„Dacă nu m-aş simţi atât de român, poate aş putea să mă detaşez fără greutate chiar în muncile mele impuse de împrejurări […]. Cât timp judec în istorie – iar nu în absolut – nu pot gândi nimic fără să ţin seama de neamul meu”
Mircea Eliade, Jurnalul portughez…
Adevărat,Profesorul şi Istoricul Gheorghe Buzatu a plecat la cele Veşnice, mult prea devreme, mult prea grăbit, la nici 74 de ani, lăsând în urmă o vastă operă istorică, prieteni dragi şi fideli, buni colegi şi, nu în ultimul rând, o familie îndurerată. A plecat discret din mijlocul cărţilor şi documentelor atât de dragi lui, ca un demn slujitor al istoriei… Fiindcă oşteanul se jertfeşte pe câmpul de luptă, preotul în altar, iar istoricul în bibliotecă…Deşi tragic şi dureros, trebuie să o recunoaştem că Profesorul a avut parte de o moarte frumoasă… Onorabilă şi pilduitoare.
Adevărat, timpul nu a mai avut răbdare cu Profesorul, sau poate – nebănuite fiind căile Domnului – aşa i s-a menit de către Dumnezeul strămoşilor noştri: Să călătorească spre Lumina cea adevărată pentru a nu mai întârzia la simpozionul celest…Pentru a-i întâlni pe marii înaintaşi, bărbaţi de stat, istorici, oameni de cultură şi, totodată, repere de luptă şi conştiinţă românească pe care i-a evocat cu atâta dragoste în cărţile sale…Pentru că, indiscutabil, Profesorul Gh. Buzatu s-a înscris demult în galeria marilor istorici şi gânditori care au binemeritat de la neam şi ţară. Întreaga sa operă şi activitate s-a fixat pe o axă naţională pe care a urmărit-o cu înverşunare şi credinţă, renunţând la comoditatea alinierii, la tentaţiile materiale, la ispitele decoraţiilor, medaliilor şi confirmărilor academice şi nu numai… Fiindcă aceste recunoaşteri erau lanţ şi lacăt spiritului viu şi cuvântului său independent. Îi anulau discret, apoi direct, aşteptările, credinţele, adevărurile…
Adevărat că dispariţia Profesorului a determinat abrupt conştientizarea unui gol imens în sufletele noastre, ale celor care l-am preţuit, iubit şi, poate, chiar înţeles. A conturat sfâşietor imaginea unei moşii aşezate la răscrucea tuturor răutăţilor, abandonată şi bântuită de cumplite stihii. Profesorul a sfătuit şi coordonat cu răbdare şi tact, cu blândeţe şi modestie proverbiale, cu generozitate boierească, cu profesionalism o serie de discipoli ce reprezintă tânăra generaţie de istorici. A fost considerat de cei mai tineri îndrumător şi creator de climat istoriografic, a fost receptat ca cel mai de seamă specialist al istoriei celui de-al doilea război mondial, a ridicat şi indicat, totdeauna, probleme/teme de maximă importanţă şi impact, dar mai ales i-a făcut pe cei tineri să iubească şi să respecte documentele de arhivă, să slujească după pricepere şi… caracter istoria cea adevărată…Cea care nu se lasă ademenită/siluită de vitregiile vremii şi nici trunchiată/deturnată de teoriile falşilor directori de opinie şi conştiinţă „românească”, a celor care păstoresc în ultimul timp instituţii culturale şi/sau societatea civilă. Prin urmare, mărturisesc fără urmă de echivoc întreaga mea preţuire faţă de Istoricul exigent cu sine şi cu ceilalţi, „primejdios pentru sine şi pentru alţii” – după cum spunea odinioară Emil Cioran – tocmai prin temele tratate, prin perspectivele şi abordările lansate, argumentate… Faţă de Istoricul de atitudine şi altitudine, care ignoră aristocratic ereziile sterile şi găselniţele nocive ca metodă şi tendinţă în demersul istoriografic. Dar mai cu seamă, evoc în aceste rânduri pe Istoricul de mare curaj şi caracter, înzestrat cu aceea înverşunare pozitivă care se bate prin scris şi cuvânt pentru adevărul neamului său. Pe cel care, de nenumărate ori, a încercat,luptat şi învins lumea, sfidând suveran recomandările inchizitoriale şi aberante ale „corectitudinii politice” şi care – aşa cum preciza odinioară marele vizionar Vasile Pârvan – „nu lucrează cu realitatea unor contingenţe de douăzeci şi patru de ore, ca jucătorul de bursă, ci cu realitatea unor stabilităţi milenare ale sufletului ancestral”, slujind, am spune noi, cu acribie şi pasiune – înainte de toate – adevărul…şi numai adevărul istoric.
Adevărat că, după cum s-a spus şi se va mai spune încă de către unii confraţi ai Profesorului – politicos, circumstanţial, dar, în definitiv, arid şi ne-implicat -, odată cu moartea lui, „Istoriografia rămâne mai săracă”… Eu cred, însă, că acest moment reprezintă, în fapt, trecerea Profesorului Gh. Buzatu din Istoriografie în Istorie. Pentru că, prin cărţile sale, prin rostire, dăruire şi caracter, el înduhovniceşte istoria, îmbrăcând veşmântul Veşniciei. A părăsit această lume din ce în ce mai tulbure, măcinată de patimi mărunte, interese meschine şi nimicnicii, pentru a se muta la Domnul, pentru a se regăsi cu alţi dreptmăritori, care din veac au plăcut Lui…Mântuitorului…
Centrul de Istorie şi Civilizaţie Europeană anunţă cu profundă durere trecerea la Domnul a Profesorului Gheorghe Buzatu. Trupul neînsufleţit va fi depus începând de marţi, 21 mai, la la Biserica Sfântul Lazăr din Centrul Civic-Iaşi. Slujba de înmormântare va fi oficiată la Sfântul Lazăr, joi, 23 mai, ora 12.00.
Exemplul său este un exemplu de lumină pilduitoare, încât în dreptul său orice conștiință curată ar putea să răspundă la apelul neamului românesc într-un singur fel: „Prezent!” Prin tot ceea ce a făcut, prin tot ceea ce a scris, prin toată viața sa plină de atâtea încercări, Gheorghe Buzatu s-a făcut pe sine prezență perenă a neamului nostru.
Mentorul, prietenul şi colegul meu de breaslă, Gheorghe Buzatu, a fost un Mareşal al Adevărului Istoric. Din rarele întâlniri şi foarte desele noastre mesaje am învăţat mai mult decât în anii universitari. Cred că nici un savant român din Ţară n-a făcut atât de mult pentru Basarabia şi basarabeni cât a făcut Marele Gheorghe Buzatu.
Motto de la Profesorul Gh. Buzatu: Contrar celor mai sinistre opinii sau celor mai pesimiste preziceri, Mareşalul şi-a câştigat un rol de primă mărime în istoria naţională, ceea ce opinia publică de ieri ori de azi a surprins cu exactitate, numeroase sondaje trecându-l pe Antonescu, nu fără temei sau câtuşi de puţin exagerat, în rândul marilor români, de oricând şi de oriunde. Antonescu şi-a propus, a urmărit şi a reuşit să fie întotdeauna egal cu el însuşi… A ştiut – în fapt, i s-a prezis! – că avea să ajungă… Vodă în Ţara Românească, dar că va sfârşi… pe eşafod. La 1 iunie 1946, cu puţine minute înaintea execuţiei, chiar în preziua împlinirii vârstei de 64 de ani, Mareşalul şi-a reafirmat convingerea că sfârşitul îi fusese pecetluit de bătălia pentru Basarabia şi Bucovina, pe care era dispus s-o reia, cu acelaşi deznodământ. În clipa supremă şi-a comandat plutonul de execuţie, fiind în măsură, în clipa supremă, a mai rosti „Trăiască România!” Iar Poetul, fac trimitere la Adrian Păunescu, l-a surprins exact pe acest Antonescu, aşa cum a fost şi cum ne rămâne:
La praznic de Sfantul Gheorghe, Profesorul m-a intampinat, ca intotdeauna, cu zambetul pe buze, cu bratele larg deschise si cu o surpriza placuta: “Domnule director, suntem co-autori: v-am preluat in ultima mea lucrare. Iat-o: Istoria sa Judece!, gata de tipar la TipoMoldova.” Profesorul era un sustinator de minune al refugiatilor online. De altfel, din cate mi-a marturisit chiar cu acea ocazie, pe langa un nou “Antonescu, altfel“, lucra si la un volum intitulat “Adevarul s-a nascut pe Internet“. Avea atatea proiecte in lucru si istorii extraordinare de povestit inca de fiecare data cand aveam privilegiul sa-l intalnesc in laboratoarele sale de la CICE-Iasi, discutiile continuand la un pranz intotdeauna excelent, urmat de plimbarea aferenta pe langa teii lui Eminescu si la Biserica lui Iorga din Copou, il ascultam cu sufletul la gura, incercand sa retin fiecare cuvant. Din cand in cand imi oferea cate o insula primitoare pe care sa-mi trag rasuflarea din oceanul inghetat in care ma scald, respectiv o bucata de hartie tiparita, asternuta frumos cu randurile publicate pe Ziaristi Online si care altfel zburau aiurea prin spatiul virtual. Voia sa fie si era dragut, cu o camaraderie tinereasca rar intalnita si o candoare de copil (chiar in urma cu trei zile mi-a trimis o poezie care continea si versurile “Mi-e grea maturitatea, mi-e greu să fiu docil, Aș da orice pe lume să redevin copil!…). Asa si acum. Co-autorii Istoriei erau, de fapt, Profesorul, Serban Alexianu, fiul guvernatorului Transnistriei ucis de Brucan si ai lui in “lotul Antonescu”, si Doamna Stela Cheptea, colega si buna sa prietena de-o viata. Articolele de pe “Ziaristi”, pentru a caror publicare sunt extrem de onorat si, acum, la aflarea tragicii vesti despre plecarea Profesorului, coplesit si bulversat, veneau ca o mica si modesta completare. Cine avea sa-si imagineze ca acest (ultim) volum, cu un titlu atat de grav, avea sa-i devina un adevarat Testament?!… Iata aici textul-semnal pe care mi l-a oferit regretatul nostru Profesor atunci, spre publicare pe Ziaristi Online.
Dumnezeu sa-l odihneasca in rand cu dreptii Sai, martirii anticomunisti ai neamului romanesc, impacati si aparati timp de o viata, cu toate riscurile, de blandul si marele Profesor Gheorghe Buzatu!
Profesorul Gh. Buzatu ne face un cadou de ziua lui, a Sfantului Gheorghe: ISTORIA SA JUDECE. O pledoarie pentru rejudecarea “Lotului Antonescu” si anularea “Procesului Tribunalului Poporului”
Istoria, profesore, i-aşa cum spui,
Hotarul peste care nu se poate trece,
Cât timp noi n-am venit în ţara nimănui,
Mânaţi de raza nu ştiu cărui astru rece…
Istoria, profesore, i-aşa cum spui, Sau, mai curând, aşa ar trebui să fie, De n-ar apare, peste noapte, scribi destui, Mult prea dispuşi, din ea, să facă Geografie!
(Niculae Stoian)
FAPTA ŞI RĂSPLATA ISTORIEI
„Să nu uităm că istoria nu va uita pe vinovaţi,
şi vinovaţi suntem cu toţii:
unii pentru că am tăcut;
alţii pentru că am greşit,
cu toţii – pentru că am suportat”
(Ion Antonescu,
Alba Iulia, 1 Decembrie 1940)
Biografiile Mareşalului Ion Antonescu, Mihai Antonescu, Gh. Alexianu şi Constantin (Piki) Z. Vasiliu nu mai au oricum şi pentru ce decade în hagiografii. Având în seamă în prezent realităţi indiscutabile, verificabile şi susţinute pe temeiul unei bogate bibliografii şi al documentelor, unele cercetate de noi cu predilecţie în arhive şi biblioteci, române şi străine, apoi valorificate, numeroase în premieră. Nefiind neglijate, în context, nici mărturiile unora dintre participanţii la evenimente, unii interogaţi special de noi – Gh. Barbul, George I. Duca, Barbu Călinescu, Henriette şi Gh. Magherescu, Şerban Milcoveanu ş.a. Nu este lipsit de interes să precizăm că biografiile respective sunt populate cu zeci şi sute de personaje, fiecare ajungând să-şi ocupe natural locul în funcţie de rolul jucat în devenirea, declanşarea şi consecinţele faptelor desfăşurate cu predilecţie în cursul Războiului Mondial din 1939-1945 ori în conexiune nemijlocită cu acesta.
Sacrificiul Mareşalului Antonescu şi al colaboratorilor săi – Mihai Antonescu, Gh. Alexianu, Constantin (Piki) Z. Vasiliu – a fost posibil prin voinţa excesiv brutală şi anormală a Marilor Învingători din 1945 şi potrivit unor „principii juridice” dictate de ei şi în folosul lor, nicidecum al Învinşilor sau al popoarelor, cum au clamat un număr de ani. Asasinatul de la 1 iunie 1946, în mod sigur, nu a fost nici fără antecedente şi nici fără consecinţe dramatice, în unele privinţe la proporţii de cataclism pentru Români şi pentru România – Holocaustul Roşu. Nu în zadar s-a apelat la similitudini cu „practici barbare” de odinioară!
Blandul nostru Profesor Gheorghe Buzatu a plecat spre ceruri, azi, in jurul orelor 12.00. A plecat de “la munca”, unde se gasea, de altfel, zi de zi, incepand cu orele 7.00, lucrand neobosit si neintrecut pentru neamul sau, in slujba adevarului istoric. A plecat de la masa sa de lucru, inconjurat de cartile sale, unde se afla alaturi de bunii sai colegi de la Centrul de Istorie si Civilizatie Europeana – Iasi al Academiei Romane. Pe 6 iunie ar fi implinit 74 de ani.
Durerea este grea. O tragedie pentru istoriografia romaneasca, ai carei stalpi de rezistenta cad rand pe rand, lasand loc liber brigazilor rosii de epigoni si venetici.
Gh. Buzatu a fost un cavaler neintrecut al Adevarului absolut. Un mare luptator pentru cauza nationala. Dupa mine, Profesorul Gheorghe Buzatu a fost si ramane expresia desavarsita a nationalismului sublim, a nationalismului cult, a nationalismului viu, care arde ca o flacara ce nu va putea fi stinsa niciodata. Pentru ca reprezinta Istoria reala, asa cum a fost si cum a scris-o marele istoric al Romaniei trecute, prezente si viitoare Gheorghe Buzatu: Sine ira et studio.
Am avut bucuria dumnezeiasca sa lucrez cu Profesorul la editarea volumelor “Documente din Arhiva Corneliu Zelea Codreanu”, o lucrare la care a tinut foarte mult. “De abia de acum, de la publicarea Documentelor din Arhiva Codreanu, incepe cu adevarat cercetarea istorica privind fenomenul Miscarii Legionare. Nimeni nu le va mai putea ignora de acum incolo”, sublinia Profesorul, invocand si faptul ca primul interesat de aceste arhive, aflate in trecut sub lacate grele, in posesia Securitatii si apoi a SRI, inainte de a ajunge la CNSAS, a fost unul dintre fostii ambasadori americani in Romania, chiar la inceputurile anilor ’90.
Durerea este prea mare. Singura noastra consolare este ca Profesorul a plecat acum la regasirea cu marii sai colegi, N. Iorga, V. Parvan, P.P. Panaitescu, C. Daicoviciu, Gh. I Bratianu, Florin Constantiniu…
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace, alaturi de toti cavalerii romanismului din opera sa!
La Revedere, Dom’ Profesor!
Al Dvs,
Victor
Centrul de Istorie şi Civilizaţie Europeană anunţă cu profundă durere trecerea la Domnul a Profesorului Gheorghe Buzatu. Trupul neînsufleţit va fi depus începând de marţi, 21 mai, la Biserica Sfântul Lazăr din Centrul Civic-Iaşi. Slujba de înmormântare va fi oficiată la Biserica Sfântul Lazăr joi, 23 mai, ora 12.00.
Dumnezeu Să-l primească în Lumina Sa!
Sfidarea lui N. Ceauşescu avea să înregistreze şi un punct terminus. Care nu putea surveni decât în urma acţiunilor Kremlinului, astfel că finalul, fără să fi fost planificat din start, s-a petrecut chiar la Moscova, la 4 decembrie 1989 cu prilejul ultimei întrevederi N. Ceauşescu – M. Gorbaciov. A fost un eveniment marcant, succedat de „revoluţia” din decembrie 1989 din România, în fapt o veritabilă lovitură de stat[19], căreia N. Ceauşescu şi regimul său nu i-au putut, în nici un caz, supravieţui[20].
În cursul anilor 1940-1944, cât timp a fost Preşedinte al Consiliului de Miniştri şi Conducător al Statului Român, Ion Antonescu a fost adeseori considerat – în mediile de stânga ori de dreapta, de „sus” sau de „jos”, civile ori militare, interne sau externe – tiran ori dictator. Situaţia s-a … deteriorat mai apoi, când, cum se ştie ori se spune, după război mulţi viteji se arată, la „procesul” din mai 1946 ori în presa de după 23 august 1944, în abordările memorialistice ori, mai grav, în rândul istoricilor, Mareşalul avea să fie inclus fără reticenţe în categoria dictatorilor fascişti, alături de Hitler sau Mussolini.
Analiza documentată şi nuanţată a caracterului regimului social-politic din România anilor 1940-1944, pe care Mareşalul l-a „patronat”, nu i-a preocupat pe politicieni şi nici pe mulţi istorici.
Profesorul Constantin Barbu prezinta, in exclusivitate pentru Ziaristi Online, noi contributii ale demersului sau pentru infatisarea adevarului total privind moartea lui Eminescu, demers sustinut de Asociatia Civic Media, conform nazuintelor enuntate la 160 de ani de la nastere si 120 de ani de la uciderea ganditorului national Mihai Eminescu (vedeti Mihai-Eminescu.Ro). Constantin Barbu, discipol si continuator al proiectelor national-culturale definite de Constantin Noica, urmeaza sa publice 12 volume care concretizeaza, cu dovezi de netagaduit, “Istorisirea celei mai cumplite crime din istoria Romaniei”, plan editorial pe care il punem azi la dispozitie cititorilor portalului Ziaristi Online. Anuntam pe aceasta cale si proxima publicare online, impreuna cu Civic Media, a documentelor “Dosarului de Interdictie Mihail Eminescu”, a actelor medicale si a autopsiei urmate dupa uciderea celui mai mare gazetar roman, inscrisuri cuprinse in facsimil in lucrarea filosofului Constantin Barbu “Memorialul Mihai Eminescu”. Ascultati totodata si expunerea facuta de profesorul Constantin Barbu despre “Memorialul Mihai Eminescu” la aniversarea a 163 de ani de la nasterea lui Eminescu, in cadrul unei manifestari de exceptie organizata de Universitatea Crestina “Dimitrie Cantemir” si Asociatiunea Astra – Despartamantul Bucuresti.
Am aşteptat cu mult interes dezbaterea intitulată „Cum trebuie condamnat comunismul”, organizată de ICR-ul nou, condus de fostul ministru de Externe Andrei Marga. Când colo dezbaterea a strălucit prin lipsă. Invitaţii speciali Victor Ponta şi Crin Antonescu nu au apărut. Iar discursurile au fost în mare parte formale şi cu un iz de răfuială politică. Doar adevăratele victime ale comunismului au impresionat publicul prezent.
“Se poate spune despre societatea românească de astăzi că se află «în durerile naşterii»: frământare, agitaţie, fapte de eroism sau trădări. România se află în acest proces al naşterii spre normalitate, însă dincolo de această Românie agitată şi frământată, divizată, adânc şi puternic mediatizată, se află România cea din adâncuri, România cea dinlăuntru, România cea reală.”
Preşedintele României nu desemnează premierul prin consultarea cu o alianţă de partide, care a obţinut majoritatea în Parlament, ci se consultă cu partidele, le ascultă părerile, deliberează şi indică persoana pe care o consideră potrivită şi care va purcede la negocieri prin care să-şi asigure susţinerea parlamentară a guvernului pentru care va solicita votul de încredere.
O campanie a criticilor de vocaţie e necesară ca aerul, să-i mai oprească pe privilegiaturişti (mulţumesc, Şerban Foarţă!) în lansajul ICR-ului, varianta Patapievici. Politica noastră culturală a fost canalizată rău dacă s-au făcut 13 traduceri din Dan Lungu şi numai 12 din Eliade. Breban a fost tradus de ICR? Dar Buzura, care a fondat Institutul
Pretigioasa Universitate din Viena a comandat pentru impresionanta sa Biblioteca – cea mai mare din Austria, infiintata la 1365, in care puteti gasi circa 7 milioane de carti si manuscrise – cele 27 de volume ale lucrarii ”Documente din Arhiva Corneliu Zelea Codreanu” (vezi introduceri PDF), editate de profesorul Gheorghe Buzatu si jurnalistul Victor Roncea, pentru Civic Media si cu concursul CNSAS, dupa cum informeaza directorul Editurii TipoMoldova, Aurel Stefanachi, scriitorul iesean care a ingrijit publicarea lucrarii in conditii de exceptie.
Integrala “Documentelor din Arhiva Corneliu Zelea Codreanu” – Conferinta si lansare la Craiova, precedate de vernisajul Expozitiei “Precum in Cer”
Biblioteca Judeteana Dolj “Alexandru si Aristia Aman” din Craiova si Asociatia Civic Media va invita Miercuri, 28 Noiembrie a.c., incepand cu orele 14.00, la lansarea integralei Documentelor din Arhiva Corneliu Zelea Codreanu (Editura TipoMoldova – Iasi, 2012), reprezentand 27 de volume cu documente obtinute din Arhivele CNSAS si Arhivele Nationale de Civic Media si editate de Profesorul Gheorghe Buzatu si jurnalistul Victor Roncea.
La Conferinta de lansare organizata sub patronajul directorului Bibliotecii Judetene Dolj, dr. Lucian Dindirica, vor participa filosoful Constantin Barbu, coordonatorul integralelor Cantemir, Eminescu si Noica, apropiat si exeget al celui din urma, prof. univ. dr. Sorin Damean, seful catedrei de Istorie la Facultatea de Stiinte Sociale a Universitatii din Craiova, scriitorul Aurel Stefanachi, cunoscut si ca unul dintre protestatarii anticomunisti arestati in 14 decembrie 1989 la Iasi, director al Editurii TipoMoldova, jurnalistul Victor Roncea, editor al portalului Ziaristi Online si stralucitul indrumator a generatii intregi de istorici insetati de adevar, prof. univ. dr. Gheorghe Buzatu, fondatorul Centrului de Istorie si Civilizatie Europeana – Iasi. Invitati: studenti, istorici, jurnalisti, oameni de cultura, fosti detinuti politic.
Vineri, 19.X.2012, ora 17, la Centrul de Istorie si Civilizatie Europeana – IASI aflat sub auspiciile Academiei Romane – Filiala Iasi, a avut loc simpozionul pe tema România în jocurile serviciilor secrete ale Marilor Puteri la confluenţa secolelor XX-XXI, informeaza CICE – Iaşi. Cu acest prilej s-au lansat unele din ultimele cărţi apărute în cadrul Colecţiei Românii în istoria universală de sub egida CICE de/despre N. Iorga, D. Ciurea, V. Neamţu, Ilie Seftiuc, V. F. Dobrinescu, I. Scurtu, Stela Cheptea, Sorin Gorovei, Corneliu Ciucanu, iar Centrul a donat Bibliotecii Filialei Iaşi a Academiei Române seria completă a celor 27 de volume reprezentând ediţia integrală a Documentelor din Arhiva C. Z. Codreanu, editori Gh. Buzatu si V. Roncea pentru Civic Media, tipărite în condiţii grafice de excepţie la Editura TipoMoldova. Au fost sustinute comunicari deConstantin Buşe, Corneliu Ciucanu, Gh. Buzatu. Asociatia Civic Media tine sa multumeasca istoricilor si cercetatorilor Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii si Colegiului CNSAS pentru sprijinul adus la dezvaluirea continutului dosarelor secrete privind Miscarea Legionara si Capitanul ei, Corneliu Zelea Codreanu, sine ira et studio. Ziaristi Online va prezinta mai jos cuvantul prof univ dr Gheorghe Buzatu la ultimul volum din integrala Documentelor din Arhiva C. Z. Codreanu:
DOCUMENTE
DIN ARHIVA
CORNELIU ZELEA CODREANU
– XXV-XXVII –
EDITATE
DE
VICTOR RONCEA
PENTRU
CIVIC MEDIA
ÎN COLABORARE CU
GH. BUZATU
IAŞI
TIPO MOLDOVA
2012
MIRCEA ELIADE
TEROAREA ISTORIEI SI DESTINUL ROMANIEI
Printre neamurile fara noroc, ne numaram în frunte noi, Romanii. Ca sa supravietuim în Istorie, ne-am istovit mai mult decat s-au cheltuit alte neamuri ca sa cucereasca pamantul. Nicolae Iorga spunea ca nenorocul ni se trage de la Alexandru Machedon : în loc sa-si ridice privirile spre Miaza-noapte si sa uneasca toate neamurile thracice într-un mare imperiu, Alexandru s-a lasat atras în orbita civilizatiei mediteraneene si, ajuns în culmea puterii, s-a îndreptat spre Asia. Thracii care, dupa spusa lui Herodot, erau «cel mai numeros popor dupa Indieni» au pierdut, prin Alexandru, singura lor sansa de a intra în istoria universala ca factor autonom; ei au contribuit la facerea Istoriei, dar în numele altora: în numele Imperiului Roman sau al Bizantului, prin împaratii pe care i-au dat cu prisosinta atat Rasaritului cat si Apusului. Dar Nicolae Iorga a înteles admirabil consecintele îndepartate ale gestului lui Alexandru Machedon: uriasul rezervor de oameni, energii si mituri pe care îl constituia spatiul balcano-carpatic, nu si-a mai putut gasi de atunci prilej de a intra masiv si de-sine-statator în Istorie. Politiceste Thracii au pierit fara urmasi… O mie de ani în urma, a avut loc ceea ce putem numi pe drept cuvant o catastrofa de incalculabile consecinte pentru istoria Romanilor: Slavii au ocupat Peninsula Balcanica si s-au întins pana la Adriatica. Marea unitate etnica, lingvistica si culturala pe care, în pofida tuturor navalirilor barbare, o alcatuia romanitatea orientala (care se numea, chiar din secolul IV dupa Christos, Romania), a fost definitiv sfaramata. Neamul Romanesc se va forma pe o întindere imensa – din Balcani si pana în muntii Tatrei – dar destinul lor politic va fi limitat la Dacia. Politiceste, romanitatea sud-dunareana va fi condamnata; ca si Thracia, dupa Alexandru Machedon, Romania orientala va servi destinele altora. Posibilitatile unui organism politic unitar, zamislindu-se în spatiul întregii Romania, au fost definitiv anulate prin asezarea masiva a slavilor în Peninsula Balcanica. De ce am idolatriza, noi, Romanii, Istoria ? Descindem dintr-unul din «neamurile cele mai numeroase din lume» si praful s-a ales de el, nici macar limba nu i se mai cunoaste. Am facut parte dintr-o Romanie de trei ori mai mare decat Dacia, si «vicisitudinile istoriei» au sfaramat-o definitiv; o mana de Macedoneni trebuie sa plateasca si astazi, cu lacrimi si sange, nenorocul de a se fi nascut Romani. Toata lumea e de acord ca Dacii se aflau asezati pe pamantul nostru cu cel putin o mie de ani înainte de Christos, si cu toate acestea am fost singurul popor european caruia i s-a contestat dreptul de a stapani tara pe care au locuit-o mosii si stramosii lui. Istoria Neamului Romanesc n-a fost decat o lunga, necontenita, halucinanta hemoragie. Ne-am alcatuit într-un uragan si am crescut în vifor. Popor de frontiera, luptam si muream pentru toti. Muream, mai ales, platind miopia si neghiobia altora.
(“Cer si pamant romanesc”, 10 iunie 2011)
*
Foto: Familia lui Corneliu Zelea Codreanu la Husi, în faţa casei părinteşti, 1917 (stanga – tatal, dreapta – fiul).
ÎN LOC DE ÎNCHEIERE
Am preferat, din motive evidente, să finalizăm colecţia Documentelor din Arhiva lui Corneliu Zelea Codreanucu textul memorabil al inegalabilului Mircea Eliade. Acesta, în repetate rânduri, şi-a definit conceptul, dar cu deosebire în Proba labirintului, unde a precizat că „<<teroarea istoriei>> este pentru mine experienţa unui om care nu mai este religios, care nu are deci nici o speranţă să găsească o semnificaţie ultimă dramei istoriei, ci care se vede nevoit să suporte crimele istoriei fără să le înţeleagă rostul. Un evreu în cetatea Babilonului suferea enorm, dar această suferinţă pentru el avea un sens: Iahve voia să pedepsească poporul […] Chiar si pentru Hegel, orice eveniment, orice încercare era o manifestare a spiritului universal şi, prin urmare, avea un sens. Răul istoric se putea, deci, dacă nu justifica, cel puţin explica rational… Dar când evenimentele istorice sunt golite de orice semnificaţie transistorică şi dacă ele nu mai sunt ceea ce au fost pentru lumea tradiţională – încercări pentru un popor sau pentru un individ – atunci avem de-a face cu ceea ce am numit eu <<Teroarea istoriei>>”[1].
Ion Zelea Codreanu cu fiul sau, Corneliu Zelea Codreanu, elev la Liceul Militar Nicolae Filipescu de lângă Mânăstirea Dealu din Târgovişte – 1914.
Se impune, în momentul în care volumele XXV-XXVII încheie colecţia Documentelor …, să revenim asupra asigurării date Cititorului dintru bun început în sensul că ne vom preocupa de editarea integrală a materialelor descoperite în Arhiva CNSAS. Ceea ce am realizat întocmai, iar aceasta graţie solicitudinii Editurii Tipo Moldova din Iaşi şi colegilor de la Centrul de Istorie şi Civilizaţie Europeană de la Filiala Iaşi a Academiei Române, aceştia din urmă rămânând fideli programelor ştiinţifice asumate de mai mult timp şi concretizate în volume bine recepţionate de cititori şi, tocmai de aceea, editate/reeditate, aşa precum Radiografia dreptei româneşti. 1927-1941sau „Procesul” lui C. Z. Codreanu.
Bibliografia generală şi specială privind mişcările de dreapta în veacul XX la nivel mondial, european ori în diverse ţări, iar, în context, în România cu Mişcarea Legionară, este extrem de bogată şi variată[2]. Maimult decât sigur însă că, acum şi aici, Cititorul aşteaptă de la noi o concluzie generală în temeiul documentelor valorificate despre manifestările dreptei în România; cu menţiunea că, deja pentru fiecare din cele 27 de volume am expus consideraţiile necesare, unde şi când a fost cazul, vom preciza, fie şi cu riscul de a „dezamăgi” pe cititor, că nu avem în vedere o astfel de Încheiere generalăori vreun Studiu special despre Corneliu Zelea Codreanu şi Garda de Fier. Procedând astfel, nu dovedim nicidecum lipsă de curaj (atestat în volumele consacrate Mareşalului Ion Antonescu, lui N. Iorga şi N. Titulescu, lui N. Ceauşescu, istoriei globale a petrolului românesc, evoluţiei problemei Basarabiei în context internaţional, rolului şi locului României în epoca conflagraţiei mondiale din 1939-1945 etc.), ci, pur şi simplu, pornim de la convingerea, în urma investigării în scopul editării celor 27 volume însumând 9 871 file puse acum la dispoziţia cititorului, că studiul metodic şi temeinic al istoriei Mişcării Legionare începe ori trebuie să debuteze în baza materialelor tipărite. Într-un atare context este netăgăduit că avansarea unor concluzii înainte chiar de finalizarea cercetărilor sistematice nu corespunde de fel normelor studiilor istorice moderne. Mai cu seamă astăzi, când în baza experienţei dobândite în privinţa eşecului studierii comunismului, de pildă, prin metoda unor rapoarte finale, cu atât mai mult trebuie abordată într-o altă viziune problematica anticomunismului în România, în care – vrem/nu vrem – Mişcarea Legionară a avut în România un rol primordial, atât înainte cât şi după 1944. Ceea ce studiile istorice vor urma să elucideze, excluzând situaţia imposibilă actuală când studiile despre „comunismul românesc”, excedând limitelor sistemului radiografiat, sfârşesc de regulă prin a repudia chiar … anticomunismul, promovat/deviat indecent drept obiectiv al demonstraţiilor pretins ştiinţifice, mai cu seamă dacă se au în vedere Mişcarea Legionară şi liderii sau acţiunile lor!
Volumele XXV-XXVII din colecţia Documente din Arhiva C. Z. Codreanu reunesc în ordine următoarele „dosare” din fondul original aflate sub cotele:
– 12784/110237/20 – „procesul” Căpitanului din 1938 (diverse materiale, cf. pentru stenogramele şedinţelor din 23-26 mai 1938 – Documente …, vol. XI)[3];
– 12784/110237/21 – Însemnările de la Jilava (transcriere din 18.II.1944 după Amintiri din memoriile Căpitanului, 1938, Jilava şi Doftana) [4];
– I-234980/83490 – diverse (1935-1941).
Nu vom încheia aceste consideraţii fără a exprima sincere mulţumiri tuturor celor care au încurajat iniţiativa şi eforturile noastre, iar, în mod cu totul special, prestigioasei Case Editoriale Tipo Moldova din Iaşi, Domnului Director Aurel Ştefanachi, care s-a preocupat personal de apariţia integrală şi în condiţii excelente a ediţiei anastatice a Documentelor din Arhiva C. Z. Codreanu.
Gândurile se îndreaptă, nu mai puţin, către Cititorul nostru, indiscutabil principalul beneficiar al materialelor puse în circuitul ştiinţific tocmai cu scopul de a descifra şi pune în evidenţă ADEVĂRUL, mai cu seamă într-una dintre problemele cele mai controversate ale epocii contemporane – istoria Mişcării Legionare, rolul şi locul ei în evoluţia/involuţia României în cursul veacului XX aflat decisiv sub TEROAREA ISTORIEI, cu distincţia categorică între „Dreapta” şi „Stânga”, între „fascism” şi „legionarism”, între crimă şi represiune, cu abandonarea şabloanelor de tipul „legionar/legionaroid”, fără însă a se ignora că Nicolae Iorga, cel mai mare istoric al Românilor şi unul dintre cei mai de seamă ai lumii, a căzut victimă a regimului legionar-antonescian în noiembrie 1940.
Gh. Buzatu
Iaşi, 29 august 2012
[1] Subliniem în context că Florin Ţurcanu a consacrat o masivă monografie lui Mircea Eliade – Prizonierul istoriei (2003), cu propuneri discutabile despre Garda de Fier ca mişcare fascistă sau despre marele istoric al religiilor … intelectual fascist.
[2] Cf. Armin Heinen, Die Legion “Erzengel Michael” in Rumänien. Soziale Bewegung und politische Organisation, Ein Beitrag zum Problem des internationalen Faschismus, München, R. Oldenbourg Verlag, 1986; Philip Rees, Fascism and Pre-Fascism in Europe. 1890-1945. A Bibliography of the Extreme Right, Sussex-New Jersey, The Harvester Press/Barnes and Nobles, 1984; Ernst Nolte, Războiul civil European. 1917-1945. Naţional-socialism şi bolşevism, Bucureşti, Grupul Editorial Corint, 2005; Un rezumat orientativ al literaturii legionare, în Horia Sima, Antologie legionară. Opera publicistică în şapte volume, VII, Miami Beach, 1994, pp. 482-532; Gh. Buzatu, Corneliu Ciucanu, Cristian Sandache, Radiografia dreptei româneşti. 1927-1941, Bucureşti, FFPress, 1996, pp. 12-50; Ioan Boacă, Bibliografie legionară, Miami Beach, Florida, Colecţia „Omul Nou”, 1993.
[3] Vezi Kurt W. Treptow, Gh. Buzatu, eds., “Procesul” lui C. Z. Codreanu (Mai 1938), ediţia I, Iaşi, CICE, 1994; ediţia a II-a, Iaşi, Tipo Moldova, 2010; Victor Roncea, Gh. Buzatu, eds., Documente din Arhiva C. Z. Codreanu, vol. XI, Iaşi, Tipo Moldova, 2012.
[4] Cf. Corneliu Zelea Codreanu, Însemnări de la Jilava, ediţia a V-a, editor Radu Dan Vlad, Bucureşti, Editura Majadahonda, 1995; Duiliu Sfinţescu, ed., Din luptele tineretului român. 1919-1939. C. Z. Codreanu. 1899-1938, ediţia a III-a, Bucureşti, Editura Fundaţiei Buna Vestire, 1993, pp. 139- 175. De reţinut că există mai multe „variante” ale Însemnărilor, descoperite şi puse în valoare de diverse persoane în varii condiţii în 1941 sau în 1944.
May 23rd, 2013 
VR 
Profesorul Gheorghe Buzatu şi rostirea 
Posted in 
Tags: 
