La aberațiile lui Liiceanu, care m-a dat în judecata pentru două articole istorice din Evenimentul Zilei, am fost silit să depun o Întâmpinare de 50 de pagini. Ca să fie treaba mai clară pentru posteritate. Anexe: 70. De asemenea, depun azi în Instanță noi documente relevante pentru caz -între care și o adresă oficială a Curții de Conturi a României -, care, sunt sigur, vor fi de folos și pentru alți ziariști aflați în situația mea, amenințați de patronul Humanitas cu daune morale de 50.000 de euro, ca Ionuț Cristache, de exemplu. Dacă morală nu e, măcar pretenții materiale să fie, ca să le mai schimbăm pe frumoasele mașini cu nume de masculi celebri, Marcello și Siegfried. 🙂 Orice jurnalist cinstit interesat de istoria recentă a României și impostorii ei poate consulta Dosarul pentru a se documenta din plin.
Mulțumesc pentru solidaritate portalului ActiveNews și domnului Valerian Stan, distins expert anticorupție, care a oferit Justiției și publicului larg o nouă dovadă privind ilegalitățile comise de cuplul Pleșu – Liiceanu pe vremea când cei doi împărțeau bunurile PCR între FSN și GDS (interviu cu Valerian Stan, mai jos).
Am scris și eu ieri un textuleț pe Facebook, că nu m-am încadrat încă în Instagram, ca alte organe, mai abilitate:
Primul articol pe care l-am predat conducerii României libere în 1990 a fost despre agentul sovietic Silviu Brucan, pe atunci mare ștab al CFSN-ului, după ce dispusese personal uciderea lui Ceaușescu. Îi prezentam biografia, furnizată de un veteran din DIA – inclusiv numele real, disponibil acum si pe Wikipedia -, cât și legăturile lui stranii cu GDS-ul. Nu știam că e fondator și chiar naș al Grupului (apud Alina Mungiu). Pe atunci frecventam GDS-ul la invitația Comitetului Helsinki, care își avea sediul acolo și cu care colaboram pentru eliberarea studentilor încă închiși abuziv din timpul Mineriadei FSN. Nu înțelegeam cum mă pot lovi nas în nas pe coridoarele superbei vile a lui Cuza și Nicu Ceaușescu (acum adusă aproape în stadiu de demolare) cu un stalinist care scuipase pe greviștii foamei din Piața Universității chiar din curtea GDS. Textul nu a fost publicat (ce m-aș bucura daca l-aș regăsi…). Decizia lui Petre Mihai Băcanu. De unde să știu că și PMB fusese acroșat de sovietici? Mâine mă judec cu Liiceanu pentru că evz.ro a publicat continuarea materialului refuzat acum 30 de ani de România liberă. Ce să înțeleg? Că și astăzi, după trei decenii de la momentul 1989, Liiceanu s-ar fi bucurat ca adevărul să stea în continuare îngropat, aruncat ca acum 30 de ani prin sertarele României libere, aflată în Casa Scânteii chiar deasupra Editurii Politice a PCR transformată de Pleșu în Humanitas? Când a fost România liberă? Probabil pentru o singură noapte. Noaptea de 21 decembrie 1989. Pentru noaptea aceea și cei care mi-au căzut în brațe în decembrie 1989 mă duc mâine la Tribunal. Pentru că Adevărul ne va face liberi.
UPDATE:
ActiveNews: Jurnalistul Victor Roncea a fost dat în judecată de Liiceanu care îi cere 50.000 de euro „daune morale” pentru că a scris despre preluarea Humanitas. Valerian Stan: Privatizarea Humanitas a fost nelegală
Jurnalistul Victor Roncea a fost dat în judecată de patronul Humanitas Gabriel Liiceanu, membru fondator al GDS, pentru articolele din Evenimentul Zilei în care ziaristul a publicat în premieră documente de la înființarea Grupului pentru Dialog Social. Documentele scoase la lumină de ziarist demonstrează aportul direct al lui Silviu Brucan, ca membru de conducere al Consiliului Frontului Salvării Naționale, și al lui Andrei Pleșu, ca ministru al Guvernului Iliescu – Roman, la fondarea și înzestrarea GDS cu bunuri valoroase ale statului român, între care somptuosul sediu din Calea Victoriei 120, unde Brucan l-a primit oficial pe Soros în ianuarie 1990 și în care membrii Grupului de esență internaționalistă stau gratuit de 29 de ani. Deși GDS afirmă pe site-ul său că „nu primește niciun ban de la stat”, dacă am calcula numai chiria pentru o clădire și o suprafață similară în centrul orașului, timp de 29 de ani, am depăși câteva milioane de euro. În Rechizitoriul Dosarului Revoluției, Silviu Brucan, alături de Ion Iliescu și alții, este acuzat, între altele, de „crime împotriva umanității”, „solicitare de ajutor militar sovietic (trădare)”, „reactivarea unor militari de o anumită factură” (GRU/KGB), „accederea la puterea politică a unui grup preconstituit și legitimarea politică în fața poporului român”.
Un al doilea articol al lui Victor Roncea dezvăluia că preluarea Editurii Politice a PCR de către Gabriel Liiceanu și privatizarea ei sub numele de Humanitas s-a efectuat, de asemenea, într-o modalitate controversată.
Victor Roncea l-a consultat și pe cunoscutul exponent al societății civile anticomuniste Valerian Stan, unul dintre experții anticorupție din România care au documentat “Afacerea Humanitas”. Acesta i-a declarat ziaristului: „La vremea săvârșirii lor, toate aceste fapte constituiau infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice, infracțiuni ce se pedepseau cu închisoare până la 5 ani. Mă refer la ce-au făcut Brucan și Pleșu. În cazul celor care au intervenit pe lângă ei, avem de-a face cu infracțiunea de trafic de influență, care se pedepsea cu închisoare până la 10 ani. În același timp, prin modalitatea concretă în care au fost săvârșite, ele mai îmbrăcau și forma altor infracțiuni prevăzute și pedepsite la acea vreme de legea penală”.
„De Ziua Libertății Presei stau și scriu la Întâmpinarea față de o Cerere de trimitere în judecată absurdă, prin care Liiceanu propune îngrădirea Libertății de Exprimare și reintroducerea Cenzurii în România. O Cerere în judecată înțesată de falsuri și neadevăruri, un veritabil Delir al Minciunii”, a scris Victor Roncea pe Facebook prezentând prima pagină a Cererii prin care Liiceanu pretinde și 50.000 de euro despăgubire pentru „daune morale”.
În exclusivitate pentru ActiveNews, l-am întrebat pe Valerian Stan ce părere are despre acest proces „absurd”, după cum l-a descris Victor Roncea, iar specialistul anticorupție ne-a oferit și un document exclusiv, care adâncește nelegalitatea afacerii lui Pleșu și Liiceanu:
Secretomania Pleșu-Liiceanu devoalată de Ministerul Culturii după 23 de ani.
Rep: Ca unul care în timp ați documentat destule dintre aspectele privatizării Editurii Politice, cum comentați procesul deschis recent de d-l Liiceanu ziarului Evenimentul zilei și lui Victor Roncea pe tema asta?
Valerian Stan: Sunt surprins că d-l Liiceanu continuă răfuiala cu ziariștii care-l critică. Pe de o parte pentru că dânsul e un intelectual cu vederi democratice, dar și unul dintre membrii cei mai marcanți ai GDS (organizație care se auto-definește drept „apărătoare și promotoare a libertăților și drepturilor omului”). Pe de altă parte, pentru că nu-mi dau seama în ce mod va putea convinge dânsul instanța de judecată că lucrurile au fost în regulă cu această pretinsă privatizare, făcută în beneficiul propriu și al unor colegi de la GDS.
– „Pretinsă”, spuneți?
– Evident – mai exact privatizare nelegală.
– În ce sens nelegală?
– În multiple sensuri. Două exemple doar, Ordinul prin care d-l Pleșu (ministrul Culturii la acea dată) i-a atribuit colegului gedesist (Editurii sale Humanitas) întreg patrimoniul Editurii Politice a fost nelegal înainte de orice din cauza nepublicării în Monitorul Oficial. Mai mult Ministerul Culturii a dat „dispoziții interne” ca “Ordinul să nu se fotocopieze și nu se scoată în afara instituției” – cum puteți vedea dintr-un răspuns pe care Ministerul mi l-a dat după 23 de ani de la “privatizarea” în cauză. Ce altceva poate să indice asemenea nelegalități și această secretomanie decât conștiința că d-nii Pleșu și Liiceanu făcuseră un lucru despre care nu trebuia să se știe?
– Înțeleg că la acest incredibil „transfer de proprietate” a mai contribuit și un al treilea membru al GDS.
– Exact. Și el, ca și Andrei Pleșu, aflat atunci de asemenea în structurile de putere statale, mai exact membru al CPUN. Vom vorbi cu altă ocazie despre el. Toți trei au fost beneficiari, prin Editura Humanitas, ai actului din 1990. Liiceanu mai mult decât ceilalți, dar asta e o altă discuție.
– Puteți întrezări deznodământul procesului?
– Nu cred că d-l Liiceanu are mari șanse. Ultimii zece ani, dacă nu mai mulți, ne-au arătat că judecătorii sunt tot mai atenți la libertatea presei. Aceasta în primul rând. În al doilea rând faptele mi se par destul de clare, și nu-l ajută absolut deloc pe intelectualul gedesist. Apoi, d-l Liiceanu are statutul unei persoane publice, în raport cu care limitele admisibile ale libertății de exprimare sunt sensibil mai largi. La aceasta se adaugă și faptul că în perioada așa zisei privatizări Gabriel Liiceanu a fost candidat la primele parlamentare post-comuniste, din mai 1990, ceea ce în opinia mea îl califică și ca fost politician. Iar lucrul acesta atrage după sine limite ale criticii admisibile și mai largi. Amintesc numai de cauza Dalban împotriva României, în care CEDO a stabilit între mai multe altele că relatarea unor fapte trebuie admisă atât timp cât acestea nu sunt “total neadevărate”.
DOVADA:
Corespondența dintre Valerian Stan și Ministerul Culturii:
—– Original Message —– From: <[email protected]> To: “Valerian Stan” <[email protected]> Sent: Tuesday, March 26, 2013 1:41 PM Subject: Re: solicitare informatie de interes public
Buna ziua,
Documentul solicitat de dumneavoastra a fost identificat. Pentru a consulta Ordinul Ministrului solicitat, va invitam la sediul institutiei din Bd. Unirii, nr 22, camera 321, zilnic, intre orele 8:30 – 16:30.
De asemenea, va rugam sa ne anuntati în prealabil pentru a va putea ridica din arhiva documentul pentru a vi-l pune la dispozitie.
Conform dispozitilor interne, acest document nu se fotocopiaza si nu se scoate în afara institutiei.
O zi buna!
Biroul de Presa Ministerul Culturii
Materialele integrale și documentele probatoare, mai jos:
GDS, fondat de Andrei Pleșu și Gabriel Liiceanu, împreună cu un agent sovietic și unul ungar (II)
Afacerea privatizării Humanitas de către Pleșu și Liiceanu, într-un dosar aflat la CEDO