„Iubesc acest popor bun, blând, omenos, pe spatele căruia diplomaţii croiesc carte şi răzbele, zugrăvesc împărăţii despre care lui nici prin gând nu-i trece… Pe fruntea lui străinii scriu conspiraţiuni şi alianţe, pe seama lui se croiesc revoluţiuni grandioase…” – Mihai Eminescu, Opere, Vol IX, Editura Academiei Române, 1980, p. 488
Ca la fiecare aniversare post-decembristă a Românului Absolut, detractorii lui Eminescu se prezintă pe toate ecranele, ca vampirii la agăţat. Doi eminescologi de marcă, profesorii Nae Georgescu şi Theodor Codreanu, şi un jurnalist acerb, polivalentul Grid Modorcea, analizează fenomenul în articolele pe care le semnalez şi eu, mai jos:
Înțeleg că în programul de revizuiri al lui Lucian Boia trebuia să-și aibă locul și Eminescu…
Mă întreb dacă totul nu are de a face, de fapt, cu securitatea şi siguranţa naţională a României, aşa cum e prezentată situaţia de dr. Gheorghe Ene, în raport cu Eminescu, în volumul lansat în urmă cu doi ani şi încă nedezbătut suficient în afara mediilor academice. Propun un remember aici:
Rezistenţa lui Eminescu la crimă (seria restituiri din ziare interzise)
“Orice s-ar intampla cu neamul romanesc, oricate dezastre si suferinte ne-au fost urzite de Dumnezeu, nicio armata din lume si nicio politie, cat ar fi ea de diabolica, nu va putea sterge Luceafarul lui Eminescu din mintea si din sufletul Romanilor”. “Dragostea neamului romanesc pentru cel mai mare poet al sau” este “setea lui de nemurire”. O spune Mircea Eliade.
Si nu este Eliade cel tanar care dogorea de misticismul Miscarii Legionare, ci Eliade omul religios pe deplin confirmat, care scrie aceste randuri la un 15 ianuarie, 1975, in ziarul romanilor din exil “America”. Tot Eliade ingrijise o “Editie de pribegie a Poesiilor”, la Paris, in 1949, a carei prefata se incheia cu urmatorul indemn, cu privire la scrierilelui Eminescu: “Pastrati-le bine; este tot ce ne-a ramas neintinat din apele, din cerul si din pamantul nostru romanesc”.
Daca rezistenta romaneasca din exil pastra lucrarile lui Eminescu ca pe sfintele moaste, in schimb, in tara, cea mai mare parte din creatia lui Eminescu, de poet dar si, mai ales, de jurnalist si ganditor national, era pusa la index de bolsevici. Eminescu integral a devenit interzis in Romania invadata, la ordinele comisarilor bolsevici ai culturii romane, gen Brucan sau Rautu, conform unor directive ale NKVD destinate tarilor care intrau sub ocupatia sovietica. Ordinele erau clare: eliminarea oricaror valori nationale si inlocuirea acestora cu melanjul sovietic, azi “globalist”, in toate domeniile, sub atenta indrumare a agentilor kominternului.
In Romania s-au mai putut publica operele politice si jurnalistice ale lui Eminescu de abia dupa 45 de ani de la instaurarea comunismului, in 1989, la 100 de ani de la moartea ganditorului luptator. Si atunci, cu scandal si presiuni care au implicat inclusiv organele de Securitate, de ambele parti, cea a sustinatorilor lui Eminescu, cum ar fi marele eminescolog academicianul Dimitrie Vatamaniuc, dar si de cea a detractorilor lui Eminescu. Istoricii si cercetatorii care recompun astazi istoria comunista, amintesc, in noua “Scanteie”, cum securistii se temeau ca publicistica lui Eminescu ar putea avea – si atunci, ca si in urma cu 100 de ani – consecinte pe plan international, respectiv ca ar fi putut afecta “relatia bilaterala a Romaniei cu Uniunea Sovietica si cu Israelul”. Incercarea de blocare a publicarii volumui X din “Opere” s-a lasat cu lupte subterane grele ale unei adevarate miscari de rezistenta nationala din institutii, care a reusit, prin mijloace romanesti, sa fenteze autoritatile comuniste si, in memoria marelui ganditor national, sa-i publice opera la comemorarea centenarului mortii sale, in urma cu 20 de ani.
Astazi a devenit cunoscut, prin documente de arhiva ascunse timp de peste un secol, ca Eminescu era talonat agresiv atat de Ohrana tarista cat si de serviciile speciale ale imperiului Austro-Ungar, pentru articolele sale nationaliste din Timpul si activitatea sa secreta din cadrul Societatii Carpatii, care avea drept obiectiv reunirea Romaniei, “refacerea Daciei Mari”. De aici i se trage si “moartea civila”, survenita la 28 iunie 1883, cand este arestat cu violenta, intrand in istoria care inca se scrie drept primul ziarist roman persecutat politic si supus practicilor de reprimare prin abuzuri psihiatrice si dezinformari grosolane despre viata sa, devenite ulterior o practica uzuala a regimurilor totalitare. Cu atat mai mult, este o datorie a fiecarui roman sa-l redescopere pe Eminescu militantul gazetar.
La 120 de ani de la uciderea lui Eminescu, inca neelucidata complet, mai exista si astazi tentative de asasinare a lui Eminescu din partea unor “brucani” sau “arioni”, cum spunea chiar Eminescu, dupa numele unui ministru al vremii, care, ca si azi, in ce priveste majoritatea guvernantilor Romaniei, actiona impotriva intereselor nationale. Dar daca Iorga il defineste pe Eminescu drept “expresia integrala a natiunii romane” si Tutea afirma ca “Eminescu e romanul absolut – suma lirica de mari voievozi”, cine are timp sa se aplece la sasaitul pigmeilor daca nu chiar pigmeii? Sfidandu-i pe toti ucigasii sai, Eminescu renaste an cu an in fiecare constiinta si suflet romanesc, dupa cum spune Eliade. Parafrazandu-l pe Eminescu in apararea Bisericii, dintr-un editorial din Timpul de acum 130 de ani, putem spun ca cine il sapa pe Eminescu “poate fi cosmopolit, socialist, nihilist, republican universal si orice i-o veni in minte, dar numai roman nu e”.
În condiţiile în care plenul Camerei Deputaţilor urmează să se pronunţe asupra unui sprijin românesc care ar putea fi acordat martirilor din Grupul Ilaşcu, în ciuda respingerii acestui proiect de catre o Comisiei vândută a Parlamentului, Ziaristi Online avertizează instituţiile statului printr-un Remember şi alte materiale la zi:
Credeam ca nimic din lumea politica nu mă mai poate surprinde. M-am înșelat.
Am fost invitat săptămâna trecută la Comisia pentru Drepturile Omului din Senatul României pentru a susține o inițiativă legislativă pe care am depus-o.
Proiectul meu vizează amendarea legii care acorda sprijin cetățenilor romani, persoanelor persecutate de dictatura comunistă sau care au fost deportate în străinătate ori constituite în prizonieri.
Am propus ca în lista beneficiarilor pentru un sprijin financiar din partea statului roman sa fie incluși și romanii care au fost condamnați în urma unui simulacru de proces in 1993 de către un tribunal ilegal la Tiraspol.
Nu cred ca exista roman în cele doua state românești care sa nu-si amintească de scena în care în mod demonstrativ, câțiva militanți pentru românism din R. Moldova au fost judecați, fiind ținuți într-o cușcă tocmai pentru a fi cat mai clar mesajul de umilința pe care Rusia de atunci a vrut să-l transmită României.
Sentința a fost dura, Ilie Ilașcu condamnat la moarte, Andrei Ivantoc și Tudor Popa condamnați la 15 ani de închisoare, Alexandru Lesco la 12 ani închisoare. Ilie Ilașcu nu a fost executat doar pentru ca s-a mobilizat comunitatea internațională și a presat Rusia sa nu comită aceasta crima, ba chiar a fost eliberat după 9 ani de detenție la presiunea Consiliului Europei. Ceilalți trei romani au executat toată perioada de detenție, chiar dacă CEDO a condamnat Rusia și R. Moldova și a considerat drept ilegala detenția lor.
Ii cunosc pe toți cei 4 eroi români, oameni care duc azi o viață dificila, fără niciun sprijin din partea statului roman. Mai mult decât atât, Ilie Ilașcu a fost evacuat din apartamentul pe care îl primise atunci când a fost eliberat. Deși personal i-am cerut premierului Ponta de nenumărate ori sa corecteze aceasta nedreptate, nimic nu s-a schimbat.
Ivantoc, Popa și Lesco si-ar fi dorit și ei sa se stabilească în România, le-a și promis primarul capitalei ca vor primi cate o locuință după ce au primit titlul de cetățeni de onoare a Bucureștiului. Cămin pentru familiile lor n-au mai primit însă niciodată. Așa ca eroii nevinovați au părăsit România și duc un trai modest departe de țară. Subliniez: fără niciun sprijin din partea statului român.
Pentru ca-mi pasa de soarta acestor oameni nevinovați, încerc sa corectez aceasta nedreptate și am propus amendarea legii prin care deținuții politici din România sunt sprijiniți de stat și sa lărgesc sfera de beneficiari astfel încât și acești români să primească un minim sprijin.
Toți sunt cetățeni romani, au fost deținuți ilegal pentru ca promovează românismul, au luptat împotriva comunismului, fapte confirmate de o decizie CEDO.
Ceea ce pare clar pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu convinge însă Comisia pentru Drepturile Omului din Senatul României.
Exact parlamentarii care trebuie sa apere drepturile omului au respins inițiativa mea prin care am propus sa le oferim un sprijin concret românilor condamnați pe nedrept de un tribunal ilegal din Transnistria.
Tonul l-a dat reprezentanta ministrului Plumb, care a spus din capul locului ca nu este de acord sa ofere sprijin eroilor români pentru ca n-au luptat în România împotriva comunismului. Pentru ca filmul sa fie complet, senatorul USL, Puiu Hasotti a sărit cu o argumentație halucinantă, spunând ca inițiativa intra în contradicție cu Constituția României. Un alt liberal, senatorul Nicolae Vlad Popa, în același spirit demagogic, l-a completat spunând ca ei au luptat pentru R. Moldova și nu pentru România, deci să-i susțină R. Moldova.
Vicepreședintele comisiei senatorul PSD Florin Butnaru a propus respingerea inițiativei fără a înțelege ca prin acel vot legitimează o bătaie de joc pe care Rusia o duce contra romanilor.
Cu un vot zdrobitor din partea senatorilor PSD și PNL, inițiativa pleacă în plenul Senatului cu recomandarea de respingere din partea Comisiei pentru Drepturile Omului.
Nu voi lasă nesancționată politic aceasta nepăsare pe care acești politicieni o exprima fata de soarta crudă a unor români care s-au sacrificat cu demnitate si pentru demnitatea poporului roman.
Ilie Ilașcu, atunci când a fost condamnat la moarte, a strigat din cușcă: va iubesc popor român! Pentru senatorii responsabili de apărarea drepturilor omului acest strigat nu înseamnă nimic, ei au alte preocupări și alte interese, de cele mai multe ori străine fata de cele ale poporului care i-a votat.
Hidoasa pocitura…
De patrie, virtute vorbeşte liberalul
De-onoare, castitate ‘i este gura plină
Ai crede că ‘nainte-ţi tu ai pe genialul
Erou a ‘nţelepciunii ş’a patriei lumină
Că propria lui viaţă curată ca cristalul (5)
O pildă-i de caracter şi inimă creştină
N’ai crede că ‘nainte un stâlp de cafenele
Defaim’ acele vorbe servindu-se de ele/ Versiune: Ce-şi bate joc de vorbe servindu*-se de ele
Ghebos, urît şi lacom, stegar de craialîcuri
El ziua stă pe oameni de treabă să inculpe (10)
Tovarăşi de beţie [şi] de caraghiozlîcuri
Aprob’ a lui cuvinte şi schimele de vulpe
Spre sară, toţi bătrânii* pornesc la craialîcuri
Şi fete de vânzare le strâng atunci de pulpe
Purtând* pe buză miere, e ‘n el monetă calpă (15)
Canalie deplină din creştet pân în talpă
Dar cine-i ceata asta cu nasuri înroşite
Cu dârele prin barbă, cu feţele nerase
Guri mari şi buhăite, musteţile sborşite
Cu cismele cârpite, cămăşile soioase
Privirile sunt crunte şi feţele ‘ncruşite (45)
Cu frunţi mai mici de-un deget, cu cefe roşii groase…
Ei sunt smântâna lumii… Când clopotu auzi-vei
Să ştii că toţi sunt faţă… s’au adunat beţivii.
Acolo prezidentul frizând* o faţă calmă
Că e cam după masă n’ar vre să se cunoască — (50)
Şi cum îi vede astfel pe dragii săi de-avalma
Intoarce: asupra tutoror scârboşii ochi de broască
In fund unul* mai* scârnav* îşi suflă nasu ‘n palmă
Şi de surtuc o şterge, mahmur* se uită, cască
Berlicoco întinde [a]* mână după clopot (55)
Tăcere pretutindeni, în sală* câte*-un* şopot
Se scoală, unul atuncea şi strigă: Cer cuvântul
— L’aveţi»— ce om e-această [indesc.] [ind.] [ind.] [ind.] [ind]./Versiune: L’aveţi «Domnilor*, Legea, virtutea*, adevărul*;
O faţă uricioasă* şi peliţa gălbue*
Pe capul lui păr aspru, sborşit şi roş de câne (60)
[ ]
Colo unde urmaşul lui Budha Sakya Muni1) (65)
Nazarineanul, dulce, în deal, îşi are casa (Dealului Mitropoliei – n.m.)
Işi poart[‘]* bătrânul rabbin Berlicoco perciunii/ Versiune: S’adună francmasonii, şi fiii periciunii
Işi strânge corifeii* şi secta lui hidoasă,
Acolo* fac contorul* comediei* ş’a minciunii
Calomniei*, vânzării*, făţarnică grimasă (70)
Alăturea cu crucea*, cu moaştele din templu
De uri* şi infamie* sunt stâlpi şi [sunt] exemplu
Biserica-i tr’o parte, negrită şi străveche
Bordel dă conştiinţe* făcură* ei alături
O Crist, cum nu mai vii cu biciul, cu reteveiul* (75)
Hidoasele fiinţe* ca cojile* să-i mături
Să pui să se citească molitve ‘ndelungate
In curte, ‘n tâmple*, trepte* şi treceri*, pe de lături
Să iasă negrul spirit, hidoasa pocitură
Ce ‘n cap* cloceşte acolo sămânţa lui de ură (80)
Ms.-ul 2260,103. f1) 2261,157—168
Conform lui Perpessicius (Eminescu, Opere, Vol II, de unde am extras versiunea de mai sus), textul poate fi anexat părţii similare din Scrisoarea a III-a.
Conform muzicologului Vasile Vasile, melodia imnului naţional, “Deşteaptă-te, române!”, îşi are originea într-o creaţie populară cunoscută de Anton Pann, pe care el o potriveşte cu versurile lui Grigore Alexandrescu din poezia patriotică “Din sânul maicii mele”, ca apoi să fie preluată de Andrei Mureşanu pentru imnul “Deşteaptă-te române”. Profesorul Vasile Vasile susţine că Anton Pann a introdus şi “M-a făcut mama oltean..” în cântarile de strană.
La 22 iunie România aniversează declanşarea “Războiului Sfânt pentru Reîntregirea Patriei”. Mareşalul Ion Antonescu avea să plătească cu viaţa această îndrăzneală de a veni de hac vrăjmaşului, bolşevic anti-creştin şi invadator. „Dacă mor – este pentru Bucovina şi Basarabia. De ar fi să reîncep, aş face la fel …”, avea să spună Mareşalul mamei sale în după-amiaza zilei de 1 iunie 1946, înainte de-a fi condus spre locul de execuţie de la Jilava, după cum aminteşte Profesorul Gheorghe Buzatu. Iată că, din câte se pare, aceeaşi soartă au avut de împărtăşit şi Gheorghe Gheorghiu Dej şi Nicolae Ceauşescu. Şi din aceleaşi motive. După cum reiese din documente, ambii conducători ai României au condamnat Pactul Stalin-Hitler (Molotov-Ribbentrop) cu puţin timp înainte de moarte…
Este de remarcat cu această ocazie că dragostea pentru pământul străbun al Basarabiei sau dedicaţia faţă de slujirea interesului naţional a unora dintre conducătorii României transcende de-a lungul anilor indiferent de regimuri, complicaţii şi afilieri politice. S-a spus, în bloc, că şefii comunişti ai României au abandonat Basarabia, nordul Bucovinei, Insula Şerpilor şi Tezaurul României în braţele sovieticilor, invocându-se teoria de sorginte kaghebistă că ţara noastră a fost, pe plan internaţional, după debarasarea de trupele de ocupaţie ale Armatei Roşii, un “cal troian” al URSS infiltrat în tabăra NATO. Nimic mai fals! Iată că noi şi noi foste documente secrete care ies la lumină zilele acestea demonstrează falsitatea acestei dezinformări strategice prezentă la loc de cinste în panoplia “masurilor active” ale URSS şi continuatorilor ei împotriva României.
Dincolo de grozăviile sistemului represiv (amintim, însă, şi eliberarea deţinuţilor politic survenită în 1964), România ante-decembristă s-a bătut diplomatic cu imperiul sovietic mult mai abitir decât au făcut-o “emanaţii” de după 1989. O nouă lucrare, excepţională, se adaugă la seria de dezvăluiri istorice despre această bătălie, devoalări la care şi-au adus contribuţia atât câţiva istorici basarabeni extraordinari, care au reuşit să pună în circulaţie documente şi stenograme din arhivele fostului KGB sau ale CC al PCUS, cât şi cunoscutul istoric american Larry Watts, care a publicat, la rândul său, în lucrările sale de referinţă, documente inedite din arhivele secrete ale participanţilor la Războiul Rece.
Lucrarea la care ne referim azi îi aparţine profesorului dr. Ion Constantin şi se intitulează doct Problema Basarabiei în discuțiile româno-sovietice din timpul Războiului Rece (1944-1989), fiind prezentată în premieră, printr-un extras semnificativ, cu referire până la anul 1965, de către portalul Basarabia-Bucovina.Info. Reputatul şi pasionatul istoric în problematica Basarabiei reuşeste să prezinte, în acest (sperăm) prim volum dedicat bătăliei româneşti pentru Basarabia şi Bucovina, o multitudine de poziţii şi contre dure între reprezentanţii României şi cei ai URSS, de la cel mai înalt nivel până la stări şi situaţii specifice, prezente în rapoartele sovieticilor “moldoveni” catre muma Rusie, conducerea centrală de la Kremlin. Din lupta pentru românism nu lipseşte nici dezbaterea cu scântei despre limba “moldoveanească” sau originea lui Eminescu şi a lui Ştefan cel Mare…
Ca o notă distinctă, nu pot să nu amintesc cu această ocazie aniversară şi ieşirea fostului preşedinte, Traian Băsescu, care a declarat în timp ce era încă în funcţie că dacă ar fi fost în locul conducătorului Ion Antonescu ar fi dat acelaşi ordin la 22 iunie 1941: “Ostaşi, vă ordon, treceţi Prutul!”, considerând totodată lovitura Regelui Mihai de la 23 august 1944 drept “un act de trădare” (Video aici). Rămas în istoria recentă a României ca un personaj caraghios, posedat de o muiere şi o gaşcă de pseudo-intelectuali profitori ai tuturor regimurilor, consacraţi ca “duşmani naturali” ai românilor, fostul preşedinte a reuşit să contrarieze mulţi dintre adulatorii săi la ordin cu această afirmaţie, demonstrând încă o data teoria multiplului Băsescu. La înmormântarea profesorului Gheorghe Buzatu (ca şi la ce a Părintelui Justin Pârvu) unul dintre aceşti Băsescu a trimis o coroană omagială. Care o fi Băsescul cel adevărat probabil că nici el nu mai ştie… În tot cazul, în ciuda declaraţiilor lui patriotarde, putem constata că nici nu s-a omorât prea tare şi nici nu a murit pentru Basarabia.
Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info
“(…) Eminescu a biruit deopotriva şi cu literatura lui ş1 cu principiile de etică natională care l-au inspirat. (…) Astăzi ideia noastra de stat se clădeste pe acest rezon unic de orientare.
Fireşte, conceptia lui Eminescu, familiara noua, n’a putut ademeni niciodata elementele de import care s’au aciuat aici. Prea era locala aceasta doctrina, prea vorbeste Românilor de pur singe, prea scormonea instincte stravechi, ca sa poata cuceri pe neofiti. In definitiv, lucrul e perfect explicabil, logica eminesciana se brodeaza pe un impuls de rasa (neam – n.n.) precis si indestructibil. Nou venitul, adapostit la noi, cade in afara de acest cerc de simtire. El ne-a trecut granita cu intentii mult mai pozitive, decit dorinta unei inoculari sufletesti. In materie de suflet, intrusul si-a adus bagajul lui distinct, pe care-l plimba pretutindeni, fie ca scoate petrol la Campina, vinde sireturi de ghete la Podul-lloaii, sau face pe criticul literar la Bucuresti. Eminescu e o incarnatie specifica a solului, scrisul lui o concentrata otrava crescuta aici, un fel de hasis românesc, pe care organismul strain il refuza. Si poezia si opera de publicist i le poti patrunde numai in masura numarului de loturi cu care te-a inzestrat soarta in cimitirile noastre. De aceea nu e nici o mirare ca toti oaspetii literari cu care ne-a harazit Dumnezeu nu s’au incalzit de Eminescu. Dupa triumful categoric al maestrului in cerebralitatea tarii, ei au tacut, imbufnati la inceput, ca mai tirziu sa ridice cuvintul cu oarecare timiditate si sa devie in sfirsit detractori de-a binelea.
Raposatul Gherea, acest simpatic nomad at criticei rominesti, s’a ivit primul care a lansat rezerve asupra cugetarilor politico-sociale a poetului dela Junimea. Reteta obisnuita a umanitarismului international a fost dela inceput antidotul cunoscutului critic socialist. In ea se rezuma psihologia normala a calatorului care a facut popas la noi. Atitudinea lui Gherea era cit se poate de simpla si de rezonabila. Ce ecou puteau trezi in nervii si in mintea lui acesti ditirambi ai rasei, de care s’a poticnit el Ahasverul asvirlit de peste Nistru in furnicarul nostru de patimi, si prin ce miracol psihic ar fi fost in stare sa inregistreze strainul epopeia lui Mircea dela Rovine?
Subconstientul lui Gherea putea oare sa vibreze la accentele arhaice dela o mie patru sute, cind un voevod basarab isi apara cu arcasii lui “saracia si nevoile si neamul“?… In ce lume de spectri necunoscuti il invita poetul in avintul lui de retrospectiune? Nu, operatia era prea dificila, orice sfortare raminea fara rezultat, fiindca bietul Solomon Solomonovici Katz, fugarul stepelor rusesti, asezat la noi, venea cu un alt instinct istoric, depe alte tarimuri. In mod firesc, deci, Gherea opunea un non posumus sufletesc operei integrale a lui Eminescu. Cazul criticului dela Ploesti, care era de altfel o inteligenta superioara si un temperament de elita s’a repetat mai tirziu cu alti desradacinati. Aceeasi mentalitate pornita din aceeasi structura de gindire, facind apel la aceleasi subterfugii teoretice s’a manifestat la toti scriitorii minori deslipiti din alte zone etnice pe teritoriul nostru. Desigur, cu vremea tonul s’a schimbat, timidele contestari initiale au evoluat tinind pas oarecum cu sansele cetateniei, ivindu-se pe-alocurea si nelipsitele note de impertinenta…
Astazi personalitatea lui Eminescu e centrul de greutate al ideologiei nationale care ne tine in picioare. Toti, deci, care sunt dusmani nascuti sau facuti ai acestei ordine morale, sunt si adversarii naturali ai poetului. Dupa judecata lor trebuie darimata piatra unghiulara, ca sa se naruie edificiul intreg.
Astfel o serie de termite si-au inaugurat distructiunea metodica. Inceputul l-au facut prin a ataca doctrina insasi, fara a afisa numele autorului, ca sa nu stirneasa o reactiune violenta. Planul se desfasoara programatic, cu tactica si cu persistenta. Un cor intreg de emigranti literari bâjbâie imprejur, batjocurind altarul mostenit. Ideia nationala cu toate atributele ei e tirita in noroi. Clisee exotice navalesc pripit, ca sa falsifice aspectul local al unui vechi patrimoniu. In aceasta invazie de straanism presa, scapata din miinile noastre, are rolul de slujnica a fiecarei clipe. Cu ajutorul ei se multiplica inifuzoriile parazitare si sustin o actiune concentrica. Totul merge azi la Bucuresti pe o lupta bine chibzuita de compromitere si desfiintare a unui crez incomod. Intre trivializarea cultului stramosesc si sugestiunile dela Moscova pe mii de game, o vasta claviatura joaca aici o stranie rapsodie, din care orice silaba e indreptata impotriva noastra. (…)”
Am reuşit împreună cu voi să vedem cum Taina răsare din sufletul ţăranilor români. E Taina Neamului Românesc. Acolo, la Doboi, urmaşii plăieşilor lui Ştefan şi-au păstrat cu greu limba românească, sânge şi lacrimi au curs şi-au înmuiat piatra cimitirului de pământ.
Unii au crezut că la Doboi nu mai sunt români. Ţăranii de-aici, atunci când sufletul românesc le-a fost răscolit de cântecele doinite ale studenţilor din ASCOR şi ale Părintelui Costin, au lăcrimat, ridicându-se în picioare, ridicându-se-n Neam. Atunci ei i-au simţit pe cei adormiţi în cimitirul de pe Deal că-i veghează, atunci noi toţi am ştiut că cei care stau lângă Hristos, cei căzuţi pentru a se Înălţa, nu au apus în răsărit zadarnic. Fără sufletul Neamului nicio faptă nu se poate zidi.
Cineva dintre noi i-a dăruit unui copil un steag tricolor. I-a spus să-l ţină bine, să nu-l piardă cumva. Copilul l-a privit cu multă îngrijorare, simţind parcă o anumită povară… a încercat să-l dea spre păstrare bunicului care-l însoţea. Bătrânul, trecându-şi mâinile peste ochii de ceaţa albastră, i-a dat steagul înapoi, spunându-i: „La tine trebuie să stea, băiete, uneori pentru noi este prea târziu.. dar pentru voi, nu.” Puiuţul de român a împăturit steagul şi l-a băgat cu un gest brusc în sân, sub cămaşă, întinzând bărbăteşte mâna spre bunelul lui. Odată, demult, cămeşile lungi şi pletele de români vechi au fost tăiate, copilul, şi cei asemenea lui, vor vindeca aceste răni, cu sufletele lor de români ce se închină pe Dealul Bisericii din Doboi. Ei nu sunt singuri! „Noi nu suntem morţi!”
Auzi departe strigă slabii
Și asupriții către noi,
E glasul blândei Basarabii
Ajunsă-n ziua de apoi.
Și sora noastră cea mezină
Gemând sub cnutul de calmuc
Legată-n lanțuri a ei mână,
De ștreang târând-o ei o duc.
Murit-au… poate numai doarme
Ș-așteaptă moartea de la câni
La arme,
La arme, dar români!
Pierit-au oare toți vultanii
Și șoimii munților Carpați,
Voi, fii ai vechei Transilvanii
Sunteți cu totul enervați
Și suferiți în înjosire
De la Brașov pân-la Abrud,
Ca să vă ție în robire
Fino-târtanul orb și crud.
Și nimeni lanțul n-o să farme,
N-aveți inime, n-aveți mâni?
La arme, la arme,
La arme, frați români.
Maghiar, tatar cu cap de câne
De noi și azi îți bați tu joc…
Sub pumnul nostru vii tu mâne
Strămutăm falcile din loc,
Și limba ta muiată-n ură
Ți-om smulge-o, câne tu, din gât,
Ți-om băga pumnul nostru-n gură
Căci, câne, te iubim atât.
Și brațul nostru-o să vă farme
Și robi veți fi, măriți stăpâni,
La arme, la arme,
La arme, frați români!
Războiul extremiştilor maghiari împotriva statuilor, a simbolurilor naţionale româneşti, continuă cu deşănţare în Transilvania, sub ochii larg închişi ai instituţiilor abilitate şi administraţiei României, de la Prefectură până la Guvern. După ce statuiile lui Mihai Viteazul şi Emanoil Gojdu au fost eliminate din centrul oraşului Oradea, la Carei, UDMR îl interzice pe Eminescu, alături de Regele Ferdinand Întregitorul şi Ion I. C. Brătianu, artizan principal al Marii Uniri de la 1918. Voi reveni!
JOS EMINESCU din CAREI!
Pe zi ce trece , e tot mai greu pentru membrii UDMR Carei împreună cu preşedintele lor, primarul Kovacs Jeno, să disimuleze dorinţa de a convieţui civilizat în oraşul multietnic CAREI. Din reflex poate sau doar din şovinism, se opun oricărui proiect care vine din partea consilierilor români, mai ales când este vorba despre amplasare de busturi ale personalităţilor româneşti atât locale cât şi nationale. Nimic nu este sfânt pentru ei când vine vorba de nevoile spirituale şi culturale ale comunităţii româneşti!
Calcă în picioare şi găsesc chiar si explicatii care să te convingă de necesitatea acceptării călcării noastre în picioare când vine vorba de solicitarea aprobării amplasării vreunui bust românesc oriunde înafară de vecinătatea Monumentului Ostaşului Român. Că doar grupurile locale de pe reţelele de socializare sunt pline de afirmaţii de genul… “oraşul e maghiar si singurul pământ românesc din oraş e în jurul monumentului…”.
In totală concordanţă cu aceste afirmaţii, consilierii UDMR au votat astăzi, la şedinta CL, împotriva amplasării în Carei a bustului lui Mihai Eminescu, poetul naţional al României. In sala de şedinte nu au fost reprezentanţi ai presei sătmărene de limba română şi nici cameramani de la televiziunile locale, ca urmare a interventiei primarului Kovacs. Până şi cameramanul care a filmat pentru Buletin de Carei a fost întâmpinat de primar cu ….”nu v-am spus că nu trebe să veniti astăzi?“. Din păcate nu este pentru prima dată când primarul procedează de o asemenea manieră.
Acestea sunt condiţiile în care se desfăşoară la Carei şedintele de Consiliu Local. O atitudine dictatorială , de tip cizmă pe gât, care îngrădeşte dreptul la libera exprimare si instituie a atmosferă de teroare si de opacitate din partea administraţiei locale care încearcă să îşi protejeze afacerile oneroase.
Motivele invocate pentru refuzul amplasării bustului poetului naţional Mihai Eminescu în parcul din faţa tipografiei, ce adăposteste şi alti scriitori maghiari, sunt mai mult decât puerile şi se referă la faptul că nu a fost menţionat materialul din care va fi realizat acesta.
Deranjat de faptul că liberalul Adrian Bucureştean a readus în atentia consilierilor faptul că si acum un an înainte de a refuza amplasarea busturilor lui Ionel Brătianu si regele Ferdinand a fost solicitată o amânare pentru discuţii pe îndelete, primarul Kovacs răbufneşte si dezvăluie că de fapt sunt deranjati de alăturarea acestuia celorlalte busturi maghiare din parc…” cum pot să pun 3 statui unul lângă altul, e o aberaţie…nu e treaba consilierilor să decidă aceste treburi…Nu se poate monta acolo fără să spună un specialist….”.
Proiect de hotărâre privind aprobarea amplasării bustului scriitoarei Otilia Marchiş în Carei, C-lea 1 Decembrie 1918, în apropierea bustului scriitoarei Kafka Margit, prietena sa din copilarie si adolescenta, a fost amânat pentru o dată viitoare pentru ca să fie specificat materialul din care va fi realizat şi schiţa finală. Gogriţa e pentru cine nu ştie că există realizat de aproape un an bustul regelui Ferdinand şi încă UDMR nu a fost de acord cu amplasarea sa în oraşul în care şi românii plătesc taxe şi impozite.
Desi consilierii initiatori au specificat ca bustul va fi din bronz si va fi de aceiasi marime ca cel al scriitoarei Kafka Margit, consilierii majoritari au fost de neînduplecat. Nu acelasi lucru s-a întâmplat la amplasarea bustului grofului Karolyi, unde nu a fost necesară în momentul aprobării nici schiţa si nici materialul din care va fi realizat. Aceste solicitări sunt rezervate şi necesare doar în cazul consilierilor români din municipiul Carei!
Consiliera Venig a afirmat chiar că nu a reusit să identifice locul amplasării din schiţa prezentată desi acesta era marcat cu un pătrat.
Proiectul de hotărâre privind aprobarea amplasării bustului poetului Mihai Eminescu în Carei, Calea 1 Decembrie 1918, pe locul marcat in schita atasata proiectului, in parcul din fata tipografiei Carei, nu a fost nici măcar amânat ci consilierii UDMR au votat în bloc împotrivă, împreună cu cei 4 consilieri care spun că sunt de la FDG deşi au candidat pe listele UDMR.
Municipiul Carei, renumit altădată pentru linistea si frumusetea sa, a fost transformat de actuala administratie locală în posesiune UDMR unde colaborarea înseamnă, în viziunea primarului, supunere oarbă.
De Dragobete, consilierii UDMR au făcut românilor transilvăneni o declaraţie de dragoste cu titlul JOS EMINESCU din CAREI!
January 18th, 2016 
VR 
Posted in 
Tags: 
