Mănăstirea Paltin – Petru Vodă şi-a serbat hramul „Adormirea Maicii Domnului”, în prezenţa călduroasă a IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, care a oficiat slujba Sfintei Liturghii, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. Praznicul Adormirii Maicii Domnului a fost cinstit cu multă evlavie de către credincioşii şi pelerinii care ne-au însoţit în rugăciuni şi în cântări duhovniceşti, lăudând cu bucurie pe Preasfânta Născătoarea de Dumnezeu, cerând ajutorul şi ocrotirea ei cea cerească.
După oficierea Sfintei Liturghii Înalt Preasfinţitul Teofan a săvârşit slujba de sfinţire a troiţei închinate vrednicului de pomenire, Arhimandritul Justin Pârvu, a cărui prezenţă duhovnicească s-a făcut simţită de către majoritatea închinătorilor şi obştii de maici a acestei sfinte mănăstiri.
În seara zilei în care a fost sărbătorit hramul Mănăstirii Paltin-Petru Vodă, după pavecerniţa mică, în jurul orelor 18.00, ÎPS Teofan a hirotesit întru stareţă pe Preacuvioasa maică Schimonahia Justina Bujor, ucenică îndeaproape a Părintelui stareţ Justin Pârvu, cea care i-a fost alături până în ultimele clipe de suferinţă, fiind aleasă de Părintele Justin să păstorească duhovniceşte obştea mănăstirii de maici.
La finalul ceremoniei, IPS Teofan a rostit un călduros cuvânt de învăţătură despre rânduiala vieţii monahale şi cum se cade a vieţui călugărul în mănăstire, amintind de predaniile şi cuvintele testamentare ale Părintelui Justin, îndemnându-ne să le împlinim cu râvnă şi evlavie.
Pentru rugăciunile Preacuviosului Părintelui nostru Justin, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin!
La 28 noiembrie 2008, profesoara Gratia Lungu Constantineanu ajungea la Manastirea Durau, pentru a lua un interviu parintelui slujitor si duhovnic de acolo, Ieromonah Hariton Negrea. Profesoara Lungu lucra la cea de a doua carte a sa – avandu-l ca personaj central pe Parintele Justin Parvu, carte care avea sa apara la Editura Haritina, in 2009, cu titlul: “Parintele Justin Parvu. Ctitor si parinte duhovnicesc.”
In aceasta lucrare sunt adunate o seama de marturii si ganduri ale ucenicilor celor mai destoinici ai Parintelui Justin, imprastiati prin tara pe la diveste manastiri si schituri, si pentru a caror culegere Doamna Lungu Constantineanu s-a deplasat prin tara parcurgand peste 6000 de km spre a purta dialog, pentru a intervieva, pe fiecare in parte. In prefata cartii, autoarea nota: “O realitate cu totul aparte am aflat la Sfanta Manastire Durau, manastirea de metanie a Parintelui Justin, unde sfintia sa a trimis un ucenic foarte responsabil si vrednic de a duce mai departe osteneala de preot slujitor, misionar si duhovnic…”
La sfarsitul lunii mai 2013, cand Parintele Justin Parvu a numit pe cel ce dorea sa-i devina urmas ca staret al celor doua obsti de la Petru Voda, cu siguranta ca multa lume, mai ales dintre noi, mirenii, nu auziseram de Parintele Hariton. Gasind o sursa biografica foarte valoroasa in cartea Doamnei Gratia Lungu Constantineanu, amintita mai sus, o sa refac in rezumat profilul uman si duhovnicesc al Parintelui Hariton, asa cum rezulta din dialogul purtat cu dumnealui in toamna lui 2008 de Doamna Lungu.
Parintele Hariton Negrea s-a nascut in 1967 in comuna Tatarasti – jud. Bacau, unde a urmat scoala primara. Liceul l-a urmat in Adjud, unde in marea majoritate a timpului a locuit in internat. Provenind dintr-o familie credincioasa, avand ca parinti pe Gheorghe si Floarea Negrea, a primit de mic o educatie crestina adecvata, frecventand biserica, spovedindu-se si impartasindu-se regulat. Dupa liceu, a urmat o scoala profesionala in Bucuresti, unde, imediat dupa anul 1990 a cunoscut mai bine biserica ortodoxa prin intermediul organizatiei ASCOR, si a legat prietenii cu ucenici ai preotilor Nicodim Mandita si Visarion Iugulescu. Duhovnicul sau, Parintele Vasile Gavrila, era presedintele ASCOR Bucuresti, si, vreme de mai multi ani i-a calauzit interiorul spiritual. Acelasi duhovnic i-a dat ulterior binecuvantare pentru a ajunge la Petru Voda, la Parintele Justin Parvu. “Viata monahala a inceput din anul 1995, cand cunoscusem ceva despre Parintele Justin; si Parintele Justin, pana sa ma primeasca in manastire m-a tinut in faza de cunoastere, de consolidare a ideii de a ma intoarce catre viata monahala pana in luna mai 1996, cand am fost primit definitiv in viata monahala din obstea Manastirii din Petru Voda.“
A fost numit rasofor de Sf. Cuvioasa Parascheva, cam la 3 luni dupa ce a intrat in obste, cu numele Protasie, nume dat de insusi Parintele Justin, in legatura cu sarbatoarea acelei zile. A fost tuns in monahism la 14 aprilie 1998, de Sf. Mucenita Tomaida, si era chiar in saptamana patimilor. Numele sau, ca si a altor frati ce se tundeau in monahism, era ales cu grija de Parintele Justin, in masura in care fiecare se asemana cu un fost parinte din obstea de la Durau din vremea de dinainte de intemnitare a Parintelui Justin (care a apucat sa vietuiasca la Durau, inainte de inchiderea sa din 1948, nu mai mult de 4 ani). “Dupa ce Parintele Justin ii dadea numele de calugarie fiecaruia in parte, implicit ii spunea si viata parintelui pe care l-a avut parintele din vechea obste a Manastirii Durau, pe care Parintele Justin l-a avut atunci ca un indrumator sau ca un exemplu demn de urmat. In cazul meu, imi aduc aminte de parintele ieromonah Hariton care a fost preot in zilele cand Parintele Justin era novice in Manastirea Durau; acel parinte Hariton era un foarte bun calugar care se evidentia in primul rand prin slujbe si prezenta in mijlocul oamenilor, deci slujbele facute pentru oameni, sfaturi date oamenilor si mai ales, cauta pe linia rugaciunii sa rezolve problemele lor de viata.” Ca nas de calugarie, Parintele Justin a ales pentru noul monah Hariton pe parintele ieromonah Chesarie, care in 2008 se afla la Urecheni (aproape de Targu Neamt), “si mi l-a ales prin faptul ca era ascet.” Monahul Hariton a fost hirotonit diacon in ziua de Sf. Haralambie, 1999, la biserica cu hramul Sf. Haralambie din Iasi.
In 1999, pe atunci IPS Mitropolit Daniel (azi Patriarh), a cerut Parintelui Justin sa detaseze cativa preoti de la Petru Voda la Durau. Unul dintre ei a fost Parintele Hariton Negrea, care a ramas acolo ca parinte slujitor si duhovnic, de atunci si pana la momentul prezent, al numirii ca staret la Petru Voda.
Parintele Hariton a vietuit la Petru Voda timp de trei ani. Dupa transferul la Durau, se spovedea saptamanal, apoi bisaptamanal si apoi lunar la Parintele Justin. In continuare, de-a lungul anilor, a pastrat legatura continuu cu Parintele Justin, cu care sa sfatuia oricand era nevoie. In dialogul cu autoarea cartii, Gratia Lungu Constantineanu, pe mai multe pagini, Parintele Hariton rememoreaza cele mai importante evenimente din viata monahala, cele mai multe alaturi de Parintele Justin, invataturile primite. Extrag mai jos doar cateva pasaje, urmand ca cei interesati sa le citeasca pe toate direct in cartea citata, alaturi de o serie de alte dialoguri cu ucenici – astazi de seama, ai Parintelui Justin Pravu.
“Relatia cu Parintele Justin a fost cea mai puternica relatie cu un om din viata mea. Am cunoscut parintii care m-au crescut, am cunoscut parinti duhovnicesti atunci cand eram la studii in Bucuresti, printre care si Parintele Galeriu un mare duhovnic, Parintele Vasile Gavrila, duhovnicul la care eu ma spovedeam in zilele acelea; am cunoscut pe Parintele Sofian Boghiu, un mare duhovnic in momentul acela din Bucuresti si alti preoti de calitate si cu experienta de viata duhovniceasca care erau in Bucuresti in anii dupa 1990. Relatia cu Parintele Justin a fost si este cu totul speciala pentru ca era prezent tot timpul in obstea pe care dansul o supraveghea in calitate de staret. Ma spovedeam de doua ori pe saptamana, uneori si de trei ori pe saptamana la Parintele Justin. Primeam raspunsuri la problemele de viata duhovniceasca si implicit si pentru viata prietenilor mei, a parintilor, a rudelor mele, raspunsuri impecabile. Am cunoscut pe Parintele Justin in tot cat ne-a putut randui Dumnezeu sa descopar la Sfintia Sa, viata si trairile pe care ni le prezenta ca exemplu. Consider ca Parintele Jsutin a fost pe langa un mare duhovnic si un mare psiholog. Nu-mi amintesc niciodata sa ma fi certat cu ceva. Nu-mi amintesc sa nu fi gresit eu cu ceva. Stiam ca gresec si ca fac erori, dar Parintele Justin a avut suficient tact, atata experienta duhovniceasca incat sa indrepte lucrurile fara ca cineva sa-l fi influentat in privinta asta. Relatia cu Parintele Justin decurgea incontinuu dintr-o situatie imbunatatita intr-o situatie si mai imbunatatita. Consider ca am fost, ca si ceilalti calugari din Petru Voda, cei mai favorizatioamnei de pe fata pamantului. Spun lucrul acesta pentrtu ca sunt intr-o manastire de calugarite care nu au cunoscut atat de aproape un parinte de talia Parintelui Justin de la Petru Voda. Am vazut cu ochii mei minunile lui pe care nimeni nu poate sa mi le stearga vreodata. Am trecut prin toate ascultarile pe care Parintele Justin mi le-a oferit si nu-mi aduc aminte sa fi fost vreo ascultare pe care sa nu o fi facut si eu. Poate ca ascultarile prin care m-a trecut Parintele Justin nu le-am realizat practic cum trebuie, dar parintele a avut in vedere sa ma puna la orice ascultare din manastire. Consider ca mai mult m-a tinut la ascultarea de la brutarie, ascultarea de la prescurarie, ascultarea de la pangar, ascultarea de la paracliserie. Aceste ascultari se potrivesc ca durata. Consider cam patru luni pentru fiecare, celelalte ascultari prin care am trecut, inclusiv la oi, am fost si la vite, am fost si la ocolul padurii, am fost si la fan, am lucrat si la curatenia din cadrul manastirii. Dar la aceste ascultari m-a tinut ceva mai multdecat la celelalte. Nu am cautat o explicatie, dar in toate mi-am gasit pacea si linistea. Niciodata nu m-a lasat sa fac un lucru pe masura puterilor mele, ci intotdeauna mi-a spus ca inainte de toate sa-mi fac randuielile de rugaciune calugaresti si apoi sa implinesc lucrul mainilor mele. Daca implineam un lucru din cadrul ascultarii si nu-mi implineam randuielile mele de rugaciune, ziua aceea nu era considerata ca fiind realizata. De aceea, ne preciza inainte de a incepe o acultare, cat efort trebuie sa depunem in asa fel incat rugaciunea sa nu ne lipseasca si biserica si slujbele, la fel, sa nu ne lipseasca. Cand eram calugar cu ascultarea la brutarie, imi aduc aminte, ca eram cu Parintele Teodosie, un calugar de acolo, mai eram si cu alti parinti cu care faceam paine si imi aduc aminte ca intr-o primavara, aproape de vara, am ramas fara faina la manastire. Noi acolo ne foloseam de painea pe care oamenii o aduceau ca ofranda bisericii si din acea faina noi framantam si coceam la cuptor si ofeream pelerinilor care veneau acolo la manastire pentru inchinare si rugaciune si sfaturi duhovnicesti de la Parintele Justin. Asa s-a intamplat in momentul acela cand lazile noastre cu faina s-au golit. Oameni multi erau in manastire si cand ne-am dus la Parintele Justin si i-am spus ca am ramas fara faina in lazile noastre, Parintele Justin, mi-aduc aminte, ‘prefacut’ fiind, ne-a zis ca-l mintim. ‘Voi ma mintiti ca nu mai este faina in lazi si eu stiu ca faina este in lazile de la manastire.’ Si ne-am intrebat chiar unii cu altii daca fiecare a vazut bine lucrul acesta. Cand Parintele Justin ne-a dat porunca sa ne mai uitam inca o data daca este faina in lazile de acolo, cand ne-am dus, a fost minunea ca lazile erau pline cu faina pentru paine. N-o sa poata nimeni sa-mi stearga lucrul acesta din amintire. Era un moment de exceptie. Nu au intalnit calugari contemporani sau calugarii acestia tineri din secolul nostru, nu au intalnit o astfel de experienta si o astfel de traire. De aceea consider ca noi am fost privilegiati de Dumnezeu pentru ca noi am vazut cu ochii nostri acest lucru. Cine poate sa-l stearga vreodata? Voi merge in mormant si nu se poate uita asa ceva pentru ca l-am intalnit la un om cu totul deosebit.”
In incheiere mai extrag o fraza pe care Parintele Hariton a rostit-o tot in 2008, in cadrul interviului cu Profesoara Lungu Constantineanu, pentru legatura cu preluarea dificilei sarcini actuale:
“Cand Parintele Justin va trece la cele vesnice, consider, dupa parerea mea, ca moartea Parintelui Justin produce jumatate din moartea mea, deci atat de greu va fi de suportat.“
Dupa ce am trimis textul spre publicare, am aflat din adresa A.F.D.P.R., datata 2 iulie 2013, ca victoria care m-a bucurat n-a fost victorie. Inimaginabil, Consiliul Local al orasului Tg. Ocna a retras iarasi titlul de cetatean de onoare acordat lui Valeriu Gafencu, mort in temnita sinistra a Aiudului dupa ce l-a ajutat sa nu moara pe pastorul Wurmbrand, cedindu-i streptomicina. Acesti “chirurgi” ai Istoriei rezistentei romanilor la bolsevizare nu cedeaza. Capitulam?
În cuvântul sǎu, George G. Potra, dupǎ ce a evidenţiat bogata activitate ştiinţificǎ desfǎşuratǎ de marele istoric, a propus iniţierea unor demersuri pentru primirea lui Gheorghe Buzatu post mortem în Academia Românǎ.
AȘEZĂMÂNTUL SOCIAL „SF. ARHANGHELI MIHAIL ȘI GAVRIIL” – Participați la cel mai recent proiect! Construirea unui adăpost pentru animale! Un Proiect al Asociatiei Pro Vita Bucuresti.
– Părinte, Biserica este astăzi clătinată de multe devieri. Ce atitudine să avem faţă de ele?
– Cei ce mărturisesc apărându-şi credinţa sunt ca nişte apologeţi ai vremurilor acestora. Este dovadă de curaj şi de sacrificiu să mărturiseşti pentru că astăzi, când adevărul este sistematic ascuns cu meşteşugire diplomatică, riscul este foarte mare: să-ţi pierzi serviciul, să ajungi pe drumuri, să intri la puşcărie, să fii caterisit…
– Nu poate fi vorba despre un eroism exagerat?
– Nu este un eroism deloc, ci frica, de a nu-ţi vinde sufletul, este o datorie. A mărturisi nu este exagerat, a tăcea este mai grav.
– Şi când trebuie să taci?
– Când o fi timpul. Trebuie să ştii când să taci şi când să mărturiseşti. Dar de cele mai multe ori tăcerea este ascundere a acestor realităţi, o trădare a adevărului.
Sâmbătă, 27 Iulie 2013, la pomenirea Sfântului Mare Mucenic Pantelimon, doctorul cel fără de arginţi, într-o atmosferă foarte emoţionantă, s-a săvârşit, în mijlocul a mai mult de 5000 de închinători, pomenirea a 40 de zile de la trecerea din viaţa aceasta a Părintelui Justin Pârvu, informeaza portalul Manastirii Petru Voda.
“La vale”, maicile au reusit sa amenajeze un Muzeu in chilia Parintelui Justin, dupa cum publica site-ul Manastirea Paltin.
Inregistrarea Audio a Predicilor IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei: PetruVoda.Ro
Tot astazi a avut loc, la Catedrala Patriarhala, o slujba de pomenire pentru Prea Fericitul Parinte Teoctist, regretatul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane, la sase ani de la trecerea sa la cele vesnice, oficiata de PS Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, transmite Basilica.
Dumnezeu sa-i pomeneasca in Imparatia Cerurilor! Vesnica lor pomenire!
In urma cu 40 de zile, la ceasurile noptii, s-a lasat, usor, in padurile din Muntii Neamtului, de la poalele Ceahlaului, bradul nonagenar al romanismului autentic, Parintele Justin Parvu, nascut odata cu Romania Mare, ultimul arhanghel al unei generatii jertfelnice, care si-a inchinat intreaga sa viata, in totalitate, neamului sau, tarii si Ortodoxiei romanesti.
De la Petru Voda, satul sau natal, s-a asternut doliul peste Moldova si, mai departe, peste intreaga Romanie, cand Manastirea ctitorita de fostul detinut politic anticomunist a anuntat ca “la ora 22:40, ora României, după o suferinţă de mai multe săptămîni şi după un chin care s-a acutizat în ultimele ore, Părintele Justin Pârvu a încetat din viaţa aceasta trecătoare şi s-a mutat la cereştile cete, la Sfinţii Mucenici şi Mărturisitori pe care atît i-a iubit şi după care atît a jinduit”.
Cei care l-au cunoscut direct pe Parintele Justin stiu ca pe 16 iunie 2013 s-a nascut un Sfant, asa cum foarte simplu si adevarat a intitulat si o televiziune de stiri o frumoasa evocare a vietii si mortii biruitoare a Parintelui (video mai jos). Crestinii locului il numeau deja, inca din timpul vietii, “omul lui Dumnezeu”, “sfantul nostru de la Petru Voda”, “Duhovnicul Neamului”. Caldura mainilor sale catifelate, mirul izvorat si buna mireasma emanata timp de patru zile, cat i-au sarutat dreapta sute de mii de romani la inmormantare, au fost doar o confirmare minora a sfinteniei Parintelui, simtita in propria lor viata de toti cei care au fost binecuvantati cu minunile savarsite de batranul marturisitor, Justin luptatorul si biruitorul. Acum, la 40 de zile de la plecarea sa spre Ceruri, cred ca singurul si cel mai important lucru care se poate spune, dupa umila mea parere, este sa traim in continuare in ascultarea Parintelui. Rugati-va si va va raspunde rugaciunilor! Dumnezeu sa-l aiba la dreapta Sa!
Redau mai jos ultima slujba la care a participat Parintele la Petru Voda, respectiv predica ucenicului sau, Monahul Filotheu. In cadrul filmarii poate fi intrezarit in Sfantul Altar si Parintele, care a iesit apoi sa binecuvanteze credinciosii, secventa cu care se incheie filmarea. De asemenea, aflati mai jos si micul nostru omagiu foto/video/audio cat si povestea noastra insotita de descrierea succinta a unui vis avut cu Parintele la scurt timp de la trecerea sa in tabara luptatorilor romani din Ceruri.
Părintele Justin, ultimul arhanghel al românismului
Când am ajuns prima oară la Petru Vodă ningea ca-n basme. Ninsoarea începuse pe măsură ce ne apropiam, prin munţi, pe drumul şerpuit şi deja îngheţat, de raiul de la poalele Ceahlăului. Fulgi imenşi coborau din ceruri peste ctitoria Părintelui Justin Pârvu închinată Sfinţilor Arhistrategi şi mucenicilor anticomunişti din temniţele bolşevice. Era vreo patru dimineaţa şi Părintele lăsase un vajnic monah, fost jandarm, acum student la Teologie, să ne întâmpine. Era o linişte de puteai să auzi neaua căzând. Admiram cu răsuflarea tăiată albul şi pacea mirifică din curtea mănăstirii. Deodată, se deschide uşa unei chilii şi izvorăşte o pală de lumină caldă, de candelă, de lumânare. Din aburul chiliei iese un bătrân cu barba albă şi părul lung, de nea, fluturându-i în aerul dimineţii o dată cu camilafca-i. O aură imensă îl inconjura şi totul era atât de clar, se petrecea chiar sub ochii noştri uimiţi. Era Moş Crăciun! Fără nici o îndoială! Peste straiele călugăreşti, avea o vestă neagră, de piele, încinsă cu o centură lată şi o cataramă lucitoare cu monograma Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Nişte ochi calzi, care străluceau în lumina ce nu ştiu de unde venea; probabil chiar din privirea sa, cu care ne îmbrăţişa. “Aţi ajuns, baieţi? Voi mergeţi să vă odihniţi, eu trebuie să purced la un Sfânt Maslu!”. Era Părintele Justin, Duhovnicul Neamului, aşa cum fusese supranumit de popor, spre care ne îndreptase Părintele Ioanichie luptătorul, ştiind probabil că el va rămâne ultimul arhanghel al românismului din generaţia mărturisitoare a mucenicilor anticomunişti, generaţia care a călcat pre moarte în experimentul satanic al închisorilor bolşevice, generaţia neînfrânţilor.
Mergând spre 90 de ani, bătrânul, fost preot militar voluntar pe Frontul de Est şi deţinut politic timp de peste 16 ani pentru crezul său şi al generaţiei sale, în Mişcarea Legionară şi învierea Neamului Românesc, ne trimitea pe noi la culcare pentru a o lua pe gheţuşurile Moldovei în ajutorarea unor creştini. Sunt sigur că a mers cu o sanie mare şi frumoasă, purtat de îngerii Domnului, pentru că a ajuns cu bine înapoi, spre bucuria noastră.
Apoi, la un alt Crăciun, am mers cu viitoarea mea soţie să-i cântăm colinde la uşa aceleiaşi chilii, sub o altă ninsoare mirifică, însoţind obştea de măicuţe inimoase şi sârguincioase din Mănăstirea de la vale, Paltin-Petru Vodă, unde se afla şi azilul de bătrâni şi căminul de copii. Când s-a deschis uşa, a ieşit, cu un zâmbet radios, cel despre care, şi soţia mea, când i-a facut prima fotografie, cea de mai jos, a simţit acelaşi lucru: că era Moş Crăciun în persoană. Cu inteligenţa sa extraordinară şi harul său dumnezeiesc, Părintele a încurajat-o pe cea care a devenit, cu binecuvântarea sa, Cristina Nichituş Roncea, să înregistreze fotografic tot ceea ce ridicase din ţărână, de la ziduri la suflete, în ceea ce a considerat apoi ca fiind “Un Pateric viu!”. Ce mult ne va lipsi Părintele şi în această privinţă, a binecuvântărilor, chiar ascultărilor!, pentru surprinderea frumosului, “precum în cer, aşa şi pe pământ“… Să nu uităm şi mustrările, spre smerirea noastră…
Zilele acestea, o tânără care nu a ajuns niciodată la Petru Vodă, a exclamat privind fotografiile cu Părintele: “Parcă este Însuşi Dumnezeu… şi Moş Crăciun în acelaşi timp! Cel putin aşa mi l-am imaginat eu întotdeauna pe Dumnezeu…”. “Părintele Justin este Sfântul lui Dumnezeu pe pământ. Ni l-o lasat Dumnezeu numai ca să ni mai mângâie pe noi…”, ne spunea apăsat, cu mare credinţă şi evlavie, un ţăran poate la fel de bătrân ca Părintele, pe care l-am luat cu maşina la Mănăstire chiar în ziua care avea să devină ultima aniversare a Duhovnicului Neamului, la împlinirea a 94 de ani, pe 10 februarie 2013.
Atunci, din cauza noastră, dar practic datorită dorinţei sale foarte mari de a ne mărturisi cât mai multe, ştiind cu siguranţă ce va urma, aproape nici nu a mai reuşit să mănânce. Era ziua sa, Părintele slujise de dimineaţă şi primise sute de credincioşi, ierarhi, preoţi, monahi şi monahii, pustnici coborâţi din munţi, dar nu apucase se mănânce un colţ de pâine. Se făcuse deja aproape zece seara când ultimul pelerin i-a cântat cu toata familia sa un “Mulţi ani trăiască!” viguros şi apoi ne-am aşezat noi în genunchi, la picioarele sale, pentru a vorbi despre ce i se întâmplă Sfântului Închisorilor, Valeriu Gafencu, şi României. A fost o discuţie lungă, de două ore, din care am redat o parte la Ziaristi Online, în ceea ce avea să devină ultimul interviu ce ni l-a acordat. Şi-uite aşa, masa pregătită cu dragoste de bravele măicuţe se răcea, dar Părintele le făcea din când în când câte un semn discret să ne mai lase. Până la urmă noi am fost cei care am decis să ne întrerupem – deşi nu ne-am fi dorit-o deloc -, când ne-am dat seama că după ora 12 nu mai putea mânca aceleaşi preparate: era deja o zi de post! Şi aşa a trecut ziua Părintelui: tot trăind pentru alţii, trăind pentru noi.
Pentru cei care nu au reuşit să-l cunoască pe Părintele, dar s-au numărat printre zecile de mii de creştini care au venit să se plece la capul celui mai iubit dintre români, în zilele de după ridicarea sa spre Ceruri, şi să îi sărute dreapta, când i-au atins cu buzele mâna caldă şi frumos mirositoare, a devenit o certitudine ceea ce ucenicii săi ştiau demult, trăindu-i minunile, zi de zi: Părintele a fost un Sfânt. Părintele este Sfânt! Nu există nici o îndoială. Cât de mare este dragostea lui Dumnezeu şi a Maicii Domnului pentru neamul acesta obidit s-a văzut timp de 94 de ani, cât l-au ţinut pe Părintele pe pământ românesc, pentru a ne salva. Ceea ce înseamnă a ne mântui.
Dumnezeu, prin trimişii Săi pe pământ, ne-au înlesnit să ajungem la Părintele după ce ne blocasem în cateva rânduri în ispite cotidiene şi piedici deja uzuale. Era 21 aprilie. Cu o seară înainte ne-am bucurat împreună, în chilia sa, întărindu-ne şi oferindu-ne o nouă dovadă a minunilor sale. Părintele era însă slab cum nu-l mai văzusem nicicând. Dar radios. Era atâta dragoste în el… Acum, duminică, îl aşteptam înainte de slujbă pentru a stabili “ce şi cum”, după cum ne dăduse ascultarea. Eram în holul de la căminul-spital al Mănăstirii, doar noi doi, când Părintele a ieşit, sprijinindu-se uşor de cel de-al treilea braţ al său din ultimii ani, devotatul ucenic basarabean Gurie, care îi completa pe Părintele Justinel şi pe Maica stareţă Justina. Părintele, deşi avea dureri îngrozitoare la stomac, nu se încovoia; stătea drept ca un brad. I-am sărutat dreapta şi am rămas în acest plan, îmbrăţişându-i cu mâinile şi privirea mâna expresivă, cu care binecuvântase poate milioane de români, şi uitându-mă de la nivelul meu, de jos, în sus, la Părintele, de la mână, de-a lungul dulamei simple acoperită de barba ninsă, spre ochii Părintelui. Mi-au venit imediat în minte – parca m-au lovit – versurile lui Radu Gyr: “… O, ce trist, ce înalt era Christ ! … Mâinile Lui păreau crini pe morminte, Ochii adânci ca nişte păduri…”.
Şi-aşa ne-am despărţit de Părintele… rămânând cu El. După ce se nevoise la un Sfânt Maslu, aşa cum îl şi întâlnisem, alergând să mai mângâie nişte trupuri frânte şi suflete chinuite, în ciuda stării sale de sănătate, acum îi urmăream îngrijorat maşina grăbindu-se cu ucenicii săi spre spital, printre brazii din raiul de la Petru Vodă.
Toată viaţa sa Părintele a salvat suflete. Şi o face şi acum, când ne-a lăsat drept literă de lege îndemnurile din apelul său contra cipurilor biometrice, care a strans un milion de semnături, un număr record in istoria României: Să nu primeasca nimeni! Luptaţi-vă fiecare, oricât veţi putea! Nu vă lepădaţi!
Asemenea Mântuitorului în poemul lui Radu Gyr – mărturisitor creştin-ortodox care acum veghează, şi el, prin moaştele sale, aproape de căpătâiul Părintelui – Duhovnicul Neamului şi-a întins truditele oase, pe rogojinele noastre cu libărci, lăsând în urmă miros de mir şi trandafir şi vindecându-ne de bolile trupului şi sufletului. Părintele Justin se aseamană şi cu Sfântul Justin Martirul şi Filosoful – nerenunţând cu nici un preţ si sub nici un chin, în temniţele comuniste, la Adevărul revelat – dar şi cu Sfântul Nectarie Taumaturgul, mângâietorul şi binefăcătorul atât de iubit de români – cu care şi seamănă, după părerea mea, la înfăţişare.
Dar mai presus de toate, rămâne pentru noi toţi, celor cărora ni s-a făcut acest dar îngeresc de a-l cunoaşte, chemându-ne la el, Prea Cuviosul Mărturisitor Justin Luptătorul şi Biruitorul, care nu s-a împiedicat niciodată de mai marii nici unei administraţii de pe acest pământ şi de sub orice regim, totalitar-democratic, ante-comunist, comunist şi “post-comunist”, pentru a rosti Adevărul, proorocind vremurile de cumpănă ce au venit. Părintele rămâne să ne apere din ceruri, ca un adevărat arhanghel al românismului.
Să nu uităm, niciodată, cuvintele de foc ale Sfântului lui Dumnezeu de la Petru Vodă! Şi nici avertismentul Duhovnicului: Nu vă jucaţi cu Sfinţii Închisorilor!
Dragule Părinte, iartă-ne! Prea bunule Părinte Justin, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi, păcătoşii!
Victor Roncea
PS adaugat la 40 de zile de la plecarea Parintelui: Acum, la pragul Pomenirii de 40 de zile a Sfântului de la Petru Vodă, aş vrea să amintesc şi cum l-am visat pe Părintele, cât se poate de viu, într-o dimineaţă, după plecarea lui. Eram fericit că Părintele e în viaţă şi încântat de ceea ce în vis consideram că a fost un truc hazliu al Părintelui aşa că îl întrebam, fără reţineri, cum a făcut, tehnic, să iasă din mormânt. Emiteam şi ipoteze, în sinea mea: a ieşit după ce l-au pus în groapă sau înainte? În vis îmi apărea acum cât se poate de clar de ce Părintele fusese tot timpul cald, la înmormantare: de fapt, nu murise nici o clipă. Părintele era ca o floare, cu un zâmbet larg, şugubăţ cum îl ştiam, când îl chestionam asupra “trucului”. Am coborât cu Părintele de pe dealul de la cimitir, însoţindu-l vesel spre curtea Mănăstirii de „taici”. Mergând pe lângă chilia lui, înainte de a ajunge la biserică, l-am intrebat ce crede că or sa zică acum ucenicii şi toţi călugării când o să apară în mijlocul lor. Şi mi-a zis – eram deja brusc în pridvorul chiliilor de la etaj, uitându-ne de sus la curte şi la Biserică -, şi mi-a zis: “Dar crezi că o să mă vadă toţi?…”.
La Mănăstirea Petru Vodă, începînd cu seara zilei de astăzi, Miercuri, 24 Iulie 2013, pînă Sîmbătă seara, 27 Iulie 2013, în fiecare zi vor fi slujbe de Priveghere între orele 20-23:30 (ora Bucureştiului), iar dimineaţa, începînd cu ora 8 vor fi Acatistul zilei, Ceasurile, Sfînta Liturghie şi Slujba Parastasului.
Joi seara programul va fi obişnuit, adică se va săvîrşi Privegherea Acoperămîntului Maicii Domnului şi apoi Taina Sfîntului Maslu, începînd cu ora 22 a Bucureştiului.
Sîmbătă dimineaţa în Mănăstirea Petru Vodă se va săvîrşi Liturghie arhierească şi Slujba Parastasului la pomenirea a 40 de zile de la trecerea din viaţa aceasta a Părintelui Justin Pârvu.
La Mănăstirea Paltin Vineri seara, începînd cu ora 23 (a României) pînă la ora 4:30 dimineaţa se va face slujba Privegherii şi apoi Sfînta Liturghie, pentru ca maicile şi surorile să poată participa la buna organizare a pomenirii din Mănăstirea Petru Vodă.
“Ce atâta frică de moarte? De câte ori n-am murit până acum? M-au ţinut 14 ani în închisoare numai în zarcă la Aiud. Regim de exterminare. Greu, foarte greu. Ca să mori, să nu-ţi dea să mănânci şi te şi dezbrăca, că iarna te băga la zarca, să mori de frig. În trei zile după socoteala lor, verificat mureai. Eu n-am murit. Mai mi-au dat 5, a mai durat, n-am murit, mi-au dat 7 – n-am murit. N-a vrut Dumnezeu.” – Extras dintr-un interviu inedit cu Parintele Arsenie Papacioc al revistei Atitudini. Cititi Scurta autobiografie a Parintelui Arhimandrit Arsenie Papacioc
“Nu vă cer nimic decât să staţi în picioare. – O să stăm drepţi, cât putem.
– Putem. Marea greşeală e că nu vrei, nu că nu poţi. Strigă la Hristos! Te aşteaptă! Iar Maica Domnului e foarte supărată pe cei care nu-i cer nimic. Să ştiţi să muriţi, să ştiţi să înviaţi în fiecare zi! Ultimul meu cuvânt.” Convorbire cu Parintele Arsenie Papacioc
Sfântul Părinte Arsenie Papacioc despre sfantul Ilie Lacatusu, plecat la Ceruri in urma cu 30 de ani, la 22 iulie: „Eu am fost cercetat dacă să îl canonizeze pe Ștefan cel Mare. A venit un arhiereu la mine. N-am fost de aceeași părere. Mai repede sunt pentru părintele Ilie Lăcătușu pentru că sunt niște semne de la Dumnezeu: are mireasmă și este neputrezit… Trebuie să atrageţi atenţia Patriarhatului. Trebuie să miște cineva, dar este mai greu să îl sanctifice. Pentru că cel mai evident lucru, de nediscutat, este că nu a putrezit și că are mireasmă… A rămas toată lumea cu această credinţă (că părintele este sfânt). Dispuneţi, eventual, o canonizare…”. via Apologeticum
Sambata aceasta, la Manastirea Petru Voda cat si in bisericile, schiturile si manastirile din tara si din lumea ortodoxa, de la Sfantul Munte la Tara Sfanta, urmeaza sa aiba loc Pomenirea de 40 de zile a Părintelui nostru Justin Pârvu – 27 Iulie 2013 si pentru ca pe 30 iulie se vor implini sase ani de la trecerea la Domnul a Parintelui Patriarh Teoctist, tot sambata, dupa Sfanta Liturghie, va avea loc la Patriarhie o slujba de pomenire pentru Intaistatatorul Bisericii Ortodoxe Romane. Toti cei de mai sus au facut parte sau au fost “invinuiti” ca au avut legaturi cu Miscarea Legionara, cei trei sfinti parinti patimind ani grei de inchisoare pentru crezul lor si dragostea de poporul roman. Vedeti mai jos ce parere are Parintele Arsenie despre jertfa lor si canonizarea Sfintilor Inchisorilor:
Părintele Constantin Catană, m-rea Văratec: „Pentru Moldova, Părintele Justin Pârvu a rămas portret de mare duhovnic şi apărător al Ortodoxiei”
Părintele Constantin Catană, Mănăstirea Văratec: “Mi-aduc bine aminte, când l-am întâlnit la Mănăstirea Secu, aşa cum am mai spus, era o umbră de om, cu chipul său bizantin, purta în el o remarcabilă dispoziţie duhovnicească şi la Sf. Biserică, psalmodia împreună cu noi, atât de corect şi stăruitor către Dumnezeu cu rugăciunea şi dăruire de sine. Aveam modelul vieţii lângă noi, împins de vitregia vremurilor, la umilinţă. (…)
Astăzi, înţeleg şi mai bine că Părintele Justin de la Sf. M-re Petru Vodă, prin răbdare, a cunoscut cele două suferinţe: una este cea a propriei suferinţe, venită din presiunea din exterior, pe motiv de adevăr şi de credinţă, care i-a adus încarcerarea şi cea de a doua suferinţă a fost pentru celălalt, pentru aproapele, ca să-i fie bine şi să ducă viaţa fără de păcat. Dar şi una şi alta au fost bine purtate, chiar dacă trupul i s-a veştejit, sufletul i-a rămas puternic şi curat.
Dacă pentru Ardeal, Părintele Arsenie Boca a rămas „o statornică mângâiere”, pentru Dobrogea, Părintele Arsenie Papacioc a rămas „taina credinţei întru ştiinţă curată”, pentru Moldova, Părintele Justin Pârvu a rămas „portret de mare duhovnic şi apărător al Ortodoxiei”.” – Integral laAtitudini – Revista Manastirii Petru Voda
Pătrunzând adânc în ţinutul Neamţului, până spre trecătorile Ardealului, dincolo de muntele Petru Vodă, şi pătrunzând iarăşi tăcerea pădurilor, se ajunge la schitul de lemn întemeiat anul trecut prin „tăria” unui monah. E Părintele Justin Pârvu, figură de „luptător al minţii”, unul din duhovnicii prin ale căror rugăciuni s-a ţinut vie zeci de ani societatea românească răstignită de comunism.
Omul care a cunoscut în cei 16 ani de detenţie politică – între care mulţi ani de ocnă – răul condiţiei umane până în străfundurile sale, nu se mai poate detaşa de suferinţa lumii. În anii ’70 şi ’80, la Mănăstirea Bistriţa de lângă Piatra Neamţ, zeci şi sute de oameni (“tot combinatul Săvineşti”, se spunea), aşteptau zilnic să-şi verse durerea şi să-şi răstignească speranţa „în chilia lui, îngropat în popor” (cum îl definea un alt călugăr). Aceasta e imaginea foarte puţin celebră în înalta societate a Părintelui Justin, un mare cunoscător din lăuntru al societăţii laice.
Şi acum, în pustia de la Petru Vodă, oamenii vin ziua şi noaptea să găsească „punctul de sprijin” în durere, cu convingere că monahul, „aşezându-se” în suferinţa lor îi poate ajuta, prin Darul lui Dumnezeu să întrevadă fericirea.
Aici monahismul e „mai contemporan” societăţii decât noi înşine, vieţuitorii ei, pentru că e mai clar-văzător. Iar speranţa are o „faţă” distinctă.
O privire directă în cauza răului, o luciditate din care transpare tensiunea dragostei, adâncă. De aceea, dialogul care urmează e impregnat cu afirmaţii paradoxale – un balaur nevăzut între iubire şi dreptate – şi răstiri parţiale, aluzive ale unui adevăr prea intens sau prea dureros pentru a fi complet exprimat. – Integral laManastirea.Petru-Voda.Ro – Singura pagina electronica oficiala a Manastirii Petru Voda