January 4th, 2013 
VR 
Sergiu Nicolaescu, sine ira et studio
de Aurel Rogojan
Fără ură şi părtinire am să vă spun că l-am cunoscut pe Sergiu Nicolaescu în cabinetul generalului Nicolae Budişteanu, comandantul Şcolii Militare de Ofiţeri Activi nr. 1 a Consiliului Securităţii Statului ( actualmente Academia Naţională de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza”).
Generalul Budişteanu, fost şef al rezidenţei spionajului României pentru ţările francofone din Europa, cu sediul la Paris, sub numele de Udriteanu, după un eşec neplanificat, a fost extras şi ascuns la “Şcoala Băneasa” (intre 1968 – 1973; general-maior Nicolae Budisteanu a facut parte din Securitate inca din anii ’50, fiind printre cei care au anchetat luptatorii din munti. A fost “evidentiat in munca” si apoi instalat in functia de şef al Direcţiei a III-a Informaţii Interne de catre Alexandru Draghici, cel care a fost degradat și trecut în rezervă cu gradul de soldat de catre Nicolae Ceausescu si a murit bine-mersi la Budapesta, in 1993, pentru ca tara “vecina si prietena” Ungaria a refuzat sa-l extradeze. Dupa transferarea lui Budisteanu la Scoala spionilor de la Branesti, Scoala de la Baneasa a fost condusa de gen Neagu Cosma, apoi de gen Iulian Vlad s.a. – nota red.). Ulterior, generalul Budişteanu a preluat comanda Centrului Special de Pregătire a Personalului Direcţiei Generale de Informaţii Externe (U.M. 0544 – viitoarea DIE/CIE/SIE – nota red.).
Împrejurările în care Sergiu Nicolaescu a ajuns în cabinetul “Marelui Spion” ţineau de strategia comunicării publice a nou înfiinţatului Consiliu al Securităţii Statului. O strategie care viza propulsarea unui “mare regizor, care să impună un model al James Bond-ului român” şi, pe cale de consecinţă, respectul populaţiei faţă de agenţii speciali / secreţi ai guvernului, asemenea respectului americanilor, britanicilor sau francezilor faţă de figurile legendare ale serviciilor poliţiilor lor naţionale.
Dar, să revin la fapte. Sergiu Nicolaescu a avut o întâlnire cu viitorii ofiţeri ai securităţii naţionale a României, context în care, ca “între colegi”, maestrul a ţinut să remarce rolul Secţiei Istorice şi a Studioului Cinematografic ale Ministerului Apărării Naţionale, precum şi a Studioului Cinematografic al Ministerului de Interne în prepararea şi susţinerea marilor sale proiecte cinefile. După întâlnirea cu “masa”, a urmat un scurt protocol în Cabinetul generalului Budişteanu. În acest cadru, restrâns la patru participanţi, Sergiu a tinut să epateze cu vizitele sale la F.B.I. şi antrenamentele speciale de tragere cu revolverul din dotarea agenţiei americane, pe care îl folosea şi în filmele sale poliţiste.
Eram tânăr locotenent şi fără experienţă în ceea ce Sergiu spunea, referindu-se la relaţiile sale privilegiate cu F.B.I., care ajungeau până la J. Egdar Hoover, şeful agenţiei.
Generalul, fără vreun semn că mi-ar dezvălui un secret, mi-a spus că Sergiu este integrat într-un program experimental de promovare a istoriei României, iar acest “background” va da credibilitate eroilor filmelor sale poliţiste şi vom avea, astfel, parte de respectul şi sprijinul populaţiei, aşa cum vedem că sunt realităţile prezentate în filmele occidentale.
În timpul convorbirii private, Sergiu şi-a scos, de câteva ori, din toc mândria de revolver, încercând să ne convingă de deprinderile sale speciale, dobândite în poligoanele Academiei de Poliţie a F.B.I. din Quantico. Nu-mi poate rămâne neobservată ostentaţia cu care Sergiu dorea să convinga asupra relaţiei sale de excepţie cu generalul Ilie Ceauşescu, filieră prin care îşi asigura miile de figuranţi în filmele sale istorice. O figuraţie gratuită pentru un profit înca neevaluat. În ordine cronologică, în anii ’80 am avut prilejul să aflu că Sergiu este prietenul unora dintre relaţiile mele “de seamă”, rătăcite într-o conspiraţie care–i reunea, între alţii, şi pe generalii Stănculescu şi Chiţac. Locul de conspiraţie, o bază de agreement a Armatei din zona Casei Presei.
În acei ani, un amic, legătura operativă superioară a lui Sergiu, se afla în vizită familială cu prilejul aniversării zilei de naştere a unuia dintre copiii mei. Cel mai isteţ minor a adus vorba despre jocurile pe televizor. Despre care, personal, nu ştiam nimic. Amicul mi-a folosit telefonul şi l-a apelat pe Sergiu, adresându-i rugămintea de rigoare. În următoarele 15 minute, un taximetrist, trimis de Sergiu, ne-a adus marea bucurie a copiiilor, dar şi a maturilor copii. În degringolada evenimentelor din decembrie 1989, cand şeful meu direct, generalul Iulian Vlad, era arestat ilegal, amicul mai sus amintit, mă caută şi se oferă să-mi dea protecţia lui Sergiu, dacă va fi cazul… Era o dovadă a loialităţii reciproce în legătură cu întâmplări anterioare, trecute, din partea-mi, sub tăcere sau chiar sub o “nevinovată uitare”. Am eschivat şi ne-am restabilit normalitatea relaţiilor dupa vreo zece ani… Aşa suntem noi, cei din bransă. Şi incă ne mai suspectăm! Dacă nu, ar dispărea arta meseriei noastre.
Din peregrinarile lui Sergiu prin Occident, pastrez, gratie generozitatii amicului meu, doua bricege de firma, o pipa de marinar si doua pacle de duhan “Captain Black ROYAL”, doar una desfacuta, pentru a-i savura aroma. Si, recunosc, am deschis-o acum, in timp ce rememoram acele clipe care nu se vor mai intoarce…
Ce facea Sergiu Nicolaescu in 22 decembrie 1989 la ora 6.30 dimineata
Între timp, numele regizorului Sergiu Nicolaescu mi-a apărut, ca fapt cotidian, în fluxul informaţiilor secrete, de nenumărate ori, ceea ce era firesc pentru personalităţile de anvergura sa. Dar, totuşi, nu pot să nu amintesc un moment din dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989… Era încă întuneric, la ora 06.30. când, şeful Direcţiei de Filaj şi Investigaţii, colonelul Băjenaru, îmi comunica să-i raportez generalului Vlad, că Sergiu se afla, la acea oră, într-un fel de cercetare a zonelor din pieţele “Romană” , “Universităţii” şi “Unirii”….
Realizând ce ar putea semnifica această inspecţie, cu prima posibilitate de comunicare, i-am transmis generalului Vlad raportul colonelului Băjenaru. Reacţia ministrului secretar de stat şi şef al Departamentului Securităţii Statului, pe care o reproduc, aproximativ, a fost: “ …Da, orice comandant înainte de bătălie recunoaşte terenul…” Domnul ministru Iulian Vlad mi-a refuzat, nu spun în ce termeni (!!) dezvoltarea subiectului. Acum, despre morţi, numai de bine!
În contextul campaniei prezidenţiale din 1992, Sergiu a fost convocat, nu spunem unde, pentru a i se sugera depunerea candidaturii la preşedinţia României. Sub un nume de presă, am devoalat scenariul în “Flacăra. Totuşi Iubirea”. Sergiu l-a rugat pe Adrian Păunescu să închidă subiectul, confirmându-i adevărul celor relatate…
Desigur, cea mai nelămurită parte a biografiei lui Sergiu este cea a implicării sale in fenomenul terorist al “Revoluţiei Române”. Dar, despre rolul actorilor şi al cascadorilor în executarea ordinelor criminale ale Moscovei prin portavocea generalului Militaru şi al altor năimiţi, în cele ce vor urma…
Nu, însă fără a preciza că Ion Ilici Marcel Iliescu a stat la căpătâiul muribundului să se asigure că, in delir, nu va scăpa vreun secret al afacerilor teroriste care au emanat troica nenorocirii României.
Posted in 
Tags: 
