«”Salvarea” patrimoniului “romanesc” de la Rosia Montana, o prioritate “nationala”» – este o fraza sforaitoare, trambitata in prostie – fara ghilimele mele, absolut necesare – atat de brigazile rosii ale lui George Soros cat si, paradoxal, de nationalisti adeseori de parada, lipsiti insa de o minima pregatire contramanipulativa. Unii, chiar daca au batut drumul pana la Rosia Montana, n-au vazut nimic. Un val bine aruncat peste ochiii lor, strans infasurat timp de 14 ani de propaganda sorosita antiromaneasca, ii impiedica sa vada. Altii, clantanisti de internet, dau si lupta din transeele anonimitatii securistice, cot la cot cu comunistii si anarhistii internationalisti, practicand o noua forma de “nationalism” schizofrenic (a se citi troglodit): de la Miscarea Legionara la adularea bolsevicului Chavez si a borfasilor lui Iliescu. In numele “luptei pentru Rosia Montana” se creeaza un adevarat front anarhist cu potential violent, tip Londra-Paris-Berlin, strajuit deja de bisericute virtuale, unde se practica asiduu un “monasticism” facebook-ist din care mai lipseste doar o papesa ca Monica Macovei care sa predice “salvarea” – cuvant sacru furat de altfel din terminologia crestina – impreuna cu soata sa – ca deh, acum e “libertate” – Renate Weber si pruncul lui Soros, Alina Tatiana Mungiu Pippidi.
Scriu toate acestea pentru ca m-am saturat de prostie. Sau naivitate. Sau lene intelectuala. Si iata si exemplul pe care il ofer azi spre trezirea “idiotilor folositori” (pentru edificare, a se citi putin din Lenin) si spre informarea celor care chiar cauta adevarul. Zeci si sute de activisti se dau cu fundul de pamant pentru “salvarea” – nu-i asa?! – “patrimoniului romanesc” de la Rosia Montana. Ministerul Culturii (fost si al Cultelor), prin ministrul sau care mai e si grangur sef al UDMR, Kelemen Hunor, extremistul apologet al autonomiei teritoriale pe criterii etnice in asa-zisul “Tinut Secuiesc”, a alocat 70 de milioane de euro (ati citit bine!) pentru “salvarea” patrimoniului “romanesc”. Haida, de! Ce patrimoniu “romanesc” este la Rosia Montana – localitate in care motii erau sclavii ungurilor, aruncati la periferie, ca tiganii, si unde le era interzisa scoala romanesca si credinta ortodoxa (nici o biserica ortodoxa nu se afla in centrul orasului, in “aria protejata”) – va voi explica maine. Acum haideti sa va arat ce se intampla la doar cativa kilometri mai jos, in Abrud, oras istoric care musteste de sange de roman si jertfa pentru neam si tara, pe langa care trec cohortele de anarhisti, dar si de nationalisti, pentru a “salva” monumentele unguresti ale batjocoririi romanilor de la Rosia Montana.
Mai jos sunt imagini pe care le-am facut la inceputul acestei luni la – asa cum este el intitulat chiar pe site-ul Primariei Abrudului – “Obiectivul Istoric Nr 1”, din strada Motilor Nr 2. Citez:
“In aceasta casa s-a pus la cale tradarea si prinderea lui Horea si Closca in decembrie 1784. Tot aici, in subsolul acestei case au fost tinuti Horea si Closca in noaptea de anul nou 1784/1785, de unde au fost escortati spre Alba Iulia.” Tot de aici, peste numai o luna de la data tradarii si uciderii celor doi martiri, a fost trimis la moarte si Gheorghe Giurgiu Crisan (1733 – 1785). Redau: “Fost conducator al rascoalei din 1785, a invatat la scoala romaneasca din Abrud. Prins prin tradare in 30 ianuarie 1785 la hotarul dintre Mogos si Ponor fiind inchis si interogat in aceeasi zi. Dupa moarte o parte a corpului sau a fost pusa pe roata in piata Abrudului.”
Vizavi se afla Scoala primara romaneasca intretinuta de biserica intre intre 1782 – 1918: “Aici a fost invatator tribunul Ioan Nemes ucis in revolutie la Baia de Cris. In cimitirul bisericii se afla mormintele celor 25 martiri ucisi in mai – iunie 1849.”
Si iata cum arata “Obiectivul Nr 1”, din pridvorul caruia, in 1905, marele istoric Nicoale Iorga a tinut un discurs de a zguduit inimile motilor (poate ar trebui sa mentionez ca tiganii i-au furat gardul si ii surpa temelia “imprumutand” caramizi din monumentul istoric de la 1700 dar mi-a frica sa nu ma reclame la CNCD Mircea Toma, “salvatorul” in fundu’ gol de la Vama Veche si Rosia Montana):
Scriitorul Teșu Solomovici – autorul volumului recent lansat “Maresalul Ion Antonescu. O biografie” – a declarat, duminica trecuta, 11 septembrie 2011, la emisiunea “La taifas cu Ion Cristoiu” difuzată de B1 TV, că este obsedat de peste 70 de ani de figura mareșalului Ion Antonescu, personaj care a trimis o parte a familiei sale în Transnistria dar care l-a refuzat pe Adolf Hitler în a îi preda evreii din România.
“Exact acum 70 de ani copilul Solomovici a fost dat afară din școlile românești printr-un ordin semnat de Mareșalul Antonescu. Același mareșal Antonescu a trimis parte din familia mea în Transnistria, unde mulți au murit, același mareșal Antonescu i-a spus NU lui Hitler, lui Himmler, lui Eichmann, si a refuzat să îi predea pe evreii din România – inclusiv familia Solomovici, inclusiv pe mine – naziștilor. Si am ramas in viata.“, a declarat scriitorul.
“Într-un fel îi datorez viața aceluiași Mareșal Ion Antonescu și ca mine îi datorează lui Antonescu viața aproape toți evreii din vechiul regat. Stiu ca aceasta fraza va provoca furia istoricilor conationali, dar asa a fost.“, a punctat reputatul publicist evreu Teșu Solomovici.
Nota VR: Jarja de bombe media lansate de Ion Cristoiu la B1 Tv continua. Din informatiile mele, in aceasta seara, la orele 21.oo, va exploda inca una. De mare rasunet. Din Oltenita si pana in Maryland! Aviz amatorilor. Voi reveni cu amanunte!
Vladimir Bukovski si Victor Roncea la TVR despre Comisia Tismaneanu si KGBde Victor Roncea
Prima si singura emisiune TVR in direct la care a participat Vladimir Bukovski (dupa ce a trebuit sa fac “trafic de influenta la nivel inalt” pentru a-mi stimula ramasitele de “pile” din fosta televiziune nationala) si una dintre ultimele daca nu chiar ultima emisiune TVR1 la care am mai aparut 🙂
O productie MDV Film. Producator: Mihai Orasanu. Redactor: Anca Filoteanu, Imagine: Marian Stanciu. Documentar oferit portalului Ziaristi Online de catre autori.
Mărturia unui supraviețuitor
La 68 de ani de la Dictatul de la Viena și masacrul din Ip, singurul supraviețuitor rămas încă în viață, Gavril Butcovan, a acordat un interviu ziarului Gardianul, povestind drama familiei sale din noaptea de 13/14 septembrie 1940. Acesta mărturisea în articolul apărut în data de 2 septembrie 2008:
„În zorii zilei de 14 septembrie 1940, am fost trezit de zgomotul asurzitor al focurilor de armă ce răzbăteau dinspre casele vecinilor noștri. Era în jur de ora 5, încă era întuneric și m-a cuprins o frică ce nu o pot descrie în cuvinte. Aveam doar 16 ani. În familie eram de toți 10 suflete, printre care 8 copii. Locuința era compusă din două încăperi. Eu, părinții și alți 5 frați dormeam într-o cameră, iar în camera mică, ceilalți doi frățiori. L-am trezit pe tata, Mihai Butcovan și i-am spus că sunt împușcați românii. Tata nu putea vorbi de emoție, pentru că bănuia ce ne așteaptă, focurile de armă întețindu-se cu fiecare minut ce trecea. S-a uitat pe geam să vadă ce se întâmplă pe uliță, spunându-ne apoi că vede oameni care se plimbă agitați. Pentru o clipă mi-am aruncat și eu ochii pe fereastră. Strada era plină de militari horthyști și consăteni maghiari, deveniți părtași la masacru. Mama i-a zis tatii să meargă să deschidă ușa, ca să nu bată soldații în poartă așa cum au făcut la vecini. Pe când tata a vrut să deschidă ușa, soldații erau deja în curtea noastră. Unul dintre criminalii horthyști s-a răstit la el, spunându-i să iasă afară din casă. La câteva secunde am auzit cinci bubuituri de armă. Atunci am știut că l-au împușcat pe tata. Imediat au năvălit în casă trei soldați, îndreptând puștile spre noi. Ne-au spus răstit în ungurește, să ieșim afară. Mama i-a întrebat, arătând spre leagănul unde se afla sora mea cea mică, ce va întâmplă cu fetița, la care i-au răspuns ca o crească ei. Când am ieșit l-am văzut pe tata, care zăcea cu fața în jos lângă peretele casei. M-am îndreptat înspre el, moment în care asasinii horthyști au tras în mine. Cuprins de groază m-am prăbușit lângă corpul neînsuflețit al părintelui meu. Mi-am dat seama că sunt în viață, simțind o arsură puternică. Inima îmi bătea tare pentru că în momentele următoare am văzut cum criminali i-au executat pe frații mei. În fața casei, la câțiva metri de mine, au ucis-o pe sora-mea, Maria, de 18 ani, care a fost împușcată în piept cu cartușe dum-dum. Fratele Mihai, de 8 ani, a fost împușcat în burtă, iar surioara Ana, de 5 ani, care, disperată, striga <<Unde ești maică?!>>, a fost secerată de gloanțele criminalilor. Fratele Viorel, de 11 ani, a vrut să fugă spre grădină, însă soldatul care-l urmărea l-a împușcat în cap. Pe surioara Paulina, de doar 11 luni, au sfârtecat-o cu baionetele în leagăn. Asupra mamei au tras, rănind-o, însă a apucat să se ascundă sub o căruță. Cred și astăzi că șansa mea a fost aceea că nu m-am ridicat de lângă tata și am stat culcat cu față la pământ, în timp ce călăii erau preocupați cu uciderea celorlalți membri ai familiei. Pe lângă mine și mama au mai scăpat cei doi frați ai mei, Ioan, de 12 ani, și Floarea, de 6 ani, care au dormit în camera mică, unde criminalii nu au mai căutat. Bănuiesc că în sinea lor credeau că au ucis întreaga familie după ce au tras în 7 persoane și au străpuns-o cu baioneta pe Paulina.”
Gavril Butcovan amintește și de celelalte crime comise în noaptea masacrului:
„ Doresc să vă mai spun că cruzimea cu care a fost comis acest genocid întrece orice închipuire. Bătăile și schingiuirile au început înainte de masacru cu 3-4 zile. Unii români au fost bătuți până ce și-au dat duhul. Lui Dumitru Sarca i-au tăiat mâinile, lui Dumitru Chiș i-au scos ochii, iar lui Pavel Sarca i-au smuls unghiile de la mâini. Nu pot să uit nici drama prin care a trecut Gheorghe Leonte și soția acestuia, care era în durerile facerii. Bărbatul a plecat după moașă, dar pe drum a avut ghinionul să se întâlnească cu echipa criminală. Aceștia, sub amenințarea armelor, l-au întors din drum, iar odată ajunși în curtea casei l-au împușcat. Soției i-au scos copilul din burtă cu baionetă. O altă tragedie s-a petrecut la cimitir cu Maria Sarca, de 40 de ani și Maria Olla, de 15 ani. Cu toate că nu erau încă moarte au fost aruncate în groapa comună și îngropate de vii. In acea zi de 14 septembrie 1940, orice român întâlnit pe stradă sau găsit acasă a fost împușcat.”
A fost odata in Transilvania, Documentar 2007, 30 min. Regizor: Manuela Morar Producator: Hyperion University. Film oferit portalului Roncea.ro de catre autori.
Initiativa gruparii Tismaneanu de a confisca si prelucra trecutul Romaniei pentru a-l prezenta in varianta kominternista intr-un nou muzeu al PCR a provocat numeroase reactii firesti de contestare, chiar din partea autenticilor anticomunisti. De exemplu, Constantin Dobre, liderul revoltelor mineresti din Valea Jiului, din august 1977, nu se sfieste sa comenteze acid la un articol de impanunare cu maretele realizari ale muncii “anticomuniste” postat de Vladimir Tismaneanu pe blogul beneficiarilor lui Soros, “Contributors“: “Asadar, bani pentru “muzeu” si medalii pentru autointitulatii reprezentanti ai victimelor sunt, dar pentru victime nu!”. Intr-un comentariu care se vrea explicativ, ignorand complet rezistenta armata anticomunista din munti, unica in intreg spatiul ocupat de bolsevici, Vladimir Tismaneanu alatura apoi “actiunilor disidente” si “miscarile greviste anticomuniste din Valea Jiului (august 1977) si de la Brasov (noiembrie 1987)“. Nota raportorului “Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România” a starnit apoi comentariul unui alt protagonist al evenimentelor ante-”revolutionare”: ““Miscarea grevista anticomunista de la Brasov (1987)”, Uau! Am fost acolo, si iaca, n-a fost grevista, nici n-ar fi putut sa fie, indiferent ce povesti s-au spus ulterior. Nu putea fi grevista, pentru ca muncitorii aia au iesit incolonati si organizati, ca sa se duca la vot. Era o zi de duminica, in care uzinele mari lucrau. Ca in mai toate zilele de duminica. Muncitorii aceia n-au incetat lucrul pentru a protesta, deci nu vad de unde greva. Nici anticomunista n-a fost, pentru ca n-a avut nici o ideologie in afara de aceea de a striga “jos” cu toti aceia care ne luau mincarea de la gura. Si ne luau, nu gluma; dar dvs. n-aveti cum sa stiti asta decit din auzite…”
Ideea ca manifestatia de la Brasov ar fi fost mai mult “o miscare grevista” decat altceva ne-a determinat sa-i contactam direct pe martorii evenimentului. “”Grevista”? Poate dl Tismaneanu vrea sa o lege de grevele din ’33, mai stii?!”, a exclamat unul dintre interlocutorii nostri. Pentru a ne edifica i-am solicitat o marturie colegei noastre din Brasov, Maria Petrascu, sotia regretatului conducator al redactiei ZIUA-Brasov, scriitorul Marius Petrascu, un luptator pentru adevar care va ramane in istoria presei romanesti drept unul dintre cei mai importanti jurnalisti ai Romaniei decembriste. Din relatarea cunoscutei ziariste anticomuniste din Brasov, foarte activa si in decembrie 1989, aflam o versiune cu atat mai socanta cu cat vine in contradictie totala cu “prelucrarea istoriei” la care se deda Vladimir Tismaneanu in controversatul sau “Raport” total nestiintific: Securitatea stia ce va urma – 1987 a fost o repetitie KGB pentru 1989. Pe langa naivii participanti, scenaristii si regizorii “miscarii greviste” inchipuite au fost aceiasi cu cei care l-au insurubat pe Ion Iliescu in fotoliul de pe care Vladimir Tismaneanu culegea scamele prezidentiale pentru a le insera apoi in opera sa de capatai: “Marele Soc” – de la Ceausescu la Iliescu si mai departe, pe culmile “anticomunismului”.
MARTURIE PERSONALA MARIA PETRASCU BRASOV – 15 NOIEMBRIE, 1987
„Detest patriotismul”, declara Andrei Şerban la Turcescu în emisiune. „Ce mă enervează la poporul român este că există”, a fost replica de neuitat a lui Stelian Tănase, în emisiune la Ion Cristoiu (martie, 2009). „Mă sîcîie naţia asta”, găseşte cu cale Andrei Pleşu să (ne-o) zică. Pentru Patapievici, cît se poate de european, suntem „roşi de spirvechită românească”.
Közreműködve Kovászna Megye Tanácsával és Sepsiszentgyörgy Polgármesteri Hivatalával tisztelettel meghívja Az olaszországi Alto-Adige – Südtirol autonóm tartomány útja, az egykori problémás térségtől a mai többnyelvű, sikeres európai régióig című szimpóziumra.
«România a ucis, a ucis, a ucis!» – afirma Elie Wiesel la Sighet, de mana cu Ion Iliescu, care-l pusese in fruntea Comisiei Prezidentiale autoare a unui “Raport Final” la fel de controversat ca “Raportul Tismaneanu”. Cu toate ca evreii din Ardealul de Nord ocupat de Ungaria au fost trimisi in lagarele de concentraree germane de catre autoritatile maghiare iar din Romania nu a plecat nici macar un singur evreu spre Auschwitz, tot romanii erau vinovati, conform laureatul Premiului Nobel pentru Pace, presedinte-fondator al Muzeului Holocaustului de la Washington, “nas” al Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România – Elie Wiesel (INSHR-EW) si semnatar al romanului “memorialistic” mult aclamat “Night” – “Noaptea”, despre suferintele sale in lagarele de concentrare, prezentat adeseori cu subtitlul “O poveste adevarata”… O poveste adevarata?
Iata ce publica Divers.ro la prezentarea concluziilor “Raportului”:
“Raportul Comisiei Internationale pentru Studierea Holocaustului in Romania, asa numita Comisie Wiesel, arata ca in Romania, in timpul celui de al doilea razboi mondial, a avut loc Holocaust, acesta devenind posibil ca urmare a “antisemitismului cu radacini adinci in istoria politica si culturala a tarii”.(…)
Potrivit concluziilor raportului, prezentate intr-un comunicat de presa, ordinele care au dus la degradarea civica si nimicirea evreilor si a institutiilor evreiesti au fost date de cele mai inalte autoritati romane. “Autoritatile civile si militare romane sint responsabile de moartea unui numar cuprins intre 280.000 si 380.000 de evrei romani si ucraineni din Romania si teritoriile aflate sub administratie romaneasca”, se arata in document. (…)
Presedintele Ion Iliescu a declarat, la prezentarea concluziilor Comisiei Wiesel, ca statul roman isi asuma responsabilitatea privind atrocitatile savirsite in Romania in timpul celui de al doilea razboi mondial.(…)
Presedintele Comisiei, Elie Wiesel, a precizat ca, inainte de inceputul studiului Comisiei, nu a stiut ca a fost atit de multa brutalitate, ca au existat oameni care pot face asemenea lucruri altor oameni.
“Am decis sa investigam fara teama, fara prejudecati, doar sa aflam adevarul“, a precizat Wiesel (subl. n.). El a mai spus ca nu toate victimele au fost evrei, dar ca toti evreii au fost victime.”
Acum aflam adevarul chiar de la evrei supravietuitori autentici ai lagarului de la Auschwitz – care l-au mai si dat in judecata pentru impostura – si anume ca Elie Wiesel “a mintit, a mintit, a mintit”. Nu numai ca nu a scapat de la nici o moarte in urma deportarii dar nici macar nu ar fi calcat pe la Auschwitz, numarul tatuat pe brat detinutilor de catre autoritatile naziste lipsindu-i cu desavarsire. Si-atunci, daca Wiesel este un sarlatan international, un mincinos cronic, autorul unei fraude mondiale, nu cumva si concluziile “Raportului” sau “final” sunt pe masura escrocheriei autorului? Iata mai jos cum reactioneaza societatea civila evreiasca la minciunile in lant ale lui Elie Wiesel. Pe cand si o reactie fireasca similara a istoricilor si societatii civile romanesti fata de situatia generata de acest impostor? N-ar trebui sa fie scos Iliescu la “raport”? Si ce vor face, oare, nasitii lui Elie Wiesel de la INSHR-EW, isi vor schimba numele in “Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România – Ion Ilici Iliescu”? Sau poate se comaseaza cu “Institutul Tismaneanu” …
Elie Wiesel has said under oath that he has one, and that it is number A7713.
July 8, 2008, Trial of the State of California vs. Eric Hunt: Elie Wiesel made the following statements under oath:
Q. And is this book Night that you wrote a true account of your experience during World War II?
A. It is a true account. Every word in it is true.
[…]
Q. And what was your – what day were you born in Sighet, Romania?
A. September 30th, 1928.
[…]
Q. And what [number] was tattooed on your left arm?
A. My number was A7713. My father’s number was 7712.
Source: Superior Court of California. County of San Francisco. Before the Honorable Robert Donder, Judge Presiding, Department Number 23. People of the State of California, Plaintiff, vs. Eric Hunt, Defendant. Testimony of Elie Wiesel, July 8, 2008, p. 7 and 13.
Elie Wiesel has stated it in interviews …
March 25, 2010, University of Dayton: A student asked Wiesel if he still has his concentration camp number and if it serves as a reminder of those terrible experiences. “I don’t need that to remember, I think about my past every day,” he responded. “But I still have it on my arm – A7713. At that time, we were numbers. No names, no identity.”
Source: Dayton Daily News, March 26, 2010, “Elie Wiesel: ‘The answer is education … and memory’ Holocaust survivor, Peace Prize winner talks to local high school and college students.”
By Meredith Moss, Staff Writer Updated 7:56 AM Friday, March 26, 2010 .
Contact Moss at (937) 225-2440 or [email protected].
And in speeches.
Speech delivered by Elie Wiesel in 1995 at ceremony in Poland to mark the 50th Anniversary of the Auschwitz liberation.
“I speak to you as a man who 50 years and nine days ago, had no name, no hope, no future, and was known only by his number A 7713.”
Scriitorul american de origine română, Elie Wiesel, a fost dat în judecată de un supravieţuitor al Holocaustului, Grüner Miklos, pe motiv că purtătorul Premiului Nobel din 1986 şi-ar fi însuşit identitatea deţinutului A-1773.
Grüner Miklos, stabilit în localitatea suedeză Malmo, susţine că are dovezi certe că Elie Wiesel nu este persoana cu care a petrecut aproape un an la Auschwitz. „În 1986, după decernarea Premiului Nobel, presa suedeză a început să caute supravieţuitori ai Holocaustului. Aşa m-au găsit pe mine, la Malmo. M-au întrebat dacă vreau să mă revăd cu colegul meu de lagăr, Elie Wiesel. Numele de Elie nu îmi suna cunoscut. Mi-au spus că pe vremea aceea figura sub numele de Lazar Wiesel. Timp de un an am fost închis cu Lazar în aceiaşi baracă la Auschwitz. Apărem amândoi pe acea fotografie făcută în lagărul de la Buchenwald pe 16 aprilie 1945, care a făcut înconjurul lumii, Wiesel cu Haft-Nr.123565 (n.r. foto. al 7-lea din al doilea rând), iar eu cu Haft-Nr. 120762 (n.r primul în colţul din stânga). Îl ştiam foarte bine, dar de atunci trecuseră 40 de ani. Întâlnirea organizată de suedezi a durat 10 minute şi a avut loc pe 14 decembrie 1986. Normal că eram doi oameni schimbaţi, dar el refuza să vorbească cu mine în ungureşte, deşi în lagăr doar limba aceasta am folosit-o. Mi-a vorbit într-o engleză cu accent franţuzesc şi în momentul în care nu a vrut să îmi arate tatuajul (A-7713), căpătat de toţi deţinuţii din Auschwitz, am început să am dubii mari că acesta ar fi Lazar Wiesel. La finalul întâlnirii mi-a dedicat cartea sa „Noaptea”, despre care susţine că el a scris-o, dar eu am spus tuturor că omul acesta nu este Lazar Wiesel”, spune Grüner Miklos.
Grüner: „Lazar Wiesel mi-a salvat viaţa”
De la întâlnirea cu Wiesel, Grüner Miklos nu a mai avut o zi de linişte. Timp de 25 de ani a căutat dovezi, care să confirme ipoteza sa, pe care le-a publicat într-o carte.
„În luna mai a anului 1944, am fost deportat, de la Nyiregyhaza la Auschwitz Birkenau. Imediat mi s-a tatuat pe antebraţ un număr de înregistrare. În câteva zile mi-am pierdut toată familia, atunci am ajuns‚ în grija fraţilor Wiesel, Lazar şi Abraham. Cei doi proveneau din Sighetul Marmaţiei (nr. judeţul Maramureş, România). Lazar era născut în 1913 şi avea numărul de înregistrare A-7713, în timp ce Abraham, în 1900 cu numărul de înregistrare A-7712. Ei m-au luat sub aripa lor şi au avut grijă de mine, pe cât se putea în astfel de condiţii. În momentul în care nemţii au început să se retragă, au luat şi oamenii din Auschwitz. Eu am fugit cu Lazar, asta ne-a legat şi mai mult. Am ajuns în localitatea Glivice, pe timpul iernii năprasnice din ianuarie 1945. Foarte mulţi au murit pe drum. Ne-au băgat în vagoane supraîncărcate şi până am ajuns la Buchenwald, mulţi au decedat, printre ei şi fratele lui Lazar, Abraham. Aici am stat până pe 8 aprilie 1945, când ne-au eliberat americanii, de atunci nu mai ştiu nimic de Lazar Wiesel. Am ajuns într-un sanatoriu din Elveţia, apoi în Australia”, îşi aminteşte Grüner despre perioada petrecută cu Wiesel.
“Noaptea” a adus consacrarea lui Elie Wiesel
Grüner Miklos susţine că la Auschwitz nu a existat nici un deţinut cu numele de Elie Wiesel. „În 1955, bunul meu prieten Lazar Wiesel a publicat cartea -Lumea tace-, la Paris, sub numele de Eliezer Wiesel. În 1958, cartea a fost rescrisă în franceză şi engleză sub denumirea de The Night (La Nuit- Noaptea) de Francois Mauriac. Cartea iniţială avea 250 de pagini, acum avea doar 115 şi era semnată de Elie Wiesel. Această carte a devenit un bestseller cu peste 10 milioane de exemplare vândute, Wiesel primind şi Premiul Nobel în 1986, plus alte distincţii, în timp ce s-a pierdut orice urmă a prietenului meu Lazar”, spune Grüner.
Acesta s-a deplasat în America, la Oficiul pentru Evidenţa Populaţiei, dar nu a găsit nici un act care să ateste existenţa pe teritoriul american al unei persoane cu numele de Lazar Wiesel sau Elie Wiesel. Grüner l-a denunţat pe Wiesel şi la FBI- Aceştia i-au cerut un răgaz de 14 zile înainte de a-i oferi un răspuns, însă au trecut anii fără un semn de la autorităţile americane.
„Primesc constant telefoane de ameninţare că voi fi împuşcat dacă mai continui investigaţiile, dar eu am trecut deja prin moarte, nu mă mai sperie nimic. Înainte să mor vreau ca toată lumea să ştie că Elie Wiesel este un impostor. Lazar Wiesel, A-7712, cu care am fost la Auschwitz, care apare în fotografie, s-a născut la data de 4 septembrie 1913, în timp ce pe certificatul de naştere a lui Elie Wiesel, scrie 30 septembrie 1928”, a spus Grüner, autorul cărţii „Povestea unui premiu Nobel furat cu identitate falsă”
Cazul se judecă la Budapesta
În plângerea depusă, Grüner Miklos susţine că Abraham Wiesel (A-7712) a fost fratele lui Lazar şi nu tatăl, aşa cum declarase Elie. „Din documentele obţinute din România, reiese că tatăl lui Lazar Wiesel a fost Salamon Wiesel. Eu vreau ca instanţa să spună clar dacă Elie Wiesel a fost vreodată încarcerat la Auschwitz, fiindcă eu mă îndoiesc”, a încheiat Grüner.
Acordul Averescu-Rakovski a fost furat din Arhivele MAE
Zilele acestea, mai precis pe 11 septembrie, s-au implinit 70 de ani de la executarea de catre Stalin a kominternistului Cristian Racovski (pe numele sau bulgaresc Krăstio Gheorghev Stancev), ramas celebru prin implicarea sa in agresiunea bolsevica anti-Romania, de la nivel subversiv la cel diplomatic, dar si prin faptul ca l-a gazduit prin 1913 pe corespondentul de atunci al ziarului „Kievskaia Mîsl”, nimeni altul decat Lev Davidovici Trotki, intr-un sat de langa Mangalia (poate chiar Vama Veche?). Enciclopedia online Wikipedia, dominata de o grupare internationalista, de extrema stanga mascata in intelectualism, ii prezinta edulcorat, dar pe larg, biografia. Un element important al acestei biografii – si al istoriei Romaniei – il constituie controversatul act cunoscut sub numele de “Acordul Rakovski”, document datat 9 martie 1918 si prin care Moscova pretinde si azi ca Romania, sub semnatura maresalului Alexandru Averescu (atunci general si sef al Guvernmului), i-a cedat “de bunavoie si nesilita de nimeni” Basarabia. Nimic mai fals. Misterul acestui document, care a framantat generatii intregi de istorici si diplomati, a fost, in sfarsit, descifrat, de profesorul Florin Constantiniu, intr-un studiu aflat in curs de publicare, prezentat intr-o sesiune restransa de la Academia Romana, din mai anul acesta, pe care portalul Ziaristi Online o difuzeaza in exclusivitate, ca material video. Importanta evenimentelor din martie 1918, urmate de unirea Basarabiei cu tara in ciuda intentiilor lui Trotki si Lenin de a inocula virusul bolsevic si a ocupa Romania, au ramas referentiale pentru cursul istoriei Europei de Est, ambitionand Rusia sa acapereze apoi, pana azi, teritoriul strategic romanesc aflat intre Nistru si Prut, la Gurile Dunarii si Marea Neagra.
Lenin a finantat revolutia bolsevica anti-Romania din Tezaurul BNR
Pe langa discutia pe marginea controversatului document, reputatul istoric Florin Constantiniu aduce la lumina, in premiera, o informatie-bomba – in limbaj jurnalistic – privind Tezaurul Romaniei. In comunicarea sa, academicianul ne dezvaluie ca primul care a devalizat Tezaurul Romaniei – confiscat la nici doi ani de la predarea lui, “spre pastrare”, Rusiei imperiale -, a fost chiar Lenin, pentru a finanta revolutia bolsevica din Romania, scop pentru care i-a alocat lui Rakovski cinci milioane de ruble cu specificarea ca un milion sa fie furnizat in lei romanesti. Profesorul Constantiniu mai arata ca planul lui Racovski de atacare a romanilor presupunea un atac concertic asupra Romaniei dinspre Rusia, Ucraina, Bulgaria, Serbia si Ungaria. Descoperirea acestei rezolutii a lui Lenin se constituie ca o prima dovada noua, zdrobitoare, privind masacrarea Tezaurului de catre sovietici, fapt de care sunt responsabile, ca succesoarea legale ale URSS, actualele autoritati de la Moscova.
In studiul sau, profesorul Florin Constantiniu mai demonstreaza, printr-o adevarata investigatie istorica detectivistica, faptul ca acordul “DA” pus de Averescu pe marginea documentului priveste exclusiv randul din dreptul inscrisului, respectiv retragerea trupelor rusesti din Basarabia. Efortul sau de redare a istoriei reale a fost cu atat mai greu cu cat, surpriza, documentul nu a mai putut fi gasit in Arhivele de la Bucuresti iar cele de la Moscova restrictioneaza accesul istoricilor romani la fondurile privind Romania. Profesorul Constantiniu explica in alocutiunea sa cum i s-a transmis de la Arhivele MAE ca acest Acord nu ar fi existat niciodata in arhivele institutiei si, mai mult, potrivit notei MAE remise reputatului istoric si academician, “si nici nu exista referiri ulterioare asupra lui”.
A fost sau nu a fost vreodata prezent acest document in Arhivele Romaniei. Sau, mai mult, dupa cum se intreaba si istoricul George Damian: a existat sau nu acest “Acord”? Istoricul Alexandru Murad Mironov arata insa, intr-o expunere asupra Acordului, ca marele Nicolae Iorga, in Memorii. Însemnări zilnice (mai 1917 – martie 1920). Războiul naţional. Lupta pentru o nouă viaţă politică (vol. al II-lea, Editura „Naţionala” – S. Ciornei, f.l., f.d., p. 25) scrie ca, la 13 iunie 1918, „C.C. Arion [ministrul de Externe în guvernul condus de Alexandru Marghiloman – n.n.] a citit actul din arhivele Ministerului de Externe”. Mai mult, prezenta la conferinta de la Academie, istoricul Viorica Moisuc a socat audienta afirmand ca, desi profesorul Florin Constantiniu nu a mai gasit documentul original, acesta s-a aflat sub ochii si in mainile sale, fiind consultat si copiat de catre aceasta chiar din Arhivele MAE, cu putin timp inainte de 1989, pentru a-l si publica apoi, in facsimil, intr-o lucrare stiintifica. Profesorul Gheorghe Buzatu, prezent la manifestare, si-a manifestat de asemenea uimirea ca acest Acord a fost facut disparut, existenta lui fizica putand proba indubitabil concluziile studiului academicianului Florin Constaniniu, si anume ca Averescu nu “s-a indatorat” catre Racovski sa scoata trupele romane din Basarabia, admitand astfel ca provincia romaneasca ar apartine Rusiei, ci dimpotriva.
Sustragerea de documente istorice se pedepseste cu inchisoare de la 3 la 7 ani “daca fapta nu constituie o infractiune mai grava”
Pornind de la aceasta conferinta stiintifica, Victor Roncea a mers pe urmele dezvaluirilor facute in cadrul dezbaterii academice si a solicitat Ministerului Afacerilor Externe un punct de vedere oficial, avand in vedere ca furtul/disparitia unui document istoric – mai ales a unuia de o asemenea importanta ca “Acordul Averescu-Racovski” – intra direct sub incidenta Codului Penal si se pedepseste cu inchisoarea. Raspunsul primit din partea Ministerului de Externe, intr-un document cu Antet dar fara semnatura, a fost cat se poate de sec:
“Stimate domnule Roncea,
Urmare solicitării dumneavoastră, vă transmitem următoarele:
În evidenţele arhivistice ale MAE nu este menţionat Acordul Rakovski – Averescu.
Direcţia Comunicare şi Diplomaţie Publică
Ministerul Afacerilor Externe”
Conform Legii Arhivele Nationale, Articolul 27 – “Sustragerea, distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neîntrebuinţare a documentelor care fac parte din Fondul Arhivistic Naţional al României constituie infracţiune şi se pedepseşte conform prevederilor Codului penal. Iar Articolul 28 arata ca – “Scoaterea peste graniţă a documentelor care fac parte din Fondul Arhivistic Naţional al României sau înstrăinarea acestora către persoane fizice sau persoane juridice străine, fără autorizarea Arhivelor Naţionale, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă“. Deci, carevasazica, noi suntem in situatia in care “fapta constituie o infractiune mai grava“, ceea ce, credem noi, este si de competena organelor specializate, respectiv SIE, SRI si cele ale MAI! Este de amintit ca singura putere interesata ca acest document sa dispara fizica este Rusia. Mai este de amintit si faptul ca primul ministru de Externe al FSN, plasat de Ion Iliescu la varful MAE in decembrie 1989, a fost Sergiu Celac, fiul primului prefect sovietic instalat de URSS in Romania, la Craiova, si prezentat in mai multe lucrari de specialitate drept presupus agent al KGB. Urmasii lui Celac au fost urmatorii: Adrian Năstase, Teodor Viorel Meleșcanu, Adrian Severin, Andrei Pleșu, Petre Roman, Mircea Geoană, Mihai Răzvan Ungureanu, Călin Popescu Tăriceanu (interimar), Adrian Cioroianu, Lazăr Comănescu, Cristian Diaconescu, Cătălin Predoiu (interimar), Theodor Baconsky/Baconschi (prezent). Parchetul General al Romaniei are dificila sarcina – in urma autosesizarii firesti – sa descopere sub mandatul caruia dintre acestia s-a petrecut furtul.
BNR: Informatia profesorului Constantiniu ne intareste convingerea ca Rusia a cheltuit Tezaurul Romaniei
Mai multi istorici romani consultati de Ziaristi Online in aceasta perioada au confirmat faptul ca Acordul Averescu-Racovski nu este singurul document disparut fara urme din Arhivele MAE dupa 1989. In mod special, afirma istoricii, cele mai multe situatii in care s-au confruntat cu acest tip de “disparitii misterioase” a fost in cazul documentelor ce aveau legatura cu Rusia si Tezaurul Romaniei. Cu atat mai mult, rezolutia lui Lenin descoperita de profesorul Constantiniu este, poate, un act care poate relua de pe o noua baza solicitarile Romaniei catre Rusia de recuperare a Tezaurului romanesc. Prezent de asemenea la dezbatere, consilierul special al Guvernatorului BNR Mugur Isarescu, Cristian Paunescu, autor al mai multor carti de specialitate despre valorile Romaniei, a afirmat ca informatia prezentata de prof dr academician Florin Constantiniu ii intareste convingerea cu rusii au cheltuit de-a lungul timpului Tezaurul Romaniei, echivalat la peste doua miliarde de euro, respectiv 93,4 tone aur fin dar si alte valori, inclusiv culturale, apartinind Bancii centrale, Academiei Romane, Casei de Economii si Consemnatiuni, Casei Regale si altor institutii publice. Istoricul Cristian Paunescu a mai sustinut ca exista si alte dovezi privind folosirea aurului romanesc de catre rusi. In acelasi context, Cristian Paunescu a declarat in premiera ca Banca Nationala se ofera sa cumpere materialul documentar la zi sau legat de Arhivele rusesti, pentru a fi tradus si furnizat Academiei Romane. Consilierul Guvernatorului BNR a exemplificat in cadrul dezbaterii de la Academie si cum au actionat ofiterii de informatii ai Ungariei pentru a obtine date despre Tezaurul maghiar confiscat de rusi, spre a recupera de la actualele autoritati macar parti din acesta, in special cele cu valoare culturala inestimabila, ceea ce s-a si intamplat inainte de vizita lui Vladimir Putin la Budapesta. Aviz amatorilor.
Din spaţiul prea generos pe care i-l acordă în carte Monicăi Lovinescu se deduce clar că această abilă manipulatoare politică de la postul de radio „Europa liberă“ este modelul criticului N. Manolescu în privinţa politizării tendenţioase a receptării marilor scriitori români.
Aș vrea să aduc în discuție un fenomen larg răspândit în ultima perioadă marcată de evoluția spectaculoasă a mijloacelor de comunicare și informare, în special a internetului. Este vorba de o adevărată bătălie din umbră, prea puțin cunoscută, dar nu mai puțin importantă, care se desfășoară zi de zi, ceas de ceas, 24 de ore pe zi și șapte zile pe săptâmână, chiar și în acest moment este în plină desfășurare. Principalul câmp de luptă, dar nu singurul, este internetul, iar ținta luptei este mintea și creierul cetățenilor din lumea întreagă.
Aceastea fiind spuse, ideea presedintelui Basescu de a introduce obligativitatea imnului national in scoli nu e nici nastrusnica, nici populista. Or, poate ca si americanii, si elvetienii, francezii, chinezii, slovacii, canadienii etc. or fi populisti.
Cazul Stewart David Nozette, cercetatorul NASA si DARPA din Maryland, care a lucrat chiar si pentru Presedintia Statelor Unite, arestat de FBI in 2009 si aproape condamnat zilele acestea la 13 ani de inchisoare pentru tradare si spionaj in favoarea Israelului, readuce in atentia opiniei publice cea mai mare provocare a serviciilor de informatii din intreaga lume, dar mai ales din Statele Unite, percepute ca un conglomerat de rase, natii si religii: Agentul Etnic.
Spre exemplu: ai un cetatean american, nascut in Statele Unite, ultrainteligent, educat la cele mai inalte universitati americane, de Ivy League, Harvard, sa spunem, sau mai de mana a doua, ca Maryland, sau poate chiar Georgetown University, pepiniera viitoarei elite politice si de informatii a Washingtonului. Dar cetateanul american in cauza este, de fapt, de nationalitate chineza. Parintii lui au fost trimisi de Partidul Comunist Chinez si Ministerul Securitatii Publice al Republicii Populare Chineze in anii ’60 sa populeze America. Li s-au dat bani de buzunar si contacte prin lume, din Venezuela, sa spunem, pana in Statele Unite, li s-au confectionat identitati fictive sau biografii romantate, poate chiar au fost bagati intr-un container de pe un cargo, impreuna cu alti vreo mie de chinezi, ca sa para cat mai autentici. Si au ajuns in America, principala rivala a Chinei, dupa fosta Uniune Sovietica. Aici au puit mai multi chinezi, altfel foarte simpatici. Fara a fi lipsiti de inteligenta speculativa, unii au ajuns profesori de stiinte politice si “chinezologie”, altii cercetatori pe la NASA sau specialisti in structurile politice, diplomatice si de securitate ale SUA. Si-au platit intotdeauna taxele la timp si muncesc 18 ore din 24. Sunt cetateni fideli ai patriei lor adoptive. Dar, dupa cum au fost invatati in familie de mici, natiunea lor ramane una singura: marele popor chinez, poporul ales. Pentru a servi Partidul si Poporul unii stau “in adormire”, drept “conserve”, chiar si doua decenii. Cazul Chi Mak, de exemplu (foto 1 sus).
Dar, sa spunem, in cazul chinezilor beculetele de alerta se aprind mai repede fiind si identificati mai usor drept potentiali factori de risc: au ochii oblici. Dar ce te faci cu unii care sunt americani din tata-n fiu? Cazul Jonathan Jay Pollard(foto 2 sus). Omul s-a nascut in Texas, deci ar fi putut fi considerat un neaos “red neck”, ce mai: os de texan, nu altceva. Apoi, desi si-ar fi dorit sa lucreze pentru CIA, a ajuns in serviciul de informatii al Marinei SUA ca specialist in probleme sovietice – adica “sovietologie”. Condamnat la inchisoare pe viata in 1987, pentru spionaj in favoarea Israelului, el a primit in 1995, inchis fiind, cetatenie israeliana, in incercarea statului evreu de a-l elibera. Dupa arestare, el a marturist ca a avut o copilarie grea, in care tatal sau i-a inoculat, chiar si cu bataia, “datoria rasiala” pentru Israel.
In 2008, un alt american care a lucrat cu informatii sensibile ale Armatei SUA, Ben-ami Kadish, fost membru al organizatiei evreiesti paramilitare Haganah si, apoi, agent al Mossadului, a marturisit ca a spionat mai multi ani pentru Israel prin omul de legatura de la Ambasada statului evreu din Washington, Yosef Yagur, aceeasi “curea de transmisie” folosita de israelieni si pentru Pollard. Acum isi petrece zilele intr-un azil de batrani din New Jersey.
Steward David Nozette catre agentul FBI cu acoperire de spion Mossad: “Am vazut tot ce au facut SUA in spatiu. Am toate datele nucleare”
La fel, in cazul Stewart David Nozette, tratat extrem de facil de presa “romana”, avem de a face cu aceeasi fidelitate fata de sangele neamului sau. Agentii FBI sub acoperire, care au pozat in spioni Mossad pentru a crea flagrantul si a-l putea aresta pe Nozette, nu s-au dus la el doar pentru ca n-avea ce face pe la birou in toamna lui 2009. Ci pentru ca existau deja informatii certe ca asemenea operatiuni de tradare si spionaj deja avusesera loc. Timp de 10 ani, Nozett, care e si unul dintre specialistii care au lucrat la scutul american antiracheta, a fost si consultant al Israel Aerospace Industries, serviciu pentru care a primit 225.000 USD. Mai mult, acesta a confirmat datele si suspiciunile FBI cand a marturisit agentilor americani cu accent idis ca parintii sai sunt evrei si, pe langa doua milioane de dolari, vrea sa primeasca si un pasaport israelian in baza Legii Reintoarcerii, prin care orice evreu din lume este primit in Israel. Secretele pe care le vindea valorau intre 200 de milioane si 1 miliard de dolari. Judecat zilele acestea, Steward David Nozette, desi ar trebui in mod normal sa primeasca inchisoare pe viata, la fel ca si “colegul” sau Jonathan Jay Pollard, pentru motivul ca si-a recunoscut fapta si vinovatia ar putea fi condamnat doar la 13 ani de inchisoare. Judecatorul cauzei, Paul Friedman, a afirmat ca ar putea sa accepte acest acord dintre procurori si avocati, din termenul de 13 ani urmand sa fie scazuti si cei doi ani de arest. Procesul a ramas in pronuntare pentru luna noiembrie.
Acum, in fata unor asemenea provocari majore de securitate nationala, ce te faci cand esti deja aruncat intr-o “noua era”, a “corectitudinii politice”, si nici nu prea mai ai un John Edgar Hoover care sa curete sistemul de toate “cartitele” infiltrate pe criterii politice sau etnice? Nu stiu. Concepi un plan. Un plan al “intoarcerii radicale” la valorile nationale, printre care se numara, mai presus de orice, fidelitatea fata de stat si natiune, si, bineinteles, credinta neamului in care te-ai nascut, gratie bunului Dumnezeu (fidelis = credincios).
Asa cum sta scris la Constitutie si cum este rostit juramantul de credinta, de la vladica – comandantul – pana la opinca – ofiterul de informatii:
Jur să-mi dăruiesc toată puterea și priceperea pentru propășirea spirituală și materială a poporului român, să respect Constituția și legile țării, să apăr democrația, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, suveranitatea, independența, unitatea și integritatea teritorială a României. Așa să-mi ajute Dumnezeu!
PS: Chiar asa, americanii au ras atatea “cartite” in ultimii 20 de ani si SRI-ul nostru neaos nimic-nimic?! Doar plevusca de pe clisura Dunarii? Nimic pe la Guvern, nimic pe la Presedintie, nimic prin Servicii? Poate suntem infailibili si ar trebui sa dam niste lectii de “nepenetrare” FBI-ului!
September 18th, 2011 
VR 
«”Salvarea” patrimoniului “romanesc” de la Rosia Montana, o prioritate “nationala”» – este o fraza sforaitoare, trambitata in prostie – fara ghilimele mele, absolut necesare – atat de brigazile rosii ale lui George Soros cat si, paradoxal, de nationalisti adeseori de parada, lipsiti insa de o minima pregatire contramanipulativa. Unii, chiar daca au batut drumul pana la Rosia Montana, n-au vazut nimic. Un val bine aruncat peste ochiii lor, strans infasurat timp de 14 ani de propaganda sorosita antiromaneasca, ii impiedica sa vada. Altii, clantanisti de internet, dau si lupta din transeele anonimitatii securistice, cot la cot cu comunistii si anarhistii internationalisti, practicand o noua forma de “nationalism” schizofrenic (a se citi troglodit): de la Miscarea Legionara la adularea bolsevicului Chavez si a borfasilor lui Iliescu. In numele “luptei pentru Rosia Montana” se creeaza un adevarat front anarhist cu potential violent, tip Londra-Paris-Berlin, strajuit deja de bisericute virtuale, unde se practica asiduu un “monasticism” facebook-ist din care mai lipseste doar o papesa ca Monica Macovei care sa predice “salvarea” – cuvant sacru furat de altfel din terminologia crestina – impreuna cu soata sa – ca deh, acum e “libertate” – Renate Weber si pruncul lui Soros, Alina Tatiana Mungiu Pippidi.
Posted in 
Tags: 
