Regizorul Ioan Carmazan ne-a oferit un video inedit cu selecții din filmările sale de la primul clip Phoenix – Nunta și filmul Țapinarii, pe care il puteti vedea integral mai jos.
Sursa: Victor Roncea Blog
Regizorul Ioan Carmazan ne-a oferit un video inedit cu selecții din filmările sale de la primul clip Phoenix – Nunta și filmul Țapinarii, pe care il puteti vedea integral mai jos.
Sursa: Victor Roncea Blog
LUMINILE (ŞI UMBRELE) CENTENARULUI
BURSA 12.10.2018
Reputatul istoric Ioan Aurel Pop, preşedintele Academiei Române, ne-a făcut onoarea de a ne acorda un interviu pe tema Anului Centenar, a luminilor şi umbrelor lui, între cele din urmă numărându-se provocările eternizate ale unor forţe revanşarde, atât din vestul imediat al României, cât şi, evident, din răsăritul ei, dar şi excrescenţele lor din interiorul instituţiilor şi a societăţii româneşti. Despre acestea, profesorul Ioan Aurel Pop consideră că “unele grupări româneşti de intelectuali subţiri urmăresc mai mult profitul personal prin publicaţii şocante, la edituri cu scop primordial lucrativ şi mai puţin soarta culturii şi a societăţii noastre. Astfel, în timp ce unii români se ocupă de propaganda proprie, de imaginea proprie şi a firmelor lor culturale, în afara României înfloresc campanii foarte bine organizate ale propagandei, inclusiv ale propagandei antiromâneşti. Noi, românii, suntem din acest punct de vedere «privilegiaţi», pentru că avem o propagandă antiromânească internă, făcută de unii dintre noi, şi una externă, făcută mai ales de anumiţi aliaţi ai noştri din NATO şi UE”.
“Din moment ce “elita subţire” a decis că românii sunt un “popor vegetal”, că aceştia sunt loviţi iremediabil de mituri naţionaliste, că Eminescu trebuie scos din istoria culturii şi că limba română este bună doar pentru înjurături, trebuia scos din programele şcolare “inamicul” numit istorie şi mai ales cel numit Istoria românilor”, se revoltă academicianul.
Cum după anul de sărbătorire a Centenarului Marii Uniri urmează aniversarea Tratatului de la Trianon – pentru care se pregăteşte asiduu ţara vecină, Ungaria -, istoricul Ioan Aurel Pop ne reaminteşte că “Trianonul înseamnă pentru România un singur lucru major: recunoaşterea pe plan internaţional a deciziei istorice de la Alba Iulia, luată de poporul român, în conformitate cu nivelul atins de democraţia vremii şi cu dreptul popoarelor de a-şi decide singure soarta”. Academicianul ne mai asigură că există modalităţi de îndreptare ale unor disfuncţionalităţi ale sistemului educaţional (şi nu numai) şi că “Academia stă alături de toate instituţiile şi forţele care urmăresc păstrarea şi consolidarea valorilor româneşti, ca parte a valorilor universale”.
Interviu cu istoricul Ioan Aurel Pop, rectorul Universităţii Babeş-Bolyai şi preşedintele Academiei Române – Partea a II-a.
Victor Roncea: Academia Română a dat un şir de martiri sub comunism, de la Nichifor Crainic, închis 15 ani fără nicio condamnare, la Alexandru Lapedatu şi Gheorghe Brătianu, ucişi în temniţele bolşevice. Cum îi evocă Academia Română? Pregătiţi un volum special prin Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului aflat sub egida Academiei?
Academician Ioan Aurel Pop: În 1948, adică acum 70 de ani, Academia Română a fost aproape distrusă. Zeci de academicieni au fost excluşi din înaltul for, o mare parte dintre ei au fost întemniţaţi, iar unii şi-au sfârşit zilele în detenţie, mai ales la Sighet, dar şi în alte părţi.
Academia va marca, desigur, aceste triste şi tragice evenimente. Istoricii din cadrul instituţiei au studiat toate aceste lucruri, au cercetat în arhive, au cules mărturii orale, au studiat jurnale, memorii, documente, articole, studii şi cărţi despre acest subiect.
Până la sfârşitul acestui an, Academia va organiza în Aulă un simpozion comemorativ închinat acestor personalităţi ale ştiinţei şi culturii româneşti ajunse victime ale unui regim de represiune, care a urmărit decimarea elitei noastre. Sunt convins că, în urma acestei manifestări, vor rezulta noi contribuţii menite să fie reunite într-un volum.
Victor Roncea: Întrebarea precedentă este pusă cu gândul la manualele de istorie de azi care nu cuprind aproape deloc referiri la această jertfă imensă adusă de poporul român în perioada regimului comunist, ca şi despre rezistenţa armată îndelungată din munţi, unică în spaţiul ex-sovietic, întreţinându-se şi azi falsa ştampilă denigratoare aplicată românilor, de “popor vegetal”. De asemenea, regretatul academician Dinu C. Giurescu deplângea atât conţinutul acestor manuale, cât şi reducerea orelor de Istorie. Care este opinia dumneavoatră şi cum poate fi îndreptată această situaţie? Cum poate un tânăr din România de azi să beneficieze de o educaţie sănătoasă (care să înfrângă hipnoza digitală) şi care credeţi că este o posibilă soluţie de ieşire a României din criza de subcultură în care se zbate (de la “Generaţia Pro” am ajuns la “Generaţia Facebook”, care nici măcar nu mai citeşte, ci dă doar “Like”)?
Academician Ioan Aurel Pop: Să le luăm pe rând! Manualele de istorie nu mai pot reflecta nimic. După experimente penibile, cu “Decebal – buze senzuale” şi cu poezii de Ştefan Roll pe post de izvoare istorice, ar fi putut să urmeze o echilibrare a situaţiei, fiindcă aveam şi avem încă specialişti buni. Dar am pierdut între timp obiectul muncii, pentru că orele de istorie s-au redus ori s-au scos cu totul. Cu alte cuvinte, ajungând în epoca digitalizării şi chiar a robotizării, unii decidenţi au ajuns la concluzia că Istoria (adică Memoria) devine complet inutilă şi chiar primejdioasă. Minţile spălate pe care vor să le edifice unii dintre aceşti lideri nu mai au nevoie de cunoştinţe istorice, fiindcă acestea îl pot instrui pe individ, îl pot învăţa să distingă între un templu grec şi o biserică barocă, îi pot deschide mintea cu referire la valori, la morală, la spiritul critic. Evident, unii, naivi şi stupizi – dacă nu ar fi şmecheri sau mercenari – cred că prin eradicarea istoriei ca formă de cunoaştere a vieţii oamenilor se distruge spiritul naţional. Cred că dacă elevii învaţă câte ceva despre actele de demnitate din trecut, inclusiv despre jertfele alor noştri, despre rezistenţa din munţi sau despre anumite priorităţi româneşti în lume, tinerii ar putea deveni mândri de neamul lor şi l-ar putea iubi prea mult. Din moment ce “elita subţire” a decis că românii sunt un “popor vegetal”, că aceştia sunt loviţi iremediabil de mituri naţionaliste, că Eminescu trebuie scos din istoria culturii şi că limba română este bună doar pentru înjurături, trebuia scos din programele şcolare “inamicul” numit istorie şi mai ales cel numit “istoria românilor”. Situaţia s-ar putea schimba doar prin introducerea unui program raţional şi armonios de educaţie, în cadrul căruia raportul dintre domeniile ştiinţele exacte şi disciplinele cele sociale şi umane să fie unul judicios. Până atunci, în loc să pregătim oameni inventivi care să fie capabili să facă roboţi, pregătim noi de-a dreptul roboţi umani, buni ca să execute ordinele unor “aleşi”.
Victor Roncea: Cum ar putea fi promovate marile şi autenticele valori intelectuale ale României la nivel european şi internaţional?
Academician Ioan Aurel Pop: Oamenii, care sunt fiinţe supuse erorii şi coruptibile (în sensul dat termenului de Jean-Jacques Rousseau), au nevoie de educaţie ca să se umanizeze. Soluţia este, prin urmare, o educaţie armonioasă şi echilibrată, plină de cunoştinţe extrase din experienţa de viaţă a omenirii. Ceea ce se face mai mult azi la şcoală – în ciuda celor care combat memorarea mecanică – se bazează pe tehnici şi nu pe cunoştinţe profunde, pe idei perene, pe valori care s-au validat. Cu alte cuvinte, îi învăţăm pe copii şi pe tineri să folosească laptopul, tableta, telefonul mobil, să acceseze date variate, să comunice electronic, să intre pe baze de date şi pe reţele de socializare, să completeze o fişă, să extragă bani de la bancomat, să scrie un comentariu politic sau unul sportiv etc.. Altfel spus, oamenii devin treptat mecanisme, încetând să mai fie subiecţi sociali. Evident, se mai poate remedia această stare, dar cine să ne asculte?
Victor Roncea: Între numele uitate sau chiar complet necunoscute ale militanţilor pentru Marea Unire pedepsiţi pentru patriotismul lor se regăsesc Martirii Basarabiei şi ai Transilvaniei. Nu este prea cunoscut faptul că ruşii, chiar în timpul primei ocupaţii, din 1940, i-au căutat cu liste negre făcute de NKVD pe toţi cei care au votat şi luptat pentru unirea Basarabiei cu ţara în 1918. Cei mai mulţi au fost deportaţi sau/şi ucişi în lagăre. La fel, în Transilvania, autorităţile ungare şi cele locale maghiare care s-au activat după Diktatul de la Viena au ucis şi chinuit români care în 1918 ajutaseră la înfăptuirea Marii Uniri. Unde ar trebui să fie locul acestora, cu excepţia celui ocupat în galeria eroilor necunoscuţi ai neamului? Academia ar putea colabora cu Biserica naţională pentru canonizarea unora dintre aceste mari modele de românism?
Academician Ioan Aurel Pop: Natural, sunt mai multe moduri de a-i răsplăti pe eroi şi toate societăţile civilizate au făcut şi fac asta. Primul pas este cunoaşterea acestor sacrificaţi, cunoaşterea faptelor lor şi evidenţierea semnificaţiei actelor lor. Or, asta nu se poate face fără disciplinele identitare, fără istorie, fără geografie, fără etnografie, fără limba şi literatura română, fără latină, fără istoria bisericii etc.. Academia Română s-a înfiinţat ca să creeze România, să susţină acest imens edificiu, să cultive limba, istoria şi folclorul şi să educe poporul în spiritul conservării şi augmentării identităţii noastre de români. Nu voi înţelege niciodată de ce, pentru unii “analişti” şi “formatori de opinie”, este legitim să fii “bun american”, sau englez, sau francez, sau german, dar este greşit să fii român! Fireşte, Academia stă alături de toate instituţiile şi forţele care urmăresc păstrarea şi consolidarea valorilor româneşti, ca parte a valorilor universale.
Victor Roncea: Care personalităţi ale Marii Uniri şi ce mari fapte premergătoare Unirii vă sunt mai îndrăgite?
Academician Ioan Aurel Pop: Mi-s dragi cu toţii şi parcă-i văd aievea vorbind, plângând şi grăbind spre Alba Iulia. În Basarabia, a devenit antologic Alexei Mateevici, “moldoveanul” care a scris cea mai frumoasă poezie închinată limbii române. Din Bucovina, îl rechem pe Ciprian Porumbescu, care şi-a pus tot dorul de ţară în “Balada” sa ori în opereta “Crai Nou”. În Transilvania, sunt mulţi, dar sunt vegheaţi de “Badea George” (Gheorghe Pop de Băseşti), cel care s-a dus bătrân şi bolnav pe Câmpul lui Horea, la Bălgrad şi care s-a stins la scurtă vreme după 1 Decembrie 1918, cu vorbele “Sloboade, Doamne, pe robul tău!”. A putut să meargă la Domnul numai după ce a făurit unirea românilor, numai după ce şi-a văzut împlinit marele său vis pământesc! Ca fapte, văd în trecut şi bune şi rele, aşa cum sunt şi oamenii, autorii faptelor. Noi, ca orice popor, nu am fost nici malefici şi nici angelici, ci am fost oameni. Fapte mari au fost cele ale plugarului care ştia să pornească plugurile, ale oierului înfrăţit cu natura, ale lui Ştefan cel Mare şi Mihai Viteazul, ale lui Horea şi Tudor, ale lui Cuza şi Carol I, ale descoperitorului insulinei, ale inventatorului avionului, ale autorului “Istoriei românilor din Dacia Traiană” şi ale multor altora.
Victor Roncea: Care este dictonul dumneavostră favorit?
Academician Ioan Aurel Pop: Sunt multe şi mai ales proverbele latineşti pe care le comentez cu studenţii mei şi care sunt un adevărat izvor de înţelepciune. Acum îmi vine în minte unul închinat echilibrului: Est modus in rebus, adică “Este rânduială în lucruri”. Cu alte cuvinte, în viaţă nu poţi să faci tot ce vrei sau tot ce-ţi trece prin minte, ci numai ceea ce se cuvine, în raport cu semenii tăi, cu binele individual şi public, cu ordinea umană şi cosmică. “Rânduiala” aceasta din lucruri vine din experienţa trecutului omenesc şi priveşte spre viitor, cu scopul conservării umanităţii şi a omeniei, dar şi a părţii din omenire care se cheamă patrie. În cazul nostru, partea din omenire este România şi dacă ţinem la lumea aceasta privită drept cosmos, atunci trebuie să ţinem la România.
Victor Roncea: Ce ar putea să ne reunească?
Academician Ioan Aurel Pop: O, foarte multe! Eminescu ar zice “râul, ramul”, care ne vorbesc în limba lor tăcută. Ne pot uni strămoşii, care-şi dorm somnul de veci pe văile şi pe dealurile noastre. Cel mai bine ar fi să ne unească grija pentru viitor, adică pentru copiii şi nepoţii noştri, pentru că ţara nu este a noastră – ca să facem cu ea experimente riscante şi jenante – ci este a urmaşilor noştri, cum ar zice Ştefan cel Mare, prin pana lui Delavrancea. Ne-ar trebui un dram de adevăr şi unul de dreptate, aureolate de bunătate, iar toate acestea se pot obţine prin educaţia dobândită în familie şi în şcoală.
A consemnat VICTOR RONCEA
BURSA 08.10.2018
Reputatul istoric Ioan Aurel Pop, preşedintele Academiei Române, ne-a făcut onoarea de a ne acorda un interviu pe tema Anului Centenar, a luminilor şi umbrelor lui, între cele din urmă numărându-se provocările eternizate ale unor forţe revanşarde, atât din vestul imediat al României, cât şi, evident, din răsăritul ei, dar şi excrescenţele lor din interiorul instituţiilor şi a societăţii româneşti. Despre acestea, profesorul Ioan Aurel Pop consideră că “unele grupări româneşti de intelectuali subţiri urmăresc mai mult profitul personal prin publicaţii şocante, la edituri cu scop primordial lucrativ şi mai puţin soarta culturii şi a societăţii noastre. Astfel, în timp ce unii români se ocupă de propaganda proprie, de imaginea proprie şi a firmelor lor culturale, în afara României înfloresc campanii foarte bine organizate ale propagandei, inclusiv ale propagandei antiromâneşti. Noi, românii, suntem din acest punct de vedere «privilegiaţi», pentru că avem o propagandă antiromânească internă, făcută de unii dintre noi, şi una externă, făcută mai ales de anumiţi aliaţi ai noştri din NATO şi UE”.
Cum după anul de sărbătorire a Centenarului Marii Uniri urmează aniversarea Tratatului de la Trianon – pentru care se pregăteşte asiduu ţara vecină, Ungaria -, istoricul Ioan Aurel Pop ne reaminteşte că “Trianonul înseamnă pentru România un singur lucru major: recunoaşterea pe plan internaţional a deciziei istorice de la Alba Iulia, luată de poporul român, în conformitate cu nivelul atins de democraţia vremii şi cu dreptul popoarelor de a-şi decide singure soarta”. Academicianul ne mai asigură că există modalităţi de îndreptare ale unor disfuncţionalităţi ale sistemului educaţional (şi nu numai) şi că “Academia stă alături de toate instituţiile şi forţele care urmăresc păstrarea şi consolidarea valorilor româneşti, ca parte a valorilor universale”.
Interviu cu istoricul Ioan Aurel Pop, rectorul Universităţii Babeş-Bolyai şi preşedintele Academiei Române
Victor Roncea: Cum apreciaţi trivializarea spaţiului public şi aducerea acestui limbaj în mijlocul cetăţii, pe toate televiziunile, chiar cu susţinerea deschisă şi extrem de vocală a unor intelectuali, coborâţi la limbajul pe care românii de odinioară îl puteau auzi doar în gropile de gunoi ale oraşului?
Academician Ioan Aurel Pop: Fenomenul ţine, cred, de “beţia” de libertate care i-a cuprins pe români după 1989. Frustrările acumulate în vremea celor peste patru decenii de comunism (de toate felurile, de la internaţionalismul proletar până la naţionalism) i-au împins pe români la tot felul de excese. Or, libertatea – ca orice lucru omenesc – nu este absolută, ci este limitată de felurite reguli ale modului de a trăi în comunitate. Dezlănţuirile triviale de după 1989 s-ar fi putut potoli şi echilibra dacă societatea noastră nu ar fi fost lovită de o calamitate teribilă: degradarea şcolii româneşti la niveluri greu de imaginat, urmată de scăderea bruscă a nivelului de cultură generală. În timp ce, sub comunism, şcoala era un etalon de viaţă, majoritatea românilor fiind educaţi la lumina dictonului “ai carte, ai parte!”, după 1989 a biruit proverbul “care pe care” în orice condiţii, dar fără educaţie.
Au ieşit în prim plan “şmecherii”, agramaţii, “băieţii deştepţi”, îmbogăţiţii peste noapte etc. Azi, românii nu mai ştiu carte, nu mai ştiu dacă goticul este un stil sau un material de construcţie, confundă iluminismul cu iluminatul, dar înjură birjăreşte, se ascund după iniţiale sau după pseudonime, dau sentinţe, îi judecă pe savanţi, confundă academia de poliţie cu Academia Română. Când urmăresc comentariile unora de la finalul unor articole mă înfiorez, pentru că văd cum se revarsă gratuit valuri de ură endemică, exprimate licenţios şi agramat, cum sunt terfeliţi oameni de onoare ai acestei ţări, cum indivizi care se numesc “nimeni” înjosesc personalităţi ale culturii etc. Remediul este cunoscut: educaţia serioasă, din familie şi din şcoală! O guvernare care nu pune accent pe educaţie, pe cultură, pe cercetare, pe sănătate culege roadele groaznice despre care vorbim.
Victor Roncea: Pentru a ne axa pe luminile (şi umbrele) Centenarului, vă rog să îmi spuneţi în primul rând care este părerea dumneavoastră despre sigla cu care s-a promovat acest an – “ROMANIA-100” – din care lipseşte noţiunea Marii Uniri şi care a creat confuzie în rândurile generaţiilor fragede, ajunse să creadă că România a împlinit anul acesta 100 de ani. Chiar şi un renumit intelectual public, fost ministru al învăţământului în vremea lui Ion Iliescu şi Petre Roman, a afirmat că el este “mai bătrân decât România”. De asemenea, imaginea României Mari, cea pe care cu adevărat o aniversăm, a lipsit cu desăvârşire din spaţiul public. Cum putem remedia această confuzie?
Academician Ioan Aurel Pop: Am mai spus că “România-100” este o formulare cel puţin nefericită! Eu nu înţeleg cum se fac aceste lucruri de mare impact în societate fără o minimă consultare. Se poate ca unii să creadă că istoricii nu sunt buni de nimic şi nici nu sunt când e vorba, de exemplu, de tehnologia construcţiei de autostrăzi, dar atunci când este vorba de istorie … Cum să spui, să sugerezi sau să scrii că România are 100 de ani, când Romanii (Valahii) sau Ţări Româneşti avem atestate de circa un mileniu? Că aceste Romanii sau Ţări Româneşti s-au unit relativ târziu (după 1859) – ca şi mulţimea de ţări italiene sau de ţări germane – este cu totul altceva! Pe bună dreptate, anumiţi reprezentanţi ai unei naţiuni vecine – mai mult orgolioase decât mari – au zis că România are 100 de ani, iar ţara lor 1000 de ani! Şi nu pot fi blamaţi, pentru că noi ne-am făcut-o singuri. Iar acel intelectual respectabil nu este istoric, ci filosof, altfel ar fi făcut necesara corecţie. Din asemenea limitări ale existenţei noastre ca stat, mulţi seamănă vânt pentru ca noi să culegem furtună, iar noi ne lăsăm cu laşitate, învăluiţi în ignoranţă, în bătaia vântului. Eu nici nu aş cultiva în spaţiul public cu insistenţă “România Mare”, decât ca pe o mare împlinire istorică. Acea Românie nu mai există (de exemplu, în Bucovina nordică proporţia românilor a ajuns sub 20%), iar în Cadrilater este aproape inexistentă) şi noi, contemporanii, nu trebuie să ne concentrăm asupra ei, ci asupra a ceea ce avem astăzi şi nu ştim să chivernisim bine. Avem o ţară de mărimea Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord şi ne purtăm cu ea de parcă ar fi o parte din deşertul african!
Victor Roncea: Anul Centenar al Marii Uniri aproape a trecut şi nu putem reţine multe manifestări şi realizări notabile. Dacă au fost, acestea au fost mai curând acţiuni particulare sau ale unor grupuri profesionale dedicate istoriei ţării, fără sprijinul statului. Dumneavoastră ce cunoştinţă aveţi de astfel de acţiuni? Şi unde a fost statul român în toată această perioada?
Academician Ioan Aurel Pop: În anul Centenarului Marii Uniri, statul român s-a pierdut în certuri sterile, în scandaluri interminabile, în acuze nefondate, în compromiterea intelectualităţii şi în subminarea ultimelor valori care mai rămăseseră nealterate. S-au dat pensii preferenţiale, s-au vânat plagiatori şi securişti (reali şi imaginari), s-au promovat în funcţii de conducere cele mai incompetente personaje şi au fost descurajaţi toţi aceia care, cu bună credinţă, încercau să schimbe ceva în bine. Între timp, în ţară, s-au tăiat pădurile, s-au poluat natura şi cultura, au proliferat manelele, s-au ruinat drumurile şi căile ferate şi, colac peste pupăză, s-au apucat unii, după ureche, de Centenar. Au fost, fără îndoială, şi iniţiative bune, sincere şi necesare în acest sens. Am văzut simpozioane decente, urmate de volume substanţiale, am văzut busturi şi statui bine făcute şi bine amplasate, am văzut elevi duşi la locurile memoriei noastre de către ghizi şi profesori bine pregătiţi, dar, evident, am văzut şi multă improvizaţie, mult amatorism, mult kitsch, multe acţiuni bifate “ca să fie”. Statul a dat şi bani pentru programe serioase (roadele lor nu se văd încă toate), dar a dat şi unor pretinse “entităţi majore” care profanează spaţiul nostru cultural, a dat şi unor protocronişti notorii, a dat şi unor ONG-uri improvizate şi s-a codit să dea unor instituţii solide şi verificate de sute de ani …
Victor Roncea: Spre deosebire de degringolada organizată care a fost indusă în instituţiile statului responsabile de aniversarea Centenarului, Ungaria finanţează o Comisie Trianon 100 care se ocupă sistematic cu răspândirea în limbi internaţionale a unor studii revizioniste cu privire la Tratatul de la Trianon. Astfel de opinii am întâlnit şi în presa de limbă română din România; îmi aduc aminte de un articol din publicaţia “Revista 22” a Grupului pentru Dialog Social în care se vorbea despre “injustul Tratat de la Trianon” şi “mitul Unirii de la 1 decembrie 1918”. Cum poate contracara România, sau măcar Academia Română, o astfel de propagandă antiromânească şi ce părere aveţi de această campanie de “demitizare” dusă cam de aceleaşi grupuri de interese de ani de zile? Consideraţi că există o propagandă organizată atât de la vestul apropiat cât şi de la estul României?
Academician Ioan Aurel Pop: Ungaria are o experienţă a propagandei de model european mai veche decât a noastră cu cel puţin două secole şi, fireşte, mult mai subtil organizată. Ungaria nu anunţă niciodată cu surle şi trâmbiţe ceea ce vrea să întreprindă în domeniul promovării intereselor sale, ci o face mai întâi. Iar atunci când reuşita este sigură, statul vecin iese la rampă cu “artileria grea” bine instruită şi bine întreţinută. Ungaria nu face serate dedicate evenimentelor sale la ambasade sau numai la ambasade, ci în mari universităţi, în muzee, biblioteci celebre, în fundaţii şi asociaţii, în săli celebre din ţările unde are interese de apărat. Ungaria nu duce (numai) istorici unguri să ţină conferinţe despre “adevărurile” sale, ci cointeresează profesori şi cercetători străini să facă asta. Ungaria nu publică lucrări în limbi străine despre “geniul maghiar” la edituri ungureşti şi nu le trimite ambasadelor să le promoveze, ci plăteşte edituri de cel mai înalt prestigiu, din SUA, Anglia, Franţa, Germania etc., să facă asta. Ungaria nu strigă sus şi tare că ungurii i-au învăţat pe germani nemţeşte şi că ungurii au inventat scrisul înainte de sumerieni sau că sub Câmpia Panonică sunt tuneluri abisale care conduc la Atlantic ori în centrul pământului – cum facem noi cu dacii şi cu tracii noştri, cu tăbliţele de la Tărtăria ori cu peşterile din Bucegi -, ci lucrează exclusiv cu profesionişti, care ştiu să promoveze ştiinţific anumite realităţi sau să dea aparenţă ştiinţifică unor mituri naţionale. Noi, în schimb, dincolo de toate stângăciile, ne autoflagelăm şi nu recunoaştem nici realităţile evidente care ne-au marcat. Grupul de Dialog Social şi Revista 22 s-au axat în parte, sub pretextul corectării exagerărilor din vremea dictaturii comuniste, pe negarea unor evidente valori româneşti. Eu sunt cel dintâi care combat discursul encomiastic despre România Mare, dar de aici şi până la condamnarea Trianonului este distanţă lungă. Prin Tratatul de la Trianon, marile puteri ale lumii au recunoscut dreptatea noastră istorică, visul de a cărui jale “ne-au răposat moşii şi părinţii”, cum ar zice Goga. Atunci, la 1918-1920, a fost o aproape deplină armonie între voinţa de unire a românilor şi voinţa marilor puteri de a consfinţi o nouă arhitectură politică internaţională. Decât să deplângem soarta Ungariei, mai bine ne-am ocupa de noi şi de necazurile noastre. Doar că, unele grupări româneşti de intelectuali subţiri urmăresc mai mult profitul personal prin publicaţii şocante, la edituri cu scop primordial lucrativ şi mai puţin soarta culturii şi a societăţii noastre. Astfel, în timp ce unii români se ocupă de propaganda proprie, de imaginea proprie şi a firmelor lor culturale, în afara României înfloresc campanii foarte bine organizate ale propagandei, inclusiv ale propagandei antiromâneşti. Noi, românii, suntem din acest punct de vedere “privilegiaţi”, pentru că avem o propagandă antiromânească internă, făcută de unii dintre noi, şi una externă, făcută mai ales de anumiţi aliaţi ai noştri din NATO şi UE. Academia Română are un program bine articulat de promovare a valorilor româneşti, de sărbătorire a Centenarului, de publicare a unor lucrări în limbi de circulaţie internaţională etc., dar nu poate face singură ceea ce se cuvine. Pentru toate acestea, este nevoie de o anumită coordonare la nivel naţional, iar această coordonare nu există sau este extrem de firavă.
Victor Roncea: Anul Centenar merge mai departe, spre sărbătorirea Trianonului. Cum ne pregătim pentru această mare aniversare?
Academician Ioan Aurel Pop: Tratatul de la Trianon a mai fost un pretext de atacare a intereselor româneşti şi a istoriei românilor şi cu alte prilejuri. În disputa istorică dintre cele două ţări, este clar că dreptul istoric a devenit un subiect caduc. Dacă unii dintre factorii de răspundere din ţara vecină vor relua argumente din arsenalul de acum 100 de ani, nu vor beneficia de atenţia lumii civilizate. Aceste argumente erau de genul: geniul civilizator al maghiarilor în Europa Central-Orient5ală şi în “Bazinul Carpatic”; dreptul Ungariei asupra unor pământuri şi popoare stăpânite de un mileniu; înapoierea slavilor şi românilor în raport cu maghiarii; migraţia târzie şi ascunsă a românilor din Balcani spre regiunile transilvane; caracterul pastoral al românilor; incapacitatea românilor de a administra Transilvania etc. Asemenea idei cu vădit caracter rasial, discriminatoriu şi jignitor nu au ce să caute în disputele Europei contemporane. În Transilvania actuală (luată în sens larg) circa trei sferturi din populaţie este de etnie românească, maghiarii reprezentând cam 16-17% din populaţia totală a provinciei. Membrii Academiei Române s-au străduit mereu să prezinte obiectiv aceste date privitoare la Transilvania. Fireşte, în focul disputelor acute din vremea celor două războaie mondiale şi din timpul regimului de dictatură comunistă, spiritele s-au mai încins, iar sentimentele au dominat raţiunea de ambele părţi. Aniversarea Trianonului – cu toate stângăciile românilor – nu va putea schimba lumea şi nici realităţile din Transilvania. Este evident că statul român trebuie să vegheze mereu la respectarea drepturilor minorităţilor, la respectarea drepturilor omului în general, fără de care nu se poate construi o Europă a viitorului. Iar Trianonul înseamnă pentru România un singur lucru major: recunoaşterea pe plan internaţional a deciziei istorice de la Alba Iulia, luată de poporul român, în conformitate cu nivelul atins de democraţia vremii şi cu dreptul popoarelor de a-şi decide singure soarta.
Restul rămâne doar propagandă nostalgică, bună de studiat de către sociologi, politologi, psihologi.
A consemnat VICTOR RONCEA
(VA URMA)
Un Referendum cât trei victoriiDe ce spun aceasta.
În primul rând pentru că este vorba de o inițiativă civică pornită de la firul ierbii. Nu este inițiată de vreun partid politic. Este actul cel mai democratic posibil și m-aș bucura ca oamenii să aibă cât mai mult de spus, pe viitor, în această manieră, un succes real pentru democrația noastră. Practic este dincolo de politică iar tevatura făcută de partidele de opoziție care practic au oferit o asemenea miză guvernului, nu a fost deloc corectă pentru cetățenii ce au pornit acest demers.
În al doilea rând pentru că este o veche idee susținută de Coaliția pentru Familie încă de acum cinci ani, în cadrul forumului constituțional din 2013. Atunci modificarea a fost acceptată și validată de către participanții la forum și peste noapte Crin Antonescu și Victor Ponta au convenit să o scoată din proiectul de Constituție, la presiunea venită din afară. Peste ani însă iată că vocea oamenilor a fost mai puternică și s-a făcut auzită.
În al treilea rând este câștigul pe care societatea îl are prin dezbaterea ce a însoțit referendumul. Căsătoria rămâne o valoare pentru statul român, conform Codului Civil, o valoare conștientizată acum de societate. Există un trend global de impunere, în detrimentul majorității, a unor valori ale minoritarilor, acest subiect este obturat de regulă de către mass-media. Referendumul a scos la lumină aceste realități iar opinia publică a putut se se poziționeze în mod corect. Agenda LGBT a fost politizată pe plan global iar a bagateliza derapajele din unele țări înseamnă să fii dezinformat sau de rea credință.
Aproape 4 milioane de cetățeni au fost la vot, 91% votând DA în contextul unor dezinformări grave.La ultimele alegeri partidul majoritar a strâns 3 milioane de voturi, deci nu este puțin. Toate dezinformările cu formularul (vezi Andrei Pleșu), cu autobuzele pesedeului (vezi USR), cu „iubirea nu votează” (vezi Andreea Bălan) nu au ținut. Oamenii au mers și au votat, cu copiii lor de mână. Au votat în ciuda tututror miștourilor mondene.
Iar ei sunt împreună în continuare, în familii, în comunități, și se vor întoarce într-o zi.
Victor Roncea
Să fim conștienți: Referendumul pentru Căsătorie este poate cea mai mare bătălie a acestui neam de când ne-am pierdut țara sub cizma bolșevică și ne-am regâștigat-o, fie și doar pentru câteva zile, în decembrie 1989. M-am bucurat să văd că Trinitas Tv a pus în video un gând de-al meu, prin acest clip despre semnificația luptei din 1989 și ziua de azi. Așa este, cum au surprins redactorii postului de televiziune al Patriarhiei. Purul și simplul adevăr: “Noi nu am stat acasă”. Astăzi e mult mai ușor. Nu trebuie să ne mai confruntăm cu armele cu glonț pe țeavă ale regimului comunist. Ne confruntăm, e drept, cu armele minciunii în masă, armele unei distopii totalitariste antiumane, în fapt, așa cum spune profesorul Ilie Bădescu, o excrescență a embrionilor bolșevici maghiari și sovietici de acum 100 de ani. Dar după ce le dăm deoparte, mai rămâne un singur lucru de făcut: să votezi! Priviți peste Ocean. Așa a câștigat Donald Trump alegerile, în ciuda faptului că 90% din media, toate ONG-urile din salba lui Soros și o mare parte din sistemul conspirat al “statului contra statului” erau impotriva lui. Dar a învins! Cu acest simplu dar cât de puternic drept al fiecăruia: dreptul la vot, oricare ar fi el. Drept câștigat la noi de noi, cei care nu au stat acasă în 1989. Nu-l arunca la coș, române, că nu se știe dacă îl vei mai putea recupera vreodată. Mergi la vot, pentru familia ta, pentru țara ta, pentru credința ta și vei câștiga. Va fi cea mai mare victorie a poporului român de după decembrie 1989! O adevărată încununare pentru Anul Centenar! Aceasta ne va fi Marea Unire, în trupul Bisericii, având în vedere că, la fel ca și acum 100 de ani, tot Basarabia va fi cea care ne va sprijini, cu un mare DA! Așadar tot ce ne-a mai rămas să facem este ca pe 6 și 7 octombrie să mergem la vot, “cu îndrăzneală sfîntă”, toți cei care am semnat, împreună cu încă un prieten sau o rudă care nu au apucat să o facă. Oricine nu va face acest lucru conștient – așa cum spune și Părintele Iustin Garleanu, mărturisitor de pe frontul intern al României, din Harghita și Covasna – va abdica de la valorile creștine ale neamului acesta și își va călca în picioare atât propria căsătorie – taina sfântă a cununiei în cer și pe pământ – cât și viitorul copiilor lui. Mai mult, ca să fie clar, în opinia mea – confirmată zilele acestea și de duhovnici și preoti profesori -, oricine nu merge la acest Referendum conștient de însemnătatea gestului său și de valoarea votului său păcătuiește împotriva Duhului Sfânt, împotriva Adevărului și a Vieţii care sunt de la Dumnezeu Duhul Sfânt, așa cum ne învață si Sfântul Nicolae Velimirovici. Cine nu își va apara familia și neamul și Biserica – conștient de gestul său – atentează direct la viața propriului neam și se va situa singur în afara Bisericii sale, tăgăduind Adevărul și Viața. “Deci, cine tăgăduieşte şi batjocoreşte Adevărul tăgăduieşte şi batjocoreşte pe Duhul Sfânt, tăgăduieşte şi batjocoreşte pe Dumnezeu, Care e Duh şi Adevăr” – spune Sfântul. Nu păcătui de moarte împotriva propriului neam, române. Alege Adevărul și Viața, alege Iubirea, alege-L pe Hristos. Știm că dușmanii Adevărului și Vieții nu se vor lăsa și deja au pregătită placa cu frauda. Să nu ne pese. Adevărul va triumfa! “Eu nu mă lepăd de Hristos, oricare ar fi consecințele.”, dă mărturie de credință Manuela Hărăbor. Asemenea ei, și noi! La vot, pentru țară și tot neamul românesc, din cer și de pe pâmânt, pentru pruncuții nenăscuți încă și mântuirea lor! Să dea Dumnezeu să ne împărtășim peste doar câteva zile cu sfânta bucurie a biruinței pentru România. Depinde și de noi. Doamne, ajută! AMIN!
Ilie Bădescu
1. Chemarea celor 3 milioane poate fi auzită. Când 3 milioane de români strigă se presupune că alți măcar șase milioane aud. Cu toate acestea chemarea are o rază de audiție publică ceva mai scurtă, conform sondajului sociologic efectuat de CURS. Acesta a stabilit că cei ce își declară participarea la referendum ating o cifră între 6-7 milioane, ceea ce înseamnă că fiecare dintre cei 3 milioane a fost auzit de ceva mai mult decât de încă o persoană. Desigur că cei care strigă sunt cei ce se aud și-n veacul de-acum și-n cel de apoi, cum sună versurile așa de frumoase ale lui Eminescu („auzi, departe strigă slabii// și asupriții către noi// e glasul blândei Basarabii//ajunsă-n veacul de apoi”). Prezența la Referendumul pentru Căsătorie este adeverirea conștientizării celor care cred că lumea nu este alandala, că oamenii trăiesc în stări așezate, în cea mai cuprinzătoare formă de comunitate omenească, constituită din părinți și copii, din afini (soți și soții), din frați și surori de consângenie. Chemarea celor 3 milioane către alte 15 milioane la un Referendum pentru căsătorie, copii, familie, viață este confirmarea nu numai că lumea prețuiește familia ci și că poporul cere legiuitorului să stipuleze în legea fundamentală funcționarea instituției prin care dreptul universal la legătura liber consimțită dintre un bărbat și o femee, ca soț și soție, este garantat tuturora, fără de nici o excepție, fără a deveni obligație pentru cei ce-o refuză. Instituția care garantează accesul tuturora, fără de nici o excepție, la unirea liber consimțită dintre un bărbat și o femee, este căsătoria. Altfel spus, Referendumul cere legiuitorului să menționeze căsătoria ca fiind instituția universală care ocrotește acea relație dintre un bărbat și o femeie care face posibile părinția, și progenia, adică nașterea de copii și frăția lor. Referendumul cere legiuitorului să așeze căsătoria dintre un bărbat și o femeie între instituțiile fundamentale ale societății și s-o ocrotească. Să sintetizăm, așadar: căsătoria este instituția prin care bărbatul și femeia (oricare bărbat și oricare femeie) au dreptul să-și unească viețile pentru a deveni afini, adică soț și soție, și părinți de copii, mijlocind astfel manifestarea celorlalte două trăsături care completează forma comunitară universală de existență numită familie și anume progenia și frăția. Fără cele patru stări, unitatea în trup și suflet a bărbatului cu femeiea, părinția, progenia și frăția, societatea își pierde structura nucleară, puterea asupra veacului și bucuria responsabilității asupra locului și a timpului care i-au fost dăruite de Dumnezeu cu petecul de cer sub care sălășluiește în veac.
2. Chemarea la referendum este chemarea la recunoașterea a patru drepturi universale ale omului. Chemarea la referendum este chemarea la o recunoaștere și o confirmare, recunoașterea și confirmarea dreptului universal al tuturor bărbaților și al tuturor femeilor de a-și uni viețile printr-o legătură specială dintre un bărbat și o femeie pentru a deveni soț și soție, mamă și tată, adică părinți de copii născuți din trupul, sângele și sufletul mamei lor. Fiind o instituție universală, căsătoria dintre un bărbat și o femeie permite transfigurarea afinității dintre aceștia în progenie, adică în rod de copii și astfel devine posibilă și activă părinția, filiația și frăția. Fiindcă este o instituție universal umană și deci un drept universal, căsătoria trebuie recunoscută și garantată în și prin legea fundamentală a societății pentru a fi ocrotită. Drepturile universale trebuie ocrotite în legea fundamentală a oricărei societăți pentru a fi siguri că nimeni și nimic nu le vor știrbi. Drepturile universale nu au natură constrângătoare și ca atare oricine poate refuza să se folosească de ele, dar pentru ca refuzul folosinței unui drept să nu se transforme în contestarea lui, legea trebuie să le consfințească prin atributul lor de drept și prin cel de universalitate. Desigur că orice drept odată folosit atrage după sine obligații legate de folosința lui în așa fel încât să fie preîntâmpinate deopotrivă folosințele eronate care aduc știrbiri dreptului însuși. Însă obligația decurge din decizia de liberă folosință a unui drept și nu se poate substitui dreptului însuși. Instituția căsătoriei este cadrul de realizare, de împlinire a acelui drept universal, prin care un bărbat și o femeie decid să-și unească viețile, devenind una în trup și în suflet, pentru a dobândi acces la celelalte două drepturi universale ale omului, părinția și progenia, cea care face posibilă realizarea celui de-al patrulea drept universal al omului, filiația, adică dreptul oricui de a fi și a se considera fiul sau fiica mamei și tatălui lor. Când în unele societăți, dreptul filiației este știrbit, cum s-a putut vedea din cazurile comentate în presă pentru unele societăți nordice, ne dăm seama cât de însemnată este ocrotirea acestui al patrulea drept universal, filiația, posibil numai prin instituția căsătoriei. Întrucât instituția căsătoriei dintre un bărbat și o femee este singura formă universală care poate garanta accesul și deci realizarea celor patru drepturi universale ale omului, ea trebuie definită clar în legea fundamentală a societății și ocrotită la acest nivel, adică la scara drepturilor și normelor constituționale.
3. Veniți la referendum căci nu știrbiți nimic și pe nimeni, ci mărturisiți pentru toți. Veniți la referendum pentru a confirma că vă pasă de drepturile voastre universale și că luptați cu arma democratică a refrendumului pentru ocrotirea lor. Referendumul pentru familie nu încalcă alte drepturi, precum ar fi dreptul de a refuza căsătoria și deci de a asculta de o altă orientare a intimității personale. Există, desigur, forme incomplete de comunitate familială și acestea nu sunt știrbite de referendum fiindcă în articolul 26, aliniatele 1 și 2 din Constituție se spune expres că și aceste forme sunt ocrtotite de Constituție. Iată conținutul articolului 26: (1) „Autorităţile publice respectă şi ocrotesc viaţa intimă, familială şi privată” și (2) „Persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăşi, dacă nu încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri”. Prin urmare ocrotirea liberei orientări a intimității este consfințită în căsătorie. Cu atât mai mult se cere consfințită și clar definită acea orientare a inimității destinată rodului de prunci pe lume, adică tocmai căsătoria dintre un bărbat și o femee. Referendumul pentru familie vine să completeze drepturile în Constituție nu să le știrbească pe cele deja prevăzute. Fiind nutrit de imperativul completitudinii drepturilor universale ale omului, referendumul este profundamente moral, democratic și ocrotitor. Participarea la referendum este o formă de conștiință mărturisitoare, este mărturisirea care confirmă nu infirmă. Este o atitudine nobilă și frumoasă, ocrotitoare mai ales cu cei mai fragili de pe lume, cu mama și pruncuțul ei. Pe aceștia îi mărturisim participând la Referendum.
Sursa: Roncea.Ro
Video: Trinitas TV
EDIȚIE SPECIALĂ: De ce votăm DA
Invitați: Prof. Dr. Ilie Bădescu, Directorul Institutului de Sociologie al Academiei Române; Conf. Dr. Paula Popoiu, Directorul Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București; Pr. Prof. Dr. Stelian Tofană, Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj; Pr. Ionuț Corduneanu, Vicar Administrativ Patriarhal; Ciprian Olinici, Consilier Patriarhal #SpuneDApentruFamiliaTa 6 – 7 octombrie
“Creşteţi copiii cu inima la Hristos! Într-o familie, mama, tata şi copilul formează o trinitate. Ce este Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt în cer, este pe pământ familia creştină. (…) Trebuie să apărăm societatea şi familia de handicapul acesta modern care s-a infiltrat şi la noi în ţară, prin acceptarea prostituţiei şi a altor mari fărădelegi. Ei încearcă să desfiinţeze valorile naţiei din temelii, şi o fac acţionând prin ambele planuri: unul moral, spiritual dar şi cel biologic, virusând familia şi voinţa omului. Să ne amintim de martirii şi străbunii noştri şi să nu îngăduim străinilor să ne răpească moştenirea această primită prin harul lui Dumnezeu şi plămădită prin sângele şi sudoarea martirilor noştri.” – Parintele Justin
Părintele Arhimandrit Hariton Negrea, starețul Mănăstirii Petru Vodă și ucenicul vrednicului de pomenire părinte cu viață sfântă, marele duhovnic Justin Pârvu, a ținut ieri o predică în fața credincioșilor veniți din toate colțurile țării la mormântul celui supranumit duhovnicul neamului, vorbindu-le despre importanța Referendumului. Starețul de la Petru Vodă a făcut mai multe precizări duhovnicești importante, între care aceea ca cel care nu participă voit la Referendum sau votează cu “Nu” săvârșește păcat împotriva Duhului Sfânt, păcat care nu se iartă.
“Ai citit în Evanghelie aceste spuse ale lui Hristos: tot păcatul şi toată hula se va ierta oamenilor, dar hula împotriva Duhului Sfânt nu li se va ierta oamenilor nici în lumea aceasta, nici în cealaltă. Şi întrebi: ce este hula împotriva Duhului Sfânt? Este hula împotriva adevărului şi vieţii care este de la Dumnezeu Duhul Sfânt”, spune și Sfântul Nicolae Velimorivici în învățăturile sale. Iar Părintele Galeriu afirma că cei care păcătuiesc împotriva Sfîntului Duh sunt și acei atei miltanți care prin scrierile și faptele lor comit operațiuni de asasinare a spiritului.
Arhimandritul din Munții Neamțului a ținut să amintească, ca preot duhovnic, faptul că “am spovedit și homosexuali și lesbiene și mă rog pentru ei să le dea Dumnezeu pocăință ca să se izbăvească. Cum să nu te rogi pentru ei? Dar cei care sunt dușmanii lui Dumnezeu aceștia nu mai au scăpare și iertare, fraților. Cei care lovesc în Biserică numai ca să deturneze lumea de la învățătura aceasta sfântă – bărbat și femeie să fie în căsătorie – aceștia sunt dușmanii lui Dumnezeu și ucenicii lui antihrist”. Urmașul Părintelui Justin consideră că, în an Centenar, ne aflăm de fapt în fața unui război de o sută de ani, care parcă nu s-a mai sfârșit de când armatele române au fost silite să lupte pentru dezrobirea Ardealului și Marea Unire dar și împotriva bolșevicilor din Vest și din Est, care voiau să-și impună ideologia lor anti-umana și asupra familiei tradiționale.
Părintele Hariton mai amintește în predica sa: “Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac, a spus Mântuitorul pe cruce. Dar se pune problema ce se întâmplă cu cei care știu ce fac. Pentru că, totuși, există păcate care nu pot fi iertate. Ne aflăm într-un moment de răscruce în viața României”, afirmă Arhimandritul Hariton, explicând sursa tuturor îndoielilor legate Referendum, de la întrebarea neclară la organizatori, prin trimitere direct la lucrarea necuratului. “Dacă ne-am întâlni acum cu Hristos și Maica Domnului, cu Părintele Justin sau Părintele Cleopa, și i-am întreba ce zic, să mergem sau nu la Referendum, ne-ar zice altceva decât să ne ducem? Iată ce ne spune Părintele Justin “Temelia societății a fost dintotdeauna familia. Toți copiii din lume ar trebui să crească și să prindă aripi în familia aceea tradițională, pe care cu toții o stim… Eu rămân la părerea că cineva are tot interesul să ne ducă la acea stare de fierbere, spre definitiva noastră pierzanie sufletească. Eu mă tot rog la Dumnezeu să ne dea nouă tuturor mintea cea de pe urmă și să ne găsim sănătatea sufletească la puținii duhovnici adevărați, pe care îi mai îngăduie Dumnezeu.”
“În momentul de față suntem puși la o încercare care mărturisește cuvântul lui Dumnezeu și pronia lui Dumnezeu. Cine nu participă la Referendum sau nu votează DA, este păcat împotriva Duhului Sfânt”, spune Arhimandritul. Noi n-avem nimic împotriva homosexualilor, problema acum este căsătoria nu ce fac ei în intimitatea lor. Ei nu pot forma o familie dar vor căsătorie, exact ca o familie formată dintr-un bărbat și o femeie. Practic ei ce obțin: copiii. Înfierea copiilor ca să-i facă la fel ca ei. Iar strigarea copiilor va ajunge la Cer ca pe vremea lui Lot dar noi vom fi mai vinovați, pentru că noi am știut și n-am făcut nimic…”, mai spune Părintele stareț. Așadar miza referendumului este salvarea copiiilor! Dacă nu apărăm inocenţa copiilor, ce răspuns vom da lui Dumnezeu? Cine nu se duce la vot şi cine votează Nu, acela votează împotriva copiilor! Referendumul nu este despre altceva decît despre păzirea inocenţei şi a viitorului copiilor.
Referendumul este cel mai mare examen de pînă acum pe care îl dă neamul nostru în această epocă. Să mărturisim iubirea de Dumnezeu şi de aproapele, mărturisind DA legii naturale date de Dumnezeu. “Cel ce ştie să facă bine şi nu îl face, păcat are.” (Iacov 4:17) A sta împotriva adevărului, a evidenţei şi a firii este păcat împotriva Duhului Sfînt, care nu se va ierta nici în veacul de acum, nici în cel ce va să vină (cf. Matei 12:31). Cine nu votează DA la Referendum, conștient de ceea ce face, săvârşeşte un păcat împotriva Duhului Sfânt, consideră ucenicul duhovnicului neamului.
Învățătura ortodoxă ne arată că “pacatele impotriva Duhului Sfant se numara intre pacatele grele (aducatoare de moarte) care-l despart pe om de Dumnezeu, alaturi de pacatele capitale si de pacatele strigatoare la cer. Pe scurt, pacatele impotriva Duhului Sfant sunt acele pacate prin care omul se impotriveste cu indaratnicie poruncilor dumnezeiesti si lucrarilor Duhului Sfant”.
În încheierea predicii sale, evocând spusele Părintelui Justin Pârvu, starețul Hariton Negrea arată că România ortodoxă poate fi în continuare străjerul Europei autentice și prin acest DA la Referendumul din 6-7 Octombrie 2018. Amintim că Arhimandritul Hariton și întreaga obște de la Petru Vodă au lansat un Apel de chemare a românilor la Referendum, (integral mai jos) afirmând între altele că “Votul DA din 6-7 Octombrie nu e un vot împotriva concetățenilor de altă orientare cultică sau intimă, ci înseamnă a-l respinge încă o dată pe Marx, împotriva căruia au luptat trei generații de români iubitori de libertate. Punând acordul pe buletinul de vot, ne va trece prin fața ochilor șirul de miliarde al omenirii întregi de-a lungul veacurilor, care așa au gândit și simțit și trăit, ne va trece prin fața ochilor șirul sutelor de mii de mucenici români din temnițele comuniste care s-au stins în chinuri și s-au aprins în ceruri pentru ca noi să trăim liberi. Pentru rugăciunile lor, Hristoase, Dumnezeule, apără ființa Nației Române!”
Înregistrarea audio/video, aici:
Dacă este o trăsătură cu adevărat caracteristică românului, aceea este dorul de libertate. Libertatea ca vis și realizare este motorul întregii dăinuiri românești din preistorie și până la sfârșitul veacurilor. Libertatea de conștiință are două planuri de realizare: 1. libertatea naturală, adică de a trăi în armonie cu legile biologice, în bunul simț al liberului arbitru, și 2. libertatea spirituală, de a trăi în armonie cu valorile sufleteşti, în relaţia cu Creatorul. Asigurarea ambelor tipuri de libertate constituie fundamentul unui stat de drept și fundamentul drepturilor omului. Libertatea naturală nu înseamnă lipsa de reguli sociale, nici libertatea spirituală nu înseamnă lipsa de adevăr, dimpotrivă, regulile sunt condiția existenței armoniei și deci a libertății, la fel cum regulile de funcționare ale organismului sunt condiția viețuirii lui. Libertatea este acea stare de autonomie a demnității și integrității ființei umane. Votul din 7 Octombrie are o singură miză: expresia acestei demnități de autonomie.
Prezenţa la votul din 6-7 Octombrie este act istoric obligatoriu tocmai pentru că, prin efectul viitor asupra întregului corp de legi, vizează exclusiv acordul pentru sau contra statului de drept a României. Votul DA înseamnă „DA, doresc ca Legea în Statul Român să protejeze existența statului de drept și supraviețuirea speciei, integritatea, intimitatea, demnitatea și libertatea cetățenilor și democrația”, iar NU înseamnă „nu doresc ca statul să protejeze supraviețuirea cetățenilor săi, doresc ca internaționala marxistă să-mi dicteze cum să gândesc, cum să vorbesc, cum să mă port”, cum dictează deja în multe din țările apusene, aduse astfel în prag de război civil și de extincție biologică. Acolo unde națiunile s-au exprimat cu DA, „doresc ca familia, celula naturală, să fie ocrotită de stat”, marxismul n-a putut afla înaintare, cu tot arsenalul lui de propagandă antiumană, iar unde națiunile n-au făcut nimic sau au răspuns cu NU, s-au trezit peste noapte în cea mai cruntă invazie ideologică și cea mai nebună tiranie din istoria lor. Viitorul asigurat de legea naturală îi ocrotește și pe cei ce trăiesc altfel, însă viitorul propus de legea antinaturală îi anulează pe cei ce vor să trăiască natural, iar evidența faptelor nu poate fi negată. Constructivă fiind, specificarea legislativă nu răpeşte nimănui nici un drept, dimpotrivă, este o frontieră imperativ necesară pentru garantarea tuturor libertăţilor: de exprimare, de conştiinţă, de educaţie, şi toate cele ce decurg din ele.
Referendumul nu este un vot pentru PSD sau contra PSD, nu este un vot pentru BOR sau contra BOR, nu este un vot pentru Coaliția pentru Familie sau contra LGBT. Referendumul este un vot pentru viitorul României şi al poporului român.
Ce a unit, pentru prima dată, cvasimajoritatea cetățenilor, cvasimajoritatea partidelor, cvasimajoritatea cultelor? Dacă ar fi fost o ideologie, n-ar fi adunat toate partidele, dacă ar fi fost o credință religioasă, n-ar fi adunat toate cultele. N-ar fi în acord și în cugetul creștinilor, și al ateilor, și al oamenilor de cultură, și al inculților, și al românilor, și al etnicilor conlocuitori, și al bătrânilor, și al tinerilor, decât pentru un singur motiv: că exprimă universalul, umanul, firescul, logicul, rostul, firea, viața. Regula nu exclude excepția, dar condiția existenței statului este existența lui biologică; dreptul la împlinirea dorințelor personale nu este obligația statului, ci o năzuință individuală.
Rezultatul referendumului contează mai puțin pentru conștiința ta decât faptul că n-ai abdicat de la exercitarea libertății tale. Rezultatul referendumului nu garantează că țara va mai dăinui în bună pace – că nu puterea democratică, iluzorie dar simbolică, nici puterea decidentă efectivă, adică ideologico-financiară, nu hotărăsc aceasta, ci Dumnezeu, însă prezența și votul afirmativ garantează că vei dormi liniștit nopțile, iar Dumnezeu nu va uita la Judecată că te-ai purtat ca un om.
E ca și cum ai fi întrebat dacă vrei doi ochi, unul drept și unul stâng, cum deja ai de la natură. Faptul că omenirea a ajuns să se întrebe asemenea lucruri e dovada “progresului” care face posibil scoaterea ambilor ochi și înlocuirea lor cu doi ochi drepți, doi stângi, ori poate inversarea lor, sau renunțarea la ei cu totul, în favoarea progresivelor implanturi sintetice. Progresul e uimitor, dar totuși majoritatea copleșitoare a omenirii nu se înghesuie de curiozitatea experienței orbirii cu de-a sila, care va veni oricum, deocamdată omul se simte destul de bine cu ochi, chiar dacă nu-i prea folosește la citit.
La acest vot nu există varianta absenteismului, a boicotului, pentru că opțiunea “nu mă afectează” nu există. La fel cum nu poți să fii decât viu sau mort, liberul arbitru este legea universală, fundamentală și veșnică a ființei umane și în alegerea tuturor lucrurilor pe care le face omul există numai DA și NU. Nu poți fi absent din viața ta, din conștiința ta, fie că vrei, fie că nu vrei, în fiecare clipă alegi DA sau NU. Iar acum alegi DA, o Românie viitoare, o Românie independentă, sau NU, o Românie colonizată, o Românie anulată de Internaționala lui Marx.
Pentru că Marx e cel ce a tunat imperativa: „Să dispară familia!” Marx e cel ce a propus înlocuirea legilor naturale cu ideologia de partid, iar victimele sunt și cei din partid, și cei dinafara partidului, toți trebuind să suporte același tăvălug, groază și umilire, victime indirecte, ca într-un lanț de domino, din care prima piesă și singura victimă directă a Satanei este șeful ideolog, iar biruitor al Satanei omul care-și apără libertatea de conștiință cu prețul vieții. Victimele de azi ale lui Marx cele mai lipsite de apărare sunt chiar activiștii anarhiști care nu se mai identifică cu nimic din natură, dezumanizându-se de bunăvoie. Că una este hedonismul recunoscut ca atare, și alta impunerea lui arbitrară. Sănătatea minţii tocmai în aceasta constă: în recunoașterea legilor naturale și a diferențierii între ele și devierea de la ele. De la revoluția franceză, la cea bolșevică din Rusia, din Spania, din Apus, de oriunde, s-a folosit o singură dinamită asupra redutei sănătății sociale: numirea crimei drept faptă bună și a faptei bune drept crimă. Așa identifici un marxist, indiferent de nuanţa ideologică. Identitatea de gen, adevărat construct marxist, nu combate stereotipii (că tot marxismul le-a creat!), ci legile naturii, şi adevărata identitate de gen, dacă ar fi necesară, ar trebui să se refere la genul conştiinţei – bună sau nebună.
Cu ce mă afectează pe mine problema referendumului? se întreabă câte unul, răzleţ. Când copilul tău de grădiniţă nu-ţi va mai zice mamă sau tată şi va bate din picior să-i faci operaţie de schimbare de sex, când poliţia te va băga la arest dacă nu te adresezi cu „stimată domnişoară” vreunui zdrahon de bărbat, când va trebui să faci împrumut la bancă să plăteşti vreo amendă că ai lezat sensibilităţile cuiva dacă ţi-ai mutat privirea de la garderoba sa, când vei fi dat afară de la serviciu dacă ai refuzat să negi un adevăr sau să-ţi ceri scuze că eşti normal, atunci vei vedea că te afectează direct chiar pe tine, fiindcă ideologia nesancţionată la timp devine lege care sancţionează, şi asta o trăiesc din plin ţările unde ideologia de gen este dogmă de stat.
Niciodată în istoria României nu s-a dus o mai teribilă luptă pentru libertate ca în ultima sută de ani. Tot ce a întruchipat vreodată dragostea de libertate în sufletul românesc s-a împotrivit forței a tot ce a întruchipat vreodată ura împotriva libertății, adică teroarea bolșevică. La 100 de ani de la Marea Unire și la 100 de ani de la revoluția bolșevică, lucrul se vede cu atât mai limpede. Aceeași teroare bolșevică era și atunci, aceeași și în 1944, aceeași în 1989, aceeași astăzi. Principiile bolșevismului: genocidul, minciuna, jaful, anarhia, perversiunea, corupția, distrugerea valorilor, a proprietății private, a intimității, a educației, a culturii, a familiei, a armatei, a gândirii, a încrederii, a științei, sărăcirea, destrămarea morală, stricarea copiilor, colectivizarea, instigarea la lupta de clasă, la război civil, violența de orice tip, batjocura prin presă, satanismul, șantajul, frica, disperarea, boala. Acesta este bolșevismul ca prototip și ca realitate incontestabilă de 100 de ani. Sutele de milioane de victime stau mărturie de sub pământul întregului glob. Morți de gloanțe, de foame, de frig, de nebunie, de muncă silnică, de viol, de crime și degradare. De la un capăt în altul al lumii, în toate cele patru zări, strigă sângele milioanelor nenumărate de oameni uciși pentru că nu au vrut și nu vor să renunțe la demnitate, la speranță, la adevăr, la frumos, la spirit, la valoarea existenței. Scopul marxismului/bolșevismului: aducerea omului la starea de dobitoc care să execute fără crâcnire ordinul partidului global. Pentru a ajunge la acest scop, ateismul marxist/bolşevic distruge tot ce susține existența omului, de la baza materială, asuprindu-l până la disperare prin șomaj, taxe, exod, vaccinări, birocrație, la baza spirituală, asuprindu-l prin mass-media și prin legi antiumane prin care îi batjocorește și desființează valorile: respectul de sine, cunoașterea adevărului (istoric, științific, de credință), familia, nația, profesia, speranța și iubirea. Acestea sunt formele “progresului” marxist, care azi mai mult decât oricând stau ca un jug asupra întregului pământ.
Părintele Justin Pârvu, duhovnicul nostru, ne-a arătat calea pe care să mergem, dacă vrem să dăinuim ca neam:
„Familia, Biserica şi Şcoala sunt trei elemente de formare a omului şi tocmai pe acestea le-a zdrobit ateismul şi le zdrobeşte în continuare. Să reconsiderăm familia, să readucem în prim-plan valorile familiei creştine. Numai asta, şi-ar fi destul. O familie câştigată pe calea dreapta e foarte mult în iconomia dumnezeiască.
Să ne amintim de martirii şi străbunii noştri şi să nu îngăduim străinilor să ne răpească moştenirea această primită prin Harul lui Dumnezeu şi plămădită prin sîngele şi sudoarea martirilor noştri. Europa fără România nu poate exista. Ortodoxia noastră românească a rămas singura de strajă, în splendoarea ei de demnitate şi prestigiu. Noi putem fi străjerul Europei. Aşa că, străjuiţi bine!”
Votul DA din 6-7 Octombrie nu e un vot împotriva concetățenilor de altă orientare cultică sau intimă, ci înseamnă a-l respinge încă o dată pe Marx, împotriva căruia au luptat trei generații de români iubitori de libertate. Punând acordul pe buletinul de vot, ne va trece prin fața ochilor șirul de miliarde al omenirii întregi de-a lungul veacurilor, care așa au gândit și simțit și trăit, ne va trece prin fața ochilor șirul sutelor de mii de mucenici români din temnițele comuniste care s-au stins în chinuri și s-au aprins în ceruri pentru ca noi să trăim liberi.
Pentru rugăciunile lor, Hristoase, Dumnezeule, apără ființa Nației Române!
la pomenirea Sf. Mc. Hariton Mărturisitorul, 28 Sept. 2018
Arhim. Hariton Negrea şi obştea Mănăstirii Petru Vodă
GATA! Am intrat în linie dreaptă! Cât de simplu vom învinge: 9.000.000 de români vor vota pentru România!
Adversarii Referendumului pentru Căsătorie au pierdut toate bătăliile juridice și politice. Mai urmează doar un mic pas pentru noi, un mare pas pentru România: votul nostru. Epilogul în bătălia juridică și politică s-a scris azi, 17 septembrie 2018, de Sfânta Sofia cea înțeleaptă.
Curtea Constituțională a avizat Legea de revizuire a Constituției adoptată de Parlament săptămâna trecută aruncând la coș contestațiile USR și Accept. Pro Vita București ne informează:
1. Adversarii referendumului au pierdut clar bătăliile juridice și politice. Cu toate ONG-urile cu bugete de milioane de dolari, ambasadele și presiunile politice externe enorme. Și aceasta datorită muncii asidue, stăruitoare și profesioniste a tuturor celor implicați, din prima zi (august 2015). Cât și evident, țin eu să subliniez, a strădaniei celor 3.000.000 de români care au semnat și a grijii lui Dumnezeu.
2. Toate cele 3 intervenții pe care organizația noastră le-a făcut, împreună cu colegii din Alianța Familiilor, în fața Curții Constituționale în acest proiect și în dosarul „înrudit” (cauza soților Coman/Hamilton) au avut câștig de cauză:
a. controlul de constituționalitate preliminar, al inițiativei cetățenești (decizia din iunie 2016)
b. controlul de constituționalitate a Legii de revizuire adoptate (decizia de azi)
c. excepția de neconstituționalitate a art. 277 Cod Civil – interzicerea recunoașterii în România a „căsătoriilor” între persoane de același sex încheiate în afara țării (decizia din iulie 2018), amintește Pro Vita care oferă și documentul remis CCR.
Urmează o perioadă de propaganda furibună din partea a 90% din media de limbă aproximativ română din România și a tuturor activiștilor antiromâni. Ignorați-i. Nu vă lăsați influențați. Evitați vrajba, virușii informaționali, isteria și hipnoza digitală/TV. Nu vorbăria ci fapta contează. Post pentru țară, rugăciune pentru luminarea celor mai slabi și mărturisire prin faptă pentru România.
Fiți mereu cu gândul la Mântuitorul nostru. Ce îndemn credeți că v-ar da Hristos? DA, votăm pentru perechea primordială, pentru tot neamul nostru din Ceruri, pentru martirii și mărturisitorii temnițelor bolșevice, pentru bunicii și părinții noștri și pentru copiii de azi și copiii nenăscuți ai României.
La noi totul e foarte e simplu: am semnat 3 milioane; tot ce trebuie să facem acum este să mergem cu încă o rudă care nu a apucat să semneze la vot. Ca să fie și mai simplu: să luam și un prieten care n-a avut timp să voteze. Asta e tot. Mergeți toți trei braț la braț la Referendum și cu ajutorul Sfintei Treimi și a Maicii Domnului, protectoarea familiei și a sfintei Sale Gradini, România, vom învinge!
Să facem din această victorie – probabil cea mai mare victorie a poporului român de după decembrie 1989 – cea mai frumoasă sărbătorire a Centenarului Marii Uniri!
TOTUL PENTRU REFERENDUM, TOTUL PENTRU VICTORIE!
Victor Roncea — at Romania Mare
Vedeți și TOTUL DESPRE REFERENDUM
“Oare să fim un popor atât de bătrân încât să fi pierdut memoria trecutului? Să nu ştim că numai în păstrarea bunurilor morale cu greu câştigate în trecut, în păstrarea elementelor educative ale istoriei române e rădăcina spornică a viitorului? Să nu vedem limpede că instinctele demagogice nu sunt decât rămăşiţele invidiei venetice, care duşmănea tot în această ţară: şi familie, şi biserică, şi limbă, şi datină? Oare noi să nu ştim că vrajba socială şi politică n-a avut altă ţintă decât a altera caracterul şi inima dreaptă pe care părinţii din părinţi au lăsat-o moştenire poporului nostru, pentru a le asimila instinctelor bastarde şi veninoase ale rămăşiţelor de venetici? Zilnicele atentate ale guvernanţilor asupra principiilor ce asigură dezvoltarea liniştită a unui popor să nu fie în stare a trezi rezistenţa tuturor elementelor sănătoase din ţară?” – Mihai Eminescu – Românul Absolut
“Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin REFERENDUM” – Constituția României – Art 2, aliniatul 1
După aproape trei ani în care milioane de români au așteptat minima dovadă că în România funcţionează un stat de drept condus după principii democratice, nu cerem decât respectarea legii de către autorităţile publice, respectare care nu presupune nimic altceva decât organizarea Referendumului pentru definirea constituţională a căsătoriei. – Coaliția Pentru Familie
Domnilor Senatori,
Cei 3 milioane de români care au solicitat organizarea unui Referendum pentru definirea în Constituție a bărbatului și a femeii ca temeiuri de fapt de netăgăduit ale căsătoriei sunt aceia care v-au votat în calitate de membri în Parlamentul României.
Acești 3 milioane de români așteaptă de aproape 3 ani organizarea referendumului la care au dreptul, parcurgând în mod legal toate etapele procedurale și constituționale.
Acești 3 milioane de români constituie dovada faptului că în România credința în lege este mai mare decât în orice altceva.
Potrivit art. 2 din Constituția României, pe care ați jurat atunci când cei 3 milioane de români v-au ales, suveranitatea națională aparține poporului român care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice și corecte, precum și prin referendum.
Jurând pe Constituția României ați jurat și respectarea suveranității naționale, recunoscând că ea aparține poporului român.
Domnilor Senatori,
Puterea jurământului dvs. este ceea ce vă leagă nu doar de popor și de țară, ci și de Dumnezeu, astfel cum este menționat în formula sacramentală după care ați jurat.
Ziua de marți, 11 septembrie 2018, reprezintă pentru milioane de români un hotar peste care nădăjduim că nu veți trece: hotarul respectării suveranității naționale, hotarul recunoașterii democrației ca un cuvânt dătător de liniște și securitate socială și nu ca un cuvânt gol, hotarul unui stat de drept întemeiat prin jertfa bunicilor și a străbunicilor dvs., precum și prin renunțările și sacrificiile generației noastre, ale ultimului sfert de veac.
Veți trece oare acest hotar, desconsiderând ceea ce atât de mult prețuiește acest popor, respectiv dreptatea și adevărul convingerilor sale milenare despre viață?
Copiii noștri și ai dvs. vor trăi deplin răspunsul la aceasta întrebare.
AvocatSacrieruAna.Ro via Roncea.Ro
Doamne, ajută!
Cu un PS de la Aida Suster: Referendumul pentru Casatorie de pe data de 7 octombrie este unul DECIZIONAL, cu un proiect de lege in spate, ce a trecut deja de Camera Deputatilor si pe 11 septembrie va trece de Senat. Referendumul cu 300 de parlamentari a fost unul CONSULTATIV, rezultatul lui nefiind obligatoriu de aplicat! Feriti-va de dezinformari!
Foto: Referendum Pentru România
UPDATE: Cine sunt cei 29 de senatori care au votat contra, s-au abţinut sau au absentat (mai mult ca sigur intentionat – n.m.) de la votul pe modificarea Constituţiei.
Propunerea legislativă de revizuire a Constituţiei care prevede că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie a fost adoptată marţi în plenul Senatului.
Iniţiativa cetăţenească, pentru care era necesară susţinerea a cel puţin două treimi din numărul senatorilor, a fost votată prin vot nominal, exprimându-se 107 senatori “pentru” şi 13 “contra” (USR). Şapte senatori s-au abţinut (de la PNL şi UDMR).
Împotrivă:
1. Vlad Alexandrescu – USR
2. Allen Coliban – USR
3. Silvia-Monica Dinică – USR
4. Nicoleta-Ramona Dinu – USR
5. George-Edward Dîrcă – USR
6. Nicu Fălcoi – USR
7. Cristian Ghica – USR
8. Mihai Goţiu – USR
9. Dan Lungu – USR
10. George Marussi – USR
11. Radu-Mihai Mihail – USR
12. Florina Presadă – USR
13. Adrian Wiener – USR
Abţineri:
1. Antal Lorant – UDMR
2. Florin Cîţu – PNL
3. Daniel Fenechiu – PNL
4. Alina Gorghiu – PNL
5. Csaba-Zoltan Novak – UDMR
6. Iulia Scântei – PNL
7. Turos Lorand – UDMR
Absenţi:
1. Traian Băsescu – PMP
2. Constantin-Daniel Cadariu – PNL
3. Vergil Chiţac – Independent
4. Gabriela Creţu – PSD
5. Răducu George Filipescu – PNL
6. Teodor Meleşcanu – ALDE
7. Doru-Adrian Pănescu – PSD
8. Ion Popa – ALDE
9. Tantos Barna – UDMR
Sursa: Florin Pușcaș, Redactor
https://
În urmă cu o lună a avut loc la Centrul Cultural Spiritual Văratec ctitorit de distinsul român Dianu Sfrijan și aflat sub oblăduirea Sfintei Mănăstiri Văratec aniversarea de Un an sub semnul lui Eminescu.
“Pentru fireasca istorie a locului, iată-ne astăzi 28 iulie 2018, alături de distinși invitați, cunoscători și cercetători ai fenomenului Eminescu, la o primă manifestare închinată geniului poeziei românești, care și-a plimbat pașii și gândurile și pe la Varatic, pentru a semnala lumii academice existența acestui lăcaș de cultură și înnobilarea lui pe harta culturală a țării, așa cum se cuvine poetului nostru național”, a spus doamna Emilia Țuțuianu, scriitoare, redactor-șef al Revistei Melidonium, editor al Editurii Mușatinia și coordonatoarea Centrului, alături de Maica Stareță Iosefina Giosanu, în deschiderea Simpozionului.
Eminescu spunea că ,,Biserica a creat limba literară, a sfinţit-o, a ridicat-o la rangul unei limbi hieratice şi de stat.” , așadar ridicarea Centrul în lumina Bisericii a venit de la sine. ,,Centrul Cultural Spiritual Văratic” a fost ridicat în imediata apropiere a Sfântei Mănăstiri și este o construcție elegantă, în spiritul locului. La demisol, descoperim Salonul Safta Brâncoveanu – un muzeu etnografic, care prezintă obiecte tradiționale din zonă; la parter se află un Salon literar – dedicat celor care au iubit Văratecul şi au creat aici, celor care şi-au purtat paşii şi şi-au plecat genunchii, în faţa icoanelor, personalităţi de prim rang ale lumii literare precum: Mihai Eminescu şi Veronica Micle, Emil Gârleanu, Ion Alexandru, Gheorghe Brătianu, Gala Galaction, Garabet Ibrăileanu, Mihail Sadoveanu, Calistrat Hogaş, Otilia Cazimir, George Topârceanu, Zoe Dumitrescu-Buşulenga, IPS Bartolomeu Anania şi mulți alţii care au lăsat posterității mărturii literare, despre locuri, oameni şi întâmplări. Mansarda muzeului adăpostește Biblioteca Mihai Eminescu – unde cei dornici de studiu și lectură pot consulta un vast material de arhivă. Tot la mansardă este organizat un Salon de Artă, care poate prezenta expoziții de pictură, ne informa scriitoarea Mariana Gurza.
“În numele Colegiului Director al Asociației Centrul Cultural Spiritual Varatic, au fost invitați IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, profesorul Theodor Codreanu, profesorul Nicolae Georgescu, profesorul Dan Toma Dulciu, scriitoarea Veronica Balaj, poetul Petruş Andrei, scriitorul Gheorghe Simon, publicistul Anton Fabian şi jurnalistul Victor Roncea, care au acceptat să devină membri de onoare ai Centrului Cultural Spiritual Varatic, întru binele culturii și activităților viitoare ale acestui așezământ de cultură și spiritualitate.
Înainte de a începe conferința dedicată poetului Mihai Eminescu, s-au acordat Diploma de excelență și Medalia jubiliară membrilor onorifici. Distinșii invitați, prezenți la manifestarea de la Centrul Cultural Spiritual Varatic, sunt împătimiți eminescologi, trăiesc și simt eminescian”, a spus doamna Emilia Țuțuianu în deschiderea manifestării, care s-a bucurat și de prezența specială a Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului.
În cadrul conferinței s-au prezentat lucrările:
,,Creştinismul eminescian” – Prof. dr. Theodor Codreanu:
,,Varatec, locul de naștere al basmului fantastic românesc” – Prof. dr. Nae Georgescu
,,Mihai Eminescu Nevropatii atipice – Aspecte de patologie informațională” – Prof. dr. Dan Toma Dulciu
,,Eminescu la Timişoara” – Veronica Balaj
Evenimentul s-a încheiat cu lansarea de carte: ,,Maica Benedicta – Acad. Zoe Dumitrescu Bușulenga. Chipuri de lumină la mănăstirea Văratec – Convorbiri cu Fabian Anton” și vizionarea filmului documentar: “Maica Benedicta – Dependența de Cer”
“Despre Eminescu, Nicolae Iorga spunea: ,,Eminescu e întruparea literară a conştiinţei româneşti, una şi nedespărţită.” Născut pe acest pământ românesc, rupt cu grijă din raiul lui Dumnezeu, poetul nostru nepereche a cultivat și evocat în opera sa iubirea, natura, geniul, moartea, dragostea de țară și perfecțiunea absolută a spațiului cosmic, căruia i-a oferit un univers aparte. Eminescu a asociat spațiului cosmic doar omul de geniu, despre care spunea: ,,Cugetătorii gândesc spiritul lumii. Ei nu pot fi văzuți și înțeleși decât de cei care pot să urce o clipă până la dânșii.” O personalitate complexă care n-a putut fi egalată, o valoare universală, Mihai Eminescu rămâne păstorul dragostei eterne și cetate a creației sublime”, ne aduce aminte doamna Emilia Țuțuianu.
Nota mea, VR: Mulțumesc în mod deosebit Centrului Cultural Spiritual Văratic , doamnei Emilia Țuțuianu și Maicii Starețe Iosefina Giosanu, pentru medalia jubiliară și diploma aniversară conferite în anul Centenarului Marii Uniri împreună cu statutul cu totul special de Membru de Onoare al Centrului, alături de colegul Fabian Anton și mari nume ale eminescologiei, ca profesorii Nae Georgescu, Theodor Codreanu și Dan Dulciu. După cum am spus, este o imensă onoare! Vă mulțumesc și vă felicit pentru activitatea dusă alături de Sfânta Manastire Văratic, sub semnul lui Mihai Eminescu – Romanul Absolut!
Voi reveni cu noi relatări și ecouri ale manifestării de suflet de la Văratec. Doamne, ajută!
Câteva fotografii de la eveniment:
PRESIDENT OF GEORGIA
Mr. Victor Roncea
Independent Journalist
Editor
Tbilisi, August, 2018
Dear Mr. Roncea,
Ten years have passed since Georgia become victim of direct military aggression from the Russian Federation. Consolidated efforts and firm support of our friends, government officials and civil societies have saved my country.
In that critical period, your devotion and contribution by covering ongoing developments to acknowledge truth to the entire world was remarkable. Georgian people highly value your outstanding role and accuracy in those complicated and sensitive processes. Let me extend my gratitude for your certainity and firm position as well as for your exceptional demonstration of solidarity that was essentially important for Georgia.
Today, our unity is vital; we still witness hybrid threats as a major challenge to the international community. Considering our changeable environment, I sincerely believe that your future activities will once again play crucial role for peace, welfare and prosperity.
Sincerely,
Giorgi Margvelashvili
Mulțumesc în mod deosebit Președintelui Georgiei, Excelenței Sale, Giorgi Margvelashvili, și celor care ne-au înmânat personal la București acest document extrem de onorant, respectiv șeful Administrației Prezidențiale, Georgi Abashishvili, geopoliticianul Tengiz Pkhaladze, șeful consilierilor prezidențiali pe politică externă și ambasadorul georgian la Bucuresti, ES Nikoloz Nikolozishvili.
Citiți și:
The world forgot about the ongoing Russian occupation of Georgia
Vedeți și:
European Parliament resolution on Georgian occupied territories 10 years after the Russian invasion via Levan Metreveli, fost Ambasador al Georgiei în România
Expoziția de acum 10 ani:
Imagini din Piața Universității, după 10 ani:
În toamna lui 2008 am organizat împreună cu Civic Media o expoziție comemorativă a invaziei rusești din Georgia, din august 2008, la Muzeul Municipiului București – Palatul Suțu: “Războiul din Georgia, așa cum a fost”. Ocazie cu care, împreună cu Ambasada Georgiei în România s-au decernat diplome pentru profesionalism mai multor jurnaliști români, înmânate personal de către ES Ambasadorul Georgiei, Levan Metreveli, și profesorul Radu Ciuceanu, fost deținut politic și președintele Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului (foto mai jos si video în baza textului).
Acum, la 10 ani de la conflictul sângeros abătut de ruși asupra georgienilor, românii demonstrează că nu au uitat de frații lor, victime ale agresiunii moscovite.
Vineri, 3 august 2018, APADAR susține un protest în fața Ambasadei Rusiei din București, între orele 11.00 – 12.00 (Șos. Kiseleff nr. 6).
Urmând ca luni, 6 august, de Schimbarea la Față a Mântuitorului nostru, Iisus Hristos, între orele 13.00 și 19.00 să aibă loc o comemorare prin fotografii din timpul războiului din Georgia, în Piața Universității, pe platoul din fața Teatrului Național.
Un protest similar, de solidaritate cu micul popor georgian, s-a organizat și la un an de la invazia rusească din Georgia.
Redau aici un editorial de-al meu din ZIUA, de acum 10 ani:
Editorial
La Marea Neagra, unde Romania se lauda ca joaca nu stiu ce rol, de cateva zile a inceput un razboi. Crunt. Aliata noastra – cel putin declarativ, pe la diverse agape internationale – mica republica Georgia, aspiranta NATO si membra a GUAM, organizatie regionala sprijinita de Romania si SUA, a fost atacata de Rusia. Dupa cum spune Tbilisi. Moscova spune invers. Sedinta CSAT nu a reusit sa ne lamureasca si pe noi. Dimpotriva. In aceste clipe razboiul este tot in toi, la 1500 de km de Romania.
Situatia din regiunea separatista sprijinita de Rusia, Osetia de Sud, este identica cu cea din Transnistria, cu care, de altfel se afla intr-o stransa alianta, impreuna cu Abhazia, sub umbrela Kremlinului. La Tiraspol, de altfel, paramilitarii cazaci lasati sa apere gubernia in urma razboiului din 1992, s-au mobilizat de saptamana trecuta. Aceasta ne-a si permis sa relatam despre “zanganitul de arme” din Caucaz chiar in ziua declansarii conflictului. Asa ca trebuie sa ne facem cruce ca razboiul nu a pornit, din nou, la granita rasariteana a Romaniei, acum si a NATO si UE.
Oricum, desfasurarea evenimentelor armate sangeroase solicita, evident, alarmarea tuturor organismelor de securitate romanesti, atat pentru a ajuta, cum se poate, la restabilirea starii de normalitate in zona, cat si pentru a informa corect – daca mai avem cu ce si cine – NATO, UE si SUA. (…)
Sa ne gandim, macar pentru o clipa, si la victimele nevinovate din Georgia ale jocului marilor puteri. Pentru ca Rusia vrea sa dea o lectie SUA, la Marea Neagra.

Ambasadorul Levan Metreveli, jurnalistul Cristian Zarescu si profesorul Radu Ciuceanu la vernisajul expozitiei “Razboiul din Georgia asa cum a fost”. Foto: Agerpres
Romania a fost primul stat care a recunoscut independenta Georgiei, aminteste ambasadorul Georgiei la Bucuresti, Excelenta Sa, Levan Metreveli, intr-un interviu realizat de Madalin Necsutu si Victor Roncea
In cadrul “Intalnirilor ZIUA”, Excelenta Sa, ambasadorul Georgiei in Romania, Levan Metreveli, fost membru al Parlamentului de la Tbilisi, a explicat cauzele, dar si urmarile recentului conflict armat cu Rusia si a vorbit despre aspiratiile tarii sale privind aderarea la Uniunea Europeana si NATO.
Care este situatia politica si sociala actuala in Georgia, dupa conflictul din vara cu Rusia?
In prezent situatia politica este stabila. Principala tinta a agresorilor a fost sa rastoarne actuala conducere a tarii noastre. Dupa invadarea si bombardarea Georgiei acest obiectiv nu a fost atins. Dimpotriva, noul efect creat a fost de consolidare politica si a institutiilor statului. Asadar, din punct de vedere politic, situatia este chiar stabila si as dori sa va spun ca la nivelul populatiei, georgienii au perceput foarte bine motivatiile partii ruse din acest razboi. In tara mea, cu nu foarte mult timp in urma, sa zicem cu aproximativ un an in urma, au fost realizate foarte multe sondaje de opinie care au relevat faptul ca intreaga populatie a Georgiei isi dorea un viitor comun cu cel al Uniunii Europene si NATO. Toate aceste motive au dus la formarea conceptiei in randul populatiei ca acest razboi este pentru a stopa aspiratiile noastre euro-atlantice si pentru castigarea unei pozitii de forta a Rusiei in regiunea Caucazului. As vrea sa va vorbesc despre un aspect deosebit de important, si anume ca, dupa Revolutia Trandafirilor, din 2003, intreg peisajul politic s-a schimbat radical. Pot sa va spun acest lucru in calitate de martor, dar si ca participant al acestei Revolutii. Motivatia mea personala, cat si a celorlalti georgieni a fost sa schimbam tara noastra in bine. Inainte de aceasta data, coruptia in Georgia se afla la un nivel alarmant, iar oamenii nu intelegeau in ce directie ne indreptam, viitorul fiind nesigur. Dupa momentul Revolutiei, situatia s-a schimbat total in termeni financiari, bugetul de stat fiind marit cu aproximativ 41%. In privinta coruptiei putem afirma ca aceasta este complet eradicata la nivel inalt si mediu, un lucru foarte important deoarece o mare parte din bani mergeau in buzunare private. Acum populatia este sigura ca fiecare cent este cheltuit in interesul lor. La fel s-a schimbat si climatul pentru investitii. Nu stiu exact cifrele, dar va pot spune ca acum vin mult mai multi investitori in tara noastra deoarece situatia este stabila.
In urma bombardamentelor infrastructura nu a avut de suferit?
Unul dintre obiectivele majore ale agresorilor a fost distrugerea acestor realizari din cauza unei asa-numite “gelozii”, pentru ca o tara asa de mica, cu un numar redus de locuitori, dar cu o pozitie geopolitica foarte importanta, poate sa realizeze atat de multe. Toate aceste motivatii au determinat distrugerea infrastructurii Georgiei.
Care sunt pagubele produse de razboi?
Pagube in razboi de 4 miliarde
Continuarea interviului la Roncea.Ro