Ca sa intelegeti dintr-un foc probitatea stiintifica si morala a gastii preocupate cu “prelucrarea istoriei”, trebuie sa mentionez cum intr-un articol publicat in revista GheDeSe , “22” si raspublicat in “Anuarul IICCMER”, deci intr-o publicatie oficiala a Guvernului Romaniei, generalul Talpes este luat in deradere de un baietas de-al lui Tismaneanu, recte Dumitru Lacatusu, pentru ca ar fi invocat, la Banca Nationala, ca in Romania au actionat “Practic aceşti „turişti sovietici” şi „vest germani”, identificaţi de asemenea de vorbitor”. Mistocareala de un “profesionalism al substantei” rar intalnit continua pe tema asta a agentilor “vest germani”. In realitatea, dupa cum a putut fi auzit de toti participantii la conferinta si poate fi audiat si aici, fostul sef al SIE s-a referit la agenti/turisti est germani. Iata cum o singura litera, ca in Brazil, poate schimba complet “istoria recenta” a Romaniei si a lumii “according to Mr Tismaneanu”.(…)
Dar ce o sa se faca dl Tismaneanu cand o sa devina de domeniul public afilierea lui Pacepa la serviciul de spionaj rusesc, sovietic si post-sovietic? Ce va face atunci dl Tismaneanu, va intra si dansul in randurile “negationistilor” Holocaustului prin negarea negatiei? Iata ca, pentru edificarea dlui Tismaneanu, suntem dispusi sa-i oferim acestuia o surpriza “pozitivista”. Chiar maine astazi!
Neindoios, in aceeasi capcana a cazut si presedintele Traian Basescu, cand, la una din vizitele sale in SUA i s-a sugerat de un anumit grup ideologic din cele cautate la origini de Orwell si Lee sa-l bage in seama pe “profesorul Tismaneanu”. L-am contactat pe dl Larry Watts pentru a-i cere si dansului opinia despre “Raportul Final” al dlor in cauza. Profesorul Watts ne-a raspuns, cu amabilitate:
Anul 2007 este anul celei de-a treia escalade a războiului contra lui Dinu Săraru. Marele scriitor, dimpreună cu alți membri marcanți ai generației renașterii României sunt așezați sub stigmat neobolșevic în Raportul Tismăneanu, document care s-ar fi dorit a fi actul condamnării la moarte civilă a întregii generații. Semnificația acestui moment a fost fixată în chip memorabil de Dinu Săraru printr-o inspirată paralelă genealogică prin care s-a jucat soarta poporului român în curgerea veacului tocmai apus:
Și acum, ca să închei aceste povești mărturisitoare ale zbuciumului meu, când se împlinesc 80 de ani de când sunt român și creștin, trebuie să vă mai spun că rămân, până la capăt, fidel credinței ce însuflețește emblematic și activitatea Fundației Naționale pentru Civilizație Rurală ,,Niște țărani’’, credința și convingerea că ,,Gloria aparține celor care iubesc lupta mai mult decât succesul!’’.
La o saptamana de la demiterea sa, diplomatul-jacuzzi Teodor Anatol Baconschi refuza sa-si dea demisia de pe Facebook, unde apare in continuare ca ministru de Externe al Romaniei (vezi foto din 30 ianuarie, orele 24.00). Desigur, prima intrebare care ne vine in minte este: cand va fi demis si finul lui Baconschi de la Chisinau, ambasadorul filorus Marius Lizarduca? In acest timp, realul sef al diplomatiei romane, Cristian Diaconescu, intreprinde prima sa vizita in mai vechea sa calitate in Republica Moldova.
PRESIDENT CARTER. This morning the people of the United States are honored by having as our guest a great leader of a great country. President Ceausescu comes here from Romania with his wife, Elena, and it is a great personal pleasure for me on behalf of our country to welcome them.
This is the fourth visit by President Ceausescu to the United States, and my predecessors have honored themselves by visiting the nation of Romania.
It’s accurate to say that in the last 10 years or more, the friendly relationships between the United States and Romania have increased and improved rapidly to the satisfaction and to the benefit of our people.
Trade between our two countries in the last 10 years has been multiplied 10 times over. And because of the rapidly improving relations that still exist, we expect the volume of trade to more than double in the next 3 years.
It’s also of great benefit to me as President to have a chance to consult with a national and an international leader like our guest today. Their influence as Romanian leaders throughout the international world is exceptional. Because of the strong commitments of the President and the independence of the people, Romania has been able to serve as a bridge among nations with highly divergent views and interests and among leaders who would find it difficult under some circumstances to negotiate directly with each other.
One recent notable achievement of President Ceausescu was to be instrumental in arranging the historic visit of President Sadat of Egypt to the capital of Israel in Jerusalem. Both of those countries have found in Romania an avenue of communication and understanding that’s been very valuable to them, to the Middle East, and to world peace.
There are differences, obviously, between the United States and Romania, in our political system and also in our military alliances. But the factors which bind us together are much more profound and of much greater benefit to our countries. We share common beliefs. We believe in strong national sovereignty. We believe in preserving the independence of our nations and also of our people. We believe in the importance of honoring territorial integrity throughout the world. We believe in equality among nations in bilateral dealings, one with another, and also in international councils. We believe in the right of every country to be free from interference in its own internal affairs by another country. And we believe that world peace can come—which we both devoutly hope to see—through mutual respect, even among those who have some differences between us.
Our goals are also the same, to have a just system of economics and politics, to let the people of the world share in growth, in peace, in personal freedom, and in the benefits to be derived from the proper utilization of natural resources.
We believe in enhancing human rights. We believe that we should enhance, as independent nations, the freedom of our own people. And Romania has been instrumental in pursuing the goals of the Helsinki conference, in particular, building the mutual confidence factors that can let the nations of Eastern Europe and the nations of Western Europe understand one another better and build up legitimate trust through that understanding.
We also believe in a common goal-which President Ceausescu has endorsed forcefully and publicly—in the principle of world disarmament, based on mutually beneficial agreements and based on an enhanced prospect for peace.
Mr. President, Mrs. Ceausescu, on behalf of the American people, I want to extend my expression of honor that you are here and the warmest welcome to the United States.
Thank you very much.
PRESIDENT CEA– USESCU. Mr. President, esteemed Mrs. Carter:
It is with particular pleasure that myself, my wife, and the associates accompanying me are visiting again the United States at the kind invitation extended by you, Mr. President, and by Mrs. Carter.
I should like to begin by addressing to you and to the people of America the warmest greetings of the people of Romania, who are most desirous to entertain and develop friendly relations and cooperation with the great people of the United States.
Our visit here takes place at a time when the relations between Romania and the United States have seen continuous progress. Indeed, in the last 10 years, there was a significant growth in our economic exchanges, which have increased almost 10 times over, as well as in our cooperation in the field of science, culture, and in the exchange of citizens between our two countries.
Pentru cei care nu stiu cine se bucura cel mai mult de miscarile stradale de nemultumire sociala din Romania si pentru cei care nu stiu ca “Vocea Rusiei” are o sectie speciala “online” in limba romana, reproducem cu amuzament doua “lectii de democratie” venite din patria pravoslavnicului para-mega-generalissim Vladimir Vladimirovici Putin, vecina si “prietena” noastra Rusia, “hotomana care striga hotii” si care ne-a distrus in mod sistematic, politic si economic, cu precadere dupa lovitura de stat din decembrie 1989 urmata de instaurarea regimurilor filo-ruse Iliescu-Constantinescu. Ziaristi Online reproduce cele doua texte ale Moscovei asa dupa cum apar pe site-ul Vocea Rusiei.
PS VR: Oare cum se face ca vreo duzina-doua de “comentatori” ai “presei romane”, “analisti” ai “societatii civile” si analfabeti politic de pe internet au aceeasi voce cu “Vocea Rusiei”? 🙂
Larry Watts lansează la Bistriţa volumul “Fereşte-mă, Doamne, de prieteni” in ziua Marii Uniri
Evenimentul va avea loc în 1 decembrie, de la orele 17.00, la Hotel Metropolis. Invitaţii speciali care vor lua cuvântul sunt Ioan Talpeş, fostul şef al Serviciului de Informaţii Externe, Oreste Teodorescu, realizatorul emisiunii “Codul lui Oreste”, ziaristul Victor Roncea, directorul general al Editurii RAO, Ovidiu Enculescu, precum şi directorul Bibliotecii Judeţene, Oliv Mircea, şi colonelul în rezervă Ioan Gaftone.
Lansarea volumului “Fereşte-mă, Doamne, de prieteni” va coincide cu celebrarea a doi ani de existenţă a portalului de ştiri Bistriţa24.ro.
Larry L. Watts a fost consultant al Corporaţiei RAND în timpul revoluţiei, călătorind destul de des în Europa de Est înainte de 1989. Istoricul american a asistat oficiali din România la înfiinţarea Colegiului Naţional de Apărare, a colaborat cu mai mulţi miniştri români ai Apărării la reforma din domeniul armatei şi a susţinut cooperarea cu Parteneriatul pentru Pace şi integrarea României în NATO. De asemenea, între anii 2001-2004 a fost consultant pentru reforma sectorului de securitate, activitatea sa fiind recunoscută de Serviciul de Informaţii Externe, de Preşedinţia României şi de Ministerul Apărării.
“Fereşte-mă, Doamne, de prieteni” vine să examineze interesele strategice aflate în spatele relaţiilor antagoniste ale României cu “aliaţii”din Răsărit, motivaţiile incredibilei sfidări a ţării noastre la adresa Moscovei, metodele de “eliberare” militară şi de securitate din jugul sovietic, scopurile opoziţiei faţă de politicile de la Kremlin şi, mai ales, reacţia sovieticilor şi a loialiştilor din rândul membrilor Pactului de la Varşovia în cele mai înalte consilii ale acestora, aşa cum au fost acestea consemnate de lideri ai Partidului Comunist, de comandanţi militari şi de organe ale securităţii statului. Îţi taie respiraţia! Prezentând o înşiruire fascinantă de date şi informaţii din surse neexplorate înainte, Watts ne oferă ocazia de a înţelege calea sinuoasă şi contradictorie străbătută de români de la începuturile epocii moderne până în 1978, nu din perspectiva declaraţiilor publice oficiale sau a publicaţiilor interesate, ci prin dezvăluirea proiectelor, planurilor şi faptelor concepute în umbră, prin cuvintele celor care le-au conceput, apreciază Ioan Talpeş, fost director SIE.
În sfârşit, după o insistenţă diabolică, UDMR-ul şi-a văzut visul cu ochii. Tone de arhivă din patrimoniul instituţiei Arhivelor Naţionale, o instituţie nobilă creată de generaţiile făuritoare a statului naţional român modern, urmează să fie oferite în natură, gratuit, cu o inconştienţă incomensurabilă, de Camera Deputaţilor a Parlamentului României etniei şi confesiunilor maghiare. Camera Deputaţilor a făcut un act de ştirbire a suveranităţii statului român, împărţind această atribuţie cu UDMR-ul prin această cedare a funcţiei statului de a administra arhivele de pe tot cuprinsul ţării, arhive de interes public major.
Formulăm această întrebare cu justificată îngrijorare şi răspundem şi noi la apelul „Apăraţi istoria românilor!”, emis de un grup de ziarişti cu referire la proiectul „România medievală”, lansat de către directorul Institutului Cultural Român (ICR), Horia Roman Patapievici, în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe (MAE), respectiv cu ministrul Teodor Baconschi.
Din această toamnă, elevii din Salonta învaţă în şcoli separate pe criterii etnice. În secret, Ministrul Educaţiei a aprobat propunerea înaintată de Inspectoratul Şcolar Bihor, la cererea UDMR, pentru înfiinţarea unei şcoli cu clasele I-XII în care să se predea numai în limba maghiară.
Dilema in lumea pravoslavnicilor: Putin e dumnezeul idiotilor folositori sau apostolul KGB?
Moscova crede că Dumnezeu e rus şi o va apăra de România
de Constantin Tănase / Chisinau
Ruşii au lansat o nouă diversiune ideologică împotriva României şi R. Moldova – „filmul documentar”„STRATEGIA”.
Maica Rusie nu se ogoieşte! Visează cu ochii deschişi la revenirea în frontierele URSS. Ea nu se împacă cu pierderea fostelor „republici-surori”, îndeosebi a Moldovei. Eforturile acesteia de a se integra în Europa, precum şi relaţiile normale cu România provoacă accese de isterie la Moscova. Dovadă în acest sens e „filmul documentar” „STRATEGIA” de jumătate de oră, realizat de aşa-zisul Institut Rus pentru Cercetări Strategice (IRCS), organizaţie finanţata de statul rus, preocuparea ei de bază fiind „asigurarea analitico-ştiinţifică a organelor supreme de stat şi de drept ale Federaţiei Ruse”.
„România – unealta Occidentului împotriva Rusiei”
Filmul e de un antiromânism şi antioccidentalism greu de imaginat, e o operă de manipulare grosolană şi cinică a opiniei publice interne şi internaţionale prin falsificarea evenimentelor istorice legate de România şi R. Moldova şi prin interpretarea lor tendenţioasă de pe poziţiile imperiale ruseşti ale Kremlinului. În el sunt adunate toate tezele propagandei ţariste şi sovietice despre istoria României şi a Basarabiei. E o bijuterie în arta manipulării şi dezinformării. Autorii filmuleţului ne oferă ocazia să ne reîntâlnim cu „istoricii statalişti”, celebri prin filorusismul lor greţos, dar şi prin antiromânismul agresiv şi primitiv (Nazarie, Stati, Şornikov ş.a.). În categoria istoricilor este inclus şi Vladimir Iastrebciak, şeful departamentului de externe din administraţia aşa-zisei RMN. Ideea de bază a filmului e preluată din arsenalul propagandistic imperial al Moscovei: România, ca o ţară duşmănoasă R. Moldova pe care vrea să o anexeze, are pretenţii teritoriale faţă de Ucraina şi e folosită de Occident (SUA) drept un instrument politic, militar, informaţional ş.a.m.d. împotriva Rusiei. „Tezele” sunt ilustrate copios cu imagini documentare, amestecate „armonios” cu cele din filme artistice ruseşti pe teme istorice, iar chipurile lui Hitler, Antonescu şi Băsescu apar de fiecare dată când e rostit cuvântul România (sau Moldova). Totul este întors pe dos, se minte cu neruşinare, Rusia fiind prezentată ca o „biată” ţară iubitoare de pace care de secole trebuie să facă faţă politicii imperiale româneşti!
„Războiul de pe Nistru a fost provocat de români”
Autorii filmului afirmă că războiul de pe Nistru „a fost provocat de naţionaliştii români” şi a însemnat un „genocid împotriva ruşilor şi a locuitorilor Transnistriei cu vederi proruseşti”. Ei acuză Occidentul că „nu a văzut acest genocid, la fel ca şi în cazul când turcii au masacrat popoarele creştine în Balcani şi în Caucaz”… E o paralelă care putea să se nască numai în capul ruşilor! Reşetnikov Leonid, directorul IRCS, explică „drepturile istorice ale Rusiei asupra teritoriilor din stânga Nistrului în felul următor: „Transnistrenii sunt legaţi nu numai de trecutul lor sovietic, ci şi de cel rusesc. Valorificarea acestei regiuni s-a făcut de către ruşi. Aici e terenul unde se văd cel mai bine frontierele Imperiului rus, apoi ale URSS. Transnistria e un cap de pod, e zona frontierelor istorice ale teritoriilor noastre, ale culturii şi influenţei Rusiei”. Mai departe e şi mai interesant: „Dacă în virtutea unor circumstanţe monstruoase Rusia ar ceda Transnistria R. Moldova asta va fi o crimă faţă de naţiune, faţă de stat, faţă de istorie şi faţă de Dumnezeu. Plecarea ruşilor din Transnistria ar fi o crimă şi o trădare pe care nu o va înţelege poporul şi cu atât mai mult Dumnezeu”… Acum devine şi mai clar cu ce scop va veni zilele acestea la Chişinău patriarhul Rusiei Kirill – să le comunice moldovenilor opinia lui Dumnezeu faţă de viitorul Transnistriei! Reşetnikov e convins în sinea sa că opinia lui Dumnezeu coincide sută la sută cu opinia Rusiei…
Cu numai o zi sau doua inainte de plecarea avionului prezidential din Bucuresti, cei doi corifei ai Opozitiei noastre de stanga-dreapta se faleau cu nedumerirea lor privind tema in cauza: ce cauta presedintele in SUA?
Cei doi Gica-contra
Pentru domnul Ponta, era clar ca lumina zilei ca vizita presedintelui n-are obiect si, daca el nu va obtine desfiintarea vizelor pentru romani, inseamna ca s-a dus degeaba si e pacat de benzina.
Nici celuilalt vicepresedinte al USL vizita nu i se parea altceva, decat o plimbare, prin care domnul Basescu se baga singur in seama, incercand sa lase impresia ca l-a chemat cineva la Casa Alba.
Conversatii in acest stil am auzit si la vecinii mei de bloc, pensionarii care isi petrec timpul liber – ei au destul – in spatiul verde din jur.
Pe pensionarii cu timp liber ii inteleg ca n-au de unde afla detaliile problemelor de stat ale Romaniei – mai ales cand sunt militare – dar faptul ca nici lui Ponta, nici lui Antonescu nu le-a dat prin cap nimic despre motivul vizitei ii descalifica pe fiecare in parte si pe amandoi la un loc.
Una din doua: ori n-au stiut, si cu asta isi semneaza certificatul de infantili, ori au stiut si dovedesc automat cat de ipocriti au ramas.
Doamna Gica-contra
N-as reaminti aceste fapte consumate de cateva zile, daca n-as face legatura cu imagini mai proaspete in minte, ascultate de la invitatii antenelor cu ochii cat cepele, veniti sa comenteze marti vizita, in timp ce presedintele isi facea programul la Washington.
Asa cum ii sta bine unei televiziuni rujate, invitatii au fost din ambele tabere: unul singur de la PDL, niciunul din partea altor factori ai coalitiei, iar restul numai din aripile antiBasescu, nelipsite zi de zi la show-uri.
Recunosc, n-as fi vrut sa fiu in pielea lor. Cu toata inversunarea antiprezidentiala care le clocoteste in sange, n-au avut curajul sa conteste ca deplasarea pentru semnarea Declaratiei privind acordul Romaniei pentru baza de la Deveselu are obiect.
Cineva s-a plans ca a cam scapat printre degete problema vizelor pentru romani, dar n-a avut rezonanta.
In schimb, a facut valuri, cam din senin, o doamna liberala, care inainte de a intra in politica, se ocupa cu Casa de Pensii. Problema este ca dansa s-ar fi asteptat de la o asemenea vizita la ceva mult mai spectaclos.
Doamna amatoare de spectacole romanesti la Washington n-a putut sa explice ce anume a asteptat, nici macar cand a insistat moderatorul. Atata a lasat de inteles, ca, daca ii dadea cineva importanta presedintelui nostru, atunci omologul american ii facea “ceva mai fastuos”.
Cam asta a fost arma cu care a luptat reprezentanta PNL, iar din partea PSD, domnul Mitrea, altadata bataios, s-a aratat atat de calm si ingauditor, incat imi dau seama ca si el a ramas ca la dentist cand a vazut la TV ce se petrece la Washington.
Tactica presedintelui: sa fiarba ei, in suc propriu
In ce il priveste pe presedinte, intutia imi spune ca i-a lucrat magistral. I-a lasat pe toti sa fiarba in suc propriu, sa creada ca se duce degeaba, sa masoare benzina consumata cu avionul si timpul fara rost.
Daca anunta vizita din timp, cu surle si trambite, numele sau ar fi fost deja stropit cu noroiul domnului Ponta si cu calomniile domnului Antonescu si.
Profitand de caracterul militar al vizitei, presedintele a facut rabat de la transparenta, punandu-i pe toti in situatia jenanta de a se afla pe dinafara intr-o problema care nici nu era greu de ghicit.
Fireste, show-urile nu s-au terminat si n-ar fi exclus ca Opozitia sa vorbeasca despre Deveselu ca despre a cincea roata la caruta.
Sa fi fost turcii norocul nostru?
S-ar putea sa nu se abtina, desi niciodata in istoria ei Romania n-a fost angajata intr-un tratat de alianta, care sa ne fie scut. N-am avut prieteni sa ne apere.
Poate unii vor zambi, dar pe noi, de-a lungul istoriei, ne-au aparat… turcii. Aceasta inedita concluzie ii apartine respectatului istoric Constantin C. Giurescu, care, intr-un studiu, intitulat “Despre caracterul relatiilor dintre romani si turci” aprecia ca, in calitatea lor de suzerani, turcii ne-au aparat teritoriul national.
Daca nu erau ei, Romania ar fi putut avea soarta Poloniei. Adica, ne imparteau intre ei rusii si austriecii, iar istoria s-ar fi scris altfel.
Un tratat atat de solid si de pe pozitii egale – macar formal – n-am avut. Macar din respect pentru NATO a meritat deplasarea presedintelui, in ciuda parerii doamnei Campeanu cu privire la fast, plus obiectiilor lui Ponta si Crin, pe care, de cand cu evenimentul, nu-i mai prea aud, iar, daca au amutit, inseamna ca bine au facut.
Elaborat in 1725, Testamentul lui Petru I tarul Rusiei (1672-1725) a fost adus la Paris in anul 1757 de catre ambasadorul Frantei la Petersburg si predat Regelui Ludovic al XV-lea. Acest document, publicat la Paris in anul 1843, a fost citit si comentat cu mare interes, in anii care s-au scurs de la descoperirea lui, de capete incoronate din Europa, de politicieni, istorici si oameni de cultura.
Considerat de unii ca apocrif, Testamentul lui Petru cel Mare reprezinta un text a carui valoare rezida in confirmarea, prin fapte istorice, a recomandarilor catre urmasi elaborate de tar sau atribuite acestuia.
Implicatiile pentru actualitatea geopolitica internationala si, in particular, pentru cea romaneasca, sunt extraordinar de importante, permitandu-ne sa intelegem multe lucruri care se intampla, acum, sub ochii nostri.
Textul Testamentului
In numele Prea Sfintei si Nedespartitei Treimi, Noi Petru I, catre toti urmasii nostrii mostenitorii Tronului, Guvernantilor si natiei rusesti.
Marele Dumnezeu, de la care avem existenta si Coroana noastra, luminandu-ne, imi arata mie a privi spre poporul rusesc ca fiind chemat a stapani in viitorime toata Europa. Eu pun temei acestei idei, ca natiunile Europei au ajuns cele mai multe intr-o stare de vechime aproape de a lor cadere. Urmeaza dar, a fi ele subjugate de un popor tanar si nou, cand va ajunge la intregimea cresterii sale si va capata toata a sa putere …
Eu am gasit Rusia ca un paraias si o las ca un rau mare. Iar mostenitorii mei o vor face si mai mare, intinsa, hotarata de a face sa rodeasca Europa cea starpita.
Eu le las instructiunile urmatoare pe care le recomanduiesc la a lor luare aminte ca sa le pazeasca cu statornicie.
A tine natia ruseasca necurmat in stare de razboi, spre a avea pe soldatii ei pururea deprinsi la razboi … Razboiul sa ajute pacii, in interesul intinderii Rusiei si a inaintarii ei in inflorire.
A chema prin toate putincioasele mijloace, de la natiile cele invatate ale Europei, Comandiri in vreme de razboi si oameni invatati in vreme de pace, spre a face ca natia ruseasca sa capete foloase de la celelalte natii, fara a pierde nimic din ale sale proprii.
A se amesteca in toate pricinile si dezbaterile din Europa, mai vartos in acele tari care fiind mai in apropriere, intereseaza mai cu seama.
A vara vrajba in Polonia, a hrani in ea tulburari necontenite; a castiga cu bani pe cei mai puternici, a avea inrauriri in Dietele lor spre a putea lucra la alegerea Crailor lor si a-si face partizani in Polonia … Daca puterile vecine s-ar impotrivi sa le impace impartind-o cu ele …
A lua cat s-ar putea mai mult din hotarele Suediei si a sti cum sa se faca ca insasi ea, Suedia, sa-i deschida razboi, spre a-i gasi pricina de a o subjuga… A dezbina Suedia de Danemarca si, cu luare aminte, a hrani rivalitatile lor.
A insoti Printii rusi intotdeauna cu printese din Germania spre a inmulti influenta noastra acolo … sa se uneasca de la sine la pricina noastra.
A cauta alianta de comert cu Englitera, mai mult decat a oricarei alte Puteri, pentru ca ea are ma mult trebuinta de NOI … a schimba cheresteaua noastra si alte produse cu aurul ei si a face ca negustorii si matrozii ei sa-i deprinda pe cei ai natiei noastre spre navigatie si comert.
A se intinde neincetat catre Nord pe marginea Marii Baltice si catre Sud pe marginea Marii Negre.
A se apropia cat mai mult de Constantinopole si de India, ca acel ce va stapani acolo, va fi adevaratul stapanitor al lumii … A strabate pana la golful Persic, a restatornici de se poate comertul cel din vechime al Orientului si a se intinde pana in India care este magazia lumii…
A cauta si a castiga alianta Austriei … a o sprijini in zadarnicele ei inchipuiri de a stapani Germania… iar prin taina a intarata dusmania Printilor Germaniei impotriva ei…
A face de a se interesa curtea Austriei ca sa izgoneasca pe Turci din Europa si a nimicii pretentiile ei cand vom subjuga Constantinopole…
A face pe toti grecii dezbinati ce sunt imprastiati in Ungaria, Polonia si alte tari, sa se lipseasca de ele si a se reface sprijinul lor si a intermedia o asociatie universala; acestia vor fi tot atatia prieteni pe care Rusia ii va avea in statul fiecarui dusman al ei.
Dupa ce Suedia se va dezmembra, Persia se va birui, Polonia se va subjuga si Turcia se va supune … a propune foarte tainic la curtea Frantei, apoi la cea a Austriei, de a impartii cu ele imperia lumii, magulindu-se ambitia si iubirea lor de sine… Rusia sa se ajute cu ele pentru a le desfiinta pe urma …
Daca amandoua aceste curti vor refuza propunerea Rusiei, atunci trebuie sa se stie cum sa imparta intre ele galceava si a le face sa se slabeasca una pe alta … Apoi Rusia, folosindu-se de un prilej hotarator, va navali asupra Germaniei, pornind totodata cu doua flote mari ce vor napadi Franta. Aceste doua tari biruindu-se, celelalte parti ale Europei vor trece lesne si fara impotrivire sub jugul Rusiei.
Nota mea: Testamentul lui Petru a fost imbunatatit intre timp prin mostenirea lui Putin – relatia cu Germania. Intelegerea intre cele doua puteri mondiale face sa paleasca pana si imaginatia lui Petru cel Mare…
Profesorul Univ Dr Gheorghe Buzatu, un luptator academic pentru aflarea si prezentarea istoriei adevarate a Romaniei, ne ofera prin Editura TIPO – Moldova un cadou deosebit: reeditarea celor doua volume ale lucrarii lui Alexandru D. Xenopol, Războaiele dintre ruşi şi turci şi înrâurirea lor asupra ţărilor române, aparuta la Iaşi, in 1880, insotita de prefata neobositului istoric, fondator in 1994 al Centrului de Istorie si Civilizatie Europeana, aflat sub tutela Academiei Romane si in parteneriat stiintific, printre altele, cu renumitele Hoover Institute si Standford University. Sub egida Centrului Profesorului Gheorghe Buzatu, care organizeaza si captivante conferinte si dezbateri publice, au aparut pana acum nenumarate studii remarcabile despre istoria nationala reala a romanilor, iar biblioteca institutiei academice iesene dispune de o arhivă de specialitate totalizând 3 767 volume, provenind din achiziţii şi propriile publicaţii, din donaţii (Dr. Faust Brădescu, Prof. Univ. Dr. D. Ciurea, Prof. Univ. Dr. Alexandru Andronic, Prof. Univ. Dr. Vasile Neamţu) ori din schimburile interne şi externe de cărţi şi reviste, dupa cum se afirma pe site-ul acesteia, CICE – Iasi. In cadrul operei neobositului profesor, de recuperarea a valorilor romanesti autentice, se inscrie si tiparirea la Editura TIPO – Moldova a unei serii de titluri renumite, in Colectia Opera Omnia, coordonata chiar de catre Profesorul Gheorghe Buzatu. Portalul Ziaristi Online a publicat azi, in exclusivitate, prefata Profesorului Buzatu la cea mai recenta aparitie din Colectia Opera Omnia, Razboaiele dintre rusi si turci. Invatamintele pe care le putem trage din aceasta introducere in apriga chestiune ruseasca sunt tulburatoare. Nu in ultimul rand, din punctul meu de vedere, publicarea in premiera a unei veritabile anchete ziaristice geopolitice a unui jurnalist interbelic ramas necunoscut, pana acum, respectiv I. Joldea Rădulescu, demn de omagiat, aduce o lumina fascinanta asupra intelegerii problematicii faliei geostrategice dintre Romania si Rusia la Gurile Dunarii si Marea Neagra, un subiect fierbinte si azi, dezbatut de-a lungul vremii de toti marii publicisti nationalisti romani, de la Mihai Eminescu la Nae Ionescu, dupa cum aminteste si Profesorul Buzatu mai jos, in fragmentul preluat de Roncea.ro:
RĂZBOAIELE DINTRE RUŞI ŞI TURCI
DIN PERSPECTIVA UNEI
REALITĂŢI GEOPOLITICE INCONTESTABILE:
“ROMÂNII SUNT PREA APROAPE DE RUSIA
ŞI PREA DEPARTE DE DUMNEZEU”
de Prof. Univ. Dr. GH. BUZATU
“Mihai Eminescu, A. D. Xenopol, Nicolae Iorga, Nae Ionescu sau Pamfil Şeicaru, titani ai presei noastre politice, nu au neglijat – din unghiuri şi în perioade diferite – rolul şi locul factorului rusesc asupra orientării de ansamblu a României în relaţiile internaţionale. Fără nici o exagerare, dar aserţiunile lor în această privinţă au constituit şi au rămas contribuţii de referinţă ale unui nepreţuit tezaur[3], concretizat în învăţături şi maxime de valoare nepieritoare, la care revenim adeseori, mai puţin pentru a ne delecta, însa, mai cu seamă, pentru a afla sugestii, lumini şi raţiuni în cazuri cât se poate de concrete. Astfel că, o dată cu trecerea timpului, nici nu mai ştii cui – celor nominalizaţi deja sau generaţiei de aur a anilor ’20-’40 (Octavian Goga, Gh. I. Brătianu, I. Petrovici, S. Mehedinţi, C. Rădulescu-Motru, Radu R. Rosetti, P. P. Panaitescu, Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu, Sabin Manuilă, C. C. Giurescu, Emil Cioran, Petre Ţuţea s.a.) – să-i atribui paternitatea unei butade celebre, pe cât de „brutală” (?!), pe atât de reală, şi anume că, de 300 de ani încoace, practic din 1711, când Petru cel Mare a atins Prutul, blestemul poziţiei noastre geopolitice a rezultat din faptul că, în orice moment al evoluţiei lor, românii s-au aflat prea aproape de Rusia şi prea departe de Dumnezeu! Şi, într-adevăr, mai cu seamă de la 1812 înainte, oricând vecinătatea Rusiei a reprezentat pentru politica generală a Iaşilor şi Bucurestilor, mai apoi a României, o premisă, o condiţie şi o rezultantă, de prea puţine ori un beneficiu şi – vai! – cel mai adesea un dezavantaj, ca să nu spun o obsesie şi un pericol de prim rang, precum în mod cu totul deosebit în decursul existenţei României Mari (1918-1940), căreia i-a pus capăt prin faimoasele note ultimative din 26-27 iunie 1940, după cum şi între 1944 şi 1989, atunci când Kremlinul s-a pretins deopotrivă “prieten” şi tutore ideologic (practic stăpân absolut – până prin ´60) al Bucureştilor. Despre toate acestea ne vorbeşte, pilduitor, un document inedit[4], recent descoperit în arhivele “procesului” intentat în 1946 foştilor membri ai Cabinetului Ion Antonescu[5], mai precis o lungă scrisoare (54 pagini dactilografiate), trimisă la 27 octombrie 1943 pe adresa lui Pamfil Şeicaru de un confrate, practic de un ziarist necunoscut azi, pe nume I. Joldea Rădulescu.
Expeditorul, respectând regulile profesiei, avusese inspiraţia ca, întâlnindu-i în împrejurări diferite pe unii dintre liderii politici ai României Mari (N. Titulescu, N. Iorga, C. Stere, I. G. Duca, Mareşalul C. Prezan), să-i chestioneze, între altele, despre semnificaţia vecinătăţii Rusiei. A obţinut, se înţelege, fără dificultate, în replică, dezvăluiri şi precizări fundamentale, demne oricând de o antologie. Ca să exemplific, voi reţine că, în 1936, neîntrecutul N. Iorga s-a destăinuit jurnalistului I. Joldea Rădulescu: „Paradoxul este acesta: cât timp nu ne atacă, trebuie să opunem Rusiei – dacă putem, bineînţeles – armata altora, armata Europei întregi. Dacă aceasta nu se poate, dacă Europa va fi divizată ca în 1914-1918, noi trebuie să stăm deoparte. Altfel, suntem distruşi… Noi trebuie săne ferim ca de foc să irităm pe ruşi, întâi, fiindcă suntem prea aproape de ei, şi, al doilea, fiindcă ruşii sunt ca elefanţii: nu uită niciodată. Oricum, trebuie precizat, prin declaraţii oficiale şi prin presă, că n-avem nimic cu poporul rusesc, că ceea ce avem este cu regimul bolşevic, care ne ameninţă liniştea şi siguranţa internă”. Cu un alt prilej, după dezastrul graniţelor răsăritene în iunie 1940, Mareşalul C. Prezan, unul dintre coautorii victoriilor răsunătoare din 1917-1919, şi-a exprimat dezacordul faţă de propunerea ca România să fi intrat în război pentru a respinge notele ultimative ale lui Molotov privind Basarabia şi Bucovina de Nord, motivând că „ar fi fost o mare greşeală… Am fi fost zdrobiţi şi ameninţaţi să pierdem, poate, şi mai mult. Cred că ruşii atâta aşteptau: să fie provocaţi ca să ne ocupe”. Însă şansa i-a surâs, cu adevărat, lui I. Joldea Rădulescu în 1927, când, la Bucuresti, l-a primit premierul în funcţie al României, nimeni altul decât I. I. C. Brătianu. Era cu puţin timp înainte de sfârşitul neaşteptat al marelui bărbat de stat, unul dintre fondatorii şi călăuzitorii marcanţi ai României Mari, în cel dintâi deceniu al ei de existenţă. Dacă insist asupra gândurilor mărturisite de I. I. C. Brătianu ziaristului interesat de idei şi convingeri remarcabile, o fac întrucât sunt convins ca România, aflată şi astăzi pe o nouă turnantă a istoriei sale, este în situaţia când nu poate şi nici nu trebuie să-şi îngăduie experimente diplomatice ori să ignore pildele şi îndemnurile antemergătorilor noştri iluştri, fie ei fondatori de ţară, fie creatori şi propovăduitori ai curentului permanent al opiniei publice naţionale. Cu precizarea că, în funcţie de momentul, de conţinutul şi de adresa dezvăluirilor, acestea se constituie într-un veritabil extras de testament politico-diplomatic al ilustrului Ionel I. C. Brătianu (1864-1927), voi reţine pentru cititor câteva din pasajele cele mai semnificative pe tema enunţată din interviul acordat în 1927, de premierul României, ziaristului … de ocazie, care, totuşi, a fost I. Joldea Rădulescu. Menţionez, o dată în plus, că textul este inedit, iar întrebările din paranteze aparţin reporterului de la 1927: „I. I. C. Brătianu – Ştiu că şi alţii fac sforării ca ruşii să ne recunoască graniţa dinspre Răsărit; le-am făcut şi eu. Nu zic că e rău, dar nu e nici bine, fiindcă această recunoaştere obţinută, ne vom culca pe roze şi vom uita de eterna primejdie rusească…” La întrebarea ce era de făcut?, Brătianu a observat: “Nimic altceva decât să ne menţinem mereu pe linia politică a alianţei cu Anglia şi Franţa; orice deviere, cât de mică, de la această alianţă, ne va fi fatală; cum ne-ar simţi că ne îndepărtăm de protectorii noştri pentru a-i înlocui cu alţii, sau că ramânem singuri, ruşii ne vor ataca…” În asemenea situaţie, a intervenit Joldea Rădulescu, se impunea să le răspundem ruşilor?, drept care Ionel Brătianu a replicat ferm: “… Nu; dacă voi fi eu la guvern, nu vom răspunde; dacă vor fi alţii şi aceştia vor comite greşeala să răspundă, îţi spun de pe acum ce se întâmplă: vom fi zdrobiţi şi însăşi fiinţa statului va fi în primejdie de moarte. Ruşii ne vor copleşi cu numărul şi ne vor invada întregul teritoriu. Suprema înţelepciune recomandă să nu ne batem niciodată, în nici o împrejurare şi oricum s-ar prezenta coaliţia. Fiindcă odată terminat războiul, prietenii de arme se vor întoarce acasă, iar noi vom rămâne iarăşi singuri, faţă-n faţă cu haotica, năucitoarea ameninţare. Vecinătatea cu Rusia – iată principiul de la care trebuie să porneasca nu numai politica noastră spre Răsărit, dar toată politica noastră externă. Vecinătatea cu Rusia – nu sentimentele, nu afinităţile rasiale sau culturale, nu interesele economice comandă politica noastră externă. Merg cu acela, oricare ar fi el, care-mi dă mai multă certitudine că mă va apăra contra Rusiei, dar nu cu armele, căci sorţii unui război cu Rusia sunt foarte problematici, chiar când în joc este cea mai puternică armată din Europa, ci prin mijloace pacifiste. Sunt sigur de Rusia, atâta vreme cât sunt mai tare pe terenul diplomatic şi pe acela al alianţelor; din momentul în care s-a dezlănţuit războiul, partida poate fi socotită ca pierdută…” Jurnalistul nu s-a dat bătut, oferind exemplul războiului Crimeii, temă care nu-i era necunoscută premierului de la Bucureşti. “… Crimeea – a dezvoltat Brătianu – a fost un succes pentru aliaţi, fiindcă ruşii erau conduşi atunci de un ţar care nu-nvăţase nimic din strategia lui Alexandru I. Dacă ruşii se retrag în interiorul ţării, sunt imbatabili. Armata rusă nu poate fi înfrântă decât de acela care va şti sau va reuşi s-o atragă în afară de frontierele Rusiei!”[6].
Între cei chestionaţi de I. Joldea Rădulescu, nu putea să lipsească Constantin Stere însuşi, în 1930-1931. Potrivit „Marelui Basarabean”, care a avut un rol proeminent în politica României în 1914-1918, el fusese convins că, la sfârşitul primului război mondial, Rusia ar fi fost zdrobită, fiind eliminată de pe scena europeană pe cel puţin … o sută de ani! Nu fusese aşa, întrucât, de fapt, Rusia ieşise regenerată din conflagraţie, probabil pentru că imperialismul ţarilor a fost preluat şi amplificat de Kremlinul Roşu[7].
Presedintele Traian Basescu i-a decorat pe Andrei Ivantoc, Alexandru Lesco si Tudor Popa cu Ordinul National “Steaua Romaniei” in grad de Cavaler, la o luna de la eliberarea ultimilor detinuti politici romani din Europa. La evenimentul desfasurat la Palatul Cotroceni au participat familiile celor trei, consilieri prezidentiali si de stat din cadrul Administratiei Prezidentiale, primarul Adriean Videanu, actorul Radu Beligan, soprana Mariana Nicolesco, reprezentanti ai Asociatiei Civic Media de la Bucuresti si ai tinerei generatii de la Chisinau.
Dupa ce au primit Ordinul National Steaua Romaniei pe 3 iulie 2007, Tudor Popa, Andrei Ivantoc si Alexandru Lesco au primit pe 12 iulie, acelasi an, si titlul de “Cetatean de Onoare al Municipiului Bucuresti”, la initiativa primarului general al Capitalei, Adriean Videanu, in urma propunerii Asociatiei Civic Media. Decernarea acestei distinctii s-a facut in aplauze generale chiar la inceputul sedintei Consiliului General al Municipiului Bucuresti, de catre primarul Adriean Videanu, care a imbracat special pentru eveniment esarfa cu tricolor. Primarul le-a multumit celor trei pentru sacrificiul lor. La ceremonie a fost prezent si Prefectul Capitalei.
“Ne aflam intr-un moment emotionant si istoric. Acesti oameni au infruntat un regim despotic la Tiraspol si trebuie sa fie pentru noi si copiii nostri un exemplu de urmat. Sacrificiul celor trei eroi este un exemplu de cum trebuie sa ne tratam neamul si glia”, a declarat de la tribuna sedintei CGMB, consilierul Doru Giugula. Vizibil emotionat, Alexandru Lesco a multumit “din tot sufletul” pentru aceasta distinctie. Propunerea decernarii acestui titlu a fost luata in cadrul intalnirii de acum doua saptamani cu noul primar al Chisinaului, Dorin Chirtoaca cand reprezentantii Asociatiei Civic Media au propus celor doua capitele romanesti sa se infratateasca simbolic si prin conferirea acestei distinctii celor trei eroi romani. Primarul Capitalei, Adriean Videanu, a imbratisat imediat ideea urmand ca si Dorin Chirtoaca, tanarul primar anticomunist al Chisinaului sa le decerneze celor trei aceelasi titlu, ceea ce s-a si intamplat ulterior.
Roxana Cosma, consilier general si membru in Comisia de Cultura a CGMB, ne-a declarat: “Din punctul meu de vedere, este o onoare sa pot vota pentru acordarea unei asemenea distinctii celor trei luptatori. Admir curajul lor, admir verticalitatea lor, admir puterea de care au dat dovada pe parcursul acestor ani de detentie care s-a dovedit a fi ilegala – pentru ca avem o decizie a Curtii de la CEDO care nu a fost respectata. Am o mare admiratie pentru spiritul lor de reintregire a neamului romanesc, si pentru sufletul cald de romani ce bate in pieptul oamenilor acestia.”
Tudor Popa, Alexandru Lesco si Andrei Ivantoc au devenit Cavaleri ai Romaniei
Presedintele Traian Basescu i-a decorat pe Andrei Ivantoc, Alexandru Lesco si Tudor Popa cu Ordinul National “Steaua Romaniei” in grad de Cavaler, la o luna de la eliberarea ultimilor detinuti politici romani din Europa. La evenimentul desfasurat la Palatul Cotroceni au participat familiile celor trei, consilieri prezidentiali si de stat din cadrul Administratiei Prezidentiale, primarul Adriean Videanu, actorul Radu Beligan, soprana Mariana Nicolesco, reprezentanti ai Asociatiei Civic Media de la Bucuresti si ai tinerei generatii de la Chisinau. Presedintele Basescu a fost foarte emotionat la decorarea celor trei eroi romani, observandu-se lacrimi in ochii sai in momentul in care a vorbit despre anii de inchisoare ai militantilor pentru romanism.
January 31st, 2012 
VR 
Lumea, “according to Mr Tismaneanu”
Posted in 
Tags: 
