Posts Tagged ‘Catedrala Mantuirii Neamului’

FASCINANT: Episodul plagiat de Cristian Mungiu dupa Ioan Carmazan a fost regizat de Ioana Uricariu, fiica lui Eugen Uricariu, presedintele COPY RO, organizatie care lupta pentru drepturile autorilor si contra plagiatului. O epoca “de aur”

Afacerea plagiatelor lui Cristian Mungiu pare din ce in ce mai groteasca. Roncea.Ro a publicat pana acum doua articole intesate de dovezi:

Cristian Mungiu acuzat de plagiat si de regizorul Ioan Carmazan. Anticrestinism: “Dupa dealuri” este cel mai putin amuzant dintre filmele cu calugarite lesbiene si ex iubite psihopate – Hollywood Reporter. O fundatura – Paris Match

DOVADA PLAGIATULUI in Cazul Cristian Mungiu. Sesizarea oficiala a Uniunii Cineastilor din Romania (UCIN) si a Centrului National al Cinematografiei (CNC). “Legenda activistului în inspecţie” din “Amintiri din epoca de aur” plagiata dupa “Povestiri din Bocsa” de Ioan Carmazan

Iata ca povestea nu se termina aici. Un cititor avizat ne atrage atentia asupra unui aspect si mai ridicol. Dar mai intai sa o prezentam pe Ioana Uricariu (foto sus si dreapta), care este regizoarea episodului “Legenda activistului in inspectie”, al carui scenariu a fost plagiat de Mungiu dupa regizorul Ioan Carmazan, profesor de regie film la Universitatea de arta Mediapro si membru al CNA si CNC:

“Ioana Uricaru povesteşte despre cum a influenţat-o fostul său coleg de generaţie în producţiile pe care le regizează. Cu filmul „Legenda activistului în inspecţie“, coordonat de Cristian Mungiu în proiectul „Amintiri din Epoca de Aur“, regizoarea Ioana Uricaru (39 de ani) a debutat în 2009”, scrie ziarul Adevarul intr-o articol promotional in care, insa, ii greseste numele “promovatei”. Corect: Uricariu.

Alte citate din articolul din Adevarul care poarta titlul “Mungiu m-a invatat cum se face un film” (Halal!):

“Regizoarea a debutat în 2009 cu filmul „Legenda activistului în inspecţie”, în proiectul „Amintiri din Epoca de Aur”, coordonat de Cristian Mungiu, fostul său coleg de generaţie.  „Am învăţat foarte multe de la Cristian Mungiu – să scrii un scenariu, ce înseamnă să faci film, cum se «simte» un film”, mărturiseşte Ioana.

De 10 ani, ea trăieşte la Los Angeles, unde a obţinut un master în producţie de film, la prestigioasa University of Southern California, cotată drept cea mai bună şcoală de film din Statele Unite.

Ioana Uricaru a fost selecţionată la rezidenţa Cinefondation, un program al Festivalului de la Cannes pentru tineri regizori, şi a fost voluntar în campania electorală a lui Barack Obama. Tătăl ei este scriitorul Eugen Uricaru, Ioana fiind influenţă de faptul că a crescut într-o casă plină de cărţi, unde se vorbea şi despre filme.”

Am incheiat promovarea :).

Interesant, nu? De ce? Pentru ca, asa cum ne informeaza la obiect un cititor, caruia ii multumim pe aceasta cale, poate si mai “interesant este faptul ca episodul cu tiribomba, cel bazat pe scenariul plagiat dupa nuvela lui Carmazan, a fost regizat de IOANA URICARIU. IOANA URICARIU, fiica prozatorului EUGEN URICARIU.

Eugen Uricariu, fost informator al Securitatii ce a fost deconspirat de Doina Cornea, este in prezent presedinte la COPY RO. Printre altele COPY RO este chemat sa vegheze la protejarea scriitorilor impotriva plagiatorilor.”

Iar de la Alexandru Petria aflam ca la COPYRO – Societatea de Gestiune Colectiva a Drepturilor de Autor, locul de munca al lui Eugen Uricariu, conform unui control al ORDA – Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor, sunt Nereguli grave!

“Ioana, fiica scriitorului Eugen Uricariu, a crescut într-un mediu literar. A văzut de mică artişti şi a învăţat să separe celofanul de adevăr.”, se scrie intr-o revista de femei. Problema e ca a ramas cu celofanul in mana.

Foto: Adevarul si COPYRO

DOVADA PLAGIATULUI in Cazul Cristian Mungiu. Sesizare oficiala facuta Uniunii Cineastilor din Romania (UCIN) si Centrului National al Cinematografiei (CNC). “Legenda activistului în inspecţie” din “Amintiri din epoca de aur” plagiata dupa “Povestiri din Bocsa” de Ioan Carmazan

Catre: Conducerea Uniunii Cineastilor din Romania

Consiliul de Administratie al Centrului National al Cinematografiei

Re: Cazurile de Frauda si Plagiat ale lui Cristian Mungiu

FRÁUDĂ, fraude, s. f. Înșelăciune, act de rea-credință săvârșit de cineva, de obicei pentru a realiza un profit material de pe urma drepturilor altuia; hoție. ♦ Sumă sustrasă prin înșelăciune, prin defraudare. [Pr.: fra-u-] – Din fr. fraude, lat. fraus, fraudis.
Sursa: DEX ’98 (1998)

PLAGIÁT, plagiate, s. n. Acțiunea de a plagia; plagiere. ♦ (Concr.) Operă literară, artistică sau științifică a altcuiva, însușită (integral sau parțial) și prezentată drept creație personală. [Pr.: -gi-at] – Din fr. plagiat.
Sursa: DEX ’98 (1998)

In anul 2007, filmul “4 luni, 3 saptamani si 2 zile” scris si regizat de Cristian Mungiu primea, dupa cum stiti, premiul Palme d’Or la Festivalul de Film de la Cannes. Cu toate acestea, filmul lui Mungiu nu a fost nominalizat pentru Globul de Aur conferit de Academia Americana de Film, nu a fost inclus nici printre filmele nominalizate la premiile BAFTA, ale Academiei Britanice de Film si Televiziune, pentru film in alta limba decat engleza si nu a fost nominalizat nici pentru Leul de Aur al Festivalul de Film de la Venetia. Luata de propriul val creat in urma succesului de conjuctura de la Cannes, presa din Romania nu a luat in seama o acuza grava: filmul lui Cristian Mungiu a fost plagiat dupa scenariul scriitorului Dan Mihu, “Sa iubesti si sa tragi apa”, prezentat – culmea! – cu un an inainte, la un concurs HBO din al carui juriu facea partea chiar Mungiu. Atasam mai jos cele doua scrisori edificatoare, catre public si catre Cristian Mungiu, ale dlui Dan Mihu (Anexa 4).

Din pacate, nu numai presa nu a aprofundat acest caz de frauda ci nici comunitatea din care faceti partea Dvs, a cineastilor din Romania. Aceasta i-a permis lui Cristian Mungiu sa mearga mai departe pe calea plagiatului cand a solicitat de la Centrul National al Cinematografiei finantare pentru o productie de grup, intitulata “Amintiri din epoca de aur”, “un film de lungmetraj” care, conform afisului, prezentarilor promotionale si propriilor afirmatii, este “un film scris de Cristian Mungiu si regizat de Ioana Uricaru, Hanno Hoefer, Razvan Marculescu, Contantin Popescu si Cristian Mungiu”. (Anexa 3). Aici se deschid doua probleme:

1. Suspiciunea de frauda materiala: dubla finantare.

Conform unor informatii din cadrul CNC, filmul “Amintiri din epoca de aur”, in realitate nu un lung-metraj, dupa cum afirma Cristian Mungiu, ci un lung-colaj, realizat din mai multe episoade independente regizate de alti colaboratori, a primit finantare atat ca “lungmetraj” dar, in acelasi, timp, cateva dintre episoadele lui au beneficiat la randul lor de finantare tot de la CNC, separat, inainte de a se realiza “lungmetrajul”. Va rugam sa cercetati acest caz si sa edificati publicul si organele abilitate.

2. Frauda intelectuala, etica si morala: vinovatia de plagiat, pe care o dovedim aici.

In prima parte a “lungmetrajului” numit, intitulata “Tovarasi, frumoasă e viata!”, se gaseste episodul “Legenda activistului în inspecţie” al carui sinopsis suna asa: “Un activist de la centru porneşte să inspecteze traseul vizitei de lucru care urmează să aibă loc în ziua următoare şi insistă ca ordinele să-i fie respectate întocmai. Absurdul e la el acasă, iar totul devine grotesc atunci când autorităţile locale se văd blocate toată noaptea în laţurile de la bâlci şi se învârt până în zori.” In realitate, episodul, centrat pe scena caruselului, este furat/plagiat la virgula, daca putem spune asa, din cartea regizorului Ioan Carmazan, “Povestiri din Bocsa”, publicata in 1983 la Editura Facla si republicata dupa 1990 la Editura Tim Resita (foto). Intr-o declaratie publicata ieri, 21.05.2012, regizorul Ioan Carmazan, profesor de regie film la Universitatea de arta Mediapro si membru al CNA, a reiterat aceasta acuzatie (Vedeti: Cristian Mungiu acuzat de plagiat si de regizorul Ioan Carmazan. Anticrestinism: “Dupa dealuri” este cel mai putin amuzant dintre filmele cu calugarite lesbiene si ex iubite psihopate – Hollywood Reporter. O fundatura – Paris Match). Publicam mai jos extrasul din cartea de povestiri a regizorului Ioan Carmazan (Anexa 1) si furnizam episodul in cauza spre vizionare si comparatie (Anexa 2). Nu exista nici un dubiu: scenariul este furat.

Ce solicitam:

1. Sa luati masurile care se impun: analizarea si judecarea cazului.

2. Sa retrageti toate finantarile obtinute de catre Cristian Mungiu prin intermediul unor fraude intelectuale.

Respectiv: prin Hotărârea nr. 260/30.11.2011 a Consiliul de Administraţie al Centrului Naţional al Cinematografiei, Cristian Mungiu primeste sprijin financiar nerambursabil suma totala de 1.630.996 lei (aproximativ 400.000 de euro) “pentru calitatea artistică” si “succesul de public” rezultate prin doua fraude: “a filmului ,,4 luni, 3 saptamani si 2 zile’’” si “pentru succes de public a (sic) filmelor ,,4 luni, 3 saptamani si 2 zile’’.’’ ,,Amintiri din Epoca de Aur 1 – Tovarasi, frumoasă e viata!’’ + Amintiri din Epoca de Aur 2 – Dragostea în timpul liber’’ producător SC Mobra Film SRL, regia Cristian Mungiu, sprijin ce ii revine producătorului si regizorului filmelor”. (Observati cum frauda intelectuala se extinde intr-un document oficial: “Amintiri din epoca de aur” are in realitate cinci regizori, nu unul singur – Sursa: https://www.cncinema.abt.ro/Files/Documents/fls-1302.pdf)

Dl Cristian Mungiu, aflat zilele acestea la Cannes, afirma ca “nu intelege de ce se construieste o catedrala ortodoxa intr-o tara saraca care n-are decat 5000 de scoli si mai putin de 500 de spitale” (interviu THR).

Nici noi nu intelegem de ce trebuie sa primeasca dl Mungiu fonduri nerambursabile de sute de mii de euro, din buzunarul acelorasi romani saraci, in baza unor fraude de cea mai joasa speta.

Asteptam un raspuns care tine de deontologia si demnitatea profesiei Dvs.

Cu deosebit respect,

Victor Roncea

Asociatia Civic Media

www.civicmedia.ro

Iata Dovezile:

Anexa 1: Extrasul din cartea lui Ioan Carmazan “Povestiri din Bocsa” (Editura Facla, 1983 / Editura Tim Resita)

“Povestea lui Vili Tuscan”

(…) Si Pătru a inceput domol sa povesteasca:
– Stiti ca Ina pe vremuri umbla cu ringhispilul (caruselul) din sat in sat. Ajutor il avea pe Moise, se zice ca ar fi fost copilul ei din flori, dar nimeni nu stia precis. Ea cu Moise aveau cocia mare cu doi cai si cu asta umblau prin sate. Acu’, intr-o iarna, cam pe la vremea Craciunului, nimeresc intr-un sat pe langa Bozovici. Se duce Ina la primarie sa-i semneze primarul ordinul sa instaleze ringhispilul. Ala nici nu vroia sa auda. Se roaga Ina. Primarul, nimic si nimic. Ii spune sa vina maine ca pana maine are treaba pana peste cap.

Vine Ina a doua zi si cand colo la primarie era un chef mare. Acu’ Ina, daca vede ca e petrecere se duce si cumpara o damigeana de rachie, niste carnati ca, deh, era femeie umblata, si intra si ea. De cum o vad cu damigeana si carnati se schimba povestea. O invita pe Ina sa bea cu ei, ca Ina era si ea cam betiva. Se incinge chef mare. Si la un moment dat Ina scoate hartia de aprobare sa i-o semneze careva. Primarul, se cam imbatase; ii spune “Uite ce-i, eu ti-o semnez dar te duci, montezi ringhispilul si vii sa ne iei si pe noi, noi ne urcam primii, noi si cu tine!” Bun, zice Ina. Gata, s-a facut!

Pleaca Ina fericita. Cand ajunge la cocie, Moise se imbatase de suparare si dormea dus. Ce sa faca femeia: se apuca noaptea si monteaza singura ringhispilul. Dupa vreo doua ceasuri de munca, fiindca, ce crezi, era lucru greu mai ales pentru o femeie, termina Ina treaba si asa, murdara si transpirata, hop inapoi la primarie. Cand a intrat ea, aia se imbatasera asa de tare ca dormeau cu totii. Si atunci Ina n-a mai vrut sa-i scoale.

S-a asezat intr-un colt, a luat cativa carnati ca i se facuse foame si catva tuica. Tacuta, manca si bea. Numa’ ce se trezeste primarul si-o vede. Da cu tine ce-i aici? Nu o mai tinea minte. Pai sa vedeti, ii spuse Ina repede totul, ca se speriase ca nu-i mai da autorizatia. Primarul incepe sa rada. Bea cu Ina cativa deti si se imbata la loc. Acu’ i se infierbanta sangele si zice: “Gata, l-ai montat?” Da, zice Ina. Si numai ce mi ti-i scoala primarul pe toti si hai la ringhispil, sa ne dam in lanturi. Au strambat unii din nas, s-au sculat cu chiu cu vai dar primarul nimic, ca imediat toti pana la unul sa porneasca.

Ajung, se urca in ringhispil. Ina, deh saraca, se urca si ea ca primarul io zis “Fara tine eu nu ma urc”. Ce sa faca femeia? Bun, sunt toti urcati dar cine sa dea drumul la motor? Se duce Ina si-l scoala pe Moise, care era beat mort. Ii toarna o vadra de apa-n cap si-l trezeste. Ina se urca si-i spune sa porneasca ringhispilul. Da drumul Moise la tiribomba si se duce sa se culce la loc.

Dupa un timp, unuia i se face rau. Primarul tipa la Ina sa opreasca. Ina tipa dupa Moise, dar Moise doarme tun. Incep cu totii sa tipe, dar ala parca murise. De la un timp, de invarteala, primarului i s-a facut rau si a inceput sa vomite. Cu totii tipau la Ina dar ea ce sa faca?! Ea stiuse ca umpluse rezervorul de benzina si stia ca acum tiribomba nu se mai opreste decat cand s-o termina benzina. Unii varsau, altii lesinau. Ina, de suparare, a inceput sa cante. Si vezi, asa s-au invartit pana dimineata in tiribomba.

Dimineata cand s-a trezit Moise si a iesit de sub paie a vazut ringhispilul ca se invarte. La inceput a crezut ca viseaza dar pana la urma s-a dus si l-a oprit. Cei din lanturi erau pe jumatate morti. Numai Ina adormise bine in scaun. Cand a sculat-o Moise a inceput sa-si smulga parul din cap. Si vezi, de atunci, din ziua aia i-au confiscat si ringhispilul si i-au luat si autorizatia.” (Pag 85-87)

Anexa 2: Episodul “Legenda activistului în inspecţie” din filmul ,,Amintiri din Epoca de Aur 1 – Tovarasi, frumoasă e viata!’’

Anexa 3: Cristian Mungiu: Un prozator care face filme de mihaifulger

(interviu inclus în volumul „Noul val” în cinematografia românească, Grup Editorial ART, Bucureşti,2006)

“(…) Al doilea tău lungmetraj (de fapt prima parte dintr-un proiect colectiv) a obţinut o subvenţie de la CNC, sub numele Amintiri din Epoca de Aur. Despre ce amintiri este vorba? Se va alinia filmul trendului nostalgic, prezent nu doar în cinematografia, ci şi în literatura noastră recentă?

În bună măsură, atmosfera e nostalgică, dar nu ştiu dacă e un trend. Nostalgia e, de fapt, pentru tinereţea noastră, cea de care ne face plăcere să ne amintim. Copii fiind, noi nu am experimentat pe pielea noastră ororile comunismului, fiind martori şi cobai, ca generaţie de „decreţei”, doar la neajunsuri minore, ca învăţatul la bateria auto sau defilatul de 23 August. Dar comunismul târziu avea un fel de derizoriu al lui, nimeni nu se mai lua în serios. Ca orice perioadă de restricţii, el a generat în noi mai multe lucruri demne de povestit decât orice perioadă de bunăstare.

De ce îţi scrii singur scenariile?

Le scriu singur pentru că nu mi s-a întâmplat să întâlnesc pe cineva cu care să le scriu sau care să le scrie în locul meu. Eu nu sunt doar regizor, pentru mine, povestea e esenţială şi felul în care aleg să o spun contează în cea mai mare măsură. Şi, din păcate, nu există o şcoală românească de scenaristică, care să formeze oameni pe care să te poţi baza, iar nivelul multor scenarii româneşti, chiar dintre cele care ajung să primească finanţare, e adesea penibil.

Scenariile tale dovedesc reale calităţi literare. Te-ai gândit vreodată la o carieră de prozator?

Mă consider un fel de prozator care face filme. Sunt foarte multe lucruri pe care am să le povestesc, dar care nu sunt potrivite pentru film, şi, ca atare, le voi povesti în scris la un moment dat. Scrisul are pentru mine un mare avantaj. E locul în care îmi stăpânesc cel mai bine mijloacele şi în care rezultatul nu depinde de nimeni altcineva. De multe ori, mă gândesc că, într-o bună zi, voi ajunge numai să scriu, dar sper ca până atunci să mai fac nişte filme. (…)”

Pentru alte afirmatii privind paternitatea asumata a scenariului vedeti si site-ul productiei: www.amintiridinepocadeaur.ro

Anexa 4. Cazul Dan Mihu

Să iubeşti şi să tragi apa

Cîştigător lung metraj HBO

Motivaţia juriului: Un scenariu care nu pierde timpul, original prin subiectul ales, frust, fără a fi melodramatic şi modern ca demers prin felul în care-şi conţine tensiunea interioară.

Autor, Dan Mihu, membru al Uniunii Scriitorilor din 1997

Buna ziua,

Acesta este un mail colectiv, de aceea, celor care nu ma cunosc le spun ca numele meu este Dan Mihu, sunt jurnalist si scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor din Romania (din 1997). Incepand din 1992 am publicat o serie de piese de teatru, lucrari de proza si scenarii de film, am luat mai multe premii literare la concursuri nationale si o simpla cautare pe Google ar trebuie sa va spuna restul istoriei mele.

Stiu ca pare greu de crezut, acum ca dl Mungiu este eroul zilei, insa sustin ca domnia sa a preluat exact tema propriului meu scenariu, premiat chiar de domnia-sa in vara anului trecut la concursul de scenarii originale HBO 2006.

Contand pe o reactie rece din partea dumneavoastra, va prezint direct faptele:

– anul trecut in aprilie, trimiteam la concursul HBO scenariul “Sa iubesti si sa tragi apa”, drama unei femei simple, care face un avort ilegal, in ultimii ani ai comunismului si este silita sa scape cumva de avortonul ei, expus in mod brutal si socant

– in juriul concursului de anul trecut se afla si dl Mungiu

– in luna mai eram declarat finalist cu sus-numitul scenariu

– in iunie, la TIFF, primeam premiul pentru lungmetraj; motivatia juriului: “Un scenariu care nu pierde timpul, original prin subiectul ales, frust, fără a fi melodramatic şi modern ca demers prin felul în care-şi conţine tensiunea interioară.”

– in mai anul acesta, dl Mungiu ia la Cannes un Palme d’Or cu “4 luni…”; conform presei internationale, filmul sau trateaza aceeasi tema a avorturilor ilegale si prezinta imagini socante cu un avorton in baie

– in cadrul ceremoniei de premiere dl Mungiu declara franc ca “acum un an nici nu visam la acest proiect.” Mai exact, intr-un interviu acordat Evenimentului zilei sustinea ca a terminat versiunea finala in luna iulie, asta dupa ce (conform Re:Publik), scrierea integrala a scenariului a durat sub doua luni

Pentru comparatie, scenariul meu, premiat (si) de dl Mungiu, poate fi descarcat liber de la adresa https://editura.liternet.ro/carte/222/Dan-Mihu/Sa-iubesti-si-sa-tragi-apa.html , impreuna cu un scurt comentariu al unui alt membru al jurului, dl Cretulescu. Dupa ce veti citi premisa scenariului, va rog sa rememorati cate scenarii sau carti pe aceasta tema ati citit in ultimii 10 ani?

Nu incerc sa confisc subiectul avorturilor ceausiste, dar:

– dezaprob faptul ca dl Mungiu s-a prevalat de pozitia sa in juriu pentru a cauta idei proaspete apte de a fi rescrise ulterior de domnia sa

– sunt uluit de viteza neobisnuita (remarcata si de el insusi) cu care a rescris un scenariu pe exact aceeasi tema, l-a finantat, l-a filmat, l-a montat si l-a prezentat in premiera la Cannes

– mi se pare total nedrept faptul ca a fortat (pe ascuns) finalizarea propriei sale productii, intuind probabil faptul ca noi ne vom confrunta cu greutati in gasirea finantatorilor/producatorilor – atitudinea sa mi se pare cel putin neloiala

Culmea cinismului este ca juriul punctase tocmai originalitatea temei si partitura tragica a principalului rol feminin. De acum, adio originalitate… Cine isi imagineaza ca anul viitor la Cannes va fi selectat un al doilea film despre avorturi ceausiste e cel putin naiv.

Ma bucur ca in acest an HBO Romania a renuntat la serviciile domniei sale in calitate de jurat. Din punctul meu de vedere, prestatia sa a fost de-a dreptul descalificanta si sper ca abuzul lui sa aiba drept consecinta macar evitarea invitarii domniei sale in alte jurii viitoare.

Asteptand o atitudine obiectiva din partea dumneavoastra, nu pot decat sa deplang faptul ca anul acesta a castigat Palme d’Or-ul un film ce si-a obtinut finantarea prin scandal si tema prin furt, fiind prezentat pe furis direct la Cannes, in speranta ca invingatorilor li se iarta totul.

Al dumneavoastra,

Dan Mihu

PS: Sunt constient ca prin aceasta contestatie spun adio participarii la alte concursuri similare in tara, dar sper ca viitorii competitori sa se bucure de un tratament mai cinstit decat cel de care am avut eu parte.

Iată şi mailul trimis de Dan Mihu lui Cristian Mungiu:

Domnule Mungiu,

Legat de luarea mea de pozitie, tin sa va fac cunoscut ca NU va acuz de plagiat. Nimic mai fals. Observ insa faptul ca, daca n-ati fi fost in juriul HBO de anul trecut, nu ati fi scris acum un scenariu socant pe tema avorturilor din Romania ceausista. pentru ca “acum un an nici nu va gandeati la acest proiect”. Iar eu as fi facut propriul meu film pe aceasta tema inaintea dumneavoastra. Si asa ar fi fost normal, pentru ca – intre noi doi – eu am scris (asa cum m-am priceput) primul pe aceasta idee. Care nu e nici Revolutia Romana, nici caderea turnurilor gemene, nici alt eveniment public.

Acum nu pot decat sa astept urmatoarea sesiune de finantare de la CNC (de fapt, sincer, n-o mai astept pentru ca maine dimineata cred ca voi fi anuntat ca nu mai avem nici co-producatori). Prezenta unui regizor in juriu ne-ar fi indreptatit pe noi scenaristii sa visam ca sunteti acolo pentru a cauta un scenariu pe o idee care sa vi se potriveasca. Nu tineam cu tot dinadinsul sa facem un film impreuna. M-as fi multumit insa cu un simplu mail amical in care sa-mi spuneti ca veti scrie pe tema asta. Astfel avertizat, sa zicem ca ar fi fost o competitie corecta. Faptul ca ati facut filmul pe ascuns si l-ati dus direct la Cannes, nu mi-a lasat nicio alta optiune de reactie.

Socul a fost prea mare…

Iar deziluzia a fost totala. Nu ma asteptam la un astfel de gest de la un regizor tanar, aflat la al doilea sau lung-metraj. Credeam ca ideile incep sa se “imprumute” mai incolo, cand ai cam spus ce aveai de spus si incepi sa te uiti prin ograda vecinilor.

Acum astept filmul.

Pastrand aceeasi atitudine decenta Dan Mihu isi exprima dezamagirea ca reactia sa a fost interpretata tendentios.

O ultima precizare

” Eu am prezentat faptele cat am putut de rece. Sunt dezamagit ca reactia mea a fost interpretatat tendentios si expusa brutal si inexact drept o acuzatie de plagiat. In luarea mea de pozitie nu m-am lansat in injurii si am incercat sa verific si sa ras-verific tot. Amavut la dispozitie un intreval de timp foarte scurt. Va rog sa rememorati singuri cand ati aflat dumneavoastra despre subiectul filmului sau. Cam tot atunci am aflat si eu. La cateva zile dupa prezentarea la Cannes.

Cei interesati sa judece la rece aceasta situatie o vor face. Pe ceilalti nu am cum sa-i conving de nimic. Raman insa la opinia mea ca daca nu participam la concurs, probabil ca dl Mungiu nu si-ar fi scris inca scenariul (“acum un an nici nu visam la acest proiect”). Deasemenea, poate ca nu-l scria daca nu era in juriul care l-a citit si premiat.

Sunt sigur ca filmul e o capodopera, a obtinut totusi un Palme d’Or. Spun doar ca l-ar fi putut obtine altfel. I-a fost probabil teama sa iasa al doilea cu un film despre avorturi, dupa filmul nostru. Chiar daca ar fi fost mai bun. E o teama fireasca. Dar asta nu-l scuza.

Singurul lucru care ma dezamageste este atitudinea unei bune parti a publicului si chiar a unor critici si scriitori. Atata vreme cat genul asta de practici sunt socotite normale, nu vom lua la Cannes niciunpremiu pentru scenariu original. Pentru ca nu vom avea niciodata scenaristi, ci doar regizori plecati la shopping de idei si capabili sa rescrie in mod adecvat orice tema li se potriveste.

Dan Mihu

Sursa: Civic Media

Imnul lui Mungiu – Plagiati, Plagiati, Plagiati… de ZiaristiOnlineTV

NU RATATI AZI la Roncea.Ro: Dovada plagiatului lui Mungiu prezentata Centrului National al Cinematografiei (CNC) si Uniunii Cineastilor din Romania (UCIN). Unde duce patologia anticrestinismului de Dupa dealuri – Inside Movies

Dincolo de dealuri ne spune că frica de homosexualitate a creştinilor reprezintă o formă incoştientă de violenţă” (!?), scrie un personaj asemenea lui Mungiu in Inside Movies. Detalii aici: Nimic despre Cristian Mungiu, creştini şi homosexuali

In rest, nu ratati azi: Dovada plagiatului lui Mungiu prezentata Centrului National al Cinematografiei si Uniunii Cineastilor din Romania. Si, bineinteles, cititorilor Roncea.Ro.

Vedeti si: Cristian Mungiu acuzat de plagiat si de regizorul Ioan Carmazan. Anticrestinism: “Dupa dealuri” este cel mai putin amuzant dintre filmele cu calugarite lesbiene si ex iubite psihopate – Hollywood Reporter. O fundatura – Paris Match

Cristian Mungiu acuzat de plagiat si de regizorul Ioan Carmazan. Anticrestinism: “Dupa dealuri” este cel mai putin amuzant dintre filmele cu calugarite lesbiene si ex iubite psihopate – Hollywood Reporter. O fundatura – Paris Match


“‘După dealuri’ este cel mai puţin amuzant dintre filmele cu călugăriţe lesbiene şi foste iubite psihopate.”The Hollywood Reporter via Mediafax

“Filmul lui Mungiu, “Dupa dealuri”, primul film huiduit la Festivalul de la Cannes de anul acesta” – titra presa online de sambata consemnand faptul ca mai multi ziaristi si spectatori au huiduit si fluierat la premiera lui Mungiu. Intre timp, titlul in cauza a fost eliminat de pe net, fiind inlocuit cu mai ternul “Filmul lui Mungiu, “După dealuri”, fluierat şi aplaudat la Cannes, susţine o publicaţie franceză”, facandu-se trimitere la L’Express (foto sus).

Inainte de a analiza aceasta noua “creatie” a lui Cristian Mungiu, in care anticrestinismul visceral al familiei Mungiu este impachetat in poleiala senzationalismului ieftin obtinut prin introducerea homosexualismului feminin intr-o manastire, condimentat cu celebrul caz al exorcismului de la Tanacu, este, insa, necesara o retrospectiva asupra personajului.

Regizorul-vedeta are grave carente de profesionalism, fiind deja acuzat in doua cazuri de plagiat de catre doi reputati scenaristi si regizori. Pe langa istoria mai veche expusa de scriitorul Dan Mihu imediat dupa aparitia pe piata a filmului “4-3-2” (foto), se mai adauga astazi si cea a cunoscutului regizor Ioan Carmazan, profesor de regie film la Universitatea de arta Mediapro si membru al CNA si CNC. Ioan Carmazan il acuza in premiera pe Cristian Mungiu, prin intermediul site-ului Roncea.Ro, ca i-a plagiat cu nerusinare una dintre povestirile sale, publicata inca din 1983 in volumul “Povestiri din Bocsa” si transpusa de Mungiu in filmul de grup “Amintiri din epoca de aur”,  pe care acesta nu uita sa mentioneze ca este “Un film scris de Cristian Mungiu”. Pe deasupra, printre toate aceste decaderi de la etica si morala se iteste o afacere de frauda la Centrul National al Cinematografiei-CNC realizata prin intermediul “Amintirilor”.

Intr-o declaratie facuta ieri pentru Roncea.Ro, profesorul Ioan Carmazan a subliniat ca trebuie lamurit o data pentru totdeauna mitul acesta al “geniului” Mungiu, intemeiat pe plagiat, conjuctura si frauda. Amintind de cazul lui Dan Mihu, care, dupa ce a prezentat scenariul sau – Să iubeşti şi să tragi apa – unui juriu HBO din care facea parte Mungiu, s-a trezit anul urmator ca povestea i-a fost copiata grosier in filmul “4-3-4”, regizorul Ioan Carmazan ne-a prezentat si cazul sau. Concret, fragmentul principal din “Povestea lui Vili Tuscan”, una dintre povestirile sale din Bocsa, publicate in urma cu 29 de ani la Editura Facla, despre un carusel si mai multe personaje, a fost reprodus intocmai in filmul de grup semnat de Mungiu “Amintiri din epoca de aur” (vezi foto dreapta si dr jos). Regizorul il someaza pe Mungiu sa ia nota oficial de aceasta acuzatie. Consultand volumul ni s-a confirmat intrutotul afirmatia respectatului regizor. Ioan Carmazan nu exclude actionarea lui Mungiu in judecata urmand ca suma solicitata ca prejudiciu moral si material sa fie donata unui camin de copii si unui azil de batrani ale Bisericii Ortodoxe Romane. De remarcat ca Mungiu s-a aflat in proces si cu muzicianul Cornel Constantiniu, care l-a acuzat ca a furat muzica din “4-3-2”.

Mai mult, conform unor surse din lumea cinematografiei se pare ca nivelul de infractor al lui Mungiu nu se restrange la plagiat si coloane sonore subtilizate, existand suspiciuni solide ca filmul “Amintiri din epoca de aur” a fost dublu-finantat, comitandu-se o frauda care poate fi dezvaluita prin cel mai banal control al unor procurori avizati. Practic, Mungiu a obtinut finantare de la Centrul National al Cinematografiei pentru intregul film de grup format din patru episoade in timp ce alti doi regizori beneficiasera deja de finantare de la stat pentru doua dintre episoade. Afacerea necesita interventia organelor abilitate.

“Nu pot decat sa deplang faptul ca anul acesta a castigat Palme d’Or-ul un film ce si-a obtinut finantarea prin scandal si tema prin furt, fiind prezentat pe furis direct la Cannes, in speranta ca invingatorilor li se iarta totul. Sunt constient ca prin aceasta contestatie spun adio participarii la alte concursuri similare in tara, dar sper ca viitorii competitori sa se bucure de un tratament mai cinstit decat cel de care am avut eu parte.”, scria Dan Mihu in scrisoarea sa deschisa despre Cazul Mungiu.

Pentru a intelege mai bine profilul celui incriminat de plagiat si suspectat acum de infractiuni si mai grave este necesara o vedere de ansamblu asupra mediului sau de formare.

Cristian Mungiu este fratele mai mic al Alinei Tatiana Mungiu, actuala sefa SAR si fosta activista UASCR (ca sefa a Asociatiei Studentilor Comunisti pe UMF Iasi si redactor-sef la „Opinia Studenteasca“, ziarul Uniunii Asociatiilor Studentilor Comunisti din Romania – UASCR, patronat de CC al UTC), casatorita de forma cu Andrei Pippidi, cunoscut drept homosexual in cercurile istoricilor de la Iasi, suspectat in aceleasi cercuri ca agent dublu al Securitatii si, respectiv, al unui alt serviciu secret strain. Tatal lor, Ostin Mungiu, in perioada comunista ocupa la UMF Iasi postul de sef al Biroului organizatiei de baza a PCR si, conform marturiilor locale, era insarcinat cu supravegherea studentilor straini, pe modelul Mona Musca. Familia lor este originara din Balti.

Alina Tatiana Mungiu a fost prima din familie care a indraznit sa se faca remarcata si dupa 1989 printr-o pronuntata aversiune fata de crestinism, in special fata de ortodoxie, ura exprimata prin piesa “Evanghelistii”, jucata pentru prima oara in Ungaria si beneficiara premiul UNITER pentru “cea mai bună piesă românească a anului 1992”. Piesa a fost pusa in scena si la noi, in decembrie 2005, la Ateneul Tatarasi din Iasi, in regia unui oarecare Benoit Vitse. Conform marturiilor autoarei, piesa a fost conceputa in 1988, deci in plin elen comunist creator.

Scriitorul Radu Negrescu – Sutu, fost detinut politic ca urmare a semnarii Apelului Goma din 1977, compara piesa “Evanghelistii” cu practicile macabre ale tortionarilor din cadrul “Experimentului Pitesti”. Iata cum descrie el desfasurarea actiunii “artistice” a Mungiei de pe scena Ateneului Tatarasi: “Fecioara Maria apare goala pe scena, in chip de tarfa, iar evanghelistul Ioan, prezentat ca un homosexual potential, isi tot expune fesele dezgolite publicului. Dar toate acestea s’au vazut si la Pitesti. Nici relatia dintre Maria Magdalena, personificata in piesa de curtezana Elena (preoteasa-prostituata, ibovnica lui Cherintos), si Domnul Iisus, nu este noua. Aceasta culmineaza cu sugerarea unei felatiuni, urmata de comentarii de genul: “- Ai simtit natura divina din madularul lui dumnezeiesc?”, sau “- Dimpotriva… e un amant cu totul incapabil…”

Vulgaritatea erotica ostentativ afisata tradeaza cu siguranta frustrarile doamnei Mungiu in acest domeniu, dar acest lucru nu priveste pe nimeni decat pe domnia sa. Fiecare are viata sexuala pe care o poate avea sau pe care si-o doreste. A face insa din Sfanta Evanghelie un spectacol cvasipornografic, prin desacralizarea Domnului Iisus pentru a sacraliza vulgaritatea, este oare o dovada de curaj din partea autoarei acestei nedemne “opere de arta” teatrala?… Spre deosebire de atitudinea antievreiasca sau antimusulmana, cea anticrestina nu prezinta astazi niciun risc, permitand frustratei autoare o gama cat mai larga de blasfemii, inspirate de cele proferate de tortionarii din puscariile comuniste”, consemna dupa premiera de la Iasi Radu Negrescu – Sutu.

Piesa a fost considerata de vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist drept o blasfemie si “o jignire adusa Bisericii Ortodoxe Romane”. “Este o blasfemie la viata si la credinta noastra”, a afirmat la vremea respectiva si Arhiepiscopul Ioan Robu al Bisericii Catolice din Romania.

Textul blasfemiator al Alinei Mungiu l-ar fi interesat si pe Andrei Serban, acelasi regizor care a montat piesa despre Cazul Tanacu, preluata si de Cristian Mungiu ca tema pentru noul sau film, “Dupa dealuri”, ambele interpretari “artistice” ale unei drame reale fiind inspirate dupa cele doua carti ale fostei jurnaliste BBC Tatiana Niculescu Bran, “Spovedanie la Tanacu” si “Cartea Judecatorilor” (aparute la Humanitas, la fel ca si mai recentul atac la Biserica Ortodoxa Romana al aceleiasi autoarea, “Noptile Patriarhului”). Intr-o paranteza deschisa este de notat si faptul ca Tatiana Niculescu este sotia lui Mirel Bran, corespondent pentru Le Monde, la randul lui un anticrestin convins, observat ca atare si in timpul campaniei pentru salvarea icoanelor din scoli, fiind un critic constant al Bisericii Ortodoxe Romane si un sustinator al propagandei homosexuale stradale. Cu toate acestea, in contrast cu modul “hitru” in care este prezentat regretatul Patriarh Teoctist si IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, in cartea sotiei sale, “Noptile Patriarhului”, Mirel Bran considera ca actualul Patriarh Daniel este “un modernist, reformator, ecumenist si european”.

De observat ca atat Cristian Mungiu cat si Andrei Serban au ignorat – chiar cu acceptul tacit al Patriarhiei, din cate se pare – drepturile la propria imagine, viata si credinta ale parintelui Daniel Corogeanu de la Tanacu, inchis pe nedrept pentru moartea Irinei Cornici si intre timp eliberat din inchisoare. Scenele relevate de Mediafax despre atmosfera de la repetitii denota si o alta fateta a realizatorilor unui spectacolul dintr-o drama reala, care implica persoane neconsultate: “Unii actori spuneau «nişte oameni suferă şi noi mergem să ne plimbăm pe Broadway». Ne-am dat seama atunci că nu trebuie să ne luăm prea mult în serios. Distanţa s-a produs când am putut să râdem de cazul acesta”, a mărturisit regizorul Andrei Serban, citat de Mediafax. “Totodată, Tatiana Niculescu-Bran apreciază că momentul cel mai amuzant a fost când Andrei Şerban le-a cerut actorilor să joace piesa pentru trei culturi diferite, din Somalia, Japonia şi Mongolia.”, mai noteaza Mediafax din amuzamentul de la repetitii, facut pe seama mortii unei tinere si incarcerarii altor maicute si a preotului Daniel.

Nu stim cum a fost atmosfera la filmarile lui Cristian Mungiu dar, in tot cazul, anticrestinismul sau nativ, am putea spune, a fost remarcat deja de presa straina. “Regizorul este mai interesat în demonstrarea metodică a potenţialului distructiv al credinţei rigide decât de legătura fragilă dintre cele două femei şi, deşi acest unghi ambiţios este mai intelectual, nu sunt sigur că este şi cel mai potrivit.”, scrie unul dintre jurnalistii acreditati la Cannes ai portalul postului France 24, citat de Mediafax, fara sa stie ca tanarul merge pe urmele tatalui si surorii sale mai mari.

Nu este nimic nou, de fapt. Mult-aclamatul “4-3-2” a fost considerat de presa serioasa a lumii drept o facatura cu aceeasi tenta, de anticrestinism grotesc. “Si avortul devine spectacol intr-un film sordid si plin de vorbarie”, titra cotidianul Vaticanului, L’OSSERVATORE ROMANO. Asociatia “Alege Viata” din Franta l-a considerat “un film care promoveaza cultura mortii”, cineastul Andrzej Zulawski a spus-o pe sleau ca “nu vreau să văd aşa ceva cum nu vreau să mănanc mancare proastă sau să vorbesc cu proşti” iar presedintele Asociaţiei Criticilor de Film din New York, Armond White, a dat sentinta: “Cand un film e atat de obtuz ca “4,3,2”, simti ca si cum a inceput numaratoarea inversa pentru sfarsitul cinematografiei”.

Desi ii scapa informatia ca “in mod inexplicabil, premiera filmului “Dupa dealuri” nu are loc in 19 mai seara, asa cum se cade pentru un regizor care are un Palme d’Or acasa, ci dupa-amiaza, pe zi”, daca citesti corespondentele HotNews ale Iuliei Blaga ai putea crede ca Festivalul de la Cannes de anul acesta se desfasoara pentru si cu un singur film: al lui Mungiu. Ziaristii normali sunt insa mult mai rezervati.

“Paris Match“ noteaza, de exemplu: “Cat despre personaje, de la tanara calugarita care ii spune ‘tati’ preotului, trecand prin iubita isterica si monomaniaca si prin stareta cu inima de sfanta, personajele nu reusesc in niciun  moment sa ne emotioneze. Nu intram nici in empatie, nici in antipatie cu ele, avem doar putina pofta sa le manam de la spate ca sa iesim odata din fundatura in care ne-a dus acest lungmetraj mult prea lung. (…) O fi Mungiu un cineast major, dar ‘Dincolo de dealuri’ nu i-ar putea seduce decat pe cinefilii integristi.”

Anticrestinismul vomitiv al lui Cristian Mungiu, boala de familie dupa cum se vede, se spuzeste oral la Cannes, unde pionierul fruntas al “Noului Cinema” repeta fara jena cliseul ca “nu intelege de ce se construieste o catedrala ortodoxa intr-o tara saraca care n-are decat 5000 de scoli si mai putin de 500 de spitale” (interviu THR).

Nici noi nu intelegem de ce trebuie sa fie platit Mungiu din banii nostri, plus pensiile si alocatiile taiate, ca sa ne injure, asa ca vom solicita Parchetului sa faca investigatia necesara in ce priveste frauda de la CNC pe care o semnalam, corpului cineastilor din Romania ramanandu-i obligatia sa se autosesizeze in cele doua cazuri de plagiat reclamate, pentru a le judeca si condamna conform Legii.

Victor Roncea

Vedeti si: Imnul lui Mungiu: Plagiati, Plagiati, Plagiati!


Imnul lui Mungiu – Plagiati, Plagiati, Plagiati… de ZiaristiOnlineTV

Foto Ioan Carmazan: Cristofor Lazarescu / CineFan.ro

Foto Cristian Mungiu: Ovidiu Micsik / MediafaxFoto/Gandul.Info

Filmul furat care prezinta turul virtual al Catedralei Mantuirii Neamului. VIDEO


Tur virtual al Catedralei Mântuirii Neamului de ZiaristiOnlineTV

Detalii la Ziaristi Online: Filmul furat care prezinta turul virtual al Catedralei Mantuirii Neamului. VIDEO/FOTO/INFO

Catedrala Mantuirii Neamului - Foto Cristina Nichitus

Imagini cu complexul arhitectural din 13 Septembrie, plus informaţii precum lungimea, lăţimea ori capacitatea diferitelor obiective sunt câteva dintre detaliile ce apar în clipul postat pe internet. Potrivit filmuleţului, complexul din Dealul Arsenalului cuprinde Catedrala Mântuirii Neamului, o casă pentru pelerinii clerici (Casa Sfântului Apostol Andrei), o alta pentru pelerinii mireni (Casa Sfântului Apostol petru), un centru cultural misionar (Casa Sfântului Apostol Pavel) şi un spital – centrul social medical Casa Sfântului Apostol Luca.

Presă, tehnologie, morală. Cu datoria Germaniei fata de Romania s-ar putea ridica 626 de spitale ultimul tip, 12.530 de scoli, 37.600 de gradinite, 4.700 de Universitati, 94 de Catedrale si 18,8 Reichstag-uri. Aviz Deutsche Welle

ASPECTE. Presă, tehnologie, morală

de Corneliu Vlad

Efemeridele de presă ale clipei provoacă mai degrabă mâhnire. Unei realităţi prea puţin confortabilă şi agreabilă, mass-media îi răspunde nu prea adecvat, dacă nu chiar penibil. Aflăm cu lux de amănunte despre isprăvile unui derbedeu de fiu de primar, dar peste jaful şi iminenta catastrofă de la Roşia Montana se trece cu lejeritate. Preiau unii, ca puiul de cuc cu ciocul căscat, în care poţi depune orice, ticăloşiile unor „nemţi” cu nume unguresc de la Deutsche Welle despre Catedrala Neamului, dar despre datoriile uitate ale Germaniei, din vremea celui de-al treilea Reich nu suflă nimeni o vorbuliţă (18,8 miliarde de euro – cu care s-ar putea ridica 626 de spitale cam intre cel mai mare spital oftalmologic din sud-estul Europei (20 milioane euro) si cel mai mare spital privat din Bucuresti (40 milioane euro), 12.530 de scoli de cel mai inalt nivel gen scoala privata Little London (1.500.000 euro), 37.600 de gradinte de top (500.000 de euro), 4700 de Universitati gen cea mai mare universitate maghiara privata din Romania – Sapienta, sponsorizata si de statul roman!, 94 de Catedrale ale Mantuirii Neamului si 18,8 cladiri de teapa Reichstag-ului – numai renovarea a costat 600 de milioane de euro – trei Catedrale! – iar constructia 30 de milioane marci aur 🙂 – nota red). Vorba idioată a unui „analist”: despre ce vorbim?

Obedienţa în faţa sacului cu bani, a puterii politice sau oculte, a feluriţilor hrăpăreţi aborigeni ori de afară funcţionează fără greş, iar dezinformarea se lăţeşte. Şi când te gândeşti ce-ar putea face presa, ce posibilităţi tehnologice are comunicarea în masă de câteva decenii!

Integral la Ziaristi Online

George Damian: Minciunile Deutsche Welle despre Catedrala Mântuirii Neamului. The Deutsche Welle’s lies about the Romanian Orthodox Cathedral of National Redemption

de George Damian

Jurnaliştii Paul Tutsek şi Zsuzsa Hunyadi de la Deutsche Welle au făcut un reportaj despre Catedrala Mântuirii Neamului din Bucureşti. Au strecurat în el o serie de minciuni perverse, preluate pe nemestecate de jurnaliştii din România: statul român favorizează Biserica Ortodoxă Română, Guvernul României plăteşte 600 milioane euro pentru construirea unei biserici, şcolile din România se închid într-un ritm alert, laolaltă cu spitalele. Ce imagine rămâne: o ţară habotnică, lipsită de educaţie şi îngrijire medicală. Dar să vedem minciunile de la Deutsche Welle.

Prima minciună: Catedrala Mântuirii Neamului costă 600 milioane euro

Deci ce zice reportajul Deutsche Welle despre Catedrala Mânturii Neamului: “Biserica Ortodoxă Română şi Guvernul vor plăti împreună cele 600 de milioane de euro necesare construirii catedralei, Guvernul a pus la dispoziţie terenul în valoare de 200 milioane euro”. Mai rămân 400 de milioane de euro de acoperit, şi dacă mergem pe calculul celor de la Deutsche Welle atunci Guvernul va mai avea de plătit doar 100 de milioane euro. Ca să nu spunem că cifra de 600 milioane euro e scoasă de Deutsche Welle din burtă: costul construcţiei a fost evaluat la 200 milioane euro (vezi aici).

Ce a ajuns în presă? Catedrala Mânturii Neamului costă 600 milioane euro, bani plătiţi de Guvern. Nu a verificat nimeni nimic, nu a făcut nimeni nici un calcul. Toată lumea citează după ureche un reportaj făcut după ureche. Dă mai bine să zbieri “Guvernul dă 600 milioane euro pentru o catedrală” – chiar dacă este vorba de o minciună sfruntată.

Bineînţeles, este citat minunatul Remus Cernea. Aici “jurnaliştii” Deutsche Welle o dau cu mucii în fasole: una zice minunatul Remus Cernea, alta traduc ei (pe la 00:40). Deontologie. Bineînţeles, apare şi Ceaucescu şi Securitate. Nu se putea fără. Din păcate, lipseşte Dracula – dar putea şi el să fie înghesuit pe undeva.

A doua minciună: o biserică construită la două zile, trei şcoli închise pe zi

“În ultimii 20 de ani peste 4.000 de biserici au fost construite în România, mulţumită sprijinului guvernamental. Statistic, asta înseamnă că la fiecare două zile a fost încheiată construcţia unei noi biserici. Între timp, în fiecare zi sunt închise câte trei şcoli  şi din ce în ce mai multe spitale.” Aşa zice Deutsche Welle.

Trei propoziţii, trei minciuni. Jurnaliştii din România le-au preluat pe nemestecate, fără să facă nici cel mai mic calcul aritmetic. Dacă ne luăm după cele spuse de “jurnaliştii” de la Deutsche Welle în cele 7300 de zile ale ultimilor 20 de ani, a câte 3 şcoli pe zi – ar fi trebuit să fie închise 21.900 de şcoli (nicăieri nu se spune în ce perioadă au fost închise şcolile, aşa că un ascultător oarecare poate prespune că este vorba tot de ultimii 20 de ani). Nu avea România de unde să închidă 21.900 de şcoli, ţara asta are 320 de oraşe şi 2.859 de comune… Dacă ne gândim şi că sunt închise “din ce în ce mai multe spitale” (tot în ultimii 20 de ani?!?!) şi mai facem un calcul ajungem la cifre astronomice.

Dar dincolo de aritmetică, “jurnaliştii” Deutsche Welle nu citează nici o sursă pentru cifrele pe care le prezintă. Poate le-au primit de la minunatul Remus Cernea şi nu s-au mai gândit să verifice. Doar Remus Cernea este fost catindat la preşedinţie şi preşedinte al Asociaţiei Umaniste! L-or fi întrebat pe minunatul Remus Cernea câţi membri are minunata lui asociaţie şi din ce surse este finanţată? Are măcar un sediu?

Lista bezbojnicilor

Acum să vedem ce au înţeles jurnaliştii din dezinformarea propagată de Deutsche Welle. Am adunat mai jos o listă a ruşinii jurnalismului din România. Oameni care preiau o ştire pe nemestecate, pe negândite – fără să verifice. Adevărate relee de dezinformare.

Continuarea la Ziaristi Online

Cine sunt “ziaristii germani” care ataca Biserica Ortodoxa Romana, sub acoperirea “presei germane”? Doi unguri de pripas din Targu Mures: Paul Tsusek si Zsuzsa Hunyadi. Rusine, Deutsche Welle!


Un reportaj oarecare – care oricum incalca minimele norme “deontologice” pentru ca prezinta parerea unui mic dezaxat, Remus Cernea, contra Bisericii care reprezinta 20.000.000 de romani, fara a furniza si opinia autoritatii bisericesti -, practic un atac banal la Biserica Ortodoxa sub pretextul relatarii asupra Catedralei Mantuirii, face valuri in “presa romana”. Dupa parerea mea este o lucratura de-a dreptul jenanta pentru ceea ce ar trebui sa reprezinte Deutsche Welle, post finantat de Guvernul Republicii Federale a Germaniei. Pentru prosti, mai ales pentru prostii din “presa romana”, facatura prinde bine insa, mai ales cand vine manusa ziarelor cu pronuntata directie antiromaneasca si anticrestina. Si-uite asa se titreaza “in draci”: “Presa din Germania comentează faptul că Guvernul României îşi permite luxul să cheltuiască sute de milioane de euro pentru construirea unor biserici, printre care şi o catedrală gigantică, în acelaşi timp în care închide zilnic şcoli şi spitale, din lipsă de fonduri.”

“Această realitate stârneşte nemulţumirea oamenilor, dar şi interesul reporterilor germani de la Deutsche Welle care au realizat un reportaj despre Catedrala Mântuirii Neamului, anunţă ROMÂNIA LIBERĂ. Explicaţia reporterilor germani, citaţi de ADEVĂRUL, este că astăzi credinţa joacă un rol important în societatea românească şi reprezintă un mare suport pentru viaţa mizeră a multor oameni.” Si altele, si altele, tot asa.

Nu discut despre problema marimii si infatisarii Catedralei pentru ca, de fapt, nu acesta este fondul reportajului. M-ar interesa mai mult comparatia, de exemplu, cu cate sute de milioane de euro din fondurile Guvernului roman sunt cheltuite anual de catre o minoritatea agresiva si antistatala, in loc sa se faca gradinite, scoli, spitale, etc. Sau cine este, de fapt, responsabil de inchiderea spitalelor in zonele romanesti si pastrarea lor in cele unguresti.

Dar haideti sa mergem la radacina atacului. Sa vedem cine reprezinta “presa germana”, nu?!

Ce sa vezi? Cin’ sa fie, cin’ sa fie? Pai nemtii nostri sunt doi reporteri de pripas din “Maros-Vásárhely, Mures” – dupa cum isi scriu chiar ei pe Facebook: Paul Tutsek si Zsuzsa Hunyadi. Deci doi unguri din Romania, nu “reporteri german” si nu “presa din Germania” ci un reportaj facut de un cuplu de ungurasi si transmis de un singur post, fara prea mare audienta in Germania oricum, pentru ca e “de stat”. Doi unguri si ca toti ungurii, se stie, iubitori de ortodoxie si romanism. Ca si cum ar face un reportaj despre cat costa intretinerea Catedralei din Koln doi reporteri turci, pentru un post islamic, sa spunem Press TV. Mai bine o darama, zau!

Pe “neamtul” Tutsek, care apare pe Facebook, in “relationship” cu “nemtoaica” cu nume de masina coreeana, l-am gasit intai pe net cautandu-si “o fata mai mare de 42 de ani” pe un site de “dating”. Oare Zsuzsa stie?

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro StatCounter - Free Web Tracker and Counter

customizable counter
Blog din Moldova