Archive for the ‘Analize’ Category

PĂRINTELE JUSTIN a murit în aceeaşi zi cu EMINESCU: 16 iunie. Adevăruri ascunse. Pomenirea lor la Petru Vodă – VIDEO. 130 de ani de la uciderea lui Mihai Eminescu

Ne-ar fi plăcut să avem şi o fotografie cu barbă a lui Eminescu – de dinainte de fi smuls de Poliţie din redacţia “României libere” la începutul anului 1889 -, alături de cele patru fotografii clasice, de la tinereţe, pe când se războia cu ungurii în “Federaţiunea”, până la deplina maturitate a gazetarului de forţă şi de geniu, care zguduia din temelii eşafodajul veneticilor “roşii”, liberalii, dar şi al conservatorilor trădători, la ziarul “Timpul”. În schimb avem această imagine doar printr-o mască mortuară, din care răzbate chipul de Hrist al Românului Absolut, chinuit şi răstignit pe Golgota Neamului Românesc.

Se împlinesc azi 130 de ani de la moartea determinată de factori externi a lui Mihai Eminescu, respectiv otrăvirea cu mercur până la colapsul organismului. Deşi au trecut atâţia ani, în care specialiştii au putut consulta temeinic toate datele corecte ale biografiei gânditorului naţional, atât data sa de naştere – cea reală, 20 decembrie 1849, după cum o consemnează chiar tatăl său, căminarul Gheorghe, în Psaltirea familiei -, cât şi cea a morţii – în acest caz, 16 iunie 1889 -, sunt colportate falsificat în spaţiul public.

Motivul, în ce priveşte data morţii, este acoperirea de către urmaşii celor care l-au prigonit a grabei suspecte cu care a fost înmormântat Mihai Eminescu, la doar o zi după moartea sa, pe 17 iunie. Aşa, mintea bietului român moleşită cu avalanşe de informaţii false, nu mai reacţionează când vede că pe 15, chipurile, ar fi murit, şi pe 17 a fost îngropat. Par trei zile, aşa cum cere tradiţia şi cum este normal: 15, 16 şi 17. Dar nu sunt! Eminescu, după cum o spun înaintaşii noştri şi colegii lui, gazetarii vremii, a fost descoperit mort pe 16 iunie dimineaţa. Într-o vineri. Prietenii şi contemporanii săi l-au pomenit după moartea sa întotdeauna la 16 iunie. Corneliu Botez, unul dintre primii săi biografi, îi înscrie foarte clar pe coperta volumului “Omagiu lui Eminescu” – foto mai jos – , apărut la 20 de ani de la moartea jurnalistului şi poetului naţional, data corectă: 16 iunie 1889. De altfel, după cum consemnează presa vremii, la 16 iunie 1909 merseseră în pelerinaj la mormân­tul de la Cimitirul Bellu oamenii de cultură importanţi ai mo­mentului: Dimitrie Anghel, G. Coşbuc, Şt. O. losif, G. Murnu, I. Slavici, Chibici-Râmneanu, I. Scurtu, A. Stavri, Carol Stork. Placa de pe locul în care a fost nefastul Institut “Caritatea” al medicului-asasin Şuţu, din strada Plantelor, consemnează aceeaşi dată: 16 iunie.

Profesorul Nae Georgescu, renumitul eminescolog, ne relevă surse de presă sincrone care vorbesc de noaptea de 15 spre 16 iunie, când Eminescu trezeşte medicul de gardă pentru a cere un pahar de lapte după care îl cheamă şi pe doctorul Şuţu să-i vorbească. Revista “Familia” titrează, după “Românul”: „Ieri, vineri (16/28 iunie) dimineaţa, el ceru să i se dea un pahar cu lapte şi ceru să i se trimeată dr. Şuţu, căci vrea să vorbească cu el. Era în momente de luciditate; doctorul întrebându-l că cum se simte, Eminescu rãspunde că are dureri în tot corpul, cari îi căşuneazã mult rău. Din nenorocire… aceste momente lucide n-au ţinut mult, cãci dupã o jumătate de oră bietul Eminescu începu din nou sã… aiureze. D-rul Şuţu căută sã-l linişteascã şi poetul se duse să se culce. Nu trecu nici o orã, când d-rul Şuţu intră din nou la el, de astã dată îl gãsi întins, fără nici o suflare.” Cum ar fi putut un ziar al vremii – care, pe deasupra, l-a avut adeseori pe Eminescu în vizor – să se înşele cu o asemenea ştire de importanţă naţională?

Dar cum a ajuns din nou Eminescu la Institutul Caritatea al doctorului Şutu, după ce în acelaşi stabiliment îşi începuse ispăşirea condamării la moarte civilă, în 28 iunie 1883? A fost adus (tot) de Poliţie, după cum amintesc alţi colegi de presă de-ai lui Eminescu. Acţiunea s-a petrecut în ianuarie – februarie în urma articolului său publicat in „România liberă” din 13 ianuarie 1889 – ultimul său articol, care ne demonstrează un Eminescu total cerebral – , articol care a declanşat demisia Guvernului puţin mai târziu. Nu se „potolise”.

Profesorul Nae Georgescu a descoperit mai multe referiri la acest moment, în presa vremii: „Ziarul “Naţiunea” dă informaţii mai ample: „În urma articolului apărut ieri în România liberã, în care d. Vernescu era tratat într-un mod prea adevărat pentru un organ ministerial, domnia sa şi-a dat demisia azi dimineată. Însă, în urma asigurărilor d-lui Carp, cum că va dezavua – ceea ce a şi fãcut în numărul de azi al oficioasei – pe d. Eminescu, autorul articolului în chestiune, d. Vernescu şi-a retras demisiunea. Uite popa, nu e popa.” Alt ziar, „Telegraful”, adaugã: „d-nii Carp şi Theodor Rosetti, faţă cu dl. Laurian [directorul Rl – n.m.], i-au declarat că articolul priveşte pe d. Eminescu”…”

Acelasi Carp era cel cu „potolirea” lui Eminescu din 28 iunie 1883, care a dus la arestarea gazetarului şi prima lui internare forţată, la acelaşi doctor Şutu, petrecută concomitent cu percheziţionarea tuturor sediilor Societăţii „Carpatii” şi apoi desfiinţarea ei, în aceeaşi zi, organizaţie cu activitate clandestină prin care Eminescu si prietenii sai militau pentru unirea tuturor românilor în “Dacia Mare”, deranjând imperiile care-şi puseseră spionii şi “influencerii” locali – aka trădătorii – pe urmele lui Eminescu.

Eminescogul Nae Georgescu: “Astăzi se ia de bună data din Certificatul de deces: „cinci spre zece corente ora trei ante meridiane” – dar în ce condiţii a fost eliberat acesta, la 17 iunie (pentru necesităţi birocratice la cimitir), cu greşeli peste greşeli (poetul ar fi avut 43 de ani, tatãl său s-ar fi chemat Mihail, etc.), ca martori semnând prin punerea degetului doi sluijitori analfabeţi ai Institutului Caritatea… mai bine sã nu mai vorbim!

Data de 16 iunie este inconvenabilã pentru că indicã o grabă cu totul suspectă în privinţa ducerii la groapã: se ştie ferm că  înmormântarea la Cimitirul Bellu a avut loc în ziua de 17 iunie 1889, deci ar rezulta că nici n-a fost expus cele trei zile tradiţionale, cum este obiceiul. De altfel, ziua morţii lui Eminescu n-a putut fi mişcatã din mentalul colectiv, se comemorează şi astăzi la 15 iunie peste an”. Ar fi interesant de aflat de când si cum…

Iată cum marele “Voievod al Ortodoxiei”, Părintele Justin Pârvu, de la a cărui trecere la veşnicie, în condiţii poate la fel de determinate, se împlinesc azi 6 ani, Duhovnic care l-a iubit pe Eminescu şi a susţinut numeroase iniţiative de omagiere a marelui ziarist cât şi demersul nostru naţional început exact acum 10 ani – Adevărul despre Eminescu la 120 de ani de la ucidere – a ales să plece la Domnul în aceeaşi zi cu Eminescu, binecuvântând, aşa cum se ştie, cu ultimele sale cuvinte, România şi întreg poporul român. Mănăstirea Petru Vodă i-a pomenit împreună, într-o slujbă impresionantă susţinută de Prea Sfinţitul Basarabiei de Sud cu Părintele Arhimandrit Hariton Negrea, stareţul lăsat de Părintele Justin, şi un sobor de preoţi, în prezenţa a mii de pelerini veniţi din toată ţara.

Dumnezeu să-i ţină împreună la dreapta Sa, cu rugăciunile lor vii pentru România, ce mult au iubit-o!

Victor Roncea

Mai jos, omagierea lui Eminescu şi a Părintelui Justin de Episcopul Basarabiei de Sud şi Apelul lui Corneliu Botez din lucrarea Omagiu lui Mihai Eminescu, apărută în 1909 şi disponibilă, într-o reeditare, AICI.

A P E L

Cu prilejul împlinirei a 20 ani dela moartea poetului Eminescu

La 16 Iunie a. c, se împlinesc 20 de ani dela moartea genialului poet Eminescu, care a încetat din viaţă în casa de sănătate a d-rului Suţu, în revărsatul zilei de 16 Iunie 1889, umplând de jale inimile Românilor de pretutindeni. Când ziua, biruitoare, se îngânà încă cu întunericul, acolo se stingeà de veci, învăluit de ,,umbra morţii eterne“, luceafărul care a aruncat o lumină atât de orbitoare pe orizonul artei române. Acolo i-a fost dat, în suferinţe cumplite, să-şi închidă pe vecie ochii, artistul cel mai desăvârşit, gânditorul cel mai profund şi sublim.

Câte nu s’au perindat în ţara noastră în curgerea acestor 20 de ani.

Câte noui talente nu s’au arătat, ce progrese n’a făcut literatura românească ridicată de dânsul la înălţimi neasemuite, dar o pană atât de măiastră ca a lui nu s’a arătat.

E o datorie, să nu lăsăm să treacă ziua de 16 Iunie a. c, fără ca acest eveniment să fie comemorat de întreaga ţară, a cărei glorie este
poetul şi de fruntaşii autorizaţi ai literaturei noastre.

Se impune deci, să se instituiască de pe acum comitete, alcătuite din bărbaţii noştri cei mai de samă, la care să se asocieze şi tineretul
universitar, pentru ca Eminescu să fie comemorat în modul cel mai impunător.

Un asemenea comitet compus din profesori, magistraţi, publicişti, etc., s’a instituit la Galaţi, după propunerea d-lui Corneliu Botez, în ziua de 19 Martie a. c. în scopul înjghebărei unui festival artistic, care va fi, în acelaşi timp, o apoteozare a lui Eminescu şi a literelor române.

Comemorarea lui Eminescu, cu deosebit ceremonial, va trebui făcută în toate oraşele şi chiar în cele mai mici târguşoare.
S’ar puteà strânge,cu acest prilej, un fond pentru ridicarea unei statui marelui poet.

Cu convingerea că această propunere va aveà răsunetul dorit de întreaga ţară, ne adresăm tuturor: admiratori şi continuitori ai operei lui Eminescu, pentru ca, punându-ne cu toţii în mişcare, să facem ca aniversarea zilei de 16 Iunie a. c. când se împlinesc 20 de ani dela moartea celui mai mare şi iubit poet naţional, să fie sărbătoarea cea mai înălţătoare a gândirei şi simţirei neamului nostru.

Rugăm pe toţi acei ce posedă date necunoscute încă din viaţă şi mai cu seamă din copilăria lui Eminescu, să binevoiască a ni le pune la dispoziţiune, spre a fi publicate, împreună cu numele celor ce ni le vor transmite, în volumul festiv ce se va tipări la Galaţi, cu ocaziunea acestei zile memorabile.

Orice comunicări se vor adresa d-lui Corneliu Botez, preşedinte de tribunal-Galaţi.

Comitetul de organizare.

MOȘTENIREA PĂRINTELUI JUSTIN – Conferință publică la Muzeul Unirii din Iași, Vineri, 14 iunie 2019, ora 13.00, la 6 ani de la trecerea la veșnicie a Părintelui Justin Pârvu și lansarea Albumului „Duhovnicul. 100 de ani cu Părintele Justin. 100 de portrete de Cristina Nichituş Roncea”

Muzeul Unirii din Iași va găzdui vineri, 14 iunie, începând cu ora 13.00, lansarea albumului „Duhovnicul. 100 de ani cu Părintele Justin. 100 de portrete de Cristina Nichituş Roncea”.

Evenimentul va avea loc în cadrul conferinței omagiale intitulată „Moștenirea Părintelui Justin” și organizată la pomenirea a șase ani de la trecerea la veșnicie a Părintelui Justin Pârvu, informează Doxologia.

Vor lua cuvântul scriitoarea Magda Ursache, Maica Justina Bujor, stareța Mănăstirii Paltin, Arhimandritul Hariton Negrea, starețul Mănăstirii Petru Vodă, Marin Răducă, fost deținut politic și, nu în cele din urmă, d-na Cristina Nichituş Roncea, autoarea volumului. Întâlnirea va fi moderată de către Dr. Corneliu Ciucanu de la Centrul de Istorie și Civilizație Europeană (Academia Română – filiala Iași), transmite sursa citată.

Albumul omagial, lansat deja la începutul lunii iunie în cadrul Salonului de carte „Bookfest”, cuprinde, alături de fotografii, pastorale ale Părintelui Justin și evocări ale Părintelui Patriarh Daniel, IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, PS Calinic Botoșăneanul și ale unor apropiați ai marelui duhovnic, precum Maica Justina Bujor, Starețul Arh. Hariton Negrea și Monahul Filotheu Bălan, fost secretar personal al Părintelui Justin.  Lucrarea poate fi comandată de la Editura Doxologia, AICI.

Muzeul Unirii este situat pe Strada Lăpuşneanu nr. 14. Înscrierile la evenimentul creat pe Facebook, aici – Moștenirea Părintelui Justin – Conferință Iași – Pomenirea de 6 ani

Vă așteptăm!

Sâmbătă, Părintele Justin ne așteaptă la Petru Vodă! Veșnica lui pomenire!

Relatări de la celălalte evenimente, aici: Icoanele părintelui Justin prin obiectivul foto

Doxologia: Un Album scris cu lumină lansat la Salonul intenrațional de carte Bookfest

Prof. Ilie Bădescu: „Părintele Justin este viu și lucrul acesta este confirmat de Albumul Cristinei Nichituș Roncea” – VIDEO

MOȘTENIREA PĂRINTELUI JUSTIN, la pomenirea de 6 ani a DUHOVNICULUI. Conferință și lansare la Iași, vineri, 14 iunie 2019, ora 13.00, la Muzeul Unirii. Nicolae Mărgineanu și Mihail Diaconescu despre arta Cristinei Nichituș Roncea ca expresie a divinului din om

În întâmpinarea Patriarhiei Române: Părintele Justin, model de Erou și Sfânt. Regizorul Nicolae Mărgineanu: Oamenii știau că Parintele Justin este sfânt încă de când era în viață. Prof. Ilie Bădescu: Părintele Justin Pârvu apare sub lumina sfințeniei sale în Albumul Cristinei Nichituș Roncea. VIDEO

Regizorul Nicolae Mărgineanu și profesorii Mihail Diaconescu, Ilie Bădescu și Radu Ciuceanu vă invită sâmbătă la BOOKFEST, la o lansare-eveniment. Fotografia ca mărturisire. Crina Palas despre Albumul “DUHOVNICUL – 100 de ani cu Părintele Justin. 100 de portrete de Cristina Nichituș Roncea”. FOTO / VIDEO BRAȘOV

Mărturisire: “Nu sunt o credincioasă practicantă, dar prin portretele dăruite nouă de Cristina Nichituș Roncea, Duhovnicul Justin Pârvu – dacă nu te-ai învrednicit tu să ajungi la el – vine el către tine, prin ființa lui”

“Dacă ar fi să aleg un chip de creştin român care să-l figureze pe Dumnezeu, l-aş alege pe Părintele Justin Pârvu” – scriitoarea Magda Ursache despre MOȘTENIREA PĂRINTELUI JUSTIN și fotografa Cristina Nichituș Roncea. Conferință publică: Vineri, 14 iunie, ora 13.00, la Muzeul Unirii din Iași

Roncea.Ro

 

 

Propunere către Patriarhia Română: Canonizați-l pe Părintele Justin Pârvu! Mărturii recente despre sfințenia Duhovnicului României întăresc cerințele enunțate de Biroul de Presă al Patriarhiei pentru Eroi și Sfinți. VIDEO de la BOOKFEST

Biroul de Presă al Patriarhiei Române a emis ieri un Comunicat în care se fac mai multe precizări cu privire la “canonizarea persoanelor care în timpul regimului comunist din țara noastră au suferit persecuții și au pătimit moarte în închisorile comuniste”. Între acestea, se explică faptul că “rolul canonizării de sfinți este acela de a mărturisi, de a întări și de a transmite dreapta credință, în vederea călăuzirii credincioșilor pe calea mântuirii și a dobândirii sfințeniei”. “Una dintre condițiile esențiale pentru canonizarea sfinților este ortodoxia neîndoielnică a credinței acestora, păstrată până la moarte (cf. Apocalipsă 2, 10). În acest sens, nu toți cei care au murit în închisori au murit pentru credința ortodoxă. Așadar, există o deosebire între un erou – care a suferit şi a murit pentru libertate sau pentru apărarea patriei – şi un sfânt – care a mărturisit credinţa până la sfârşitul vieţii“, se afirmă în Comunicatul Patriarhiei. “Totuși, spre deosebire de eroii şi martirii patrioţi ai unor momente istorice, sfântul reprezintă un model constant și luminos de credință statornică, pocăinţă sinceră şi viaţă sfântă. Prin urmare, procesul de canonizare, ca recunoaştere a sfinţeniei unei persoane, este unul anevoios și îndelungat, întrucât trebuie să se ajungă la dovada certitudinii dreptei credințe și a sfințeniei vieții celui propus spre canonizare, precum și la dovada faptului că evlavia populară față de acesta nu este una superficială şi efemeră, ci una profundă și îndelungată sau perenă, verificată în timp”, se mai subliniază de către Patriarhia Română. Biroul de Presă al Patriarhiei ne-a surprins plăcut cu acest Comunicat, care parcă schițează, cu talent, portretul Duhovnicului Neamului. Așadar, în întâmpinare acestor afirmații, amintim că pe 15 iunie se va săvârși la Mănăstirea Petru Vodă pomenirea de șase ani de la trecerea la cele veșnice ale vrednicului de pomenire Părinte Justin, eveniment care a demonstrat an de an sporita evlavie populară față de un erou și martir al temnițelor comuniste despre care, așa cum afirmă și regizorul Nicolae Mărgineanu, oamenii știau încă de când era în viață că este sfânt, minunile săvârșite de acesta chiar și după plecarea la Ceruri întărind acestă credință (Video).

Oameni de știință, ca Profesorul Univ. Dr. Ilie Bădescu, membru al Academiei Române, sau artiști ca fotografa Cristina Nichituș Roncea, conturează, unul prin cuvânt, al doilea prin imaginea grăitoare, trăsăturile puternice ale unei mari personalităţi “sfinţite şi sfinţitoare”, aflate anul acesta la Centenarul nașterii sale pământene. Profesorul Radu Ciuceanu, fost deținut politic timp de 16 ani și luptător în munți, prezent la lansarea de la Bookfest a Albumului “DUHOVNICUL – 100 de ani cu Părintele Justin. 100 de portrete de Cristina Nichituş Roncea”, a subliniat, de asemenea: “Părintele Justin este unul dintre sfinții noștri!”.

Tot istoricul Radu Ciuceanu afirma într-un interviu acordat recent ziarului BURSA că “Sunt foarte mâhnit atât de modul în care îi este tratată memoria preotului-martir Gherasim Iscu de către BOR, cât şi de către BNR. Am înţeles că Papa când vine în România, peste câteva luni, mai beatifică o serie de martiri anticomunişti catolici. Foarte bine! Dar dacă un copil sau un tânăr din ziua de azi va asista la comentariile care vor însoţi aceste demersuri de sanctificare, ce va înţelege? Că în România au fost doar martiri catolici, nu? Dar miile de preoţi şi monahi ortodocşi închişi, sutele de prelaţi care au fost ucişi, credincioşii, cu zecile de mii, unde sunt? Iată acest caz: bietul Gherasim plecat de lângă Valeriu Gafencu nu numai că şi-a iertat torţionarul dar l-a şi binecuvântat şi, asemenea tâlharului care l-a mărturisit pe Mântuitor pe Cruce, acesta a putut urca cu stareţul în Rai. Şi câte acte de sfinţenie n-au fost? Preoţi, cărturari, ţărani, militari, studenţi. De ce nu canonizăm şi noi cazurile clare – Arsenie Boca, Gherasim Iscu, Vasile Voiculescu şi altele şi altele, aşa cum au făcut ruşii, aşa cum fac, iată, catolicii? Este o întrebare pe care ne-o punem foarte mulţi din foarte puţinii supravieţuitori ai odiosului experiment bolşevic, din cei care mai suntem, încă, pe acest pământ. Am vrea şi noi, ăştia care mai trăim, dintre cei chinuiţi ca-n iad, să ne putem bucura de recunoaşterea Bisericii noastre, dacă de cea a statului nu am avut parte decât pentru a-şi spoi faţa de trădări câte unul sau altul dintre mititeii cocoțaţi și cocoșați pe sus.”

Alți apologeți creștini, ca Pr. Prof. Univ. Dr. Ioan C. Teșu, ni-l prezintă, de asemenea, pe Părintele Arhimandrit Justin Pârvu, ca “erou al demnității naționale, apărător al credinței drepte, model sublim al iubirii evanghelice”. Așadar, la sărbătoarea Înalțarii Domnului – Ziua Eroilor 2019, venim cu o propunere concretă, în întâmpinarea mesajului binecuvântător al Patriarhiei Române, propunere care întrunește întru totul cerințele enunțate: Canonizați-l pe Părintele Justin Pârvu!

Prof. Ilie Bădescu: “Părintele Justin este viu și lucrul acesta este confirmat de Albumul Cristinei Nichituș Roncea” – VIDEO

Standul Editurii SOPHIA de la Salonul de carte BOOKFEST a găzduit, sâmbătă, 1 iunie 2019, de Sfântul Justin, Martirul şi Filosoful, lansarea albumului “DUHOVNICUL. 100 de ani cu Părintele Justin. 100 de portrete de Cristina Nichituş Roncea” apărut la Editura Doxologia la Centenarul nașterii Părintelui Justin Pârvu. Volumul a fost prezentat de regizorul Nicolae Mărgineanu, autor al mai multor opere cinematografice și documentare despre mărturisitorii temnițelor comuniste, prof. Mihail Diaconescu, doctor în filologie al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și eseist în domeniul filosofiei artei, prof. Radu Ciuceanu, în vârstă de 91 de ani, istoric și fost deținut politic timp de 16 ani, director al Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului și de prof. Ilie Bădescu, directorul Institutului de Sociologie al Academiei Române.
Autoarea a ținut să mulțumească Patriarhului României PF Daniel, pentru oblăduire, Înalt Preasfințitului Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, pentru binecuvântarea sa, tuturor maicilor și monahilor de la mănăstirile ctitorite de Părintele Justin Pârvu la Petru Vodă cât și, mai ales, Părintelui Justin, pentru ocrotirea de care a avut parte din partea sa și rugăciunile pe care le simte și azi, transmite Doxologia.

În cuvântul său, sociologul Ilie Bădescu a considerat că titlul ales de Editura Doxologia – “100 de ani cu Părintele Justin” -, la timpul prezent, reflectă o realitate, “pentru că Părintele Justin este viu, este împreună cu noi, și lucrul acesta este confirmat de Albumul Cristinei Nichituș Roncea”. “Părintele Justin este arătat de autoare sub lumina sfințeniei sale. Am privit cu foarte multă tulburare Albumul. Am cercetat să descopăr din care unghi vine lumina. Uneori vine lumina direct din chipul Părintelui, alteori vine dinspre textul pe care îl consultă Părintele. Alteori vine dinspre mâinile Părintelui în timp ce sunt surprinse în exercițiul funcțiunii semnului Sfintei Cruci. Ele sunt, într-adevăr, focar de lumina. Albumul acesta este cu adevărat expresia acestei arte care scrie cu lumină, conform etimologiei termenului – foto-grafie. Este un Album scris cu lumină. Este, în același timp, tulburătoare tehnica pentru că avem de fapt o fotografie în fotografie. Chipul Părintelui Justin este prin excelenţă, prin înduhovnicirea sa, expresia chipului divin. Omul este chip divin! Ca să surprinzi chipul divin în fotografie, în lumina fotografiei, trebuie să ştii de unde poţi cuprinde lumina chipului. Aceasta este, cred eu, tehnica minunată a Cristinei folosită în acest album, pentru că aş spune mai mult decât spunea distinsul nostru prieten, domnul profesor Mihail Diaconescu, că arta este antropocentricăș eu cred că arta este chiar antrocentrică, pentru că este vorba de chipul divin care este în centru iar Cristina tocmai asta ne descoperă: chipul divin în chipul Părintelui Justin Pârvu. Este, din punctul acesta de vedere, un exemplu de antropologie fotografică creştină. Este o direcţie nouă în arta fotografică, pentru că, aşa cum am spus, nu este vorba doar despre chipul unui om – există diverse tipologii umane -, ci să surprinzi chipul unui mare duhovnic, a unei personalităţi sfinţite şi sfinţitoare. Pentru că sunt semne destule în portretele Cristinei care ne arată că avem de-a face cu forţa unui duhovnic care vine spre noi sub semnele sfinţirii. Deci, aceasta este, cred, trăsătura distinctivă a acestui album al Cristinei şi pentru asta se cuvine să îi mulţumim şi să ne bucurăm, împreună, cu figura vie a Părintelui Justin Pârvu pentru că portretele acestea ne arată forţa unui Duhovnic. De aceea se numeste albumul “100 de ani cu Părintele Justin Pârvu”. Părintele Justin Pârvu există, este real, este viu, este împreună cu noi şi lucrul acesta este confirmat de albumul Cristinei Nichituş Roncea. Te felicităm, Cristina şi îţi mulţumim pentru acest album.”, conchide profesorul Ilie Bădescu, membru corespondent al Academiei Române și fin apologet al frumuseții ortodoxiei românești.

Albumul va fi lansat și la Iași, pe 14 iunie, la pomenirea a șase ani de la trecerea la veșnicie a Părintelui Justin, în cadrul unei conferințe omagiale care se va desfășura la Muzeul Unirii.

Materialul integral, cu tot cu punctul de vedere al Preotului Profesor Univ Dr, Ioan C. Teșu, la Ziaristi Online

Albumul poate fi comandată de la Editura Doxologia, AICI

Un extras PDF AICI: Duhovnicul – 100 de ani cu Părintele Justin Pârvu – 100 de Portrete de Cristina Nichituș Roncea – Doxologia, 2019

Vino să vezi „Jurnalul fericirii” Părintelui Justin Pârvu. Lansare-eveniment la Bookfest și Video de la Brașov. “DUHOVNICUL – 100 de ani cu Părintele JUSTIN. 100 de portrete de Cristina Nichituș Roncea”, Doxologia, 2019

La salonul Internațional de carte Bookfest 2019 va fi lansat, sâmbătă, 1 iunie, la ora 13.00, Albumul de fotografii și evocări “Duhovnicul – 100 de ani cu Părintele Justin. 100 de portrete de Cristina Nichituș Roncea” publicat de Editura Doxologia la Centenarul „Părintele Justin Pârvu”. Regizorul Nicolae Mărgineanu, esteticianul Mihail Diaconescu, eseist în domeniul filosofiei artei, sociologul Ilie Bădescu, membru corespondent al Academiei Române și venerabilul istoric Radu Ciuceanu, fost deținut politic și partizan în munți, împreună cu autoarea, vor vorbi despre uriașa personalitate a Duhovnicului României și despre fenomenul rezistenței anticomuniste, unic în întreg spațiul Europei de Est sovietizate, informează Evenimentul Zilei.

„În ultimii ani din viața Părintelui, Cristina Nichituș Roncea a reușit să realizeze poate cele mai reușite imagini cu îndrăgitul Duhovnic, care surprind într-un mod perfect sfințenia Părintelui, trăirea, smerenia și demnitatea unui chip voievodal, îmbrăcat în haine monahale. Cu siguranță sensibilitatea și delicatețea sufletească a fotografei trebuie să fi rezonat cu noblețea și sensibilitatea marelui pescar de suflete, Părintele Justin Pârvu, ca să poată suprinde în imagini taina unor astfel de gesturi cuvioase și sfinte”, scria revista Fundației Justin Pârvu. Pentru revista de teologie ortodoxă „Lumina Lină”, prozatoarea Mihaela Malea Stroe compară lucrarea, pentru revelațiile sale, cu „Jurnalul fericirii” Părintelui Nicolae Steinhardt, transmite și Doxologia.

Eveniment FB – Duhovnicul – Lansare Album Părintele Justin de Ziua Sf. Justin

Albumul omagial cuprinde, alături de fotografii, pastorale ale Părintelui Justin și evocări ale Patriarhului României, PF Daniel, Mitropolitului Moldovei și Bucovinei, IPS Teofan, PS Calinic Botoșăneanul și ale unor apropiați ai marelui Duhovnic, ca Maica Justina Bujor, Starețul Arh. Hariton Negrea și Monahul Filotheu Bălan, fost secretar personal al Părintelui Justin.

Evenimentul se desfășoară chiar de Sf. Justin Martirul și Filosoful, la Standul Editurii Sophia – Supergraph – F06 , Pavilionul B2 de la Romexpo iar intrarea este liberă.

Vezi și Mărturisire: “Nu sunt o credincioasă practicantă, dar prin portretele dăruite nouă de Cristina Nichituș Roncea, Duhovnicul Justin Pârvu – dacă nu te-ai învrednicit tu să ajungi la el – vine el către tine, prin ființa lui”

După lansarea aniversară de la Mănăstirea Petru Vodă, lansarea Albumului publicat la Editura Doxologia a fost găzduită sărbătorește și de Galeria KronArt, din Brașov, în Ziua cinstirii memoriei martirilor din temnițele comuniste, 14 mai 2019, cu prezentarea făcută de mărturisitoarea Maria Trifan, profesor Crina Palas și artistul Gabriel Stan. Mai jos, câteva filmări emoționante de la eveniment, realizate de La Pas prin Brașov, însoțite de mai multe fotografii.

Albumul de fotografie „Duhovnicul – 100 de ani cu PĂRINTELE JUSTIN PÂRVU. 100 de portrete de Cristina Nichituș Roncea”, lucrare publicată cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Editura Doxologia. Albumul a fost lansat pe 14 Mai, Ziua Națională de cinstire a martirilor din temnițele comuniste la Brașov, Galeria de artă Kron Art, Strada Postăvarului 18. Vorbește Cristina Nichituș Roncea / YouTube Aici

Galeria Kron Art, str. Postăvarului nr. 18, Brașov – Gabriel Stan Painter

„Comunismul s-a impus în spațiul românesc ca regim de ocupație, vizând amputarea a două coordonate esențiale: cea națională şi cea creştină. Arestările masive s-au făcut indiscutabil pe criterii politice întâi de toate. Dar apoi s-a constatat că a fi român şi a-ți mărturisi credința în Hristos sunt vinile pe care comunismul, ca regim de ocupație, nu le-a putut ierta. Şi nu le iartă nici astăzi, de data aceasta nu prin condamnări la moarte, ci prin omitere. Iată de ce considerăm necesar un proces de recuperare a valorilor.”*
*Sursa: „Literatura detenției şi a rezistenței anticomuniste – rezumatul tezei de doctorat”, Doctorand Crina Mihaela Palas, Sibiu, 2011 /
YouTube Aici

ParinteleJustinParvu.Ro / YouTube Aici

Mai multe la Regizorul Nicolae Mărgineanu și profesorii Mihail Diaconescu, Ilie Bădescu și Radu Ciuceanu vă invită sâmbătă la BOOKFEST, la o lansare-eveniment. Fotografia ca mărturisire. Crina Palas despre Albumul “DUHOVNICUL – 100 de ani cu Părintele Justin. 100 de portrete de Cristina Nichituș Roncea”. FOTO / VIDEO BRAȘOV

Sursa: Roncea.Ro

Cum a fost înființat GDS. Faza pe documente. Grupul pentru Dialog Social a anunțat că îl dă în judecată pe jurnalistul Victor Roncea și ziarul Evenimentul Zilei. Iată de ce:

Devoalarea “Brigadierului Securității”, Lucian Boia, și a rețelei de informatori și kominterniști a GDS provoacă un nou atac la adresa libertății presei și de exprimare din partea moștenitorilor ilegaliștilor bolșevici.  GDS a anunțat ieri, 1 februarie 2019, că mă dă în judecată – împreună cu ziarul – pentru articolele din Evenimentul Zilei. Iată de ce:

„Ilegalități nesfârșite” pentru GDS

După publicarea de către EvZ a materialului despre înființarea Grupului pentru Dialog Social de către un agent KGB – Silviu Brucan – și unul al Ungariei comuniste – Alin Teodorescu, de mână cu Pleșu și Liiceanu, s-au ridicat mai multe aspecte legale, pe care am dorit să le sintetizăm, conform unei opinii avizate. Una dintre cele mai avizate. Este vorba de Valerian Stan, fondator al CADA în 1990, fost șef al Departamentului de Control al Guvernului CDR, poziție din care a inițiat primele acțiuni de anticorupție la nivel înalt, care vizau devalizarea statului de către demnitari ai acestuia, fost director de programe și vicepreședinte al Asociaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului în România-Comitetul Helsinki (APADOR-CH), fost președinte al Alianței Civice, colaborator al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului în România la elaborarea unor proiecte legislative şi pentru redactarea de sesizări penale specifice ș.a.m.d., în prezent membru al Consiliului director al Fundaţiei Centrul de Resurse Juridice (CRJ). Astfel am aflat și faptul că ilegalitățile prin care s-a făcut „transferul de proprietate” al Editurii Politice a PCR „au fost practic nesfârșite – lucruri de neimaginat în ordinea de drept de atunci” sau de acum.

Filiera Brucan-Pleșu-Liiceanu

Reamintim pe scurt faptele, dovedite prin documente apărute în exclusivitate în EvZ: La data de 8 ianuarie 1990, Silviu Brucan, fondator al Grupului pentru Dialog Social, în calitate de reprezentant al Consiliului Frontului Salvării Naționale le aprobă colegilor săi de Grup, Gabriel Liiceanu și Alin Teodorescu, ocuparea sediului impozant din Calea Victoriei 120, care aparținuse UTC (pentru Nicu Ceaușescu) și care fusese trecut în acte în administrarea Minsterului Culturii, respectiv a Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”. La data respectivă organizația nu era constituită legal. Cei doi au preluat patrimoniul de lux al UTC transferat Ministerului Culturii fără acoperirea legii. Înregistrarea ca persoană juridică a GDS a avut loc după 22 ianuarie 1990.

Tot înainte de înființarea legală a GDS, Ministerul Culturii, prin Andrei Pleșu, la rândul lui membru fondator al GDS, aprobă înființarea asociației și acordă și o subvenție financiară neprecizată, în bani peșin, din fondurile Ministerului Culturii, pentru funcționarea organizației sale și a colegilor săi de Grup. Apoi, la 20 februarie 1990, Andrei Pleșu, în calitate de Ministru al Culturii, emite Ordinul nr 82, prin care anunță retroactiv, că de la data de 1 februarie 1990 „se înființează editura Humanitas” și „cu aceeași dată se numește drept director al editurii Humanitas domnul Gabriel Liiceanu”, tovarășul și colegul său de GDS. Prima librărie Humanitas apare pe domeniul GDS de pe Calea Victoriei 120: „Librăria din fundul curții” (documentele mai jos).

Conform memoriilor artistului Eugen Mihăescu, membru de Onoare al Academiei Române și fost ambasador al României la UNESCO, totodată cel care l-a găzduit pe Silviu Brucan la New York, în turneul acestuia din 1988, GDS a fost fondat de fapt în casa lipită de cea a lui Pleşu, de pe strada Paris, lângă Guvern, unde stătea cumnatul lui Pleșu, arhitectul Ascanio Damian, la rândul său membru fondator al GDS, și unde își făcuseră cartier general Iliescu și Brucan în zilele „revoluției”.

Abuz în serviciu contra intereselor publice, trafic de influență și alte fapte penale

Iată opinia avizată a expertului consultat de EvZ în această speță, Valerian Stan: „La vremea săvârșirii lor, toate aceste fapte constituiau infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice, infracțiuni ce se pedepseau cu închisoare până la 5 ani. Mă refer la ce-au făcut Brucan și Pleșu. În cazul celor care au intervenit pe lângă ei, avem de-a face cu infracțiunea de trafic de influență, care se pedepsea cu închisoare până la 10 ani. În același timp, prin modalitatea concretă în care au fost săvârșite, ele mai îmbrăcau și forma altor infracțiuni prevăzute și pedepsite la acea vreme de legea penală”. În ceea ce privește sediul GDS, având în vedere că acesta a fost însușit fraudulos “responsabili de toate cheltuielile statului din cei 29 de ani sunt cei care l-au atribuit illegal, respectiv Ministerul Culturii în solidar cu Andrei Pleșu”, ne spune specialistul în anti-corupție.

Pleșu a secretizat Ordinului de atribuire a Editurii PCR lui Liiceanu

„Pentru fundamentarea unei cereri cu care m-am adresat CEDO, cerere pe care Curtea a comunicat-o în urmă cu șase ani Guvernului, am documentat atribuirea Editurii Politice de către ministrul Pleșu d-lui Liiceanu, editură care a devenit Editura Humanitas. Și care a adus apoi, din 1990 și până azi, frumoase beneficii și d-lui Pleșu și atâtor membri ai GDS.”, afirmă Valerian Stan, pentru a ne furniza apoi și o informație care ar trebui să dușeze puțin, cu apă rece, apologeții celor doi intelectuali de rasă și de casă ai tuturor regimurilor: „Ilegalitățile prin care s-a făcut acest «transfer de proprietate» au fost practic nesfârșite – lucruri de neimaginat în ordinea de drept de atunci. Ordinul d-lui Pleșu nu doar că n-a fost publicat niciodată în Monitorul Oficial, dar, cum aveam să descopăr cu ocazia de care spun, potrivit «dispoziţiilor interne» ale Ministerului era stabilit inclusiv că «acest document nu se fotocopiază şi nu se scoate în afara instituţiei»”. Dacă îl studiem puțin, înțelegem și de ce.

Ordinul în cauză, Nr. 82, prezintă nişte ciudăţenii: el este semnat şi ştampilat pe 19 februarie 1990 dar înregistrat pe 20 februarie şi se referă la viitor la o acţiune care deja s-a desfăşurat, de la 1 februarie, în baza unei Hotărâri din… 5 februarie. Dar, totuși, de ce trebuia ținut secret? Poate doar pentru a triumfa minciuna. Pentru că nu mai departe de acum doi, Mircea Vasilescu, fost redactor șef al revistei lui Andrei Pleșu „Dilema Veche”, mințea printre dinți într-o luare de poziție (drepți) pentru patronul său, afirmând că, cităm, „Dl Liiceanu a fost de fapt numit director la fosta Editură Politică: administrativ și birocratic, ăsta-i adevărul, pe bază de documente. Denumirea «Humanitas» (și nu doar denumirea) a apărut după.” Dar, după cum stă scris în Ordinul care trebuia să rămână secret, adevărul „pe bază de documente” stă tocmai invers: începând cu data de 1 februarie se înființează Editura Humanitas și cu aceeași dată se numește în funcția de director Liiceanu, cu un salariu de 5610 lei și o indemnizație de conducere de 300 lei, ocazie cu care editura nou înființată preia patrimoniul Editurii Politice a PCR.

Pomanagii tuturor regimurilor

Mircea Vasilescu este normal să mintă. Din 1993, Ion Iliescu i-a oferit lui Andrei Pleșu plata integrală a revistei „Dilema”, cu salarii, angajaţi intelectuali (sau intelectuali angajaţi?), şoferi, maşini, sediu, birouri, secretare, căldură, electricitate, apă caldă, hârtie igienică, tipar, portar. Era vremea când Iliescu limita apariţia ziarului „România liberă” prin stoparea difuzării hârtiei de tipar de la unicul distribuitor, Fabrica Letea. La „Dilema” nu existau însă… dileme existenţiale. Salariul gros, inclusiv al lui Mircea Vasilescu, revărsat din buzunarele contribuabililor în conturile intelectualilor, curgea valuri. Chermeza ideologică decontată de Fundaţia Culturala Română a mers ca unsă peste un deceniu, şi sub Constantinescu şi apoi, din nou, sub Iliescu. Ar putea oare un contabil bun să facă un total, pentru o firmă cu zeci de angajaţi și o publicație cu cheltuielile aferente, timp de 11 ani? Oare se putea face un spital pentru copiii bolnavi de cancer din banii aceștia?

Materialele integrale și documentele probatoare, mai jos:

GDS a fost fondat de un agent sovietic și unul ungar, secondați de Andrei Pleșu și Gabriel Liiceanu (I)

GDS, fondat de Andrei Pleșu și Gabriel Liiceanu, împreună cu un agent sovietic și unul ungar (II)

Afacerea privatizării Humanitas de către Pleșu și Liiceanu, într-un dosar aflat la CEDO

EXCLUSIV: Stenogramele Colegiului CNSAS în cazul atacului GDS la Ioan Aurel Pop: „S-au furat documente din Arhivă!”. Cazul BOIA și SECURITATEA: Cum a ajuns Lucian Boia de la DIE și CIE la SIE și CNSAS

Sursa: Roncea.Ro

Epilog “Ciuma Roșie”:

HAI LA REFERENDUM! Tot ce trebuie să facem ca să câștigăm, pentru România

GATA! Am intrat în linie dreaptă! Cât de simplu vom învinge: 9.000.000 de români vor vota pentru România!

Adversarii Referendumului pentru Căsătorie au pierdut toate bătăliile juridice și politice. Mai urmează doar un mic pas pentru noi, un mare pas pentru România: votul nostru. Epilogul în bătălia juridică și politică s-a scris azi, 17 septembrie 2018, de Sfânta Sofia cea înțeleaptă.

Curtea Constituțională a avizat Legea de revizuire a Constituției adoptată de Parlament săptămâna trecută aruncând la coș contestațiile USR și Accept. Pro Vita București ne informează:

1. Adversarii referendumului au pierdut clar bătăliile juridice și politice. Cu toate ONG-urile cu bugete de milioane de dolari, ambasadele și presiunile politice externe enorme. Și aceasta datorită muncii asidue, stăruitoare și profesioniste a tuturor celor implicați, din prima zi (august 2015). Cât și evident, țin eu să subliniez, a strădaniei celor 3.000.000 de români care au semnat și a grijii lui Dumnezeu.

2. Toate cele 3 intervenții pe care organizația noastră le-a făcut, împreună cu colegii din Alianța Familiilor, în fața Curții Constituționale în acest proiect și în dosarul „înrudit” (cauza soților Coman/Hamilton) au avut câștig de cauză:

a. controlul de constituționalitate preliminar, al inițiativei cetățenești (decizia din iunie 2016)

b. controlul de constituționalitate a Legii de revizuire adoptate (decizia de azi)

c. excepția de neconstituționalitate a art. 277 Cod Civil – interzicerea recunoașterii în România a „căsătoriilor” între persoane de același sex încheiate în afara țării (decizia din iulie 2018), amintește Pro Vita care oferă și documentul remis CCR.

Urmează o perioadă de propaganda furibună din partea a 90% din media de limbă aproximativ română din România și a tuturor activiștilor antiromâni. Ignorați-i. Nu vă lăsați influențați. Evitați vrajba, virușii informaționali, isteria și hipnoza digitală/TV. Nu vorbăria ci fapta contează. Post pentru țară, rugăciune pentru luminarea celor mai slabi și mărturisire prin faptă pentru România.

Fiți mereu cu gândul la Mântuitorul nostru. Ce îndemn credeți că v-ar da Hristos? DA, votăm pentru perechea primordială, pentru tot neamul nostru din Ceruri, pentru martirii și mărturisitorii temnițelor bolșevice, pentru bunicii și părinții noștri și pentru copiii de azi și copiii nenăscuți ai României.

La noi totul e foarte e simplu: am semnat 3 milioane; tot ce trebuie să facem acum este să mergem cu încă o rudă care nu a apucat să semneze la vot. Ca să fie și mai simplu: să luam și un prieten care n-a avut timp să voteze. Asta e tot. Mergeți toți trei braț la braț la Referendum și cu ajutorul Sfintei Treimi și a Maicii Domnului, protectoarea familiei și a sfintei Sale Gradini, România, vom învinge!

Să facem din această victorie – probabil cea mai mare victorie a poporului român de după decembrie 1989 –  cea mai frumoasă sărbătorire a Centenarului Marii Uniri!

TOTUL PENTRU REFERENDUM, TOTUL PENTRU VICTORIE!

Victor Roncea — at Romania Mare

Vedeți și TOTUL DESPRE REFERENDUM

Senator român, nu ne trada! 3 milioane de români așteaptă de 3 ani. Referendumul este expresia pură a democrației. Doctrina suveranității – Art. 2 din Constituția României. REFERENDUM PENTRU CĂSATORIE și FAMILIE, REFERENDUM PENTRU ROMÂNIA. Cine/cum a votat

“Oare să fim un popor atât de bătrân încât să fi pierdut memoria trecutului? Să nu ştim că numai în păstrarea bunurilor morale cu greu câştigate în trecut, în păstrarea elementelor educative ale istoriei române e rădăcina spornică a viitorului? Să nu vedem limpede că instinctele demagogice nu sunt decât rămăşiţele invidiei venetice, care duşmănea tot în această ţară: şi familie, şi biserică, şi limbă, şi datină? Oare noi să nu ştim că vrajba socială şi politică n-a avut altă ţintă decât a altera caracterul şi inima dreaptă pe care părinţii din părinţi au lăsat-o moştenire poporului nostru, pentru a le asimila instinctelor bastarde şi veninoase ale rămăşiţelor de venetici? Zilnicele atentate ale guvernanţilor asupra principiilor ce asigură dezvoltarea liniştită a unui popor să nu fie în stare a trezi rezistenţa tuturor elementelor sănătoase din ţară?”Mihai Eminescu – Românul Absolut

“Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin REFERENDUM” – Constituția României – Art 2, aliniatul 1

După aproape trei ani în care milioane de români au așteptat minima dovadă că în România funcţionează un stat de drept condus după principii democratice, nu cerem decât respectarea legii de către autorităţile publice, respectare care nu presupune nimic altceva decât organizarea Referendumului pentru definirea constituţională a căsătoriei. – Coaliția Pentru Familie

PUTEREA UNUI JURĂMÂNT

Domnilor Senatori,

Cei 3 milioane de români care au solicitat organizarea unui Referendum pentru definirea în Constituție a bărbatului și a femeii ca temeiuri de fapt de netăgăduit ale căsătoriei sunt aceia care v-au votat în calitate de membri în Parlamentul României.

Acești 3 milioane de români așteaptă de aproape 3 ani organizarea referendumului la care au dreptul, parcurgând în mod legal toate etapele procedurale și constituționale.

Acești 3 milioane de români constituie dovada faptului că în România credința în lege este mai mare decât în orice altceva.

Potrivit art. 2 din Constituția României, pe care ați jurat atunci când cei 3 milioane de români v-au ales, suveranitatea națională aparține poporului român care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice și corecte, precum și prin referendum.

Jurând pe Constituția României ați jurat și respectarea suveranității naționale, recunoscând că ea aparține poporului român.

Domnilor Senatori,

Puterea jurământului dvs. este ceea ce vă leagă nu doar de popor și de țară, ci și de Dumnezeu, astfel cum este menționat în formula sacramentală după care ați jurat.

Ziua de marți, 11 septembrie 2018, reprezintă pentru milioane de români un hotar peste care nădăjduim că nu veți trece: hotarul respectării suveranității naționale, hotarul recunoașterii democrației ca un cuvânt dătător de liniște și securitate socială și nu ca un cuvânt gol, hotarul unui stat de drept întemeiat prin jertfa bunicilor și a străbunicilor dvs., precum și prin renunțările și sacrificiile generației noastre, ale ultimului sfert de veac.

Veți trece oare acest hotar, desconsiderând ceea ce atât de mult prețuiește acest popor, respectiv dreptatea și adevărul convingerilor sale milenare despre viață?

Copiii noștri și ai dvs. vor trăi deplin răspunsul la aceasta întrebare.

Avocat Ana – Corina Săcrieru

AvocatSacrieruAna.Ro via Roncea.Ro

Doamne, ajută!

Cu un PS de la Aida Suster: Referendumul pentru Casatorie de pe data de 7 octombrie este unul DECIZIONAL, cu un proiect de lege in spate, ce a trecut deja de Camera Deputatilor si pe 11 septembrie va trece de Senat. Referendumul cu 300 de parlamentari a fost unul CONSULTATIV, rezultatul lui nefiind obligatoriu de aplicat! Feriti-va de dezinformari!

Foto: Referendum Pentru România

UPDATE: Cine sunt cei 29 de senatori care au votat contra, s-au abţinut sau au absentat (mai mult ca sigur intentionat – n.m.) de la votul pe modificarea Constituţiei.

Propunerea legislativă de revizuire a Constituţiei care prevede că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie a fost adoptată marţi în plenul Senatului.
Iniţiativa cetăţenească, pentru care era necesară susţinerea a cel puţin două treimi din numărul senatorilor, a fost votată prin vot nominal, exprimându-se 107 senatori “pentru” şi 13 “contra” (USR). Şapte senatori s-au abţinut (de la PNL şi UDMR).

Împotrivă:

1. Vlad Alexandrescu – USR
2. Allen Coliban – USR
3. Silvia-Monica Dinică – USR
4. Nicoleta-Ramona Dinu – USR
5. George-Edward Dîrcă – USR
6. Nicu Fălcoi – USR
7. Cristian Ghica – USR
8. Mihai Goţiu – USR
9. Dan Lungu – USR
10. George Marussi – USR
11. Radu-Mihai Mihail – USR
12. Florina Presadă – USR
13. Adrian Wiener – USR

Abţineri:

1. Antal Lorant – UDMR
2. Florin Cîţu – PNL
3. Daniel Fenechiu – PNL
4. Alina Gorghiu – PNL
5. Csaba-Zoltan Novak – UDMR
6. Iulia Scântei – PNL
7. Turos Lorand – UDMR

Absenţi:

1. Traian Băsescu – PMP
2. Constantin-Daniel Cadariu – PNL
3. Vergil Chiţac – Independent
4. Gabriela Creţu – PSD
5. Răducu George Filipescu – PNL
6. Teodor Meleşcanu – ALDE
7. Doru-Adrian Pănescu – PSD
8. Ion Popa – ALDE
9. Tantos Barna – UDMR

Sursa: Florin Pușcaș, Redactor
https://www.stiripesurse.ro/lista-nominala-cine-sunt-cei-29-de-senatori-care-au-votat-contra-s-au-abtinut-sau-au-absentat-de-la-votul-pe-modificarea-constitutiei_1288411.html

Un american la Craiova cu Oaia albă din turma neagră a Moscovei. Cum explică Larry Watts supraviețuirea miraculoasă a României în Istorie în condițiile în care alte țări ar fi dispărut de pe hartă: “Funcționalitatea disfuncționalității”

Lansarea cartii istoricului Larry Watts la Biblioteca “Alexandru si Aristia Aman” din Craiova, Sala “Dinu C. Giurescu”. Foto: Tibi Bologh

Prezența istoricului american Larry Watts, vineri, 8 iunie, la Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” din Craiova, prilejuită de lansarea recentei sale cărțiOaia alba in turma neagra” (Editura RAO, 2018), s-a constituit, așa cum era de așteptat, într-un eveniment de referință în viața spirituală a Cetății Băniei. Cunoscut de acum în istoriografia românească, prin excelentele sale lucrări precedente,  Ferește-mă, Doamne, de prieteni (2011) și Cei dintâi vor fi cei din urmă (2015), prezența autorului a fost salutată de directorul Bibliotecii, Lucian Dindirică și de președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa. Referiri la cartea menționată au avut ziaristul Victor Roncea, istoricul Gheorghe Onișoru și ziaristul Mircea Canțăr. Autorul a făcut o prezentare de ansamblu a întregului volum, referirile sale vizând, precumpănitor, luminile din diplomația românească în perioada Războiului Rece, momentele ei de maximă inspirație și eficiență, și a răspuns, apoi, la întrebări din partea celor prezenți în sală. Evident, la sfârșitul întregii manifestări a acordat autografe pe ultimul său volum. (Cuvântul Libertății, 8 iunie 2018)

Ce-am zis eu:

Pe cine deranjează Larry Watts și adevărul despre Istoria României? Moscova!

La Craiova despre Larry Watts cu portretul profesorului Dinu Giurescu. Foto: Tibi Bologh

Încep prin a mulțumi gazdelor noastre pentru invitație și pentru desfășurarea acestei lansări în cadrul conferinței The World at the Edge. The Struggle for Re-Ordering Security organizată perfect de managerul cultural Lucian Dindirică. Sunt extrem de onorat să vorbesc aici, în sala “Dinu C. Giurescu” a casei lui Alexandru și Aristiei Aman, devenită Biblioteca Județeană din Craiova, atât pentru că mă leagă multe amintiri de regretatul profesor cât și pentru că mi-am petrecut o noapte a revoluției apărând de la vandalizare un alt edificiu de cultură și artă al Familiei Aman, cel din București, al fratele lui Alexandru, artistul Theodor Aman. Totodată, nu am cum să nu iubesc Craiova, fiind pe jumătate oltean.

Mă aflu aici într-o dublă calitate: ca jurnalist care l-a cunoscut pe invitatul Dvs special, dr. Larry Watts, în urmă cu mai bine de 27 de ani, și ca emisar al fotografei Cristina Nichituș Roncea. Și pentru că ne aflăm în sala care poartă numele ilustrului istoric, care și-a donat biblioteca craiovenilor și care a fost și un prieten al lui Larry Watts încă din anii ’70 – ’80, am adus în dar Bibliotecii acest portret al profesorului, realizat în ultimul său an de viață, și care a făcut parte dintr-o expoziție fotografică cu personalități ale României, derulată la Muzeul Municipiului București.

Despre Larry Watts: așa cum spunea colegul meu mai mare, Corneliu Vlad, Larry are darul de a scrie cărți-samizdat. În ciuda bruiajului, ele circulă cu rapiditate, sunt copiate  și răspândite pe internet pentru simplul motiv că, în sfârșit, românii se bucură să afle ceea ce orice om își dorește să găsească: Adevărul. În 1849 Marx și Engels se gândeau că poporul român ar trebui “extirpat”, pentru că stă în calea planurilor Rusiei ca o mică buturugă. După decenii și chiar secole de propagandă neagră dusă împotriva poporului nostru, cărțile lui Larry Watts apar ca niște oaze ale adevărului într-un deșert de minciună. Minciuna continuă a unora care se ocupă cu “demitizarea” istoriei noastre naționale, respectiv falsificarea ei, chiar și în anul Centenarului Marii Uniri. Nu întâmplător cei care îl contestă cu efuziuni de ură pe istoricul american sunt aceiași cu cei care îl atacă infam pe Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române. De ce? Răspunsul e simplu: deranjează. Unde? La Moscova!

Datorită profesorului Watts a devenit cunoscută atât de către români cât și de către specialiști de la nivel internațional poziția reală a României în timpul Războiului Rece, care a fost una de confruntare a planurilor hegemonice ale URSS, inclusiv întru apărarea spațiului și drepturilor istorice românești. Confruntarea politică și diplomatică s-a mutat imediat și în zona informativă, Moscova lucrând prin “măsuri active” România, transformată oficial într-o țintă, 24 de ore din 24. Numele de cod al operațiunii KGB: “Ținta 24”, după cum relevă documentele prezentate cu acribie de Larry Watts în recenta sa lucrare, “Oaia albă în turma neagră. Politica de securitate a României în perioada Războiului Rece” (Editura RAO, 2018).

E drept, nici noi nu ne-am lăsat mai prejos, acționând contrainformativ prin înființarea Grupei XX (cu referire, iată, la britanicul “XX System” – “double-cross”…), embrionul viitoarei UM 0110 “anti-KGB”, unitate de elită unică în tot spațiul sovietic. Problema noastră e că aceste măsuri active continuă și azi, în timp ce și 110 și departamentul ei succesor de la sfârșitul alfabetului au fost desființate. Bine că nu s-a deființat, încă, și statul român. Și asta numai printr-o minune, pe care Larry Watts încearcă să o explice științific prin teoria… “funcționalității disfuncționalităților”.

Asemenea unui alergător de cursă lungă, istoricul de cursă lungă Larry Watts merge, tenace, mai departe. Dar nu în singurătate. El are alături un întreg popor care așteaptă, cuminte, poate prea cuminte, adevărul despre el. Mulțumim, Larry Watts!

Mai multe despre lansare la EvZ, Ziaristi Online și Cuvântul Libertății

VIDEO cu teoria lui Larry Watts:

Sursa: Roncea.Ro

 

Eminescu, reclamat de directorul Timpului la Maiorescu pentru “ură împotriva rușilor”. Un program de sute de ani sintetizat de Slavici: “Rușii și îndeosebi slavii vor să ne sguduie conștiința națională și să ne lipsească de credința în trăinicia noastră proprie, vor să ne înjosească, vor a face ca nouă înșine să ne fie rușine de românitatea noastră…”

Mihai Eminescu de Ion Pacea

“București, Joi, 18/31 oct.

Dragă Domnule Maiorescu, încă o dată mă văd obligat să apelez la intervenția D-Voastre. Știți cu câtă sinceritate v-am arătat spontan simpatiile mele pentru Eminescu și cât am fost de satisfăcut să-l pot număra printre colaboratorii noștri. Ei bine, tare mă tem că voi fi forțat zilele acestea să-mi impun o separație. (fr. une séparation ; sensul este: delimitare). Tânărul acesta e atât de pătruns de ură împotriva rușilor (imbu de sa haine contre les Russes), încât cu toate eforturile mele, ba ce e mai mult desconsiderând și ale D-voastre, stăruie a face din Timpul organul personal al antipatiilor sale. Fiți bun și înnoiți insistențele; faceți-o și D-voastră. Fără a-i spune ceva ce i-ar putea trezi susceptibilitățile sau sensibilitatea, veți obține din partea lui nu ocolirea adevărului, ci prezentarea lui într-o formă mai domoală (fr. obtenez de sa part, non pas de ne pas dire la verite, mais de n’en dire qu’une faible partie; să spună adevărul într-o măsură mai mică) (…). (St. Doc. lit., V, 123; 1931, text în l. franceză, tradus de I. E. Torouțiu citat de eminescologul N. Georgescu)

(…) În orice caz, îmi faci și mie personal un serviciu, căci eu port foarte adesea plictiseala lipsei sale de a se situa în timp. Mulțumesc anticipat și la revedere, pe când?

Al tău,

f.[rate sau] I.(?) A. Cantacuzino” (final reprodus din “Cugetarea Europeană“, XIII, 3 (32)/2016).

(…)

I. Slavici îi mai scrie lui Iacob Negruzzi :„…Ordinul de azi este – rezerva – , astfel încât fiecare cuvânt se cumpănește de trei ori și cel mai bun articol este, în care nu se zice nimic. În curând vom începe însă o campanie strajnică” (St.doc.lit., II,285); și mai explicit la 8 feb. 1878: „…Despre politică nu îți pot scrie nimic. Tot ce știu, stă scris în Timpul, unde îndeobște stă foarte puțin scris. Dacă-i vorba, noi suntem cei mai rezervați ziariști de pe fața pământului…” (II,288; în aceeași scrisoare, dezamăgirea patetică față de situație, cu ocupația și aroganța rusească ce încercă a șterge identitatea românilor : „…În întregul război, nu mai e vorba de statul român, ci de poporul român, nu mai e vorba de interesele materiale ale unui stat, ci de acelea morale ale unei națiuni. Rușii și îndeosebi slavii vor să ne sguduie conștiința națională și să ne lipsească de credința în trăinicia noastră proprie, vor să ne înjosească, vor a face ca nouă înșine să ne fie rușine de românitatea noastră…” ).

(…)

Nu intru în detalii filologice, dar țin să amintesc un fapt real. La cantina scriitorilor din Casa Monteoru, Petre Țuțea avea loc fix, masa din fața intrării, din dreptul ușii, și din când în când venea să mănânce aici (de cele mai multe ori i se ducea mâncarea acasă, cu sufertașul), iar noi, un grup de scriitori interesați și îngrijorați de soarta ediției Eminescu atât de larg comentată în epocă (anii 80 ai secolului trecut; cu toții știam că volumul IX a fost dezavuat, că volumul X stă în editură și nu se poate tipări), îl iscodeam cu întrebări. Nu o dată l-am ascultat și eu. După ce-și rostea cu voce tare teoria că menirea istorică a rușilor este să civilizeze Siberia, Petre Țuțea, cu trupul său imens, de matahală de la munte, ridica furculița din farfurie și dirija cu ea sala. Doi mari scriitori i-au înțeles și i-au descris pe ruși, spunea el, unul este Sienkiewitz și al doilea este Eminescu al nostru. Eminescu spune – și „recita” din memorie fragmente din articolele sale, mai ales pe acesta: „Ȋmpărăția rusească nu este un stat, nu este un popor, este o lume întreagă, care, negăsind în sine nimic din măreția intensivă, caută mângâierea propriei măriri în dimensiunile sale… Țarul e puternic și nu știe ce să facă în puterile de care dispune. Chiar înăuntrul împărăției sale, nici prin muncă pacinică, nici prin lucrare sufletească aceste puteri nu se pot consuma; pentru aceea ele dau năvală în afară, – altfel ar trebui să se mistuiască în luptă internă”.

Ei bine, textul acesta lipsește din ediția academică, îl găsim în edițiile de război (Ed. I. Crețu, 1941, vol. I, p. 269; text din 6 iunie 1878, care continuă: „Ca orice mare putere, Rușii, acolo unde văd că vor întâmpina rezistență mare, se opresc și lucrează cu o răbdare seculară, spre a surpa încet temeliile puterilor ce li se pun împotrivă. Ei nu sunt poporul plin de îndărătnică mândrie ce provoacă pe alte popoare la luptă dreaptă și hotărâtoare; sunt poporul ce-și dă mereu silința să dezarmeze pe celelalte popoare, pentru ca apoi să le supună”; ediția academică îl refuză, considerând, calm, că nu este eminescian). Trecea, apoi, la cauze, la acel „ce-i mâna pe ei în luptă”, și, la fel, recita bucăți întregi din publicistica aceleiași perioade, din care reiese că principalul resort al tendințelor de cucerire rusești rezidă în acel „horror vacui”, spaima de golul interior: De aceea ni se pare că din nefericire ruşii sunt sub dominarea unui deșert sufletesc, a unui urât care-i face să caute în cuceriri ceea ce n-au înlăuntrul lor. Nouă ni se pare că cercurile culte, în loc de a stăvili acest horror vacui, în loc de a-l împlea prin muncă şi cultură, îl sumuţă contra Europei, pe care o numesc îmbătrânită şi enervată, coaptă pentru a cădea întreagă sub dominaţie rusească…” (Nae Georgescu)

Citiți pe larg aici:

Eminescu, ”pătruns de ură împotriva rușilor”. Directorul Timpului îi cerea lui Maiorescu să-i “domolească” adevărurile lui Eminescu. Rușii vor a face să ne fie rușine că suntem români – Ioan Slavici

Cetățeni de Onoare ai Capitalei și Cavaleri ai Ordinului Național Steaua României ignorați de oficiali la aniversarea Unirii Basarabiei cu Țara. TVR a publicat pe YouTube filmele despre eliberarea eroilor români din Transnistria și întoarcere acasă a lui Alexandru Leșco. Reporter: Victor Roncea

S-au luptat pentru Romania Mare in vechile hotare si au patimit pana la 15 ani de inchisoare in temnitele rusesti din Transnistria. Cetatenii romani Ilie Ilașcu, Alexandru Lesco, Tudor Popa si Andrei Ivanțoc, la aniversarea a 100 de ani de la Marea Unire au fost uitati de oficialitatile statelor romanesti de la stanga si dreapta Prutului. Locul lor era azi in Parlamentul Romaniei sau macar in Parlamentul Republicii Moldova. Dar ei au fost uitati aici din momentul in care statul nu si-a respectat promisiunile fata de ei, in ciuda faptului ca sunt decorati de Presedintele Romaniei Traian Băsescu cu Ordinul National Steaua Romaniei si sunt cetateni de Onoare ai Capitalei. Doi primari le-au promis fiecaruia un apartament pentru a se putea muta la Bucuresti si trai in liniste, fara spectrul unor hartuiri si amenintari pe care le-au trait adeseori in ultimii ani, fara a se plange insa niciodata. Dupa momentul festiv, Videanu, si, in al doilea caz Oprescu, dupa alegeri, au uitat rapid. Un prim ministru le-a promis recompense pe viata. La finalul anului eliberarii, recompensele s-au terminat. Nu stiu cati parlamentari, ministri, sefi si sefuleti cu palarii mai mari ca ei, le-au promis ca vor beneficia de statutul detinutilor politic pentru a avea un minim venit lunar. Azi, la 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu Patria Mama, Romania, nu numai ca cei patru eroi sunt uitati, dar sunt si gravi bolnavi dupa regimul carceral criminal de la Tiraspol. Sigur, asta ne dovedeste al cui este de fapt statul actual, cu Parlament si Guvern cu tot. Dar oare chiar nu mai exista nici un roman printre autoritatile resposabile pentru a nu se pata iremediabil obrazul Romaniei, odata cu trecutul, prezentul si viitorul ei?


Unsharf (I) – Documentar despre grupul Ilașcu, ai cărui membri au fost arestați și închiși în temnițele transnistrene; Realizator Radu Găină

Unsharf (II) – Documentar despre grupul Ilașcu, ai cărui membri au fost arestați și închiși în temnițele transnistrene; Realizator Radu Găină

Intoarcerea lui Alexandru – Documentar despre eliberarea lui Alexandru Leșco, membru al grupului Ilașcu; Realizator Radu Găină. Reporter Victor Roncea.

Citiți și „Cel mai tare regret că nu am realizat Unirea”. Interviu cu Alexandru Lesco, fost detinut politic in Transnistria

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro StatCounter - Free Web Tracker and Counter

customizable counter
Blog din Moldova