Mizeriile serviciilor secrete: Provocatorii şi cafeaua cu paladium
de Aurel I. Rogojan
De agenţi provocatori am auzit, întâia oară, la nesfârşitele lecţii de pregătire politico-ideologică, unde ni se povestea despre “agenţii provocatori ai siguranţei folosiţi împotriva luptătorilor comunişti şi antifascişti din ilegalitate”, pentru a li se înscena procese politice. Procese politice şi condamnări care ulterior aveau să-i legitimeze drept iluştri conducători ai clasei muncitoare şi rentieri la beneficiile regimului de “dictatură a proletariatului”, reconvertit în “democraţie socialistă”.
Am auzit, a doua oară, despre provocare şi provocatori, la un curs de drept procesual penal “socialist” despre clasificarea mijloacelor de probaţiune. Interzicerea provocării, pentru a determina săvârşirea unei infracţiuni şi a dovedi astfel făptuitorul, constituia un argument forte al superiorităţii legalităţii socialiste faţă de “retrogradul drept burghez”, redus simplist şi propagandistic la “un instrument de menţinere a puterii claselor exploatatoare”. Nicolae Ceauşescu prin discursurile sale de condamnare a abuzurilor şi ilegalităţilor predecesorului său şi apropiaţilor acestuia deveniţi incomozi poate fi considerat un reper al reformării justiţiei române de la sfârşitul anilor ’60 ai secolului trecut.
Am auzit, a treia oară, în zilele noastre, despre provocare şi provocatori ca instrument de luptă împotriva terorismului, corupţiei şi a crimei organizate.
Într-o carieră de 36 de ani în serviciul securităţii naţionale, între care vreo 20 am fost şi formator al multor promoţii de ofiţeri de informaţii, am combătut cu convingere, bazându-mă pe argumente juridice şi etice, instituţia agenţilor provocatori, metodele de şantaj şi ameninţare, presiunile de orice fel pentru obţinerea de informaţii şi smulgerea de mărturii.
Îmi este imposibil să-mi amintesc când am avut în faţă un provocator, ceea ce poate să însemne că ori au fost prea mulţi, ori prea mărunţi, pentru a merita efortul de memorie.
Dar nu am să-l uit niciodată pe “Marele Provocator”, pe care nu destinul, ci ordinul de misiune primit din partea unuia dintre serviciile secrete de pe această planeta mi l-a trimis în faţă joi, 1 septembrie 2011. Nu am să-l uit, fiindcă este primul care a venit la mine “ca la un duhovnic”, să se spovedească şi să-mi ceară sfatul într-o chestiune de viaţă şi de moarte. Nu a lui. Nu a mea. A concetăţeanului Tokes Laszlo.
S-a incheiat Procesul Liiceanu-Liicheanu-Liigheanu vs Ziarul Ziua, Victor Roncea si Libertatea presei. Ce pacat, doar prin suspendare! Plagiatorul si impostorul “anticomunist” care facea naveta Bucuresti-Heidelberg-Paris (si retur) cu acordul si sprijinul “organelor de stat” a ramas dovedit ca atare doar la Curtea de Apel a Tribunalului Bucuresti, unde am castigat procesul dupa ce “maestrul” Valerica Stoica se laudase pe toate gardurile ca a castigat Liiceanu, dar doar la… Judecatorie. Halal castig!
UPDATE: Ulterior Stoica & Liiceanu au revenit in Justitie. Porcesul continua.
Filmul este urmatorul: dupa ce mirandolina “societatii civile”, marcellina si siegfriedina “intelectualitatii angajate” (bine zis “angajate”), ne-a dat in judecata, in 2007, o judecatoare promovata prin transfer taman de la Buftea a decis peste noapte, fara a fi audiati toti martorii si fara a fi administrate probele noastre, ca suntem buni de plata cu un miliard si jumatate de lei – despagubire “morala” care s-ar fi inscris in istoria presei drept cea mai mare gaura in buzunarul unui ziarist, facuta, mai ales, de catre un “intelectual” rasat – nu-‘asa?, vorba lui Brucan – , intamplator milionar in euro.
Cu concursul lui Valerica Stoica si a madamei Indira Crasnea – acum didamai mostenitoare a Cetepeului la Cerepeu – pe atunci o biata reporterita Mediafak putin grabita, care a “uitat” sa mai solicite si pozitia partii “incriminate”, stirea-“bomba” ca Liiceanu a castigat procesul cu Ziua a aparut in aprilie 2008 pe toate tembeliziunile si, mai ales, in presa “multi-lateral-culturala”. Aiurea! Procesul a continuat bine-mersi, conform principiilor de drept, si, dupa un an, prin Sentinţa nr. 735/19.05.2009 a Tribunalului Bucuresti, am castigat procesul, Liiceanu-Liicheanu-Liigheanu devenind plagiator si impostor cu acte in regula.
Urmarea a fost ca Valerica Stoica ne-a mai plimbat doi ani prin instante invocand fel si fel de matrapazlacuri pana cand, intr-o noapte, Ziua a fost sinucisa. Chiar daca avocatul ALRO (de ce nu ALRU?), “maestrul” GDS si al “dreptei” kominterniste a incercat sa ma scoata individual “vinovat” – ceea ce mi-ar fi convenit de minune, ca sa pot ajunge la Strasbourg cu acest caz revoltator – completul de judecata al Tribunalului Bucuresti n-a fost de acord si iata ca Liiceanu a scapat de CEDO prin suspendare. Pacat, cum spuneam!
Iata sentinta, urmata de editorialul pentru care, desi n-am fost condamnat, am ramas “executat”! Vorba tovarasului Patapievici Dionisie: “Traiasca Lupta pentru Pace pana nu va ma ramane piatra pe piatra din Romania!”
UN PS IN ATENTIA EX-PCR: Am inteles ca Nicky Manolesco, alias “Marin”, alias Nicolae Manolescu Apolzan, fost propagandist comunist si aghiotant al ilegalistilor bolsevici, de la George Ivascu la Ghe “Gogu” Radulescu, pe care Marin Mincu il caracteriza drept “Extracţia mafiotică Nicolae Manolescu”, in prezent sef al USR si pensionar de lux “pe langa” UNESCO, imi ameninta neinsemnata persoana in (doar) doua editoriale “de forta”, unul din Adevarul lui Patriciu altul din Romania (fosta) literara. E suparat ca, la cererea mea si a unui scriitor, Agentia Nationala de Integritate ii verifica averea si “compatibilitatile” (de ce nu da ANI in judecata?). Si aud ca s-ar plange ca nu poate sa ma dea pe mine in judecata pentru ca nu ar stii la ce adresa sa-mi trimita Citatia. Iat-o, mai jos:
Liiceanu nu are dreptul moral de a se pretinde in nici un fel vreo victima a mineriadei sau vreun opozant al regimului comunist si neocomunist post-decembrist. A fost intotdeauna un profitor; al tuturor regimurilor.
Posesorul “frumosului nume” Liiceanu (dupa cum se auto-gratuleaza domnia sa in “Romania libera” de ieri) se simte “executat in piata publica”. Pentru ca doi confrati de ai sai din grupul celor care-l inconjurasera pe Constantin Noica – din diferite motive – ii contesta, in primul rand, dupa cum consider eu, dreptul de a se auto-personifica in moralistul (narcisist) al societatii romanesti. Vanatorii de suflete din celula adulatorilor intelectualilor rosii ii tin isonul. Pe langa un handicapat sufleteste de la “Cotidianul”, si la EvZ, organul Partidului Idolilor de Mucava, Ioana Lupea crede ca de pe frontispiciul ZIUA lipseste sloganul “moarte intelectualilor”, “pentru a fi din nou in 15 iunie 1990″. Si domnul Liiceanu se auto-victimizeaza (pentru a cata oara?) afirmand in “Comunicatul” sau ca in 1990 s-ar fi aflat “in fruntea unei liste de intelectuali care trebuiau impuscati pe stadioane”. Pentru “memoria incetosata” a acestora si din respect pentru adevar, trebuie sa-i spunem aparatoarei de serviciu a mafiotilor culturnici ca pe 15 iunie se rezolvase treaba: studentii creatori ai fenomenului anticomunist Piata Universitatii – printre care si subsemnatul – fusesera deja executati “in piata publica” sau maltratati si apoi incarcerati. In timp ce domnul Liiceanu era la Paris, bine-mersi. Inca din data de 14 iunie acesta a fost protejat – ca si membrii si sediul Grupului pentru Dialog Social din care provine – de catre autoritatile paramilitare ale Frontului Salvarii Nationale (FSN). In dimineata acelei zile, Gabriel Liiceanu, care avea bilet pentru Paris, s-a deplasat de la sediul Editurii Humanitas la aeroportul Otopeni, cu o masina guvernamentala, oferita de prietenul sau Andrei Plesu, ministru in Guvernul Mineriadei (inainte, in timpul si dupa masacrarea studentilor din Piata Universitatii).
Nu este prima oara cand Liigheanu, vorba disidentului Dan Petrescu, isi cosmetizeaza biografia. Nici pana azi, de exemplu, “Lulu”, dupa cum era alintat de Securitate, nu a dat o explicatie privind modalitatea prin care a reusit sa se strecoare in 1982 prin sanul aparatului Departamentului Securitatii Statului, pana la Heidelberg, pentru a beneficia de o bursa Humboldt sub ochii BND si STASI, servanta KGB, si cum facea si “salturi” la Paris, pentru a-i “capcana” si pe Monica Lovinescu si Virgil Ierunca, dupa Noica. Sau, cum a obtinut – daca era “persecutat”, dupa cum se pretinde – acordul aceleiasi Securitati si, recte, al cenzurii comuniste, “nomina odiosa”, pentru a publica in zeci de mii de exemplare “Jurnalul de la Paltinis”, – totodata bine remunerat.
Disidenta sa este tot atat de falsa pe cat este anticomunismul mimat de el si gruparea sa anti-romaneasca. Mai ieri, la alegerile din 2000, ii facea propaganda “batranului edecar”, Ion Iliescu, acelasi de la care a primit, cu o vorba buna de la Petre Roman – prim ministrul Mineriadei – o halca din averea statului roman: Editura Politica a PCR transformata peste noapte in privata Editura Humanitas. Folosita, printre altele, pentru a forfeca manuscrise originale – Emil Cioran, Mircea Eliade, Monica Lovinescu – sau chiar a topi carti (!) – Paul Goma, “Culoarea Curcubeului” sau, mai recent, Petru Cimpoesu, care, in “Christina Domestica si Vanatorii de suflete” il pune pe “Filosoful L.” in posturile jalnice care-i intruchipeaza adevaratul sau caracter “filosofic”. Acelasi, redat si de Mircea Zaciu, in “Jurnalul” sau: de servitor al mai marilor zilei, de la patronul KGB al intelectualimii multilateral-dezvoltate, membrul CPEx al CC al PCR Gogu Radulescu, la Ion Iliescu si la Traian Basescu, caruia nu-i putea aduce un mai mare deserviciu prin acordarea “girului” sau (dupa cum se lauda in “Rl”).
Domnul Liiceanu nu are dreptul moral de a se pretinde in nici un fel vreo victima a mineriadei sau vreun opozant al regimului comunist si neocomunist post-decembrist. A fost intotdeauna un profitor; al tuturor regimurilor.
In postarea sa lapidara datata 4 iulie, flamboiantul ambasador rus la NATO, Dmitri Rogozin, se lauda ca presedintele Federatiei Ruse, Dmitri Medvedev, i-a aprobat criticile virulente la adresa lui Basescu facute la summitul Rusia-NATO de la Soci (*). Toata povestea asta cu “declaratiile dure” facute si de Medvedev in spatele draperiilor de la petrecerea Aliantei “votca-cola” de pe malul Marii Negre este sustinuta si de un ziar “koms0molist” din fosta URSS (unde-l gasim si pe mai vechiul nostru client Stanislav Belkovski, acum specializat pe “FSB-Faktor”). Cica Basescu, prin declaratia despre sustinerea Ordinului de trecere a Prutului dat de Antonescu, “s-a situat de partea nazistilor”.
Recent, preşedintele Traian Băsescu a vorbit la TVR despre amplasarea scutului antirachetă pe teritoriul României, la Deveselu. Şeful statului a ţinut să asigure că declaraţii ca cele ale ambasadorului rus la NATO, Dimitri Rogozin, care aprecia că scutul antirachetă este un “cal Traian”, nu trebuie să fie luate în seamă şi asta deoarece Rogozin face parte din “echipa de zgomote”.
Ce mi se pare mai interesant este ca, pe data de 1 iulie, Rogozin sustine, pe contul sau de Twitter in limba engleza (in care apare in costumatie “periculoasa” de caza), ca “BTW” (“By the way”), tocmai l-a invitat Obama pe la Washington. Ceea ce nu se poate spune despre Basescu…
(*) Rogozin Amb. Dmitry Rogozin despre Basescu:
Д.А.Медведев жестко наехал на румынского Бэсеску за возмутительные высказывания по 1941. Рад, что президент поддержал меня в этом вопросе.
Serviciile vad, ca si noi, efectele dezastruoase ale guvernarilor din ultimii 30 de ani. Dar ele pot scruta si neputinta nationala, «hranita» de planurile cinice ale marilor puteri, de presiunile santajiste ale vecinilor si de toleranta noastra paguboasa la tradare, incompetenta, coruptie. De la fereastra lor secreta, peisajul arata mult mai accidentat decât îl stim, dar atât de clar, încât se zaresc, documentate de arhive, pâna si contributiile otravite ale propriilor lor agenti. Poate vreun onest proiect de tara sa ignore o asemenea geografie ?
« Anul 1990 i-a prins pe multi cu importante lichiditati. Nu erau neaparat persoane din înalta nomenclatura, ci îndeosebi oameni care – spun ei – s-au descurcat. […] Posesorii de lichiditati erau permanent în cautare de oameni siguri, pe care sa se poata bizui la punerea pe picioare si la promovarea afacerilor. Oferta cea mai pretioasa o constituiau fostii ofiteri de Securitate, apreciati ca discreti, constiinciosi, modesti în pretentii si disciplinati, devotati, capabili sa înfrunte riscuri si deprinsi sa rezolve situatii critice. Alianta puterii economice în curs de afirmare cu „excomunicatii“ din lumea informatiilor secrete a stat la baza multor retete de succes în afaceri, dar a cunoscut si evolutii la limita legii ori care s-au constituit în riscuri si pericole pentru legalitate. Mai cu seama acolo unde au interferat retelele internationale ale crimei organizate conduse de falsi masoni dar veritabili mafioti. Dupa doua decenii de continua deconspirare, supusi permanent blamului public, suspectati de toate relele societatii si imperfectiunile democratiei, „securistii“ au devenit imuni. Campania dusa împotriva lor nu face decât sa le creasca mai departe cota. Asa s-a ajuns ca valoarea securistului sa nu mai poata fi cuantificata. Azi, cine se respecta în România are propriul sau securist. Bibelou, mascota ori talisman ! »
Din cuprins : Programarea sistematica a dezordinii, cursa aberatiilor politice * Tismăneanu si Patapievici : sub zodia noilor kominformisti * “Cazul Volodea” sau ce vor sa stie americanii” * Diversiunile cu “acoperiti” * Destructurarea Securităţii si profitul economic al acestei afaceri politice * Serviciile secrete românesti după 1989 sau Dintr-o reformă în alta – interviuri realizate de Victor Roncea * Ofiţerii U.M. 0110 «anti-K.G.B.» – primii disponibilizaţi din Serviciul Român de Informaţii * «Apropierea intelectualilor» * Gogu Rădulescu si «loja de la Comana» * Evenimentele din iunie 1990 – corolar al loviturii de stat militare din decembrie 1989 * Pacepa : secret, real, imaginar… * Întâlniri cu Perfidul Albion: Intelligence Service în România * Scoala de la Păltinis * Operatiunea speciala “Meditiatia Transcedentala” * Delirul maghiar : propagandă, spionaj si extremism pentru « Ungaria Sfântului Stefan » * Sandor, Tokes, Barki * «Ungaria» din inima României – file din cronologia proiectului neorevizionist «Autonomia Ţinutului Secuiesc» * Iugoslavia versus România în războiul din umbră * Indice de nume
Aurel I. Rogojan (nascut în 1949 la Incesti, Ceica, în judetul Bihor) si-a consacrat întreaga cariera scolii nationale de informatii pentru securitate nationala. Sef de promotie al Scolii militare de ofiteri activi a Consiliului Securitatii Statului, cu specializarea în contraspionaj (1970), si absolvent al Facultatii de Drept din Bucuresti (1973), a facut si studii postuniversitare de psihopedagogie, criminologie si management politico-administrativ. Activitatea profesionala si-a început-o în 1970 la Securitatea Municipiului Bucuresti. Între 1977 si 1985 a fost seful de cabinet al generalului colonel Iulian Vlad (secretar de stat în Ministerul de Interne, din 1984 adjunct al ministrului de Interne, iar din 1987 ministru secretar de stat si sef al Departamentului Securitatii Statului – D.S.S.). Evenimentele din decembrie 1989 l-au gasit pe Aurel I. Rogojan la comanda Serviciului Independent Secretariat-Juridic al D.S.S. Între 1990 si 2006, în cadrul Serviciului Român de Informatii, s-a ocupat de reglementarea si planificarea activitatii de informatii, a predat în institutii de profil si a asigurat, din posturi de mare raspundere, managementul resurselor informationale. S-a aflat neîntrerupt în activitate între 1970 si 2006. Pe lânga articole, interviuri si conferinte aparute în presa, a publicat o serie de lucrari în regim de « informatii clasificate », precum si volumul 1989. Dintr-o iarna în alta. România în resorturile secrete ale istoriei (Editura Proema, Baia Mare, 2009). Este coautor al lucrarilor : Servicii secrete straine. Retrospectiva si actualitate. Interferente în spatiul românesc – împreuna cu Marian Ureche (vol. 1 si 2, Editura Paco, Bucuresti, 1999-2000) ; împreuna cu Traian-Valentin Poncea, Servicii secrete din Ungaria (Editura Academiei Nationale de Informatii, Bucuresti, 2003), Spionajul ungar în România (Editura Elion, Bucuresti, 2007), Istorie, geopolitica si spionaj în Balcanii de Vest (Editura Proema, Baia Mare, 2009).
Editura Compania Str. Tuberozelor Nr. 9, Sector 1, 011411 Bucuresti
Tel. editura : 021 223 23 28 Fax : 021 223 23 25
Departamentul difuzare Tel. : 021 223 23 37 Fax : 021 223 23 24
E-mail : [email protected][email protected] www.compania.ro
Cristian Tabara si-a dedicat intreaga sa emisiune de duminica de la TVR razboiului clandestin impotriva Romaniei si relatiilor romano-sovietice vs cele romano-americane. Experimentatul jurnalist a discutat “ca la carte” despre primul volum al lui Larry Watts, “Fereste-ma, Doamne, de prieteni“. Totodata, Pacepa.ro a obtinut ultimul episod, integral, al documentarului exceptional realizat de Monica Ghiurco, Mostenirea Clandestina (III), pe care il puteti gasi, in exclusivitate, la PACEPA.RU.
„GazpromBank” a oferit, in ultimele doua luni, peste 5 milioane de dolari SUA, sub forma unor donatii, Mitropoliei Chisinaului si Intregii Moldove, subordonata canonic Pariarhiei Ortodoxe Ruse, au declarat surse oficiale ale bancii, citate de agentia de presa KARADENIZ PRESS. Suma va fi folosita atat pentru renovarea unor locasuri de cult, cat si pentru finantarea activitatilor Mitropoliei Chisinaului si Intregii Moldove in timpul vizitei patriarhului rus Kirill, programata pentru luna octombrie 2011. Dezvaluirile oficialilor „Gazprombank” vin la cateva luni dupa intrevederea din data de 23 martie 2011, desfasurata la Moscova, intre o delegatie a Mitropoliei Chisinaului si Intregii Moldove, condusa de mitropolitul Vladimir Cantarean si reprezentantii Gazprombank, inclusiv loctiitorul presedintelui „SA Gazprombank” V. Coritov si reprezentantul conducerii SA „GazpromBank”, V. Condratiev. Din delegatia de la Chisinau au mai facut parte presedintele Departamentului de Relatii Externe al Mitropoliei rusofone a Chisinaului, Ghenadie Turcanu, presedintele Asociatiei Bancilor din Republica Moldova, Dumitru Ursu si secretarul Mitropoliei, protoiereul Vadim Cheibas.
Sfanta Reprezentanta
In cadrul intrevederii partile si-au exprimat dorinta de a deschide la Chisinau o reprezentanta a SA „Gazprombank” in decursul urmatoarelor 6 luni, relateaza surse de la Chisinau. Reamintim ca “Gazprombank” este una din cele mai importante institutii financiare ale Federatiei Ruse care ofera un spectru larg de servicii bancare, financiare si investitionale pentru clienti particulari si corporativi. „Gazprombank” face parte din primele trei banci mai importante din Federatia Rusa si detine locul patru in lista bancilor din Europa Centrala si de Est. De mentionat ca banca deserveste ramurile cheie ale economiei ruse – gaz, petrol, metalurgie, industrie chimica, nucleara, industria constructoare de masini, trasport, comunicatii, complexul agroindustrial, complexul militar, comert s.a.
„Infiintare unei reprezentante a Gazprombank la Chisinau e o confirmare directa a faptului ca Rusia este interesata de colaborarea cu Moldova si este dispusa sa participe la economia acesteia cu resurse reale, sa investeasca in proiecte de infrastructura. La momentul de fata, exista o intelegere verbala de colaborare dintre Gazprombank si Mitropolia Chisinaului si a Intregii Moldove” a adaugat intr-un interviu ulterior presedintele Departamentului de Relatii Externe al Mitropoliei rusofone a Chisinaului, Ghenadie Turcanu.
O gasca de agenti ungro-kaghebisti, bagata in spatiul online (si nu numai) romanesc prin intermediul japitelor cu cioc din raspublica “moldoveneasca”, si-au propus sa amestece putin “nationalism-ortodoxism” cu ceva “anti-maghiarism” ca sa scoata un cocktail-Molotov perfect pentru “plutoanele” “Tinutului Secuiesc”. Operatiunea aminteste de auto-vopseala la vrajeala cu spray verde a ambasadei Ungariei la Bucuresti taman in pragul preluarii presedintiei UE. De data aceasta spray-urile lui Oskar Fusez se vor inlocuite cu batele brigazile secuiesti ale lui Antal Arbap. Dupa “pogromul” de la Alba Iulia, cand doi-trei betivi de-ai lui Tepes au supt sange de “bozgor” la intamplare, pe strada, ne putem astepta ca maine sa sara in aer – Doamne fereste! – si vreo caruta plina cu unguri, de la prea mult abur de palinca. Sa vezi atunci cum “tara-mama” Ungaria va fi obligata – conform Constitutiei – sa sara in apararea cetatenilor ei, oriunde s-ar afla. Mai ales daca “statul roman” nu este in stare sa le asigure protectia de “fascistii” de romani. Simplu, nu? Brevetat la Lubianka!
Pana atunci, provocarile agentului “orto-moldoviniesc” devorator de kurtos kalacs stropit cu votca se rezuma la chemarea pentru o “mare adunare nationala” la Sfantu Gheorghe, de 26 iunie, pentru a starni probabil un nou 15 martie 1990. Asociatiile Romanilor din Harghita si Covasna informeaza:
Zilele acestea – 2 si 4 iunie – s-au implinit 7 si respectiv 4 ani de la eliberarea din temnitele Transnistriei, dupa 12 si 15 ani de inchisoare, a eroilor romani din Basarabia, Alexandru Lesco, Andrei Ivantoc si Tudor Popa. Sa nu uitam si sa nu-i uitam!
Istoricul american Larry Watts isi lanseaza astazi, la Chisinau, cartea sa despre istoria secreta a Romaniei, “Fereste-ma, Doamne, de prieteni. Razboiul clandestin al blocului sovietic cu Romania“. Lansarea lucrarii aparuta la Editura Rao este organizata la Chisinau imediat dupa dupacea de la Bucuresti, care a beneficiat de prezente remarcabile, cum ar fi seful Serviciului Roman de Informatii, ambasador George Maior. In cea de-a doua capitala romaneasca, Chisinau, prezentarea cartii are loc chiar de Ziua Eroilor, la ora 15.00, in Aula Magnifica a Universitatii Libere Internationale din Moldova (ULIM), intr-o conferinta publica la care participa lumea academica din Basarabia, cadre de specialitate, studenti, presa romanesca si nu numai. Maine, 3 iunie, urmeaza o noua lansare, la Muzeul Unirii din Iasi, Str. Alexandru Lapusneanu nr 16, la ora 16.oo, organizata de Editura Rao si Centrul de Istorie si Civilizatie Europeana.
In preambulul evenimentului de azi de la Chisinau, am publicat ieri prima parte a capitolului 4 din cartea expertului american Larry Watts, dedicat programului de deznationalizare a romanilor din Transilvania si Basarabia executat in comun de unguri si rusi, sub Horthy si Stalin. Continuam azi cu partea a doua, subcapitolul Purificare etnică mascată în Nordul Transilvaniei, 1940-1944, insotit de notele de rigoare. Concluzia istoricului american este de o tulburatoare actualitate: “Alături de interesul comun ruso-maghiar în reanexarea teritoriilor româneşti şi în modificarea componenţei etnice prin realocarea populaţiei, asimilare forţată şi execuţii în masă, şovinismul antiromânesc pare să fi fost un element de unitate şi nu de controverse ideologice între cele două state.”
III
Stalin instrumentalizează Transilvania
(…)
Purificare etnică mascată în Nordul Transilvaniei, 1940-1944
Istoricul american Larry Watts a ales sa-si lanseze cartea sa monumentala, dupa Bucuresti, in cea de-a doua capitala romaneasca, Chisinau. Joi, 2 iunie, Ziua Eroilor, la ora 15.00, in Aula Magnifica a Universitatii Libere Internationale din Moldova (ULIM), istoricul isi va prezenta lucrarea, “Fereste-ma, Doamne, de prieteni. Razboiul clandestin al blocului sovietic cu Romania“, lumii academice din Basarabia, studentilor si presei romanesti si nu numai, intr-o dezbatere publica organizata de Editura Rao, Societatea de Distributie a Cartii PRO-NOI si promovata de Jurnal TV si Arena.md, portal partner Ziaristi Online.ro. Pana la acest moment va oferim o parte dintr-un capitol important din istoria secreta a Romaniei, in care este dezvaluita politica paralela de deznationalizare a romanilor, dusa de sovietici in Transilvania si Basarabia, incercatele provincii romanesti mereu puse in oglinda in raport cu unitatea nationala de catre fortele internationaliste antiromanesti.
Totodata, TVR ne face o surpriza si difuzeaza in aceasta seara, incepand cu ora 22.00, cea de a doua parte a documentarului “Mostenirea clandestina”, realizat de Monica Ghiurco despre cartea istoricului american si care contine si un interviu cu Larry Watts plus alte secrete dezvaluite in exclusivitate pentru TVR.
III
Stalin instrumentalizează Transilvania
Este limpede că guvernul răspunzător nu poate angaja toate mijloacele necesare pentru a-şi atinge scopul, din motive politice. …activitatea împotriva românilor din nordul Transilvaniei poate fi efectuată numai de patrioţi maghiari fără funcţii oficiale cu sprijinul secret al guvernului maghiar…Celor angajaţi în acţiunile împotriva României trebuie să li se asigure deplina imunitate. [1]
– Plan adoptat de guvernul maghiar, decembrie 1941
Soluţia rămâne separarea Transilvaniei … fie provizoriu, până când vom ajunge la un acord cu Ungaria sau cu România, fie pe termen lung, ţinând cont că acest mic stat va avea nevoie de un protector, care nu poate fi decât Uniunea Sovietică… Dependenţa României faţă de noi va fi şi mai mare dacă Transilvania rămâne un stat de sine stătător, iar viitorul acestuia va depinde de noi.[2]
–Comisia Litvinov 1944
Asta nu înseamnă că Transilvania e dată definitiv României.[3]
– Iosef Stalin, martie 1945
În primul rând, Ungaria şi-a prezentat pretenţiile teritoriale faţă de România. Ştim că România a contribuite la victoria lui Hitler prin luptă. în timp ce noi am contribuit la ea numai prin muncă. …Satisfacerea unor pretenţii teritoriale maghiare modeste şi minimale va servi şi interesul democraţiei româneşti.[4]
– Mátyás Rákosi, august 1945
Idealul comun nu poate fi realizat decât printr-o propagandă bine direcţionată… Elementele noastre de încredere trebuie să se infiltreze în Partidul Comunist Român, pe orice cale posibilă, unde vor trebui să acţioneze intens şi în manieră disciplinată pentru a câştiga încredere şi a obţine funcţii importante mai ales în administraţia de stat.[5]
-Guvernul Maghiar, 1946
Fără Transilvania nu există nici o Ungarie pentru că Transilvania a fost întotdeauna adevărata Ungarie.[6]
– Poetul maghiar Ady Endre, 1954
O parte din Transilvania trebuie redată Ungariei.[7]
– Mátyás Rákosi, septembrie 1954
A doua campanile transilvăneană
1938 – 1940
Capitolul 4
La începutul celui de-al doilea război mondial, chestiunea teritorială basarabeană şi cea transilvăneană erau strâns conexate în concepţia sovietică. Politica dusă de Comintern, ca România să cedeze acele teritorii împreună cu Bucovina şi Dobrogea, a fost revigorată după criza cehoslovacă din 1938, când Moscova a început să-şi declare sprijinul pentru iredentismul teritorial al guvernului Horthy[8]. Evoluţia a fost predictibilă date fiind interesele comune ale „Ungariei şi Uniunii Sovietice faţă de România, care au împins cele două ţări una spre cealaltă,” după primul război mondial[9].
Mesajul nu a trecut nerecepţionat la Budapesta. Încă odată se prefigura formarea unei coaliţii sovieto-maghiaro-bulgare pentru o ofensivă împotriva României. Paradoxal, Berlinul formase deja o coaliţie cu Ungaria şi Bulgaria, iar, în 1939, va face acelaşi lucru cu URSS, ca parte compinentă a scopului mai larg al lui Hitler de a redesena frontierele europene şi a redefini balanţa de putere.
September 5th, 2011 
VR 
Mizeriile serviciilor secrete: Provocatorii şi cafeaua cu paladium
Posted in 
Tags: 
