011, p. 257; Vladimir Tismăneanu, „Behind the Façade of the Ceauşescu Regime,“ Radio Free Europe, 28 June 2008, at https://www.rferl.org/content/Behind_Facade_Ceauşescu_Regime/1145867.html. Vezi de asemenea Tom Gallagher, Theft of a Nation: Romania Since Communism, London, Hurst & Co, 2005, p. 58.
6 Henry Kamm, „Hungarian Accuses Rumania of Military Threats,“ The New York Times, 11 July 1989; Andrea Tarquini, „Ceauşescu is Buying Missiles to Aim at Hungary,“ La Repubblica, 16/17 July 1989; Douglas Clarke, „The Romanian Military Threat to Hungary,“ RAD Background Report/130, Radio Free Europe Radio (RFER), 27 July 1989, Open Society Archives (OSA), Box 143, Folder 4, Report 53.
7 Vezi de exemplu Ion Mihai Pacepa, Red Horizons,Washington DC, Regnery Gateway, 1987, pp. 99-100, 297, 300-301.
8 Vladimir Socor, „Ceauşescu Claims That Romania Could Make Nuclear Weapons,“ Romanian Situation Report/4, RFER, 4 May 1989; Jonathan Eyal, „Romania: Looking for Weapons of Mass Destruction?“ Jane’sSoviet Intelligence Review, vol. 1, no. 8 (August 1989), pp. 378-382. Douglas Clarke a obţinut acest articol înainte de a fi publicat şi îl citează cu titlul original propus de Eyal indicând modul în care Eyal a fost pe deplin convins de campania de măsuri active: „Romania: A Dictator Dreaming of New Mass Destruction Weapons.“ Clarke (1989b), p. 6.
9 Vezi Witnesses to Cultural Genocide: First-Hand Reports on Rumania’s Minority Policies Today, New York, American Transylvanian Federation, Inc and Committee for Human Rights in Romania, 1979; Volgyes (1982), pp. 82-83; Genocide in Transylvania: Nation On The Death Row, compiled by the Transylvanian World Federation and the Danubian Research and Information Center, Astor, Fl., Danubian Press, 1985.
10 Pentru presupusul şovinism al militarilor români vezi Volgyes (1982), pp. 41, 45, 47, 54-56, 58, 83, 94, 98.
11 „Romania: Impending Crisis?“ in Soviet Policy Toward Eastern Europe Under Gorbachev: National Intelligence Estimate (NIE 11/12-9-98), 26 May 1988, p. 16, CIA.
12 Vezi The Washington Post, 22 March 1990. Povestea originală a fost spusă de jurnalistul de la Sky News, Gary Lawon Honeyford. Elöd Kincses, Marosvásárhely fekete márciusa, Püski Kiadó, Budapest, 1990, disponibil în engleză ca Black Spring: Romania’s Path from Revolution to Pogrom December 1989 – March 1990, Budapest-Munich,, Present LTD, 1992, at https://www.hunsor.se/dosszie/elod_blackspring.pdf.
13 Anna Locher, „Shaping the Policies of the Alliance —The Committee of Ministers of Foreign Affairs of the Warsaw Pact, 1976-1990“, May 2002, PHP. See also Nünlist (2001), PHP.
14 Christopher Andrews and Vitalyi Mitrokhin, The World Was Going Our Way: The KGB and the Battle for the Third World, New York, Basic Books, 2005, p. 500. România a fost de asemenea transferată din grupul de cooperare al serviciilor de informaţii frăţeşti al statelor din Pactul de la Varşovia. De exemplu în compartimentul de informaţii externe est german al Stasi, România a fost transferată în grupul statelor „rebele“, „dizidente“ şi „renegate“ (grupul G) alături de China, Albania şi Iugoslavia. Georg Herbstritt şi Stejărel Olaru, Stasi şi Securitatea, Bucureşti, Humanitas, 2005, p. 102. Vezi de asemenea „Ein feindliches Bruderland. Rumänien im Blick der DDR-Staatssicherheit“, Halbjahresschrift für südosteuropäische Geschichte, Literatur und Politik (Berlin), no. 1 (May 2004).
16 Vezi „Ameninţarea nucleară românească“ în capitolul 16 al cărţii.
17 Vezi Nepszabadsag (Budapest), 15 December 1990, tradus în Foreign Broadcast Information Service – East Europe (FBIS-EEU), no. 243, 18 December 1990, p. 62; Lajos Für interview by Peter Marvanyi on Budapest Kossuth Radio Network, 3 June 1992, 1830 hrs GMT in „Minister Fur on Military Agreements with Romania,“ FBIS-EEU-92-109, 5 June 1992, p. 19. Vezi de asemenea, Zoltan Barany şi Peter Deak „The Civil – Military Nexus in Hungary“ în Constantine P. Danopolous şi Daniel Zirker, eds, The Military and Society in the Former Eastern Bloc, Boulder, Westview, 1999, p. 46.
18 Vezi interviul cu directorul programului, Patrick Swain, realizat de Mihai Mincan, „Culisele manipulării conflictului româno-maghiar din 20 martie 1990“, Adevărul, 14 martie 2010, la https://adevarul.ro/ news/eveniment/exclusiv-culisele-manipularii-conflictului-romano-maghiar-20-martie-1990-1_50ad49937c42d5a663924d61/index.html. Vezi de asemenea Dorin Suciu, „Postscriptum la o manipulare“ la https://roncea.ro/2010/03/22/dupa-20-de-ani-post-scriptum-la-o-manipulare-dorin-suciu-prezinta-noi-dovezi-de-la-targu-mures-ungurii-au-reusit-sa-blocheze-pe-youtube-documentarul-despre-ororile-din-1990/. Poveşti despre pogromul românilor împotriva etnicilor maghiari în Târgu Mureş continuă să circule, cu câteva semne de întrebare: cum o „adunătură“ estimată între 500 şi maxim 3.000 indivizi ar putea lansa un pogrom împotriva unui grup estimat între 9.000 şi maxim 15.000 indivizi sau cum poate avea un pogrom ca rezultat 135 de răniţi între cei care l-au comis şi numai 33 de răniţi între presupusele victime. Ministrul de Externe maghiar Gyula Horn a fost primul care a descris evenimentele din Târgu Mureş ca un „pogrom“, la 22-24 martie 1990, în cadrul reuniunii Consiliului Europei dedicat relaţiilor cu Europa Centrală şi de Est. Vezi de asemenea „Minority Situation in Romania Seen as Worst in Central Europe“ şi „Anti-Hungarian Attacks in Mures County Discussed“ in the Foreign Broadcast Information Service’s, Joint Publications Research Service Report: Eastern Europe, JPRS-EER-90-166, 19 December 1990, U.S. Government Printing Office, pp. 1-2, 5.
20 Conform lui Swain, el a fost angajat de postul londonez de televiziune Channel 4 pentru a realiza un segment al unui program numit „Şi zidurile au căzut: vecinii răi“ dar proiectul a fost finanţat şi produs numai de Budapesta. Mai mult, imaginile filmului şi informaţiile privind identitatea grupurilor şi indivizilor ca şi natura acţiunilor ce au avut loc au fost asigurate de producătorul maghiar. Swain s-a bazat în întregime pe partenerii lui pentru interpretarea evenimentelor şi nu a intervievat niciun român ca parte a proiectului. Vezi Mincan (2010).
* Extras din Capitolul 1 „România greşit înţeleasă“ din Cei dintâi vor fi cei din urmă: România şi sfârşitul războiului rece (Editura RAO), volumul II din trilogia lui Larry L. Watts, Războiul clandestin al blocului sovietic împotriva României.
** Profesor la Universitatea din Bucureşti, Masterul Studii de Securitate şi Analiza Informaţiilor al Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială.
In timp ce in Romania statuile Maresalului Antonescu au fost izgonite din spatiul public, in Ungaria, “regentul” antisemit Miklos Horthy, vinovat de primele genociduri ale celui de-al Doilea Razboi Mondial, epurarile etnice criminale executate in Ardealul ocupat impotriva romanilor si evreilor, este praznuit la nivel national, iar busturile lui apar ca ciupercile dupa ploaie in toate catunele populate de extremisti maghiari. Recent a fost inaugurat chiar si un parc cu numele lui, langa Budapesta. Autoritatile ungare stiu sa lucreze cu dictatura democratiei europene asa ca au motivat ca “a fost vointa comunitatii locale”. La referendumul initiat de opozantii proiectului nu s-a prezentat aproape nimeni. Ce se inampla insa la noi daca o comunitate locala solicita ceva – cazul cetateniei de onoare acordata Sfantului Inchisorilor, Valeriu Gafencu? Pai, i se spune “Niet”, de noii tovarasi de drum ai tuturor regimurilor, exact ca in timpul dictaturii comuniste. Cu toate acestea, aceleasi foruri care se opun onorarii unui martir roman care a salvat de la moarte un evreu nu au nimic impotriva proslavirii unor criminali de razboi antisemiti si antiromani, ca Wass Albert si Nyiro Joszef, ale caror statui au impanzit “Tinutul Secuiesc”, cu voie de la… stapanire; adica de la stapanul celui ce face pe stapanul ghiululilor Romaniei. Ba chiar un avocat al reabilitarii criminalului Wass Albert a ajuns ditamai “consilier onorific” (deci aici nu e nici o problema “onoare”) al premierului de paie al Romaniei. Nici romanii nostri nu acorda prea mare interes acestei profanari simbolice a victimelor pogromurilor comise impotriva romanilor si evreilor in timpul ocupatiei Ardealului. In localitatea ungureasca Kereki, un tanar avocat maghiar a cinstit cum se cuvine o statuie a criminalului Horthy, aruncandu-i o galeata de vopsea rosie peste cap si o pancarda pe gat cu textul „Vinovat de genocid, criminal de război”! (foto in baza). Despre toate acestea si multe altele, se scrie in cea mai recenta carte a inimosului si neobositului scriitor Vasile Bunea, creatorul Muzeului National al Refugiatilor, locul unde puteti afla aproape totul despre atrocitatile maghiarilor impotriva romanilor. Intitulata “A FOST AMIRALUL MIKLÓS HORTHY REVIZIONIST, IREDENTIST, XENOFOB, ANTISEMIT, HITLERIST?” si aparuta la Editura Napoca Star (Cluj Napoca, 2013) in Colectia “Istorie moderna si contemporana”, volumul de 348 de pagini cuprinde o analiza exhaustiva asupra fenomenului extremismului maghiar, tolerat nepermis in Romania, si se inscrie pe lista lucrarilor obligatorii pentru autoritatile publice care sustin sau chiar doresc sa mai apere Constitutia. Reproduc in exclusivitate pentru Roncea.Ro un extras despre teroarea horthysta din Ardeal, la ceas “aniversar”, cand majoritatea reprezentantilor “statului roman” a adresat calde felicitari ungurilor de ziua lor nationala, ziua sarbatoririi crimelor din 1848 impotriva poporului roman: zeci de mii de romani, copii, femei, batrani, dascali si preoti schingiuti si ucisi nevinovati.
Teroarea horthystă
“Dupa Diktatul de la Viena, au început actele de terorism împotriva românilor şi evreilor. Era rezultatul unui program premeditat de intimidare şi exterminare a poporului român. Într-o broşură publicată la Budapesta şi răspândită din ordinul lui Horthy, intitulată „Fără milă”, se pot citi rânduri demenţiale ca acestea: „Voi omorî pe orice român pe care-l voi întâlni în drumul meu… noaptea voi pune foc satelor româneşti. Voi trece prin ascuţişul săbiei toată populaţia. Voi otrăvi fântânile. Voi ucide copii la sânul mamei lor… Voi aprinde satele. Nu voi avea milă pentru nimeni. Nici pentru copii, nici pentru mamele însărcinate. Răzbunare. Fără milă, răzbunare crudă”.
Teroarea a început la 9 sept. 1940, în comuna Trăznea din judeţul Sălaj, apoi horthyştii au asasinat 81 de locuitori; în comuna Ip, în noaptea de 13 14 sept., au fost ucise 159 de persoane, femei, copii, bătrâni. Caselor locuite de români li s a dat foc.
Împotriva intelectualilor români, dezlănţuirea a fost demenţială: protopopul Aurel Munteanu din Huedin a fost torturat în piaţa oraşului timp de mai multe ore, după care i s a înfipt un ţăruş în gură, care a ieşit prin ceafă; în com. Fântâna Mare din jud. Sălaj au fost îngropaţi de vii mai mulţi români. Pe stadionul din Oradea au fost spânzuraţi 30 de români. La 23 sept. au fost masacrate în com. Mureşenii din Câmpie familiile învăţătorului Gheorghe Petre, a preotului Andrei Bojor, şi alţi săteni.
Preotului Pompei Onofrei din Cluj i au fost smulse barba şi părul, a fost legat cu sârmă de gât şi târât pe străzile oraşului. Lista ororilor e lungă, nu ne ar ajunge o carte să le trecem şi comentăm pe toate, aşa cum merită să o facem. Mai trebuie amintite, totuşi, şi câteva fapte petrecute la sfârşitul războiului: în com. Sărmaş au fost ucişi în noaptea de 16-17 sept. 1944, 126 de evrei, femei, bărbaţi şi copii.
În comuna Moisei din Maramureş, 29 de ţărani au fost închişi într o casă şi li s-a dat foc, după care au fost incendiate 260 de case.
În Banat au fost executate 50 de persoane, numai pentru vina de a fi român! Torturile, asasinatele erau făcute pentru a i determina pe români să şi părăsească locuinţele şi să se refugieze pe teritoriul României.
Văzând că aceste procedee barbare au dat rezultate mediocre, autorităţile horthyste au trecut la expulzarea locuitorilor români. Aproximativ 218 000 de români au fost arestaţi, îmbarcaţi în vagoane de marfă şi expediaţi în România – sunt numai cei înregistraţi oficial, deoarece alţi 60-70 000 au trecut în România fugind de regimul de teroare dezlănţuit de bandele horthyiste. Numărul românilor din nordul Transilvaniei s a micşorat şi prin organizarea unor detaşamente de muncă trimise în Germania. Pentru alte mii de români s au construit lagăre de concentrare. Limba română a fost interzisă treptat în şcolile de stat; liceele româneşti au fost desfiinţate; au fost alungaţi preoţi (în total cca 140); multe biserici ortodoxe au fost devastate, dărâmate, profanate (altele sigilate şi închise) – de pildă biserica din Bicsad a fost transformată în WC public.
O minoritate etnică din nordul Transilvaniei împotriva căreia s au înverşunat horthyştii a fost minoritatea evreiască. Această minoritate a fost deportată aproape în întregime în lagărele de concentrare naziste. Au pierit peste 140 000 de evrei în lagărele de la Auschwitz, Dachau, Birkenau ş.a. După 68 de ani de când România s a reîntregit cu partea din Transilvania, răpită samavolnic în 1940, la Budapesta se fac auzite declaraţii precum „minoritarii maghiari din ţările vecine fac parte integrantă din naţiunea maghiară şi sunt subordonaţi guvernului şi parlamentului de la Budapesta”. Aceasta nu însemnă altceva decât că maghiarii din afara Ungariei, deci şi cei aproximativ 1,2 mil. din ţara noastră, să se organizeze ca autonomie minoritară, cu parlament propriu, cu poliţie proprie etc. Fostul ministru de externe Geza Ieszensky declara în 1993 că „Într-o primă fază… urmărim ca Transilvania să devină un spaţiu complementar economiei maghiare…, iar ca scop politico strategic, unirea maghiarilor în graniţele lor înainte de Trianon.” Nu putem să ignorăm nici faptul că, în anii ’90 rămăşiţelor pământeşti ale fostului dictator, Horthy, li s-au făcut funeralii naţionale în Ungaria. Guvernatorul Miklós Horthy a fost reabilitat la 4 septembrie 1993 de parlamentul Ungariei, în timpul mandatului premierului József Antall.
Rezultă din toate aceste sumare relatări că maghiarimea nu a învăţat nimic din lecţiile istoriei de până acum, mai răscoleşte în foc, să caute tăciuni, doar, doar vor mai face o vâlvătaie!”
NOTA MEA: Ma intreb, Romania de ce nu cere despagubiri Ungariei pentru sutele de mii de victime ale genocidului si deportarilor din 1940-1944? Sau macar ca statul ungar sa-si ceara scuze oficial, pentru toate crimele comise.Sa-l intrebam pe Iliescu, pe Ponta, sau pe Basescu?
“Am observat întâi cã este o harta româneascã. Am desfãcut-o cu nordul în jos, ceea ce m-a fãcut sã nu înteleg nimic. Mi-a întors-o Schmidt. Ochii mei cãutau tãietura de la granita de vest pe care cu totii o asteptam. Mi-am dat seama însã cã este altceva. Am urmãrit cu ochii granita care pornea de la Oradea cãtre rãsãrit, alunecând sub linia feratã si am înteles cã cuprindea si Clujul … Am început sã nu mai vãd. Când mi-am dat seama cã granita coboarã în jos ca sã cuprindã secuimea am mai avut, în disperarea mea, un singur gând: Brasovul! O micã usurare: Brasovul rãmâne la noi.
Când am privit în toatã grozãvia împãrtirea Transilvaniei, am înteles cã puterile care îmi erau mult slãbite mã pãrãsesc cu totul. Tabloul dinaintea ochilor s-a fãcut neclar, ca un nor galben cenusiu, din cenusiu, negru …
În clipa aceea, mi-am pierdut cunostinta. Nu mai trãisem o asemenea senzatie fizicã decât cu 22 de ani în urmã, când o injectie cu novocainã la o operatie mã fãcuse sã trec pentru o clipã pe lumea cealaltã, de unde mi-am revenit cu ajutoare medicale date in extremis.
Acum aveam pentru a doua oarã impresia netã cã am trecut dincolo. Cineva a cerut pentru mine un pahar cu apã. Dornberg a deschis usa alergând prin multimea care umplea sãlile strigând: “un pahar cu apã, un pahar cu apã…”
Peste un minut mi l-au adus. Valer Pop mi l-a dat în silã sã-l beau. Am început sã vãd din nou si am avut puterea sã duc mai departe calvarul.
Mi s-au prezentat actele spre semnare. Am scos tocul meu cu cernealã verde, cu care scrisesem atâtea lucruri frumoase si atâtea gânduri bune pentru tara mea. Am iscãlit tot fãrã sã mai citesc. Valer Pop citea pentru mine. De altfel, nu mai era nimic de verificat: actele erau cunoscute, harta tot asa.”
Mihail Manoilescu, Dictatul de la Viena. Memorii, iulie-august 1940, Bucuresti, Editura Enciclopedicã, 1991, p. 212
****
La 30 august 1940, prin Dictatul de la Viena, Ungaria fura de la Romania Transilvania de Nord. Peste 300.000 de romani se refugiaza in Romania, peste 150.000 sunt deportati de autoritatile unguresti si peste 50.000 de romani sunt exterminati de hortisti.
Perioada 1940-1945 a fost o perioada de cosmar pentru romanii de pe teritoriile din Transilvania de Nord, cotropite de Ungaria. Romane, nu uita! (Altermedia)
Anul 1940 reprezintă pentru români una dintre cele mai negre file de istorie. Dupa raptul asupra Basarabiei strabune si odioasa “saptamana rosie”, in data de 30 august, pierdeam Ardealul prin odiosul Diktat de la Viena, ca numai după circa o săptămână, pe 7 septembrie, să cedăm şi Cadrilaterul, bulgarilor. In Ardeal, in doar 11 zile, criminalii unguri au ucis bestial aproximativ 1.000 de români. Cele mai lovite de soartă au fost localităţile Ip, cu 157 de martiri şi Trăznea, cu 87. Singura vină a acestor oameni a fost că s-au născut români. Acela a fost începutul. Atrocităţile au continuat până când România „a întors armele”, masacrul de la Moisei din 14 octombrie 1944 fiind una din ultimele mari cumplite tragedii româneşti din epoca de ocupaţie ungară în Transilvania, atrocităţi comise împotriva civililor români.
Ieri, 14 octombrie 2011, la 67 de ani de la masacru, un sobor de preoţi a oficiat o slujbă de pomenire la Bisericuţa de lemn cu hramul „Sf. Iosif Mărturisitorul”, aşa cum spunea un preot, un Sfânt martir reprezentativ pentru Maramureş, neamul românesc şi ortodoxie.
Au fost pomeniţi toţi cei 31 de martiri şi ne-am rugat pentru sufletele lor. Unul dintre cei 9 preoţi care au făcut posibilă slujba de pomenire a ţinut să ne aducă aminte, pe un ton înălţător, sacrificiul suprem al celor care au fost Martirii de la Moisei, morţi în slujba României şi a credinţei strămoşeşti.
Apoi, flancaţi de reprezentanţii Jandarmeriei române, noi, cei cărora nu ne e ruşine că suntem Români, am purces per pedes către Monumentul Ostaşului Român aflat în parcul municipal Baia Mare, aşa cum am spus că va fi, cu lumini în mâini, adică făclii şi candele aprinse. Nu au putut să lipsească din mâinile noastre Drapelul României şi steagurile a două asociaţii care au făcut posibil acest marş comemorativ: Asociaţia „Eternul Maramureş” şi Asociaţia Noua Dreaptă (filialele din Bistriţa-Năsăud, Cluj şi Maramureş).
Alături de noi au fost şi reprezentanţii Asociaţiei „Avram Iancu” – filiala Maramureş precum şi reprezentanţi ai presei locale, cărora le mulţumim pentru prezenţă.
Un fapt care ne-a bucurat nespus a fost prezenţa la Monumentul Ostaşului Român a Preotului Florian Nechita care, dealtfel, a mai fost alături de noi şi cu alte ocazii şi care se roagă, alături de noi, pentru neamul românesc.
La Monumentul Ostaşului Român, am rostit, stângaci, mai mult cu sufletul decât cu gândul, o scurtă cuvântare în care am amintit, aşa cum se cuvine, numele şi prenumele tuturor celor ce au fost masacraţi la Moisei, urmând apoi momentul depunerii unei coroane în numele Asociaţiei „Eternul Maramureş”.
Aşa cum am spus unui reprezentant al presei locale, acest marş a fost unul din suflet pentru suflete, apolitic şi nepolitizat, aşa cum stă bine acţiunilor comemorative creştine.
Ioan Andreica-Vivat, Simion Sabau, Ioan Sabau, Simion Pop, Vasile V. Curticapeanu, Vasile T.Curticapeanu şi Toader Blaga (toţi şapte din Vişeu de Mijloc, jud. Maramureş), Petru Bejan (din Faragau, jud. Mureş), Mihai Baciu (din Voivodeni, jud. Mureş), Lazar Buja (din Sângeorgiu de Mureş, jud. Mureş), Augustin Ghibutiu (din Voiniceni, jud. Mureş), Simion Gorea (din Milasel, jud. Bistriţa-Năsăud), Gheorghe Grad a Beloaiei (din Săcel, jud. Maramureş), Vasile Hosu şi Iacob Pelea, Vasile Poni (din Sântana de Mureş, jud. Mureş), Vasile Judecan (din Râciu, jud. Mureş), Vasile Oltean (din Berghia, jud. Mureş), Ioan Osorhean, Nicolae Sacui (ambii din Fizesu Gherlii, jud. Cluj), Ioan Pop, Vasile Savina, Mihai M.Radu, Mihai R.Radu (toţi patru din Voivodeni, jud. Mureş), Ştefan Pelea (din Bardesti, jud Mureş), Alexandru Raica (din Hartau, jud. Mureş), Ioan Strete (din Samartinu de Câmpie, jud. Mureş), Gheorghe Ştefan (din Sincai, jud. Mureş) şi Ştefan Tomoioaga (din Moisei, jud. Maramureş), Vasile Ivaşcu-Drăgan, Vasile Petean din Palatca – ultimii doi fiind supravieţuitorii masacrului.
O productie MDV Film. Producator: Mihai Orasanu. Redactor: Anca Filoteanu, Imagine: Marian Stanciu. Documentar oferit portalului Ziaristi Online de catre autori.
Mărturia unui supraviețuitor
La 68 de ani de la Dictatul de la Viena și masacrul din Ip, singurul supraviețuitor rămas încă în viață, Gavril Butcovan, a acordat un interviu ziarului Gardianul, povestind drama familiei sale din noaptea de 13/14 septembrie 1940. Acesta mărturisea în articolul apărut în data de 2 septembrie 2008:
„În zorii zilei de 14 septembrie 1940, am fost trezit de zgomotul asurzitor al focurilor de armă ce răzbăteau dinspre casele vecinilor noștri. Era în jur de ora 5, încă era întuneric și m-a cuprins o frică ce nu o pot descrie în cuvinte. Aveam doar 16 ani. În familie eram de toți 10 suflete, printre care 8 copii. Locuința era compusă din două încăperi. Eu, părinții și alți 5 frați dormeam într-o cameră, iar în camera mică, ceilalți doi frățiori. L-am trezit pe tata, Mihai Butcovan și i-am spus că sunt împușcați românii. Tata nu putea vorbi de emoție, pentru că bănuia ce ne așteaptă, focurile de armă întețindu-se cu fiecare minut ce trecea. S-a uitat pe geam să vadă ce se întâmplă pe uliță, spunându-ne apoi că vede oameni care se plimbă agitați. Pentru o clipă mi-am aruncat și eu ochii pe fereastră. Strada era plină de militari horthyști și consăteni maghiari, deveniți părtași la masacru. Mama i-a zis tatii să meargă să deschidă ușa, ca să nu bată soldații în poartă așa cum au făcut la vecini. Pe când tata a vrut să deschidă ușa, soldații erau deja în curtea noastră. Unul dintre criminalii horthyști s-a răstit la el, spunându-i să iasă afară din casă. La câteva secunde am auzit cinci bubuituri de armă. Atunci am știut că l-au împușcat pe tata. Imediat au năvălit în casă trei soldați, îndreptând puștile spre noi. Ne-au spus răstit în ungurește, să ieșim afară. Mama i-a întrebat, arătând spre leagănul unde se afla sora mea cea mică, ce va întâmplă cu fetița, la care i-au răspuns ca o crească ei. Când am ieșit l-am văzut pe tata, care zăcea cu fața în jos lângă peretele casei. M-am îndreptat înspre el, moment în care asasinii horthyști au tras în mine. Cuprins de groază m-am prăbușit lângă corpul neînsuflețit al părintelui meu. Mi-am dat seama că sunt în viață, simțind o arsură puternică. Inima îmi bătea tare pentru că în momentele următoare am văzut cum criminali i-au executat pe frații mei. În fața casei, la câțiva metri de mine, au ucis-o pe sora-mea, Maria, de 18 ani, care a fost împușcată în piept cu cartușe dum-dum. Fratele Mihai, de 8 ani, a fost împușcat în burtă, iar surioara Ana, de 5 ani, care, disperată, striga <<Unde ești maică?!>>, a fost secerată de gloanțele criminalilor. Fratele Viorel, de 11 ani, a vrut să fugă spre grădină, însă soldatul care-l urmărea l-a împușcat în cap. Pe surioara Paulina, de doar 11 luni, au sfârtecat-o cu baionetele în leagăn. Asupra mamei au tras, rănind-o, însă a apucat să se ascundă sub o căruță. Cred și astăzi că șansa mea a fost aceea că nu m-am ridicat de lângă tata și am stat culcat cu față la pământ, în timp ce călăii erau preocupați cu uciderea celorlalți membri ai familiei. Pe lângă mine și mama au mai scăpat cei doi frați ai mei, Ioan, de 12 ani, și Floarea, de 6 ani, care au dormit în camera mică, unde criminalii nu au mai căutat. Bănuiesc că în sinea lor credeau că au ucis întreaga familie după ce au tras în 7 persoane și au străpuns-o cu baioneta pe Paulina.”
Gavril Butcovan amintește și de celelalte crime comise în noaptea masacrului:
„ Doresc să vă mai spun că cruzimea cu care a fost comis acest genocid întrece orice închipuire. Bătăile și schingiuirile au început înainte de masacru cu 3-4 zile. Unii români au fost bătuți până ce și-au dat duhul. Lui Dumitru Sarca i-au tăiat mâinile, lui Dumitru Chiș i-au scos ochii, iar lui Pavel Sarca i-au smuls unghiile de la mâini. Nu pot să uit nici drama prin care a trecut Gheorghe Leonte și soția acestuia, care era în durerile facerii. Bărbatul a plecat după moașă, dar pe drum a avut ghinionul să se întâlnească cu echipa criminală. Aceștia, sub amenințarea armelor, l-au întors din drum, iar odată ajunși în curtea casei l-au împușcat. Soției i-au scos copilul din burtă cu baionetă. O altă tragedie s-a petrecut la cimitir cu Maria Sarca, de 40 de ani și Maria Olla, de 15 ani. Cu toate că nu erau încă moarte au fost aruncate în groapa comună și îngropate de vii. In acea zi de 14 septembrie 1940, orice român întâlnit pe stradă sau găsit acasă a fost împușcat.”
A fost odata in Transilvania, Documentar 2007, 30 min. Regizor: Manuela Morar Producator: Hyperion University. Film oferit portalului Roncea.ro de catre autori.
Portalul Roncea.ro a prezentat integral, cu acordul autorilor, carora le multumim din nou, cu mare plecaciune, un documentar realizat de Manuela Morar la Universitatea Hyperion – A fost odata in Transilvania – si o productie MDV Film realizata de Mihai Orasanu, redactor: Anca Filoteanu, imagine: Marian Stanciu – NU UITA!
Postarea Roncea.ro care a semnalat prima oara filmul Manuelei Morar a atins un record de accesari de circa 150.000 cu sute de comentarii si mii de aprecieri pe Facebook, filmul fiind vizionat prin intermediul Roncea.ro de 133.000 de romani. Prezint mai jos cele doua marturii cutremuratoare, in memoriam martirii romani ucisi salbatic de unguri pe pamantul sfant al Transilvaniei. Dumnezeu sa-i ierte! ROMANE, NU UITA!
O productie MDV Film. Producator: Mihai Orasanu. Redactor: Anca Filoteanu, Imagine: Marian Stanciu
„În noaptea de 13 spre 14 septembrie 1940, trupe ale regimentul 201 motorizat Budapesta, împreună cu unii localnici maghiari şi cu membri ai organizaţiei Nemzetőrség (“Straja naţiunii”) au declanşat un holocaust în comuna Ip din judeţul Sălaj, precedat de torturi şi violuri.”
La numai 3 zile de la intrarea armatei ungare de ocupație pe teritoriul românesc, a început seria masacrelor împotriva populației civile românești. Acestea au avut o intensitate crescută în primele două săptămâni dupa ocuparea Transilvaniei dupa Dictatul de la Viena. Astfel, în doar 11 zile, trupe ungurești au ucis aproximativ 1.000 de români. Cel mai afectat de ucideri a fost județul Salaj, unde au fost masacrați 477 de români. Este vorba de un adevarat genocid etnic statal asupra romanilor, primul de acest gen din timpul celui de-al doilea razboi mondial, pentru care statul vecin, Ungaria, un “dusman natural” al Romaniei, nici nu si-a cerut vreodata scuze, nici nu a ridicat vreun memorial si nici nu a platit pentru victimele facute. Dumnezeu sa-i odihneasca in pace pe martirii romani ucisi de unguri. Romane, nu-i uita si NU UITA!
După ce s-a dat sentinţa „executaţi-l”, am fost luat cu forţa şi scos din incinta sediului, care se afla lângă un complex alimentar, de care era despărţit de o stradă mărginită de castani. Cineva din mulţime a strigat: „Să-l spânzurăm!”
În jurul orelor 18,00 a fost organizat un marş în centrul oraşului cu lumânări aprinse, iar în timpul trecerii pe lângă cadavru multe persoane l-au scuipat şi lovit cu picioarele.
Un documentar realizat de Manuela Morar. Sursa video si mai multe marturii si informatii, inclusiv fotografii, la Muzeul National al Refugiatilor “Pro Memoria 1940 – 1945″ – https://muzeulrefugiatilor.eu/
Produs de Studioul „Moldova-Film”, la realizarea filmului „Golgota Basarabiei” si-au dat concursul colaboratori ai Serviciul de Informatie si Securitate a Republicii Moldova, ai Ministerului Afacerilor Interne, ai Arhivei Nationale a Republicii Moldova, ai Muzeului National de Arheologie si Istorie a Moldovei, ai Companiei „Teleradio-Moldova” s.a.
Scenariu – Victor Vasilache, Ion Chistruga
Regie – Ion Chistruga, Alina Ciutac
Imagine – Ion Chistruga
Redactor – Cezara Vasilache
Editor – Alisa Chistruga
Grafica – Anatol Roibu
Sunet – Irina Garbuz
Consultanti – Elena Postica, Mihai Tasca
Voce – Ion Ungureanu
Coordonator de proiect – Ion Siman
April 29th, 2014 
VR 
Un articol de la Frontpress – care se vede ca a publicat stirea animat doar cu bune intentii, dar cunoasteti vorba… – mi-a atras atentia printr-o dezinformarea grosolana de sub-presa, la care au achiesat, fara o minima verificare, zeci de site-uri. Intoxicarea este menita sa arate, pe fond, cat de draguta ar fi Ungaria si cu noi, romanii. “Stirea” este ca, cica, Ungaria si-ar fi cerut scuze la ONU (!) pentru “holocaustul antiromanesc” din Transilvania ocupata, dupa ce un roman l-ar fi obligat (!) pe ambasadorul ungur la Natiunile Unite sa faca asta, in plenul Adunarii! Iar presa din Romania, vezi-Doamne!, ar fi ascuns maretul eveniment. AIUREA! Nu are rost sa intru in amanunte. Prezint doar comentariile unor observatori cu capul pe umeri:
Posted in 
Tags: 
Ianuarie!
https://www.hotnews.ro/stiri-international-16478313-ungaria-cerut-pentru-prima-data-scuze-onu-pentru-holocaust.htm
comentariu publicat in 29.04.2014 la 2:42