In noaptea de 22 spre 23 decembrie 1943 Forţa 13340 a Special Operations Executive (SOE) al Royal Air Force (RAF) a trimis în România un avion militar care paraşuta trei ofiţeri de informatii în împrejurimile oraşului Alexandria, zona satului Plosca. Astfel debuta operaţiunea “Autonomous”. Locotenentul-colonel Gardyne de Chastelain (Alfred George Gardyne de Chastelain – indicativ secret DIH 1342) era şeful misiunii şi fusese timp de 13 ani (1927-1941) directorul societăţii petroliere “Unirea” şi şeful rezidenţei lntelligence Service pentru România. Un personaj de legenda al Intelligence-ului britanic, de Chastelain s-a casatorit la Bucuresti cu Marion Elizabeth (Walsh) de Chastelain, care lucra la acea vreme pentru Standard Oil of New Jersey. Ea insasi o agenta pentru viitorul serviciu MI6, i-a dat nastere la Bucuresti lui Alfred John Gardyne Drummond de Chastelain, ajuns la randul sau un general de renume, al Canadei.
Insotitorul britanic al lui de Chastelain in misiunea din ’43-’44 era căpitanul Ivor Porter. Capitanul fusese deja in Romania timp de un an, cu acoperirea de asistent la Universitatea din Bucureşti, unde a predat cursul de limba şi literatura engleză, pentru ca apoi, dupa 23 august, sa devina ataşatul Legaţiei Engleze până în februarie 1945. Cel de-al treilea membru al grupului, căpitanul roman Silviu Meţianu, participase la primul război mondial, apoi emigrase în Anglia. Pana la 23 august 1944 cei trei au fost “prizonieri de lux” in apartamentul de serviciu al sefului Jandarmeriei Romane, generalul Constantin Z. “Piki” Vasiliu, din sediul institutiei de pe Stefan cel Mare, si au intermediat negocierile Guvernului Roman cu Marea Britanie, pe una dintre liniile folosite.
Extrasele din Raportul Secret de mai jos demonstreaza din nou marea tradare a regelui Mihai din 23 august 1944, faptul ca Maresalul Ion Antonescu se afla in negocieri finale atat cu anglo-americanii cat si cu rusii dar si, mai ales, dovedesc din nou predarea Romaniei de catre Marea Britanie in mainile URSS, fara nici cea mai mica remuscare, alta decat cea a agentilor secreti de pe teren care simpatizau romanii si lupta lor antibolsevica. “Antonescu sustinea ca Romania nu putea sa aiba incredere in Uniunea Sovietica dar regele impartasea parerea ca ei au fost nevoiti sa aiba incredere in Soviete si ca el isi asuma intreaga responsabilitate procedand astfel.”, scrie de Chastelain despre noapte lui 23 august 1944. Totodata, se confirma si relatia stransa a Maresalului Antonescu cu seful comunitatii evreiesti, dr Filderman, revenit la Bucuresti din Transnistria, pe care il rugase sa intervina la randul sau pe langa Washington si Londra pentru a fi acceptate conditiile Bucurestilor. Mai aflati aici si cu ce dosar s-a dus Antonescu in ultima sa vizita la Hitler cat si solutia pe care o gasise Maresalul pentru ca aurul Romaniei sa nu intre in mainile rusilor: sa il imparta romanilor! (VR)
Operatiunea “Autonomous”
Rapoarte catre Royal Air Force
Lt. Col. A.G.G. de Chastelain
Sept 1944
TOP SECRET
I. Note cu caracter general si diferite informatii
DREPTURILE ŞI INTERESELE PERMANENTE
ALE ROMÂNIEI
DIN PERSPECTIVA REGLEMENTĂRILOR INTERNAŢIONALE ŞI A REALITĂŢILOR ISTORICE ŞI GEOPOLITICE[1]
GH. BUZATU
* Fii om, fii drept şi recunoaşte că, pe deasupra ambiţiilor, şi intrigilor, şi urilor, este Patria, este veşnicia Neamului şi că acolo trebuie să ne întâlnim totdeauna, chiar dacă nu ne înţelegem de fiecare dată.
(Ion Antonescu, 1 ianuarie 1941)
* Fiecare popor are drepturile şi îndatoririle sale. Să se respecte drepturile noastre şi ale fraţilor noştri, aflaţi azi în afara graniţelor noastre, după cum noi respectăm pe ale străinilor, rămaşi în interiorul graniţelor noastre. Mai puţin decât atât nu ni se poate pretinde şi mai mult decât atâta nu putem da.
(Ion Antonescu, 8 decembrie 1940)
* Nu va fi linişte în acest colţ al Europei, – şi nu va fi dreptate adevărată în lume, – cât timp nu se va face sau nu-şi va face dreptate Poporul Românesc.
Şi se va face.
(Ion Antonescu, 25 martie 1941)
DUPĂ 1918, „noi – consemna, în zilele care precedau nemijlocit prăbuşirea ROMÂNIEI MARI în 1940, eminentul publicist care era Romulus Seişanu, autorul celui dintâi Atlas istoric, geopolitic şi etnografic al României[2] şi cel care avea să fie condamnat în 1945 în aşa-zisul proces al ziariştilor de către oribilul „Tribunal al Poporului”, dimpreună cu Nichifor Crainic, Radu Gyr, Stelian Popescu, Pamfil Şeicaru, Pan Vizirescu, Romulus Dianu ş.a. – nu ne-am mărit Ţara, nici prin anexiuni forţate, nici prin cuceriri, nici prin nesocotirea voinţei populaţiunilor din teritoriile alipite. Noi am liberat ce a fost înlănţuit; am unit ce a fost despărţit prin silnicie; am sfărâmat hotarele nefireşti şi le-am înlocuit cu cele fireşti şi drepte; am pus pământul nostru strămoşesc sub domnia celor în drept să-l stăpânească; am aşezat pe temelii solide şi nepieritoare aşezământul armonios al Statului unitar român, şi am dovedit că urmărim o politică de pace şi de bună înţelegere cu toţi vecinii, dar şi o politică de veghe necurmată la frontiere”[3].
Iar, în context, se reţinea recunoaşterea ilustrului geograf francez Emmanuel de Martonne în sensul că „dintre toate ţările create în Europa, sau transformate după război [1914-1918], forma cea mai fericită o are România, căci ea se apropie de un cerc, adică de figura care are cea mai mare suprafaţă şi cel mai mic contur. Or, conturul sunt frontierele sale. Avem de-a face cu un Stat bine condiţionat: o ţară completă cu munte, câmpie, coline, regiuni forestiere şi descoperite, agricole, pastorale şi industriale”[4].
La scurt timp după dezastrul din 1940, România, mutilată şi batjocorită, complet izolată în exterior, grav ameninţată pe plan intern şi internaţional dinspre imperialismele mari sau mici, vecine sau mai depărtate, avea să fie cuprinsă – nu fără voinţa proprie a Generalului/mai apoi a Mareşalului Ion Antonescu, şeful Guvernului şi Conducătorul Statului Român – de vâlvătăile Războiului Mondial din 1939-1945, cea mai mare conflagraţie militară a tuturor timpurilor.
În desfăşurările politico-diplomatice şi militare intervenite, nimic n-a fost întâmplător. Întrucât, pentru a reintra în deplinătatea drepturilor sale istorice, grav încălcate în 1940, pentru refacerea unităţii naţionale integrale şi pentru afirmarea intereselor sale fundamentale, România, cu începere de la 22 iunie 1941, a participat la conflictul mondial din 1939-1945. Chiar dacă alături de Reichul lui Adolf Hitler, un aliat cu siguranţă incomod şi compromis, hrăpăreţ şi detestat, la nivel naţional ori mondial. Se adaugă precizarea, numaidecât necesară şi logică, în ordinea lucrurilor, că, de partea cealaltă, Marea Britanie sau Statele Unite ale Americii, de exemplu, aliindu-se cu Stalin împotriva lui Hitler, n-au făcut cumva o „alegere” ceva mai … fericită! Dar, se vede cât de colo, triumfase, cum altfel la vremuri de restrişte, străvechiul adagiu: La război ca … la război! Iar, pentru această situaţie, României avea să i se afle culpa finală. Aceea că, în vreme ce Naţiunile Unite, în frunte cu SUA, URSS şi Marea Britanie, au repurtat victoria în 1945, România – deşi a susţinut şi a fost susţinută de o serie de „aliaţi” europeni, în marea lor majoritate (Hitler, Mussolini şi vasalii lor), exceptându-l pe Mannerheim, odioşi sau, cel puţin, deocheaţi[5] – l-a pierdut. Or, după cum e stabilit cu rigurozitate în istorie, „dreptul” obligatoriu la judecată nu aparţine decât învingătorilor; niciodată şi nicidecum celor învinşi!
Pe 16 iulie, Divizia 1 Blindata a inceput atacul asupra Chisinaului la ora 3:30, apropiindu-se de oras cu Grupul Vest, comandat de col. Constantin Nistor, dinspre Ciocana Noua si cu Grupul Est, comandat de col. Gheorghe Petrea, dinspre nord-est. Prima grupare a patruns in oras la ora 8:30, surprinzand trupele sovietice aflate in Chisinau.
Soarta românilor din Basarabia in general a fost una tragică, dar şi mai tragică a fost viaţa românilor,care peste noapte s-au trezit cu „altă patrie” – Ucraina… Daca vom face o comparaţie cu teritoriul României în primele decenii al secolului trecut (suprafaţa, populaţia) cu teritoriul actual vom inţelege că românii au fost furaţi din toate părţile mai ceva ca hoţii la drumul mare.
Mai multe fotografii la InConstantin.Ro. Cititi si Răzbunarea ucrainenilor pentru sfintirea Bisericii de la Hagi Curda: ziarişti români declaraţi indezirabili. “Persona non grata” in Basarabia de Sud
Autorităţile de la Kiev dau un răspuns dur: ziariştii români care scriu despre suferinţele românilor din Ucraina primesc automat interdicţia de a mai intra în Ucraina. Azi dimineaţă au păţit-o Simona Lazăr de la Jurnalul Naţional şi Valentin Ţigău de la Radio România. Jurnaliştii vroiau să meargă la sfinţirea singurei biserici româneşti din sudul Basarabiei (foto), de la Hagi Curda (Kamîşovka). Doar că la graniţă au aflat că sunt indezirabili pe teritoriul Ucrainei vreme de cinci ani.
Pe 16 iulie, Divizia 1 Blindata a inceput atacul asupra Chisinaului la ora 3:30, apropiindu-se de oras cu Grupul Vest, comandat de col. Constantin Nistor, dinspre Ciocana Noua si cu Grupul Est, comandat de col. Gheorghe Petrea, dinspre nord-est. Prima grupare a patruns in oras la ora 8:30, surprinzand trupele sovietice aflate in Chisinau. Langa Mitropolie, Compania 3 Care de Lupta, comandata de cpt. Victor Gabrinschi, a lichidat un escadron de cavalerie si o baterie de artilerie grea. Slt. Stefan Marinescu a ridicat drapelul romanesc pe Biserica Sf. Treime. La 11:30 inaintarea celei de-a doua grupari a fost oprita de trupele sovietice aflate pe Dealul Rascanu, care au fost ulterior scoase din pozitie de Batalionului 2 Care de Lupta sprijinit de toata artileria grea disponibila. Drumul de retragere al trupelor Armatei Rosii spre Tighina era taiat. Au mai patruns apoi in Chisinau si Diviziile 50 si 72 Infanterie germane si pana seara orasul fusese curatat de ramasitele unitatilor sovietice. Cealalta unitate romana a Corpului 54 german, Divizia 5 Infanterie, a continuat inaintarea spre est de la Orhei, ajungand pe aliniamentul Hartopul Mic – Ianovat – Buric. A doua zi a atins Nistrul.
In postarea sa lapidara datata 4 iulie, flamboiantul ambasador rus la NATO, Dmitri Rogozin, se lauda ca presedintele Federatiei Ruse, Dmitri Medvedev, i-a aprobat criticile virulente la adresa lui Basescu facute la summitul Rusia-NATO de la Soci (*). Toata povestea asta cu “declaratiile dure” facute si de Medvedev in spatele draperiilor de la petrecerea Aliantei “votca-cola” de pe malul Marii Negre este sustinuta si de un ziar “koms0molist” din fosta URSS (unde-l gasim si pe mai vechiul nostru client Stanislav Belkovski, acum specializat pe “FSB-Faktor”). Cica Basescu, prin declaratia despre sustinerea Ordinului de trecere a Prutului dat de Antonescu, “s-a situat de partea nazistilor”.
Recent, preşedintele Traian Băsescu a vorbit la TVR despre amplasarea scutului antirachetă pe teritoriul României, la Deveselu. Şeful statului a ţinut să asigure că declaraţii ca cele ale ambasadorului rus la NATO, Dimitri Rogozin, care aprecia că scutul antirachetă este un “cal Traian”, nu trebuie să fie luate în seamă şi asta deoarece Rogozin face parte din “echipa de zgomote”.
Ce mi se pare mai interesant este ca, pe data de 1 iulie, Rogozin sustine, pe contul sau de Twitter in limba engleza (in care apare in costumatie “periculoasa” de caza), ca “BTW” (“By the way”), tocmai l-a invitat Obama pe la Washington. Ceea ce nu se poate spune despre Basescu…
(*) Rogozin Amb. Dmitry Rogozin despre Basescu:
Д.А.Медведев жестко наехал на румынского Бэсеску за возмутительные высказывания по 1941. Рад, что президент поддержал меня в этом вопросе.
In noaptea de 22 spre 23 decembrie 1943 Forţa 13340 a Special Operations Executive (SOE) a Marii Britanii a trimis în România un avion militar care paraşutează trei ofiţeri de informatii în împrejurimile oraşului Alexandria, zona satului Plosca. Astfel debutează operaţiunea “Autonomous”. Locotenentul-colonel Gardyne de Chastelain (Alfred George Gardyne de Chastelain – indicativ secret DIH 1342) era şeful misiunii şi fusese timp de 13 ani (1927-1941) directorul societăţii petroliere “Unirea” şi şeful rezidenţei lntelligence Service pentru România. Căpitanul Ivor Porter fusese timp de un an asistent la Universitatea din Bucureşti, predând cursul de limba şi literatura engleză, apoi, dupa 23 august, devine ataşatul Legaţiei Engleze până în februarie 1945. Cel de-al treilea, căpitanul roman Silviu Meţianu, participase la primul război mondial, apoi emigrase în Anglia. Pana la 23 august 1944 cei trei au fost “prizonieri de lux” in apartamentul de serviciu al sefului Jandarmeriei Romane, generalul Constantin Z. “Piki” Vasiliu, din sediul institutiei de pe Stefan cel Mare, si au intermediat negocierile Guvernului Roman cu Marea Britanie.
Dupa Pozitia SSI fata de Operatiunea “Autonomous” a SOE » Ziaristi Online va ofera astazi a doua parte a documentarului despre Intelligence Service si negocierile Maresalului Ion Antonescu cu Aliatii urmand sa revenim cu unRaport Top Secret catre SOE semnat de AGG de Chastelain si obtinut de Ziaristi Online din arhivele secrete ale SSI. In acest episod prezentam extrase din memoriile capitanului Ivor Porter, publicate, in 1989, sub titlul “Operation Autonomous: With S.O.E. In Wartime Romania”, de editura Chatto & Windus si traduse ulterior si in limba romana. Fragmentele de mai jos demonstreaza marea tradare a Regelui Mihai din 23 august 1944, faptul ca Maresalul Ion Antonescu se afla in negocieri finale atat cu anglo-americanii cat si cu rusii dar si, mai ales, dovedesc din nou predarea Romaniei de catre Marea Britanie in mainile URSS, fara nici cea mai mica remuscare, alta decat cea a agentilor secreti de pe teren care simpatizau romanii si lupta lor antibolsevica. Totodata, ni se releva si prietenia stransa a Maresalului Antonescu cu seful comunitatii evreiesti, dr Filderman, pe care il rugase sa intervina la randul sau pe langa Washington si Londra pentru a fi acceptate conditiile Bucurestilor. Intertitlurile apartin redactiei Ziaristi Online:
În circa 70 de ani au fost ucişi circa 180 de milioane de oameni nevinovaţi, ceea ce înseamnă aproape 3 milioane de persoane nevinovate ucise anual. Modernitatea se prezintă, iată, în faţa scaunului judecăţii civilizaţiilor cu o asemenea tragică performanţă. Să ne mai amintim că la Katin au fost ucişi 20 000 de ofiţeri polonezi, iar la Fântâna Albă, în Bucovina românească, au fost ucişi în două ore, 3000 de români neînarmaţi doar pentru că voiau să fie români, să părăsească teritoriile ocupate de sovietici, după ce tot sovieticii difuzaseră ştirea că o atare plecare este îngăduită de noua guvernare bolşevică.
Pana cand guvernul rus nu isi va cere scuze fata de poporul roman pentru sutele de mii de romani deportati, ucisi, jefuiti sub pretextul luptei impotriva fascismului, rusii sa taca. Nerusinati sunt rusii, care ne-au impus comunismul. Este vorba de sute de mii, iar dupa unii istorici chiar de peste un milion de victime! In Siberia si Kazahstan au fost deportati si au murit sute de mii de romani. Cine raspunde de exterminarea lor, de Holocaustul rosu?
Mosteniri imperiale in Comintern si organele de securitate sovietice: Tentative de a nega faptul ca Valter Roman si Leon Tismaneanu au fost agenti sovietici au fost facute individual de membri ai familiilor lor. In cazul lui Tismaneanu, statele de plata ale Cominternului din februarie-iunie 1944 indica faptul ca era platit cel mai bine, dintre cei 26 de agenti de pe lista, surclasand agenti semnificativi ca Vasile Luca, Iosif Chisinevschi sau Valter Roman
REF: Vizita oficială a preşedintelui României, Traian Băsescu, în Republica Azerbaidjan
Preşedintele României, Traian Băsescu, a efectuat în perioada 18-19 aprilie a.c. o vizită oficială în Republica Azerbaidjan, la invitaţia omologului său, domnul Ilham Aliyev.
În cadrul vizitei, şeful statului român s-a întâlnit cu preşedintele Republicii Azerbaidjan, Ilham Aliyev, a avut convorbiri cu premierul azer, Artur Rasizade, precum şi cu preşedintele Parlamentului azer, Oktay Asadov.
Temele abordate în discuţiile cu autorităţile azere au vizat în principal relaţiile bilaterale, cu accent pe problematica energetică, relaţiile UE-Azerbaidjan, cooperarea parlamentară, precum şi teme de pe agenda regională şi internaţională.
În cadrul întâlnirii la nivel înalt, cei doi şefi de stat şi-au reafirmat sprijinul pentru implementarea gazoductului Nabucco, un proiect prioritar al Uniunii Europene, care va contribui semnificativ la securitatea energetică a continentului. Un alt proiect important în care România şi Azerbaidjan cooperează direct este gazoductul Azerbaidjan-Georgia-România-Ungaria-Interconector (AGRI), care valorifică traseul cel mai scurt dintre regiunea Mării Caspice şi cea a Mării Negre.
Intr-o editie a emisiunii Nasul la care am participat ieri seara, Bogdan Chirieac, intrat intr-un dialog telefonic cu Radu Moraru, a lasat sa se inteleaga pe tot parcursul convorbirii ca el a stat la masa cu ambasadorul SUA, caruia i-a relatat celebrele povesti disponibile acum pe Wikileaks. Chiar la finalul conversatiei l-a persiflat pe Radu Moraru, afirmand ca degeaba si-ar fi dorit Nasul sa vorbeasca cu ambasadorul daca nu era chemat la Ambasada. Vezi Doamne, Chirieac este dintre cei “chemati”, dintre cei “alesi”.
Studiind insa exact documentul cu pricina – pe care il reproduc integral mai jos -, fara nici o surpriza am constatat ca “mister” Chirieac nu numai ca nu a stat la nici o cina cu ambasadorul, ci ca discutia s-a desfasurat de fapt cu “DCM”-ul Ambasadei, ceea ce inseamna “Deputy Chief of Mission” – adjunctul sefului de misiune sau “CDA” – Charge D’Affairs – Insarcinatul cu Afaceri, care era la ora aceea Mark Taplin, altfel un profesionist al diplomatiei si un excelent cunoscator al problemelor zonei.
Gandul a facut o treaba buna prezentandu-l pe cel responsabil de fapt, in mare parte, de telegramele transmise Departamentului de Stat american si de politica Statelor Unite fata de Romania, cel putin de aici, de pe teren:
A făcut doi ani de şcoală în România, înainte de 1989, când l-a urmat pe tatăl său, aflat în misiune la Bucureşti
Mark Taplin, fost însărcinat cu afaceri al Ambasadei SUA la Bucureşti (2005 – 2008), este, conform unor surse diplomatice, nu doar autorul formal al unora dintre telegramele secrete expediate la Washington, ci şi autorul moral al telegramelor semnate de fostul ambasador, Nicholas Taubman. Oficial, este autorul telegramei cu topul oligarhilor români şi al celei în care relatează concluziile întrevederii cu Viorel Hrebenciuc, “eminenţa cenuşie” a PSD, care se opunea, pe tăcute, suspendării preşedintelui Băsescu.
Taplin a fost numit, în iulie anul trecut, însărcinat cu afaceri al Ambasadei SUA la Paris.
Diplomat de carieră din 1980, Mark Taplin a călcat pe urmele tatălui său. Conform surselor diplomatice, Taplin senior a fost un diplomat cu rang inferior, activând ani buni inclusiv la Ambasada SUA din Bucureşti în anii 60. Atunci, Taplin jr. era un puşti care a făcut câţiva ani de şcoală în România, ceea ce explică bunele sale cunoştinţe de limba română.
Mark Taplin e licenţiat în ştiinţe umaniste şi afaceri internaţionale la Universitatea Georgetown – Facultatea de Afaceri Externe (1978) şi master în studii strategice la Wales University (1982).
Înainte de a reveni la Bucureşti, într-o poziţie cheie, Taplin a activat la Ambasada SUA din Moscova, ca asistent de ofiţer cultural (1984-1987) şi ca asistent al ofiţerului de comunicare (1994), precum şi la ambasadele sau consulatele din Sao Paulo – Brazilia, Port-au-Prince – Haiti şi Port Louis – Mauritius.
Ulterior, a fost numit consilier pentru Afaceri Publice al Ambasadei SUA din Kiev, Ucraina (1999-2001), şi director adjunct al Biroului de Presă şi Diplomaţie Publică în Biroul Departamentului de Stat pentru Europa şi Eurasia (2001-2002).
În fine, în perioada 2002-2004, Taplin a fost director pentru Ucraina, Moldova şi Belarus în Departamentul de Stat al SUA. În biografia sa, publicată pe site-ul Departamentului de Stat, se precizează că “a contribuit la dezvoltarea politicii americane faţă de Ucraina, în perioada premergătoare alegerilor prezidenţiale din 2004”.
După încheierea misiunii din România, Taplin a predat la Şcoala de Diplomaţie Publică a Universităţii George Washington. A organizat dezbateri publice cu participarea secretarului de Stat Hillary Clinton şi a secretarului Apărării, Robin Gates.
Mark Taplin vorbeşte franceză, română, portugheză, rusă şi ucraineană şi este autorul volumului “Călător prin locuri din Rusia odată interzise”, incheie Gandul.
Cartea a fost tradusa si publicata la noi de Editura Nemira, sub titlul Imperiul Deschis. Mark Taplin, un sustinator real si sufletist al Romaniei, ne-a prezentat si noua lucrarea AXA – Noua Romanie la Marea Neagra, publicata de editura Ziua in 2005 si la a carei lansare a si participat (vezi Foto si Info la Civic Media). Iata prezentarea sa gentila transmisa in scris pentru o contracoperta: “Desi etica Departamentului de Stat nu ne permite sa sprijinim direct cartea dvs, aceasta nu ma impiedica insa sa va felicit pentru alegerea subiectului. Cred ca regiunea Marii Negre revine in atentia comunitatii mondiale si consider ca dvs, alaturi de Charles King si alti scriitori si analisti internationali de marca, aduceti o contributie foarte importanta la intelegerea evolutiei acestei zone in ultimii ani.” – Mark Taplin
Mark Taplin este casatorit (tot) cu o profesionista a diplomatiei, de data aceasta culturale, aflata de asemenea in misiune la Paris.
Mark Taplin is the Public Diplomcy fellow at George Washington University’s School of Media and Public Affairs, on loan from the U.S. Department of State.
He is a career Foreign Service Officer with the rank of minister counselor. He joined the U.S. Foreign Service in 1980.
From 2005-2008, he served as Deputy Chief of Mission at the U.S. Embassy in Bucharest, Romania. During his tenure, he helped promote a close partnership between the U.S. and Romania. In April 2008, he served as the overall U.S. control officer for the visit of PResident Bush to Romania and for the Bucharest NATO summit, the largest ever held by the Alliance.
From 2002-2004, he served as Director for Ukraine, Moldova, and Belarus at the U.S. Department of State.
He also served as Deputy Director of the Office of Press and Public Diplomacy in the State Department’s Bureau of European and Eurasian Affairs (2001-2002) and Counselor for Public Affairs at the U.S. Embassy in Kiev, Ukraine (1999-2001). His past overseas assignments also include two tours in Moscow, as well as public diplomacy assignments in Brazil, Haiti and Mauritius.
He holds a bachelor’s degree in humanities and itnernational affaris from the Georgetown University School of Foreign Service and a master’s degree in strategic studies from the University College of Wales (Aberystwyth). He is the author of Open Lands: Travels Through Russia’s Once Forbidden Places (Steerforth Press, 1997).
Foto sus: Razvan Chirita / Mediafax – Gandul
“Cablograma” cu pricina mai jos:
E.O. 12958: DECL: 02/13/2016
TAGS: PGOV, RO
SUBJECT: “THE GENIE IS OUT OF THE BOTTLE” — PSD DELIVERS CHARGES AGAINST BASESCU TO PARLIAMENT
REF: A. BUCHAREST 0142 B. BUCHAREST 0086
Classified By: CDA Mark A. Taplin for Reasons 1.4 (b) and (d).
Pentru ca surpriza să fie cât mai puternică, atacurile rusești sau sovietice se dau în zile de vacanță (invazia Cehoslovaciei în august 1968), în timpul marilor evenimente care mențin atenția și liderii lumii în altă parte (Georgia în timpul olimpiadei din 2008), sau sărbătoare (invazia Afghanstanului de Crăciunul lui 1979). Tot așa a procedat Rusia cu altă lovitură de imagine, în Ajunul Crăciunului anului 2010, când a anunțat împreună cu Parisul perfectarea cumpărării a două porthelicoptere franceze de clasa Mistral, cu încă două ce ar urma să se construiască în șantierele navale rusești. Palatul Elysee a descris afacerea ca o mare victorie a industriei franceze, cu peste o mie de slujbe garantate în următorii doi ani. Dar au fost și voci (de exemplu Andre Glucksmann) care sublinia faptul că anunțul în Ajunul Crăciunului era mai degrabă menit să distragă atenția publicului de la „o afacere murdară”.
Totuși, inițierea afacerii durează de ceva vreme. Intenția rușilor și începerea negocierilor este ceva mai veche, atâta doar că negocierile au durat mai mult. Unii analiști au considerat că nu este posibil ca un stat NATO să vândă echipament militar și tehnologie unui stat care menține în doctrina sa militară NATO ca principală amenințare la adresa securității sale. Dar aceștia nu au luat în calcul mai mulți factori referitori la Franța actuală, factori speculați cu dibăcie de către liderii ruși. Franța, la fel ca și Rusia, are de înghițit o pilulă amară: trecerea de la statutul de putere de prim rang la unul de putere de rang secund. Acum o sută de ani, Franța era o mare putere, Rusia a fost o superputere până în urmă cu douăzeci de ani, sub numele de URSS. Această trecere, împreună cu noile situații la care sunt nevoiți să se adapteze atât liderii, cât și populația, poate trezi adânci resentimente către cei care rămân în poll position, în speță SUA. Tresăririle de orgoliu rănit, cum a fost decizia lui de Gaulle de a retrage Franța din structurile de comandă ale NATO nu schimbă realitatea, am văzut că Szarkozy a readus Franța înapoi în procesul de decizie NATO. Dar nu schimbă nici percepția, nici atitudinea liderilor și populației. Această decădere din rang are și consecințe directe, percepute din plin, cum au fost cele referitoare la războiul declanșat de SUA în Irak, care a costat Franța pierderea unor contracte de 40 de miliarde de dolari cu regimul lui Saddam Hussein. Dincolo de retorica antiimperialistă, este vizibil că Franța este una dintre cele mai imperialiste state moderne, prin acțiunile sale în zona sa de influență de necontestat, fostele sale colonii. Nu degeaba în indexul statelor eșuate din 2010, în topul primelor douăsprezece, jumătate sunt foste colonii franceze, în care Franța continuă aceeași politică, exploatarea resurselor, fără preocupare atentă asupra condițiilor populației sau moralității regimurilor pe care le susține, iar în caz că monopolul îi este contestat, se implică direct, inclusiv prin asasinate sau chiar intervenție militară, lucruri mai puțin vizibile, deoarece cui îi pasă de Coasta de Fildeș sau Djibouti. Cu toate astea, critică acțiunile altora, nu mult diferite de ale sale.
Raportul cuprinde cinci capitole care reflectă situaţia în domeniile audiovizualului, presei scrise şi online, dar si, pentru prima dată, o analiză a situaţiei presei din Transnistria.
1. Pe tarmurile Pontului Euxin au primit stramosii romanilor Vestea cea Buna, pentru intaia data chiar de la Sfantul Apostol Andrei, cum ne invata traditia consemnata de Sfantul Ipolit (cca. 170 – cca. 236) sau, in „Istoria bisericeasca”, de Episcopul din Cezareea Palestinei (265 – 339/40), cel mai de seama istoric din veacurile primare. Traditia a fost reluata mai tarziu de mari scriitori bisericesti, de-ar fi sa-l amintim aici fie si, numai pe calugarul Epifanie (sec. VIII) cu a sa „Viata a Sfantului Apostol Andrei”. De asemenea, Sinaxarul Bisericii Constantinopolitane vine sa intareasca aceste afirmatii, cum o va face, mai tarziu, in secolul al XTV-lea, istoricul bizantin Nichifor Calist.
O parte din teritoriul actualei Romanii a fost, prin urmare, evanghelizat chiar de un ucenic al Mantuitorului Iisus Hristos. Crestinismul romanesc este de origine apostolica, prin prezenta Sfantului Apostol Andrei pe tarmul Marii Negre si aceasta este, neindoielnic, cea mai adanca legatura pe care o au romanii cu Pontul Euxin.
2. Predicarea de catre Sf. Apostol Andrei a Evangheliei prin aceaste tinuturi si-a vadit roadele cat de curand: amploarea vietii spirituale crestine in Scythia Minor a dus deja, catre finele sutei a III-a, la structurarea unei ierarhii bisericesti La Tomis exista astfel o episcopie subordonata Patriarhiei de la Constantinopol, iar episcopul tomitan avea sa participe, in 325, la Sinodul I Ecumenic de la Niceea.
In aceste conditii, putem intelege extraordinara inflorire a literaturii crestine in aceasta arie euxiniana, in cadrul a ceea ce avea sa fie numit scoala literara de la Tomis, respectiv scoala literara de la Dunarea de Jos. Membri ai ierarhiei tomitane, monahi veniti din Imperiu si stabiliti in aceste locuri ospitaliere si deschise crestinismului au scris, in greaca ori in latina, lucrari catehetice, epistolare, paremiologice, teologico-dogmatice, ascetice, calendaristice, apologetice etc.
Intre acestia, cei mai bine cunoscuti sunt Teotim I Filosoful, Ioan de Tomis, Teotim al II-lea de Tomis, Ioan Maxentiu si Leontius, Valentinian de Tomis, Dionysus Exiguus -in legatura cu care Pr. Dr. Gh. I. Dragulin a emis ipoteza ca ar fi aceeasi persoana cu Dionisie Areopagitul, fondatorul misticii rasaritene – Leontius Bysantinus. Reprezentanti straluciti ai scolii literare de la Dunarea de Jos – in linie ortodoxa, caci acolo s-a manifestat si o directie eterodoxa, ariana – au fost, in secolele IV-VI, Niceta de Remesiana, Laurentiu de Novae, Martin de Bracara.
Multi dintre acestia l-au propovaduit pe Hristos si printr-o intensa activitate misionara, colindand continentul pana spre marginile sale atlantice ori mediteraneene si intemeind si in Apus schituri ori manastiri crestine.
Operele scrise ale tuturor acestor ganditori crestini straromani, elaborate in principal in cadrul celor doua scoli literare crestine din zona Pontului Euxin, fac dovada existentei, in aria pontica, a unei vieti spirituale crestine de o intensitate cu totul speciala inca din primele veacuri de dupa Hristos si, in consecinta, a importantei decisive pe care liantul credintei crestine l-a avut in procesul de formare a poporului traitor pe aceste meleaguri.
3. Teritoriile aflate la vestul Pontului Euxin, intinzandu-se, catre sud, pana la Peloponez, iar catre apus, pana la coastele Siciliene, constituie ceea ce renumita preistoriciana Marija Gimbutas numeste Vechea Europa, o entitate culturala bine individualizata, cuprinsa intre 6500 si 3500 i. Hr. Aceasta straveche civilizatie europeana, a carei varianta ori nucleu de iradiere l-a constituit, dupa cum precizeaza cercetatoarea, aria Romaniei Mari, precede deci, cu cateva milenii, pe cea sumeriana, razboinica si violenta. Avem de-a face, dupa opinia Marijei Gimbutas, cu prima Europa, constituita inainte de infiltrarile popoarelor indo-europene: este Europa epocilor neolitica si a cuprului, caracterizata printr-un mod de viata esentialmente pasnic, pus in evidenta de absenta generala a fortificatiilor si a armelor de lupta, ca si a oricaror reprezentari privind o societate razboinica. Spiritualitatea acestei prime Europe s-a dovedit insa, pe masura extinderii cercetarilor arheologice, de mare bogatie si rafinament: „vechii europeni” aveau o scriere sacra, construiau temple, realizau ceramica si obiecte de cult, sculpturi si figurine reprezentand divinitati intr-o mare varietate de tipuri, participau la ritualuri sezoniere, funebre etc. Aceasta parte a istoriei europene se impune tot mai mult a fi recunoscuta si inteleasa.
4. In secolul al XlII-lea, dupa cum arata Simion Mehedinti, Pontul Euxin era o „mare italiana “. „La Kaffa erau dogi ca si la Venetia”, incat atingerea dintre locuitorii fostei Dacii si cei ai Italiei era directa si a fost rupta numai de forta navalitoare a turcilor selgiucizi. Se cuvine, iata, sa vorbim, despre latinitatea primara a culturii euxiniene in care se incadreaza, ca experienta cruciala, evolutia scolii Martirice Ardelene. Aceasta a mijlocit reconexarea noastra cu centrul Latiului, ceea ce a permis sa „socotim din nou sirul intamplarilor din Principate ab urbe condita”. Numai astfel incadrata, in cercul geocultural largit al marii culturi euxiniene, ni se destainuie pe deplin toate intelesurile acestei miraculoase scoli de redesteptare sufleteasca a neamului nostru.
Aceasta romanitate este trasatura cea dintai a europenismului nostru occidental. Teoria lui E. Lovinescu socoteste sirul intamplarilor relevante pentru Occidentul nostru interior abia de la Revolutia franceza. Corifeii scolii Ardelene socoteau acelasi sir de intamplari ab urbe condita, de la intemeierea Romei. Noi, romanii, nu ne occidentalizam, noi suntem occidentali ab originem, caci am fost si suntem traitori ai acestui aion aeternum, eonul roman, care poate fi talmacit pe deplin doar in cercul marii culturi euxiniene, care se suprapune in mare masura cu cercul romanitatii orientale cercul in care s-au intalnit cele trei mari spiritualitati fara de care nu putem vorbi despre europenism: spiritualitatea indo-europeana, care-si are matca in zona ponto-carpatica, spiritualitatea greco-romana – prin sinteza Romei si apoi a Bizantului – si spiritualitatea crestina apostolica, fiindca in aria Daco-Romaniei si a Greciei corintice au adus Vestirea Mantuitoare cei doi apostoli ai lui Dumnezeu: Pavel si Andrei).
Constructia spirituala a Romei in Orient n-ar fi putut veni decat de la romanitatea orientala sadita de Traian in toata Traco-Iliria, in Iliria si Dacia euxiniana deopotriva. Cercul euxinic razbate din nou in toata luminozitatea sa cu aceasta romanitate orientala, fiindca, dupa retragerea valului tataresc, de la gurile Dunarii pana la Golful Corintului infloresc „Vlahiile”, iar Pontul Euxin, precum s-a aratat, era o mare italiana. Iar legatura aceasta dintre locuitorii Daciei si cei ai Italiei vorbeste despre un bloc al marii latinitati. si, precum s-a vazut, stefan cel Mare, acest „atlet al lui Christos”, cum a fost denumit in Occidentul mediteranean, a inteles cu toata inaltimea importanta Pontului Euxin. Cucerirea otomana a Europei nu putea sa inceapa decat dupa ce s-ar fi savarsit cucerirea lumii euxiniene, si Pontul ar fi devenit „lac asiatic”. Abia cand avem o intelegere apasata a chestiunii euxiniene putem, in fine, dobandi o viziune realista a chestiunii europene si a dimensiunilor reale ale „micii noastre peninsule europene, la apus de istmul ponto-baltic”.
5. Simion Mehedinti apreciaza, in scrierile lui, ca ne aflam la inceputul unei noi faze in istoria statelor din Europa rasariteana si faza aceasta este inteligibila numai din perspectiva euxiniana completa. Fiindca, precum scrie Mehedinti, fata cu „marea masa mongola din rasaritul Asiei”, cu „furnicarul din India”, cu „marele centru de populatie din Statele Unite” si cu „inchegarea unui nou centru de desime in Rusia”, „mica noastra peninsula europeana devine un satelit politic, dupa cum e si un satelit fizic al Asiei”. Intra in istorie marile state continentale, „intemeiate pe acele mari aglomerari omenesti”, intre care „colosul rusesc” care, „spre a respira liber spre ocean” are nevoie de Baltica si de Pontul Euxin, din nou, incat „Europa peninsulara se afla in fata unui mare conflict de interese”, in locul „pericolului galben” (cliseu folosit, observa Mehedinti, de cei ce judeca istoria cu impresii capatate din istoria lui Altila si Cengis Khan), se ridica un „pericol alb”. „Coeficientul puterii istorice a noului focar e acea crestere de 12 milioane in fiecare deceniu, pe cand Europa peninsulara a atins limita cresterii de populatie (…). Iar elementul romanesc de la Dunare, (Mare) si Carpati se afla, ca si acum sute de ani, in fatada de rasarit a Europei”, un „front” si o „frontiera” spre stepa asiatica. (Oare este o intamplare care-i priveste doar pe romani faptul ca primul lucru decis de generalul Lebed, dupa victoria lui Eltin, a fost stoparea retragerii Armatei a 14-a din Transnistria? Acela salutat cu atata neintelegere de puterile Occidentului ca mare „democrat europenist” isi incepe ciclul prezidential printr-un gest de despotie asiatica: decide contra curentului european si mondial. O face din vointa exclusiva, complet arbitrara, ca orice mare despot din istoria „despotiilor orientale”. Iar chestiunea poate fi pe deplin inteleasa numai daca este pusa din nou din perspectiva euxiniana, a Marii Negre si a neamurilor din cercul euxinic).
Rolul Romaniei la Gurile Dunarii si Marea Neagra, fruntariile Europei
“Agresiunea comunista din 1940, stabilind Rusia la Gurile Dunarii si la un pas de Dardanele, a afectat nu doar Romania, ci si intregul continent al Europei, dand peste cap echilibrul dintr-o regiune, prin traditie, fierbinte… Este tragic a reflecta ca o politica autentica a reconcilierii din partea Kremlinului, care, prin crearea unei zone de granita loiala, de la Marea Alba si cea Baltica pana la Marea Neagra, ar fi putut, probabil, impiedica acest razboi, a fost sacrificata de dragul ambitiilor imperialiste, care, de atunci, au aruncat omenirea in cea mai sangeroasa lupta” – Charles Upson Clark – Octombrie 1941
DOCUMENT. Brosura informativa cuprinsa in lucrarea AXA – Noua Romaniei la Marea Neagra, 2005
HISTORICUS, 1915
“De ce ne trebuie Basarabia”
Razboiul european a luat proportiile unui adevarat cataclism. Toate marile puteri ale Europei si pe deasupra Japonia iau parte la macelul inspaimantator care insangereaza omenirea de aproape un an de zile.
Luptele se dau pe fronturi de mii de kilometri si milioane de ostasi cad sub focul ucigator al armelor celor mai perfectionate.
Intreaga viata economica a statelor in lupta e ruinata, iar tarile neutre traesc intr-o adevarata teroare inspaimantate de acest groaznic razboi care ameninta totul cu distrugerea.
In afara de lupta sangeroasa de pe fronturi, in afara de inspaimantatoarele atacuri ale milioanelor de ostasi care brazdeaza Europa cu brauri de foc, beligerantii si in special Tripla Intelegere, care se simte mai slaba militareste decat puterile centrale, dau asalturi disperate neutrilor pentru a-i tari si pe ei in acest razboi al imperialismului european.
Si daca luptele pe fronturi stagneaza uneori, daca luptatorii stau in transee luni de zile intr-o inactivitate enervanta, daca in unele parti beligerantii stau fata in fata fara a se hotari sa faca jertfa suprema si sa dea atacul decisiv, in capitalele statelor neutre lupta diplomatica se duce mereu cu aceiasi intensitate, asalturile devin din ce in ce mai inversunate.
De altfel, chiar de la inceputul razboiului dovedindu-se superioritatea covarsitoare a Puterilor centrale, Tripla Intelegere si-a pus intreaga speranta in interventia neutrilor, asteapta victoria nu de la armatele ei insuficiente pentru a o obtine, ci de la intrarea in lupta a unor forte noi, de la neutrii pe care nadajduia ca prin promisiuni si prin amenintari sa-i decida in cele din urma sa se arunce cu toata puterea impotriva austro-germanilor. Si daca anglo-franco-rusii n-au prea inregistrat succese pe campurile de lupta, daca Belgia e in intregime ocupata si Franta invadata de Germani, daca armatele rusesti sunt pretutindeni distruse, Tripla Intelegere a repurtat in schimb dupa aproape zece luni de asalturi continue la Roma, succesul determinarii Italiei de a calca alianta care o unea de treizeci de ani cu Puterile centrale si de a se zvarli in razboi alaturi de anglo-franco-rusi.
Este aceasta, fara indoiala, un succes diplomatic al Triplei Intelegeri obtinut insa cu mari jertfe, cu sacrificarea tuturor intereselor sarbesti.
Pentru a o hotari sa intre in lupta i s-a promis Italiei un adevarat imperiu colonial si in plus toata coasta Adriaticei si Albania de sud indepartand astfel din nou pe nenorocitii de Sarbi de la Mare, sfaramandu-le vechiul vis de patrundere la Adriatica.
Pe baza acestor promisiuni, care, daca s-ar indeplini ar satisface imperialismul italian si ar face din Adriatica un lac italienesc, regatul lui Victor Emanuel al III a intrat in lupta.
Pentru a determina insa aceasta intrare in actiune, Tripla Intelegere a fost nevoita sa dezminta singura principiul nationalitatilor cu care spera sa ademeneasca pe neutri, caci a trebuit sa cedeze Italiei coasta dalmata locuita numai de sarbi.
De altfel, era evident inca dela inceputul razboiului ca nu din principiul nationalitatilor a izvorat acest formidabil razboi si ca nu pe baza acestui principiu va fi purtat el.
Principiul nationalitatilor putea servi doar ca decor pentru a ascunde adevaratul joc de ademenire a neutrilor incercat de Tripla Intelegere. El n-avea insa ce cauta intr-un razboi de suprematie politica si economica a lumei, in razboiul celui mai pronuntat imperialism.
Inchipuiti-vi-o pe Rusia, sugrumatoarea ucrainenilor, finlandezilor, polonezilor, moldovenilor, georgienilor si atator altor nationalitati, luptand pentru triumful principiului nationalitatilor!
Razboiul pentru stapanirea economica a lumii
Adevarul e ca razboiul a inceput si se poarta pentru stapanirea economica a lumii.
E razboiul dintre Germania, care, prin dezvoltarea ei uriasa, pretindea cu drept cuvant stapanirea cailor de comunicatie si debuseelor necesare industriei si comertului sau, si dintre Anglia, care nu admite ca altcineva sa mai stapaneasca Marea de care ea dispune de atatea veacuri.
Toti ceilalti beligeranti in afara de Anglia si Germania sunt numai personaje secundare in acest razboi in care lupta se da intre vechea suprematie engleza si forta noua germana.
Si natural ca intregul razboi imprumuta caracterul ce i-l da lupta economica si politica dintre Germania si Anglia.
Daca acestea lupta pentru stapanirea in general a marilor si oceanelor, Rusia lupta si ea pentru stapanirea Marii Negre si a portilor acestei mari, Dardanelele, dupa cum Turcia se razboieste pentru pastrarea acestei stapaniri.
Italia, la randul ei, s-a aruncat in lupta pentru a face din Adriatica un lac italienesc, spre a fi numai a sa, fara nici o concurenta si fara nici o pretentie streina, iar Austro-Ungaria lupta cu toate puterile pentru a-si pastra partea ei de mare, mijlocul indispensabil de comunicatie si de viata.
In aceste conditii, a pune lupta pe principiul nationalitatilor inseamna a inlatura interesul economic, singurul care prezideaza si conduce acest razboi.
Ni s-au parut necesare aceste explicatii fiindca in lupta pe care o duce si in Romania Tripla Intelegere pentru a ne castiga concursul a cautat prin presa si prin organele ce-i stau la dispozitie sa inlature cu totul partea economica a razboiului, sa ne distraga atentiea de la planurile rusesti in Marea Neagra.
Ori, e vizibil ca in acest razboi Romania – daca va interveni si noi credem ca trebuie sa intervina – are datoria intai sa-si asigure existenta si apoi sa infaptuiasca unitatea nationala.
Ori pentru asigurarea existentei sale, Romania are neaparata nevoie de gurile Dunarii si de libertatea deplina a Marii Negre.
Chestiunii Dunarii pentru viata Romaniei
Intr-un studiu aparut de curand, dl Vintila Bratianu arata importanta enorma a Chestiunii Dunarii pentru viata Romaniei.
Dunarea formeaza pentru Romania artera principala, prin care se scurg toate bogatiile acestei tari. Romania are astazi in stapanirea ei 1300 km din malurile Dunarii, dintre care peste 490 km sunt ambele tarmuri, pe teritoriu romanesc.
Din aceste fapte rezulta o consecinta logica si primordiala pentru intreaga viata a Romaniei: aceasta tara are absoluta nevoie de libertatea de navigatie completa a Dunarii, de libertatea completa a gurilor Dunarii.
Dar ceva mai mult: dl Vintila I. Bratianu arata, luand ca pilda raul Volga, ca avem nevoie ca libertatea regimului pe Dunare sa fie completata printr-un regim liber si pe Marea Neagra si in Stramtori. Neavand aceste libertati, Dunarea scurgandu-se intr-o mare inchisa (in cazul nostru inchisa politic) noi tot nu ne putem folosi de acest fluviu in masura in care ne dicteaza interesele noastre.
Ori razboiul actual a pus la ordinea zilei chestia libertatiii de navigatie a gurilor Dunarii, a Marii Negre si a Stramtorilor. Dnii Sasonow, Goremykin, Gurko, Miliukow, printul Trubetkoi, toata presa ruseasca cer in mod hotarat si unanim Constantinopolul si Stramtorile.
Ceva mai mult, Rusia cere, acum chiar, cand este departe de victorie, Galatiul nostru: aceasta o afirma si raposatul rege Carol intr-o convorbire cu dl. Virgil Arion, aceasta o afirma si dl P. Carp int-un articol publicat in «Moldova» ; aceste afirmatii, pana acum cel putin, n-au fost desmintite oficial de guvernul actual.
Stim deci pozitiv ce vor Rusii, iar realizarea acestei dorinte a Rusiei este desfiintarea oricarei libertati de navigatie a Dunarii, a gurilor Dunarii, a Stramtorilor. Deci, in caz de victorie ruseasca, vom depinde in toate aceste chestiuni complet de bunavointa Rusiei, vom fi nevoiti de a cauta sa obtinem aceasta bunavointa ruseasca si, deci, vom fi vasali Rusiei!
August 1st, 2011 
VR 
In noaptea de 22 spre 23 decembrie 1943 Forţa 13340 a Special Operations Executive (SOE) al Royal Air Force (RAF) a trimis în România un avion militar care paraşuta trei ofiţeri de informatii în împrejurimile oraşului Alexandria, zona satului Plosca. Astfel debuta operaţiunea “Autonomous”. Locotenentul-colonel Gardyne de Chastelain (Alfred George Gardyne de Chastelain – indicativ secret DIH 1342) era şeful misiunii şi fusese timp de 13 ani (1927-1941) directorul societăţii petroliere “Unirea” şi şeful rezidenţei lntelligence Service pentru România. Un personaj de legenda al Intelligence-ului britanic, de Chastelain s-a casatorit la Bucuresti cu Marion Elizabeth (Walsh) de Chastelain, care lucra la acea vreme pentru Standard Oil of New Jersey. Ea insasi o agenta pentru viitorul serviciu MI6, i-a dat nastere la Bucuresti lui Alfred John Gardyne Drummond de Chastelain, ajuns la randul sau un general de renume, al Canadei. 
Posted in 
Tags: 
