In parteneriat cu Editura Rao, portalul Basarabia-Bucovina.Info a derulat pe parcursul a 10 zile concursul cu intrebarea “Cand a avut loc Razboiul din Transnistria?” avand ca premiu cartea generalului Ion Costas TRANSNISTRIA 1989-1992. Cronica unui razboi “nedeclarat”. Avalansa de raspunsuri corecte ne-a depasit asteptarile demonstrand cu prisosinta cati romani de pe ambele maluri ale Prutului sunt interesati de istoria reala a ultimelor doua decenii, o istorie ramasa destul de intunecata, la fel ca soarta confratilor nostri din teritoriile romanesti ocupate de fosta URSS. Suntem bucurosi sa anuntam astazi rezultatul: Aurelian Cristache, un tanar roman aflat la studii in Olanda. Felicitari!
Multumim tuturor participantilor, care au dovedit cunostinte temeinice de istorie si interes pentru cauza nationala, si ii invitam sa devina colaboratori ai portalului Basarabia-Bucovina.Info cu materiale si fotografii pe specificul site-ului. Pentru toti cei care isi doresc in continuare cartea generalului Ion Costas, cu autograf, aceasta va fi lansata in prezenta autorului joi, 22 noiembrie, la ora 16.00, la standul Editurii Rao de la Targul de Carte Gaudeamus, manifestare culturala la care Republica Moldova este invitata de onoare. Ca o minima compensatie pentru toti participanii la Concurs prezentam astazi finalul capitolului despre arestarea liderului separatist de la Tiraspol, respectiv despre cum a fost eliberat Igor Smirnov, cat si, foarte important, ANEXELE lucrarii fostului ministru al Apararii si Internelor din Republica Moldova, in format PDF, care contin 122 de pagini de documente, majoritatea in limba rusa, in baza carora generalul Ion Costas a putut prezenta intregii lumi adevarului despre Razboiul din Transnistria. Iata-le aici: ANEXE RAZBOIUL DIN TRANSNISTRIA – BASARABIA-BUCOVINA.INFO
Cum a fost eliberat Igor Smirnov. Tradarea lui Snegur
“Incontestabil, aceasta [capturarea lui Igor Smirnov in plina strada, de sub nasul KGB-ului, sectia Kiev] a fost una dintre cele mai reuşite operaţiuni ale Ministerului Afacerilor Interne din republica noastră, din întreaga existenţă a acestei instituţii. Remarc încă o dată că reţinerea a fost efectuată fără implicarea forţelor securităţii statului. După arestarea separatistului nr. 1, agitaţia din presă în jurul arestării transnistrenilor s-a amplificat şi mai mult. Rămas în libertate, Zagreadski a atacat cabinetul lui Kravciuk şi MAI al Ucrainei. Mărăcuţă l-a sunat noaptea pe Snegur. La revendicările acestuia, preşedintele a răspuns demn, afirmând: „Dumneavoastră aţi dormit liniştit prea mult timp!“ Această frază ar fi putut să devină istorică, dacă Smirnov nu ar fi fost eliberat.
Portalul Ziaristi Online va prezinta, in premiera in spatiul publicistic electronic, o dezvaluire inedita despre Ion Irimescu, statuia lui Sadoveanu de la Falticeni si cum l-a topit Ceausescu pe Stalin – respectiv statuia lui monumentala ce trona odata in actuala Piata Charles de Gaulle (fosta Aviatorilor, fosta Stalin, fosta Hitler) -, dupa o intalnire privata cu marele sculptor roman. Acest capitol de istorie a Romaniei a fost infatisat publicului larg de prof univ dr Mihai Iacobescu fiind scris si publicat in volumul realizat de prof univ dr Gh Buzatu, „Nicolae Ceauşescu – biografii paralele, stenograme, agende, cuvântări secrete, dosare inedite, procesul şi execuţia” (Colecţia OPERA OMNIA, Editura TipoMoldova, Iasi, 2011 – vedetiIntroducere-Avertisment Final). Preluarea acestui materila sau a unor extrase din el trebuie facuta cu mentionarea tuturor surselor citate mai sus.
Basarabia-Bucovina.Info publica in exclusivitate al doilea extras-bomba din cartea generalului Ion Costas TRANSNISTRIA 1989-1992. Cronica unui razboi “nedeclarat” publicata de Editura RAO.
“Operaţiunea a fost planificată cu exactitate, în stil militar, şi elaborată în detaliu, cu posibile variante de acţiune ale grupului operativ în cazul modificării situaţiei. Informaţiile şi elaborarea acestui plan de reţinere a criminalului Smirnov şi a echipei au fost strict secretizate, în primul rând, faţă de cadrele Ministerului Securităţii naţionale al Moldovei (şef – A. Plugaru). La elaborarea planului operaţiunii, au mai participat împreună cu mine alţi doi ofiţeri superiori ai MAI, în care aveam încredere. Am ordonat ca operaţiunea să fie pusă în practică de Chiril Panteleev, şef de direcţie la MAI, un ofiţer patriot, devotat neamului, curajos şi intelegent. Panteleev a plecat la Kiev la 27 august 1991, în fruntea unei echipe de intervenţie, alcătuite din carabinierii Radu Stratan, Victor Breahnă şi Gheorghe Ciobanu. În jurul orei 17.00, a sosit în capitala Ucrainei, a cazat grupul la hotelul Dinamo şi s-a dus la MAI în audienţă la ministrul Vasilişin, căruia i-am adresat o scrisoare cu următorul conţinut:
Castiga o carte-eveniment dedicata celor cazuti in luptele pentru integritatea Republicii Moldova si apararea fruntariilor Europei: TRANSNISTRIA 1989-1992. Cronica unui razboi “nedeclarat” – de general Ion Costas, lansata pe 8 noiembrie la Biblioteca Centrala Universitara “Carol I” si disponibila spre cumparare la Editura Rao.
Pentru a castiga cartea oferita de Editura RAO si portalul Basarabia-Bucovina.Info, trebuie sa indepliniti trei criterii:
1. Sa raspundeti la intrebarea: Cand a avut loc Razboiul din Transnistria?
Castigatorul va fi desemnat prin tragerea la sorti din data de 20 noiembrie a.c. si apoi anuntat pe paginile de Facebook ale Rao Books si Basarabia-Bucovina.Info si prin e-mail.
Daca sunteti din Bucuresti puteti ridica volumul chiar de la autor, cu autograf, in cadrul lansarii de la Targul de Carte Gaudeamus din data de 21 noiembrie, ora 16.00, organizata la standul Editurii RAO.
Perioada de desfasurare a concursului: 10 noiembrie – 20 noiembrie 2012, orele 20.00. Castigatorul va fi afisat pe site in data de 21 noiembrie, la orele 00.00.
Castiga o carte-eveniment dedicata celor cazuti in luptele pentru integritatea Republicii Moldova si apararea fruntariilor Europei: TRANSNISTRIA 1989-1992. Cronica unui razboi “nedeclarat” – de general Ion Costas, lansata pe 8 noiembrie la Biblioteca Centrala Universitara “Carol I” si disponibila spre cumparare la Editura Rao.
Pentru a castiga cartea oferita de Editura RAO si portalul Basarabia-Bucovina.Info, trebuie sa indepliniti trei criterii:
1. Sa raspundeti la intrebarea: Cand a avut loc Razboiul din Transnistria?
Castigatorul va fi desemnat prin tragerea la sorti din data de 20 noiembrie a.c. si apoi anuntat pe paginile de Facebook ale Rao Books si Basarabia-Bucovina.Info si prin e-mail.
Daca sunteti din Bucuresti puteti ridica volumul chiar de la autor, cu autograf, in cadrul lansarii de la Targul de Carte Gaudeamus din data de 21 noiembrie, ora 16.00, organizata la standul Editurii RAO.
Perioada de desfasurare a concursului: 10 noiembrie – 20 noiembrie 2012, orele 20.00. Castigatorul va fi afisat pe site in data de 21 noiembrie, la orele 00.00.
Va multumim!
Despre Grupul Editorial RAO:
Fondat în 1993, Grupul Editorial RAO este orientat în principal spre publicarea de traduceri. De mulţi ani, RAO se menţine în topul celor mai bine cotate edituri.
Despre Basarabia-Bucovina.Info:
Basarabia-Bucovina.Info este un proiect interactiv de recuperare vizuala a spatiului istoric romanesc lansat anul acesta de ziua “romanului absolut”, Mihai Eminescu, si cofinantat de Departamentul pentru Romanii de Pretutindeni.
Avem în faţă o extraordinară carte de investigaţie, în care cititorul român îl va întâlni pe patriotul Ion Costaş, părintele fondator al poliţiei şi armatei moldoveneşti, care îşi pune talentul de povestitor avizat în slujba recuperării istoriei nefalsificate a naşterii şi devenirii Republicii Moldova. Cartea abundă în detalii, cele mai multe absolut inedite, despre ce s-a întâmplat în Basarabia după destrămarea URSS, dar şi despre cauzele prăbuşirii atotputernicului imperiu comunist. Autorul, suprapunând peste experienţa sa directă, înţelesurile ulterioare ale evenimentelor, informaţiile colaterale, dezvăluirile incendiare bazate pe mii de documente adunate şi păstrate cu grijă, atacă şi portretizează elita politico-aministrativă a Moldovei, disecă mecanismele complicate care au dus la obţinerea independenţei acesteia, descrie războiul ciudat din Transnistria şi evenimentele care au condus la formarea autoproclamatei Republici Moldoveneşti Nistrene. Ion Costaş nu omite să vorbească şi despre începuturilor relaţiilor cu România, dar şi despre lupta lui pentru introducerea grafiei latine. Generalul Costaş dedică această carte – eveniment celor căzuţi în luptele pentru integritatea Republicii Moldova.
Iata si un prim extras-bomba din carte, publicat in exclusivitate de Basarabia-Bucovina.Info:
EXCLUSIV. Actiune 007 de Basarabia: Cum a fost rapit Igor Smirnov din plina strada in Kiev si adus la Chisinau pentru a fi apoi eliberat la Tiraspol
“Capitolul 22
Hăituirea lui Smirnov
Planul secret al răpirii. Cine a hotărât soarta liderilor de la Tiraspol? Aventurile grupului lui Panteleev la Kiev. Cum şi-a predat Smirnov toţi susţinătorii? Travkin la Tiraspol: incognito de la Moscova. Războiul feroviar al Transnistriei. De ce Ion Hadârcă a intervenit în favoarea lui Smirnov? „S-a îndreptat“ şi a fost trimis la Tiraspol. Sfârşitul blocadei căii ferate şi începutul războiului financiar. A fost Snegur un preşedinte înţelept?
(…) Soarta lui Smirnov şi a lui Mărăcuţă, acuzaţi de activităţi anticonstituţionale prin încălcarea integrităţii teritoriale a Republicii Moldova (art. 67 din Codul Penal al RM), a fost hotărâtă de trei persoane: Mircea Snegur, eu şi procurorul general, Dumitru Postovan. Am insistat pentru arestare, Snegur înclina spre acelaşi lucru, însă Postovan s-a tot gândit două zile, fără să emită mandat de arestare. Procurorul general al Moldovei insista că mandatul de arestare al lui Smirnov (acesta find deputat) va fi semnat de el numai când se va lua decizia parlamentară de arestare. În acelaşi timp, Smirnov, Mărăcuţă, Rîleakov şi Zagreadski care, după înăbuşirea puciului, au înţeles ce-i aşteaptă, îşi petreceau ziua în sediul păzit al Comitetului executiv orăşenesc din Tiraspol, iar noaptea – la Statul-Major al Armatei a 14-a, unde au cerut azil în seara zilei de 21 august. Ei au fost întâmpinaţi cu bucurie de generalul-locotenent Ghennadi Iakovlev care le-a propus liderilor autoproclamatei republici, sub acoperirea Armatei ruse, adăpost şi companie plăcută, precum şi posibilitatea de a lua legătura cu Moscova, Bender, Dubăsari şi Grigoropol.
Cererea Chişinăului de a-l preda pe Smirnov a fost refuzată categoric de către generalul I. Morozov, comandantul Districtului Militar Odessa. Smirnov era foarte confuz şi, după cum şi-au amintit colegii săi, în prima noapte după arestarea susţinătorilor lui, repeta încontinuu: „Acesta este sfârşitul Uniunii. Cu orice mijloace trebuie să căutăm o modalitate pentru ca republica noastră să iasă din acest vârtej, până să apuce să ne tragă la fund acest Titanic. Trebuie să convocăm urgent o sesiune, dacă nu mâine, atunci ziua următoare“.
În dimineaţa care a urmat, o dimineaţă rece a zilei de 23 august, revenind în Casa Sovietelor, am urmărit într-o tăcere deplină ediţia de dimineaţă a Mesagerului de la Chişinău. Crainica, cu o maliţiozitate ce dădea pe afară, a relatat cum comandantul armatei ruse, general Iakovlev, îi ascunde pe teritoriul Armatei a 14-a pe puciştii învederaţi din Transnistria şi ne-a pronunţat numele de familie. O oarecare lichea în uniformă militară ne‑a făcut‑o…
Duminică, 25 august, în secret, la subsolul uzinei Kirov a avut loc sesiunea Sovietului suprem al aşa-numitei RSSM nistrene, care a adoptat „Declaraţia de independenţă a RSSMn“ şi a adresat un apel către Sovietul Suprem al Ucrainei. Smirnov s-a hotărât să fugă la Kiev, sperând în bunăvoinţa lui Leonid Kravciuk. După ce i-a transferat prerogativele sale de şef al RSSMn lui Andrei Manoilov, nou-alesul şef de stat s-a deplasat la Odessa, de unde împreună cu Grigori Mărăcuţă, Vasili Iakovlev şi Veaceslav Zagreadski a plecat la Kiev cu un avion. Varianta oficială a scopului călătoriei ar fi fost, chipurile, necesitatea de a înmâna Sovietului Suprem al Ucrainei o copie a Declaraţiei de Independenţă şi cererea de a intra în componenţa Ucrainei.
La început, Smirnov şi colegii săi au stat în hotelul KGB din Ucraina, lucru despre care am aflat şi noi. Apoi, grupul s-a mutat la hotelul Sovietului Suprem al republicii, unde era păzit de persoane din cadrul Comitetului Securităţii de Stat al Ucrainei (KGB). L-am sunat, la Kiev, pe omologul meu, ministrul afacerilor interne al Ucrainei, general-colonelul Andrei Vasilişin. Cu MAI din Ucraina semnasem anterior un tratat de colaborare în domeniu serviciilor operative. La solicitarea de a acorda sprijin operativ în vederea arestării criminalului de stat Igor Smirnov, în conformitate cu mandatul de arestare emis de către procurorul general al Moldovei, Dumitru Postovan, acesta a transmis că refuză categoric, referindu-se la faptul că Moldova trebuie să-şi rezolve problemele pe teritoriul propriu. Astfel, organele de stat ale Ucrainei s-au dat deoparte cu totul. Iată că atunci a şi fost elaborat planul secret de răpire a lui Smirnov. (…)”
Astazi, profesorul Gheorghe Cojocaru, director al Institutului de Istorie, Stat şi Drept al Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova ii raspunde profesorului Ion Varta, director al Serviciului de Stat de Arhiva al Republicii Moldova, prin intermediul Jurnalului de Chisinau. Redam integral raspunsul acestuia asteptand in continuare lamurirea problemei in cauza.
Dreptul la Replica
În materialul semnat de dl Ion Varta „Clonele lui Lazarev, trimise la înaintare de noua conducere a Institutului de istorie, Stat și Drept”, inserat în „Jurnal de Chișinău” din 14 septembrie curent, sunt abordate frontal trei subiecte cu referire la IISD al AȘM: despre înaintarea la premii, despre recomandarea dlui Valeriu Pasat (foto dr) pentru participarea la alegerea membrilor titulari ai AȘM și despre subsemnatul, ca director al Institutului și ca istoric. Așadar, ce este drept și ce este strâmb în textul cu pricina? Bineînțeles, dintr-un punct de vedere propriu, care nu poate fi decât subiectiv, relativ, etc.
Într-adevăr, în atenția Consiliului Științific al Institutului se află cu regularitate chestiunea promovării cercetătorilor științifici. Anul trecut, de exemplu, profesorul Gheorghe Costachi a fost propus la premiul Academiei de Științe, pe care l-a și obținut. Distinsul profesor Andrei Smochină a fost înaintat la Ordinul Republicii, care i s-a acordat. Dl Anatol Țăranu a fost onorat cu distincția supremă a AȘM, „Dimitrie Cantemir”. Anul acesta, dl Valeriu Pasat a fost propus de Consiliul Științific al Institutului la Premiul Național, care i s-a acordat. La demersul IISD, profesorului Alexandru Moșanu i-a fost decernată medalia AȘM „Dimitrie Cantemir”. Statistica, dle Varta, se pare, nu vă oferă suficiente probe pentru a mă acuza că aș fi transformat Institutul într-un SRL „pentru satisfacerea poftelor megalomanice ale lui Valeriu Pasat”. Subliniez, dacă e cazul, nu Institutul, nu directorul Institutului iau deciziile despre acordarea acestor premii, ci comisiile abilitate de pe lângă AȘM sau de pe lângă Guvern. Aici „lustruirea” oricărui candidat, dacă prezentarea rezultatelor activității colegilor de Institut poate fi încadrată în acest termen ieșit de sub pana plină de inspirație a dlui Varta, nu are niciun rost. Dar, fără dubii, dl Varta are tot dreptul să considere că aceste premii și distincții sunt meritate sau nemeritate, după cum și oricine, până și directorul IISD, sau comisiile abilitate pot avea punctul lor de vedere, nu neapărat cel împărtășit de dl Ion Varta.
Este firesc și necesar ca efortul omului de știință să fie remarcat și prețuit după merite și aici cred că nu suntem pe poziții divergente cu dl Varta. Am urmărit să sprijin orice inițiativă în acest sens, să tratez cu egală bunăvoință orice realizare științifică și să încurajez performanța academică. Anul trecut dl Valeriu Pasat a fost singurul cercetător de la IISD care a finisat o lucrare monografică. Aceasta a fost discutată de specialiștii în Istorie Contemporană și recomandată pentru publicare de Consiliul Științific. În cadrul discuțiilor, au fost reliefate atât aspectele reușite, cât și unele lacune și carențe ale monografiei, singura, de altfel, care a fost prezentată în fața specialiștilor de la Institut, celelalte lucrări ale dlui Pasat, apărând în afara concursului IISD. Volumul „RSS Moldovenească în epoca stalinismului” (650 p.) a apărut în 2011 la prestigioasa Editură „Cartier”, fiind menționat anul acesta la Salonul Național de Carte cu Premiul „Clio”. Probabil, accidental, acesta nu apare printre lucrările dlui Pasat, din care dl Varta selectează o serie de citate, unele relevante, care pun într-o lumină dezagreabilă autorul. Vedeți până unde îmi urmez „patronul spiritual”, descoperit de dl Varta, încât m-aș putea hazarda să fiu de acord și cu unele din sentințele domniei sale la adresa acestuia? Numai că mă tem că însuși dl Varta s-ar putea să nu fie de acord astăzi cu ceea ce afirma pe la 1999 într-o recenzie pe marginea uneia din lucrările dlui Pasat „Surovaia pravda istorii. Deportații s teritorii Moldavskoi SSR 40-50 gg.” (1998), pe care-o caracteriza sugestiv drept „Un valoros studiu, consacrat deportărilor din anii 40-50”. Așa sau altfel, corpul impresionant de documente inedite publicate de Valeriu Pasat despre deportările din RSSM sau despre prigoana Bisericii ortodoxe în epoca sovietică au o valoare în sine, deschizând, după cum o spunea franc dl Varta pe la 1999, noi direcții de cercetare într-un domeniu sau altul. Aceasta este o a doua parte a paharului, poate, cea plină, pe care dl Varta astăzi o ignoră.
Singura lucrare pe care dl Pasat a publicat-o cu acceptul Consiliului Științific al IISD este monografia apărută la Editura „Cartier”, aceasta, repet, neaflându-se (?) pe lista lucrărilor din care dl Ion Varta citează copios. Or, cel puțin, stimate dle Varta, în nebănuita mea (ne)calitate de „servant umil al lui Valeriu Pasat”, pe care mi-o atribuiți cu atâta generozitate, un singur citat aș putea să vă „servesc” și dvs. pentru a încerca să vă dumeriți de ce a fost recomandat pentru editare acest studiu. Deci, v-aș îndemna respectuos să deschideți volumul respectiv la „Încheiere” (p. 626) și să notați ceea ce e scris negru pe alb: „Deși la momentul anexării Basarabiei (subl. n.) și al înființării RSS Moldovenești regimul stalinist acumulase o experiență considerabilă de promovare a politicii industrializării accelerate, colectivizării și unificării sociale, sovietizarea fiecăreia dintre noile republici și teritorii apusene își avea propriul specific”. Și încă ceva: printre lucrările îngrijite și publicate de dl Pasat mai este una pe care ar trebui s-o cunoască orice intelectual din „lumea bună”, din care, nu mă îndoiesc, dle Varta, spre deosebire de subsemnatul, faceți parte dintotdeauna. Este vorba de monumentala pânză memorialistică a Eufrosiniei Kersnovski „Cât costă omul” (1996), reeditată sub egida Consiliului Europei în limba italiană (2009), un rechizitoriu teribil asupra esenței dezumanizante a regimului totalitar comunist. Dar nici despre aceasta nu spuneți nimic. Oare de ce?
Cu privire la înaintarea candidaturii dlui Pasat la concursul pentru alegerea membrilor titulari ai AȘM, anunțat pentru toamna acestui an. În adresa IISD au parvenit în acest sens două cereri, de la dnii Valeriu Pasat (istorie) și Ion Guceac (drept), pe care Consiliul Științific le-a examinat în ședința din 15 august curent. S-a luat act de faptul că dl Pasat nu întrunește una din condițiile Regulamentului cu privire la alegerea membrilor Academiei, având doar doi discipoli cu doctorate susținute, și nu cinci, după cum o cere Regulamentul. Consiliul a fost informat și asupra faptului că la 17 iulie curent Adunarea Generală a membrilor AȘM, examinând cazul aparte al mem. cor. Pasat, a decis să-i permită să participe la concursul respectiv. Numai că domnia voastră despre aceasta ați uitat, probabil, să informați cititorul „Jurnalului de Chișinău”. Am solicitat expres opinia membrilor Consiliului în cazul Pasat, fiind formulate ca răspuns două propuneri: (1) de a include candidatura domniei sale pe buletinul de vot secret și (2) de a nu o include. Datoria mea a fost să supun votului aceste propuneri. Din 13 membri ai Consiliului prezenți la ședință, pentru includerea candidaturii dlui Pasat pe buletinul de vot secret s-au pronunțat 10, 2 – împotrivă și o abținere. A urmat votul secret. Comisia de numărare a voturilor a adus la cunoștința Consiliului rezultatele: pentru dl Pasat s-au pronunțat 7 persoane, 5 – împotrivă și un buletin a fost declarat nevalabil, numărul necesar de voturi pentru luarea deciziei fiind de 50+1 din cei prezenți, adică 7. Candidatura dlui Ion Guceac a întrunit 10 voturi pentru, 2 – împotrivă și un buletin a fost anulat. Am adus aceste detalii ca să vedeți cum funcționează „SRL”-ul de la Institutul de Istorie. Rezultatele votului au fost aprobate de toți membrii Consiliului Științific, inclusiv de dl Ion Varta. Nimeni din membrii Consiliului nu a contestat rezultatele votului, nu m-a acuzat că mi-aș fi impus punctul de vedere sau că aș fi dat dovadă de un comportament „impertinent”. Doar unul dl Varta, dar… după o lună de zile!? Oare de ce?…
În treacăt fie spus, dle Varta, dacă vă amintiți, în 2000 Valeriu Pasat era ales membru corespondent al AȘM la propunerea Consiliului Științific al Institutului de Istorie, dvs. fiind printre cei care l-au recomandat cu căldură pentru această înaltă demnitate academică, subsemnatul numărându-se printre cei care vă admirau elocința…
Și, pe final, vorba distinsului domn Ion Varta, „două cuvinte”, dar pline „de mai multe explicații” subtile, despre legăturile mele de-a dreptul halucinante cu dl Valeriu Pasat, deduse în baza unui articol de ziar (!) despre esența rebeliunii din ianuarie 1919 de la Hotin, pe care l-am publicat acum 23 de ani (!). Profit de interesul dvs. sincer pentru a vă informa, cu toate că nu cred că v-ar prinde bine căci, la timpul respectiv, bun-rău, acest articol, scris de un „laborant superior” pe atunci la Institutul de Istorie, a fost apreciat pentru că, dincolo de o retorică verbală care astăzi, mai mult decât evident, este cu totul deplasată, dădea peste cap teza „cominternistă” despre caracterul bolșevic al rebeliunii de la Hotin, demonstrând în exclusivitate în baza literaturii sovietice publicate, autorul neavând pe atunci nici măcar dreptul de a merge la arhivă, că acolo s-a produs o răbufnire subversivă a naționalismului ucrainean iredentist, antiromânesc. Numai că, stimate dle Varta, pentru a trage niște concluzii globale despre cutare sau cutare „pretins istoric”, ar trebui să aveți, totuși, bibliografia adusă la zi. Și, nu în ultimul rând, și sper să nu vă decepționez, nu sunteți nici primul, probabil, nici ultimul, și nici original în această întreprindere temerară. Nu sunteți primul și nu sunteți original pentru că v-a luat-o înainte un alt stimat domn, acum că sunteți și apropiați, dacă pot spune așa, conceptual, nu pot să nu-l deconspir, pre numele său recomandându-se S. Nazaria. Că acest mult prea stimat domn s-a luat la harță cu un fost „laborant superior”, e de la sine înțeles, dar că și dvs. mergeți cu aceeași obsesie pe niște urme bătătorite este, poate, un simptom. În orice caz, vă asigur politicos că între exegeza dvs. furioasă și ironia dlui Nazaria, ambele pe aceeași temă, între original și copie, după cum se spune, și sper să nu vă supărați, voi da preferință originalului. Și vă asigur cu toată fermitatea că nu mă voi încumeta vreodată să afirm că domnia voastră ați debutat cumva, vorba vine, dar tot de la dvs. cetire, într-o nouă și nemaipomenită ipostază de… „clonă” a lui S. Nazaria.
Stimate domn, închei cu amărăciune acest gen de scriere, pe care am fost forțat chiar de domnia voastră să-l practic și de care nu sunt interesat.
Cu aceeași prețuire de când mă cunoașteți, al dvs. Gheorghe Cojocaru
Controversatul “istoric” Valeriu Pasat (foto/vide0), scolit la “Academia Diplomatica” a Rusiei, fost sef al Sectiei Ideologie a Comitetului orasenesc Chisinau al Partidului Comunist din Republica Moldova, fost diplomat de rang mic la Ambasada Moldovei la Moscova ulterior numit de Mircea Snegur ambasador al Republicii Moldova pentru Rusia, Kazahstan si Finlanda, fost ministru al Apararii, fost ministru al Ministerului Securitatii Nationale, succesorul KGB-ului local din Republica Moldova, fost sef al Serviciului de Informatii si Securitate, fost consilier pe probleme de relații economice externe al lui Anatoli Ciubais, președintele celui mai mare concern energetic din Rusia, RAO EAS Rossii (РАО “ЕЭС России”), fost puscarias pentru vanzarea dubioasa a flotei de MIG-uri a RM (21 bucati de MIG 29), fost si viitor candidat la presedintia RM pe mana cu filiala locala a Bisericii KGB condusa de colonelul Vladimir Cantarean al “Intregii Moldove” se vrea si… “academician si savant de renume mondial”.
In prezent Valeriu Pasat se doreste a fi recunoscut drept un istoric denuntator al sovietizarii Moldovei mai ceva ca Vladimir Ilici Tismaneanu. In acest sens, dupa cum il citeaza un portal infiintat cu sprijinul Departamentului pentru Romanii de Pretutindeni, pe numele lui Vocea Basarabiei, “istoricul Valeriu Pasat munceste și în continuare depune toate eforturile pentru a scoate la lumină adevărul istoric” din Republica Moldova. “Deportările, foametea, biserica și epoca stalinismului sunt teme esențiale pentru noi basarabenii. Valeriu Pasat își construiește opera începând de la un fundament puternic de documente. Mai are multe lucrări care le ascunde de noi, îl rugăm foarte mult să le scoată la iveală. Vreau să spun că lucrarea sa Calvarul a fost solicitată și în Transnistria, pentru că ea cuprinde un compartiment despre acei deportați inofensivi din istoria noastră”, a subliniat, starnind invidia lui Vladimir Tismananu, Iurie Colesnic, un fel de Adrian Cioflanca cu cioc si acelasi praf provincial moldovenesc pe limba.
Dar laudele nu contenesc: “Mai mult, analistul politic, Anatol Țăranu – scrie Vocea Basarabiei – a specificat că volumele lui Valeriu Pasat vor servi drept sursă de informație pentru următoarele generații, care vor scrie despre istoria Republici Moldova. “Fiecare generație scrie istoria sa. Eu cred că istoria generației noastre îi aparține lui Valeriu Pasat. Opera sa este una suficientă și cu siguranță va fi citită de generații întregi. Mai mult, viitoarele generații vor scrie istoria lor în mare parte datorită cărților și acelei munci pe care a depus-o și o depune și în continuare Valeriu Pasat”, a precizat Anatol Țăranu”, la randul sau fost ambasador al Moldovei in Federatia Rusa.
Pentru aceste fapte marete si multe altele Valeriu Pasat, “savantul anului 2011”, a fost recompensat luna trecuta de Guvernul Vladimir Filat cu Premiul National, in valoare de 100.000 de lei, alaturi de alti bravi moldoveni, cu explicatia: “doctor habilitat in istorie, membru corespondent al Academiei de Stiinte a Moldovei, exponent de vaza al noii generatii de istorici din Republica Moldova, specialist in domeniul istoriei nationale contemporane, dezvaluind doua directii fundamentale: evolutia social-economica, administrativa, politica si culturala a Moldovei sovietice in mediul regimului stalinist si evolutia relatiilor dintre putere, Biserica si enoriasi in RSS Moldoveneasca, probleme tratate eronat sau tendentios in istoriografia sovietica sau interzise de a fi abordate”. Sunt absolut convins ca “habilitatul” Vladimir Ilici Tismaneanu isi musca pumnii de invidie.
Da, este vorba de acelasi “savant” purtator de servieta al lui Anatol Ciubais, Valeriu Pasat, care, in perioada electorala, cu zidurile si turnul Kremlinului cu steaua rosie inca in varf milita pentru aderarea Moldovei la “Uniunea Vamala Belarus, Kazahstan, Rusia” si alipirea ei la “spatiul economic si politic din Est”. Cu atat mai ciudata pare pozitia fostului preşedinte al Comisiei prezidenţiale pentru studierea şi aprecierea regimului comunist totalitar din Republica Moldova, apreciatul si respectatul (de catre noi) istoric Gheorghe Cojocaru, totodata director al Institutului de Istorie, Stat şi Drept al Academiei de Ştiinţe a Republicii, reclamat de la fel de apreciatul istoric Ion Varta ca ii face jocurile controversatului politician filo-rus Valeriu Pasat. Reproduc un articol semnat de prof dr Ion Varta in presa basarabeana, care mi-a fost semnalat cu multe semne de mirare si alarmare de reputati istorici de pe ambele maluri ale Prutului si astept cu incredere lamurirea situatiei si explicatia profesorului Gheorghe Cojocaru. (Victor Roncea)
Clonele lui Lazarev, trimise la înaintare de noua conducere a Institutului de Istorie, Stat şi Drept Jurnal de Chisinau
Din start suntem nevoiţi să constatăm, cu regret, că Gheorghe Cojocaru, noul director al Institutului de Istorie, Stat şi Drept (IISD) a transformat această instituţie într-o parodie jalnică – un fel de SRL pentru satisfacerea poftelor megalomanice ale lui Valeriu Pasat. În decurs de un an, Cojocaru, asistat de anturajul său, a impus Consiliului Ştiinţific al acestui institut desemnarea, în trei rânduri, a candidaturii lui V. Pasat, mai întâi, la premiul „cel mai bun savant al anului 2011”, apoi, la Premiul Naţional al Republicii Moldova, iar câteva săptămâni în urmă, a izbutit, prin fraudă, încălcând prevederile regulamentare, să-l înainteze pe acesta la titlul de academician al Academiei de Ştiinţe a Moldovei.
De fiecare dată, „operaţiunea” a fost perfect „orchestrată”, degenerând într-o lustruire dezgustătoare a imaginii „candidatului”, cu linguşiri penibile, cu elogii până la ceruri aduse lui V. Pasat. În cadrul celor trei şedinţe ale Consiliului Ştiinţific, mi-am manifestat totalul dezacord faţă de cele trei tentative descalificante de servilism înfiorător, demonstrând cu argumente de ce institutul n-ar trebui să fie antrenat în „operaţiunile” puse pe rol de cel care jinduieşte cu atâta încăpăţânare distincţii şi titluri nemeritate. Din păcate, de fiecare dată, Gh. Cojocaru a fost „la înălţime”, onorând cu prisosinţă toate comandamentele venite dinspre V. Pasat.
Culmea unui atare comportament, total nesăbuit, s-a produs în cea din urmă şedinţă, când s-a stabilit că V. Pasat nu întruneşte toate calităţile de aspirant la titlul de academician al AŞM, întrucât are doar doi discipoli care şi-au susţinut doctoratele, şi nu cinci, aşa cum prevede regulamentul. Gh. Cojocaru, în ciuda tuturor argumentelor invocate de câţiva membri ai Consiliului Ştiinţific, şi-a impus, în mod impertinent, punctul de vedere, siluind prevederile regulamentului, demonstrând, pe deasupra, lipsă de elementar bun-simţ.
În cele ce urmează, vom încerca să demonstrăm succint care sunt „meritele” celuia pe care îl promovează cu atâta insistenţă Gh. Cojocaru. Pentru aceasta, vom invoca mai întâi un fragment din studiul introductiv la volumul de documente, alcătuit de V. Pasat, cu genericul: „Трудные страницы истории Молдавии. 1940–1950”, editat la Moscova în 1994. Iată ce scrie el la pagina 9: „27–28 июня 1940 года Красная Армия перешла через Днестр. В состав СССР были включены Бессарабия и Северная Буковина. Но не это стало главным итогом присоединения находившихся с 1918 г. в составе буржуазной Румынии новых территорий. В 1940 г. произошло объединение левобережной и правобережной Молдавии, было ликвидировано искусственное деление страны и народа на две части, восстановлено государственное единство Молдавии, которая стала союзной республикой в составе Союза ССР. Воссоединение в едином государстве стало важнейшей вехой в национально-государственном самоопределении молдавского народа. 2 августа 1940 г. 7-я сессия Верховного Совета СССР приняла Закон об образовании Молдавской Социалистической Республики”.
Vom comenta, cu permisiunea cititorului, aceste „mostre” de prestaţie de „savant”, care-l caracterizează perfect pe proaspătul aspirant la titlul de academician al AŞM. Acesta nu suflă niciun cuvânt despre amputările teritoriale operate în ajunul sesiunii a VII-a care, în viziunea sa, avusese conotaţie „istorică”, pe care o şi glorifică. De fapt, după cum bine se cunoaşte, această sesiune a legiferat răşluirea nordului şi sudului Basarabiei, împreună cu nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa, care au fost încorporate cu forţat în componenţa RSS Ucrainene de către autorităţile sovietice de ocupaţie, fără o consultare prealabilă a populaţiei din aceste regiuni, care, până la 28 iunie 1940, făceau parte din componenţa unui stat-membru al Ligii Naţiunilor, spre deosebire de imperiul sovietic, ce fusese exclus din această organizaţie pentru agresiunea declanşată împotriva Finlandei la 30 noiembrie 1939. De asemenea, au fost amputate opt din cele 14 raioane ale RASSM şi doar şase au fost incluse în componenţa RSSM, încălcându-se, în mod grosolan, aşa-numitul principiu „etnic” de care cică s-ar fi condus autorităţile sovietice de ocupaţie. În felul acesta, câteva sute de mii de etnici români moldoveni s-au pomenit izolaţi şi înstrăinaţi de conaţionalii lor din RSSM. V. Pasat jubilează, prezentând această mare tragedie drept „cel mai important jalon în autodeterminarea statală a poporului moldovenesc”, dar nu suflă un cuvânt despre drama înstrăinării populaţiei majoritare din RSSM de restul românilor moldoveni din dreapta Prutului, nu mai spunem de cealaltă parte a neamului românesc, pe care el îl califică, în mai multe rânduri, ca o altă naţiune, diferită de cea „moldovenească”.
La pagina 28 a aceluiaşi volum, V. Pasat califică perioada interbelică pentru Basarabia ca una de ocupaţie românească a acestui teritoriu, iar ceea ce s-a produs în 1944, în urma înaintării armatei roşii, este considerat de el drept act de eliberare. Asemenea afirmaţii aberante se regăsesc din abundenţă în tot ce a publicat până în prezent V. Pasat. În una din ultimele sale lucrări, „Calvarul. Documentarul deportărilor de pe teritoriul RSS Moldoveneşti. 1940-1950”, Moscova, ROSSPEN, 2006, V. Pasat reanimează, de o manieră penibilă, toate clişeele istoriografiei sovietice „despre particularităţile construcţiei colhoznice” în RSSM (p. 31); despre „procesul veridic al construcţiei socialiste la sate, cu dezvăluirea „caracterului {său} cu adevărat „variat” şi multiaspectual…” (p. 26-27); despre „reforma agrară” din 1940 (adică despuierea ţăranilor înstăriţi şi mijlocaşi, dar şi a celor săraci), după care, o bună parte au fost deportaţi în Siberia şi Kazahstan, afirmând că „reforma agrară a fost efectuată, ţinându-se cont, în mod riguros (sic!) de particularităţile istorice ale ţinutului şi de situaţia din satul basarabean către iunie 1940. Aceste particularităţi constau, în primul rând, în faptul că reformele s-au înfăptuit atunci când în URSS socialismul era deja la o etapă înaintată, organele de partid şi sovietice conducându-se, la traducerea lor în viaţă, de bogata experienţă de soluţionare a problemei agrare şi de construcţia socialistă din alte republici ale Uniunii Sovietice” (p. 24). El continuă să rămână „consecvent” şi atunci când utilizează sintagmele „Puterea sovietică” cu majusculă (p. 19, 101 etc.), ca şi „Statul sovietic” (p. 98 etc.). El dedică o adevărată odă constituţiei staliniste a RSSM din 8 februarie 1941, dar nu uită să înfiereze „ocupaţia fascistă” a Basarabiei, când se ştie că acest teritoriu s-a aflat sub administraţie românească, şi nu sub „ocupaţie fascistă” (p.16). Dar pentru Pasat, administraţia românească din Basarabia din acea perioadă era una „fascistă”. Iarăşi, pentru a câta oară, el reia „melodia” despre „realipirea Moldovei la URSS” (p. 40); despre „instaurarea Puterii sovietice în Moldova” (în iunie 1940 (!!!) (p.100). Despuierile de bunuri, operate de autorităţile sovietice de ocupaţie le califică ca „acţiuni revoluţionare” (nici mai mult, nici mai puţin – exact ca la A. Lazarev ) (p.100). Aceleaşi „năzdrăvănii” se regăsesc şi în studiul introductiv la ediţia în patru volume „Православие в Mолдавии. Власть, церковь, верующие”. 1940 – 1953, Moscova, 2009–2012. Pentru V. Pasat, 28 iunie 1940 continuă să aibă semnificaţia de „reunire” a Basarabiei cu URSS (vol.1, p. 64, 66). El afirmă în mod categoric despre „persecutarea ortodoxiei ruseşti” de către autorităţile române, „dominate de şovinismul velikoderjavnic românesc”. El înfierează „procesul românizator” al bisericii ortodoxe din Basarabia, promovat în viziunea sa, inclusiv prin substituirea limbii slavone vechi cu cea română (!!!). Mai mult, el blamează „epurările etnice în rândul clerului basarabean”, dar şi „represiunile contra celora care nu erau de acord” cu atare politici. (p. 65) El mai învinuieşte istoriografia României de „sindrom imperial” (p. 28).
Şi, pe final, două cuvinte despre prestaţia penibilă a lui Gheorghe Cojocaru de a fi servantul umil al lui Valeriu Pasat, care ar avea mai multe explicaţii, dar cea mai concludentă rezidă în faptul că, până nu demult, şi el împărtăşea exact aceleaşi puncte de vedere, pe care le emite patronul său spiritual.
Vom invoca câteva „mostre” de abordare de pe poziţiile istoriografiei imperiale sovietice, de care Gh. Cojocaru nu era capabil să se debaraseze nici chiar în 1990. Către acel moment, lumea bună conştientizase adevărul istoric crunt despre semnificaţia regimului sovietic de ocupaţie a Basarabiei.
Gh. Cojocaru continua s-o ţină morţiş că Basarabia fusese ocupată de România, înfierând „regimul de ocupaţie a Basarabiei de către România „burghezo-moşierească”, instituit în 1918. Iată ce scrie el în „studiul” său intitulat: „Răscoala şi tendinţele ,,Directoratului de Hotin””, inserat în culegerea de studii „Îndemn la înălţare”, Chişinău, 1990: „În ianuarie 1919 a avut loc răscoala de la Hotin, eveniment în care a fost angajată populaţia câtorva judeţe şi care se înscrie în istoria luptelor de eliberare a Basarabiei de sub jugul burghezo-moşieresc al României în perioada anilor 1918–1940.” ( p. 218).
În viziunea acestuia, în Basarabia, după votul Sfatului Ţării din 27 martie 1918, funcţiona „regimul de teroare, instaurat de autorităţile române” (p. 219). Cojocaru mai afirmă că „…trupele României regale ,,inundaseră” între timp nordul Basarabiei până la Cernăuţi, nerecunoscând împuternicirile reprezentantului guvernului RPU asupra judeţului Hotin”. În felul acesta, el îşi manifestă nedumerirea de ce autorităţile române nu au recunoscut actul de agresiune şi de violare a frontierelor statului român de către aceste bande înarmate.
Un alt regret imens al lui Gh. Cojocaru este legat de faptul că acest act de agresiune contra statului român n-a culminat cu crearea sovietelor pe teritoriul ocupat de aceste bande. Cităm din puţul gândirii acestui „cercetător”: „Esenţa constructivă a răscoalei (sic!), care a durat 10-13 zile, nu şi-a găsit reflectare în formarea în masă a Sovietelor.” O altă „constatare” „genială” a acestuia: „Declarând rebeliunea drept o uneltire bolşevică, autorităţile române şi-au dezlegat mâinile, pentru a se răfui cu răzvrătiţii”. Dar ce urma să întreprindă autorităţile statului, să le plângă de milă agresorilor, să le permită să treacă prin foc şi sabie toată Basarabia.
Cireaşa de pe tort este concluzia finală a acestui pretins istoric al rebeliunii de la Hotin din ianuarie 1919: „Răscoala de la Hotin, în circumstanţele complicate din acel timp, a fost, obiectiv, o mişcare populară de eliberare de sub exploatarea burghezo-moşierească română, în care în mod inevitabil s-au ciocnit interesele guvernelor RPU şi României” (p. 220-222).
Să continui să insişti pe nişte idei perimate, de emanaţie cominternistă, atunci când aproape toată lumea se edificase asupra semnificaţiei rebeliunilor de la Hotin (1919), Tighina (1919), Tatarbunar (1924) este ceva imposibil de conceput.
În acelaşi context, ar mai fi ceva de spus. Preşedintele Academiei de Ştiinţe, dl Gheorghe Duca, a procedat în acest caz legat de V. Pasat de o manieră iresponsabilă şi, totodată, penibilă, făcând trafic de influenţă în favoarea prietenului său, ignorând cele câteva semnale dinspre Consiliul Ştiinţific al Institutului de Istorie, Stat şi Drept, inclusiv, votul din cadrul ultimei şedinţe a acestuia în care, împotriva înaintării candidaturii lui V. Pasat la titlul de academician, au votat cinci membri, iar unul s-a abţinut şi doar şapte au votat „pentru”.
Într-un articol de ziar, din 9 octombrie 2009, îi sugeram dlui Duca să-şi dea demisia de onoare din funcţia de preşedinte al AŞM pentru prestaţia penibilă din perioada regimului Voronin, când se transformase într-o slugă umilă a acestui regim. El se supărase, încercând să demonstreze că nu aveam dreptate. Ulterior, o serie întreagă de documente desecretizate din perioada guvernării comuniştilor (2001–2009) demonstrau cu prisosinţă acest trist adevăr. Astăzi, dumnealui a adus noi probe în favoarea inconsecvenţei sale proverbiale şi a unui trafic grav de influenţă şi reconfirmă, o dată în plus, inutilitatea şi chiar nocivitatea aflării sale în funcţia de preşedinte al AŞM. Dar ar fi oportun şi benefic să părăsească această funcţie împreună cu Gh. Cojocaru, care, prin prestaţia sa jalnică, s-a descalificat de o manieră dezonorantă.
BASARABIA ÎN RELAŢIILE ROMÂNO – SOVIETICE (1918-1947)
de Prof Univ Dr Ioan Scurtu
Basarabia a ocupat un loc extrem de important în politica externǎ a României şi cu deosebire în relaţiile româno-sovietice. Dupǎ încheierea Primului Rǎzboi Mondial, în noiembrie 1918, diplomaţia româneascǎ s-a concentrat asupra încheierii tratatelor de pace. Conferinţa pǎcii s-a deschis la Versailles, în ziua de 18 ianuarie 1919, când statul naţional unitar român – realizat prin Unirea Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei – era un fapt împlinit. Problema esenţialǎ era recunoaşterea acestei realitǎţi prin tratate internaţionale. Negocierile au fost îndelungate şi adesea dificile, dar rezultatul a fost pozitiv pentru România. Prin Tratatul de la Versailles, din 28 iunie 1919, Germania se angaja sǎ respecte graniţele politico-statale stabilite la Conferinţa pǎcii. La 9 decembrie 1919, România a semnat, la Saint Germaine en Laye, Tratatul de pace cu Austria, care recunoştea actul unirii Bucovinei din 28 noiembrie 1918. Dupǎ lungi discuţii, s-a încheiat Tratatul cu Ungaria, în palatul Trianon, în ziua de 4 iunie 1920, prin care confirma unirea Transilvaniei cu România.
In privinţa Basarabiei situaţia a fost complicatǎ de faptul cǎ guvernul bolşevic nu era recunoscut de plan internaţional, iar reprezentanţii sǎi nu au fost invitaţi la Conferinţa pǎcii. La Paris şi în preajma Conferinţei, se aflau unii diplomaţi ai fostului regim ţarist, dar aceştia nu aveau o calitate oficialǎ. Acest fapt a influenţat desfǎşurarea Conferinţei de pace, deoarece Rusia – care participase la rǎzboi din iulie 1914 pânǎ în octombrie 1917 – nu a participat la luarea deciziilor şi nu semnat tratatele încheiate.
Relaţiile româno-ruse au cunoscut o evoluţie contradictorie în timpul rǎzboiului. Din august 1916, România şi Rusia erau state aliate în cadrul Antantei, armatele lor participând împreunǎ la luptele din 1916-1917 împotriva Puterilor Centrale. La 13 ianuarie 1918, guvernul bolşevic a decis întreruperea relaţiilor diplomatice cu România, pe care o considera ostilǎ noului regim instaurat la Sankt Petersburg. Hotǎrârea Sovietului Comisarilor Poporului al Republicii Sovietice FederativeRuse din acea zi menţiona:
“1. Toate relaţiile diplomatice cu România înceteazǎ. Legaţia românǎ şi, în general, toţi reprezentanţii autoritǎţilor române se expulzeazǎ pe cea mai scurtǎ cale dincolo de frontierǎ.
2. Tezaurul României, aflat în pǎstrare la Moscova, se declarǎ intangibil pentru oligarhia românǎ. Puterea sovieticǎ îşi asumǎ rǎspunderea de a pǎstra acest tezaur, pe care îl va preda în mâinile poporului român”[1].
Relaţiile româno-sovietice au fost influenţate de evoluţiile interne din Rusia, unde în anii 1917-1920 s-a desfǎşurat un adevǎrat rǎzboi civil, precum şi de contextul internaţional. Atunci când guvernul bolşevic se afla în dificultate, acesta se declara pentru normalizarea relaţiilor cu România, iar când era victorios devenea intransigent şi chiar ameninţǎtor. (…)
A existat o anumitǎ succesiune de evenimente, care sugereazǎ coordonarea politicii Moscovei cu cea a Berlinului. Astfel, la 14 iunie trupele germane au ocupat Parisul, iar a doua zi armata sovieticǎ a intrat în teritoriile ţǎrilor Baltice, pe care Uniunea Sovieticǎ le-au anexat. La 22 iunie, Franţa a capitulat, iar la 23 iunie, Molotov l-a informat pe von Schulenburg, ambasadorul Germaniei la Moscova, cǎ a decis sǎ rezolve problema Basarabiei, precizând cǎ Uniunea Sovieticǎ dorea sǎ soluţioneze problema pe cale paşnicǎ, dar România nu a rǎspuns la aceastǎ ofertǎ. Ministrul de Externe sovietic a ţinut sǎ precizeze cǎ dacǎ România nu va accepta soluţionarea pe cale paşnicǎ a acestei probleme teritoriale, “Uniunea Sovieticǎ o va rezolva prin forţa armatǎ”[17] . Totodatǎ a menţionat cǎ revendicǎrile sovietice se extind şi asupra Bucovinei, în care locuieşte populaţie ucraineanǎ.
Rǎspunsul lui Ribbentrop a venit la 25 iunie:
“1. Germania este fidelǎ acordurilor de la Moscova. Ea este deci dezinteresatǎ de problema Basarabiei…
2. Pretenţia guvernului sovietic asupra Bucovinei este o noutate,Bucovinaa fost mai înainte provincia Coroanei austriece …
3. In restul teritoriului român,Germaniaare puternice interese economice. Acestea cuprind atât zonele petrolifere, cât şi pǎmântul agrar.
Germania este interesatǎ, aşa cum am explicat în repetate rânduri guvernului sovietic, ca aceste regiuni sǎ nu devinǎ teatru de rǎzboi”[18].
Ca urmare a acestei obiecţii germane, sovieticii au acceptat sǎ-şi limiteze pretenţiile la partea de nord a Bucovinei, incluzând oraşul Cernǎuţi. A doua zi, 26 iunie, dupǎ ora 22, Molotov a înmânat lui Gheorghe Davidescu, ministrului României la Moscova, o notǎ în care se menţiona:
“ Guvernul URSS propune Guvernului regal al României:
Sǎ înapoieze Basarabia cǎtre Uniunea Sovieticǎ;
Sǎ transmitǎ Uniunii Sovietice partea de Nord a Bucovinei, cu frontierele potrivit hǎrţii alǎturate” .
Guvernul sovietic aştepta rǎspunsul “în decursul zilei de 27 iunie curent”[19]. (…)
Din vara 1940 în faţa poporului român s-a ridicat, din nou, problema problema fundamentalǎ – aceea a refacerii graniţelor statale etnice.
Pentru atingerea acestui obiectiv, generalul Ion Antonescu a decis ca România sǎ se alǎture Germaniei, la 22 iunie 1941, în rǎzboiul împotriva Uniunii Sovietice. Obiectivul urmǎrit a fost limpede formulat de conducǎtorul statului în Ordinul de zi:
“ Ostaşi,
Vǎ ordon:
Treceţi Prutul,
Zdrobiţi vrǎmaşul din Rǎsǎrit şi Miazǎnoapte.
Reîmpliniţi în trupul ţǎrii glia strǎbunǎ a Basarabilor şi codrii voievodali ai Bucovinei, ogoarele şi plaiurile voastre”[25].
Aflând despre aceastǎ decizie, regele Mihai i-a transmis generalului Antonescu: “In clipa când trupele noastre trec Prutul şi codrii Bucovinei pentru a reîntregi Sfânta Tarǎ Moldovei lui Stefan cel Mare, gândul se îndreaptǎ cǎtre domnia voastrǎ domnule general, şi cǎtre ostaşii ţǎrii”[26]. Telegrame similare au transmis Iuliu Maniu, Constantin I.C. Brǎtianu şi alţi lideri politici români. (…)
Astfel, marile democraţii occidentale – în care românii îşi puseserǎ mari speranţe – recunoşteau înţelegerea dintre Hitler şi Stalin, materializatǎ în pactul Molotov-Ribbentrop din 23 august 1939, iar Basarabia şi nordul Bucovinei rǎmâneau sub ocupaţia sovieticǎ.
Pe lângǎ impunerea regimului sovietic, guvernanţii de la Moscova au procedat la divizarea teritoriilor româneşti ocupate, atribuind Ucrainei nordul şi sudul Basarabiei, precum şi nordul Bucovinei. Pe de altǎ parte, în Republica Sovieticǎ Socialistǎ Moldoveneascǎ a fost inclusǎ Transnistria.
In contextul dezagregǎrii Uniunii Sovietice, la 27 august 1991 Republica Moldova – care cuprindea numai o parte a provinciei istorice româneşti Basarabia – şi-a proclamat independenţa, fiind recunoscutǎ ca stat de România, Federaţia Rusǎ, Ucraina şi celelalte state membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite.
Traian Basescu si Romania: “Documentul care se va discuta astazi si nu va aparea in concluzii este despre cedare de suveranitate”.
Constitutia Romaniei: “Nici un grup şi nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu.”
„Lenin a dat-o în bară, Stalin a dat-o în bară, Hruşciov a dat-o în bară, Andropov a dat-o în bară, chiar şi Gorbaciov a dat-o în bară. Dar Comisarii de Bruxelles acum au reuşit“. – Vladimir Bukovski pentru Victor Roncea
Am scris deja in cateva randuri despre ceea ce m-a socat cel mai tare in timpul evenimentelor din iulie-septemebrie 2012 si m-a determinat sa ma despart pentru totdeauna de orice are cea mai mica tangenta cu Basescu, pe deasupra porcariei cu noul sau rang de presedinte al tuturor ungurenilor. Este vorba de devoalarea sa, facuta, chipurile, pentru a intelege noi cat de mare este el, mititelul, despre cum discuta “discret” si “subtil”, pe sub mesele de la Consiliul European, cedarea suveranitatii nationale a Romaniei, fara a inconstiinta romanii, in ideea crearii unei utopice Federatii europene, un proiect masonic vechi de peste 200 de ani. Intr-o Scrisoare Deschisa adresata Suspendatului in ultima clipa a Referendumului, in care imi propuneam si sa renunt la orice comentariu politic pe acest blog, din scarba fata de personajele care ne distrug zilnic viata, ii aminteam lui Traian Basescu ca daca nu va plati acum, dupa cum a cerut poporul roman prin votul lui, cu siguranta istoricii nu il vor ierta punandu-l exact la locul lui, in insectarul tradatorilor de tara, daca continua tot asa. Si uite ca o face. Ceea ce ma obliga sa scriu in continuare despre marile porcarii la care se deda intru desavarsirea Pactului Hitler – Stalin. De ce ii invoc pe cei doi posedati? Pentru ca cei care la merg pe urme si se ocupa azi de acest proiect masonic, nazisto-comunist, in Romania, sunt in princiapal agenti cunoscuti ai Germaniei si Rusiei (respectiv ai Ungariei, satelitul extremist al celor doua puteri), dupa cum se vede, iata, dintr-o simpla stire de presa in care ni se invoca maretele idealuri ale Federatiei Noii URSS, promovate asiduu de aparatorul ticalos al lui Basescu, fostul (?) maoist si trotkist Barroso, crescut de tovarasi pana a ajuns unde trebuie, la fel ca si comunistoida ministreasa de Externe a UE (vezi mai jos articolul publicat in exclusivitate de Victor Roncea cu Vladimir Bokovski despre coloana a cincea a URSS care conduce azi UE).
Agentii propagandisti de azi sunt cunoscuti, cu totii, drept apropiati structurilor PCR si Securitatii, aripa KGB, ai AVO/AVH, SIE si BND, serviciul din urma, in cazul in care nu stiati, fiind (re)infiintat oficial chiar de catre unul dintre “parintii fondatori” ai UE, primul cancelar al Germaniei Federale, Konrad Adenauer. Ii descoperiti in articolul de mai jos, o propaganda ordinara euro-comunista, din “Adevarul” de azi. Voi reveni, inclusiv asupra personajelor in cauza, a ungro-cioroienilor lui Basescu care ne explica “marile avantaje” ale cedarii suverantitatii nationale pe mainile unor idioti cu stele rosii ascunse sub sortulele.
“Federaţia Statelor Europene: avantaj România
17 septembrie 2012, 22:00 | Autor: Sebastian Zachmann
Jose Manuel Barroso vrea o nouă formă de organizare a statelor europene
Analistul politic Emil Hurezeanu crede că implementarea unui sistem de guvernare european ar aduce progrese României.
Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a prezentat, la Strasbourg, în faţa Parlamentului European, o nouă concepţie despre structura Uniunii Europene. „Adevărul” a contactat a serie de specialiştipe probleme europene care au analizat noul proiect şi au stabilit eventualele avantaje ale României în cadrul noii configuraţii statele.
„O federaţie a statelor-naţiune, acesta este orizontul nostru politic. Fac apel la o federaţie a statelor-naţiune. Nu un super-stat, ci o federaţie care să poată să funcţioneze printr-o mutualizare a suveranităţii”, a spus preşedintele CE, fără a oferi detalii despre noul proiect european. Transformarea UE într-o federaţie de state naţionale ar însemna, de fapt, o uniune economică, politică şi financiară, care în opinia preşedintelui CE ar trebui începută în viitorul apropiat prin transformarea tratatelor existente.
Un argument în favoarea noului concept propus de Barroso rezidă din faptul că statele membre ale UE funcţionează deja într-o structură comună, însă trecerea de la Uniune la Federaţie ar însemna cedarea unor prerogative naţionale în favoarea noului stat federal european. În acest punct, lucrurile s-ar putea împotmoli, deoarece ţările care au aderat la UE au funcţionat ca o federaţie de state independente şi suverane, iar primele voci ale euroscepticilor au căpătat deja ecou. Preşedintele Cehiei, Vaclav Klaus, una dintre cele mai efervescente personalităţi eurosceptice, a respins propunerea lansată de preşedintele CE.
„Resping cu fermitate această idee a lui Jose Barroso. În 2004 am aderat la Uniunea Europeană şi nu la o federaţie în care vom deveni o provincie fără importanţă”, a comentat şeful statului ceh.
Avantaj pentru România
„În primul rând, ne-ar scuti de incompetenţa cronică a politicienilor români. Vom fi în situaţia să avem un personal politic dictat, care ne-ar introduce în regulile europene generale şi în cadrul unui sistem de guvernare european. Oricum nu mai aveam nicio idee a inovaţiei strategice în politica internă”, a declarat Hurezeanu. Emil Hurezeanu nu consideră un impediment nici posibila cedare a suveranităţii naţionale. „Nu suntem atât de ataşaţi de mistica statului naţional ca francezii. În concluzie, o formă occidentală obligatorie îmbinată cu un conţinut plastic, al nostru, ar putea da roade”, a arătat Hurezeanu.
Preşedintele Comisiei de politică externă din Camera Deputaţilor, Laszlo Borbely (UDMR), a expus şi el avantajele ţării noastre în cadrul unui nou sistem european de organizare statală. „Din punct de vedere financiar, sigur că este avantajos pentru România, care este o ţară mai puţin dezvoltată. Nu putem uita că România, în cei şase ani de la aderare, a primit circa 31-32 de miliarde, din care 23-24 au venit de la UE. De unde puteam accesa noi acei bani? În viitorii 6-7 ani, putem fi beneficiarii direcţi ai acestui proiect”, a spus deputatul UDMR.
„Acesta este viitorul”
Fostul ministru de Externe Adrian Cioroianucrede că propunerea lui Barroso este singura măsură prin care se poate salva UE. „Acesta este viitorul, în condiţile în care naţionalismele sunt în creştere. Trebuie să se facă paşi decisivi în vederea creşterii coeziunii, pentru că, altfel, se poate ajunge la ruperea UE”, a spus Cioroianu. „Cedarea suveranităţii naţionale nu o poţi face decât atunci când trăieşti prost, iar prin destrămarea proiectului european nu s-ar întări suveranitatea naţională, ci ar scădea radical nivelul de trai”, a completat Cioroianu. Un alt fost ministru de Externe, Teodor Baconschi, priveşte acest proiect ca o concluzie a crizei din interiorul UE. „Liderii europeni au stabilit diagnosticul, iar acum se caută un remediu pe termen lung. Trebuie continuată construcţia politică pentru a putea rămâne în competiţia globală cu SUA şi China”, a spus Baconschi.
Europarlamentarul PDL Cristian Preda spune că Barroso a propus „o soluţie la mijloc de drum, între o Europă dominată de firma statului-naţiune şi o Europă federalistă, în care naţiunile să dispară cu totul”. Însă, liderul PDL se întreabă „dacă nu avem naţiune, ce avem ca referinţă?” şi care vor fi noile frontiere ale Federaţiei Europene.
Poziţia lui Traian Băsescu
Ideea unei reorganizări a Uniunii a fost vehiculată încă de anul trecut în cadrul întâlnirilor informale dintre reprezentanţii statelor europene. Preşedintele Traian Băsescu vorbea despre o nouă reconfigurare europeană la începutul acestui an. Şeful statului opina atunci că singura soluţie pentru ca statele din zona euro să reziste în faţa crizelor economice este realizarea Statelor Unite ale Europei, prin cedarea de suveranitate.
„Nu mă feresc să spun că va trebui să avem curajul să spunem naţiunilor noastre că soluţia corectă este realizarea Statelor Unite ale Europei. Va trebui, mai devreme sau mai târziu, să ne punem cu toţii la un loc suveranitatea, pentru a crea suveranitatea UE”, spunea, în primăvară, Băsescu.
“O federaţie a statelor- naţiune ne-ar scuti de incompetenţa cronică a politicienilor români”
Emil Hurezeanu politolog
Măsuri mai dure pentru încălcarea statului de drept
Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, spune că e nevoie de un set de instrumente mai bune pentru combaterea situaţiilor de încălcare a regulilor statului de drept, „constatate în ultimele luni în anumite state UE”. „În ultimele luni am asistat la ameninţări împotriva cadrului legal şi democratic în anumite state europene. PE şi Comisia Europeană au fost primele care s-au sesizat şi au tras alarma şi au jucat un rol decisiv pentru ca aceste evoluţii îngrijorătoare să fie aduse sub control. Dar aceste situaţii au dezvăluit şi unele limite pentru cadrul nostru instituţional”, a spus Barroso.“
Aici se incheie articolul din Adevarul.
Iata si pozitia transanta despre “mareata” UE, oferita de scriitorul anticomunist Vladimir Bukovski subsemnatului, in urma cu cativa ani, la instalarea comuniostoidei Catherine Ashton in fruntea “diplomatiei” noii URSS:
Vladimir Bukovski:A cincea coloana a URSS conduce Europa
de Victor Roncea
Renumitul luptător anticomunist, scriitorul rus Vladimir Bukovski, refugiat în Marea Britanie, pune la îndoială, prin intermediul nostru, probitatea profesională şi morală a şefului propus să conducă politica externă a UE, uniune asemuită de cercetătorul antisovietic cu o nouă URSS.
Este vorba de baroneasa Catherine Ashton, nominalizată arbitrar în funcţie, ca şi conducătorul formal al UE, Herman Van Rampuy, supranumit de jurnalişti „preşedintele Bilderberg“ pentru faptul că singura sa recomandare pentru acest post este cea de membru al grupului elitist secret. Săptămâna trecută, surse politice din Londra au furnizat pentru corespondentul HotNews o scrisoare trimisă preşedintelui Comisiei Europene, Manuel Barroso, în care europarlamentarul britanic Gerard Batten pune sub semnul întrebării reputaţia noului ministru de externe al UE, baroneasa Catherine Ashton. În scrisoare, informează HotNews, Batten îi cere lui Barroso analizarea trecutului lui Catherine Ashton, acuzată de legături cu URSS la începutul anilor ‘80, pe când era trezorier al unui ONG „anti-dezarmare“, tipic celor înfiinţate de KGB pe tot cuprinsul Occidentului.
Acum, după părerea mea, nici adresantul nu este mai breaz decât persoana reclamată, dacă ţinem seama că Barroso şi-a început cariera ca lider al mişcării maoiste a „proletariatului revoluţionar portughez“ devenită ulterior Partidul Comunist al Muncitorilor Portughezi.
Europarlamentarul Gerard Batten face trimitere în scrisoarea sa la celebrul scriitor Vladimir Bukovski, care este şi preşedinte de onoare al Centrului Rezistenţei Anticomuniste din România şi care a avut ocazia să scotoceasă prin arhivele KGB, din care a şi extras, pentru cercetare, un fond impresionant, care poate ajuta la scrierea adevăratei istorii a comunismului. (…) Vă oferim, în exclusivitate, poziţia scriitorului Vladimir Bukovsky faţă de instalarea baronesei Catherine Ashton: „Lenin a dat-o în bară, Stalin a dat-o în bară, Hruşciov a dat-o în bară, Andropov a dat-o în bară, chiar şi Gorbaciov a dat-o în bară. Dar Comisarii de Bruxelles acum au reuşit“.
Bukovski: Comisarii UE, mai tari ca cei ai URSS
Numirea baronesei Ashton ca ministru de Externe al UE a fost făcută în spatele uşilor închise, în cele mai bune tradiţii ale Biroului Politic sovietic. Parlamentele naţionale, presa şi publicul nu au avut nicio şansă să discute meritele candidaturii ei în avans – ne-au fost prezentate ca un fapt împlinit. Şi, bineînţeles, viitoarea aprobare a Sovietului Suprem European este văzută ca o concluzie anticipată – după cum nu au întârziat nici felicitările în cor de la liderii mondiali. În orice caz, după mine, şi nu numai, există mari probleme care se ridică faţă de ea în Marea Britanie.
Între 1980-1983, Cathy Ashton a fost trezorier şi apoi vicepreşedinte al Campaniei pentru Dezarmarea Nucleară (CND). La vremea aceea, CND a fost un pivot al „campaniei de pace“ sponsorizate de sovietici în Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord. Cu bună ştiinţă sau nu, activiştii CND au fost coloana a cincea sovietică. Mai mult, la acel moment CND a acceptat donaţii uriaşe din partea unor binefăcători neindentificaţi, pe care a refuzat ferm să-i numească, aceştia rămânând anonimi până în ziua de azi.
Am demonstrat cu sute de documente strict secrete din arhivele sovietice (a se vedea „Judecata în Moscova“) că acea campanie de dezarmare nucleară de la începutul anilor ‘80 a fost orchestrată pe ascuns de la Moscova. Într-o măsură substanţială, a fost, de asemenea, finanţată de către Blocul Sovietic. Banii au fost direcţionaţi prin intermediul partidelor comuniste şi a altor organizaţii pro-sovietice sau individuale, cu scopul de a le creşte influenţa în „mişcarea de pace“.
Cu Cathy Ashton ca trezorier, conturile CND nu au făcut obiectul unui audit independent. Sub presiunea publică, ele au fost supuse auditului pentru prima dată în 1982-1983 şi s-a descoperit că suma de 176,197 lire sterline – 38 la sută din venitul anual al CND – nu a putut fi urmărită până la donatorii săi originali. Auditorii Godfrey, Lord&Co au raportat că banii au provenit din „donaţii voluntare care nu pot fi controlate în totalitate până când aceştia nu intră în registrele contabile. Veniturile complete provenite din astfel de încasări nu sunt, prin urmare, susceptibile pentru verificările independente de audit“.
După cum a fost cunoscut, fără îndoială, pentru Ashton, cel însărcinat cu strângerea de fonduri în CND era un membru al Partidului Comunist, Will Howard. Apropo, cariera lui ulterioară nu a fost mai puţin amuzantă decât cea a lui Ashton. El a părăsit Partidul Comunist şi CND-ul la sfârşitul lui 1980 şi şi-a petrecut restul vieţii ca om de afaceri şi militant al „schimbărilor climatice“ – până la moartea sa în 2008.
Dacă eşti trezorier al unei organizaţii anti-NATO, şi un comunist făţiş îţi aduce 176 de mii de lire sterline de la donatori anonimi, nu ai nevoie de prea multe variante pentru a ghici de unde vin banii – Rothschild, regele Saudit sau chiar Biroul Politic Sovietic. Dacă ea nu a putut pune doi şi doi împreună, nu avea nicio treabă cu a fi trezorier. Sau, dacă putea, ea acoperea cu bună ştiinţă pentru agenţii sovietici plătiţi pentru subversiune. Ea era fie o conştiincioasă membră a Coloanei a V-a, fie unul dintre cei pe care Lenin îi numea „idioţii folositori“. Tertium non datum.
Dacă pot specula, nu cred că a fost o idioată. În conformitate cu dosarul ei MI5, strecurat prin presa britanică săptămâna trecută, ea se afla sub supraveghere ca un „simpatizant comunist“. Ea reprezenta CND la întâlnirile Partidului Comunist. Împreună cu tovarăşii ei din CND, avea legături apropiate cu Partidul Comunist Francez. În 1980, ea şi două comuniste britanice au alcătuit delegaţia CND până la organizaţia olandeză controlată de comunişti „Opriţi bomba cu neutron“ (Stop the Neutron Bomb). Când s-a întors în Marea Britanie, la sugestia olandezilor, Ashton a aranjat pentru grupurile CND să se unească cu perechile lor din Olanda. La conferinţa anuală a CND din 1 decembrie 1983, împlinind un an ca vicepreşedinte al CND, ea a prezidat o întâlnire organizată de „Marxism Today“, jurnalul oficial teoretic al Partidului Comunist. Cu un asemenea trecut, cum ar putea ea să fie de încredere pentru a reprezenta Europa pe scena lumii, de exemplu, în relaţiile cu Rusia? Ea nu ar fi obţinut niciodată o asemenea poziţie într-un guvern democratic. Asemenea numiri sunt posibile doar în EUSSR.
Aşadar, tovarăşi, ar trebui să ne felicităm pe noi înşine: avem în cele din urmă o grămadă de sovietici din a cincea coloană care conduc Europa. Lenin a dat-o în bară, Stalin a dat-o în bară, Hruşciov a dat-o în bară, Andropov a dat-o în bară, chiar şi Gorbaciov a dat-o în bară. Dar Comisarii de Bruxelles acum au reuşit.
Botosaneanul.Ro: Dacă până acum nu aţi călcat prin Tătărăşeni din judeţ de acum înainte cu siguranţă cel puţin veţi auzi de acest sat. Şi asta pentru că undeva pe o uliţă aproape pierdută de lume vineri la amiază a avut loc un eveniment fără precedent pentru Botoşani. În prezenţa a aproximativ 30 de persoane, de la profesori doctori la simpli ţărani, a fost dezvelit un bust al mareşalului Ion Antonescu.
„Ne-a dezrobit Basarabia, ne-a dezrobit nordul Bucovinei”
Nu s-a întâmplat în vreun loc plin de semnificaţii şi nici măcar într-unul public, ci în curtea casei unui sătean. Săteanul nu este însă oricine, ci profesorul doctor în istorie Gică Manole. Omul care înainte de revoluţie a fost turnat la Securitate pentru convingerile şi opiniile sale socio-politice şi-a îndeplinit una dintre năzuinţele pe care le avea de câţiva ani. Alături de un sculptor a muncit timp de câteva săptămâni şi a reuşit să îşi amplaseze în grădină, chiar în faţa casei, bustul celui care a condus practic România în cel de-al doilea război mondial. În ciuda unor opinii extrem de critice la adresa mareşalului, Gică Manole are o cu totul altă părere faţă de rolul pe care Antonescu l-a avut în istoria României. Cum legea îi interzice să monteze un bust al acestuia în loc public, a făcut-o în propria-i curte. De ce? „Ne-a dezrobit Basarabia, ne-a dezrobit nordul Bucovinei şi au arătat lumii că poporul român este un popor mândru şi eroic şi nu laş şi vegetal cum spun atâţia netrebnici. Aşadar, este o chestie de afişare a unei demnităţi fireşti care orice cetăţean român poată să o aibă raportându-se la eroii neamului său şi la jertfele sale infinite. Este un gest de recuperare a demnităţii”, a explicat Gică Manole.
“Dacă el nu are în ţara lui un monument, ei bine l-am făcut eu în onoarea lui”
Nota mea: Un exemplu demn de urmat! Fiecare roman care sta la curte ar trebui sa incerce sa ridice un bust al Maresalului, daca se poate cat mai la strada! Aceasta ar fi o adevarata miscare de rezistenta nationala!
Îndrăznesc să spun că Pactul Ribbentrop Molotov este în continuare în vigoare. Ruşii se apără spunând că înţelegerea dintre Hitler şi Stalin a fost denunţată de multă vreme, din 24 decembrie 1989. Doar că foarte puţini au citit documentul acestei denunţări.
Relatarea lui Ion Antonescu, surprinzând episodul decisiv al loviturii de stat, declanşarea şi arestarea celor doi actori principali, liderii regimului doborât, excela – funcţionând primatul incontestabil al poziţiei şi calităţii „sursei”! – la capitolul probitate. Valoarea remarcabilă a „sursei”, în mod sigur, va înfrunta cu succes scurgerea nemiloasă a timpului …
La 23 august 1944 cel puţin 30 de persoane şi personalităţi au fost angrenate, complotişti şi victimele lor, în declanşarea loviturii de stat. Să-i reamintim, mai întâi, pe cei aflaţi, la 23 august şi în noaptea de 23/24 august 1944, chiar în zona epicentrului evenimentelor: Bucureşti – Palatul Regal din Calea Victoriei.