Am descoperit pe blogul prof univ. dr. Corneliu Turianu, secretar al Colegiului CNSAS, o clarificare necesara privind notiunea de “politie politica” si cine poate “beneficia” sau nu de ea. Potrivit actualei Legi a CNSAS, multe personaje categorisite in argoul Securitatii drept “ciocofoniste” reusesc sa se strecoare sub falsa stacheta a CNSAS, impusa de sintagma de “politie politica”, primind certificate de “buna purtare” cu care se falesc pe la televizior si, mai ales, prin Parlament, presa si “sotzietatea tzivila”. In esenta, “bula” CNSAS suna cam asa: Cartaforescu, Pleseanu sau Luluiceanu, ca sa nu zicem un oarecare X, Y sau Z, au fost incadrati de Securitate la data de, au si dosar de urmarire informativa si dosar de retea, dar, dupa dezbateri aprinse, studiindu-se materialul probator avut la dispozitie si depozitiile impielitatilor, pardon!, impricinatilor (si uneori chiar si amenintarile unei case de avocatura care santajeaza pe fata sau pe ascuns profitand de diverse relatii mafiote “de partid si de stat”), neindeplinindu-se conditiile legale, “se” stabileste ca tovarasenii “nu au fost agenti ai Securitatii ca politie politica”. Pai sigur ca ei nu au avut cum sa fie asa ceva. Informatorii nu pot fi “agenti ai politiei politice”. Ei doar “ciocofenesc”. Reportofonul meu nu poate fi, saracul, agent al Politiei Presei. El doar “reportofeaza”. Asa si cu informatorii. Insa raman ceea ce sunt: vajnici turnatori ai Securitatii sau ai altor servicii secrete mai mult sau mai putin “prietene”. Profesorul Turianu ne lamureste in lectia de mai jos, preluata de portalul Ziaristi Online:
Pe de altă parte, încă de la alegerile trecute am constatat cu surprindere că Legea nr. 68/1992 nu cuprinde o interdicţie pentru persoanele cu antecedente penale de a candida. Aşa cum, de pildă, se prevede în Legea pentru organizarea judecătorească. De ce n-ar funcţiona o asemenea interdicţie şi în cazul parlamentarilor? Ar exista un minim de garanţie socială că persoana care aspiră la o demnitate publică se bucură de stima, consideraţia, respectul celor din jur şi care alcătuiesc laolaltă reputaţia (prestigiul) unui om”.
Desi au trecut 6 luni de la numirea unui reprezentant legal, respectiv a Directorului General, activitatea nu s-a deblocat in nici un fel, cei responsabili nu au luat nici o masura de remediere a situatiei, Consiliul de Administratie nu a fost convocat niciodata, deoarece nu au fost nominalizati membrii acestuia nici pana astazi, avand in vedere situatia in care se afla acest institut national!
EDITURA SANZIANA si FUNDATIA ION GAVRILA OGORANU va invita la lansarea volumului memorialistic al regretatului luptator anticomunist CONSTANTIN IULIAN – “DIN LAGARUL ROMANIA EVADEAZA MORTII”, marti, 8.01.2013, orele 18,oo, la LIBRARIA SOPHIA din Bucuresti, str. Bibescu Voda nr. 19 (langa Piata Unirii, Facultatea de Teologie, la poalele Dealului Patriarhiei).
Concluziile lucrarii lui Testis Dacicus (*) sunt valabile si azi:
“Câteva concluzii generale pot fi trase privind acţiunea Rusiei după terminarea celui de al Doilea Război Mondial. Ele pot fi exprimate în felul următor:
Ruşii nu admit şi nu par dispuşi să admită în viitor nici un amestec străin în zona de influenţă cedată lor la Est de linia Lübeck-Triest, după prăbuşirea Germaniei. Ei consideră această zonă ca aparţinându-le definitiv şi lucrează cu toate mijloacele ce le au la dispoziţie pentru a consolida această dominaţie. Pentru a asigura dominaţia în partea de sud a acestei zone, adică bazinul dunărean şi Balcanii, ruşii trebuie în mod necesar să domine în România.
Pe întregul front la sud de zona lor de influenţă, ruşii sunt în plină ofensivă diplomatică. Aceasta din urmă este îndreptată împotriva Italiei, Greciei, Turciei şi Iranului şi este sprijinită de puternice armate ruseşti staţionate în Bulgaria, Iugoslavia, România, Ungaria şi Austria.
Pentru a asigura liniile lor de comunicaţii şi aprovizionarea acestor armate, Rusia trebuie în mod necesar să domnească în România.
Metodele de persuasiune şi onestitate întrebuinţate până acum de Puterile Occidentale pentru a opri tendinţele expansioniste ruseşti au dat toate greş, şi vor da probabil greş şi în viitor. Într-adevăr, în mentalitatea asiatică şi încă primitivă a ruşilor, întrebuinţarea unor asemenea metode ar putea numai să dovedească slăbiciunea Puterilor Occidentale.
Obligaţiile morale ca şi importante interese economice şi politice obligă USA şi Marea Britanie să dorească cu orice preţ expansiunea Rusiei şi s-o determine să reintre în frontierele ei. Această acţiune pare realizabilă fără dificultăţi serioase în viitorul apropiat, dar ar deveni cu siguranţă problematică într-un viitor îndepărtat.
Metodele de întrebuinţat pentru a obţine retragerea Rusiei nu sunt acelea de natură conciliatorie. Ele ar sugera mai degrabă dârzenia pe teren economic şi politic şi chiar întrebuinţarea forţei.
Focarul unde aceste metode vor putea să conducă la rezultatele cele mai rapide şi radicale – cel puţin în Europa şi Orientul Mijlociu – este România.”
În spatele Cortinei de Fier – România sub ocupaţie rusească. Editura Mica Valahie, Bucuresti, 2011
(*) Testis Dacicus, pseudonimul lui Gheorghe Manu: “Doctor în fizică, profesor universitar. S-a născut la București în anul 1903. Tatăl, Ioan G. Manu, consilier la Curtea de Casație; bunicul, general Gheorghe Manu, luptător în războiul de independență și ministru în mai multe rânduri; mama, Elisabeta Cantacuzino, descendentă din Șerban Cantacuzino, domnul Țării Românești.
Studiază la Facultatea de Fizică din București. Doctor în fizică nucleară la Paris, unde Marie Curie îi oferă conducere unei secții importante din institut și o catedră la Sorbona cu condiția renunțării la cetățenia română. Refuză și se întoarce la București, unde, între 1935-1944, funcționează ca profesor la catedra de fizică nucleară a Facultății de Științe din București. Este considerat, alături de profesorul Horia Hulubei, unul dintre cei mai mari fizicieni atomiști ai țării.
Cunoștințe temeinice în domeniile: filosofie, teologie, drept, istorie și literatură, de care au beneficiat colegii de detenție de mai târziu. Intră în Mișcarea Legionară în anul 1937, iar în 1943 este conducător interimar al acesteia. În 1945 face parte din comitetul de conducere al Mișcării Naționale de Rezistență anticomunistă. Redactează documentul În spatele Cortinei de Fier, expediat și tipărit în occident”, informeaza Fundatia George Manu, care ii reda biografia pe larg.
În primăvara anului 1947, Gheorghe Manu a redactat amplul studiu intitulat În spatele Cortinei de Fier – România sub ocupaţie rusească (o primă versiune, scrisă în 1945-1946, purta titlul România între Rusia şi Europa), semnat cu pseudonimul Testis Dacicus. Lucrarea a fost republicata de Editura Mica Valahie (Bucuresti, 2011) cu un studiu introductiv de prof. dr. Silviu Moldovan.
Scopul lucrării este declarat succint în Prefaţă:
„Prezentul studiu are drept scop să descrie în mod obiectiv felul în care un popor mic este nimicit în mod sistematic de o mare putere.” „El intenţionează să informeze pe orice persoană imparţială şi în special pe conducătorii celor două Puteri Occidentale, Statele Unite şi Imperiul Britanic. Aceste state şi-au asumat în mod voluntar obligaţii precise prin Charta Atlanticului, care a devenit acum Charta Naţiunilor Unite. Astfel, naţiunile ameninţate de invazie străină şi subjugare au fost îndreptăţite să spere într-un viitor mai bun.” „Ar fi păcat ca aceste speranţe să fie înşelate.” Urmează o analiză detaliată a situaţiei României ocupate şi a perspectivelor ei, în context european. „Faptele vorbesc destul de clar pentru ele însele şi realitatea este prezentată dezbărată de menajări diplomatice.”
Cele unsprezece capitole:
Poziţia geografică a României şi politica externă, Controlul rusesc în Europa, Controlul rusesc în România, Dezagregarea politică a României, Dezagregarea naţională a României, Dezagregarea socială a României, Dezagregarea economică a României: mijloacele de producţie, Dezintegrarea economică a României: transporturile, comerţul, finanţele, Dezintegrarea statului, Criza deschisă, Consecinţele dezintegrării României.
Dactilografiată în mai multe exemplare, în limbile română şi engleză, lucrarea – impresionantă prin vastitatea şi precizia informaţiei – a fost transmisă, prin intermediul misiunilor civile şi militare americane şi britanice în România, puterilor occidentale. Prin agenţii KGB infiltraţi în serviciul secret britanic, ea a ajuns cunoscută şi conducerii sovietice, aminteste si proiectul 100 Ro. Identitatea autorului s-a aflat numai în cursul anchetării lui Manu.
Sensul nobil al cuvantului
Acesta a fost profesorul George Manu care a fãcut onoare intelectualitãtii române din penitenciare. Nu a fost numai un autentic om de stiintã, dar a fost, în aceeasi mãsurã, un mare si luminat patriot, a fost un umanist în sensul nobil al cuvântului. El a creat o scoalã în penitenciar, prin instructia zilnicã pe care a desfãsurat-o ani si ani la rând, lipsindu-se de odihna minimã la care avea dreptul, dând hranã mintii si sufletului de care aveau atâta nevoie tinerii smulsi de pe bãncile scolilor sau universitãtilor. El a pregãtit oameni pentru viatã si le-a inspirat idealuri. Neabdicând niciodatã dela linia onoarei, prin atitudinea rectilinie care l-a caracterizat si prin care s’a impus, de o înaltã tinutã eticã, Manu a fost o pildã elocventã a puterilor miraculoase ale valorilor spiritului, de înnobilare si de înãltare a omului prin culturã, conchide 100 Ro.
Groful Gyorgy Frunda a fost urcat de Victor Ponta in copac, la Palatul Victoria. Asta dupa ce a pierdut alegerile si dupa ce UDMR a ratat intelegerea oculta facuta cu PNL si PSD pentru a intra la guvernare, pe sub usa, cu USL. Nu este cazul, cred, sa amintesc pe larg cine este Gyorgy Frunda, agent al Ungariei in misiune perpetua pentru dezintegrarea Romaniei. Pe scurt: uraste Romania si romanii. Peste tot pe unde a activat in ultimii 23 de ani, la Bucuresti, Bruxelles sau Budapesta, a intreprins operatiuni sistematice anti-Romania. A fost atat avocatul criminalilor maghiari care au decapitat romani si apoi au batjocorit salbatic trupurile lor in piata publica, in decembrie 1989, cat si avocatul criminalului de razboi care a ucis romani si evrei in Ardealul ocupat, Wass Albert, incercand reabilitarea lui. Si tu, pielea sulii lui Adrian Nastase, il numesti consilier pe “problemele minorităţilor, juridice si internationale” si mai bagi inca doi trei UDMR-isti in posturi cheie (Adica: Kiraly Andras György, liderul UDMR Arad, pastrat secretar de stat la Ministerul Educaţiei, un alt UDMR-ist la Departamentul de Relaţii Interetnice, si un al treilea la Institutul Naţional de Statistică (INS), ca sef interimar: Gered Beatrix, susţinută de UDMR. O unguroaica numara ouale Romaniei?)! Mai mult, Viktor Orban, pardon, Victor Ponta, a declarat ca Gyorgy Frunda “a acceptat” sa-i fie consilier. S-a rugat in genunchi? Avea si sortulet?
Si-acum avem un oficial guvernamental UDMR-ist, desi aceasta organizatie etnica nu am auzit sa fii castigat, prin votul cetatenilor cel putin, Palatul Victoria. Pe banii nostri, Viktoras Ponta primeste lectii despre “drepturile minoritatilor” de la cel care declara ca “a susține că România este un stat național, pur și simplu nu este adevărat” si care isi permite sa-l atace agresiv, demonstrandu-si tampenia crasa in direct, pe singurul invatat din Parlamentul Romaniei, profesorul academician Dinu C Giurescu (vezi Emisiunea lui Radu Tudor Punctul de Intalnire din 6 ianuarie 2013). Carevasazica ai un consilier care se opune Constitutiei Romaniei si care il terfeleste pe decanul de varsta al Parlamentului si al USL. Esti tare, Victor Ponta!
La fel de tare ca coabitatorul Traian Basescu. Cand alt vidanjor al UDMR si GDS a pierdut in alegeri, antiromanul cu spume Peter Eckstein Kovacs, care basca sustinea si casatoriile intre homosexuali, coabitatorul i-a gasit un loc caldut la Cotroceni: consilier prezidential! Coabitatorul nostru caruia ii place sa faca turism in vilele lui Ceausescu dar nu s-a obosit niciodata pana acum, in sejururile sale in secuime, sa se intalneasca si cu cei mai obiditi, discriminati si hartuiti cetateni ai Romaniei, romanii de sub talpa ungurenilor din Harghita si Covasna, supusi unui adevarat etnocid, sub obladuirea “organelor de stat” guvernate de “comandantul suprem”. Acum, Eckstein, care a plecat de la Palatul Cotroceni dupa o cearta cu Basescu pe motiv ca Soros ar fi mai tare ca Mark Rich, a pierdut, din nou, la fel de lamentabil, un post de deputat. O sa il angajeze, oare, Ponta, la Palatul Cotroceni?
Concluzia: Si Basescu si Ponta sunt slugile Ungariei si ale UDMR? Pai Ungaria, dupa cum stie orice om informat, de la Washington la Cartierul General al NATO, este sluga Rusiei. Pentru cine si pe cine “slujesc” atunci cei doi Pat si Patason?
Propun: Militarea pentru demiterea de urgenta a agentului Ungariei Gyorgy Frunda din Guvernul Romaniei.
PS din acelasi registru: Politica ta ne informeaza ca consilierul prezidential – deci, se presupune, al presedintelui Romaniei Traian Basescu – este si consilierul consilierului lui Sorin Ovidiu Vintu, cunoscut puscarias si infractor international. Cum asa? Uite-asa: Sebastian Lazaroiu este consilierul lui Cozmin Gusa, ocazia cu care mai suge de la mogul, prin batista, desigur, si un purcoi de bani, conform declaratiei sale de avere. Adica la Cotroceni e voie sa sugi si de la Basescu (de la popor adica) si de la Vintu si de la Bondrea si de Andronic si Silberstein si de la cine se mai ofera? Asta-mi aduce aminte si de cand Basescu se batea singur cu pumnu-n piept in razboiul cu mogulii in timp ce Patapievici si Tismaneanu isi umpleau pungile de un leu cand de la casieria lui Voiculescu cand de la cea a lui Vintu.
Acum, la raportul slugilor, asta-l pune automat pe Basescu la nivelul lui Gusa iar pe Vintu undeva peste Basescu. Si cum ramane cu lupta consiliatului coabitator cu marii mogulii manifestata prin gatuirea micilor reporteri ca Dindirica? I.e: “In spatele tau, care il ai pe Vantu, cum plangi tu de mila oamenilor, baiatule?! Stii cate sute de mii de oameni au ramas fara bani din cauza patronului tau?” Au, au, au…
Dupa cum observati din facsimilul de mai jos, functia de “cons. prez.” la “Adm. Prez.” este strecurata la “printre altele”.
PS: Sa amintim si alti doi consilieri sorosisti ai lui Ponta: securistul DIE Daniel Daianu si dusul cu pluta Remus Cernea.
În localitățile românești din regiunile Maramuresului Istoric, sudului Basarabiei si nordului Bucovinei, din Transcarpatia, Odesa, Cernăuți si Tinutul Herța, în zonele rurale din Basarabia cuprinsa in Republica Moldova, dincolo de Nistru pana la Bug si mai departe, in Rasaritul Romanesc, pana in indepartata si inghetata Siberie sau in stepele Kazahstanului, unde ne-au ramas frati deportati de criminalii bolsevici, in comunitatile romanesti de la sud de Dunare, din Serbia si Bulgaria, romanii nostri care, razbatand sub vremuri au ramas si sub rit vechi, au avut ieri Ajunul Crăciunului iar azi sarbatoresc Nasterea Domnului.
La noi a fost Boboteaza iar in ziua Craciunului pe stil vechi il praznuim pe Sfantul Prooroc Ioan Botezatorul, dupa cum ne amintesc si colegii nostri de la TOCPress, portal de informare al romanilor din Transcarpatia, Odesa si Cernauti. Basarabia-Bucovina.Info le ureaza tuturor romanilor din spatiul istoric, etnic si cultural romanesc La Multi Ani!
Anul trecut am fost si noi in Maramuresul Istoric, pe frumoasele plaiuri romanesti de la dreapta Tisei, acolo unde traditiile noastre ancestrale se pastreaza cu piosienie si mare sfintenie. Am intalnit oameni minunati, parca rupti din painea frageda a lui Dumnezeu, energici si cu ochi sclipitori de daci liberi. Dar, mai presus de toate, ne-au impresionat femeile maramuresence. Femeile romance de sub crucea lui Stefan, care, in ciuda vitregiilor si atacurilor la dreapta credinta au tinut si tin puternic de Biserica stramoseasca, dupa cum puteti vedea si auzi in filmarile pe care le prezentam aici. Acum, cand doamnele Romaniilor Mici de peste Tisa, Prut, Nistru si Dunare sarbatoresc Craciunul, cantand cate o colinda de bucurie pentru Nasterea Mantuitorului dar si de dor pentru noi, rugandu-se fierbinte pentru neam, asa cum au facut-o toata viata, gandul nostru se indreapta spre ele.
Sa fie asa cum ne-a recitat, lacrimand, o batranica de la Biserica lui Ion Neculce din Boian: ”Va-ntindem mana peste Prut, Si voi la noi s-o-ntindeti, Iar granita ce a crescut, In flacari s-o aprindeti, Sa nu mai fie vreun hotar, intre voi si noi, Sa facem Romania Mare, dar fara de razboi!”
Rudolf Henke, în studiul său intitulat „Rumänien” (*) arăta că „Românul are peste tot un caracter blând, onest, credincios, prietenos, binefăcător; iubeşte curăţenia, este amabil şi ospitalier cu străinii. Are o minte şi o judecată trează şi o pătrundere ageră. Românul se aclimatizează uşor în ţările străine, îşi iubeşte patria cu un devotament rar întâlnit şi suferă mult de dorul ei. Nu-i lipseşte amorul de patrie, curajul şi bravura, nu-i lipseşte ideea şi perceperea la ordine şi disciplină; este onest şi credincios încât i se poate lăsa spre păstrare orice avere fără de cea mai mică grijă. Se caracterizează, cu deosebire, printr-o inteligenţă foarte înaltă şi printr-o rară capacitate pentru cultură”.
(*) Rudolf Henke, Rumänien. Land und Volk. In geographischer, historischer und etnographischer Beziehung, sowie in Reiseerrinerungen, Leipzig, 1877
Părintele Staniloae: „Boboteaza e un anunț al iubirii lui Dumnezeu față de oameni”
„Boboteaza este pentru noi o mare sărbătoare: ni-L arată pe Hristos intrând deplin în activitatea Lui mântuitoare, publică, primind în acest scop mărturia Treimii. Hristos s-a botezat ca să arate că-Și însușește toate ale noastre, că este aproape de noi și că, primind Botezul în apa Iordanului, El este unul din Sfânta Treime.
Sărbătoarea Bobotezei este o sărbătoare a lui Iisus Hristos, dar este și un anunț al sărbătorii noastre, al sărbătoririi botezului nostru, un anunț al iubirii lui Dumnezeu față de oameni prin Fiul Său. Treimea S-a arătat atunci și Treimea este dovada iubirii care există din veci și până în veci. La fundamentul existenței nu este o esență inconștientă, ci este un Dumnezeu al iubirii, un Dumnezeu în trei Persoane, un Tată, un Fiu – și cine iubește mai mult decât un tată, și cine răspunde mai mult iubirii acesteia decât un fiu? Iubirea aceasta este din veci, și ca iubirea aceasta să fie desăvârșită, Tatăl vrea să mai aibă și pe un al treilea, care Să se bucure împreună cu El de Fiul Său, și Fiul să Îl aibă pe acest al treilea ca să se bucure împreună cu El de Tatăl Său. Atunci este iubirea perfectă: iubirea în trei; din semnul și din puterea acestei iubiri ne botezăm noi. Primim puterea să ne iubim și noi pe noi, așa cum Se iubesc Persoanele Sfintei Treimi. Primim puterea să ne iubim nu numai unul câte unul, ci să-i iubim pe toți oamenii, pentru că fiecare poate deveni un «tu» al nostru. Asta e creștinismul: religia iubirii.
De aceea Boboteaza este o sărbătoare mare, foarte populară, o sărbătoare în care se sfințesc apele, și prin ape se stropesc oamenii, aducând sfințirea iubitoare a lui Dumnezeu prin această apă, pe care a sfințit-o Fiul lui Dumnezeu ca om, botezându-se în apele Iordanului.
Să fim conștienți că Dumnezeu ne va ajuta și pe noi, care sărbătorim Boboteaza, sfințindu-ne prin puterea Lui, prin apele Lui, prin natura Lui.”
Extras din„Duhovnici români în dialog cu tinerii”,(ediţia a II-a), Editura Bizantină, Bucureşti, 2006, pp. 14-15 /via Doxologia
Portalul Ziaristi Online propune in cazul disparutului Sergiu Nicolaescu, unul dintre vectorii principali ai evenimentelor din decembrie 1989, intoarcerea la documente si marturii. In acest sens, prezentam concluziile facute de Sergiu Nicoleascu in finalul lucrarii sale “Mamaliga” a explodat, publicata in 2010 de “Institutul Revolutiei Romane din Decembrie 1989”, ultima carte de acest gen a regizorului, dintr-o serie care a cuprins “Revolutia. Inceputul adevarului” (1995), “Un senator acuza” (1996), “Cartea revolutiei romane decembrie ’89” (1999), “Recviem pentru adevar” (1999), “Lupta pentru putere. Decembrie ’89” (2005), “Destin si film. Destainurile unui cineast” (2009). Nu lipsesc marturiile personale ale regizorului, despre cum s-a tras asupra casei sale, un fel de Raport-Jurnal scurt al noptilor de “22 spre 23, 23 spre 24, 24 spre 25 decembrie ’89”.
Fostul presedinte al Comisiilor Senatoriale pentru Cercetarea Evenimentelor din Decembrie 1989 si participant activ la operatiunile din decembrie 1989 nu a reusit, din pacate, dupa ani de audieri si investigatii, sa ne edifice asupra naturii teroristilor. Au ramas insa mii de marturii, – inclusiv despre zecile de necunoscuti incinerati in decembrie 1989 la Crematoriul Cenusa – pe care le-a sintetizat in aceasta lucrare, lansata cu participarea lui Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu, Cazimir Ionescu si Dan Berindei (foto aici si aici), in martie 2011. “România este în momentul de faţă o mare dezamăgire”, spunea Sergiu Nicolaescu la manifestarea de la libraria Sadoveanu. “Acest lucru a influenţat această ultimă carte pe care am scos-o în care, fără doar şi poate, reuşesc să transmit cititorului această cumplită stare prin care trecem în momentul de faţă. Nu seamănă nimic din Revoluţia din 1989 cu nimic din ceea ce a urmat, care a fost o luptă pentru putere şi nimic din ce este normal’, a afirmat regizorul.
“Cine au fost teroriştii? Cine a tras în noi? Unde sunt asasinii? Asupra acestor întrebări, deocamdată fără un răspuns clar, se opreşte în rândurile ce urmează Sergiu Nicolaescu, unul dintre liderii revoluţiei române din Decembrie 1989”, scrie IRRD in preambulul fragmentelor pe care le publicam mai jos, insotite de “opiniile unor martori privind existenţa teroriştilor”, dintre care spicuim declaratiile unor tartori ai evenimentelor, Dumitru Mazilu si Silviu Brucan, amandoi invinovatind Armata si Securitatea. No comment.
Dumitru Mazilu:
„(…) La ora 2 noaptea, un comando a pătruns în sediu. Mai mulţi tineri au fost împuşcaţi între ochi pe întuneric. A. Ei erau cei ce apărau cu fanatism pe cei doi (Nicolae şi Elena Ceauşescu). B. Ei erau străini, închişi la culoare, vorbeau, dar nu prea bine româneşte. C. Ei erau cei care au ucis tineri militari şi civili pe întuneric”.
La întrebarea „Cine a tras: Armata sau Securitatea?” Dumitru Mazilu a declarat: „(…) şi Armata şi Securitatea. Securitatea mai ales după 22.12.1989. De aici concluzia că s-a tras şi din case conspirative şi de întâlniri”.
Silviu Brucan motivează că nu s-a tras în CC, deoarece toţi conducătorii Securităţii erau acolo (in realitatea focul a inceput la scurt timp dupa ce Ion Iliescu si Sergiu Nicoleascu s-au retras de la balconul CC, unde prezentasera “prioritatilor revolutiei” – nota red.):
„(…) Unităţile Securităţii aveau armată de gherilă urbană (…) iar în legătură cu eliberarea celor arestaţi (…) A fost un ordin superior ca toţi să fie eliberaţi(…) Erau 20 ofiţeri arabi la Urgenţă, unul rănit şi unul mort. A venit un avion libian cu ajutoare şi la întoarcere au fost luaţi toţi aceştia, inclusiv mortul şi rănitul. Sigur, acum e mai greu de dovedit (…)”.
Are cuvantul Sergiu Nicolaescu:
“Cateva consideratii de generalitate cu referire la fenomenul terorist
Nota red:Imagini filmate cu acest “terorist arab” apar in documentarul francez din baza articolului, impanat cu declaraii despre teroristi ale lui Virgil Magureanu, Petre Roman si Ion Iliescu
Notiunea de “terorist” a fost folosita la noi dupa 22.12.1989, ora 18.30. In reprezentarile populatiei, teroristii au fost cei care au actionat cu armament de toate categoriile asupra populatiei si dispozitivelor militare, ucigand, ranind, distrugand instalatii industriale sau de alta natura, cai de comunicatii, institutii etc. Ne punem intrebarea: in ce sens si in sprijinul cui au actionat? La aceasta intrebare pot fi date multe raspunsuri, unul fiind cel de a-l sprijini pe Nicolae Ceausescu si dictatura comunista.
Din raspunsurile pe care Nicolae Ceausescu le-a dat la proces, se pare ca acesta “nu stia despre existenta lor”, motivand ca este vorba de “populatia inarmata ce duce actiuni de lupta impotriva celor ce savarsisera lovitura de stat”. Este foarte adevarat ca o parte din populatia civila era inarmata. Ca sa actioneze in sprijinul noii puteri era un nonsens, intrucat noua putere beneficia de sprijinul evident si declarat al Armatei si al celorlalte institutii. Constituirea Consiliului Frontului Salvarii Nationale si a noilor structuri nu era contestata si beneficia de adeziunea intregii populatii.
Cele mai multe pierderi de vieti omenesti au aparut pe fondul lipsei de cooperare intre diferite categorii de forte si care, in anumite situatii, s-au suspectat reciproc, considerandu-se adversari. Este evident ca asemenea incidente s-au produs in randul Armatei, MI, GP si cu atat mai mult era posibil sa apara incidente in randul populatiei civile care a actionat independent, individual sau pe grupuri. Dificultatea principala consta in identificarea inamicului care, dupa parerea noastra, este cheia incidentelor in contextul evenimentelor din decembrie 1989. Au fost cazuri cand unii indivizi, in baza unor reprezentari proprii, chiar apartinand MApN sau altor institutii, au deschis foc asupra unor cetateni considerati de catre acestia suspecti. In replica, cei atacati au ripostat cu foc. Ca atare, fiecare dintre ei a considerat ca s-a actionat terorist. Convingerile lor pareau clare si de nezdruncinat, desi ambele parti isi propuneau acelasi scop: apararea Revolutiei anticeausiste si anticomuniste.
Aceasta teorie a fost imbratisata de un colonel de la Procuratura care dezvolta intr-un raport faptele, facand o intreaga teza ca “poporul roman in acele zile era bolnav sau cel putin idiot”, desi circumstanta privind decesul sau ranirea unora a fost in unele cazuri clarificata. Totusi sunt destule persoane a caror moarte nu se justifica. Din declaratiile martorilor rezulta ca posesorii de armament au executat foc asupra unor indivizi ce actionau suspect. Adaugam si existenta unor persoane neidentificate care au executat foc asupra diferitelor institutii sau asupra unor dispozitive de aparare. Acest lucru este cunoscut si din documentele de cercetare efectuate de Procuratura Militara in diferite zone ale orasului. Cele mai multe decese si raniri prin arme de foc s-au produs in special in orase, dup. 22.12.1989, cand s-a distribuit populatiei armament, fara insa a fi incadrate intr-un sistem organizatoric de subordonare militara. Acolo unde nu s-a distribuit armament populatiei civile, numarul mortilor si ranitilor a fost foarte redus. In baza unei analize, s-a constatat ca cel mai mare consum de munitie s-a inregistrat in municipiul Bucuresti si in Brasov.
Imi aduc aminte despre ce s-a intamplat cu casa mea, situata langa curtea TVR, respectiv pe str. Zambaccian nr. 21, col. cu str. Emile Zola, ciuruita dinspre nord (TVR) si nord-est. Daca persoanele care au tras dinspre Televiziune erau justificate, intrucat in noptile de 22 spre 23, 23 spre 24, 24 spre 25 decembrie ’89 cca 6-7 indivizi (veniti pe str. E. Zola din sediul Securitatii ce se afla vis-a-vis de ambasada Germaniei de pe str. Atena) trageau, la randul lor, spre Televiziune, omorand oameni, atunci cum se justifica focurile de arma trase dupa 25 decembrie ’89 dinspre nord-est, mai exact focuri trase dintr-o casa de pe o strada din apropiere in care erau soldati si ofiteri ai Armatei romane? De ce zeci de impuscaturi la ferestrele mele?
La un moment dat, venit acasa sa ma schimb, am intrat in birou (directia sud) si “m-au primit” cateva focuri de arma patrunse prin geam, desi rulourile erau lasate. M-am deplasat in baie sa observ de unde se trage. Si aici erau rulourile trase (fereastra spre nord-est). Eram lipit de chiuveta, cand un foc de arma patrunde prin geam si loveste oglinda in care eu ma proiectam. Tinta lovita, dar era in oglinda. Acum, dupa 21 de ani, repar casa si revazand materialul scris imi aduc aminte de acele momente. Trebuie mentionat ca in amplificarea fenomenului terorist, un rol deosebit l-au avut zvonurile care alimentau aceasta psihoz. In randul populatiei, dar si in randul militarilor inarmati si fara experienta. Unii dintre ei veneau direct din agricultura.
Pentru mine, existenta teroristilor este certa, erau putini ca numar si actionau cu profesionalism, provocand deschiderea focului de catre aparatori. Folosind intunericul, schimbandu-si cu abilitate locurile de dispunere, lasau impresia aparatorilor ca sunt multi, ca teritoriul din afara dispozitivelor de aparare le apartinea in exclusivitate si ca aveau largi posibilitati de foc si manevra. In actiunile lor urmareau in special declansarea actiunilor de foc, neurmarind cu precadere producerea de victime, ci doar episodic, pentru a da certitudine aparatorilor ca sunt o forta deosebita si ca posibilitatile lor tehnice sunt mult superioare. Acest “inamic” invizibil care a tinut zile si nopti intregi sub teroare institutiile si populatia din diferite zone ale tarii a urmarit realizarea in principal a unor scopuri proprii care, datorita interventiilor hotarate ale maselor de cetateni si ale armatei, au putut fi dejucate. Teroristii nu au fost multi, dar destui pentru a provoca varsarea de sange ce a urmat.
“Un fost ministru şi profesor universitar, Trancu-Iaşi, murind, a lăsat să fie incinerat, fiind întovărăşit la crematoriu de numeroşi foşti şi actuali miniştri, de profesori universitari şi de o mare mulţime de intelectuali şi de studenţi. S-au ţinut cu ocazia aceasta cuvântări, scoţându-se în relief personalitatea celui ce avea să fie peste câteva minute mistuit de flăcări, o companie de feciori români, îmbrăcaţi în haina militară pentru o altă misiune, cu mult mai sfântă, a dat onorul.
Câte suflete mai naive, impresionate de asemenea vorbe şi de asemenea cinstiri, nu vor fi rămas cu hotărârea să urmeze şi ele la moarte pilda unei asemenea „personalităţi”? Şi, mai ales, ce vor fi zis în sufletul lor atâţia oameni din popor despre credinţa domnilor noştri şi ce concluzii vor fi tras pentru necesitatea lor de a mai crede?
Să te laşi incinerat, când Biserica osândeşte acest lucru şi când nu-ţi acordă, prin preoţii ei legiuiţi, asistenţa şi rugăciunile ei, echivalează cu o nesocotire a Bisericii şi deci şi a creştinismului.
Nici în Vechiul Testament, nici în cel Nou, nici în istoria creştinismului nu se practică şi deci nu se aprobă incinerarea.Ea nu se conciliază cu consideraţia ce-o dă creştinismul trupului omenesc. Trupul este, în credinţa creştină, chipul sufletului şi este creat de Dumnezeu printr-un act de atenţie deosebită. El nu este o închisoare regretabilă a sufletului, ci organul prin care acesta se manifestă, imprimând asupra lui pecetea caracterului său. Trupul face atât de mult parte din fiinţa omului, încât viaţa veşnică, cea deplină, va fi tot în trupul pe care l-am avut. Trupul acesta omenesc se bucură de atâta cinstire în ochii lui Dumnezeu, încât Fiul Său Şi l-a făcut trup propriu şi stă cu el în vecii vecilor pe tronul dumnezeiesc. (…)
În arderea trupului se manifestă pur şi simplu instinctul păcătos şi absurd de a destrăma credinţa creştină. Ea arată o totală necredinţă în Dumnezeu şi în demnitatea omului, făcut după chipul lui Dumnezeu. Ea descoperă un suflet pustiu de orice credinţă, găsind în cenuşă şi în praf simbolul cel mai nimerit al pustiului din el. Căci actele noastre au şi funcţia de a simboliza credinţele noastre. Cine respectă trupul, chiar mort, îşi simbolizează prin aceasta credinţa în veşnicia lui, iar cine lasă să i se ardă trupul arată că nu crede în nimic.
Necredinţa desigur că este o chestiune care interesează Biserica. (…)
A fost şi la căpătâiul lui Trancu-Iaşi, ca la alţi incineraţi, un „preot” care a citit rugăciuni. Noi ştim că acel preot este depus de Sf. Sinod. Iar în baza legilor în vigoare statul trebuie să oprească un preot depus de a parodia slujbele bisericeşti. Este o ocrotire şi un ajutor minim care trebuie acordat Bisericii. Statul recunoaşte manifestarea numai a anumitor culte. Cărui cult aparţine acel „preot”?
Încheind, ne exprimăm credinţa fermă că de aici înainte nu se vor mai întâmpla cazuri ca acestea. (…) Suntem siguri că într-o bună zi, nu prea depărtată, vom citi în Monitorul Oficial decretul de desfiinţare a crematoriului, cuptor de trupuri omeneşti şi loc de sfidare a credinţei româneşti. Cine vrea să se ardă s-o facă acasă la el, cu uşile zăvorâte. Sufletul poporului nostru n-are nevoie de asemenea spectacole.
Fragment din: Pr. Dumitru Stăniloae, „Incinerare”, Telegraful Român, an LXXXVIII, nr. 3, 14 ian. 1940, p.1 – Integral laDoxologia
Cine a fost unchiul “cremat” al lui Sergiu Nicolaescu, oferit drept “exemplu”:
Nicolae Cambrea (n. 1900 – d. 1976) a fost un general român, care a luptat în cel de-al doilea război mondial. S-a născut în Gorj.
A fost șeful de stat-major al Diviziei a V-a, a fost luat prizonier de Armata Roșie în URSS în anul 1942.
Cu gradul de colonel, Nicolae Cambrea a fost comandant al Diviziei de voluntari Tudor Vladimirescu, constituită din prizonieri români care au ales să treacă de partea inamicului (crimă de înaltă trădare pe timp de război), încălcându-și astfel jurământul de credință față de țară și Rege. A militat pentru dezertarea altor comandanți români și alăturarea lor Armatei Roșii, faptă pedepsită cu moartea, conform Codului de Justiție Militară din 1939 (art. 498-499 și 501).
În cartea sa de memorii, “Pătimiri si iluminări din captivitatea sovietică” [1], Radu Mărculescu [2], un fost camarad de-al lui Cambrea, descrie ședința de înființare fictivă a Diviziei, prezidată de Ana Pauker în lagărul de la Suzdal/Susdhal: “În ce privește formarea, pe teritoriul unui stat cu care ne aflam în stare de război, a unor unități militare de prizonieri români care, practic, să lupte împotriva Armatei Române, a declarat sublocotenentul de rezervă Constantin (Puiu) Atanasiu la ședința de pomină de la Suzdal, cred că domnul colonel Cambrea, ca ofițer de Stat Major, trebuie să știe sub incidența cărui articol din Codul Penal cade această infracțiune numită Act de Trădare în timp de război și care-i pedeapsa. Dacă nu-și aminteste, să-l ajut eu. Și, cu exactitate, mergând până la acribie, i-am citat articolul, aliniatul și sancțiunea: pedeapsa cu moartea. Au urmat câteva secunde de liniste mormântală, apoi au izbucnit aplauzele. Ca pleznit de palmele care aplaudau, Cambrea a sărit de pe scaun, gata să se năpustească asupra mea, dar Novikov l-a prins de brat și l-a reținut. Apoi, foarte calm, a declarat dezbaterile închise, invitând pe cine vrea să treacă pe la colțul mesei, unde era un teanc de formulare șapirografiate, și să semneze unul”. [3]. Scena este relatată și de profesorul Basarab Nicolescu conform notelor tatălui sau, prizonier în același lagar: “În prezidiu iau loc Novikov, Ana Pauker, Cambrea. (…) Cambrea era privit desigur ca un trădător de ofițerii români. Nota tatălui meu este surprinzătoare prin umanitatea sa: „M-am avut bine cu Lt. Col.Cambrea care, în primele zvârcoliri, plângea câteodată!”.”[4].
“Comisarul poporului pentru Afaceri Interne al URSS” Lavrentiy Beria îi comunică generalissimului Iosif Vissarionovici Stalin, la 7 februarie 1944, printr-un document clasat “strict secret”, constituirea primei Divizii române de infanterie a NKVD, cu Nicolae Cambrea comandant și Iacob Teclu șef de stat major [6].
Generalul Nicolae Cambrea a fost decorat cu Ordinul “Mihai Viteazul”, cl. III cu spade (prin DR 3232/11.11.1946).
Petre Pandrea, care scrie în memoriile sale din închisoare[7] că a fost arestat în 1948 și din cauza relațiilor sale cu “generalul roșu” Nicolae Cambrea, afirmă în romanul său autobiografic “Călugărul Alb” că Nicolae Cambrea era amantul Anei Pauker. [8].
În perioada 2 mai – 25 noiembrie 1949, generalul de corp de armată Nicolae Cambrea a condus Regiunea a III-a Militară, cu sediul la Cluj.
La 9 ianuarie 1950, ministrul Apărării Emil Bodnăraș, în cadrul unui “Raport asupra situației armatei și a problemelor de apărare națională” prezentat Secretariatului C.C. al P.C.R. propune la punctul 9 (ultimul) al capitolului IV: “M.A.N. va trece în rezervă pe data de 15 ianuarie 1950 pe generalii Mihail Lascăr și Nicolae Cambrea”. [9].
Nicolae Cambrea și-a publicat memoriile în 1966, la “Editura pentru literatură”, sub titlul “Din amintirile unui ostaș”.
“Reamintindu-ne mereu aspecte din zodia întunecată a trecutului sau luand cunoștință de ele pe calea scrisului, și în acest sens mă refer la tineret, înțelegem mai adanc și mai cuprinzător vraja minunilor din vremurile de azi, realizările grandioase ale poporului nostru condus și indrumat de Partidul Comunist Român. Firul amintirilor va continua.” scrie autorul în cartea sa de memorii [10].
Soția sa a lucrat la Ministerul Alimentației Publice. În 1972, Nicolae Cambrea este eliberat din funcția de vicepreședinte al Consiliului de conducere al Casei de Economii și Consemnațiuni a Republicii Socialiste România [11].
Comunistul Nicolae Cambrea, un apropiat al Anei Pauker[12], a ales să fie incinerat, model adoptat și de nepotul său, Sergiu Nicolaescu.
Păstorel Teodoreanu a dedicat următoarea epigramă diviziei prizonierilor din URSS creată de NKVD prin Ana Pauker “Tudor Vladimirescu – Debrețin”: “Din falnic vânător de munte,/ Mi te-a făcut Ana Pandur -/ Întâi ți-a-nfipt o stea în frunte/ Și-apoi un debrețin… în c.r”
In filmul “revolutiei” din decembrie 1989 au jucat multi regizori, actori, cascadori si figuranti. Nu stiu in rusa cum se spune la figuranti dar in engleza, in argou, acestia se numesc “extras”, in plus. Numai ei au murit. (V.R)
22 decembrie 1989, seara. Teroristii inca nu intrasera in forta in scena pregatita de Sergiu Nicolaescu inca de dis de dimineata. Regizorul il adusese pe Ion Iliescu din Studioul 4 in balconul CC al PCR pentru a-l prezenta multimii ca “liderul” “revolutiei”. Ce s-a intamplat? Sergiu Nicolaescu dixit: ,,Iliescu a luat microfonul si s-a adresat cu “Tovarasi”. Au inceput urlete. Trebuia sa citeasca ce vroiam noi sa facem. Si in momentul ala mi-am dat seama ca am terminat-o, pur si simplu si am luat microfonul. Am spus: “Sunt eu, Sergiu Nicolaescu”. Momentul ala a fost unul dintre cele mai emotionante din viata mea, ca sa auzi 400.000 de oameni strigand “Sergiu! Sergiu!”… Atunci eu le-am raspuns. “De aici inainte, cand vreti sa strigati numele cuiva, strigati “Romania!””. Si au inceput in toata piata: “Romania! Romania!”. I-am dat microfonul lui Iliescu si i-am spus sa nu mai spuna “tovarasi” pentru nimic in lume.”
Generalul brigada (rez) SRI Aurel I Rogojan revine cu partea a doua a materialului-bomba in care aflam ce facea Sergiu Nicolaescu pe 22 decembrie 1989 la orele 6.30 dimineata, publicat de noi sub titlul Un General acuza: Sergiu Nicolaescu a conspirat cu Ion Iliescu la scenariul si regia loviturii de stat teroriste din Decembrie 1989 ». Articolul precedent s-a incheiat cu urmatoarele observatii: “Desigur, cea mai nelămurită parte a biografiei lui Sergiu este cea a implicării sale in fenomenul terorist al “Revoluţiei Române”. Dar, despre rolul actorilor şi al cascadorilor în executarea ordinelor criminale ale Moscovei prin portavocea generalului Militaru şi al altor năimiţi, în cele ce vor urma… Nu, însă fără a preciza că Ion Ilici Marcel Iliescu a stat la căpătâiul muribundului să se asigure că, in delir, nu va scăpa vreun secret al afacerilor teroriste care au emanat troica nenorocirii României.” Fostul sef de cabinet al generalului Iulian Vlad, ultimul sef al DSS, are cuvantul dar nu inainte de a aminti o replica dintr-un film co-regizat de Sergiu Nicolaescu, rostita in celebrul Studio 4 al TVR, pe 22 decebrie 1989: «Domnule Iliescu, în sfârşit, aţi venit!»“.
Ziaristi Online urmeaza sa prezinte maine si scenariul teroristilor arabi, conform sinopsisului scris de Sergiu Nicolaescu cu mana lui.
Motto: „Credeţi că Bulgaria, Ungaria, Cehoslovacia, Uniunea Sovietică, marea Uniune Sovietică, toate ţările vecine nouă care ne-au fost prietene… credeţi că de câteva zile ne sunt duşmane? Nu! Ei au păşit pe o cale de eliberare“. – Sergiu Nicolaescu in balconul CC-ului, pe 22 decembrie 1989 (sursa: Adevarul)
Am văzut actori şi regizori care distribuiau arme şi organizau “Gărzile Revoluţiei”. Pentru ce? “Să tragă în tot ce mişcă”, dupa cum a stabilit “ordinul de luptă” liderul vocal al unei grupări din sediul Comitetului Central. I-am auzit şi văzut chemând mulţimile cu piepturile goale să iasă în faţa gurilor de foc. Au căzut victime. Verdict, crimă!
Dar nu poti lua in serios un pui care cotcodaceste, care o face pe gaina! Nici pe un cineast care mugeste ca boul sau mungeste asa cum se facea ca lucreaza la revolutie Cacaramitru sau cum au mungit de s-au spetit muncitorii care au dus patria pe culmi de prosperitate si progres!
Postul de televiziune RTV a prezentat un document prin care este contestată în justiţie decizia privind incinerare a trupului lui Sergiu Nicolaescu. Conform sursei citate, contestaţia a fost depusă la Judecătoria Sectorului 1, de către un presupus fiu nelegitim al regizorului, stabilit în Germania, care a depus cu această ocazie şi o cerere de stabilire a paternităţii, transmite Jurnalul National.
ORDONANŢĂ PREŞIDENŢIALĂ “În contradicţie cu Dana Năstase domiciliată (…), soţie a defunctului Sergiu Nicolaescu, solicit prin hotărârea ce veţi pronunţa să dispuneţi: – suspendarea procedurii de incinerare a trupului neînsufleţit al defunctului Sergiu Nicolaescu, care va avea loc la Crematoriul Vitan-Bârzeşti, sâmbătă 05.01.2013, ora 12.
În fapt,
Subsemnatul sunt fiul nelegitim al defunctului, rezultat în urma concubinajului dintre mama mea şi acesta. Încă de la începutul vieţii am aflat de la mama mea că tatăl meu este un cunoscut regizor român. (…) Incinerarea ar putea distruge singura probă prin care poate fi stabilită paternitatea”, se menţionează în contestaţia respectivă.”
Nota mea: Dana Nastase? N-o cheama Ionica? Si tot pe Zambaccian? 🙂
January 8th, 2013 
VR 
Am descoperit pe blogul prof univ. dr. Corneliu Turianu, secretar al Colegiului CNSAS, o clarificare necesara privind notiunea de “politie politica” si cine poate “beneficia” sau nu de ea. Potrivit actualei Legi a CNSAS, multe personaje categorisite in argoul Securitatii drept “ciocofoniste” reusesc sa se strecoare sub falsa stacheta a CNSAS, impusa de sintagma de “politie politica”, primind certificate de “buna purtare” cu care se falesc pe la televizior si, mai ales, prin Parlament, presa si “sotzietatea tzivila”. In esenta, “bula” CNSAS suna cam asa: Cartaforescu, Pleseanu sau Luluiceanu, ca sa nu zicem un oarecare X, Y sau Z, au fost incadrati de Securitate la data de, au si dosar de urmarire informativa si dosar de retea, dar, dupa dezbateri aprinse, studiindu-se materialul probator avut la dispozitie si depozitiile impielitatilor, pardon!, impricinatilor (si uneori chiar si amenintarile unei case de avocatura care santajeaza pe fata sau pe ascuns profitand de diverse relatii mafiote “de partid si de stat”), neindeplinindu-se conditiile legale, “se” stabileste ca tovarasenii “nu au fost agenti ai Securitatii ca politie politica”. Pai sigur ca ei nu au avut cum sa fie asa ceva. Informatorii nu pot fi “agenti ai politiei politice”. Ei doar “ciocofenesc”. Reportofonul meu nu poate fi, saracul, agent al Politiei Presei. El doar “reportofeaza”. Asa si cu informatorii. Insa raman ceea ce sunt: vajnici turnatori ai Securitatii sau ai altor servicii secrete mai mult sau mai putin “prietene”. Profesorul Turianu ne lamureste in lectia de mai jos, preluata de portalul Ziaristi Online:
Posted in 
Tags: 
