Referitor la solicitarea dumneavoastră, vă precizăm următoarele:
Conform legii nr. 217/2015, art 2, lit c), „prin persoană vinovată de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război se înţelege orice persoană condamnată definitiv de către o instanţă judecătorească română ori străină sau prin orice hotărâre recunoscută în România, potrivit legii, pentru una sau mai multe infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi persoana din conducerea unei organizaţii al cărei caracter criminal a fost constatat prin hotărârea unei instanţe penale internaţionale”.
Casa în care a trăit slt. (r) Ion Şiugariu-Soreanu a fost transformată în muzeu în anul 1983. Existenţa unei sentinţe judecătoreşti în baza căreia acesta ar fi fost considerat criminal de război nu ar fi făcut posibil un asemenea act.
În baza de date a Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor a fost identificat slt. (r) Ioan I. Soreanu, din Regimentul 27 Infanterie, decedat în data de 01.02.1945, înhumat iniţial în localitatea Pohronska Polhora (situată la aprox. 74 km de Zvolen) şi strămutat ulterior în Cimitirul de onoare al eroilor români din Zvolen, Republica Slovacă.
Locul de înhumare a militarului este considerat mormânt de război, având în vedere că acesta a murit în timpul şi din cauza unui conflict armat, ca urmare a executării unui serviciu comandat în interesul statului român, potrivit art. 2, alin (1) din Legea nr. 379/2003privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război.
Totodată, trebuie avut în vedere aspectul că slt (r) Ion Şiugariu este un militar român căzut în luptă pe teritoriul Republicii Slovace, în această categorie intrând numai cetăţenii români care au făcut parte din forţele armate române, potrivit art. 1, lit a) din Legea nr. 201/2007 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Slovace privind mormintele de război.
O delegaţie a Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor va efectua o misune de documentare şi inspecţie la Cimitirul de onoare al eroilor români din Zvolen, Republica Slovacă.
Cu simplu român dar şi ca nepot al unui erou-martir din regimentele din Ceruri ale Armatei Române, locotenentul Nicolae Vasilescu, căzut în războiul anti-hitlerist şi înmormântat în Cimitirul Eroilor Români din Zvolen, Slovacia, alături de poetul şi eroul-martir locotenent Ion Soreanu Şiugariu, ader în totalitate la Apelul făcut de activistul pentru drepturile românilor Dan Tanasă şi solicit Ministerului Apărării Naţionale să-şi apere eroul defăimat ACUM!
“In acest duh al iubirii Mantuitorului, al Adevarului, au gandit, au actionat, acesti copii ai nostri, astazi mult mai maturi, si in decembrie 1989 si in lunile martie, aprilie, mai, iunie 1990. Acest duh crestin sa ne calauzeasca, cu certitudinea ca numai acest duh, al Adevarului, si al Iubirii, poate sa biruie raul din lume. Si ca aceste doua valente, Lumina si Iubire, vor sta la temelia neincetatei noastre innoiri si invieri. Asa sa ne ajute Dumnezeu! Hristos s-a inaltat!” – Parintele Galeriu la vernisajul Expozitiei de Fotografie “Ziua a treisprezecea” – Expozitie-manifest in memoriam “Piata Universitãtii” de Victor Roncea. Vorbitori: Parintele Galeriu, Sorin Dumitrescu, George Roncea. 13 Iunie – 13 Iulie 1997, Galeria Etaj 3/4 – ArtExpo, Teatrul National, Bucuresti. Organizator: Asociatia Jurnalistilor Crestin-Ortodocsi. Video:
O surpriză plăcută: m-am regăsit cu un citat despre Serviciul Român de Informaţii în capitolul “SRI văzut de jurnalişti” al lucrarii “Monografia SRI – 25 de ani”, publicată de Editura Rao şi primită acasă prin amabilitatea directorului SRI, Eduard Hellvig, care promite încă de la început să consolideze relaţia dintre principalul serviciu de informaţii al României şi presa de specialitate şi societatea civilă românească. “Monografia SRI” se constituie drept o istorie necosmetizată a ultimilor 25 de ani, cu bune şi rele, provocări şi crize, succese şi controverse, lucrare pe care o recomand oricărui român sau străin interesat de trecutul recent şi încă fierbinte al României. Personal, parcurgând textul profesioniştilor SRI am retrăit multe din situaţiile cu care m-am confruntat la rândul meu, de pe frontul jurnalistic, în ultimii 25 de ani. Preocupându-se de SRI de la formare până azi – nu lipsesc agitaţiile stridente ale Elenei Udrea – lucrarea omite însă să acopere şi perioada intensă de transformare a structurile de informaţii româneşti, când, după lovitura de stat din decembrie 1989, Departamentul Securităţii Statului a fost desfiinţat violent, înglobat sub tutela unor agenţi sovietici, conducerea arestată de oamenii GRU iar unitatea sa specială “anti-KGB”, anihilată brutal. Mai mult pentru tinerii sau mai puţin tinerii care nu au trăit aceste evenimente şi par să nu înţeleagă nici azi ce a fost la ’89, am încercat să public un volum de documente şi mărturii inedite pe acest subiect, rămas însă în stadiu de proiect, din lipsă de timp. M-am bucurat totuşi să văd că şi în această lucrare, curată, care îmi aminteşte prin copertă de Cartea Albă a Securităţii realizată de regretatul istoric Mihai Pelin, luptătorii de pe frontul nevăzut şi-a adus omagiul pios eroilor-martiri ai Brigăzii Antiteroriste masacraţi la ordinele sovieticilor în 1989. Cinste lor şi mulţumiri SRI!
Un rezumat video al acestei lucrări puteţi găsi la SRI.Ro
“Cu ungurii nu putem avea probleme militare: dacă dăm drumul la toţi caii din Ardeal, fără călăreţi, în două ceasuri se pişă în Budapesta”, spunea Petre Ţuţea. Budapesta a fost ocupată, hrănită şi eliberată de Armata Română. Chestia nu le place ungurilor deloc. De aceea s-au gândit chiar să falsifice istoria, aşa cum era ea înscrisă pe Arcul de Triumf din Bucureşti. Aşa că într-o zi menţiunea a dispărut. După ce basorelieful ce omagia pe Arcul de Triumf ocuparea şi eliberarea Budapestei de către Armata Română, la 4 august 1919 (foto aici), a fost eliminat, sub una din guvernările trădătoare în care UDMR şi-a făcut de cap, am făcut o Plângere pentru identificarea şi pedepsirea autorilor acestei fapte penale. Deşi Parchetul a început ancheta, prin 2012, şi deşi aflarea răufăcătorilor era la fel de grea ca depistarea unui elefant roz în biroul miniştrilor culturii UDMR, nici până azi nu au fost aflaţi făptaşi. Când a devenit clar că autorităţile nu vor să se mişte pentru îndreptarea unei asemenea sfidări şi batjocoriri maghiare la adresa Istoriei şi a României, de Crăciunul anului 2013 câţiva băieţi viteji s-au gândit să facă un cadou inedit românilor, reînscriind Budapesta pe Arcul de Triumf, printr-o manieră cu totul inedită, imaginată şi pusă în aplicare de activistul pentru drepturile omului Mihai Tociu (video mai jos). Iată că, în sfârşit, după alţi doi ani şi chiar la aniversarea a 96 de ani de la eliberarea capitalei maghiare de hoardele bolşevice ale lui Bela Kuhn (Cohen), restauratorii Arcului de Triumf s-au gândit şi ei să facă un cadou românilor, finalizând chiar pe 4 august 2015 basorelieful ce urmează să reamintescă lumii cum a salvat Armata Română B U D A P E S T A!
Felicitări şi mulţumiri!
PS: Desigur, sperăm ca lucrările să fie gata până de 1 Decembrie, pentru ca Armata Română, brigăzile SRI şi alte detaşamente să poată trece cu arma la umăr pe sub Arcul de Triumf!
Monica Luisa “Mandela” Macovei, fost procuror comunist implicat ulterior şi în Mineriada din 13-15 iunie 1990, a decis propagandistic să dea în judecată trei ziarişti care, conform actului de Chemare în judecată, ar fi regizat o “campanie de presă” prin “acuzaţii mincinoase” şi “declaraţii denigratoare şi defăimătoare” (sic, să mai pună mâna pe manualul de Limba română, şi ea şi avocata ei!). În Cererea de Chemare în judecată, înregistrată la Registratura Tribunalului Bucureşti pe 1 august 2014 se arată în ce consta aşa-zisa “campanie de presă” “defăimătoare şi denigratoare” (sic, din nou): Victor Roncea este “vinovat” ca a postat pe blog un Document folosit la procesul său de inculpatul Mihai Chiţac, fostul Ministru de Interne al lui Ion Iliescu şi Petre Roman, în care acesta se apăra folosindu-se de o declaraţie a fostului procuror Monica Macovei, care afirma, textual, că la Unitatea de la Măgurele, unde a fost trimisă pentru anchetarea protestatarilor arestaţi în 13 – 15 iunie 1990, “nu a văzut nici un act de violenţă“; Radu Tudor era acuzat că a preluat acest document şi l-a însoţit de un mic comentariu (Monica Macovei, procuror-anchetator la mineriada din Iunie 1990); iar Mihai Gâdea că l-a prezentat într-o emisiune.
“Campania” fiind finalizată, la proces, martora de serviciu, o subalternă a actualei europarlamentare, pe numele ei Stancu Constantinescu Marilena, a susţinut că toţi colegii europarlamentari ai cunoscutei activiste homosexuale au fost ultragiaţi de afirmaţiile publicate de blogurile Roncea.Ro, Radu-Tudor.Ro şi prezentate de Antena 3 iar doamna Monica Macovei a plâns. Pentru aceasta şi pentru faptul că nu i-am publicat “Dreptul la replică”, conform deontologiei profesionale, şefa asociaţiei de locatari de la blocul M1o din Tudor Arghezi, ne cerea drept despăgubiri “morale” 10.000 de euro de căciulă. Doamna Judecător a fost curioasă dacă Monica Macovei a solicitat şi trimis acest “Drept la replică” celor incriminaţi, spre publicare. “Nu”, a zis martora lui Mandela, adevăr grăind, prin gură păcătoasă.
Acestea fiind zise, în urma unui discurs elocvent al avocatului Mihai Mustăciosu, reprezentantul celor doi ziarişti Intact, şi a pledoariei mele, care m-am auto-reprezentat 🙂 procesul s-a încheiat, spre pronunţarea Doamnei Justiţii. Care a decis: Monica Macovei rămâne ceea ce este – fostă procuroare comunistă şi procuror-anchetator la Mineriada din 13-15 iunie 1990. Instanţa a respins, ieri, 6 iulie 2015, acţiunea tovarăşei Monica Macovei, ca neîntemeiată. Încercarea acesteia de a-şi recosmetiza trecutul – ca în cazul Şova cu tatăl general care era “doar” colonel Secţia Militară a CC al PCR – a fost strivită. Speranţa ei de falsificare a adevărului a căzut la pământ. Libertatea presei a învins! S-a convins, oare, că s-a înşelat (dacă nu, sunt dispus să-i public “dreptul la replică” 🙂 )?
PS: Nu degeaba zicea colegul ei de fabulă care a tot umflat broscuţa că “macoveismul este o formă prostească a băsismului”. – 🙂 🙂 🙂
PPS: Când începe DNA căutarea şi găsirea banilor negri din campaniile PDL, milioanele murdare de euro care au făcut-o şi pe madam Mandela Macovei europarlamentară???
Parintele Hariton Negrea la Parastasul Parintelui Justin Parvu – Manastirea Petru Voda, 16 iunie 2015
Probabil că nici unul dintre ucenicii sau fiicele şi fii duhovniceşti ai Părintelui Justin Pârvu nu trăiesc sentimentul că Părintele a murit şi nu mai este printre noi, cu noi. Dimpotrivă, prezenţa sa pare să sporeasca, acum, că nu mai este îngrădit de materie. “Nu vă mai plângeţi că ce va fi după ce am să mor! Da’ ce, măi, mă duc să dorm?”, spunea, şugubăţ, cu umorul său specific, Parintele, unui apropiat. Asemenea cuvinte ne-a lăsat şi Părintele Calciu pe patul de spital – chiar subsemnatului -, când ne-a avertizat profetic că duşmanii României ortodoxe se vor lupta cu el şi fraţii săi din închisori chiar şi morţi fiind, dar de dincolo, de va fi nevoie, Părintele ne va sprijini mereu cu braţul său, formând un lanţ neîntrerupt, între luptătorii din Ceruri şi cei de pe pământ. Şi aşa şi este. Şi nu era nevoie să fie dezgropat ca să ştim că aşa este. Pentru cei care ştiu, desigur.
Parintele Justin, la 90 de ani, mereu sprinten
Când ajungi la mormântul Părintelui Justin de la Mănăstirea Petru Vodă simţi cât de viu şi aproape este Părintele, la fel cum îi simţeai căldura minunată a mâinilor, sărutându-i-le, chiar şi în ultimele clipe de dinainte de punerea sa în mormânt, la patru zile de la sfârşitul său martiric. Descoperi cum mormântul îţi apare ca un vechi prieten. Oricât de mult timp ai fi departe de el, când îl revezi parcă de abia te-ai fi despărţit de el. Continui dialogul de unde rămăsesei… Acolo, înconjurând covorul de flori alese, aranjate cu dragoste şi simţ artistic de vrednice măicuţe, te întâmpină înscrise, ca stâlpi ai vieţii sale veşnice, cuvintele testamentare ale Părintelui Justin: Unitate, Pocăință, Ascultare, Rugăciune. Cât de simplu ar fi pentru orice creştin, darămite pentru fii şi fiicele sale duhovniceşti, să urmeze îndemnurile Părintelui, pentru a trai în lucrarea sa de iubire dumnezeiască, cu harul Sfântului Duh!
Parcă pentru a aduce aminte de aceste lucruri, în chip miraculos, după cum ne povesteşte stareţul de la Petru Vodă, Părintele Hariton Negrea, Părintele Justin s-a înfăţişat în mai multe rânduri, la mormânt, printre credincioşi, unor suflete pure: copiii unor pelerini. “Părintele Justin, în forma aceea de lumină, şoptea ceva la ureche fiecărui credincios care se afla la mormânt”, reproduce Părintele Hariton un fragment din mărturiile copiilor. O altă credincioasă a relatat apariţia Părintelui ieşind din Sfântul Altar în timpul unei slujbe. Să amintim şi că la începutul anului s-a înregistrat un fenomen fizic inexplicabil, fotografiat şi filmat. Mărturii despre minunile săvârşite de Părintele Justin în timpul vieţii sale pământeşti dar şi, iată, în cea veşnică, se adună cu sutele la Mănăstirea Petru Vodă, care pregăteşte o lucrare cu astfel de relatări autentificate, privind binefacerile aduse de Părinte, cu ajutorul Mântuitorului, a Maicii Domnului şi Sfinţilor, de la facerea de prunci la vindecări de boli cronice. Însuşi Părintele stareţ Hariton Negrea ne istoriseşte în interviul video de aici, o serie întreagă de minuni trăite, văzute cu proprii săi ochi, minuni la care a luat parte ca tânăr calugăr în obştea Mănăstirii de la Petru Vodă a Arhanghelilor Mihail şi Gavriil, închinată Sfinţilor martiri si mucenici ortodocşi ai dictaturilor secolului XX.
Cum ar fi, cum a umplut Părintele Justin, prin rugaciunea sa, cămările Mănăstirii cu faină, pentru pâinea pelerinilor, sub ochii uimiţi ai tinerilor monahi, cum a înmulţit mâncarea rugându-se pentru alte zeci de credincioşi sau cum a ajuns Mănăstirea să aibă lumină, după o altă serie de minuni de-ale Părintelui. “De fiecare dată când aprind lumina, mă gândesc că aceasta se datorează unei minuni a Părintelui Justin”, aminteşte azi Părintele Hariton, după ce ne poveşteşte cum a salvat o tânără de la pieire “bietul monah de la poalele Ceahlăului”, după cum îşi spunea, cu smerenie, Duhovnicul din Munţii Neamţului cu 16 ani de temniţă grea, “legionarul periculos” al Rapoartelor Securităţii şi, peste ani, ale unor aşa-zise “centre de monitorizare”. La doar doi ani de la plecarea sa, Părintele Justin se află azi, ca urmare a unei anti-legi, pe lista neagră a marilor personalităţi ale României care trebuie interzise, exact ca pe vremea bolşevicilor.
Fotografie din “Parintele Justin Marturisitorul” – Album foto de Cristina Nichitus Roncea
Pentru noi, cei care, deşi nu am avut privilegiul monahilor de la Petru Vodă de a fi clipă de clipă cu Părintele, dar am trăit la rândul nostru minuni extraordinare înfăptuite de Părintele Justin, care l-am bucurat dar ne-am şi întristat, “lucraţi” fiind de potrivinic, pentru a fi apoi mai puternic împreună, primiţi ca fii risipitori şi spulberând lucrarea vrăjmaşului, am rămas cu o amprentă de neşters: aceea de a fi conştienţi că am sărutat mâinile unui sfânt. Dar, mai mult decât atât, bucuria cea mai mare pe care ne-o putea aduce o vizită la Părintele Justin, era ca, la finalul programului său zilnic, după 20 de ore de slujbe, rugăciuni neîncetate şi mângâieri de suflete, să reuşim să-i aducem un zâmbet pe chip. Zâmbetul unui sfânt!
Parintele Staret Hariton Negrea la Mormantul Parintelui Justin Parvu la Pomenirea de doi ani, 16 iunie 2015
Lăsat de Părintele Justin să conducă Mănăstirea Petru Vodă după plecarea sa, Părintele Hariton, care ne împărtăşeşte şi cum a ajuns să se călugărească sub aripa Părintelui, a fost contestat de câţiva agenţi anti-români şi anti-ortodocşi cu filiaţii străine de România, în ciuda faptului că Duhovnicul Neamului îşi exprimase această dorinţă chiar pe patul de moarte. Aflăm azi, în acest interviu exclusiv, că Părintele Justin îi propusese încă din 2002 să devină stareţ. Părintele Hariton ne explică şi ce este cu acuzaţiile de “mason” sau “ecumenist” venite din partea unor personaje cu probleme patologice, ce a fost cu dezgroparea Părintelui Calciu, cât de unită este astăzi obştea fiilor Părintelui Justin, cât şi ce chestiuni grave ridică cipurile şi controlul total, aspecte enunţate cu putere de Părintele Justin.
Dar poate minunea cea mai mare pe care o răspândea Părintele Justin, în chip binefăcător, şi pe care o transmite şi astăzi celor ce nu s-au rătăcit pe cărarile întunecate ale nenumitului, este Dragostea, dragostea deplină, dragostea desăvârşită. Dacă nu eşti capabil să-ţi iubeşti aproapele – sau chiar şi duşmanul, după cum sublinia adeseori Părintele Arsenie Papacioc – nu îl iubeşti pe Însuşi Bunul Dumnezeu. Înseamnă că ai trăit degeaba. “Părintele Justin transforma sufletele noastre în bucurie în fiecare clipă”, evocă Părintele Hariton anii săi de ucenicie, în acest interviu plin de pace duhovnicească, acordat la pomenirea de doi ani, după o slujbă impresionantă, cu mii de pelerini. “Bucuriile sufleteşti pe care le-au împărtăşit alături de Părintele Justin să le aibă în permanenţă”, le doreşte Părintele Hariton tuturor celor care l-au cunoscut pe Bătrânul Duhovnic ca şi celor care îl descoperă astăzi, la mormânt sau prin interviurile, scrierile şi vorbele sale de duh. Ucenicul devenit stareţ nu uită să ne amintească în final de dragostea Părintelui Justin pentru Dumnezeu, Biserică şi Ţară. “Eu aşa am mers mereu, cu Evanghelia în faţă şi cu naţiunea în spate”, spunea Părintele Justin, întărind: “A fi român înseamnă a muri pentru România. Cuvântul român, după mine, egal sfânt”. Binecuvântaţi, Părinte!
PS: Scuzaţi tremuratul camerei. S-a filmat după o minunată slujbă de noapte, care se termină pe la ora 6 dimineaţa, “ora lumii”, cum spun călugării, care respectă ora solară, şi după doua ore de somn, când reîncepe programul normal al Mănăstirii. Performanţa de a fi proaspăt după un asemenea program noi nu o avem, încă. Asta fac mult huliţii călugări “extremişti” pentru noi: se roagă neîncetat. Şi Dumnezeu le dă putere şi îi întăreşte în pravila lor de zi cu zi. Alături şi mereu împreună cu Părintele Justin!
Doamna Mariuca Vulcanescu, fiica marelui filosof, la Statuia lui Mircea Vulcaneascu din Piata Sf. Stefan Bucuresti, acum amenintata, prin “Lege”, cu demolarea
Scrisoare deschisă către Preşedintele României în legătură cu OUG 31/2002 şi PL-x 193/2014
Stimate Domnule Preşedinte Klaus Iohannis,
Vă scriem în calitate de slujitori ai lui Dumnezeu – Adevărul şi de rugători pentru acest popor. Înţelegem, ca popor aflat sub ocupaţie neocomunistă, şi care şi-a pierdut prin metode „diplomatice” nu numai suveranitatea, dar şi cele mai elementare drepturi, precum dreptul de a fi stăpân pe propriul corp biologic (drept eradicat prin Ordinul M.S. nr. 1170 din 22 octombrie 2014), sau dreptul de a fi judecat pentru fapte personale, iar nu pentru situaţii generale (drept eradicat prin revizuirea OUG 31 / 2002), înţelegem cu tristeţe că e naiv şi tardiv a mai face menţiune de Drepturile Omului, Constituţie, sau alte asemenea foruri pe cale de a deveni anacronice.
Cu toate acestea, pentru ca viitorii cetăţeni ai acestor meleaguri să nu aibă impresia că ne bucurăm de aceste stări de mare tragism, le semnalăm refuzându-le. Amintim că PL-x nr. 193/2014 (votată ca în vremurile de glorie ale P.C.R. în 24 iunie 2015) prin formularea ei generalizantă, ambiguizantă şi inversatoare de realităţi, reuşeşte, dintr-o trăsătură de condei să calomnieze:
– EROII ANTICOMUNIŞTI, adică cei 2.500.000 de români care au suferit detenţie, chinuri, genocidare şi oprobriu permanent, chiar şi post-mortem, doar pentru că au refuzat să accepte sinuciderea morală, intelectuală şi fizică, şi nu pentru că ar fi săvârşit vreo crimă (de orice fel);
– CULTURA – generaţia interbelică a fost una de elită culturală, aproape integral legionară, iar reprezentanţii ei au suferit şi au fost ucişi pentru că preţuiau libertatea de gândire; prin urmare se opuneau totalitarismului ideologic, atât celui bolşevic, cât şi celui fascist, şi nu pentru că ar fi săvârşit vreo crimă ca autori ideologici, efectivi sau terţi;
– SFINŢII mărturisitori şi mucenici, adică miile de clerici şi mireni care au pătimit şi au fost ucişi pentru că credeau în Dumnezeu, iar nu pentru că ar fi săvârşit vreo crimă; sunt documentate până astăzi mai mult de 500.000 de morţi în temniţele comuniste!
– POPORUL ca întreg, deoarece nu există familie în România care să nu fi suferit cel puţin o pierdere de viaţă, de avere sau de demnitate în perioada respectivă.
Fireşte că nimeni nu apără criminalii adevăraţi, şi e bine ca societatea să fie apărată de ei prin legi prohibitive, dar PL-x nr. 193/2014 nu face diferenţa între dictatorul Adolf Hitler şi filosoful Mircea Vulcănescu sau părintele Dumitru Stăniloae!
Cu foarte puţine excepţii, toţi condamnaţii au îndurat ani grei de temniţă, torturi inimaginabile, ani la rând, moarte violentă sau prigonire pe viaţă pentru fapte precum o discuţie întâmplătoare cu vreun vecin (numită „complot la crimă împotriva ordinii de stat”) sau o farfurie de mâncare dată de pomană (numită „ajutor legionar contra-revoluţionar”) şi alte asemenea „crime”.
Dacă a-l cita pe părintele Dumitru Stăniloae va costa de la 3 luni la 3 ani de închisoare, dacă publicarea unui acatist către părintele Arsenie Boca va costa 5 ani de închisoare, atunci cum mai sunt pedepsiţi adevăraţii criminali de ieri şi de azi?
Avem înaintea ochilor Evanghelia, pe care s-a bazat toată civilizaţia europeană şi globală din ultimele milenii, istoria naţională, Codul Civil şi toată emanciparea de sub mentalitatea sclavagistă şi umilitoare a diferenţelor etnice, rasiale sau împotriva femeii. Această Evanghelie, care a fost Lumina Lumii, are mesajul profeţiilor Vechiului Testament împlinite în persoana lui Iisus Hristos. Mesajul Evangheliei este că, asemenea Mântuitorului, orice om care iubeşte pe Dumnezeu va fi răstignit, într-un fel sau altul, în spirit sau în trup, de puternicii istoriei care nu vor să accepte nici viaţa de după moarte, nici nobleţea fiinţei umane, nici existenţa lui Dumnezeu, nici Adevărul, şi că această nedreptate suferită nu rămâne nerăsplătită, nici de Dumnezeu, nici de istoria generaţiilor viitoare. Adevărul, fiindcă este chiar persoana lui Dumnezeu, oricât ar fi de hulit şi răstignit, pururi înviază şi nu poate fi ascuns de nimic. Oricât ar fi de nedreaptă o lege, Adevărul este scris în conştiinţa omenirii.
Acest proiect de lege, prin lipsa de distincţie între crime reale şi crime atribuite, aruncă din nou în temniţe şi la gropile comune victimele unui holocaust negat de revizionismul ocultant al unei realităţi istorice a cărei martor ocular sunt popoarele care au răbdat comunismul mai bine de trei generaţii. Suntem aşadar convinşi că veţi abroga Ordonanţa care în faţa întregii lumi civilizate va osândi întregul popor român şi v-ar compromite pe dumneavoastră, aşa cum i-a compromis definitiv şi pe cei ce au gândit-o, şi pe cei ce au votat-o în unanimitate.
Dacă veţi anula Ordonanţa – trimiţând-o înapoi la Parlament pentru a fi dezbătută pertinent din mai multe puncte de vedere şi debarasată de neadevărurile şi mistificările istorice şi ideologice (mai ales interpretările din cheie extremist marxistă), vă veţi demonstra cu adevărat ca om integru, onest şi just, demn să fie liderul celui mai vechi popor al Europei şi al unei ţări care de mii de ani a iubit adevărul şi libertatea spirituală a urmaşilor mai mult decât propria libertate fizică.
Mănăstirea noastră este închinată Sfinţilor români de către unul dintre aceştia şi în numele lor cerem să nu li se întineze memoria prin nici un fel de act mincinos sau partizan. Monahismul este cea mai înaltă treaptă de vieţuire creştină şi nu apără nici o ideologie, ci se ocupă exclusiv cu împlinirea Evanghelie. Monahismul nu este partizan nici unei grupări politice, ci slujeşte exclusiv Biserica şi pe credincioşi. Cerem să nu li se mai facă încă o nedreptate sutelor de mii de creştini nevinovaţi care în ultimul veac şi-au dat viaţa slăvind pe Dumnezeu.
Biserica şi în special mănăstirile au fost leagănul culturii şi civilizaţiei europene. Apărăm şi promovăm sfinţenia şi valorile poporului din interiorul Bisericii Ortodoxe, „mama poporului român”, precum s-a exprimat Eminescu şi apoi şi marele istoric Nicolae Iorga.
Dumnezeu să vă lumineze şi să vă dea putere să faceţi ceea ce este în conformitate cu adevărul şi dreptatea!
“Cu 70 de ani in urma, in ianuarie 1945, 70.000 de sasi si svabi din Romania au fost deportati de autoritatile bolsevice in lagare de munca fortata din Uniunea Sovietica. Femei, barbati si copii. Germania fusese infranta si orice vorbitor de limba germana trebuia pedepsit, indiferent daca participase sau nu la razboi”, a notat seful statului, Hlaus Iohannis, la inceputul acestui an, adaugand: “Printre cei 70.000 de deportati s-au aflat si bunicii mei. Erau tineri. Dupa cativa ani, s-au intors acasa imbatraniti de suferinta. Nu au povestit niciodata ce au trait in lagar. Era dincolo de cuvinte”.
Dincolo de cuvinte este şi suferinţa a sute de mii de români aruncaţi de ocupanţii sovietici ai României în iadul temniţelor bolşevice. Astăzi, printr-o lege orwelliană, se încearcă reîntemniţarea lor, de data aceasta în istorie, şi chiar uciderea lor în efigie, prin demolarea puţinelor statui care li s-au ridicat şi ştergerea numelui lor de pe cele câteva străzi sau licee din întreaga ţară. Exact ca pe timpul invaziei hoardelor sovietice. Mai mult: oricine va scrie despre perioada interbelică şi geniile generaţiei Eliade-Vulcănescu-Ţutea este pasibil de închisoare! Viaţa marilor duhovnici ai ortodoxiei române, Părintele Justin Parvu, Parintele Arsenie Papacioc sau chiar şi Părintele Arsenie Boca – acuzat şi inculpat pentru “vina” de “legionarism” – ar putea fi interzisă în scrierile publice. Se întâmplă în România, la 25 de ani de la “căderea comunismului”…
Iată cum, după 70 de ani, Parlamentul României pregăteşte noi deportări, printr-o lege neostalinistă. Candidaţi: istorici, cercetători, jurnalişti, artişti, simpli români. Legea, manevrată de persoane cu grave probleme patologice prin alte personaje cercetate în prezent de DNA, şi desăvârşită de un turnător ce urmează să fie deferit Justiţiei pentru fals în declaraţiile de necolaborare cu Securitate, urmează să ajungă azi-mâine pe masa Preşedintelui României. Între piciorul în ghips al lui Victor Ponta, tupeului securistului de modă nouă Seby Ghiţă şi amanţii Elenei Udrea, ştirea elaborării şi adoptării pe şest a acestei legi totalitare nu şi-a găsit drumul spre ecranele TV, al căror scop este, de altfel, indobitocirea omului. Sunete guturale sau analfabetisme istorice însoţesc imaginile violente şi triviale – chiar şi când vorbim de politică – răspândite prin mass-media.
Se va ajunge, oare, ca orice vorbitor de limbă română să poată fi pedepsit în România? Numai Preşedintele României ne-o poate spune, după ce va promulga sau respinge această “Lege” diabolică.
– include in categoria de infractori “criminalii de razboi” definiti ca orice persoana care a primit o condamnare in acest sens data de o instanta romana sau straina – adica inclusiv sentintele date de ocupantii sovietici generalilor, ofiterilor, ziaristilor, demnitarilor judecati si condamnati drept “criminali de razboi”;
– lege stabileste ca nu se pot ridica si mentine in spatiul public statui, placi comemorative etc ridicate in memoria acestor oameni;
– legea stabilese ca numele acestor oameni nu se pot aloca strazilor, pietelor etc – nici unui spatiu public – si ca nici o asociatie nu poate purta numele lor – statuiile lui Mircea Vulcanescu si Petre Tutea vor fi daramate, iar numele date unor Licee si strazi din intreaga tara vor fi indepartate;
– “legionarismul” este definit vag – practic, oricine va deranja va putea fi catalogat drept “legionar”, exact ca pe vremea stalinistă, folosindu-se chiar şi un simplu comentariu pe Facebook. “Legionarismul” devine infractiune si asocierea, promovarea etc a unor persoane considerate a fi legionare se pedepseste cu inchisoarea;
– se elimina complet din prezenta lege articolul Art.4 aliniatul (3) care mentiona ca nu constituie infractiune nicio actiune dedicata acestor oameni daca este facuta in interesul artei, stiintei, educatiei etc; practic orice referire pozitiva sau neutra la viata, opera sau suferinta acestor oameni poate fi catalogata drept infractiune;
– legea stabiliste juridic (!?) definitia Miscarii Legionare ca “organizatie fascista” care a activat pe teritoriul Romaniei intre 1927-1941, in ciuda definitiilor puse de numerosi istorici, membri ai Academiei Române sau ai Acedemiei Oamenilor de Stiinta din Romania;
– se urmareste crearea bazei legislative pentru un “Minister al Adevărului”, cu toate mecanismele lui de control, “monitorizare”, urmărire, cenzură şi pedepsire, exact ca în perioada în care România era comandată de consilierii sovietici ai poliţiei politice bolşevice, NKVD.
– in Apelul Asociației „Libertate pentru Istorie“ din Franța se afirmă: “Într-un Stat liber, nu este nici dreptul Parlamentului, nici al Puterii Judecătorești să definească adevărul istoric. Politica Statului, chiar atunci când este animată de cele mai bune intenții, nu este politica istoriei.”
Ce să mai vorbim când intenţiile sunt din cele mai rele?
Redăm articolele din Constituţia României pe care acest proiect de lege le încalcă grav:
CONSTITUŢIA ROMÂNIEI:
ARTICOLUL 29 – Libertatea conştiinţei
(1) Libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale.
(2) Libertatea conştiinţei este garantată; ea trebuie să se manifeste în spirit de toleranţă şi de respect reciproc.
ARTICOLUL 30 – Libertatea de exprimare
(1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.
(2) Cenzura de orice fel este interzisă.
ARTICOLUL 53 – Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi
(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.
August 31st, 2015 
VR 
Posted in 
Tags: 
