“Mă uit numai în zonele astea ale noastre, începând de la Rarău, Călimani, toţi munţii aceştia sunt presăraţi cu nişte nevoitori, care duc pe umerii lor toată povara păcatelor mulţimii“. „Aici este adevărata realitate a Creştinismului nostru ortodox. Aici, în simplitatea lui, în bunătatea lui, în dragostea lui. Aici în Răsărit, la noi, în zona asta, am putea spune că este floarea Ortodoxiei, este mirosul, este aroma pe care o împrăştie peste toate neamurile creştine. Românul în special, dacă a rezistat în vremurile anevoioase, a rezistat numai datorită acestei dragoste, la care s-a adăugat şi răbdarea.” – Parintele Justin
“(…) Acest crampei de poveste ilustraza abia o infima parte din marea si uimitoarea poveste a manastirii de maici de la Petru voda. In ultimii mai bine de trei ani de viata pamanteasca, Parintele Justin insusi a ales sa vietuiasca aici, coborand de la manastirea din deal si asezandu-se intr-o camera de la etaj in azilul-spital pentru batrane. Aici, la Manastirea de maici, a trecut si pragul spre Dincolo, in seara tarzie de 16 iunie 2013… ”
“Am în faţă Albumul doamnei Cristina Nichituş Roncea, pe care tocmai l-am parcurs şi care mi-a prilejuit o nouă “călătorie foto prin lumea ortodoxă românească”. Îmi simt sufletul înmiresmat de buna mireasmă duhovnicească ce se degajă din imaginile Albumului şi asemeni lui Lucian Blaga simt cum “flăcări de adorare îmi ard în ochi ca-n nişte candele de jertfă”. Da, mai simt nevoia să îngenunchez în faţa lumii monahale, ce adastă în văi, pe coaste sau pe plaiuri de munte, ca şi în acest Album, şi să ascult cum, din contemplarea imaginilor, prin ochi, se infiripă în urechea mea şi în inima mea imnul de slavă pe care-l înalţă spre Cerul divin acele suflete care şi-au făcut din rugă şi din strădanie rostul tainic al mântuirii.
Arta autoarei a reuşit să surprindă vraja clipei fugare şi s-o înveşnicească în imagine, astfel că eu, cea care o privesc, înţeleg cât de mărit este Domnul Dumnezeu în vastitatea necuprinsă a Cerului şi în smerita Sa făptură şi până într-un fir de iarbă pe pământ. Căci într-adevăr, Albumul acesta este un elogiu adus frumuseţii divine şi este capabil să înfioare orice inimă, chiar şi pe aceea care nu cunoaşte miracolul tainic prin care Domnul Iisus se aşază pe altarele din bisericuţele pitite pe un picior de plai, lângă o gură de rai, aievea, ca şi în acest Album. Cercetaţi Albumul şi veţi cunoaşte bucuria cu care ne-nfăşoară harul frumuseţii, acea frumuseţe cu care ne-a binecuvântat Dumnezeu Ţara şi pe lângă care trecem de-atâtea ori fără s-o luăm în seamă.
Cred ca ar fi o nechibzuinţă din partea mea să încep să desfăşor o analiză a imaginilor prezentate în Album, din care se detaşează chipul şi aura Duhovnicului. Albumul, în tot cuprinsul său, este un univers care se cere contemplat. Este cât se poate de explicit şi nu are nevoie de exegeze. Admiraţi-l simplu şi direct. Şi veţi desluşi frumuseţile lui multiple şi mirifice.
Mi-aş permite, totuşi, o remarcă: cred că nu este întâmplător (pentru că în lumea guvernată de Iisus nimic nu este întâmplător) faptul că autoarea a insistat mai mult pe imagini luate din Sfânta Mănăstire a Arhanghelilor, de la Petru Vodă. Aici, cu adevărat, ţie, care ai urcat până aici cu mari speranţe în suflet, ţi se deschide o uşă spre Cer. Dincolo de această uşă te aşteaptă acel păstor blând care-şi pune viaţa pentru oile ce au nevoie de îndrumare, de sfat şi de mângâiere. Vei afla nemijlocit că ai intrat în “tainica pustie a mântuirii” unde bunul Părinte Justin îşi aşterne ca pe o jertfă vindecătoare, de toate relele şi toate grele tale, întreaga sa viaţă. Şi o face fără timp şi fără odihnă, ca tu să te întorci în babilonul tău cu totul altul decât cel care-ai venit. Vei afla prin dragostea Părintelui unde-ai greşit şi care e calea pe care trebuie să-ţi îndrumi paşii ca să treci cu succes testele de iubire ce se vor ivi de aici înainte în drumul tău spre mântuire. Aici, lângă casa Domnului, înălţată tot din marea sa dragoste, tu, cel care ai urcat până aici, vei afla o bucurie nespusă, ştiind că te-a ascultat un adevărat ostaş al lui Iisus Hristos, care a luptat cu spada iubirii în mâna să aducă biruinţa binelui suprem asupra răului absolut. Un ostaş pe care îl vei recunoaşte oricând şi oriunde, fiind el plămădit din esenţa cea mai nobilă a neamului tău, creştin, ortodox şi românesc.
Răsfoind Albumul acesta vom afla şi vom înţelege cu toţii că este aşa, cum ne arată el. Înţelegem că este aşa din privirea înţeleaptă şi plină de căldură surprinsă de sora noastră Cristina atât de evident şi atât de copleşitor în ochii Părintelui Justin. Şi vom mai înţelege că iubirea de oameni a Părintelui Justin este atat de nelimitată încât chiar şi acum, când a plecat de lângă noi, ne va ajuta în continuare. Nu se va împiedica de pragul dintre vremelnicie şi eternitate. Ci dimpotrivă, îl va trece uşor şi lin, din neţărmurita sa dragoste pentru noi, ori de cate ori îl vom chema în ajutor. Şi aşa va fi.”
Actorul Mitica Popescu a povestit pentru reporterul portalului Ziaristi Online cum a trait in lagarul de la Periprava alaturi de Parintele Justin Parvu si Parintele Ilie Lacatusu, afirmand ca “preotii au fost niste sfinti pentru noi”.
Artistul fotograf Cristina Nichitus Roncea, lanseaza zilele acestea un album de fotografii profesioniste, realizate cu Parintele Justin Parvu, sfantul romanilor, de la Manastirea Petru Voda (jud. Neamt). Pentru multi dintre noi, care am avut marea sansa de a-l intalni macar o data in viata, dar si pentru altii multi care nu au mai apucat sa-l intalneasca Aici, zilele de dor, zilele de cautare, vin si vor veni mereu, cu siguranta!
Consiliul Național al Audiovizualului a primit peste 2.000 de sesizări referitor la nunta dintre doi homosexuali, difuzată în cadrul show-ului Patru nunți și-o provocare.
Părintele Stăniloae spunea adesea: „În închisoare am învăţat să mă rog”. Şi insista asupra acestui aspect explicând că şi înainte se ruga, „dar mă rugam aşa… în baza tradiţiei, a obişnuinţei. În închisoare însă, când nu ştii dacă mai scapi sau nu cu viaţă, legătura cu Dumnezeu devine singura şansă de a nu-ţi pierde identitatea şi speranţa; atunci rugăciunea cu adevărat devine o respiraţie vitală a sufletului, nu în sens metaforic, ci în sens existenţial”.
Intr-o lume napadita de rau, de politicianisme ieftine, ticalosie si tradare, demagogie strigatoare la cer si mizerie morala, va propun sa luati o gura de aer. Aer curat, de munte, taios. Uitati, macar pentru cateva clipe, de toate nenorocirile cotidiene, de televizor, de guvern, de mitocania publica cu care va veti confrunta inevitabil in noua saptamana. Puneti-le un “stop”. Si bucurati-va de frumos. Bucurati-va de iubirea lasata in urma sa de un sfant Parinte: Parintele Justin Parvu. Iubire surprinsa si redata lumii de fotografa Cristina Nichitus Roncea, in noul ei Albumul dedicat vietii, mortii si iar vietii celui ce a fost, este si va fi “Parintele Justin Marturisitorul”. Programat initial sa apara la pomenirea de 40 de zile de la trecerea la Ceruri a Duhovnicului Neamului, dupa ispitele inerente pentru o asemenea lucrare, cu ajutorul rugaciunilor Parintelui Albumul a iesit din tipar in cetatea de scaun a lui Stefan cel Mare si Sfant din gradina Mitropoliei Moldovei si Bucovinei pe 13 septembrie, urmand sa intre in librarii pe 1 octombrie, la sarbatoarea Acoperamantului Maicii Domnului. Aflati mai jos cuprinsul Albumului si gasiti legaturi catre numeroase fotografii memorabile care sa va bucure ochii si sufletul, fotografii insotite in Album de cuvinte de duh, cuvintele de foc ale Voievodului Ortodoxiei Romanesti, Parintele Inimilor, Sfantul de la Petru Voda.
Despre o lucrare de suflet închinată tuturor celor care iubesc România
“Părintele Justin Mărturisitorul” – acesta este titlul ales de fotografa Cristina Nichituș Roncea pentru Albumul de fotografii însoțite de vorbe de duh ale Părintelui Justin Pârvu, realizat în memoria ultimului mare duhovnic al Ortodoxiei românești din generația jertfelnică a sfinților și martirilor închisorilor comuniste. Supranumit de popor “Duhovnicul Neamului” și “sfântul lui Dumnezeu de la Petru Vodă”, Părintele Justin Pârvu, intrat în oastea mănăstirească a Mântuitorului și Sfinților Arhangheli la nici 18 ani, apoi preot militar voluntar pe Frontul de Est și deținut politic timp de 16 ani, a plecat la Ceruri la 16 iunie anul acesta, la vârsta de 94 de ani, o mulțime de 100.000 de pelerini închinându-se la catafalcul său, înainte și în timpul înmormântării impresionante de la Mănăstirea Petru Vodă.
Apărut la Editura Mica Valahie din București, Albumul de 200 de pagini, al cărui prim exemplar a ieșit din tipar pe 13 septembrie, la tipografia Accent Print din Suceava, urmează să intre în librăriile din București și din țară pe 1 octombrie, la un preț foarte accesibil. O primă lansare publică a Albumului a avut loc pe 26 septembrie, la Academia Română, la aniversarea a 20 de ani de la fondarea Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului, condus de profesorul Radu Ciuceanu, unul din susținătorii conferirii cetățeniei de onoare post-mortem Părintelui Justin Pârvu, în orașul Baia Sprie, un loc al suferinței sale din timpul detenției, la munca silnică din minele de plumb și sare. Academicienii, foștii deținuti politic și înalții ierarhi prezenți s-au bucurat să fie printre primii care deschid paginile acestui volum omagial, după monahii și monahiile de la Petru Vodă.
Cu un Cuvânt Înainte de Aspazia Oțel Petrescu, scriitoare anticomunistă de o profunzime tulburătoare, la rândul ei fost deținut politic pentru aceleași crezuri ca și Părintele Justin, Albumul cuprinde și fotografii de arhivă din viața Părintelui împreună cu o biografie amănunțită a “bietului monah” din Munții Neamțului, scrisă de Monahul Filotheu și Maica Neonila, ucenici ai marelui duhovnic de la cele două Mănăstiri ctitorite de Părintele Justin Pârvu la poalele Ceahlăului. Capitolele Albumului sunt alcătuite după câteva dintre marile sărbători ale creștinătății, în ordinea cronologică în care autoarea le-a trăit alături de Părintele Justin și obștile de la Petru Vodă: Nașterea Domnului, Sfintele Paști, Adormirea Maicii Domnului, Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, Anul Nou și Sfântul Vasile cel Mare, după care urmează Ultima aniversare și ultima binecuvântare și capitolul care vorbește despre viată, moarte și iar viață, Înmormântarea Părintelui Justin. Vorbele de duh care însoțesc fotografiile sunt extrase în principal din interviuri realizate cu Părintele Justin de Maica Fotini cât și de Monahul Filotheu și ziariștii Florin Palas și Victor Roncea.
Fotografa Cristina Nichituș Roncea s-a străduit ca în cele cateva sute de fotografii ale Albumului, alese din peste zece mii de cadre color și alb-negru realizate la mănăstirile și așezămintele de copii și de bătrâni de la Petru Vodă, să-l prezinte pe Părintele Justin și lucrarea sa duhovnicească așa cum le-a simțit și receptat de-a lungul a câțiva ani în care a avut privilegiul să se bucure de binecuvântările Părintelui. “Pentru mine este un Album de suflet și din suflet. Acesta e micul meu omagiu adus Părintelui și vieții monahale, pe care îl închin atât tuturor celor care l-au cunoscut și s-au bucurat de minunile sale cât și celor care, sper, atunci când îi vor vedea chipul blând și ochii luminoși din fotografiile Albumului, își vor dori să îl cunoască și să se împărtășească de-acum încolo din harul și dragostea sa”, afirmă autoarea. “Dedic așadar această lucrare tuturor celor care iubesc România. Cine îl iubește pe Părintele Justin iubește România și cine iubește cu adevărat România nu poate să nu-l iubească pe Părintele Inimilor.”
Cristina Nichituș Roncea întregește prin această lucrare de suflet demersul început cu Albumul său precedent, “Precum în cer, așa și pe pământ“, apărut la Editura Compania și prefațat de regretatul istoric Florin Constantiniu, care afirmă în cuvântul său: “Imaginile doamnei Cristina Nichituş Roncea ilustrează perfect aspectele caracteristice ale trăirii ortodoxe, cu precădere în lumea monastică, înfrăţirea, atât de firească, într-o religie a iubirii, între cleric şi mirean. Călugărul se roagă şi munceşte – ora et labora! –, iar laicul, beneficiar al ostenelilor celui dintâi, îl priveşte cu iubire şi respect. Într-o vreme când desacralizarea, confuzia şi, mai presus de toate, păcatul sunt atotputernice, fotografiile din acest album au putere reconfortantă. Doamna Cristina Nichituş Roncea a izbutit, prin arta sa, dar, mai ales, prin forţa sufletului, să coboare Cerul pe pământ şi să ne smulgă, fie şi pentru o clipă, din mizeriile cotidianului pentru a ne înălţa într-o lume purificată.” Lumea purificată de care scria academicianul Florin Constantiniu era pământul ridicat la Cer de Părintele Justin, în colțul de rai de la Mănăstirea Petru Vodă, una din florile cele mai înmiresmate cu parfum divin ale grădinii paradisiace a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.
Părintele Justin a fost “un adevărat ostaş al lui Iisus Hristos, care a luptat cu spada iubirii în mână să aducă biruinţa binelui suprem asupra răului absolut. Un ostaş pe care îl vei recunoaşte oricând şi oriunde, fiind el plămădit din esenţa cea mai nobilă a neamului tău, creştin, ortodox şi românesc. Răsfoind Albumul acesta vom afla şi vom înţelege cu toţii că este aşa, cum ne arată el. Înţelegem că este aşa din privirea înţeleaptă şi plină de căldură surprinsă de sora noastră Cristina atât de evident şi atât de copleşitor în ochii Părintelui Justin. Şi vom mai înţelege că iubirea de oameni a Părintelui Justin este atat de nelimitată încât chiar şi acum, când a plecat de lângă noi, ne va ajuta în continuare. Nu se va împiedica de pragul dintre vremelnicie şi eternitate. Ci dimpotrivă, îl va trece uşor şi lin, din neţărmurita sa dragoste pentru noi, ori de cate ori îl vom chema în ajutor. Şi aşa va fi.”, scrie, tot din suflet, doamna Aspazia Oțel Petrescu, în Cuvântul Înainte al Albumului “Părintele Justin Mărturisitorul”.
În Postfața Albumului, se afirmă ca această lucrare reprezintă și o datorie de credință: “Cu inteligenţa sa extraordinară şi harul său dumnezeiesc, Părintele a încurajat-o pe cea care a devenit, cu binecuvântarea sa, Cristina Nichituş Roncea, să înregistreze fotografic tot ceea ce ridicase din ţărână, de la ziduri la suflete, în ceea ce a considerat apoi ca fiind “Un Pateric viu!”.” Era obligatoriu, așadar, să fie redate lumii toate imaginile ca niște nestemate înfățișând aura și chipul “ultimului arhanghel al românismului din generaţia mărturisitoare a mucenicilor anticomunişti, generaţia care a călcat pre moarte în experimentul satanic al închisorilor bolşevice, generaţia neînfrânţilor”, după cum se scrie în Postfață, subliniindu-se că acest lucru nu se putea întâmpla însă fără îndemnul, sprijinul și dragostea unor foști studenti “ascoriști”, astăzi apostoli moderni ai vremurilor din urmă și editori neobosiţi ai revistei “Familia Ortodoxă”. De asemenea, Albumul nu putea sa apară fără rugăciunile Părintelui și ale fraţilor și surorilor de la Petru Vodă. Părintele Justin i-a dat Cristinei Nichituș Roncea binecuvântarea să-și folosească darul de la Dumnezeu pentru Dumnezeu, iar Mitropolitul Teofan, prezent la Iași la vernisajul expoziției “Precum în cer”, i-a dat “ascultarea” “să continue lucrarea”. Ceea ce încearcă astăzi, autoarea, prin acest “Album de suflet”.
Iar lucrarea merge mai departe, pentru că ucenici mireni ai Părintelui i-au creat și un site – PărinteleJustinPârvu.Ro – în care se vor înmagazina pe viitor, pe lângă evenimentele legate de lansarea Albumului, toate imaginile și filmările existente despre Părintele Justin Pârvu în spatiul online, la care se vor mai adăuga cele inedite, aflate în arhivele personale ale fiilor și fiicelor duhovnicești ai Părintelui Justin. Portalul are deja sectiunile: Prima pagină * Despre Album * Fotografii din Album * Mărturii despre Părintele Justin * Unde puteți găsi Albumul. Totodată, a fost creată și o pagină Părintele Justin Mărturisitorul, pe principala rețea de informare și socializare existentă.
Cristina Nichituș Roncea, intrată în tainele fotografiei de copil, pe când se strecura pe furiș in laboratorul improvizat al fratelui mai mare, după ce a făcut două facultăți ce nu au nici o legătură cu fotografia, s-a întors la dragostea dintâi prin fotojurnalism, ca fotograf profesionist la “Ziua” și “Mediafax” sau de film, la Studiourile Buftea, dar și pentru “Atitudini”, “Apostolia” și “Familia Ortodoxă”, alegând astfel bucuria prezentării frumosului prin arta fotografică. O artă care, la vernisajul expoziției “Precum în cer” de la București, a fost descrisă de profesorul Radu Ciuceanu, istoric și fost deținut politic dar și membru al Federației Internaționale a Fotografilor, ca fiind uneori mai grea decat pictura, pentru că trebuie să surprindă clipa nu să o recreeze.
Doamna Aspazia Oțel Petrescu întărește: “Arta autoarei a reuşit să surprindă vraja clipei fugare şi s-o înveşnicească în imagine, astfel că eu, cea care o privesc, înţeleg cât de mărit este Domnul Dumnezeu în vastitatea necuprinsă a Cerului şi în smerita Sa făptură şi până într-un fir de iarbă pe pământ. Căci într-adevăr, Albumul acesta este un elogiu adus frumuseţii divine şi este capabil să înfioare orice inimă, chiar şi pe aceea care nu cunoaşte miracolul tainic prin care Domnul Iisus se aşază pe altarele din bisericuţele pitite pe un picior de plai, lângă o gură de rai, aievea, ca şi în acest Album. Cercetaţi Albumul şi veţi cunoaşte bucuria cu care ne-nfăşoară harul frumuseţii, acea frumuseţe cu care ne-a binecuvântat Dumnezeu Ţara şi pe lângă care trecem de-atâtea ori fără s-o luăm în seamă”.
Aceasta este România. Iar România este Părintele Justin Mărturisitorul. Care ne învață: “A fi român înseamnă a muri pentru România. Cuvântul român, dupa mine, egal sfânt”.
Am în faţă o carte cu imagini: Precum în cer, aşa şi pe pământ, întocmită de Cristina Nichituş Roncea. Titlul este, după cum se vede, un citat din Rugăciunea Domnească, adică Tatăl nostru, poate cea mai cunoscută rugăciune, spusă zilnic de milioane şi milioane de creştini, indiferent de confesiune (După câte îmi amintesc, un mare filosof din secolul XX, de confesiune catolic – e vorba de Martin Heidegger -, ceruse ca la înmormântarea sa să fie o slujba simplă, cea mai simplă cu putinţă, să se spună, adică, numai Tatăl nostru).
Dar să ne întoarcem la cartea întocmită de Dna. Cristina Nichituş Roncea! În ea vedem nu numai imagini din mănăstiri, cu viaţa de obşte, de la rugăciune până la muncă – cum se descompune analitic lucrarea celor care au depus jurământul de castitate, sărăcie şi ascultare: rugăciune şi muncă (ora et labora, spuneau bededictinii) -, ci şi imagini din afara mănăstirii, întâlnirea celor rugători cu mirenii, în diverse situaţii, care ţin de munca acestora, de viaţa de familie, de creşterea copiilor, de îngrijirea bătrânilor. Şi, dacă am amintit de vechea tripartiţie indo-europeană a claselor sociale: oratoes, bellatores, laboratores (care, într-un fel s-a păstrat până la Revoluţia franceză, în cele trei stări, care „acopereau” corpul social), dacă am amintit deci, să observăm că, în mănăstirile ortodoxe, pe „drumul” istoriei, pare să se fi pierdut cea de-a treia expresie socială a unei/unui stihii/element din noi (cum frumos traduce Părintele D. Stăniloae în Cap. IV din Despre rugăciunea domnească, a lui Grigore de Nyssa), anume bellum, lupta, şi, odată cu ea clasa luptătorilor, bellatores. Deşi în viaţa socială, în politică există, adică stihia se exprimă, funcţionează, în ordinea Bisericii, şi, în special în Ortodoxie, lupta/bellum s-a „mutat” în cei care se roagă, s-a interiorizat. Rezultatul acestei lupte se vede în munca întemeiată în rugăciune, unde lupta interioară se petrece sub supra-veghere: Facă-se voia Ta!, ce instituie o altă ordine decât cea a lumii. E o asimetrie fiinţială, de care e pătruns cel ce se roagă, când primeşte în inimă Logosul Întrupat. Dealtminteri, sintagma extrasă din Rugăciunea domnească – şi pusă drept orientare în cartea cu imagini, titlul, adică – e „încadrată” între altele două, care nu numai că o explică, dar arată o trecere, de la Facă-se voia Ta!- precum în cer aşa şi pe pământ-, la ceea ce urmează: Pâinea noastră cea spre fiinţă, dă-ne-o nouă astăzi. Locul de întâl(c)nire al celor două sintagme este chiar: precum în cer, aşa şi pe pământ, potrivit voii Lui şi ne-voinţelor noastre. Am despărţit cuvântul: ne-voinţă, ca să marchez nu numai faptul trudei, muncii, luptei cu noi înşine, dar şi faptul că acestea se petrec sub ascultare, tocmai pentru a învinge voinţa proprie: …pornirea spre rău ivită în noi nu are nevoie de ajutor, răutatea împlinindu-se de la sine, prin voia noastră. Dar când se iveşte o înclinare spre bine, avem nevoie de Dumnezeu care duce dorinţa noastră la faptă (Grigore de Nyssa, Despre rugăciunea domnea- scă, IV).
Vedem în imaginile surprinse şi propuse de Dna. Cristina Nichituş Roncea o desfăşurare comunitară a lucrării celor sub jurământ: călugări, călugăriţe, către lucrarea dezorientată, până la un punct, a mirenilor, o diseminare a rugăciunii lor în fapta celor din urmă.
Nu cred că mă îndepărtez de această carte dacă încerc să o înţeleg cu gândirea Părinţilor Bisericii sau, cum va fi mai jos, cu cea a ultimului mare teolog bizantin, Nicolae Cabasila. Nici nu o pun într-o vecinătate care să o strivească şi nici nu fac o încercare de înobilare a efortului autoarei, ci, simplu, încerc să văd structura pe care se întemeiază imaginile selectate, cu credinţă şi spontaneitate de către Dna. Cristina Nichituş Roncea. Aceste imagini spun ceva, ele sunt faţa văzută a unei antropo-teologii care, deşi se pare că am uitat-o, ni se impune mereu, de la sine, mai ales atunci când trecem prin perioade grele, încurcaţi în idolatrii, cu toate că în noi mai pâlpâie încă urma libertăţii dată nouă.
Numai că acestă încurcătură în care ne aflăm vine din lipsa bună-voinţei noastre, care nu se adaugă lucrării pornite de la Dumnezeu. Spune Cabasila, în Despre viaţa în Hristos:Lucrarea porneşte de la Dumnezeu; din partea noastră s-adaugă bunăvoinţa. A lui e propriu-zis săvârşirea, a noastră e numai dorinţa de împreună lucrare. Şi, undeva mai jos, tot în capitolul Viaţa adevărată se câştigă prin dar de sus şi prin strădania noastră, observă că …noi trăim în această lume văzută, cu gândul la lumea cea nevăzută, schimbând nu atât locul, ci felul de trăire şi de vieţuire. Această schimbare o realizăm prin rugăciune, luptă cu noi înşine şi faptă, deci cu lucrare a toată fiinţa noastră, care se desfăşoară din asimetria antropo-teologică, prin luptă interioară şi rugăciune, în faptă. Când mă gândesc la interioritatea acestei lupte, am în vedere nu numai individul, ci chiar interioritatea speciei, fapt pentru care lupta se complică şi se sedimentează în istoria ei. Mântuirea nu este individuală, ci colectivă, pentru că suntem siliţi să ne asumăm păcatele celorlalţi, ca iubirea de aproapele să se realizeze măcar în negativ, dacă în pozitiv nu putem determina lucrarea, din iubirea noastră! Nu ne mântuim în istorie, ci din istorie.
Încercând să ne explice forma darurilor noastre închinate lui Dumnezeu, ca o pârgă a vieţii omeneşti, în Capitolul III, din Tâlcuirea dumnezeieştii liturghii, Cabasila face o comparaţie între darurile aduse spre jerfă de cei vechi zeilor păgâni, şi cele aduse de creştini lui Dumnezeu: cei vechi aduceau ca jertfă pârga roadelor şi a turmelor lor, sau din alte lucruri. Noi însă aducem lui Dumnezeu ca daruri pâine şi vin, ca pe o pârgă a vieţii noastre înşine. Primele, cele ale păgânilor, nu erau prinoase ale vieţii omeneşti, pentru că nimic din toate acelea nu era o hrană proprie omului, ci erau comune şi celorlalte vieţuitoare….Chiar carnea de animale este hrana carnivorelor, continuă el, pentru ca, în final, să ne spună că prin (viaţă) omenească înţelegem ceea ce aparţine numai omului; ori nevoia de a pregăti pâinea pentru mâncare, vinul pentru băut, este ceva propriu numai omului.Aceasta este explicaţia formei darurilor noastre (s. m. ). Pregătirea pentru pâinea noastră cea spre fiinţă… se realizează făcându-se voia Lui, ca ne-voinţă a noastră, într-o lume în care cerul şi pământul se întâl(c)nesc pe măsura strădaniilor noastre. În raport cu natura, pâinea, vinul, figurile geometrice, numerele au aceeaşi idealitate fenomenologică, nu pot fi derivate din natură, ci numai din ne-voinţa noastră întru ascultare voii Lui. Din acest motiv, ele sunt pârga vieţii noastre, cu specificarea că, pâinea şi vinul, în măsura în care sunt hrană nouă, perpetuând viaţa şi posibilitatea adăugării celorlalte, amintite, sunt, în acelaşi timp, trupul şi sângele lui Hristos, au concreteţea Vieţii. În ele vedem natura şi supranaturalul Logosului Întrupat, adăugat ei prin lucrarea omenească îndumnezeită.
Structura albumului, selecţia şi succesiunea imaginilor, surprinse, deci alese, de Dna. Cristina Nichituş Roncea, ne arată/duce către locul acesta al întâl(c)nirii între cer şi pământ. E o teleoghisire, cu ajutorul imaginilor, cum ar fi şi pictura bisericească, realizată însă cu multă artă, sensibilitate şi talent, cum, din păcate, nu prea mai întâlnim la pictura bisericească contemporană.
Se impune însă o întrebare: în ce măsură, în lucrarea noastră cea de toate zilele, reuşim să interiorizăm acel bellum/lupta, în aşa fel încât să nu întoarcem, să nu cădem, cu produsele date nouă şi prin noi, altele decât pâinea şi vinul – care sunt, cumva, matricea celorlalte -, în naturalitatea din care suntem chemaţi să ne ridicăm/înălţăm!? Iată, trăim într-o lume a noastră pe care o ocultăm numind-o „complexă”, dominată de economic şi de interes, de dorinţa de putere, în care, dacă ne adâncim, vom pieri ca Narcis ce se admiră în luciul apei, în care încă nu s-a botezat.
Aceste cuvinte sunt şi o provocare pentru Dna. Cristina Nichituş Roncea, în sensul investigării realităţilor din sectorul Bisericii – pentru că Biserica suntem noi -, care nu aparţine lumii satului şi, mai mult, cercetarea continuităţii sau discontinuităţii- aşa cum apar în lumea de azi- dintre împărtăşania cu pârga vieţii noastre (care, repet, e ce se adaugă grâului şi strugurelui, pentru a ajunge pâine şi vin) şi celelalte, în care lucrarea noastră s-a întrupat.
“Prin fiecare fotograma am incercat sa deschid ochii celor care judeca fara a sti si, in acelasi timp, sa impletesc o camasa de zale, o armura de inele, legate intre ele, pentru a-i apara pe cei din manastiri – adeseori denigrati de dusmanii ortodoxiei -, cu imaginile adevarului. Fiecare fotografie este o za.”
Sa te uiti la fotografii e altceva decat sa vezi fotografii. “Oricine poate sa se uite la fotografii, insa a vedea o fotografie implica si capacitatea de a o citi” ne spune Bernlef. Cred cu tarie in cuvintele lui, iar a citi o fotografie este o arta.
Zilele acestea, zbuciumate de atata tensiune, am descoperit linistea in fotografii, care dupa parerea mea, lasa cel mai cald si linistitor sentiment.
Anul acesta a inceput cu decoruri triste, oameni care protesteaza, indura frigul si spera cu tarie ca pot avea un viitor mai frumos. La cativa metri departare, de locul unde acum cateva luni pancarte pline de revolta umpleau piata, o oaza de liniste si caldura te inalta, inghetand orice gand rau dand speranta sentimentului ca bunatatea exista.
Cristina Nichitus Roncea ne propune sa traim “Precum in cer”. O expozitie de fotografii ce te inalta si care te duc spre o lume in care cuvintele sunt de prisos.
Cu mare caldura sufleteasca am intervievat-o pe autoarea fotografiilor. Va invit sa lecturati un interviu in care Cristina ne destanuie povestea din spatele cortinei expozitiei “Precum in cer”.
FemeiaStie.ro: Aceasta calatorie in lumea ortodoxiei din Romania a fost o provocare, o dorinta personala sau pur si simplu o idee?
Cristina Nichitus Roncea: A fost o minune, in primul rand. In sensul ca aceasta poarta mi-a fost deschisa de Parintele Iustin, intr-o seara de Craciun, cand eram la usa chiliei sfintiei sale alaturi de pelerini, maici si calugari, cantandu-i colinde. Este si prima fotografie facuta cu Parintele, cu care de altfel si deschid expozitia. E drept ca cineva m-a dus de mana pana acolo… Dar dupa aceea toate au venit de la sine. Am vrut sa descopar taramul tainic al manastirilor Romaniei si, mai ales, sa-i trimit prin fotografiile mele si pe altii sa se impartaseasca din “gura de rai” pe care o reprezinta orice sfant asezamant ortodox. Traim intr-o lume in care stresul ne inunda si tinde sa ne domine viata, asa ca tanjeam dupa linistea si inaltarea spirituala care stiam ca se regasesc dincolo de zidurile unei manastiri, acolo unde sunt oameni care traiesc frumos. Fotografia este mare mea pasiune, la care m-am intors dupa peregrinari prin Drept si Finante. Prin expozitie pledez – ca si in cazul experientei mele personale – la aceasta intoarcere la radacini, la traditie. Si m-am straduit sa transmit prin lucrarile mele acea stare minunata pe care o poti avea cand esti alaturi de oameni care traiesc in stransa legatura cu Dumnezeu. Nicaieri nu se poate vedea mai bine ca omul sfinteste locul decat in gradinile Maicii Domnului care sunt manastirile Romaniei. Bunatatea si linistea sunt transmise de fiecare coltisor din manastire, de fiecare fir de iarba, de fiecare floricica, de fiecare privire a oamenilor de acolo care stiu sa ierte, care au o rabdare infinita si o generozitate care poate schimba lumea. Si mai ales multa iubire, pe care o simti si simti ca trebuie sa o intorci chiar si celor mai putin norocosi, a nefericitilor care au uitat comandamentele Mantuitorului, au uitat sa iubeasca.
Ca intotdeauna, ori in postul Pastelui ori al Craciunului, asupra tovaraseilor “societatii civile” din ograda lui Soros, Cristian Pirvulescu si Mircea Toma, incepe sa se vada efectul neexorcizarii lor la timp, inca din fasa. Cei doi anticrestini au umplut presa de saptamana trecuta cu elucubratiile lor privind “necesitatea eliminarii icoanelor din scoli”. Pun si eu o intrebare, naiva: de ce acorda mass media atentie sunetelor scoase pe canalul fonator de niste derbedei notorii? (Aceasta nu este o insulta. Ca sa fie clar de ce spun asta: Cristian Pirvulescu a reusit sa fie mai tare ca Ceausescu. Nea Nicu a cazut in urma unei lovituri de stat. Pirvulescu, dupa ce a pierdut alegerile de presedinte al Asociatiei Pro Democratia (!) a dat el o lovitura de stat si si-a indepartat succesorul legitim, ales democratic. Doar vorbim de “Pro Democratia”, nu-i asa?! Acum se pare ca e “ales” pe viata. Asta nu face decat un derbedeu ordinar. Despre Toma nu trebuie sa mai demonstrez eu nimic. “Vorbeste” conturile lui, osanzate in numele distrugerii Vamei Vechi, a “salvarii” Rosiei Montane si a tiganilor de pretutindeni. Daca il prind odata si-odata astia din urma cred ca-i vai de cioculetul lui…).
“Locatia” unde s-au produs cele doua personaje in civil a fost noua Academie de cadre “Stefan Gheorghiu”, respectiv SNSPA, din fostul sediu al SRI de pe Povernei, “donat” de Magureanu lui Secares ca rasplata pentru sefia campaniei electorale a lui Iliescu din ’90 si unde Pirvulescu face azi pe decanul.
Ceea ce nu prea a scris presa este ca “simpozionul international” unde si-au depus onomatopeele cei doi tovarasi de drum a fost “organizat cu sprijinul Ambasadei Republicii Franceze la Bucuresti”, conform CECOPSNSPA. Bravos natiune franco-colorata, ne-ati scapat pana la urma de un ambasador homosexual care se plimba in fustita cu “fetita” (sau “masculul”?) lui pe la marsurile “gay”, recte Henri Paul, si ne-ati trimis un anti-crestin!
Sau, cine stie?, sa-i acordam totusi circumstante atenuante noului ambasador francez, Excelenta Sa Philippe Gustin. Poate antamarea “simpozionului international” dateaza din mandatul predecesorului sau, cu care Toma se pupa pe unde apuca. Desi si Gustin naste cateva semne de intrebare. Conform ziarului Adevarul, domnia sa “este un cunoscător al Europei Centrale”. Cu toate acestea, dupa cum se spune in acelasi articol, “se afla pentru prima dată în România”. Din CV-ul sau aflam ca limba pe care o vorbeste chiar mai bine decat engleza este… maghiara. Citam: “Limbi străine: Germană (fluent), Maghiară (foarte bine), Engleză (destul bine), Română (elementar), Rusă (elementar)”. Dl ambasador a prins schimbarile din Europa Centrala si de Est la post, in Ungaria, unde s-a aflat timp de sase ani, intre 1988 si 1994, ca director adjunct de cursuri la Institutul francez din Budapesta. Si totusi nu a avut niciodata curiozitate sa calce si in Romania. De gustibus…
Acum, daca tot este aici, nu ar strica sa stie ca, spre deosebire de doi-trei derbedei de teapa lui Toma, Pirvulescu si Cernea, noi, romanii, suntem crestini-ortodocsi. Iar educatia s-a creat in Romania in pridvorul Bisericii. Poate daca sotia fostului sef al actualului ambasador, ministrul Educatiei franceze Luc Chatel, ar fi constientizat dumnezeirea din om, asa cum ne invata chiar si o simpla icoana – din cele pe care vor sa le elimine din scoli cei doi derbedei – nu si-ar mai fi pus capat zilelor. Si doamna Astrid Herrenschmidt ar fi fost bine-mersi in viata alaturi de cei patru copii ai ei. Iar dl Philippe Gustin in continuare sef de cabinet al dlui Luc Chatel. Si n-ar fi trebuit sa ajunga in acest colt uitat de lume, plin de credinciosi, care se bucura ca sunt in postul Pastelui si asteapta macar putin respect fata de traditia, cultura si credinta lor.
Ca atare, la capitolul lectii pe care am putea sa le primim, dl ambasador ar trebui intai sa stie cui le da. Sa viziteze Romania, sa mearga pe la Patriarhie, pe la Manastiri, pe la Academie, pe la siturile culturii Cucuteni si Hamangia, leagane ale civilizatiei europene, si dupa aceea sa organizeze “simpozioane internationale” cu “duo formidable” de la Circul Soros Mondialu’.
Si pentru a veni in intampinarea acestei documentari recomand un cuvant al academicianului prof univ dr Florin Constantiniu, pe tema de mai sus, sustinut la Libraria Sophia(foto), de unde dl ambasador poate de altfel sa-si inceapa singur documentarea asupra poporului roman:
“(…) Cred ca dumneavoastra ati observat, a devenit un loc comun sa se vorbeasca despre secularizare dar nu este numai secularizarea veacului acestuia, e faptul ca impotriva Bisericii, impotriva crestinismului, in general, se duce o adevarata ofensiva. Eu intotdeauna semnalez faptul ca la Craciun si la Pasti – iau revistele care apar in Occident si sub pretextul acesta, al prezentarii, care sunt rezultatele cele mai noi in ce priveste cercetarea inceputurilor crestinismului, a predicii Mantuitorului, a activitatii apostolilor, etc – se strecoara cu foarte mare dibacie necredinta. Se pune sub semnul indoielii tot ceea ce este temeiul de baza al credintei noastre, se pune sub semnul intrebarii si se sadeste in sufletul credinciosului indoiala.
In afara de aceasta, este ofensiva care se duce prin presa, prin televiziune, o viata care nu mai are nici un fel de norme morale, care sa o stapaneasca, sa o controleze, sa o impiedice sa alunece in pacat.
Si as spune ca in momentul de fata este, eu nu ma sfiesc sa o spun, o ofensiva diavoleasca impotriva Bisericii. Or, pentru aceasta noi trebuie sa gasim arme cu care sa luptam impotriva celor care vor sa ne distruga credinta. Si pentru a putea gasi aceste arme as spune ca arsenalul nostru ramane invatatura lui Hristos, asa cum este ea pastrata in manastirile noastre ortodoxe pentru ca in manastirile noastre ortodoxe este aceasta traire profunda, de identificare cu invatatura divina care, intradevar, este o armura pe care o avem impotriva acestor ispite diavolesti.(…)”
Vernisaj Precum in Cer – Profesorul Radu Ciuceanu despre fotografiile Cristinei Nichitus Ronceade Precum-in-cer
În perioada 15-25 ianuarie 2012 se desfăşoara la Muzeul Bucurestiului – Palatul Sutu Expoziţia de Fotografie “PRECUM ÎN CER” cu fotografii din albumul “Precum în cer, aşa şi pe pământ”- Călătorie foto prin lumea ortodoxă românească, de Cristina Nichituş Roncea. La vernisaj au luat cuvantul profesorul Radu Ciuceanu, fost detinut politic (1948 – 1963, fost membru in conducerea Mișcarii Naționale de Rezistență Anticomunistă din Oltenia), președinte al Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului, Doctor în istorie si membru al Asociatiei Artistilor Fotografi din Romania si al Federatiei Internationale de Arta Fotografica si Academicianul Alexandru Surdu, Filosof, Doctor în filosofie, Preşedinte al Secţiei de Filosofie, Teologie, Psihologie şi Pedagogie a Academiei Române, Director al Institutului de Filosofie şi Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru” al Academiei Române, Membru titular al Academiei Române din 1993 (corespondent – 1992).
Academician Alexandru Surdu despre Expozitia Cristinei Nichitus Roncea Precum in Cerde Precum-in-cer
De asemenea, pentru prietenii nostri care nu au reusit sa ajunga la Expozitia de Fotografie “Precum in cer”, fotografa Cristina Nichitus Roncea a creat posibilitatea unei vizite virtuale. Puteti sa va plimbati intr-un tur virtual disponibil aici, apasand sageata din mijlocul imaginii si folosind meniul din stanga jos (apropiere, indepartare, rotire, full screen, etc). Vizionare placuta!
PS: Expozitia este deschisa pana pe 30 ianuarie.
October 8th, 2013 
VR 
“Mă uit numai în zonele astea ale noastre, începând de la Rarău, Călimani, toţi munţii aceştia sunt presăraţi cu nişte nevoitori, care duc pe umerii lor toată povara păcatelor mulţimii“.
Posted in 
Tags: 
