Mai mulți cititori mi-au sesizat că o notă de-a mea publicată pe contul personal de Facebook cu privire la Tatiana Niculescu Bran și atentatul Humanitas la memoria Părintelui Arsenie Boca – Sfântul Ardealului, a devenit invizibilă. Într-adevăr, deși la mine apare, pe alte terminale, “niet”. Nu e de mirare, deși am 9500 de abonați pe contul personal și 5000 pe pagina blogului. Aceasta este realitatea distopică a Facebook-ului controlat, în România, de securiști de neam prost. Reiau așadar aici comentariul despre Fakebook-ul Humanitas care poartă supratitlul scris cu mânuța lui de un turnător al Securității și atribuit în fals Părintelui Arsenie Boca de celebra “scriin-du-șitoare” a lui Liiceanu: “Ei mă consideră făcător de minuni. Viața lui Arsenie Boca”.
Înainte de a continua, vreau să subliniez pentru diverse fețe bisericești din această țară – și chiar și pentru alte cadre -, care găsesc de cuviință să se lase bătute pe burtă pe scene din Iași, de exemplu, sau Cluj, sau alte orașe, în numele Ortodoxiei (!), de diverși maimuțoi cu pretenții de filosofi, sau să-i bage pe “sticla” Patriarhiei amploaiații, că fosta editură a Partidului, actuala Humanitas, a fost oferită pe tavă lui Gabriel Liiceanu de tovarășul lui de nedespărțit, mai ales în nopțile friguroase de la Păltiniș, Andrei Pleșu. Revin cu comentariul “nevăzut”:
Rușii se străduiesc de câțiva ani buni să-i maculeze imaginea Părintelui Arsenie Boca în spațiul online românesc și în sufletele românilor. O fac, vorba lui Eminescu, “surpând încet-încet” până “ajung să ceară și sufletul cuceriților”. Mai nou, un ungur a reclamat cu tupeu “brandul” Arsenie Boca, câteva organe fără minte ascultând de aberația “europeană” agitată de Budapesta. Scandal mizer, de tip “spining” profesionist, menit să netezească calea mediatică spre o mizerie și mai mare: o combinație “editorială” între cele două entități, Rusia și Ungaria. Tatiana Niculescu Bran, o adulatoare a propagandistului PCR Lucian Boia, îi merge pe urme șenilatului Humanitas pentru a mai atenta la demolarea unui “mit” – a se citi a unui simbol – al României autentice. Evident, luat din “topul” marilor români, pentru a satisface normele NKVD și ale succesorilor săi: Părintele Arsenie Boca.
Subiect ales, chipurile, “întâmplător”, după cum afirmă această Dorel în fuste a lui Liiceanu, altfel o mare scriitoare a editurilor antiromâneşti Humanitas şi Polirom care nu se încurcă, după cum se vede, deloc, dar absolut deloc cu scrisul. Ca să ne lămurim care este ținta exactă a operațiunii de război mediatic, cultural și spiritual, amintim că, vorba tovarășei în cauză, “întâmplător”, de dincolo de văzduhurile care luminează amintirea întunecată a gratiilor închisorilor bolșevice, Părintele Arsenie Boca ar putea fi primul “Sfânt al închisorilor” oficial, în calitate de principal favorit din galeria demnă de Panteon național a martirilor și mărturisitorilor propuși spre canonizare, dosarul său fiind studiat în prezent de o comisie specială a Bisericii Ortodoxe Române. “Scriin-du-i” “povestea” falsificată a lui Arsenie Boca (cucoană, de ce plagiezi “adevarul ca poveste” al marelui ni-mic A. Plesu?), Tatiana Niculescu Bran nu devine doar o negrișoară a lui Gabriel Liiceanu, ci o răspândacă a turnătorilor de duzină ai Securității. Ipocrizia persoanei în cauză este fără limite. A avut de la cine învăța…
Din acest text, semnalat mai sus, rezultă de ce este necesară autosesizarea Colegiului CNSAS (și) în acest caz:
“Operațiunea Tatianei Niculescu de denigrare a Mitropolitului Ardealului Nicolae Bălan (1882-1955), membru de onoare al Academiei Române, este ilegală (pp. 26-27; p. 56; p. 116). Sub presiunea agenților sovietici și a armatei sovietice s-a încercat epurarea sa din postul de mitropolit, după cum ne mărturisește Șef Rabinul Alexandru Șafran în memoriile sale, pregătindu-i-se un dosar cu materiale contrafăcute cu conținut obscen (pe care Tatiana Niculescu le citează ca surse sigure!). Este ilegală preluarea și difuzarea din arhivele CNSAS a unor astfel de obscenități: în conformitate cu prevederile art.28 alin. (3) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.293/2008, „în activitatea de documentare, cercetătorii acreditați au obligația să respecte și să ocrotească viața intima, familială și privată a celor care au fost persecutați de organele Securității Statului”. Șef Rabinul Alexandru Șafran ni-l înfățișează pe Mitropolitul Nicolae Bălan ca salvator al evreilor.” (Drd Florin Duțu)
Amintesc că Tatiana Niculescu Bran a batjocorit în mod similar, la Polirom, editura tandem a Humanitasului, memoria Patriarhului Teoctist (de restul porcăriilor anti-creștine, anti-Ortodoxia Română în special, făcute mână în mână cu Mungiu și Șerban, nici nu mai amintim).
Adaug că am transmis Patriarhiei Române Petiția Pentru Canonizarea Părintelui Arsenie Boca – Sfântul Ardealului – semnată de peste 15.000 de români – și totodată recomand aici o emisiune în care vrednica de pomenire Doamnă Aspazia Oțel Petrescu mărturisește despre sfințenia Părintelui Arsenie Boca, în timp ce cercetătorii Florin Duțu și Florian Bichir, fost membru al Colegiului CNSAS, ambii autori și coordonatori ai unor volume importante despre viața Părintelui Arsenie Boca, tratează propunerea de canonizare din punct de vedere științific.
Evenimentul Zilei anunta cu surle, trambite si multa majuscule ca “ANDREI PLEȘU este printre dascălii primului MASTERAT de Studii RELIGIOASE din România”. Urmeaza, desigur, si inlocuirea orelor de Religie cu ore de “Istoria religiilor”, un proiect subversiv marca Plesu si ai lui, la care se lucreaza de cativa ani, nu tocmai buni. Redau stirea EvZ, dupa care vin cu detalii:
“Programul, o premieră pentru mediul universitar de la noi, va aborda istoria religiilor dintr-o perspectiva științifică, dincolo de disputele dogmatice şi polemice, iar profesorii vor fi experți în domeniu, precum celebrul scriitor Andrei Pleșu.
Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine din cadrul Universităţii din Bucureşti va participa la Târgul Educaţiei, care se va desfăşura în zilele de 4-5 aprilie în incinta Facultăţii de Drept, cu un masterat inedit, primul din România care studiază istoria religiilor şi fenomenul religios într-o manieră ştiinţifică, readucând în discuţie relaţia dintre ştiinţă şi religie.
În cadrul masteratului vor fi studiate atât religiile monoteiste (iudaism, creştinism, islam), cât şi religiile orientale (taoism, budism, hinduism, şamanism). Studenții vor avea acces la limbile-sursă ale marilor religii, element esenţial pentru o bună cunoaştere a fiecărei tradiţii religioase.
„Cunoaşterea fenomenului religios presupune întoarcerea către structurile noastre de cunoaştere. Studiul aplicat al religiei oferă, în dialog cu metodele de investigare cele mai recente din ştiinţă, pârghiile pentru schiţarea a ceea ce Mircea Eliade numea o „fenomenologie a minţii”, crede Madeea Axinciuc, directorul de program.
Printre profesorii care predau în cadrul masteratului se află Andrei Pleşu, Francisca Băltăceanu, Florin Ţurcanu, Monica Broşteanu, Madeea Axinciuc, Lucian Dîncă, Ştefan Colceriu. Programul are ca instituţii partenere Institutul de Studii Religioase din cadrul Universităţii Leiden (Olanda), Colegiul Noua Europă şi Centrul de Studii Bizantine „Sfinţii Petru şi Andrei”.”
Am incheiat stirea. Acum: masteratul in cauza nu este nici o noutate, asa cum o prezinta ziarul lui Andronic si Silberstein, ci dateaza deja de cativa ani. Singura noutate poate fi ca intre timp eseistul teosof cu inclinatii scien?tologice Andrei Plesu, absolvent dilematic de Istoria Artei, a devenit si “expert in domeniu” si, poate ce conteza cel mai mult, “celebru scriitor” (parca ar fi prezentat “tata-omida” si nu un profesor la universitate).
“Programul interdisciplinar de Studii Religioase – Texte şi Tradiţii, organizat în cadrul Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine a Universităţii din Bucureşti, este primul program de masterat din ţară care propune studierea științifică, neconfesională și în afara oricărei dispute polemice a fenomenului religios” se spune pe pagina de net dedicata acestui master. De pe aceeasi pagina aflam si ca parteneriatele numite dateaza din 11 aprilie 2011:
Dupa cum observam, studierea este “stiintifica si neconfesionala”, dar se face cu o Universitate olandeza cu valente protestante acute, un colegiu infiintat si sponsorizat sub steag german care a produs cadre de referinta in istoria cascadorilor rasului din politica – Ungureanu, Baconschi, Paleologu, Papahagi, Nemtu, eiusdem farinae -, cat si cu un Centru de studii greco-catolic, inaugurat la Bucuresti in ianuarie 2011 de insusi seful de atunci al M.A.E., Baconschi Anatol Teodor. Profesorii, la fel. Sa-i luam la rand:
A. Plesu si Florin Turcanu sunt GDS-isti (deci au o religie aparte, de grup). Dl Turcanu lucreaza la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Studii Iudaice – Universitatea din București. In acest video puteti constata singuri de ce sufera Florin Turcanu…
Apoi, poate cea care ar fi trebuit sa fie considerata “cea mai celebra” din sirul de profesori enumerati de EvZ este, dupa parerea mea, doamna dr. Maria Francisca Băltăceanu, care are licenta in teologie de la Institutul Teologic Romano-Catolic din Bucureşti (1996) si care a facut parte atat din colectivul de editare a operelor lui Platon condus de C. Noica şi Petru Creţia (1975-1976) cat si din cel al proiectului Septuaginta, iniţiat mai nou de Colegiul “Noua Europă” si tiparit la Polirom.
Arabista Monica Brosteanu, si ea autoare Polirom, a absolvit si cursurile Facultatii de Teologie la Institutul Catolic (1196), institut la la care a predat, mai apoi, printre altele, si Stiinte biblice.
Tanara Madeea Larisa Axinciuc (nascuta in 1976 – fotoJurnalul National), autoare Humanitas, are masterat in domeniul Studii Iudaice, de la Centrul de Studii Ebraice Goldstein- Goren. Intre 2005 si 2008 a fost director al Institutul Cultural Român, Tel Aviv.
Ştefan Colceriu este un tanar studios (nascut in 1979), angajat intre 2002 si 2006 la “New Europe College – NEC”, adicalea Colegiul “Noua Europa” al dlui Plesu si beneficar de atatea burse (ultima la Leiden) si granturi NEC incat mai bine le cititi aici. Din cate inteleg e un fel de Badilita (care se exprima pe greco-catolica.org asupra colegelor sale catolice Francisca Baltaceanu si Monica Brosteanu.
Alti profesori si lectori, nenumiti de EvZ (nu sunt inca “celebri”), cum ar fi Szilárd Szilágyi si confucianista Diana Yüksel, pot fi gasiti aici. Profesori invitati sunt: prof. dr. Moshe Idel, Universitatea Ebraică din Ierusalim, Israel Doctor Honoris Causa al Universităţii din Bucureşti si prof. dr. Jürgen K. Zangenberg, Universitatea Leiden, Olanda.
Pe langa Targul Educatiei, tinerii sunt invitati si la Zilele Porţilor Deschise:8-12 aprilie 2013. Programul cursurilor deschise este: Miercuri, 16-18 – Iudaism, 18-20 – Religie şi magie, iar miercuri si joi Religii orientale si Religie comparata.
Miza este, insa alta, mult mai grava decat smintirea “elitelor”: miza este schimbarea orelor de religie ale elevilor cu ore de “istoria religiilor”. Masterul serveste drept model! Planurile au fost elaborate inca de dinainte de infiintarea de catre fostul (?) agent sovietic Andrei Oisteanu – prin trafic de influenta la Boc si Basescu – a Institutului de Istoria Religiilor , drept cadou pentru prietenul sau teosof, A. Plesu, si ca pilon principal al elaborarii operatiunii anti-ortodoxe sub o umbrela academica.
Ideea – sustinuta si de Asociația Secular-Umanistă din România (ASUR) (vedeti DOC – Informatii suplimentare privind predarea religiei in scoli – Asur) – se ventileaza de ceva vreme. O prima tentativa de modificarea ilegala, pe sub mana, a statutului orelor de religie, a avut loc in 2010, prin introducerea unui punct la un capitol din Legea Educatiei, dupa ce proiectul de Lege fusese deja dezbatut, mai precis pe drumul dintre Ministerul Educatiei si Palatul Parlamentului. Autorul actului ilegal: dupa toate indiciile, idiotul funest Daniel Funeriu, fost ministru al Educatiei (ce oroare!), in prezent consilier al presedintelui (alta oroare) Traian Basescu si, in timpul programului de lucru, pe cand este platit de prostii de romani – in miezul zilei -, conferentiar despre “valori” la… Muzeul Taranului Roman. Iata relatarea din Adevarul, de la data respectiva:
“Religia nu va mai fi înlocuită cu ore de istorie a religiilor sau a artelor (placerile dlui Plesu! – subl. mea) aşa cum se propunea într-un proiect. Profesorii şi părinţii condamnă atitudinea unor reprezentanţi ai ministerului care încearcă de ani buni să elimine această materie.
Deputaţii din Comisia de educaţie au decis eliminarea din proiectul Legii educaţiei a prevederii care dădea posibilitatea elevilor ca, la cerere, să poată urma alte cursuri în locul celui de religie. Concret este vorba despre al treilea punct al capitolului 17 din Legea educaţiei, care stipula că, “la cerere, în locul orei de religie, elevii pot urma cursuri de istoria religiilor, istoria culturii şi artelor sau alte cursuri utile în formarea comportamentului etic, social sau comunitar” (poate si cursuri utile de “sexologie”, dar pe invers, cum sunt cele promovat de Mircea Toma – nota mea). Nimeni nu ştie însă cum a ajuns această reglementare în lege, deoarece, toată perioada cât proiectul a fost postat pe site-ul Ministerului Educaţiei, acest punct nu a existat.
“În opinia mea, acest punct a fost introdus de cineva care nu are nicio treabă cu şcoala. De fapt, de mult se încearcă eleiminarea acestei materii din programa şcolară, chipurile pentru aerisirea planului cadru, dar eu sunt convinsă că nu vor reuşi acest lucru”, afirmă directorul Şcolii Constantin Brâncoveanu din Galaţi, Monalissa Nica.
După toate probabalilităţile, reglementarea a ajuns direct de la Ministerul Educaţiei întrucât ministrul Daniel Funeriu se declară un aprig susţinător al acestei idei. (…)
Ministrul Daniel Funeriu speră însă că până urmă se va reveni la varianta iniţială propusă de minister.“
In 2010 am avut noroc cu Patriarhia, care a intervenit prompt sesizand frauda ordinara:
“În ziua de 28 aprilie 2010, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a adresat doamnei Roberta Alma Anastase, Preşedintele Camerei Deputaţilor următoarea scrisoare în legătură cu proiectul Legii Educaţiei Naţionale:
Stimată Doamnă Preşedinte,
Am luat act cu surprindere şi îngrijorare de unele prevederi ale proiectului Legii Educaţiei Naţionale în forma transmisă de Guvernul României către Parlamentul României, în data de 14 aprilie 2010, formă care, pe de o parte, diferă în câteva aspecte importante pentru Biserica Ortodoxă Română de textul care s-a aflat în dezbatere publică, iar pe de altă parte nu ţine cont de o serie de observaţii ale Patriarhiei Române, care vizau concordanţa noului act normativ cu prevederi ale Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor.”, se afirma, printre altele, in scrisoarea Patriarhului catre Camera Deputatilor.
Pana acum, teosoful nostru preocupat de “arte” si “istoria religiilor”, a fost lansat in spatiul ortodox de catre doi ierarhi. Am incercat si eu sa-i ascult parascoveniile proferate de pe scenele Clujului, cu ierarhi si informatori in sutana la picioare, si Iasiului, cu Inaltul ceva mai sus, la loja (nici un apropo, a facut destule, si de alta natura, tovarasul lui Plesu, Dinescu). Mi-a fost imposibil. Asemenea banalitati pedante insiruite scrupulos de batranul faun aferat, pe lat, ca niste margele de sticla pentru bastinasi, nu am mai ascultat de la orele de economie politica. Fostul conferentiar de estetica pentru activul Securitatii a reusit sa sminteasca un intreg auditoriu “select” – cam toti snobii Iasului, pe langa cei veniti din obligatie de serviciu – aranjandu-si vocea la nivelul leganatului mintal si cu un limbaj de budha pretios asezonat picant cu cel de baiat de dupa blocuri (vorbind despre Evanghelie cu referiri “umoristice” la telenovele si competenta sa “de beton” sau trimitand oamenii la “duhovnic sau psihoterapeut”, asezandu-l astfel pe Dumnezeu pe acelasi plan cu Freud). Mai concret, A Plesu, a reusit, prin “opera” sa de prelucrare, aschiere si preschimbare a pildelor Mantuitorului cu povesti de adormit adultii, sa inlocuiasca aproape la perfectie maniera de abordare a poporului cuprinsa de tezele din iulie (Propuneri de măsuri pentru îmbunătățirea activității politico-ideologice, de educare marxist-leninistă a membrilor de partid, a tuturor oamenilor muncii) cu “Parabolele lui Iisus de la Humanitas”.
Toate acestea se intampla in Postul Mare si sub obladuirea unor Inalti ierarhi, aflati intr-o stare de orbire temporara (sper). Sa speram ca in lupta sa frenetica de a-i fura “nisa” si “target”-ul dlui Puric, A. Plesu nu va ajunge sa fie lansat si de Patriarhul Daniel, in chiar seara Invierii, de pe colina Patriarhiei, in timp ce Oisteanu ii va sparge ouale rosii. Sigur, sunt baiat rau si vorbesc urat in post. Pacatele mele! Dar iata ce scrie un apologet cu sutana al dlui Plesu, pe care, personal, sunt foarte intristat sa-l vad in stare de hipnoza pe site-ul de media al Mitropoliei Moldovei si Bucovinei:
“După conferinţa pe care a susţinut-o şi cu prilejul lansării volumului „Parabolele lui Iisus“, de joia trecută, am avut o reacţie care m-a pus pe gânduri, din partea unui om de televiziune din Bucureşti. Acesta, urmărind imaginile cu mulţimea de oameni care îşi doreau foarte mult să pătrundă într-o sală ce-şi atinsese limitele (deşi au fost peste 700 de locuri), a comentat, oarecum hâtru: „La voi, la Iaşi, ultima îmbulzeală am văzut-o când s-a deschis un supermarket şi s-au dat tigăi la preţ de nimic. Nu credeam să văd acelaşi lucru la o conferinţă cu Pleşu“. Concluziile le puteţi trage şi dumneavoastră…”
Daca putem trage concluziile si singuri, atunci nu se va supara, cred, nimeni, daca voi spune ca “omul de televiziune din Bucuresti” se exprima ca atare intr-o operatiune de tampire (DEX – TÂMPÍ,tâmpesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A-și pierde sau a face să-și piardă inteligența, a deveni sau a face să devină tâmpit; a (se) prosti). Pentru ca tot televiziunile din Bucuresti prezentau in acelasi ton, ca de la stratosfera la subpamanteni, “imbulzeala” de la Sfanta Cuvioasa Parascheva, cand veneau doar de vreo 100.000 de ori mai multi oameni, si nu se dadeau nici tigai, nici margele pe lat, ca la conferinta dlui Plesu.
Dar unde este Parintele Constantin Sturzu cel de altadata, cel care scria cu atata intelepciune ca Visul umanist secular naşte “derbedei” (unii cu staif), daca nu a inteles pana acum ce naste Grupul pentru Dialog Social – cel mai anticrestin grup organizat din societatea post-romaneasca -, atunci cand Biserica si slujitorii ei intra in stare transcedentala de somnolenta hipnotica…
Cu parere de rau,
Victor Roncea
PS: Dupa cum mi-a spus un batran monah, in cartea parabolica a lui Plesu “nu e pagină fără hule şi erezii!”. Astept, cu incredere, parintele, calugarul si teologul care se le si prezinte!
“Prostia omeneasca” despre care vorbeste – cu adresa la Parintele Justin Parvu inclusiv, dupa ce l-a impachetat in vorbe goale si pe Parintele Arsenie Papacioc -, un oarecare DJ Eugen Tanasescu de la Radio Dobrogea (foto sus), “consilier media” la Arhiepiscopiei Tomisului, comentator clonat pe Doxologia, Facebook-ist convins – unde-l aduleaza si-i face reclama lui Andrei Plesu – , blogger Adevarul, si, in timpul liber, purtator de sutana, poate fi si popeasca? De prostie vorbesc! Haideti sa vedem cum suna: “Prostia popeasca”. Suna bine, suna incitant, suna “mediatic”. Poate fi si un titlu de rubrica la Doxologia, platforma online de media a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, care se innevredniceste sa gadile la orgolii personaje ca Mungii (deocamdata doar doi dintre ei; desigur astept oricand sa fie laudata si autoarea piesei “Evanghelistii“) si, mai nou, in plin Post, ca eseistul si binecunoscutul filosof de bucatarie Andrei Plesu, si el – ce coincidenta! – tot “blogger Adevarul”.
Exista oameni, cu sutana sau/si sortulete, care au o placere deosebita in a evolua pe scena, in a schimba, dupa caz, Sfantul Altar si lumanarile care palpaie cu dor de Sfantul Duh cu reflectoare incinse, camere video si luminozitatea rece a ecranelor calculatoarelor, vrajiti de faptul ca in loc sa se adreseze unei maini de credinciosi, tineri si bunicute din parohia lor, pot sa o faca spre mii de oameni nevazuti. Ispita e mare: dintr-un preot de cartier poti deveni o adevarata vedeta online (il vedeti pe Parintele Staniloae bifand comentarii si “like”-uri pe Facebook?). Sigur, intentiile lor pot fi bune. Dar la fel este pavat si drumul spre iad. Asta am constatat citind pe Doxologia – un portal pe care il urmaresc zilnic – o serie titirambica de… sa le spunem laude (cuvantul corect tot cu “l” incepe), la adresa “intelectualului ortodox” care “aduce primavara” in curtea Mitropoliei Moldovei si Bucovinei. Aproape la fel de tare ca nea Nelu Kaghebellu care, dupa cum stim, cand aparea el si soarele rasarea. Nu o sa le comentez acum. Ma duc sa spun o rugaciune pentru sufletele autorilor.
Insa o sa le semnalez, pentru a intelege despre ce este vorba si ca sa stiti la ce ma voi referi in viitor:
Citez: “As vrea sa va spun sau sa va marturisesc ce am observat in ultima perioada. In general, cei care au (re)venit in sanul Bisericii prin suferinte, probleme de tot felul, plans, foame, umilinte, etc. (cunosc multe persoane de genul asta) au capatat o asa mare dragoste fata de Ortodoxie, incat urechile lor au devenit cam sensibile la discursuri de tipul celui de mai sus. Ma refer in special la A. Plesu. Sunt nascut in anii ’70, am prins Revolutia in adolescenta, iar pe Plesu (si cartile de la Humanitas) le citeam cu mare pasiune. Asta era atunci cand eu nu cunosteam pe Sf. Parinti, Biblia, Patericul, Vietile Sfintilor, Omiliile Sf. Ioan Gura de Aur, etc. Dupa ce am trecut prin ce am trecut si am mai gustat si din comorile invataturii Bisericii, toate aceste idei “frumoase”, toata aceasta filozofie despre Dumnezeu la o ceasca de cafea, imi produce o asa mare repulsie, nu ptr faptul ca exista oamenii care o creaza (Doamne fereste!), ci ptr ca este promovata, servita pe tava tocmai de cei care ar trebui sa apere turma de invataturi false, edulcorate…”
Totodata, pentru a reveni la “Prostia omeneasca” – si popii sunt oameni, nu-i asa? – trimit si la un Drept la replica scris de un adevarat carturar si parinte al Ortodoxiei romanesti, Pr. Prof. Univ. Dr. Mihai Valica, pe adresa costumatului in sutana de la Mamaia, Eugen Tanasescu:
Parintele Valica: “Ambele intervenții (ale preotului Tanasescu – nota mea) mi-au lăsat un gust amar și mi-au strârnit o oarecare milă față de superficialitatea unor preoți, care își dau cu părerea fără să cunoască problema pusă la nivel global, precum și substraturile politice ale acestei acțiuni numită tehnologia RFID.
Este trist să vezi cum un preot, teologul de serviciu și de de-servicii, ironizează o problemă de bioetică actuală, de foarte mare importanță, pentru care Germania a preferat să plătească penalități în valoare de 45.000 de euro pe zi și chiar de 300.000 euro pe zi, în cazul legii Big Brother, în urma infringimentului impus de Comisia Europeană (https://www.fabricadebani.ro/news.aspx?iid=35863), decât să experimenteze cip-urile și legea Big Brother pe proprii ei cetățeni.
În universitățile din Germania se studiază temeinic impactul tehnologiei RFID și se arată efectele ei grave asupra libertății omului. Ca unul care am studiat tematica și la Freiburg și la Göttingen două semestre, îmi permit să supun atenției părintelui Tănăsescu doar cîteva aspecte. (…)
În acest context, întrebarea mea este: sinodul local de la Cluj, atâția oameni de știință, atâtea Biserici naționale locale, șefi de stat și de guverne din lume, etc. care s-au opus sau se opun tehnologiei RFID, fac parte din categoria, generic numită de părintele Eugen Tănăsescu, cip-ciripul teologic, sau din categoria Prostia omenească? O fi și Sf. Ioan Evanghelistul din această categorie, care scrie Apocalipsa inspirat de Duhul Sfânt, tocmai ca partea Antihristului să nu se împlinească, și nicidecum să se împlinească în mod fatalist, de aceea atenționează profetic despre viclenia lui, care face mână bună, de multe ori, cu stăpânirea (vezi Leviatanul din Iov 40 și 41). Nu credeți că ignoranța, prostia omenească și cip-ciripul teologic trebuie căutate pe la Constanța?”
Sfânta Scriptură şi toţi Sfinţii îndeamnă la meditaţia, cu rugăciune, asupra cuvintelor ei. E limpede, aşadar, că de discursul de tip protestant presărat cu valenţe păgâne publicat de editura Humanitas în 2012 nu era deloc nevoie pentru ca intelectualii ortodocşi ai acestei ţări să-şi aducă aminte de cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos.
Sesizând absenţa mărturisirii intelectualilor ortodocşi, foarte vii şi prezenţi prin scrierile lor (nepromovate nici de editura Humanitas, nici de editurile B.O.R.), autori de mare rafinament, în majoritate ucişi de comunişti şi îngropaţi în uitare de postcomunişti, d-l Pleşu s-a simţit dator să-şi plătească o datorie veche de 30 de ani, de când filosoful Constantin Noica îi dăduse de făcut un eseu pe marginea Evangheliei.
Andrei Pleşu, acest nou Dan Brown al României, este exponentul unui curent de exegeză cu meticulozitate emasculat de orice comuniune şi asemănare cu Duhul, fără de Care nimic nu poate hrăni sufletele care cunosc din trăire şi din lucrare atât puterile şi limitele raţiunii, cât şi nevoia, puterea şi gustul Duhului.
Deschizător de drumuri gata bătătorite, lipsit de trăirea creştină şi de smerita cugetare, cunoscutul ne-teolog n-ar fi obiectul acestei scrieri dacă nu s-ar tot afişa sub tutela ierarhilor ortodocşi. E interesant cum cel ce se voieşte original cere girul Tradiţiei, iar cei ce reprezintă Tradiţia se voiesc aggiornatori. Respectăm libertatea fiecăruia de a crede, a alege, a exprima, însă este o datorie culturală, de credinţă şi de conştiinţă a amenda îngrijorătoarea frăţietate dintre două puternice şi opuse formatoare de opinie. Atât pentru el, care o viaţă întreagă a fost gnostic şi care nici până azi nu s-a dezis, cât şi pentru clerici, care nu promovează nici măcar Sfânta Scriptură sau pe Sfinţii care au tâlcuit-o. Ne întrebăm deci, fireşte, care e publicul ţintit de această manevră paradoxală şi ridicolă. Pentru că nici un creştin n-ar prefera să citească tâlcuiri la Evanghelie scrise de editorialistul de la Plai cu boi, şi nici un ateu consumator de creaţii în haine elitiste n-ar consimţi să mediteze, fie şi de la distanţă, la vreun cuvânt al lui Hristos citat de nevoie în carte, rămâne varianta căldiceilor bombastici, cei care se rătăcesc tocmai ca să se arate că de la-nceput n-au fost ai lui Hristos, precum este scris: «vă rătăciţi neştiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu».
Ortodoxul nu este interesat de ruminaţie ca ateii, nici de elucubraţie ca gnosticii, nici de speculaţie ca protestanţii, nici de scolastică precum romano-catolicii, ci numai de revelaţie – «De ce le vorbeşti lor în pilde? Ca auzind, să nu priceapă şi văzând, să nu înţeleagă». Cartea d-lui Pleşu este mărturie vie a adevărului acestui verset.
Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, şi ar fi trebuit să pătrundă, să zguduie şi să transforme pe creştini înainte de a le fi reamintit, spre ruşinea lor, de altcineva. Însă e al plebei să idolatrizeze şi al regescului să cerceteze esenţa. Egida reală a acestui eveniment e moneda vremii – lipsa de discernământ, mlădiţă a necunoaşterii credinţei, a cărei primă faţă e relativismul postmodernist, în care în delir horesc autoproclamaţii liber cugetători şi opacizaţii pseudo-tradiţionalişti, spre năucirea oricărui temei al conceptului de libertate duhovnicească dăruită de Hristos prin poruncile Sale; cealaltă faţă este, iată, promovarea, de către purtătorii darului apostolic, a cărţii unui gânditor heterodox. Este ca şi cum Sfântul Apostol Petru nu şi-ar da seama că are de-a face cu Simon Magul, ci cu supuşenie i-ar duce trena şi l-ar invita să-şi exprime în faţa credincioşilor părerile sale despre Evanghelia lui Hristos. Pardon, Iisus. Căci d-l Pleşu nu-L numeşte Hristos, pentru că nici nu poate, precum scris este: «nimeni nu poate spune că Iisus este Domnul decât întru Duhul Sfânt».
Pentru cei ce însetează după Adevăr, cartea d-lui Pleşu este, fără Duhul Sfânt, doar un exerciţiu de sterilitate. Ca măiestrie a introspecţiei de tip esoterist, are eleganţă, ton relaxat, doct, spumos, dichisit cu toate celelalte trăsături de care nu era lipsit nici Voltaire. Un „exerciţiu de admiraţie” care-şi ascunde tristeţea nemântuirii sub voalurile unei bonomii studiate, ca un lied wagnerian ce nu poate însoţi către cer un suflet cuvios. Din punct de vedere literar, lui i se potriveşte cel mai bine celebra frază: „Domnule, eşti refuzat de spirit!”
Autentici gânditori creştini precum părintele Nicolae Steinhardtsau filosoful Petre Ţuţea, deşi aveau supleţea duhului ca rod al suferinţei pentru Evanghelie şi pentru luminarea neamului, dincolo de vivacitatea, pătrunzimea şi nesfârşirea vederii minţii lor, au taxat nemilos heterodoxia d-lui Pleşu.
Nu numai în ultimii cinci ani (răstimp pe care şi l-a luat ca să lucreze la acest volum) autorul a calomniat gândirea ortodoxă afirmând în mod public şi repetat că intelectualul ortodox nu trebuie să vădească prudenţă şi pază a minţii, nici evlavie şi cuvioşie în cercetarea raţională, căci acestea ar fi o redundanţă şi un anacronism; mai mult, mărinimosul tâlcuitor ne acuză că am fi o ţară de laşi în gândire, fiindcă preferăm mai degrabă să ascultăm de Sfinţii Bisericii decât de părerile noastre, sau, mai ales, de ale domniei sale.
Dacă un autor heterodox îşi poate exercita, nestingherit decât de conştiinţa sa, dreptul de liberă expresie garantat de Constituţie, ierarhilor şi preoţilor le este interzis de Sinoade Ecumenice să tâlcuiască Scriptura în afara înţelegerii Sfinţilor Părinţi. De aceea, elanul dat de ierarhi unei scrieri heterodoxe înseamnă cedarea puterii toiagului arhieresc cuiva care încă n-a urmat Pildelor Mântuitorului nostru Iisus Hristos, şi ale cărui eforturi par a viza epurarea de orice concept, atitudine sau virgulă cu care s-ar putea asemăna Sfinţilor. Care este scopul încurajării unui astfel de tip de meditaţie, dacă nu acela ca să se înrădăcineze în ramura exegezei biblice o metodologie speculativă care s-o înlocuiască pe cea bazată pe revelaţie şi pe sângele martirilor?
Dacă o viaţă s-a ocupat ba cu înjurarea cugetului ortodox, apostolic şi patristic, ba cu articolaşe dintre pozele deşucheate ale unor publicaţii pornografice, ba cu alte exerciţii mentale de acelaşi calibru, d-l Pleşu, urmaşul spiritual şi legatarul propagandistului bolşevic Silviu Brucan, se foloseşte de criza catehetică, de credulitatea unui popor intenţionat lăsat în derivă şi de orbia ierarhilor, ca să înlocuiască cugetarea întru Dumnezeu cu oglindirea de sine. Dar pentru că Dumnezeu nu Se lasă batjocorit, înlocuirea adevărului cu minciuna nu va amăgi pe cei ce deja urmează cu dragoste pe Hristos, Autorul Pildelor.
Die riesige exegetische Literatur, die sich auf die Gleichnisse des Evangeliums bezieht, neigt – mit einigen, wenigen Ausnahmen – dazu, eine kohärente Doktrin, ein System moralischer Regeln, prophetischer Ankündigungen und weiser Maximen aus diesen Texten zu ziehen, die zusammengenommen die Substanz einer christlichen “Philosophie” ausmachen würden, einer Philosophie, die oft in eine Ideologie mündet.
Was ich in meiner Forschung zu zeigen versuche ist, ganz im Gegenteil, die subtile und vielsagende “doktrinäre Inkohärenz” der Gleichnisse in ihrer Gesamtheit. Sie fördern eher die hermeneutische Flexibilität, die Freiheit der Lektüre, die Fähigkeit des Denkens, sich an die unendliche Vielfalt der einzelnen Fälle und Gegebenheiten anzupassen.
Es gibt Gleichnisse, die Wert auf die Tat legen und andere, die Kontemplativität empfehlen. Einige regen die Radikalität des Verhaltens an, andere die Diskretion, einige legen Umsicht nahe, andere Risikofreude, einige bevorzugen die kindliche Unschuld, andere die Reife des Urteilsvermögens. Die angedeuteten “Modelle” sind in der Regel außerhalb der geläufigen Kategorie des “Exemplarischen”
angesiedelt. In den Gleichnissen ist nichts vorhersehbar.
Ihre “Philosophie” ist, meiner Meinung nach, der erste große europäische Versuch, das Ideologische zu unterminieren, die oberflächlichen Konsequenzen und die vereinfachende Militanz zu demontieren. Ein Versuch, den die institutionalisierte Kirche anscheinend nicht gänzlich auf sich zu nehmen bereit ist.
Recommended Reading:
Plesu, Andrei. Reflexion und Leidenschaft: Elemente einer Ethik des Intervalls. Wien: Deuticke, 1992.
– Wer in der Sonne steht, wirft Schatten. Ostfildern vor Stuttgart: Ed. Tertium, 2000.
– Eliten – Ost und West. Berlin: de Gruyter, 2000.
Care a fost primul act de corupţie de după căderea lui Nicolae Ceauşescu, zisă revoluţie?
Andrei Pleşu l-a cadorisit pe Gabriel Liiceanu cu tot patrimoniul Editurii Politice
Primul act de corupţie de după Revoluţie pare să fi fost comis de Andrei Pleşu, care, în calitate de ministru al Culturii, prin Ordinul 82/20 februarie 1990, a desfiinţat Editura Politică şi a înfiinţat Editura Humanitas, căreia i-a transferat şi întreg patrimoniul Editurii Politice! Şi pentru că Gabriel Liiceanu a fost ”oropsit” de comunişti, i-a dictat acestuia şi un salariu de aproape 6.000 de lei.
Documentul de mai jos a fost ascuns pînă acum opiniei publice, el nefiind niciodată publicat în Monitorul Oficial, deşi toată lumea ştie că, practic, Gabriel Liiceanu a fost împroprietărit de statul român cu un patrimoniu foarte valoros la vremea aceea.
În acest fel, se poate spune că, prin grija fostului ministru al Culturii Andrei Pleşu, startul unei competiţii ce avea să înceapă curînd între edituri a fost „furat” de acţiunea celor doi prieteni.
Patrimoniul Editurii Politice era format din spaţiile situate la nivelul IA din Casa Scânteii, precum şi mijloacele fixe (inclusiv tipografie color) şi mobile existente la acea dată. Nimeni nu a spus niciodată cîţi bani erau în contul celei mai bogate edituri din România, ştiindu-se că Editura Politică era chiar editura PCR!
La foarte scurt timp, Gabriel Liiceanu a devenit chiar proprietarul Editurii Humanitas, implicit al patrimoniului preluat de la fosta Editură Politică.
Ordinul 82/20 februarie 1990, întrucît conţinea prevederi patrimoniale, trebuia să fie publicat în Monitorul Oficial, însă, pînă acum, el a rămas îndosariat la Ministerul Culturii.
Nu întîmplător, în aceşti 23 de ani de la emiterea acestui Ordin semnat de Andrei Pleşu, filosoful de la Tescani şi-a publicat toate cărţile la Editura Humanitas, înfiinţată chiar de către dumnealui prin Ordinul de mai sus.
Rămîne de lămurit un singur lucru. Un act al statului român (nepublicat în Monitorul Oficial) mai este lovit de nulitate după 23 de ani?
Pornind de la un articol al doamnei Isabela Vasiliu Scraba despre “lautarismul” domnului A. Plesu pentru a aminti ca astazi IPS A. Andreicut a facut pe lansatorul basnelor “Humanitas” publicate sub titlul “Parabolele lui Iisus. Adevarul ca poveste“, am scris pentru Ziaristi Online materialul: A. Pleşu, un eseist preocupat de îngeri şi de vampiri. A. Andreicuţ, un mitropolit preocupat de lăutarism pe marginea Noului Testament », pe care il redau si aici, mai jos. Ajuns la finalul lui mi-am amintit si faptul, oarecum ciudat, ca dl. A. Plesu a primit pentru “povestea” cu parabolele o bursa de la Institutul de Studii Avansate din Berlin – Wissenschaftskolleg zu Berlin si in 2010 si in 2011 si in 2012 si inclusiv pentru 2013! Are dl Plesu nevoie de… bursa? Sau se ascunde altceva aici sub forma aceasta de stipendiere? Bursa dlui Plesu se numeste cumva… pensie, primita de la statul german? Pentru ce servicii? De mentionat ca acelasi Institut se numara si printre organismele care au pus bazele materiale ale “Colegiului” “Noua Europa”, “academia” de harry-potteristi clismati la creier ca Neamtu, Ungureanu, Baconschi, Paleologu, Preda, Patapievici si alti neterminati. Pe langa bursele repetate la Heidelberg, primite in perioada odiosului regim comunist, dl. A. Plesu a mai primit ajutor financiar pentru merite necunoscute aduse statului german si de la Fundatia Volkswagen, care, chiar in perioada in care dl. A. Plesu era ministru de Externe al Romaniei s-a gandit sa-l stipendieze cu inca o “bursa” finuta, de numai 1.000.000 (un milion) de marci. O sa ziceti ca “ce-i rau in asta?”. Pai 1, ca era ministru de Externe al Romaniei si 2, ca Grupul Volkswagen, infiintat de Adolf Hitler pentru a oferi masini ieftine la tot poporul german, este, in cazul in care nu stiati, detinut in proportie de 20% de landul Saxoneiei Inferioare a Republicii Federale Germania. La fel ca si Renault si nu la fel ca Dacia, unde statul roman a renuntat la toate actiunile. Fundatia, desi este independenta de compania producatoare de masini, fiinteaza ca urmare a unui acord intre statul federal si landul Saxoniei Inferioare. Carevasazica, un ministru roman primea pe fata o “bursa” de 1.000.000 de marci de la un stat strain cunoscut ca partener de secole al unui alt stat strain foarte prietenos cu Romaniei: Imperiul Rus aka URSS aka Federatia Rusa. Intrebarea este: studiosul domn Plesu acum, la cei 65 de anisori ai sai, pentru ce mai primeste “bursa”, cand nu putem spune ca, ca rector si bi si director, blogger si autor, nu ar avea din ce trai. Oare nu exista in Romania si alti cercetatori, ceva mai tinerei, care ar putea beneficia de o asemenea bursa, anuala, de la Institutul de Studii Avansate din Berlin – Wissenschaftskolleg zu Berlin? Evident, altii decat Patapievici, care le-a tras teapa nemtilor inventandu-si un doctorat, conditie obligatorie pentru incasarea sumei primita sub forma de “bursa”…
Inainte de a prezenta articolul de fond sa incepem cu un PS: Ca sa ne mai distram putin, este de consemnat si faptul ca in prezentarea de pe site-ul Institutului din Berlin, dl A. Plesu apare ca profesor de “filosofia religiilor” la Universitatea Bucuresti. Iar in propriul CV dispus pe site-ul Institutului pe care il pastoreste la Bucuresti, dl. A. Plesu specifica, corect, ca, dupa ce a absolvit Facultatea de Arte Plastice, Sectia de Istoria si Teoria Artei, a obtinut un doctorat în istorie cu teza Sentimentul naturii in cultura europeană. Sigur ca dl. A. Plesu e un tip si doct si cinstit si, probabil, ca si in cazul Patapievici, iar au inventat nemtii pozitii profesorale inexistente, fara de teologie si fara de filosofie, si tot felul de catedre-fantoma. Deformatie profesionala…
Aflam din presa de bon-ton, Revista “Bulevard” si ”Adevarul” domnului Cristi Burci (cunoscut ca cercetat de DNA impreuna cu Miron Mitrea si ca capusar al CFR si artizan de escrocherii financiare sub patronajul lui Ion Iliescu) ca unul din angajatii distinsului domn ce raspunde la candidul apelativ Burci, recte bloggerul si eseistul A. Plesu, urmeaza sa concerteze, pardon, sa conferentieze la Cluj, pe 29 ianuarie a.c., la invitatia succesorului Inaltului Anania, mai micutul mitropolit A. Andreicut (conform fontului inscrisului de pe Afisul manifestarii – vezi foto). “Intrarea este libera”, suntem informati cu litere de-o schioapa. Desigur; iesirea nu mai este, pentru ca, se stie: “Voi ce intraţi, lăsaţi orice speranţă!”…
Transformandu-se in “organizatorii conferinţei” de la casa Universitarilor cu tema ultimei (speram) carti a eseistului, “Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste” (Humanitas, 2012), Facultatea de Teologie ortodoxă din Cluj-Napoca şi Arhiepiscopia ortodoxă a Vadului şi Feleacului şi Clujului devin practic marunti agenti de publicitate ai fostei Edituri a Partidului, “Humanitas”, manageriata azi de “filosofeanu’” G. Liiceanu (apud Dinu Patriciu, fostul patron al “Adevarului” si al dlui A. Plesu). Zglobiul A. Plesu, care, la varsta lui, are manifestari “voluptoase” alaturi de Nicolae Manolescu, Lucian Boia, Livius Ciocârlie, H.-R. Patapievici, Andrei Cornea, Valeriu Stoica şi Dan C. Mihăilescu, (apud Humanitas – vezi foto dr si video recomandat de elitista Editura), dupa ingeri si vampiri s-a gandit sa mearga pe urmele unui Dan Puric sau Klaus Kennneth si a altor epigoni versati moldo-vlahi, direct la inima credinciosilor, cu o… poveste. Asa subintituleaza el Adevarul si Parabolele lui Iisus. Girul i-l da “IPS Arhiepiscop si Mitropolit Andrei”, chiar daca doar cu font 13.
““Parabolele lui Iisus” au rezistat binişor şi în vremuri mai grele ca ale noastre. Ni s-a părut că trebuie să li se dea o şansă şi acum, că în nimbul lor respiră, tenace, teme şi soluţii fără dată şi fără patină muzeală.”, spune A. Plesu cu larghete in prezentarea sa “Humanista”. Intelegeti: dlui Plesu si dlui Liiceanu, alias Siegfrid, aka Marcello, zis si “Lulu”, “li s-a parut” ca “trebuie sa mai dea o sansa” Noului Testament, o chestie cam invechita (deh, ”De 2000 de ani”!) care ar avea si o oarecare “patina muzeala”. “Vreau sa sper ca punandu-se in cumpana bunele mele intentii, activitatea mea de pana acum – membru PCR de la 19 ani – pe de o parte si, pe de alta, lipsa de vigilenta de care am dat dovada, Conducerea de Partid si de stat va socoti ca imi poate acorda sansa sa ma reabilitez.”, scria A. Plesu intr-un eseu catre tovarasul secretar general al Partidului Comunist Roman, N. Ceausescu. Asadar, acum, marinimosul domn Plesu, cel care ii cersea o sansa “odiosului” domn Ceausescu, ”ii mai da”, el, ”o sansa”, lui… Iisus!
“Şi se ajunge astfel la o nevoită, dar reală, trufie: numai filosofii sunt sarea pământului (precum gândeau şi Platon şi Voltaire), numai îndeletnicirea lor justifică însăşi existenţa acestei planete şi apariţia la suprafaţa ei a speciei cuvântătoare şi cogitante. Ceilalţi? Oameni de ispravă, eventual, mai ştii, totodată neexistenţi, nuli, de niciun folos: vieţi pierdute, iluzii spulberate, suflete moarte. Seniorii catari – purii, perfecţii – recurgeau la termeni mai precişi, mai nefăţarnici: massa damnata.” – Parintele Steinhard despre Plesu si Liiceanu, comparati cu sectarii pidosnici care se dedulceau la orgii “intelectuale”, in articolul “Catarii de la Paltinis” (nu catârii, desi merge si-asa).
Nu stim daca A. Andreicut a si citit cartea de povesti a Editurii “Humanitas” inainte de a face aceasta generoasa invitatie care speram, tot pentru A. Plesu, ca se va solda si cu un grandios ospat, pardon, excurs “intromisiv” anamnezic in “rezistenta prin mancare”. Insa daca si-ar fi adus aminte de vorbele celui pentru care a fost urmarit de Securitate (pana la un punct) despre gruparea “catarilor de la Paltinis” poate ar fi fost putin mai circumspect. Ca portal care l-a sustinut pe A. Andreiuc – zis “Ionica” – atunci cand a fost, din nou, atacat pe motive de colaborare cu Securitatea, ne oferim sa-l ajutam in continuare: “Marti 28 august 1984 – Steinhardt perchezitionat de Secu la Rohia. In jurul lui, Rosenthal fabuleaza amarnic (ar fi fost perchezitionat din pricina articolului sau impotriva Jurnalului de la Paltinis)” – Monica Lovinescu, Jurnal. Hmm. Deci parintele Nicolae, scriitor si martir crestin, fost detinut politic si monah la Manastirea Rohia, a fost perchezitionat si hartuit de Securitate dupa ce a publicat in Revista Familia articolul sau critic fata de lucrarea sectara de la Paltinis… Desigur, o coincidenta pur securistica. La fel cum se poate numi si faptul ca dizidentul de Heidelberg are ca tovarasa de viata o fosta agenta DIE: Catrinel “Maria” Petrulian-Plesu. Sau, o alta “coincidenta”: ca Liiceanu a refuzat sa-i publice Parintelui Steinhard ”Jurnalul fericirii” dupa 1990, doar pentru a se zgaria pe ochi dupa ce a vazut tirajele fantastice obtinute de marturisirile evreului romanizat si increstinat in temnitele comuniste.
Dar, daca a uitat de aceste “mici amanunte” oare A. Andreicut nu a citit de doua ori titlul dlui A. Plesu? Hai sa o luam semantic, desi “Ionica” ar trebui sa stie sensul cuvintelor. Sa citim impreuna: “Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste”. Inalt Preasfintite Andrei, sunt parabolele lui Iisus o poveste? Adevarul este o poveste? Dar ce sunt parabolele? Din cate stiu eu, ca simplu pacatos, parabolele sunt invataturi, pilde. Iar Adevarul este unul singur: Iisus, Mantuitorul nostru. Nu prea poate sa fie nici “poveste” nici ”ca poveste”. Dar haideti sa ne uitam impreuna la intelesul cuvantului poveste, conform DEX: “Specie a epicii (populare) în proză în care se relatează întâmplări fantastice ale unor personaje imaginare în luptă cu personaje nefaste și în care binele triumfă; basm; p. ext. narațiune cuprinzând fapte posibile sau reale. ” Dar si, la sinonime: “ 1. v. narațiune. 2. v. basm. 3. invenție, minciună, născoceală, născocire, născocitură, neadevăr, palavră, plăsmuire, scorneală, scornire, scornitură, (pop.) iscoditură, (înv.) basnă, băsnire, (fam.) balivernă, brașoavă, (fam. fig.) basm, gogoașă, tromboane (pl.). (Tot ce-a spus e o simplă ~.)4. v. chestiune. ” Si acum sa citim din nou titlul cuplului Plesu-Liiceanu: “Parabolele lui Iisus. Adevărul ca inventie”. Nu, poate nu vad bine. Sa mai incercam o data: “Parabolele lui Iisus. Adevărul ca minciuna”. Hmm. Inca o data: “Parabolele lui Iisus. Adevărul ca gogoasa”. Adica ce ne vinde eseistul A. Plesu, lautarind manelistic Noul Testament, carevasazica dupa ureche, la brat cu nevoitul A. Andrăcuţ, pardon, Andreicut…
PS: Dl A. Plesu este, pe langa blogger “Adevarul” si director ”Dilema Veche” si rector al Colegiului Noua Europa – pseudo-academia de Harry Potteri gen Ungureanu si Neamtu – dar si un fel de presedinte al “Institutului de Istorie a Religiilor“, infiintat de Andrei Oisteanu prin Emil Boc si Traian Basescu, lacas para-cultural pus sub egida Academiei si unde se studiaza, printre altele, despre “The Jews of the Mediterranean”, despre “corpul eshatologic” potrivit tradiţiei zoroastriene si despre Utilizarea magico-rituală a plantelor psihotrope în spaţiul carpato-dunărean – “Religie si narcotice”. Daca credeati ca dl A. Plesu a produs lucrarea “Parabolele lui Iisus” de amorul artei, ei bine, nu-i chiar asa. Desi are toate tablele functiilor sale pe umeri, dl A. Plesu a apelat la Institutul de Studii Avansate din Berlin – The Wissenschaftskolleg zu Berlin (acelasi care l-a dezbracat pe Patapievici de doctoratul imaginar in baza caruia obtinuse fraudulos o bursa la Berlin) de unde, ca si Patapievici, a obtinut o bursa consistenta pentru 2012 si 2013 pentru studierea… “Parabolelor lui Iisus. O polemica impotriva ideologiei” (?!). Hmm, deci nu mai e “ca poveste”?
Dar sa mai citim si parerea altora despre dl. A. Plesu. De exemplu a lui C. Noica via Isabela Scraba:
Dacă am încerca să găsim prin ce se caracterizează aportul adus de Pleşu la cultura română, rămânem în mijlocul drumului în plină dilemă, sau, cum elegant s-a exprimat C. Noica, în “interval”, din pricina lăutărismului contribuţiilor sale aşa-zis filozofice, de istoria artei, sau de istoria religiilor: “În istoria artelor nu se recunoaşte, în Germania nu a vrut să facă filozofie, Orientul, pe care-l iubeşte, fără sanscrită nu-l poate obţine. O să se afle mereu în metaxe, în interval”– (Noica în Jurnalul de la Păltiniş, C.R., 1983, p.100).
Un eseist preocupat de îngeri şi de vampiri: A. Pleşu
June 5th, 2018 
VR 
Posted in 
Tags: 
