În localitatea turistică Horezu, unde se ridica manastirea sfantului voievod Constantin Brancoveanu, a avut loc sâmbăta aceasta Gala Premiilor Asociaţiei Jurnaliştilor şi Scriitorilor de Turism din România (AJTR), ediţia 2011, desfasurata deja traditional de ziua lui Eminescu. Organizată în parteneriat cu Primăria Horezu, Gala a recompensat activitatea deosebită a unor jurnalişti, scriitori, fotografi, universitari, manageri şi profesionişti din turism, informeaza PresadeTurism.Ro. Colega noastra Cristina Nichituş-Roncea a primit la Gala de la Horezu Premiul Fotografia Fermecatoare a anului pentru albumul foto “Precum în cer, aşa şi pe pământ”. Dupa cum anunta si ziarul Ring, fotografa Cristina Nichituş-Roncea isi lanseaza cartea pentru care a fost premiata joi, 19 ianuarie, la ora 18, la Libraria Sophia din strada Bibescu Voda nr 19, profesorul Florin Constantiniu urmand sa prezinte Albumul de fotografii. In deschidere va fi difuzat un cuvant al parintelui Justin Parvu despre Album. Tot joi si in acelasi loc va avea loc si lansarea Patericului Egyptean editat de monahul Filotheu Balan de la Manastirea Petru Voda, care va fi prezent de asemenea la eveniment. Libraria Sophia gazduieste si o expozitie a fotografei premiate, realizata cu sprijinul iubitorilor de arta ai Casei de avocatura Tuca Zbarcea & Asociatii. O alta expozitie va avea loc la Muzeul Bucurestiului– Palatul Sutu.
Iata lista premiilor Asociaţiei Jurnaliştilor şi Scriitorilor de Turism din România:
Încerc să-mi fac loc într-o lume cu care am cochetat mai mult mental, pe al cărei tărâm mi-am dorit de multă vreme să fiu: gazetăria. Viaţa este o căutare, o căutare continuă de repere, a Reperului. Fiecare început presupune jalonarea în funcţie de sisteme de referinţă si modele de urmat. Sigur, căutarea şi calea în sine este mult mai uşor de aflat, de urmat, călăuzit fiind. Acesta este rolul maestrului spiritual, al duhovnicului. Şi ce alt mare maestru spiritual, duhovnic mai mare decât părintele Iustin Pârvu, cunoscut ca urmând calea Lui Hristos împotriva regimului comunist (disidenţa) sau a secularizării democratice (oponent vehement al documentelor de identitate biometrice). Părintele Justin este cel care mi-a arătat un reper moral în această meserie, în acest moment de mare răscruce în care se află ţara mea. Este vorba despre Victor Roncea, jurnalistul cu “motor puternic”, aşa cum l-am auzit pe părintele că-i place să-i spună acestui jurnalist. Intransigent asemenea părintelui (căci cei căldicei nu merg de-a dreapta Tatălui, nu?), naţionalist care merge de la latura idealistă a termenului până la cea fără echivoc, Roncea, jurnalistul de standard înalt, blogger-ul activ şi implicat este cel care mi-a definit sistemul de valori în calea pe care am pornit, aceea a gazetăriei. Poate că nu voi atinge niciodată nivelul înalt al profesionalismului său, însă ştiu că am avut un ideal care mi-a ghidat această încercare. Şi nu întâmplător am ales să vorbesc astăzi despre discuţia pe care am avut-o cu părintele Justin despre Victor Roncea. Vă invit să-i citiţi materialele pe care jurnalistul le-a publicat în aceste zile fierbinţi şi să judecaţi dumneavoastră cât curaj trebuie să încapă într-un om ca să scrie aceste lucruri? Sunt chestiuni care l-ar putea costa liniştea sa şi a familiei şi totuşi ceea ce pentru un om obişnuit ar însemna argumente puternice pentru a închide ochii şi a-şi scuti penelul. Nu şi pentru Victor Roncea.
Multumesc din suflet autorului, pe care, desi nu-l cunosc, de abia astept sa-i strang mana cu prietenie. Caracterizarea Parintelui e exact pe masura Sfintiei Sale: in doua cuvinte spune totul. De Sfantul Vasile cel Mare ne-a vorbit mult si cu mare drag despre albumul Cristinei – “Precum in cer asa si pe pamant“, pentru a reveni la sfarsit cu sinteza de fulger cu care a inceput: “E un Pateric in picioare” si, apoi, in incheiere – un “Pateric viu”. Ce poate fi mai definitoriu?
“Părinte, un pericol social care se întrezăreşte la ora actuală îl reprezintă posibilitatea unor revolte generale, pe care nişte conducători din umbră le dirijează şi scot populația în stradă să protesteze faţă de criza în care ne aflăm. Chiar există nişte anunţuri de mobilizare generală programată anul acesta, oricum cât de curând. Ce sfătuiți oamenii să facă?
Parintele Justin Parvu: Sub nicio formă să nu iasă în stradă, pentru că este o capcană mai mare decât îşi pot vreodată închipui. Sunt manevre politice, în care românul nostru a picat de multe ori. Aşa cum ne-au ameţit şi ruşii şi americanii; după ’44 toţi săreau în sus că vin americanii şi vin americanii! Românii noştri peste tot aşteptau americanii. Şi securitatea înregistra toate persoanele care propovăduiau acest americanism. Americanii nu au mai venit, bineînţeles, au umplut însă puşcăriile de români, condamnări – 15-20 de ani de puşcărie. De aceea eu atenţionez şi acum, pentru că niciodată nu poţi şti ce e pus la cale şi care sunt înţelegerile şi dedesubturile dintre ei.
Cetăţeanul, înainte de a ieşi la o manifestaţie sau revoltă, trebuie să îşi pună mai întâi întrebarea: Cine pune la cale această revoltă? Cine o conduce? Că spontană e o naivitate să crezi că e. Dacă se va informa va vedea că în spatele acestor mişcări sunt oameni ai sistemului, nişte criminali care se folosesc de mulţime spre a-şi câştiga ei autoritate şi putere. Împotriva cui te revolţi? Se ştie măcar cine e de vină pentru această criză? Nu e limpede că ea este provocată tocmai de bancherii şi oamenii sistemului în scopuri murdare? Aşadar cine se va face părtaş la astfel de revoluţie îşi va periclita şi libertatea pe care o mai are şi răspunde şi pentru întreaga omenire care se va afunda într-o dictatură nemaiîntâlnită până acum. Nu vă încredeţi în manipulările mass-mediei. Şi chiar de ar avea un scop bun o revoluţie, cine să mai dirijeze o societate în zilele noastre? Toţi stăpânii netrebnici s-au făcut, nu mai este niciun drept care să poată dori binele omenirii. Numai Dumnezeu ne poate scăpa de urgia care vine. De abia aici este justificată cuminţenia. Deci să avem cuminţenia cea bună şi să nu cădem în laţurile unei politici nefaste.”
Interviu realizat de M Fotini si publicat in revista Atitudini dupa primele anunturi ale “revolutiei” Soros “Occupy Romania”
Dintre atâtea chipuri cernite din albumul Cristinei Nichituş Roncea, îmi pironeşte privirile în carte un profil cu faţa întoarsă de la lumină (fotografiat din spate) din braţele căruia ţâşneşte peste umăr un buchet imens de flori de câmp. Totul se estompează în jur: un zid de mănăstire se şterge alb în margaretele din braţul cu flori, acoperişul, probabil roşu, devine pată violetă în prelungirea liliacului şi brebeneilor sau puroinicelor, iarba verde de la picioare s-a dizolvat deja în frunzele din braţ dar şi în clopoţei, chiar negrul hainei călugăreşti şi al acoperământului capului a câştigat reflexe alburii, violacee, albăstrii. Nu este o simfonie a culorilor, nu. Mai degrabă o ceartă ostentativă a lor. Iar pentru ochiul celui care a parcurs, până la această pagină cu numărul 113, aceste imagini de sfinţi, călugări, peisaje ori construcţii religioase, pentru ochiul meu de pildă, este ca un semnal de alarmă. Stop cadru! Ce e cu atâta negru călugăresc şi cu această explozie florală strânsă în braţul lui? E ca un memento mori pentru natură, adică viaţa monahală ar fi ca o celebrare a morţii vegetale, adică această haină neagră ce a cosit culorile vii ale câmpului ne aduce aminte că repede-repede ele se vor ofili, fân vor deveni, negrul pământ le va învăli?!
Dacă priveşti din nou tabloul, după ce ai raţionat astfel, surprinzi o altă undă a realului: buchetul din braţele chipului întors se revarsă peste negrul hainei şi acoperământului ei, le îndulceşte acel negru călugăresc până la capacitatea de a oglindi în el culorile vii. Este, aşadar, dimpotrivă: viaţa îmbrăţişează moartea, o ţine în suspensie o clipă, o anulează pentru clipa acestei armonii de culori…
Desăvârşirea se porunceşte întregii existenţe creştine, nu doar unui aspect ei. Duh, sens, literă. De aceea era nevoie de o ediţie a Patericului în care armonia unitară a Cărţii Duhului să nu mai fie umbrită de nici un neajuns. Momentul duhovnicesc al apariţiei lui este ca o troiţă de lumină apărută la răscrucea dintre criza nihilistă a lumii şi intensitatea fără precedent a luptei duhovniceşti în care omul, cu puterile sufletului vlăguite, are nevoie de regăsirea isihiei, a dragostei frăţeşti, a esenţelor înaripate ale vieţii creştineşti. O carte acronică pentru ieşirea din orice fel de criză.
Patericul
Simplitatea contemplată naşte simplitatea formei, iar înălţimea sensului dă prin simpla atingere forţa transformatoare de suflet, precum este scris: “Dumnezeu va da cuvânt celor ce vestesc cu putere multă”. Apoftegmele Părinţilor sunt cele mai simple şi totuşi cele mai multivalente forme literare ale scrierilor duhovniceşti. Formele simple sunt mărturia purităţii contemplării, şi sunt cel mai puternic antidot împotriva uitării care ucide sufletul.
Simplitatea este, în viaţa sfinţilor pustiei, mărturia unei totale şi sfinte întrepătrunderi a fiinţei umane cu lucrările Duhului Sfânt, prin care fiinţa lor zboară deasupra nemărginirii. Descătuşată de obiectele gândirii precum trupul de cele ale doririi, desfătându-se de priveliştea mării de sensuri pure precum sufletul de pacea nepătimirii, se cuprinde de lumina taborică ce izvorăşte inimii unirea cu Dumnezeu după har. „Nu vă faceţi copii cu înţelegerile, ci cu răutatea fiţi prunci, iar cu înţelegerile faceţi-vă desăvârşiţi”. Aşa cum sărăcia cu duhul nu este a nu avea duhul, ci a nu avea ceva fără-de-Duhul, simplitatea nu este opusă felurimii, ci este sursa ei transcendentă şi fără-de-început. De aceea, lucrarea contemplaţiei nu porneşte de la simplitatea minţii, ci ajunge la ea, ca la o culme a plinătăţii Vieţii din al cărei prisos grăieşte. Dacă puterea cuvântătoare suie de la felurit la simplu, ne-voinţa pogoară voia de sine către împlinirea smereniei – lepădarea-de-sine – felurind fapta minunată, căci pentru a se pătrunde de simplitate şi fapta are trebuinţă a se „boteza” cu apele Duhului, ca să primească puterea mărturisirii. Astfel Patericul este o tâlcuire a Evangheliei atât pentru contemplaţie cât şi pentru făptuire.
Deasupra apelor gândirii Duhul se poartă, deschizînd raiul cu preţul unei clipe de sinceritate şi omului modern, acest tâlhar răstignit pe crucea unei lumii atee şi grăbit în toate. Cu un singur cuvânt (ca de pildă: “Toată viaţa omului o zi este la cei ce ard de dor”), Bătrânii pustiei, departe de cele ce se trec şi întru cele ce în veşnicie se petrec, de peste veacuri şi totuşi atât de aici şi acum, deveniţi cuvinte ale Vieţii, şi duhuri sfinţitoare, şi Tatălui fii, vin să închipuie înnoit şi sfânt pe cei ce se împărtăşesc prin ei de Cel pururea Acelaşi, Iubitor şi Simplu.
Completat cu acrivie după originalul elin, după cele mai exigente ediţii şi mai valoroase manuscrise, Patericul egyptean editat la Mănăstirea Petru Vodă şi apărut la Editura Sofia în ultimele zile ale anului 2011 se dăruieşte cerului şi pământului românesc prin traducerea (din 1828) unui sfânt părinte, Cuviosul Pafnutie Dascălul de la mănăstirea Neamţ, ucenic al Sfântului Paisie, în cea mai frumoasă formă a limbii române, într-un moment în care continuarea ostenelii duhovniceşti începute de Sfîntul Paisie este de mare trebuinţă, şi în care textele sfinte arareori mai văd lumina tiparului fără a fi filtrate de duhul lumesc.
Iar spre o şi mai desăvîrşită bucurie şi folos duhovnicesc, monahi iubitori de sfinţi l-au împodobit şi cu icoane scrise şi pictate, păstrând acelaşi duh ascetic, şi armonizîndu-se într-un mozaic unitar şi luminos, ca nimic să nu lipsească cinstirii cuvenite sfinţilor. Mulţi dintre ei au astfel, alături de apoftegme, adnotate filologico-istoric şi lămurind întregul lor, o „Viaţă” şi o icoană, toate cu buna mireasmă a prea-iubitei pustii atît de roditoare de fii duhovniceşti, precum este scris: „Bucură-te, cea stearpă, ceea ce nu naşti, izbucneşte şi strigă, ceea ce n-ai durerile naşterii, că mulţi-s fiii celei pustii, mai mulţi decît ai celei ce are bărbat!” , ca o mireasă fără-de-prihană în toate – dogma curată, compoziţia iconică a colecţiei, acurateţea traducerii, synaxarul, icoana byzantină. Ca o icoană a istoriei Patericului în istoria mântuirii, „Postfaţa” oferă cea mai pătrunzătoare şi mai bine informată viziune tipărită pînă acum asupra acestui subiect, după cuvântul Domnului: „Cărturarul care se învaţă întru împărăţia Cerurilor, asemenea este omului stăpân al casei, care scoate din vistieria sa noi şi vechi.”
Munca de restaurare a icoanei lumii este a fiecărui ortodox, ca parte a Trupului lui Hristos, dar a monahului mai cu seamă, ca „înger al Lui care face voia Lui şi aude glasul cuvintelor Lui”, iar partea cea bună, care nu se va lua de la suflet, este restaurarea icoanei cuvântului duhovnicesc prin trupul înviat al „cuvintelor Domnului, cuvinte curate, curăţite de pămînt, lămurite de şapte ori”.
Patericul este mărgăritarul pe care cel înţelept luându-l va să ajungă în Împărăţia Cerurilor.
rasafora Neonila, M-rea Paltin, Neamţ
Patericul Egiptean, editat la Mănăstirea Petru Vodă
Editia reproduce originalul tradus de monahul Pafnutie Dascalul de la Manastirea Neamt si tiparit de Sfantul Grigore Dascalul la Bucuresti, in anul 1828, diortosit, completat si adnotat de monahul Filotheu Balan
Cum a ridicat Parintele Justin Manastirea Petru Voda…de Victor Roncea
Despre cum a pornit Parintele Justin cele doua ctitorii ale sale din Muntii Neamtului, in urma cu 20 de ani, cum s-au construit pe langa cele doua manastiri un camin de copii, un spital si un azil de batrani, despre duhul rau bolsevic si cum ar trebui sa ajunga Romania un stat national crestin, cu romanii urmand exemplul Mantuitorului.
Floricica preferata a Patriarhului din presa tabloida, ziaristul cu ficat de otel si cioc de calugar shaolin, recte firicele de samsar chinez pe post de barbuta, supranumit “Padre Bichirios”, m-a facut si pe mine vedeta de Libertatea. Nu credeam ca fotografiile sotiei o sa ajunga sa miste chiar si un suflet pietrificat in dictonul Nihil sine Sie dar iata ca minunea s-a produs. Florian Bichir a pictat cu barbuta lui “o icoana in pixeli”. Aferim, Florian bey! Vorba-ceea (apropo de pensulica din barba): Etiam unus capilus habet umbram suam. Iata textuletul care completeaza impresionanta lucrarea pe care mi-a dedicat-o dupa moartea suspecta a Patriarhului Teoctist: “Alegerea Patriarhului, 41 zile ale dezinformarii” (In paranteza fie spus, este amuzant de constatat cum umila mea persoana a devenit personaj principal si intr-o carte a Libertarianului nostru de la Bucuresti si intr-o productie de serie a corespondentului sau de la Chisinau, slujitorul Mitropoliei “Intregii Moldove” (MIM))
Liber la cuvânt | O icoană în pixeli
de Florin Bichir
M-au tâmpit toate ţoampele cu “spiritul Crăciunului”. Una, două, ele vor să simtă spiritul, parcă joacă-n “Avatar”. Au şi lexicul redus, pentru că puteau să folosească şi termenul de duh, atmosferă etc. Dar ce poţi să le ceri unora care confundă Crăciunul cu desacralizata expresie “Sărbători de iarnă”, folosită atât de comunişti, cât şi de ateii de stil nou? După mintea lor, evident există şi “sărbători de primăvară, vară, toamnă”, după sezon…
Totuşi, expresia cu spiritul m-a pus pe gânduri. Îmbulzeală în magazine, tărăboi la brad, o hărţuială continuă. Unde, Doamne iartă-mă, să fie spiritul? Rămân la ideea mea mai veche că oraşul distruge orice formă de religiozitate. Te calcă unul pe bombeuri, un animal de vecin e fericit nevoie mare că fii-su i-a spart capul lui fii-miu. Uite-aşa ajunge plodul mare, se maturizează, devine bărbat, adică mitocan ca taică-su.
Frânt de oboseală cauţi spiritul… Până la urmă, că e vorba de iertare, de creştinism, fac o faptă bună. Cristina Nichituş Roncea a scos un album foto admirabil: “Precum în cer, aşa şi pe pământ”, editura Compania, o călătorie foto prin lumea ortodoxă românească. Excelent prefaţată de academicianul Florin Constantiniu. 210 cadre, imagini care radiografiază credinţa noastră. O mică catapeteasmă, o icoană în pixeli. Prezint albumul, cu toate că soţul autoarei a aşternut de-a lungul anilor cele mai ignobile, abjecte rânduri la adresa mea. La urma-urmei, credinţa nu are de-a face cu pigmei! Şi o mai prezint, uite aşa, în spiritul Crăciunului! Nu toţi suntem după acelaşi calapod. Bravo, Cristina! Poate îi explici şi soţului ce-i ăla creştinism! Duh sau spirit!
PS Off Topic: Ii rog frumos pe colegii de unitate ai unchiuletului lui Florian Bichir sa nu-mi mai lase urme grosolane cand imi umbla prin lap-top. Daca il “uit” pe masa nu inseamna oare ca n-am nimic de ascuns?
Parintele Justin Parvu in noaptea Anului Nou 2012 la manastirea Paltin-Petru Vodade VictoRoncea
Ma uitam pe sub sprancene la Parintele Justin cand slujea in noaptea de Anul Nou, citind cu voce puternica moliftele Sfantului Vasile cel Mare. Credinciosii in genunchi, cu picioarele ca radacinile ingemanate ale unui brad urias, patrafirele preotilor, ca niste rauri luminoase pe deasupra capetele lor plecate, iar Parintele drept, ca un munte, varful cel mai inalt, cu parul si barba ninse. Ca un munte era Parintele in centrul Bisericii cu cele doua creste ajutatoare de-a dreapta si de-a stanga sa, preotii de la Petru Voda, si Hristos Mantuitorul nostru deasupra lui impreuna cu Sfantul Ierarh Vasile, umbland printre crestini, mangaindu-i si alinandu-le durerile. Bineinteles, mi-a parut rau ca nu l-am fotografiat pe Parintele, decat cu retina. Desigur, o fotografie care nu mi se va voala niciodata, toata viata. Citind apoi din frumosul dar al Parintelui Filotheu – Patericul Egiptean editat si adnotat chiar de sarguinciosul monah de la Petru Voda -, am descoperit o nota privind traducerea sa, in care ni se explica cum oamenii simpli ai vremurilor de inceput cand se refereau la manastire o numeau adeseori “munte”, iar Sfantul Antonie cel Mare, parintele monahismului, mergea la “muntele din launtru”. Asa era Parintele Justin: el, batranul din muntii Neamtului, era chiar Manastirea, muntele din launtru al Ortodoxiei romanesti. Cu Hristos in mijlocul nostru. Era, este si va fi! 2012, cu ajutorul lui Dumnezeu, va fi un an de pace pentru mine. Duhovnicul Neamului si sfintii nostri parinti au dreptate: pacea este, de multe ori, mai importanta decat dreptatea. Evident, asta nu inseamna cu nu voi semnala aici toate nedreptatile pe care le voi inregistra, chiar si singur, cum ne invata un martir roman, lasandu-L pe Domnul sa le judece, si sa le pedepseasca, dupa mare mila Sa. Amin! La Multi Ani, tuturor!
Luna decembrie aduce cu sine o mare sărbătoare în familie: Naşterea Domnului, sărbătoarea familiei prin excelenţă. De aceea, mai mult decât la oricare alt praznic, cei dragi se adună laolaltă pentru a vesti cu bucurie că „prunc s-a născut nouă, un Fiu s-a dat nouă, Dumnezeu tare, biruitor, Domn al păcii, Părinte al veacului ce va să fie” Isaia 9:5.
Iar această bucurie este întregită de împărţirea darurilor… Însă darul nostru cel mai mare, cel mai de preţ, darul primit de la Domnul, nu este ca darurile oamenilor. Taina aceasta ne-o descoperă Sfântul Apostol Pavel: „Să nu caute nimeni numai ale sale, ci fiecare şi ale altuia. Gândul acesta să fie în voi care era şi în Hristos Iisus, Care, Dumnezeu fiind în chip, n-a socotit o ştirbire a fi El întocmai cu Dumnezeu, Ci S-a deşertat pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se asemenea oamenilor, şi la înfăţişare aflându-Se ca un om” Filip.2:2,6.
Darul Domnului este un dar al dragostei jertfelnice, pe care suntem îndemnaţi să-l primim şi să îl dăruim, la rândul nostru, mai departe celor de lângă noi…
January 18th, 2012 
VR 
În localitatea turistică Horezu, unde se ridica manastirea sfantului voievod Constantin Brancoveanu, a avut loc sâmbăta aceasta Gala Premiilor Asociaţiei Jurnaliştilor şi Scriitorilor de Turism din România (AJTR), ediţia 2011, desfasurata deja traditional de ziua lui Eminescu. Organizată în parteneriat cu Primăria Horezu, Gala a recompensat activitatea deosebită a unor jurnalişti, scriitori, fotografi, universitari, manageri şi profesionişti din turism, informeaza PresadeTurism.Ro. Colega noastra Cristina Nichituş-Roncea a primit la Gala de la Horezu Premiul Fotografia Fermecatoare a anului pentru albumul foto “Precum în cer, aşa şi pe pământ”. Dupa cum anunta si ziarul Ring, fotografa Cristina Nichituş-Roncea isi lanseaza cartea pentru care a fost premiata joi, 19 ianuarie, la ora 18, la Libraria Sophia din strada Bibescu Voda nr 19, profesorul Florin Constantiniu urmand sa prezinte Albumul de fotografii. In deschidere va fi difuzat un cuvant al parintelui Justin Parvu despre Album. Tot joi si in acelasi loc va avea loc si lansarea Patericului Egyptean editat de monahul Filotheu Balan de la Manastirea Petru Voda, care va fi prezent de asemenea la eveniment. Libraria Sophia gazduieste si o expozitie a fotografei premiate, realizata cu sprijinul iubitorilor de arta ai Casei de avocatura Tuca Zbarcea & Asociatii. O alta expozitie va avea loc la Muzeul Bucurestiului– Palatul Sutu.
Posted in 
Tags: 
