“Gheorghe Buzatu va rămâne în memoria generaţiilor de cercetători şi de studenţi prin forţa colosală de a descătuşa istoria din captivitatea dogmatică în care a fost menţinută în deceniile comuniste şi postcomuniste.”
Ziua Profesorului Gh. Buzatu (6 iunie 1939 – 20 mai 2013)
Astazi au avut loc manifestari omagiale la Iasi (Centrul de Istorie si Civilizatie Europeana – Academia Romana), Constanta (Universitatea “Ovidius”) si Craiova (Biblioteca Judeteana “Alexandru si Aristia Aman”)
Faptul că Gheorghe Buzatu s-a ocupat de câteva figuri mari, tragice şi controversate ale istoriei noastre contemporane, precum mareşalul Antonescu sau Corneliu Codreanu, îi face cinste. A murit în picioare şi cu sabia cuvântului în mână. Şi cum a sluji adevărului înseamna a îi sluji lui Dumnezeu, şi bunul şi dreptul profesor este un învingător, împlinind cuvintele psalmistului : « Peste aspidă şi vasilisc vei călca, şi vei păşi peste leu şi peste balaur ».
Lumea contemporană nu crede în miracole, deşi acestea, din când în când, totuşi survin… Precum, de exemplu, acordul formal existent actualmente, deşi fragil, între istorici sau comentatorii de presă, de pe o parte, şi politicieni, pe de altă parte, în privinţa faptului de netăgăduit că veacul care s-a încheiat recent a fost, înainte de orice, unul al monştrilor. Şi în cursul căruia, se ştie prea bine, pe scena politică s-au putut întâlni, confrunta ori chiar colabora în unele moment, Lenin, Stalin şi Hitler, Himmler şi Beria, Molotov şi von Ribbentrop, Goebbels şi Jdanov ş.a., ş.a.
Motto de la Profesorul Gh. Buzatu: Contrar celor mai sinistre opinii sau celor mai pesimiste preziceri, Mareşalul şi-a câştigat un rol de primă mărime în istoria naţională, ceea ce opinia publică de ieri ori de azi a surprins cu exactitate, numeroase sondaje trecându-l pe Antonescu, nu fără temei sau câtuşi de puţin exagerat, în rândul marilor români, de oricând şi de oriunde. Antonescu şi-a propus, a urmărit şi a reuşit să fie întotdeauna egal cu el însuşi… A ştiut – în fapt, i s-a prezis! – că avea să ajungă… Vodă în Ţara Românească, dar că va sfârşi… pe eşafod. La 1 iunie 1946, cu puţine minute înaintea execuţiei, chiar în preziua împlinirii vârstei de 64 de ani, Mareşalul şi-a reafirmat convingerea că sfârşitul îi fusese pecetluit de bătălia pentru Basarabia şi Bucovina, pe care era dispus s-o reia, cu acelaşi deznodământ. În clipa supremă şi-a comandat plutonul de execuţie, fiind în măsură, în clipa supremă, a mai rosti „Trăiască România!” Iar Poetul, fac trimitere la Adrian Păunescu, l-a surprins exact pe acest Antonescu, aşa cum a fost şi cum ne rămâne:
La praznic de Sfantul Gheorghe, Profesorul m-a intampinat, ca intotdeauna, cu zambetul pe buze, cu bratele larg deschise si cu o surpriza placuta: “Domnule director, suntem co-autori: v-am preluat in ultima mea lucrare. Iat-o: Istoria sa Judece!, gata de tipar la TipoMoldova.” Profesorul era un sustinator de minune al refugiatilor online. De altfel, din cate mi-a marturisit chiar cu acea ocazie, pe langa un nou “Antonescu, altfel“, lucra si la un volum intitulat “Adevarul s-a nascut pe Internet“. Avea atatea proiecte in lucru si istorii extraordinare de povestit inca de fiecare data cand aveam privilegiul sa-l intalnesc in laboratoarele sale de la CICE-Iasi, discutiile continuand la un pranz intotdeauna excelent, urmat de plimbarea aferenta pe langa teii lui Eminescu si la Biserica lui Iorga din Copou, il ascultam cu sufletul la gura, incercand sa retin fiecare cuvant. Din cand in cand imi oferea cate o insula primitoare pe care sa-mi trag rasuflarea din oceanul inghetat in care ma scald, respectiv o bucata de hartie tiparita, asternuta frumos cu randurile publicate pe Ziaristi Online si care altfel zburau aiurea prin spatiul virtual. Voia sa fie si era dragut, cu o camaraderie tinereasca rar intalnita si o candoare de copil (chiar in urma cu trei zile mi-a trimis o poezie care continea si versurile “Mi-e grea maturitatea, mi-e greu să fiu docil, Aș da orice pe lume să redevin copil!…). Asa si acum. Co-autorii Istoriei erau, de fapt, Profesorul, Serban Alexianu, fiul guvernatorului Transnistriei ucis de Brucan si ai lui in “lotul Antonescu”, si Doamna Stela Cheptea, colega si buna sa prietena de-o viata. Articolele de pe “Ziaristi”, pentru a caror publicare sunt extrem de onorat si, acum, la aflarea tragicii vesti despre plecarea Profesorului, coplesit si bulversat, veneau ca o mica si modesta completare. Cine avea sa-si imagineze ca acest (ultim) volum, cu un titlu atat de grav, avea sa-i devina un adevarat Testament?!… Iata aici textul-semnal pe care mi l-a oferit regretatul nostru Profesor atunci, spre publicare pe Ziaristi Online.
Dumnezeu sa-l odihneasca in rand cu dreptii Sai, martirii anticomunisti ai neamului romanesc, impacati si aparati timp de o viata, cu toate riscurile, de blandul si marele Profesor Gheorghe Buzatu!
Profesorul Gh. Buzatu ne face un cadou de ziua lui, a Sfantului Gheorghe: ISTORIA SA JUDECE. O pledoarie pentru rejudecarea “Lotului Antonescu” si anularea “Procesului Tribunalului Poporului”
Istoria, profesore, i-aşa cum spui,
Hotarul peste care nu se poate trece,
Cât timp noi n-am venit în ţara nimănui,
Mânaţi de raza nu ştiu cărui astru rece…
Istoria, profesore, i-aşa cum spui, Sau, mai curând, aşa ar trebui să fie, De n-ar apare, peste noapte, scribi destui, Mult prea dispuşi, din ea, să facă Geografie!
(Niculae Stoian)
FAPTA ŞI RĂSPLATA ISTORIEI
„Să nu uităm că istoria nu va uita pe vinovaţi,
şi vinovaţi suntem cu toţii:
unii pentru că am tăcut;
alţii pentru că am greşit,
cu toţii – pentru că am suportat”
(Ion Antonescu,
Alba Iulia, 1 Decembrie 1940)
Biografiile Mareşalului Ion Antonescu, Mihai Antonescu, Gh. Alexianu şi Constantin (Piki) Z. Vasiliu nu mai au oricum şi pentru ce decade în hagiografii. Având în seamă în prezent realităţi indiscutabile, verificabile şi susţinute pe temeiul unei bogate bibliografii şi al documentelor, unele cercetate de noi cu predilecţie în arhive şi biblioteci, române şi străine, apoi valorificate, numeroase în premieră. Nefiind neglijate, în context, nici mărturiile unora dintre participanţii la evenimente, unii interogaţi special de noi – Gh. Barbul, George I. Duca, Barbu Călinescu, Henriette şi Gh. Magherescu, Şerban Milcoveanu ş.a. Nu este lipsit de interes să precizăm că biografiile respective sunt populate cu zeci şi sute de personaje, fiecare ajungând să-şi ocupe natural locul în funcţie de rolul jucat în devenirea, declanşarea şi consecinţele faptelor desfăşurate cu predilecţie în cursul Războiului Mondial din 1939-1945 ori în conexiune nemijlocită cu acesta.
Sacrificiul Mareşalului Antonescu şi al colaboratorilor săi – Mihai Antonescu, Gh. Alexianu, Constantin (Piki) Z. Vasiliu – a fost posibil prin voinţa excesiv brutală şi anormală a Marilor Învingători din 1945 şi potrivit unor „principii juridice” dictate de ei şi în folosul lor, nicidecum al Învinşilor sau al popoarelor, cum au clamat un număr de ani. Asasinatul de la 1 iunie 1946, în mod sigur, nu a fost nici fără antecedente şi nici fără consecinţe dramatice, în unele privinţe la proporţii de cataclism pentru Români şi pentru România – Holocaustul Roşu. Nu în zadar s-a apelat la similitudini cu „practici barbare” de odinioară!
Prof. Nae Georgescu: Cartea s-a aflat pe o listă de sponsorizare de două ori şi a fost respinsă la AFCN. Mi-au sponsorizat-o prietenii, statul nu are nici o contribuţie.
Unde eraţi, Sire, când sovieticii ne-au evacuat din casele noastre în miez de noapte şi plină iarnă 1944, şi ne-au luat tot avutul, iar noi cu copiii în braţe plângeam pe străzi? Unde eraţi Voi Sire, regele iubit al românilor? Iar noi, tot naivi, vă iubeam şi credeam că eraţi ataşat nouă şi că ne veţi salva de comunişti!…
În cursul anilor 1940-1944, cât timp a fost Preşedinte al Consiliului de Miniştri şi Conducător al Statului Român, Ion Antonescu a fost adeseori considerat – în mediile de stânga ori de dreapta, de „sus” sau de „jos”, civile ori militare, interne sau externe – tiran ori dictator. Situaţia s-a … deteriorat mai apoi, când, cum se ştie ori se spune, după război mulţi viteji se arată, la „procesul” din mai 1946 ori în presa de după 23 august 1944, în abordările memorialistice ori, mai grav, în rândul istoricilor, Mareşalul avea să fie inclus fără reticenţe în categoria dictatorilor fascişti, alături de Hitler sau Mussolini.
Analiza documentată şi nuanţată a caracterului regimului social-politic din România anilor 1940-1944, pe care Mareşalul l-a „patronat”, nu i-a preocupat pe politicieni şi nici pe mulţi istorici.
Profesorul Constantin Barbu prezinta, in exclusivitate pentru Ziaristi Online, noi contributii ale demersului sau pentru infatisarea adevarului total privind moartea lui Eminescu, demers sustinut de Asociatia Civic Media, conform nazuintelor enuntate la 160 de ani de la nastere si 120 de ani de la uciderea ganditorului national Mihai Eminescu (vedeti Mihai-Eminescu.Ro). Constantin Barbu, discipol si continuator al proiectelor national-culturale definite de Constantin Noica, urmeaza sa publice 12 volume care concretizeaza, cu dovezi de netagaduit, “Istorisirea celei mai cumplite crime din istoria Romaniei”, plan editorial pe care il punem azi la dispozitie cititorilor portalului Ziaristi Online. Anuntam pe aceasta cale si proxima publicare online, impreuna cu Civic Media, a documentelor “Dosarului de Interdictie Mihail Eminescu”, a actelor medicale si a autopsiei urmate dupa uciderea celui mai mare gazetar roman, inscrisuri cuprinse in facsimil in lucrarea filosofului Constantin Barbu “Memorialul Mihai Eminescu”. Ascultati totodata si expunerea facuta de profesorul Constantin Barbu despre “Memorialul Mihai Eminescu” la aniversarea a 163 de ani de la nasterea lui Eminescu, in cadrul unei manifestari de exceptie organizata de Universitatea Crestina “Dimitrie Cantemir” si Asociatiunea Astra – Despartamantul Bucuresti.
Am aşteptat cu mult interes dezbaterea intitulată „Cum trebuie condamnat comunismul”, organizată de ICR-ul nou, condus de fostul ministru de Externe Andrei Marga. Când colo dezbaterea a strălucit prin lipsă. Invitaţii speciali Victor Ponta şi Crin Antonescu nu au apărut. Iar discursurile au fost în mare parte formale şi cu un iz de răfuială politică. Doar adevăratele victime ale comunismului au impresionat publicul prezent.
Portalul Ziaristi Online va prezinta, in premiera in spatiul publicistic electronic, o dezvaluire inedita despre Ion Irimescu, statuia lui Sadoveanu de la Falticeni si cum l-a topit Ceausescu pe Stalin – respectiv statuia lui monumentala ce trona odata in actuala Piata Charles de Gaulle (fosta Aviatorilor, fosta Stalin, fosta Hitler) -, dupa o intalnire privata cu marele sculptor roman. Acest capitol de istorie a Romaniei a fost infatisat publicului larg de prof univ dr Mihai Iacobescu fiind scris si publicat in volumul realizat de prof univ dr Gh Buzatu, „Nicolae Ceauşescu – biografii paralele, stenograme, agende, cuvântări secrete, dosare inedite, procesul şi execuţia” (Colecţia OPERA OMNIA, Editura TipoMoldova, Iasi, 2011 – vedetiIntroducere-Avertisment Final). Preluarea acestui materila sau a unor extrase din el trebuie facuta cu mentionarea tuturor surselor citate mai sus.
Vineri, 19.X.2012, ora 17, la Centrul de Istorie si Civilizatie Europeana – IASI aflat sub auspiciile Academiei Romane – Filiala Iasi, a avut loc simpozionul pe tema România în jocurile serviciilor secrete ale Marilor Puteri la confluenţa secolelor XX-XXI, informeaza CICE – Iaşi. Cu acest prilej s-au lansat unele din ultimele cărţi apărute în cadrul Colecţiei Românii în istoria universală de sub egida CICE de/despre N. Iorga, D. Ciurea, V. Neamţu, Ilie Seftiuc, V. F. Dobrinescu, I. Scurtu, Stela Cheptea, Sorin Gorovei, Corneliu Ciucanu, iar Centrul a donat Bibliotecii Filialei Iaşi a Academiei Române seria completă a celor 27 de volume reprezentând ediţia integrală a Documentelor din Arhiva C. Z. Codreanu, editori Gh. Buzatu si V. Roncea pentru Civic Media, tipărite în condiţii grafice de excepţie la Editura TipoMoldova. Au fost sustinute comunicari deConstantin Buşe, Corneliu Ciucanu, Gh. Buzatu. Asociatia Civic Media tine sa multumeasca istoricilor si cercetatorilor Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii si Colegiului CNSAS pentru sprijinul adus la dezvaluirea continutului dosarelor secrete privind Miscarea Legionara si Capitanul ei, Corneliu Zelea Codreanu, sine ira et studio. Ziaristi Online va prezinta mai jos cuvantul prof univ dr Gheorghe Buzatu la ultimul volum din integrala Documentelor din Arhiva C. Z. Codreanu:
DOCUMENTE
DIN ARHIVA
CORNELIU ZELEA CODREANU
– XXV-XXVII –
EDITATE
DE
VICTOR RONCEA
PENTRU
CIVIC MEDIA
ÎN COLABORARE CU
GH. BUZATU
IAŞI
TIPO MOLDOVA
2012
MIRCEA ELIADE
TEROAREA ISTORIEI SI DESTINUL ROMANIEI
Printre neamurile fara noroc, ne numaram în frunte noi, Romanii. Ca sa supravietuim în Istorie, ne-am istovit mai mult decat s-au cheltuit alte neamuri ca sa cucereasca pamantul. Nicolae Iorga spunea ca nenorocul ni se trage de la Alexandru Machedon : în loc sa-si ridice privirile spre Miaza-noapte si sa uneasca toate neamurile thracice într-un mare imperiu, Alexandru s-a lasat atras în orbita civilizatiei mediteraneene si, ajuns în culmea puterii, s-a îndreptat spre Asia. Thracii care, dupa spusa lui Herodot, erau «cel mai numeros popor dupa Indieni» au pierdut, prin Alexandru, singura lor sansa de a intra în istoria universala ca factor autonom; ei au contribuit la facerea Istoriei, dar în numele altora: în numele Imperiului Roman sau al Bizantului, prin împaratii pe care i-au dat cu prisosinta atat Rasaritului cat si Apusului. Dar Nicolae Iorga a înteles admirabil consecintele îndepartate ale gestului lui Alexandru Machedon: uriasul rezervor de oameni, energii si mituri pe care îl constituia spatiul balcano-carpatic, nu si-a mai putut gasi de atunci prilej de a intra masiv si de-sine-statator în Istorie. Politiceste Thracii au pierit fara urmasi… O mie de ani în urma, a avut loc ceea ce putem numi pe drept cuvant o catastrofa de incalculabile consecinte pentru istoria Romanilor: Slavii au ocupat Peninsula Balcanica si s-au întins pana la Adriatica. Marea unitate etnica, lingvistica si culturala pe care, în pofida tuturor navalirilor barbare, o alcatuia romanitatea orientala (care se numea, chiar din secolul IV dupa Christos, Romania), a fost definitiv sfaramata. Neamul Romanesc se va forma pe o întindere imensa – din Balcani si pana în muntii Tatrei – dar destinul lor politic va fi limitat la Dacia. Politiceste, romanitatea sud-dunareana va fi condamnata; ca si Thracia, dupa Alexandru Machedon, Romania orientala va servi destinele altora. Posibilitatile unui organism politic unitar, zamislindu-se în spatiul întregii Romania, au fost definitiv anulate prin asezarea masiva a slavilor în Peninsula Balcanica. De ce am idolatriza, noi, Romanii, Istoria ? Descindem dintr-unul din «neamurile cele mai numeroase din lume» si praful s-a ales de el, nici macar limba nu i se mai cunoaste. Am facut parte dintr-o Romanie de trei ori mai mare decat Dacia, si «vicisitudinile istoriei» au sfaramat-o definitiv; o mana de Macedoneni trebuie sa plateasca si astazi, cu lacrimi si sange, nenorocul de a se fi nascut Romani. Toata lumea e de acord ca Dacii se aflau asezati pe pamantul nostru cu cel putin o mie de ani înainte de Christos, si cu toate acestea am fost singurul popor european caruia i s-a contestat dreptul de a stapani tara pe care au locuit-o mosii si stramosii lui. Istoria Neamului Romanesc n-a fost decat o lunga, necontenita, halucinanta hemoragie. Ne-am alcatuit într-un uragan si am crescut în vifor. Popor de frontiera, luptam si muream pentru toti. Muream, mai ales, platind miopia si neghiobia altora.
(“Cer si pamant romanesc”, 10 iunie 2011)
*
Foto: Familia lui Corneliu Zelea Codreanu la Husi, în faţa casei părinteşti, 1917 (stanga – tatal, dreapta – fiul).
ÎN LOC DE ÎNCHEIERE
Am preferat, din motive evidente, să finalizăm colecţia Documentelor din Arhiva lui Corneliu Zelea Codreanucu textul memorabil al inegalabilului Mircea Eliade. Acesta, în repetate rânduri, şi-a definit conceptul, dar cu deosebire în Proba labirintului, unde a precizat că „<<teroarea istoriei>> este pentru mine experienţa unui om care nu mai este religios, care nu are deci nici o speranţă să găsească o semnificaţie ultimă dramei istoriei, ci care se vede nevoit să suporte crimele istoriei fără să le înţeleagă rostul. Un evreu în cetatea Babilonului suferea enorm, dar această suferinţă pentru el avea un sens: Iahve voia să pedepsească poporul […] Chiar si pentru Hegel, orice eveniment, orice încercare era o manifestare a spiritului universal şi, prin urmare, avea un sens. Răul istoric se putea, deci, dacă nu justifica, cel puţin explica rational… Dar când evenimentele istorice sunt golite de orice semnificaţie transistorică şi dacă ele nu mai sunt ceea ce au fost pentru lumea tradiţională – încercări pentru un popor sau pentru un individ – atunci avem de-a face cu ceea ce am numit eu <<Teroarea istoriei>>”[1].
Ion Zelea Codreanu cu fiul sau, Corneliu Zelea Codreanu, elev la Liceul Militar Nicolae Filipescu de lângă Mânăstirea Dealu din Târgovişte – 1914.
Se impune, în momentul în care volumele XXV-XXVII încheie colecţia Documentelor …, să revenim asupra asigurării date Cititorului dintru bun început în sensul că ne vom preocupa de editarea integrală a materialelor descoperite în Arhiva CNSAS. Ceea ce am realizat întocmai, iar aceasta graţie solicitudinii Editurii Tipo Moldova din Iaşi şi colegilor de la Centrul de Istorie şi Civilizaţie Europeană de la Filiala Iaşi a Academiei Române, aceştia din urmă rămânând fideli programelor ştiinţifice asumate de mai mult timp şi concretizate în volume bine recepţionate de cititori şi, tocmai de aceea, editate/reeditate, aşa precum Radiografia dreptei româneşti. 1927-1941sau „Procesul” lui C. Z. Codreanu.
Bibliografia generală şi specială privind mişcările de dreapta în veacul XX la nivel mondial, european ori în diverse ţări, iar, în context, în România cu Mişcarea Legionară, este extrem de bogată şi variată[2]. Maimult decât sigur însă că, acum şi aici, Cititorul aşteaptă de la noi o concluzie generală în temeiul documentelor valorificate despre manifestările dreptei în România; cu menţiunea că, deja pentru fiecare din cele 27 de volume am expus consideraţiile necesare, unde şi când a fost cazul, vom preciza, fie şi cu riscul de a „dezamăgi” pe cititor, că nu avem în vedere o astfel de Încheiere generalăori vreun Studiu special despre Corneliu Zelea Codreanu şi Garda de Fier. Procedând astfel, nu dovedim nicidecum lipsă de curaj (atestat în volumele consacrate Mareşalului Ion Antonescu, lui N. Iorga şi N. Titulescu, lui N. Ceauşescu, istoriei globale a petrolului românesc, evoluţiei problemei Basarabiei în context internaţional, rolului şi locului României în epoca conflagraţiei mondiale din 1939-1945 etc.), ci, pur şi simplu, pornim de la convingerea, în urma investigării în scopul editării celor 27 volume însumând 9 871 file puse acum la dispoziţia cititorului, că studiul metodic şi temeinic al istoriei Mişcării Legionare începe ori trebuie să debuteze în baza materialelor tipărite. Într-un atare context este netăgăduit că avansarea unor concluzii înainte chiar de finalizarea cercetărilor sistematice nu corespunde de fel normelor studiilor istorice moderne. Mai cu seamă astăzi, când în baza experienţei dobândite în privinţa eşecului studierii comunismului, de pildă, prin metoda unor rapoarte finale, cu atât mai mult trebuie abordată într-o altă viziune problematica anticomunismului în România, în care – vrem/nu vrem – Mişcarea Legionară a avut în România un rol primordial, atât înainte cât şi după 1944. Ceea ce studiile istorice vor urma să elucideze, excluzând situaţia imposibilă actuală când studiile despre „comunismul românesc”, excedând limitelor sistemului radiografiat, sfârşesc de regulă prin a repudia chiar … anticomunismul, promovat/deviat indecent drept obiectiv al demonstraţiilor pretins ştiinţifice, mai cu seamă dacă se au în vedere Mişcarea Legionară şi liderii sau acţiunile lor!
Volumele XXV-XXVII din colecţia Documente din Arhiva C. Z. Codreanu reunesc în ordine următoarele „dosare” din fondul original aflate sub cotele:
– 12784/110237/20 – „procesul” Căpitanului din 1938 (diverse materiale, cf. pentru stenogramele şedinţelor din 23-26 mai 1938 – Documente …, vol. XI)[3];
– 12784/110237/21 – Însemnările de la Jilava (transcriere din 18.II.1944 după Amintiri din memoriile Căpitanului, 1938, Jilava şi Doftana) [4];
– I-234980/83490 – diverse (1935-1941).
Nu vom încheia aceste consideraţii fără a exprima sincere mulţumiri tuturor celor care au încurajat iniţiativa şi eforturile noastre, iar, în mod cu totul special, prestigioasei Case Editoriale Tipo Moldova din Iaşi, Domnului Director Aurel Ştefanachi, care s-a preocupat personal de apariţia integrală şi în condiţii excelente a ediţiei anastatice a Documentelor din Arhiva C. Z. Codreanu.
Gândurile se îndreaptă, nu mai puţin, către Cititorul nostru, indiscutabil principalul beneficiar al materialelor puse în circuitul ştiinţific tocmai cu scopul de a descifra şi pune în evidenţă ADEVĂRUL, mai cu seamă într-una dintre problemele cele mai controversate ale epocii contemporane – istoria Mişcării Legionare, rolul şi locul ei în evoluţia/involuţia României în cursul veacului XX aflat decisiv sub TEROAREA ISTORIEI, cu distincţia categorică între „Dreapta” şi „Stânga”, între „fascism” şi „legionarism”, între crimă şi represiune, cu abandonarea şabloanelor de tipul „legionar/legionaroid”, fără însă a se ignora că Nicolae Iorga, cel mai mare istoric al Românilor şi unul dintre cei mai de seamă ai lumii, a căzut victimă a regimului legionar-antonescian în noiembrie 1940.
Gh. Buzatu
Iaşi, 29 august 2012
[1] Subliniem în context că Florin Ţurcanu a consacrat o masivă monografie lui Mircea Eliade – Prizonierul istoriei (2003), cu propuneri discutabile despre Garda de Fier ca mişcare fascistă sau despre marele istoric al religiilor … intelectual fascist.
[2] Cf. Armin Heinen, Die Legion “Erzengel Michael” in Rumänien. Soziale Bewegung und politische Organisation, Ein Beitrag zum Problem des internationalen Faschismus, München, R. Oldenbourg Verlag, 1986; Philip Rees, Fascism and Pre-Fascism in Europe. 1890-1945. A Bibliography of the Extreme Right, Sussex-New Jersey, The Harvester Press/Barnes and Nobles, 1984; Ernst Nolte, Războiul civil European. 1917-1945. Naţional-socialism şi bolşevism, Bucureşti, Grupul Editorial Corint, 2005; Un rezumat orientativ al literaturii legionare, în Horia Sima, Antologie legionară. Opera publicistică în şapte volume, VII, Miami Beach, 1994, pp. 482-532; Gh. Buzatu, Corneliu Ciucanu, Cristian Sandache, Radiografia dreptei româneşti. 1927-1941, Bucureşti, FFPress, 1996, pp. 12-50; Ioan Boacă, Bibliografie legionară, Miami Beach, Florida, Colecţia „Omul Nou”, 1993.
[3] Vezi Kurt W. Treptow, Gh. Buzatu, eds., “Procesul” lui C. Z. Codreanu (Mai 1938), ediţia I, Iaşi, CICE, 1994; ediţia a II-a, Iaşi, Tipo Moldova, 2010; Victor Roncea, Gh. Buzatu, eds., Documente din Arhiva C. Z. Codreanu, vol. XI, Iaşi, Tipo Moldova, 2012.
[4] Cf. Corneliu Zelea Codreanu, Însemnări de la Jilava, ediţia a V-a, editor Radu Dan Vlad, Bucureşti, Editura Majadahonda, 1995; Duiliu Sfinţescu, ed., Din luptele tineretului român. 1919-1939. C. Z. Codreanu. 1899-1938, ediţia a III-a, Bucureşti, Editura Fundaţiei Buna Vestire, 1993, pp. 139- 175. De reţinut că există mai multe „variante” ale Însemnărilor, descoperite şi puse în valoare de diverse persoane în varii condiţii în 1941 sau în 1944.
În urmă cu mai multe decenii, un cunoscut gânditor politic aprecia, de loc fără îndreptăţire, că mult mai imprevizibil decât viitorul este trecutul! Este, mai mult decât o concluzie, o constatare de actualitate, valabilă pentru nefericitul veac al XX-lea. Nu numaidecât, desigur, pentru regimurile totalitare, dar şi pentru condiţiile celor mai nobile democraţii. Căci, în adevăr, după dispariţia “eroilor” unor întâmplări majore ori mărunte, câte “istorii” n-au fost – nu numaidecât denaturate – ci rescrise, regândite, redimensionate? A fost, cum am precizat deja, şi cazul actului de la 23 august 1944, care a prezentat, din prima clipă şi pentru toată lumea, amprentele unei clasice lovituri de stat, fatale pentru rolul României în Războiul Mondial din 1939-1945 şi pentru destinul ei în deceniile următoare.
La 23 august 1944 cel puţin 30 de persoane şi personalităţi au fost angrenate, complotişti şi victimele lor, în declanşarea loviturii de stat. Să-i reamintim, mai întâi, pe cei aflaţi, la 23 august şi în noaptea de 23/24 august 1944, chiar în zona epicentrului evenimentelor: Bucureşti – Palatul Regal din Calea Victoriei.
Majoritatea copleşitoare a celor în cauză, după arestarea lui Ion şi Mihai Antonescu şi a unor dintre colaboratorii lor principali, şi-au consemnat impresiile pe marginea Zilei Z şi a Orei H – 23 august 1944, ora 17.(…)
Pe măsura desfăşurării faptelor, după orele 20, o dată cu constituirea guvernului Sănătescu, apoi după orele 22:25 – adică după difuzarea Proclamaţiei regale şi a Declaraţiei noului cabinet – evenimentele au devenit cunoscute şi au cuprins ţara întreagă, în primul rând Armata, potrivit Directivei operative nr. 1 a noii conduceri militare de la orele 23:00. De asemenea, în noaptea de 23-24 august 1944, despre evenimentele din România au luat cunoştinţă agenţiile mari de presă, serviciile secrete şi comandamentele beligeranţilor mari şi mici, iar, nu în ultimul rând, liderii Marilor Puteri (Germania, URSS, Marea Britanie şi SUA) angrenate în conflictul secolului, respectiv: Adolf Hitler, I.V. Stalin, Winston Churchill şi F.D. Roosevelt. S-a apreciat de îndată şi corect rostul gestului României pentru desfăşurarea ultimei faze europene a conflagraţiei din 1939-1945. Din nefericire, cotitura României în război – retragerea din tabăra germană şi trecerea în rândul Naţiunilor Unite – s-a dovedit imediat folositoare doar Marilor Aliaţi – SUA, Marea Britanie şi URSS; în ceea ce o priveşte, pentru România, consecinţele neîntârziate şi directe s-au dovedit dezastruoase. Faptul pornea de la modul în care Marii Aliaţi au evaluat fapta României, iar aceasta numai în raport cu interesele şi ţelurile lor de război politico-diplomatice, strategico-militare, economice şi, nu în ultimul rând, ideologice.
S-a dovedit, o dată mai mult, că în raporturile internaţionale Marile Puteri au interese şi nu cunosc sentimente!
Conjuraţii de la Bucureşti au lăsat să se înţeleagă că totul se desfăşurase în deplin acord, cu înţelegeri preliminare cu Marii Aliaţii, pentru a se descoperi, în cavalcada evenimentelor, că în fond n-a existat – şi nici n-a putut să existe – aşa-ceva! Mai mult, Marii Aliaţi au fost luaţi, ca şi Adolf Hitler, prin surpriză ori, dacă ei au fost înştiinţaţi în vreun fel, totul a funcţionat nepotrivit. Imensul mecanism se declanşase însă. Nici vorbă de a se mai opri ceva, dar nici măcar de a se mai corecta… Simptomatică s-a dovedit poziţia lui V.M. Molotov, comisarul Externelor al URSS, care peste două săptămâni primindu-i la Moscova pe membrii delegaţiei române pentru semnarea Convenţiei de Armistiţiu cu Naţiunile Unite şi chestionat fiind de ce Kremlinul se arăta în pretenţii mai puţin înţelegător decât fusese cu emisarii Mareşalului în lunile anterioare, a precizat fără nici o ezitare:
Pentru că Antonescu reprezenta poporul român, iar dvs. o aventură!
Era indiscutabil că încă un capitol de istorie se încheiase: România încetase de-a mai fi satelitul Germaniei, dar fusese deja ocupată de către trupele Kremlinului.
Revenim însă la 23 august 1944: Coroborând informaţiile datorate “actorilor” menţionaţi (memorii şi jurnale, diverse declaraţii şi relatări etc.), istoricii au stabilit cadrul şi ordinea riguroasă a faptelor survenite la Palat în 23 august 1944. Este interesant de remarcat că, nu în toate cazurile, memoria protagoniştilor a funcţionat ireproşabil. Intenţionat ori nu? Rămâne să cercetăm ori rămâne să dovedim. Ceea ce ni se pare cel mai curios sunt diversele tentative ale personajelor de-a se impune pe “locuri fruntaşe” cu ocazia marelui eveniment. Cu ce scop? – nu este greu de descifrat. Vom releva, tocmai de aceea, câteva situaţii, care considerăm că au devenit cazuri.
Dacă n-ar fi fost în esenţa lor tragică, faptele relatate ar fi pline de farmec …
Şi cum să nu fie astfel, când luăm cunoştinţă de destinul într-adevăr fericit al unui document fundamental dintre cele purtând semnătura unui personaj istoric, l-am numit pe Mareşalul Ion Antonescu, desemnat categoric de opinia publică naţională în urmă cu mai mulţi ani pe prima poziţie în topul MARILOR ROMÂNI din toate timpurile, iar integrarea documentului în desfăşurările istorice îl plasează într-un moment decisiv al participării României la cel de-al doilea război mondial – lovitura de stat de la 23 august 1944. Nu revenim asupra evenimentului, studiat în profunzime şi larg comentat de istoricii români şi străini, dar nu numai de ei[2], desfăşurările fiind de-acum binecunoscute în globalitate – premise, declanşare, desfăşurare şi consecinţe, imediate ori îndepărtate, suportate şi în prezent[3]. Este motivul pentru care nu revenim cu detalii în privinţa faptelor survenite, limitându-ne a preciza că, în seara de 23 august 1944, la câteva ore după ce au fost arestaţi în faimosul „Salon galben” al Casei Albe din spatele Palatului Regal din Bucureşti, Mareşalul Antonescu şi Mihai Antonescu, aflaţi închişi sub pază în safe-ul de la etaj al clădirii, au reuşit să-şi facă unele însemnări, cu acordul militarilor de gardă. Toate notele olografe ale prizonierilor au ajuns, fără dificultate, se înţelege, în mâinile puciştilor. Cu o singură excepţie, remarcabilă: ex-mareşalul a avut inspiraţia de a aşterne pe hârtie împrejurările şi consideraţiile pe marginea celor survenite, în orele imediat precedente, în „Salonul galben”.
Din câte cunoaştem, relatarea lui Ion Antonescu, surprinzând episodul decisiv al loviturii de stat, declanşarea şi arestarea celor doi actori principali, liderii regimului doborât, nu numai că sub raport cronologic conţinea primele impresii asupra celor petrecute (care ulterior nu mai aveau cum şi de ce să fie modificate), dar excela – funcţionând primatul incontestabil al poziţiei şi calităţii „sursei”! – la capitolul probitate. Valoarea remarcabilă a „sursei”, în mod sigur, va înfrunta cu succes scurgerea nemiloasă a timpului …
Ceea ce ne oferă un nou şi temeinic argument pentru situarea Mareşalului Antonescu nu atât între actorii de primă mărime ai Istoriei, ci deopotrivă între observatorii ei exemplari! Şi care, în privinţa faptelor la care au participat ori le-a provocat, au ştiut să „vadă” şi să „transmită”!…
Aşa după cum se poate constata, textul Mareşalului Antonescu era adresat Istoriei, chemată „să judece”, fiind semnat, datat – 23 august 1944 şi localizat – scris în celulă. Ţinând seama de consecinţele interne catastrofale ale actului din 1944, prăbuşirea ţării şi ocupaţia militară barbară a Armatei Roşii, considerăm că dispariţia documentului original, în condiţiile specifice momentelor din august 1944, a reprezentat implicit, în chip cu totul curios, condiţia sine qua nona salvării sale PENTRU ISTORIE. Iar aceasta în condiţiile în care, în ziua următoare compunerii lor, Însemnările din celulă s-au pierdut în urma bombardamentului aerian german asupra Palatului Regal din Bucureşti, în contextul represiunilor ordonate de Adolf Hitler drept răspuns la destituirea regimului antonescian pro-german şi la schimbarea poziţiei României în Războiul Mondial din 1939-1945. Numai în chip miraculos, tot atunci, deci la 24 august 1944, documentul dispărut printre dărâmături a fost descoperit de căpitanul Gheorghe Teodorescu, din corpul de gardă al Palatului Regal, iar acesta, după mai mult de 35 de ani, mai precis la 20 mai 1980, l-a prezentat lui N. Ceauşescu, chemat să aprecieze „asupra valorii politice şi istorice” (vezi infra anexa I). Apreciind în mod just valoarea excepţională a Însemnărilor din celulă, N. Ceauşescu le-a depus spre păstrare în fondurile centrale ale Arhivelor Naţionale ale României din Bucureşti, ele având să fie valorificate prin publicare după evenimentele din 1989, începând din 1991.
Integral, inclusiv documentul si transcrierea lui, laZiaristi Online
June 29th, 2013 
VR 
Posted in 
Tags: 
