Profesorul Radu Ciuceanu la 20 de ani, in 1948, intr-o fotografie de la arestare, si la 85 de ani, la Academia Romana
Profesorul Radu Ciuceanu implineste azi 85 de ani. Ii dorim La Multi Ani! din toata inima, sanatate de la Dumnezeu, putere de munca si la cat mai multe lucrari despre teroarea bolsevica asmutita asupra bietei Romanii. Prezentam mai jos, in fotografii si imagini video, lansarea celui de-al patrulea volum de memorii al fostului detinut politic si deputat, doctor in istorie, fondator al Asociatiei Fostilor Detinuti Politic din Romania, membru al Academiei Oamenilor de Stiinta si presedinte al Institutului National pentru Studiul Totalitarismului – Academia Romana, insotita de un tulburator episod din cartea sa, intitulata “Prea mult intuneric, Doamne!”, despre Craciunul in cumplita inchisoare de la Pitesti. Un intuneric infrant prin Credinta, din care izvoreste acum lumina marturisitoare pentru generatiile viitoare.
După cum, probabil, cunoaşteţi din declaraţiile unui cunoscut deputat liberal, România riscă să fie supusă de către Consiliul Europei unei noi şi păguboase monitorizări. Motivul: aceeaşi obsedantă bazaconie cu privire la pretinsa persecutare a homosexualilor de la noi din ţară.
Să lămurim lucrurile o dată pentru totdeauna. Dacă vrem musai să ne mângâie Europa pe creştet, atunci să constituim un departament guvernamental pentru aşa-zişii „gay” şi să smulgem procente din bugetele învăţământului şi sănătăţii pentru a crea un fond naţional pentru promovarea homosexualităţii. La câţi copii ai străzii şi tineri amărâţi avem, pedofilii şi homosexualii din întreaga lume vor da, cu siguranţă, năvală în noul paradis sexual al Europei. Şi dacă asta înţelege şi domnul Remus Cernea prin „racordare la legislaţia europeană”, atunci să mai pună Domnia sa de un „pachet”, că tot este expert, şi să rezolve totul printr-o singură ordonanţă: legalizarea drogurilor, ca în Olanda, acceptarea căsătoriilor dintre homosexuali şi – de ce nu? – sfera relaţiilor zoofile, ca să nu mai schimbăm apoi legislaţia după cum au chef unii sau alţii.
Dacă însă considerăm că tradiţia şi cunoştinţa personală şi naţională nu ne permit să ne călcăm în picioare propriile noastre principii morale, atunci s-o spunem franc, răspicat, în faţă, şi nu pe la spate.
Să spunem că în România minorităţile sexuale nu sunt persecutate, ci tolerate, dar nimeni nu ne poate obliga să legalizăm viciul. Este intolerabil ca România să fie sancţionată şi milioane de oameni să aibă de suferit pentru că nu permitem unei comunităţi de câteva sute de persoane să-şi facă mendrele în public.
Da, sigur că da, ştiu, o treime din europarlamentari au recunoscut şi chiar fac un fapt de glorie din privilegiatul lor statut de homosexuali. Refuz însă să cred că şi restul de două treimi se vor lăsa antrenaţi în această încercare de obturare a integrării României, din cauza unei false probleme. Mai ales că s-au făcut corective legislative prin care viaţa intimă a homosexualilor este protejată, atâta timp cât ea nu se desfăşoară în public.
Iată de ce mi se pare normal să adoptăm o poziţie clară, oficială, în legătură cu această delicată problemă.
În final, nu este deloc de prisos să vă reamintesc că Preafericitul Teoctist, ca şi conducătorii celorlalte culte religioase din România, şi chiar Papa Ioan al II-lea au condamnat tranşant încercările de încurajare a homosexualităţii. Noi de ce nu am face-o?
(…)
Ulterior ni s-a cerut de-a dreptul abrogarea în întregime a art.200 din Codul penal, ceea ce, pe bună dreptate, a stârnit indignarea opiniei publice din ţară, în frunte cu Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
Atrăgeam atenţia că, din punct de vedere strict juridic, o eventuală abrogare în întregime a textului incriminator ar reprezenta o aberaţie legislativă şi, totodată, un precedent periculos.
Este un precedent periculos, pentru că, în continuare, va trebui să se legifereze dreptul acestor homosexuali de a înfia copii, dreptul de a se căsători, dreptul de a fi mămici şi aşa mai departe.
Or, este inadmisibil să acorzi unei minorităţi drepturi colective suplimentare faţă de restul comunităţii.
Au murit sute de mii de români ca să facă România Mare iar un amărât de prefect, susținut de premierul Victor Ponta, nu este în stare să apere pe timp de pace Constituția României. Dacă situația nu este remediată zic că sunt proști rușii dacă nu solicită reamplasarea monumentelor sovietice distruse în decembrie 1989!
Fundaţia Soros organizează evenimentul “Economia socială în satele româneşti”, din cadrul proiectului RURES. Spaţiul Rural şi Economia Socială în România, cofinanţat din Fondul Social European prin programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. Investeşte în oameni!
Din nefericire pentru noi, găinarii bronzaţi s-au transformat în pistolari, iar Craiova într-un Vest Sălbatic. În ţigăneala asta generală, poliţiştii care îi purică şi-n scutecele sugarilor sunt arătaţi de bulibaşi cu degetul plin de ghiuluri. Din spatele dinţilor de aur, pe buzele ţiganilor stă un singur cuvânt: discriminare!
“Până când va veni timpul potrivit pentru un atac, relaţiile pacifiste cu România trebuie menţinute, totuşi orice oportunitate trebuie folosită pentru a o izola diplomatic, iar o organizaţie iredentistă activă trebuie să continue să existe în Transilvania”. (Gyula Juhász, Hungarian Foreign Policy (1919-1945), 1979)
Represiunea neobosită asupra etnicilor non-unguri i-a făcut pe cei de la Budapesta să piardă în mod constant suportul internaţional în cea de-a doua jumătate a secolului, înainte de Primul Război Mondial. Admiratorii monarhiei duale austro-ungare au devenit cei mai exigenţi critici privind dincolo de faţada unei administraţii aşa-zise vizionare în teritorii populate în majoritate de alte etnii. (R. W. Seton Watson, Racial Problems in Hungary, „Probleme rasiale în Ungaria” 1908). Situaţia etnicilor români din Transilvania în ajunul războiului a fost sumbră. Autorităţile maghiare au răspuns cerinţelor românilor de a fi eliberaţi de acest tratament cu o represiunea politică, economică şi religioasă mai puternică, cu o asimilare şi mai brutală şi printr-o colonizare maghiară şi mai extinsă asupra fostelor regiuni româneşti. (Keith Hitchens, Rumania 1866-1947, 1994). Autorităţile vieneze au prevăzut în mod corect că refuzul intransigent al ungurilor de a le acorda drepturi fundamentale românilor va aduce sfârşitul monarhiei.
Momentul Trianon a fost interpretat în unanimitate de istoricii unguri ca o nedreptate extraordinară şi o rană dureroasă. De fapt, Tratatul de la Trianon a redresat una dintre cele mai longevive nedreptăţi din Europa. Pentru prima dată în câteva sute de ani majoritatea populaţiei din Transilvania şi-a primit cu adevărat drepturile politice şi civile, a fost eliberată de discriminarea economică sistematică, i s-a permis libertatea religioasă şi nu a mai fost supusă naţionalismului agresiv al unei “rase superioare”.
Dar Tratatul de la Trianon nu a inversat pur şi simplu rolurile dintre discrimnat şi discriminator. Fosta minoritate maghiară privilegiată nu a fost privată de drepturile politice. Nu a suferit restricţii punitive aplicate practicilor religioase. Şi, cu excepţia reformei agrare care de asemenea a redistribuit proprietăţile marilor stăpâni din vechiul regat, minoritatea maghiară nu a fost supusă unei politici economice discriminatorie. (David Mitrany, Pământul şi ţăranii în România: Războiul şi Reforma agrară (1917-1921), 1930)
Desigur că Tratatul de la Trianon nu a fost perfect şi populaţii minoritare au continuat să existe de ambele părţi ale noii granţie. Desigur, drepturile egale au fost incluse în prevederile obligatorii cu privire la minorităţi, prevederi care i-au fost impuse României în timpul negocierilor de pace. Şi, desigur, resentimentele moştenite şi discriminarea individuală au continuat să persiste. Dar niciunul din aceşti factori nu a putut diminua inovaţia fundamentală a egalităţii constituţioinale şi legale din regiune.
Trianon a fost fără îndoială o rană. Dar guvernul de la Budapesta a păstrat-o deschisă în mod intenţionat şi s-a îngrijorat până când a devenit gangrenoasă, inevitabil conducând ţara din nou spre un război dezastruos. Odată cu recuperarea teritoriilor pierdute prin Tratatul de la Trianon, Ungaria a dezvoltat un interest statornic în schimbarea forţată a frontierelor şi crearea unei instabilităţi printre vecinii săi, care deţineau la acel moment aceste teritorii, în scopul de a facilita transferul lor pe viitor. În acest sens, Budapesta a căutat în mod activ să împiedice orice reconciliere fundamentală etnică din regiune şi în special dezvoltarea unui vieţi comune între unguri şi români. Dimpotrivă, Horthy şi guvernele ungare care au urmat la putere au avut misiunea de a insufla convingerea, în rândul maghiarilor de pretutindeni, că unirea Transilvaniei cu România a fost doar o ocupaţie temporară de către trupele ostile, sub care minoritatea ungară a fost supusă la o continuă brutalitate şi asimilare forţată, demonizându-i pe români şi politicile lor asupra minorităţilor.
Instrucţia lui Horthy din octombrie 1919 a exprimat în mod explicit intenţiile interbelice ale Ungariei: “Până când va veni timpul potrivit pentru un atac, relaţiile pacifiste cu România trebuie menţinute, totuşi orice oportunitate trebuie folosită pentru a o izola diplomatic, iar o organizaţie iredentistă activă trebuie să continue să existe în Transilvania”. (Gyula Juhász, Hungarian Foreign Policy (1919-1945), 1979) Cum incitarea la ură etnică şi instigarea la violenţă au devenit simboluri ale politicii (clandestine) ale Ungariei împotriva vecinilor săi, politica internă a alunecat de asemenea spre naţionalism extremist şi violenţă paramilitară. Budapesta şi-a implicat organizaţiile maghiare imigrante din întreaga lume în proiectul său iredentist. La conferinţa mondială maghiară susţinută la Budapesta în 1927, de exemplu, organizaţia ungaro-americană a oferit sprijin pentru revizionismul teritorial, pe care l-a onorat în timpul activităţii neîntrerupte de lobby a administraţiei prezidenţiale americane. Horthy a reuşit chiar să recruteze ambasadori britanici pentru a submina sprijinul Londrei pentru Bucureşti, dar şi un magnat britanic care să insiste pe lângă Fuhrer să atace România. (Neil Tweedie and Peter Day, “When Rothermere urged Hitler to invade Romania”, Telegraph, 1 March 2005 – este vorba de proprietarul cotidianului Daily Mail – Nota Z.O.)
Demonstrând că toate mijloacele erau justificate în acest demers, Horthy, care şi-a promovat în mod ostentativ sentimentele sale anti-comuniste şi anti-sovietice, a colaborat de asemenea cu Stalin pentru a diviza România. (Tatiana Volokitina, Tofik Islamov and Tatiana Poliakova, editors, Transilvianskii Vopros: Vengero-Rumynskii Territorialnii Spor I SSSR, 1940-1946. Dokumenti, 2000).
În tot acest timp, Budapesta nu şi-a asumat niciodată responsabilitatea pentru represiunea sa de secole asupra populaţiei române din Transilvania. Eşecul de a recunoaşte pe deplin această povară, de a o analiza în toate aspectele sale, a făcut ca Budapesta să fie incapabilă de a trece peste toate aceste conflicte interetnice. Elitele politice maghiare cu greu s-au putut dezice de trecut pentru a merge mai departe, au refuzat să recunoască faptul că originile actelor politice abuzive erau în continuare incluse în politica de stat, contaminând sistemul educaţional şi denaturând percepţia publică.
În schimb, Budapesta a continuat să promoveze politicile secolului XIX de asimilare forţată şi, când forţele lui Horthy au intrat în nordul Transilvaniei în septembrie 1940, au început să ucidă sistematic elitele intelecutale şi spirituale din oraşele şi satele româneşti. Acestea nu au fost atrocităţi – crimele individuale ale ofiţerilor, soldaţilor sau unităţilor care nu au ţinut seama de ordinele primite. Au fost mai degrabă acţiuni punitive ordonate în mod specific de comandanţii militari maghiari în cadrul unei campanii urmărită cu bună ştiinţă de conducerea politică maghiară. Dacă perspectivele româneşti s-au pierdut în mijlocul acestei campanii, se pot imagina presiunile şi forţele care au cuprins elitele maghiare individuale cu îndeajunsă viziune pentru a recunoaşte nevoia de schimbare. Elocvent în acest sens a fost protestul remarcabil al ministrului de externe Pal Teleki împotriva politicii de a justifica în mod fals prin abuzul asupra minorităţilor atacurile maghiare împotriva vecinilor săi.
În celebrul bilet de sinucidere din aprilie 1941, ministrul ungar de externe a condamnat conducerea ţării sale pentru că s-a plasat “de partea ticăloşilor, pentru că nu există nicio fărâmă de adevăr în poveştile despre atrocităţi. Nu există nici măcăr împotriva germanilor, darămite împotriva ungurilor!” (Nicholas Nagy-Talavera, Cămăşile verzi şi ceilalţi: Fascismul în Ungaria şi România, 1970.
În acea toamnă, Ivan Héjjas, unul dintre comandanţii preferaţi din “Teroarea Albă” ai lui Horthy, şi Baron Ede Atzél, care a condus “Societatea Transilvaniei pentru evidenţa populaţiei” responsabilă de monitorizarea, deposedarea şi excluderea etnicilor români din economia regională, au înaintat un plan pentru eliminarea etniei române în timp record. Aprobat de primul ministru al Ungariei la începutul anului 1942, planul propunea aceeaşi politică care a condus la sinuciderea lui Teleki, stipulând că “pentru a justifica represaliile oficiale împotriva românilor”, comandouri maghiare “care vorbesc româneşte, se îmbracă în costume naţionale româneşti şi se afişează ca un grup românesc, vor lansa atacuri teroriste împotriva germanilor din Transilvania şi a unor grupuri de unguri”(23 august 1944:. Documente, vol. i, 1984)
Noile autorităţi maghiare din Transilvania au urmărit un program de patru ani, de purificare etnică împotriva românilor. Este de notat faptul că autorităţile române nu au răspuns cu acceaşi monedă etnicilor maghiari care au rămas sub jurisdicţia lor. După apelurile repetate ale României – şi în conformitate cu dispoziţiile Tratatului de la Viena prin care s-a transferat Ungariei nordul Transilvaniei – în 1941, o comisie de anchetă germano-italiană a fost trimisă să investigheze situaţia. O alta a fost trimisă în 1943 la cererea guvernului de la Budapesta, aparent ca parte a unui efort greşit de a anula vinovăţia ungurilor identificată la prima anchetă.
Comisia din 1943 a identificat din nou problema ca fiind “discriminarea brutală împotriva populaţiei româneşti de către funcţionarii publici şi civilii maghiari”,care a fost cauzată de “atitudinea fundamentală” pe care autorităţile maghiare şi-au exprimat-o în mod deschis că “românii, atât ca o rasă, cât şi ca o cultură, se află la un nivel mult mai jos decât ungurii şi, prin urmare, nu pot avea pretenţii la acelaşi tratament cu naţionalităţile de stat“. (Vasile Puşcaş, Transilvania şi aranjamentele europene: (1940-1944), 1995)
Comisia germano-italiană a raportat mai departe că, sub conducerea lui Horthy, educaţia în limba română a fost oprită, iar profesorii români au fost exilaţi din Transilvania sau relocaţi în Ungaria propriu-zisă. Populaţii întregi de sate au fost expropriate fără compensaţie şi evacuate de urgenţă. Toţi funcţionarii publici români au fost concediaţi şi cei care şi-au dorit să-şi primească pensiile pentru care au muncit, care îşi doreau să se angajeze la stat sau care voiau să părăsească serviciul militar erau obligaţi să se convertească mai întâi la biserica maghiară (romano-catolică sau reformată). Numele românilor au fost maghiarizate în documentele oficiale (foto mai jos). Şi Bisericii Ortodoxe Române şi Bisericii Catolice Greceşti li s-a pierdut recunoaşterea oficială din nou şi au fost distruse cu acordul tacit al autorităţilor maghiare conduse de la Budapesta. Era ca şi cum Budapesta ar fi vrut să sublinieze în cea mai întunecată culoare cât de imperios necesar a fost într-adevăr Tratatul de la Trianon.
Acesta este al doilea episod din cele patru ale serialului “Statuia din Clădirea Capitol”, despre originile conflictelor interetnice dintre români şi maghiari.
La un an de la trecerea la Domnul a blandului si atat de modestului Profesor Florin Constantiniu (8 aprilie 1933 – 14 aprilie 2012), prezint, mai jos, o suita de filmari si articole In Memoriam, realizate de Ziaristi Online intr-o editie speciala comemorativa, cat si un editorial fulminant al marelui istoric, scris la momentul declansarii de catre Parintele Justin Parvu a dezbaterii asupra pasapoartelor biometrice cu cipuri electronice. Intre timp problematica s-a largit, privind acum si libertatea furata prin noile carduri de identitate si sanatate, impuse ilegal romanilor, cat si prin viitoarelor permise de conducere unice europene, precursoare ale pasaportului/buletinului de “cetatean european” lipsit de identitate, acte imaginate ca o lesa de gatul oamenilor, de catre o noua dictatura globalista babilonica, dictatura biometrica, in fata careia autoritatile vandute ale Romaniei stau deja intr-o pozitie devenita clasica pentru ele, in ultimii 23 de ani: in patru labe. Daca Parintele Mihai Valica explica teologic de ce cipurile biometrice rapesc libertatea oferita omului de Dumnezeu, regretatul Profesor Florin Constantiniu ne lasa mostenire un indemn puternic de care trebuie sa tinem cont: Voi refuza sa primesc acte biometrice!
Dumnezeu sa-l pomeneasca in Imparatia dreptilor, impreuna cu marturisitorii romani, de la primii sfinti daco-romani dobrogeni si pana azi!
Academician Florin Constantiniu: De ce nu-mi voi scoate pasaport biometric?
Sa va spun din capul locului: nudin cauza mult discutatului numar 666, care incifreaza numele celei de-a doua Fiare din Apocalipsa (13, 18). Nu in niste cifre de pe pasaport se ascunde Fiara. Ea este in lumea ce ne inconjoara, mai exact in lumea neocapitalista, cu marile ei pacate. Cu aceasta Fiara avem de luptat, nu cu niste biete acte. Atunci de ce refuzul meu de a primi un pasaport biometric ? Pentru a raspunde voi urca pe firul cauzal. Atentatele de la 11 sept. 2001 au inspaimantat si isterizat America. De la Razboiul de Secesiune (1861 – 1865) teritoriul SUA nu a mai cunoscut ororile unui conflict armat (doar in cursul razboiului din Pacific, japonezii au trimis niste baloane explozive, care au avut efecte neinsemnate pe teritoriu american). Prabusirea “Gemenilor” si avarierea Pentagonului au fost un adevarat soc pentru publicul american. El s-a lasat supravegheat, ampretat, interceptat, descaltat, intr-o maniera care aminteste pana la un punct de 1984 a lui Orwell si care intra in conflict cu principiile democratice. Mai mult, in atmosfera de panica, americanii au inghitit “soparla”, pusa in circulatie de “banda celor 4”: Bush – Cheney – Rumsfeld – Rice) despre armele de distrugere in masa ale lui Saddam Hussein, minciuna folosita pentru a justifica razboiul din Irak.
Pentru orice observator impartial al arenei internationale, conflictul dintre SUA si lumea islamica este consecinta pozitionarii SUA in criza din Orientul Mijlociu. Pot SUA si NATO sa trimita mii de militari in Irak, Afghanistan sau oriunde cred ca se poate purta “razboiul impotriva terorismului”, violenta islamica nu va fi stinsa decat in ziua in care se va gasi o solutionare satisfacatoare a conflictului din Orientul Mijlociu. Sub impactul atentatelor de la 11.sept., masurile americane de urmarire, ascultare, ampretare, rapiri, torturi etc … au atins paranoia. Dupa ce Al-Qaeda a lovit Marea Britanie si Spania – in ipostaza de aliati ai SUA – frica a curpins si Uniunea Europeana, ai carei membri s-au grabit sa intensifice controlul propriilor cetateni.
Mi se va spune ca noile elemente introduse in pasaport vor ajuta la descoperirea raufacatorilor, care s-au inmultit atat de mult. Haideti sa ne intrebam: de unde atatea crime, atatia traficanti de droguri, de carne vie etc … ? Raspunsul este simplu: sistemul neocapitalist genereaza si stimuleaza impulsul de inavutzire prin orice mijloc, inclusiv prin cele mai josnice. Cati oameni nu sucomba unor astfel de ispite ? Atata timp cat exista capitalismul, cat totul este o marfa, infractionalitatea se va intensifica. O dovada o constituie Afganistanul. In timpul cand, chipurile, se desfasoara operatiunea “Enduring Freedom” (Libertate durabila !!!) , Afganistanul a devenit unul din cei mai mari producatori – daca nu cel mai mare producator – de opiu. Mesagerii “libertatii” au falimentat in misiunea de a face din amintita tara un stat … onorabil.
In ceea ce ma priveste ma simt umilit sa fiu tratat ca un infractor – cu amprente de la ambele maini si expresia faciala (in afara de fotografie ) trecute pe pasaportul biometric. Ce vina am eu ca americanilor si aliatior lor le este frica de Al-Qaeda ? Ce vina am eu ca neocapitalismul naste si incurajeaza crima, traficul de droguri, prostitutia ? Sa fie ampretati si masurati adevaratii culpabili de aceste delicte.
Sunt sigur ca daca Al-Qaeda mai da o bomba in SUA, in afara de pasapoarte biometrice, ni se va tatua si un numar ca la detinutii din lagarele hitleriste. In fond, fascismul este un produs al capitalismului.
Încă de la începutul acestui an Asociația pentru Libertatea Românilor a inițiat o campanie al cărei scop a fost acela de a determina autoritățile statului să elimine complet actele de identitate electronice, cardul electronic de sănătate și celelalte elemente informatizate din domeniul serviciilor medicale care presupun stocarea și prelucrarea informațiilor personale. Ne exprimăm speranța că argumentele prezentate în cadrul memoriilor înaintate autorităților statului vor conduce la anularea măsurilor de implementare a acestor acte electronice.
În paralel cu aceste acțiuni, în scopul conștientizării populației și a unei informări cât mai complete și mai corecte, ApLR a organizat în data de 11 aprilie 2013 la Piatra Neamț o conferință care sperăm că a pus în lumină, încă o dată, riscurile și pericolele la care este expusă populația prin introducerea dispozitivelor electronice de stocare a datelor personale în actele de identitate (cardul electronic de identitate), în actele medicale (card electronic de sănătate, rețeta electronică, dosarul electronic), în cartelele de acces în diverse instituții (de ex. unităţile de învăţământ din România) sau în locuri publice (piețe agro-alimentare).
Vedeti aici filmarile cu ceilalti doi invitati, teologul Mihai Silviu Chirila si lt-comandorul Aurelian Chirica
Profesorul Ernest H. Latham Jr, fost atasat cultural american in Romania intre 1983 si 1987, a lansat ieri la Facultatea de limbi si literaturi straine a Universitatii Bucuresti din Pitar Mos 7-13, sala Mihai Eminescu, o culegere de eseuri, inainte de publicarea mult asteptatelor sale memorii. Conform declaratiilor sale facute reporterului Ziaristi Online, acestea urmeaza sa cuprinda doua parti: prima, pana la caderea regimului comunist si cea de doua, a “timpurilor noi”. Lucrarea diplomatului american, in prezent coordonator de studii avansate pentru România şi Moldova la Institutul diplomatic al Departamentului de Stat al SUA, este intitulata Timeless and transitory. 20th Century Relations Between Romania and the English˗Speaking World si a fost tiparita de Editura Vremea (Bucuresti, 2012). Are un cuvant inainte al profesorului Paul Michelson, de la Huntington University, o prezentare semnata de Dennis Deletant, profesor la Catedra de Studii Romanesti “Ion Ratiu” de la Georgetown University, Washington DC, si cuprinde istorii care au implicat anglo-americani veniti in spatiul geopolitic al Marii Negre, Basarabia si Romania, incepand cu primul razboi mondial si pana la ocupatia bolsevica, de la membri ai elitei culturale de limba engleza la cei ai serviciilor speciale de informatii.
La lansarea de ieri, profesorul Silvan Ionescu, directorul Institutului de Istoria Artei, a istorisit despre personalitatea autorului si legaturile, inclusiv de domeniu capilar, pe care le are cu Ernest Latham, dupa care a facut o foarte frumoasa introducere in problema, urmata de confesiunea doamnei Silvia Colfescu de la Editura Vremea privind pretuirea pe care o acorda unui astfel de gest de prietenie aratat de profesorul american Romaniei, intr-o perioada cand acestea sunt din ce in ce mai rare. Profesorul Ernest Latham merge pe urmele istoricilor Charles Upson Clark, Keith Hitchins, Paul Michelson si Larry Watts, aflat, si el, la manifestare, a subliniat dr Rodica Mihaila, director executiv al Comisiei Fulbright – Romania. In final, Ernest Latham a multumit audientei si s-a aratat incantat de publicarea acestui prim volum, in limba engleza, in Romania.
Alocutiunile participantilor pot fi urmarite in filmarile facute de Ziaristi Online.
Muzeul Taranului Roman, aflat intr-o continua reprofilare, a trecut de la apologia homosexualilor la cea a criminalilor notorii. Primul pe lista: Pacepa, alias “Sobolanul”, alias “Canalia”, alias “Podeanu”, alias “Montaigne”, alias Tismaneanu. Desi era mai simplu sa aduca un cadavru plastifiat de chinez batjocorit de vecinii lor de la Antipa, “taranii” de la MTR s-au gandit ca ar putea resuscita un cadavru viu doar pentru GDS-isti, ca sa mai roada si gura lor un os. Conform comunicatului emis mai mult “pe surse” si, apoi, cam “pe burta”, parascovenia “stiintifica” de la MTR “reprezinta a doua intalnire din cadrul serilor Bucuresti Strict Secret”, un fel de PR nemascat pentru Realitatea si Radio Gurilla, posturile puscariasului Sorin Ovidiu Vintu, la care presteaza inca diverse personaje manevrate in sus si-n jos din spatele gratiilor, in ciuda interdictiei de a se folosi in celula telecomenzi, fie si pentru jucarii stricate. Moderator, asadar (poate v-ati prins): Stelian Tanase, fost membru al Comisiei Tismaneanu care a alcatuit asa-numitul Raport Final asumat de fostul presedinte al tuturor romanilor, Traian Basescu, in Parlamentul Romaniei. Parteneri, pe masura clownilor: de la Radio Itsy Bitsy la “Observatorul cultural”, locul unde se produce fauna lui Oprea (alt membru al Comisiei Tismaneanu) de la IICCMER. Aflam, de altfel, ca la dezbaterea cu pricina a participat si un baiat, Andrei Muraru, pretins sef al IICCMER si lider neincoronat al “militiilor spirituale”, specialist in fraudarea si falsificarea documentelor fostului PCR, dupa cum a demonstrat in instanta secretarul Colegiului CNSAS, profesorul Corneliu Turianu. Un alt “invitat de marca” a fost generalul de mucava Dan Voinea, autorul celei mai sinistre farse judiciare de dupa procesele staliniste din anii ’50. Pe scurt, ca si in cazul propagandei homosexuale, ne intrebam, din nou: la Muzeul Taranului Roman se respecta recomandarea SRI privind expertizarea psihiatrica a cadrelor de conducere?
Dincolo de ce stim ca s-a vrut a fi conferinta in cauza, fasaita cu cinci zile inainte de data cand era anuntata lansare celui de-al doilea volum al istoricului Larry Watts, care se ocupa si de “Sobolan”, este de observat ca nici unul dintre participanti nu a subliniat natura criminala a personajului laudat sau criticat, agentul politiei politice comuniste Ion Mihai Pacepa (Vedeti Decizie CNSAS: “Eroul” Pacepa a fost “agent al politiei politice comuniste”). Ori, conform unei fise a SRI reprodusa de Mihai Pelin in “Opisul emigraţiei politice. Destine în 1222 de fişe alcătuite pe baza dosarelor din arhivele Securităţii” (Editura Compania, Bucureşti, 2002): Ion Mihai Pacepa “a aprobat şi uneori a participat direct la lichidarea fizică a unor persoane indezirabile, cetăţeni români sau străini, în împrejurări asupra cărora pluteşte şi astăzi misterul, dar despre care există indicii documentare certe”. Repet: “despre care exista indicii documentare certe”.
Mai mult, in adresa oficiala pe care Civic Media a remis-o CNSAS, pentru a fi scoase la lumina aceste “indicii documentare certe”, am introdus si marturia vaduvei unuia dintre cei ucisi de Pacepa, inregistrata de ziaristul de investigatii Marian Ghiteanu. Citez: “Una dintre crimele odioase la care Ion Mihai Pacepa si-a adus nemijlocit contributia, alaturi de seful sau direct Nicolae Doicaru, defunctul sef al spionajului romanesc, este asasinarea lui Alexander Opojevici, un fost comandant de partizani si ofiter sarb, opozant al lui Tito, care se refugiase la Bucuresti. Totul in urma unei intelegeri intre Tito si Ceausescu, prin care primul dorea sa-si elimine adversarii din emigratia sarba. Crima a avut loc in noaptea de 8-9 august 1975, intr-o camera a hotelului Dorobanti, si a fost executata de Pacepa si de oamenii sai, sub coordonarea lui Doicaru. Maria Opojevici, vaduva fostului disident sarb, dezvaluie, in exclusivitate pentru cititorii nostri, circumstantele, atatea cate au putut fi aflate, ale uciderii sotului sau.”. Integral la Civic Media.
Uciderea disidentului sarb Alexander Opojevici si a tovarasului sau, Djoka Stoianovici, a fost certificata de autoritatile sarbe la data de 27 mai 2002, cand cadavrelor lor au fost deshumate din Cimitirul Tomasevsc din Zrenianin, unde fusesera ingropate de securitatea lui Tito, catre care fusesera predate corpurile de catre Pacepa. Un al treilea sarb, Vladimir Dapcevici, care a scapat cu viata, devenind martor ocular, i s-a confesat in detaliu vaduvei lui Opojevici dupa 1989, mai precis in 1991. Doamna Maria Opojevici s-a adresat si CNSAS cu o cerere, de la care, cel putin in 2008, nu a primit nici un raspuns. Intre timp insa CNSAS si-a marit fondul documentar cu peste un milion de dosare noi de la SRI, inclusiv o parte din arhiva Unitatii speciale 0110, care trata tarile din Pactul de la Varsovia la fel ca pe cele din NATO. Poate astazi vor rasari mai multe dovezi. Crima oribila s-a infaptuit, oricum, la ordinele si sub executia directa a lui Pacepa (Vedeti si col. Andrei Pasareanu, “Demers catre Adevar – Romania Decembrie 1989 – o alta analiza a evenimentelor” (Editura Fundatiei Culturale Gheorghe Marin Speteanu, Bucuresti, 2008).
In Raportul “final” in cauza, cu un numar de 666 de pagini, publicat pe site-ul Presedintiei Romaniei (Presidency.ro) in 2006 si de Editura Humanitas in 2007, ni se ofera dezinformarile publicate de Pacepa in SUA sub obladuirea organizatiilor antiromanesti de sub umbrela Hungarian Lobby drept cea mai credibila sursa posibila privind “relatiile de subordonare” ale Romaniei, respectiv ale lui Ceausescu, fata de serviciile de spionaj si informatii ale URSS. Dintr-o nota de subsol (normal) aflam chiar si faptul ca “Corespondenţa particulară dintre VT şi generalul Pacepa a lămurit şi mai mult natura relaţiilor dintre Ceauşescu şi Kremlin în perioada lui Brejnev” (Pag 118). “VT” banuim ca – desi documentul oficial citat nu este vreun jurnal personal – ar putea reprezenta “Vladimir Tismaneanu”. Carevasazica aflam ca Vladimir Tismaneanu a intretinut o corespondenta personala cu un criminal sinistru, pe care il crediteaza cu credibilitate maxima – “vocea autorizata in domeniu” laudata pentru “rolul exceptional”-, desi este declarat chiar si de catre CNSAS drept “agent al politiei politice comuniste“.
Dupa cum afirma CNSAS in inscrisul publicat in Monitorul Oficial al Romaniei inca din 2006 (deci la o data cand inca se elabora Raportul!), Ion Mihai Pacepa se face vinovat de ingradirea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului, cum ar fi: “dreptul la libertatea cuvantului, dreptul la inviolabilitatea domiciliului, dreptul de a fi liber de imixiuni arbitrare in viata privata, domiciliu sau corespondenta, dreptul la libertatea de exprimare, libertatea opiniilor, etc”. Aceste este personajul citat de cateva zeci de ori, cu “operele” sale pe cuprinsul celor 666 de pagini ce poarta antetul Presedintiei Romaniei si al carui nume a fost rostit de doua ori la categoria “eroi ai luptei socialiste”, de catre presedintele Traian Basescu, in Parlamentul Romaniei, cand a citit ca un papagal Concluziile documentului ticalos.
Si se mai pune o intrebare: un personaj dovedit de CNSAS drept agent al politiei politice comuniste si asupra caruia exista “indicii documentare certe” ca a executat cel putin un act criminal, mai poate fi general al Romaniei, recompensat si cu pensii din urma prin decretul unui fost presedinte al Romaniei, supranumit “Iliescu-KGB”? Iata, dl Basescu euro-atlantistul are posibilitatea sa faca dreptate: daca tot a condamnat comunismul sa puna in practica propriile afirmatii si sa-l lustreze personal pe generalul criminal si tradator introdus pe sub usa la Cotroceni de catre ayatollahul de balta si profitorul tuturor regimurilor V. Tismaneanu.
April 16th, 2013 
VR 
Posted in 
Tags: 
