Posts Tagged ‘Liicheanu’

Cele 110 probe depuse în Procesul Liiceanu vs Libertatea Presei, sursele folosite pentru trei articole despre GDS și Humanitas în Evenimentul Zilei. MARFĂ DE DESCĂRCAT

110 probe scrise am depus în Instanță în procesul cu Liiceanu, al cărui nou termen este pe 28 noiembrie 2019, chiar de ziua de prăznuire a Sfântului Ardealului, cel întinat de una din producțiile de gang ale editurii Humanitas, fără ca vreo instituție normală să reacționeze. A făcut-o nepoata Părintelui Arsenie Boca.

Categoric, așadar, va fi o zi victorioasă.

Pentru cei interesați, Rechizitoriul pe care l-am făcut Găștii GDS-Humanitas (Pleșu-Liiceanu) în Întâmpinarea mea din procesul intentat de Liiceanu, în care-mi cere ca daune morale 50.000 de euro, este disponibil aici:

ADEVĂRUL despre LIICEANU și GDS – Grupul de Diversiune Socială moșit de BRUCAN. RECHIZITORIUL lui Roncea

Iar cele 110 de probe, dintre care aproape 100 sunt sursele de documentare sau materialele obținute de mine și pe care le-am folosit pentru cele trei articole incriminate din Evenimentul Zilei, le puteți descărca de aici:

MEGA.nz

Doamne, ajută!

UPDATE: Cum a fost la Tribunal

În procesul Liiceanu vs Libertatea Presei și Adevărul (doar o mică parte, ce-i drept!) despre Decembrie 1989, avocata distinsului reclamant, Nicoleta Popescu (parcă), a afirmat că Cătălin Cioabă, martorul lui Liiceanu, “a simțit” că suma de 50.000 de euro este cea potrivită ca despăgubire morală “prin natura apropierii” pe care o are față de acesta. Strict autentic. Puteți asculta înregistrarea cu cerere către Tribunal. Probabil o viitoare autoare strălucită de producții Humanitas Fiction, la mare rivalitate cu Lucian Boia, Nicoleta Popescu, o siameză desprinsă doar cu trupul de Monica Macovei, a inventat că eu aș fi scris despre Liiceanu că e agent ruso-ungar. A spus-o cu mare convingere ca și cum ar fi fost un citat care îmi aparține. N-am spus-o eu… dar poate știe ea ceva! 🙂 Știți cum e cu gura păcătoaselor… 🙂 Eu am fost destul de clar în articolul despre GDS (care nu îl privea direct pe Liiceanu decât dacă se identifica prin simbioză cu organul în cauză, din care însă și-a dat demisia cu năduf după ce nu i-a fost votat candidatul președinte): era vorba de agentul sovietic Silviu Brucan și de agentul securității ungare Alin Teodorescu, documentați ca atare de serviciile speciale de informații românești. Am asistat astfel în premieră – pentru mine, cel puțin – la un act avocațial al unei persoane care ori minte cu nerușinare Instanța ori nici măcar n-a citit articolele pe care le infierează în stil de Tribunal al Poporului, chestiune pe care ma gândesc serios să o supun atenției Baroului București. În rest, doamna judecător a respins proba cu martorii care puteau lămuri direct mai multe aspecte legate de moralitatea lui Liiceanu, respectiv Dan Radu Rușanu, fostul președinte al Autorității de Supraveghere Financiară, care ar fi istorisit exact cum au fost reeșalonate sau șterse datoriile Humanitas, academicianul Eugen Mihăescu, care a participat la o vizită de lucru a lui Brucan la GDS în ianuarie 1989, filosoful Constantin Barbu, ucenic al lui Constantin Noica, un foarte bun cunoscător al trecutului patronului fostei Edituri Politice a PCR și cunoscutul ziarist Ion Spanu, citat de altfel chiar în articolele incriminate din evz.ro. A rămas în deliberare. Așteptăm cu încredere, desigur, actul Justiției Române față de libertatea presei și libertatea de expresie, la 30 de ani de la căderea cenzurii o dată cu dărâmarea regimul comunist, evenimente la care am avut bucuria să particip personal. Apropo, n-ați observat că Liiceanu, altfel destul de guraliv despre propria-i persoană (creme, apă de toaletă etc). n-a vorbit în aceste trei decenii NICIODATĂ despre ce a făcut în zilele revoluției?…
Mulțumesc doamnei avocat care m-a reprezentat! Cele 110 “pieces of evidence” depuse de mine în proces, dintre care circa 100 au stat la baza articolelor, se pot descărca de aici – RONCEA.RO

https://www.facebook.com/victor.roncea/posts/10220248550435105

Gabriel Liiceanu, cu Marx în suflet: “Comunismul este forma necesară şi principiul dinamic al viitorului apropiat”. “Desfiinţarea proprietăţii private, terapia locală în vederea unei realizări totale”. 10 ani de la LIICHEANU

Ion Spânu:

“Tragicul. O fenomenologie a limitei si depasirii” a aparut in 1975 la Univers si a fost republicata la Humanitas in 1993. In nota editiei a doua, autorul scrie: “Am lasat deoparte sectiunea a treia a acelei editii si am pastrat doar sectiunile care se inscriau nemijlocit in tematica volumului…” Daca citim paginile scoase la reeditare observam ca anticomunistul de azi incearca de fapt sa-l faca uitat pe comunistul de ieri! In prima editie, intre pag. 203-209, Liiceanu il citeaza pe Marx de 12 ori, insusindu-si bine tezele acestuia. Evident, dupa Revolutie, deci dupa publicarea “Apelului catre lichele”, paginile respective nu mai dadeau bine la dosar si au fost rase. Sa le scoatem insa la iveala. La pagina 204, Liiceanu scria: “Desfiintarea proprietatii private devine astfel terapia locala in vederea unei realizari totale: cand uzul lucrului isi pierde natura egoista si cand simtul posedarii dispare, omul isi dobandeste integritatea senzoriala. <Fiinta a trebuit sa fie redusa la aceasta saracie absoluta, ca sa dea nastere din sine bogatiei sale launtrice> (Marx, 1968, 53). De-abia acum omul este liber sa-si insuseasca <esenta sa omnilaterala intr-un mod omnilateral, deci ca om total> (Ibid., 579).” Fan al marxismului pe atunci, anticomunistul de azi scria la pagina 208: “Pentru a ajunge la o intelegere marxista a fenomenului tragic trebuie efectuat un dublu demers: pe de o parte filosofia marxista trebuie receptata in rigoarea literei si a spiritului ei, purgata deci de intelegerile deopotriva schematice, vulgarizate si idilizante”. Pentru demonstratie, Gabrigel Liiceanu il citeaza pe Marx: “Comunismul este forma necesara si principiul dinamic al viitorului apropiat”! Evident, paginile din care am citat mai sus au fost scoase din editia postrevolutionara.

REMEMBER:

V-am spus-o acum zece ani: LIICHEANU. 10 ani de la deconspirarea “profitorului tuturor regimurilor”, filosoful “Lulu” al Securităţii, cel “cu Marx în suflet”: Gabriel Liiceanu

Domnul Pleşu are dreptate. (La fel ca şi domnul Liiceanu: “Boşorogii fără dinţi vor s-ajungă preşedinţi!” Un slogan reeditat al regimului din care au făcut parte: Regimul FSN)

Lui Cărtărescu i-a căzut Zidul Berlinului în cap: FRANKFURTER RUNDSCHAU i-a acordat lui Mircea Cărtărescu premiul Nobel pentru PLAGIAT

Mircea Cartarescu Plagiat Nobel Frankfurter Rundschau Oct 2015La numai o zi după marea aniversare a Zilei Unităţii Germaniei – eveniment la care am avut onoarea să particip în urmă cu 26 de ani, ca invitat special din Europa de Est – telenobelistului Mircea Cărtărescu i-a căzut Zidul Berlinului în cap. La propriu. Prestigiosul Frankfurter Rundschau, primul ziar apărut in sectorul american al Germaniei după război, cu circulaţie naţională şi internaţională, îl acuză pe candidatul imaginar la Nobel al clicii Patapievici-Pleşu-Liiceanu-Manolescu de… PLAGIAT. Nu pot să cred aşa ceva… Tz, tz, tz…

Detaliile în română, engleză şi germană, în COTIDIANUL

Articolul original, în limba germană, la SURSĂ

Paduchii culturii române, Patapievici şi Liiceanu, striviţi de titanii Academiei, Nicolae Breban şi Augustin Buzura. Anti-românii îşi fac de cap în Transilvania

Breban - Mediafax - Dragos Savu - cu Plesu - Patapievici si LiiceanuZiaristi Online:

Academicianul Nicolae Breban şterge pe jos cu “licheaua” Liiceanu şi “haimanalele” de la GDS. Un Apel pentru adevăratele lichele

Academicianul Nicolae Breban şterge pe jos cu “licheaua” Liiceanu şi “haimanalele” de la GDS. Un Apel pentru adevăratele lichele“Da, domnilor, avem, în sfârşit, o listă amplă şi completă, până la această dată cel puţin, cu acele „lichele”, la care, după cunoscutu-i obicei, face încă o dată apel dl. Liicheanu…

 

Academicianul Augustin Buzura îl spulberă pe Patapievici: “Minte cum respiră”. GDS – “un cârd postrevoluţionar care s-ar putea numi S.R.L. Brucan. “

Academicianul Augustin Buzura îl spulberă pe Patapievici: “Minte cum respiră”. GDS – “un cârd postrevoluţionar care s-ar putea numi S.R.L. Brucan. “Academicianul Augustin Buzura semnează un text în Revista Cultura în care condamnă atacul intelectualilor onanişti la adresa Academiei Române…

 

Românii din Harghita şi Covasna sunt epuraţi etnic. Memorandum către Preşedinţie, Parlament şi Guvern

Românii din Harghita şi Covasna sunt epuraţi etnic.  Memorandum către Preşedinţie, Parlament şi GuvernÎn Covasna şi Harghita, contrar cadrului legislativ european, minoritatea numerică locală dominată, cea românească, este condamnată la deznaţionalizare sau la emigrare…

 

De ce rescrie istoria TVR CLUJ în favoarea Ungariei? Cazul 1956, Afacerea Imre Nagy şi Transilvania – „Nem, nem, soha!”

De ce rescrie istoria TVR CLUJ în favoarea Ungariei? Cazul 1956, Afacerea Imre Nagy şi Transilvania – „Nem, nem, soha!”Documentarul „1956”, realizat de Alin Gelmărean şi Emese Vig de la TVR Cluj, este o ilustrare a butadei care spune că deosebirea dintre Dumnezeu şi istorici este că, spre deosebire…

Apelul către Liichele şi mistificarea istoriei de către Vladimir Tismăneanu. Actorii lipsă: Pleşu şi Liiceanu. DOCUMENT FSN şi FOTO de la GDS în 1990 cu Soros şi Brucan. “După 25 de ani”

Brucan si Liiceanu la sediul 22 si GDS, grup fondat de el cu Plesu si Iliescu KGB plus Tismaneanu„Omul sub fascinaţia căruia mi-am petrecut tinereţea a fost Gabriel Liiceanu. Prima oară când l-am întâlnit (pe culoarul Facultăţii de Drept, în 1990), am fost atât de emoţionat, încât, întinzându-i o carte pentru autograf, am simţit cum mâinile îmi tremurau la propriu. Pentru generaţia celor care au făcut filozofie imediat după ’89, Gabriel Liiceanu a fost simbolul iniţierii în arcanele speculaţiei”. – Efectele televizorului asupra minţii “legionaroidului” (apud Aluigică) Sorin Lavric

Domnul Volodea Tismăneanu dă în clocot de-a dreptul pe bloguşorul lui. Cum n-a “ţinut” Craciunul, a bombardat netul, ca o prostituata bătrână ce e – vorba lui PAH – cu mesaje isterice despre legionari verzi versus prezumtiv dungaţi alb-negru, un costum cu care ar trebui să înveţe să se obişnuiască, căci mâna doamnei Kovesi e ceva mai lungă decât a Securităţii (doar a fost baschetbalistă). Bietul troll şi-a scos până şi piticii de grădină, cu sarmaua-n gură, să colinde cu steaua roşie-n mână la poarta nouă de la Cotroceni, pe tema inventatului antisemitism al românilor. Evident, alegerea lui Iohannis, care a spulberat la nivel internaţional mitul românului xenofob – pentru care s-au “halit” atâtea milioane de dolari de la Soros şi Guvernul SUA – trebuie cumva maculată de la bun început cu eterna calomniere a României, de “ţară fascistă”, “mâncătoare de evrei”. Aşa de bine i-a “mâncat” că până şi Shimon Peres a recunoscut că românii au salvat cei mai mulţi evrei din lume în perioada nazismului şi horthismului – 400.000. Sursa: Palatul Cotroceni. Dar voi reveni pe această poveste, declanşată, chipurile, de decorarea preşedintelui AFDPR Octav Bjoza, şi aranjată din culise de Andrei Muraru şi Vladimir Tismăneanu. Acum vreau doar sa sancţioneaz o nouă şarjă de minciuni – de rescriere şi mistificare a istoriei – marca Tismăneanu. Episodul: Apel către Liichele.

Vă propun să citim acest stupefiant text despre “tismanizarea” în stil bolşevic a istoriei reale:

“Document electrizant ca mesaj si formidabil ca scriitura, “Apelul catre lichele”, lansat de Gabriel Liiceanu pe 30 decembrie 1989, la cateva zile dupa executia cuplului Ceausescu, a fost un manifest pentru claritate morala, un protest impotriva tentativelor, de-acum vizibile, de regrupare a nomenclaturii sub flamura FSN-ului dominat  de Ion Iliescu, Silviu Brucan, Petre Roman, Martian Dan, Gelu Voican-Voiculescu si Virgil Magureanu. Devenea limpede ca tovarasii vechi si noi nu erau dispusi sa accepte pluralismul, voiau de fapt un fel perestroika romaneasca. Voiau sa ramana la putere. Vorba lui Iliescu: “N-am facut placinta ca s-o manance altii”. Adica, de pilda victimele regimului, fostii detinuti politici, partidele democratice renascute, intelectualii critici, disidentii,  participantii la protestele anticomuniste din Valea Jiului si de la Brasov.

Lichelele s-au recunoscut in articolul dinamitard al filosofului, au reactionat ca lovite in moalele capului. Gabriel Liiceanu sfida palavrageala iliesciana despre reconciliere si afirma dreptul victimelor de a le cere calailor, mari si mici, sa faca un pas inapoi. In Romania nu avusese loc o revolutie de catifea, precum in Cehoslovacia, dictatura lui Ceausescu lasese in urma teroare, foamete, masacre.

Din acel moment, din clipa aparitiei “Apelului” in revista “22”, putem spune ca a inceput razboiul fatis al noilor potentati impotriva intelectualilor critici. Este un razboi care nu s-a incheiat. Unul din primele capitole a fost legat de aprobarea de catre Petre Roman a aparitiei fetidei publicatii “Romania Mare”. A facut-o pentru ca Eugen Barbu si Corneliu Vadim Tudor i-au promis ca-i vor amuti pe inelectualii rebeli.” (Foto: “intelectual rebel” din Guvernul FSN al lui Iliescu şi Roman în mână cu primul număr al revistei GDS, “22”, lansată cu o serie de elucubraţii-fluviu semnate de “licheaua bună” Silviu Brucan)

Cred că e suficient. Aţi recunoscut, desigur, autorul: trolul tasmanian aka Paduchele Tismăneanu.

EPSON scanner image

Istoria reală: “În temeiul Decretului Consiliului Frontului Salvării Naţionale” – conducători, aceiaşi numiţi mai sus de tov. Tismăneanu: Ion Iliescu, Silviu Brucan, Petre Roman, Martian Dan, Gelu Voican-Voiculescu si Virgil Magureanu – etc, etc, etc, Andrei Pleşu, nicidecum o lichea a FSN-ului aceloraşi domni, emite Ordinul 82 din 20 februarie 1990 (!) prin care transferă întreg patrimoniul celei mai bogate edituri din ţară – Editura Politică a PCR – editurii Humanitas, unde este îndirectorat nelicheau Gabriel Liiceanu. Deci, ce sfida Liiceanu? Şi mai ales, cui i-o sfida? (Document mai jos)

Ordin Min Culturii Andrei Plesu - Gabriel Liiceanu - Humanitas FSN - Editura Politica a PCR 1990

Încă din ianuarie ’90, Grupul pentru Dialog Social unde activează Pleşu, Patapievici, Liiceanu, Tismăneanu, eiudem (sic) farinae, primeşte de la Silviu Brucan, în regim gratuit, somptuosul sediu din Calea Victoriei, unde se află şi azi, proaspăt renovat atunci de Nicu Ceauşescu. (Foto 1, cu toţi trolli luând notiţe de la agentul KGB Silviu Brucan, cu care, de altfel, avea să se lanseze pe piaţă organul GDS “22” Foto 2, revistă finanţată ulterior şi de George Soros, Foto 3, prezent şi el, tot la GDS, împreună cu aceeaşi “lichea bună”. Silviu Brucan)

Mos Gerila Silviu Brucan si intelctualii GDS ianuarie 1990

Primul-numar-al-revistei-22-cu-fondatorul-GDS-Silviu-Brucan-20-ian-1990

Silviu-Brucan-si-George-Soros-la-sediul-GDS-ian-1990-Foto-Emanuel-Parvu-1

“Unul din primele capitole” ale “războiului care nu s-a încheiat” începe tot printr-o conspiraţie murdară – de tipul celei îndreptate azi împotriva Preşedinţiei şi a României – când Petre Roman (evreu, se pare) dispune şi… nelicheau Andrei Pleşu (rom, se zice) aprobă finanţarea revistei cu tentă antisemită “România Mare”, a lui Corneliu Vadim Tudor, cel care a avut drept misiune nu “a(s)muţirea intelectualilor rebeli” (“aşa rebeli” ca la curtea lui Iliescu şi Brucan…), ci compromiterea oricărui ideal naţional exprimat politic şi cultural în România post-decembristă. Anihilarea unirii cu Basarabia, puse automat doar pe seama “extremiştilor”, şi trivializarea chestiunii dure a românilor din Transilvania şi a pretenţiilor extremiste ale Ungariei (Apropo: De câte ori a fost ”patriotul” Corneliu Vadim Tudor în Covasna și Harghita? Dar la Chişinău sau Cernăuţi? ZERO ori, vă spune ceva?).

Schema e simplă: dacă nu avem antisemiţi, îi fabricăm (în paranteză fie spus, şi la Mănăstirea Petru Vodă a bunului Părinte Justin s-a aciuat un “patriot” “ortodox” care o dădea în sus şi în jos cu “jidanii” care fac şi dreg, folosindu-se de intrări încă nedevoalate public, din milă creştinească, nu altceva. A făcut, şi el, un filmuleţ, şi aşa a ajuns anchetat bătrânul duhovnic nonagenar de Parchet şi MCA-ul infractorului Katz. Trei vizionări avea când a devenit, instantaneu, vedetă video pe Hotnews, cu buhuhu-ul de rigoare. Vă sună cunoscut: filmuleţ, youtube, legionari? Acelaşi MO ca şi la domnul Bjoza. Cam slabişti aceşti ca Katz…)

Aşadar, revista “România Mare” a lui Vadim Tudor a fost finanţată direct de Andrei Pleşu şi Petre Roman, motiv care a dus la demisia singurului disident anticomunist din Guvernul Roman, Dan Petrescu, pe atunci secretar de stat la Ministerul Culturii. Trecutul, chiar dacă se rescrie, nu se prescrie, tovarăşi! Cam asta e cu liichelele cu memoria inversă…

PS: Să nu uităm liicheau tasmaniană:

Dragă Dorin:

(…) Acum o rugăminte legată de universitate: Am fost nominalizat de către departamentul meu (…) pentru prestigiosul DISTINGUISHED INTERNATIONAL SERVICE AWARD. Ți-aș fi profund recunoscător dacă ai putea trimite o scurtă scrisoare de susținere (…) pentru a mi se acorda acest premiu al universității.(…)

Scrisoarea ar trebui să facă referință la angajamentul meu continuu în favoarea valorilor și instituțiilor democratice în Romania. Evident trebuie amintit rolul meu ca președinte și coordonator al Comisiei Prezidențiale. Poate menționezi, în câteva cuvinte AGORA, dar și Democracy-at-Large.

Deadline-ul este (…), însă ar fi dezirabil ca scrisoarea să fie trimisă prin e-mail cât mai curand.(…)

Cu mulțumiri și caldă prietenie, (…)”

Sursa: Dorin Tudoran

Cititi si: Sorin Lavric debuteaza la Ziaristi Online cu un text despre Vladimir Tismaneanu, “întruchiparea îndurării de inspiraţie creştină”: “Fler ideologic”

Petre Anghel: Trădătorii noştri sunt mai buni

Sursa Doc: Care a fost primul act de corupţie de după căderea lui Nicolae Ceauşescu, zisă revoluţie?

Sursa Foto: Silviu Brucan, gazda lui George Soros la GDS (Grupul pentru Dialog Social) in ianuarie 1990. Foto Emanuel Parvu 

Tokeş l-a bătut pe Trosca. Noi imagini video, în premieră, de după masacrarea Grupului Trosca, realizate în urmă cu 25 de ani de Laurenţiu Gâlmeanu . Esenţa “Epocii Băsescu”

Monument In Memoriam Gheorghe Trosca - 1989 decembrie 2011 MApN - Grupul Artistilor TeroristiÎn timpul evenimentelor din decembrie 1989, două seminţii, străine de România, şi, să recunoaştem, neprietene românilor, au produs cele mai bestiale crime ale revoluţiei: ungurii din Harghita-Covasna – prin uciderea şi mutilarea sălbatică a ofiţerilor Securitate şi miliţie din Odorheiu Secuiesc şi Târgu Secuiesc, respectiv locotenent-colonelul Dumitru Coman, linşat de maghiari dezlănţuiţi, şi maiorul Aurel Agache, ambii bătuţi până la moarte şi după -, şi ruşii, care au ordonat prin agenţii lor uciderea militarilor din Grupul Trosca, ale căror cadavre au fost lăsate în plină stradă şi profanate drăcesc. Ucideri ritualice. În ambele cazuri, vinovaţii, deşi cunoscuţi, au rămas nepedepsiţi. Cu sprijinul celui mai înalt for al ţării: Preşedinţia României. Prin doi dintre reprezentaţii ei: Ion Iliescu şi Emil Constantinescu. În ambele cazuri, victimele au fost ucise, a doua oară, batjocorindu-li-se memoria, de la cel mai înalt for al ţării: Preşedinţia României. Prin grija celui de-al treilea locatar: Traian Băsescu.

Trecerea printr-un timp dat a unui personaj, în speţă mandatul unui preşedinte, trebuie să rămână în istorie printr-un ceva, prin ceea ce-l defineşte. Un lucru emblematic. Aşa-zisa condamnare a comunismului, pe baza unui “raport” mistificator al istoriei României, nu poate fi decât un fals în acte publice. În rest, a rămas ceva concret în urma lui Băsescu, dincolo de informaţiile venite pe final de ultim mandat privind şpăgile de milioane de euro solicitate şi primite de cei care se foloseau în traficul de influenţă în primul rând de asocierea cu persoana sa? Sau de o altă informaţie, la fel de revelatorie, şi anume că în perioada premierului Emil Boc problema Tezaurului României de la Moscova a fost scoasă din programul de guvernare? Asemenea Tezaurului, praful şi pulberea s-a ales de România în ultimii zece ani. Nu este cazul să deschid aici o analiză pe care mi-am refuzat-o, din motive de post. Vreau să mă refer doar la esenţa problemei. A Cazului Băsescu.

Prisma: Cazul Tokes vs Cazul Coman-Trosca, ultimul fiind, după cum se ştie, depozitarul dovezilor că generalul Nicolae Militaru – cel căruia Ion Iliescu şi Silviu Brucan i-au încredinţat conducerea Armatei în 1989 –  a fost agent KGB/GRU. La cererea senatorului Raymond Luca, născut în URSS, solicitare neîntemeiata legal dar în care se acuză că cei doi, Coman şi Trosca, alături de alţi ofiţeri USLA, ar fi făcut “poliţie politică”, preşedintele Traian Băsescu semnează la sfârşitul lui februarie 2011 decretele de “demartirizare” a acestor eroi.

La zidul adevărului, din punctul meu de vedere, Băsescu rămâne în istoria turnesolului, în primul rând, prin aceste două gesturi definitorii şi emblematice, care îi marchează cu fierul roşu toată cariera: neridicarea Ordinului National “Steaua României”, acordat chiar de către el antiromânului visceral cocoţat în cele mai înalte funcţii europene cu aportul PDL, agentul Securităţii comuniste a Ungariei Laszlo Tokes – în ciuda tuturor instanţelor morale şi legale care cereau şi permitea acest lucru -, şi batjocorirea luptătorilor din Grupul Trosca, executaţi a doua oară de la uciderea ritualică şi profanarea lor sălbatică, prin ridicarea titlurilor de eroi-martiri, – în ciuda faptului că întreaga acţiune de contestare a lor a fost nelegală, injustă şi imorala, taxată apoi chiar de Avocatul Poporului drept nulă de drept.

Justiţia a dat dreptate Consiliului de Onoare al Ordinului Steaua României: retragerea acestuia era legala, necesară şi perfect întreptăţită. Şi totuşi, Băsescu l-a lăsat pe Tokes cu Steaua României în turul pantalonilor, acolo unde o ţine. La Tokes n-a mai contat că a fost prins cu chitanţă de informator al Securităţii RP Ungare şi nici Angajamentul de turnător pentru Securitatea română.

Justiţia i-a dovedit lui Traian Băsescu caracterul ilegal al propriei semnături date în 2011 pe decretul de anulare a titlurilor de eroi-martiri pentru Dumitru Coman şi membrii Grupului Trosca. La momentul semnării retragerii titlurilor, sentinţa de “poliţie politică” invocată pentru atacarea eroilor-martiri nu era definitivă, fiind ulterior contestată în Instanţă şi, mai mult, chiar dovedită drept nulă de Avocatul Poporului, deorece actul CNSAS a fost publicat în Monitorul Oficial după ce instituţia fusese declarată ca funcţionând în baza unei legi neconstituţionale. Şi totuşi, cinci eroi-martiri au rămas “demartirizaţi”, soţiile eroilor şi cei 11 copii rămaşi orfani de tată fiind obligaţi să returneze pensia de urmaş cumulată, din 2004 până în 2011.

Monument Trosca SRI si reclama la ieftiniriÎn 2011 i-am demonstrat preşedintelui că a greşit şi că are posibilitatea şi datoria să repare această “eroare”. În aceeaşi scrisoare către Preşedinţie afirmam că mai bine ar ridica împreună cu SRI-ul un monument in cinstea acestor eroi, la locul crimei. La doar câteva zile, la neagra comemorare, un grup de artişti “teroristi” a ridicat un monument temporar, extrem de sugestiv: pe un cauciuc inscripţionat cu numele TROSCA, un cap strigând către noi, cu ochii larg deschişi, amintind decapitarea şi profanarea şoferului autovehiculului blindat al USLA, ucis prin călcare cu tancul (foto susVideo aici). Anul următor, în 2012, SRI-ul a ridicat un monument la locul masacrului însă fără a reuşi, până azi, să scape de un panou publicitar cu reclamă la cârnaţi ieftini, proţăpit la mai puţin de 10 metri de monument (foto).

Anterior, SRI reacţionase la gestul preşedintelui Băsescu prin publicarea unui anunţ sobru, comemorativ, în revista serviciului, Intelligence (Nr. 19, martie – mai 2011). Pe două pagine negre, cu imaginea unei lumânări aprinse, alături de portretele luptătorilor antiterorişti căzuţi la datorie se afla textul sec: Eroii nu au nevoie de “Diplome”. Dar familiile lor?

Aşa că, dacă este să judecăm mandatele lui Traian Băsescu dincolo de fumigene şi lăcrămioare, iată, scripta manent – asta rămâne: o semnătură pentru un ungur extremist, apărător înfocat al criminalilor maghiari din decembrie 1989 şi o semnătură împotriva unor eroi-martiri români ucişi de ruşi, ritualic, în acelaşi decembrie negru. Judecaţi singuri.

Şi, în plus, să nu uităm de deservirea clanului de mafioţi culturnici antiromâni în frunte cu Tismăneanu – cu “raportul” său falsificator al istoriei românilor – şi compania lui de zgomote, Liicheanu, Pleşu, Patapievici…

În această noapte, de 23 spre 24 decembrie, se împlinesc 25 de ani de la asasinarea Grupului Trosca, ofiţerii USLA Gheorghe Trosca (colonel, şef de Stat Major în cadrul USLA), Eugen Trandafir Cotuna (locotenent-colonel, şeful serviciului de protecţie apropiată), Andrei Ştefan (sublocotenent), Ion Muicaru (sublocotenent, şofer ABI ucis prin calcare cu şenila tancului. Capul acestuia a fost asezat pe roata unui ABI), Emil Oprea (sublocotenent), Florin-Constantin Suprăţeanu (sublocotenent), Teodor Neagoe (sublocotenent), Ion Costache (sublocotenent).

Dumnezeu să-i ierte!

Fotograful Laurenţiu Gâlmeanu, cel care a surprins şi o serie întreagă de imagini extraordinare din Piaţa Universităţii, în 21 decembrie 1989, a publicat în această noapte de 23 spre 24 decembrie 2014, în premieră, In Memoriam Grupul Trosca, o filmare tulburătoare de la locul carnagiului, realizată în ajunul Craciunului, în urmă cu 25 de ani. Dacă aveţi nervii tari, o puteţi viziona în baza blogului său cu Imagini de la Revoluţia din 1989.

Documentare: Basescu i-a “demartirizat” pe ofiterii anti-GRU condusi de colonelul Trosca si masacrati de Militaru si KGB in decembrie 1989

Mai jos o filmare din aceeaşi zi, aflată online de câţiva ani:


Cadavrele USLA-silor lui Trosca ucisi de GRU in 1989 by ZiaristiOnlineTV

Vedeţi şi: DECEMBRIE 1989. Jurnalistul Cristian Botez publica fotografii de dupa asasinarea Grupului Trosca

În apărarea preşedintelui României, Traian Băsescu. Sebastian Ghiţă şi Alina Mungiu, exponenţii abjecţi ai prostituţiei morale în politică, mass media şi “societatea civilă”

Basescu RTV Parkinson Delirium Tremens oct 2014Ieri seară, televiziunea ce-şi spune cu un tupeu maximal “România TV” – era vorba că astfel de denumiri, care subjugă numele ţării, vor fi interzise; este valabil şi pentru impostoarea “Societate Academică din România”, ONG-ul de lift (e drept, lift de maşini, ţinand cont de volumul membrilor) al Alinei Mungiu Pipidi – a coborât la un nivel abject aşa zisul jurnalism pe care îl practică. Pentru cei care se feresc – pe bună dreptate – de asemenea surse de intoxicare, canalul în cauză, al “mogulaşului” Sebastian Ghiţă, a invocat – cu “dovezi”, câteva imagini cautate îndelung – un pretins parkinson sau delirium tremens al preşedintelui Traian Băsescu, pentru care, chipurile, s-ar afla în “incapacitate de a conduce România”. Alţii au alte handicapuri, poate mai severe, şi vor să conducă România. Într-un cuvânt: o porcărie.

Şi o spune unul care îl critică, pe drept, în opinia mea fermă, pe Traian Băsescu, pentru greşeli pe care, iată, de abia azi, recunoaşte public că le-a făcut. Respectiv încurajarea căpuşelor “intelectuale” şi profitoare să i se urce în capul şi să-l sugă, să-l sugă, să-l sugă, până nu i-a mai rămas decât o umbră – deci o pată gri – din charisma de odinioară. Prea târziu, bătrâne, prea târziu! Efectele distrugerilor provocate de clanurile Tismăneanu-Pleşu-Patapievici-Liiceanu-Cărtărescu-Preda-Macovei-ETC-KGB sunt incalculabile. Asumarea unei “erori” la final de mandat şi doar pentru că toţi ţi-au bălăcărit preferata marcând-o pe rând, ca o haită care se racoreşte, nu mai are nici o valoare. Cine plăteşte? Aceasta este întrebarea! Pentru cei care s-au întrebat care a fost “misiunea” mea pe lângă Traian Băsescu, atâţia ani, o repet acum: am încercat să-l salvez pe preşedintele României de cea mai împuţită gaşcă de neo-kominternişti a acestei ţări. La fel cum fratele meu a încercat să-l scape, prin articolele lui, de piaza rea care îl posedează şi azi. Aceste “misiuni” în interesul naţional al României ne-au adus numai prieteni, după cum se ştie, cu ghilimelele de rigoare. Probabil, zic şi eu, că a meritat sacrificiul personal, undeva, acolo, în cel mai adânc tranşeu al frontului invizibil.

Deci, din această poziţie, repet: atacul RTV la bolile preşedintelui reprezintă, după părerea mea de jurnalist cu 25 de ani de presă, cea mai abjectă porcărie îmbrăcată în haine “ziaristice” pe care am văzut-o în această perioadă.

La acelaşi nivel de centură, de data aceasta a “societăţii civile”, se încadrează şi atacurile repetate ale marii obsedate (nu pot să-i spun micii) Alinei Mungiu Pipidi, care a ajuns aproape să-l compare pe Băsescu cu un şofer de TIR. Sigur, e normal ca doamna Pipidi să fie supărata şi pe TIR-işti, mai ales când a fost refuzată, cu dezgust firesc, să urce în cabină. Cine ar fi luat-o?…

PS: O somăm pe această cale pe Alina Mungiu Pipidi să elimine de pe site-ul ei sintagma “cu ochii pe voi”, care plagiază rubrica “Suntem cu ochi pe voi” a publicaţiei “Mişcarea”, revista formaţiunii Mişcarea Pentru România.

Şeful celebrului Savatie Baştovoi, col. Vladimir Căntărean al “Întregii Moldove”, prins în uniformă şi în relaţii de afaceri cu israelieni. Bomba independenţei Scoţiei şi provocarea lui Bogdan Diaconu de la România Unită pentru UDMR

Colonel Vladimir Nicolae Cantarean in timpul liber Mitropolit al Bisericii KGB din Republica Moldova si Fiodor Rosca de la CiufleaZiaristi Online:

Legăturile de afaceri cu israelieni ale mitropolitului Bisericii KGB a “Întregii Moldove”, Vladimir Căntărean. O anchetă RISE MOLDOVA

Colonel Vladimir Nicolae Cantarean in timpul liber Mitropolit al Bisericii KGB din Republica Moldova si Fiodor Rosca de la CiufleaTot pe această adresă „fantomă” își are sediul și Freexi SRL (foto mai jos), firmă la care Oleg Popov, președintele clubului Porsche Moldova, figurează în calitate de asociat alături de un conațional, un israelian și un cetățean român (israelian)

Aurel Rogojan: Noua Ordine Mondiala urmăreşte fragmentarea Europei şi distrugerea statelor-naţiune. “A.M.R.”… 10 zile până la referendumul pentru independenţa Scoţiei!

Scotland - Europe - Focare de secesiune - Tinutul Secuiesc - Map RomaniaBalcanizarea Marii Britanii: Vineri, 18 septembrie 2014, va rămâne în istoria Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord drept data la care în Scoţia (în engleză: Scotland, în gaelică scoţiană: Alba), după 307 ani de la adoptarea Legii Uniunii.

Bogdan Diaconu îl provocă pe Kelemen Hunor la un Referendum comun: “Ţinutul Secuiesc” vs scoaterea UDMR în afara Legii. Extrase din proiectul UDMR de fragmentare a României

Bogdan Diaconu - Romania Unita - Cotidianul - Ziaristi OnlineVA PUTEA UDMR SĂ SPARGĂ ROMÂNIA?, se întreabă liderul recent înfiinţatului partid România Unită, Bogdan Diaconu, care are şi un proiect privind interzicerea activităţilor extremiste secesioniste maghiare pe teritoriul României (video). Iată provocarea sa către capul ONG-ului ilegal UDMR, Kelemen Hunor

Gabriel Liiceanu a trădat nobilele idealuri ale băsismului

acuvio's funny photo retouchLiiceanu: “…eu votez „cu ochii închiși” candidatul ale cărui valori, expuse într-un program politic, coincid cu ale mele. (…) Cred că nu am avut decât o singură dată în acest sfert de secol un asemenea candidat. Și mai cred că acum îl avem a doua oară.”

“Active Watch”-ul lui Mircea Toma şi “Alianţa pentru o Românie Curată” a Alinei Mungiu, slugile mogulilor puşcăriaşi Dan Voiculescu, Sorin Ovidiu Vântu şi Dan Adamescu. Ghici cine-l apară pe Tolontan

Dan Adamescu - Alina Mungiu Pipidi - Dan Voiculescu - Mircea Toma - Active WatchOrganizatia cu nume pompos “Alianta pentru o Romanie Curata” condusa de Alina Mungiu Pippidi se alatura luptei murdare a lui Doru Buscu, redactorul sef de la Catavencii, alias Doruletz din menajeria lui Sorin Ovidiu Vantu, impreuna cu panicarzi verzi gen Mihai Gotiu, plus organizatii ce pretind ca apara libertatea de exprimare ca ActiveWatch.

Fenomenul Bogdan Diaconu: Guvernul de la Bucureşti este condus de la Moscova şi Budapesta. România este ameninţată cu desfiinţarea. INTERVIU

Bogdan Diaconu - Partidul Romania Unita - Ziarul - Ziaristi OnlineÎnfiinţez Partidul România Unită pentru că România este ameninţată cu desfiinţarea, iar acest lucru trebuie să ne îngrijoreze şi să ne mobilizeze. Îi chem pe toţi cei care gândesc şi simt româneşte să vină în acest partid nou, caracterizat din punct de vedere doctrinar prin naţional-democraţie, iar din punct de vedere programatic, prin justiţie socială, protecţionism economic, eradicarea corupţiei, păstrarea şi apărarea identităţii naţionale.

Patronii moralistului domn Pleşu: un traficant de copii, un puşcăriaş, un devalizator al României şi un criminal – Burci, Vântu, Patriciu, Iliescu-KGB. Nici anticorupta-n fund Alina Mungiu nu pare deranjată să-şi primească leafa de la un corupător al Justiţiei prins de SRI şi DNA – Dan Adamescu

Andrei Plesu Dilema Penis Adevarul Cristian Burci Traficant de Copii“Nu zic că n-ar fi posibili (cel puţin teoretic…) şi finanţatori generoşi, dezinteresaţi, preocupaţi să promoveze, prin ziarul lor, o atmosferă publică civilizată, fără partizanat abuziv, fără trivialităţi şi derapaje manipulatorii.”, scrie dl. Andrei Pleşu, “cu melancolie”, pe post de “blogger” Adevărul, gadilându-şi puţin patronul, pe generosul domn Cristian Burci, care îi dă salar – bunicel, zic unii, invidioşi, de pe la SIE -, şi îi editează foaia Dilema Veche.

Înghesuit între o dilemă despre (in)existenţa lui Dumnezeu şi o îngheţată în formă de penis, dl Pleşu nu pare deloc deranjat că distinsul lui finanţator tocmai a fost dat în fapt – de câteva zile deja – ca scabros traficant de copii.

E bine, dle moralist Andrei Pleşu, să-ţi primeşti tainul dintr-o avere începută cu bani murdari prin trafic de carne vie?

Dar, în fond, de ce l-ar deranja culoarea banilor cu care-şi umplu buzunarele, lună de luna, el şi amploaiaţii săi din brigăzile intelectuale ale poporului? Dl. Pleşu a primit şi bani murdari de sânge. Pentru că l-a avut printre şefii săi direcţi şi apoi printre patronii săi chiar pe cel care l-a făcut patron pe Cristi Burci, protejatul securiştilor FSN din anii ’90, dându-i pe mână toată publicitatea TVR, unica televiziune, de partid şi de stat, evident, din România: criminalul Ion Iliescu, cunoscut şi drept Iliescu-KGB.

Filmul, vă rog! Continuarea, mai jos.

Acum să recapitulam puţin din istoria presei post-decembriste: într-o Românie (FSN) în care ziarele independente se zbăteau să apară, fiind în permanenţă pe punctul de a fi interzise sau falimentate prin ordine date singurei fabrici de hârtie din ţară, cea de la Letea, apărea pe piaţă, fără vreo jenă concurenţială sau de capital – cum stă bine intelectualilor capitalişti, de “dreapta” – revista “Dilema”, finanţată direct de la bugetul de stat prin Fundaţia Culturală Română a cărei patron era preşedintele Ion Iliescu. “Mişto”, sau ce?

Propăvăduitorii “marketingului” şi ai “pieţei libere”, ca vedetele “Dilemei” Andrei Pleşu, Zigu Ornea, Dumitru Solomon, Radu Cosaşu şi Mircea Cărtarescu, au monopolizat de fapt piaţa de idei încasând, timp de 11 ani bani – buni, răi? – direct din buzunarele Dvs. “Tare”, nu?

Of, of, după 11 ani, prin 2004, a dat şi “lumea capitalului” peste dilematicii lui Pleşu şi au trebuit să se “privatizeze” şi să-si mute cortul din curtea nou înfiinţatului Institut Cultural Român. Nu însă şi dl. Pleşu. Atât el, cât şi soţia sa, au continuat să primească bani – buni, răi? – de la ICR, unul ca beneficiar de finanţări şi editări controversate în străinătate, altul ca angajat. De la DIE la SIE.

Apoi, că tot se vindea “Dilema” mai ceva ca pâinea caldă pe vremea lui Ceauşescu si era citită aproape la fel de repede ca biletul ITB dat din mână-n mână până-n fund la taxatoare, un (alt) profitor al tuturor regimurilor şi spălător de bani pentru diverse servicii – Dan Costache “Dinu” Patriciu -, între o chinezoaică mică şi un mare tun dat poporului şi statului român, prin Afacerea Rompetrol, i-a devenit şi patron dlui Pleşu.

Între timp, introdus de dl. Patapievici la dl. Vântu, care îi publica intelectualului lui Basescu revista “Idei în dialog”, dl. Pleşu, alături de partenerul său de afaceri – cu statul, Editura Politica, etc – Gabriel Marcello Siegfried Liiceanu, pe scurt, Liicheanu, devine şi vedetă a “micului ecran”, pe Realitatea TV, surclasată, însă, cu aplomb, de Gigi Becali. Banii, însă, au fost buni – doar erau spălaţi bine, la FNI -, în raport cu audienţa: 0, 001 (o cameră a căzut în studiou, după ce a adormit operatorul).

Acum, dl. Pleşu e plătit, ca “blogger” şi director de revistă, de un fost traficant de copii. Ştiţi desigur, ca dl. Pleşu e faimos pentru probabil unica sa carte necompusă din “eseuri” sifonate prin propria-i revistă: “Minima Moralia”. Aşa să-i rămână numele (deşi şi ăla a fost plagiat)!

PS: Mai tare ca fularul roşu al dlui Pleşu, Alina Mungiu Pippidi, cunoscută şi ca anticoruptă până-n gât de cât a umblat cu corupţia-n gură, îşi umple şi ea teşchereaua, lună de lună, de la coruptul până-n măduva României Libere, miliardarul Dan Adamescu. Patronul Alinei Mungiu a fost prins de SRI si DNA că şpăguia Justiţia României “curate”. Dar nu-i bai: salariu-i curge bine anticoruptei, chiar şi de după gratii, unde-i stă patronul acum.

Mai mult: ca o veritabila guristă a “societăţii ţivile”, Alina-Bubulina cere azi, sus şi tare, demisia dlui Mirel Palada, care “şi-a permis” să ardă nişte insecte cu pretenţii de ziarişti pe Facebook. N-am văzut însă nici un apel GDS şi “22” pentru eradicarea corupţiei din presă prin exemplul personal. Dna Mungiu, dle Pleşu, credeţi ca puteţi să găsiţi numerele de fax de la Rahova sau Jilava, pentru a vă trimite, eventual puţin scârbiţi, DEMISIA? Poate vă ajută Monica Mandela Moscovei, că ea e mai pricepută la numere…

Alina Mungiu Pippidi de la Romania Curatata de Dan Adamescu

LIICHELELE. Mircea Platon: Liiceanu, gaunos epistemologic si falacios moral. Profesorul Theodor Codreanu demanteleaza definitiv Reteaua Pacepa, Tismaneanu si Cooperativa KGB din Romania. Generalul Aurel Rogojan: In Memoriam Ana Vlad

Intelectuanalii lui Basescu - Cristian Preda, Andi Lazescu, Traian Ungureanu, Mihnea Berindei Patapievici si Liiceanu

Horia Roman Patapievici - ICR - Can a fart be art by Traian BasescuMuierile intelectuanale ale lui Basescu, mari amatoare dar si reale profesioniste ale sportului olimpic Curling, au dat in benga: isteria patapievicelor din liigheanul de la Cotroceni a izbucnit dupa ce Ponta le-a trantit in fata ca sunt fasciste. Ca orice putoare bolsevica provenita din Hotelul Lux, matroana Patapievici, obisnuita sa puna stampile pentru a compromite cariere, cand s-a vazut ea insasi insemnata cu fierul fascist inrosit aplicat pe curuletul ‘telectual (foto), a sarit ca arsa. Si o sa tot sara. Si nu numai ea (apropo si de amanta lui Plesu…).

Ziaristi Online:

Mircea Platon: Liiceanu, gaunos epistemologic si falacios moral. Tismaneanu, Plesu, Liiceanu si Patapievici, personaje ridicole care trag cu dintii de sinecuri si medalii

Basescu si Liiceanu decorat 2014

De cate ori voia cineva sa “medalieze” romanii, veneau telectualii si incepeau sa injure cum ca suntem “prosti”, “fascisti” asa si pe dincolo. Nu am vazut in viata mea personaje mai ridicole decat acesti telectuali care se bat cu dintii pentru fiecare sinecura si medalie.

Liichelele. Un editorial de Grid Modorcea

Tismaneanu-CADI-Liiceanu-Stoica-Patapievici si Plesu sub masa

Oare ce interese are un presedinte sa-si ceara scuze publice, in numele statului roman, unor non valori, oricum, oameni fara opera? Cine este Tania Radu? Dan Croitoru? Cine a auzit de ei pana acum? Nici Basescu nu a auzit.

“Moşiile strămoşeşti vor fi călcate cu japca şi luate de străini după bunul lor plac” – Profeţiile pustnicilor de acum 350 de ani transmise prin Mitropolitul Varlaam al Moldovei

sf-varlaam-al-moldovei

Vor ieşi un soi de oameni care, tot în numele lui Dumnezeu, vor face biserici fără cruce, vor nesocoti Sfânta Jertfă şi, în cele din urmă, o vor amesteca în slujire cu păgânii.

Laszlo Tokes continua sa salveze Rosia Montana. Militantii pentru “autonomia” si “independenta Transilvaniei” sustin ca lupta “pentru interesul Romaniei si al intregului bazin carpatic”

Laszlo Tokes

Europarlamentarul Tokes Laszlo a declarat, duminică, la Roșia Montană, că dacă va obține un nou mandat în Legislativul european va continua să se manifeste împotriva proiectului de exploatare a minereurilor auro-argentifere

Larry Watts la Radio Trinitas. AUDIO/VIDEO

Prof-Larry-Watts-si-Ilie-Badescu-la-Casa-Academiei-Lansare-Aliati-Incompatibilisi-prezentare-Basarabia-Bucovina.Info-25.03.2014-via-Sociologia-Azi

Difuzată în fiecare sâmbătă, de la 15.30, emisiunea File de Istorie îşi propune să aducă în actualitate momente importante din trecut, în principal din istoria Bisericii. Astfel, puteţi asculta documentare interesante, vă puteţi întâlni cu mari personalităţi care au jucat un rol însemnat în istoria lumii, cu ierarhi sau părinţi ai Bisericii care au influenţat decisiv istoria creştinismului.

Reteta de a primi o decoratie de la Basescu: Injura-ti tara cat mai mult. Bingo de la Patapievici: “Radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei: o umbră fără schelet, o inimă ca un cur”

Zemanta Related Posts Thumbnail

Bogdan Diaconu: Așadar, în logica domnului Pleșu, înjurătura de țară și de neam este binevenită ca tratament, ca urmare mă mir că nu ne-am vindecat deja de toate bolile având în vedere cantitatea de mizerie care s-a scris și s-a spus despre acest neam din 1990 încoace.

Profesorul Theodor Codreanu demanteleaza definitiv Reteaua Pacepa, Tismaneanu si Cooperativa KGB din Romania. Pacepa, “mesager al Antihristului comunist”

Fantoma-comunismului-Tismaneanu-Pacepa-KGB

Sub umbrela unor asemenea spirite tutelare s-⁠a şi produs actul de „condamnare a comunismului”, însuşit de naivul (ca să nu spun ignorantul), dar orgoliosul preşedinte Traian Băsescu, act concretizat prin faimosul Raport Tismăneanu, capodoperă de mistificare istorică sub a cărui groasă abureală trăiesc politicienii noştri, promotori incorigibili şi de neoprit ai nimicirii României.

In Memoriam Ana Vlad

Prof. Ana Vlad sotia Gen. col. Iulian Vlad

În decursul întregii cariere didactice a împărtășit cu generozitate elevilor săi tezaurul cunoștințelor ce le poseda, contribuind și la formarea lor ca oameni și cetățeni.

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova