Posts Tagged ‘Wissenschaftskolleg zu Berlin’

Liiceanu: “Lăsați-ne să jucăm, domnilor arbitri!”? Ce, bambilici? Din “tulburatoarele” cacofonii de gandire ale celor doi tata si mama-omida a plagiatorilor in serie, Lesu si Pliiceanu. A crescut “frontul unit”: CTP – Adevarul – EVZ

“Tulburătorul mesaj al lui Liiceanu către politicieni: Te culci cu sinuciderea lui Năstase și te scoli cu plagiatul lui Ponta”, este un titlu de anunt din Libertatea despre “tata-omida” al scenei de plagiatori care urmaresc meciurile zilei mai ales la loja si apoi mai scuipa cate o samanta in capul sclavilor lor din fosta presa romana. Articolul tip promo tiganesc, aparut in EvZ, face reclama la un alt site, iesit din portofelul lui Gyuri Soros, unde s-ar gasi “mesajul”. In “mesaj”, Liiceanu se caina cum a trebuit el sa se intrerupa din munca sa “filosofica” pentru “câteva gânduri răzlețe care, nepuse în pagină, mă făceau să mă sufoc”. “Un alt prieten – scrie auto-sufocatul – s-a oprit din scris la cartea despre parabolele lui Isus și acum compune articole furibunde despre felurile de trucare a realității pe care le trăim”. Ciudat intelectual, si “filosof” pe deasupra, care sa nu stiu cum se scrie numele Mantuitorului Iisus si prefera stalcirea lui in varianta necrestina. E drept, si din “frumosul nume Liiceanu” lipseste o litera. Sa o punem noi:  “mesajul” din putul gandirii lui Liicheanu este intitulat “Lăsați-ne să jucăm, domnilor arbitri!”. Vai, vai! Liigheanu nu este lasat sa joace. Ce? Sotronul? Table? Bambicili? Ca tot el spunea ca “a pierdut meciul nejucandu-l”.

“A pierde meciul nemaijucându-l? Asta înseamnă că nici n-ai jucat meciul (şi n-aveai cum să-l pierzi decât prin neprezentare), poate că nici nu erai chemat să joci meciul; poate că nu ştii jocul (şi atunci stai în tribună şi mănânci seminţe). Nici autor, nici regizor, nici actor. Simplu figurant. Şi în fond ce-i rău a fi figurant? Singura problemă este: nu ne mai asasinaţi cu ideea că aţi fi cei mai importanţi figuranţi…”, scrie Constantin Barbu, fostul coleg de la Paltinis al celor doi filosofeni, Plesu si Liiceanu.

Vezi: Filosoful Constantin Barbu ii pune la zid pe plagiatorii in serie A Plesu si G Liiceanu, “cei mai importanţi figuranţi” ai zilei si filosofiei, care au uitat sa raspunda la intrebarea lui Noica: „care vă este opera, dragii mei?“. “Lăsați-ne să jucăm!”?

Interesant de observat ca “Adevarul lui Patriciu” (il stiti, cred: mogulul acela rau care a vandut petrolul romanesc rusilor si acum nu-l mai cerceteaza nici un Parchet) are aceeasi linie melodic-editoriala cu EvZ-iul lui Finkelstein, pardon!, Silberstein. “Apelul” lui tata (sau mama?) – omida Liiceanu (si-atunci Patapievici ce e?) este preluat la tag-ul https://www.adevarul.ro/taguri/victor_ponta unde se cere pe loc si imediat “DE-MI-SI-A” premierului. Pe chestiunea de plagiat, “desigur”, la fel cum o face, cu spumele de rigoare, si “procurorul natiunii”, rusofilul anticrestin CTP.  Ce simbioza desavarsita… Se vede treaba ca demantelarea Retelei Patapievici-ICR chiar “a recreat un front unit demult disparut”. Disparut din ochii orbilor de la SIE si SPP, poate… Interesant, cand a fost vorba de plagiatul lui Liiceanu, acelasi spumegant CTP a sarit chiar din baie in apararea tulburatorului fenomenolog, desi dovezile erau la fel de zdrobitoare ca si in cazul Ponta.

Cotidianul, in schimb, ne reaminteste de Scandalul Liicheanu si observa si cum plagiatorul confuz Plesu a copiat s-a inspirat dintr-o carte despre ingeri si a crezut ca autorul ei este… traducatorul. 🙂 Filosofia asta fara opera face ravagii. “Tulburator”, nimic de zis. Iata dovezile:

Politizarea plagiatului
Liiceanu şi Pleşu – două dosare ignorate cu grijă

În loc să fie o metodă de asanare a mediului academic, plagiatul a devenit în ultima vreme o armă politică prin care se urmăreşte distrugerea adversarilor.

Armata pedelistă trimisă la atac prin televiziuni insistă pe plagiatul lui Victor Ponta, solicitând retragerea doctoratului şi demisia din funcţia de prim-ministru. Foarte bine, dar de ce cazurile devenite celebre, în care nume sonore ale vieţii publice au beneficiat de o oarecare înţelegere, ba chiar de susţinere, cu toate că situaţia lor era cel puţin asemănătoare, n-au beneficiat de acelaşi tratament?

Prin selectarea pe criterii politice a celor ce urmează să fie anchetaţi pentru plagiat, poate fi compromisă însăşi ideea unei curăţenii morale în mediul universitar. Reluăm mai jos cazurile lui Gabriel Liiceanu şi Andrei Pleşu, asupra cărora nicio comisie nu s-a autosesizat până acum!

Gabriel Liiceanu l-a plagiat pe Heidegger

Încă din anul 2007, în două articole din „Ziua”, am demascat un plagiat de proporţii comis de Gabriel Liiceanu din opera filosofului german Martin Heidegger. La vremea aceea, între zecile de apărători ai „elitistului” de la Humanitas se afla şi Cristian Tudor Popescu, care, acum, în cazul Ponta, a devenit extrem de virulent.

În Notele sale la volumul Martin Heidegger – „Repere pe drumul gândirii”, Ed. Politică, 1988, Gabriel Liiceanu a copiat pur şi simplu un text din lucrarea „Sein und Zeit”, fără a pune pasajul respectiv între ghilimele şi, evident, fără a indica sursa acestuia.

Astfel, la p. 58 întâlnim acest text sub semnătura lui Liiceanu: „Utilizat în chip factic, «a-fi-în…» presupune un raport spaţial de conţinere: ceva se află, este conţinut în altceva: apa în pahar, haina în dulap, băncile în sala de curs… Extinzând un asemenea tip de raport spaţial, putem spune că băncile sunt în sala de curs, sala de curs, în clădirea Universităţii, aceasta, în oraşul Marburg, în landul Hesse, în Germania, în Europa, pe Pământ, într-un sistem solar, în spaţiul cosmic, în lume”. Niciun citat, nicio trimitere, ca şi cum textul i-ar aparţine lui Liiceanu!

Numai că textul este furat din… Heidegger, mai exact din „Sein und Zeit”, tradusă ulterior în româneşte de Cătălin Cioabă şi… Liiceanu! Iată pasajul furat: „Cu acest termen numim felul de a fi al unei fiinţări care este într-o alta, precum este apa în pahar şi haina în dulap… Această relaţie de fiinţă poate fi amplificată. De pildă: banca în sala de curs, sala de curs în Universitate, Universitatea în oraş şi aşa mai departe până la banca în univers” („Fiinţă şi timp”, Humanitas, p. 72).

Pentru evitarea oricărei confuzii, iată şi textul original: „Mit diesem Terminus wird die Seinsart eines Seienden genannt, das ››in‹‹ einem anderen ist wie das Wasser ››im‹‹ Glas, das Kleid ››im‹‹ Schrank… Dieses Seinsverhältnis läβt sich erweitern, z. B.: Die Bank im Hörsaal, der Hörsaal in der Universität, die Universität in der Stadt usw. Bis zu: Die Bank ››im Weltraum‹‹” (M. Heidegger – „Sein und Zeit”, Max Niemayer Verlag Tübingen, 1979, p. 53)

După apariţia dezvăluirii noastre, Liiceanu n-a negat preluarea pasajului respectiv, ci doar a afirmat că i se cuvine acest drept, din moment ce plagiatul a fost săvârşit chiar într-o carte a lui Heidegger! Mai mult chiar, a găsit de cuviinţă să ne dea în judecată, procesul durând de vreo 7 ani.

Din păcate pentru directorul Humanitas, lucrurile nu stau nici pe departe aşa. Spre exemplu, iată cum a procedat Laurenz Averkorn când, tot într-o carte despre Heidegger („Sorge und Verschwendung. Pragmatische Interpretationen zu Martin Heidegger und Friedrich von Gottl-Ottlilienfeld”, Ed. Waxmann), a preluat un pasaj asemănător din Heidegger:

Se observă că pasajul citat este pus în ghilimele şi evidenţiat printr-o altă aliniere faţă de textul de bază, iar în nota de subsol se precizează sursa citatului! Aşa se procedează în lumea ştiinţifică.

La vremea aceea, toată elita din jurul ICR a reacţionat în apărarea plagiatorului în peste 100 de articole apărute în doar cîteva zile în toată presa românească pentru a-l salva pe Gabriel Liiceanu!

Andrei Pleşu a copiat din Corbin chiar şi cuvântul „etc.”

Un alt nume sonor implicat într-un plagiat de proporţii este Andrei Pleşu. Dezvăluirea a fost făcută de filosoful Constantin Barbu în vol. „Pamfletul negru”, realizat împreună cu ziaristul Costin Creţu.

În volumul „Despre îngeri” la care se referă Constantin Barbu, Andrei Pleşu inventează o nouă formă de plagiat! El preia un pasaj din lucrarea lui Henry Corbin, „Le paradoxe du monothéisme”, pune în ghilimele doar prima jumătate a citatului, apoi şi-o însuşeşte pe cea de-a doua, copiind chiar şi cuvântul „etc.”! Ca să-şi ascundă plagiatul, mizând pe ignoranţa cititorului sau pe circulaţia redusă în România a cărţii lui Corbin, indică în nota de subsol p. 112 din vol. „Le paradoxe du monothéism”, în loc de p. 91, unde se află textul plagiat!

Facsimilele de mai jos demonstrează fără echivoc plagiatul. Sublinierea cu linia neagră arată textul citat, iar cea cu linia roşie textul plagiat. Puse alături, cele două texte susţin suspiciunea de plagiat, pe care, cel puţin până acum, nimeni nu a luat-o în discuţie, deşi, la fel ca şi Gabriel Liiceanu, Andrei Pleşu este profesor şi conducător de doctorate!

Iată pasajul din volumul lui Andrei Pleşu:

Iată şi facsimilul paginii 91 din cartea lui H. Corbin, unde se observă că pasajul subliniat cu linie roşie este identic cu acela preluat fără citare de Pleşu:

Dincolo de acest plagiat flagrant, în aceeaşi celebră carte, Andrei Pleşu comite încă o „infracţiune” culturală de proporţii. El confundă autorul unei cărţi cu traducătorul acesteia!!! Astfel, în notele de la pp. 72 şi 139, Pleşu îi atribuie lui Henry Corbin volumul „L’Archange empourpré”, care, în realitate, îi aparţine lui Sohravardî, Corbin nefiind altcineva decât traducătorul filosofului islamic!!! Iată coperta cărţii lui Sohravardî:

Şi iată trimiterea lui Andrei Pleşu de la pag. 139 din vol. „Despre îngeri”, unde confundă autorul cărţii cu traducătorul ei:

La aceste două cazuri poate fi adăugat plagiatul Laurei Codruţa Kovesi, procurorul general al României, care a fost deja dat uitării, din motive încă nexplicate de către cineva!

În mod normal, orice acuzaţie de plagiat, mai ales atunci când avem de-a face cu profesori universitari ce conduc doctorate, ar fi trebuit să ducă la o analiză imediată, astfel încât să descurajeze aceste practici păguboase.

În multe ţări, cum este, de pildă, Anglia, chiar şi folosirea de către un student a unei idei expuse la curs de către un profesor, fără citarea sursei, este considerată plagiat şi duce la interdicţia de a mai obţine vreun titlu universitar!

Ion Spanu / Cotidianul

Filosoful Constantin Barbu ii pune la zid pe plagiatorii in serie A Plesu si G Liiceanu, “cei mai importanţi figuranţi” ai zilei si filosofiei, care au uitat sa raspunda la intrebarea lui Noica: „care vă este opera, dragii mei?“. “Lăsați-ne să jucăm!”?

Pamfletul Negru

(fragment)

Constantin Barbu: Sa fim sistematici. Am scris demult un text intitulat „A pierde meciul nemaijucandu-l?”, in care comentam „Provocarea lui Noica”, text al lui Liiceanu. Liiceanu si Plesu incercau sa ne minta ca au pierdut meciul regizat de Noica, doar nejucandu-l. Nu. Meciul nu l-au putut juca niciodata, ei au ramas in afara stadionului, in afara culturii de performanta (cultura de performanta nu l-ar fi putut „otravi”decat pe Liiceanu – dar lipsa de caracter, de onoare, lichelismul metastazic, dualitatea intelectuala de proasta calitate l-au „ingropat” in lautarism cultural, politic, civic; pe Plesu, hermeneul lui Radu Mischiu (poetul!), nu il putea privi cultura de performanta fiindca histrionul este un farseur, un metalambanist de tip Volkswagen, un aplaudac al sosirii minerilor in Bucuresti, exact cand el era membru (al Guvernului), fost corespondent al secretarului general al PCR, tovarasul Nicolae Ceausescu (antrenorul sau de dizidenta), gurist, la Tescani). Hai sa va delectez cu textul meu despre meciul nemaijucat:

A pierde meciul nemaijucându-l?

Într-un text intitulat „Provocarea lui Noica“ Liiceanu încearcă să explice cum a reuşit împreună cu Andrei Pleşu pierderea meciului în cultura de performanţă: „Pe scurt, şi Pleşu şi eu am pierdut meciul în unicul fel în care puteam să-l pierdem: nemaijucându-l“. Pleşu s-a forţat să devină „valet al Istoriei“ iar Liiceanu administrator şef. Liiceanu încearcă să explice această trădare a lui Noica printr-o cedare în faţa vanităţii. La întrebarea veche a lui Noica, anume: „care vă este opera, dragii mei?“, Liiceanu şi Pleşu n-au nici un răspuns.

Noica le spusese în Jurnalul de la Păltiniş că este stranie şi dificilă condiţia de „fiu nelegitim al lui Ştefan cel Mare“, fiindcă în cultură trebuie să demonstrezi în fiecare zi că meriţi titlul de prinţ. În cultură nu există ereditate. În Uşa Interzisă Liiceanu încearcă un delir despre un altfel de meci, aşa cum l-ar fi iluminat Cioran. Numai că strategia subversivă e simpluţă: n-ar fi putut juca nici meciul în varianta Cioran:

„Nu puteţi pierde meciul decât într-un singur fel: nemajucându-l, ne spuse Noica, lui Andrei şi mie. Nu ne-am întrebat atunci nici o clipă care era meciul pe care ni-l propunea Noica şi dacă nu cumva mai exista şi alt meci care ar fi putut fi jucat. Numai că meciul lui Noica nu lăsa loc pentru un altul. El era Meciul, unicul care merita cu adevărat să fie jucat. Aici nu încăpea negociere: era vorba de Meciul Culturii, adică al Filosofiei, adică al Gândirii în numele unei Unice Idei, în numele Conceptului. Autoritatea lui Noica era enormă. Andrei a încercat la un moment dat să conteste opunând, în Jurnal, legato-ului noician al ideii legato-ul dintre idee şi viaţă. Acest gând subversil, pe care Noica s-a grăbit să-l condamne, ar fi trebuit să ridice un semn de întrebare asupra oportunităţii meciului pe care Noica ne propunea, ne cerea, ne obliga (în cele din urmă) să-l jucăm. Trebuia oare meciul acesta jucat până la capăt? Cioran a apucat să-mi spună în treacăt că nu. Mesajul lui era simplu, dar greu de perceput de prima dată: „părăsiţi o vreme terenul acesta de joc, staţi o vreme pe tuşă, atât cât să înţelegeţi că acesta nu e meciul vostru, plecaţi în cele din urmă, deschideţi alt teren de joc, puneţi premisele altui meci, al meciului care va fi meciul vieţii voastre“. Noica îmi lăsase, înainte de plecarea mea în Germania „cu limbă de moarte“ (şi Jurnalul de la Păltiniş se încheia aici) sarcina să citesc Kant integral în ediţia lui Cassirer (reţele intermediare fuseseră Hegel în ediţia Glockner şi Goethe în ediţia Propylaen) ca o condiţie inconturnabilă pentru ajungerea mea la „concept“. Aceasta era etapa finală a unei programate uitări de sine, a definitivei despărţiri de tine pe drumul împlinirii „performanţei culturale“, a topirii eu-lui în spaţiul impersonal al „Spiritului obiectiv“. Acesta era capătul iniţierii paideice, punctul terminus pentru mântuirea prin cultură. Mi-au trebuit ani şi ani de zile ca să înţeleg că problema nu era cât şi ce anume citeşti, ci în ce măsură lecturile sale rămâneau atârnate de vibraţia care eşti, în ce măsură o slujeau, ajutându-te să o modulezi către expresia ei finală. „Vibrează şi citeşte ce vrei“, ar fi putut suna îndemnul lui Cioran. Iar Noica nu avea să opună acestui îndemn decât reţeta dopajului cultural. În numele „uitării bune“ pe care o aduce cu sine cultura, în numele comandamentului de a-ţi ucide „sufleţelul“ (acest rezervor de remuşcări şi regrete care bruiază gândirea), Noica ne pregătise pentru un meci care nu era al nostru. „Care îţi e ideea? “, ne întreba periodic Noica. „Care ţi-e vibraţia?”, ar fi trebuit să sune întrebarea. Punctul de decurgere era totul. Vibraţia, şi nu ideea, trebuia să ne ghideze lecturile. Când am înţeles asta era târziu. „Vreau să fiu un întârzietor“, aşa îşi definea Noica rolul lui pe lângă noi. În cazul meu a reuşit în exces. Şi mai spunea: „Vreau să vă învăţ dezvăţul“, dar uitase să spună: dezvăţul de el“.

Povestea asta cu meciul pierdut pentru că nu a fost jucat este suprarealistă şi amuzantă. Sigur, e mai uşor să publici tot felul de pălăvrăgeli decât să scrii vreo metafizică un pic mai nouă. Într-un dialog purtat între Liiceanu şi Pleşu (Liiceanu, Pleşu şi îngerii, Orizont) se vede cât de rigid este Liiceanu „în gândire“ (ca să spună o vorbă despre îngeri el ocoleşte un pic prin Kant, un pic prin Heidegger – exprimându-se cu greu, de parcă se traduce singur), Pleşu fiind ceva mai plastic dar nereuşind să-şi depăşească dilema. Ca să vorbeşti despre îngeri trebuie să fi adulmecat un pic de Meinong, un pic de tetralemă, un pic de Corbin (Sohrawardi e prea subtil pentru Pleşu, chiar dacă nu l-a citit), şi ceva Florenski (deşi treaba cu identitatea e altceva decât o bârfă la Cocoşatu’).

Să fie oare Liiceanu o coardă în cultură?

Aşadar, a pierde un meci prin neprezentare înseamnă că nu joci meciul pentru că eşti rezervă, pentru că nu eşti pregătit sau practici alt sport. Când încearcă să ni se spună că aveau poate alt fel de meci de jucat noi întrebăm care e celălalt meci de jucat? Liiceanu, probabil, are de jucat meciul bârfei cu pălăvrăgeală de jurnale. Unde chiar are succes, chiar dacă mai produce câte o capodoperă: „Totul este spus aici. A scrie nu înseamnă a avea „idei originale“, ci a face să intre în vibraţie coarda care eşti“. Liiceanu ar sugera că drama lui „destinală“, ca să zic aşa, îşi are izvoarele în coarda care este. Să fie oare Liiceanu o coardă în cultură? După propriile mărturisiri privind trădarea lui Noica s-ar putea să fie. Nu-i este însă uşor nici coardă să fie: „Simetric, în cazul în care coarda e flască, înseamnă că potenţialul (…) s-a risipit într-o proastă gospodărire a lui“.

Desigur preţioasele ridicole aveau mai mult talent. Un meci nu-l joci pentru că eşti figurant. Un meci îl poţi juca dacă ştii regulile jocului, dacă rezişti în faţa adversarului, sau dacă ştii un sport omologabil. Bârfa şi pălăvrăgeala par a fi viitoare sporturi olimpice. Liiceanu are dreptate: n-are idei originare, dar este o coardă care intră uşor în vibraţie. Faptul că nu prea au operă poate fi trecut cu vederea. Faptul că Pleşu nu l-a citit pe Kant nu-i un lucru remarcabil. Că nu vrea să guste o porţie din Sein und Zeit nu-i o mare tragedie chiar dacă vorbeşte către diverse cucoane cu oarece aplomb despre Dasein, wissen şi alte chestii subtile şi vesele. Cei doi figuranţi mâncători de mici la Cocoşatu’ îmi amintesc de Sinan Paşa la Călugăreni, deşi, ca să fiu sincer, n-am participat la vremea cuvenită la filmări. Problema acestor figuranţi cu mult succes este nu plagiatul, nu lipsa de cinste intelectuală, nu culturica de tip caşcaval, nici limba română inflamată de cacofonii şi pornografii fără voie – ci mentalul învechit, retardat. Un mental în stare de comă, chiar ingomflabil.

A pierde meciul nemaijucându-l? Asta înseamnă că nici n-ai jucat meciul (şi n-aveai cum să-l pierzi decât prin neprezentare), poate că nici nu erai chemat să joci meciul; poate că nu ştii jocul (şi atunci stai în tribună şi mănânci seminţe). Nici autor, nici regizor, nici actor. Simplu figurant. Şi în fond ce-i rău a fi figurant? Singura problemă este: nu ne mai asasinaţi cu ideea că aţi fi cei mai importanţi figuranţi…

Demonstratiile lui Constantin Barbu despre plagiatele lui Liiceanu, Plesu, Patapievici, Manolescu si Cartarescu continua, in exclusivitate, la Ziaristi Online

Pana atunci, va recomand:

PLAGIICEANU. Maestrul Constantin Barbu, filosof si eminescolog, probeaza plagiatul din Teza de Doctorat a lui Gabriel Liiceanu. Marturie audio: o inregistrare a lui Constantin Noica efectuata de Securitate. Scandalul LIICHEANU II

Mircea Cartarescu – Nascut Plagiator. Dovezile debutului de plagiator al Mang-ului lui Manolescu, Liiceanu si Patapievici. FACSIMILE cu primul plagiat si un prim document de la CNSAS. Faruri, Vitrine, Fotografii copiate din Tristram Shandy

“Dr” Patapievici contra “dottore” Ponta. Care pe care? O autopsie vie pe marii plagiatori Patapievici, Plesu si Liiceanu, executata de discipolul lui Dinu Noica, Constantin Barbu

 

“Dr” Patapievici contra “dottore” Ponta. Care pe care? O autopsie vie pe marii plagiatori Patapievici, Plesu si Liiceanu, executata de discipolul lui Dinu Noica, Constantin Barbu

“Plagiatul este proba unui dispret suveran pentru dreptul la proprietate, in acest caz la proprietatea intelectuala. Plagiatorul este un hot si un sarlatan.” – Vladimir Tismaneanu

Timpul este o reprezentare necesară, care se află la baza tuturor intuiţiilor.” – Kant, Critica raţiunii pure, Teoria elementelor, Estetica transcendentală, în secţiunea a doua intitulată Despre timp, în par. 4, Expunerea metafizică a conceptului de timp

Timpul este o reprezentare necesară, care se află la baza tuturor intuiţiilor”.Patapievici, Omul recent, Humanitas, Trei editii

Kant a scris Critica raţiunii pure în sec.18, iar Patapievici a scris Omul recent în veacul 21. Verdictul e simplu de formulat: numai Kant n-a copiat“.Constantin Barbu, Pamfletul Negru

Cuvântul grecesc angelos, ca şi cel ebraic (malakh), ca şi cel arab (malak), sau persan (fereshteh) înseamnă «mesager».“ – Andrei Plesu, Despre ingeri, Humanitas, 2010, p 260

A partir du sens courent du mot grec Angelos, messager (qui a pour équivalent l‘hébreu malakh, l‘arabe malak, le persan fereshteh), nous avons a considérer….Henry Corbin, Le paradoxe du monothéisme, L‘Herne, Paris, 1981, p. 81

Caz destul de rar, Andrei Pleşu copiază în câte două cărţi deodată. El scrie în Despre îngeri (ed. cit., p. 260) şi în Limba păsărilor (ed. cit., p. 253), fără să citeze pe nimeni: “Cuvântul grecesc angelos, ca şi cel ebraic (malakh), ca şi cel arab (malak), sau persan (fereshteh) înseamnă «mesager».“ Andrei Pleşu plagiază din Henry Corbin, traducător el însuşi al lui Heidegger, autor a peste 15 lucrări capitale despre filosofiile Iranului.Constantin Barbu, Pamfletul Negru

Pana in urma cu numai trei luni, Horia Roman Patapievici, inca presedinte al ICR, a fost cunoscut, timp de 12 ani (!), ca posesor al unui doctorat cu teza “Imaginarul filosofic al fizicii. Cazul Pierre Duhem” (2000)”. Imaginar a fost insa chiar doctoratul lui Patapievici. Roncea.Ro a demonstrat falsul si a obligat prestigiosul Institut de Studii Avansate din Berlin – Wissenschaftskolleg zu Berlin cat si Universitatea de Vest din Timisoara sa puna capat perpetuarii imposturii patapieviciene (vezi dovezile mai jos). Cu exceptia cotidianului Ziua de Vest nimeni n-a sarit de cur in sus (expresie patapieviciana) desi distinsul patibular (expresie patapieviciana) beneficiase chiar si de o bursa post-doctorala de mii de euro. Lauda cu bursa sa post-doctorala din 2006 troneaza si acum pe site-ul Presedintiei Romaniei, la sectiunea ticaloasei Comisii Tismaneanu. Ca o culme a ridicolului, in CV-ul de pe site-ul Presedintiei, Patapievici greseste pana si numele institutiei fraudate: Wissenscaftskolleg, scrie el, ceea ce pentru orice vorbitor de limba germana are valoarea unui “tanpit” romanesc.

Si, “intamplator”, acum, cand Victor Ponta a sters putin pe jos cu CC al GDS, recte Tismaneanu, Patapievici, Lazescu, Dobrincu si alti tovarasei, aflam, via “o sursa anonima” (cat curaj au intelectuanalii nostri!) ca e si el un plagiator. Sa plateasca, desigur! Dar oare n-ar trebui sa stea putin la rand?

Maestrul Constantin Barbu, discipol al lui Constantin Noica, a publicat dovezi de necontestat privind plagiatele “elitei” ICR-iste, recte Patapievici, Plesu, Liiceanu, Cacartarescu si Manolescu. Le prezint, din nou, mai jos, in speranta ca vor fi civilizati cu totii si nu-l vor lasa pe Ponta sa li se bage in fata la coada de dezdoctorat a plagiatorilor si profitorilor tuturor regimurilor.

Ziaristi Online:

Filosoful Constantin Barbu, discipol al lui Constantin Noica si autor al mai multor Proiecte Nationale, cum sunt  integralele Mihai Eminescu si Dimitrie Cantemir, dupa un prim dialog antrenant cu jurnalistul Costin Cretu, publicat sub titlul Pamfletul negru, continua dezvaluirile sale cu o “autopsie vie” pentru fostii sai colegi de la Paltinis, Liiceanu si Plesu, pe langa care il adauga si pe Patapievici dar nu-i uita nici pe Cartarescu si Manolescu. Constantin Barbu (foto alaturi de Parintele Nicolae Steinhardt la inmormantarea filosofului Constantin Noica) nu numai ca ii acuza pe cei trei de plagiat, dar o si demonstreaza, indubitabil. In urma unor acuze similare facute in ziarul Ziua, in celebru articol “Liicheanu” in care erau dezvaluite si fraudele patronului Humanitas, considerat “un profitor al tuturor regimurilor”, acesta i-a dat in judecata pe autori pretinzand prin casa de avocatura a lui Valeriu Stoica daune morale de trei miliarde lei (300.000 roni). Procesul “Liicheanu” se afla inca in curs. Independent de acesta, Constantin Barbu isi propune ca adevarul despre cei doi fosti navetisti pe la Paltinis, Paris si Heidelberg sa iasa la lumina si este dispus sa mearga pentru aceasta chiar si in Instanta, pentru a lamuri o data pentru totdeauna impostura celor trei.

Iata dovezile:

Plagiatele mici ale lui Plesu, Patapievici si Liiceanu. Constantin Barbu, discipolul lui Noica, isi pune fostii colegi de la Paltinis la o “autopsie vie” (I)

“Disidentii lui Gogu” si comsomolistii-moralisti. E normal ca Andrei Cornea, fiul comsomolistului Paul Cornea, să-i dea lecţii de anticomunism lui Noica şi chiar poporului român?! (II).

Falsficaţionistul Manolescu si colegul lui Magureanu, Liiceanu (III)

Reteaua anti-Eminescu. De la Zigu Ornea si Plesu la Cartarescu si Manolescu. Ce gandeau Noica si Cioran despre Eminescu (IV).

Barbu: Autopsie vie cu marii plagiatori Manolescu, Cartarescu, Patapievici, Pleşu şi Liiceanu. Nu lipsesc clovnii Cartianu si CTP (V)

Imaginarul filosofic al doctoratului. Cazul Horia Roman Patapievici. Elena Udrea: USL se dezintegreaza la Bucuresti. Finlanda şi România în război, asemănări şi deosebiri (I) – Ziaristi Online

Ziaristi Online:

Imaginarul filosofic al doctoratului. Cazul Horia Roman Patapievici

Patapievici si bursa Mellon de la Wissenschaftskolleg

Au vreo vina pentru aceasta solidaritate sordida de care dau dovada fiii ticalosilor bolsevici, satrapii kominternisti (am numit trei mai sus)? Nu stiu. Dar Fanus Neagu se intreba la randul sau: “Eu ce vina am? Ca tata a fost pe front cu cinci copii acasa si s-a intors cu prada de razboi o duzina de chibrite si doua sticle de benzina?! Macar de mi le-ar fi lasat mostenire sa dau peste ei, sa le pun la sediul lor!”

Elena Udrea: USL se dezintegreaza la Bucuresti

Elena Udrea

Uniunea Social-Liberală este o construcţie politică artificială, conjuncturală, creată cu un singur scop: câştigarea alegerilor. Nu are absolut nicio legătură cu ce înseamnă cetăţeanul şi nevoile sale.

Finlanda şi România în război, asemănări şi deosebiri (I) – de Cristian Negrea

Mannerheim

Cel puţin într-o privinţă, preşedintele a avut dreptate: ni s-a umplut ţara de experţi. Fel de fel de experţi care vin pe la televiziuni să-şi dea cu părerea, care mai de care, despre evenimente şi fapte, cu o morgă dată de greutatea argumentelor şi cunoştinţelor lor. Mai ales în preajma unor date cruciale, a împlinirii unor ani de la anumite evenimente importante pentru istoria noastră, ecranele televiziunilor sunt invadate de aceşti experţi istorici, strategi sau militari.

De la doctoratul lui Patapievici la plagiatul lui Pal Schmitt si inapoi, la impostura unui infractor cultural. Corespondenta deschisa cu Ziua de Vest si Wissenschaftskolleg zu Berlin

Imaginarul filosofic al doctoratului. Cazul Horia Roman Patapievici

Draga redactie Ziua de Vest,

La sfarsitul lunii trecute m-am trezit in Ziua de Vest cu o parte din corespondenta mea privata cu doamna dr Katharina Biegger, responsabilă pentru admiterea bursierilor şi secretară adjunctă a Institutului pentru Studii Avansate din Berlin care l-a cadorisit pe Horia Roman Patapievici cu o bursa post-doctorala, in 2006 (Mellon Fellowship – Wissenschaftskolleg zu Berlin). De acelasi tratament care se cuantifica intr-o suma consistenta au mai beneficiat din partea Institutului din Berlin si – sa o luam in ordine cronologica – mai cunoscutii: Andrei Plesu (de sase ori!), pentru a fonda Colegiul Noua Europa si a scrie diverse brosuri, Mihai Razvan Ungureanu, pentru un “studiu despre statutul strainilor la inceputul secolului XIX in principatele romane si tarile din Balcani”, Theodor Paleologu, pentru o “variatie la o tema nietzscheana” si doctorul inchipuit Sorin Antohi. M-am intrebat imediat daca Ziua de Vest a ajuns in posesia fragmentului dintr-un schimb de mesaje electronice pe care l-am avut cu reputatul Institut gratie unei incalcari a corespondentei private de catre la fel de reputatele structuri speciale SRI sau SIE. Conducerea ziarului m-a edificat rapid: nici SRI nici SIE nu au intrat cu bocancii in casuta mea de e-mail ci o alta “structura”, tot cu trei initiale: ICR. Institutul Cultural Rus, pardon, Roman, condus de Horia Roman Patapievici, era cel care furnizaze reporterului Ziua de Vest unul dintre mesajele doamnei dr Katharina Biegger, dupa ce o agresase pe stimata doamna cu imprecatii la adresa mea. Cum a publica doar o jumatate din adevar (in acest caz doar o zecime) este echivalent de cele mai multe ori cu minciuna prin omisiune, spre deosebire de dl Patepievici eu ofer astazi publicatiei Ziua de Vest intregul fond al discutiei mele avute cu Institutul de Studii Avansate din Berlin, pentru a edifica opinia publica asupra unui mister dezlegat in premiera, dupa 12 ani, chiar in paginile publicatiei Dvs: doctoratul lipsa al dlui HR Patapievici.

Dar sa o luam cu inceputul, ocazie cu care va voi furniza si cateva informatii inedite, in exclusivitate: In 2007, in timpul campaniei Asociatiei Civic Media de deconspirare a cartitelor fostului KGB si a delatorilor Securitatii din presa si societatea civila, operatiune sustinuta fara rezerve de ziarul Ziua, la care lucram, am dat peste informatia ca Sorin Antohi, membru fondator al Grupului pentru Dialog Social si, la data respectiva, unul dintre membrii de vaza ai asa-zisei “Comisii Tismaneanu” de “condamnare a comunismului” a fost, cat de ridicol!, un turnator ordinar al Securitatii. I-am scris presedintelui Romaniei, Traian Basescu, si l-am informat, public, ca in comisia constituita sub acoperisul Presedintiei Romaniei se afla mai multi fosti ciripitori profesionisti ai Securitatii si posibili agenti ai unor servicii secrete rasaritene. Pe langa Antohi, era vorba de Nicolae Corneanu, Mihnea Berindei, Andrei Pippidi, Vladimir Tismaneanu si, oricat de ciudat ar suna pentru neavizati, de insusi Constantin ‘Ticu” Dumitrescu.

Pentru a evita deconspirarea sa de catre ziarul Ziua, Sorin Antohi, beneficiar al unei turnatorii din interiorul ziarului nostru via Vladimir Tismaneanu, cu o zi inaintea de a-l da noi in vileag pe documente isi publica “autoconfesiunea” in conditii confortabile asigurate de ziarul “Cotidianul”, plin pe-atunci de personaje de aceeasi teapa cu el. Dl Horia Roman Patapievici, intervievat de un post de radio, avea sa scape, din greseala, informatia ca a stiut de Cazul Antohi inca din perioada cat a fost membru al Colegiului CNSAS. Dezvaluirea a cazut ca o bomba in curtea GDS, al carei membru e si Patapievici, cu un Radu Filipescu, presedintele GDS, siderat ca actualul presedinte ICR nu a divulgat informatia la vremea respectiva, incalcand insasi Legea CNSAS. Cazul a devenit fierbinte. Extinzandu-ne cercetarile asupra personajului, o sursa provenita chiar din sanul acestui Grup corupt ne-a oferit inca o bomba pe tava: Sorin Antohi, profesor la Universitatea Central Europeana budapesteana a lui Soros, si pe deasupra si conducator de doctorate, nu are doctoratul! Practic, toti studentii care si-au dat doctoratul la CEU cu “doctorul” Antohi au fost nenorociti iremediabil.

Pentru a nu parea un “atac la persoana”, cum deja ne acuzau “deontologii” lui Tismaneanu de la “Cotidianul” si “22”, hotaram sa cedam laurii si acceptam plasarea acestei stiri pline de frisca intr-un ziar local, pentru a o prelua noi apoi, la Bucuresti. Urmarea este, cred, cunoscuta. Scandalul devine international. “Doctorul” Sorin Antohi se da la fund un pic, pentru a aparea apoi, fulminant, intr-un program ICR la Berlin, alaturi de un alt turnator al Securitatii, Andrei-Corbea Hoisie (membru al retelei codate de Securitate CAMELEONII), situatie care a ultragiat-o pe viitoarea laureata Nobel pentru literatura, Herta Muller (“ICR: Turnatori la Academia de Vara”), cat si pe alti scriitori germani originari din Romania, ca Richard Wagner (“Turnatorii ne dau lectii”) si Ernest Wichner (“Şeful Casei Literaturii din Berlin ia o poziţie în controversa turnatorilor”). “Crede ICR-ul ca traieste pe o alta planeta unde nu exista conceptele de demnitate personala si de integritate morala in stiinta?“, se intreba, atunci, Herta Muller. Se pare ca da, raspuns valabil si azi, daca avem in vedere ca insasi directoarea Centrului National al Cartii de la ICR, dna Catrinel Plesu, sotia reputatului (si el) eseist Andrei Plesu, a fost informatoare a Securitatii, inca de la 19 ani.

Scandalul Antohi ne-a facut sa mergem inapoi, pe urmele pasilor pe care i-a facut “doctorul” in cariera sa impanata de falsuri. Am aflat astfel, ceea ce avea sa confirme si Herta Muller, ca, pe deasupra fraudei sale nemaivazute, care a compromis lumea stiintifica romaneasca pe intreaga planeta (mai putin pe “Planeta ICR”), Antohi se pretindea autor de studii in reviste invizibile si, mai mult, director al unor institute-fantoma, inventate “din burta”. Pe unul din aceste fire am ajuns si la Wissenschaftskolleg  zu Berlin – Institutul pentru Studii Avansate din Berlin, unde, alaturi de Antohi, l-am gasit si pe Horia Roman Patapievici, ca bursier al “Andrew W. Mellon Fellowship”. Un cititor mai ager de ochi ne-a atras atentia asupra conditiei necesare pentru a putea candida la acest tip de bursa, dupa cum figura chiar pe site-ul reputatului, normal, Institut: “Eligible to apply are young researchers from the Czech Republic, Slovakia, Hungary, Poland, Romania, Bulgaria, and the Baltics (Estonia, Latvia, Lithuania) who work in the humanities or social sciences. Candidates should have completed their doctorate.

Nu era loc de indoiala: “Candidatii trebuie sa aiba doctoratul”. De altfel, asa apareau ambii bursieri, Patapievici si Antohi, pe site-ul Wissenschaftskolleg zu Berlin: cu un PhD in coada, adica cu doctoratul la purtator.

(more…)

Turnator la turnator trage. Turnatorul ICR Andrei Corbea-Hoişie o lauda pe turnatoarea DIE Catrinel Plesu. Ce scandal a provocat in Germania prezenta turnatorilor Hoisie si Antohi la un program ICR. DOSAR DE PRESA

Fostul informator al Securitatii si beneficiar al unor stipendii MAE si ICR Andrei Corbea Hoisie s-a gandit, ca de la turnator la turnator, ca Catrinelei Plesu, fosta informatoare a DIE si actuala directoare ICR, nu ii strica o mentiune “de bine” in “presa culturala”. Si a si facut-o. Ca de la dreptaci la dreptaci, cum sunt – n-asa?, vorba lui Brucan – domnii ICR-isti, turnatorul Hoisie, care a oripilat-o prin prezenta lui intr-un program ICR in Germania pe laureata Nobel Herta Muller (vezi Dosarul de Presa mai jos), s-a gandit ca e bine sa-l invie in “presa culturala”  pe ideologul marxist Walter Benjamin, tradus “atat de reusit” de sotia lui Andrei Plesu (alt mare “dreptaci”) cu “Iluminarile” lui. Ce pot sa mai spun? “Traiasca Lupta pentru Pace!”, vorba altui mare dreptaci si “detinut politic”  de la Banca de Stat a RSR, tatal celui mai mare dreptaci malahian-cultural al Romaniei,  pe care teologul Bogdan Duca (doctor in Stiinte Politice)  îl acuza de “lipsă de caracter şi ticăloşie”.

“Dialectica în suspensie”
 Andrei Corbea
“N-a sosit încă, oare, în cultura română, „momentul“ pentru Walter Benjamin? În 1990, cînd încercam să găsesc un editor pentru traducerea Dialecticii Iluminismului a lui Horkheimer şi Adorno, reacţia a sunat sentenţios: nu-i încă momentul! Era, din plin, „momentul“ lui Heidegger, care, la drept vorbind, venise, paradoxal pentru diformitatea ideologiei dominante, deja în anii ’80. Marxistul Benjamin, cel din traducerea de pionierat a lui Dieter Fuhrmann a Operei de artă în era reproductibilităţii ei tehnice, apărută în anii ’70 în Secolul 20, n-a impresionat pe atunci aproape pe nimeni, iar transpunerea în româneşte din 2002, pe cît de ambiţioasă, pe atît de reuşită, a Iluminărilor de către Catrinel Pleşu a avut parte nu mai mult decît de o primire politicoasă. (…) ” (Observator cultural, Nr. 353 / 9-15 februarie 2012)

 

Doi membri GDS – turnatori cu staif si bursieri ICR

“Antohi este chiar unul dintre cei trei conducători ai evenimentului. La o privire superficială, individul dă dovadă de o carieră academică de poveste, fiind şi implicat social. Ultima oară a predat la Central European University din Budapesta, universitate întemeiată de George Soros. Antohi a fost chiar în boardul instituţiei si al Fundatiei Soros. În toamna lui 2006, cînd mass-media pregăteau demascarea colaborării lui cu Securitatea, el a venit în întîmpinarea denunţării publice printr-o scrisoare deschisă, în care recunoştea povestea turnătorului „Valentin“. În dezbaterea ce a urmat, a ieşit la iveală că filozoful Horia-Roman Patapievici – care pînă în 2005 fusese membru al directoratului CNSAS – ştia deja din 2002 de trecutul ascuns al lui Antohi. Astăzi, Patapievici conduce centrala Institutului Cultural Român din Bucureşti, patronînd astfel întrunirea de la Berlin. La scurt timp după demascarea lui Antohi, s-a dovedit că acesta îşi asuma un titlu de doctor pe care nu-l obţinuse niciodată, în orice caz nu la Universitatea din Iaşi, aşa cum pretindea. În Berlin, Sorin Antohi trebuia să ţină trei prelegeri.

Andrei Corbea-Hoişie, deţinător al Premiului Herder în anul 1998, a fost ultima oară ambasador al României la Viena. Acolo, după retragerea forţată din postul de diplomat, este profesor invitat de romanistică. Individul versatil, care se bucura de un statut special sub Ceauşescu, ceea ce îi permitea efectuarea a numeroase călătorii în străinătate, a fost şi el activ în cadrul Securităţii. Sub pseudonimul de colaborator „Horia“, el a spionat opoziţia intelectuală din Iaşi. Printre cei vizaţi se numără şi proeminentul critic literar şi oponent al regimului, Dan Petrescu, la a cărui discreditare operată de serviciile secrete Corbea-Hoişie a luat parte: s-a încercat defăimarea lui Petrescu, un liberal incomod, drept extremist de dreapta. În aprilie 2007, cînd CNSAS şi-a pronunţat verdictul unanim, care îl numea pe Corbea-Hoişie drept colaborator al poliţiei politice, acesta nu a obiectat în nici un fel. Dovezile erau apăsătoare.”

https://www.observatorcultural.ro/*articleID_20186-articles_details.html

Scrisoarea Hertei Muller catre Patapievici in cazul Hoisie – Antohi

Dragă Horia Patapievici,

Aşa cum se poate observa din programul Institutului Cultural Român, la Academia de vară a ICR Berlin, care va avea loc în această lună, vor veni Andrei Corbea-Hoişie şi Sorin Antohi. Antohi este chiar „directorul“ acestui colocviu.

E scandalos că România se prezintă în Germania cu aceste persoane, care în timpul dictaturii au colaborat cu serviciile secrete române. În Germania s-a discutat ani de zile în legătură cu problema turnătorilor Stasi, cu consecinţe pe toate planurile: foştii turnători nu pot avea funcţii în universităţi, în presă şi în instituţii culturale.

(more…)

Institutul pentru Studii Avansate – Wissenschaftskolleg zu Berlin le-a retras titlurile false de “doctori” lui Horia Roman Patapievici, presedinte ICR si membru GDS, si Sorin Antohi, membru fondator GDS si informator. DOCUMENTE

Nemtii nu glumesc! Institutul pentru Studii Avansate – Wissenschaftskolleg zu Berlin, unde Horia Roman Patapievici, membru al GDS si actual presedinte al ICR, si Sorin Antohi, membru fondator al GDS, informator al Securitatii reclamat de laureata Nobel Herta Muller si rentier ICR, au beneficiat prin frauda de o bursa post-doctorala  “Andrew W. Mellon Fellow”, in ciuda faptul ca nu aveau/au doctoratul, le-a retras titlurile de doctori inchipuiti de pe site-ul institutiei.

Dr. Katharina Biegger, responsabila pentru admiterea bursierilor si secretara adjuncta a Institutului pentru Studii Avansate din Berlin a confirmat pentru Roncea.Ro ca in cazul Patapievici s-au efectuat deja cuvenitele corecturi urmand sa se realizeze si pentru Antohi, ceea ce s-a petrecut cu promptitudine (vezi dovezile foto si mesajul orginal reprodus mai jos).

In ciuda acestor realitati, Universitatea de Vest din Timisoara continua sa promoveze un fals titlul – ba chiar doua! – pe site-ul acesteia, in ce priveste doctoratul inexistent al lui Patapievici si, ca urmare, calitatea lui Patapievici de “profesor universitar” (vezi foto). Nu ar fi primul act de falsificare a identitatii si biografiei reale a presedintelui ICR. In Jurnalul Monicai Lovinescu publicat de Editura Humanitas (“Jurnal, 1990-1993”), rezidenta de la Paris rememoreaza aparitia lui Horia Roman Patapievici in apartamentul ei si al lui Virgil Ierunca:

“Descoperim un tanar (are 35 de ani si pare cu vreo zece mai putin) simplu, emotionant si emotionat, aproape patetic, care ne vorbeste de tatal lui iesind din închisoare si nespunându-i nimic din cele petrecute acolo. Aduce o sticla de Murfatlar s-o bem împreuna în amintirea acestui tata mort fara sa-i fi spus fiului suferintele prin care a trecut”. (pagina 291)

In realitate, tatal lui Patapievici nu numai ca nu a fost detinut politic si nu a suferit nici macar o clipa intr-o inchisoare comunista ci a fost membru al Partidului Comunist din ilegalitate, afiliat structurilor NKVD, inalt functionar comunist la Banca de Stat a RSR, etc, etc. Vezi aici Autobiografia lui Patapievici Dionis in original.

Anexe:

Dear Mr Roncea,

thank you for your scrutiny. The Wissenschaftskolleg is aware of the issue; however we failed to make the corresponding adjustments on our website for Mr Antohi (not however in the case of Mr Patapievici).
Sincerely
Katharina Biegger
Dr. Katharina Biegger
Referentin für die Fellow-Auswahl/Admission Office (Head)
Stellvertreterin des Sekretärs/Deputy Secretary
Wissenschaftskolleg zu Berlin / Institute for Advanced Study
Wallotstr. 19, 14193 Berlin
Tel. +49 – 30 – 89 001 – 123,
Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova