Basarabia-Bucovina.Info publica in exclusivitate al doilea extras-bomba din cartea generalului Ion Costas TRANSNISTRIA 1989-1992. Cronica unui razboi “nedeclarat” publicata de Editura RAO.
“Operaţiunea a fost planificată cu exactitate, în stil militar, şi elaborată în detaliu, cu posibile variante de acţiune ale grupului operativ în cazul modificării situaţiei. Informaţiile şi elaborarea acestui plan de reţinere a criminalului Smirnov şi a echipei au fost strict secretizate, în primul rând, faţă de cadrele Ministerului Securităţii naţionale al Moldovei (şef – A. Plugaru). La elaborarea planului operaţiunii, au mai participat împreună cu mine alţi doi ofiţeri superiori ai MAI, în care aveam încredere. Am ordonat ca operaţiunea să fie pusă în practică de Chiril Panteleev, şef de direcţie la MAI, un ofiţer patriot, devotat neamului, curajos şi intelegent. Panteleev a plecat la Kiev la 27 august 1991, în fruntea unei echipe de intervenţie, alcătuite din carabinierii Radu Stratan, Victor Breahnă şi Gheorghe Ciobanu. În jurul orei 17.00, a sosit în capitala Ucrainei, a cazat grupul la hotelul Dinamo şi s-a dus la MAI în audienţă la ministrul Vasilişin, căruia i-am adresat o scrisoare cu următorul conţinut:
Castiga o carte-eveniment dedicata celor cazuti in luptele pentru integritatea Republicii Moldova si apararea fruntariilor Europei: TRANSNISTRIA 1989-1992. Cronica unui razboi “nedeclarat” – de general Ion Costas, lansata pe 8 noiembrie la Biblioteca Centrala Universitara “Carol I” si disponibila spre cumparare la Editura Rao.
Pentru a castiga cartea oferita de Editura RAO si portalul Basarabia-Bucovina.Info, trebuie sa indepliniti trei criterii:
1. Sa raspundeti la intrebarea: Cand a avut loc Razboiul din Transnistria?
Castigatorul va fi desemnat prin tragerea la sorti din data de 20 noiembrie a.c. si apoi anuntat pe paginile de Facebook ale Rao Books si Basarabia-Bucovina.Info si prin e-mail.
Daca sunteti din Bucuresti puteti ridica volumul chiar de la autor, cu autograf, in cadrul lansarii de la Targul de Carte Gaudeamus din data de 21 noiembrie, ora 16.00, organizata la standul Editurii RAO.
Perioada de desfasurare a concursului: 10 noiembrie – 20 noiembrie 2012, orele 20.00. Castigatorul va fi afisat pe site in data de 21 noiembrie, la orele 00.00.
Castiga o carte-eveniment dedicata celor cazuti in luptele pentru integritatea Republicii Moldova si apararea fruntariilor Europei: TRANSNISTRIA 1989-1992. Cronica unui razboi “nedeclarat” – de general Ion Costas, lansata pe 8 noiembrie la Biblioteca Centrala Universitara “Carol I” si disponibila spre cumparare la Editura Rao.
Pentru a castiga cartea oferita de Editura RAO si portalul Basarabia-Bucovina.Info, trebuie sa indepliniti trei criterii:
1. Sa raspundeti la intrebarea: Cand a avut loc Razboiul din Transnistria?
Castigatorul va fi desemnat prin tragerea la sorti din data de 20 noiembrie a.c. si apoi anuntat pe paginile de Facebook ale Rao Books si Basarabia-Bucovina.Info si prin e-mail.
Daca sunteti din Bucuresti puteti ridica volumul chiar de la autor, cu autograf, in cadrul lansarii de la Targul de Carte Gaudeamus din data de 21 noiembrie, ora 16.00, organizata la standul Editurii RAO.
Perioada de desfasurare a concursului: 10 noiembrie – 20 noiembrie 2012, orele 20.00. Castigatorul va fi afisat pe site in data de 21 noiembrie, la orele 00.00.
Va multumim!
Despre Grupul Editorial RAO:
Fondat în 1993, Grupul Editorial RAO este orientat în principal spre publicarea de traduceri. De mulţi ani, RAO se menţine în topul celor mai bine cotate edituri.
Despre Basarabia-Bucovina.Info:
Basarabia-Bucovina.Info este un proiect interactiv de recuperare vizuala a spatiului istoric romanesc lansat anul acesta de ziua “romanului absolut”, Mihai Eminescu, si cofinantat de Departamentul pentru Romanii de Pretutindeni.
Avem în faţă o extraordinară carte de investigaţie, în care cititorul român îl va întâlni pe patriotul Ion Costaş, părintele fondator al poliţiei şi armatei moldoveneşti, care îşi pune talentul de povestitor avizat în slujba recuperării istoriei nefalsificate a naşterii şi devenirii Republicii Moldova. Cartea abundă în detalii, cele mai multe absolut inedite, despre ce s-a întâmplat în Basarabia după destrămarea URSS, dar şi despre cauzele prăbuşirii atotputernicului imperiu comunist. Autorul, suprapunând peste experienţa sa directă, înţelesurile ulterioare ale evenimentelor, informaţiile colaterale, dezvăluirile incendiare bazate pe mii de documente adunate şi păstrate cu grijă, atacă şi portretizează elita politico-aministrativă a Moldovei, disecă mecanismele complicate care au dus la obţinerea independenţei acesteia, descrie războiul ciudat din Transnistria şi evenimentele care au condus la formarea autoproclamatei Republici Moldoveneşti Nistrene. Ion Costaş nu omite să vorbească şi despre începuturilor relaţiilor cu România, dar şi despre lupta lui pentru introducerea grafiei latine. Generalul Costaş dedică această carte – eveniment celor căzuţi în luptele pentru integritatea Republicii Moldova.
Iata si un prim extras-bomba din carte, publicat in exclusivitate de Basarabia-Bucovina.Info:
EXCLUSIV. Actiune 007 de Basarabia: Cum a fost rapit Igor Smirnov din plina strada in Kiev si adus la Chisinau pentru a fi apoi eliberat la Tiraspol
“Capitolul 22
Hăituirea lui Smirnov
Planul secret al răpirii. Cine a hotărât soarta liderilor de la Tiraspol? Aventurile grupului lui Panteleev la Kiev. Cum şi-a predat Smirnov toţi susţinătorii? Travkin la Tiraspol: incognito de la Moscova. Războiul feroviar al Transnistriei. De ce Ion Hadârcă a intervenit în favoarea lui Smirnov? „S-a îndreptat“ şi a fost trimis la Tiraspol. Sfârşitul blocadei căii ferate şi începutul războiului financiar. A fost Snegur un preşedinte înţelept?
(…) Soarta lui Smirnov şi a lui Mărăcuţă, acuzaţi de activităţi anticonstituţionale prin încălcarea integrităţii teritoriale a Republicii Moldova (art. 67 din Codul Penal al RM), a fost hotărâtă de trei persoane: Mircea Snegur, eu şi procurorul general, Dumitru Postovan. Am insistat pentru arestare, Snegur înclina spre acelaşi lucru, însă Postovan s-a tot gândit două zile, fără să emită mandat de arestare. Procurorul general al Moldovei insista că mandatul de arestare al lui Smirnov (acesta find deputat) va fi semnat de el numai când se va lua decizia parlamentară de arestare. În acelaşi timp, Smirnov, Mărăcuţă, Rîleakov şi Zagreadski care, după înăbuşirea puciului, au înţeles ce-i aşteaptă, îşi petreceau ziua în sediul păzit al Comitetului executiv orăşenesc din Tiraspol, iar noaptea – la Statul-Major al Armatei a 14-a, unde au cerut azil în seara zilei de 21 august. Ei au fost întâmpinaţi cu bucurie de generalul-locotenent Ghennadi Iakovlev care le-a propus liderilor autoproclamatei republici, sub acoperirea Armatei ruse, adăpost şi companie plăcută, precum şi posibilitatea de a lua legătura cu Moscova, Bender, Dubăsari şi Grigoropol.
Cererea Chişinăului de a-l preda pe Smirnov a fost refuzată categoric de către generalul I. Morozov, comandantul Districtului Militar Odessa. Smirnov era foarte confuz şi, după cum şi-au amintit colegii săi, în prima noapte după arestarea susţinătorilor lui, repeta încontinuu: „Acesta este sfârşitul Uniunii. Cu orice mijloace trebuie să căutăm o modalitate pentru ca republica noastră să iasă din acest vârtej, până să apuce să ne tragă la fund acest Titanic. Trebuie să convocăm urgent o sesiune, dacă nu mâine, atunci ziua următoare“.
În dimineaţa care a urmat, o dimineaţă rece a zilei de 23 august, revenind în Casa Sovietelor, am urmărit într-o tăcere deplină ediţia de dimineaţă a Mesagerului de la Chişinău. Crainica, cu o maliţiozitate ce dădea pe afară, a relatat cum comandantul armatei ruse, general Iakovlev, îi ascunde pe teritoriul Armatei a 14-a pe puciştii învederaţi din Transnistria şi ne-a pronunţat numele de familie. O oarecare lichea în uniformă militară ne‑a făcut‑o…
Duminică, 25 august, în secret, la subsolul uzinei Kirov a avut loc sesiunea Sovietului suprem al aşa-numitei RSSM nistrene, care a adoptat „Declaraţia de independenţă a RSSMn“ şi a adresat un apel către Sovietul Suprem al Ucrainei. Smirnov s-a hotărât să fugă la Kiev, sperând în bunăvoinţa lui Leonid Kravciuk. După ce i-a transferat prerogativele sale de şef al RSSMn lui Andrei Manoilov, nou-alesul şef de stat s-a deplasat la Odessa, de unde împreună cu Grigori Mărăcuţă, Vasili Iakovlev şi Veaceslav Zagreadski a plecat la Kiev cu un avion. Varianta oficială a scopului călătoriei ar fi fost, chipurile, necesitatea de a înmâna Sovietului Suprem al Ucrainei o copie a Declaraţiei de Independenţă şi cererea de a intra în componenţa Ucrainei.
La început, Smirnov şi colegii săi au stat în hotelul KGB din Ucraina, lucru despre care am aflat şi noi. Apoi, grupul s-a mutat la hotelul Sovietului Suprem al republicii, unde era păzit de persoane din cadrul Comitetului Securităţii de Stat al Ucrainei (KGB). L-am sunat, la Kiev, pe omologul meu, ministrul afacerilor interne al Ucrainei, general-colonelul Andrei Vasilişin. Cu MAI din Ucraina semnasem anterior un tratat de colaborare în domeniu serviciilor operative. La solicitarea de a acorda sprijin operativ în vederea arestării criminalului de stat Igor Smirnov, în conformitate cu mandatul de arestare emis de către procurorul general al Moldovei, Dumitru Postovan, acesta a transmis că refuză categoric, referindu-se la faptul că Moldova trebuie să-şi rezolve problemele pe teritoriul propriu. Astfel, organele de stat ale Ucrainei s-au dat deoparte cu totul. Iată că atunci a şi fost elaborat planul secret de răpire a lui Smirnov. (…)”
Sunteti printre primii romani din lume care veti vedea si citi mai jos mai multe materiale ale CIA legate indirect de agentul sovietic Ion Mihai Pacepa, aflate in trecut sub ochii presedintelui SUA si extrase din documente desecretizate ale Agentiei americane de intelligence. Fostele documente strict secrete sunt publicate acum in exclusivitate de Roncea Ro in sprijinul edificarii presedintelui suspendat Traian Basescu asupra greselilor neindreptate in care se complace, generatoare de grave erori de ordin strategic, pentru intreaga Romanie. Poate greseste el, poate greseste eu. Errare humanum est, perseverare diabolicum. Daca se dovedeste ca am gresit eu, ii promit solemn ca ma voi lasa definitiv de presa. Dar dupa 29. Dar daca greseste el ar fi bine sa ia in seama dictonul latin de mai sus. Aspectele de mai jos, veti vedea, par doar de istorie. Sunt de o istorie putrezita, viermanoasa, care insa, prin prezenta ei in organismul viu al securitatii nationale, inclusiv in saloanele Cotroceniului, poate declansa, si azi, o cangrena fatala. Specialistii sa o spuna.
Asadar, mai intai sa intram in context:
Domnul Traian Basescu, presedinte ales si suspendat, s-a aflat saptamana trecuta intr-o vizita la sediul GDS, unde a tinut si o conferinta interactiva. Consilierii sai, care se pare ca nu sunt mai inteligenti si, probabil, nici mai loiali decat predecesorii lor, l-au indemnat pe fostul sef al statului sa mearga la localul Grupului pentru Dialog Social (voi reveni asupra acestui aspect pentru ca presedintele suspendat sa fie constient de toate greselile pe care le face, in lant, spre propria-i pierzanie).
La masa instalata pe un podium, in fata unei audiente pretins selecte, domnul presedinte suspendat a fost plasat intre Sorin Ionita de la SAR, prim-adjunctul Alinei Mungiu Pippidi, Magda Carneci, fosta presedinta ICR – Paris, si Andrei Cornea, ideolog GDS, cel care tocmai il facuse “mahalagiul de care au avut nevoie intelectualii”, in revista “22” (finantata fara jena de fostul Guvern Boc in ciuda mult trambitatei crize planetare). In fata sa, pe bancute, ienicerii Andreea Pora si Armand Gosu si spahii Andrei Oisteanu, Horia Roman Patapievici si Gabriel Liiceanu, printre alti spectatori-animatori. Patronul Humanitas, desi nu foarte demult se “lepadase” de Basescu ca de satana (literlamente!) impreuna cu tovarasul sau, Andrei Plesu, a tinut sa-si arate acum sprijinul fata de “lepadat”, in schimbul mentinerii lui Patapievici ca presedinte al ICR. In cursul zilei de ieri a reluat textul sau din curtea GDS pe postul Realitatea TV, televiziunea detinuta de puscariasul Sorin Ovidiu Vintu si de cercetatul penal Elan Swartzenberg dar, in mod paradoxal, favorabila presedintelui suspendat Traian Basescu.
Dl Liiceanu, ca si Vladimir Tismaneanu, un alt aparator de complezenta al dlui presedinte ales si suspendat, s-au remarcat, impreuna cu dna Lucia Hossu Longin si Sorin Rosca Stanescu (iar paradoxal?) drept unii dintre cei mai infocati sustinatori din Romania ai agentului sovietic Ion Mihai Pacepa. Dl Liiceanu, ca si dl Rosca-Stanescu in trecut, a si publicat, de altfel, la Editura Humanitas, un volum de propaganda si dezinformare a la Pacepa, semnat de Lucia Hossu Longin, secretar al PCR in TVR in perioada regimului de trista amintire. Un menaj grobian de falsificatori ai Istoriei si Adevarului.
Fostul general nomenclaturist comunist Ion Mihai Pacepa, considerat vinovat de crime comise ca sef adjunct al compartimentului Securitatii responsabil de spionajul extern (DIE), a fost dovedit deja de istoricul american Larry L Watts drept agent sovietic, atat in lucrarea sa monumentala lansata anul trecut, “Fereste-ma, Doamne, de prieteni” – care stim ca a intrat in posesia presedintelui Romaniei – cat si in conferinte stiintifice publice, in care a aratat ca insusi Pacepa a recunoscut acest lucru in fata fostului director CIA, James Woolsely, si a cunoscutului scriitor anticomunist Vladimir Bukovski, cu care autorul acestor randuri a colaborat indeaproape.
Insusi directorul Serviciului Roman de Informatii, ambasadorul George Cristian Maior, a afirmat despre cartea lui Pacepa, atat de laudata de Liiceanu, ca de fapt contine “mult neadevar, minciuna si propaganda”.
Cu toate acestea, Gabriel Liiceanu, in calitate de PR-ist al agentului sovietic Pacepa, se incapataneaza, ca si Vladimir Tismaneanu – mai nou, “speechwriter”, pe engleza, “negrisor” pe romaneste – , sa raspandeasca sub forma de promovare a acestuia dezinformarile sale crase, cum ar fi “abolirea mitului disidentei Romaniei comuniste inauntrul lagarului socialist” si “cum „disidentul“ Ceausescu si-a pus Securitatea sa lucreze pentru sovietici pana in ultima clipa”.
Documentele pe care le public aici in premiera, special pentru ochii presedintelui ales si suspendat – pentru a stii cu cine se insoteste, ca sa stie cine risca sa fie definit ca este – dovedesc ca, dupa “defectarea” lui Ion Mihai Pacepa in SUA, CIA nu a luat in considerare nici una dintre dezinformarile sale privind “mitul disidentei anti-sovietice a lui Ceausescu” tratandu-l pe seful statului roman cu cea mai mare consideratie si atentie, ca pe un lider politic care infrunta sistemul sovietic, asa cum speram ca o face cu succesorii acestuia si actualul presedinte suspendat al Romaniei. Nu stand cu ei la masa si apreciind mieroasa lor aparare rostita cu o jumatate de gura si din varful buzelor. Pentru ca atunci te faci complice la fraudele lor, intelectuale, morale si informative, in numele intereselor lor de grup, indreptate sistematic impotriva Romaniei!
Ce punem la dispozitie mai jos si istoricilor “razboiului rece” dar si specialistilor in apararea Constitutiei “la zi”, in special din SRI si SPP, sunt Rapoarte ale CIA care au circulat catre si intre presedintele Statelor Unite si principalii responsabili pe probleme de securitate din Senatul si Congresul SUA, transmise in perioada 1978 – 1979, la sase luni deja de la “defectarea” lui Pacepa. Dupa cum vedeti, nici una dintre alegatiile lui Pacepa despre Romania si Ceausescu nu au fost luate in serios de expertii CIA, dimpotriva, documentele de mai jos le dezavueaza practic in totalitate. Daca asa sta situatia, cum se numeste activitatea dusa de “aparatorii” sai Liiceanu si Tismaneanu, apologetii lui Pacepa-KGB? Si cum ii sta unui presedinte sa se asocieze cu aceasta activitate, mai ales cand este foarte probabil ca scopul infractorilor culturali si informativi sa fie penetrarea totala a sistemului si mentinerea unui teren propice pentru un eventual nou trafic de influenta la nivel inalt?
Actiunea anti-romaneasca a celor doi bursieri ICR a starnit revolta altor colegi de breasla, mai ales ca si dl Igor Casu a facut parte din Comisia Ghimpu. Dr Veaceslav Stăvilă, la randul sau fost membru al Comisiei, se intreaba public daca nu cumva “Institutul Cultural Roman este finantat de Federatia Rusa?”.
PPS: Cand m-am suparat prima oara pe Traian Basescu a fost in 2006, atunci cand presedintele, in razboiul sau cu stapanii imperiilor media din Romania, se lua de simplii jurnalisti, trimisi ai televiziunilor mogulilor (de la cazul ziaristului postului TV al lui Vintu agresat verbal la Rast la mai celebrul “gaozar” al lui Mihai Iacob, Ovidiu Zara). Cand i-am reprosat public acest lucru a ales sa paraseasca sala unde se desfasura o conferinta exact pe tema relatiei politicienilor cu presa. Ulterior, cred, a admis, probabil, in sinea lui, ca a fost consiliat gresit de Adriana Saftoiu, care s-a dovedit o tradatoare notorie, la fel ca foarte multi din cei care l-au inconjurat sau inca il mai inconjoara si azi.
Ma bucur insa ca au trecut, iata, sase ani, si presedintele, acum suspendat, a admis indirect si public ca a gresit atunci. In interviul de zilele trecute de la Realitatea aceluiasi Vintu, Traian Basescu a spus ca nu are decat simpatie pentru ziaristii aflati zilnic in soare, in fata sediul sau de campanie. “Acolo sunt nişte copii pe care voi îi trimiteţi. Nu te poţi razboi cu ei. Te războieşti cu Cristoiu, cu Cristian Tudor Popescu…” Pai nu asta ziceam si eu? Doar ca lista mea era putin mai lunga: Vintu, Patriciu, Voiculescu, Sarbu, Paunescu.
Iata relatarea de presa de atunci: “Roncea a intervenit si a aratat ca, potrivit sondajului, rezulta ca 82% dintre ziaristi considera ca mass-media din Romania sunt influentate de oamenii politici in mare masura si in foarte mare masura. Iar 85% considera ca presa este influentata de “oamenii cu multi bani”. “Nu cred ca este intamplatoare aceasta suprapunere de procentaje”, a spus Roncea afirmand ca exista pericolul ca presa romaneasca sa se indreapte vertiginos spre lipsa totala a independentei. “La ora actuala exista cinci mari trusturi de presa care tind sa devina imperii”. Unele dintre acestea il sustin pe presedinte datorita unor legaturi directe cu patronii lor, a lasat sa se inteleaga jurnalistul. Insa cei care sufera sunt simplii ziaristi.”
Cand m-am impotrivit impreuna cu Civic Media primei tentative de rasturnare a sa, din 2007, cu toate riscurile ce decurgeau din sustinerea mea totala, gest care mi-a atras antipatia ambelor tabere care-si disputa si azi Romania – ticalosii anti-Basescu si profitorii pro-Basescu – , nu mi-a mai pasat de supararea mea.
Apoi, la alegerile in 2009, am fost unul dintre ziaristii pe care puteai sa-i numeri pe degetele unei singure maini, care iarasi am luptat, neconditionat, pentru Basescu, presedintele care parea vectorul adevaratei Americi, cea care m-a salvat si pe mine dupa mineriada bestiala a lui Iliescu-KGB. Dupa razboi, multi viteji s-au aratat, la inhatat de functii sau strecurat pe liste, pentru a face apoi, pe marii moralisti, acaparand conducerea si deturnand misiunea partidului capcanat azi in totalitate de brigazile rosii ale GDS. Eu, in schimb, am fost eliminat din presa, drept recompensa, probabil, pentru ca am crezut in Traian Basescu, omul si presedintele tuturor romanilor, de la Nistru pan’ la Tisa. Si pentru ca ma incapatanam sa iubesc Romania in acelasi spirit imbratisat de-a lungul istoriei de marii inaintasi ai presei romane, de la Eminescu la Eliade: apararand si promovand valorile nationale romanesti, intr-o Europa a natiunilor.
De la primul Referendum si pana azi am fost tinta directa a celor doua categorii incuscrite de agenti antiromani – ticalosii si profitorii – care nu pot concepe ca exista si oameni care traiesc doar “pentru Dumnezeu si neamul lor”, poporul roman atacat si jefuit pana la oase de slugile lui Iliescu si batjocorit si supt pana la sange de profitorii tuturor regimurilor, capusele Romaniei din jurul lui Basescu. In schimb, alti “colegi” de-ai mei, au devenit colonei pe banda rulanda, schimband patronii ca si ciorapii si opiniile, de la “mogulii rai” care i-au facut milionari in euro, Vintu si Voiculescu, la “mogulii buni”, Patriciu si Paunescu. In fine, tot Dumnezeu va avea grija de toti!
PPPS: Ca un facut al sortii, fotografia pe care a ales staff-ul de campanie al presedintelui-suspendat sa o foloseasca pentru pagina de Facebook “Esti suparat pe Basescu? De ce?” este chiar de la acel eveniment din 2006. Daca dupa sase ani presedintele isi admite greseala de atunci sper sa nu treaca alti sase pana sa-si dea seama ca, dupa parerea mea, greseste si acum, incalzind la sanul lui aceasta gasca veninosa care, mai devreme sau mai tarziu, se va “lepada” de el – Liiceanu a facut-o deja -, cautand alta “gazda”, “indispensabila”. Dupa cum se intrevede deja din articolul ideologului GDS, Andrei Cornea, despre “mahalagiul Traian Basescu”, cel care “a fost indispensabil intelectualilor”. Sa ne rugam, asadar, sa ne dea Dumnezeu, tuturor, mintea romanului cea de pe urma!
”Institutul Cultural Român este o instituţie de cultură aflată sub autoritatea preşedintelui României, care are ca misiune promovarea culturii şi civilizaţiei naţionale în ţară şi în afara ei”– Misiunea ICR
“Preşedintele României este preşedinte de onoare al Institutului.” – Legea de functionare a ICR
Raport Deschis
Catre: Presedintele Romaniei, dl Traian Basescu
Directorul Serviciului Roman de Informatii, dl George Maior
Re: O “institutie de interes national” impotriva interesului national si a directiilor enuntate de Presedintele Romaniei pentru apararea identitatii si a demnitatii romanilor din jurul granitelor
Agenti anti-Romania stipendiati de ICR
Programe antiromanesti perfectate prin intermediul ICR, respectiv ICR-Chisinau
Cheltuirea a 2.000.000 de euro pentru un bunal Rusiei – “Zemstva Guberniei Basarabia” si infiintarea unei filiale “moldovenesti” a Colegiului Noua Europa
Demolarea Clădirii Scolii confesionale ortodoxe romanesti din Jula, cu o vechime de 180 de ani, revendicata de comunitatea romaneasca pentru un muzeu al romanilor
Seminar ICR-Budapesta impotriva Romaniei si a adevarului istoric privind evenimentele din martie 1990 de la Targu Mures
Domnule Presedinte al Romaniei si Presedinte de Onoare al Institutului Cultural Roman,
Domnule Director al Serviciului Roman de Informatii,
Va scriu in calitate de jurnalist preocupat de peste 20 de ani de problemele comunitatilor romanesti din jurul granitelor si de cetatean roman oripilat de bresele in securitatea nationala perfectate prin intermediul unei institutii publice “de interes national”, cum este Institutul Cultural Roman condus de dl Horia Roman Patapievici si al carui Presedinte de Onoare este chiar Presedintele Romaniei.
Am aflat recent ca si din taxele mele si ale membrilor familiei mele care au fost siliti sa paraseasca Romania rasariteana in urma invaziei trupelor sovietice de ocupatie, ICR a cadorisit cu burse de 7000 de dolari doi istorici din Republica Moldova care au votat in cadrul asa-numitei Comisii Şleahtiţchi – supranumita la Chisinau “Comisia Rusinii” – pentru eliminarea obiectului Istoria Romanilor (ca obiect separat) din instituţiile de învăţământ preuniversitar ale Republicii Moldova, conform Basarabeni.ro.
Numele celor doi sunt Igor Casu si Virgil Paslariuc si beneficiaza de bursa ICR ce poarta numele lui Alexandru Sturdza, pentru a-l onora (!) pe greco-romanul care a fost fiul primului guvernator al Guberniei Basarabia după raptul de la 1812, atasat al Ministerul de Interne al Imperiului Tarist timp de 22 de ani, sub conducerea ţărilor Alexandru I şi Nicolae I, si care a mai primit si titlul onorific de “consilier de taină” al ţarului.
Votul in “Comisia Rusinii” a fost de 11 “contra” la 9 “pentru”. Asadar, predarea Istoriei Romanilor in scolile din Republica Moldova a stat exact in votul celor doi bursieri ICR. Astfel, viitorul educatiei copiilor din stanga Prutului, investitia in zeci de mii de manuale de Istoria Romanilor pentru scolile din Basarabia a Departamentului pentru Romanii de Pretutindeni impreuna cu toate dezideratele enuntate de Dvs din 2004 pana azi, pentru pastrarea si apararea identititatii nationale a romanilor din jurul Romaniei, au fost aruncate la cos de… doi bursieri ai ICR.
Atat Ministrul Educatiei, Mihail Şleahtiţchi, cat si Igor Casu, bursier ICR si membru al “organelor decizionale” ale Fundatiei Soros – Moldova, s-au antepronuntat inca de la infiintarea “Comisiei Rusinii” si inainte de efectuarea “cercetarii” asupra eliminarii obiectului Istoria Romanilor. Astfel, intr-un editorial din ziarul “Adevarul”, din 20 decembrie 2011, Igor Casu afirma: “Când vom înţelege şi noi că nu există o istorie a românilor în afara istoriei Europei? O disciplină numită Istoria ar oferi prilejul să mai renunţăm şi la anumite clişee şi interpretări triumfaliste din istoria românilor pe care le-am preluat din manualele editate în România în anii 1990, care nu mai sunt în circulaţie în drepta Prutului, sau de la istorici servili regimului ceauşist de dinainte de 1989. Deci, pe când vom putea spune şi noi, românii basarabeni: Good bye, Ceauşescu?”. In opinia bursierului ICR, Istoria Romanilor echivaleaza cu Ceausescu si Istoria din manualele romanesti a anilor post-decembristi, intr-un sens peiorativ. Pe aceeasi directie, a propagandei antiromanesti, bursierul ICR Igor Casu isi permite sa afirme intr-un interviu pus la cale in Evenimentul Zilei, in preajma aniversarii Marii Uniri, ca „Nimeni nu mai vrea unirea cu România!”.
Dintre cei patru membri ai Comisiei ICR care a hotarat stipendierea celor doi istorici mancurtizati, Igor Casu si Virgil Paslariuc, au facut parte Mihail Neamtu si Petre Guran, directorul ICR – Chisinau. Dl Petre Guran, fost bursier al Colegiului Noua Europa, este prieten apropiat al celor doi, dupa cum se poate vedea pe pagina de internet a Forumului Plural, ce se doreste a fi un embrion moldovenesc, in sensul sovietic, al Colegiului Noua Europa condus de rectorul Andrei Plesu. Dl Mihail Neamtu este si el un bursier al Colegiului Noua Europa, in calitate de “invitat al rectorului“, si bursa pe care le-a conferit-o celor doi istorici de la Chisinau pare sa fie in sensul afirmatiilor sale despre propriile lui beneficii de (fost) bursier si bugetar: „Aveam un grant al Academiei Române care îmi asigura un post căldicel, cu șofer, casă de la RA‑APPS. Mai aveam un post de director științific la Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului prin care puteam călători oricând la orice hotel de patru stele din Europa. Mi‑am depus demisia de la stat pentru că simțeam că stagnez, că nu mă dezvolt, că sunt închistat.” (Interviu Money.ro).
Tot bursier al Colegiului Noua Europa (“New Europe College – Новая Европа колледжа”) este si ambasadorul Romaniei la Chisinau, Marius Lazurca, finul altui bursier “NEC – NEK”, dl Teodor Anatol Baconschi, fostul ministru de Externe esuat lamentabil la mal prin cel mai slab mandat al diplomatiei romane de la Sergiu Celac incoace. Dl Lazurca s-a gandit sa ofere un adevarat exemplu de romanism devenind “fiu duhovnicesc” al unui cunoscut activist anti-roman in cadrul Patriarhiei Moscovei, Pavel Borsevschi, la biserica caruia s-a gandit sa duca si Corul Bisericii Stavrapoleos din Bucuresti, aflat la Chisinau in cadrul unui program al… ICR. Tot dl Lazurca s-a gandit sa fie si ghidul bisericesc al lui Mircea Geoana intr-un “pelerinaj” care a cuprins doar manastirile din Basarabia aflate sub obladuirea Moscovei. Si tot dl Lazurca este cel care “a uitat” sa-i invite si pe patriotii romani inchisi timp de 13 si 15 ani la Tiraspol, de Ziua Nationala a Romaniei, pentru prima oara de la eliberarea lor din temnitele rusesti.
La fel ca ministeriatul nasului sau, dl Lazurca a fost considerat, in precedentul sau post, drept cel mai jenant ambasador la Vatican din tot corpul diplomatic acreditat pe langa Sfantul Scaun, conform aprecierilor de la fata locului. Ca sa dam un singur exemplu, dl Lazurca a refuzat sa sustina in 2008 celebra expozitie internationala realizata in triplu parteneriat Romania-Moldova-Ucraina, “Cucuteni-Trypillia. O mare civilizaţie a Vechii Europe (5000 – 3000 î.Ch.)” , riscand eliminarea primelor doua din expozitia de la Vatican, respectiv a Romaniei, care reprezenta si Moldova, in favoarea unilaterala a Ucrainei. Dupa eforturi de diplomatie culturala incomensurabile si fara absolut nici un sprijin din partea Ambasadei Romaniei expozitia care definea autenticul “brand” romanesc, al vetrei civilizatiei europene, s-a desfasurat pana la urma dupa cum fusese prevazut dar sub patronajul… Ambasadei Ucrainei pe langa Sfantul Scaun!
Ca sa ne intoarcem la Chisinau, cei noua istorici basarabeni care au incercat sa salveze obiectul de studiu Istoria Romanilor sunt Ghe. Cojocaru, dr. în istorie, Directorul Institutului de Istorie, Stat şi Drept, Academia de Ştiinte a Moldovei; Dragnev D., membru-corespondent al AŞM, Institutului de Istorie, Stat şi Drept, AŞM; Eşanu A., academician, Institutului de Istorie, Stat şi Drept, AŞM; Gonţa Gh., dr. habilitat, Facultatea de Istorie, Universitatea Pedagogică “I. Creangă”; Moşanu Al., dr. habilitat, membru de onoare al Academiei Române; Negrei I., istoric, Institutul de Istorie, Stat şi Drept, AŞM; Negru Gh., dr. în istorie, Institutul de Istorie, Stat şi Drept, AŞM; Parasca P., dr. habilitat, Facultatea de Istorie, ULIM; Varta I., dr. în istorie, Institutul de Istorie, Stat şi Drept, AŞM. Acestia sunt membri ai Comisiei pentru studierea și aprecierea regimului comunist totalitar din Republica Moldova – Comisie infiintata de fostul sef interimar al republicii, Mihai Ghimpu – in frunte cu presedintele acesteia, dl Gheorghe Cojocaru, se afla in conducerea Asociatiei Istoricilor din Republica Moldova si fac parte din Mişcarea Civică „Anul 1812” initiata de istorici basarabeni pentru comemorarea raptului rusesc din urma cu 200 de ani. Se lupta de 10 ani pentru apararea studiului Istoriei Romanilor. Nu sunt bursieri ICR.
Actiunea anti-romaneasca a celor doi bursieri ICR a starnit revolta altor colegi de breasla, mai ales ca si dl Igor Casu a facut parte din Comisia Ghimpu. Dr Veaceslav Stăvilă, la randul sau fost membru al Comisiei, se intreaba public daca nu cumva “Institutul Cultural Roman este finantat de Federatia Rusa?“. Ar fi fost mai bine, cred eu, pentru ca cel putin nu se cheltuiau banii vaduvelor si pensionarilor romani. Nici nu ar fi fost nevoie de schimbarea initialelor institutiei “de interes national”: ICR = Institutul Cultural Rus.
Dr. Mihai Tasca, secretar al Comisiei Ghimpu, apreciaza de-a dreptul ca ICR este un adevarat vector al antiromanismul la Chisinau. Intr-un articol plin de mahnire aparut in “Adevarul”-Moldova, acesta rememoreaza cum directorul ICR – Chisinau, dl Petre Guran, la o conferinţa din 24 ianuarie 2011, ziua Micii Uniri, a vorbit celor prezenţi despre… Bizanţ. “Neobişnuit a fost discursul şefului ICR Chişinău şi la conferinţa din 27 martie 2011, când a povestit unei săli arhipline de unionişti care au venit să marcheze ziua Unirii Basarabiei cu Patria-Mamă … despre istoria Franţei”, scrie dl Mihai Tasca.
Astazi, Traian Basescu isi petrece, probabil, ultimele sale clipe la Cotroceni. Cel putin cele de presedinte legitim. O stie si el, altfel nu ar fi trebaluit tot week-end-ul pe la Presedintie cotrobaind de ramas bun prin t0ate cotloanele Palatului, cu resturi pe la colturi din umbrele lui Iliescu si Constantinescu, caci Ceausescu nu a mai apucat sa-l foloseasca. O stie cu siguranta, caci altfel nu ar fi invocat “precedentul Bush” in ultimul sau discurs de presedinte votat, primul de presedinte resuspendant.
Timp de doua zile, de la suspendarea din Parlament si pana azi, cand Basescu ii preda cheile Romaniei lui Antonescu, statul nu a avut un presedinte. Nu-i nimic. Moldova a stat fara sef de raspublica 917 zile. Ce se va intampla, oare, cu Romania, de aici incolo?, se intreaba multi prosti sub acoperire de ziaristi prin fosta presa romana. Parca au stiut, vreunul, ce s-a intamplat cu Romania pana acum. “Mai grav decât faptul că România a ajuns colonie, lucru pe care eu îl spun de ani de zile, nu pot să apreciez că ar fi altceva”, afirma amar analistul economic Ilie Serbanescu, cu privire la situatia de azi, de dupa lovitura de palat (expresia cea mai corecta, dupa parerea mea). Daca insa in ceea ce priveste Moldova stim cam a cui colonie este, lucrurile nu stau foarte clar in privinta Romaniei. Industria strategica, multe zacaminte minerale, gazele si petrolul sunt, ce-i drept, in labele rusilor, cu mici exceptii. Vorbim de Rusia, tovarasa Germaniei (si nu de azi de ieri). Iar prin intermediul bancilor, fostul imperiu austro-ungar a atins pentru prima oara malurile Marii Negre. Ce ne-a mai ramas? Pamantul? E de vanzare! Padurile? Se rad! A cui colonie este, deci, Romania, si cine l-a suspendat, de fapt, pe Basescu?
Daca ar fi sa privim la politica, ca sa ne lamurim, am vedea cum se da cu fundul de pamant cand la Bruxelles, cand la Washington, cand la Moscova. Dupa care, asa cum zic unii, se fac bai de sezut direct la Marea Moarta. Ce simplu era totul la suspendarea din 2007, cand puteam folosi cerneala presei ca turnesol. Atunci, urmand logica presedintelui, ne puteam raspunde foarte simplu la intrebarea despre cine e “baiatul bun” si cine sunt “baietii rai”: mogulii, evident! Mogulii Voiculescu, Vintu si Patriciu – vanzatorul Rompetrolului nostru – erau oamenii Moscovei. Implicit, Basescu reprezenta politica SUA si atunci aveam de a face cu o batalie geopolitica, cam aceeasi de secole, legata de controlul Gurilor Dunarii si Marii Negre, ceea ce inseamna controlul Europei. Si totusi, ce s-a schimbat de atunci?
Acum, Voiculescu pare singurul care a ramas tare pe pozitie. Dar pana cand? Vintu mangaie prin unde telepatice butoanele Realitatii, plimbata de la un SRI-ist la un Mossad-ist si inapoi la KGB-ist, iar Adevarul-KGB a devenit mai servil decat organul lui Silberstein, Evenimentul Zilei, in timp ce Patriciu, “mogulul cel rau”, Patriciu, tipul care scrasnea din dinti cand vorbea de “presedintele-bataus”, ei bine, miliardarul Patriciu, nasul Nasului Rosca Stanescu, e mai “basist” decat Basescu insusi! Un “bubico” desavarsit, pus “mumos” cu botul pe labe; pe labele din spate chiar! Ce sa mai intelegem din asta?
Pai, daca pastram logica anti-moguliana din 2007 inseamna ca Basescu este aparat de… Tel Aviv si Moscova/respectiv Berlin impotriva…. cui? A Washington-ului? Si care Washington? Ala de la Casa Alba-Neagra, care deja se zgaltaie in fata propriului electorat? Sau, de fapt, e o “babardeala” generala, o lupta acerba pentru resurse in care nu mai conteaza nici steagul, nici prohabul?
E drept, Gututenstein, asa-zisul reprezentant al Americii in Romania, oricat de vocal-instrumental ar fi, pentru ochii si urechile presei, ramane, nu-i asa?, “cel mai bun prieten al lui Mircea Geoana”! Motiv pentru care Basescu nici nu i-a onorat vreodata gazonul. Pe deasupra, Victoras Ponta, concurentul lui Plagiiceanu, vrea sa ne faca sa credem ca aducerea lui Wesley Clark la Palatul Victoria – cu o zi inainte de votul din Parlament si “pro-bono”, ca doar e pensionar american! – ar insemna ca PSD-ul, recte USL-ul, are vreun sprijin al SUA. Sa fim seriosi. Omul a batut in retragere din armata SUA. In schimb, e foarte activ in armata de militari in civil ai verosului George Soros, pe care specialistii il considera un “front-man” al familiei Rothschild, de ale carei afaceri in Romania nu e strain nici un sponsor cunoscut al fostului premier roman, unul cu nume mai ungurean parca… Sa mai amintim ca din armata lui Soros face parte si europarlamentara lui Crin Antonescu, Renata Weber, tovarasa de arme a ayatollahei societatii civile, Alina Tatiana Mungiu Pipidi, ambele salvatoare din gura ale Rosiei Montana?
Dar ce ne facem ca din aceasta armata mai face parte – si inca cu multe victorii si decoratii la activ, precum un transeist sovietic – insasi colonaleasa brigazilor rosii din PDL, Monica Macovei, impreuna cu toata gasca ei de pionieri GDS si “felousi” de-ai rectorianului Andrei Plesu: “brandul” fatalailor Teodor Anatol Baconschi, retardul de la 1 Toader Paleologu, oligofrenul cu staif Cristi Preda, tampitelul cu acnee Mihaita Neamtu, MC-ul transpirat Traian Razvan Ungureanu, si cu voia dvs, ultimul pe lista, “salvatorul neamului” – doar “daca e nevoie”, bineinteles – greu-asudatul Muc cel mic al gradintei de UTC-isti si soimi ai patriei ungurene, Mihaita Razvan Ungureanu, bursier si al Fundatiei Soros si al unui individ ceva mai special pe plan international, ca infractor de talie mondiala, unu’, parca Mark Rich ii spune…
Carvasazica e o bataie intre gasti, cum mai vezi pe dupa blocuri sau pentru suprematia tarabelor din piata, disputate intre clanurile tiganesti. Numai ca acum tarlaua se numeste colonia Romania. Au sutit-o hotomanii USL, pusi pe chestii dilimandroase. Dar “si-o vor inapoi” hutanii din PDL. E “Țara lor, băi, țara lor“, ca sa citez un jurnalist harsait. Nu a noastra, a simplilor romani, ci a lor, a celor 0,01% din populatia Romaniei, recte Udrea, MRU & Co. Cum ar spune Valter Roman: “Dupa noi, vom veni tot noi!“. Sau, mai pe romaneste: “Pleaca ai nostri, vin ai nostri, noi ramanem tot ca prostii. Aia hoti, astia hoti, mama lor la toti!”.
Dar sa ne intoarcem la presedinte, care isi petrece azi, cel mai probabil, ultimele sale clipe legitime la Cotroceni. Dar nu atat pentru ca USL-istii vor sa jefuiasca ce a mai ramas din tara si sa o imparta cu cine mai stiu ei – o puteau face linistiti dupa alegerile din toamna – cat in mare parte din cauza tupeului si arogantei incomensurabile ale “asasinilor platiti” ai culturii si istoriografiei romane, care si-au gasit culcusul cald la sanul lui Basescu. Recte dublurile lui Pacepa din fruntea Coloanei a V-a, sinecuristii Patapievici & Tismaneanu, tata si mama-omidele cooperativei neo-kominterniste, cu para-protectii si pluri identitati si biografii, de dublu si triplu stipendiati, chiar si de la Romania pe care o sapa, zilnic, cu sadism.
Iata ca Basescu a pierdut dupa cum am prezis, in avertismentele mele zadarnice: pe mana “intelectualilor” de mucava, a agentilor antiromani din armata de civili ai lui Soros, care au facut insuportabila respirarea aceluiasi aer cu ei, chiar si de catre tipi obisnuiti cu putoarea, ca USL-istii care-i dau jos din copac acum. Dovada ca au si fost primii pe lista! Jaful asupra averii nationale, catre care se indreapta, avid, la randul lui, USL-ul, poate fi suportat – e un sport practicat asupra acestui pamant de peste doua mii de ani -, dar atentatul la identitatea nationala, nu.
Ce n-a indraznit nici macar o “carpa kaghebista” ca Iliescu sau un “invins al sistemului” ca Constantinescu – sa atace filonul national prin otravire, zagaduire si secare -, s-a petrecut, iata, din nefericire, sub presedintele-luptator Basescu, un aparator al cauzei romanesti in Basarabia, cum n-au fost ambii sai predecesori la un loc. Averea tarii se mai poate reface, societatea se mai poate curata, chiar si singura, dar cine si in cati ani va putea repara multiplele fracturi provocate coloanei vertebrale a natiunii, identitatea nationala, si gaurile lasate in cultura romana de sobolanii ICR?
Desigur, suspendarea presedintelui poate fi considerata ilegitima si, mai ales, amorala. Dar cum altfel a fost si este atacul la fiinta nationala realizat de locotenentii lui Soros prin insesi mult disputatele “institutii ale statului roman”, in care s-au incotopenit si din care nu se mai dau dusi? Sa speram, desigur, ca patapievicii si tismanenii, lepadatii liichenii si cacartarestii – toata greco-bulgarimea care se dadea nepoata lui Traian -, nu vor fi schimbati cu alte capuse ale politicii dambovitene ca mungioaiele si webaresele de pe tarlaua puterii. Sa speram ca cei insarcinati cu apararea securitatii nationale isi vor face, macar acum, datoria.
Asadar, daca Basescu vrea sa se intoarca la Cotroceni, peste 20 de zile, va trebui mai intai de toate sa se debaraseze de aceste deseuri ideopolitice, care il trag in jos, iremediabil, spre haul de unde nimeni nu mai are scapare. Numai apelul sincer la oamenii simpli dar care imbratiseaza valorile autentice ale natiunii – atat de batjocorite de “alesii” ICR, cu o ura viscerala fata de poporul roman si tot ce-i romanesc -, il mai poate salva pe capitanul Basescu, comandantul de cursa lunga al politicii romanesti. Daca nu se va elibera din mrejele intelectoaloizilor – si va alege sa sprijine si sa se lase sustinut de toate mutrele acestea pretinse de romani – isi va face un rau imens nu numai lui, ci intregii Romanii.
Dar, sa nu uitam, deasupra noastra Dumnezeu vegheaza…
Alcătuirea unui raport asupra comunismului după metode comuniste a stârnit reacţii în toate categoriile de intelectuali şi, evident, la toţi cei interesaţi de adevărurile netranzacţionabile ale istoriei unui popor. Raportul noului Roller a devenit astfel o sursă de ample, profunde şi amănunţite dezbinări într-o societate care şi aşa tânjeşte după linişte sufleteasca şi răgaz. Tinta falsificatorilor istoriei nationale a fost stravezie de la bun inceput pentru cei care s-au confruntat cu antecesorii lor, fostii locatari ai Hotelului Lux din Moscova: “Cine controleaza trecutul, controleaza viitorul. Cine controleaza prezentul, controleaza trecutul”.
Nimănui nu pare să-i mai pese de români atunci când întreprinde ceva, nici celor care ar trebui sa ii apere, din jurul Romaniei pana in inima ei, sfasiata de hoardele maghiare, nici politicianului demagog (o tautologie…) care face un partid ori o noua facţiune, nici ideologului care, pe post de agitator public, face scandal pentru standarde duble, nici antreprenorului care se decide să lanseze o afacere pentru un venit cat mai rapid si cat mai mare, nici celor ce croiesc politicile şi legile în fabrica de legi a statului, şi cu atât mai puţin autorilor acestui bizar Raport “Tismaneanu”, care au dezlănţuit urgii şi umori negre în România cu atâtea vertebre fracturate tocmai de jocul politicianist al ultimilor 20 de ani. Am întreprins o direcţie nouă prin care încercăm să facem dovada că sunt destui celor care le pasă de români şi de adevărul istoriei lor, nu de „adevărul” lui Tismăneanu şi a celor ca el privitor la istoria românilor. Si aceasta o veti vedea in curand. Si aici este marele rol al istoriografiei romanesti, al istoricilor romani.
Între adevărul lui Tismăneanu şi adevărul românesc în istorie este o prăpastie pe care nu vor putea s-o treacă nici unii dintre cei ce s-ar îmbrăţişa cu Tismăneanu. Tismăneanu şi cei ca el, ale căror scrieri probează poziţionarea lor când la remorca sistemului când în locomotiva lui, sunt nefericiţi focari ai celei mai hodorogite maşinării politice dintre cele care s-au ilustrat de-a lungul veacului care tocmai a apus. Aceasta este comparabilă doar cu maşinăria infernală a nazismului şi de aceea responsbilitatea pentru cele două holocausturi: cel antievreiesc şi cel roşu contra neamurilor creştine, revine acestor două megamaşini diabolice şi celor care le-au slujit cu crezurile lor, cu ideile, cu scrisul lor, care rămâne drept ceea ce este, o mărturie definitivă care ni-i va deconspira mereu, fără odihnă, pe agenţii mari şi mărunţi ai monstruoaselor megamaşini ale terorii în veacul al XX-lea. Aceasta este explicaţia pentru febra lui Vladimir Tismăneanu de a se situa în fruntea tuturor comisiilor de control ideologic al conştiinţei publice din România. La baza acestei frenezii este frica de adevăr, căci acesta este cumplit, este monstruos şi nimeni nu-l va putea întoarce pe dos cum întorci o mănuşă oricât de teribile vor fi resursele şi de întinse reţelele mistificării. În cele din urmă adevărul popoarelor va triumfa, iar lucrul acesta îl ştie şi Tismăneanu si toata haita din jurul lui, speriata acum ca va pierde controlul asupra fabricii de minciunii, care va da faliment si ii va lasa pe drumuri, dupa cum deja a inceput sa se intample.
Acesta e motivul pentru care l-au si atacat din rasputeri pe istoricul american Larry Watts, cel care, prin adevarurile lui, dovedite fara putinta de tagada cu documentele extrase din arhivele CIA, provoaca mari gauri, ca de tun, in mantia neagra pe care au aruncat-o falsificatorii istoriei asupra Romaniei. Invazia de stafii ale kominternului care s-a abatut asupra Romaniei odata cu reinstalarea lui Tismaneanu in Primaverii a reusit sa se infiltreze, pana azi, ca o armata de virusi, in maruntaiele organismele statului si in cele politice, in special ale PDL, pe care il credeau vesnic, creand adevarate aripi sovietice in structurile atacate sistemic si generand borelioza la toate nivelele. Statul de azi a ajuns aproape in ultimul stadiu al bolii, pentru ca “boala nu a fost detectata sau tratata corespunzator de timpuriu”. Caci da, vorbim de atacul capuselor asupra Romaniei.
Mi-aduc aminte cum un domn foarte puternic la care tin si pentru care am mare consideratie m-a chemat intr-un loc special rugandu-ma sa-i fac eu schema Retelei. M-am uitat la el putin siderat. O groaza de servicii ale tarii aveau aceasta posibilitate. Si totusi, nu o faceau. I-am spus ca e foarte simplu: luati toti bursierii Soros si ai Colegiului Noua Europa al lui Andrei Plesu, ONG-urilor satelite Soros si GDS, neo-nomenclaturistii ICR, membrii GDS si toti saltimbancii, “liderii de opinie” si pseudo-ziaristii care le fac pantofii si apoi suprapuneti plansele de celuloid cu numele lor cu cele din organigramele Dvs si ale centrelor de formare/manipulare a opiniei publice. Si faceti ca Ceausescu cu agentii Moscovei. Om cu om.
Iar cartea lui Larry Watts, “Fereste-ma, Doamne, de prieteni”, printre altele, releva si tehnica folosita de predecesorii SRI si ingrengatura agentilor rasariteni si a mostenitorilor lor directi, acum “occidentalizati”. Cartea doctorului Larry Watts ofera reteta. Antidotul la boala capuselor. De aceea este si atat de urat de toti “ideologii de serviciu ai unei lumi in declin”.
In aceasta ultima (sper) referire la clanul bulibasei Tismaneanu voi analiza una dintre liniile sale de atac la adresa profesorului Watts, incercand sa ii stimulez pe cei care trebuiau sa deseneze pana acum Reteaua, cu calculatoarele lor ultraperformante, sa apese, odata, pe butonul corect, inainte ca virusii introdusi in sistem sa paralizeze tot mecanismul.
Tismaneanu dixit:
“La Banca Nationala a Romaniei se lanseaza un volum menit sa prezinte regimul Ceausescu drept unul patriotic, subminat continuu de conspiratii externe. Nu se sufla o vorba de faptul ca, prin politica sa interna, regimul a negat orice urma de liberalizare, ca a existat o contradictie insolubila intre pretentiile autonomiste externe si represiunea sistematica din interior. In felul sau, independent a fost si Enver Hoxha.”
Se pare că Larry L. Watts, şi cartea lui, “Fereste-ma, Doamne, de prieteni”, sunt pentru dl Tismăneanu un fel de Lord Voldemort la patrat, si pe invers, bineinteles. Adica, “You-Know-Who”, “He-Who-Must-Not-Be-Named”.
Pare la fel de clar ca Tismaneanu încă nu a citit cartea pe care o pune la zid, un lapsus despre care a mai boscorodit si anterior, cu o jumatate de gura, pe “platformele” ungro-ruse care il gazduiesc. In buna traditie bolsevica, Tismaneanu condamna “stiintific”, “ca la raport”, o lucrare monumentala – vorba colonelului Charles W. Van Bebber – fara a o fi citit-o. E drept, are cam multe pagini pentru un tip atat de ocupat cu condamnarile in masa. In cazul citat mai sus, Tismăneanu ignoră voit o recenzie a unui acolit de-al sau, citat anterior pe blogusorul lui, si care subliniaza in mod clar diferenta extraordinar de mare observata de profesorul Watts între politicile externe şi interne ale României.
De fapt, cei care au participat la prezentarea de la Banca Nationala – inclusiv tovarasul lui Tismaneanu, ofiterasul Liiceanu – stiu ca profesorul Larry Watts a dedicat o parte din alocutiunea sa si cel putin doua planse, din cele proiectate pe ecranul din spatele academicianului Mugur Isarescu, chiar acestei probleme.
Cu toate acestea, dl Tismăneanu insistă asupra faptului că – “Nu se sufla o vorba de faptul ca, prin politica sa interna, regimul a negat orice urma de liberalizare, ca a existat o contradictie insolubila intre pretentiile autonomiste externe si represiunea sistematica din interior”.
În cazul în care aceasta neintelegere reprezintă pur şi simplu o lipsa de memorie a domnului Tismăneanu sau a ofiterasului de plumb Liiceanu, atunci el isi poate corecta cu uşurinţă eroarea pe blog. În cazul în care aceasta reflectă insa o deficienţă morală, atunci el nu va face nici o astfel de corecţie, menţinandu-si distanta fata de adevăr, aşa cum il ştim.
Interesant, Tismăneanu il echivalează pe Enver Hoxha cu Ceauşescu, drept un lider comunist cu un regim independent similar. Daca tot il aduce in discutie Hoxha, ca o autoritate (cel putin folosindu-se de la ca exemplu) Rollerica Tismaneanu ar trebui sa ia in considerare si cea a gandit Hoxha despre Ceausescu. Romanii, decreteaza Hoxha, sunt “talentati” in a atrage chinezii “in unele actiuni de conciliere cu ceilalti revizionisti” si au “cea mai mare grija pentru a nu ataca imperialismului american si revizionistii de azi chiar si cu un singur cuvant”, in timp ce mentin “relatii foarte prietenoase cu marele renegat Tito” si cu “imperialistii americani si alti imperialisti”. Extras din Enver Hoxha, Reflections on China: Part 1: 1962-1972 Extracts From The Political Diary, Vol. 1 (1979), paginile 71, 79.
Mai mult, romanii (sau Romanii, cum apare in cartea lui Hoxha, conform regulilor limbii engleze) au convins Beijingul sa “puna deoparte aspectele ideologice” si sa accepte “marele pericol” de “reapropiere cu imperialistii americani” (Americani 🙂 ) si cu “Titoismul” [Hoxha (1979), paginile 103-104]
Conducerea lui Ceausescu, se plange Hoxha mai departe, a actionat ca o “codoasa” pe langa chinezi, americani si iugoslavi, “distribuind de la unul la altul propuneri chipurile ‘cu cele mai bune intentii'” in timp ce “dezvolta o politica externa si interna clar anti-marxista”. [Hoxha (1979), paginile 108, 499 si, de asemenea, pag 550-551, 573, 586-587, 590-591, 653-655, 661,667.]
Conform liderului albanez cu care Tismaneanu incearca cu disperare sa-l asocieze cu omologul sau roman, Ceausescu nu a fost numai o “portavoce” a “imperialismului american” dar si motorul principal care a generat subversiunea ce a avut ca rezultat final reapropierea Chinei de Statele Unite!
Ca profesor de politologie cu licenta intr-o universitate a regimului comunist “ilegal si ilegitim”, la fel ca diploma lui, neechivalata in Statele Unite, ar trebui sa aiba mai mare grija cu astfel de exemple pe scari, inainte de a le fi citit…
Ii lasam pe cititorii nostri sa judece singuri daca acest comportament “reprobabil” descris de Hoxha (si, in aparenta, asumat si de Tismaneanu) a fost atat de reprobabil pentru Romania si pentru politica internationala, in general, si daca viata in Romania acelei perioade – anii ’70 – poate fi comparata cu cea din Albania, celebra in lume pentru “lupta ei pentru pace si contra imperialismului” prin planul cincinal “omul si cazemata” (aici puteti sa discutati si cu parintii).
Tipic scolii sale preferate care consta in a modifica istoriografia conform agendei politice, Tismaneanu isi prezinta adeseori dorintele drept fapte si se refera apoi la ele citandu-si propria “autoritate”. Vedeti atatea exemple de referinte ad nauseum la orientat-politicul sau “Raport Final” cu care se impopotoneaza, si de al carui continut este responsabil, citat apoi de el insusi ca o “autoritate” istoriografica. Ad nauseum, cum v-am spus… Desigur, Tismaneanu ar putea fi iertat pentru interpretarile sale eronate privind trecutul. La urma urmei, el nu e istoric…
Ar putea fi iertat, daca ar fi doar eronate si nu si rauvoitoare. “Fara ura si fara partinire”, a fost raspunsul dat de Biserica Ortodoxa Romana condusa de regretatul Patriarh Teoctist chiar a doua zi dupa aparitia primei dintre multiplele versiuni ale Raportului “Final” asupra Romaniei (Vezi si analogia cu vorba de pe vremea lui Ceausescu – “Victoria Socialismului” asupra Capitalei).
Pe langa acestea, la fel de intrigante sunt si interpretarile sale asupra unor evenimente mai recente, la care nu doar a fost martor dar pe care le-a mai si manipulat prin presa, cand a avut ocazia, pe unde a fost angajat, de la “Jurnalul National” al dlui Voiculescu la “Ideile in Dialog” ale dlui Vintu (doi “buni moguli” atunci cand platesc pe cine trebuie).
De exemplu, ca sa ne apropiem de vremea neo-kominternistilor, Tismaneanu afirma, cu emfaza:
“Se uita cu stupida nosalanta ca in 1999, ca ministru de externe, Andrei Plesu a jucat un rol decisiv, impreuna cu presedintele de-atunci, Emil Constantinescu, in orientarea politicii externe spre NATO…”
Si acum vin eu cu cateva amanunte in exclusivitate, despre “rolul decisiv” si “orientarea” dlor Plesu si Constantinescu, “prietenii” de azi ai dlui Basescu, care, dupa cum il prezinta aproape zilnic presa rusa, este… “portavocea imperialismului american”! 🙂 . “Prieteni” de care trebuie sa te fereasca Domnul…
In realitate, nici Plesu, in hainele sale noi de ministru de externe, nici presedintele Constantinescu, nu “au orientat Romania catre NATO” in 1999. Cum ma ocup m-am ocupat timp de peste 15 de ani chiar de politica externa, pot sa spun cu certitudine ca, de fapt, intre “vechii” membri NATO, Romania era deja faimoasa pentru obtinerea in interior a sprijinului unanim al fiecarui partid si partidulet parlamentar – de la stanga la dreapta – inca din noimebrie 1993, de la “Declaratia de la Snagov”, care a stabilit integrarea in NATO ca prioritatea numar 1 a tarii. In 1996, Romania era recunoscuta de ofiterii Statele Unite responsabili, ca fiind cea mai activa si entuziasta participanta a Parteneriatului pentru Pace – anticamera NATO in vreme, dupa cum, poate, va mai amintiti. [Pentru documentare, recomand, de exemplu Commanders Mark R. Shelley – John P Norris, “NATO Enlargement: The Case for Romania,” Central European Issues (Summer 1997) pag 98-105, articol publicat prima oara in Proceedings, publicatia U.S. Naval Academy din Annapolis, in acelasi an sau The Defense Institute of Security Assistance Management Journal – In Celebration of 125 Years of the United States and Romanian Diplomatic Relations, vol 28, no 3, 2006 sau NATO’s EASTERN DIMENSION – US, NATO, Romania and the Wider Black Sea Region – lucrarea si site-ul coordonate de mine si realizate de Fundatia Pentru Romania in parteneriat cu Serviciul Roman de Informatii si Centrul de Geopolitica al Universitatii Bucuresti pentru Summitul NATO de la Bucuresti, 2008]
Peste acest consens general si exceptional ce nu se regasea in nici una dintre celalate tari candidate, intrarea in NATO era sustinuta de cea mai mare majoritate a populatiei vreunui stat din fostul “bloc sovietic”, in fiecare sondaj de opinie realizat dupa 1993. Singurii care s-au impotrivit activ intrarii in NATO au fost acei putini nationalisti romani care au respins tipul de santaj rusesc mascat in haine evropenesti, la care a achiesat mult laudatul de catre Tismaneanu domn presedinte Constantinescu si a sa Zoe Petre, atunci cand, sub pretextul accederii in NATO, a semnat Tratatul ticalos cu Ucraina, cedand pentru prima oara in istoria Romaniei, printr-o simpla semnatura, provinciile romanesti rapite prin Pactul Hitler-Stalin (plus Insula Serpilor) pentru a caror eliberare au luptat si murit zeci de mii de eroi ai Romaniei, la ordinul Maresalului Antonescu, de la a carui ucidere se implinesc, chiar astazi, 1 iunie, 66 de ani.
Ca sa revin la favoritii lui Tismaneanu, Plesu si Constantinescu, trebuie subliniat ca, de fapt, cei doi aproape erau gata sa rateze si ultima sansa a Romaniei de a intra in NATO, desi aceasta s-a intamplat probabil si din motive legate de incoerenta si incompetenta crasa a Conventiei Democratice. Oricum, sub regimul Constantinescu-Plesu, Romania a cazut de la una dintre principalele favorite aflate in cap de lista in aprilie 1997 – in urma eforturilor administratiei de pana la acel moment si aici este de mentionat rolul central pe care l-a avut in acest proces mult-hulitul de catre Tismaneanu general Ioan Talpes, pe care Constantinescu, exact din acest motiv, l-a si mentinut ca sef al SIE si dupa venirea sa la Cotroceni, in noiembrie 1996 – pana la aproape ultimul loc (cu exceptia Macedoniei si Albaniei), la plecarea rusinoasa a lui Constantinescu, in 2000. De dragul corectitudinii pe care in ciuda tuturor evidentelor Tismaneanu nu o poate respecta (decat daca este politica), trebuie amintit ca Romania a intrat in NATO sub PSD, in anul 2004. Ce sa-i faci? Asta e adevarul! [Vezi pe aceste teme si Sean R. Kay, NATO and the Future of European Security (1998), pag 102 si Thomas S. Szayna, NATO Enlargement, 2000-2015: Determinants and Implications for Defense Planning and Shaping, RAND Corporation (2001), pag 21.]
Analisti militari americani au relatat in mod corespunzator eforturile considerabile ale Romaniei pentru integrarea in NATO, in perioada 1994 – 1997, care au castigat respectul si sprijinul majoritatii membrilor NATO, cu exceptia Statelor Unite. [Vezi, in acest sens, “Romania and NATO: Membership Reassessment at the July 1997 Summit”, de Jeffrey Simon and Hans Binnendijk, Strategic Forum, no. 101, U. S. National Defense University, Institute of National Strategic Studies, February 1997.]
Da, Clinton ne-a tras clapa dar aceasta a venit dupa ce unii oficiali americani si-au exprimat chiar resentimentul ca performantele impresionante ale Romaniei de pana la summitul din 1997 de la Madrid riscau sa compromita acordul informal la care Statele Unite ajunsesera cu NATO, inca de dinainte ca organizatiei sa-si deschida portile, din 1993, cand s-a stabilit ca doar tarile membre ale Grupului de la Visegrad vor fi admise in prima runda. [De exemplu, Ronald D. Asmus, fiul unor imigranti germani ajuns adjunct al Secretarului de Stat si unul dintre artizanii extinderii NATO spre Est, amintea acestea in Opening NATO’s Door: How the Alliance Remade Itself for A New Era (2002), vedeti in special paginile 214, 216-217, 219, 222, 227-228. Impreuna cu Richard Kugler si Stephen Larrabee, Asmus a argumentat pentru sustinerea doar a statelor membre ale Grupului de la Visegrad (V4 – Polonia, Ungaria, Cehia si Slovacia) chiar si inainte de anuntul din 1993. Vedeti “Building a New NATO,” Foreign Affairs (September/October 1993).] Aceasta a fost viziunea confreriei lor. Iar lumea a jucat “conform planului”…
Este foarte clar ca dl (hai sa-i zic asa) Tismaneanu nu a luat parte la acest proces de integrare in NATO. Dar ca un specialist in sau pe Romania, dupa cum se prezinta, putea sa consulte zecile de studii si evaluari dedicate integrarii Romaniei in NATO din toate perspectivele posibile, ale carui autor este exact “You-Know-Who”, “He-Who-Must-Not-Be-Named”: Larry L Watts.
Ca vrea sau ca nu vrea Tismaneanu, profesorul Larry Watts continua sa fie citat ca o autoritate de NATO si Armata SUA in aceste probleme. Evident, in contrast cu vederile “savantului de renume mondial” Vladimir Tismaneanu, Armata SUA tine cartea “care nu poate fi numita” a autorului “stiti voi care” in raftul celor cu reputatie inalta. Conform directorului Politicii de Securitate Nationala si Strategie a Colegiului de Razboi al Armatei SUA (US Army War College’s Director of National Security Policy and Strategy), cartea lui Larry Watts tradusa in romaneste sub titlul “Fereste-ma, Doamne, de prieteni” si aparuta la Editura RAO intrand in topul celor mai bine vandute carti ale anului este “obligatorie pentru toti cei interesati de Razboiul Rece si Pactul de la Varsovia [Review of English language edition (With Friends Like These) by Colonel Charles W. Van Bebber in Parameters: US Army War College Quarterly, vol. 41, no. 3 (Autumn 2011): 134-136. republicat de Ziaristi Online sub titlul With Friends Like These by Larry L Watts in Parameters, US Army’s Senior Professional Journal: “This work is more than just an exposé of Cold War intelligence secrets” »]
Astept cu incredere:
1. Munca de reparatie a distrugerilor lui Tismaneanu din partea scolii istorice nationale si a romanilor carora le pasa de adevarul istoriei lor, de la foarte muncitorii cercetatori de pe langa Biserica Ortodoxa Romana si CNSAS la marii nostri profesori de istorie si sociologie.
2. Al doilea si al treilea volum al istoricului american Larry L Watts.
In incheiere ce ar mai fi de spus decat un Good Bye, Lenin, pardon!, Tisma!
Dl Vladimir Tismaneanu sufera. Si nu in tacere, ci pe toate gardurile, de la Hotznews la EvZ. Caragiale s-ar fi distrat de minune cu demisul nostru de la Institutul de papat banii romanilor cu afacerea “anticomunismului”. Bubico Tismaneanu cred ca-si intitula celebra-i schita, nu altfel (oare cine-o fi misteriosul pasager care-l scapa pe geam? 🙂 ). Dupa ce a zis ca va demisiona singur, Tismaneanu plange acum ca fetita cu profu’ de sport de la Jean Monnet (liceul burgheziei rosii, urmat si de Volodea) ca a fost… abuzat de Ponta. Gazeta de perete a orient mijlocasilor cu sange de Jozsefi Nyiro ii face chiar o petitie online catre Victoras. Amuzament “la max”: din cei 5000 de cititori care se bulucesc sa vada traznaia infantila doar 1000 semneaza. Restul 4000 se bucura. Unde-s oare vremurile de alta data cand oamenii muncii de la sate si orase luau atitudine tovaraseasca in masa impreuna cu organul Partidului? 1000 de spalati la creier care au pus mana pe organul Partidului de azi, din vreo 20 de milioane de romani – hai ca nu-i chiar asa de rau! “Profesorul” Tismaneanu are cu ce pionieri si utecisti sa se mandreasca. Cam atat erau la numar si membrii “nationalitatilor conclocuitoare” care formau PCdR-ul.
Dar chiar cunoscandu-l ca pe obiect de studiu dintr-un insectar si tot nu mi-am inchipuit ca un monument al ticalosiei ca domnia sa poate sa fie si atat de lipsit de demnitate, mai ales dupa ce anuntase cu pompa pe blogul sau ca isi va da demisia imediat ce Guvernul Ponta va fi investit. Poate de aia toti porumbeii din Piata Scanteii, aflati in asteptare pe soclul lui Lenin, sunt gata sa se ia la tranta cu cei din Parcul Icoanei, care sperau – ca sa se descarce si ei – sa-i vada bustul in locul celui al lui Adrian Paunescu, asa cum si-ar fi dorit probabil ayatollahul “anticomunismului” pe bat. Uite ca vata de zahar s-a terminat. Si in loc sa se linga pe bot, dl Volodea Tismaneanu, cu suavul nume de cod, atat de bine ales, CAIN, da isteric cu betisorul in venerabilul sau fost coleg de Institut, Dinu Zamfirescu, care i-a succedat firesc in functie. Dar dl Tismaneanu s-ar fi vrut imbalsamat la IICCMER ca Lenin in Mausoleul din Piata Rosie: kominternist-sef pentru eternitate.
Acum Tismaneanu se burzuluieste la dl Zamfirescu pe tema “reputatiei stiintifice” “incomparabile” cu a sa. Dl Tismaneanu vrea sa ne spuna, cumva, ca o licenta marxista cu titlul “Noua Stanga si Scoala de la Frankfurt”, data in plin regim comunist, cu care s-a auto-propulsat pe meandrele CC al UTC pana la a coordona un Dictionar politic cu dl lector de la “Stefan Gheorghiu” Virgil Magureanu, i-ar conferi, cumva, dreptul sa se numeasca “profesor” intr-o societate academica occidentala? Si-a echivalat-o cumva in Statele Unite si nu stie cel mai important for academic de formare a cadrelor serviciilor, diplomatiei si administratiei americane ca Universitatea Georgetown, care i-a si dat papucii din acest motiv? Mira-m-as!
Dl Dinu Zamfirescu a fost detinut politic. Atat ar fi fost suficient cat sa-l faca pe un fost propagandist ordinar al regimului comunist, os de bolsevic, sa taca. Dl Zamfirescu a fost si fondatorul Institutului National pentru Memoria Exilului Romanesc, organism absorbit din prea multa sete de putere de aripa sovietica a PDL, “aripa dreapta”, in frunte cu secretarul ei general orbitor de sasait si soldateii lui, laudacii (altii ar fi spus limbistii) “generalissimului” Tismaneanu. Centrala noului komintern din Romania, intins cu fundul in cat mai multe luntri, de la IICCMER, GDS si Soros la PDL, ISP si CADI, isi inchipuia ca va rescrie istoria acestei tari pana cand nu va mai ramane piatra de piatra din ea, conform directivelor “luptatorilor pentru pace” din NKVD. Iata ca nici pilele pilelor demisionarului demis nu l-au mai ajutat de data aceasta. Tismaneanu dispare pe vecie din Romania, cu coada intre picioare, asa cum a fost silit sa-si ia adio si de la Georgetown University, unde nu a fost admis, in ciuda presiunilor similare cu cele care au cazut la vremea respectiva, cand a fost numit la Comisia lui Peste, pe capul presedintelui Traian Basescu.
Credeti-ma ca nu mi-as fi dorit sa mai scriu vreodata despre aceasta fantoma trotkista sinistra care bantuie Romania. Sper, de altfel, sa fie pentru ultima oara. Dar ramasese ceva din urma, despre un american pe care il injura toti rusoii cu nume romanesti de la noi si de aiurea, curentati la maxim cu voltaj primit direct de la steaua rosie de pe Kremlin: ochiul lui Sauron, cum inspirat o compara cineva. Este vorba de un istoric, profesor doctor, om studios, nu facut la strungul ideologic al lui Stefan Gheorghiu.
Recentul Houdini de la IICCMER, supranumit si Gog, ala cu Magog nu ala de la ProTV (atentie, a nu se confunda cu Mang-ul lui Liiceanu, nobelistul Cartarescu), arunca cu invizoace in Larry Watts, fara a-i rosti numele, intr-una din productiile sale manuale cu titluri “savante”: Schita de arheologie a infamiei: Intelofobie si occidentofobie
Tismaneanu dixit:
“La Banca Nationala a Romaniei se lanseaza un volum menit sa prezinte regimul Ceausescu drept unul patriotic, subminat continuu de conspiratii externe. Nu se sufla o vorba de faptul ca, prin politica sa interna, regimul a negat orice urma de liberalizare, ca a existat o contradictie insolubila intre pretentiile autonomiste externe si represiunea sistematica din interior. In felul sau, independent a fost si Enver Hoxha.”
Se pare că Larry L. Watts, şi cartea lui, “Fereste-ma, Doamne, de prieteni”, sunt pentru dl Tismăneanu un fel de Lord Voldemort la patrat, si pe invers, bineinteles. Adica, “You-Know-Who”, “He-Who-Must-Not-Be-Named”. Practica am observat-o si pe propria-mi piele. Ce zic am observat-o? Mai intai am interceptat-o, ca sa fiu sincer, apoi am trait-o :). Se intampla acum cativa ani, cu putin timp inainte de a fi lovit pe la spate la ziarul ZIUA. Unul din baietii de pe lista alba a Celulei mi-a livrat un mesaj distribuit in Retea prin care eram introdus pe lista neagra cu doua “ordine de zi”: sa fiu eliminat din presa si sa nu-mi mai fie rostit numele in vreun articol, chiar si polemic, cum facea pana atunci, saptamanal si obsesiv (chiar ma speriasem ca-i cazusem cu tronc), amanta spirituala a politologului Tismaneanu, psihopupuloaga Tatiana Alina Mungiu Pipidi. Asa si cu Larry Watts, acum, in presa ungro-kaghebista din Romania. Doar ca, sunt convins, cu el nu o sa le mearga asa usor: eu am doar rezidenta in SUA, el are si cetatenia americana si nationalitatea, altoita cu cea a indaratnicilor scotieni (ati vazut Braveheart? 🙂 ).
Sa-i dam, insa, o (ultima) pauza Gog-ului nostru. Pana la “raportul final” despre “recenzacul” nostru proaspat extirpat, va recomand o adevarata recenzie, scrisa de colonelul Charles W. Van Bebber (Ph.D., Director of National Security Policy and Strategy, US Army War College) in revista Parametrii (Parameters) a armatei americane (“The US Army’s Senior Professional Journal”), vol. 41, nr. 3: With Friends Like These: The Soviet Bloc’s Clandestine War Against Romania,Volume I, by Larry L Watts. Autumn 2011. 134-36.
”Institutul Cultural Român este o instituţie de cultură aflată sub autoritatea preşedintelui României, care are ca misiune promovarea culturii şi civilizaţiei naţionale în ţară şi în afara ei” – Misiunea ICR
“Preşedintele României este preşedinte de onoare al Institutului.” – Legea de functionare a ICR
Raport Deschis
Catre: Presedintele Romaniei, dl Traian Basescu
Directorul Serviciului Roman de Informatii, dl George Maior
Re: O “institutie de interes national” impotriva interesului national si a directiilor enuntate de Presedintele Romaniei pentru apararea identitatii si a demnitatii romanilor din jurul granitelor
Agenti anti-Romania stipendiati de ICR
Programe antiromanesti perfectate prin intermediul ICR, respectiv ICR-Chisinau
Cheltuirea a 2.000.000 de euro pentru un bunal Rusiei – “Zemstva Guberniei Basarabia” si infiintarea unei filiale “moldovenesti” a Colegiului Noua Europa
Demolarea Clădirii Scolii confesionale ortodoxe romanesti din Jula, cu o vechime de 180 de ani, revendicata de comunitatea romaneasca pentru un muzeu al romanilor
Seminar ICR-Budapesta impotriva Romaniei si a adevarului istoric privind evenimentele din martie 1990 de la Targu Mures
Domnule Presedinte al Romaniei si Presedinte de Onoare al Institutului Cultural Roman,
Domnule Director al Serviciului Roman de Informatii,
Va scriu in calitate de jurnalist preocupat de peste 20 de ani de problemele comunitatilor romanesti din jurul granitelor si de cetatean roman oripilat de bresele in securitatea nationala perfectate prin intermediul unei institutii publice “de interes national”, cum este Institutul Cultural Roman condus de dl Horia Roman Patapievici si al carui Presedinte de Onoare este chiar Presedintele Romaniei.
Am aflat recent ca si din taxele mele si ale membrilor familiei mele care au fost siliti sa paraseasca Romania rasariteana in urma invaziei trupelor sovietice de ocupatie, ICR a cadorisit cu burse de 7000 de dolari doi istorici din Republica Moldova care au votat in cadrul asa-numitei Comisii Şleahtiţchi – supranumita la Chisinau “Comisia Rusinii” – pentru eliminarea obiectului Istoria Romanilor (ca obiect separat) din instituţiile de învăţământ preuniversitar ale Republicii Moldova, conform Basarabeni.ro.
Numele celor doi sunt Igor Casu si Virgil Paslariuc si beneficiaza de bursa ICR ce poarta numele lui Alexandru Sturdza, pentru a-l onora (!) pe greco-romanul care a fost fiul primului guvernator al Guberniei Basarabia după raptul de la 1812, atasat al Ministerul de Interne al Imperiului Tarist timp de 22 de ani, sub conducerea ţărilor Alexandru I şi Nicolae I, si care a mai primit si titlul onorific de “consilier de taină” al ţarului.
Votul in “Comisia Rusinii” a fost de 11 “contra” la 9 “pentru”. Asadar, predarea Istoriei Romanilor in scolile din Republica Moldova a stat exact in votul celor doi bursieri ICR. Astfel, viitorul educatiei copiilor din stanga Prutului, investitia in zeci de mii de manuale de Istoria Romanilor pentru scolile din Basarabia a Departamentului pentru Romanii de Pretutindeni impreuna cu toate dezideratele enuntate de Dvs din 2004 pana azi, pentru pastrarea si apararea identititatii nationale a romanilor din jurul Romaniei, au fost aruncate la cos de… doi bursieri ai ICR.
Atat Ministrul Educatiei, Mihail Şleahtiţchi, cat si Igor Casu, bursier ICR si membru al “organelor decizionale” ale Fundatiei Soros – Moldova, s-au antepronuntat inca de la infiintarea “Comisiei Rusinii” si inainte de efectuarea “cercetarii” asupra eliminarii obiectului Istoria Romanilor. Astfel, intr-un editorial din ziarul “Adevarul”, din 20 decembrie 2011, Igor Casu afirma: “Când vom înţelege şi noi că nu există o istorie a românilor în afara istoriei Europei? O disciplină numită Istoria ar oferi prilejul să mai renunţăm şi la anumite clişee şi interpretări triumfaliste din istoria românilor pe care le-am preluat din manualele editate în România în anii 1990, care nu mai sunt în circulaţie în drepta Prutului, sau de la istorici servili regimului ceauşist de dinainte de 1989. Deci, pe când vom putea spune şi noi, românii basarabeni: Good bye, Ceauşescu?”. In opinia bursierului ICR, Istoria Romanilor echivaleaza cu Ceausescu si Istoria din manualele romanesti a anilor post-decembristi, intr-un sens peiorativ. Pe aceeasi directie, a propagandei antiromanesti, bursierul ICR Igor Casu isi permite sa afirme intr-un interviu pus la cale in Evenimentul Zilei, in preajma aniversarii Marii Uniri, ca „Nimeni nu mai vrea unirea cu România!”.
Dintre cei patru membri ai Comisiei ICR care a hotarat stipendierea celor doi istorici mancurtizati, Igor Casu si Virgil Paslariuc, au facut parte Mihail Neamtu si Petre Guran, directorul ICR – Chisinau. Dl Petre Guran, fost bursier al Colegiului Noua Europa, este prieten apropiat al celor doi, dupa cum se poate vedea pe pagina de internet a Forumului Plural, ce se doreste a fi un embrion moldovenesc, in sensul sovietic, al Colegiului Noua Europa condus de rectorul Andrei Plesu. Dl Mihail Neamtu este si el un bursier al Colegiului Noua Europa, in calitate de “invitat al rectorului“, si bursa pe care le-a conferit-o celor doi istorici de la Chisinau pare sa fie in sensul afirmatiilor sale despre propriile lui beneficii de (fost) bursier si bugetar: „Aveam un grant al Academiei Române care îmi asigura un post căldicel, cu șofer, casă de la RA‑APPS. Mai aveam un post de director științific la Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului prin care puteam călători oricând la orice hotel de patru stele din Europa. Mi‑am depus demisia de la stat pentru că simțeam că stagnez, că nu mă dezvolt, că sunt închistat.” (Interviu Money.ro).
Tot bursier al Colegiului Noua Europa (“New Europe College – Новая Европа колледжа”) este si ambasadorul Romaniei la Chisinau, Marius Lazurca, finul altui bursier “NEC – NEK”, dl Teodor Anatol Baconschi, fostul ministru de Externe esuat lamentabil la mal prin cel mai slab mandat al diplomatiei romane de la Sergiu Celac incoace. Dl Lazurca s-a gandit sa ofere un adevarat exemplu de romanism devenind “fiu duhovnicesc” al unui cunoscut activist anti-roman in cadrul Patriarhiei Moscovei, Pavel Borsevschi, la biserica caruia s-a gandit sa duca si Corul Bisericii Stavrapoleos din Bucuresti, aflat la Chisinau in cadrul unui program al… ICR. Tot dl Lazurca s-a gandit sa fie si ghidul bisericesc al lui Mircea Geoana intr-un “pelerinaj” care a cuprins doar manastirile din Basarabia aflate sub obladuirea Moscovei. Si tot dl Lazurca este cel care “a uitat” sa-i invite si pe patriotii romani inchisi timp de 13 si 15 ani la Tiraspol, de Ziua Nationala a Romaniei, pentru prima oara de la eliberarea lor din temnitele rusesti.
La fel ca ministeriatul nasului sau, dl Lazurca a fost considerat, in precedentul sau post, drept cel mai jenant ambasador la Vatican din tot corpul diplomatic acreditat pe langa Sfantul Scaun, conform aprecierilor de la fata locului. Ca sa dam un singur exemplu, dl Lazurca a refuzat sa sustina in 2008 celebra expozitie internationala realizata in triplu parteneriat Romania-Moldova-Ucraina, “Cucuteni-Trypillia. O mare civilizaţie a Vechii Europe (5000 – 3000 î.Ch.)” , riscand eliminarea primelor doua din expozitia de la Vatican, respectiv a Romaniei, care reprezenta si Moldova, in favoarea unilaterala a Ucrainei. Dupa eforturi de diplomatie culturala incomensurabile si fara absolut nici un sprijin din partea Ambasadei Romaniei expozitia care definea autenticul “brand” romanesc, al vetrei civilizatiei europene, s-a desfasurat pana la urma dupa cum fusese prevazut dar sub patronajul… Ambasadei Ucrainei pe langa Sfantul Scaun!
Ca sa ne intoarcem la Chisinau, cei noua istorici basarabeni care au incercat sa salveze obiectul de studiu Istoria Romanilor sunt Ghe. Cojocaru, dr. în istorie, Directorul Institutului de Istorie, Stat şi Drept, Academia de Ştiinte a Moldovei; Dragnev D., membru-corespondent al AŞM, Institutului de Istorie, Stat şi Drept, AŞM; Eşanu A., academician, Institutului de Istorie, Stat şi Drept, AŞM; Gonţa Gh., dr. habilitat, Facultatea de Istorie, Universitatea Pedagogică “I. Creangă”; Moşanu Al., dr. habilitat, membru de onoare al Academiei Române; Negrei I., istoric, Institutul de Istorie, Stat şi Drept, AŞM; Negru Gh., dr. în istorie, Institutul de Istorie, Stat şi Drept, AŞM; Parasca P., dr. habilitat, Facultatea de Istorie, ULIM; Varta I., dr. în istorie, Institutul de Istorie, Stat şi Drept, AŞM. Acestia sunt membri ai Comisiei pentru studierea și aprecierea regimului comunist totalitar din Republica Moldova – Comisie infiintata de fostul sef interimar al republicii, Mihai Ghimpu – in frunte cu presedintele acesteia, dl Gheorghe Cojocaru, se afla in conducerea Asociatiei Istoricilor din Republica Moldova si fac parte din Mişcarea Civică „Anul 1812” initiata de istorici basarabeni pentru comemorarea raptului rusesc din urma cu 200 de ani. Se lupta de 10 ani pentru apararea studiului Istoriei Romanilor. Nu sunt bursieri ICR.
Actiunea anti-romaneasca a celor doi bursieri ICR a starnit revolta altor colegi de breasla, mai ales ca si dl Igor Casu a facut parte din Comisia Ghimpu. Dr Veaceslav Stăvilă, la randul sau fost membru al Comisiei, se intreaba public daca nu cumva “Institutul Cultural Roman este finantat de Federatia Rusa?“. Ar fi fost mai bine, cred eu, pentru ca cel putin nu se cheltuiau banii vaduvelor si pensionarilor romani. Nici nu ar fi fost nevoie de schimbarea initialelor institutiei “de interes national”: ICR = Institutul Cultural Rus.
Dr. Mihai Tasca, secretar al Comisiei Ghimpu, apreciaza de-a dreptul ca ICR este un adevarat vector al antiromanismul la Chisinau. Intr-un articol plin de mahnire aparut in “Adevarul”-Moldova, acesta rememoreaza cum directorul ICR – Chisinau, dl Petre Guran, la o conferinţa din 24 ianuarie 2011, ziua Micii Uniri, a vorbit celor prezenţi despre… Bizanţ. “Neobişnuit a fost discursul şefului ICR Chişinău şi la conferinţa din 27 martie 2011, când a povestit unei săli arhipline de unionişti care au venit să marcheze ziua Unirii Basarabiei cu Patria-Mamă … despre istoria Franţei”, scrie dl Mihai Tasca.
Radu Moraru: Bună seara, bun găsit la „Naşul”, sunt Radu Moraru, şi o să vedeţi că istoria se scrie şi în această seară tot aici, tot pe Calea Victoriei, parcă nume predestinat pentru succesul pe care subiectele şi emisiunile noastre le-au avut de-a lungul celor opt ani de existenţă. Subiecte grele şi în această seară, şi o să vedeţi că nu vă dezamăgim. Avem, de exemplu, în această seară despre băieţii sub acoperire din presă, şi fetele. Sunt şi multe fete…
Radu Moraru: Am revenit, suntem în direct. Primul meu invitat în această seară ne va vorbi despre subiectele care au zguduit un pic acvariul numit scena publică a României. Pentru că s-a vorbit de ziariştii sub acoperire din presă, ziarişti ai instituţiilor abilitate cu apărarea siguranţei naţionale şi aşa mai departe. Aici este însă un război invizibil, şi o să vorbim mai mult pe acest subiect, mai ales că unul din artizanii, unul din promotorii ducerii stindardului de luptă contra ofiţerilor acoperiţi din presă este un personaj, nu-i dau deocamdată numele, că l-aş face prea mare, e un personaj care din punctul meu de vedere e dubios. Adică mai că aş jura că este sub mai multe acoperiri. Şi până ne vom documenta, dacă vom avea timp vreodată, o să vorbim şi despre acel personaj. Însă subiectul e foarte interesant pentru că se vede această luptă dintre civili, cum mă consider eu, şi oameni care sunt sub acoperire şi care practică tot felul de războaie şi aşa mai departe. Şi eu am un principiu, domne, civilii cu civilii, ăia cu treaba lor, dar hai să nu ne intersectăm prea mult. Pentru că eu civilul cotizez la stat, ca statul să-mi asigure protecţia şi toate celelalte. Eu îi ţin pe ziariştii sub acoperire în braţe, pentru că din taxele şi impozitele noastre trăiesc toate serviciile din lume, şi ele nu sunt făcute ca să aibă ofiţeri sub acoperire, ca să ne bombardeze pe noi, civilii. Ei trebuie să îşi vadă de misiunile lor pe care le au. Şi a doua problemă pe care eu personal o am, ca civil, este că nu e cinstit ca oamenii sub acoperire să manipuleze. Să ducă un ziar sau o televiziune în anumite direcţii, în funcţie de ordinele primite, pentru că în presă nu prea au ce căuta asemenea domni şi doamne. Şi mai e o chestiune, din păcate, România are ofiţeri sub acoperire în presă. De fapt sunt nişte băieţaşi care nu sunt ai serviciului propriu-zis, ci ai unora care au lucrat la un moment dat în serviciile respective şi au fost daţi afară sau s-au pensionat. Adică avem tot felul de acoperiri şi tot felul de oameni şi de instituţii care îi acoperă pe aceşti tovarăşi. Invitatul meu va putea să ridice puţin capacul, pentru că a făcut nişte declaraţii interesante, presa de astăzi a făcut de asemenea nişte declaraţii interesante. În „Cotidianul” am văzut anumite luări de poziţii ale unor foşti şefi de servicii secrete sau purtători de cuvânt, cum e purtătorul de cuvânt de la SRI, domnul Bercaru. Despre asta discutăm în prima parte. Bună seara, domnule Nicolae Ulieru, fost purtător de cuvânt al SRI.
Nicolae Ulieru: Domnul Radu Moraru, prin ce ai spus până acum într-un fel ai sintetizat situaţia, ceea ce dovedeşte că o cunoşti. Am să mă leg de prima frază a dumitale, şi o să o parafrazez: 40 de ani de regim comunist m-au învăţat că în regimul comunist cu cât lipsea mai mult un lucru, cu atât se vorbea mai mult despre el. Se vorbea despre libertate, deşi nu era niciun fel de libertate. Circula un banc care de fapt era o realitate tristă: „În comunism lucrurile se împart în două categorii: interzise şi obligatorii”. Ei bine, această lege cu cât se vorbeşte mai mult despre un lucru, cu atât el e mai absent, am aplicat-o într-un fel şi după ce am devenit purtătorul de cuvânt al SRI. Am observat că anumiţi ziarişti care proveneau din presa comunistă şi care nu erau lipsiţi nici de talent, nici de oarecare cultură, dintr-o dată au sărit în barca anticomunismului militant şi furios. Şi cu cât atacau mai mult SRI-ul şi puneau semnul de egalitate dintre SRI şi fosta Securitate, cu toate că fosta Securitate se putea regăsi în cel puţin trei instituţii de la vremea din anii 1990, adică şi în SRI, şi în SIE, şi în SPP, totuşi obiectul principal al atacurilor a fost SRI, pentru că el se ocupa de situaţia internă. Ei bine, aceşti oameni în timp s-au dovedit că erau fie foşti informatori ai Securităţii, fie ofiţeri acoperiţi. Nu ai unor servicii care au luat fiinţă după ’90, ci ai unor oameni care au lucrat în fosta Securitate. Care au păstrat legătura cu respectivii şi îi dirijau în tot felul de direcţii. Deci pentru mine un om care dovedeşte o atitudine constant anti-SRI, şi mă refer nu doar la SRI, ci la întregul sistem de informaţii al României post-decembriste, fără să admită măcar anumite progrese care s-au făcut, anumite delimitări pe care noile instituţii informative le-au făcut faţă de fosta Securitate, acel om deja pentru mine devine suspect.
Radu Moraru: Haideţi să facem un pic de istorie. Ceea ce am observat eu în aceşti ani de presă, practic fosta Securitate, vi s-a pus pecetea, în momentul în care s-a înfiinţat SRI. S-a spus, domne, acest serviciu va încerca să facă curat în sistem, să-i dea afară pe cei care nu aveau ce să caute într-un serviciu modern de informaţii pe care trebuie să îl aibă orice ţară. Din păcate, toţi cei care au plecat din fosta Securitate şi au fost în SRI prinşi şi daţi afară pe parcurs, unii şi-au făcut firme de pază şi protecţie, sau lucrează acolo, unii au plecat pe lângă oameni de afaceri, alţii în politică, alţii în presă, mulţi în sistemul justiţiei…
Nicolae Ulieru: Şi la „Doi şi un sfert”.
Radu Moraru: Apoi, s-au dus în alte servicii care s-au înfiinţat. Şi aici avem o probă dată ieri, în care „Doi şi un sfert”, sub semnătura lui Gelu Voican Voiculescu, a luat oameni care nu au mai încăput în SRI şi i-au numit şefi. De exemplu, de la Securitatea Municipiului Bucureşti. E evident că au mai intrat şi în alte servicii cu care opinia publică de atunci nu era foarte familiarizată. Deci, practic, România a fost penetrată de Securitate. Părerea mea e că mai bine rămâneau toţi acolo, că măcar ştiam că sunt acolo. Pe când aşa s-au împrăştiat peste tot.
Nicolae Ulieru: Dacă luaţi ziarele vremii, vedeţi că o declaraţie similară am făcut şi eu. Am spus că mult mai puţin periculoşi sunt foştii securişti care lucrează în cadrul SRI şi se supun noii legi de organizare şi funcţionare a SRI, decât cei care au scăpat de sub control şi s-au infiltrat în alte domenii.
Radu Moraru: Şi ce e grav e că şi-au păstrat reţelele. Adică au nişte butoane şi când apasă aici, pac iese ăla din lumea afacerilor, când apasă aici, pac iese ăla din presă. Adică şi-au păstrat reţeaua. Cu ce îi şantajează ei, deşi nu mai sunt activi în cadrul unor structuri reale ale statului, încât să îi poată manipula sau să îi coordoneze, de exemplu, pe cei din presă?
Nicolae Ulieru: În primul rând sunt angajamentele respective care rămân…
Radu Moraru: Păi a plecat generalul din Securitate cu tot cu arhiva în care are dovezi, documente, cum că respectivul ziarist ar fi fost colaborator?
Nicolae Ulieru: O copie a acelui document putea să îşi ia oricine, şi mai ales ofiţerul care l-a recrutat pe informator. În al doilea rând, sunt interese comune. Pentru că între informator şi ofiţerul care recrutează în timp se creează o anumită simbioză. Şi atunci de ce să nu lucreze împreună în continuare dacă asta e o situaţie materială mai bună, decât dacă omul ar fi zis, da, domne, am fost informator, îmi cer iertare. Nu mai sunt. Să nu confundăm totuşi statutul informatorului, care poate fi şi el un statut onorabil în anumite condiţii prevăzute de lege, cu statutul ofiţerului acoperit. Ofiţerul acoperit este din interiorul sistemului, trimis într-un domeniu sub acoperire…
Radu Moraru: Să luăm presa, de exemplu. Eu ştiu un caz, nu o să-l fac public, dar un caz în care un tânăr care nu valora mare lucru la momentul ’90 şi ceva a fost luat şi ajutat de cei care l-au recrutat şi l-au băgat sub acoperire, de a ajuns mare în societatea de astăzi. Pentru că aceşti oameni din fosta Securitate aveau pile, relaţii, contacte, şantaje. Puteau cere unui redactor sau conducător de ziar, ia-l pe ăsta şi bagă-l la tine. Ăsta e modelul?
Nicolae Ulieru: Peste tot agenţii trimişi în prima linie sunt ajutaţi ca să îşi facă munca. Dar trebuie să facem câteva delimitări necesare. Nu e adevărat, aşa cum s-a scris mi se pare chiar în „Cotidianul” de astăzi, că aceşti ofiţeri acoperiţi în presă sunt trimişi acolo ca să deturneze publicaţiile respective de la dreapta linie a cinstei, a onoarei şi a informării corecte. Nu e adevărat. Acoperirea prin meseria de ziarist e una din cele mai des uzitate în lume şi asigură o foarte bună posibilitate de circulaţie în toate mediile. Ofiţerul acoperit care lucrează în presă, cu legitimaţia de ziarist, şi dacă are şi ceva talent de ziarist, poate să pătrundă în diverse medii pe care alte acoperiri nu i le-ar permite.
Radu Moraru: Dar e normal să fie? Sunt ţări care au interzis ofiţerilor sub acoperire ca să activeze în presă.
Nicolae Ulieru: Mă îndoiesc.
Radu Moraru: Şi mie mi s-a părut ciudat. Eu nu cred ca vreo ţară sau vreun serviciu secret să rateze asemenea oportunitate.
Nicolae Ulieru: Când şi democraţia românească va avea 60 de ani vechime, se vor da legi în sensul ăsta, dar lucrurile vor merge tot aşa. Pentru că e o necesitate a muncii. De ce credeţi că de atâţia ani de zile americanii, cu forţa lor uriaşă, şi economică, şi informativă, nu pot să îl lichideze pe Osama Bin Laden? Pentru că nu i-au putut plasa un om acolo.
Radu Moraru: Ca să mai aruncăm un mit în aer, se pare că celebrii doi ziarişti din cazul Watergate erau de fapt foarte apropiaţi de serviciile de informaţii din Statele Unite.
Nicolae Ulieru: Erau alimentaţi de un adjunct al directorului CIA, care avea o ranchiună pe Nixon. Aia era sursa lor. Şi tipul a recunoscut înainte să moară acest lucru.
Radu Moraru: Asta zic.
Nicolae Ulieru: Apropo de chestia asta, celor doi ar trebui să li se ia înapoi Premiul Pulitzer pe care l-au primit ca urmare a dezvăluirilor. Pentru că de fapt nu datorită puterii lor de investigare au aflat acele informaţii care l-au silit pe Nixon să demisioneze. Ci datorită faptului că au fost alimentaţi de la cel mai înalt nivel.
Radu Moraru: Hai să o luăm altfel. Să zicem că eu ca cetăţean civil al patriei împreună cu ceilalţi contribuabili zicem, OK, acceptăm o parte din taxele şi impozitele noastre să se ducă şi pentru ziariştii acoperiţi. Dar eu ştiu că ei au un regulament foarte strict. Ofiţerii sub acoperire din presă au un comportament foarte bine reglementat de nişte coduri.
Nicolae Ulieru: Aşa ar trebui să fie, în teorie aşa este. Gândiţi-vă, de pildă, că se organizează la Bucureşti conferinţe internaţionale cu participare la cel mai înalt nivel. Şi avem exemplu cu summit-ul NATO. Nu poţi să bagi numai agenţi de ăia de 1,90 şi laţi în spate cât dulapul, pentru că ăia sunt uşor de recunoscut. Dar sunt ofiţeri sub acoperire acreditaţi ca ziarişti care evaluează foarte rapid situaţia operativă şi fiecare dintre ei, sau toţi împreună, pot să ia măsuri să nu se întâmple ceva neaşteptat.
Radu Moraru: Bun. Să zicem că aici suntem de acord, să fie ziarişti sub acoperire, dar nu, de exemplu, ziarişti care încep să facă alte acţiuni care nu sunt nici ale serviciului, nici în slujba ţării. Ăştia ce sunt, dezertori?
Nicolae Ulieru: Ştiţi ce se întâmplă? Din cauză că în ultima vreme actul de comandă în cadrul serviciilor noastre de informaţii a cam lăsat de dorit, s-au format, s-au centralizat diverse grupuri de interese care lucrează pentru unii, pentru alţii şi aşa mai departe. Şi atunci sigur că se întâmplă şi asemenea…
Radu Moraru: Aţi dat două ziare ca exemplu, şi aţi fost făcut ba mincinos, ba nu ştiu cum, pentru că nu aţi dat nume. Şi e vorba de Evenimentul Zilei şi România Liberă, unde aţi spus că sunt ziarişti sub acoperire.
Nicolae Ulieru: Eu m-am referit doar la perioada când am fost eu purtător de cuvânt, 1990-1997. Şi am spus că în primii ani ai acestei perioade erau doi ziarişti care atacau foarte dur SRI-ul, uneori săreau peste cal în mod evident. S-a încercat să se stea de vorbă cu ei, să li se spună, domne, uite sunt nişte lucruri pe care le-aţi scris şi nu sunt adevărate.
Radu Moraru: Şi cei doi erau unul de la Evenimentul Zilei, unul de la România Liberă.
Nicolae Ulieru: Da, şi până la urmă li s-a făcut o ofertă şi au fost convinşi să nu mai atace SRI-ul.
Radu Moraru: După ce au fost găsiţi ca făcând parte dintr-un serviciu secret, adică „Doi şi un sfert” de atunci.
Nicolae Ulieru: Da. Dar afirmaţia mea a fost răstălmăcită. Eu am dat exemplu ăsta printre alte 2-3 exemple care să demonstreze că „Doi şi un sfert”, în loc să îşi vadă de treaba lui, de protecţia contrainformativă a Ministerului de Interne, şi-a extins activitatea dincolo de limitele legii lui de organizare şi funcţionare, şi a încercat să facă şi alte şmecherii, cum face şi acum.
Radu Moraru: Afirmaţia e gravă când spuneţi despre un serviciu secret al Ministerului de Interne care trebuie să urmărească ofiţerii corupţi, bandiţii, traficanţii şi criminalii…
Nicolae Ulieru: Eu întreb, domnul Radu Moraru, la Secţia 5 Poliţie, jumătate din personal a fost depistat acum un an sau doi că furau benzină. Ţineţi minte?! Acum un an, la Piteşti, s-a demonstrat că o serie întreagă de permise de conducere, mii de permise, au fost date cu încălcarea flagrantă a legii.
Radu Moraru: De ce nu au aflat de la primele 100 de permise?
Nicolae Ulieru: Păi nu asta trebuia să facă? Eu zic că la Piteşti, toată Secţia judeţeană de la „Doi şi un sfert” trebuia rasă. Dar ce se întâmplă, ei vin acolo pe nepotisme, pe chestii politice…
Radu Moraru: Eu aproape că sunt sigur că aşa se întâmplă cam peste tot, că nu cred eu că doar „Doi şi un sfert” îşi depăşeşte atribuţiile cu nepotisme, cu nu ştiu ce, şi nu îşi fac treaba în mod eficient. E posibil ca şi alte servicii secrete…
Nicolae Ulieru: E posibil, dar nu în aşa hal.
Radu Moraru: Dar vedeţi că după ce aţi declanşat dumneavoastră acest subiect, au venit alte voci care au venit să spună, domne, ia să-i dăm în gât pe toţi. Or, aici era vizat şi SRI-ul. Pentru că SRI-ul, prin Marius Bercaru, purtătorul de cuvânt, a recunoscut că legea neinterzicând, există şi din partea SRI ofiţeri sub acoperire în presă.
Nicolae Ulieru: Se poate. Eu n-am apelat la asemenea mijloace, vreau să vă spun că în 1992-1993, când eram încă locotenent colonel, am avut o discuţie cu unii comandanţi care erau colonei, atunci încă nu existau generali în SRI. Abia prin 1995 a făcut Măgureanu primii 2-3 generali. Şi mi s-a sugerat că în anumite probleme să apelez la anumiţi ziarişti care sunt în legătură veche cu ei de dinainte de revoluţie. Şi atunci eu am refuzat categoric şi le-am spus, domnilor, oţi fi voi colonei, dar eu în materie de presă sunt general sau chiar mareşal. De ce? Pentru că eu nu lucrez decât cu oameni care au intrat în presă doar după decembrie 1989.
Radu Moraru: Dar atenţie, că după decembrie 1989 au intrat oameni în presă, dar unii au intrat şi în serviciile de informaţii. Adică avem aşa în presă, oameni sub acoperire provenind din fosta Securitate…
Nicolae Ulieru: Au cam dispărut, că biologic sunt…
Radu Moraru: Eu am bănuieli pe vreo 2-3 aşa. Unii chiar au recunoscut. Şi apoi unii care au intrat abia după 1990 în servicii…
Nicolae Ulieru: Da. Mi se pare firesc ca orice structură informativă din ţară să aibă ofiţeri acoperiţi în toate domeniile de interes.
Radu Moraru: Da, dar nu vedeţi că unii ofiţeri acoperiţi s-au demascat, s-au autodemascat, prin comportamentul lor arogant, prin faptul că ei vin şi colportează nişte informaţii strict secrete, vorbesc despre acţiuni strict secrete ale statului român, ei vin şi le trădează în direct… şi eu aşa i-am prins pe toţi. Numai dacă îl monitorizezi îţi dai seama că e ofiţer sub acoperire, îţi dai seama şi ce grad are şi că provine dintr-o structură, pentru că atacă alte structuri…
Nicolae Ulieru: Aia e, din păcate aici…
Radu Moraru: Deci e un război de ăsta între servicii. Întrebare, şi trebuie să v-o adresez cu o rugăminte. În perioada despre care vorbiţi, atunci când eraţi purtător de cuvânt la SRI, eu am lucrat la Evenimentul Zilei. Deci 1993-1996. Spunând informaţia că unul de acolo era la „Doi şi un sfert” şi nenumindu-l, practic şi pe mine şi pe ceilalţi colegi care am lucrat acolo, pornind de la Ion Cristoiu şi terminând cu oricine, ne puneţi pe aceeaşi listă. Şi pe mine mă deranjează chestiunea asta. Nu vreau să fiu pe o listă a celor care ar putea să fi fost la „Doi şi un sfert” şi acum au fost întorşi. Şi vă dau nume grele: Cartianu nu ar vrea să fie pe lista asta fără probe, Radu Tudor, Dan Andronic, Turturică, Claudiu Săftoiu… mulţi au avut un parcurs foarte interesant şi în carieră după aceea. Eu am rămas în zona presei, unii au plecat. Trebuie să ne daţi numele, măcar de la Evenimentul Zilei, pentru România Liberă nu vă pot… nu sunt în situaţia asta.
Nicolae Ulieru: Domnul Radu Moraru, deci ofiţerul acoperit are un anumit regim de funcţionare. Caracteristica dominantă a acestui regim este acela de a nu fi deconspirat. Eu nu pot ca ofiţer să deconspir un nume. Eu am dat un exemplu de om care nu-şi făcea meseria ca ofiţer acoperit şi ataca un serviciu prieten, sau un serviciu cu care trebuia să colaboreze în linii mari, şi pe care eu l-am anihilat. Atât. Dar nu-mi cereţi mie acum… pentru că nu e profesionist.
Radu Moraru: Colegii, căutaţi în următoarele zile toată arhiva Evenimentului Zilei şi ne uităm acolo.
Nicolae Ulieru: Ne uităm acolo, dacă veţi putea deduce, eu o să zic, „No comment”. Asta înseamnă, domne, ştii ceva, dar nu poţi să confirmi pentru că nu-mi dă voie calitatea mea de funcţionar public, dar nu pot nici să infirm, pentru că…
Radu Moraru: Oricum, informaţia pe care o daţi cuprinde strict perioada 1991-1997. Am înţeles. Lista lui Severin?
Nicolae Ulieru: Aia e o făcătură care n-are nicio relevanţă.
Radu Moraru: Bine, dar Emil Constantinescu, preşedintele României, care şi el a sărit din pătrăţică, pentru că un preşedinte de ţară nici după ce moare n-are voie să vorbească, a spus că Dumitru Tinu era KGB-ist şi l-a confirmat pe lista respectivă.
Nicolae Ulieru: Preşedintele Constantinescu a făcut multe gafe şi greşeli. De pildă, eu nu pot să îi iert faptul că el a spus public, ca preşedinte, că România a încălcat embargoul cu Iugoslavia. Într-adevăr, au fost transporturi de combustibil din România către Iugoslavia, combustibil cumpărat de firme iugoslave pe teritoriul României şi transportat în Iugoslavia, cu garnituri de tren, dar această operaţiune care a durat câţiva ani de zile s-a făcut cu acceptul ofiţerilor însărcinaţi din partea Uniunii Europene, să supravegheze respectarea embargoului, deoarece la nivelul cel mai înalt al Uniunii Europene s-a considerat că dacă sârbii vor fi lipsiţi de combustibil la modul acut, starea însăşi de spirit a populaţiei se va acutiza şi se vor strânge şi mai tare în jurul lui Miloşevici. Şi atunci li s-a dat o supapă. Şi Constantinescu ştia chestia asta. Nu spui, domne. Pentru un preşedinte, ţara este mama lui. Nu vii în public să spui, domne, maică-mea a fost o curvă.
Radu Moraru: Dar a fost barter, pentru că acum ne-au dat sârbii o căruţă de goluri. Am însă bănuiala, şi o voi spune în direct, legată de Evenimentul Zilei. Pentru că mi-am pus mintea la contribuţie şi îl voi provoca pe domnul Nicolae Ulieru să spună „No comment”. Publicitate.
Radu Moraru: Am revenit, suntem în direct. Vom vorbi şi despre mineriade, cum ele au fost şi orchestrate, dar mai ales conduse de către ofiţeri ai lui „Doi şi un sfert”, şi despre arhiva care a dispărut, a lui „Doi şi un sfert”, înainte ca să ia foc respectiva clădire. Două camioane cu documente au fost scoase din acea arhivă, iar ulterior s-a spus că au ars documentele în acel incendiu. Total fals pentru că cele două camioane au fost chiar filmate plecând de acolo cu minute bune înainte de incendiu. Spuneam însă că legat de Evenimentul Zilei am să fac un exerciţiu de memorie şi de logică. Şi am să vă întreb aşa. Minidepartamentul care se ocupa de zona aceasta a serviciilor secrete era format din trei oameni. Doi dintre ei apar astăzi aproape în fiecare zi la televizor, unul a rămas în presa scrisă şi recent a scris despre o afacere controversată lansată de Sorin Roşca Stănescu. Corect?
Nicolae Ulieru: Eu nu mai citesc presa scrisă de la 1 ianuarie 2008, şi având în vedere şi vârsta înaintată, memoria mă cam lasă. Deci nu-mi mai aduc aminte.
Radu Moraru: Am înţeles. Bun. În momentul ăsta ştiu cu precizie, dar ne mai trebuie probe ca să verificăm. Şi vă mărturisesc că în pauză nu l-am întrebat, deci nu mi-a confirmat sau infirmat…
Nicolae Ulieru: Poate că omul respectiv îşi face datoria cum trebuie. A avut atunci un derapaj, a dat într-un serviciu al ţării pe care îl slujeşte şi el, şi acum nu mai face.
Radu Moraru: Dar totuşi pentru mine e important să ştiu, că dacă omul mai face presă, mă interesează şi metodele de convingere. Că poate acum e la alt serviciu, sau poate că modul de deturnare nu e unul foarte onorabil pentru…
Nicolae Ulieru: Nu l-am deturnat, domne, doar l-am pus cu botul pe labe atunci. Fără niciun fel de deturnare. Să îşi vadă de treabă, dar să nu mai mănânce borş pe seama SRI.
Radu Moraru: După ce a apărut acest episod cu Evenimentul Zilei şi cu România Liberă, am observat o campanie care s-a declanşat, afară cu ofiţerii acoperiţi din presă.
Nicolae Ulieru: Asta e o prostie.
Radu Moraru: Şi mie mi s-a părut o campanie fără sorţi de izbândă. Practic, cum o să ştim noi dacă, peste 5 ani, X sau Y e sub acoperire? Astăzi e uşor pentru că unii sunt atât de proşti, încât se autodemască prin prestaţiile zilnice şi prin modul lor de a se comporta.
Nicolae Ulieru: Domnul Radu Moraru, de unde ştiu eu că această campanie nu e pusă la cale chiar de unii ofiţeri acoperiţi? Ştii cum se spune, hoţul strigă hoţii.
Radu Moraru: Ne-am gândit şi noi la ipoteza asta.
Nicolae Ulieru: Dar pe mine mă miră că ăştia doi băieţi, care sunt inteligenţi şi au şi oarecare talent, oarecare cultură, Dan Turturică şi Mircea Marian, parcă, cum îmi cer mie să dau nume? Înseamnă că ei habar nu au de calitatea de ofiţer…
Radu Moraru: Mircea Marian v-a solicitat să daţi nume, şi credeţi-mă că Mircea Marian, la cum îl ştiu eu, chiar nu ştie funcţionarea asta a celor sub acoperire, că n-are de unde să ştie.
Nicolae Ulieru: A spus că dacă nu dau nume sunt un mincinos sau că afirmaţiile mele n-au nicio valoare. Afirmaţiile mele nu sunt actuale. Ele se referă la o realitate pe care eu am trăit-o, şi dacă vrei, au o valoare istorică. Deci nu poţi să spui că afirmaţiile mele n-au valoare. Au o valoare, dar nu din punct de vedere al jurnalistului cotidian.
Radu Moraru: Şi ca să mai spunem telespectatorilor, unii care strigă astăzi, afară cu ofiţerii acoperiţi din presă, prin campaniile lor îşi construiesc o acoperire nouă.
Nicolae Ulieru: Absolut, asta şi spuneam.
Radu Moraru: Deci dragi telespectatori, eu o pot face pentru că sunt civil şi mă uit în ochii dumneavoastră. Dar vă spun că şi dacă am cere să iasă ofiţerii acoperiţi din presă, acest lucru este imposibil. Şi doi, am sluji nişte meciuri între serviciile secrete, pentru că e evident că nu toate serviciile secrete au oameni Albă ca Zăpada. Au oameni care fac şi jocuri politice, unii într-o parte, alţii în altă parte. Ceea ce le cerem noi, zona civilă a presei, domne, să îşi respecte misiunile pe care le au şi să nu-şi depăşească atribuţiile. Eu vreau să cred că România are ofiţeri adevăraţi, că altfel ne ducem la culcare.
Nicolae Ulieru: Domnul Radu Moraru, în 1995, în toamnă, am ţinut la Cluj o conferinţă de presă cu presa locală, în care am spus o frază care apoi a apărut în toată presa centrală. Am spus aşa: „Noi nu pretindem că suntem fete mari, dar nici curve nu suntem”. Extinzând acest mod de a judeca asupra lui „Doi şi un sfert”, eu zic că ei de multe ori au acţionat ca nişte curve. Adică nu şi-au respectat nici statutul de ofiţer, nici legile.
Radu Moraru: Dar să nu spunem tot serviciu.
Nicolae Ulieru: Nu. Acolo sunt şi oameni foarte valoroşi, care din păcate atunci când încearcă să facă treabă sunt marginalizaţi. De pildă, cunosc cazul unui ofiţer care a venit din SIE la „Doi şi un sfert”. Lucrase în Spania, la post, vorbea limba spaniolă şi trebuia să ocupe un anumit post unde se cerea şi limba spaniolă. Şi la examenul de limba spaniolă a fost promovat unul care nu fusese nici în Spania şi nici multă spaniolă nu ştia. Aşa se întâmplă lucrurile. Ca să revenim la celebrul Marian Vanghelie, primarul sectorului în care locuiesc, eu l-am votat pe Marian Vanghelie şi a doua oară ca primar, dar mi se pare că el şi-a depăşit cu mult statutul lui de existenţă. El a creat la câţiva generali şi ofiţeri superiori din Ministerul de Interne, le-a creat un belciug. În sensul că i-a momit şi apoi, când a fost cazul, le-a cerut să joace cum cântă el.
Radu Moraru: Dar aveţi informaţiile astea?
Nicolae Ulieru: Sunt lucruri care… pe ce bază se laudă el că ştie că arhiva aia e acolo şi nu e dincolo?
Radu Moraru: A fost un pamflet, a zis ministrul de Interne de atunci. Dar auziţi, în arhiva asta… am întrebat pe cei de la „Doi şi un sfert”, domne, ce aveţi în arhiva aia, că e clar că aveţi. Nu avem, domne, sunt mici lucruri. Dar eu ştiu că în arhiva lui „Doi şi un sfert” sunt date despre orientarea sexuală a multora din România, sunt date despre furtişagurile economice ale unora înainte de 1990, sunt înregistrări ale legăturilor şi video dintre aceşti mari oameni ai ţării şi lumea interlopă.
Nicolae Ulieru: Da. Cum îţi explici faptul că au fost surprinşi generali din Ministerul de Interne stând la masă cu interlopi foarte cunoscuţi? Ce păzea „Doi şi un sfert” la ora aia? Era pe alte fronturi? Apropo de alte fronturi, din informaţiile pe care le am, un anumit şef de la „Doi şi un sfert” a dat ordin ca „Doi şi un sfert” să îşi extindă activitatea şi în Republica Moldova.
Radu Moraru: Tare de tot, chiar ordin scris?
Nicolae Ulieru: Da. O dispoziţie.
Radu Moraru: Asta e de Cascadorii râsului. Ştiţi ce mi-e mie teamă? Ca la anumite servicii să nu fi fost promovaţi oameni acolo, ca şefi, de tipul celor din politică. Adică vedeţi ce e în politică.
Nicolae Ulieru: Uite, Bogdan Olteanu, numit viceguvernator la BNR. Pe ce criterii, domnul Radu Moraru?
Radu Moraru: Economice. Economie de timp şi spaţiu.
Nicolae Ulieru: „Doi şi un sfert” e un serviciu de informaţii. Ofiţerul de informaţii se construieşte în cel puţin 7-9 ani de zile. Asta o ştiu din propria experienţă şi pe mine şi pe cei care i-am văzut plecând din SRI de la zero, şi avansând. „În Doi şi un sfert”, un comisar la circulaţie, pac venea un partid pe care îl servise şi era pus şef la „Doi şi un sfert”. Păi ce fel de muncă de informaţii poate să facă ăsta? Ce fel de criterii de apreciere a informaţiei poate să aibă un asemenea individ? Şi nu e un caz izolat, sunt zeci şi zeci de şefi aduşi din alte sectoare ale Poliţiei…
Radu Moraru: Am o întrebare de istorie. Aţi spus că mineriada din 1990 a fost orchestrată, sau acţiunile minerilor din Bucureşti au fost conduse de…
Nicolae Ulieru: Eu am spus că minerii care au venit să viziteze Bucureştiul şi să planteze flori în Piaţa Universităţii au avut ca ghizi turistici pe unii ofiţeri de la „Doi şi un sfert”. Şi am mai spus că cei doi care au vandalizat casa lui Ion Raţiu au fost dovediţi în tribunal ca fiind ofiţeri de la „Doi şi un sfert”. Şi vreau să vă spun că aici am avut şi noi o contribuţie, pentru că Raţiu îşi luase ca avocat un jurist, e mort demult şi ăla, Dumnezeu să îl ierte, ăla susţinea prosteşte pur şi simplu că ăştia sunt de la SRI. Şi când am avut o discuţie cu el, spunându-i, domne, nu e adevărat. Păi nu, că toţi sunteţi o apă şi un pământ. Domnule, Ministerul de Interne e Ministerul de Interne, SRI-ul e o altă instituţie a administraţiei centrale de stat, care n-are nicio legătură cu Ministerul de Interne…
Radu Moraru: Bine, pe vremurile ălea era o campanie de discreditare a SRI-ului ca organism nou.
Nicolae Ulieru: Da.
Radu Moraru: Întrebare atunci. Ion Iliescu a mulţumit minerilor. Dar el nu ştia că minerii de fapt au fost manipulaţi, conduşi, poate incitaţi de ofiţeri ai lui „Doi şi un sfert”? Bănuiesc că a primit informări.
Nicolae Ulieru: Plus actele de vandalism şi atrocităţile care s-au întâmplat.
Radu Moraru: Bun, vă mulţumesc mult pentru prezenţa în emisiune. Ia să vedem un mesaj: „Vizavi de cazul Piteşti, DGIPI a colaborat şi a ştiut întotdeauna ce se întâmplă acolo, iar obligaţia lor a fost de a înştiinţa instituţia care se ocupă de acele cazuri grave de corupţie, anume DGA”.
Nicolae Ulieru: Cum adică? Dar ei ce păzesc acolo, că erau ofiţerii lor?
Radu Moraru: Ei spun că numai anunţă o instituţie.
Nicolae Ulieru: Da.
Radu Moraru: De arestat trebuia DGA-ul probabil să o facă. Nu vedeţi că am creat atâtea instituţii de nu mai ştii cine ce face şi în final infractorii scapă?
Nicolae Ulieru: Eu vreau să spun că la DGA sunt destui foşti lucrători de la „Doi şi un sfert” de valoare, care neputând să îşi facă munca în cadrul Ministerului de Interne, au trecut la această…
Radu Moraru: Aici e o mare hibă şi a faptului că… eu aş numi ministrul de interne cât mai puţin politic.
Nicolae Ulieru: Înainte de a termina emisiunea, mai vreau să fac o precizare. Nu vreau să se înţeleagă că toată vina aparţine exclusiv Ministerului de Interne sau unităţii „Doi şi un sfert”. Pentru că la fel de vinovată e şi clasa politică, care prin toate mijloacele a căutat să aservească această unitate şi să o folosească în funcţie de regimurile politice care au venit la conducerea României, din decembrie 1989 încoace, să şi-o aservească ca să îi servească interesele unui grup sau altui grup. Mai mult, gândiţi-vă că conducerile acestei unităţi informative s-au schimbat mult prea des.
Radu Moraru: Aşa e.
Nicolae Ulieru: Eu totuşi rămân la părerea că cel mai longeviv dintre ei, Ardeleanu, a fost cel mai bun. Cu toate hibele care i se pot găsi şi lui. Dar el, deşi provenea din Poliţie, a devenit un bun profesionist tocmai pentru că a avut răgazul să stea acolo, să lucreze cu informaţia, să lucreze cu ofiţerii de informaţii şi să se dumirească.
Radu Moraru: Bun, vă mulţumesc pentru prezenţa în emisiune. Trebuie să mai spunem că toţi ofiţerii valoroşi din România nu sunt protejaţi suficient de către instituţiile lor. În sensul că atunci când îşi fac treaba, rezultatele muncii lor nu se văd, pentru că ele sunt stopate la un nivel de dosariadă de şantaj, sau atunci când pleacă în diverse misiuni sunt daţi în gât pur şi simplu de trădători infiltraţi de către alte servicii. Şi după cum aţi observat, în România s-au dus multe bătălii între servicii, în a se lovi unul pe altul, din păcate.
Nicolae Ulieru: Trebuie să spunem un lucru, că informaţia culeasă şi prelucrată de structurile informative ale ţării merge către factorii decidenţi care nu sunt politici. Iar decizia nu se ia la nivelul serviciilor, ci la nivel politic. Şi ăla poate să spună, informaţia asta nu mă interesează. Poţi să vii tu cu un dosar beton de crimă organizată, dacă ăla e prieten cu şeful reţelei, sau dacă partidul care l-a pus în funcţia aia are interes la reţeaua respectivă, te dă pe uşă cu dosar cu tot.
November 14th, 2012 
VR 
Basarabia-Bucovina.Info publica in exclusivitate al doilea extras-bomba din cartea generalului Ion Costas TRANSNISTRIA 1989-1992. Cronica unui razboi “nedeclarat” publicata de Editura RAO.
Intra in Concurs!
Posted in 
Tags: 
