“Mircea Cartarescu este, de departe, cel mai important scriitor care a iesit din literatura postbelica. Exista la el amprenta geniului!” – Nicolae Manolescu
“Orbitor. Aripa dreapta” este o “tâsnire a viitorului în prezentul nostru”, una dintre marile carti ale lumii, a spus Gabriel Liiceanu. El a mai spus ca este incintat ca grupul celor care „terorizeaza“ si „manipuleaza“ cultura romana s-a marit cu un membru. Astfel, acum, in opinia directorului Editurii Humanitas, ar fi patru scriitori romani care domina piata cartii prin tirajele vindute: Mircea Cartarescu, Andrei Plesu, Gabriel Liiceanu si Horia-Roman Patapievici.„Pe lînga cei trei boieri ai mintii, a aparut al patrulea“. Ceilalti, Andrei Plesu („Despre îngeri“) H.R. Patapievici („Omul recent“) si Gabriel Liiceanu („Usa interzisa“).
Mircea Cartarescu, poetul preferat al troicii Plesu-Patapievici-Liiceanu basca generalissimul Manolescu, bursier Soros inca din anii ’90, dar nu numai, este si – cel putin! – sublocotenent in rezerva al Scolii de Ofiteri ai Securitatii. Cel putin acesta era gradului lui in 1981. Pana in 1989 este posibil sa fi fost avansat la locotenent sau, cine stie?, chiar mai sus. Un mister de care si-a privat fanii si fanele, cel putin pana acum, la 22 de ani de la “revolutie”.
Mircea Cartarescu este cunoscut de opinia publica drept o voce de prim rang a beletristicii “romane” de azi fiind chiar propus de Gruparea Manolescu-Plesu-Liiceanu-Patapievici drept candidat la Premiul Nobel pentru… literatura (!?). Foarte putina lume i-a si citit, insa, cartile, produse, publicate si traduse pe banda de Humanitas si Institutul Cultural Roman, chiar de pe vremea cand acesta era patronat de Ion Iliescu. Daca le-ar fi citit, ar fi descoperit doar o serie nesfarsita de expresii ale unor grave dereglari psihice de natura sexuala, bi si homosexuala, transpuse in scris si multiplicate la nesfarsit pe banii vaduvelor, pensionarilor, mamelor si copiilor ale caror venituri au fost taiate drastic in numele “crizei”. Criza nu a ajuns si la ICR, unde, cu un buget de 44 de milioane de lei (lei noi, respectiv peste 10 milioane de euro), porno si scatografiile sale sunt slobozite la nivel planetar. Cateva exemple, “orbitoare”, aici, aici si aici (aviz: nu sunt recomandate minorilor!). Tradus in 18 limbi (inclusiv basca!) si raspublicat in 60 de editii, cu sprijinul directoarei Centrului National al Cartii ICR, turnatoarea DIE Catrinel Plesu, Cartarescu ar fi “castigat” din carti o jumatate de milion de euro.
Cu toate ca scrierile sale sunt bogat presarate cu amanunte biografice din cele mai picante, de la momentul in care si-a surprins parintii performand un act sexual si a aflat ca “o armata de spermatozoizi tisnesc dintr-o pula” (din “Orbitor. Aripa dreapta”) pana cand “si-a bagat botul în sexul blond” al actualei sotii, Ioana Nicolaie, si “un tip mustăcios, cu ochi negri şi cu nasul drept s-a iţit dintre cârlionţi şi mi-a băgat limba drept în gură” (din vol. „40238 TESCANI”) si, ajungand, mai nou, chiar si la jurnalul sau “Zen”, nicaieri pana acum nu a aparut aceasta informatie biografica, de culoare, cred eu.
Si anume: ca a facut armata la Scoala de Ofiteri ai Securitatii si ca, in 1981, pe cand avea gradul de sublocotenent de Securitate, a avut o concentrare de o luna la Comandamentul Trupelor de Securitate, unde a fost antrenat pentru caz de razboi ca politruc, insarcinat cu indoctrinarea comunista a trupelor de pe front, si unde a colaborat cu sarg la revista meteorica “Activistul” a Securitatii (ca epigramist 🙂 ). Eu cred ca ar fi putut iesi un roman pe cinste din povestea asta! “O luna in transeele Securitatii”…
Cu toate acestea, nici in memoriile sale fluviu, nici in prezentarile sale publice, nici in CV-ul sau de la ICR, nici in biografia romantata de pe Wikipedia, nu apare acesta mica pata de culoare (maro). Nici macar tovarasii sai apropiati – sa spunem – si mari cunoscatori ai secretelor literare si ale Securitatii, cum este Dorin Tudoran (vezi la rubrica de comentarii), nu aveau habar, pana acum, de acest mic si insignifiant amanunt biografic.
Singura care, se pare, stia ceva mai multe, este Herta Muller, laureata premiului Nobel pentru literatura, care l-a plesnit in doua-trei randuri de i-a taiat piuitul.
Iata doar una dintre palmele primite de Cartarescu de la doamna Herta Muller: “Dacă iei noţiunea de cenzură, îţi dai seama că te loveai de ea peste tot. Şi, ca să închei paralela, eu niciodată n-am crezut că fac parte din ceva separat de societate, niciodată nu am putut gândi în maniera aceasta. Şi aşa eram toţi la Aktionsgruppe.
Din păcate, mulţi scriitori români au gândit altfel. Mircea Cărtărescu îmi spunea că el nici nu ştia atunci că există scriitori urmăriţi şi că nu a ascultat Europa liberă. Păi, pentru mine ar fi fost de neconceput, eram un om matur, cum să nu mă fi interesat?! (Interviu revista Corso – disparut de pe site, disponibil prin NapocaNews)
Dar piuitul i-a revenit imediat tele-nobelistului nostru: Intr-un editorial din Evenimentul Zilei, revoltatul Cartarescu, dupa ce l-a facut pe Havel disident polonez (!!! – fraza corectata apoi online de EvZ dupa ce am sesizat tampenia autorului) a amenintat-o pe Herta Muller ca o sa-i arate el cum a luptat cu regimul si Securitatea. “Mi-e sila sa ma laud eu insumi cu ce-am facut inainte de 1989 (?!)… Ieşit din adolescenţă, comunismul m-a găsit student la Litere, apoi, până la revoluţie, profesor de română la o şcoală generală de la marginea Bucureştiului. N-am colaborat cu Securitatea şi n-am avut niciodată (până-n ziua de azi) nicio funcţie”, scrie saracul Cartarescu ca “senator” EvZ.
Desigur, a scrie la revista “Activistul” a Securitatii, chiar si doar pentru o luna, a fi antrenat ca politruc si a purta trese de sublocotenent de Securitate nu inseamna neaparat “a colabora cu Securitate”. Mai curand, a coabita cu Securitatea. In acelasi articol de gazeta de perete, Cartarescu afirma transant ca isi va cere imediat Dosarul de la CNSAS si va face lumina in sat, pentru Herta Muller. Au trecut de atunci doar doi ani…
Spionul “rupt in fund” al DIE este Emilian Traian Ioan Andreescu, de 64 de ani, vorbitor de 11 limbi străine, licentiat a trei facultati, ultima la 62 de ani(vezi video mai jos), si care, in 1967, la Misiunea ONU de la New York avea nume de cod “Anton Traian” si era incadrat la UM 0920/V2 – Direcția Spionaj Politico – Economic Americi și alte Regiuni. Ofiterul in rezerva Emil Andreescu a avut placerea sa petreaca o luna in concentrare la Comandamentul Trupelor de Securitate alaturi de Mircea Cartarescu si alti activisti de seama ai Partidului si Securitatii care, pe parcursul antrenamentului de politruci au publicat si revista “Activistul” si s-au insturuit cu arma in mana alaturi de trupele”Directiei a V-a Securitate si Garda (paza lui Ceausescu). Printre colegii sai de concentrare la Securitate: cativa ofieri de Militie si Securitate dar si Ioan Popa, redactorul sef al revistei “Drum Nou”, ziarul judetean de Partid Brasov, dupa ’90 “Gazeta de Transilvania”; Doru Munteanu, activist la Sectia Cultura a Judetenei de Partid Brasov, viitor director ProTV Brasov; Parlog, asistent universitar la Academia de Partid “Stefan Gheorghiu”; sau viitorul fondator al Curtea de Arbitraj Comercial de pe lânga Camera de Comert, Industrie si Agricultura Timisoara, militianul Tiberiu Muia.
Scrie Ohanesian: “În 1981, pe când era trimis în pregătire la Regimentul I Securitate Băneasa (unde este acum Jandarmeria – foto în uniformă cu arma), l-a avut coleg de cameră pe celebrul scriitor M. Cărtărescu, sublocotenent de Securitate, adus într-o concentrare cu scoatere din producţie de o lună. Spionii externi îşi amintesc de astfel de concentrări ale celor care făcuseră armata la Securitate (absolvenţi de drept, litere, limbi străine, istorie, filozofie) ca fiind ceva normal. Era trecerea de la ofiţeri în rezervă, la activişti de partid. Un viitor activist caricaturist desena, iar Cărtărescu scria epigrame toată noaptea pentru revista Activistul. Îi mâncau ţânţarii până adormeau.” Simpatic, nimic de zis. Ziaristi Online a avut onoarea sa stea de vorba cu fostul spion al DIE Emil Andreescu si pe teme literare care, din intamplare, l-au prins si pe Cartarescu. L-au prins in funduletul gol. Video:
(*) Una dintre palmele cu care l-a plesnit Herta Muller pe Cartarescu: “Dacă iei noţiunea de cenzură, îţi dai seama că te loveai de ea peste tot. Şi, ca să închei paralela, eu niciodată n-am crezut că fac parte din ceva separat de societate, niciodată nu am putut gândi în maniera aceasta. Şi aşa eram toţi la Aktionsgruppe. Din păcate, mulţi scriitori români au gândit altfel. Mircea Cărtărescu îmi spunea că el nici nu ştia atunci că există scriitori urmăriţi şi că nu a ascultat Europa liberă. Păi, pentru mine ar fi fost de neconceput, eram un om matur, cum să nu mă fi interesat?! (Interviu revista Corso – disparut de pe site, disponibil prin NapocaNews)
“Nu ne duce pe noi în ispita” – este titlul cartii jurnalistului maghiar Andrassew Iván in care “eroul” extremismului unguresc din Carpati, “idolul” de mucava al reformatilor din Transilvania, este facut tandari, folosindu-se si informatiile publicate in exclusivitate de portalul Ziaristi Online despre amantlacurile lui Tokes din Parlamentul European. Cartea a aparut la Editura Noran Libro din Budapesta si costa 2990 de forinti. “Diavolul optează pentru un număr de puncte de referinţă: putere, vanitate, bani, femei. Pe toate le-a avut Laszlo Tokes”, scrie Andrassew Iván in prefata cartii sale. Coperta este sugestiva: un Tokes cu carlige de fier in loc de maini. Cine il tine atarnat pe Tokes cu ele ca sa nu cada? O recenzie a volumului de dezvaluiri despre “agentul 069” este facuta in Ziarul de Duminica de la Budapesta sub titlul “Caderea idolului”. Voi reveni cu alte amanunte picante despre continutul perdafului primit de Laszlo Tokes, “pastorul” bolnav de ura impotriva romanilor.
“De fapt, istoriografia româneasca de la Gheorghiu-Dej si pana in anii ’80, nu numai ca a atras admiraţia internaţionala pentru calitatea performanţele sale – nu in mica parte si din cauza frecvenţei cu care a aderat la standardele occidentale de metodologie -, dar şcoala românească de istoriografie a fost alesa pentru a conduce Congresul Internaţional de Ştiinţe Istorice din 1980 pana in 1985, o reuniune de prim rang a istoricilor profesionişti” – Larry L Watts
Conferinta profesorului Larry Watts sustinuta saptamana trecuta la Institutul de Sociologie al Academiei Romane, ne-a dat prilejul abordarii istoricului american si pe teme mai recente, care s-au dovedit insa cu radacini in acelasi trecut trist al Romaniei. Rugat să comenteze un fel de “recenzie” a cărţii sale, de fapt un atac ridicol lansat de ideologul post-comunist Vladimir Tismaneanu (oare cat va mai fi “uitat” in capul la CPEx al CC al IICCMER?) asupra reputaţiei lui Larry Watts şi a oricui s-a întâlnit cu el, cu tinta directa asupra istoricului academician Dinu C Giurescu, fiind vizat colateral si regretatul profesor Florin Constantiniu, profesorul Larry Watts ne-a oferit un raspuns lamuritor si ne-a indreptat atentia (tot) spre documente. “Totul s-a mai scris deja”, a afirmat dr Larry Watts, trimitandu-ne catre colectia de foste documente secrete si strict secrete scoasa la lumina din arhivele KGB de la Chisinau de catre istoricii basarabeni Elena si Gheorghe Negru.
Intr-adevar, conspectand impresionanta lucrare “PCM si Nationalismul (1965-1989)” cuprinsa intr-un volum al publicatiei de inalta tinuta “Destin Romanesc” (o prezentare mai veche aici, din pacate revista nu are pagina de internet) nu mica ne-a fost placerea sa descoperim confirmarea documentata ca “argumentele” folosite azi de dl Vladimir Tismaneanu impotriva unor mari istorici romani ca academicienii Dinu C Giurescu si Florin Constantiniu sau a lui Larry Watts si a celor care i-au organizat lansarile, de la profesorul Gheorghe Buzatu la guvernatorul BNR Mugur Isarescu (despre “listele neagre” si schreib-kampfului lui Tismaneanu in curand o noua analiza Roncea.Ro), sunt desprinse aproape cuvant cu cuvant din directivele Moscovei date prin intermediul Centralei KGB “tarilor fratesti” (vasalele RP Ungara, RP Bulgara plus ocupata RSS Moldoveneasca) pentru a contracara “nationalismul romanesc” – expresie folosita de sovietici in sens peiorativ – din anii ’80.
La vremea respectiva, Chisinaul bolsevic a raspuns imediat ordinelor si, astfel, intr-un document secret (clasat drept Doc 46) al MAE al RSS Moldovenesti si al CC al PCM, intitulat DESPRE UNELE TENDINŢE ÎN ISTORIOGRAFIA ROMÂNEASCĂ CONTEMPORANĂ si datat 22 iunie 1983 (interesanta coincidenta datei), se conspecteaza de-a fir a par “tendintele” istoriografice “nationaliste” si “ceausiste” (“national-comuniste”, cum ar zice dl Tismaneanu) privind «legalitatea formării „României Mari” la 1918 , învinuirea de expansionism a „imperiilor vecine”, menţionarea „meritelor deosebite” ale României în cel de-Al Doilea Război Mondial ş.a.m.d.».
In Raport apare chiar si actualul consilier al guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu, ca promotor al “motivelor” de continuitate romaneasca in spatiul carpato-danubiano-pontic. «Pentru reinterpretarea istoriei ţării din Evul Mediu se pronunţă şi un alt istoric, Dinu Giurescu, în interviul acordat ziarului Flacăra (nr. 9, 1983)», se consemneaza atent in document. Iar despre profesorul Florin Constantiniu se spune ca «Multe învinuiri s-au adus în adresa Rusiei ţariste în legătură cu aniversarea a 124-a unirii Moldovei cu Valahia. De pildă, ziarul Scânteia din 16 ianuarie 1983 a publicat articolul doctorului în ştiinţe Constantiniu, în care se spune, în special, că vecinătatea marilor imperii – Otoman, Habsburgic şi Rusia Ţaristă –, politica lor de expansiune şi ingerinţă în viaţa poporului român au creat dificultăţi în dezvoltarea procesului de formare a statului naţional. Sub ochii şi în umbra marilor puteri, care preferau o Românie dezbinată sau în calitate de armă a lor, subliniază autorul, românii au reuşit să creeze un stat modern datorită faptului că ei au fost uniţi în gând şi în simţire». Nici marele istoric roman Vasile Parvan nu scapa de criticile ante-post-comunistilor: «Judecând după toate acestea – se mai sustine in document -, în RSR continuă activitatea de căutare şi elaborare a surselor istoriografi ce şi arheologice care să confirme tezele cu privire la aflarea „multimilenară”, permanentă” a „românilor” în arealul carpato-danubian-pontic. Ştirea despre editarea – după o întrerupere de 57 de ani – a cărţii Getica, al cărei autor este „întemeietorul arheologiei româneşti” Vasile Pârvan, a fost prezentată în presă drept un eveniment de o importanţă deosebită în istoriografia românească. După cum se comunică în presă, V. Pârvan cheamă în cartea sa „să se purceadă la studierea materialelor arheologice între Tisa, Nistru şi Dunăre începând nu cu anul 700 î. Hr., ci încă din anul 1000 î. Hr. (Flacăra, nr. 3, 1983), ceea ce, probabil, le este necesar adepţilor contemporani ai „învechirii” istoriei românilor».
Si-acum iata opinia prof dr Larry Watts, insotita de documentul desecretizat la care face dansul referire – Doc 32 (Documentul in sine are si o nota simpatica, daca facem o analogie la recomandarile date de agentul KGB al Ambasadei URSS in vederea contracararii Congresului International al Istoricilor care urma sa se tina la Bucuresti, si indicatiile similare pe care, probabil, le primesc chiar azi istoricii rusi care se deplaseaza zilele acestea catre Chisinau si Iasi pentru Conferinta Stiintifica Internationala “Basarabia – 1812. Problemă naţională, implicaţii internaţionale”):
Ceea ce sovieticii defineau drept “nationalism” in sens peiorativ era folosit de Occident in sens pozitiv
Dr Larry Watts: “Există, evident, o dificultate în a distinge între principalele teze ale istoriografiei pre-comuniste şi universale în ceea ce priveşte România – cu alte cuvinte, istoria scrisă în conformitate cu standardele de metodologiei din Vest, în care situaţiile faptice au o bază de probe care indruma istorici diferiti sa traga conluzii similare, pe care istoricii români au fost autorizati să le urmareasca şi să le dezvolte, după programul de de-rusificare lansat de către Gheorghiu-Dej la începutul anilor 1960 – si “toate tezele PCR legate de Istoria Romaniei”, probabil referindu-se la istoriografia de tip Lysenko, un stil impus de Stalin în care ideologul proclamă pur si simplu versiunea cea mai potrivita pentru “progresul orientarii clasei muncitoare si a revoluţiei mondiale”.
Dar de fapt, istoriografia română de la Gheorghiu-Dej si pana in anii ’80, nu numai ca a atras admiraţia internaţionala pentru calitatea performanţele sale – nu in mica parte si din cauza frecvenţei cu care a aderat la standardele occidentale de metodologie -, dar şcoala românească de istoriografie a fost alesa pentru a conduce Congresul Internaţional de Ştiinţe Istorice din 1980 pana in 1985, o reuniune de prim rang a istoricilor profesionişti. Mai mult decât atât, românii au fost, de asemenea, votati, de către comunitatea internaţională de istorici – cu exceptia celor din lumea comunistă ideologic-restrictiva -, pentru a conduce o jumatate de duzină din secţiunile sale. Problema, conform auto-proclamatului “centru conducator” al lumii comuniste, a fost că istoriografia românească era prea strâns aliniată cu “istoria burghez0-occidentala”, pe care autorităţile sovietice şi acoliţii lor din blocul sovietic au etichetat-o “naţionalistă”, în sens peiorativ, dar pe care la randul lui Occidentul o numea “naţionalistă”, în sens pozitiv, asa dupa se referea pentru a-si descrie propriile istoriografii naţionale. Desigur, au existat si alte “şcoli”, care operează pe mai multe linii ideologice, şi chiar si în cadrul şcolii românesti trebuie sa admitem ca au existat tendinţe ideologice diferite, filosofii, atitudini, interpretări şi abilităţi, care variază în funcţie de individ.
Următorul raport de la Ambasada sovietică din România catre Moscova, descoperit în arhivele secrete din Republica Moldova de către Elena Negru şi Gheorghe Negru, şi publicat recent în Destin Românesc, revista publicata cu sprijinul Institutului Cultural Român, discută nu doar unele dintre aspectele legate de “protocronism” şi cultul personalităţii lui Ceauşescu referitor la istorie, dar, de asemenea, mult mai “periculoasa” “similitudine sau identitatea de opinii româneşti moderne cu aprecierile istoriografiei burgheze occidentale vis-a-vis de multe momente ale relatiilor ruso-române şi sovieto-române”, care, evident, necesita un răspuns coordonat al Uniunii Sovietice, Republicii Populare Ungară şi Republicii Populare Bulgaria.
Iata Documentul:
[Documentul nr. 32] Secret
Ambasada URSS în RSR nr. 91 31 ianuarie 1980
[Moscova]
CU PRIVIRE LA UNELE TENDINŢE NOI ÎN ŞTIINŢA ISTORICĂ ROMÂNEASCĂ ÎN LEGĂTURĂ CU PREGĂTIRILE ÎN RSR CĂTRE ÎMPLINIREA A 2050 DE ANI A PRIMULUI STAT DAC CENTRALIZAT ŞI CĂTRE CONGRESUL INTERNAŢIONAL AL ISTORICILOR
În România se încheie pregătirile pentru sărbătorirea a 2050 de ani a „primului stat dac centralizat şi independent”. Principalele măsuri ale jubileului menţionat, orientarea lor au fost desemnate într-o hotărâre specială a plenarei PCR din octombrie 1977, în care formarea statului lui Burebista a fost califi cată ca „momentul de cea mai mare importanţă în istoria poporului român”.
Planificând atât de devreme festivităţile dedicate formării statului geto-dac centralizat, care a lăsat în istorie urme destul de vagi şi ambigue, conducerea PCR s-a străduit să ducă nu doar o simplă campanie istorico-politică de activizare a „educaţiei patriotice, revoluţionare a tineretului, a tuturor cetăţenilor” ţării, deşi acest scop deţine un loc important în calculele sale. Anul 1980 a fost ales ca an jubiliar în legătură cu realizarea unui alt scop, mai important: a utiliza desfăşurarea la Bucureşti a Congresului internaţional al istoricilor pentru a propaga pe toate căile în plan internaţional concepţia despre evoluţia istorică a poporului român, revăzută în întregime în ultimii 15 ani de pe poziţii naţionaliste.
La drept vorbind, de aici a decurs întregul program de activităţi prevăzut în hotărârea CC al PCR, care nu s-a limitat la evenimentele de acum 2052 de ani, ci a cuprins întreaga istorie a României; prin aceasta se explică acel termen îndelungat care a fost pus la dispoziţie pentru pregătirea jubileului statului lui Burebista, stabilit arbitrar pentru anul 1980.
În doi ani şi jumătate, care s-au scurs după adoptarea hotărârii CC al PCR cu privire la sărbătorirea a 2050 de ani a creării primului stat dac centralizat şi independent, istoriografi a românească s-a completat cu aproape treizeci de monografii consacrate epocii lui Burebista şi Decebal, cu sute de articole pe tema dată. Afară de aceasta, în perioada respectivă au mai fost elaborate activ ideile menţionate în documentul CC al PCR cu privire la „lupta perseverentă şi neîntreruptă a poporului român pentru existenţa sa, pentru păstrarea limbii şi a pământului strămoşesc” împotriva „valurilor de popoare migratoare, iar mai târziu – a cotropitorilor şi agresorilor de tot soiul, împotriva dominaţiei străine”; cu privire la „importanţa istorică a formării naţiunii şi a statului naţional în progresul social general” ş.a.m.d. Cu alte cuvinte, evenimentele cu o vechime de 2050 de ani au fost strâns legate de etapele ulterioare ale dezvoltării social-politice şi economice a populaţiei pe teritoriul României; din această epocă îndepărtată, au început să se contureze trăsăturile caracteristice ale concepţiei istorice moderne a RSR.
O atenţie deosebită s-a acordat, totodată, argumentării câtorva momente foarte importante, din punctul de vedere al României.
În primul rând, este vorba despre noţiunea aşa-numitului „spaţiu românesc” în care românii s-au constituit ca popor. În prezent, în literatura istorică a României sunt stabilite nu numai hotarele geografice ale acestui spaţiu (la Est – pe Nistru şi la gura Bugului), ci este calculată şi suprafaţa lui – 500 mii km2 (pentru comparaţie, putem spune că teritoriul Principatelor unite în 1859 constituia 137 903 km2, iar teritoriul „României Mari” la 1918 avea 195 045 km2). Astfel, „spaţiul românesc”, în interpretarea sa actuală, include părţi considerabile din teritoriile URSS, RPB, RPU, RSCS.
În al doilea rând, în geneza poporului român este scos în prim-plan elementul geto-dac. În legătură cu aceasta, „vechea civilizaţie a dacilor” este ridicată până la nivelul celei romane; Burebista este caracterizat ca un om de stat de talia lui Iulius Cezar, iar românii s-au transformat în „unul dintre cele mai vechi popoare din Europa”.Astfel, a fost simplificată teoria caracterului autohton al poporului român – „stăpânul dintotdeauna al spaţiului carpato-danubian-pontic”.
În al treilea rând, în lucrările istorice ale autorilor din RSR, apărute înainte de jubileu, este susţinută consecvent teoria continuităţii românilor pe toate aşa-numitele „pământuri româneşti”. Din acest unghi de vedere sunt examinate preponderent materialele arheologice şi etnografi ce, sunt tratate izvoarele scrise vechi, sunt supuse criticii concluziile şi aprecierile istoricilor străini, inclusiv ale celor sovietici. Teoria continuităţii le permite autorilor români să califi ce aşezarea în sec. V–VIII a slavilor pe teritoriul României contemporane drept „invazie străină”, iar popularea Transilvaniei de către unguri drept „cotropirea pământurilor româneşti” etc.
În al patrulea rând, descriind activitatea lui Burebista ca pe una de unire a pământurilor româneşti într-un „stat centralizat independent”, actualii autori din RSR consideră istoria tuturor formaţiunilor statale de pe teritoriul României din toate timpurile drept reflectare a „voinţei nesecate a tendinţei” românilor spre unitate, spre crearea propriului stat naţional, acestea stând la baza unirii Moldovei şi Valahiei în 1859 şi realizându-se pe deplin în 1918. O astfel de abordare a problemei lasă, în fond, „deschisă” chestiunea referitoare la „străvechile teritorii româneşti” – Basarabia şi Bucovina de Nord –, a căror istorie este oglindită de RSR de pe poziţii neprietenoase faţă de URSS.
În această ordine de idei, nu există dubii că opiniile şi concepţiile menţionate mai sus, împreună cu altele, strâns legate între ele prin interpretarea naţionalistă a istoricilor români, vor sta la baza rapoartelor şi comunicărilor numeroaselor conferinţe şi simpozioane care vor avea loc în RSR în legătură cu împlinirea a 2050 de ani ai statului Burebista, vor deveni laitmotivul diferitor expoziţii tematice şi muzeistice care se organizează, vor determina caracterul planifi catelor activităţi culturale şi de masă, vor fi reflectate în activitatea mijloacelor de informare în masă. După cum mărturisesc unii interlocutori de-ai noştri, festivităţile principale din România cu ocazia celor 2050 de ani a „statului dac unitar centralizat şi independent” se vor desfăşura în aprilie-mai a.c. Unele modifi cări în privinţa termenelor desfăşurării lor, care anterior erau legate nemijlocit de Congresul internaţional al istoricilor, se explică prin decizia conducerii PCR de a marca pe larg în luna iulie a.c. cea de-a 15-a aniversare a Congresului IX al partidului.
Asemenea consecutivitate a două campanii politico-propagandistice permite părţii române să pregătească baza materială, să mobilizeze opinia publică a ţării, să o familiarizeze cu concepţiile de bază ale întregii istorii a României, de la „epoca lui Burebista” până la „era Ceauşescu”, după cum este numită deja aici perioada ultimilor 15 ani de dezvoltare a RSR; să determine acţiunile mijloacelor de informare în masă pentru ca să ducă o muncă diversă şi bine orientată în rândurile participanţilor la Congresul internaţional al istoricilor. În acelaşi timp, după cum afi rmă unii conlocuitori de-ai noştri, savanţii din RSR au primit indicaţia de „a propaga cu îndrăzneală noile realizări ale istoriografi ei naţionale”, „a aproba gândirea creatoare românească în domeniul istoriei”, „a demasca hotărâtor denaturările istoriei României, existente în literatura străină” în rapoartele prezentate la Congresul internaţional al istoricilor, în lucrările care vor fi difuzate printre participanţii la acest Congres.
Persoanele cu funcţii de conducere de la Academia de Ştiinţe Sociale şi Politice a PCR nu ascund faptul că partea română atribuie o mare importanţă politică desfăşurării Congresul internaţional al istoricilor de la Bucureşti, de aceea în procesul pregătirilor către acesta sunt implicate aparatul de partid şi de stat, toate organele şi organizaţiile care îşi pot aduce contribuţia în demonstrarea înfl oririi ştiinţei şi culturii româneşti contemporane, a progresului în dezvoltarea social-economică a RSR. Potrivit unor date, pregătirile pentru congres decurg sub controlul nemijlocit al preşedintelui României N. Ceauşescu, care se consideră istoric de specialitate. Astfel se explică încrederea în editarea tuturor publicaţiilor prevăzute pentru congres, inclusiv Istoria României în 10 volume, cu toate că, până acum, a fost editat doar primul volum.
Astfel, savanţii sovietici care vor sosi la Congresul internaţional al istoricilor se vor întâlni aici nu numai cu activitatea destul de intensă a românilor de a propaga în cadrul şedinţelor ştiinţifi ce ale forului menţionat puncte de vedere care nu coincid cu ale noastre, iar, în anumite cazuri, sunt chiar neprietenoase faţă de ţara noastră, dar se vor afla în atmosfera unei intense campanii politico-propagandistice, desfăşurate în afara congresului. Aceste două circumstanţe condiţionează, în opinia noastră, necesitatea unei pregătiri bine determinate din partea reprezentanţilor URSS care vor pleca la Bucureşti pentru a participa la Congresul internaţional al istoricilor.
În domeniul pregătirii ştiinţifi ce este oportun de a concretiza întreaga listă de concepţii cu care pot evolua la congres istoricii români şi care vor necesita din partea noastră un răspuns sau o explicaţie califi cată. În acest caz, trebuie avut în vedere că nu sunt excluse deloc şi unele alocuţiuni care vor conţine teze ce nu sunt încă în general acceptate de istoriografi a românească, aşa cum este punctul de vedere al lui I. Moldovanu referitor la civilizaţia tracică ce a dat naştere culturii Egiptului antic, a Greciei şi Romei; opinia unor specialişti despre limba geto-dacă ca limbă protoromanică, fapt ce permite de a explica „enigma” romanizării rapide a populaţiei Daciei etc. În acest context, pentru participarea la lucrările congresului trebuie atraşi cei mai buni savanţi, specializaţi în istoria României începând cu perioadele ei cele mai vechi şi terminând cu epoca contemporană.
Fără îndoială, reprezentanţii sovietici trebuie să sosească bine pregătiţi la Congresul internaţional al istoricilor, pentru a expune opiniile noastre pe marginea chestiunilor conexe vizând URSS şi RSR. După toată probabilitatea, românii, ca partegazdă, sunt puţin interesaţi în dezvoltarea unor discuţii ample asupra unor subiecte, însă este la fel de adevărat şi faptul că ei nu se vor da în lături de a se expune în forma care este caracteristică pentru lucrările româneşti publicate în ultima vreme. Apropierea sau identicitatea opiniilor moderne ale românilor cu aprecierile istoriografiei burgheze occidentale vizavi de multe momente ce ţin de relaţiile ruso-române şi sovieto-române sporeşte probabilitatea apariţiei unor situaţii care să necesite reacţia de răspuns din partea noastră, drept care fapt caracterul şi conţinutul lămuririlor ce urmează a fi oferite de savanţii sovietici trebuie să fi e aprobate din timp. Acest lucru poate fi coordonat cu savanţii din RPU şi RPB în legătură cu orientarea antiungară şi antibulgară a unor concepţii din ştiinţa istorică contemporană a RSR.
Participanţilor sovietici la Congresul internaţional al istoricilor trebuie să li se recomande să abordeze o linie de conduită activă, singura care le-ar permite să facă uz pe deplin de autoritatea ştiinţei istorice a URSS, de bogatul potenţial creator al acesteia. În legătură cu aceasta, trebuie să acordăm o deosebită atenţie utilizării în rapoartele şi comunicările reprezentanţilor noştri a tezelor metodologiei ştiinţifice marxiste în domeniul cercetărilor istorice, fapt ce ne va permite să demonstrăm, evitând deschiderea discuţiilor privind chestiunile particulare, netemeinicia abordării româneşti a mai multor probleme ce ţin de istoria proprie şi cea mondială. Totodată, numeroasele comunicări la congres ale istoricilor români pot fi combătute în fiecare raport sovietic printr-o evaluare minuţioasă a succeselor întregii istoriografii a URSS într-o problemă sau alta, concretă sau de ordin general.
Cât priveşte acele condiţii comune, în care se vor afla reprezentanţii sovietici la Congresul internaţional al istoricilor, ar fi oportun ca fiecare dintre ei să fi e familiarizat, într-o formă sau alta, cu specificul „cursului special” al conducerii româneşti, mai ales cu poziţiile sale vizavi de problemele internaţionale actuale, cu momentele principale ale relaţiilor sovieto-române la etapa actuală. Trebuie prevăzut şi faptul că, în timpul aflării în RSR a savanţilor străini renumiţi, românii vor organiza cu aceştia interviuri pe care le vor folosi ulterior în scopul propagării „cursului românesc special” în interiorul ţării şi în afara ei. De aceea este necesar de a stabili din timp spectrul de chestiuni şi caracterul aprecierilor cu care trebuie să opereze reprezentanţii Uniunii Sovietice în asemenea cazuri. Membrii delegaţiei sovietice la congres trebuie să fie pregătiţi şi pentru conversaţii particulare cu istoricii burghezi, care vor instiga discuţiile privind divergenţele dintre savanţii din URSS şi cei din RSR vizavi de diverse chestiuni istorice; vor tinde să le dea un caracter de contradicţii insurmontabile. În astfel de situaţii, trebuie reieşit din inoportunitatea generală a acţiunilor care pot contribui
la apropierea specialiştilor români cu colegii lor din ţările occidentale.
Ambasada URSS în RSR va informa şi în continuare despre activităţile concrete întreprinse în România în legătură cu sărbătorirea a 2050 de ani a „statului dac unitar centralizat şi independent”, despre măsurile întreprinse de partea română în vederea pregătirii către Congresul internaţional al istoricilor.
Primul secretar al Ambasadei URSS în RSR
M. Muntean /semnătura/
Exp. 1 ex. în dosar
Distribuire:
1 – DP a MAE al URSS (pentru secţia CC al PCUS)
2 – CC al PC al Moldovei (tov. I.P. Calin)
3 – AŞ a URSS (academicianului V.N. Jukov)
4 – Institutul de Economie a Sistemului Mondial Socialist (IESMS) al AŞ a URSS
5 – OE a MEA al URSS
“După ce România îşi pierduse orientarea strategică, agenţii dubli sovietici din ţară au fost capabili să strângă capital din nepopularitatea lui Ceauşescu, să discrediteze toate iniţiativele independente de politică externă şi de securitate ale României şi să exercite controlul temporar asupra instituţiilor şi politicilor de securitate, în timpul şi imediat după Revoluţia din 1989.” (…)
Cine au fost susţinătorii teoriei “calului troian”?
– Vlad(imir) Socor, de la Europa Liberă, al cărui mentor, Charles Gati, a fost anchetat de FBI, fiind suspect de „legături neadecvate” cu spionajul maghiar;
– „Dezertorul” KGB Anatoli Goliţân;
– David Funderburk, fost ambasador al SUA la Bucureşti;
Nota VR: Despre Vladimir Socor, tizul lui Vladimir Tismaneanu, am scris si eu in cateva randuri in trecut. Ca nota biografica, pe langa prezentarea ungureasca din fotografia de mai sus, se poate adauga ca este fiul ilegalistului comunist Matei Socor, cunoscut pentru generatia mai varstnica ca autor al muzicii primelor două imnuri de stat comuniste: Zdrobite cătușe – imn național între anii 1948 și 1953 (ascultati “muzica” aici), pe versuri de Aurel Baranga și Te slăvim, Românie! – imn național între anii 1953 și 1977, pe versuri de Eugen Frunză și Dan Deșliu (ascultati “muzica” lui aici). As mai adauga o informatie pe care o public in premiera, deci in exclusivitate: Doamna Mariuca Vulcanescu mi-a marturisit ca, dupa arestarea tatalui ei, Mircea Vulcanescu, urmata de condamnarea filosofului, ucis apoi in temnita de la Aiud, Matei Socor s-a infatisat la ei in casa pentru a o prelua, in timp ce copiii marelui roman erau aruncati afara, in strada, cu doar cateva lucrusoare stranse in graba. Socor, deja proaspat presedinte al Radioului bolsevic, dupa ce a inspectat casa din Popa Soare din pod pana in subsol (foto mai jos) s-a aratat nemultumit de… dimensiunea ei. “E prea mica pentru mine!”, a declamat Socor, trantind usa de la intrare. Doamna Mariuca Vulcanescu sta si acum intr-un apartament de doua camere in cartierul Balta Alba. Dl Vladimir Socor e “rezident” la Washington, atunci cand nu e pe la Chisinau, in vilele de protocol ale altui tiz, proletarul comunist Vladimir Voronin, o relicva vie a Tizului cel Mare, Vladimir Ilici Lenin.
Institutul de Sociologie al Academiei Romane va invita joi, 10 mai, ora 12.00, la Conferinta sustinuta de dr. Larry Watts, profesor la Catedra de Master in Studii de Securitate a Facultatii de Sociologie si Asistenta Sociala a Universitatii Bucuresti, pe tema perceperii internationale a Romaniei in perioada 1978 – 1989, in contextul unei operatiuni de dezinformare de anvergura, lansata impotriva statului roman de serviciile speciale ale celorlalte membre ale Pactului de la Varsovia. Conferinta istoricului american se bazeaza pe introducerea volumului II al aclamatei lucrari “Fereste-ma, Doamne, de prieteni” – cu titlul “Misapprehending Romania: The Role of Cognitive Bias, Institutional Pathologies, and Disinformation” -, prezentata in premiera pentru publicul academic romanesc, din care nu vor lipsi studenti basarabeni din mediul universitar bucurestean.
In cadrul manifestarii, cunoscutului analist de politica internationala Corneliu Basarab Vlad ii va fi inmanat premiul “Mile Carpenisan” pentru Curaj si Excelenta in Jurnalism, conferit de Asociatia Civic Media pentru intreaga sa activitate pe frontul jurnalisticii romanesti. Va asteptam.
Locatia: Casa Academiei, 13 Septembrie nr. 13, Sector 5, Bucuresti, Institutul de Sociologie, corp stanga, etaj IV, Sala de Consiliu. Parteneri media: Nasul.Tv, Ecou Romanesc, Karadeniz Press, Basarabeni.Ro, Privesc.Eu, Ziaristi Online.
Dupa lansarea de la Craiova a primului volum al lucrarii sale, “Fereste-ma, Doamne, de prieteni“, prof Larry Watts a continuat dezbaterea inceputa in Sala Albastra a Universitatii din Craiova, intr-un cadru restrans, cu profesori, cercetatori si jurnalisti. Prezent la eveniment, reporterul Ziaristi Online a fost martorul unor confesiuni si dezvaluiri de senzatie. Discutand despre anii sai de bursa in Romania, ’82-’84, si hartuielile la care erau supusi de catre Securitate cei cu care se intalnea in scopuri stiintifice, de la Corneliu Coposu la Dinu Giurescu si, poate, chiar si Liviu Maior, Larry Watts a marturisit ca nu o data a fost tentat sa aplice un plan pe care-l concepuse pentru asasinarea lui Ceausescu. Conform calculelor istoricului american, chiar daca atentatul nu ii reusea, stia ca zorii sfarsitului comunismului sunt aproape si, dupa cativa ani in puscariile romanesti, avea sa fie eliberat ca un erou national, ba chiar international, odata cu caderea regimului. Tanarul student Larry Watts planuiese atacul asupra fostului dictator comunist ori la una dintre manifestatiile de 23 august ori la alta iesire publica a lui Ceausescu, cand spera sa poata ajunge in apropierea sa, inzestrat cu un pistol. Din fericire pentru el, planul a ramas doar in mintea sa. Cu toate acestea, studiile sale in domeniul terorismului si contra-terorismului stau la baza noului episod al serialului temerarei jurnaliste Monica Ghiurco despre Razboiul Secret contra Romaniei Moştenire clandestină (V) – Terorismul în războiul rece şi implicarea României, care va fi difuzat in aceasta seara, la TVR 1, de la 22.40. (VR)
Vedeti aici cele patru episoade difuzate pana acum laZiaristi Online
Profit de stirea aceasta ca sa-mi prezint si eu Raportul zilei, dupa cum voi face regulat, de acum incolo. Aveti mai jos accesarile Victor Roncea Blog in ultimele 24 de ore:
De observat ca distinsul critic si om de litere Gheorghe Grigurcu a sintetizat multe din acuzele publice aduse lui Andrei Plesu si a preluat inclusiv porecla pe care i-am atribuit-o noi patronului Colegiului Noua Europa, de “guru” al “intelectualitatii” GDS.
Cristian Ghinea imi aduce aminte de lupta de clasa din tezele PCUS preluate si in hartogariile PCR. Acolo, Marx, Lenin und Stalin vorbeau de societatea comunista in care toti trebuia sa fim egali. In venituri, in pensii, dar si in… prostie, ori obedienta oarba fata de sistemul condus de reprezentanti ai “clasei muncitoare”.
Se apreciază în presa centrală că gigantul francez al retail-ului, Carrefour, e pe cale să ne facă din mână a rămas bun. Şi asta după ce s-a apucat de-a construit nu mai puţin de 52 de supermarketuri şi 25 de hypermarketuri în România. Dar asta nu e nimic: se aude că francezii vor să plece şi din ţări ca Belgia, Grecia, Polonia sau Argentina, unde au sute de magazine, ba chiar şi din Italia şi Turcia, cu peste 1000 de unităţi fiecare.
Moartea Poetului Cezar Ivanescu a fost produsa in chiar Joia Mare a Saptamanii Patimilor anului 2008, un alt 24 aprilie, in urma cu exact patru ani, la orele 19.10. Fusese adus la Bucuresti cu un elicopter SMURD dupa ce, la Clinica Palade din Bacau, Clinica Mortii, sucombase dupa o banala operatie de hemoroizi, la care fusese impins, in graba, de o “cunostinta”. Cu putin timp inainte, dupa ce afirmase la emisiunea Nasul a lui Radu Moraru ca Mircea Dinescu se face vinovat de moartea lui Marin Preda, poetul imi marturisise ca a constatat ca este urmarit si ca simte ca viata ii este in pericol. Mergea mereu insotit de cineva. La patru ani de la despartirea de Poet, dupa ce am investigat la vremea respectiva toate cauzele producerii decesului si am adunat, de atunci, zeci de documente, pot sa afirm cu probe indubitabile, dupa parerea mea, cu temeinicie: moartea lui Cezar Ivanescu a fost provocata. Pacat ca nu (mai) exista institutii ale statului roman care sa recunoasca, la randul lor, acest rezultat al investigatiilor noastre si sa actioneze in consecinta, pedepsind vinovatii. O va face Dumnezeu.
Ar mai fi de adaugat ceva, pentru posteritate: Vinerea Mare, Cezar Ivanescu a fost singur, intins pe o masa a morgii Spitalului de Urgenta. Familia sa, de la Iasi, nu-l putea priveghea si pregati pentru inmormantare pentru ca angajatii morgii si ai Spitalului se pregateau de Pasti sau erau deja plecati. Planul lor era sa-l lase asa pana luni. Singura care se zbatea aici, la Bucuresti, ajunsa dupa o noapte de cosmar de la Bacau, era fiica poetului, Clara Arustei, care nu a fost lasata de echipajul SMURD sa-si insoteasca tatal, aflat in stare critica. Dar nu reusea nimic, nicaieri. Uniunea Scriitorilor lui Manolescu probabil sarbatorea, deja, moartea “incomodului”. Clara Arustei a luat atunci telefonul tatalui sau si a inceput sa apeleze ultimele numere la care sunase Cezar Ivanescu. Asa a ajuns la mine, care m-am bucurat – in zadar, dupa cum aveam sa aflu – vazand Numele Poetului pe ecranul telefonului, pregatit sa-i urez un Pasti Fericit. Nu a mai fost sa fie. Cezar, deja, nu mai era. La randul meu, pentru a se reusi eliberarea poetului din morga Spitalului am apelat, atunci, la Adrian Paunescu. El a fost cel care a facut ca trupul poetului sa fie cinstit dupa ritualul nostru ortodox, si nu abandonat intr-o morga pustie. Cezar Ivanescu a fost inmormant imediat dupa Pasti, in Saptamana Luminata, cu onoruri militare. Vesnica lui pomenire! Dumnezeu sa-i odihneasca pe cei doi mari poeti romani, Cezar Ivanescu si Adrian Paunescu, alaturi de bunii lor prieteni, Mihai Ungheanu si Marin Preda, decedati, la fel, in morti suspecte, si impreuna cu toti slujitorii neamului romanesc!
Astazi, 24 aprilie 2012, se implinesc chiar patru ani de la moartea Poetului. Portalul Ziaristi Online va pune la dispozitie, in exclusivitate, Plangerea depusa la Colegiul Medicilor Bacau de fiica poetului, Clara Arusei, in urma cu patru ani, raspunsul Comisiei de Disciplina a acestui for (facsimil 1), venit dupa doi ani, Contestatia la primul raspuns si apoi, ultimul raspuns oficial (facsimil 2), al Comisiei Superioare de Disciplina a Colegiului Medicilor Romania, emis dupa patru ani (!), din care reiese, normal, ca “mortul este de vina”. In final publicam articolul Civic Media din urma cu patru ani: “Macelarii au ucis un poet”. Dumnezeu va avea la randul Sau, propria Sa Judecata, pentru toti cei implicati in aceasta crima.
May 15th, 2012 
VR 
Posted in 
Tags: 
