Posts Tagged ‘Facultatea de Filosofie’

“Curentul” Roncea Ro si “propaganda anti-ICR” a lui Mihai Gadea de la Antena 3 il zguduie in Dilema pe Mircea Vasilescu, cel mai sexy intelectual al lui Plesu. Caricaturistul Devis Rebu ii tine isonul si il ataca suburban pe artistul Eugen Mihaescu

“Din păcate însă, acest model de instituţie normală este tratat prosteşte şi de politicieni, şi de o parte a presei, şi de un segment de public care a fost expus, ani la rînd, propagandei deşănţate a unor indivizi din mass-media – de la Victor Roncea la Mihai Gâdea –, care sînt incapabili de o discuţie argumentată. Ei ştiu doar să lanseze atacuri şi campanii defăimătoare. Decizia Guvernului de a trece ICR în subordinea Parlamentului este în bună parte consecinţa acestui „curent“ aberant al opiniei publice…”, am aflat ca a scris in Dilema mogulului filo-rus Dinu Patriciu redactorul sef Marius Vasilescu, proclamat “cel mai sexy intelectual” al lui Andrei Plesu (?!), un serios concurent de-al scriitoarei de top si top-less Mihaela Radulescu (foto “in familie”, alaturi de clientul ICR, Cacartarescu). Editorialul lui Vasy in care e cainat bietul Pata este intitulat nici mai mult nici mai putin decat “Adevărul despre ICR şi H.-R. Patapievici“. Sa fi fost vorba in titlu de ziarul “Adevarul” al aceluiasi stapan, caci e clar ca nu a avut timp sa afle adevarul chiar de la tatal si mama-omida intelectuanalilor lui Patriciu, bulibasa Plesu, pentru ca academicianul Buzura dezvaluie ca, in ceea ce priveste ICR, rectorianul Plesu avea aceeasi viziune cu premierul Ponta, dorindu-l la sanul Parlamentului (vedeti Dezvaluirile lui Augustin Buzura despre ICR: Plesu voia sa stea sub Parlament. Despre Patapievici: “Ziua, om de știință, noaptea, prostituată!” »). Deci, iata, o noua dilema, ba chiar o trilema, ca tot am auzit ca la Dilema vara asta se poarta trisexualitatea, politica desigur. 🙂

Dincolo de brasoavele lui Vasy despre Pata si ai lui nu pot decat sa ma amuz cum amploaiatul lui Patriciu pune in aceeasi balanta spatiul meu de activitate publicistica – Blogul Victor Roncea – cu ditamai uzina de presa care este Antena 3 cu al sau realizator vizibil seara de seara, jurnalistul Mihai Gadea, director totodata peste afacerea de milioane a trustului Intact, aflata azi in topul audientei TV din Romania. Multumesc, ce sa zic?! Sunt onorat, desi eu am scris intotdeanua despre profitorii tuturor regimurilor mai mult pentru Basescu, ca sustinator – unii zic tampit – de-al lui, si nu incasand salariu de la devalizatorul Romaniei Patriciu, ca Marius Vasilescu sau de la Voiculescu, ca Mihai Gadea (sau incasand 1.000.000 – un milion de euro de la Vintu, ca colonelul Turcescu)! Macar, vorba dilematicului, am creat un curent. Ceea ce, un om de valoarea fizicianului scatofag Horia Roman Patapievici nu a reusit inca, in ciuda resurselor sale – materiale nu intelectuale -, nelimitate. Asemenea, Plesu si Liiceanu. Sa luam, de exemplu, modelul filosofului legionar Noica, de la care se revendica, pentru PR si marketing, atarnatorii de la Paltinis si de la a carui nastere se implinesc astazi 103 ani fara nici o manifestare publica, academica, din partea profitorilor lui, Pat si Patason, alias Lesu si Pliiceanu, mai cunoscut drept Liicheanu, Liigheanu sau Plagiiceanu. Unde sunt sutele de oameni care-i cauta si urmeaza zilnic, unde este curentul literar, eseistic, filosofic pe care l-au creat, in cei 22 de ani de ocupatie de tip sovietic a spatiului cultural romanesc? Iata, inca o dilema pe adresa lui Mariusica cel sexyca.

Din aceeasi gama dilematica se remarca si un alt aparator al Pataplesului, recte caricaturistul Devis Grebu, alias Devil Rebu, care m-a portretizat si pe mine intr-o serie de ipostaze simpatice prin caricaturile lui de presa (vedeti aici, aici aici si aici), pe vremea cand era platit de cel de-al doilea mogul filo-rus din tabara anti-Basescu si anti-Romania: Sorin Ovidiu Vintu, sponsorul Volvo-ului de sub fundul lui Patapievici, conform Agentiei Nationale de Investigatii. Iata ce a putut sa debitez sustinatorul aferatului Patapievici, finutul sinecurist ICR, unei cunostinte de-a mea din spatiul online:

Elegantul intelectual ICR Debil Rebu despre un jurnalist roman si munca lui: “blogul scursorii scabroase, legionarul scelerat-violent Victor Roncea” 🙂

“Socat fara margini la descoperirea unei postari laudative a unei poze a “capitanului” Zelea etc… cu nu stiu (si nici nu ma intereseaza ) ce ocazie/aniversare a miscarii legionare, preluata de unul/una dintre voi (ezit/evit sa identific – deocamdata – autorul/oarea) de pe blogul scursorii scabroase, legionarul scelerat-violent Victor Roncea ( frate-sau nu-i mai breaz ). Credeti-ma, ii stiu bine pe amandoi, mai ales pe acest imund Victor si, de altfel sunt convins ca si cei de mai sus dintre voi care profeseaza in domeniul jurnalismului il/ii stiu nu mai putin bine decat mine. In consecinta vreau sa cred, chiar sper din toata fibra sufletului meu ca postarea a fost facuta din neatentie, iar legatura pe acest spatiu cu scarba sus-amintita se datoreaza naivitatii si/sau superficialitatii in alegerea celor cu care doriti sa comentati, sa compatimiti, sa sustineti cauze drepte in comun, sa nu va fie rusine sau chiar sila de a va afla alaturi, in orice situatie… Dar, inca socat profund de descoperire, m-am precipitat pe blogul cu pricina si, in afara constatarii – cu sila – a catorva scarbosenii (texte scrise la adresa lui Patapievici de catre Eugen Mihaescu, un xxx, xxx, xxx, xxx/xxx, xxx, un xxx de xxx pe care il cunosc personal mult mai bine decat pe Roncea ) si a unei multitudini de ode legionare proprii sau combinate cu un alt blog legionar – “ZiaristiOnline.Ro“… am constatat cu stupoare ca avem un numar impresionant de “prieteni comuni”, voi. Acest surprinzator fapt m-a determinat sa va transmit de indata “numai” trei vome dezgustatoare preluate de pe aceste bloguri, care – sper – va vor lamuri ( daca nu cumva erati deja ) asupra acestui personaj cum nu se poate mai nociv. Vi le trimit si astept – cu nerabdare (fara intarziere) – v-o cer chiar, din prietenie si apreciere – reactia voastra individuala imediata cu privire la relatia voastra cu “el”, de acum incolo. Multumesc pentru intelegere. – Devis Grebu

Urmeaza cele trei “vome”, de fapt o dezvaluire despre plagiatul lui Cartarescu si doua opinii simpatice ale academicianului onorific Eugen Mihaescu, pentru a caror transmitere in spatiul online ii multumesc dlui Rebu, ca-mi face reclama :). Respectiv, parca:  Mircea Cartarescu – Nascut Plagiator. Dovezile debutului de plagiator al Mang-ului lui Manolescu, Liiceanu si Patapievici. FACSIMILE cu primul plagiat si un prim document de la CNSAS. Faruri, Vitrine, Fotografii copiate din Tristram Shandy si Inapoi la Patapievici. Artistul Eugen Mihaescu, Membru de Onoare al Academiei Romane, in exclusivitate pentru Ziaristi Online: PATA(pievici) DE PE ICR si Artistul Eugen Mihaescu catre Horia Roman Patapievici: “Cu un pai îţi voi frânge cocoaşa!”. Un pamflet antologic: CONTORSIONISTUL

Domnul Eugen Mihaescu, artist plastic anticomunist faimos in intreaga lume, il pune la punct pe scremutul g/rebut al lui Patapievici: “Ultima oara l-am vazut acum vreo 20 de ani intr-o statie de metrou, la N.Y. si a luat-o la fuga de frica sa nu-l cocosez”

“Acest individ ar fi trebuit sa se numeasca REBU si nu Grebu si e ilustrarea proverbului: “Pe cine nu lasi sa moara nu te lasa sa traiesti!” L-am ajutat cand a ajuns la New York (dupa ce si-a lasat samanta pe doua continente si si-a parasit progeniturile in Israel si Franta) si l-am prezentat la “The New York Magazine”. Acolo a avut proasta inspiratie sa ceara sa fie favorizat pentru ca, vezi Doamne, e evreu. J.C.Suares, (care si el e evreu!) – amicul meu – n-a vrut sa lucreze cu el din acest motiv. L-am dus apoi la Jerelle Kraus care era art director la “The New York Times” in acea perioada si care l-a si gazduit pana nesimtitul i-a spus de la obraz ca nu-i mai plateste chirie daca nu ii da de lucru. In fine, mizerii din astea. Apoi a inceput sa scrie la toata lumea ca ii fur ideile si, bineinteles, i-a scos din sarite pe toti redactorii care au incetat sa-l mai solicite. Pentru toate astea sunt vinovat eu, se pare, din moment ce ma injura in halul asta. Nu e prima data ca sunt astfel “rasplatit” si nici ultima data! Ultima oara l-am vazut acum vreo 20 de ani intr-o statie de metrou, la N.Y. si a luat-o la fuga de frica sa nu-l cocosez. Un nenorocit, unul dintre sutele de mii de evrei care s-au intors in Romania ca sa o praduiasca si sa ne insulte din nou.

Eugen Mihaescu

Vedeti aici cateva dintre lucrarile artistului plasitic, fost senator si ambasador al Romaniei la UNESCO

In incheiere iata un cuvant omagial inaltator al unui adevarat discipol al marelui Noica, academicianul Alexandru Surdu:

Comisia de Etica a Universitatii Bucuresti analizeaza plagiatul lui Ponta cu rectorul Mircea Dumitru, care a “tradus” din germana lucrari de Wittgenstein pentru Liiceanu fara a sti… limba germana. DOVADA fraudei Humanitas din varful UB

Comisia de Etica a Universitatii din Bucuresti s-a intrunit astazi, din nou, pentru a analiza plagiatul lui Victor Ponta. Foarte bine! Dar cu cine? La cererea publicului (re)semnalam frauda rectorului UB, care ar trebui cercetata si sanctionata de aceeasi Comisie de Etica din care face parte chiar el (!):

Rectorul Mircea Dumitru, un impostor incompatibil cu pozitia de membru al Comisiei de Etica a Universitatii din Bucuresti. Fost redactor fraudulos la Humanitas si bursier al Colegiului lui Plesu, a refuzat sa analizeze Plagiatul lui Liiceanu dar l-a facut pe “Dr” Patapievici Dottore Honoris Causa la UVT

Rectorul Mircea Dumitru, un impostor incompatibil cu pozitia de membru al Comisiei de Etica a Universitatii din Bucuresti. Fost redactor fraudulos la Humanitas si bursier al Colegiului lui Plesu, a refuzat sa analizeze Plagiatul lui Liiceanu dar l-a facut pe “Dr” Patapievici Dottore Honoris Causa la UVT

Rectorul Universitatii din Bucuresti, Mircea Dumitru, este incompatibil, atat din punct de vedere moral cat si profesional, cu postura de membru al Comisiei de Etica a Universitatii din Bucuresti. Mircea Dumitru a refuzat sa analizeze plagiatele crase al lui Gabriel Liiceanu, identificate de ziarul ZIUA in 2007, un caz cel putin la fel de grav ca cel privind plagiatul lui Victor Ponta: Cazul Liicheanu. Am reprodus deja cateva seturi de dovezi incontestabile privind plagiatele lui Liiceanu, cu sprijinul filosofului Constantin Barbu, discipol al lui Noica foarte cunoscut de Liiceanu din perioada Scolii de la Paltinis, la Ziaristi Online. Dar sa revenim la amoralul judecator de azi, Mircea Dumitru, dovedit, dupa cum veti citi in continuare, ca fals traducator din germana a trei lucrari filosofice de Ludwig Wittgenstein, aparute la editura Humanitas. Din prostie, membrul nostru fruntas al CNATDCU a recunoscut in propriul CV ca… nu cunoaste limba germana. Detalii, fulminante si aproape incredibile, mai jos.

Mircea Dumitru era in 2007 decan al Facultatii de Filosofie si membru vocal-instrumental al CNATDCU, primul in drept care ar fi trebuit sa solicite cercetarea acuzele de plagiat, insotite de dovezi, suspiciuni care troneaza in CV-ul ascuns al lui Liiceanu inca de la doctoratul sau plagiat din Noica, soldat cu un imens scandal la Academie, motiv pentru care a si trebuit sa paraseasca Institutul de Filosofie si Psihologie al Academiei Romane, gasind o pozitie oarecare la Institutul de Istoria Artei (!?), alaturi de prepusul sau, Andrei Plesu.

Insa tot in 2007, pe cand Mircea Dumitru era mult mai mutulica ca azi (cacofonie pe merit), decanul surd, mut si orb de atunci era si membru în “board-ul ştiinţific” al “New Europe College” (2002 – 2008), Colegiul rectorului Andrei Plesu, unde, in anii ’90, fusese si “fellow”. Insa tot in anii ’90, conform CV-ului sau, fostul instructor la  Casa Pionierilor Buftea, facea pe “redactorul principal II” la… Humanitas. Il vedeati pe marele filosof fara opera G Liiceanu judecat de un fost redactor “II” de-al sau, “fellow” de-al tovarasului sau A Plesu si co-autor de carte a trois cu inca presedintele ICR, HR Patapievici?

Este vorba de o brosura intitulata pompos carte, aparuta la Editura LiterNet, in 2005. Cu un numar impresionat de pagini (50!), tiparite cu un caracter de litera “prezidential”, volumul “autorilor” Plesu, Dumitru si Patapievici impresioneaza insa prin calitatea dilemelor enuntate in conferintele transpuse in “carte” de LiterNet: “În încheierea conferinţei sale, Andrei Pleşu se întreba de ce creştinismul, având o tradiţie de fineţe a judecăţii care părea să fie incompatibilă cu grosolănia persecuţiilor, a putut deveni intolerant, şi la fel şi Islamul, despre care am aflat că posedă un „tezaur de texte despre toleranţă”, care este „încă şi mai amplu decât cel creştin”. Într-adevăr, de ce?”, se intreaba, aferat, fizicianul Patapievici?

Faptul ca azi il judeca cu aplomb pe Victor Ponta, premierul ante portas suspectat de plagiat exact ca si Gabriel Liiceanu, nu l-a impiedicat pe Mircea Dumitru sa-l sustina la inceputul anului pentru Doctor Honoris Causa la Universitatea de Vest din Timisoara pe un “doctor” inchipuit, prezentat ca atare timp de 12 ani!, inclusiv pe site-ul Universitatii de Vest, beneficiar fraudulos al unor granturi post-doctorale la Berlin, nimeni altul decat fostul sau coleg de carte a trois, Horia Roman Patapievici (Vedeti Imaginarul filosofic al doctoratului. Cazul Horia Roman Patapievici). Ne intrebam pe buna dreptate, fara a putea iesi din dilema lui Patapievici: “Intr-adevar, de ce?”

Dar bomboana pe coliva deonto-ologismului lui Mircea Dumitru i-a pus-o chiar ieri ziaristul Ion Spanu, care a dezvaluit in Cotidianul ca distinsul filosof, pe cand era “redactor principal II” la Humanitas a tradus din germana doua (ba chiar trei!) lucrari complexe de filosofie ale lui Ludwig Wittgenstein fara insa sa si cunoasca… limba germana. Un caz mai rar de… “anamnesis”?

“În CV-ul său, depus la registratura Universitatii din Bucuresti, Mircea Dumitru precizează că nu cunoaşte limba germană: „citit – slab, vorbit – nu, scris – nu”. Cu toate acestea, numele său figurează pe traducerea din germană a lucrării „Cercetări filosofice” a lui Wittgenstein, apărută în 2004, chiar înaintea filosofului Mircea Flonta”, dezvaluie Ion Spanu.

Cele trei lucrari “traduse” de Mircea Dumitru se afla prezentate si pe portalul Facultatii de Filosofie a Universitatii din Bucuresti la sectiunea Lucrări publicate și activitate științifică – Prof. dr. Mircea Dumitru. Cu adevarat “stiintifica”. Iata-le:

7. Ludwig Wittgenstein, Caietul albastru, (Bucureşti: Editura ‘Humanitas’, 1993), în colaborare cu M. Flonta şi A. P. Iliescu
12. L. Wittgenstein, Tractatus Logico-Philosophicus, (Bucureşti: Editura ‘Humanitas’, 2001), în colaborare cu M. Flonta.
13. L. Wittgenstein, Cercetări filosofice, (Bucureşti: Editura ‘Humanitas’, 2004), în colaborare cu M. Flonta.

“Traducerile” lui Mircea Dumitru sunt prezentate ca atare pe “Enciclopedia Wikipedia” in numeroase studii filosofice si pe site-ul Humanitas care, chiar anul acesta (!), a publicat a doua editie a volumului „Tractatus Logico-Philosophicus” in co-traducerea aceluiasi afon al limbii germane… Mircea Dumitru!

Ma intreb:

De ce l-a platit Liiceanu pe Mircea Dumitru daca nu a tradus o boaba din germana?

Cum se numeste, din punct de vedere penal, cel care instiga si participa la o frauda intelectuala si academica, recte acelasi Liiceanu cu editura sa, Humanitas?

Cine o sa se “auto”-sesizeze in acest caz de frauda academica si, repet, penala?

Tot CNATDCU? 🙂

Cititi si “Dr” Patapievici contra “dottore” Ponta. Care pe care? O autopsie vie pe marii plagiatori Patapievici, Plesu si Liiceanu, executata de discipolul lui Dinu Noica, Constantin Barbu

Liiceanu si Ciocanu sau cand gura bate fundu’. Daca tacea, filosof ramanea. Noua Republica, republica borfasilor intelectuali. Cum arata fenomenologul sef Cristian Ciocan, latosul pentru care se zbate mensevicul de la Humanitas

Daca tacea, filosof ramanea. Nu i se poate potrivi o vorba romaneasca mai buna “profesorului Liiceanu” – acum pensionar, conform legii, al Departamentului de Filosofie Teoretică (deci tot practica te omoara 🙂 ) -, in urma ultimului scandal provocat de “maestrul” Humanitas, o adevarata tiganologie universitara. Decat, poate: gura bate fundu’ :).

Despre ce este vorba: prepusul sau, un anume Cristian Ciocan, un fel de fenomenolog bun la toate al casei Liiceanu, de la periatul “maestrului” pana la spalatul rufelor la Humanitas, nu a reusit sa castige un post universitar pe specialitatea sa. Si-atunci ce a facut Ciocan: a dat examen pentru un alt post, unde si-a zis ca scaunul e mai moale si contracandidatul mai slab. Si nu a reusit nici aici, in ciuda CV-ului sau impresionant, poate mai lung chiar decat opera sa. De fapt, daca stau sa ma gandesc, cred ca CV-ul sau este aproape la fel de lung ca al piticului sovietic, care, se stie, este cel mai mare pitic din lume. Si-atunci ce-a facut Liigheanu (vorba lui Dan Petrescu, nu a mea – na’ ca sunt si eu plagiator, nu numai “maestrul” 🙂 ): i-a scris o “Scrisoare deschisa” lui Funeriu, cu un titlu de balta, transmisa prin media “Noii Republici”, republica borfasilor intelectuali. Adica, a urmat directivele lui Mihaita Neamtu, un baietel de sub pulpana lui Tismaneanu, cu un CV, din pacate pentru el, ceva mai scurt decat al lui Ciocan. In „Balta stătută a facultăţilor noastre” s-au aruncat, imediat, la balacit, cel mai mare filosof din Casa Scanteii, deja in curs de publicare la Humanitas, Alexander Baumgarten si, normal, matroana societatii civile bolsevice si patroana Romaniei murdare, insasi Tatiana Alina Mungiu Pipidi. Coruptoloaga a crezut ca e vorba de un apel din… Balti, orasul de bastina.

E, dar iata ca minunea s-a intamplat.Consiliul Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti i-a raspuns pe puncte filosofului pensionar – cu referire si la liichenii din gartenul lui -, dintre care retin argumentele principale legate de tanarul aspirant (de 37 de ani!), ditamai “presedinte executiva al Societatii Romane de Fenomenologie” (uau!) si “editor al seriei Acta Phaenomenologica” a editurii Humanitas”:

“Unul dintre candidaţii „dinafară”, cel apreciat de prof. Liiceanu, după cum rezultă din scrisoarea sa, este unul şi acelaşi cu candidatul care nu a obţinut postul scos la concurs în domeniul său de specialitate, fenomenologia. Însă nici candidatul, nici prof. Liiceanu, nu au contestat şi nu contestă rezultatele de la postul de fenomenologie, cum am putea crede. Ei contestă rezultatele de la concursul pentru celălalt post, de istoria filosofiei, etică şi estetică, la care candidatul „dinauntru” a primit nota 9,50, candidatul „din afară”, lăudat de prof. Liiceanu pentru profilul său internaţional, nota 8,78, iar al treilea candidat, nota 8,44. (…)

Prof. Liiceanu omite faptul decisiv că unuia dintre candidaţi îi lipsesc nu doar competenţele didactice, ci chiar şi performanţele de cercetare în ariile de specializare corespunzătoare încărcăturii postului. Performanţele menţionate de prof. Liiceanu ţin de altă arie de specializare, de fenomenologie.Prin această manevră, se ascunde faptul că unul dintre candidaţi, oricât de bine pregătit şi de valoros ar fi, nu este de fapt specializat în sfera specifică postului scos la concurs.”

Si: “Titlul „Balta stătută a facultăţilor noastre”, precum şi metaforele din lumea fotbalului pe care le utilizează prof. Liiceanu, ne arată că şi limbajul proletcultist poate fi tabloidizat. Din păcate în acest limbaj a înţeles prof. Liiceanu să trateze instituţia în care a activat douăzeci de ani, gustând satisfacţiile, dar niciuna dintre servituţile instituţionale ale meseriei de profesor.”

Dar ce vroia, de fapt, Liiceanu de la Funeriu? Ca universitatile au autonomie universitara si nu mai traim in comunist. Sau poate bietul Liicheanu a mers in timp pe urmele CV-ului lui Ciocan, pana la radacini, si a crezut ca-i scrie tovarasei Suzana Gadea?!

Degeaba i-au spus tovarasului Liiceanu s-o lase mai moale si Herta Muller si Adam Michnik, ca, vorba celui din urma:  “In 1990, ai fost bolsevic, pardon, mensevic!

Nu ziceam eu ca pana la venirea Albei ca Zapada au aparut deja piticii rosii ai lui Tismaneanu…?

Iata-l, ca bonus, si pe fenomenologul sef al lui Liiceanu, tanarul Ciocanu:

Cazul Liiceanu-Liicheanu-Liigheanu sau sindromul deficitului maximal de rusine. Consiliul Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti vs balta lui Liiceanu-Baumgarten-Mungiu: “Mostra de tabloidizare a limbajului proletcultist”

Precizările Facultăţii de Filosofie cu privire la concursurile didactice desfăşurate în luna septembrie

Domnul prof. Gabriel Liiceanu, membru al Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti, a publicat pe site-urile HotNews.ro, Contributors.ro şi Revista22.ro, o Scrisoare deschisă către domnul Daniel Funeriu, ministru al Educaţiei şi Cercetării, sub titlul Balta stătută a facultăţilor noastre. Poziţiei sale i s-au alăturat A. Baumgarten, A. Mungiu–Pippidi şi alţii. Întrucât imaginea facultăţii noastre este grav afectată de informaţiile inexacte şi de manipulările repetate pe care prof. Liiceanu şi susţinătorii săi le vehiculează în mod public, Facultatea de Filosofie a Universităţii din Bucureşti face următoarele precizări:

1. Aşa-zisa scrisoare deschisă a prof. Liiceanu a fost publicată înaintea încheierii procedurilor de validare a rezultatelor concursurilor pentru ocuparea posturilor didactice vacante de către Consiliul Facultăţii de Filosofie şi Senatul Universităţii din Bucureşti. Scrisoarea a fost, de fapt, o încercare brutală de presiune asupra Consiliului şi Senatului, cu scopul de a le intimida şi a le influenţa deciziile. Diferitele apeluri adresate în acelaşi timp Senatului au făcut parte, de asemenea, din aceste încercări de presiune asupra factorilor de decizie. Ca profesor cu o experienţă de douăzeci de ani, prof. Liiceanu ştie că asemenea intervenţii calcă în picioare autonomia şi libertatea academică.

2. În intervenţia sa, prof. Liiceanu denunţă o aşa-zisă situaţie inacceptabilă care s-ar fi petrecut în cadrul concursului de ocupare a postului de lector la „catedra de istoria filosofiei” de la facultatea noastră, în luna septembrie a acestui an. Prezentarea pe care o face acestei situații este falsă de la un capăt la altul. Astfel, nu există nicio „catedră de istoria filosofiei” în Facultatea de Filosofie a Universităţii din Bucureşti, aşa cum pretinde prof. Liiceanu. Îi reamintim colegului nostru că facultatea este organizată departamental de multă vreme şi că el a făcut parte, până de curând, înaintea pensionării, din Departamentul de Filosofie Teoretică, celălalt fiind Departamentul de Filosofie Practică şi Istoria Filosofiei.

3. Facultatea de Filosofie a scos la concurs nu două posturi, aşa cum i se pare prof. Liiceanu, ci trei. La Departamentul de Filosofie Teoretică, a fost scos la concurs postul de lector, poziţia 11, cu încărcătura didactică formată din disciplinele Fenomenologie, Hermeneutică, Fenomenologia de la Brentano la Husserl, Artă şi cunoaştere. Pentru acest post, s-au prezentat la concurs doi candidaţi. Utilizând termenii prof. Liiceanu, unul dintre candidaţi a fost „dinăuntrul facultăţii”, iar celălalt „din afară”. Amândoi candidaţii sunt specialişti în teme ale filosofiei heideggeriene, au fost doctoranzii şi sunt colaboratori apropiaţi ai prof. Liiceanu. În urma concursului, candidatul „dinăuntru” a primit nota 9,70 şi a cîştigat concursul, iar candidatul „din afară”, nota 8,88. Bănuim că prof. Liiceanu consideră că rezultatele acestui concurs sunt juste, chiar dacă a câştigat „omul dinăuntru”, „omul casei”, deoarece nu pomeneşte nimic în legătura cu ele în aşa-zisa sa scrisoare deschisă.

4. Cu totul altfel stau lucrurile, reclamă prof. Liiceanu, cu un al doilea concurs, acela de la Departamentul de Filosofie Practică şi Istoria filosofiei. Este vorba de postul de lector, poziţia 17, cu o încărcătură didactică ce constă în Filosofie contemporană, Introducere în etică, Introducere în estetică, Filosofie greacă. La concursul pentru acest post se referă prof. Liiceanu în scrisoarea sa, oferind informaţii inexacte.

5. Pe acest post de lector (istoria filosofiei – estetică – etică), nu au concurat doi candidaţi, cum susţine în mod curios prof. Liiceanu, ci trei. Unul dintre candidaţii „dinafară”, cel apreciat de prof. Liiceanu, după cum rezultă din scrisoarea sa, este unul şi acelaşi cu candidatul care nu a obţinut postul scos la concurs în domeniul său de specialitate, fenomenologia. Însă nici candidatul, nici prof. Liiceanu, nu au contestat şi nu contestă rezultatele de la postul de fenomenologie, cum am putea crede. Ei contestă rezultatele de la concursul pentru celălalt post, de istoria filosofiei, etică şi estetică, la care candidatul „dinauntru” a primit nota 9,50, candidatul „din afară”, lăudat de prof. Liiceanu pentru profilul său internaţional, nota 8,78, iar al treilea candidat, nota 8,44.

6. Informațiile privind metodologia concursurilor, criteriile de evaluare, ponderea diferitelor activităţi în punctajul general etc., potrivit prevederilor legale, au fost publice şi au putut fi accesate la adresa: https://filosofie.unibuc.ro/posturivacante. Acestea nu au fost contestate de nimeni, pe nicio cale, înainte de desfăşurarea concursului. Ele se află încă la aceeaşi adresă şi pot fi consultate de oricine. Prof. Liiceanu şi cei care îl acompaniază le ignoră însă în totalitate şi continuă să prezinte în mod fals situaţia privind ocuparea postului didactic în cauză.

7. În primul rând, prof. Liiceanu omite faptul că acest concurs nu este o evaluare generală şi abstractă a candidaţilor, menită să fixeze o ierarhie absolută, să stabilească definitiv care din ei aparţine „elitei” şi care „mediocrităţii”, aşa cum ni se sugerează tot timpul, ci o comparare complexă a tuturor performanţelor lor didactice şi ştiinţifice în raport cu un post didactic anume scos la concurs, pentru determinarea persoanei celei mai potrivite să ocupe acest post. Întrebarea-cheie nu e „Cine are în genere mai mare vizibilitate internaţională?”, ci „Care dintre candidaţi este mai bine pregătit pentru acest post anume?”. În acest context, încărcătura didactică a postului (ore de fenomenologie sau ore de istoria filosofiei și estetică, etică etc.) este esenţială în evaluare. Prof. Liiceanu omite faptul decisiv că unuia dintre candidaţi îi lipsesc nu doar competenţele didactice, ci chiar şi performanţele de cercetare în ariile de specializare corespunzătoare încărcăturii postului. Performanţele menţionate de prof. Liiceanu ţin de altă arie de specializare, de fenomenologie. Prin această manevră, se ascunde faptul că unul dintre candidaţi, oricât de bine pregătit şi de valoros ar fi, nu este de fapt specializat în sfera specifică postului scos la concurs.

8. În al doilea rând, sunt prezentate deformat şi minimalizator activitatea şi performanţele altui candidat. Se ajunge astfel în faţa unei situaţii în alb şi negru: unul dintre candidați este o uriaşă personalitate ştiinţifică, celălalt un asistent universitar oarecare; unul e un „Messi” (?!) al filosofiei, celălalt, „un copil de mingi”. Nu dorim să lezăm interesele niciunuia dintre cei doi tineri filosofi şi, de aceea, nu credem că e cazul să ne pronunţăm în nici un fel asupra meritelor lor. Este însă inacceptabilă, moral şi profesional, caracterizarea pe care prof. Liiceanu o face unuia dintre candidaţi, caricaturizându-i activitatea didactică şi ştiinţifică.

9. În al treilea rând, sunt ignorate deliberat criteriile de evaluare aprobate la nivel de universitate şi facultate, conform cărora au fost departajaţi candidaţii, pentru a se crea impresia falsă că departajarea ar fi fost arbitrară. Se pretinde că s-ar fi făcut o „scamatorie”, o „malversaţiune”, dar nu se indică în ce anume ar fi constat acestea, ce criteriu ar fi fost aplicat greşit, ce procedură s-a încălcat etc.

10. Prof. Liiceanu nu numai că este nemulţumit de rezultatele concursurilor didactice, dar îşi ridică statura mediatică şi asupra Facultăţii de Filosofie. El invocă reforma universităţii, îşi inventează adversari şi apelează la „oamenii de bine” pentru a face ordine în sistem, începând cu facultatea din care face parte. Dacă nu urmează indicaţiile sale, sugerează şi poate chiar ameninţă prof. Liiceanu, Facultatea de Filosofie va rămâne o echipă de liga C, va deveni o redută a plictiselii şi va ajunge curând un departament cenuşiu al Facultăţii de Jurnalism sau de „marketing cultural”. Prof. Liiceanu ignoră că Facultatea de Filosofie a Universităţii din Bucureşti a fost ierarhizată recent în categoria A de către Ministerul Educaţiei şi, prin urmare, se află în fruntea listei facultăţilor de filosofie din ţară. Pentru a vedea că poziţia noastră este meritată îi dăm prof Liiceanu câteva exemple din domeniul organizării de conferinţe internaţionale, domeniu pe care îl consideră esenţial pentru o facultate. Anul acesta în facultatea noastră s-au organizat şi vor avea loc în continuare nu mai puţin de 6 conferinţe internaţionale: International Conference on Values of the Human Person. Contemporary Challenges. Bucharest, June 3-4, 2011, Bucharest Colloquium in Analytic Philosophy: Frege’s Philosophy of Mathematics and Language, 28-30 May 2011, The 2nd Edition of Bucharest Postgraduate Conference in Early Modern Philosophy, March 7-8, 2011,Ethics in New and Emerging Technologies, the 4th BCAE edition, Bucharest, October 29 – 30, 2011, Evolution and Norms: Concepts, Models, Challenges, Bucharest, 11-12 November 2011, Rights to a Green Future, Uncertainty, Intergenerational Human Rights and Pathways to Realization (ENRI – Future), 2011 – 2015, Bucharest, October 31 – November 02. Cel puţin organizarea a două dintre aceste conferinţe ar fi onorat orice facultate sau department de filosofie din orice universitate din lume. În facultatea noastră au conferenţiat, de asemenea, numai în acest an, printre alţii, Saul Kripke, Daniel Dennett, Kit Fine, Michael Inwood, Michael Devitt.

11. Unii dintre partizanii prof. Liiceanu, cum ar fi conf. A. Baumgarten, de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, au înțeles că şi ei trebuie să fie necruţători în prezentarea activităţii din facultatea noastră. Conf. Baumgarten e și el, ca mulți alții, un produs doctoral al facultății noastre. Atacul necolegial la adresa unui facultăţii prestigioase, de tradiţie, aprecierile injuste şi judecăţile părtinitoare pe care le face nu-i fac cinste nici ca membru al faculăţii clujene de filosofie şi nici ca membru al diferitelor organisme cu putere de decizie la nivel universitar.

12. Titlul „Balta stătută a facultăţilor noastre”, precum şi metaforele din lumea fotbalului pe care le utilizează prof. Liiceanu, ne arată că şi limbajul proletcultist poate fi tabloidizat. Din păcate în acest limbaj a înţeles prof. Liiceanu să trateze instituţia în care a activat douăzeci de ani, gustând satisfacţiile, dar niciuna dintre servituţile instituţionale ale meseriei de profesor.

13. Facultatea de Filosofie a Universităţii din Bucureşti este o instituţie transparentă. Toţi cei interesaţi de activitatea noastră pot accesa adresa de internet https://filosofie.unibuc.ro. Facultatea noastră nu va mai reveni cu alte precizări privind rezultatele concursurilor pentru ocuparea posturilor didactice.

Consiliul Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti

Via Alexandru Petria si Ziaristi Online

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova