Prof Dinu C. Giurescu: „Eu cred ca nu isi dau seama oamenii de catastrofa pe care o pregatesc Romaniei. Daca legea este adoptata si de Camera Deputatilor inseamna stergerea memoriei, odata ce arhivele dispar din centru, din Arhivele Nationale (…) Daca le-as propune in SUA sa intoarca arhivele de la Arhivele Nationale Centrale din Washington DC la diferitii emitenti din SUA, eu cred ca ar spune ca este un act de tradare nationala, de destramare a unitatii Statelor Unite”
EXCLUSIV Ziaristi Online: Documentul integral intitulat Însemnări din celulă, semnat de ex-mareşalul Ion Antonescu în seara de 23 august 1944, la câteva ore după lovitura de stat de la Palatul Regal din Bucureşti
Profesorul Mihai Ungheanu despre executia publica a lui Marin Preda din pricina lui Antonescu si a romanului Delirul. Cum a fost atacat la baioneta Marin Preda de reteaua Cominternului, intinsa din laboratoarele de la Moscova si Washington pana in studiourile “Europei Libere” de la Munchen si cabinetele cenzurii de la Bucuresti.
“Rămân la această convingere, fiindcă noi, mai curând ca alţii, mai total ca alţii, vom fi zdrobiţi: pentru că suntem punte între slavi şi zăgazul care le stă de secole în calea expansiunii lor, către vestul şi sud-vestul Europei; pentru că avem bogăţiile pe care le avem; şi pentru că vom fi trambulina salturilor lor viitoare.“
IPS Hierotheos despre Romani: M-am emoţionat profund de dragostea oamenilor. Nu suntem vrednici să slujim astfel de oameni binecuvântaţi şi vom da seama în faţa lui Dumnezeu de modul cum abordăm această sete şi dragoste a lor. Nu am cuvinte să-I mulţumesc lui Dumnezeu pentru acest dar şi îmi doresc să răspund acestui mare dar al lui Dumnezeu de a ne fi făcut slujitori ai unui popor atât de binecuvântat.
Romanul care a avut probabil cel mai exploziv succes din istoria literaturii române moderne este Delirul de Marin Preda. Apărut în ianuarie 1975, Delirul a ajuns repede, fără nici o reclamă, la un tiraj record de peste 100 000 de exemplare şi ar fi dublat această cifră dacă, la 14 mai 1975, n-ar fi fost recenzat agresiv la Moscova, din motive politice. Recenzia sovietică a mărit interesul pentru carte, dar i-a fost şi fatal.
Partidul comunist de la Bucureşti i-a impus autorului să dea o nouă ediţie, în care să revină asupra tratării evenimentelor incluse în roman, anii intrării României în cel de-al doilea război mondial, şi această a doua ediţie a apărut, în luna august a aceluiaşi an, cu precizarea Ediţia a II-a revăzută şi adăugită. Volumul doi, anunţat de scriitor şi aşteptat intens de cititori, n-a mai apărut niciodată. În locul lui, Marin Preda a tipărit, în 1977, un volum cu aspect memorialistic, Viaţa ca o pradă, şi peste trei ani (1980) trilogia Cel mai iubit dintre pământeni. Succesul celor două cărţi a fost mare şi se explică şi prin tensiunea aşteptării părţii a doua din Delirul. Marin Preda moare accidental, în vara anului 1980. Cartea şi-a avut ecourile ei postume, între care şi două ediţii: una în 1987, identică cu cea de a doua (cea revizuită), şi alta în 1991, scoasă de ziaristul Ion Cristoiu, care a scris pe copertă: „ediţie necenzurată“, introducând capitolul scos de cenzură despre Stalin, şi scoţând un altul, pe motiv că n-ar fi făcut sau n-ar fi trebuit să facă parte niciodată din ediţia primă. După cum se vede, cartea are o istorie accidentată.
“O noua lege, propusă de Uniunea Democratică a Maghiarilor din România, “Legea minorităţilor naţionale”, ar urma să desăvârşească eşafodul statului naţional unitar român.
Numita lege, a cărei adoptare este condiţia menţinerii actualei majorităţi parlamentare, ar urma să:
pună accent exclusiv pe elementele ce separă minorităţile de populaţia majoritară românească, eludând elementele comune, unificatoare, ca şi orice fel de referiri la “respectarea integrităţii teritoriale”, “respect reciproc”, “dialog intercultural”, “cooperare/colaborare” sau “pluralism cultural”;
elimine egalitatea dintre persoanele aparţinând minorităţilor şi cele aparţinând majorităţii, instituind discriminarea populaţiei majoritare;
anuleze rolul limbii oficiale de factor al coeziunii şi integrării sociale;
lipsească de protecţia juridică a statului a identităţii etnice, culturale şi religioase a românilor care locuiesc în “teritoriile autonomiilor culturale ale minorităţilor”;
creeze îngrădiri în exercitarea suveranităţii statului prin interdicţiile pe care le impune cu privire la luarea unor măsuri administrative, întrucât acestea pot fi interpretate ca fiind de natură a schimba componenţa etnică în “teritoriile autonomiilor culturale”;
înfiinţeze “autonomii culturale” în toate teritoriile locuite de minorităţi;
instituie structuri de reprezentare şi exercitare a drepturilor colective ale minorităţilor: “Consiliul Minorităţilor Naţionale” şi “Consiliul Naţional al Autonomiei Culturale”, ceea ce excede prevederilor internaţionale în materie. În componenţa “Consiliului Naţional al Autonomiei Culturale”, prevăzut a funcţiona ca un parlament, minoritatea cu peste un milion de locuitori ar urma să deţină o pondere de 90 la sută.
Proiectul legislativ în discuţie, amânat de şapte ani, nu s-ar putea spune că nu este inteligent şi subtil elaborat, pentru a estompa scopul şi obiectivele ascunse, iar o serie de amendamente, aduse de parlamentarii UDMR, chipurile pentru a elimina suspiciunile, dacă sunt examinate cu atenţie, vom constata că au urmărit, în realitate, preluarea unor dispoziţii neconstituţionale dintr-o altă propunere de iniţiativă legislativă, cea a “Legii privind statutul Ţinutului Secuiesc”.
Ce va deveni România după intrarea în vigoare a unei astfel de legi? Un stat dezagregat de autonomii etnice cu atribuţii de autoguvernare, ale căror instituţii paralele, finanţate de la bugetul central, vor lucra împotriva României şi a intereselor comune ale cetăţenilor ei.
Orice proiect are şi o miză. În cazul de faţă, miza este una economică. Oricine analizează realităţile economice trecute şi cele prezente ale Ungariei nu poate să omită declaraţiile mai vechi sau mai noi ale unor oficiali de la Budapesta care au afirmat că, fără resursele vechiului principat al Transilvaniei, Ungaria nu are viitor. Care este structura reală a proprietăţii şi capitalului în Transilvania şi ce se va întâmpla, de fapt, sub dictatura autonomiilor etnice?”
Autonomia Tinutului Secuiesc o replica peste timp a diversiunii staliniste a Tatar Bunarului si a proclamarii Republicii Socialiste Sovietice Autonome Moldova (Transnistria)
«România a ucis, a ucis, a ucis!» – afirma Elie Wiesel la Sighet, de mana cu Ion Iliescu, care-l pusese in fruntea Comisiei Prezidentiale autoare a unui “Raport Final” la fel de controversat ca “Raportul Tismaneanu”. Cu toate ca evreii din Ardealul de Nord ocupat de Ungaria au fost trimisi in lagarele de concentraree germane de catre autoritatile maghiare iar din Romania nu a plecat nici macar un singur evreu spre Auschwitz, tot romanii erau vinovati, conform laureatul Premiului Nobel pentru Pace, presedinte-fondator al Muzeului Holocaustului de la Washington, “nas” al Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România – Elie Wiesel (INSHR-EW) si semnatar al romanului “memorialistic” mult aclamat “Night” – “Noaptea”, despre suferintele sale in lagarele de concentrare, prezentat adeseori cu subtitlul “O poveste adevarata”… O poveste adevarata?
Iata ce publica Divers.ro la prezentarea concluziilor “Raportului”:
“Raportul Comisiei Internationale pentru Studierea Holocaustului in Romania, asa numita Comisie Wiesel, arata ca in Romania, in timpul celui de al doilea razboi mondial, a avut loc Holocaust, acesta devenind posibil ca urmare a “antisemitismului cu radacini adinci in istoria politica si culturala a tarii”.(…)
Potrivit concluziilor raportului, prezentate intr-un comunicat de presa, ordinele care au dus la degradarea civica si nimicirea evreilor si a institutiilor evreiesti au fost date de cele mai inalte autoritati romane. “Autoritatile civile si militare romane sint responsabile de moartea unui numar cuprins intre 280.000 si 380.000 de evrei romani si ucraineni din Romania si teritoriile aflate sub administratie romaneasca”, se arata in document. (…)
Presedintele Ion Iliescu a declarat, la prezentarea concluziilor Comisiei Wiesel, ca statul roman isi asuma responsabilitatea privind atrocitatile savirsite in Romania in timpul celui de al doilea razboi mondial.(…)
Presedintele Comisiei, Elie Wiesel, a precizat ca, inainte de inceputul studiului Comisiei, nu a stiut ca a fost atit de multa brutalitate, ca au existat oameni care pot face asemenea lucruri altor oameni.
“Am decis sa investigam fara teama, fara prejudecati, doar sa aflam adevarul“, a precizat Wiesel (subl. n.). El a mai spus ca nu toate victimele au fost evrei, dar ca toti evreii au fost victime.”
Acum aflam adevarul chiar de la evrei supravietuitori autentici ai lagarului de la Auschwitz – care l-au mai si dat in judecata pentru impostura – si anume ca Elie Wiesel “a mintit, a mintit, a mintit”. Nu numai ca nu a scapat de la nici o moarte in urma deportarii dar nici macar nu ar fi calcat pe la Auschwitz, numarul tatuat pe brat detinutilor de catre autoritatile naziste lipsindu-i cu desavarsire. Si-atunci, daca Wiesel este un sarlatan international, un mincinos cronic, autorul unei fraude mondiale, nu cumva si concluziile “Raportului” sau “final” sunt pe masura escrocheriei autorului? Iata mai jos cum reactioneaza societatea civila evreiasca la minciunile in lant ale lui Elie Wiesel. Pe cand si o reactie fireasca similara a istoricilor si societatii civile romanesti fata de situatia generata de acest impostor? N-ar trebui sa fie scos Iliescu la “raport”? Si ce vor face, oare, nasitii lui Elie Wiesel de la INSHR-EW, isi vor schimba numele in “Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România – Ion Ilici Iliescu”? Sau poate se comaseaza cu “Institutul Tismaneanu” …
Elie Wiesel has said under oath that he has one, and that it is number A7713.
July 8, 2008, Trial of the State of California vs. Eric Hunt: Elie Wiesel made the following statements under oath:
Q. And is this book Night that you wrote a true account of your experience during World War II?
A. It is a true account. Every word in it is true.
[…]
Q. And what was your – what day were you born in Sighet, Romania?
A. September 30th, 1928.
[…]
Q. And what [number] was tattooed on your left arm?
A. My number was A7713. My father’s number was 7712.
Source: Superior Court of California. County of San Francisco. Before the Honorable Robert Donder, Judge Presiding, Department Number 23. People of the State of California, Plaintiff, vs. Eric Hunt, Defendant. Testimony of Elie Wiesel, July 8, 2008, p. 7 and 13.
Elie Wiesel has stated it in interviews …
March 25, 2010, University of Dayton: A student asked Wiesel if he still has his concentration camp number and if it serves as a reminder of those terrible experiences. “I don’t need that to remember, I think about my past every day,” he responded. “But I still have it on my arm – A7713. At that time, we were numbers. No names, no identity.”
Source: Dayton Daily News, March 26, 2010, “Elie Wiesel: ‘The answer is education … and memory’ Holocaust survivor, Peace Prize winner talks to local high school and college students.”
By Meredith Moss, Staff Writer Updated 7:56 AM Friday, March 26, 2010 .
Contact Moss at (937) 225-2440 or [email protected].
And in speeches.
Speech delivered by Elie Wiesel in 1995 at ceremony in Poland to mark the 50th Anniversary of the Auschwitz liberation.
“I speak to you as a man who 50 years and nine days ago, had no name, no hope, no future, and was known only by his number A 7713.”
Scriitorul american de origine română, Elie Wiesel, a fost dat în judecată de un supravieţuitor al Holocaustului, Grüner Miklos, pe motiv că purtătorul Premiului Nobel din 1986 şi-ar fi însuşit identitatea deţinutului A-1773.
Grüner Miklos, stabilit în localitatea suedeză Malmo, susţine că are dovezi certe că Elie Wiesel nu este persoana cu care a petrecut aproape un an la Auschwitz. „În 1986, după decernarea Premiului Nobel, presa suedeză a început să caute supravieţuitori ai Holocaustului. Aşa m-au găsit pe mine, la Malmo. M-au întrebat dacă vreau să mă revăd cu colegul meu de lagăr, Elie Wiesel. Numele de Elie nu îmi suna cunoscut. Mi-au spus că pe vremea aceea figura sub numele de Lazar Wiesel. Timp de un an am fost închis cu Lazar în aceiaşi baracă la Auschwitz. Apărem amândoi pe acea fotografie făcută în lagărul de la Buchenwald pe 16 aprilie 1945, care a făcut înconjurul lumii, Wiesel cu Haft-Nr.123565 (n.r. foto. al 7-lea din al doilea rând), iar eu cu Haft-Nr. 120762 (n.r primul în colţul din stânga). Îl ştiam foarte bine, dar de atunci trecuseră 40 de ani. Întâlnirea organizată de suedezi a durat 10 minute şi a avut loc pe 14 decembrie 1986. Normal că eram doi oameni schimbaţi, dar el refuza să vorbească cu mine în ungureşte, deşi în lagăr doar limba aceasta am folosit-o. Mi-a vorbit într-o engleză cu accent franţuzesc şi în momentul în care nu a vrut să îmi arate tatuajul (A-7713), căpătat de toţi deţinuţii din Auschwitz, am început să am dubii mari că acesta ar fi Lazar Wiesel. La finalul întâlnirii mi-a dedicat cartea sa „Noaptea”, despre care susţine că el a scris-o, dar eu am spus tuturor că omul acesta nu este Lazar Wiesel”, spune Grüner Miklos.
Grüner: „Lazar Wiesel mi-a salvat viaţa”
De la întâlnirea cu Wiesel, Grüner Miklos nu a mai avut o zi de linişte. Timp de 25 de ani a căutat dovezi, care să confirme ipoteza sa, pe care le-a publicat într-o carte.
„În luna mai a anului 1944, am fost deportat, de la Nyiregyhaza la Auschwitz Birkenau. Imediat mi s-a tatuat pe antebraţ un număr de înregistrare. În câteva zile mi-am pierdut toată familia, atunci am ajuns‚ în grija fraţilor Wiesel, Lazar şi Abraham. Cei doi proveneau din Sighetul Marmaţiei (nr. judeţul Maramureş, România). Lazar era născut în 1913 şi avea numărul de înregistrare A-7713, în timp ce Abraham, în 1900 cu numărul de înregistrare A-7712. Ei m-au luat sub aripa lor şi au avut grijă de mine, pe cât se putea în astfel de condiţii. În momentul în care nemţii au început să se retragă, au luat şi oamenii din Auschwitz. Eu am fugit cu Lazar, asta ne-a legat şi mai mult. Am ajuns în localitatea Glivice, pe timpul iernii năprasnice din ianuarie 1945. Foarte mulţi au murit pe drum. Ne-au băgat în vagoane supraîncărcate şi până am ajuns la Buchenwald, mulţi au decedat, printre ei şi fratele lui Lazar, Abraham. Aici am stat până pe 8 aprilie 1945, când ne-au eliberat americanii, de atunci nu mai ştiu nimic de Lazar Wiesel. Am ajuns într-un sanatoriu din Elveţia, apoi în Australia”, îşi aminteşte Grüner despre perioada petrecută cu Wiesel.
“Noaptea” a adus consacrarea lui Elie Wiesel
Grüner Miklos susţine că la Auschwitz nu a existat nici un deţinut cu numele de Elie Wiesel. „În 1955, bunul meu prieten Lazar Wiesel a publicat cartea -Lumea tace-, la Paris, sub numele de Eliezer Wiesel. În 1958, cartea a fost rescrisă în franceză şi engleză sub denumirea de The Night (La Nuit- Noaptea) de Francois Mauriac. Cartea iniţială avea 250 de pagini, acum avea doar 115 şi era semnată de Elie Wiesel. Această carte a devenit un bestseller cu peste 10 milioane de exemplare vândute, Wiesel primind şi Premiul Nobel în 1986, plus alte distincţii, în timp ce s-a pierdut orice urmă a prietenului meu Lazar”, spune Grüner.
Acesta s-a deplasat în America, la Oficiul pentru Evidenţa Populaţiei, dar nu a găsit nici un act care să ateste existenţa pe teritoriul american al unei persoane cu numele de Lazar Wiesel sau Elie Wiesel. Grüner l-a denunţat pe Wiesel şi la FBI- Aceştia i-au cerut un răgaz de 14 zile înainte de a-i oferi un răspuns, însă au trecut anii fără un semn de la autorităţile americane.
„Primesc constant telefoane de ameninţare că voi fi împuşcat dacă mai continui investigaţiile, dar eu am trecut deja prin moarte, nu mă mai sperie nimic. Înainte să mor vreau ca toată lumea să ştie că Elie Wiesel este un impostor. Lazar Wiesel, A-7712, cu care am fost la Auschwitz, care apare în fotografie, s-a născut la data de 4 septembrie 1913, în timp ce pe certificatul de naştere a lui Elie Wiesel, scrie 30 septembrie 1928”, a spus Grüner, autorul cărţii „Povestea unui premiu Nobel furat cu identitate falsă”
Cazul se judecă la Budapesta
În plângerea depusă, Grüner Miklos susţine că Abraham Wiesel (A-7712) a fost fratele lui Lazar şi nu tatăl, aşa cum declarase Elie. „Din documentele obţinute din România, reiese că tatăl lui Lazar Wiesel a fost Salamon Wiesel. Eu vreau ca instanţa să spună clar dacă Elie Wiesel a fost vreodată încarcerat la Auschwitz, fiindcă eu mă îndoiesc”, a încheiat Grüner.
Soros ar putea sa nici nu existe. Maine-poimane da ortu’ rabinului sau vreunui psiholog de serviciu (se ofera Mircea Toma?). Masinaria va toca mai departe. Soros e doar un nume in spatele caruia se intinde o retea globala, anti-nationala, anti-crestina si, in fond, anti-umana. De mana cu ea vreti sa stati in ca “idiotii utili” ai lui Lenin strigand frenetic “Salvati Rosia Montana!”? De catre cine? Cui prodest? Romaniei sau Ungariei?
UE refuză României intrarea în Spaţiul Schengen. Printr-un precedent neîntâlnit, Spania închide piaţa muncii pentru români. UE taie din fondurile structurale acordate României, în vreme ce o comisie a ONU blochează Bucureştiul pe piaţa tranzacţiilor cu certificate de emisii de carbon (de cel puţin 1,5 mld. euro). De unde vine eşecul?
Suntem de asemenea indignaţi de reacţia europarlamentarului Corneliu Vadim Tudor, care într-o intervenţie televizată la Antena 3, a afirmat textual „Nu ştiu ce competenţă are prefectul Bucureştilor să dea amenzi pentru chestiuni artistice, muzicale şi chiar de simbolistică naţională.”
Insa, cred, problema grava, in opinia mea, este nu doar “cenzura” lui Pavel, ci si faptul ca linia melodica aleasa de interpet te ducea cu gandul, mai degraba, la o manea decat la un imn national.
Soros ar putea sa nici nu existe; desi l-am avut sub ochii mei, la aceeasi masa de la faimosul Rainbow Room, la etajul 65 din Rockefeller Center, intr-o seara new-yorkeza, acum vreo doua decenii. Era tipul clasic de comerciant ajuns, o combinatie intre bisnitarii din fata de la Patria si comis-voiajorii care-ti vand pamant pe luna. Bondoc, grasut, agitat si transpirat, cu ochii invartindu-i-se in cap incontinuu – asa cum i-am mai vazut doar pe ai unui actual sef de serviciu secret -, strangand in mana un telefon mobil cat o caramida, cum erau pe vremea aceea – si erau rare! – si tragandu-se de cravata care-l strangula asudandu-l si mai mult, obiect vestimentar obligatoriu in restaurantul exclusivist (eu primisem una la intrare, chiar de la seful de salon 🙂 ). Cu o zi inainte il vazusem la o serata unde mai fusesera invitati Milos Forman si alti artisti din spatiul nostru est-european. Cu totii se stransesera in jurul lui ascultandu-i, chipurile, interesati si cu deferenta, discursul gangav si ignorandu-i turul lasat al pantalonilor. Pe vremea aia mai avea accentul idis de care nu s-a putut dezbara nici Heinz Alfred Kissinger, in ciuda atator ani de America, sau, ca sa dau un exemplu mai neaos, Tatiana Alina Mungiu, cu pronuntia ei de Balti (oras negustoresc basarabean cu o populatie majoritara evreiasca, inainte de razboi, de unde se trage activista). Spre deosebire de multi alti consangeni de-ai sai, Soros nu-si ascundea originea evreiasca. Era mandru de ea. Avea o vorba care mi-a adus aminte atunci de “a nimerit orbul Braila”. Zicea ceva de genul “si-a vazut un evreu din ghetourile Budapestei si London School of Economics”…
Acum, la masa de la Rainbow Room, cu tot New York-ul luminat la picioare, evreul ungur care nu a ezitat sa colaboreze si cu nazistii vanzandu-si coreligionarii, vorbea cu dezinvoltura despre cum va cuceri Europa de Est, Rusia si China cu reteaua sa de fundatii ale “societatii deschise”. Afland ca sunt din Romania nu a ezitat sa-mi povesteasca despre “aventurile” sale post-revolutionare: cum, chiar in ianuarie 1990, a fost intampinat la scara avionului de pe Otopeni de insusi Silviu Brucan si apoi a fost dus la sediul GDS, pentru a “intari democratia” si a constitui Fundatia Soros-Romania cu un fond de “vreun milion de dolari”. Mi-a recomandat sa trec pe-acolo, ca sigur “voi primi ceva”. Nu m-am dus. Eu lucram si pentru “Romania libera” si pentru “Miscarea”, publicatia Miscarii Pentru Romania (asa ca puteam sa ma prezint dupa cum imi poftea inima 🙂 ). In aceeasi perioada, Michael Shafir deja intocmea Rapoarte la RFE despre tinerii Pietei Universitatii si pericolul “intoarcerii radicale”. Nu am cazut in plasa bisnitarului transpirat. Insa, de curiozitate 🙂 , am mai stat prin cercurile ungro-americane ale “acoperitilor” lui Soros, multi ajunsi “mari” acum, pe la Bruxelles sau Washington, Budapesta sau Bucuresti. Tatiana Alina Mungiu, ca sa folosesc acelasi exemplu, isi poate aminti cum am invatat-o sa treaca strada in New York, incercand sa si inteleg ceva din ce-mi ingaima. Vremuri…
Acum, Reteaua Soros a fost data afara si din Rusia si din China. La noi stapaneste tara, prin “societatea civila bolsevica” si toate excrescentele sale din structurile politice si de stat. A legiferat homosexualitatea, a tiganizat romanii si Romania, pe plan intern si international, a vrut si vrea in continuarea sa elimine religia si icoanele copiiilor din scoli, militeaza pentru “independenta” Transilvaniei dupa modelul Kosovo. Iar daca eu stiu ca acest rau absolut se impotriveste de 14 ani – prin toate mijloacele politice, economice, securistice, “civile” si psiho-operationale – Proiectului Rosia Montana, ati vrea sa sustin acelasi lucru? In cazul de fata, desi este actionar minoritar la Newmont, la randul ei o companie actionara minoritara la Rosia Montana Gold Corporation, interesele si ambitiile lui Soros sunt mult-mult mai mari.
Spre edificare – pentru cei care nu au devenit deja zombii lui Soros in campania “Salvati Rosia Montana” – va invit sa vedem ce a facut Soros dupa ce a cumparat Macedonia (nu intamplator loc de zbenguieli “anti-coruptie” pentru Monica Macovei) si dupa ce a sprijinit independenta Kosovo, inclusiv prin sustinerea financiara a organizatiei teroriste separatiste UCK. Ati auzit de Kosovo, nu? E provincia aceea sarbeasca – vatra ortodoxiei sarbe, pentru care si romanii si-au dat viata, pe Campia Mierlei, trimisi de Mircea cel Batran -, pamantul sfant al Serbiei, despre care bietii sarbi spuneau ca nici in veci si doar peste cadavrele lor va deveni republica. Na, ca nu trecu mult timp, si, chiar asa, peste cadavrele lor, steagul Kosovo aproape flutura la ONU, iar in UE provincia separatista are deja 22 de ambasade in capitalele europene ale caror state i-au recunoscut independenta (pe langa China si Rusia, care contesta actualul statut la ONU, tarile din UE care se opun sunt: Spania, Cipru, Grecia, Slovacia, Romania).
Inchei: Soros ar putea sa nici nu existe. Maine-poimane da ortu’ rabinului sau vreunui psiholog de serviciu (se ofera Mircea Toma?). Masinaria va toca mai departe. Soros e doar un nume in spatele caruia se intinde o retea globala, anti-nationala, anti-crestina si, in fond, anti-umana. De mana cu ea vreti sa stati in ca “idiotii utili” ai lui Lenin strigand frenetic “Salvati Rosia Montana!”? De catre cine? Cui prodest? Romaniei sau Ungariei?
Iata un articol-semnal, aparut in luna iulie in revista Capital, care merita toata atentia (pentru cei care pot sa si priceapa ceva, bineinteles). Mai retineti ca in Romania, asa cum a fost inchisa mina de la Rosia Montana, regimul Iliescu-Roman, secondat de regimul Constantinescu-Zoe Petre (cu totii minoritari sau cu tangente in structurile secrete ale fostei URSS), au pus pe butuci si minele de carbune:
O “țară” de lângă România se vinde. Soros vrea s-o cumpere
Proaspăta provincie independentă Kosovo s-a vizitat de mai multe ori pentru a se ajunge la câteva acorduri privind minele de cărbune
Este vorba despre delegaţii ale miliardarului american George Soros, care s-a arătat interesat să cumpere rezervele de cărbune din Kosovo. Acordul s-ar încheia cu deplina colaborare a miliardarului albanez Sahit Muja, care locuiește la ora actuală în America, la New York.
Conform unor informații publicate de Wall Street Journal, Sahit Muja, care este director al companiei Albanian Minerals, are acces la bogățiile minerale ale statului Kosovo care mai cuprind și zăcăminte de zinc, crom, aur, argint și nichel.
Mai mult, valoarea totală a rezervelor de cărbune (15 miliarde de tone) este estimată a fi de 300 de miliarde de euro.
O serie de informații publicate anul trecut de către presa sârbă arată că guvernul din Kosovo ar fi promis administrației Clinton ca acordurile de concesionare a rezervelor să fie făcute cu companii americane.
Coincidenţă sau nu, preşedintele Agenţiei de Privatizare din Kosovo este Dino Asanaj, un personaj al cărui CV este strâns legat de activităţi realizate în Statele Unite (vezi link). Mai mult, Asanaj a fost reprezentant al UCK / KLA (Kosovo Liberation Army) în Statele Unite. Conform unor informaţii publicate într-un comentariu pe blogul Wall Street Journal, KLA (organizatie terorista acuzata de uciderea in masa a sarbilor ortodocsi din Kosovo, inclusiv prin mutilare de membre si decapitare – nota VR) ar fi primit ajutoare financiare de la Fundaţia lui George Soros.
Dupa ce Traian Basescu a promis desecretizarea contractului Rosia Montana Gold Corporation,Ministerul Economiei a publicat pe site-ul sau contractele de infiintare a societatii Rosia Montana Gold Corporation cu statul roman si anexele sale, pe care le preiau integral mai jos, spre descarcare si edificare. Pentru ca am auzit recent enormitatea ca “Basescu semneaza contractul” ma bucur sa public aceste documente, care puteau fi obtinute de altfel inca de la momentul semnarii lor. Dupa cum stie orice om cat de cat informat si care nu sufera de tembelism cronic, contractul initial a fost semnat pe vremea Guvernarii Emil Constantinescu – Zoe Petre – Radu Vasile, in anul 1997, dupa ce Ion Iliescu si Petre Roman trimisesera industria nationala la fier vechi, la propriu. Structurile putrede patronate de Regimul Zoe Petre – numele sub care ar trebui sa ramana in istorie aceasta perioada neagra a Romaniei – au avut grija ca procentul detinut de statul roman sa fie cat mai mic. Asa s-a ajuns la 19,31%.
Ce se mai poate face astazi, legal, in contextul in care contractul este semnat si parafat – la fel ca si cele privind Romcim-ul dat francezilor, Petrom-ul dat austro-rusilor, combinatul ALRO ajuns la rusi si toata industria strategica a Romaniei data pe mana strainilor – este doar o renegociere a acestor procente. Adica exact ceea ce a cerut presedintele Basescu. Tot Basescu s-a aratat revoltat de procentele detinute de statul roman si a afirmat ca daca el era presedinte in 1997 nu ar fi permis asa ceva. Desigur, ramane sa-l traga la raspundere pentru situatia actuala si pe Radu Berceanu, fostul sau coleg de partid si unul dintre semnatarii contractului, in calitate de Ministru al Industriilor si Comertului.
Ca noi ne-am dori sa dam timpul inapoi si, poate, zic si eu, sa-i impuscam pe Ion Iliescu si Petre Roman pentru distrugerea minelor si subminarea economiei nationale, pe langa multe alte capate de acuzare – in urma unui proces, fireste -, si sa pastram aurul, petrolul, gazele, aluminiul, padurile si pamanturile vandute ale tarii in posesia Romaniei, este dorinta fireasca a oricarui roman.
Ceea ce a afirmat Basescu, cel mai recent la Scoala de Vara de la Eforie, aminteste de acest deziderat national: “Eu nu spun: daţi-i drumul aşa cum este. Eu spun: ori îi daţi drumul aşa cum este şi spuneţi investitorului străin «Nene, matale pleci acasă şi exploatăm noi Roşia Montană» ori daţi drumul la proiect. (…) Lipsa unei decizii ne va duce la situaţii de genul celor cu certificatele verzi, la litigii, la procese, pentru că avem contract semnat. Le vom pierde şi vom plăti despăgubiri degeaba”, a mai spus şeful statului.
Da, ar fi de dorit sa exploatam noi aurul nostru. Dar cum? In nici un caz adoptand isteric propaganda maghiara a organizatiilor pro-homosexuale si anti-crestine din trena lui Soros, cea mai eficienta retea antiromaneasca din ultimele doua decenii. Aici e nevoie de minte. De mintea romanului cea de pe urma.
Organizatorii Fan Fest au fost si in anul acesta Mircea Toma si sotia, tanara Teo Zabava, de la Active UATC, organizatie sponsorizata de filantropul “filoroman” George Soros. Din 1997 incoace, Reteaua Soros “in par” se opune Proiectului de la Rosia Montana. Pensionarul MApN Mircea Toma, reactivat de Soros ca cap al societatii civile bolsevice, s-a remarcat in ultimii ani, printre multe altele, ca militant pentru eliminarea icoanelor si a religiei din scoli si introducerea unui manual si a unui curs alternativ de jurnalism si discriminare bazat pe “drepturile homosexualilor”, in vederea inlocuirii cursului de religie, iar in ultimul timp, prin asociatia sa, activeaza pe post de komisar al “corectitudinii politice” in presa romana, sanctionand orice ziarist care vorbeste despre tigani si homosexuali asa cum sunt ei de fapt.
Si anul acesta, Fan Fest a fost doar un loc de exhibare a marxism-ecologismului de tip Remus Cernea, a pornografiei – chiar in biserica unitariana – si a satanismului, dupa cum se vede cat se poate de clar mai sus, din ipostaza in care se afla Mihai Gotiu, “salvatorul” Rosia Montana de pe platforma lui Sorin Ovidiu Vintu “Voxpublica”, aflat alaturi de Teo Zabava, micuta victima a psihologului pilotilor aeronavei speciale a lui Ceausescu, l’ent-colonelul Mircea Toma.
Nici o mirare nu am avut cand am constatat ca Fan Fest-ul brigazilor rosii ale lui Mircea Toma si enormitatile activistului “ecologist” Mihai Gotiu sunt la mare rang pe blogul unui “apologet crestin” cu nume schimbat, dupa modelul guru-ului sau. E de-a dreptul inaltator (mai ales in grad) sa-ti dai mana – pentru un “scop nobil”, “salvarea” Rosiei Montana, nu-i asa? – cu toti cei care militeaza pentru distrugerea credintei si a neamului romanesc.
October 24th, 2011 
VR 
Posted in 
Tags: 
