Monahul Filotheu de la manastirea Petru Voda (foto/video) ne imparateseste cateva ganduri despre Sfantul închisorilor, Valeriu Gafencu, iubit de toţi cei cu inima curată:
“Prin Sfantul Valeriu mulţi dintre noi L-au cunoscut pe Dumnezeu. Suntem în momentul istoric în care Mantuitorul cere de la noi să dăm mărturia cea bună, să arătăm că Îl iubim şi că îi iubim şi pe Sfinţii Săi”, spune monahul Filotheu, care îi roagă pe toţi cei ce au trăit întâmplări minunate petrecute prin şi pentru rugăciunile Sfântului Valeriu Mărturisitorul să i le comunice la: [email protected]/PetruVoda.Ro.
Totodata, Parintele Arhimandrit Justin Parvu de la Petru Voda, marele duhovnic al Ortodoxiei romane, are o pozitie transanta fata de cererea unui Institut ciudat ce poarta numele unui impostor al lagarelor naziste, Elie Wiesel, legata de Valeriu Gafencu:
“Revista Manastirii Petru Voda – Atitudini: Aţi văzut acum că comunitatea evreiască este indignată de faptul ca primăria oraşului Târgu Ocna i-a acordat cetățenia de onoare lui Valeriu Gafencu…
Parintele Justin: Nu are nevoie Gafencu de recunoştinţa evreilor şi a nimănui. Cum pot fi acuzaţi aceşti tineri de antisemitism când tocmai Valeriu Gafencu a salvat un evreu, ştiţi foarte bine, pe Wurmbrand?… Şi tocmai un evreu, Nicolae Steinhardt, îl numeşte Sfântul Inchisorilor. Legionarii au luptat împotriva socialismului, iar hitlerismul era tot un soi de socialism, nu era compatibil cu învăţătura legionară. Germanii ar fi vrut să pună mâna pe această mișcare ca să o compromită şi ca să poată ei cuceri pe români şi apoi mai departe, dar nu au reuşit. Ce legătură să aibă tinerii legionari, care puneau credinţa mai presus de orice ideologie şi stăpânire lumească, cu fascismul, care era pentru ei un păgânism? La fascişti a prins mai bine catolicismul cu ramurile lui, dar în niciun caz ortodoxia.
Pentru evrei, gestul lui Gafencu de a-l salva pe Wurmbrand a fost mai degrabă o slăbiciune şi o dezonoare că s-a lăsat salvat de un creştin, fiindcă pentru evrei noi suntem spurcaţi. Pentru ei bunătatea este o defecţiune morală. Noi sau ei suntem rasiştii? Dar diavolul nu poate să recunoască niciodată sfinţenia lui Hristos. Ei tot timpul vor încerca să denigreze prezenţa noastră în istorie, luptând pe toate căile şi cultural şi religios şi militar.”
Interviul cu Parintele Justin poate fi citit integral la Atitudini.com, portal care prezinta prin canalul sau video si urmatorul mesaj al Manastirii Petru Voda, redat tot de Monahul Filotheu, secretarul Parintelui Justin:
Ziarul Lumina al Patriarhiei Romane informeaza: Sâmbătă, 9 februarie, în cripta Bisericii „Saint Sulpice“ din Paris, unde fiinţează Parohia românească „Sfânta Parascheva şi Genoveva“, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Iosif, Mitropolitul Europei Occidentale şi Meridionale, s-a desfăşurat a patra ediţie din ciclul „Martor“, simpozion dedicat mărturisitorului creştin Ioan Ianolide. Manifestarea a debutat în biserica românească cu Sfânta Liturghie şi un parastas pentru mărturisitorul Ioan şi cei întemniţaţi în perioada comunistă. Simpozionul s-a desfăşurat în prezenţa IPS Iosif, PS Ignatie Mureşanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Spaniei şi Portugaliei, şi a unui numeros public format din credincioşi ortodocşi români şi francezi. Prima parte a constat în masa rotundă „Căutarea eroilor uitaţi“, la care au participat Înalt Preasfinţitul Iosif şi foştii deţinuţi politici: părintele Nicolae Bordaşiu, de la Biserica „Sfântul Silvestru“ din Bucureşti, Jacques Iamandi, Dionisie Stoenescu şi Marcel Petrişor, care au dat mărturie despre rezistenţa prin spiritualitate a deţinuţilor condamnaţi la ani grei de închisoare în anii ’50 de către autorităţile comuniste.
Partea a doua a simpozionului s-a consumat prin conferinţa istoricului Adrian Nicolae Petcu, de la Bucureşti, care a adus în atenţia publicului o serie de date biografice inedite şi fragmente din mărturisirea de credinţă a lui Ioan Ianolide. De asemenea, a fost vernisată o expoziţie fotodocumentară, realizată în parteneriat cu CNSAS, despre suferinţa şi mărturisirea lui Ioan Ianolide aşa cum se găsesc în arhivele Securităţii. În final, a fost proiectat filmul „Trei Crăciunuri“, realizat de Cristina Chirvasie de la Televiziunea Română, după un scenariu propus de Ioan Ianolide în cartea „Întoarcerea la Hristos“.
Fostii detinuti politic cu peste 15 ani fiecare in temnitele comuniste, Parintele Arhimandrit Justin Parvu, starețul Mănăstirii Petru Vodă, impreuna cu profesorul Radu Ciuceanu, presedintele Institutului National pentru Studiul Totalitarismului, s-au alaturat listei de sute si sute de sustinatori ai Sfantului Inchisorilor, Valeriu Gafencu, a carui memorie a fost atacata de un domn, Alexandru Florian, care a propus in numele Institutului “Elie Wiesel” sa ii fie retrasa martirului anticomunist Cetatenia de Onoare conferita post-mortem de Primaria si Consiliul Local Targu Ocna.
In semn de protest fata de acest sacrilegiu, este deschisa online o Petitie de solidaritate cu Valeriu Gafencu, in vederea exprimarii sustinerii publice si apoi a transmiterii semnaturilor catre Primaria si Consiliul Local Targu Ocna la data sedintei in care se va discuta cazul creat, spre sfarsitul acestei luni. La 18 februarie se implinesc 61 de ani de la moartea martirica a lui Valeriu Gafencu, moment pentru care Asociatia “Prezent” organizeaza sambata, 16 februarie, o comemorare la Troita din cimitirul Targu Ocna. Valeriu Gafencu a fost supranumit Sfantului Inchisorilor de catre un evreu, Parintele Nicolae Steinhardt, dupa ce a aflat si faptul ca tanarul studios anticomunist si-a daruit ultimele medicamente pentru salvarea unui pastor evreu, Richard Wurmbrand, in inchisoarea din Targu Ocna, unde a si murit ulterior. Cu atat mai ciudata pare cererea facuta acum de un alt evreu, Alexandru Florian, fiul comisarului ideologic Radu Florian, care in anii ’50 il incrimina in Scanteia comunista pe marele filosof Constantin Noica, ajuns in cele din urma, si el, in temnitele bolsevice.
Astfel de atitudini care aduc aminte de vremurile kominterniste aduc mari deservicii comunitatii evreiesti, asa cum s-a intamplat si in cazul Tismaneanu, a declarat cu ingrijorare si dezaprobare un inalt reprezentat evreu al lumii academice si culturale din Romania, citat de profesorul Radu Ciuceanu pentru Ziaristi Online. “Cu astfel de lucruri nu te joci!”, a afirmat profesorul Ciuceanu. “E bine sa se stie ca eu insumi am propus canonizarea lui Valeriu Gafencu, a lui Ioan Ianolide si a parintelui staret de la Tismana Gherasim Iscu in ultimele luni ale vrednicului de pomenire Patriarh Teoctist. Dosarele sunt la Patriarhie. Ar fi bine sa fie cautate pentru ca, iata, Biserica catolica deja a canonizat un martir al inchisorilor din Romania. Ca sa nu mai vorbim de polonezi sau rusi! Sa nu ne-o ia altii inainte… Biserica noastra, cu toate mladitele ei, cum a fost si Valeriu Gafencu, si-a dat mare prinos de jertfa in inchisori si in rezistenta din munti, unica in intreaga Europa ocupata de Armata Rosie si NKVD. Mantuitorul are o oaste puternica romaneasca, acum, acolo sus, in Ceruri. E bine ca cei de pe pamant sau din alte locuri mai ascunse sa nu se se puna cu ea. Dupa cum mi-a spus si colegul pe care vi l-am citat ar fi bine ca cel care a comis aceasta greseala sa si-o revizuiasca rapid prin retragerea cererii absurde – atat prin formulare cat si prin continut – si jignitoare la adresa memoriei unui tanar mort in inchisorile comuniste. E un sfat, desigur. Dar la varsta si anii mei de puscarie, dar si de deputatie, cred ca e bine sa se tina cont de opinia noastra, a detinutilor politici care ne-am impotrivit cu arma in mana hidrei bolsevice”, a conchis istoricul veteran al Miscarii Nationale de Rezistenta, Radu Ciuceanu, fondator al Asociatiei Fostilor Detinuti Politic din Romania si fost presedinte al Comisiei de abuzuri a Camerei Deputatilor. Atat Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din Bucureşti cat si Federaţia Română a Foştilor Deţinuţi Politici Luptători Anticomunişti sustin cu fermitate demersul de aparare a Sfantului Inchisorilor.
La randul sau, Parintele Justin Parvu, supranumit Duhovnicul Neamului, a afirmat nu o data ca doreste si asteapta canonizarea lui Valeriu Gafencu. De asemenea, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, IPS Teofan, a amintit adeseori cu evlavie de memoria lui Valeriu Gafencu, in cuvintele sale duhovnicesti, cum ar fi cel de la savarsirea unui alt mare sfant mucenic pentru Hristos, fost detinut politic si duhovnic al Ortodoxiei, Parintele Arsenie Papacioc, luptatorul. Prea bunul Parinte Gheorghe Calciu, cu peste 20 de ani de temnita grea, afirma: “Nu avem alt sfant mai mare decat Valeriu Gafencu!”.
Chiar astazi, 9 februarie, la Paris, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Mitropolit Iosif al Europei se desfasoara o noua conferinta din ciclul comemorativ MARTOR, dedicat martirilor mărturisitori din temniţele comuniste. “Programul întregii zile va fi consacrat memoriei lui Ioan Ianolide, celui care a fost prietenul de suferință și rugăciune, precum și biograful lui Valeriu Gafencu (Sfântul Inchisorilor)”, informeaza ca atare Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale şi Meridionale.
După Sfânta Liturghie, ÎPS Iosif va oficia parastasul de veşnică pomenire pentru Ioan Ianolide – detinutul profet -, mort la 5 februarie 1986 și va deschide ziua comemorativă, impreuna cu Pr. Nicolae Ioan Bordașiu, la randul sau fost detinut politic. “Alături de Valeriu Gafencu, Ioan Ianolide a luptat pentru apărarea credinţei ortodoxe, făcând parte din grupul misticilor (nume dat chiar de Securitate) din temnița Aiudului și mai tarziu din cea de la Târgu Ocna”, se scrie pe portalul oficial al Mitropoliei. Aviz amatorilor.
Dupa sase luni de la sesizare, in loc sa dispuna eliminarea de urgenta dintr-un loc public a busturilor celor doi extremisti maghiari – dupa cum s-a procedat in doar cateva ore cu bustul Maresalului Ion Antonescu -, Parchetul ii raspunde in dodii avertizorului public Dan Tanasa. Dupa parerea noastra, Dan Tanasa ar trebui sa dea in judecata Parchetul pentru neaplicarea Legii, incompetenta si complicitate la infractiune, obligandu-l, daca nu vrea de buna voie, sa aplice Legea si sa indeparteze imediat statuile criminalilor de razboi antiromani si antisemiti din centrul orasului Odorheiu Secuiesc.
Din cap. I aflăm astfel că ,,Ţinutul Secuiesc este o regiune a Europei” – nicidecum nu face parte dintr-o ţară ce se numeşte ROMÂNIA! – ,,unde din punct de vedere peisagistic (!) sunt îndeplinite toate condiţiile necesare dăinuirii şi dezvoltării unui grup etnic”.
În 1978, cînd publica a noua ediție a tratatului “General urology”, savantul american Donald R. Smith nu bănuia ce legătură spirituală stă să se lege între el și doctorul Ioanel Sinescu
O captura de imagine trimisa de un cititor fidel ma zguduie putin in veghea placuta de la miezul noptii: dintre decolteurile vulgare ale unor “Sanzi” si “Tonciu”, amorurile Annei Lesko cu “Iri”, nespalaturile pe dinti ale Ioanei Tufar si “fetele de la pagina 3” se iteste si figura din ce in ce mai negricioasa (merge pe urmele ficatilor lui Patriciu?) a bulibasei Plesu cu un titlu care, asociat cu mutra, pare sa spuna, de fapt: “Am dovada existentei extraterestrilor”. Sau: “Si tiganii – pardon, romii – cred in Dumnezeu”. “Interviul-eveniment” din Click-ul educativ al lui Patriciu – care va fi urma de alte doua “dialoguri-fluviu”, “intamplator” tocmai acum, cand instanta va hotari, din nou, dupa 10 ani, cum a colaborat cu Securitatea – este dat in tandem in Adevarul si poarta data de 4 noiembrie si ora 21.30. Dupa ora si continut, s-a vrut a fi un cadou pentru Basescu de ziua lui. Si nu numai.
Iata:
“Ce spuneţi despre toate săgeţile acestea pe care preşedintele Băsescu le trimite către Rege?
Deprimante! M-am exprimat public despre asta. Nu se poate să te vizitezi cu Regele Cioabă, să dănţuieşti cu Bercea Mondial, să frecventezi emisiunile lui Dan Diaconescu şi să-l năşeşti pe bietul Paul de Hohenzollern şi, în acelaşi timp, să te răfuieşti, ignar, cu Regele Mihai. E de neînţeles. Preşedintele e liber, fireşte, să aibă ce păreri vrea. Dar funcţia lui nu-i permite să facă din idiosincrasiile proprii o politică de stat. Ca să nu mai spun că tot felul de caraghioşi din PDL s-au simţit obligaţi să danseze, servil şi mediocru, pe muzica lui.
I-aţi fost consilier în primul mandat. De la început nu-l plăcea pe Rege?
Da, de la început. Prin ianuarie 2005 a primit, din partea Regelui, o invitaţie la masă. Mi-a fost imposibil să îl conving să se ducă! E, în alcătuirea lui, o componentă plebee, care îl avantajează în planul sincerităţii, dar îl face, totodată, să fie un campion al bâtei în baltă. În plus, lui Băsescu nu îi place deloc să i se spună că a greşit. Dimpotrivă. Preferă să îngroaşe greşeala până la grotesc. Dar v-am spus deja prea multe. Vă rog să mă lăsaţi să mă opresc aici. Altfel, îmi sabotaţi memoriile… ”
Dar povestea nu se termina la Basescu atata timp cat Plesu si-a propus sa termine Romania. Pe langa amintirile despre cum l-a instalat pe el Petre Roman la Externe si cum a acceptat ca ii era rusine sa-l refuze si cum nu si-a dat demisia nici dupa ce PD-ul s-a retras de la Guvernare, pentru ca… tocmai refuzase o bursa la Georgetown, etc, etc, etc, ceea ce m-a scarbit cel mai tare este modul nonsalant in care “isi aduce aminte” – in premiera dupa 12 ani! – ca el, de fapt, s-ar fi impotrivit bombardamentului NATO asupra Iugoslaviei chiar de Pasti. Poate chiar a stat pe unul dintre podurile peste Dunare cu un mare semn de “Target” pictat pe burdihan si noi nu ne-am dat seama, cine mai stie!?
Cum in vremea aceea, cu un frate aflat chiar sub bombardamente la Belgrad tocmai ma intorsesem la Bucuresti de la granita cu Iugoslavia dupa ce, de nervi si dezgust fata de noi, sarbii nu mai primeau nici un roman, si ma ocupam exact de Externe, cu surse chiar alaturi de marele ministru cu omleta rece, stiu mai mult decat sigur ca MAE si Plesu personal nu au schitat nici cel mai mic gest crestinesc pentru fratii sarbi. Ba dimpotriva. Iata si extrasele din presa vremii care dovedesc acest lucru.
Deci, la capitolul ticalosie, Plesu sta cam asa (tam-nesam se gandeste ca acum e momentul sa se dea “ortodox”, dupa 12 ani):
“În legătură cu involuţia contemporană a clasei politice, daţi-mi voie să mai spun ceva despre episodul Kosovo, care nu ne priveşte direct pe noi.
Vă rugăm.
Ştiţi că Belgradul a fost bombardat de Paşte. Mi s-a părut potrivit să telefonez doamnei Albright şi să o previn că nu e o idee bună să bombardezi o ţară ortodoxă de Paşte! Aşa cum nu bombardezi o ţară musulmană de Ramadan. „Va fi – spuneam – o reacţie negativă şi în România.” Şi atunci, dânsa mi-a pus o întrebare care m-a năucit: „Dar câţi catolici aveţi în România?”. „Vreo 4%” – zic eu, perplex. „Păi, atunci nu e nicio problemă!” Şi am înţeles că doamna ministru nu era informată asupra creştinismului răsăritean (Dar nici el nu s-a obosit sa o informeze, considerand prin absurd ca aceasta conversatie ar fi existat in afara suprarealismului lui Plesu! – nota mea, VR). Ne credea musulmani. Ea fiind născută, totuşi, prin preajmă, în Cehoslovacia! (Nu ştiu dacă ştiţi că tatăl ei a fost ambasadorul Cehoslovaciei la Belgrad în aceeaşi perioadă în care Tudor Vianu a fost ambasadorul nostru tot la Belgrad, încât Ionel Vianu, fiul lui, se va fi jucat cu doamna Albright în curtea ambasadei…) De altfel, cu acelaşi prilej, am fost contrariat şi de Javier Solana, care e spaniol, catolic şi profesor universitar. L-am sunat şi pe el, cu acelaşi mesaj: „Domnule, bombardamentul de Paşte nu e o idee bună” (Cat de tare era dl Plesu! Auzi, i-a zis lui Solana: “nu e o idee buna”. Dar inainte si dupa Paste este “o idee buna” uciderea de civili nevinovati din marile orase ale Serbiei pentru o vina inventata in Kosovo, nu-i asa, domnule rect or al “Noii Europe”? – Nota mea, VR) Şi el zice: „Între ce ore e Paştele la voi?”. Ca şi cum Paştele e de la 3 la 5! Cam aici suntem… ”
Dar credeti ca s-a oprit vreo clipa bombardamentul de Paste? Ce gluma! Cam aici suntem, asadar: la un individ care a franat institutii cheie ale statului in toate Guvernele Romaniei si isi permite sa minta cu atata “naturalete” despre prestatia sa lamentabila din toate functiile pe care le-a ocupat. Si iat-o si pe tovarasa Zoe, adevarata “presedinta” a Romaniei, cam ce zicea, in ajun de Pasti:
In sfarsit, iata, probabil, si singurul adevar din interviu. Incercand, de fapt, sa-si laude produsul, pe prepusul din Jacuzzi, si sa “infunde” Biserica, face o prezentare reala a pozitiei Patriarhului Teoctist la venirea Papei, care a fost fortat sa accepte vizita chiar de gasca “neo-europenilor” lui Plesu, “stramba-dreptacii” de azi. Macar atat:
“„BOR a încercat blocarea vizitei Papei”
Cu vizita Papei cum a fost?
Trebuie spus că a contat foarte mult că era ambasador la Vatican Teodor Baconschi (n.r. – actualul ministru de Externe al României). A făcut, cu formaţia sa de teolog, o bună priză cu locul. Vedeau pentru prima dată venind din Est un tip cu care se putea purta un dialog de substanţă. Rolul lui în pregătirea vizitei a fost important. Preşedintele Constantinescu a susţinut de asemenea, insistent, întregul demers. A contat, cred, şi solidaritatea tactică şi logistică a Ministerului de Externe. Din păcate, BOR n-a fost, într-o primă etapă, cooperantă. Am primit chiar vizita unui reprezentant al Patriarhiei, care avea mandat să descurajeze organizarea vizitei papale. Îmi amintesc că avea obiecţii pe două fronturi. Mai întâi, îmi comunica dezacordul BOR cu privire la şefia corpului diplomatic din Bucureşti. Să vă explic: Adrian Severin, cât a fost ministru de Externe, a avut buna idee de a reintroduce şi la noi o regulă, curentă în lume, potrivit căreia şeful corpului diplomatic străin este Nunţiul Apostolic, adică trimisul Vaticanului. În România ateismului comunist, această regulă fusese abandonată în 1951. S-a hotărât ca, în locul Nunţiului Apostolic, să fie numit în funcţia respectivă cel mai bătrân dintre ambasadori. Cel mai bătrân era, mai întotdeauna, câte un african, uitat pe aici de statul său, în iureşul schimbărilor politice. Or, reprezentantul Patriarhiei vine şi îmi spune: „Suntem împotriva ideii ca Nunţiul Papal să fie şeful corpului diplomatic!” „Păi, dacă e vreun musulman, vă convine mai mult?” „Da, preferăm turbanul musulman mitrei papale!” A doua obiecţie, foarte apăsată, era legată de vizita Papei. Cu ce argumente? „Va pleda cauza greco-catolicilor.” Ulterior, s-a încercat blocarea vizitei printr-o sumedenie de condiţii, de natură să-l determine pe Suveranul Pontif să renunţe. Ei bine, Papa a acceptat toate condiţiile care i s-au pus!
Ce fel de condiţii?
Să nu iasă din Bucureşti, să nu pună în vedetă Biserica greco-catolică etc. Dar dorinţa lui Ioan Paul al II-lea de a veni a trecut peste toate piedicile. ”
A, stati putin! Ca sa stiti cum sta cu dovada “credintei” lui Plesu, abil speculata in titlul aruncat printre tatele si cururile din Click-ul lui Patriciu:
“Cine v-a impresionat dintre liderii pe care i-aţi întâlnit?
Am mai spus-o: având de a face, de-a lungul a doi ani, cu mai toţi liderii importanţi ai lumii, am ajuns la concluzia că mi se oferă dovada existenţei lui Dumnezeu. Fiindcă arareori anvergura reală a acestor lideri era pe măsura sarcinilor lor. Astfel încât am ajuns să cred că, de vreme ce, cu „administratorii” ei de-acum, lumea pare, totuşi, să funcţioneze, meritul e al Providenţei…”
Asa l-a descoperit Plesu pe Dumnezeu… Alaturi de “liderii importanti ai lumii” care distrugeau si ucideau cu bombardamentele lor o capitala si o tara europeana, pentru prima oara de la incheierea celui de-al doilea razboi mondial… Si cate coarne avea “dumnezeul” lui Plesu: doua sau trei, ca cel al lui Patapievici?
Nascut in 1953, Artur Silvestri a fost scriitor, istoric si a avut o controversata activitate de promotor imobiliar. Silvestri a fost si unul din proletcultistii “epocii de aur” comuniste, remarcandu-se in paginile revistei “Luceafarul”. Asa consemna portalul HotNews moartea de ziua Sfantului Andrei, Apostolul Romanilor, a energicului si polivalentului Artur Silvestri care acum se odihneste in pace la Manastirea Pasarea. N-am inteles de ce insa, cand a fost vorba de “eroul anticomunist” Constantin Ticu Dumitrescu, aceeiasi deformatori ai realitatii faptice, au uitat sa consemneze ca tortionarul agent al tuturor regimurilor a primit de la Ceausescu Ordinul Muncii Clasa III – singurul “fost detinut politic” decorat vreodata de regimul comunist – ca era laudat in Scinteia si ca a stiu sa distruga, la ordinul lui Magureanu, trei organizatii: AFDPR, PNTCD si CNSAS. In Consiliul Noii Securitatii Anti Statale a dus o activitate febrila anti-ortodoxa alaturi de fosti membri de vaza ai PCR, ca Dinescu si Plesu (tovarasi pentru care a binevoit sa accepte inclusiv incalcarea Legii CNSAS, fraudulos denumita “Legea Ticu”, in fapt un proiect furat de laureatul PCR de la alti fosti detinuti politici parlamentari).
Tocmai la aceasta lucra Artur Silvestri: pentru indreptarea istoriei “prelucrate”, a minciunii transformata in adevar, tip 1984, fie si, sau mai ales, pe internet, vehiculul informativ principal al viitorului.
Injurat de unii intelectualoizi drept comunist, de altii evreu sau legionar (nu se puteau hotari), tintuit drept protocronist, ca peiorativ, Artur Silvestri a fost, inainte de toate un roman, adanc ancorat in fiinta acestui neam. Dovada sta imensa sa activitate de recuperare si de imparatasire catre lume a adevaratelor valori romanesti. Reconquista Culturala, acesta era proiectul sau de suflet. Dupa mine, desi nu l-am cunoscut foarte bine (ne-am strans mainile o singura data, la restaurantul unde-i placea sa mearga si regretatului Mihai Pelin), Silvestri a fost un agent propavaduitor al istoriei reale, pe internet si nu numai. Si de aceea nu am cum sa nu ma plec in fata muncii sale de palmas al adevarului.
Doua mici exemple, dintre sute de catarge: Artur Silvestri a fost singurul, repet: singurul, care a adunat, dupa moartea Patriarhului Teoctist, un volum in memoria sa: ►„Al cincilea Patriarh. Prea Fericitul Teoctist în câteva «gânduri», evocări şi documente“ – Documentar iniţiat, îngrijit şi orânduit de Artur Silvestri. Tot asa, singurul care s-a ridicat sa-i apere, printr-o lucrare scrisa, memoria lui Raoul Sorban, murdarit si dupa moarte de aceeasi cloaca de anti-romani si anti-crestini de la GDS, “22” si Academia PCR Stefan Gheorghiu ►„Patriarhul ardelean“. Studii, eseuri şi evocări despre Raoul Şorban.
O personalitate complexa, Artur Silvestri a incercat – prin prisma sa – sa recompuna o parte din universul romanesc, atacat si deformat continuu, in spatiul real si in cel internautic (vezi proiecte extinse de stergere sau preschimbare a trecutului, gen Wikipedia) si sa il transpuna intr-un spatiu virtual, unde poate scapa de planurile noii ordini mondiale. Opera sa merita continuata.
O sa redau, in memoriam si pentru o mai buna inventariere a resurselor adevarului romanesc de pe internet, cuvantul sau la implinirea unui an de la intemeierea Bibliotecilor sale online:BILANT LA UN AN DE LA APARITIE : “Cuvinte la Zile Mari”
Artur Silvestri, fondatorul Asociatiei Romane pentru Patrimoniu
Putini si-au dat seama ca in primavara lui 2007, revista “ Analize si Fapte” implinise un an de cand a aparut. Acum, la Craciunul recent, si mai putini au observat ca toate publicatiile ce editam, documentarele si ”bibliotecile” au, la randul lor, un an de la inceputuri caci, mai mult ca sigur, sentimentul aproape unanim este ca ele exista de cand lumea. Acest regim discret nu este intamplator fiindca in acelasi fel s-au facut actiunile tacute si nu putine – ce parca apartin “Romaniei tainice”- din anii recenti.
Din toate acestea s-a putut vedea – si auzi – destul de putin fiindca noi nu facem ceea ce facem pentru a capata” recunoastere “ si glorie ci pentru ca acesta este impulsul interior ireductibil si felul nostru de a fi. Mai mult s-a vazut din ceea ce oricum nu se cunoaste integral (caci abia s-a nascut si se dezvolta) dar se stie intr-o anumita masura, si care se considera a fi “cateva publicatii culturale on-line“.
Aparitia lor a surprins intr-un fel si unora nu le-a placut (desi nu ma gandisem nici de aceasta data sa plac cuiva caci nu ma intereseaza nici azi si nu mi-am dorit nici ieri) insa esentialul nu este acesta ci ” conceptul”, care vad, totusi, ca trebuie explicat mai ales ca am auzit ca, in aceasta tema, ar circula pareri ce trebuie corectate intr-un fel ce se va dovedi util pentru cine are bunavointa sa le asculte.
Ideea de origina nu a fost ”sa public reviste on-line” (aceasta o poate face oricine si, daca este capabil, sa o si faca in viitor) ci sa creez un program cultural definit si cu obiective ce constituie astazi prioritati.
Acesta este un program nu de “riposta” ci de “re-cucerire”, de completare de informatie si de alternativa, spargand “nucleul dominant” ce impune teme, idei si nume intr-un canon restrictiv care – dincolo de aspectul simplificator – ucide prin omisiune, ”etichetism“ stupid si intrerupere de continuitate acolo unde trebuie sa existe echilibru si fruct in evolutiile noastre.
Fiindca noi avem un “prezent” cate vreme avem un trecut si vom avea un viitor numai atat cat vom cunoaste ceea ce ne-a legitimat ieri pentru azi si pantru “maine”.
Cea dintai obligatie era, deci, aceea de a expune iarasi la lumina zilei teme amanate, uitate ori socotite a fi eretice. Aceasta se putea infaptui prin “reviste” (deci prin aparitie periodica de contributii si creatii) dar oricat ar fi fost de staruitoare si de inteligenta actiunea conjugata, cu timpul efectul ar fi devenit firav si stereotip, chiar minor.
Trebuia, prin urmare, si altceva, adica un numar de “repere” care , fiind astfel mai bine-cunoscute decat pana acum, puteau constitui reazem si argument in continuitatea noastra de atitudine si de directiva. Cele dintai ce am gandit ca fiind obligatorii au fost, astfel, “documentarele”, un fel de carti sumare gandite ” ad usum delphini“, care – nefiind exhaustive- se puteau reduce, pentru moment, la “extract elementar” sau la un rezumat de “prezenta istorica” de personalitate.
Astfel s-au constituit documentarele ce se intituleaza ”Efigii”, unde isi gasesc locul “Oamenii Mari” – si Invatatorii – care ne-au fost Doamna Busulenga, vladica Antonie Plamadeala, Raoul Sorban si Mitropolitul Nestor Vornicescu; insa, alaturi de ei, si alte “chipuri in prezentul continuu” ce nu mai sunt aici si s-au uitat ori se doreste sa fie uitate. Tabloul insusi trebuia sa fie incomparabil mai extins caci “vointa de a scoate in penumbra” si prin kerem pe cine nu se conformeaza este puternica si creeaza urmari in negativ insa am ales, acum, dintr-un total cu multe nume, doar pe cateva intre care “cazurile” lui Paul Anghel ori Traian Filip si Serban Andronescu sunt socante prin incorectitudinea in a le aprecia opera si lucrarea.
Apoi am trecut la “contemporanii activi”, adica la “scriitorii eretici” care, nefiind putini, ar fi putut ocupa multe “volume”. Dar nici aici principiul nu a fost exhaustiv ci “categorial”, alegand numai douazeci si ceva de nume, gandind, totusi, ca se va mai gasi si altcineva care, animat de o idee mai inalta, sa completeze ceea ce am inceput. Totusi, cateva adaosuri in cantitate am simtit ca trebuie facute si chiar daca nu am reusit sa creez “situri de micro-monografie sumara” pentru toti autorii in a caror opera cred, am imaginat doua antologii, una de nuvele si alta de poeme, unde “noua geografie literara” ce trebuie sa cuprinda valori de peste tot (fiindca aici nu se face cultura numai pe “Calea Victoriei”) trebuia afirmata si intarita.
Dar nici cu acestea nu m-am oprit si observand ca despre doar putini autori exista referinte documentare publice si opera ajunge rareori sa fie cunoscuta minimal, am crezut ca foloseste cuiva un mic “dictionar elementar” continand “scriitori romani de azi”, unde nazuiesc sa fie incluse toate vocile ce doresc sa se faca auzite si in acest fel. Ramane doar sa se prezinte. Ajuns aici nu m-am putut opri fiindca ramaneau deopotriva “teme” si “idei literare” tot atat de putin incurajate sau, mai bine zis, “predispuse la lichidarea fortata”. Intre acestea m-am gandit acum ca ” literatura straromana”, ”monografiile locale” ori ”postcalinescianismul” merita o evocare ce poate le-ar aduce noi lumini si nu m-am inselat; dar adaosuri trebuie facute si se vor face, daca si altii nu vor sta cu mainile in san, ca si pana azi, si vor abandona atitudinea de observatori “obiectivisti”care nu gresesc fiindca nu fac nimic sau aproape nimic. Eu am incercat sa fac si nu am facut nimic de seama insa am adaugat ceva ce foloseste si nu exista inca in forma atestata acum.
”Revistele”, care am bagat de seama ca sunt “piatra scandalului” si supara pe unii, au completat planul originar. Ele sunt “multe”, intr-adevar (asa cum s-a spus) fiindca “sunt multe” temele periclitate de cultura oficiala si, deci, frontul trebuia sa fie larg. Multimea lor arata insa, deopotriva, diversitatea unde noi ne exprimam culturaliceste ca romani si, in acelasi timp, cat de intins este teritoriul ce trebuie recucerit. Cine le priveste cu luare-aminte si mai ales cu calm intelege ca in acelasi concept stau laolalta si publicatia de afirmatie de valori si “atitudine intelectuala” dar si periodicul de “tematica de interes restrans”, si, deci, si “Luceafarul Romanesc” dar si ” Dacoromanica”.
Unele sunt creatii din nimic (si fara nici o preistorie) precum”Studii de etnoistorie” care la noi nici nu se visau dar la altii sunt produs cultural cu traditie si optiune intelectuala fireasca. Puteau deci sa lipseasca de aici ”Carti Noi”, intr-o tara unde nu se stie cine ce publica si unde anume si cum se poate gasi o carte noua in monopolul ideologic abatut pana si asupra difuzarii de presa si de carte?
Puteam sa nu creez “Universul Cartilor”, care vorbeste despre scriitori, ”santierul lor” si gandurile lor amestecate cu iluzii si cu utopii, astazi, cand nici nu mai stim cu precizie nu “cine ce mai scrie” ci daca mai este in viata, pe Pamant, iar ”viata literara” a devenit un mediu infestat de trafic de influenta, coruptie si pseudo-mituri fabricate ce reproduc fidel modelul depravarii sociale care a imbolnavit ansamblul social ?
Unii vor zice, poate, ca doua publicatii in limbi straine, precum nadajduiesc sa fie ” L’Etoile du Danube” si ” Kogaion Review”, pot fi excesive si fara rost dar inainte de aceasta sa raspunda daca nu este nevoie de ele, daca exista altele cu acelasi obiectiv(si nu exista) si, daca le socotesc utile, de ce nu le-au facut? Exista un imperativ in toate, care ne porunceste sa nu lasam potentialul sa se risipeasca si -atunci cand suntem incredintati ca o fapta este necesara si va crea efect pozitiv – sa nu amanam si sa traducem gandul in gest chiar daca “facutul” va fi imperfect, poate “stangaci” si, deci, corectabil. Eu am facut ce am putut, cu efortul meu de om liber, care nu a cerut nimanui nimic decat ingaduinta de a fi aproape si a se arata solidar; altii, daca pot, sa faca mai mult, sa dezvolte ceea ce s-a inceput si sa continue ori sa imagineze domenii noi -caci exista !- unde stratul nostru profund este atacat si primejduit. Ceea ce am inceput voi continua si ma intareste in aceasta idee multimea celor ce inteleg, stiind sau intuind, ca tot ceea ce fac nu fac pentru mine fiindca nu am nevoie de nimic .
Si de aceasta data, retragandu-ma in munca si efort chinuitor, am putut vedea si simti alaturi multi oameni de toata isprava, caractere si suflete luminate; lor le sunt dator inainte de toate si nu voi uita ca atunci nu m-au uitat.
Acum a trecut greul si urmeaza ”si mai greul” caci “malurile trebuie intarite si cortul – tinut ridicat”.
Insa Dumnezeu ne-o ajuta si de aceasta data si nu ne va lasa! ARTUR SILVESTRI
25 Martie 2007, in ziua de Bunavestire
cu adaugiri din 25 Decembrie 2007, in ziua de Craciun
La 25 Decembrie se implinesc doi ani de cand ambitiosul program ARP de ”cultura romaneasca on-line” a inceput sa functioneze; astazi, dupa un efort uneori supraomenesc, ARP administreaza 100 de pagini web, pe cele mai diferite teme, o mica enciclopedie de documente, creatie si atitudini la a carei formare au contribuit peste 1000 de autori romani de pretutindeni. O recapitulare a paginilor web administrate de ARP se poate consulta aici :
February 14th, 2013 
VR 
“Revista Manastirii Petru Voda – Atitudini: Aţi văzut acum că comunitatea evreiască este indignată de faptul ca primăria oraşului Târgu Ocna i-a acordat cetățenia de onoare lui Valeriu Gafencu…
Posted in 
Tags: 
