Un autoturism din dotarea unei unitati a Serviciului Roman de Informatii urma sa fie dotat cu o bomba si sa explodeze, in iunie 1990, in Piata Universitatii. Acesta era planul lansat de “generalul rosu”. Atentatul urma sa le fie atribuit asa-zisilor extremisti din randul manifestantilor. Pentru a fi motivata reprimarea protestatarilor. Aceasta informatie naucitoare este pusa in circulatie de un personaj care se bucura de credibilitate prin insasi biografia lui. Se numeste Aurel I. Rogojan si este autorul unei ample lucrari intitulata “Fereastra serviciilor secrete”, aparuta recent la editura Compania.
Aurel I. Rogojan a lucrat, incepand din 1970, in securitate, ocupand functii dintre cele mai importante, inclusiv cea de sef de cabinet al generalului Iulian Vlad. Dupa 1989, pana in 2006, a continuat sa conduca importante compartimente in SRI. Ei bine, acesta, in cartea sa extrem de bine documentata, vorbeste despre proiectul “generalului rosu” care, in cele din urma, a fost respins de un alt general SRI, Mihai Stan. “Generalul rosu” venise la SRI de la MApN, unde fusese reactivat de generalul kaghebist Militaru, care ii daduse comanda unei unitati speciale a fostului Departament al Securitatii Statului, ramasa intacta si in noua organigrama.
Alte detalii, la fel de senzationale, ne fac, pentru prima data, sa intelegem ce s-a intamplat in realitate in iunie 1990. La 11 iunie, Ion Iliescu a convocat o intalnire la Scrovistea. Au participat, printre altii, Gelu Voican Voiculescu, ministrul de Interne, generalul Mihai Chitac, seful Inspectoratului General al Politiei, generalul Corneliu Diamandescu, generalul Victor Atanasie Stanculescu, generalul Vasile Ionel, Virgil Magureanu, seful SRI, procurorul general Gheorghe Robu, Nicolae S. Dumitru, primvice-presedintele FSN. Ion Iliescu a cerut ca, pana a doua zi, sa se intocmeasca un “plan de actiune” pentru “eliberarea” Pietii Universitatii, la operatiune urmand sa participe forte ale Ministerului de Interne, efective de politie militara ale Ministerului Apararii si forte antiteroriste apartinand Serviciului Roman de Informatii. Imediat, la sediul MAI, Mihai Chitac, generalul Diamandescu si prim-vicepresedintele FSN N.S. Dumitru au stabilit detaliile. N.S. Dumitru s-a angajat ca va aduce cateva mii de muncitori de pe marile platforme industriale ale capitalei, precum si mineri din Valea Jiului si Filipestii de Padure.
In locul masinii capcana a fost utilizata ca diversiune asa-zisa incendiere, de catre manifestanti, a autobuzelor Politiei. Aflam din aceeasi lucrare ca in Piata Universitatii au actionat si membri ai Batalionului cercetare-diversiune de la Buzau.
O alta informatie care poate face astazi senzatie este ca, in ziua de 13 iunie, desi se stia in mod oficial ce urma sa se intample, toti sefii structurilor centrale si teritoriale ale Serviciului Roman de Informatii se aflau scosi din dispozitiv, intr-o instruire profesionala. Cand agentii provocatori ai serviciului secret al Ministerului de Interne si ai Batalionului cercetare-diversiune au atacat perimetrul Ministerului de Interne si al sediului de atunci al SRI, au incendiat si autoturismele aflate in parcare. In mod straniu, cu cateva zile inainte, personalul “serviciului de protectie a obiectivelor politice”, apartinand serviciului secret al Internelor, si-a pus la adapost autoturismele.
Misteriosul “general rosu” este Ilie Dragoi, care si-a incheiat cariera in calitate de expert parlamentar in materie de servicii secrete.
Patru parlamentari UDMR trag sforile pentru a trece niste terenuri si lacuri de acumulare din proprietatea statului in cea a Consiliului Local Gheorgheni (Harghita), profitand de vacanta parlamentara.
Nici in perioada vacantei, cand mai tot alesul isi mai ia gandurile de la politica, udemeristii nu renunta la ideea de a trage cat mai mule foloase pentru regiunile pe care le reprezinta. Asa se face ca un proiect initiat de Verestoy Attila, Edler Andras Gyorgy, Pal Arpad si Seres Denes le cam da batai de cap in aceasta perioada senatorilor din Comisia de administratie si nu numai.
Lege cu dedicatie
Depusa la Parlament inca din martie, legea prevede darea cu titlu gratuit in administrarea Consiliului Local al Municipiului Gheorgheni din judetul Harghita a doua lacuri de acumulare – “Piatra Rosie” si “Paraul Valea Oii” (zona Lacului Rosu) aflate in domeniul public al statului si in administrarea “Apelor Romane”.
Totodata, documentul face referire si la preluarea de catre CLM Gheorgheni a bunurilor mobile (in valoare de 362.918 lei, respectiv 223.726 lei) dar si la faptul ca istitutia se “subroga in drepturile si obligatiile Administratiei Nationale “Apele Romane”. In timp ce initiatorii sustin ca proiectul are in vedere atat protejarea Lacului Rosu cat si dezvoltarea economica a zonei, surse parlamentare ne-au precizat ca legea este una “cu dedicatie”, argumentele udemeristilor fiind “cusute cu ata alba”. Ca lucrurile nu sunt tocmai curate o demonstreaza si lipsa avizului de la Guvern.
62 de ani de la deportările staliniste din 5-9 iulie 1949
Masa Rotunda si lansare de carte la Universitatea Bucuresti, Sala Senatului, Facultatea de Drept, joi, 7 iulie, ora 16.00
“Asasinarile in masa din RASS Moldoveneasca in perioada Marii Terori (1937-1938) si deportarile in masa din RSS Moldoveneasca din 13-16 iunie 1941 si 5-9 iulie 1949″.
Lansare de carte:
1. Ion Varta, Tatiana Varta, Igor Sarov, Asasinarile in masa din RASS Moldoveneasca in perioada Marii Terori (1937-1938),vol.1, Documente desecretizate din arhivele MAI si SIS ale Republicii Moldova. Chisinau, Editurile Arc si Cartdidact,2010, 824 pag.;
2. Ion Varta, Deportarile in masa din RSS Moldoveneasca din 13-16 iunie 1941. Studiu. Documente desecretizate din arhivele MAI si SIS ale Republici Moldova. Chisinau, Editura Litera, 2011, 345pag.;
3. Ion Varta, Deportarile in masa din RSS Moldoveneasca din 5-9 iulie 1949. Studiu. Documente desecretizate din arhivele MAI si SIS ale Republicii Moldova. Chisinau, Editura Litera, 2011,918 pag.
La conferinta va participa si profesorul Stephane Courtois, invitat special al istoricului basarabean Ion Varta.
Conform datelor Asociaţiei foştilor deportaţi şi deţinuţi politici din Republica Moldova, în Basarabia mai sunt în viaţă aproximativ 8.600 de victime ale represiunilor staliniste, care constituie doar 9 % din numărul tuturor deportaţilor.
Ziaristi Online a prezentat deja, in premiera in spatiul publicistic romanesc, extrase din volumul despre Asasinarile in masa din RASS Moldoveneasca in perioada Marii Terori.
Istoricul Ion Varta, membru al Comisiei pentru studierea şi aprecierea regimului totalitar comunist, a lansat deja la Chisinau primul volum de documente ştiinţifice din ediţia „Deportările în masă din RSS Moldovenească din 5-9 iulie 1949. Operaţiunea „Sud”. Lucrarea a fost recomandată spre publicare de Institutului de Istorie Socială „ProMemoria”.
Presedintele Traian Basescu i-a decorat pe Andrei Ivantoc, Alexandru Lesco si Tudor Popa cu Ordinul National “Steaua Romaniei” in grad de Cavaler, la o luna de la eliberarea ultimilor detinuti politici romani din Europa. La evenimentul desfasurat la Palatul Cotroceni au participat familiile celor trei, consilieri prezidentiali si de stat din cadrul Administratiei Prezidentiale, primarul Adriean Videanu, actorul Radu Beligan, soprana Mariana Nicolesco, reprezentanti ai Asociatiei Civic Media de la Bucuresti si ai tinerei generatii de la Chisinau.
Dupa ce au primit Ordinul National Steaua Romaniei pe 3 iulie 2007, Tudor Popa, Andrei Ivantoc si Alexandru Lesco au primit pe 12 iulie, acelasi an, si titlul de “Cetatean de Onoare al Municipiului Bucuresti”, la initiativa primarului general al Capitalei, Adriean Videanu, in urma propunerii Asociatiei Civic Media. Decernarea acestei distinctii s-a facut in aplauze generale chiar la inceputul sedintei Consiliului General al Municipiului Bucuresti, de catre primarul Adriean Videanu, care a imbracat special pentru eveniment esarfa cu tricolor. Primarul le-a multumit celor trei pentru sacrificiul lor. La ceremonie a fost prezent si Prefectul Capitalei.
“Ne aflam intr-un moment emotionant si istoric. Acesti oameni au infruntat un regim despotic la Tiraspol si trebuie sa fie pentru noi si copiii nostri un exemplu de urmat. Sacrificiul celor trei eroi este un exemplu de cum trebuie sa ne tratam neamul si glia”, a declarat de la tribuna sedintei CGMB, consilierul Doru Giugula. Vizibil emotionat, Alexandru Lesco a multumit “din tot sufletul” pentru aceasta distinctie. Propunerea decernarii acestui titlu a fost luata in cadrul intalnirii de acum doua saptamani cu noul primar al Chisinaului, Dorin Chirtoaca cand reprezentantii Asociatiei Civic Media au propus celor doua capitele romanesti sa se infratateasca simbolic si prin conferirea acestei distinctii celor trei eroi romani. Primarul Capitalei, Adriean Videanu, a imbratisat imediat ideea urmand ca si Dorin Chirtoaca, tanarul primar anticomunist al Chisinaului sa le decerneze celor trei aceelasi titlu, ceea ce s-a si intamplat ulterior.
Roxana Cosma, consilier general si membru in Comisia de Cultura a CGMB, ne-a declarat: “Din punctul meu de vedere, este o onoare sa pot vota pentru acordarea unei asemenea distinctii celor trei luptatori. Admir curajul lor, admir verticalitatea lor, admir puterea de care au dat dovada pe parcursul acestor ani de detentie care s-a dovedit a fi ilegala – pentru ca avem o decizie a Curtii de la CEDO care nu a fost respectata. Am o mare admiratie pentru spiritul lor de reintregire a neamului romanesc, si pentru sufletul cald de romani ce bate in pieptul oamenilor acestia.”
Tudor Popa, Alexandru Lesco si Andrei Ivantoc au devenit Cavaleri ai Romaniei
Presedintele Traian Basescu i-a decorat pe Andrei Ivantoc, Alexandru Lesco si Tudor Popa cu Ordinul National “Steaua Romaniei” in grad de Cavaler, la o luna de la eliberarea ultimilor detinuti politici romani din Europa. La evenimentul desfasurat la Palatul Cotroceni au participat familiile celor trei, consilieri prezidentiali si de stat din cadrul Administratiei Prezidentiale, primarul Adriean Videanu, actorul Radu Beligan, soprana Mariana Nicolesco, reprezentanti ai Asociatiei Civic Media de la Bucuresti si ai tinerei generatii de la Chisinau. Presedintele Basescu a fost foarte emotionat la decorarea celor trei eroi romani, observandu-se lacrimi in ochii sai in momentul in care a vorbit despre anii de inchisoare ai militantilor pentru romanism.
S-a incheiat Procesul Liiceanu-Liicheanu-Liigheanu vs Ziarul Ziua, Victor Roncea si Libertatea presei. Ce pacat, doar prin suspendare! Plagiatorul si impostorul “anticomunist” care facea naveta Bucuresti-Heidelberg-Paris (si retur) cu acordul si sprijinul “organelor de stat” a ramas dovedit ca atare doar la Curtea de Apel a Tribunalului Bucuresti, unde am castigat procesul dupa ce “maestrul” Valerica Stoica se laudase pe toate gardurile ca a castigat Liiceanu, dar doar la… Judecatorie. Halal castig!
UPDATE: Ulterior Stoica & Liiceanu au revenit in Justitie. Porcesul continua.
Filmul este urmatorul: dupa ce mirandolina “societatii civile”, marcellina si siegfriedina “intelectualitatii angajate” (bine zis “angajate”), ne-a dat in judecata, in 2007, o judecatoare promovata prin transfer taman de la Buftea a decis peste noapte, fara a fi audiati toti martorii si fara a fi administrate probele noastre, ca suntem buni de plata cu un miliard si jumatate de lei – despagubire “morala” care s-ar fi inscris in istoria presei drept cea mai mare gaura in buzunarul unui ziarist, facuta, mai ales, de catre un “intelectual” rasat – nu-‘asa?, vorba lui Brucan – , intamplator milionar in euro.
Cu concursul lui Valerica Stoica si a madamei Indira Crasnea – acum didamai mostenitoare a Cetepeului la Cerepeu – pe atunci o biata reporterita Mediafak putin grabita, care a “uitat” sa mai solicite si pozitia partii “incriminate”, stirea-“bomba” ca Liiceanu a castigat procesul cu Ziua a aparut in aprilie 2008 pe toate tembeliziunile si, mai ales, in presa “multi-lateral-culturala”. Aiurea! Procesul a continuat bine-mersi, conform principiilor de drept, si, dupa un an, prin Sentinţa nr. 735/19.05.2009 a Tribunalului Bucuresti, am castigat procesul, Liiceanu-Liicheanu-Liigheanu devenind plagiator si impostor cu acte in regula.
Urmarea a fost ca Valerica Stoica ne-a mai plimbat doi ani prin instante invocand fel si fel de matrapazlacuri pana cand, intr-o noapte, Ziua a fost sinucisa. Chiar daca avocatul ALRO (de ce nu ALRU?), “maestrul” GDS si al “dreptei” kominterniste a incercat sa ma scoata individual “vinovat” – ceea ce mi-ar fi convenit de minune, ca sa pot ajunge la Strasbourg cu acest caz revoltator – completul de judecata al Tribunalului Bucuresti n-a fost de acord si iata ca Liiceanu a scapat de CEDO prin suspendare. Pacat, cum spuneam!
Iata sentinta, urmata de editorialul pentru care, desi n-am fost condamnat, am ramas “executat”! Vorba tovarasului Patapievici Dionisie: “Traiasca Lupta pentru Pace pana nu va ma ramane piatra pe piatra din Romania!”
UN PS IN ATENTIA EX-PCR: Am inteles ca Nicky Manolesco, alias “Marin”, alias Nicolae Manolescu Apolzan, fost propagandist comunist si aghiotant al ilegalistilor bolsevici, de la George Ivascu la Ghe “Gogu” Radulescu, pe care Marin Mincu il caracteriza drept “Extracţia mafiotică Nicolae Manolescu”, in prezent sef al USR si pensionar de lux “pe langa” UNESCO, imi ameninta neinsemnata persoana in (doar) doua editoriale “de forta”, unul din Adevarul lui Patriciu altul din Romania (fosta) literara. E suparat ca, la cererea mea si a unui scriitor, Agentia Nationala de Integritate ii verifica averea si “compatibilitatile” (de ce nu da ANI in judecata?). Si aud ca s-ar plange ca nu poate sa ma dea pe mine in judecata pentru ca nu ar stii la ce adresa sa-mi trimita Citatia. Iat-o, mai jos:
Liiceanu nu are dreptul moral de a se pretinde in nici un fel vreo victima a mineriadei sau vreun opozant al regimului comunist si neocomunist post-decembrist. A fost intotdeauna un profitor; al tuturor regimurilor.
Posesorul “frumosului nume” Liiceanu (dupa cum se auto-gratuleaza domnia sa in “Romania libera” de ieri) se simte “executat in piata publica”. Pentru ca doi confrati de ai sai din grupul celor care-l inconjurasera pe Constantin Noica – din diferite motive – ii contesta, in primul rand, dupa cum consider eu, dreptul de a se auto-personifica in moralistul (narcisist) al societatii romanesti. Vanatorii de suflete din celula adulatorilor intelectualilor rosii ii tin isonul. Pe langa un handicapat sufleteste de la “Cotidianul”, si la EvZ, organul Partidului Idolilor de Mucava, Ioana Lupea crede ca de pe frontispiciul ZIUA lipseste sloganul “moarte intelectualilor”, “pentru a fi din nou in 15 iunie 1990″. Si domnul Liiceanu se auto-victimizeaza (pentru a cata oara?) afirmand in “Comunicatul” sau ca in 1990 s-ar fi aflat “in fruntea unei liste de intelectuali care trebuiau impuscati pe stadioane”. Pentru “memoria incetosata” a acestora si din respect pentru adevar, trebuie sa-i spunem aparatoarei de serviciu a mafiotilor culturnici ca pe 15 iunie se rezolvase treaba: studentii creatori ai fenomenului anticomunist Piata Universitatii – printre care si subsemnatul – fusesera deja executati “in piata publica” sau maltratati si apoi incarcerati. In timp ce domnul Liiceanu era la Paris, bine-mersi. Inca din data de 14 iunie acesta a fost protejat – ca si membrii si sediul Grupului pentru Dialog Social din care provine – de catre autoritatile paramilitare ale Frontului Salvarii Nationale (FSN). In dimineata acelei zile, Gabriel Liiceanu, care avea bilet pentru Paris, s-a deplasat de la sediul Editurii Humanitas la aeroportul Otopeni, cu o masina guvernamentala, oferita de prietenul sau Andrei Plesu, ministru in Guvernul Mineriadei (inainte, in timpul si dupa masacrarea studentilor din Piata Universitatii).
Nu este prima oara cand Liigheanu, vorba disidentului Dan Petrescu, isi cosmetizeaza biografia. Nici pana azi, de exemplu, “Lulu”, dupa cum era alintat de Securitate, nu a dat o explicatie privind modalitatea prin care a reusit sa se strecoare in 1982 prin sanul aparatului Departamentului Securitatii Statului, pana la Heidelberg, pentru a beneficia de o bursa Humboldt sub ochii BND si STASI, servanta KGB, si cum facea si “salturi” la Paris, pentru a-i “capcana” si pe Monica Lovinescu si Virgil Ierunca, dupa Noica. Sau, cum a obtinut – daca era “persecutat”, dupa cum se pretinde – acordul aceleiasi Securitati si, recte, al cenzurii comuniste, “nomina odiosa”, pentru a publica in zeci de mii de exemplare “Jurnalul de la Paltinis”, – totodata bine remunerat.
Disidenta sa este tot atat de falsa pe cat este anticomunismul mimat de el si gruparea sa anti-romaneasca. Mai ieri, la alegerile din 2000, ii facea propaganda “batranului edecar”, Ion Iliescu, acelasi de la care a primit, cu o vorba buna de la Petre Roman – prim ministrul Mineriadei – o halca din averea statului roman: Editura Politica a PCR transformata peste noapte in privata Editura Humanitas. Folosita, printre altele, pentru a forfeca manuscrise originale – Emil Cioran, Mircea Eliade, Monica Lovinescu – sau chiar a topi carti (!) – Paul Goma, “Culoarea Curcubeului” sau, mai recent, Petru Cimpoesu, care, in “Christina Domestica si Vanatorii de suflete” il pune pe “Filosoful L.” in posturile jalnice care-i intruchipeaza adevaratul sau caracter “filosofic”. Acelasi, redat si de Mircea Zaciu, in “Jurnalul” sau: de servitor al mai marilor zilei, de la patronul KGB al intelectualimii multilateral-dezvoltate, membrul CPEx al CC al PCR Gogu Radulescu, la Ion Iliescu si la Traian Basescu, caruia nu-i putea aduce un mai mare deserviciu prin acordarea “girului” sau (dupa cum se lauda in “Rl”).
Domnul Liiceanu nu are dreptul moral de a se pretinde in nici un fel vreo victima a mineriadei sau vreun opozant al regimului comunist si neocomunist post-decembrist. A fost intotdeauna un profitor; al tuturor regimurilor.
“Petre Mihai Băcanu (n. 11 decembrie 1944, satul Homorâciu, comuna Izvoarele, județul Prahova) este un jurnalist, editorialist și dizident român.” Asa incepe biografia romantata facuta de Wikipedia fostului director al “Romaniei libere”, fara se se uite mentiunea ca, in 1990, a fondat atat Asociatia Ziaristilor Romani cat si Alianta Civica.
Documente intrate in posesia portalului Ziaristi Online dovedesc insa ca “disidenta” lui Petre Mihai Bacanu s-a lasat mai mult cu o mare delatiune in arhivele Securitatii – in care ziaristul, cu un scris linistit, isi toarna nu mai putin de 28 de colegi – si a constat, de fapt, intr-o colaborare de toata frumusetea cu agentul KGB Victor Volodin (oficial corespondent al agentiei Novosti la Bucuresti).
Poate asa se explica mai bine si traseul rasunator de dupa 1989 al “disidentului” de la rubrica “Fapt Divers” a cotidianului Consiliului National al Frontului Democratiei si Unitatii Socialiste, recte “Romania libera”. De la fondarea primei asociatii de presa si implicarea in miscarea sindicala la constituirea Aliantei Civice – cu Ana Blandiana instalata la conducerea AC si Nicolae Manolescu in capul la defunctul PAC -, si pana la plasarea a doi subalterni in functia de sefi ai principalelor servicii speciale ale Romaniei, unul ca director al SIE si altul la SRI, relatia “presa libera” – “societatea civila” – servicii secrete – Putere parca prinde alta nuanta, mai maronie, in lumina documentelor de mai jos.
Cine nu intelege ca puterea politica a Moscovei de azi este doar o oglindire la scara mica a stemei Rusiei imperiale si o vesnic mandatara a testamentului lui Petru cel Mare, sa taca. Ciocurile agresive ale atotstapanitorului vultur bicefal rusesc isi gasesc corespondenti poate doar pe la ritualurile puternicilor din umbra ai Statelor Unite. Spre deosebire de puterea la vedere din Rusia, capul actual al Americii a fost bun doar pentru a-i coji ouale, la propriu, lui Putin, la unul din mic-dejunurile de pe veranda “dachei” din Novo-Ogaryovo a fostului KGB-ist (fotoaici). Si totusi, nu stiu cum se face ca toate ouale ramase intre Medvedolavroputin si Obama la masa cu pricina tot in capul lui Basescu se sparg, adica in crestetul nostru, respectiv in scutul de deasupra Romaniei.
Interesant e ca, “pe teren”, presedintele Romaniei e facut franjuri si de oamenii Rusiei si de oamenii SUA, in mod egal. Ce coincidenta, in aceeasi zi in care ambasadorul Rusiei la NATO, Dmitri Rogozin, il facea varza cu carne pe Basescu, la Soci si pe Twitter, la Bucuresti si pe Facebook, ambasadorul SUA in Romania, Mark Gitenstein, dupa ce lua nota ca seful statului roman nu vine pentru al treilea an la rand (cam de cand e Obama mascota Casei Albe) la petrecerea data de Ziua Americii la Ambasada, tinea sa aminteasca in “speech”-ul sau despre “un bun prieten al meu si cel mai bun prieten al Americii“. Sa fi fost Boc, navetistul de Chicago, prezent la sindrofie, sau Basescu, in absentia? Nici vorba! E vorba de… Mirciulica Geoana. Pai parca Geoana era, in timpul alegerilor, “omul Moscovei”, nu “cel mai bun prieten al omului” pus de Obama la Bucuresti!
Nu mai este de mult o noutate faptul ca, in Romania, societatea civila este intr-o perpetua criza, fie ea de imagine sau de fond. Si acest lucru nici nu este de mirare avand in vedere scaderea increderii de care s-au bucurat pana acum diversele organizatii neguvernamentale, asociatii de tot felul si o multime de lideri de opinie. Cu exemple ca cel de mai jos, este greu sa se schimbe ceva in modul in care romanii au ajuns sa priveasca societatea civila.
Petrica Balint, seful Asociatiei 16-21 decembrie 1989 din Lugoj a ajuns in atentia procurorilor Directiei Nationale Anticoruptie, dupa ce politistii din Lugoj au declinat dosarul sau in care este cercetat pentru cumparare si trafic de influenta.
Ofiterii Biroului de Investigare a Fraudelor Lugoj au solutionat prin declinarea competentei, un dosar penal privind sesizarea unei persoane cu privire la faptul ca Petrica Balint, in calitate de presedinte al unei asociatii din Lugoj, si-a insusit, fara drept, in dauna membrilor asociatiei, sume cuprinse intre 200 lei si 60.000 lei, date pentru a le preschimba certificatele de membru si a le obtine retroactiv anumite indemnizatii, prin intermediul cunostintelor sale.
Avand in vedere faptul ca in cauza sunt reclamate infractiuni de coruptie, respectiv abuz in serviciu, cumparare de influenta si trafic de influenta, a caror cercetare si solutionare intra in competenta Directiei Nationale Anticoruptie, dosarul a fost inaintat la Parchetul de pe langa Judecatoria Lugoj cu propunere de declinare a competentei in favoarea DNA.
Cu cat se inmultesc cazurile de acest gen, cu atat mai mult va scadea increderea oamenilor, si incet-incet societatea civila romaneasca va disparea de-a dreptul. Voi ce credeti ca ar trebui sa facem pentru a o salva?
Am fost martorii stupefiaţi ai unor declaraţii făcute de politicieni, de membri ai aşa-zisei societăţi civile, de lideri de opinie având drept laitmotiv strigătul înspăimântat: Să nu supărăm Rusia!
16 septembrie 1944. Consiliul de Miniştri continuă să dezbată Convenţia de Armistiţiu semnată la Moscova în 12 septembrie 1944, de delegaţia României, condusă de Lucreţiu Pătrăşcanu, ministrul Justiţiei din partea PCR. Lucreţiu Pătrăşcanu relatează calvarul Delegaţiei noastre în capitala proaspăt aliatei a României în războiul împotriva Germaniei.
Delegaţia a ajuns la Moscova în ziua de 30 august 1944. Discuţiile ar fi trebuit să înceapă a doua zi. N-au început niciodată. Ţinuţi în hotel fără să li se spună nimic, membrii Delegaţiei sunt convocaţi pe 8 septembrie 1944 la Kremlin, unde Viaceslav Molotov le citeşte cu o voce monotonă un text fără a le permite nu numai observaţii, dar nici măcar întreruperi din lectură.
Nu e o Convenţie de Armistiţiu. E un Diktat pur şi simplu. Prin nimic deosebit în brutalitatea sa de cel din noaptea de 26 iunie 1940.
La 12 septembrie 1944, Delegaţia se vede obligată să semneze unul dintre cele mai nedrepte documente din istoria ţării. Deşi întorsese armele la 23 august 1944, România era declarată învinsă, teritoriul naţional era ocupat de Armata Roşie, ni se luau Basarabia şi Bucovina de Nord, despăgubirile de plătit erau imense. Diferă prin ceva mojicia de ciubotă a diplomaţiei sovietice de atunci de mojicia cu cravată a diplomaţiei ruseşti de acum?!
În aceste condiţii, se înţelege jalea care domneşte în cele două şedinţe de Consiliu de Miniştri (cea din 15 şi cea din 16 septembrie) dedicate documentului semnat la Moscova.
Iuliu Maniu, unul dintre cei care au contribuit decisiv la Lovitura de Stat, mai că nu-şi dăduse pumni în cap la şedinţa anterioară, cea din 15 septembrie 1944, văzând că textul semnat la Moscova era cu mult sub cel negociat de Ion Antonescu cu Viaceslav Molotov: „Am văzut eu, dl. Buzeşti are textul, şi vă puteţi închipui în ce situaţie ajungem noi, Guvernul acesta, regimul acesta şi în special noi care am lucrat efectiv la pregătirea acestui armistiţiu, cînd ni se va pune în faţă mîine, poimîine faptul că lui Antonescu i s-a promis de către dl. Molotov o zonă neutră pe care noi nu o avem. Pentru care motiv nu interesează, vă puteţi închipui în ce situaţie rămînem noi.”
Jalea care a pus stăpânire pe membrii Guvernului îşi avea şi o altă cauză decât constatarea că autorii Loviturii de Stat fuseseră pur şi simplu traşi pe sfoară. O descoperim imediat din ceea ce spune, cuprins de revoltă, Iuliu Maniu: Pe teritoriul României, Armata Roşie, alcătuită din troglodiţi care vedeau întâia oară în viaţa lor ceasuri de mână şi ciorapi de damă (Nataşele lor purtând izmene din foi de cort), se deda la inimaginabile acte de sălbăticie.
Dar nu numai atât. Iuliu Maniu e revoltat şi de faptul că ofiţerii superiori sovietici se purtau cu autorităţile româneşti, inclusiv cu membrii Guvernului, mai rău decât cu nişte slugi.
July 7th, 2011 
VR 
Posted in 
Tags: 
