În 25 decembrie 1989, la Târgovişte, în timpul procesului, Elena Ceausescu îi atrage atenţia lui Nicolae Ceausescu: “Vezi, totdeauna trădătorul este lângă tine”… – V. Neculoiu
Articolul la care face referire generalul Aurel Rogojan este din revista oficiala a veteranilor SRI, “Vitralii – Lumini si Umbre“, si este semnat simplu V. Neculoiu. Orice profesionist, sau chiar si un amator ca mine, recunoaste stilul unui comandant celebru al unei unitati speciale, unice in spatiul est european dominat de tentaculele KGB. Dar dincolo de autorul materialului amplu si extrem de riguros structurat, din care prezentam azi doar o parte, ramane informatia cu caracter profesional oficial care ne confirma afirmatiile noastre privind penetrarea de catre Budapesta a Executivului de la Bucuresti inclusiv prin cetateni romani (Art 155 Cod Penal – fapta de tradare se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi).
In episodul urmator vom prezenta si un sef al SRI (Serviciul Roman de Informatii) care a intretinut relatii asemanatoare cu un cadru al serviciului de spionaj al Ungariei, cele 20 de puncte de pe lista neagra a relatiilor romano-maghiare asa cum au fost documentate de un fost prim-adjunct al directorului SRI, cateva dintre misiunile agentului maghiar cu nume de cod “Sociologul” pe langa seful Guvernului Romaniei precum si o miza principala transmisa succesorului/rilor lui.
Ii dam cuvantul lui V. Niculoiu:
CONOTAŢII LA DRAMA NAŢIONALĂ
– RELATĂRI PENTRU ISTORIE –
A. ASPECTE ALE COMPLOTULUI STRĂINĂTĂŢII ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
Publicam in continuare a doua parte a interviului realizat cu Ioan Rusan, colonel (r) al SRI si fost sef al compartimentului Anti-STASI al Unitatii speciale a DSS 0110, supranumita “Anti-KGB”. Prima parte, titrata Secretele UM 0110 (I). Tokes, agent patentat al serviciilor maghiare, Oisteanu de la GDS a lucrat cu KGB », a aparut in 2009 si in ziarul ZIUA (a carei arhiva electronica este astazi extirpata de pe fata internetului). Era vorba de o varianta cenzurata a interviului integral. Ce urmeaza si este azi publicat in premiera de portalul Ziaristi Onlineare, ca parcurs publicistic, o istorie interesanta, pe alocuri hilara daca nu ar fi de fapt foarte serioasa. Voi reveni cu amanunte in cadrul unei analize aprofundate asupra ei si asupra protagonistilor acesteia.
Pana atunci, in doar cateva cuvinte, iata situatia: dupa prezentarea materialului, care a zacut o buna perioada de timp in ciuda caracterului lui exclusiv si de senzatie, redactorul sef al ziarului de la acea vreme, un coordonator de stiri pe numele lui Roland Catalin Pena, zis “Fefe”, s-a opus publicarii dezvaluirilor legate de Adrian Nastase si seful cancelariei sale, Alin Teodorescu, fondator al GDS si presedinte al Fundatiei Soros, acuzati implicit de tradare in favoarea Ungariei. Il mai deranja si ca se vorbea de GDS ca promotor prin Mihnea Berindei al “autonomiei Transilvaniei” si ca se mai faceau aluzii si la “intelectuali celebri ai patriei” (dar ai cele sovietice), ca Mircea Dinescu si Andrei Plesu. Desi era vorba de un interviu, in care intervievatul isi asuma propriile declaratii, cum se intampla in aceasta specie a jurnalismului, redactorul sef a sustinut ca afirmatiile omului “trebuie verificate”. Deontologic, nimic de spus! Oricine stie ca o acuzatie de spionaj si influentarea politicii unei tari in favoarea unei puteri straine venita la adresa unui demnitar al statului din partea unui ofiter de contrainformatii roman poate fi verificata de un ziarist din trei surse: CIA, KGB si MOSSAD. Drept urmare, am scris SRI-ului, l-am sunat pe Adrian Nastase si apoi pe Alin Teodorescu. SRI-ul s-a eschivat, Nastase s-a crispat si Teodorescu a negat. Totul inregistrat. Dar nici asa n-a fost bine.
La vremea respectiva nu stiam ca Sorin Ovidiu Vintu, patronul din umbra al ziarului ZIUA, pusese ochii pe IMAS-ul lui Alin Teodorescu, cu care se pregatea de zor pentru alegerile prezidentiale. IMAS care isi extinsese tentaculele si la Chisinau, pe mana retelei care il detinea pe Sorin Ovidiu Vintu. Imi scapase si amanuntul ca “odiosul mogul” care milita impotriva lui Traian Basescu ii intretinea pe colegii lui Alin Teodorescu din GDS, Vladimir Tismaneanu si Horia Roman Patapievici, la revista “Idei in dialog“, cel din urma circuland in calitatea sa de presedinte al ICR, conform ANI, cu un Volvo ultimul tip pus la dispozitie de trustul lui Sorin Ovidiu Vintu. Sa spunem ca nu fusesem atent ca in ultima perioada a existentei sale ZIUA ducea o politica pro-ruseasca si uitasem intr-o pierdere momentana a memoriei de luptele de gherila interna duse pentru a fi publicat orice articol care reflecta cat de cat vreun adevar, ceea ce, normal, deranja. Subiectul “unguri” si “anti-KGB” frigea, asadar. Pe unii la dosar, pe altii la buricele degetelor sau la buzunar, daca nu toate la un loc. Drept urmare, intamplator, la scurt timp, a incetat prin demitere abuziva si fara explicatii si colaborarea mea de peste 10 ani cu ziarul care fusese un port-drapel al romanismului si apararii drepturilor romanilor “de la Nistru pan’ la Tisa”.
Interviul exclusiv cu fostul sef de compartiment Anti-STASI al Unitatii speciale “Anti-KGB”, ramas nepublicat pana azi, isi gaseste iata, peste ani, reconfirmarea prin doua lucrari de specialitate ale unora dintre cei mai in tema experti in domeniu, care ating aceeasi problematica, si pe care le vom publica in editia de maine a portalului Ziaristi Online, in continuarea serialului Secretele UM 0110. In plus, veti mai afla amanunte si despre cum si un al doilea prim ministru al Romaniei a lucrat pentru interesele Ungariei si s-a aflat in relatii directe, personale si profesionale, sa le spunem “neprincipiale”, cu un sef al spionajului maghiar pe spatiul balcanic, la fel ca si un fost sef al SRI (Serviciul Roman de Informatii). Faptele tuturor acestor personaje se pot incadra la Articolul 155 Cod Penal privind Tradarea, care se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.
Securitatea nu a participat la represiunea din decembrie 1989
Domnule colonel Ioan Rusan, ne-am lamurit ca istoria Securitatii se imparte in cel putin doua mari etape, cea NKVD-ista, in care alogenii veniti pe tancurile Armatei Rosii au derulat macabrul “Experiment Pitesti” si au ras Romania si cea de dupa eliberarea detinutilor politici. Dvs ati devenit ofiter dupa facultate, in 1964, v-ati specializat in filaj, ati ajuns apoi la unitatea de elita “anti-KGB” ca sef al compartimentului anti-STASI si v-ati continuat activitatea si dupa 1989, in SRI. Totusi, dupa 1964 ati sustinut practic regimul dictatorial sub care s-au inregistrat destule cazuri de abuzuri si condamnari…
Publicam aici prima parte a unui interviu cenzurat de ziarul ZIUA in urma cu doi ani, respectiv de fostul redactor sef al defunctei publicatii, Roland Catalin Pena, zis “Fefe”, un personaj sters aflat sub troika celor care manevrau ziarul la acea data, respectiv Sorin Ovidiu Vintu, Sorin Rosca Stanescu si un oarecare Mihai Pilsu. Partea a doua nu a mai aparut niciodata, subsemnatul fiind, intamplator, eliminat de la ziar la scurt timp. Ziaristi Online va publica in exclusivitate a doua parte a interviului cu unul dintre sefii faimoasei Unitati “Anti-KGB”, Ioan Rusan, colonel in rezerva al SRI si fost sef al compartimentului “Anti-STASI” din UM 0110 a DSS, o unitate de elita a contrainformatiilor romanesti, unica in tot ex-spatiul sovietic. Discutia ramasa nepublicata, pana acum, priveste direct un fost prim ministru al Romaniei care a permis, in cunostinta de cauza, ca propriul lui cabinet sa fie condus de un agent patentat al Ungariei, care a avut astfel acces direct la secrete de stat si a influentat decizii politice in favoarea statului vecin si impotriva tarii sale. In termeni legali, Art 155 Cod Penal, aceasta fapta se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi. Dezvaluirile pe care urmeaza sa le publice portalul Ziaristi Online vor arata ca si un al doilea prim ministru al Romaniei s-a aflat in relatii profesionale cu un sef al spionajului maghiar in Romania. Mai mult: experti ai serviciilor secrete romanesti de la cel mai inalt nivel confirma acum, in doua lucrari de specialitate pe care le vom prezenta aici, informatiile ramase nepublicate ca urmare a ordinelor date de oamenii fostului KGB la ziarul ZIUA. Si adauga: pe langa cei doi prim ministri s-a aflat in aceeasi postura, de tradare, si un fost sef al SRI. Desigur, pe langa aceste date certe, ca o parere a noastra, credem ca este posibil sa se afle pe acelasi drum si un al treilea premier roman, aflat in relatii cam prea apropiate cu un cunoscut agent al serviciilor maghiare care si-a instalat cartierul general la Cluj si planuieste o mutarea “trigranitica” la Bucuresti. Dar despre acestea in cele trei episoade urmatoare pe care le vom publica incepand de azi.
In prima parte a interviului ni se certifica faptul ca vicepresedintele Parlamentului European, extremistul maghiar Laszlo Tokes, a fost agent al politiei politice comuniste a Republicii Populare Ungare dar si ca Andrei Oisteanu (1) (foto in spatele presedintelui Romaniei, Traian Basescu), membru fondator al GDS si nepot al satrapului Leonte Rautu, totodata cercetător la Institutul de Istorie a Religiilor impreuna cu Andrei Plesu, a lucrat pentru serviciile secrete sovietice.
Interviu Victor Roncea cu Ioan Rusan, colonel (r) al SRI
Tokes, agent maghiar, Oisteanu de la GDS a lucrat cu KGB (I)
Fostul sef al Compartimentului Anti-STASI din Unitatea speciala 0110 a DSS afirma ca europarlamentarul Lazslo Tokes, acum vicepresedinte al Parlamentului European, trebuie demis din forul legislativ european pentru colaborare cu politia politica comunista
Victor Roncea: Domnule Ioan Rusan, astazi sunteti colonel in rezerva al SRI. Cu ce va ocupati inainte de 1989?
Ioan Rusan: Eram ofiter de securitate, la UM 0110.
Si ce faceati in aceasta calitate?
Faceam ceea ce ar trebui sa faca si astazi ofiterii SRI specializati: identificam, monitorizam si distrugeam retelele KGB si ale altor servicii secrete atunci comuniste – sublinez: comuniste – din Romania. Am fost seful Compartimentului anti-Stasi din 110, supranumita “Unitatea anti-KGB”.
Cu toate acestea nu cred ca va este usor sa admiteti public ca ati fost securist. De ce?
Pentru simplul motiv ca in decembrie 1989 puterea a fost preluata chiar de catre cei pe care ii urmaream noi. O spun cu toata responsabilitatea: pana astazi, acesti tradatori si urmasii lor reusesc sa mentina majoritatea parghiilor de decizie in stat. Timp de 20 de ani s-a reusit identificarea tuturor lucratorilor Securitatii, la nivel global, drept “satrapi” ai poporului. Realitatea este cu totul alta. La momente istorice cruciale, ca cele de dupa 1945 si 1989, serviciile de spionaj implicate, in diriguirea destinelor Romaniei, isi implanteaza reteaua de tradatori in varfurile decizionale si taie arterele organismului de securitate. In ambele cazuri instalarea agenturii straine are numeroase similitudini: kominternistii – kaghebistii.
Dar pana la acestia Securitatea a facut si ea victime…
Istoria Securitatii se imparte in mai multe etape. Daca va referiti la prima etapa, cand majoritatea cadrelor Securitatii erau persoane alogene, provenite din fosta Uniune Sovietica, este foarte adevarat. Eu am intrat in sistem cu mult dupa 1964, data la care au fost eliberati toti detinutii politici inregistrati in perioada ocupatiei bolsevice a Romaniei. Observati ca adeseori chiar descendentii agentilor sovietici de atunci incearca sa amalgameze diversele perioade ale Securitatii pentru a ne invinovati pe noi de crimele parintilor lor. Au fost multe porcarii in anii ’50 cand, repet, tara se afla sub ocupatie sovietica. Majoritatea acelor tortionari au murit in patul lor sau au emigrat, care prin Israel care prin SUA. Pe astia de ce nu-i cauta CNSAS? Care se situeaza deasupra suveranitatii Constitutiei, incalcand chiar decizia anterioara a Curtii Constitutionale. Mai mult, nu este foarte clar cui i se subordoneaza acest CNSAS si de ce nu exista nici pana la ora aceasta o comisie parlamentara de control a activitatii CNSAS si a colegiului sau dupa modelul celor pentru SIE si SRI.
Ce ne puteti spune despre perioada din apropierea loviturii de stat din decembrie 1989?
Eram in focuri. Toate serviciile de spionaj din tarile comuniste, socialiste isi intensificasera activitatea. Mai ales, cadrele de informatii sovietice si ungare, lucrau la maximum, exploatandu-si sursele pentru a afla cine ar putea prelua conducerea tarii in perioada urmatoare.
Era vorba si de schimbarea regimului sau numai a conducatorului?
Pe ei ii interesa in special schimbarea si eliminarea lui Ceausescu din motive care corespundeau intereselor lor de perspectiva geo-politice si geo-economice. In perioada premergatoare evenimentelor am monitorizat mai multe actiuni propagandistice anti-romanesti si anti-Ceausescu care se derulau in Occident cu punct de plecare spionajul sovietic, via corespondentii de presa iugoslavi.
Care a fost cea mai importanta dintre toate aceste actiuni?
Asa-zisa scrisoare a celor sase, din martie 1989, cu protagonistii cunoscuti: Brucan, Apostol, Birladeanu. Scrisoarea a fost scrisa, de fapt, de Brucan, care i-a si semnat pe ceilalti. Tot el s-a ocupat de plasarea ei. Despre Brucan se stie astazi ca a fost agent rus, de fapt, sovietic, pentru ca nu a abdicat niciodata de la trotkism. El visa la refacerea Kominternului si era adeptul retelei in retea, smecherindu-i pe multi. Despre Apostol pot sa spun ca si el a fost recrutat de KGB pe vremea cand era la post, ca ambasador in Brazilia. Birladeanu, in schimb, desi se nascuse in Gagauzia, fusese contactat in 1988 de catre un cadru de informatii occidental, insa refuzase colaborarea. Dupa actiune, toti, cu exceptia lui Brucan, i-au adresat lui Ceausescu scrisori de cainta.
Ce alte personaje urmareati la aceasta unitate, anti-KGB?
Tot felul. Pe unii ii vedem si astazi la televizor. Dintre cei “vechi” mi-amintesc, la gramada, de Petrov, Volodin, Tcaciuc, Oisteanu, Demeny, Suto Pal, Oltovsky, Horvat, Andor, Gyorfi, si altii si altii.
Inteleg ca unii dintre acestia erau, dupa nume, agenti ai STASI, AVO, KGB, etc. Dar Oisteanu? La care Oisteanu va referiti si de ce il urmareati?
Acelasi Oisteanu la care va ganditi si dumneavoastra: Oisteanu de la GDS (nepotul lui Leonte Rautu – nota red). Iar de urmarit, in mod evident, tinand cont de specificul unitatii noastre, pentru legaturi cu servicii de spionaj comuniste din fostul bloc sovietic. Astia de ce nu sunt facuti public de CNSAS?
Si totusi, nu inteleg: aceste lucruri au fost cunoscute, banuiesc, de serviciile romanesti de dupa 1989, SRI, SIE si cele ale armatei. De ce nu s-a luat nicio masura impotriva acestora, dimpotriva, unii isi permit sa dea azi lectii de “anticomunism”?
Aceasta intrebare trebuie sa o adresati sefilor acestor institutii de ieri si azi.
Dar au existat si romani implicati in aceste actiuni antiromanesti?
Din 1988, serviciul de spionaj ungar a actionat intensiv pentru formarea unor grupe conspirative speciale, formate din romani. Logica era foarte simpla si este valabila si astazi: in strainatate nu pareau reale actele anti-romanesti savarsite numai de maghiari. Tot atunci, cadrele de informatii ungare au primit directiva de a organiza clerul maghiar din Romania intr-o retea eficienta de informatii. In aceasta retea a fost incadrat si ulterior prins si monitorizat pastorul Laszlo Tökes, presedinte de onoare al UDMR si a altor organizatii iredentiste si, astazi, deputat in Parlamentul European. Cadrul de informatii din Ambasada Ungariei, Csikasu Imre, era unul dintre responsabilii din decembrie 1989 cu actiunea “revolutiei” pe via Gyula-Timisoara, dupa cum am interceptat noi si am transmis si Directiei I, care lucra cazul Tökes. Sa fie foarte clar: Laszlo Tökes a fost agent al securitatii comuniste ungare iar Parlamentul European trebuie sa-l trimita acasa. In timp ce presa il condamna pe Gica Popescu sau pe Petru Romosan, acest fost agent al unei puteri comuniste subordonate Moscovei zburda de la Bruxelles la Budapesta si da lectii Bucurestiului.
Exista cumva si alti fosti agenti care in prezent sunt politicieni?
Legea minorităţilor – dictatul autonomiilor etnice
de Aurel I Rogojan
Luări de poziţie autorizate, din partea celor mai iluştri reprezentanţi ai vieţii academice, dar şi ale unor exponenţi ai clasei politice (din opoziţia parlamentară), precum şi numeroase voci ale societăţii civile atrag atenţia, în notele cele mai grave, că România se află în pragul prăbuşirii din interior a fundamentelor identităţii sale, aşa cum sunt ele consacrate în cel dintâi titlu al Constituţiei.
O coaliţie de guvernare artificial alcătuită, un mixaj al celor mai oportuniste fantoşe politice, unele ghidate de forţe antiromâneşti externe, altele de clanuri şi camarile interne, ne-au neutralizat mecanismele democratice şi ne conduc, cu cinism şi sfidare, printr-un dictat legislativ de expresie unipersonală.
Tot ce s-a indus acestei coaliţii, prin ştiuţi şi neştiuţi agenţi de influenţă, a devenit, pe calea dictatului legislativ, litera de lege strâmbă, cu consecinţe catastrofale pentru generaţiile prezente şi viitoare.
O noua lege, propusă de Uniunea Democratică a Maghiarilor din România, “Legea minorităţilor naţionale”, ar urma să desăvârşească eşafodul statului naţional unitar român.
Numita lege, a cărei adoptare este condiţia menţinerii actualei majorităţi parlamentare, ar urma să:
– pună accent exclusiv pe elementele ce separă minorităţile de populaţia majoritară românească, eludând elementele comune, unificatoare, ca şi orice fel de referiri la “respectarea integrităţii teritoriale”, “respect reciproc”, “dialog intercultural”, “cooperare/colaborare” sau “pluralism cultural”;
– elimine egalitatea dintre persoanele aparţinând minorităţilor şi cele aparţinând majorităţii, instituind discriminarea populaţiei majoritare;
– anuleze rolul limbii oficiale de factor al coeziunii şi integrării sociale;
– lipsească de protecţia juridică a statului a identităţii etnice, culturale şi religioase a românilor care locuiesc în “teritoriile autonomiilor culturale ale minorităţilor”;
– creeze îngrădiri în exercitarea suveranităţii statului prin interdicţiile pe care le impune cu privire la luarea unor măsuri administrative, întrucât acestea pot fi interpretate ca fiind de natură a schimba componenţa etnică în “teritoriile autonomiilor culturale”;
– înfiinţeze “autonomii culturale” în toate teritoriile locuite de minorităţi;
– instituie structuri de reprezentare şi exercitare a drepturilor colective ale minorităţilor: “Consiliul Minorităţilor Naţionale” şi “Consiliul Naţional al Autonomiei Culturale”, ceea ce excede prevederilor internaţionale în materie. În componenţa “Consiliului Naţional al Autonomiei Culturale”, prevăzut a funcţiona ca un parlament, minoritatea cu peste un milion de locuitori ar urma să deţină o pondere de 90 la sută.
Proiectul legislativ în discuţie, amânat de şapte ani, nu s-ar putea spune că nu este inteligent şi subtil elaborat, pentru a estompa scopul şi obiectivele ascunse, iar o serie de amendamente, aduse de parlamentarii UDMR, chipurile pentru a elimina suspiciunile, dacă sunt examinate cu atenţie, vom constata că au urmărit, în realitate, preluarea unor dispoziţii neconstituţionale dintr-o altă propunere de iniţiativă legislativă, cea a “Legii privind statutul Ţinutului Secuiesc”.
Ce va deveni România după intrarea în vigoare a unei astfel de legi? Un stat dezagregat de autonomii etnice cu atribuţii de autoguvernare, ale căror instituţii paralele, finanţate de la bugetul central, vor lucra împotriva României şi a intereselor comune ale cetăţenilor ei.
Orice proiect are şi o miză. În cazul de faţă, miza este una economică. Oricine analizează realităţile economice trecute şi cele prezente ale Ungariei nu poate să omită declaraţiile mai vechi sau mai noi ale unor oficiali de la Budapesta care au afirmat că, fără resursele vechiului principat al Transilvaniei, Ungaria nu are viitor. Care este structura reală a proprietăţii şi capitalului în Transilvania şi ce se va întâmpla, de fapt, sub dictatura autonomiilor etnice? O dictatură ce ar putea fi impusă printr-un nou dictat legislativ. Dacă vom aştepta ca timpul să ne răspundă, va fi mult prea târziu.
Ion Varlam – diplomat al Școlii Franceze de Științe Politice si descendent direct al logofătului Răducanu Rosetti și domniței Aglae Ghica, fiica domnitorului Moldovei, Grigore Alexandru Ghica, prin strabunicul sau, Radu Rosseti -, fost detinut politic inchis de comunisti de la 14 ani (aviz Dan Puric, utecistul informator la 17 ani!) si membru marcant al exilului romanesc, fost si actual secretar general al Uniunii Mondiale a Romanilor Liberi (UMRL), devoaleaza o intreaga retea kominternista anti-Romania, activa in Occident dinainte de 1989 si infiltrata apoi pana in maduva tuturor regimurilor de la Bucuresti, pana la actualul, adus la stadiu de osteoporoza in faza terminala.
Pentru a atinge si un subiect la moda, este de consemnat si faptul ca Ion Varlam, cand si-a anuntat Radu Duda candidatura la presedintie, intr-o baie de aplaudaci la Palatul Elisabeta (iar aviz D.P.), s-a gandit sa-i solicite “principelui” sa raspunda la mai multe intrebari legate de legaturile sale cu Securitatea si de felul in care va armoniza statutul sau de membru al casei regale cu o functie intr-o republica. Protestele civilizate ale profesorului Ion Varlam au ramas fara raspuns din partea lui Duda si a sustinatorilor sai, fiind acoperite de muzica de fond care rasuna din boxe, consemna la vremea respectiva WebPhoto.ro.
In acelasi timp, pornind de la aceasta Declaratie si ajungand la semnatarii ei, Ion Varlam sustine ca promotorul acesteia, Mihnea Berindei, a fost un agent de natura sovieto-trotkista, refuzat din acest motiv la “Europa libera”, si care, dupa ce a format GDS-ul sponsorizat de Brucan si Soros, i-a luat la “specializare” si pe alti “tovarasi de drum”, cum ar fi Stelian Tanase, “slefuit de Paleologu”, Gabriel Liiceanu, “un tip cu o inteligenta scremuta” si Alina Tatiana Mungiu Pipidi, care, afirma Ion Varlam, cand a ajuns la Paris, era “o bolsevica imputita-imputita-imputita, o hazaica”, cum se spunea dupa ce a venit Armata Rosie in “vizita” prin Romania. Fostul detinut politic mai afirma ca grupul de agenti anti-Romania isi trage seva de la “Stefan Gheorghiul” Occidentului, London School of Economics, unde, recent, Tismaneanu l-a pus pe presedintele Romaniei, Traian Basescu, intr-o situatie penibila, tarandu-l la LSE-ul lui Soros pentru a inaugura seria de conferinte “Ghita Ionescu”, despre care Ion Varlam subliniza ca a fost “singurul roman trotkist pe care l-a intalnit in Apus”.
Dar iata ce-i spunea Vladimir Tismaneanu despre Ghita Ionescu unui alt presedinte al Romaniei, pe numele sau Ion Iliescu, in cartea lor de rasunet mondial (lansare in Romania, Franta si SUA) MARELE ŞOC- DIN FINALUL UNUI SECOL SCURT – Ion Iliescu în dialog cuVladimir Tismăneanu, de unde se vede cat de “anticomunisti”, pe linie gorbaciovista, erau profesorul de trotkism de la London School of Economics si elevul lui intarziat:
“Intr-un articol intitulat “Personal Power and Political Crisis in România”, pe care l-am publicat în revista „Government and Opposition” (Vol. 24, No. 2, Spring 1989, vi l-am dat în februarie 1990, când ne-am întâlnit, eram împreună cu Dorin Tudoran), revistă editată de regretatul profesor Ghiţă Ionescu, scriam: “Există grupuri în elita comunistă din România profund îngrijorate de actuala criză. Mai mult, aceşti oameni au găsit o sursă de încurajare în reformele lui Gorbaciov” şi mă refeream la dumneavoastră ca simbol al unei posibile alternative la dictatura familiei Ceauşescu; menţionam faptul că, în timpul vizitei lui Gorbaciov la Bucureşti, în mai 1987, Ion Iliescu a fost „expediat” din Bucureşti pentru a se evita o posibilă întâlnire cu oaspetele sovietic. Menţionam, de asemenea, faptul că Ion Iliescu fusese eliminat din conducerea PCR, sub acuzaţiile de „liberalism” şi „intelectualism”. Mai menţionam articolul său „Creaţie şi informaţie” (o critică voalată a ultracentralismului birocratic şi a incompetenţei dominante în epocă) apărut în „România literară” (3 septembrie 1987, p. 19), precum şi importantul profil biografic despre Ion Iliescu publicat în săptămânalul german „Der Spiegel” (9 noiembrie 1987), profil în care, de asemenea, se făcea referire la articolul amintit şi din care se reproducea celebra frază a lui Francis Bacon, întoarsă de dumneavoastră într-o oglindă mai mult decât sugestivă: „ştiinţa înseamnă putere” (Bacon), „ceea ce — adăugaţi dumneavoastră – nu înseamnă că şi reciproca ar fi valabilă”.”… Ati inteles ideea, nu?! 🙂
Dupa “Declaratia de la Budapesta”, Ion Ratiu publica in „Românul liber”(Londra, anul V, nr. 9), dinseptembrie 1989:
GRAVITATEA UNUI GEST POLITIC IRESPONSABIL
Un grup de exilaţi români au semnat la 16 iunie 1989, la Budapesta, textul unei declaraţii „româno-maghiare“, care a scandalizat în egală măsură pe compatrioţii noştri din Transilvania şi din diasporă, pentru că reia tezele revizioniste ale actualului regim de la Budapesta formulate în 1987 de autorii oficialului tratat de istorie a Transilvaniei.
Din ideile confuze şi termenii ambigui ai „declaraţiei“ reiese că autorii ei se pronunţă pentru dislocarea teritorială a Statului român, în favoarea unor considerabile transferuri de suveranitate, şi pentru subordonarea independenţei naţiunilor faţă de interese străine.
În ciuda inconsistenţei ei, „declaraţia“ este un fapt grav deoarece ar putea deveni un precedent în mâna minorităţilor alogene din Basarabia şi Bucovina.
L-am intalnit pe fostul detinut politic Ion Varlam, secretar general al Uniunii Mondiale a Romanilor Liberi (UMRL), alaturi de Ana Blandiana la conferinta profesorilor Ion Varta si Stephan Courtois despre deportarile si asasinarile comise de bolsevici asupra romanilor din Basarabia si Transnistria. In cadrul dezbaterii care a urmat dupa prelegerile invitatilor, Ion Varlam a facut cateva declaratii aparent socante despre confiscarea anticomunismului de catre fosti comunisti, bolsevici trotkisti, gen Tismaneanu, si cum au manipulat securistii din fostul spatiu sovietic arhivele secrete, acum desecretizate, oferind drept exemplu o tranzactie dubioasa a regimului Iliescu, care a pus la dispozitia Muzeului Holocaustului din Washington, “cu manuta lui Magureanu”, un set de documente despre Antonescu si crimele comise asupra evreilor, pe care Ion Varlam il considera contrafacut. Mai mult, directorul Muzeului Holocaustului, Radu Ioanid, acuza Ion Varlam, este “un colaborator important cu uzaj extern al Securitatii care face parte dintr-o familie de agenti sovietici”. Am considerat ca asemenea afirmatii trebuie completate, asa ca i-am solicitat fostului detinut politic anticomunist un interviu explicativ, pe care il prezint in varianta video mai sus si care ar merita transcris si publicat online. Pana atunci, cateva cuvinte si despre Cine este Ion Varlam:
Un cap politic
Nascut in 1938, descendent al unor familii boieresti, Ion Varlam a fost inchis initial la varsta de 14 ani, ispasind, cu intermitente, noua ani de inchisoare si domiciliu obligatoriu pana in 1963, cand a fost eliberat. In 1965 a ajuns la Paris, unde s-a implicat in activitatile anticomuniste ale Exilului romanesc, studiind totodata stiintele politice, dreptul si finantele publice. A revenit in tara in februarie 1990, facand apoi politica taranista…
Insir aceste date intrucat pentru publicul larg Ion Varlam nu este foarte cunoscut. Asa era si pentru mine – desi ii citisem cateva articole si interviuri – pana la masivul sau volum de dialoguri, publicat de curand la editura VOG si intitulat “Pseudo-Romania. Conspirarea deconspirarii“.
Dupa opinia mea de om strain de activitatea politica (eu si politica – “Ca fait deux”), dar dornic sa ma orientez in realitate, cartea aceasta cu titlu complicat este de departe cea mai trainica analiza facuta situatiei din Romania postdecembrista. Intreprinsa din perspectiva unui militant anticomunist intransigent si independent. O analiza barbateasca, dura, apartinand unui om care este, deopotriva, cultivat (o cultura vasta si solida), instruit si informat. Intr-o tara in care evaluarea politica – si implicatiile sale – se face urechist, suetar, caragialesc, la nivel de Poiana lui Iocan, sau dimpotriva, prin reproducerea papagaliceasca a unor clisee straine, demersul lui Ion Varlam, intemeiat pe o metoda (fara sa fie didactic sau pedant), corelat cu experienta in domeniu – impune si uimeste.
Insa dl Varlam schiteaza in acelasi timp, impecabil, contextul general, explicand ce este globalizarea si care sunt fortele politice reprezentative in lumea apuseana. Schita apartine unui democrat convins, om de dreapta curajos si necomplezent. Stralucite sunt in acest sens observatiile si reflexiile sale despre “terorismul intelectual de stanga” incazarmat in universitatile apusene, despre actualitatea ideii lui Gramsci, potrivit careia “Pana si discursul anticomunist trebuie sa fie facut de comunisti pentru a fi controlat de ei, ca sa nu-i deranjeze”, despre obiectivul nemarturisit al Stangii de a elimina Dreapta si Centrul de pe scena politica… Atunci cand se raporteaza la realitatea romaneasca, Ion Varlam enumera formele si persoanele prin care marxismul resapat a patruns si patrunde la noi.
In pofida titlului cartii, dl Varlam, democrat autentic, este opusul unui conspirationist si adeptul transparentei. El abordeaza in termeni de dictionar politic teme delicate precum masoneria, miscarea legionara, antisemitismul folosit ca santaj sau in beneficiu personal… Uneori formularile sunt memorabile. Iata doua exemple: “Apropierea intre comunisti si legionari o vad prin faptul ca legionarii si comunistii erau singurele miscari fanatice din Romania si cereau membrilor lor o obedienta oarba. (…) In plus, ambele miscari au reprezentat un fenomen nou pentru romani: derbedeismul politic”. “Masoneria (ca si Securitatea, copia ei <<perfectionista>>) este o organizatie care-si acopera preocuparile de natura conspirativa cu pretexte intelectuale si justifica prin sofisme politice pretentia ei de a se situa deasupra legilor (pretinsa ei “suveranitate”)”.
Atunci cand trece de la real la concret, in poiata taranista sau in ograda Aliantei Civice ori a Conventiei Democrate, Ion Varlam devine un remarcabil portretist in descendenta lui I.G. Duca si un caracterolog pe care instinctul nu-l inseala. M-a convins de acest adevar evaluarea catorva personaje cu reputatie publica diafana. Pe autor nu-l mistifica nici ambalajul, nici firma. Uneori ii ajunge un cuvant pentru un om: “Baietelul acela” vrea sa zica Mihai Razvan Ungureanu…
Ion Varlam nu cauta efecte literare si poate de aceea le si obtine ca portretist: Corneliu Coposu, Ion Diaconescu, Emil Constantinescu…
Intr-un capitol al cartii, Ion Varlam se ocupa de Biserica Ortodoxa Romana. Ii cunoaste istoria, stie ce este Biserica, o marturiseste impecabil, respingand coerent si la obiect provocarile cliseistice formulate de un catolicizant rabiat. Ca nu pot fi de acord cu o parte din judecatile si propunerile autorului referitor la Biserica – asta e alta caciula. Important mi se pare faptul ca avem in sfarsit o analiza trainica a Romaniei postcomuniste, cu incursiuni in trecut si amplasare in contextul international actual. O carte care poate constitui un model si care pare sa vesteasca un sfarsit de epoca.
I.A.:Cu ce sentimente priviţi în urmă, Înalt Prea Sfinţia Voastră?
ÎPS IOAN: Noi, românii din această zonă suntem grăniceri ai naţiei române, astăzi, aici, la izvoarele Mureşului şi ale Oltului. În 1994 s-a înfiinţat Episcopia Ortodoxă Română a Covasnei şi Harghitei din raţiuni pastoral-misionare, dar şi pentru păstrarea identităţii româneşti în această zonă. După ‘90, la reacţia dură a populaţiei maghiare, foarte mulţi intelectuali români din zonă au fost, efectiv, alungaţi. Apăruseră inscripţii peste tot: „Românii să plece!”. Şcolile mixte care contribuiseră mult la apropierea celor două etnii s-au separat. Înainte, în clasele paralele de români şi de maghiari, în pauze, copiii se întâlneau şi se împrieteneau, vorbeau între ei şi româneşte şi ungureşte, legau prietenii care sprijineau stabilitatea şi menţinerea unui echilibru etnic aici, în zonă. Au fost despărţiţi dascălii şi profesorii care predau în aceleaşi şcoli într-o atmosferă de înfrăţire. A venit momentul învrăjbirii de după ‘89 care a bulversat societatea. Au fost perioade când autoritatea statului român din zonă aproape că nu mai exista, când erau câte doi prefecţi, unul român şi unul maghiar. La instalarea, după ‘90, a prefectului român, în faţa Prefecturii a fost plasat un sicriu negru. Pe fondul acesta tensionat al relaţiilor interetnice, au fost alungaţi profesori şi preoţi români. Se ajunsese, în anii ‘90, să se repete anumite situaţii din anii ‘40, au fost şi pierderi de vieţi omeneşti şi, în situaţia aceasta incertă, autorităţile statului român pierduseră efectiv controlul asupra situaţiei din zonă. Astfel, românii şi-au pus încă o dată nădejdea în Dumnezeu şi în Biserică. Într-o localitate unde trăiesc şi români şi maghiari e foarte greu să fie ales un primar român deoarece ai noştri votează candidaţii mai multor partide iar maghiarii votează un sigur partid. Iată de ce a trebuit să mă implic pentru a mai estompa anumite orgolii politice. De multe ori am făcut apel la oamenii politici pentru ca să avem un deputat, un senator pentru judeţele acestea, pentru că au fost perioade când nu am avut reprezentanţi în Parlament. Presiunea a fost atât de mare încât în prezent nu avem prefect român în nici unul din cele două judeţe.
(…)
I.A.:Cum a fost la început?
ÎPS IOAN: Am trăit situaţii foarte delicate. Îmi aduc aminte că într-o seară nu era nimeni la poartă. Am întrebat maicile unde este paznicul. „Iertaţi-ne, dar l-am trimis în pod să ne prindă nişte porumbei ca să avem ce să mâncăm mâine.” Asta a fost situaţia. Însă astăzi, prin muncă şi prin strădanie, nu este om care să treacă pragul Episcopiei noastre şi al bisericilor pe care noi le-am zidit în această parte de ţară şi să nu primească un blid de mâncare. Înfiinţarea Episcopiei noastre n-a fost văzută cu ochi buni de către autorităţile locale maghiare dar activitatea noastră s-a desfăşurat în spiritul păcii, noi întotdeauna considerând că suntem acasă, în ţara noastră şi că trebuie să facem să fie mai bine. Am încercat şi am recuperat o bună parte din credincioşii noştri ortodocşi maghiarizaţi, care au revenit la biserica noastră. Pe atunci, cale de 100 km de la Miercurea Ciuc, nu găseai un preot român. Bisericile româneşti au fost distruse în perioada horthystă. La Herculian rămăsese doar o ruină, cu molozul până la ferestre, biserica fiind transformată în depozitul de gunoi al localităţii. (…)
În biserica aceasta au vrut să mă bată anumite persoane de etnie maghiară. Eu n-am avut sfinţenia lui Hristos să las să mă lovească cu pumnul în faţă şi m-am tras la o parte. Cu câteva momente înainte, preotul maghiar din zonă fusese anunţat că cineva se accidentase la câmp, un maghiar, şi eu am oferit imediat maşina cu care venisem, să-l ducă de urgenţă la spital. Aşa am răspuns gestului aceluia agresiv. Într-o zi, o creştină româncă măritată cu un maghiar, mi-a arătat, cu ochii în lacrimi, o fotografie pe care o păstra ea în Biblia de grai românesc, o fotografie cu panorama satului, după care am putut reconstitui forma acoperişului bisericii. La Herculian, lucrarea era gata şi mai trebuia să se pună uşa bisericii. Singurul român din sat ne vizita adesea în timpul lucrării şi, după ce au montat uşa bisericii, muncitorii s-au dus să îi dea lui cheia de la biserică, dar omul murise de trei zile. N-au avut cui să o lase…
I.A.:Şi de la Herculian?
ÎPS IOAN: Am restaurat, apoi, biserica de la Doboşeni, cu o istorie foarte interesantă şi dureroasă. Din ea rămăseseră numai zidurile care adăposteau rugi de mure. Iar în altar crescuse un frasin. Şi, la apusul soarelui, am pus să se taie frasinul din altar. Copacul cădea într-o parte, soarele cădea după munţi. Am sărutat acel frasin pentru că, timp de 60 de ani, el a slujit în acea biserică. Preotul acelei biserici a fost frasinul. Oamenii alungaseră preotul român şi atunci Dumnezeu îmbrăcase în veşmânt verde, în veşmântul vieţii, un frasin care slujea acolo o sfântă liturghie împreună cu păsările care îşi făceau şi ele cuib în ramurile lui. Iată cum Dumnezeu a purtat de grijă şi acelei biserici şi neamului nostru românesc. Am refăcut acoperişul bisericii şi într-o zi a trecut pe lângă mine un cetăţean care vorbea destul de precar româneşte: „Părinte, ştiţi care este istoria acestei biserici?” Eu am crezut că este maghiar şi am zis: „Dumnezeu să ne păzească ţara şi lumea aceasta de războaie.” El era însă român asimilat. Mi-a spus: „După 30 august ‘40, la câteva zile, un colonel de armată maghiar a venit cu trupele în sat şi a convocat toţi bărbaţii români la primărie cu unelte de lucru… Ei au crezut că îi duce să repare drumuri, să repare poduri. Şi după ce s-au adunat toţi, le-a dat următorul ordin: „Acum vă îndreptaţi spre biserica voastră şi o dărâmaţi.” Nu şi-ar fi putut nimeni închipui aşa ceva. Toată lumea a amuţit. Atunci soldaţii au tras focuri de armă în aer şi au ameninţat că îi împuşcă. Şi, cu mare durere în suflet, sub foc de armă, s-au dus să-şi dărâme biserica. Foarte încet. La urmă, trupele maghiare au plecat, pereţii bisericii au rămas, dar au fost demolate turlele, acoperişul. Acolo m-a aşteptat tot Dumnezeu cu mure dulci şi am lucrat cu studenţii şi am restaurat biserica. Astăzi preotul de la Baraolt îi vizitează şi pe românii din Doboşeni care au revenit la biserica ortodoxă.
I.A.:Câte biserici româneşti au fost distruse de horthyşti? Care este starea de spirit a românilor maghiarizaţi?
ÎPS IOAN: În perioada horthystă au fost demolate în jur de 20 de biserici, unele au fost chiar dinamitate şi n-am găsit decât temelia. Aşa s-a întâmplat la Tulgheş şi la Căpeni unde am pus, pe locul fostelor biserici, câte o cruce şi o inscripţie comemorativă. La Bixad au fost peste 400 de familii de români, erau două biserici româneşti în localitatea aceasta şi chiar în ‘89, câţiva credincioşi au dormit în biserică pentru că maghiarii voiau să-i dea foc. În anii ‘90 au avut loc manifestări violente antiromâneşti… Ne îndreptăm spre Micfalău. Într-un recensământ făcut de maghiari în 1902, în localitatea aceasta trăiau 1818 români. Azi sunt mai puţin de 150 de suflete. Într-o zi, la slujbă, i-am întrebat: „Ce s-a întâmplat cu voi de aţi rămas doar 150 ?” Restul fuseseră trecuţi cu forţa la altă confesiune, la limba maghiară, şi mi-au spus: „Părinte, noi suntem fiii vitregi ai acestei ţări.” Sunt nişte oameni necăjiţi, care trăiesc o viaţă tristă. Ceea ce este important, chiar dacă mulţi dintre ei şi-au pierdut graiul şi limba românească, totuşi ei cu Dumnezeu doresc să vorbească în limba română, să se roage româneşte aşa cum s-au rugat moşii şi strămoşii lor. Ei îşi doresc preot român şi slujbă românească.
I.A.:Cum sunt sprijiniţi de autorităţi?
ÎPS IOAN: S-ar putea face un studiu să se vadă dacă sub conducere românească vreun maghiar şi-a pierdut limba, dacă a fost forţat să o părăsească, pentru că şi în perioada comunistă au avut şcoli în limba maternă. Dar acum autorităţile judeţene fac uz doar de limba maghiară, deşi limba oficială a statului român este limba română. Bietul român, trebuie să apeleze la traducător pentru a comunica cu autorităţile locale. Acesta este respectul lor faţă de România.
De 4 iulie, Ziua Americii, Ziaristi Online ofera cadou reprezentatilor SUA si CSAT un sub-capitol din cartea generalului (r) SRI Aurel I Rogojan privind “Cazul Tismaneanu” si o addenda din primul volum al istoricului american Larry L Watts, “Fereste-ma, Doamne, de prieteni”, respectiv o nota la capitolul “Mosteniri imperiale in Comintern si organele de securitate sovietice”.
Tismaneanu si Patapievici: sub zodia noilor cominformisti
Personajul de telenobela Mircea Cartarescu a publicat azi un editorial de “revolta” la adresa “turbulentelor si derapajelor” presedintelui Traian Basescu. Impropriu spus “editorial”; mai curand o compunere de gâgă, jenanta pentru tinuta publicistica pe care vrea sa o atinga noul EvZ. Vorbim de acelasi Cartarescu care a afirmat, in acelasi spatiu oferit pe criterii misterioase si cu larghete de EvZ, ca “Havel si-a scris cartile in inchisorile din Polonia”. Daca o asemenea gafa incomensurabila ar fi fost facuta de un reporter oarecare ar fi avut marea sansa sa-i fie aratata usa redactiei. Dar sa ma intorc la subiectul zilei. Dincolo de formularile sale “savante” in ce-l priveste pe “revizionistul Basescu” – de exemplu: “Prea mult plecat la Huşi ca să creadă lumea că nu se duce la Huşi, dar el de fapt chiar la Huşi se duce” – gasim dezvaluita – as spune deconspirata -, probabil din prostie, exact linia ideologica pe care se inscrie, de fapt, intreaga gasca din care face parte: totalmente antiromaneasca.
Iata ce il deranjeaza pe Cartarescu cel mai mult dintre toate adevarurile spuse frust de Basescu la B1: “Mai ales, cine l-a pussă aprobe trecerea Prutului de către generalul Antonescu?”. Aceasta simpla propozitie interogativa – extrem de importanta prin ceea ce reflecta – a fost – si iata, este si azi – cheia de bolta pe care s-a bazat intreaga propaganda anti-Romania a KGB de dupa 22 iunie 1941 si pana astazi: teoria stalinista ca Armata Romana de fapt a invadat Basarabia, care apartine de drept Rusiei si ca actul de trecere a Prutului a fost unul “fascist-imperialist”. Practic, Cartarescu sustine ca starea Basarabiei, sub bocancul URSS, era cea normala si la Prut trebuia sa ramana granita Romaniei, la fel ca si astazi. Ce roman ar putea spune asta?
Retineti: acest personaj, sinecurist ICR (cred ca a facut turul lumii sub pixul lui Patapievici, propagandu-si ineptiile de deranjat sexual in “n”-spe limbi) este produsul “cel mai inalt” al scolii “de elita” Plesu-Manolescu-Liiceanu. Daca asa gandeste “laureatul Nobel” al acestei scoli – ca Antonescu a gresit “invadand” Basarabia si ca, “mai ales”, Basescu a gresit si mai mult aproband ordinul dat de Maresal pentru reintregirea tarii -, va dati seama, cred, ce gandesc “maestrii” lui. Iata cum doar o vorba de-a lui Basescu – “Antonescu, erou national, Mihai, sluga rusilor” – a dus la deconspirarea unei intregi agenturi rusesti din politica, media si “intelectualitatea” din Romania, care acum se isterizeaza pe la toate televiziunile si se “revolta” in toate ziarele fostei prese romane. Bravo, Basescu!
July 28th, 2011 
VR 
În 25 decembrie 1989, la Târgovişte, în timpul procesului, Elena Ceausescu îi atrage atenţia lui Nicolae Ceausescu: “Vezi, totdeauna trădătorul este lângă tine”… – V. Neculoiu
Posted in 
Tags: 
