Portalul Basarabia-Bucovina.Info va ofera un studiu publicat in introducerea unei lucrari de referinta a sociologiei romanesti: Romanii de la Est de Bug, de Anton Golopentia (n. 12 mai 1909 in comuna Prigor, Caraş-Severin – d. 9 septembrie 1951 in închisoarea Văcăreşti.) Scris de Sanda Golopentia, fiica sociologului ucis de agentii sovietici ocupanti ai Romaniei anilor ’50, studiul introductiv, pe care il atasam aici, ca DOCUMENT, trebuie sa va stimuleze pentru obtinerea acestei carti fundamentale, publicata de Editura Enciclopedica (Bucuresti, 2006). Totodata, va prezentam mai jos si un interviu cu doamna Sanda Golopentia despre martiriul tatalui ei, insotit de un eseu al regretatului scriitor basarabean Andrei Vartic, publicat in urma unei sesiuni a Academiei de Studii Economice a Moldovei, organizate de către profesorul Vasile Şoimaru in memoria marelui sociolog roman Anton Golopentia.
“Astăzi credem că ar fi venit timpul ca să pretindem şi noi ceea ce ni se cuvine de secoli. E timp să declarăm neted şi clar că în ţara noastră (căci este a noastră mai bine decât a orişicui) noi nu suntem nici vrem să fim maghiari ori nemţi. Suntem români, vrem să rămânem români şi cerem egala îndreptăţire a naţiunei noastre. Faţă cu orice încercare de deznaţionalizare ori suprematizare, întrebăm cu răceală şi conştiuţi de drepturile ce ni le dă aboriginetatea noastră şi spiritul secolului: ,,Cine sunt aceşti oameni şi ce vor ei în ţara noastră?””
Mihai Eminescu / Varro [Sa facem un Congres – Ziarul “Federatiunea“, Pesta, 5/17 aprilie 1870]
“Să nu ne mirăm, dacă organele noastre de publicitate au devenit în timpul din urmă moi si împăcăcioase; căci, cum zice mai sus campionul presei boheme, contrarii vor sti totdeauna să ametească capetele pâna si a conducătorilor nostri cu promisiuni lucii, dar etern mincinoase. Cine ar crede cumcă Ungurii, chiar de-ar promite-o, vor găsi în ei atâta simt de dreptate, încât să redea, de exemplu, autonomia Transilvaniei, pe care au răpit – o fără consimtământul Românilor? – Si apoi nici nu avem noi să cerem de la Unguri ceva, căci ei nu sunt competenti să ne dea nimica.”
Mihai Eminescu [În Unire e tăria – Ziarul “Federatiunea“, Pesta, 22/10 Aprilie 1870]
(…)
De ce, totusi, publicam aceste informatii mai mult sau mai putin cunoscute – pentru unii poate chiar inedite – despre Eminescu, de ziua “Unirii mici”, sarbatorita la 24 ianuarie? Un amanunt biografic din viata lui Eminescu mai putin mediatizata, aceea de gazetar si militant pentru unirea provinciilor romanesti, este legat de apartenenta sa la Societatea “Carpatii”, infiintata la 24 ianuarie 1882, la Bucuresti, cu scopul de a cladi “Dacia Mare”, viitorul stat national unitar Romania Mare, asa cum se aminteste si pe Mihai-Eminescu.Ro. Lucrarile Societatii cu caracter secret “Carpatii” erau urmarite atent de spionii Imperiului Rus si ai Austro-Ungariei, dupa cum stau marturie note informative ale agentilor marilor puteri descoperite in Arhivele de la Viena sau de la Bucuresti, in care este mentionat si proiectul national si eminescian ”Dacia Mare”.
Ce observam, frati romani: inca de la primul sau articol politic, apelul pentru serbarea de la Putna, aparut in “Federatiunea” de la Pesta, si urmat de cel cu titlul raspicat ”In Unire e taria” si apoi de “Ecuilibrul”, scrise la numai 20 de ani – pentru cel din urma fiind urmarit in Instanta de catre autoritatile Austro-Ungariei pentru “delict de presa” (patimind si editorul sau, Ion Porutiu, care avea deja pielea tabacita de unguri – vezi “Eminescu – Drama Sacrificãrii” de Theodor Codreanu, p 151 – 154) – si pana la ultima sa recitare in public, cu Doina, la 33 de ani, anul mortii sale civile, Eminescu a fost animat de unul si acelasi gand: Unirea tuturor romanilor.
Doina a fost recitata la Junimea, in casa lui Iacob Negruzzi, pe 6 iunie 1983. Istoricul basarabean dr Veaceslav Stavila – membru al Comisiei pentru studierea regimului totalitar comunist din Republica Moldova – considera intr-o prezentare condensata a situatiei ca, peste 22 de zile, la 28 iunie 1883, “serviciile speciale îi înscenează nebunia, după care au urmat internarea în spital, “tratamentul” forţat şi decesul (în 1889).”, afirmand in concluzia sa ca Eminescu “a fost asasinat pentru că a anticipat cu 35 de ani Marea Unire din 1918.” Dincolo de aceasta interpretare, istoria dezgolita si desecretizata ne arata azi ca atat Societatea “Junimea” cat si Societatea “Carpatii” erau intesate de agenti ai puterilor ostile formarii Romaniei Mari, printre cei care “imbratisara pe poet” la citirea Doinei fiind, fara indoiala, si unii care i-au dat sarutul lui Iuda.
Am petrecut momente tensionate in Transnistria si zona controlata de trupele rusesti de-a stanga si de-a dreapta Nistrului dar am reusit sa obtinem si sa publicam in spatiul virtual primele imagini de calitate cu Cetatea Tighina de dupa parasirea ei de catre soldatii rusi fosti “eliberatori”, azi “pacificatori”. Am ajuns pe culmi cu chilii rupestre necalcate de om de zeci de ani si am cautat in van urmele Tetinei, Cetatea facuta disparuta de ucraineni pana la ultima bucata de piatra. Am asistat intristati la stergerea completa a oricarei urme de istorie romaneasca la Cetatea Hotin si am fost martorii unor evenimente inedite – clasate momentan la exclusivitati de sertar – cum ar fi descoperirea unor oseminte de sute de ani in interiorul Cetatii Soroca. In sudul Basarabiei am patruns in ultimul turn al uneia dintre ramasitele complexului Cetatii Chilia – acum pe post de closet public in curtea unei fabrici private – si am admirat apusul la limanul Nistrului, pe zarile Marii Negre, de pe Cetatea Alba, asa cum il vedea si Stefan cel Mare si Sfant in urma cu peste cinci secole. Am adunat carti postale vechi si am mers pe urmele lui Eminescu, prin Cernauti. Am comemorat, alaturi de sute de tineri basarabeni si bucovineni si de obstea si staretul Sfintei Manastiri Putna odiosul masacru de la Fantana Alba si am documentat alte locuri unde s-au savarsit crime in masa, similare, impotriva romanilor. Am participat la slujbe sustinute in aceeasi limba, a aceluiasi popor, in biserici romanesti aflate azi in statele fostei Uniunii Sovietice, pe teritoriul carora am gasit si cimitire de eroi abandonate sau chiar necunoscute la Bucuresti la troitele carora ne-am inchinat cu smerenie.
Pana acum nu am reusit sa publicam nici 10% din materialul adunat pe teren. In schimb am prezentat documente inedite din fostele arhive KGB, prin intermediul istoricului american Larry Watts si a colegilor sai de la Chisinau dar si imagini speciale pentru Istoria Romaniei, din Arhivele Nationale de la Bucuresti. In urma cu un an am primit pentru acest proiect binecuvantarea unor mari istorici ai Romaniei, printre care s-a aflat si regretatul profesor academician Florin Constantiniu, cu al carui text introductiv la lucrarea “Saptamana Patimilor”, a unui alt mare regretat scriitor, originar din Cernauti, Mihai Pelin, am si lansat portalul nostru. Am (re)publicat online carti de Nicolae Iorga si Charles Upson Clark si fotografii de Willy Pragher sau ale unor participanti la minunata actiune Podul de Flori. Profesorii Ioan Scurtu, Gheorghe Buzatu si Dinu C. Giurescu ne-au ghidat si ne-au oferit materiale din arhivele si cartile lor in vederea publicarii, la fel ca si generalul Ion Costas si alte cadre in rezerva si in retragere, veterani romani de pe ambele maluri ale Prutului. Alti tineri istorici si cercetatori si-au oferit la randul lor sprijinul profesionist. Am initiat parteneriate cu institutii de stat si biblioteci publice, manastiri si centre culturale, fundatii de prestigiu si asociatii sau colaboratori independenti din Romania, Republica Moldova, Ucraina si Statele Unite. Noi proiecte s-au dezvoltat pe parcurs si se ramifica in continuare. Pe 27 Martie anul acesta va vom oferi ceva cu totul special.
Am pornit pe 15 ianuarie 2012, sub semnul lui Eminescu, continuam sub semnul lui Eminescu, chiar daca, si azi, dupa cum se vede din imaginea de mai sus, marele ganditor national este urmarit de gardieni sovietici, peste actualele granite dar si in interiorul ei. Va multumim tuturor, Departamentului Romanilor de Pretutindeni din cadrul Guvernului Romaniei, pentru confinantare, colaboratorilor pentru daruire si cititorilor nostri pentru aprecieri si va oferim la moment aniversar – 163 de ani de la nasterea lui Mihai Eminescu – un punct de vedere al unui tanar studios, despre Basarabia, Bucovina si Eminescu. Doamne ajuta!
De ce cred in Eminescu si vesnicia neamului romanesc
Apşa de Jos a fost cea mai mare localitate românească din dreapta Tisei (acum are 7.600 locuitori), vecină cu Săpînţa. După 1947 din ea s-au desprins comunele Strâmtura, Peri şi Topcino, cu o populaţie de 2.420 locuitori.
Două coline în mijlocul satului Apşa de Jos, din Maramureşul din dreapta Tisei… Pe amândouă se înalţă două biserici de lemn care parcă străjuiesc localitatea. Una este de la 1561 şi are hramul Sf. Nicolae (foto), cealaltă – de la 1776, cu hramul Adormirea Maicii Domnului. Se spune că aici înainte ar fi fost un aşezământ monahal. Ar fi posibil, dat fiind faptul că în zonă a existat o bogată viaţă spirituală. Un exemplu grăitor este Mănăstirea Peri, cu hramul Sfântul Arhanghel Mihail, ctitoria dinastiei voievodale a Drăgoşeştilor. La 13 august 1391, acest aşezământ monahal, printr-o diplomă a Patriarhului Antonie al IV-lea al Constantinopolului, a fost ridicat la rang de Stavropoghie Patriarhală. Timp de 312 ani, aici a fost sediul central al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului. Din păcate, Mănăstirea Peri a fost distrusă şi desfiinţată în 1703 (*), în timpul răscoalei antihabsburgice a lui Francisc Rakoczi al II-lea.
În anul 1391, nepoții lui Dragoș Vodă au dăruit Mănăstirii Săpânța-Peri terenuri și bunuri, fiind ridicată o biserică din piatră. Timp de 312 ani, în această biserică din piatră și-a avut sediul Episcopia Română a Maramureșului. Mănăstirea purta pe vremea voievozilor Drăgoșești hramul Sfântul Arhanghel Mihail, informeaza pe scurt si Wikipedia.
Mai concret, “in satul Peri din Maramureş (în dreapta Tisei, azi în Ucraina, la vreo 15 km în aval de Sighet) exista încă din sec. al XIV-lea o mănăstire ortodoxă română, cu hramul păzitorului de spaţiu sacru Sfântul Arhanghel Mihail, mănăstire ctitorită de către însuşi Dragoş Voievod, descălecătorul de mai târziu al Ţării Moldovei, împreună cu fratele său Drag. Acest fapt istoric ca atare nu a fost pus de către nimeni la îndoială şi nici nu ar fi putut fi pus, pentru că este amplu documentat în Diplomele Maramureşene ale lui Ioan Mihalyi de Apşa.
După ce urmaşii lui Dragoş Vodă au fost alungaţi de la domnia Moldovei de către Bogdan I, la anul 1359, doi nepoţi ai deja răposatului voievod Dragoş, Balc şi Drag, s-au întors în Maramureş şi au refăcut vechea ctitorie Drăgoşeştilor de la Peri, înzestrându-o cu trei sate şi alte proprietăţi”, dupa cum scrie si Parintele Profesor Mircea Păcurariu in Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. I, Ed. BOR, 1980, p. 274.
Profesorul Nicolae Iuga, aminteste intr-un studiu despre Inceputurile scrisului în limba română şi statutul Mănăstirii Peri din Maramureş, sec. al XIV-lea, din care am citat mai sus, ca marele savant Nicolae Iorga considera ca la Manastirea Peri au fost traduse și copiate în română pentru prima dată, intre anii 1434-1437, „Psaltirea”, „Evanghelia”, „Legenda Duminicii”, „Codicele Voroțean” și „Faptele Apostolilor”. Manastirea a fost atacata de ungurii lui Rakoczi al II-lea in 1703. Conform altor surse istorice, edificiul monahal a fost distrus complet in anul 1761, de catre armata Imparatesei Maria Teresa aflata sub comanda generalului de origine austriaca Bukow (Adolf Nikolaus von Buccow), aflat in ofensiva armata impotriva ortodoxiei. In timpul operatiunilor sale in Transilvania, peste 150 de biserici si manastiri ortodoxe au fost distruse, cele ramase fiind fortate sa treaca la greco-catolicism. Spre dovada, Biserica Sf. Nicolae din Apsa de Jos, prezentata in acest documentar, are inscris pe pisania sa de azi un flagrant fals istoric, si anume ca este “Biserica Greco-Catolica din sec al XVI-lea, de la 1561“, cand uniatismul a patruns in spatiul istoric si etno-cultural romanesc prin forta tunurilor si santajul imparatesc austro-ungar de abia la sfarsitul sec al XVII-lea si inceputul sec XVIII-lea.
Cancelarul Bethlen Gabor, supranumit “Ţiganul”, unul dintre prigonitorii Cuviosului Sofronie de la Cioara, decreteaza la 1761: “Mănăstirile de lemn să fie arse pretutindeni, cele de piatră să se distrugă şi să se facă raport Excelenţei sale guvernatorului (Adolf Nikolaus von Buccow – n.n) atât despre restituirea bisericilor, cât şi despre demolarea mănăstirilor. Iar dacă cineva s-ar opune în mod temerar prea înaltei porunci regale dată de mărita comisie să fie pedepsit negreşit cu moarte prin spânzurare sau prin pierderea capului, ca unii care dispreţuiesc poruncile regeşti şi tulbură pacea şi ordinea publică (3, II, p.240)“.
Despre asalturile generalului Bukow impotriva ortodocsilor scrie si invățătorul făgărășan Andrei Șovăiloviciu, în 1791: „…în anul 1761 venind un general Bukow cu mulțime de oaste și foarte cumplită, fiară sălbatică asupra neuniților s-au arătat, care au făcut milităria și au ars mânăstirile pe la toate satele de pe sub margini… Generalul Bukow fiind și în Făgăraș, multă răutate a făcut neuniților (ortodocșilor – n.n.), furci a făcut și le-a ridicat în mijlocul târgului, ca pe cei ce nu se vor pleca la uniație să-i spînzure și i-au prins și i-au îngrozit și i-au bătut fără de milă….” (Citat din Ștefan Meteș – Viața bisericească a Românilor din Țara Oltului (Sibiu, 1930), p. 42 via Wikipedia)
In prezent, informeaza Basarabia-Bucovina.Info, in memoria stravechiului asezamant monahal romanesc de la Peri, Parintele Grigore Lutai, parohul Bisericii Nasterii Maicii Domnului din Sapanta (Cimitirul Vesel), cu sprijinul familiei Adamescu, a ctitorit in oglinda, pe malul stang la Tisei, Manastirea Sapanta-Peri cu hramul Sfantului Arhanghel Mihail, unde s-a ridicat si cea mai inalta biserica de lemn din lume, de 78 de metri, depasind-o cu 21 de metri pe cea de la Manastirea Barsana (foto mai sus sivideo-documentar mai jos).
În localitățile românești din regiunile Maramuresului Istoric, sudului Basarabiei si nordului Bucovinei, din Transcarpatia, Odesa, Cernăuți si Tinutul Herța, în zonele rurale din Basarabia cuprinsa in Republica Moldova, dincolo de Nistru pana la Bug si mai departe, in Rasaritul Romanesc, pana in indepartata si inghetata Siberie sau in stepele Kazahstanului, unde ne-au ramas frati deportati de criminalii bolsevici, in comunitatile romanesti de la sud de Dunare, din Serbia si Bulgaria, romanii nostri care, razbatand sub vremuri au ramas si sub rit vechi, au avut ieri Ajunul Crăciunului iar azi sarbatoresc Nasterea Domnului.
La noi a fost Boboteaza iar in ziua Craciunului pe stil vechi il praznuim pe Sfantul Prooroc Ioan Botezatorul, dupa cum ne amintesc si colegii nostri de la TOCPress, portal de informare al romanilor din Transcarpatia, Odesa si Cernauti. Basarabia-Bucovina.Info le ureaza tuturor romanilor din spatiul istoric, etnic si cultural romanesc La Multi Ani!
Anul trecut am fost si noi in Maramuresul Istoric, pe frumoasele plaiuri romanesti de la dreapta Tisei, acolo unde traditiile noastre ancestrale se pastreaza cu piosienie si mare sfintenie. Am intalnit oameni minunati, parca rupti din painea frageda a lui Dumnezeu, energici si cu ochi sclipitori de daci liberi. Dar, mai presus de toate, ne-au impresionat femeile maramuresence. Femeile romance de sub crucea lui Stefan, care, in ciuda vitregiilor si atacurilor la dreapta credinta au tinut si tin puternic de Biserica stramoseasca, dupa cum puteti vedea si auzi in filmarile pe care le prezentam aici. Acum, cand doamnele Romaniilor Mici de peste Tisa, Prut, Nistru si Dunare sarbatoresc Craciunul, cantand cate o colinda de bucurie pentru Nasterea Mantuitorului dar si de dor pentru noi, rugandu-se fierbinte pentru neam, asa cum au facut-o toata viata, gandul nostru se indreapta spre ele.
Sa fie asa cum ne-a recitat, lacrimand, o batranica de la Biserica lui Ion Neculce din Boian: ”Va-ntindem mana peste Prut, Si voi la noi s-o-ntindeti, Iar granita ce a crescut, In flacari s-o aprindeti, Sa nu mai fie vreun hotar, intre voi si noi, Sa facem Romania Mare, dar fara de razboi!”
Rudolf Henke, în studiul său intitulat „Rumänien” (*) arăta că „Românul are peste tot un caracter blând, onest, credincios, prietenos, binefăcător; iubeşte curăţenia, este amabil şi ospitalier cu străinii. Are o minte şi o judecată trează şi o pătrundere ageră. Românul se aclimatizează uşor în ţările străine, îşi iubeşte patria cu un devotament rar întâlnit şi suferă mult de dorul ei. Nu-i lipseşte amorul de patrie, curajul şi bravura, nu-i lipseşte ideea şi perceperea la ordine şi disciplină; este onest şi credincios încât i se poate lăsa spre păstrare orice avere fără de cea mai mică grijă. Se caracterizează, cu deosebire, printr-o inteligenţă foarte înaltă şi printr-o rară capacitate pentru cultură”.
(*) Rudolf Henke, Rumänien. Land und Volk. In geographischer, historischer und etnographischer Beziehung, sowie in Reiseerrinerungen, Leipzig, 1877
“Va fi precum la Scheie, unde-aţi văzut în silă/ Maghiari schimbaţi în epuri, şi-un Purice-n Movilă”. „Doamne ! Iată calul, arată-le mai curând/ Că de tine ungureanul n-au scăpat într-acest rând“.
Si capitalismul e atins de destructie, de aceea multi economisti folosesc pentru a defini societatea Americana expresia “economic freedom”. Cuvantul capitalism a fost creat de Marx. Dar daca o societate bazata pe dictatura proletariatului e putreda, nici o societate bazata pe plusprofit si taxe nu e sanatoasa.
Va introducem in misterele de dupa sarma ghimpata din rasaritul romanesc, in care se afla tintuiti, impreuna, romani, ucraineni si rusi, ca intr-o uriasa rezervatie sovietica incremenita in timp.
Incursiunea intreprinsa de Basarabia-Bucovina. Info in Transnistria, luna trecuta, a cuprins mai multe etape si obiective, istorice, culturale si religioase, pe care le vom prezenta, in detaliu, in postarile noastre, insotite si de mai multe filmari din Tighina si Tiraspol. Am prezentat, intr-un prim articol exclusiv, zona aflata dincoace de Nistru dar sub control ruso-transnistrean: Cetatea Tighina, bastion geopolitic de sute de ani aflat pe o frontiera geostrategica de mii de ani, daca luam in considerare Valul lui Traian care se opreste la Nistru. Va introducem asadar in misterele de dupa sarma ghimpata din rasaritul romanesc, in care se afla tintuiti, impreuna, romani, ucraineni si rusi, ca intr-o uriasa rezervatie sovietica incremenita in timp.
February 24th, 2013 
VR 
Portalul Basarabia-Bucovina.Info va ofera un studiu publicat in introducerea unei lucrari de referinta a sociologiei romanesti: Romanii de la Est de Bug, de Anton Golopentia (n. 12 mai 1909 in comuna Prigor, Caraş-Severin – d. 9 septembrie 1951 in închisoarea Văcăreşti.) Scris de Sanda Golopentia, fiica sociologului ucis de agentii sovietici ocupanti ai Romaniei anilor ’50, studiul introductiv, pe care il atasam aici, ca DOCUMENT, trebuie sa va stimuleze pentru obtinerea acestei carti fundamentale, publicata de Editura Enciclopedica (Bucuresti, 2006). Totodata, va prezentam mai jos si un interviu cu doamna Sanda Golopentia despre martiriul tatalui ei, insotit de un eseu al regretatului scriitor basarabean Andrei Vartic, publicat in urma unei sesiuni a Academiei de Studii Economice a Moldovei, organizate de către profesorul Vasile Şoimaru in memoria marelui sociolog roman Anton Golopentia.
Posted in 
Tags: 
