Artistul Eugen Mihaescu, membru de onoare al Academiei Romane, si-a lansat propriul site – www.eugenemihaesco.com – , in care pot fi gasite o parte din lucrarile sale, cum ar fi picturi in ulei, coperti ale revistelor New Yorker si Time Magazine, ilustratii din New York Times cat si manifestari artistice civice, cum ar fi cele legate de razboiul din Irak sau Iugoslavia, dintre care cateva colaje pot fi vazute si in selectia de mai jos, realizata de Ziaristi Online TV:
Despre cartea lui Eugen Mihaescu, “Intre linii”, in care graficianul, politicianul si fostul ambasador al Romaniei la UNESCO dezvaluie secretele politicii romanesti de la cele mai inalte nivele, urmariti o emisiune TV:
„Cuvântul Libertăţii”, primul cotidian din regiunea Oltenia, în parteneriat cu Universitatea din Craiova, Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman”, Baroul Dolj şiEditura RAO, organizează, la Craiova, lansarea volumului „Fereşte-mă, Doamne, de prieteni. Războiul clandestin al blocului sovietic cu România”, al istoricului american Larry L. Watts. Prezentarea cărţii va fi urmată de o dezbatere şi o conferinţă de presă, care vor fi susţinute de autor. Evenimentul va avea loc miercuri, 11 aprilie 2012, ora 12.00, în Sala Albastră a Universităţii din Craiova.
Un editorial al directorului Cuvantului Libertatii:
Cunoscut deja în România pentru succesul primului volum al lucrării „Fereşte-mă, Doamne. de prieteni… Războiul clandestin al blocului sovietic contra României”, istoricul american Larry Watts pregăteşte deja, pentru tipar, volumul al doilea, în care detaliază acţiunile coordonate de serviciile secrete sovietice, în colaborare cu ale celorlalte state membre ale Tratatului de la Varşovia, împotriva Bucureştiului, în perioada 1978-decembrie 1989. Sub titlul „România – prinţul hoţilor”, revista „Magazin istoric”, numărul pe luna februarie, publică un episod despre generalul Pacepa – KGB, mai exact demascarea dezinformărilor şi „măsurilor active” întreprinse în SUA de agentul Moscovei şi Budapestei, de către serviciile speciale americane. Cotrobăind prin arhive, consultând documentele declasificate ale CIA, după ce le consultase pe cele ale STASI şi ale Securităţii române, Larry L. Watts, cu expertiză în materie, ne pune pe tavă adevăruri greu de contestat, menite a înlătura o ceaţă „dorită” în clarificarea unor stări de lucruri, cu care s-a confruntat regimul comunist de la Bucureşti, În permanenţă. Abordări în acest sens, chiar de dată recentă, au mai avut şi alţii, notabilă fiind lucrarea „Zid de pace, turnuri de frăţie” (Ed. Compania, 2011, autori Mircea Maliţa şi Dinu C. Giurăscu). Fără a acorda bonusuri Bucureştiului, Larry Watts spune adevăruri incomode, care, clasificate la un moment dat, nu puteau fi opuse dezinformării practicate de Ioan Mihai Pacepa. În consecinţă, „măsurile active”, care înfăţişau România ca fiind duplicitară şi hoaţă – ironie, în mai mare măsură decât ţările loiale Moscovei – au continuat să păcălească multă vreme după ce informaţia pe care se bazau fusese devoalată. Lista ziariştilor, analiştilor, diplomaţilor şi politicienilor păcăliţi de campania „măsurilor active”, personificate de Pacepa, a inclus ziarişti foarte influenţi, analişti profesionişti, politicieni din Washington, inclusiv puternicul şef al Comitetului pentru relaţii externe al Senatului, Jesse Helms, şi chiar pe preşedintele Ronald Reagan. Pacepa a căutat să compromită şi reputaţia unor oficiali ai SUA implicaţi în „relaţiile speciale” româno-americane, care manifestau simpatie faţă de ţara noastră, care îşi adusese contribuţia diplomatică, cu maximă discreţie, dar consistentă, la medierea finalului războiului din Vietnam şi apropierea americano-chineză. Oricum, americanii implicaţi în menţinerea parteneriatului cu România au devenit persoane pentru care serviciile de informaţii din ţările Tratatului de la Varşovia manifestau un interes deosebit şi deloc prietenos. Acestea au avut un sprijin şi din partea unor agenţi dubli ai Securităţii române. După ce profitase din plin de avantajele poziţiei avute în regimul comunist, Ion Mihai Pacepa a şters-o, pur şi simplu, în SUA, inducând în eroare, o vreme, serviciile speciale din această ţară şi lăsându-i pe cei care avuseseră vreo tangenţă cu el să suporte consecinţele defecţiunii. Ridicată la rang de dizidenţă, laşitatea lacomă a lui Pacepa a găsit un suport maxim în decizia Curţii Supreme de Justiţie din România, salutată, la vremea respectivă, de Valeriu Stoica, care l-a declarat nevinovat, bun pentru posteritate. Volumul doi al lucrării „Fereşte-mă Doamne de prieteni…” a lui Larry Watts îl aşează acolo unde îi era locul: între trădători. Probabil, adevăratul verdict, greu de contestat, şi într-adevăr… „reparatoriu”.
Îndelung aşteptată, aprins dezbătută înaintea traducerii şi publicării la Editura RAO, cartea istoricului american Larry Watts „Fereşte-mă, Doamne, de prieteni – Războiul clandestin al blocului sovietic cu România” – urmăreşte derularea relaţiilor ruso-române, de la Războiul din 1877-1878 până în 1978, cu precădere acţiunile serviciilor de informaţii de pe ambele laturi ale Cortinei de Fier…Citeşte mai mult »
„Cuvântul Libertăţii”, primul cotidian din regiunea Oltenia, în parteneriat cu Universitatea din Craiova, Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman”, Baroul Dolj şiEditura RAO, organizează, la Craiova, lansarea volumului „Fereşte-mă, Doamne, de prieteni. Războiul clandestin al blocului sovietic cu România”, al istoricului american Larry L. Watts. Prezentarea cărţii va fi urmată de o dezbatere şi o conferinţă de presă, care vor fi susţinute de autor. Evenimentul va avea loc miercuri, 11 aprilie 2012, ora 12.00, în Sala Albastră a Universităţii din Craiova.
Bombardarea Iugoslaviei a inceput in urma cu 13 ani, pe 24 martie 1999 si a durat pana in 10 iunie 1999. Pentru prima oara de la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, o capitala europeana era bombardata aerian, cu tot cu civili. Graficianul Eugen Mihaescu, membru de onoare al Academiei Romane, a fost acolo. Alaturi de cativa ziaristi “nebuni”: Mile Carpenisan, Sorin Bogdan, George Roncea. Si a transmis proteste artistice si articole pentru “Cotidianul”, al carui director de atunci, Ion Cristoiu, a fost singurul sef de gazeta din Romania care s-a deplasat, la randul sau, la fata locului, sub bombe. O parte din ce a trait Eugen Mihaescu la Belgrad este infatisata in randurile de mai jos, extrase din fenomenala marturie a artistului, cuprinsa in volumul memorialistic “Intre linii“, aparut la sfarsitul anului trecut la Editura RAO. Ziaristi Online a cules cateva dintre desenele si colajele lui Eugen Mihaescu si le prezinta intr-un clip ce contine o coloana sonora autentica din timpul bombardamentelor de Sfintele Pasti de la Belgrad.
A doua zi, Brucan m-a rugat sa-l insotesc la o intrunire a Grupului de Dialog Social. Tocmai le aprobase preluarea palatului pe care il renovase cu mare grija Nicusor Ceausescu. In imobilul din Calea Victoriei se adunase toata floarea intelighentiei romanesti. Erau acolo Andrei Plesu, Gabriel Liiceanu, Stelian Tanase, Gabriel Andreescu, si Radu Filipescu.
Cu câteva luni înainte de defectiunea lui Pacepa, la începutul lui martie 1978, comandantul Armatei a II-a române si seful garnizoanei Bucuresti, generalul Nicolae Militaru, a fost prins pe când încerca sa predea materiale strict secrete serviciilor de informatii militare sovietice. Mai tarziu a fost implicat intr-o retea GRU alaturi de generalii Ion Ionita, fost ministru al Apararii, Marin Pancea, Nicolae Pletos, capitanul de rangul unu Nicolae Radu si Virgil Magureanu.
Fostul preşedinte al PSD, Mircea Geoană, a anunţat, ieri, pe blog, că în următoarele săptămâni va lansa “o mişcare profesionistă, cu oameni serioşi, competenţi, care au frică de Dumnezeu şi manifestă dorinţa de a face bine României”, el arătând că în 2012 actuala putere trebuie înlăturată, transmite Mediafax.
Ziaristi Online continua prezentarea cartii de memorii a artistului Eugen Mihaescu, “Intre linii“, aparuta la Editura Rao la finele anului trecut. Astazi, primul episod al relatarii despre atacarea Serbiei in timpul Pastelui, in anul 1999, moment trait de academicianul Mihaescu la fata locului, “intre liniile” frontului deschis de NATO chiar la Belgrad
În istoria lumii sunt destule exemple de incidente „scăpate de sub control” care duc la modificări de anvergură ale unor situaţii care păreau blocate definitiv. În această categorie pare să se înscrie şi uciderea tânărului Vadim Pisari de către un militar rus din cadrul forţelor de menţinere a păcii din Transnistria.
Tismaneanu si Patapievici: sub zodia noilor cominformisti
“Cazul Volodea” sau Ce vor sa stie americanii despre emigrarea lui Vladimir Tismaneanu
În urmă cu un an şi mai bine am fost solicitat de “un membru al staffului tehnic” al unuia dintre cele două partide dominante ale scenei politice americane să sprijin efortul de lămurire a împrejurărilor în care Vladimir Tismăneanu, fiul militanţilor comunişti Leonte Tismăneanu și Hermina Marcushon, a “emigrat” în SUA în 1981, când doar agenţii din Securitate, Direcţia Informaţii Externe, aveau parte de asemenea privilegii. Aceştia sunt termenii în care mi-a fost adresată cererea.
Prima mea reacţie a fost aceea de a observa, nu fără maliţiozitate, că, în primul rând, respectivii agenţi trebuiau “pierduţi” într-un număr rezonabil de emigranţi adevăraţi şi, în al doilea rând, că serviciile de spionaj nu prea îşi trimiteau agenţii direct la ţintă, ci pe rute ocolite, care puteau include una sau mai multe ţări de tranzit, ideal fiind să ajungă la destinaţie ca cetăţeni ai uneia dintre aceste ţări. Remarca mi-a fost aprobata “profesionist” şi considerată ca fiind bine-venită.
Interlocutorul meu avea o listă de probleme neclare asupra împrejurarilor plecării lui Vladimir Tismăneanu din România şi m-a rugat să-i facilitez legătura cu foştii ofiţeri a căror nume au fost extrase din documentele întocmite de unităţi ale Departamentului Securităţii Statului în legătură cu eliberarea, în 1981, a paşaportului care i-a deschis Cortina de Fier.
Am reţinut lista şi i-am promis că la o viitoare revenire în România s-ar putea să am o parte din răspunsuri, dar că nu-i voi intermedia nici o legătură cu ofiţerii respectivi, dacă ei există.
Agitaţia tsunamică a personajului controversat, urmare la comentariile provocate de publicarea în cotidianul.ro a articolului Cristinei Horvat “Cartea neagră a băsismului. Tismăneanu: «Atacarea lui Băsescu duce la izolarea ţării»”, mă determină să anticipez, în parte, unele dintre clarificările posibile asupra împrejurarilor plecării sale din ţară.
Astfel, deşi în documentele identificate la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (unde se află doar ceea ce nu mai are legătură cu securitatea naţionala a României în contextul noii sale alianţe politico-militare) sunt o serie de piese care pun în evidenţă preocupările Centrului de Informaţii Externe faţă de persoana sa, avizul favorabil eliberării paşaportului, fundamentat pe câteva argumente false, l-a dat o unitate a Serviciului Intern al Securităţii, cea de contrainformaţii în sectoarele economice (vezi documentul la Ziaristi Online)
(…)
7. Refuzul lui V.T. de a reveni în ţară nu a produs nici un deranjament major până în primăvara anului 1987, când s-a simulat o anchetă internă a circumstanţelor plecării. Scandalizarea a fost la nivelul şefului Centrului de Informaţii Externe, dar “oalele sparte” s-au decontat la unitatea serviciului intern care a avizat plecarea.
8. Unul dintre ofiţerii care au avut în studiu, verificare şi pregătire obiectivul a trebuit să-şi întrerupă fortuit activitatea. Circumstanţele ar merita un studiu de caz.
9. Elementele reţelei KGB de control asupra acţiunilor Securităţii trebuie obligatoriu prezumate ca fiind mai puternice şi mult mai dificil, dacă nu imposibil, de controlat pe zonele externe ale activităţii, unde exista, la un moment dat, o adevărată inflaţie de agenţi ai Moscovei originari din Basarabia şi care treceau drept români.
10. S-a arătat că obiectivul a avut puncte de sprijin în Venezuela, aceasta fiind ultima ţară de tranzit spre SUA.
Nota bene: Spionajul României nu a folosit Venezuela sau Mexic şi, în general, ţările din America Latină pentru “acomodarea” agenţilor cu destinaţie SUA sau Canada, deoarece spaţiile respective erau fieful KGB.
Aurel I Rogojan / Fereastra Serviciilor Secrete, Editura Compania, 2011
Mosteniri imperiale in Comintern si organele de securitate sovietice
Nota: Tentative de a nega faptul ca Valter Roman si Leon Tismaneanu au fost agenti sovietici au fost facute individual de membri ai familiilor lor. In cazul lui Tismaneanu, statele de plata ale Cominternului din februarie-iunie 1944 indica faptul ca era platit cel mai bine, dintre cei 26 de agenti de pe lista, surclasand agenti semnificativi ca Vasile Luca, Iosif Chisinevschi sau Valter Roman. Numai Boris Stefanov (nume de acoperire: I. Draganov) primea la fel de mult ca el, iar acesta era titularul Partidului Comunist Roman din acea vreme. Vezi Rosiiskii Gosudarstvennyi Arkhiv Sotsial’noi i Politicheskoi Istorii [Arhiva Rusa de Stat pentru Istorie Politica si Sociala: RGASPI], fond 495, opis 286, dosar 55, f. 13
Larry L Watts / With Friends Like These, Editura Militara / Fereste-ma, Doamne, de prieteni, Editura RAO, Bucuresti, 2011
Cele doua documente si capitolul dedicat lui Tismaneanu, integral, la Ziaristi Online
Urmeaza: De la N.K.V.D. şi Gestapo la Banca Naţională a României şi Institutul Cultural Român
Fragment din cartea de memorii a artistului Eugen Mihaescu intitulata “Intre linii” si aparuta la Editura RAO, Bucuresti 2011:
Președintele Emil Constantinescu a venit atunci (iunie 1998 – nota mea), la New York, însoțit și de câțiva jurnaliști printre care însuși Ion Cristoiu. Într-o seară, am primit un telefon de la acesta:
– Domnule Mihăescu, zice, mă aflu într-un hotel din fața sălii Madison Square Garden. Sunt disperat! Locul colcăie de gândaci! Mi-am strâns bagajul și am coborât în hol pentru că mi-e frică să nu-mi intre vreo lighioană în haine. Vă rog, dacă se poate, să-mi recomandați un hotel nu prea scump. Am bani suficienți, nu pentru un „palace“ desigur, dar nici nu sunt nevoit să stau în acest „boui-boui“.
– Pot ajunge la dumneavoastră în maximum douăzeci de minute, i-am răspuns eu. Așteptați-mă în hol.
Și am fugit să caut un taxi. L-am găsit pe jurnalist stând de vorbă cu Octavian Andronic. Ne-am urcat într-o mașină și, când m-a întrebat la ce hotel mergem, eu i-am spus:
– Domnule Cristoiu, locuiesc singur și am un apartament destul de încăpător pentru două persoane. Eu voi folosi dormitorul, iar dumneavoastră livingul, în care am o canapea extensibilă. Dacă nu vă convine acest aranjament, atunci vă conduc la mine la atelier, în Tudor City unde, veți putea locui singur. N-are rost acum, la miezul nopții, să căutăm un hotel.
Nu m-a refuzat și astfel l-am avut pe Ion Cristoiu oaspete în apartamentul din 38th Street. Din capul locului, trebuie să spun că era un musafir foarte comod, pe care nici nu îl simțeai. A fost unul dintre puținii care au studiat cu mare atenție tablourile de pe pereți și cărțile din bibliotecă. S-a oprit apoi și a admirat îndelung priveliștea care i se oferea de la etajul 34, o sută de metri deasupra orașului. Ca și Brucan, Cristoiu nu este un om care să se manifeste zgomotos. Era foarte reținut pentru că nu voia să pară prea impresionat de felul în care se compunea Empire State Building exact în mijlocul ferestrei de trei metri pe doi. Cristoiu de acum era total diferit de personajul pe care îl cunoscusem. Slăbise foarte tare (mânca numai mere), avea părul tăiat scurt și, în totul, un aer foarte sportiv. Nu regăseam nimic nici din veșnica sa agitație. Era mult mai calm și își petrecea timpul citind sau notând impresiile într-un carnet. Eram profund surprins că nu mai regăseam micul Balzac balcanic, care se transformase într-un fanatic al mișcării, al sportului. Pe de altă parte, Cristoiu era și foarte prudent. Nu-mi amintesc să fi avut cu el vreo discuție politică. Nu mi-a spus ca toată lumea: „Vezi, dom’le, te-ai înșelat susținându-l pe Iliescu!“ Ca și mine, avea și el oroare de așa-zișii „intelectuali ai Grupului de Dialog Social“. Într-un fel, toate aceste lucruri nespuse ne legau.
Cred că în prima zi i-am făcut un tur al orașului și i-am explicat geografia New Yorkului ca să se poată orienta mai ușor. Apoi, el, conștiincios, s-a dus la Națiunile Unite ca să-și facă datoria de jurnalist. A doua zi însă mi-a explicat că s-a obișnuit să alerge zilnic și ar vrea să se ducă în Central Park și să înconjoare „rezervorul“, lacul care alimentează Manhattanul cu apă potabilă. Asta l-a trădat ca mare admirator al „civilizației americane“ și amator de filme gen Marathon Man.
– E departe? m-a întrebat Cristoiu.
N-am făcut nici un comentariu. Ne-am dus, am luat un taxi până la strada 79, am intrat în parc dinspre partea de est, l-am condus lângă rezervor, pe la strada 89, și i-am spus că îl voi aștepta acolo, pe o bancă. A plecat în fugă, în pantaloni de sport și bascheți, și a reapărut, după vreo jumătate de oră, transpirat și congestionat la față. Ne-am înapoiat acasă cu taxiul și Cristoiu mi-a spus că va fi nevoit să facă drumul acesta în fiecare zi.
– Știți, domnule Cristoiu, am zis eu atunci, am uitat să vă spun că aici, în bloc, la ultimul etaj, există o sală de gimnastică echipată cu tot felul de mașini, printre care și o bandă rulantă. Puteți să trageți de fiare și să alergați cât poftiți. Iar pe terasă aveți o piscină acoperită în caz că obosiți sau vă plictisiți de alergat.
– Cum?! s-a minunat Cristoiu. Aveți așa ceva aici? Unde?
L-am luat, i-am arătat și cred că l-am dat gata cu sala de sport – a fost cu adevărat impresionat. Deși era noapte, destul de târziu, a vrut neapărat să încerce toate echipamentele chiar atunci. I-am dat cheia de la apartament și i-am explicat că, de la sală, are de coborât două etaje fie cu unul dintre cele trei ascensoare, fie pe una din scări. I-am spus și cum găsește apartamentul, imediat lângă ușa de la casa scării. Cred că s-a făcut undeva după miezul nopții și eu ațipisem când m-a sunat portarul:
– E un domn aici, la parter, care spune că a coborât până jos pentru că nu mai știe unde locuiți…
Probabil Cristoiu s-a zăpăcit și a coborât un etaj în plus. A încercat cheia în ușa unui apartament speriind locatarii și atunci, fiind în chiloți, s-a refugiat pe casa scării.
– Ține-l acolo, domnule, i-am spus eu portarului. Vin imediat să-l recuperez.
De data asta Cristoiu, săracul, era tare jenat, ca omul de la țară venit la oraș, care a apăsat toate butoanele și a stricat ceva.
Într-una din zile, am fost și la cumpărături împreună. Cred că, de gura mea, a acceptat să-și ia un costum. I-am tot explicat că sunt situații în care ar fi bine să renunțe la vesta lui cu multe buzunare. Nu l-am văzut însă niciodată îmbrăcat în hainele pe care le-am ales împreună. Cred că le are și astăzi învelite în foiță, în dulap.
Peste vreo două zile, Cristoiu a venit la mine și mi-a spus că ar dori să meargă în Harlem.
– În Harlem? am întrebat eu nu foarte entuziasmat de ideea musafirului meu.
– Da, în Harlem, îmi doresc asta foarte mult!
– Bine, domnule Cristoiu, dar vă previn că s-ar putea să fie periculos. Nu cred că ne va face cineva vreun rău pentru că se vede de la o poștă că suntem europeni după cum suntem îmbrăcați. Va fi totuși o aventură!
Am luat metroul de la 42nd Street până la 125th Street și, pe măsură ce ne apropiam de țintă, după ce am trecut de 110th Street, cred că am rămas singurii albi din vagon. Am coborât la 125th Street pe la ora două sau trei și am traversat Harlemul, de la est spre vest, până la Columbia University, în vreo trei ore. Strada pe care am pornit este un fel de Calea Victoriei a Harlemului. Cristoiu, privind în dreapta și în stânga, îmi zice:
– Nu-i nici măcar un polițist alb aici! Cred că suntem singurii albi din cartier!
Eram entuziasmați de parcă am fi fost doi exploratori în Matto Grosso, în jungla amazoniană, cel puțin! Cristoiu privea plin de curiozitate în jur și, la un moment dat, parcă încercând să-și dea curaj – „curaj, curaj găină că te tai!“ nu cea care naște pui vii, cea normală! – îmi zice:
– Da’ noi acum mergem prin „centru“, nu-i așa? N-am putea să ne abatem, să vedem și ce se ascunde în spatele fațadelor?
Până atunci, savurând curiozitatea sa aproape copilăroasă, eu îi tot dădeam explicații: aici a fost Cotton Club, aici a fost celebrul Apollo Theater. Îl condusesem câțiva pași pe Lenox Avenue ca să-i arăt The Savoy Ballroom unde era pasionant să te afli prin 1935, când noi încă nu ne născuserăm. Auzindu-i rugămintea, am acceptat să schimbăm direcția. Mergând pe o stradă, mai lăturalnică, decorul s-a transformat brusc. Văzând case arse, confiscate de bancă și având ferestrele și ușile zidite, gunoaiele adunate la rigolă și trecători parcă mai ostili, a început încet-încet să mă strângă și pe mine cămașa în spate. Emoționat, mi-am scos o țigară pe care am dat, instinctiv, să o aprind cu bricheta Dupont al cărei capac scoate un clinchet specific. La auzul acestui sunet, am și zărit un grup de adolescenți care, văzând sclipirea aurului din mâna mea, s-au ridicat de pe treptele din fața unei case și au făcut un pas înspre noi. În aceeași clipă, din spatele unei clădiri, în dreptul unui maidan, am zărit numai „ochii“ unei mașini de poliție și s-a auzit scurt sirena. Băieții s-au așezat domol înapoi pe scară, eu am băgat bricheta în buzunar și, împreună cu Cristoiu, am făcut stânga împrejur și ne-am îndreptat spre strada principală în pas vioi. Într-un târziu, am ajuns la Columbia University de unde am luat un taxi. Odată ajunși acasă, Cristoiu s-a întins pe canapea spunându-mi:
– Nu vă supărați, dar sunt un pic cam obosit și aș vrea să mă întind puțin…
– Și eu la fel, i-am răspuns intrând în dormitor.
M-am trântit direct în pat așa cum eram, îmbrăcat. Am căzut lați amândoi. La un moment dat, am auzit ca prin vis, venind de undeva de foarte departe, soneria telefonului. M-am uitat la ceas: era trecut de miezul nopții la New York și ora șapte și jumătate dimineața la București. Telefona soția lui Cristoiu să-l întrebe ce mai face. Dormiserăm amândoi, ca secerați, aproape șase ore. Ne doborâse frica pe care, foarte demn, ne-am ținut-o ascunsă unul față de celălalt!
O afacere care nu a avut pana acum sorti de izbanda pentru Romania dar care este de mare interes pentru tara si romani este Afacerea Tablourilor Romaniei extrase de fostul rege Mihai din tara si puse la vanzare in diferite colturi ale lumii. Portalul Ziaristi Online isi propune lansarea unui serial documentar in folosul autoritatilor responsabile ale Romaniei. In contextul in care o avere imensa a intrat in posesia fostei familii regale, respectiv a actorului de duzina Radu Duda, credem ca fostul rege ar putea, macar acum, sa returneze tarii tablourile care apartin de patrimoniul national, spre bucuria natiunii pe care sustine ca o serveste. Pentru a intra in tema republicam un articol de stricta actualitate si azi, scris de Mihai Pelin in urma cu mai multi ani. Curajosul jurnalist prezinta momentul in care autoritatile de la Bucuresti au incercat, dupa 1990, sa reia procesul de recuperare a bunurilor Romaniei si ce a urmat dupa aceasta tentativa. Este interesant de observat ca, daca schimbam numele lui Iliescu cu cel al lui Basescu o sa obtinem exact rezultatul de azi al propagandei anti-nationale a unor guristi care racnesc la unison, intr-un cor de-a dreptul “regal”, chiar daca pana acum au cantat la balalaica (zona Patriciu) sau tambal (zona Voiculescu). In partea a doua a serialului nostru vom veni cu documente si informatii concrete obtinute chiar de la cel care s-a ocupat de reluarea proceselor, urmand sa ne edificam in ce masura poate fi restabilit dreptul firesc asupra tablourilor de tezaur national.In imagine, unul dintre acestea, plasat de fostul rege spre vanzare la Casa Christie’s din Londra: „Francisco de Zurbaran (1598-1664), The Immaculate Conception, with a view of Seville below“.
”Fereastra serviciilor secrete – România în jocul strategiilor globale”. Volumul cu acest titlu si care-i apartine lui Aurel I. Rogojan, va fi lansat marti, 6 decembrie a.c., începând cu ora 16,00, la Hotelul ”GRAND” din Târgu-Mures.
Ziaristi Online continua sa publice din cartea recent aparuta la Editura RAO, “Intre linii“, scrisa de Eugen Mihaescu, membru de onoare al Academiei Romane si fost ambasador al Romaniei la UNESCO, tusele portretelor unor personaje surprinse de ochiul acerb al graficianului de la Time Magazine, New York Times si New Yorker.
Putin Maximus a sarbatorit victoria printr-o tura rapida pe Luna si plantarea unui steag, in aplauzele celor prezenti la plimbarea duminicala a Liderului (foto sus). Mesajul transmis fanilor sai de pe Pamant a fost clasic: “Dormi linistit, Putin lucreaza pentru tine!” (foto jos).
Incepand de azi, Ziaristi Online publica din cartea recent aparuta la Editura RAO, “Intre linii“, scrisa de Eugen Mihaescu, membru de onoare al Academiei Romane si fost ambasador al Romaniei la UNESCO, tusele portretelor unor personaje surprinse de ochiul acerb al graficianului de la Time Magazine, New York Times si New Yorker.
“Memorialişti ai istoriei recente se întâlnesc mai rar, şi, de cele mai multe ori, sunt politicieni care vor să-şi justifice eşecurile cu speranţa unei reveniri spectaculoase, după ce mulţimea, le-a citit cartea şi le-a dat dreptate”, scrie istoricul Alex Mihai Stonescu in prefata cartii, continuand: “Este şi cazul ultimelor cărţi memorialistice ale lui Ion Iliescu, o tentativă de a răspunde problemelor grave pe care le ridică acţiunile sale în istoria recentă”. Istoricul mai arata ca “in volumul Între linii, al lui Eugen Mihăescu, artist recunoscut deja în rândul valorilor internaţionale şi totodată rafinat intelectual român, am găsit exact opusul oricărui interes propagandistic. Amintirile sale din perioada regimului Iliescu au creditul preţios al obiectivităţii, pentru că nu sunt interpretări ale faptelor şi evenimentelor, ci relatări, uneori minuţioase, ale unor intâmplări la care a participat direct”. “Două sunt valorile cărţii lui Eugen Mihăescu: informaţia istorică şi stilul literar cuceritor, care face din cele mai dezolante momente de istorie recentă o lectură asimilabilă şi un episod al reflecţiei”, afirma Alex Mihai Stoenescu.
Prezentam astazi prima parte a schitei despre un fost propagandist comunist si aventurile lui uluitoare: Volodea Tismaneanu. Titlul, fotografiile si intertitlurile apartin redactiei.
Istoricul american Larry Watts, autorul celebrei lucrări apărute în traducere românească anul acesta la editura Rao – Fereşte-mă, Doamne, de prieteni /With Friends Like These (*), preda un curs la Masterul de Studii de Securitate al Universităţii din Bucureşti, Facultatea de Sociologie. Cursul se intituleaza „Dilema de securitate a României în timpul Războiului Rece”.
“Peste tot se spune ca exista sectii de limba romana, dar la acele sectii se vorbeste si se invata in ucraineana. Problema in scoli este grava, dar la fel de grava este situatia generata de cei care se declara moldoveni si care rup din procentul necesar unei minoritati pentru a intra sub incidenta legii ce le permite sa invete in limba materna.”
October 23rd, 2012 
VR 
Artistul Eugen Mihaescu, membru de onoare al Academiei Romane, si-a lansat propriul site – www.eugenemihaesco.com – , in care pot fi gasite o parte din lucrarile sale, cum ar fi picturi in ulei, coperti ale revistelor New Yorker si Time Magazine, ilustratii din New York Times cat si manifestari artistice civice, cum ar fi cele legate de razboiul din Irak sau Iugoslavia, dintre care cateva colaje pot fi vazute si in selectia de mai jos, realizata de Ziaristi Online TV:
Posted in 
Tags: 
