Ultimele zvonuri despre persoana pregatita sa-i ia locul profesorului Birsan, caruia ii va expira mandatul in data de 16 decembrie 2013, arata ca aceasta este judecatoarea Iulia Motoc, de la CCR (foto sus la GDS), insa inainte de aceasta, atunci cand s-a pornit dosarul abuziv la DNA impotriva sotilor Birsan, persoana agreata era fosta procuroare comunista Monica Macovei (membra de onoare si membra fondatoare a asociatiei homosexualilor din Romania – ACCEPT , sponsorizata in principal de miliardarul George Soros – nota red. – vezi si foto via Wikipedia). Cititi in continuare scrisoarea adresata Comisiei senatoriale de ancheta, demers care reprezinta o premiera europeana tragica, si anume un judecator al CEDO acuza statul care l-a propulsat in functie de terorizarea sa si a familiei sale, in scopul de a fi debarcat din functie cu ajutorul unor institutii aservite, pentru ca in locul sau sa fie adusa o persoana obedienta politic.
Sorin Roşca Stănescu ne va mai oferi surpriza unor poziţii interesante, eliberate de constrângerile “disciplinei de partid”. Senatorul se va prevala de faptul că îndatoririle sale de parlamentar sunt, mai întâi, faţă de alegători. Aşa să fie!
In volumul “Cei dintai vor fi cei din urma” autorul reia firul conflictului manifestat intre Romania si Pactul de la Varsovia, intrerupt in primul volum in anul 1978, si il continua pana in prima saptamana a lunii decembrie 1989.
Conform traditiei inaugurate in turneul de lansare a lucrarii “Fereste-ma, Doamne, de dusmani” si “Cei dintai vor fi cei din urma”, cel de-al doilea volum din trilogia dedicata Romaniei de istoricul american Larry Watts, va fi lansat, dupa Bucuresti, tot la Iasi, chiar azi.
Când România era pusă la zid ca la Târgoviște… România pusă la zid este de fapt laitmotivul tulburător al acestei istorii adevărate a României narată de istoricul american Larry Watts. România la zid – laitmotiv istoric, dar și realitate a momentului.
Este jenant când respectivul autor Ion MIhai Pacepa nu se mulţumeşte “doar” cu supralicitarea meritelelor cu care doreşte să intre în istorie, ci minte, falsifică grosolan realităţile, sperând că astfel cititorul va putea fi manipulat.
Pe dl. Iancu n-am avut ocazia să-l întâlnesc personal, dl. Tismăneanu m-a impresionat prin gestul de civilitate cu care m-a salutat discret, dar ca pe un vechi prieten, deşi nu ne văzuserăm până atunci, la lansarea cărţii sale – interviu cu preşedintele Ion Iliescu.
Ziaristul din Germania vorbeşte de “nemernicie”, “minciună”, “hidoasele metode”, “calomnii”, “seamănă cu a naziştilor”, “primitivul ton xenofob”, “faţa sinistră”, “ticăloşie”, “inflexiuni fasciste şi legionare”, “trivializarea şi relativizarea Holocaustului”, “utilizează toxic impulsurile naţionaliste româneşti”, “abominabile figuri”, “odioase exemplare”, “obsesii ultranaţionaliste”, “uneori imund” (blogul lui Victor Roncea –n.n.), “să declanşăm o revoluţie” (bolsevica? – n.n.) “împotriva lor”. Universitarul din America începe cu “Nimic nu este mai revoltător, mai şocant şi mai repugnant…”
In ciuda carcotasilor cam grabiti, eu nu cred ca audienta de la BCU a fost constituita din “nostalgici”, dupa cum prevazuse de altfel profesorul Mihai Retegan ca se va spune. Cu ochiul meu de simplu ziarist am vazut in sala atat autentici profesionisti ai informatiei si cautatori independenti ai adevarului cat si o parte importanta din elita fostei, actualei si viitoare securimi, intre care se aflau in calitate oficiala doi consilieri speciali de-ai Premierului si doi de-ai Presedintiei, plus specialisti straini de marca prezenti la noi in tara. Interesul extraordinar pentru acest eveniment a fost reflectat de altfel de cei peste 11.000 de participanti indirecti la lansare, care au urmarit conferinta “Live”, prin intermediul platformei Privesc.eu. Tinand cont ca transmisia in direct a evenimentului s-a desfasurat pe internet (presa centrala, doar de limba romana, a lipsit aproape cu desavarsire, daramite sa se mai si difuzeze ceva pe televiziuni) ma indoiesc profund ca doar “nostalgicii” au fost calare pe calculatoare.
Desigur, se poate pune intrebarea: cine au fost cei 11.000? O parte, semnificativa doar prin capacitatea lor de otravire prin mijloacele de propaganda la care au, inca, acces, a fost cea scoasa in evidenta de profesorul Mihai Retegan, in postura de “avocat al diavolului”: acele “VIP”-uri intelectualoide care au intampinat cu o violenta salbatica si primul volum, dand din coada si copite si inainte de lansarea celui de-al doilea, “ceea ce demonstreaza in modul cel mai clar ca o anumita politica continua in ceea ce ne priveste”, dupa cum afirma istoricul roman.
Daca luam la buchisit cartea lui Larry Watts de la coada, ca sa respectam si titlul – “Cei dintai vor fi cei din urma” – ne vom face o idee din ce zone provin si cine sunt aceste personaje cu apetente viscerale impotriva Romaniei si a adevarului istoric, reliefat de profesorul american in premiera internationala intr-o asemenea forma complexa si unitara. Asadar, studiind ochiometric Indicele de nume, vom constata ca daca trimiterile la URSS sunt cam egale cu cele la SUA, in schimb, volum de informatii cu privire la Ungaria si Budapesta este aproape triplu. In topul topurilor se afla Moscova, apoi CIA, KGB si, la rand, cateva personaje malefice ale istoriei Romaniei, venite cu pluta sau tancul in tara noastra, cum ar fi Leonte Rautu si Ion Mihai Pacepa.
Un Pacepa al carui mit este definitiv spulberat in cartea istoricului si expertului in informatii Larry Watts. Un Pacepa – agent sovietic dovedit -despre care aflam intr-o nota de subsol (p. 151 – aici am gasit si o greseala de cifra – generalul Serb a tradat in 1971 si nu, evident, in 1991; dar sunt sigur ca macar la corectura va fi de folos gasca lui Tismaneanu 🙂 ) ca a fost sustinut in opera sa de intoxicare si dezinformare ante si post-decembrista de niste personaje intre care se numara un fost politruc comunist ca V. I. Tismaneanu, un informator al Securitatii mansurtizat la Radio Europa Libera ca Nestor Ratesh, un fost disident pasaportat in SUA ca Dorin Tudoran, propagandistul de serviciu Dan Pavel si jurnalistul de servicii Sorin Rosca Stanescu (macar cel din urma ar avea datoria sa-si explice pozitia). Un Pacepa publicat cu surle la Humanitas si promovat cu trambite de reteaua antiromaneasca din care fac parte un Liiceanu, un Plesu, un Patapievici (sub umbrela cui?)…
Acestia si alti cativa au reprezentat probabil o parte dintre nostalgicii carcotasilor care or fi urmarit transmisia. Dar restul de 10.990? Restul pana la 11.000 sunt romani. Romani interesati sa afle adevarul despre tara lor. Adevar tinut la secret timp de aproape 70 de ani. Adevar pentru care a fost nevoie de un american ca sa-l aflam, la aproape 24 de ani de la schimbarea violenta de regim din 1989, intregit, dincolo de ceea ce am trait cu totii.
Larry Watts, un specialist al informatiilor de toate categoriile, cu o capacitate analitica remarcabila, reuseste sa completeze Istoria sincera a poporului roman scrisa de regretatul profesor Florin Constantiniu, cat si studiile colegilor sai de crez si generatie, cu o perspectiva ascunsa, pana acum, celor interesati de adevar. O perspectiva care vine ca un izvor de apa via intr-o mlastina de ura, pentru a schimba, categoric, viitorul romanilor, prin cunoasterea in totalitate a trecutului lor, ceea ce se poate constitui intr-o arma redutabila pentru preluarea controlului asupra prezentului nostru.
Capitolul care se inscrie ca un necrolog al lui Pacepa se incheie intr-un mod lamuritor: “In mod ironic, daca exista cu adevarat un “mit” privitor la independenta Romaniei, acesta rezida in faptul ca “independenta” era un termen mult prea palid pentru a descrie politici atat de vizibil si de constant ostile obiectivelor esentiale ale sovieticilor”.
Multumim, Larry Watts!
Si acum, Prefaţa autorului:
Ca sovietolog, m-am implicat în studiile privind România în perioada de vârf, post-destindere, a Războiului Rece. Pe vremea aceea, spre sfârşitul anilor 1970, subestimarea semnificaţiei declaraţiilor, politicilor şi acţiunilor României şi extrapolarea acestor atitudini şi comportamente la ceilalţi membri est-europeni ai Pactului de la Varşovia deveniseră o practică uzuală în rândul analiştilor americani specializaţi în politica regiunii. Sursele româneşti care afirmau contrariul erau tratate cu neîncredere. Cum România era pe atunci doar un subiect de interes periferic, am „clasat“ această informaţie într-un ungher îndepărtat al minţii. Mie nu-mi fierbea nicio oală acolo, dacă pot să spun aşa.
Vizitele repetate în România în anii 1980 şi expunerea mea directă la condiţiile de viaţă dure impuse populaţiei în cursul respectivului deceniu nu au făcut decât să mă predispună la aceeaşi lipsă de încredere. După 1989, când am revenit în România, am început să lucrez cu diverse oficialităţi în probleme de prevenire a conflictelor etnice, de reformare a armatei şi a serviciilor de informaţii şi de integrare în Organizaţia Tratatului Nord-Atlantic (NATO).
Faptul că am putut remarca direct eforturile lor autentice de instaurare a democraţiei în ciuda aparatului administrativ cvasi-distrus şi a reacţiilor neconstructive din partea unui Occident lipsit de bunăvoinţă mi-a readus în minte atitudinile neîncrezătoare ale analiştilor americani faţă de sursele româneşti, atitudini pe care le observasem în anii Războiului Rece. Astfel, dorinţa de a descifra cauzele acestei continue percepţii greşite asupra intenţiilor şi comportamentelor României s-a transformat pentru mine într-o preocupare constantă.
Deja evidentă în volumul Fereşte-mă, Doamne, de prieteni, această preocupare este ilustrată mai explicit în lucrarea de faţă. Cei dintâi vor fi cei din urmă reia firul conflictului manifestat între România şi Pactul de la Varşovia de acolo de unde fusese întrerupt în Fereşte-mă, Doamne, de prieteni, în 1978, şi îl continuă până în prima săptămână a lunii decembrie 1989. Volumul începe prin a aborda dificultăţile pe care anomalia românească le ridicase în faţa analiştilor occidentali începând cu sfârşitul anilor 1970 şi până în ajunul Revoluţiei care a dus la căderea regimului comunist.
Nu m-am bazat, în documentarea mea, pe multe surse româneşti. Motivul nu este nicidecum lipsa unor analize clare şi bine realizate, fiindcă acestea nu lipsesc. Ele nu au fost însă reprezentate aici deoarece practica de a pune sub semnul întrebării credibilitatea surselor româneşti era atât de extinsă, încât atunci când am început acest proiect am preferat să evit (aproape) în întregime acest risc, încercând să creionez imaginea în principal din perspectiva rapoartelor şi documentelor alcătuite de ceilalţi membri ai Pactului de la Varşovia.
Obstacolul „concepţiilor încetăţenite“ este unul greu de surmontat, iar pentru a-i convinge pe ceilalţi să-l abordeze sunt necesare dovezi nu doar limpezi şi convingătoare, ci incontestabile. Excepţiile pe care mi le-am permis sunt studii sau culegeri documentare cu anexe oficiale, pe motivul că acestea pot fi accesate mai uşor decât arhivele respective. Aceeaşi logică a stat la baza website-ului www.larrylwatts.com, pe care am postat circa 300 de link-uri şi documente originale din arhivele foştilor membri ai Pactului de la Varşovia, ale fostei Republici Sovietice Socialiste Moldoveneşti, ale Agenţiei Centrale de Informaţii a Statelor Unite, a Departamentului de Stat şi ale Casei Albe, la care se vor adăuga alte documente.
Cei dintâi vor fi cei din urmă se constituie în esenţă într-o serie de studii de caz. Unele examinează principalele ţinte ale operaţiunilor clandestine şi de dezinformare ale sovieticilor şi procesul de sistematică atribuire eronată din cadrul alianţei. Altele se concentrează asupra eforturilor româneşti de a bloca utilizarea Pactului de la Varşovia ca pe un instrument de proiecţie a puterii sovietice, de folosire a medierii ca o modalitate de blocare a extinderii influenţei sovietice în diverse regiuni ale lumii şi de a urma politici de securitate şi dezarmare capabile să limiteze exercitarea puterii militare sovietice.
Căldura cu care publicul român a primit volumul Fereşte-mă, Doamne, de prieteni a fost copleşitoare pentru o lucrare de anvergura şi dimensiunile ei, cu mai multe tiraje după cel dintâi, lansat în 2011. Deşi în cuprinsul său era reliefată discrepanţa uriaşă dintre politica internă restrictivă a României şi cea externă evident liberală, unii au criticat lucrarea ca fiind o abordare „unilaterală“, deoarece nu aborda şi situaţia grea a populaţiei în perioada regimului comunist.
Faptul că volumul în cauză nu s-a axat asupra acestei chestiuni este, în mod cert, real. Dar Fereşte-mă, Doamne, de prieteni a fost conceput, în parte, pentru a corecta o perspectivă. Înainte de publicarea sa, analizele post-1989 privind România în cursul Războiului Rece care nu se focalizau în mod covârşitor şi deseori exagerat asupra represiunii interne, ignorând complet comportamentul şi politica sa externă şi de securitate, erau extrem de rare. Atât de rare, încât extraordinarele sale parteneriate occidentale erau interpretate deseori ca o consecinţă a percepţiilor eronate ale Vestului, iar opiniile laudative exprimate de cinci preşedinţi americani şi de diverşi lideri europeni erau privite ca fiind nu evaluări corecte, ci rezultatul credulităţii occidentale. Chiar şi izolarea României în cadrul Pactului de la Varşovia a fost atribuită în mod greşit eşecurilor ei în domeniul liberalizării şi al reformelor.
Aşa cum am menţionat, obiectivul acestor studii este acela de a analiza rolul României în cursul Războiului Rece ca actor statal în cadrul unei alianţe şi în plan internaţional. Politica internă este importantă în acest context doar atunci când şi în cazurile în care influenţează politicile externe şi de securitate. Cei dintâi vor fi cei din urmă tratează problema politicii interne într-o măsură mai mare decât Fereşte-mă, Doamne, de prieteni, deoarece în cursul anilor 1980 politica internă a României a devenit un factor important în relaţiile sale cu Occidentul în general şi cu Statele Unite ale Americii în particular. Dar focalizarea pe România ca actor statal este neschimbată şi, cred eu, justificată, din mai multe motive. În primul rând, deoarece dovezile că URSS a exercitat sau a intenţionat măcar să exercite presiuni asupra României în cadrul Pactului de la Varşovia pentru liberalizarea politicii sale interne în anii 1980 (sau în orice altă perioadă a Războiului Rece) sunt firave. În al doilea rând, fiindcă documentele sovieticilor şi cele ale altor membri ai Pactului de la Varşovia subliniază în mod repetat că problemele Moscovei în privinţa României erau determinate de politica externă şi de securitate independentă a acesteia din urmă – cursul său „separat“. Şi, în ultimul rând, pentru că, până cel puţin în ultimul trimestru al anului 1989, reformele implementate de Mihail Gorbaciov erau menite în principal să accentueze controlul central sovietic asupra politicilor externe şi de securitate ale celorlalţi membri ai Pactului de la Varşovia.
Focalizarea îngustă a unei mari părţi a literaturii post-1989 pe tema caracterului represiv al regimului politic din România i-a determinat pe numeroşi autori să conchidă că, spre desebire de alţi foşti membri est-europeni ai Pactului de la Varşovia, România nu beneficia de un „istoric utilizabil“ de pe urma trecutului său comunist. Dimpotrivă însă, analiza popularelor politici externe şi de securitate româneşti demonstrează că trecutul său în acest domeniu critic are o utilitate considerabil mai mare decât cel al oricăruia dintre foştii săi „tovarăşi de luptă“. Iar această utilitate are, după părerea mea, ecouri care reverberează până în ziua de astăzi.
Diavolul (dar nu numai) citeste Roncea.Ro, ne spune Prof. Mihai Retegan, in postura de “avocat al diavolului”, la lansarea cartii lui Larry Watts din aula Bibliotecii Centrale Universitare: “Ieri, miercuri, 24 aprilie, a avut loc lansarea volumului Cei dintai vor fi cei din urma. Ma uit, caut, eu sunt un VIP si atunci am acces la orice, inclusiv la site-ul domnului Roncea unde domnul Roncea posteaza ceea ce s-a intamplat cu o zi inainte. Si ce vad?…” Iata ce:
“… Violenta cu care a fost intampinata cartea [lui Larry Watts despre Romania] demonstreaza in modul cel mai clar ca o anumita politica continua in ceea ce ne priveste”.
Editura RAO are plãcerea sã vã invite la lansarea volumului CEI DINTÂI VOR FI CEI DIN URMÃ ROMÂNIA SI SFÂRSITUL RÃZBOIULUI RECE de LARRY L. WATTS Evenimentul va avea loc miercuri, 24 aprilie 2013, la ora 17.00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I“. Lansarea va avea loc în prezenta autorului. Vorbitori: Acad. prof. dr. DINU GIURESCU Prof. univ. dr. MIHAI RETEGAN Gen. dr. IOAN TALPES Gen. lt. prof. univ. TEODOR FRUNZETI
continuarea volumului
Ferește-mă, Doamne, de prieteni. Războiul clandestin al Blocului Sovietic cu România
Larry L. Watts încearcă să restabilească adevărul istoric si să corecteze percepţiile comunităţii occidentale în privinţa rolului jucat de România în plan internaţional în perioada Războiului Rece.
În primul volum al autorului, Fereşte-mă, Doamne, de prieteni. Războiul clandestin al Blocului Sovietic cu România au fost examinate atent interesele strategice aflate în spatele relaţiilor antagoniste ale României cu „aliaţii“ din Răsărit, motivaţiile incredibilei sfidări a ţării noastre la adresa Moscovei, metodele de „eliberare“ militară şi de securitate de sub jugul sovietic, scopurile opoziţiei faţă de politicile de la Kremlin şi, mai ales, reacţia sovieticilor şi a loialiştilor din rândul membrilor Pactului de la Varşovia în cele mai înalte consilii ale acestora, aşa cum au fost acestea consemnate de lideri ai Partidului Comunist, de comandanţi militari şi de organe ale securităţii statului.
Volumul al doilea ajunge până în prima săptămână din decembrie 1989, oprindu-se chiar înainte de revoluţie. Într-un studiu bazat pe analiza celor întâmplate între anii 1950 şi 1978, primul capitol încearcă să răspundă la întrebările: cum şi de ce SUA nu au înţeles România.
În primul rând, avem de a face cu prejudecata colectivă privind faptul că România a fost statul cel mai puţin capabil să sfideze URSS, o prejudecată apărută în anii 1940, foarte greu de îndepărtat, chiar şi în perioada anilor 1962–1963, când opoziţia României a fost foarte puternică, această prejudecată dispărând totuşi pentru un timp, din 1964 până în 1968. Dar, după aceea, a revenit. Una dintre cele mai puternice lovituri date României prin dezinformarea sovietică şi ungară a avut loc în 1989.
Bazându-se pe documentele descoperite după 1989 în arhivele fostelor ţări socialiste, volumul tratează modul eronat în care au fost percepute în Occident România şi atitudinea ei faţă de URSS şi de ceilalţi membri ai Pactului de la Varşovia, precum şi cauzele acestor percepţii eronate: tendinţe cognitive care se manifestă în mod obişnuit în comunităţile analitice, dar şi campanii de dezinformare concepute şi puse în practică de „aliaţii“ României din Blocul sovietic. Astfel, deşi prima – şi de multe ori singura – care s-a opus intervenţiilor militare străine pe teritoriile altor state (vezi Ungaria, Cehoslovacia, Afganistan), desfăşurării de trupe şi armamente şi cursei înarmărilor în general, şi care a insistat pentru deschiderea lumii socialiste către Occident, România a fost portretizată exact invers, ca aderând necondiţionat la politicile Uniunii Sovietice în domeniu, susţinându-le şi militând activ pentru aplicarea lor în practică.
Descoperirile din arhivele Pactului de la Varşovia după 1989 şi investigaţiile conduse de organisme de monitorizare americane şi internaţionale (…) au relevat faptul că Bucureştiul a continuat să sfideze Moscova pe „aproape toate punctele de pe agendă“, în interiorul Pactului de la Varşovia.
În vreme ce toate aspectele politicii externe şi de securitate a României erau sistematic reatribuite regimurilor loiale sovieticilor, cu ajutorul aparatului de măsuri active al URSS şi al Pactului de la Varşovia, ţara şi conducerea ei erau cu minuţiozitate înfăţişate ca susţinând exact opusul măsurilor promovate în ultimul sfert de secol. De la statutul de unic membru al Pactului care refuzase să blameze şi să condamne SUA, RFG şi NATO, România devenise ţara care detesta cel mai profund autorităţile de la Washington, Bonn şi Bruxelles. De la ţara cu activitate de pionierat în domeniul relaţiilor cu Europa de Vest şi mai ales cu CEE, devenise cea mai antieuropeană dintre toate. De la singurul membru al alianţei care condamnase invaziile militare conduse de sovietici şi respinsese doctrina Brejnev, devenise susţinătoare a invaziilor militare în Europa şi împotriva propriilor aliaţi. Desigur însă, România nu devenise în realitate aşa, dar acestea erau imaginile proiectate în Occident de aparatul sovietic de dezinformare, cu un remarcabil succes.
Ioan Talpeș consideră că volumul Cei dintâi vor fi cei din urmă. România și sfârșitul Războiului Rece „se constituie într-un demers strategic absolut necesar pentru a ne apropia de înțelegerea dependențelor evoluției istorice foarte recente a poporului român. Aș spune chiar un parcurs obligatoriu pentru toți acei care vor cu adevărat să depășească condiția perceperilor de circumstanță vehiculate în proporție de masă de foști ideologi aflați într-o continuă și acută nevoie de a-și proclama reconvertirile.“
Consultant al Corporaţiei RAND la momentul revoluţiei, Larry Watts a călătorit deseori în Europa de Est şi în URSS înainte de 1989. Ulterior a asistat oficiali din România la înfiinţarea Colegiului Naţional de Apărare şi a conlucrat cu mai mulţi miniştri români ai Apărării şi şefi de stat-major privind reforma în domeniul armatei, cooperarea cu Parteneriatul pentru Pace şi integrarea în NATO. În 1990 şi 1991 a fost şeful Biroului IREX din Bucureşti, iar până în 1997 a fost senior consultant al Project on Ethnic Relation (PER) şi director al Biroului PER din România. Între 2001–2004 a activat drept consultant pentru reforma sectorului de securitate pe lângă consilierul prezidenţial pentru securitate naţională din România.
Chestiunea arzătoare este aceasta: cum şi de ce au înţeles atât de greşit analiştii americani evoluţia situaţiei din România şi dinamica relaţiilor din interiorul Pactului?
Date tehnice: Nonficțiune / Istorie/Politică / RAO CLASS / ISBN: 978-606-609-428-3 / 15,3 x 23,2 cm / 704 pp.
Pentru mai multe detalii, persoana de contact este Laura Rizu: [email protected]
Cuprins
PREFAȚA AUTORULUI / 9
ABREVIERI ȘI ACRONIME / 12
I. PERCEPEREA GREŞITĂ A ROMÂNIEI / 19
Capitolul 1: Perceperea greşită a României / 21
România ca problemă analitică: moştenirea unei înţelegeri eronate / 28
Prejudecata cognitivă de bază: România, „cea mai puţin capabilă“ să înfrunte Moscova / 35
Erori acumulate: nu pune niciodată sub semnul întrebării apartenenţa la Pactul de la Varşovia / 46
Erori auxiliare: opoziţia ascunsă a altor membri ai Pactului / 53
Patologiile organizaţionale, criza rachetelor din Cuba şi imaginea duşmanului / 63
Secretizare, compartimentare şi războiul din Vietnam / 68
Inducere în eroare şi dezinformare: intoleranţa şi genocidul cultural / 82
Inducere în eroare şi dezinformare: România, cal troian sovietic / 92
Operaţiunile sovietice de disuadare şi blocare / 103
Tendinţa alarmantă a relaţiilor româno-americane / 110
II. CONFLICTUL DIN 1978 / 119
Capitolul 2: Fuga lui Pacepa, iulie 1978 / 121
România distribuită în rolul de „prinţ al hoţilor“ / 121
Pretinde că este oficină sovietică, discreditează-i prietenii! / 132
DSS în degringoladă / 136
Dezmembrarea spionajului militar românesc / 143
Mitul Pacepa / 148
Capitolul 3: Conflictul clandestin devine public / 153
Dezacordul pe tema terorismului internaţional / 154
Percepţia asupra axei Beijing-Bucureşti / 159
Axa Beijing-Bucureşti sub asediu / 166
Confruntare decisivă pe tema Statutului Forţelor Armate Unite (FAU) pe timp de război la summitul din 1978 al Pactului de la Varşovia / 172
Lupta cu „isteria războiului“ lansată de Kremlin / 178
Pregătirea pentru contramăsurile sovietice / 181
Recurgerea la transparenţă / 184
Dezvăluirea direcţiilor de subordonare în cadrul Pactului / 192
III MĂSURILE ACTIVE SOVIETICE LA SFÂRŞITUL ANILOR 1970 / 199
Capitolul 4: Tiparul operaţiunilor ostile ale blocului / 201
Bătălia cu conspiraţia în Occident / 204
Contracararea României pe direcţii ascunse de influenţă Est-Vest / 207
România abordată dintr-un alt unghi / 210
Reinterpretarea Coşului III ca o armă anti-românească / 216
Izolarea RSS Moldoveneşti de activitatea subversivă a României / 219
Conspiraţia sovieto-cehoslovacă din 1978–1979 / 223
Misivele lui Király şi „politica secretă de asimilare“ urmată de România / 226
Mistificarea privind abuzul asupra minorităţilor / 231
Provocarea românească la adresa unităţii Blocului / 233
Scenarii privind o intervenţie sovietică: conflict etnic, secesiune şi destabilizare / 241
Pretinsul abuz ca justificare pentru rectificarea graniţelor / 247
Capitolul 5: Invazia societică în Afganistan / 251
Furtul Afganistanului/ 252
Disimularea unui protest extraordinar / 257
Destrămarea „alianţei“ între Belgrad şi Bucureşti / 261
Mobilizarea loialiştilor în favoarea invaziei în Afganistan / 264
Campania împotriva Pakistanului / 266
IV. ŢINTA: DENIGRAREA INSTITUŢIILOR ŞI A POLITICII DE APĂRARE A ROMÂNIEI / 273
Capitolul 6: Rescrierea rolurilor în criza poloneză, 1980–1981 / 275
Exploatarea contradicţiilor dintre Polonia şi România / 276
Antagonismul polono-român pe tema integrării Pactului de la Varşovia / 281
Măsurile active sovietice şi principiul românesc al neintervenţiei / 287
Opoziţia României faţă de intervenţia în Polonia, în 1980 / 294
Întrunirea miniştrilor Apărării din Pactul de la Varşovia, în decembrie 1981 / 299
Fabricarea unei Ungarii „sfidătoare“ / 303
Îngroparea sfidării româneşti / 306
Capitolul 7: Discreditarea armatei române / 309
Relaţia specială româno-americană înainte de 1980 / 311
Disecarea autonomiei militare a României: Studiile Alexiev-RAND / 318
Istorie versus ideologie / 322
Demonizarea şi denigrarea armatei române: studiul Volgyes / 325
Imaginea privind inamicul a forţelor armate române / 331
Impactul studiului Volgyes / 335
Deosebirea dintre realitate şi aparenţe / 340
Capitolul 8: Ţinta: „Grupul consultativ“ al armatei / 344
Bătălia pe tema istoriei militare / 349
Eforturile de a închide Centrul de Studii şi Cercetări de Istorie şi Teorie Militară / 355
Influenţa sovietică asupra accesului la informaţii al regimului / 360
Percepţia privind disponibilitatea României pentru operaţii sovietice ofensive / 362
Obstacole în calea evaluării americane la începutul anilor 1980 / 367
V. DETURNAREA POLITICII EXTERNE A ROMÂNIEI / 373
Capitolul 9: Politica blocului sovietic faţă de România în mandatul lui Andropov / 375
Manipulările sovietice ale liderilor supuşi din cadrul Pactului de la Varşovia / 377
Trage România înapoi, împinge Ungaria înainte / 379
Distorsionarea politicii româneşti în Balcani / 386
Personalităţi şi instituţii maghiare / 392
Precedenţa maghiară în organizaţiile „de faţadă“ sovietice / 395
Distorsionarea intenţiilor şi a comportamentului României / 401
România în derivă / 406
Ambalarea motoarelor operaţionale asupra României / 408
Capitolul 10: Eurorachetele şi „independenţa“ Ungariei / 412
Negarea RYAN / 413
România, Ungaria şi politica de „diferenţiere“ / 419
Consolidarea Ungariei, distrugerea României / 424
Ofensiva serviciilor de informaţii în 1983 / 426
Politică externă extinsă, paranoia şi declinul capacităţilor administrative / 430
Realitatea şi percepţia asupra „disidenţei“ Ungariei / 432
În culisele „disputei“ eurorachetelor / 437
Iniţiativele Szürös şi disputa mediatică în privinţa eurorachetelor / 444
Originile româneşti ale „noii“ politici externe a Ungariei / 450
Opoziţie făţişă şi complicitate mascată / 453
VI. SCHIMBAREA ARHITECTURII DE SECURITATE ÎN RĂZBOIUL RECE /459
Capitolul 11: Transformarea securităţii ca mijloc de supravieţuire / 461
Strategiile româneşti de combatere a controlului militar sovietic / 462
Creionarea imaginii de inamic a SUA şi NATO / 465
Influenţarea strategiei sovietice prin intermediul Pactului de la Varşovia / 470
Moştenirea Cubei în politica românească de control al armamentelor / 472
România susţine MSI şi verificările obligatorii / 476
Opiniile sovieticilor şi ale Pactului asupra poziţiei române referitoare la MSI / 480
Instituţionalizarea CSCE / 484
Protejarea procesului CSCE la Madrid / 489
Capitolul 12: Impunerea prin şantaj a încheierii Războiului Rece / 493
Ameninţare iminentă şi disciplină în alianţă versus dezarmare / 493
„Isteria războiului“ versus raţiune, la întrunirea CPC din 1983 / 496
Trecerea la dezarmare, reformarea Pactului şi Comisia Specială / 499
O „atitudine distructivă, dictatorială, care ignoră raţiunile de clasă“ / 502
Crearea discuţiilor virtuale pe tema FNRm / 505
O aniversare nedemnă de celebrare / 511
În căutarea unui profit: reînnoirea Tratatului de la Varşovia, ianuarie 1985 / 517
Iniţiativa pentru trecerea la dezarmare „reîncărcată“, martie 1985 / 523
Transformarea sfidării româneşti în opoziţie maghiară / 526
Condiţiile militare impuse de România pentru semnarea unui nou Tratat de la Varşovia / 529
Capitolul 13: Artiştii mărunţi împrumută, marii artişti fură / 533
Experienţa României în domeniul controlului armamentelor şi agenda de
securitate a lui Gorbaciov / 535
Trecerea la „Noua Gândire“ / 537
Problema militară a lui Gorbaciov / 539
Recuperarea agendei de securitate sovietice / 541
Coliziunea frontală dintre România şi armata sovietică / 542
Moscova sub continuă presiune: summitul de la Sofia, în 1985 / 545
Întâlnirea miniştrilor de Externe şi summitul de la Reykjavik din 1986 / 550
La summitul din mai 1987 / 554
Politica de apărare a cui? / 557
Ascunderea rolului deţinut de România în chestiunea FNRm / 561
VII. CU ASEMENEA PRIETENI, CINE MAI ARE NEVOIE DE DUŞMANI?
1988–1989 / 567
Capitolul 14: Reformarea pactului de la Varşovia / 569
Transformarea alianţei: „integrare“ versus democratizare / 569
Propunerea de reformă din 1988: dizolvarea Pactului de la Varşovia / 574
Răstălmăcirea unei ameninţări militare româneşti / 577
Temeri sovietice privind retragerea României / 584
România „antireformistă“: eliberare sau liberalizare / 590
Temerile stârnite de fascism şi Pactul Ribbentrop-Molotov / 593
Distragere, doctrina Brejnev şi drepturile minorităţilor / 599
Cele trei niveluri ale confruntării sovieto-române / 603
Capitolul 15: De la partener la paria / 609
Pregătirea terenului pentru violenţe / 609
Ungaria şi „agresiva ameninţare militară românească“ / 617
Ameninţarea nucleară românească / 623
„Bomba“ lui Ceauşescu / 628
Cine face pregătiri militare împotriva cui? / 639
Comunicatul emis la consfătuirea Pactului de la Varşovia de la Bucureşti, în iulie 1989 / 647
Polonia şi „ameninţarea militară agresivă românească“: august-decembrie 1989 / 651
Condamnarea intervenţiei şi solicitarea de retragere a trupelor: decembrie 1989 / 659
TRECUTUL CA PROLOG: ROMÂNIA ÎNŢELEASĂ GREŞIT ÎN AJUNUL REVOLUŢIEI / 665
Revenind la rapoartele sau notele ce-i aparţin lui Nestor Rateş, aşa cum au fost ele transmise către Asociatia Civic Media şi care, cum poate observa oricine, conţin multe iniţiale, am descoperit cine s-ar putea ascunde în spatele lor, astfel încât oricine să înţeleagă mai bine cele afirmate de semnatarul lor – recte viitorul director de la Europa Liberă.
«Uniunea Europeană nu va primi niciodată suficient sprijin popular pentru a impune federalismul, astfel încât ar trebui să renunțe la ideea de a clădi Statele Unite ale Europei», după modelul unui super-stat, a declarat fostul șef al diplomației franceze, socialistul Hubert Védrine, la o conferință New World Forum desfășurată sub coordonarea Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare în Europa (OCDE) în Paris.
Președintele AFDPR, dl Octav Bjoza, a luat cuvântul din sală, evocând calitatea deosebită a legionarilor pe care i-a cunoscut în închisorile comuniste. Deși nu a fost legionar, d-sa a arătat că nu consideră normală generalizarea osândirii tuturor membrilor Mișcării Legionare, subliniind caracterul deosebit al lui Ion Gavrilă Ogoranu care a fost un exemplu de bunătate, de toleranță și dragoste creștină. Dl Bjoza a criticat situația creată de Institutul Elie Wiesel la Târgu Ocna. Fundaţia „Memorialul Durerii” protestează împotriva tentativei Institutului Elie Wiessel de a mistifica istoria României şi de a ne defăima eroii.
FBI-ul arestează un agent sub acuzaţia de muşamalizare a unei acţiuni de dare de mită în bătălia pentru un munte de fier estimat la $10 miliarde. Francez acuzat de distrugerea dovezilor privind modul în care un miliardar israelian a obţinut controlul asupra unui munte bogat în minereu de fier în Guineea
Cine il sustine pe agentul KGB Ion Mihai Pacepa si il ataca pe Larry Watts: de la Nestor Ratesh la Petre M Iancu
Turnatorii Securitatii au infiltrat pana-n gat Radio Europa Libera si Deutsche Welle si dau astazi Romaniei si romanilor lectii de “deontologie” si “democratie”, din Occident. Insa steaua la care se inchina insa tot cea din varful Kremlinului.
„Cei care au contribuit în epocă cel mai mult la statuia lui Pacepa am fost noi, cei de la Europa Liberă, difuzând din ianuarie 1988 în serial fragmente din „Orizonturi Roşii“. Astăzi am putea să ne întrebăm – ştiind despre Pacepa ceva mai multe – cât de inspirată a fost acea decizie“, a concluzionat Liviu Tofan, fost director adjunct al postului de Radio Europa Libera / Radio Free Europe, la finalul unei recente dezbateri prezentate de Adevarul. O concluzie de bun simt. Poate singura. Pentru ca, spre exemplu, cel care l-a promovat in exces pe fostul nomenclaturist comunist acuzat de crime ca securist in slujba DIE si a KGB, a fost chiar directorul Departamentului romanesc al RFE – in doua randuri! -, dupa pensionare consultant principal al postului, nimeni altul decat Nestor Ratesh, pe numele real Stesel Natan, alias “NICU” pentru ofiterii de Securitate in fata carora isi turna colegii de la Agerpres, inainte de a deveni “dizident”. In ciuda nenumaratelor elogii si mentionari a personalitatii fostului director al RFE cat si a biografiei oficiale, nicaieri nu a aparut aceasta informatie, chiar si sub forma asteptata de confesiune publica, in ultimii 23 de ani, de cand cica se spune liber adevarul si numai adevarul.
Civic Media a primit raspunsul de la CNSAS in cazul lui Nestor Ratesh in decembrie 2012, dupa sase ani de la solicitarea trimisa Consiliului in cadrul campaniei Voci Curate in presa si societatea civila din Romania. Nici in toata aceasta perioada, desi a stiut ca este cercetat, Nestor Ratesh nu s-a obosit sa-si marturiseasca public colaborarea cu Securitate. Documentele sunt puse la dispozitia intregii opinii publice in baza articolului Roncea.Ro.
Intr-un interviu mai vechi din “22”, organul de presa al GDS, Nestor Ratesh elucubreaza pe tema Dosarelor Securitatii de la CNSAS. Nici cu aceasta ocazie, desi afirma ca a studiat Doasarele Europei Libere din Arhivele SRI si SIE, Nestor Ratesh nu gaseste posibilitatea ca in textul kilometric sa strecoare si un randulet in care sa-si faca mea culpa si sa-si prezinte si fata de informator al Securitatii. In schimb sustine ca este putin probabil ca Securitatea sa fi avut spioni la Europa Libera. E cazul sa radem putin…
“Rodica Palade, “22”: Multi se intreaba daca a plasat Securitatea spioni la Europa Libera? Ai putut sa descifrezi aceasta enigma? Nestor Ratesh: Nu rezulta asa ceva din dosarele pe care le-am vazut pana acum. E adevarat, a fost o considerabila disponibilitate pentru sueta din partea catorva colegi, suete din care isi extrageau adesea informatorii substanta rapoartelor lor. De aceea probabil aceste rapoarte abunda de cancanuri marunte, pe care apoi ofiterii le ingrosau, construind tot felul de teorii si chiar “planuri de actiune” pe temeiul lor. Dar nu as vrea sa trivializez chestiunea in nici un caz, dupa cum nu as dori sa fiu excesiv de naiv. E adevarat ca se cere uneori, ca, de pilda, intr-un plan de actiune din 1982, “infiltrarea a inca doi informatori” la Europa Libera, acel “inca” putand sugera ca mai erau si altii, toate informatiile importante insa provin, in dosarele cercetate, de la informatorii din afara postului, posibil unul sau doi dintre ei fosti salariati sau colaboratori ai Europei Libere. Un colaborator permanent al postului este mentionat pentru o eventuala racolare, el avand niste antecendente solide de pe cand era in tara, dar nu apare nicaieri ca racolarea a avut efectiv loc. In fine, la sfarsitul anilor ‘70 au fost disensiuni interne serioase la München care ar fi putut oferi unele oportunitati Securitatii, fara a exista indicii certe ca le-a utilizat cu succes. Sau n-am fost eu destul de perspicace.”
Cu siguranta, Nestor Ratesh ori n-a fost deloc perspicace ori si-a inchipuit ca va fi protejat si azi asa cum au facut-o Securitatea si succesoarele ei timp de 40 de ani, de la data emigrarii sale in SUA si pana azi. Imaginati-va: daca Securitatea si-ar fi dorit sa-l compromita pe directorul Radio Europa Libera, cat de simplu i-ar fi fost sa-i publice cateva note informative olografe… Dar n-a facut-o. Concluzia o trageti singuri.
Acum: ce mai este interesant de notat? O tipologie: personaje ca Nestor Ratesh, dupa ce au tras sange din poporul roman pentru a-l turna in laboratoarele Securitatii, au ales ca dupa “defectarea” in Occident sa urasca nu numai sistemul pe care l-au servit cu varf si indesat ci intreg poporul roman. Cazul William Totok, aka “THOMAS”, fost informator al Securitatii, la randul sau amploaiat la Europa Libera, Deutsche Welle si organul GDS: uraste romanii azi asa cum a facut-o de cand a plecat din tara care l-a gazduit, in 1987. Deloc ciudat, exact in acelasi an au devenit ziaristi “occidentali” si cei care au preluat butoanele de la Nestor Ratesh, ca transfugii” Traian Ungureanu, Rodica Binder si Petre M. Iancu. Asa au ajuns sa il promoveze pe agentul KGB Ion Mihai Pacepa, continuand astfel misiunea Securitatii din perioada consilierilor sovietici din NKVD, perioada in care ori ei – cazul Nestor Ratesh, ziarist la Agentia oficiala de presa a regimului comunist Agerpres – ori parintii lor – cazul Petre M Iancu alias Peter Moscu, cu tata nomenclaturist si propagandist comunist, au servit la bolsevizarea tarii.
Mostenitorii NKVD-ului sunt acum la post si il ataca pe istoricul american Larry Watts de pe unde s-au infiltrat, conform Directivelor Departamentului 1 Dezinformare al fostei Directiei I principale a KGB. O noua dovada ne parvine de la Deutsche Welle, printr-un articol vitriolic la adresa lui Larry Watts si lustruitor, cu limba, in privinta lui Tismaneanu si ai lui. Motivul: deconspirarea lui Pacepa, implicit a retelei lor, a vechiului komintern. Practic isi apara propria structura conspirativa, inainte de lansarea celui de-al doilea volum al trilogiei lui Larry Watts, in care le este radiografiata Reteaua. De bun simt ar fi sa fie retrasi de la post daca nu vor sa se retraga singuri la pensie. In caz contrar, datoria posturilor de stat pe unde si-au facut cuibul si de unde isi continua sub steag strain operatiunile de inversare a valorilor si reperelor este sa se descotoroseasca de ei. Macar acum, in ultimul ceas. Razboiul Rece trebuie sa ia sfarsit si in Romania. Oricum, dupa cum ne asigura Larry Watts, Cei din urma vor fi cei dintai.
Si-acum sa ne amuzam putin cu “neperspicacele” director de la Radio Europa Libera si “uitucul” turnator de la Agerpres al propriilor colegi, dintre care i-am identificat pe urmatorii: Romulus Caplescu, Ecaterina Oproiu, Sergiu Verona, Felicia Antip, George Serafin, Cornel Raducanu, Ion Fantanaru, Nathan Lupu, Uli Valureanu, Gabriela Folgu, Dikran Baboian, Nicolae Plopeanu, Ion Manea, Anton Celaru, Nicolae Ionescu, Ţicu Simion, etc…
Muzeul Taranului Roman, aflat intr-o continua reprofilare, a trecut de la apologia homosexualilor la cea a criminalilor notorii. Primul pe lista: Pacepa, alias “Sobolanul”, alias “Canalia”, alias “Podeanu”, alias “Montaigne”, alias Tismaneanu. Desi era mai simplu sa aduca un cadavru plastifiat de chinez batjocorit de vecinii lor de la Antipa, “taranii” de la MTR s-au gandit ca ar putea resuscita un cadavru viu doar pentru GDS-isti, ca sa mai roada si gura lor un os. Conform comunicatului emis mai mult “pe surse” si, apoi, cam “pe burta”, parascovenia “stiintifica” de la MTR “reprezinta a doua intalnire din cadrul serilor Bucuresti Strict Secret”, un fel de PR nemascat pentru Realitatea si Radio Gurilla, posturile puscariasului Sorin Ovidiu Vintu, la care presteaza inca diverse personaje manevrate in sus si-n jos din spatele gratiilor, in ciuda interdictiei de a se folosi in celula telecomenzi, fie si pentru jucarii stricate. Moderator, asadar (poate v-ati prins): Stelian Tanase, fost membru al Comisiei Tismaneanu care a alcatuit asa-numitul Raport Final asumat de fostul presedinte al tuturor romanilor, Traian Basescu, in Parlamentul Romaniei. Parteneri, pe masura clownilor: de la Radio Itsy Bitsy la “Observatorul cultural”, locul unde se produce fauna lui Oprea (alt membru al Comisiei Tismaneanu) de la IICCMER. Aflam, de altfel, ca la dezbaterea cu pricina a participat si un baiat, Andrei Muraru, pretins sef al IICCMER si lider neincoronat al “militiilor spirituale”, specialist in fraudarea si falsificarea documentelor fostului PCR, dupa cum a demonstrat in instanta secretarul Colegiului CNSAS, profesorul Corneliu Turianu. Un alt “invitat de marca” a fost generalul de mucava Dan Voinea, autorul celei mai sinistre farse judiciare de dupa procesele staliniste din anii ’50. Pe scurt, ca si in cazul propagandei homosexuale, ne intrebam, din nou: la Muzeul Taranului Roman se respecta recomandarea SRI privind expertizarea psihiatrica a cadrelor de conducere?
Dincolo de ce stim ca s-a vrut a fi conferinta in cauza, fasaita cu cinci zile inainte de data cand era anuntata lansare celui de-al doilea volum al istoricului Larry Watts, care se ocupa si de “Sobolan”, este de observat ca nici unul dintre participanti nu a subliniat natura criminala a personajului laudat sau criticat, agentul politiei politice comuniste Ion Mihai Pacepa (Vedeti Decizie CNSAS: “Eroul” Pacepa a fost “agent al politiei politice comuniste”). Ori, conform unei fise a SRI reprodusa de Mihai Pelin in “Opisul emigraţiei politice. Destine în 1222 de fişe alcătuite pe baza dosarelor din arhivele Securităţii” (Editura Compania, Bucureşti, 2002): Ion Mihai Pacepa “a aprobat şi uneori a participat direct la lichidarea fizică a unor persoane indezirabile, cetăţeni români sau străini, în împrejurări asupra cărora pluteşte şi astăzi misterul, dar despre care există indicii documentare certe”. Repet: “despre care exista indicii documentare certe”.
Mai mult, in adresa oficiala pe care Civic Media a remis-o CNSAS, pentru a fi scoase la lumina aceste “indicii documentare certe”, am introdus si marturia vaduvei unuia dintre cei ucisi de Pacepa, inregistrata de ziaristul de investigatii Marian Ghiteanu. Citez: “Una dintre crimele odioase la care Ion Mihai Pacepa si-a adus nemijlocit contributia, alaturi de seful sau direct Nicolae Doicaru, defunctul sef al spionajului romanesc, este asasinarea lui Alexander Opojevici, un fost comandant de partizani si ofiter sarb, opozant al lui Tito, care se refugiase la Bucuresti. Totul in urma unei intelegeri intre Tito si Ceausescu, prin care primul dorea sa-si elimine adversarii din emigratia sarba. Crima a avut loc in noaptea de 8-9 august 1975, intr-o camera a hotelului Dorobanti, si a fost executata de Pacepa si de oamenii sai, sub coordonarea lui Doicaru. Maria Opojevici, vaduva fostului disident sarb, dezvaluie, in exclusivitate pentru cititorii nostri, circumstantele, atatea cate au putut fi aflate, ale uciderii sotului sau.”. Integral la Civic Media.
Uciderea disidentului sarb Alexander Opojevici si a tovarasului sau, Djoka Stoianovici, a fost certificata de autoritatile sarbe la data de 27 mai 2002, cand cadavrelor lor au fost deshumate din Cimitirul Tomasevsc din Zrenianin, unde fusesera ingropate de securitatea lui Tito, catre care fusesera predate corpurile de catre Pacepa. Un al treilea sarb, Vladimir Dapcevici, care a scapat cu viata, devenind martor ocular, i s-a confesat in detaliu vaduvei lui Opojevici dupa 1989, mai precis in 1991. Doamna Maria Opojevici s-a adresat si CNSAS cu o cerere, de la care, cel putin in 2008, nu a primit nici un raspuns. Intre timp insa CNSAS si-a marit fondul documentar cu peste un milion de dosare noi de la SRI, inclusiv o parte din arhiva Unitatii speciale 0110, care trata tarile din Pactul de la Varsovia la fel ca pe cele din NATO. Poate astazi vor rasari mai multe dovezi. Crima oribila s-a infaptuit, oricum, la ordinele si sub executia directa a lui Pacepa (Vedeti si col. Andrei Pasareanu, “Demers catre Adevar – Romania Decembrie 1989 – o alta analiza a evenimentelor” (Editura Fundatiei Culturale Gheorghe Marin Speteanu, Bucuresti, 2008).
In Raportul “final” in cauza, cu un numar de 666 de pagini, publicat pe site-ul Presedintiei Romaniei (Presidency.ro) in 2006 si de Editura Humanitas in 2007, ni se ofera dezinformarile publicate de Pacepa in SUA sub obladuirea organizatiilor antiromanesti de sub umbrela Hungarian Lobby drept cea mai credibila sursa posibila privind “relatiile de subordonare” ale Romaniei, respectiv ale lui Ceausescu, fata de serviciile de spionaj si informatii ale URSS. Dintr-o nota de subsol (normal) aflam chiar si faptul ca “Corespondenţa particulară dintre VT şi generalul Pacepa a lămurit şi mai mult natura relaţiilor dintre Ceauşescu şi Kremlin în perioada lui Brejnev” (Pag 118). “VT” banuim ca – desi documentul oficial citat nu este vreun jurnal personal – ar putea reprezenta “Vladimir Tismaneanu”. Carevasazica aflam ca Vladimir Tismaneanu a intretinut o corespondenta personala cu un criminal sinistru, pe care il crediteaza cu credibilitate maxima – “vocea autorizata in domeniu” laudata pentru “rolul exceptional”-, desi este declarat chiar si de catre CNSAS drept “agent al politiei politice comuniste“.
Dupa cum afirma CNSAS in inscrisul publicat in Monitorul Oficial al Romaniei inca din 2006 (deci la o data cand inca se elabora Raportul!), Ion Mihai Pacepa se face vinovat de ingradirea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului, cum ar fi: “dreptul la libertatea cuvantului, dreptul la inviolabilitatea domiciliului, dreptul de a fi liber de imixiuni arbitrare in viata privata, domiciliu sau corespondenta, dreptul la libertatea de exprimare, libertatea opiniilor, etc”. Aceste este personajul citat de cateva zeci de ori, cu “operele” sale pe cuprinsul celor 666 de pagini ce poarta antetul Presedintiei Romaniei si al carui nume a fost rostit de doua ori la categoria “eroi ai luptei socialiste”, de catre presedintele Traian Basescu, in Parlamentul Romaniei, cand a citit ca un papagal Concluziile documentului ticalos.
Si se mai pune o intrebare: un personaj dovedit de CNSAS drept agent al politiei politice comuniste si asupra caruia exista “indicii documentare certe” ca a executat cel putin un act criminal, mai poate fi general al Romaniei, recompensat si cu pensii din urma prin decretul unui fost presedinte al Romaniei, supranumit “Iliescu-KGB”? Iata, dl Basescu euro-atlantistul are posibilitatea sa faca dreptate: daca tot a condamnat comunismul sa puna in practica propriile afirmatii si sa-l lustreze personal pe generalul criminal si tradator introdus pe sub usa la Cotroceni de catre ayatollahul de balta si profitorul tuturor regimurilor V. Tismaneanu.
Cea mai puternică lovitură primită de serviciile de informaţii româneşti în întreaga lor istorie s-a petrecut la jumătatea anului 1978, când însuşi şeful adjunct al spionajului românesc1, generalul Ion Mihai Pacepa a trecut în tabăra adversă. N. Ceausescu a solicitat ulterior autorităţilor americane printr-un emisar din CPEx, trimis în SUA, ca diplomaţii români să nu fie prigoniţi şi denigraţi de către serviciile speciale americane. S-a pus astfel, în plan extern, surdină cazului Ion Mihai Pacepa.
Migranţii tigani erau călăuziţi pentru a ajunge în mod fraudulos în localităţile Cancún şi Mexico City, din Mexic, şi, ulterior, după efectuarea plăţii, erau preluaţi de alţi membri ai grupării tiganesti şi transferaţi pe teritoriul statului american, cu destinaţia Los Angeles şi New York.
Poliţia şi DIICOT au colaborat cu agenţii FBI şi CIA pentru anihilarea grupării tiganesti de traficanţi de tigani.
Prestigioasa publicatie TIME arata in articolul “Hounded in Europe, Roma in the U.S. Keep a Low Profile” (“Vanati in Europa, Romii din SUA tin capul la cutie”) ca romii, cunoscuti mai bine ca tigani (in original “the Roma, more commonly known as Gypsies”), ajung in SUA pentru ca sunt haituiti de rasism in Europa. Speram ca autoritatile americane si cele romanesti nu au actionat in baza acelorasi sentimente cand au dat iama in clanurile din Craiova, tinand cont ca toti infractorii vizati erau tigani.
Ziaristi Online solicita CNCD-ul sa investigheze de urgenta acest caz si sa sanctioneze atat autoritatile SUA si ale Romaniei, de la CIA la DIICOT, cat si pe cele din Italia, Franta, Germania si Spania, care nu par sa suporte tiganii – cunoscuti mai putin ca romi – din motive necunoscute.
Pe de alta parte, se pare ca clanul tiganesc a actionat in baza imboldului oferit chiar de acest articol din TIME, in care Jakab Orsos, fost director al Centrului Cultural Maghiar din New York sustine ca tiganii pot solicita asil politic in SUA in baza atacurilor rasiste la care sunt supusi in tarile lor de origine, desi acesta este un proces complicat. “E foarte rau ca acest lucru este atat de dificil”, se plange ungurul citat in revista TIME, concluzionand: “Marile orase ale Americii pot oferi o liniste minunata, perfecta, pentru Tigani (Gypsies).” Subsemnam!
UPDATE: La plangerea noastra catre CNCD se adauga si autoritatile din Mexic. Iata de ce:
“Un prieten bun (unul dintre cei alaturi de care am fost in Jamaica) a plecat in Mexic. La plaja! zeci de ore de zbor si de escale prin aeroporturi. Ajunge acolo, este tratat din prima ca un infractor si acuzat fara probe ca vrea, de fapt, sa emigreze in SUA. Chestia e legata de scandalul sutelor de rromi, trecuti peste gardul mexican (o cautare pe net e suficienta pt asta). Capii afacerii erau din… Craiova! Una peste alta, omul n-are treaba cu scandalul. Dar nu i se iau in considerare argumentele, dovezile certe de la agentia de turism, nu conteaza ca are cazare, bilet de intoarcere etc., asigurare, nici ca poate proba lejer ca are suficienti bani pe card cat sa-si permita o excursie la Cancun. E tratat ca un infractor si atat. E trimis inapoi in Europa, la Paris, cu bilet emis de politia mexicana. Situatie extrem de jenanta in avion, unde insotitorii de zbor stiu ce inseamna un astfel de bilet. La Paris e preluat la aeroport ca Escobar, de masini cu girofare si de oameni in uniforma. Umilinta totala. E dus la politie si pus sa dea declaratii. Din fericire, francezii nu se lasa dusi de prejudecati. Ii verifica actele, ii asculta argumentele, se conving de realitate, il saluta si il trimite sa se plimbe prin Paris. Ca sa-si recupereze bagajele il costa 300 de euro! Omul e avocat. Ne spune: “urmeaza procesul!” L-am sunat imediat (e inca la Paris), am vb cu el a fost de acord. Asa ca eu zic: “Urmeaza o poveste!” Cu multe detalii!”
May 19th, 2013 
VR 
Ziaristi Online:
Posted in 
Tags: 
