Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info
“(…) Eminescu a biruit deopotriva şi cu literatura lui ş1 cu principiile de etică natională care l-au inspirat. (…) Astăzi ideia noastra de stat se clădeste pe acest rezon unic de orientare.
Fireşte, conceptia lui Eminescu, familiara noua, n’a putut ademeni niciodata elementele de import care s’au aciuat aici. Prea era locala aceasta doctrina, prea vorbeste Românilor de pur singe, prea scormonea instincte stravechi, ca sa poata cuceri pe neofiti. In definitiv, lucrul e perfect explicabil, logica eminesciana se brodeaza pe un impuls de rasa (neam – n.n.) precis si indestructibil. Nou venitul, adapostit la noi, cade in afara de acest cerc de simtire. El ne-a trecut granita cu intentii mult mai pozitive, decit dorinta unei inoculari sufletesti. In materie de suflet, intrusul si-a adus bagajul lui distinct, pe care-l plimba pretutindeni, fie ca scoate petrol la Campina, vinde sireturi de ghete la Podul-lloaii, sau face pe criticul literar la Bucuresti. Eminescu e o incarnatie specifica a solului, scrisul lui o concentrata otrava crescuta aici, un fel de hasis românesc, pe care organismul strain il refuza. Si poezia si opera de publicist i le poti patrunde numai in masura numarului de loturi cu care te-a inzestrat soarta in cimitirile noastre. De aceea nu e nici o mirare ca toti oaspetii literari cu care ne-a harazit Dumnezeu nu s’au incalzit de Eminescu. Dupa triumful categoric al maestrului in cerebralitatea tarii, ei au tacut, imbufnati la inceput, ca mai tirziu sa ridice cuvintul cu oarecare timiditate si sa devie in sfirsit detractori de-a binelea.
Raposatul Gherea, acest simpatic nomad at criticei rominesti, s’a ivit primul care a lansat rezerve asupra cugetarilor politico-sociale a poetului dela Junimea. Reteta obisnuita a umanitarismului international a fost dela inceput antidotul cunoscutului critic socialist. In ea se rezuma psihologia normala a calatorului care a facut popas la noi. Atitudinea lui Gherea era cit se poate de simpla si de rezonabila. Ce ecou puteau trezi in nervii si in mintea lui acesti ditirambi ai rasei, de care s’a poticnit el Ahasverul asvirlit de peste Nistru in furnicarul nostru de patimi, si prin ce miracol psihic ar fi fost in stare sa inregistreze strainul epopeia lui Mircea dela Rovine?
Subconstientul lui Gherea putea oare sa vibreze la accentele arhaice dela o mie patru sute, cind un voevod basarab isi apara cu arcasii lui “saracia si nevoile si neamul“?… In ce lume de spectri necunoscuti il invita poetul in avintul lui de retrospectiune? Nu, operatia era prea dificila, orice sfortare raminea fara rezultat, fiindca bietul Solomon Solomonovici Katz, fugarul stepelor rusesti, asezat la noi, venea cu un alt instinct istoric, depe alte tarimuri. In mod firesc, deci, Gherea opunea un non posumus sufletesc operei integrale a lui Eminescu. Cazul criticului dela Ploesti, care era de altfel o inteligenta superioara si un temperament de elita s’a repetat mai tirziu cu alti desradacinati. Aceeasi mentalitate pornita din aceeasi structura de gindire, facind apel la aceleasi subterfugii teoretice s’a manifestat la toti scriitorii minori deslipiti din alte zone etnice pe teritoriul nostru. Desigur, cu vremea tonul s’a schimbat, timidele contestari initiale au evoluat tinind pas oarecum cu sansele cetateniei, ivindu-se pe-alocurea si nelipsitele note de impertinenta…
Astazi personalitatea lui Eminescu e centrul de greutate al ideologiei nationale care ne tine in picioare. Toti, deci, care sunt dusmani nascuti sau facuti ai acestei ordine morale, sunt si adversarii naturali ai poetului. Dupa judecata lor trebuie darimata piatra unghiulara, ca sa se naruie edificiul intreg.
Astfel o serie de termite si-au inaugurat distructiunea metodica. Inceputul l-au facut prin a ataca doctrina insasi, fara a afisa numele autorului, ca sa nu stirneasa o reactiune violenta. Planul se desfasoara programatic, cu tactica si cu persistenta. Un cor intreg de emigranti literari bâjbâie imprejur, batjocurind altarul mostenit. Ideia nationala cu toate atributele ei e tirita in noroi. Clisee exotice navalesc pripit, ca sa falsifice aspectul local al unui vechi patrimoniu. In aceasta invazie de straanism presa, scapata din miinile noastre, are rolul de slujnica a fiecarei clipe. Cu ajutorul ei se multiplica inifuzoriile parazitare si sustin o actiune concentrica. Totul merge azi la Bucuresti pe o lupta bine chibzuita de compromitere si desfiintare a unui crez incomod. Intre trivializarea cultului stramosesc si sugestiunile dela Moscova pe mii de game, o vasta claviatura joaca aici o stranie rapsodie, din care orice silaba e indreptata impotriva noastra. (…)”
Iniţial chiar nu mi-am dorit să comentez autodeconspirarea răsuflată a lui Danion Vasile drept agent al Rusiei, respectiv al “bisericii” stiliste (foto mai jos). Ca întotdeauna, predicatorul Danion Vasile, asemenea homosexualilor şi anticreştinilor de toate “orientările”, ştie să îşi aleaga bine momentul vrajbei, aşa cum l-a învăţat vicleanul şi controlorul său de peste Prut: în postul Sfintelor Paşti. De data aceasta, chiar de Florii, la intrarea în Săptămâna Mare. Nu este prima oară. Pe mine unul, însă, asemenea ieşiri mă amuză. E clar că urmează să fie înaintat în grad, oficial, şi, deh, acum ce mai contează daca e pe faţă sau pe dos!? La fel cum m-a amuzat teribil şi faptul că aceasta autodemascare a bişniţarului ortodoxiei vine la exact cinci ani de când am publicat articolul despre cel pe care îl deconspiram de pe-atunci drept “stilist sub acoperire”. Ceea ce m-a făcut să îi acord gurului acest mic remember.
Ce ar mai fi de spus? Nimic. Reţeaua de infiltraţi ai “Bisericii KGB” pe lângă Părintele Justin Pârvu e cunoscută, chiar mai de dinainte. Unul dintre ei, portavoce a sectantului stilis, care şi-a jucat jalnic rolul de “frate” – căsătorindu-se, pentru a-şi schimba gazda, sau blana, dacă vreţi, la nici o săptămână după ce a fost dat afară din Mănăstire – nu a reuşit să ofere călugărilor de la Petru Vodă un certificat de botez al sfântei Biserici Ortodoxe Române. Taina căsătoriei unui stilist nebotezat în biserica noastră este, oare, valabilă? Nu ştiu. Să ne spună părintele Valică, căci el a oficiat-o.
Ura faţă de ortodoxia română şi sclipirile încopitatului din ochii acestor agenţi de duzină i-au dat de gol în permanenţă, în ciuda perdelelor de fum în care s-au înfăşurat, încercând să-l învăluie şi pe Bătrânul nostru Duhovnic al Neamului în mrejele lor. Ce-or să facă acum, când, automat, au fost scoşi din acoperire? Ce-au făcut şi până acum. Or sa-l invite oare, în continuare, pe guruleţul lor să ducă oamenii de nas pe la simpozioane savante, deşi yoghinul a înjurat ca la uşa ashramului mari duhovnici şi sfinţi ai neamului românesc, ca Părintele Ilie Cleopa sau Sfântul Ardealului, Arsenie Boca? Ba chiar şi pe Părintele Justin, pe care l-a trimis “la iad”! Foarte probabil.
Poate o să revin asupra acestui subiect după sfintele sărbători. Sau poate nu. Cum am spus, subiectul e răsuflat. Aşa că nu-mi rămâne decât să vă recomand ce scriam acum cinci ani, pe 7 aprilie 2010:
Războiul extremiştilor maghiari împotriva statuilor, a simbolurilor naţionale româneşti, continuă cu deşănţare în Transilvania, sub ochii larg închişi ai instituţiilor abilitate şi administraţiei României, de la Prefectură până la Guvern. După ce statuiile lui Mihai Viteazul şi Emanoil Gojdu au fost eliminate din centrul oraşului Oradea, la Carei, UDMR îl interzice pe Eminescu, alături de Regele Ferdinand Întregitorul şi Ion I. C. Brătianu, artizan principal al Marii Uniri de la 1918. Voi reveni!
JOS EMINESCU din CAREI!
Pe zi ce trece , e tot mai greu pentru membrii UDMR Carei împreună cu preşedintele lor, primarul Kovacs Jeno, să disimuleze dorinţa de a convieţui civilizat în oraşul multietnic CAREI. Din reflex poate sau doar din şovinism, se opun oricărui proiect care vine din partea consilierilor români, mai ales când este vorba despre amplasare de busturi ale personalităţilor româneşti atât locale cât şi nationale. Nimic nu este sfânt pentru ei când vine vorba de nevoile spirituale şi culturale ale comunităţii româneşti!
Calcă în picioare şi găsesc chiar si explicatii care să te convingă de necesitatea acceptării călcării noastre în picioare când vine vorba de solicitarea aprobării amplasării vreunui bust românesc oriunde înafară de vecinătatea Monumentului Ostaşului Român. Că doar grupurile locale de pe reţelele de socializare sunt pline de afirmaţii de genul… “oraşul e maghiar si singurul pământ românesc din oraş e în jurul monumentului…”.
In totală concordanţă cu aceste afirmaţii, consilierii UDMR au votat astăzi, la şedinta CL, împotriva amplasării în Carei a bustului lui Mihai Eminescu, poetul naţional al României. In sala de şedinte nu au fost reprezentanţi ai presei sătmărene de limba română şi nici cameramani de la televiziunile locale, ca urmare a interventiei primarului Kovacs. Până şi cameramanul care a filmat pentru Buletin de Carei a fost întâmpinat de primar cu ….”nu v-am spus că nu trebe să veniti astăzi?“. Din păcate nu este pentru prima dată când primarul procedează de o asemenea manieră.
Acestea sunt condiţiile în care se desfăşoară la Carei şedintele de Consiliu Local. O atitudine dictatorială , de tip cizmă pe gât, care îngrădeşte dreptul la libera exprimare si instituie a atmosferă de teroare si de opacitate din partea administraţiei locale care încearcă să îşi protejeze afacerile oneroase.
Motivele invocate pentru refuzul amplasării bustului poetului naţional Mihai Eminescu în parcul din faţa tipografiei, ce adăposteste şi alti scriitori maghiari, sunt mai mult decât puerile şi se referă la faptul că nu a fost menţionat materialul din care va fi realizat acesta.
Deranjat de faptul că liberalul Adrian Bucureştean a readus în atentia consilierilor faptul că si acum un an înainte de a refuza amplasarea busturilor lui Ionel Brătianu si regele Ferdinand a fost solicitată o amânare pentru discuţii pe îndelete, primarul Kovacs răbufneşte si dezvăluie că de fapt sunt deranjati de alăturarea acestuia celorlalte busturi maghiare din parc…” cum pot să pun 3 statui unul lângă altul, e o aberaţie…nu e treaba consilierilor să decidă aceste treburi…Nu se poate monta acolo fără să spună un specialist….”.
Proiect de hotărâre privind aprobarea amplasării bustului scriitoarei Otilia Marchiş în Carei, C-lea 1 Decembrie 1918, în apropierea bustului scriitoarei Kafka Margit, prietena sa din copilarie si adolescenta, a fost amânat pentru o dată viitoare pentru ca să fie specificat materialul din care va fi realizat şi schiţa finală. Gogriţa e pentru cine nu ştie că există realizat de aproape un an bustul regelui Ferdinand şi încă UDMR nu a fost de acord cu amplasarea sa în oraşul în care şi românii plătesc taxe şi impozite.
Desi consilierii initiatori au specificat ca bustul va fi din bronz si va fi de aceiasi marime ca cel al scriitoarei Kafka Margit, consilierii majoritari au fost de neînduplecat. Nu acelasi lucru s-a întâmplat la amplasarea bustului grofului Karolyi, unde nu a fost necesară în momentul aprobării nici schiţa si nici materialul din care va fi realizat. Aceste solicitări sunt rezervate şi necesare doar în cazul consilierilor români din municipiul Carei!
Consiliera Venig a afirmat chiar că nu a reusit să identifice locul amplasării din schiţa prezentată desi acesta era marcat cu un pătrat.
Proiectul de hotărâre privind aprobarea amplasării bustului poetului Mihai Eminescu în Carei, Calea 1 Decembrie 1918, pe locul marcat in schita atasata proiectului, in parcul din fata tipografiei Carei, nu a fost nici măcar amânat ci consilierii UDMR au votat în bloc împotrivă, împreună cu cei 4 consilieri care spun că sunt de la FDG deşi au candidat pe listele UDMR.
Municipiul Carei, renumit altădată pentru linistea si frumusetea sa, a fost transformat de actuala administratie locală în posesiune UDMR unde colaborarea înseamnă, în viziunea primarului, supunere oarbă.
De Dragobete, consilierii UDMR au făcut românilor transilvăneni o declaraţie de dragoste cu titlul JOS EMINESCU din CAREI!
“O să încep cu o amintire pe care sper să o stimulez şi pentru dumneavoastră. Când am preluat funcţia de preşedinte al României, Serviciul Român de Informaţii avea un director care umbla cu… sau folosea maşină de la Sorin Ovidiu Vîntu. SRI-ul era amestecat, frecvent, în diverse scandaluri politice, iar generalul cu trei stele Coldea era maior.” – Traian Băsescu la ultimul bilanţ al SRI
“Sincer, nu mai am incredere in nimeni in acest moment. Am vazut cum toti mai marii barbati politici s-au ascuns pe sub mese. Intrebarea nu e ce am spus, ci de ce am spus acum. Daca lor, acestor mari barbati ai Romaniei, le este frica, sunteti de acord ca poate sa imi fie si mie frica? (…) Societatea civila ar trebui sa se intrebe daca e normal ca o putere oculta sa influenteze activitatea institutiilor statului.” – Suspecta Elena Udrea la Parlament într-o Conferinţă de presă acuzatoare la adresa şefului SRI, Florian Coldea
De la noua ieşire a Elenei Udrea pe bulevardul din ce în ce mai îngust al presei, de data aceasta la Gandul Live, pe lângă cancanurile de rigoare cu care ne-a obişnuit, aflăm două ştiri mai importante, după părerea mea. Dintre care una, mai “tare”, îl bagă pe fostul preşedinte Traian Băsescu direct în penal, dacă se confirmă.
Primo: că Udrea i-ar fi spus lui Băsescu, pe vremea când acesta era încă preşedinte, despre presupusa şpagă de 500.000 euro percepută de şeful SRI Florian Coldea pentru tovarăşul său Sebastian Ghiţă. Ceea ce-l transformă, şi pe Băsescu, în tăinuitor. Dacă este reală informaţia. Sau în protectorul unei demente care i-a supt dintr-o suflare toată “gloria” celor două mandate de preşedinte al României. Întâmplător, e vorba şi de “cea mai onestă dintre candidaţi”. Citatul exact, pentru posteritate: “I-am spus lui Băsescu faptul că lui Dorin Cocoş i s-au cerut bani de către Coldea pentru televiziunea lui Ghiţă.” “Era” Băsescu, la psihiatru. Şi aceasta e doar începutul…
Şi a doua “bombiţă” e, că, spre deliciul NSA, SRI şi DNA, cei doi foşti (?) apropiaţi au vorbit “chiar zilele acestea”. Şi această ştire este, de fapt, foarte importantă. Ne relevă că fostul preşedinte nu şi-a înghiţit limba. Vorba ceea: fiecare pasăre pe limba ei piere. Chiar si preşedinţii-păsarică.
Totuşi, cred eu, o consolare tot va avea Băsescu: dacă rămâne fără Elena Udrea oricând va găsi un umăr primitor şi cald la Tismăneanu şi intelectualii săi. Cărtărescu îi va citi domol din Levantul, lungit pe blana din faţa şemineului de la Snagov, Patapievici îl va gâdila la tălpi, cum ştie el mai bine, sensibil, cu organul său musculos mobil, limba, desigur, Liiceanu îl va masa bărbăteşte cu vreo unsoare rămasă de la Ungureanu iar Pleşu, dacă e nevoie, îi va face din două ouă, o omletă, rece. Normal, de vină va fi tot SRI…
”Niciodată n-aş fi crezut că, în România, Serviciul Român de Informaţii va ajunge să beneficieze de încredere mai mare decât Primăria, mai mare decât Preşedinţia, mai mare decât Parlamentul. Iată că am ajuns aici pentru că au fost profesionişti.” – acelaşi T.B.
PS: Traian Băsescu a declarat că, spre deosebire de Emil Constantinescu, el nu a fost învins de sistem, ci l-a îngenuncheat. Problema e că din această poziţie, ca reprezentantă a sistemului mafiot din România, Elena Udrea a ales să-l muşte. Se recomandă repaus acasă. Dar nu pe sub mese.
Dosarul baronului Adrian Duicu, în care este implicat şi fostul ziarist Andrei Bădin, în calitate de şpăgar şi şantajist, se întoarce la DNA pentru completări ale stenogramelor, transmit azi agenţiile de presă.
Tot azi, Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie le-au cerut magistraţilor Curţii de Apel Bucureşti, la ultimul termen al procesului în care Dan Adamescu este judecat pentru corupţie, să îi condamne pe judecătorii Elena Rovenţa, Sorin Viziru, Mircea Moldovan şi Ion Stanciu, dar şi pe oamenii de afaceri Dan Adamescu şi Iosif Armaş, la închisoare peste media prevăzută de lege, publică Adevărul. Mogulul Dan Adamescu este urmărit penal pentru mituirea a doi dintre cei patru judecători arestaţi pentru corupţie.
Dan Adamescu este şi proprietarul ziarului “România liberă”, în paginile căruia angajata sa, Alina Mungiu Pippidi, militează anticorupţie pe banii coruptului său patron. Mai mulţi cititori au propus ziarului să-şi schimbe denumirea în “România curat-murdară”.
Andrei Bădin, realizator al unei emisiuni la postul de televiziune B1, este acuzat că, în luna august 2013, ar fi pretins şi primit de la Duicu 5.000 de lei, pentru a nu continua o campanie de presă care îl viza pe ministrul de atunci al Mediului, Rovana Plumb.
“După primirea acestei sume de bani, emisiunile realizate de către Bădin Andrei-Dan nu au mai abordat subiectul referitor la presupusele nelegalităţi săvârşite de persoana respectivă”, au mai scris procurorii în rechizitoriu.
B1 TV a anunţat, în 24 iulie 2014, că în urma informaţiilor apărute în presă privind o posibilă punere sub învinuire penală a jurnalistului Andrei Bădin, a decis să suspende atât apariţia acestuia în emisiunile televiziunii, cât şi implicarea sa în deciziile editoriale, informează Mediafax.
Andrei Bădin, “portavocea” agentului KGB Ion Mihai Pacepa şi a aghiotantului său Vladimir Tismăneanu, făcea parte dintre “vocile dreptei” EvZ şi în prezent, deşi oficial a fost dat afară, mai semnează uneori cu pseudonimul Dan Andronic.
Într-o analiză publicată la finele anului trecut, agenţia Mediafax consideră acest dosar de trafic de influenţă şi spaga ordinară printre marile dosare de corupţie ale anului 2014.
“Cu cardul de sănătate cum e bine să procedăm, că se trezeşte omul cu el la poştă şi trebuie să semneze pentru el? Părintele Justin: Nu îl primim deloc. Nu semnați pentru el, ci îl trimiteți prin poştă de unde a venit. Trebuie să fie un act de mărturisire al nostru şi este şi pentru ei o ocazie să vadă că poporul se opune în masă.”
Ultima zi în care se poate cere alternativă pentru cardul de sănătate
Deşi atitudinea de dialog pe care autorităţile care au introdus în România cardul de sănătate electronic este doar aparentă, lipsind elementele care pot să constituie un dialog (partenerii de dialog, respectul acordat partenerului de dialog şi – în ultimă instanţă – fiinţei umane, timpul necesar unui dialog, luarea în considerare a opiniilor exprimate de partenerul de dialog şi soluţionarea doleanţelor lui), e bine să nu trecem cu vederea oportunitatea pe care Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate o oferă celor ce au la dispoziţie poşta electronică. Astfel, creştinii din această ţară şi toţi cei interesaţi pot trimite opiniile lor privitoare la inutilitatea existenţei cardului electronic de sănătate pe adresele de mai jos, pînă la data de 9 Ianuarie 2014:
O altă variantă ar fi trimiterea unei scrisori recomandate pe adresa: Registratura Ministerului Sănătăţii, Intr. Cristian Popişteanu, nr. 1-3, sector 1, cod 010024, Bucureşti
Cei ce doresc să completeze un formular întreg adresat acestei instituţii, pot lua textul de aici.
Propunere cu privire la actul normativ „Hotărâre de Guvern privind modificarea Hotărârii Guvernului nr. 900/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la cardul naţional de asigurări sociale de sănătate din titlul IX “Cardul european şi cardul naţional de asigurări sociale de sănătate” din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii”
Asociaţia Pentru Libertatea Românilor, împreună cu alte 46 asociaţii cosemnatare, în calitatea lor de organizaţii care au ca misiune promovarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului și în continuarea acțiunilor noastre anterioare [1],propunem ca variantă de document justificativ a calității de asigurat – adeverința de asigurat – pentru toți cetățenii României care întrunesc calitatea de asigurat și nu doresc să utilizeze cardul electronic de sănătate pe motiv de protejare a vieții private și a libertății de conștiință. Această propunere o facem în conformitate cu legislația României, luând în considerare faptul că un număr însemnat de persoane de cetăţenie română ale căror interese le reprezentăm nu sunt de acord să utilizeze cardul electronic de sănătate din mai multe motive, dintre care enumerăm:
– dispozitivul electronic integrat în cardul electronic de sănătate conţine informaţii nevolatile şi este emiţător de unde radio care permit localizarea în spaţiu a persoanei şi, mai ales, localizarea acesteia în momentul în care acceseaza un serviciu medical decontat prin FNUASS,
– aceste persoane nu doresc să deţină asupra sa un dispozitiv emiţător de unde radio care admite interferenţe care pot cauza operaţiuni nedorite (orice persoană trebuie să aibă libertatea de a decide dacă doreşte sau nu să deţină asupra sa un astfel de dispozitiv),
– măsurile de implementare a cardului electronic de sănătate reprezintă, în fapt, ţinerea sub observaţie a vieţii private precum şi atingerea vieţii private prin diseminarea datelor de identificare, precum şi a datelor de sănătate, probleme de diagnostic, prognostic, tratament, investigaţii paraclinice.
Cu deosebită considerație,
Asociaţia Pentru Libertatea Românilor
prin Președinte Profesor Nicolae Livadă
Asociaţia pentru Libertatea Românilor – Bacău
2. Asociaţia Naţionala a Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere – Filiala Vrancea „Ştefan cel Mare”
3. Asociaţia Pro-Vita – Filiala Bucureşti
4. Asociaţia Umanitate Pentru Toţi – Bacău
5. Asociaţia Culturală Valea Muntelui – Neamţ
6. Asociaţia Bucovina Profunda
7. Alianţa pentru Demnitate Naţională
8. Asociaţia Christiana
9. Alianţa Familiilor din România
10. Federaţia Organizaţiilor Ortodoxe Pro-Vita din România
11. Asociaţia Prietenii Sf. Efrem cel Nou
12. Asociaţia pentru Apărarea Familiei şi Copilului
13. Asociaţia ProTinereţe Alba Iulia
14. Liga Studenţilor din Universitatea din Bucureşti
15. Liga de Utilitate Publică
16. Liga Distributistă Română „Ion Mihalache”
17. Asociaţia HRISDORIA
18. Fundaţia „Sfinţii Martiri Brâncoveni” – Constanţa
19. Asociaţia Rost
20. Asociaţia Predania
21. Asociaţia Civică a Tinerilor Creştin – Ortodocşi Români
22. Asociaţia pentru Cultură şi Educaţie „Sfântul Daniil Sihastrul”
23. Asociaţia „Ortodoxia Tinerilor”
24. Asociaţia „Artă şi Tradiţii Meşteşugăreşti”- Alba
25. Asociaţia Tinerilor Ortodocşi „Orthograffiti”
26. Fundaţia Creştină „Părintele Arsenie Boca”
27. Fundaţia „Sfinţii Martiri Brâncoveni” – Suceava
28. Asociaţia Antimis – Timişoara
29. Liga Tineretului Creştin – Ortodox Român
30. Fundaţia Sfinţii Închisorilor
31. Asociaţia Dascălilor din România
32. Asociaţia Familia Ortodoxă
33. Asociaţia „Copil dorit”
34. Asociaţia „Triada”
35. Fundaţia „Sfânta Irina”
36. Asociaţia „Prietenii de Familie”
37. Asociaţia Meşterilor Populari din Moldova – Iaşi
38. Asociaţia Prologos – Timişoara
39. Asociaţia Prologos – Oradea
40. Asociaţia Prologos – Cugir
41. Asociaţia Enable
42. Asociaţia Synaxis 2010
43. Asociaţia Basarabii
44. Asociaţia “Frăția Ortodoxă Adevăr şi Caritate”
45. Asociaţia Civic Media
46. Fundația Justin Pârvu
47. Mișcarea pentru Rezistenţă Filiala Mehedinți
Anul nou va veni pe Roncea.Ro şi Ziaristi Online cu subiecte cu totul inedite şi declaraţii în exclusivitate despre revoluţia – lovitură de stat din decembrie 1989, mizele şantajului la noul preşedinte al României, despre tezaurul românesc de la Moscova cu istoricul Ioan Scurtu, cine l-a ucis pe Eminescu – analiza unui cifror, martirii Basarabiei şi sfinţii închisorilor bolşevice dar şi recomanări personale despre cele mai frumoase locuri ale României şi lumii pe unde am ajuns în ultimul timp. Până atunci vă urez La Mulţi Ani!
Mulţumesc tuturor cititorilor, prietenilor şi susţinătorilor mei! Domnul să vă răsplătească!
“Bucuria mîntuirii şi Pacea cea cerească să v-o aşeze în inimi Hristos Împăratul, Cel ce nu a găsit loc între oameni, căci inimile lor nu aveau frica Lui şi nu Îl cunoşteau. Să vă întărească Dumnezeu pe Cărarea cea strîmtă a Mîntuirii!”
Maica Domnului şi Hristos Împăratul să ne ocrotească şi să ne miluiască şi în Noul An!
PS: Mai am de facut un anunt important catre tara: in curand, veti putea gasi noi documente inedite si absolut inedite, pentru opinia publica, despre revolutia romana si lovitura de stat din decembrie 1989 – inclusiv despre agentii KGB si GRU -, intr-un volum de marturii si foste documente secrete editat de Victor Roncea si col (r) Marian Rizea. Detalii: chiar azi!
1 decembrie 1989
Raport olograf, exemplar unic, semnat şi parafat de generalul colonel Iulian Vlad – şeful DSS -, adresat preşedintelui României, Nicolae Ceauşescu, privind problemele ce urmau a fi abordate, în cadrul întâlnirii de la Malta, între Mihail Gorbaciov şi George Bush.
Nr. 0075/989
STRICT SECRET
Raportăm următoarele informaţii obţinute pe mai multe linii, cu privire la întâlnirea dintre Bush şi Gorbaciov:
1. În cadrul noilor convorbiri la nivel înalt dintre SUA şi URSS, organizate la iniţiativa sovieticilor, cele două părţi vor aborda cu prioritate probleme privind redefinirea sferelor de influenţă şi elaborarea unei noi strategii comune care să le asigure, în continuare, un rol dominant în toate problemele internaţionale.
– Este de aşteptat să se ajungă la noi înţelegeri de restrângere a zonelor de confruntare directă în favoarea celor de convergenţă a intereselor.
– Sunt date că URSS va face noi concesii în favoarea americanilor în schimbul obţinerii de ajutoare economice şi financiare.
– Se urmăreşte stabilirea unui nou echilibru pe continentul european care să permită atenuarea treptată a diferenţelor de sistem politic şi economic între ţările socialiste şi cele capitaliste şi asigurarea transpunerii în practică a conceptelor privind „dezideologizarea relaţiilor internaţionale“ şi crearea aşa-numitei „case comune europene“.
– În acest context, se va aborda şi problema existenţei celor două blocuri militare, în sensul menţinerii acestora încă o anumită perioadă, cel puţin până la stabilizarea situaţiei din Europa de Est.
– În ceea ce priveşte intensificarea preocupărilor guvernului de la Bonn pentru reunificarea Germaniei, se va conveni să fie sprijinite, dar pentru o perioadă temporizate spre a fi încadrate în „procesul de integrare europeană“.
– Ambele părţi se vor pronunţa pentru accelerarea negocierilor bilaterale de reducere a armamentelor şi cheltuielilor militare, URSS fiind interesată să aloce mai multe fonduri pentru satisfacerea unor necesităţi interne, iar SUA să diminueze deficitul mare al balanţei de plăţi.
Este posibil ca, în timpul întâlnirii, Bush să facă publică intenţia de a reduce efectivele americane staţionate în Europa, ca un răspuns la măsurile similare adoptate unilateral de URSS.
– Pe planul relaţiilor bilaterale, preşedintele SUA va manifesta disponibilitate pentru sprijinirea economică a URSS, condiţionat de extinderea reformelor sovietice prin luarea în considerare în şi mai mare măsură a mecanismelor economiei de piaţă.
– Pe lângă solicitarea expresă de ajutoare financiare, Gorbaciov va insista pentru obţinerea de către URSS a clauzei naţiunii celei mai favorizate din partea SUA, precum şi pentru reducerea restricţiilor pe linia transferului de tehnologie.
Notă:
– Din datele de care dispunem rezultă că la întâlnirea dintre Bush şi Gorbaciov ar urma să se discute şi problema exercitării de noi presiuni coordonate asupra acelor ţări socialiste care nu au trecut la aplicarea de „reforme reale“, fiind avute în vedere îndeosebi RP Chineză, Cuba şi România.
– Cu privire la ţara noastră, Bush va releva că statele membre ale NATO vor continua aplicarea de restricţii în relaţiile lor cu România şi va solicita ca şi URSS să procedeze în mod similar, mai ales prin reducerea livrărilor sovietice de ţiţei, gaz metan şi minereu de fier.
2. În cadrul consultărilor din ultimele zile cu Administraţia de la Washington, guvernele Angliei, Franţei, RF Germania şi Italia au insistat pentru:
– evitarea adoptării de către SUA şi URSS a unor hotărâri definitive referitoare la modificarea echilibrului militar din Europa, fără consultarea prealabilă şi consimţământul ţărilor vest-europene;
– realizarea treptată a reducerii armamentelor şi efectivelor dislocate în Europa, urmând ca problema unor diminuări semnificative să fie analizată numai după ce vor exista garanţii certe că URSS este dispusă să renunţe la forţa sa militară;
– respectarea de către SUA a înţelegerilor convenite anterior cu statele vest-europene ca fiecare dintre acestea să aibă un rol sporit în influenţarea situaţiei din Europa de Est, astfel încât să-şi asigure promovarea propriilor interese pe termen lung în această zonă.
Franţa şi Anglia au solicitat totodată ca, în perspectiva construirii unei confederaţii a celor două state germane, să se prevină deplasarea centrului de putere din Europa către Germania unificată, precum şi o polarizare politico-economică şi chiar militară între aceasta şi URSS de genul celei existente înaintea celui de-al Doilea Război Mondial.
După publicarea articolului desprea ruptura dintre frații George și Victori Roncea și Partidul România Unită, cei doi jurnaliști și activiști anticomuniști invocând eliminarea din statutul formațiunii în curs de constituire a propunerii privind principiul lustrației, pentru prevenirea accederii în funcții de conducere a foștilor activiști PCR sau cadre din fosta Securitate sau alte structuri represive ale regimului ceaușist, deputatul Bogdan Diaconu, liderul PRU, a invocat o decizie a Curții Constituționale.
Este vorba de Decizia 308 din 28 martie 2012, judecătorii decizând la vremea respectivă că principiul lustraţiei este neconstituţional. Liderul PRU a spus astfel că dacă în statutul formaţiunii s-ar fi făcut referiri la lustraţie, s-ar fi oferit practic un pretext Tribunalului Bucureşti să respingă înregistrarea partidului.
Astăzi am primit la redacție în exclusivitate o replică semnată de George și Victor Roncea, prin care cei doi combat acest argument. Redăm integral în rândurile următoare textul menționat:
”Bogdan Diaconu face uz din păcate de o retorică găunoasă și mai ales face dovada necunoașterii Legii Lustrației la care se referă, a necunoașterii hotărârii CCR cu privire la neconstituționalitatea lustrației, nu cunoaște nici definiția și sensul termenului folosit, nu cunoaște legea partidelor și nici prevederi legale în uz cu privire la discriminare. Deși este absolvent de Drept. Și dorește să conducă un partid politic.
Mai mult, în răspunsul său, după publicarea motivelor pentru care am anunțat publică ne despărțim de cei care s-au adunat într-un proiect politic teoretic de dreapta, semnalizând însă la stânga, Bogdan Diaconu face o eroare logică majoră ce pune în discuție nivelul său de (ne) cunoaștere a unor norme elementare de drept.
Pentru clarificarea deplină a situației, și a așa ziselor temeiuri juridice invocate de Bogdan Diaconu, am solicitat opinia – judecata – unui autentic judecător, o somitate în domeniul Dreptului, magistrat de o viață, ce a parcurs toate nivelele ierarhiei judecătorești până la poziția de președinte al Tribunalului Municipiului București și înalta funcție de judecător al Curții Supreme de Justiție. De asemenea fostul parlamentar Corneliu Turianu în calitate de practician al dreptului, profesor universitar, conducător de doctorat, a susținut o enormă activitate științifică, didactică și publicistică. Mai supremă autoritate în temă nu cunoaștem.
Vă oferim în exclusivitate, la finalul replicii noastre, cu acordul său desigur, observațiile sale pe această temă, deoarece a urmărit tema, care chiar nu este una derizorie, colaterală, ci una de esență, fundamentală pentru întreaga societate, chiar și așa, prilejuită de un „scandal” despre Lustrație – sau mai degrabă de neînțelegerea ei.
Prima confuzie să zicem a reprezentantului viitorului PRU provine din necitirea textului de lege invocat chiar de el prin care Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra aspectelor de neconstituţionalitate cuprinse în Legea lustraţiei privind limitarea temporară a accesului la unele funcţii şi demnităţi publice pentru persoanele care au făcut parte din structurile de putere şi din aparatul represiv al regimului comunist în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989. Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au considerat ca neconstituţionale doar dispoziţiile art.1 lit. g) din Legea lustraţiei privind limitarea temporară a accesului la unele funcţii şi demnităţi publice pentru persoanele care au făcut parte din structurile de putere şi din aparatul represiv al regimului comunist în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.
Deci, să subliniez încă odată ce n-a citit președintele PRU, ori s-a făcut că nu pricepe din hotărârea CCR care se referă la: „limitarea temporară a accesului la unele funcţii şi demnităţi publice” a foştilor etc şamd.
Ca parlamentar măcar ar fi trebuit să cunoască ce s-a votat în Parlament şi ce a decis Curtea Constinutionala. De când este vreodată o poziţie oarecare într-un partid politic asimilata drept o „funcţie sau demnitate publică”? De când? De niciodată.
Un partid politic nu este statul sau instituţiile acestuia, nu este nici o companie privată sau multinaţională. Un partid este o formă a exercitării de către cetăţeni a dreptului de asociere consfințită prin Constituţia României din 1991, unde se arată în Articolul 37 (1) ca: “Cetăţenii se pot asocia liber în partide politice”.
Un partid se guvernează conform dreptului la libera asociere în baza unui contract care nu contravine normelor de drept, nu e ilicit și conform acordului parţilor nu e nimeni obligat să adere.
Nu este în niciun caz o restrângere în exercitarea drepturilor cetăţeneşti instituirea unor reguli interne de funcţionare în baza unor criterii adoptate de comun acord prin statut, câtă vreme sunt respectate prevederile legii, respectiv Legea nr. 14 din 2003, Legea partidelor politice.
Termenul de Lustrație, la origine, definea un ritual roman de purificare, de curățire. Termen folosit după prăbușirea regimurilor comuniste din 1989, drept un proces constând în „măsuri administrative de care uzează regimurile post-totalitare pentru a exclude din instituţiile publice pe acele persoane care au lucrat pentru sau au colaborat cu regimul comunist”.
Cu mulți ani în urmă, în timp ce fratele meu mai mic, Victor se afla la Washington, subscrisul Roncea senior, am fost invitat în Germania, ca reprezentant al Ligii Studenților, alături de Ticu Dumitrescu ca reprezentant al foștilor deținuți politici, să vedem cum realizează Comisia Gauck Lustrația, mai întâi de toate a celor din STASI, securitatea subordonată KGB. Ni s-a explicat, cu Convenția Drepturilor Omului în mână ce trebuie făcut (și) în România fără a încălca vreun drept fundamental. Așa s-a născut proiectul de lege ce a dus la comicăria CNSAS, deoarece la noi lucrurile nu pot fi bine făcute, ca la ei, astfel s-a ajuns în final, ca după 21 de ani de vorbăraie pe tema așa zisului proces al comunismului, să nu poată fi adoptată măcar formal și simbolic o măsură legală de oprire a cotropirii pîrghiilor statului de către comuniști și urmașii lor. Nemții și-au făcut treaba, acolo la ei, pastorul Gauck este acum președintele Germaniei, românii au ales și ei un german de origine în fruntea țării, dar în rest totul diferă. Nici măcar la nivelul unui amărât de pseudo partid naționalist n-am reușit introducerea unei prevederi minimale cu privire la fostele cadre ale Sistemului.
N-am cerut nicăieri ceva ce aduce măcar pe departe cu definiția lustrației deoarece o prevedere statutară a unei organizații politice nu este o măsură administrativă iar partidul nu este o instituție de stat. Este o opțiune de bunsimț restrângerea accesului vechilor comunişti şi securişti la conducerea unei organizaţii de tineri ai noii generaţii, mai ales acum în anul 2014, când milioane de români au cerut răspicat – și au votat apăsat – ca să nu mai fie comuniști sau urmași de-ai lor în fruntea Țării. Nimeni nu le-a interzis să fie membri de orice fel ai partidului dacă vor, ci doar să nu râvnească la butoanele şi pârghiile conducerii unei organizaţii de dreapta, ce se pretinde creştină, pro familie şi Biserică. Comuniştii urăsc Biserica, urăsc credinţa, urăsc familia, iubesc doar banul şi tot ce este drăcesc în general și sunt corifei ai inversiunii ca și Vadim Tudor, cunoscut drept Tribunul homosexualilor, după o hotărâre judiciară, chiar în opoziție cu subscrisul, cel care am probat această calitate aparte a șefului PRM (după ce a votat în favoarea homosexualilor şi pedofililor la Parlamentul European).
Respingerea comunismului, de către o organizaţie ce se pretinde naţionalistă, ca PRU, deci opusă internaţionalismului, o formațiune ce susține că își asumă normalitatea, adică Patria și Neamul, este implicită. Respingerea calităţii de organ deconducere a vreunui fost organ de conducere din structurile represive comuniste nu este o discriminare şi nu aduce atingere niciunui drept constituţional. Dimpotrivă este o întărire a ordinii constituţionale.
Partidul comunist fiind un curent subversiv internaţionalist cu practici conspirative ce săpa la temelia statelor şi subjuga interesul naţional unui interes supranaţional ca şi masoneria este ab inițio un atentator la ordinea de drept constituţională.
Iar partidul comunist este de facto scos în afara legii în România, fie şi dacă avem în vedere crimele comise pe parcursul atâtor ani de dominaţie.
În opinia mea, şi mă număr printre cei care am luptat cu arma în mână în decembrie 1989, comunismul a fost condamnat în stradă, cu preţul sângelui. Şi mai apoi, încă odată, comunismul a fost condamnat în veșnicie, după ce în iunie 1990, din nou, s-a tras în noi, în tinerii anticomunişti ai Pieţei Universităţii, iar cei care au scăpat de glonț au fost martelaţi cu răngile şi calcaţi în picioare de către gibonii lui Ilici. Nici eu şi nici fratele meu nu ne considerăm victime, am făcut ce trebuia să facem, n-am plecat acasă în noaptea de 13 spre 14 iunie, nu am părăsit Piaţa Universităţii şi am votat prin vot deschis, democratic, sărămânem să luăm bătaie de la mineri. Am ştiut de la bun început că va fi un preţ, pentru tot ce am făcut împotriva Haitei lui Ilici, a kaghebiștilor săi, a reţelei kominterniste care a pus mâna pe putere, prin fraudă şi datorită suportului rusesc. După atâţia ani de la acele momente cumplite nu avem niciun motiv să ne dezicem, până la sfârşitul vieţii, de acel “ceva” pentru care am fost dispuşi să plătim cu o moarte.
Acel “ceva” era un lucru simplu, de bun simţ elementar. Noi am cerut doar atât – “fără comunişti, fără securişti în fruntea ţării!”. N-am cerut Nuremberg, n-am cerut spânzurarea nimănui. Noi am venit cu o floare ei cu bâte şi topoare.Comuniştii şi nomenclaturiştii kominterniști au rămas la putere şi rezultatelese văd. Dezmăţul corupţiei de azi aparţine neociocoimii roşii, comuniştilor şi urmaşilor lor.
Ceea ce am cerut să fie introdus în Statutul PRU, şi eu şi fratele meu, acele două rânduri, erau benefice partidului. Era o prevedere de salvgardare a valorilor organizației, căreia noi doi i-am oferit o doctrină și un program naționalist autentic, cu inspirația lui Iorga nu a lui Roller, elaborată de lideri ai Pieței Universității nu ai mizeriei care a fost PRM. Noi am sperat și ne-am dorit ca PRU să fie o formațiune ce putea da un semnal de însănătoşire a societăţii româneşti, o organizație ce ar fi putut reprezenta un model de generație. O generație tânără ce are ca scop protecția reperelor fundamentale ale națiunii, ale democrației și ale statului de drept nu doar prin vorbe găunoase ci prin fapte.
Citez paragraful incriminat, cerut de noi pentru a fi introdus în Statut: „din structurile executive și de conducere a PRU nu pot face parte persoane care au activat în structuri represive și de conducere ale Statului comunist (Securitate, Miliție, PCR) sau din alte structuri similare ale fostului Bloc sovietic.” Deja Bogdan Diaconu, mai fraged pe zona spațiului ex-sovietic apucase să se afișeze public pe direcția Chișinău cu un amploaiat al vechilor structuri kaghebiste, pe post de lider PRU pe Moldova. Deja la sediul partidului încă neînființat dădea târcoale un Ilie Neacșu, cel care a patronat o publicație încă mai abjectă decât latrinele media ale lui Vadim Tudor, numită la derută “Europa”, din arcul coodonat de Măgureanu. Deja pentru Iași era ventilat de Hogea numele unui Tompea, un personaj sinistru, pesedist de frunte, indexat pe vremuri alături de răposatul Radu Timofte, slugoiul servil al infractorului Vîntu, pus de acesta șef la SRI, pentru a mina din interior Statul. Deja la nivel local au început să se bobineze traseiști ai vechilor structuri, unii cu damf penal. Moştenitorii sistemului comunist se prezumă în mod logic că după ce o viață au servit fostul regim comunist au împărtăşit şi încă mai împărtăşesc valorile specifice acestuia. Moștenitorii cu pricina s-au amorezat brusc și misterios de PRU, partid de dreapta, nu se știe de ce.
I s-a explicat prieteneşte tânărului Diaconu că singura modalitate statutară de împiedicare a invaziei trolilor ăstora ai tenebrelor vechiului Regim este acea prevedere de Statut invocată. Și alți colegi au fost de aceeași opinie. S-a dovedit însă, într-un final, că nu Bogdan Diaconu conduce partidul ci un personaj cu adevărat conectat la rețeaua vechilor structuri, cel care a decis să oblitereze prevederea statutară introdusă, invocând… Tribunalul de la Nuremberg, legea discriminării, aspectul restrictiv antiuman etc şamd… mai lipsea să invoce Codul lui Hammurabi, Codul lui Oreste (scuze Oreste), Tablele lui Moise ori Decameronul lui Boccacio în apărarea săracilor securişti, kaghebiștişi nomeclaturiști ai PCR, expuși crudei persecuții politice de către PRU.
Când așezi la temelie o impostură, când minți oamenii încă înainte să te înființezi, tot prin fraudă, ca multe alte partide, când pretinzi că ești de dreapta dar ești amidextru se cheamă că te aşezi clar împotriva şi a Legii şi a bunului simţ.
Dacă asta e aşa zisa noua generaţie politică a secolului 21, ne bucurăm maxim că nu facem parte din ea, preferăm să rămânem alături de vechii golani ai Pieţei Universităţii, vetuşti dar oneşti cu capetele sparte, cei cu „mai bine haimana decât trădător, mai bine mort decât comunist!”…
La această declarație publică primită la redacție a fost atașată și lămurirea profesorului universitar doctor Corneliu Turianu:
”Examinând sesizarea de neconstituţionalitate a Legii Lustraţiei, Curtea Constituţională a României a decis că „Lustraţia este permisă doar cu privire la acele persoane care au luat parte efectiv, împreună cu organizaţii ale statului, la grave încălcări ale drepturilor şi libertăţilor omului”.
Precizez de la bun început că, spre deosebire de Legea Lustraţiei, Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii reglementează un mecanism adecvat în scopul stabilirii desfăşurării unor activităţi concrete îndreptate împotriva drepturilor şi libertăţilor fundamentale.
Din acest punct de vedere, CNSAS este instituţia chemată a sesiza instanţa de contencios administrativ, competentă a se pronunţa cu privire la calitatea de colaborator sau lucrător a persoanei care a îndeplinit acte şi fapte „care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului” (colaborator) ori „a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului” (lucrător).
Aşa fiind, consider că în statutul unui partid se poate preciza – fără temerea că s-ar încălca vreun principiu constituţional – că „din structurile executive şi de conducere ale partidului nu pot face parte acele persoane care au luat parte efectiv, împreună cu organizaţii ale statului, la grave încălcări ale drepturilor şi libertăţilor omului”.
Un copilaş de 14 săptămâni respiră în mâna ucigaşilor de copii înainte de a fi aruncat la coş
În România, în ultimii 50 de ani dar în special după decembrie 1989, a fost ucisă încă o Românie. Statisticile oficiale arată că avorturile au provocat circa sau chiar peste 1.000.000 de victime în unii ani.
Conform datelor Centrului de Calcul, Statistică Sanitară şi Documentare din Ministerul Sănătăţii între 1958 şi 2008 au fost efectuate 22.178.906 avorturi (fără avorturile făcute în sectorul privat de sănătate sau în situaţii mizere înainte de 1989). La sfârşitul acestui interval, adică în 2008, populaţia României, conform datelor oficiale, era de 21.504.442 de locuitori. Practic numărul avorturilor din 50 de ani este mai mare decât populaţia actuală a ţării, observă un cititor, Ioan Prodan, care ne mai informează:
O altă etapă în istoria avorturilor a început în 1990, cu Decretul din 26 decembrie 1989, al noii puteri revoluţionare. A patra hotărâre luată de noul regim, după căderea lui Ceauşescu, s-a referit la liberalizarea avorturilor. Aproape un milion de întreruperi de sarcină au fost înregistrate în 1990, în clinicile de stat. Numărul lor a început să scadă, pe parcursul timpului, ajungând la mai puţin de 500.000 – în 1996, sub 200.000 – din 2004, pentru ca în 2008 să fie înregistrate 127.907 cazuri. Cifra totală a întreruperilor de sarcină, din perioada 1990 – 2008, aşadar în 19 ani, se ridică la 7.259.596 (fără avorturile făcute în sectorul privat de sănătate). La acestea se adaugă crimele făcute în următorii ani, până în prezent. Datele până în 2013 sunt oferite de Pro Vita – Bucureşti într-un tabel complex pe fiecare an, din care reţinem: 2009 – 116.224; 2010 – 101.920; 2011 – 103.390; 2013 – 88,135.
Totodată, previziunile făcute de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare arată că populaţia României ar putea ajunge, în anul 2050, la aproximativ 14 milioane de locuitori. La rândul ei, Organizaţia Naţiunilor Unite pare ceva mai optimistă – 15, 9 milioane, adaugă acelaşi cititor, căruia îi mulţumim.
De observat că, în ciuda acestor cifre alarmante, diriguitorii statului nu au întreprins, până acum, nici o acţiune concretă de susţinere a familiilor şi încurajare a natalităţii. Ba chiar dimpotrivă.
INFO: Lansarea cărții „Avortul, ultima exploatare a femeii”
În 1776, Declaraţia de Independenţă a Statelor Unite ale Americii, document fondator al uneia din cele mai mari democraţii ale lumii, recunoştea dreptul tuturor oamenilor la „viaţă, libertate şi căutarea fericirii”. Acesta a fost adesea încălcat chiar în SUA.În 1857, Curtea Supremă a SUA legifera privarea de drepturi a negrilor americani, statuând că „pot fi justificat şi legal reduşi la sclavie pentru binele lor”. În 1927, aceeaşi Curte Supremă priva de dreptul la reproducere persoanele cu dizabilităţi mintale: „E mai bine pentru toată lumea dacă societatea îi poate împiedica să procreeze”.
Iar în 1973, acelaşi organism legislativ anula dreptul la viaţă al copiilor aflaţi în fază intrauterină: „Termenul «persoană» nu se referă şi la cei nenăscuţi”.
În prezent, în SUA, dreptul la viaţă este negat anual pentru circa 1,3 milioane de copii. Practic, o categorie întreagă de persoane este privată de dreptul fundamental la viaţă, viaţa lor ţinând de opţiunea altora.
În preajma Zilei Internaţionale a Drepturilor Omului (10 decembrie), Editura ProValori Media organizează la Bucureşti evenimentul Primul drept al omului este dreptul la viaţă.
Luni, 8 decembrie 2014, la ora 19.00, la Librăria Bizantină din Bucureşti, pe Str. Bibescu Vodă nr. 20, vom lansa cartea Avortul, ultima exploatare a femeii, de Brian E. Fisher.
Evenimentul le va avea ca invitate pe doamna Florica Cherecheş, deputat în Parlamentul României, şi pe doamna Roxana Puiu, psihoterapeut, Asociația PRO VITA filiala București.
Acest volum, dintr-o perspectivă originală şi provocatoare, pune în discuţie tocmai drepturile femeii şi ale copilului nenăscut, explorând rolul bărbaţilor în impunerea şi răspândirea practicii avortului în cea mai puternică naţiune din lume şi apoi în alte ţări. Cartea mai explică în ce fel a contribuit această practică la inegalitatea dintre sexe şi la tratarea femeii ca obiect sexual, descurajând asumarea şi responsabilitatea bărbatului la nivel de familie şi societate.
Filiala din Bucureşti a Asociaţiei “Pro-Vita pentru născuţi şi nenăscuţi” este o organizaţie civică non-profit, independentă şi nepartinică, al cărei scop este afirmarea valorilor vieţii persoanei umane încă de la concepere, ale familiei şi ale vocaţiei parentale.Informaţii suplimentare pentru presă: www.provitabucuresti.ro/presa, tel. 0728 673 673, fax 031 815 27 80, [email protected]
June 15th, 2015 
VR 
Posted in 
Tags: 
