Daca la Bucuresti, Fundatia Soros a pus romanii sub lupa in cadrul unei cercetari intitulate „Religie și comportament religios”, la Chisinau, Institutul Republican International a chestionat si romanii si “moldovenii”, obtinand rezultate contradictorii, care reflecta insa gradul de asalt al “civilizatiei” ruse asupra romanilor.
“Dar atunci, în 1941, nu eram într-o campanie electorală, ci într-o luptă pentru existenţa statului român, asta uită majoritatea analiştilor de pe ecranele televizoarelor.”
“Now Larry Watts’ groundbreaking, enjoyable and meticulously researched book, which deserves to find a wide audience, shows that Ceausescu’s Romania posed a threat to the USSR greater than Tito did and comparable with the 1956 Hungarian uprising, the Prague Spring in 1968 and the Solidarity Movement in Poland.”
Deci teama de ceea ce au facut in decembrie 1989, in numele revolutiei socialiste permanente, si a tezei leniniste potrivit careia puterea se cucereste, la nevoie, prin teroare si violenta, i-au determinat pe profitorii evenimentelor sa legitimeze revolutia prin Constitutie.
In concluzie, pe logica lui Vintu, cei care semneaza cu Ghita semneaza cu SRI, iar cei care nu semneaza cu Ghita si ramin in barca lui Elan Swartzenberg sint ofiteri sub acoperire!!!, ca doar n-or fi proaste Serviciile sa-si ia ofiterii acasa pe propria televiziune!
Marţi, 04 octombrie 2011, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat statul român în cauza Agache c. România (nr. 35032/09) la plata unor daune morale de 4800 de euro și 650 de euro daune materiale, constatând încălcarea articolului 6 alin 1 din Convenția Europeană a Drepturilor omului, informeaza Napoca News.
Ne-ati pus pe ginduri oameni buni! Daca noua, celor liberi, nu ne-a ramas decit internetul? Sa ne vedeti seara de seara live-online de la orele 20.00 ? Oare citi sinteti? Oare citi puteti…
Avem de-a face cu un cancer care, dacă nu este operat cât mai urgent, va duce întreaga ţară într-o metastază de care nu vom mai putea scăpa decât prin emigrare. Iar operaţia trebuie făcută nu haotic, cu furci, topoare şi sticle cu benzină de către populaţia indignată, ca în Bulgaria, ci metodic, cu precizie chirurgicală, de către serviciile secrete, poliţie şi jandarmerie.
Dincolo de ironiile din emisiunile franceze, este uimitor cum este ocultată sursa problemei în presa românească. Francezii se confruntă în ultimii ani cu o invazie a unei populații ieșite parcă direct din preistorie.…
Este vorba de o “trupa”, “de multe ori de nevazut”, “in care sunt implicati si oameni care au legatura cu serviciile secrete si cu politicieni din toate partidele”, dezvaluie Radu Moraru. Problema este, mai spune Moraru, ca “noi avem servicii secrete si avem oameni care actioneaza in numele serviciilor secrete, dar care n-au nici o legatura nici cu serviciile secrete nici cu Romania”.
Chestiunea cu serviciile secrete si presa e de cand s-a inventat cea de a doua. Penetrarea, controlul, apararea sau, dupa caz, manipularea – in functie de originea serviciului care actioneaza – sunt printre prioritatile oricarui serviciu secret in relatia cu mass media. Dar, pentru a usura aceasta activitate si pentru a reusi sa arunce o tara in directia dorita la momentul potrivit, anumite servicii secrete, predominant straine, s-au gandit sa infiinteze chiar ele, prin intermediari, adevarate edificii ale manipularii opiniei publice, atrofierii simturilor si lobotomizarii natiunii.
Cui apartin, de fapt, televiziunile din Romania?, este o intrebare pe care ar trebui sa si-o puna fiecare telespectator inainte de a apasa pe butonul telecomenzii care il teleghideaza pe el si mintea sa. Pentru a da cat de cat raspunsul la aceasta intrebare o sa ne folosim doar de logica (dar si de cateva date, totusi 🙂 ), luand la ochi principalale televiziuni, in special de stiri, din Romania. Asadar:
Despre postul care tocmai l-a mazilit pe Radu Moraru nu e foarte greu sa-ti dai cu presupusul. Patronul 10 TV se numeste Zoltan Teszari iar grupul RCS-RDS – care intentioneaza sa lanseze o noua televiziune de stiri – are sediul central la Budapesta.
Despre Realitatea TV, televiziune care tocmai a ramas fara 600 de angajati, la fel, raspunsul e destul de cunoscut. Personajul Sorin Ovidiu Vintu apare in rapoarte ale ofiterilor de informatii romani ca o interfata a intereselor rusesti in Romania si Republica Moldova. Deci, sa spunem, generic, Realitatea a apartinut ex-KGB-ului, fie ca e vorba de FSB, SVR sau GRU.
Pentru a sparge aceasta unitate masiva antiromaneasca a intrat in scena, dupa cum stiti, Sebastian Ghita cu Asesoft. Acum, tinand cont ca Asesoft este o companie strict romaneasca nu putem, tot asa, decat sa presupunem ca are o oarecare tangenta cu SRI (sa vedem acum, in ultima batalie, poate cea finala, care va fi mai tare 🙂 ).
Penalul Vintu, ca sa abureasca serviciile romanesti, l-a bagat in scena insa pe Elan Schwartzenberg. In aceasta formula, cuplul Vîntu-Schwartzenberg vrea sa-si pacaleasca partenerii si creditorii prin metoda FNI, afirma managerul Asesoft, Sebastian Ghita. Elan (Emilian cum figureaza in actele oficiale, sau Mimi cum era alintat de prieteni) este originar din Harlau iar familia sa a emigrat in Israel in anul 1980. Parintii sai ar rezilia in prezent in statiunea balneara Netanya. Bazandu-ne tot pe logica, nu putem crede ca Schwartzenberg ar fi afiliat in vreun fel serviciilor secrete arabe… Sa spunem, deci: MOSSAD.
Asa ajungem la principala televiziune de stiri a Romaniei, practic formatoarea celorlalte: Pro Tv, cu satelitii aferenti – posturile de televiziune Acasa, Pro TV International, Pro Cinema, Sport.ro si MTV Romania. Infiintata de Adrian Sarbu, fostul sef de cabinet al lui Petre Roman, televiziunea apartine in prezent grupului Central European Media Enterprises (CME). CME, prin canalele sale aflate in Romania, Cehia, Slovacia, Slovenia, Croatia, Bulgaria si Ucraina, acopera o piata de 97 de milioane de telespectatori si se afla in proprietatea miliardarului Ronald S. Lauder. Lauder este si presedintele Congresului Mondial Evreiesc.
Ce a mai ramas? Ah, Antenele si B1 TV. Aici avem de a face cu ceea ce Radu Moraru numea “trupa invizibila” – personaje corupte din politica si economie cu relatii in serviciile secrete romanesti dar fara a reprezenta de fapt nici serviciile nici Romania. Le iau la pachet pentru ca sunt la pachet. Despre Antenele turnarromului Voiculescu nu este cazul, cred, sa intru in vreun amanunt. Dar cazul noului B1 Tv, preluat de la familia Paunescu, altfel iubitoare a “stransei prietenii” romano-ruse (sau ruso-romane?), si aflat in prezent sub manageriatul fostului administrator al televiziunilor lui Voiculescu si sefulet la Grivco, Sorin Oancea (in continuare actionar la Antene!), este mai interesant. Curatat de niste licheni aparuti prin coabitarea cu EvZ, ca Ioana Lupea si Mircea Marian, postul s-a pricopsit rapid cu personaje oarecum asemanatoare. Un Robert Turcescu, facut scapat de la Realitatea cu doar o zi inainte de arestarea lui Sorin Ovidiu Vintu – binefacatorul sau cu ceva milioane de euro – sau un Andrei Badin – alintat de presedintele Romaniei cu “Bai, caraghiosule!” -, o fosta portavoce anti-Basescu cu spume, pe cand era la Antena lui Voiculescu. Azi, cuminte, in bancuta lui. Despre acesta din urma, Ioan T. Morar afirma ca are legaturi cu SIE, care l-ar fi insarcinat cu misiuni pe langa Casa Regala si legionarii din exil, in timp ce altii amintesc relatia lui de subordonare cu Uly Valureanu alias Ulrich Friedberg Valureanu, redactor sef la ISRO-PRESS, “revista dedicata exclusiv universului evreilor nascuti in Romania si relatiilor de prietenie dintre Israel si Romania”. Luand acest caz aparent paradoxal – un element vehement anti-Basescu la un post presupus pro-Basescu -, drept referential in ce priveste B1 TV, intrebarea este: SIE sau MOSSAD? De observat ca la B1 apare ca actionar acelasi Elan Swartzenberger de la Realitatea TV iar despre “fratele” Paunescu se spune ca reprezinta si interesele B’nai B’rith. Si-uite asa ne crucim cand vedem cum agentul de influenta al Mossad Bogdan Chirieac isi incepe naveta de dimineata, de la vila lui de un milion de euroi de pe centura, la noul sediu al Realitatea Tv de pe Bucuresti – Pitesti, pus la dispozitia lui Swartzenberg de miliardarul israelian Eyal Ofer, patronul Willbrook si al “Cathedral Plaza”, care s-a aratat deja dispus sa puna mana pe Money Channel. De pe centura presei, Chiriac se opreste la Baneasa, in studiourilor romului Voiculescu, dupa care se lafaie la TVR, in Piata Aviatorilor si isi incheie ziua pe Calea Victoriei, alaturi de colegul sau navetist de cursa lunga, Ioska Boda, “hipopotamul transpirat” dar si de… Ion Cristoiu. Daca mai observam si ca pe la EvZ – ziarul partener B1 si condus, ca intermediar, de Dan Andronic & co – unii cam intra in priza la stirile despre “poporul ales”, raspunsul e, asadar, undeva pe la mijloc… Pe la mijlocul Orientului 🙂
Era sa uit tocmai de TVR! Postul national de televiziune nu mai apartine Romaniei de cand la conducerea lui s-a instalat o “gasca” nu transpartinica ci de-a dreptul neo-kominternista. Conducerea TVR este acaparata in totalitate de oamenii GDS-ului, organizatie infiintata in paralel cu FSN de Silviu Brucan, cu sprijinul financiar al condamnatului penal George Soros. Alexandru “Andi” Lazescu, fost vicepresedinte UASCR-Iasi, apoi sef al GDS-Iasi si asociat al unui alt renumit infractor penal, Sorin Ovidiu Vintu, a fost obligat in trecut sa demisioneze de la TVR, chiar in timpul scandalului FNI. Ulterior, a revenit in Consiliul de Administratie TVR pe baza sprijinului fostului presedinte Emil Constantinescu ot Tighina, la recomandarea consilierilor prezidentiali Zoe Petre si Dorin Marian, afiliati centralei GDS si, respectiv, serviciului de informatii al lui Dinu Patriciu, deservitor la randul lui al intereselor rusesti. Despre Rodica Culcer, sefa pensionara a stirilor TVR, nu cred ca mai este cazul sa amintesc ca, dupa o perioada de acomodare cu limbile straine la “Era Socialista” si pe langa CC al PCR, a lucrat ca secretara la Ambasada SUA pe vremea Raposatului, cand orice cetatean roman care statea mai mult de o ora in incinta statului american era automat cadru al fostei Securitati. Ulterior, “tovarasa colonel” a urmat mai multe stagii de pregatire pe meleaguri straine, in institutii unde se calca pe bombeu atat agentii ex-KGB cat si cei ai MOSSAD. Viitorul acestei “trupe invizibile” a fost de altfel descris de insusi “Andi” Lazescu, in arzatoarea “Flacara Iasului”: “Suntem comunisti, sau viitori comunisti, si in orice moment trebuie sa ne comportam ca atare, sa privim spre viitor, care este al nostru”.
Sfatul meu: alegeti-va surse de informare din mediul online, dar si aici cu foarte mare atentie, militati pentru anularea abuzivei taxe Radio/TV si scoateti televizoarele din presa. Nu pierdeti nimic. In schimb, va recastigati pe dvs si, mai ales, va salvati copiii de la o moarte inceata a mintii umane si sufletului dumnezeiesc.
Încălcarea suveranităţii financiar-bancare a României
« Incapacitatea » generalului Marcu de a aduce la încălecat caii nărăvaşi din sistemul financiar-bancar l-a inspirat pe director să recurgă la armele din documentele Securităţii. Şeful unităţii de securitate economică (un colonel detaşat de la Ministerul Apărării Naţionale) primeşte ordin să pună la dispoziţia patronului de presă Mihai Cârciog evidenţa reţelei informative create de Securitate în Ministerul Finanţelor şi Banca Naţională a României. Ordinul s-a executat întocmai. Colonelul îi convoacă la o întâlnire în boscheţii de lângă Casa Presei pe ziariştii « din legătură » pentru a le preda preţiosul document. În prealabil, acesta fusese uşor « periat », astfel încât câteva persoane preţioase să fie ulterior « fidelizate ». Ziariştii din « Secţia servicii secrete », Dan Andronic şi Mirel Curea, speriaţi de ce le-a fost dat ochilor lor să vadă, ezită să-l primească. Colonelul le spune să-l ia, că directorul Măgureanu l-a trimis. Mihai Cârciog se afla pe litoral. Dispune xerocopierea şi restituirea de îndată a originalului. În zilele ce au urmat, Evenimentul zilei a început campania de demascare a « informatorilor Securităţii din finanţe şi bănci ». Mai puţin a celor pe care un colaborator apropiat al lui Virgil Măgureanu avea să-i fidelizeze în interesul unei cauze numai de ei ştiute, deşi nu e greu de intuit.
Scandalul în interiorul Serviciului a izbucnit după toate regulile impuse de un astfel de eveniment. Directorul Virgil Măgureanu a cerut o anchetă de o severitate exemplară în vederea depistării şi îndepărtării din Serviciu a vinovaţilor. Bineînţeles, când adevărul a ieşit la lumină, ancheta s-a pierdut ca râul în deşert. Ca întotdeauna, s-a găsit vinovatul de serviciu : registrul cu pricina nu trebuia să se afle la ofiţerul din fişetul căruia fusese sustras. Dar ofiţerul, tocmai pentru a preveni un astfel de eveniment, a recuperat documentul şi l-a păstrat cum a crezut el că este mai sigur… Un amănunt important pentru istorie. Cei « fidelizaţi » prin salvarea de la demascarea în presă sunt încă piese importante şi în stare de funcţionare în maşina nelubrifiată a sistemului financiar-bancar al României. Numai « Naşul » nu se simte prea bine.
Despre irepresibila propensiune pentru avere a lui Virgil Măgureanu există o impresionantă arhivă de dosare de presă. Este de maxim interes public să se iniţieze un studiu de caz pentru a se înţelege cum tentaţiile şi pofta unora de acaparare cresc exponenţial cu puterea deţinută.
Dacă, înainte de Malta, Virgil Măgureanu era onorat de relaţia sa secretă cu Ion Iliescu, după poziţionarea lor ierarhică în sistemul puterii, lucrurile aveau să evolueze destul de repede în sensul alterării ireversibile a încrederii reciproce.
Virgil Măgureanu nu era genul de om capabil să se acomodeze într-o relaţie de subordonare, după cum nici Ion Iliescu nu avea calitatea de a lua decizii tranşante şi de a le duce până la capăt. Uneori, sentimentul că Virgil Măgureanu cenzura informarea lui Ion Iliescu era atât de jenant şi de apăsător, încât câte un prim colaborator mai încălca regula şi i se adresa direct. Afla astfel că preşedintele nu ştia tocmai ceea ce trebuia să fi ştiut. Au existat şi situaţii în care, în absenţa lui Măgureanu, Iliescu cerea să fie informat despre ceva anume. Într-o astfel de împrejurare, generalul Victor Marcu l-a întrebat fără ocol : « Cum, nu v-a informat Virgil ?! » « Nu, dragă, nu mi-a spus nimic. De ce ? » « De unde să ştiu eu, domnule preşedinte, ce o fi gândit Virgil ?! »
« În România, deasupra mea mai e numai Dumnezeu ! »
Scriitorul Teșu Solomovici – autorul volumului recent lansat “Maresalul Ion Antonescu. O biografie” – a declarat, duminica trecuta, 11 septembrie 2011, la emisiunea “La taifas cu Ion Cristoiu” difuzată de B1 TV, că este obsedat de peste 70 de ani de figura mareșalului Ion Antonescu, personaj care a trimis o parte a familiei sale în Transnistria dar care l-a refuzat pe Adolf Hitler în a îi preda evreii din România.
“Exact acum 70 de ani copilul Solomovici a fost dat afară din școlile românești printr-un ordin semnat de Mareșalul Antonescu. Același mareșal Antonescu a trimis parte din familia mea în Transnistria, unde mulți au murit, același mareșal Antonescu i-a spus NU lui Hitler, lui Himmler, lui Eichmann, si a refuzat să îi predea pe evreii din România – inclusiv familia Solomovici, inclusiv pe mine – naziștilor. Si am ramas in viata.“, a declarat scriitorul.
“Într-un fel îi datorez viața aceluiași Mareșal Ion Antonescu și ca mine îi datorează lui Antonescu viața aproape toți evreii din vechiul regat. Stiu ca aceasta fraza va provoca furia istoricilor conationali, dar asa a fost.“, a punctat reputatul publicist evreu Teșu Solomovici.
Nota VR: Jarja de bombe media lansate de Ion Cristoiu la B1 Tv continua. Din informatiile mele, in aceasta seara, la orele 21.oo, va exploda inca una. De mare rasunet. Din Oltenita si pana in Maryland! Aviz amatorilor. Voi reveni cu amanunte!
Am fost martorii stupefiaţi ai unor declaraţii făcute de politicieni, de membri ai aşa-zisei societăţi civile, de lideri de opinie având drept laitmotiv strigătul înspăimântat: Să nu supărăm Rusia!
16 septembrie 1944. Consiliul de Miniştri continuă să dezbată Convenţia de Armistiţiu semnată la Moscova în 12 septembrie 1944, de delegaţia României, condusă de Lucreţiu Pătrăşcanu, ministrul Justiţiei din partea PCR. Lucreţiu Pătrăşcanu relatează calvarul Delegaţiei noastre în capitala proaspăt aliatei a României în războiul împotriva Germaniei.
Delegaţia a ajuns la Moscova în ziua de 30 august 1944. Discuţiile ar fi trebuit să înceapă a doua zi. N-au început niciodată. Ţinuţi în hotel fără să li se spună nimic, membrii Delegaţiei sunt convocaţi pe 8 septembrie 1944 la Kremlin, unde Viaceslav Molotov le citeşte cu o voce monotonă un text fără a le permite nu numai observaţii, dar nici măcar întreruperi din lectură.
Nu e o Convenţie de Armistiţiu. E un Diktat pur şi simplu. Prin nimic deosebit în brutalitatea sa de cel din noaptea de 26 iunie 1940.
La 12 septembrie 1944, Delegaţia se vede obligată să semneze unul dintre cele mai nedrepte documente din istoria ţării. Deşi întorsese armele la 23 august 1944, România era declarată învinsă, teritoriul naţional era ocupat de Armata Roşie, ni se luau Basarabia şi Bucovina de Nord, despăgubirile de plătit erau imense. Diferă prin ceva mojicia de ciubotă a diplomaţiei sovietice de atunci de mojicia cu cravată a diplomaţiei ruseşti de acum?!
În aceste condiţii, se înţelege jalea care domneşte în cele două şedinţe de Consiliu de Miniştri (cea din 15 şi cea din 16 septembrie) dedicate documentului semnat la Moscova.
Iuliu Maniu, unul dintre cei care au contribuit decisiv la Lovitura de Stat, mai că nu-şi dăduse pumni în cap la şedinţa anterioară, cea din 15 septembrie 1944, văzând că textul semnat la Moscova era cu mult sub cel negociat de Ion Antonescu cu Viaceslav Molotov: „Am văzut eu, dl. Buzeşti are textul, şi vă puteţi închipui în ce situaţie ajungem noi, Guvernul acesta, regimul acesta şi în special noi care am lucrat efectiv la pregătirea acestui armistiţiu, cînd ni se va pune în faţă mîine, poimîine faptul că lui Antonescu i s-a promis de către dl. Molotov o zonă neutră pe care noi nu o avem. Pentru care motiv nu interesează, vă puteţi închipui în ce situaţie rămînem noi.”
Jalea care a pus stăpânire pe membrii Guvernului îşi avea şi o altă cauză decât constatarea că autorii Loviturii de Stat fuseseră pur şi simplu traşi pe sfoară. O descoperim imediat din ceea ce spune, cuprins de revoltă, Iuliu Maniu: Pe teritoriul României, Armata Roşie, alcătuită din troglodiţi care vedeau întâia oară în viaţa lor ceasuri de mână şi ciorapi de damă (Nataşele lor purtând izmene din foi de cort), se deda la inimaginabile acte de sălbăticie.
Dar nu numai atât. Iuliu Maniu e revoltat şi de faptul că ofiţerii superiori sovietici se purtau cu autorităţile româneşti, inclusiv cu membrii Guvernului, mai rău decât cu nişte slugi.
In Parlamentul Romaniei s-a consumat un moment de asa-zisa condamnare a comunismului. A fost:
UN MOMENT IMORAL. Era Traian Basescu personajul cel mai in masura sa-si asume condamnarea comunismului? Fireste ca nu.
Traian Basescu n-a facut o singura zi de puscarie. Nu i s-a respins de catre cenzura o singura carte, pentru ca n-a scris-o. N-a avut nici un moment in care sa fie obligat sa spele W.C.-uri, desi terminase o facultate. N-a avut un singur moment de protest, un singur moment de bombaneala. A facut in comunism o cariera stralucita, de care n-au avut parte alti colegi de a-i sai. Cel mai tanar capitan de vas din flota romana, sef de agentie la Anvers, in Belgia, sef al inspectoratului navigatiei civile numit in noiembrie 1989, cu acceptul Elenei Ceausescu. Potrivit propriilor marturii, in decembrie 1989 avea in casa incredibila suma de 60.000 de dolari, o suma cat bugetul unui combinat siderurgic. Traian Basescu isi argumenteaza cariera si banii stransi in comunism invocand talentul si pregatirea profesionala. Sa zicem ca-i asa. Nu intra asta in contradictie cu discursul sau din Parlament, prin care comunismul a aparut ca un regim criminal?
UN MOMENT INUTIL. Inainte si dupa tevatura din Parlament, s-au scris multe texte fade avand drept ipoteza de lucru rolul istoric al condamnarii comunismului printr-un document oficial de catre seful statului. Nimeni n-a putut aduce un singur exemplu, unul singur doar, de cum se va schimba ceva in realitatea romaneasca de azi gratie acestui moment. Si nici n-aveam cum sa fie adus un singur exemplu.
Dupa sase luni de scremut si cu pretul a 100.000 de dolari cheltuiti, Comisia a redactat un text de 600 de pagini care vrea sa demonstreze un truism: caracterul nociv al comunismului real. Era nevoie pentru asta de un Raport? Isi imagineaza cineva ca tinerii care nu citesc nici macar pe clasicii literaturii romane se vor precipita sa citeasca Raportul, un text valabil pentru universitatile americane? Si chiar daca l-ar citi, ar deveni ei brusc anticomunisti?
Nici in postura de moment politic tevatura din Parlament n-a fost necesara. Un asemenea mamut apare necesar in clipa cand ar exista un pericol al reinvierii totalitarismului comunist. Atunci o condamnare de catre seful statului in fata Parlamentului are semnificatia unui semnal: democratia romaneasca va face zid impotriva acestei tendinte.
Exista in Romania de azi macar o unghie de pericol in ce priveste reinvierea comunismului? Nici vorba.
Partid Comunist n-avem. PSD-ul e mai degraba un partid liberal decat unul de stanga. Nu s-a inregistrat nici o manifestatie cu steaguri rosii, nici o masa rotunda macar avand drept tema superioritatea comunismului.
Fostii nomenclaturisti si securisti s-au impartit. Unii sunt prosperi oameni de afaceri, altii, bieti pensionari. Adevaratii comunisti nu pot fi corupti, din simplul motiv ca ei lupta impotriva celor bogati.
S-a identificat scandalul produs in Parlament de C.V. Tudor si PRM drept o expresie a rezistentei comunismului la condamnarea de catre Traian Basescu. M-a amuzat sa descopar sintagme precum zvarcoliri, monstri, pe care le credeam uitate o data cu prabusirea comunismului. M-am convins inca o data ca pana si condamnarea comunismului nu se poate face fara talent.
Manifestarea PRM din Parlament a fost o reactie fireasca – spun eu – la marsavia din Raport, prin care C.V. Tudor e acuzat de crimele si abuzurile comunismului. Traian Basescu si-a asumat public Raportul. Comitand astfel un abuz ticalos. Pentru ca abuz ticalos e sa-ti asumi un Document in care un om politic adversar e acuzat de a fi partas la crimele si abuzurile comunismului.
N-a sesizat nimeni un amanunt. La o adica, manifestarea PRM putea fi contracarata de catre majoritatea parlamentara. Nu s-a intamplat asta. Nu s-a gasit un singur parlamentar care sa se ia de gat cu Vadim.
De ce?
Pentru ca Parlamentul era comunist?
Nu.
Pentru ca Parlamentul a intuit un adevar: manifestarea PRM nu era indreptata impotriva condamnarii comunismului, ci impotriva lui Traian Basescu. Impotriva smecheriei acestuia de a o face pe anticomunistul si a necinstei acestuia de a folosi condamnarea comunismului pentru a se rafui cu adversarii sai politici.
October 14th, 2011 
VR 
Top News Ziaristi Online:
Posted in 
Tags: 
